Numărul de eritrocite (numărul de celule roşii)

Numărul de eritrocite reprezintă testul de bază pentru evaluarea eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate în
continuare prin măsurarea concentraţiei de hemoglobin ă şi a hematocritului, iar pe baza lor analizorul
calculează indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM şi RDW, care caracterizeaz ă, din punct de vedere calitativ,
populaţia eritrocitară.

Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sânge, sunt anucleate, fiind necesare pentru respira ţia tisular ă.
Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala func ţie constând în transportul 02  de
la plămân la ţesuturi şi transferul CO2 de la ţesuturi la plămân. Acest lucru se realizează prin intermediul
hemoglobinei conţinute în eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confer ă raportul volum/suprafa ţă
optim pentru schimbul de gaze şi le asigură acestora deformabilitatea în timpul travers ării microcircula ţiei.

Indicaţii – în combinaţie cu hematocritul şi concentraţia de hemoglobin ă, num ărul de eritrocite este util în
detectarea şi monitorizarea anemiei şi eritrocitozei/policitemiei.

Metodă de determinare  – eritrocitele sunt numărate de analizorul automat în timpul trecerii acestora printr-
un orificiu prin care sunt dirijate într-un singur rând prin metoda de focusare hidrodinamic ă4;6-8;9;14;16;19.

Valori de referinţă – valori diferite în funcţie de vârstă şi sex  (vezi anexa 7.1.1); se exprimă în număr de
eritrocite x106/μL (mm3) sau număr de eritrocite x1012/L9.

Semnificaţie clinică

Numărul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostic ă mic ă; o evaluare corect ă a masei de
eritrocite a organismului poate fi obţinută doar în corelaţie cu hematocritul. Num ărul de eritrocite este
influenţat de modificările volumului plasmatic, ca de exemplu  în sarcină sau în tulburări ale echilibrului hidro-
electrolitic4;6;14.

1. Scăderea numărului de eritrocite : determină anemie. Anemia este definită din punct de vedere func ţional
printr-o masă eritrocitară insuficientă pentru asigurarea unei cantităţi adecvate de oxigen ţesuturilor
periferice. In practică, se consideră anemie atunci când concentra ţia de hemoglobin ă, hematocritul şi/sau
numărul de eritrocite sunt sub valorile de referinţă7. Diagnosticul este dificil dac ă doar unul din parametri
este sub valorile limită; în acest caz hemograma trebuie monitorizat ă în continuare pentru stabilirea unui
diagnostic corect.

In anemia acută datorată hemoragiei, numărul de eritrocite şi concentra ţia de hemoglobin ă r ămân
nemodificate în primele ore datorită pierderii concomitente de plasm ă; ele încep s ă scad ă pe m ăsur ă ce se
produce corecţia deficitului volumic.

In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cre şterea compensatorie a volumului plasmatic,
iar numărul de eritrocite şi hematocritul sunt de obicei scăzute. Totuşi, în condiţiile asociate cu microcitoza
marcată (anemie feriprivă severă, talasemie), numărul de eritrocite poate r ămâne în limite normale sau poate
fi chiar crescut.

Anemia relativă este o condiţie caracterizată prin masa normală de eritrocite, dar cu volum sanguin crescut
prin creşterea volumului plasmatic, ca de exemplu în sarcin ă, splenomegalie masiv ă. In aceast ă situa ţie
proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioară a normalului, spre deosebire de anemia cronic ă în care
proteinele totale sunt în limite normale19.

Pentru a identifica cauza anemiei, informa ţiile privind istoricul bolii şi examinarea fizic ă trebuie integrate cu
câteva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea num ărului de reticulocite, indicilor eritrocitari,
examinarea frotiului de sânge colorat şi eventual a măduvei osoase. Prezen ţa altor anomalii hematologice
(trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orientează diagnosticul spre o posibil ă insuficien ţă medular ă
datorată anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau disloc ării m ăduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologică. Pancitopenia poate ap ărea şi ca urmare a distruc ţiei periferice sau
sechestrării celulare prin hipersplenism.

2. Creşterea numărului de eritrocite (concentraţiei de hemoglobină şi/sau hematocritului) determin ă

eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul creşterii masei eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta)
ori poate fi consecinţa reducerii volumului plasmatic (eritrocitoza relativ ă/fals ă)14.

Clasificarea eritrocitozei14

A. Eritrocitoza/policitemie relativă (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie; sindromul Gaisb őck.

B. Policitemie (eritrocitoză absolută)

1. Policitemie primară: policitemia vera; policitemia primară familială

2. Policitemie secundară:
 Secundară scăderii oxigenării tisulare (eritrocitoza fiziologică/hipoxic ă):
o eritrocitoză de altitudine;
o boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonară primară;
o boli congenitale de cord cianogene;
o sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolară primară; sindromul Pickwick; apneea de
somn;
o hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente, substante chimice, fumat:
carboxihemoglobină);
o policitemia familială.
 Secundară producţiei aberante de eritropoietină (eritrocitoză nefiziologic ă):
o boli renale: carcinomul renal şi alte tumori renale; rinichiul polichistic; rinichiul in potcoav ă;
hidronefroză; stenoză de arteră renală;
o carcinomul hepatocelular şi alte tumori hepatice;
o tumori vasculare cerebeloase;
o leiomiomul şi tumori fibroide uterine;
o boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori ovariene virilizante,
sindrom Barter, feocromocitom;
o medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;
o policitemia familială.

3. Policitemie idiopatică.

Interferenţe 4;6;8;16;19

1. Recoltarea cu pacientul in poziţie culcată determină scăderea numărului de eritrocite (şi hematocritului) cu

5 – 10% (prin redistribuirea lichidului din spaţiul interstiţial spre circula ţie datorit ă modific ării presiunii
hidrostatice la nivelul membrelor inferioare).

2. Stresul poate determina creşterea numărului de eritrocite.

3. Staza venoasă prelungită >2 minute in timpul venopuncţiei determină creşterea numărului de eritrocite cu
~10% (şi creşterea semnificativă a hematocritului). De asemenea, recoltarea dup ă efort fizic intens determină
creşterea numărului de eritrocite cu până la 10% (ca şi cre şterea concentra ţiei de hemoglobin ă). Toate acestea
se datorează hemoconcentraţiei.

4. Deshidratarea cu hemoconcentraţie consecutivă (şoc, arsuri severe, obstruc ţie intestinal ă, v ărs ături/diaree
persistente, abuz de diuretice) poate masca prezen ţa anemiei. De asemenea,  hiperhidratarea pacientului
(administrarea masivă de lichide i.v.) poate determina niveluri fals sc ăzute ale num ărului de eritrocite.
5. Prezenţa aglutininelor la rece in titru mare determină, dacă sângele este păstrat la temperatura camerei,
niveluri fals scăzute ale numărului de eritrocite şiun VEM fals crescut; în consecin ţă hematocritul este fals
scăzut, iar HEM şi CHEM sunt crescute.

6. Prezenţa de crioglobuline în concentraţie mare poate interfera cu determinarea numărului de eritrocite.

7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esenţială) pot fi numărate ca eritrocite.

8. Numeroase medicamente pot determina creşterea sau scăderea numărului de eritrocite:

 pot scădea numărul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;

 pot determina creşteri ale numărului de eritrocite: corticotropina, glucocorticoizii, danazolul,
eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida, pilocarpina, mycophenolatul6.

Hematocritul (volumul pachetului de celule)

Hematocritul măsoară raportul dintre volumul ocupat de eritrocite şi volumul sanguin total.

Indicaţii – detectarea şi monitorizarea anemiei şi policitemiei.

Metoda de determinare – analizorul automat calculează hematocritul prin determinarea num ărului de
eritrocite/L de sange şi măsurarea amplitudinii impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate9.

Valori de referinţă – diferite în funcţie de vârstă şi sex ( vezi anexa 7.1.1). Hematocritul se exprimă ca fracţie
decimală/ca procent9.

Semnificaţie clinică

Hematocritul depinde de masa eritrocitară, volumul eritrocitar mediu şi volumul plasmatic.

De obicei, atunci cand hematiile sunt de mărime normală, modific ările hematocritului le urmeaz ă pe cele ale
numărului de eritrocite. Totuşi în anemia micro-/macrocitară rela ţia poate s ă nu se p ăstreze. De exemplu,  în
talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocup ă un volum mai mic,  în timp ce numărul de
eritrocite poate fi normal/crescut8;16.

1. Scăderea hematocritului:

– anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat – sever anemic

– creşterea volumului plasmatic (sarcină)

2. Creşterea hematocritului:

– eritrocitoză/policitemie

– hemoconcentratie (ex.: şoc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.)8

Valori critice -un Hct <20% poate determina insuficienţă cardiacă şi deces

                             -un Hct >60% se asociază cu coagularea spontană a sângelui6

Interferenţe
1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficientă de sânge) determină scăderea volumului eritrocitar şi în
consecinţă scăderea Hct determinat manual (efect mai pronun ţat pentru K3-EDTA decât pentru K2-EDTA).

2. In sângele arterial Hct este cu ~2% mai mare decât în sângele venos.

3. In reticulocitoză, leucocitoză marcată, prezenţa de crioglobuline sau macrotrombocite analizorul automat

poate determina valori fals crescute ale Hct (volumele mai mari ale reticulocitelor şi leucocitelor intr ă in
calculul Hct).

4. Valori fals scăzute ale Hct pot apărea în cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare, microcitoză4;6;8;16;19.

Hemoglobina

Hemoglobina reprezintă componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele citoplasmatice eritrocitare)
şi serveşte ca vehicul pentru transportul O2  şi CO2. Hemoglobina este o proteină conjugată constând dintr-un
tetramer format din 2 perechi de lanţuri polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea fiind conjugat cu un
grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul ro şu, porfirina, care confer ă sângelui culoarea ro şie.
Fiecare gram de hemoglobină poate transporta 1.34 mL O2 per 100 mL de sânge.

Hemoglobina serveşte de asemenea ca tampon  în lichidul extracelular. In tesuturi, la pH sc ăzut, O2  se
disociază de Hb; Hb deoxigenată se leagă de ionii de hidrogen; în eritrocite anhidraza carbonic ă converte şte
CO2 în bicarbonat şi ioni de hidrogen. Pe măsura ce ionii de hidrogen se leag ă de hemoglobin ă, ionii
bicarbonat părăsesc celula; pentru fiecare ion bicarbonat care p ărăseşte celula intr ă un ion de clor6.

Formele de hemoglobină prezente în mod normal  în circulaţie includ: deoxihemoglobina (HHb),
oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) şi methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind
determinate împreună în sângele total. In anumite situaţii clinice diferitele forme de Hb pot fi determinate
individual19.

Indicatii – împreună cu Hct şi numărul de eritrocite, este utilă pentru detectarea şi monitorizarea anemiei şi
policitemiei.

Metoda de determinare – Hb este determinată automat prin metoda fotometric ă în urma conversiei  în SLS-
Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate9.

Valori de referintă – diferite în funcţie de vârstă şi sex (vezi anexa 7.1.1). Hb se exprim ă în g/L sau g/dL. In
cazul exprimării ca şi concentraţie în mmol/L se utilizează următorii factori de conversie19:

mmol/L = g/L x 0.0621

mmol/L = g/dL x 0.621

g/dL= mmol/L x 1.61

g/L= mmol/L x 16.1

Numărul de eritrocite, Hb şi Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei”4: dac ă eritrocitele sunt
normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.

Hematocritul poate fi estimat din hemoglobină utilizand următoarea formula:

Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3

Dacă există o deviere semnificativă de la această regulă trebuie verificat ă existenta de anomalii ale indicilor
eritrocitari şi aspectul frotiului de sange9.

Semnificatie clinică

1.Scăderea hemoglobinei sub nivelurile de referintă determină aparitia anemiei. Hb trebuie evaluat ă impreun ă
cu Hct, numărul de eritrocite, indicii eritrocitari şi morfologia celular ă pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O
valoare normală a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorată hemoragiei acute.

In sarcină concentratia de hemoglobină scade cu 2–3 g/dL datorit ă unei cre şteri disproportionate a volumului
plasmatic fată de masa eritrocitară19.

La nou-născut masa eritrocitară este mai mare la naştere decat la adult şi scade continuu in prima s ăpt ăman ă
de viată, Hb putand ajunge pană la 9 g/dL in săptămanile 11–12 de viat ă (anemie fiziologic ă). Sc ăderea apare
mai precoce şi este mai pronuntată la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul varstei de 14 ani; la
varstnici apare o scădere graduală a concentratiei de hemoglobin ă.

2. Creşterea hemoglobinei apare in eritrocitoză/policitemie. După convietuirea un timp indelungat la

altitudine survine o creştere a Hb corespunzătoare la 1 g/dL pentru 2000 m.

Valori critice – la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiacă şi poate surveni decesul;

                             – o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a

hemoconcentratiei6.

Interferente

1. Turbiditatea serului
datorată hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei >50000/μL, trombocitozei >700000/μL
sau hiperproteinemiei determină valori fals crescute ale hemoglobinei.

2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea Hb (prin fenomenul de

floculare).

3. Efortul fizic intens poate determina creşterea Hb.

4. Interferente medicamentoase6

-numeroase medicamente pot scădea Hb;

-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa4;6;8;16;19.

Indici Eritrocitari

Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului şi continutului in hemoglobin ă se realizeaz ă prin
măsurarea sau calcularea următorilor parametrii:

Volumul eritrocitar mediu (VEM) – reprezintă volumul ocupat de un singur eritrocit.

Metoda de determinare – VEM este calculat după următoarea formulă:

                 Hct (%) x 10

VEM =    ——————–
                Nr.Er.(x106/μL)

VEM este determinat prin impărtirea sumei volumelor eritrocitare la numărul de eritrocite9.

Valori de referintă – VEM se exprimă in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins intre 80 –
100 fL (valori mai mari la nou-născuti, precum şi la varstnici; valori mai mici la copii pan ă la 18 ani –  vezi
anexa 7.1.1)9.

Semnificatie clinică

VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor şi poate sugera mecanismul fiziopatologic al afect ării
eritrocitare. Impreună cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor procese care vor
cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatică şi numărul diviziunilor eritrocitare.

1. VEM normal: anemie normocitară (dacă se asociază cu RDW <15).

Clasificarea anemiilor normocitare

 I. Anemie asociată cu răspuns eritropoietic adecvat:

 Anemie posthemoragică
 Anemie hemolitică (poate fi şi uşor macrocitară)

II. Anemie asociată cu secretie scăzută de eritropoietină:

 Afectarea sursei de eritropoietină:

o Renală: anemia din insuficienta renală
o Hepatică: anemia din bolile hepatice
 Reducerea stimulului (scăderea nevoilor tisulare de oxigen):
o Anemia din insuficientele endocrine
 Malnutritia protein-calorică
 Anemia din bolile cronice (poate fi şi microcitară)7

III. Anemie asociată cu răspuns medular inadecvat:

 Aplazia eritroidă pură, anemia aplastică (pancitopenie)

 Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia mieloftizic ă)
 Anemii mielodisplazice
 Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietică congenitală tip II)
 Deficit de fier precoce

2. VEM scăzut (<80 fL): anemie microcitară. Majoritatea anemiilor microcitare se datorează sintezei deficitare
de hemoglobină, adesea asociată cu deficitul de fier sau cu alterarea utiliz ării fierului, precum şi cu unele
conditii ereditare. Datorită acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni decat in mod
normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >157;19.

Clasificarea anemiilor microcitare

I. Afectiuni ale metabolismului fierului:

 Anemia feriprivă
 Anemia din bolile cornice
 Atransferinemia congenitală
  Anemia microcitară hipocromă congenitală cu supraincărcare cu fier (sindromul Shahidi-Nathan-
Diamond).

II. Boli ale sintezei moleculelor de globină:

 Alfa- şi beta- talasemia

 Sindroamele de hemoglobină E (AE, EE, E-beta-talasemia)
 Sindroamele de hemoglobină C (AC, CC).
 Hemoglobinele instabile

III. Boli ale sintezei de hem şi porfirină:

 Anemia sideroblastică ereditară (X-linkata, autosomala)

 Anemia sideroblastică dobandită (anemia sideroblastică idiopatic ă cu sideroblasti inelari, anemia
sideroblastică asociată cu boli mieloproliferative sau alte boli maligne)
 Anemia sideroblastică dobandită reversibilă (din alcoolism, indus ă de medicamente: izoniazida,
cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb – de obicei normocitară)

Cea mai frecventă cauză este deficitul de fier, anemia feripriv ă fiind cea mai intalnit ă form ă de anemie de pe
glob7.

3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitară. Pe baza criteriilor biochimice şi morfologice anemiile

macrocitare se pot imparti in două grupuri: anemii megaloblastice  şi non-megaloblastice3.

In anemiile megaloblastice3 marca morfologică este reprezentată de prezenta precursorilor eritroizi anormali

in măduva osoasă, caracterizati prin dimensiuni crescute şi alter ări specifice in aspectul cromatinei nucleare.
Aceste celule distincte reprezintă expresia morfologic ă a unei anomalii biochimice, respectiv intarzierea
sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectat ă in timp ce rata
diviziunilor celulare este redusă, in consecintă componentele citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in
exces in timpul intarzierii intre diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite de dimensiuni crescute.
Cele două modificări caracteristice de pe frotiul de sange care permit diferentierea anemiilor megaloblastice
sunt prezenta macroovalocitelor şi a neutrofilelor cu nucleu hipersegmentat. In anemia megaloblastic ă VEM
este de obicei >110 fL (110 – 130 fL, chiar pană la 160 fL).

Clasificarea patogenică a anemiilor megaloblastice

I. Deficitul de vitamină B12

A. Dieta deficitară (rară: vegetarianismul strict, de lung ă durată, f ără ou ă şi produse lactate; mai frecvent ă la
copiii născuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).

B. Malabsorbtie de vitamină B12:

 Anemia pernicioasă (boala autoimună caracterizată prin atrofie gastric ă şi pierderea factorului
intrinsec)
 Deficienta ereditară de factor intrinsec (anemia pernicioasă ereditară)
 Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastric ă, pacienti cu gastrit ă şi aclorhidrie, infectia
cu Helicobacter Pylori)
 Insuficientă pancreatică
 Sindromul Zollinger-Ellison
 Competitia biologică pentru vitamina B12: proliferarea bacterian ă a intestinului subtire (anomalii
structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarb ă sau ale motilitatii: disfunctia autonom ă din diabet);
infestarea cu Diphyllobothrium Latum
  Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiac ă, rezectii ileale, by-pass jejuno-ileal
pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).
 Malabsorbtia familială selectivă a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-Gräsbeck)
 Malabsorbtia vitaminei B12 indusă de toxice si medicamente: alcool, colchicina, metformin, neomicina,
colestiramina, acid paraaminosalicilic

C. Defecte in tranportul şi metabolismul intracelular al vitaminei B12:

 Boli genetice: mutatii genetice care afectează metabolismul intracelular al cobalaminei (aciduria
metilmalonica şi hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II
 Toxicitatea oxidului nitros3;7

II. Deficitul de folati

A. Dieta deficitară (prematuri, dieta exclusiv lactată la sugari f ăr ă suplimentare cu folati, dieta restrictiv ă din
fenilcetonurie, abuzul de alcool)

B. Nevoi crescute: sarcină, alăptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica cronic ă, boli neoplazice,
hipertiroidism

C. Pierderi crescute: dializă cronică

D. Malabsorbtie de folati:

 Boli intestinale: sprue tropical, boala celiacă, boli intestinale inflamatorii, rezectii jejunale
 Dermatita herpetiformă
 Aclorhidria endogenă sau iatrogenică
 Insuficienta pancreatică in care se administrează terapie de substitutie orală

E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina, anticonvulsivante (in special
hidantoinele; acidul valproic), antifolati (metotrexat, trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina),
contraceptivele orale.

F. Defecte mostenite ale transportului şi metabolismului:

 Deficitul de tetradidrofolat reductaza

 Malabsorbtia ereditară de folat

III. Boli moştenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan, anemia megaloblastică
responsivă la tiamină

IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:

 Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina)

 Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida)
 Hidroxiuree
 Agenti alchilanti (ciclofosfamida)
 Zidovudina (AZT)
 Arsenic

V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acută mieloida, sindrom mielodisplazic3;7

Anemiile macrocitare non-megaloblastice7 nu au un mecanism patogenic comun; ele reprezintă anemiile
macrocitare in care precursorii eritroizi medulari sunt normali; sinteza ADN nu este afectat ă; VEM este de
obicei, uşor crescut (100 – 110 fL).

Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice7

I.  Asociate cu eritropoieza accelerată: anemia hemolitică şi posthemoragic ă

II. Alcoolism (creşterea medie este ~5 fL, adică 5-10% peste valoarea medie a subiectilor de control;
normalizarea VEM se produce dupa 3-4 săptămani de abstinent ă); VEM reprezint ă un test screening util
pentru depistarea alcoolismului ocult.

III. Boli hepatice

IV. Sindroame mielodisplazice

V. Anemia mieloftizică

VI. Anemia aplastică

VII. Anemia sideroblastică dobandită

VIII. Anemia diseritropoietică ereditară (tipurile I şi III)

IX. Anemia Diamond-Blackfan

X. Hipotiroidism

Interferente

1. Prezenta de dublă populatie eritrocitară (micro- şi macrocitară, cand se asociază anemia feripriv ă cu anemia
megaloblastică) poate determina un VEM normal. In această situatie RDW este >15, pe histograma efectuat ă
de analizorul automat se observă aspectul caracteristic de “curb ă cu dou ă cocoa şe”, iar confirmarea prezentei
dublei populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla populatie este caracteristică
pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitară hipocrom ă şi una relativ normocitar ă) şi anemiei
feriprive după inceperea terapiei de substitutie cu fier.

2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcată (>50%), leucocitoza marcată (>50000/µL) hiperglicemie marcată

(>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia cu metanol (şi, in consecintă creşte Hct, iar CHEM
scade).

3. VEM fals scăzut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de EDTA.

4. Dacă pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai mare deoarece eritrocitele
mai mici nu sunt măsurate, iar dacă pragul superior este prea mare sunt m ăsurate şi leucocitele, iar VEM este
crescut4;6;8;15;18.

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – este o măsura a continutului mediu de hemoglobin ă pe eritrocit

Metoda de determinare – HEM este calculat de analizorul automat conform formulei:

                   Hb(g/dL) x 10

HEM =    ——————–
                 Nr.Er.(x106/μL)

Valori de referintă – HEM se exprimă in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la adult sunt 26–34 pg sau
0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-născut; vezi anexa 7.1.1).

Semnificatie clinică – in majoritatea anemiilor HEM se corelează cu VEM, astfel anemiile microcitare sunt de
obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome, iar conditiile care cresc HEM determin ă in general, dac ă nu intotdeauna, VEM crescut, deoarece
continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibil ă (anemiile macrocitare,
anemia regenerativa observată de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei feriprive, la nou-n ăscut)

Interferente

1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/μL determină HEM fals crescut (Hb fals crescută)

2. Concentratie crescută de heparină determină HEM fals crescut

3. Prezenta aglutininelor la rece determină HEM fals crescut4;6;8;15;18

Concentratia eritrocitară medie de hemoglobină (CHEM) – măsoară concentratia medie de Hb dintr-un volum

dat de eritrocite (sau raportul dintre masă de Hb şi volumul de eritrocite)

Metoda de determinare – CHEM este calculat de analizorul automat conform formulei9:

                  Hb (g/dL) x 100

CHEM =    ——————–

                       Hct (%)

Valori de referintă – CHEM se exprimă in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360 g/L)  (vezi
anexa 7.1.1)9.

Semnificatie clinică – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea anemiilor, dar HEM şi CHEM, de
obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic. Totu şi, au un rol important in controlul de calitate al
laboratorului, deoarece aceşti indici variază foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen dat, dac ă
pacientul nu este transfuzat.

Datorită comportamentului similar al volumului eritrocitar şi continutului in Hb al fiec ărui eritrocit in parte,
CHEM rămane constant in multe afectiuni hematopoietice4;6;8;16;19.

1. CHEM scăzut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feriprivă, unele talasemii)

2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare şi a unor cazuri homozigote de siclemie şi hemoglobina C,
CHEM nu depaşeste valoarea de 37 g/dL; această valoare este aproape de nivelul de solubilitate a Hb şi
creşterea in continuare a concentratiei de Hb poate duce la cristalizarea ei. Acuratetea determin ării CHEM
depinde de factorii care afectează măsurarea fie a Hct, fie a Hb.

Interferente

1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru mare, prezenta de rulouri

2. In hiperglicemia marcată (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scăzut (VEM si Hct fals crescute)  4;6;8;16;19
Lărgimea distributiei eritrocitare  (RDW) – este un indice eritrocitar care cuantific ă heterogenitatea volumului
celular (gradului de anizocitoză)

Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in functie de prezenta de anomalii ale
frecventei relative la anumite niveluri de discriminare, existenta a dou ă sau a mai multor “peak”-uri şi l ărgime
de distributie anormală. Distributia VEM intr-o proba este prezentat ă sub forma unui grafic in care pe abscisa
se proiectează volumul eritrocitar, iar pe ordonată frecventa relativ ă9.

                               Deviatia standard a mărimii eritrocitelor x 100

RDW (CV%) =   ————————————————————-

                                                                  VEM

Valori de referintă – 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului eritrocitar9

Semnificatie clinică

RDW este util in caracterizarea initială a anemiilor, in particular a anemiei microcitare, de şi alte teste sunt de
obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei
minore necomplicate, in care VEM este scăzut, iar RDW normal de anemia feripriv ă, in care VEM este sc ăzut,
iar RDW crescut (creşterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier)7. RDW este usor crescut in beta-
talasemia minoră cu anemie uşoară4  . Unele studii au arătat  că RDW nu diferentiază beta-talasemia minoră de
anemia feriprivă decat dacă este utilizat un cut-off mai mare (17%)4. De asemenea permite diferentierea intre
anemia din bolile cronice (VEM normal/scăzut, RDW normal) şi anemia feripriv ă incipient ă (VEM
normal/scăzut, RDW crescut)7;16.

RDW crescut: anemia feriprivă, anemia megaloblastică, diferite hemoglobinopatii (S, S-C, S-β-talasemia),
anemia hemolitică imună, reticulocitoza marcată, prezenta de fragmente eritrocitare, aglutinare, dimorfism
eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru deficiente nutritionale)

RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia hemoragic ă acut ă, anemia
aplastică, sferocitoza ereditară, boala cu Hb E, siclemia

Nu există o cauză cunoscută pentru RDW scăzut4;6;8;16;19.

Interferente:

1. Alcoolismul creşte RDW

2. Prezenta aglutininelor la rece4;6;8;16

 Reticulocitele

Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi nucleici reziduali (ARN). După
expulzarea nucleului eritrocitele răman in măduvă pană la 4 zile, timp in care are loc o sc ădere continu ă a
numărului de poliribozomi (care contin ARN) şi a sintezei de hemoglobin ă. Aceste eritrocite tinere se
maturizează complet in circulatia periferică in circa 1-2 zile dup ă ce p ăr ăsesc m ăduva osoas ă, timp in care
pierd complet capacitatea de sinteză proteică (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
incetează. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule policromatofile (materialul nucleic
reticular se colorează in albastru-gri) de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature. Materialul reticular
se colorează cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen. In mod normal, in absenta
anemiei, un număr mic de reticulocite este prezent in circulatie (in fiecare zi ~1% din eritrocite sunt inlocuite
cu eritrocite tinere eliberate din măduvă). Determinarea numărului de reticulocite ofer ă informatii despre
capacitatea medulară de a sintetiza celule rosii ca răspuns la o suprasolicitare fiziologic ă, cum este anemia4;6-
8;16;19.

Indicatii:

1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative şi regenerative/hiper-regenerative

2. Monitorizarea răspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic/vitamina B12

3. Evaluarea eritropoiezei după transplant medular, in anemia aplastic ă indus ă de medicamente citotoxice/sau
in tratamentul cu eritropoietină

Metoda de determinare

1. Metoda manuală – numărare microscopică

2. Numărarea automată – analizor automat pe principiul citometriei in flux cu fluorescent ă şi LASER

semiconductor

Valori de referintă

Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.

Nou-născut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a doua s ăpt ăman ă de viat ă)

Nr. absolut = 30-120 x 103/μL sau x 109/L.

In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand se raporteaz ă la nr. sc ăzut de Er
al pacientului anemic5;7:

`                                  %Rt x Hct pacientului

% Rt corectat = —————————————-

                                                         45

In continuare trebuie făcută o corectie suplimentară deoarece Rt eliberate sub stimularea intens ă a
eritropoietinei răman in circulatie un timp aproximativ dublu fată de timpul de supravietuire al Rt normale
(aproximativ o zi). Se calculează astfel  indicele de productie reticulocitară (IPR)5 din %Rt corectat şi un factor
de corectie care depinde de Hct pacientului:

Hct (%)                               Factor de corectie

40-45                                               1.0

35-39                                               1.5

25-34                                               2.0

15-24                                               2.5

<15                                                3.0

IPR = % Rt corectat/factorul de corectie

Un IPR <2 indică un răspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2 sugereaz ă c ă m ăduva osoas ă r ăspunde
adecvat gradului de anemie5.

Semnificatie clinică – determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezintă un indicator important al activit ătii
eritropoietice medulare, furnizand o apreciere initială dac ă anemia se datoreaz ă alter ării productiei eritrocitare
sau pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliză)  1;4;5.

1. Număr crescut de reticulocite (reticulocitoza ): este indicator de eritropoieză regenerativă (cresterea

productiei eritrocitare medulare sub actiunea eritropoietinei; sub stimulare maxim ă m ăduva poate produce
eritrocite de 6-8 ori mai mult fată de rata normală).

 Hemoragia acută: debutul şi gradul reticulocitozei depind de cantitatea de sange pierdut ă; de obicei,
reticulocitoza apare in a 2a – a 3a zi şi ajunge pană la 5-15%
 Anemia hemolitică: anemia hemolitică imună (test Coombs +) idiopatic ă sau secundar ă, transfuzii de
sange incompatibil, boli hemolitice ereditare (defecte membranare eritrocitare: sferocitoz ă ereditar ă,
eliptocitoză ereditară etc.; defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaz ă, deficit de
piruvat kinază etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.), anemii hemolitice
dobandite (anemia hemolitică microangiopatică; infectii: malarie, clostridii; agenti chimici si
medicamente oxidante/neoxidante; hemodializă; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturn ă;
anemia hemolitică cu acantocite din bolile hepatice)

Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb şi reticulocitoz ă de 2-5%.

Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoză de >50%.

In hipersplenism este prezentă o anemie hemolitică uşoară cu număr de Rt u şor crescut.

 Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor deficitare in ace şti factori:
regenerarea eritropoiezei este marcată intr-o săptămană de tratament de cre şterea num ărului de Rt,
iar o reticulocitoză maximă de 10-20% apare după 2-4 săptămani de tratament
 Tratamentul cu eritropoietină: o creştere uşoară a nr. de Rt apare dup ă 24 ore (cu eliberarea din
măduvă de Rt imature, mari, cu continut mare de ARN), nivelul maxim este atins dup ă 4-6 zile, iar
normalizarea survine după 8-10 zile
 Aplazia medulară indusă de medicamente citotoxice: o cre ştere a nr. de Rt poate precede alti
parametrii hematologici cu cateva zile

2. Număr scăzut de reticulocite (reticulocitopenia) : apare in anemii non-regenerative, cum ar fi deficitul de

fier/folat/vitamina B12, aplazia medulară (deficitul persistent de Rt sugereaz ă un prognostic prost), anemia
din bolile cronice, insuficienta medulară (anemia mieloftizica).

Determinarea numărului de Rt are importantă in special in anemia normocitar ă. Anemia microcitar ă cu feritin ă
şi saturatie a transferinei normale şi nr. de Rt crescut sugerează o hemoglobinopatie. Reticulocitoza in
combinatie cu anemia macrocitară sugerează deficit de folat/vitamina B12 partial tratat, iar anemia hemolitic ă
poate fi uşor macrocitară4;5.

Unele analizoare furnizează un parametru suplimentar:  fractia reticulocitelor imature (IRF). Stabilirea indexului
de maturitate a reticulocitelor furnizează informatii complementare num ărului de reticulocite in evaluarea
activitătii eritropoietice.

IFR reprezintă procentul de reticulocite care au un continut crescut sau intermediar de ARN.

Valorile de referintă specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:

bărbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.

Studiile efectuate au arătat faptul că IRF constituie un indicator mai sensibil şi mai specific decat num ărul de
reticulocite determinat izolat, in următoarele situatii clinice:

 monitorizarea regenerării medulare post transplant   sau chimioterapie (ex. IRF scade la 2-3 zile după
incheierea chimioterapiei şi creşte inainte de o noua cură);
 monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de eritropoietina);
 monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 şi folati;
 monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu insuficient ă renal ă cronic ă, sindrom
mielodisplazic, SIDA;
 monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;
 evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;
 diagnosticul şi monitorizarea anemiilor aplastice;
 detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;
 stabilirea momentului prelevării de celule stem dup ă tratamentul cu factori de cre ştere sau
chimioterapie;
 detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;
 estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii cianogene (este indus ă o activitate
eritropoietică crescută);
 clasificarea anemiilor.

Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modific ările num ărului absolut de
reticulocite şi al FRI in diverse tipuri de anemie:

Conditii clinice Numar reticulocite Fractia reticulocitelor

imature

Aplazie medulara, criza ↓ ↓

aplastica in anemii
hemolitice

Anemii hipoplazice ↓ ↓

Regenerare medulara ↓ ↑ sau N

Boli cronice ↓ sau N ↓

Deficit de fier ↓ sau N ↑

Deficit de folat sau vit. ↓ sau N ↑

B12
 Talasemii N sau ↑ N sau ↑

Mielodisplazii Variabil N sau ↑

Anemii hemolitice ↑ ↑

Hemoragie sau anoxie N sau ↑ ↑

In concluzie, IRF corelat cu numărul de reticulocite constituie un indicator util al activit ătii eritropoietice,
furnizand informatii similare cu indicele productiei reticulocitare (IPR), care fiind ins ă un   parametru calculat şi
nu un rezultat al măsurării directe poate fi inlocuit de acestea9.

Numarul de trombocite (numarul de plachete)  

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-ovalare, plate, in form ă de
disc, cu diametrul de 2-4μ. Trombopoieza are loc in m ăduva osoas ă incepand cu celula progenitoare
multipotentă, continuă cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitar ă şimaturarea
megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, dou ă treimi din trombocite se g ăsesc in
circulatie, iar o treime sunt stocate in splină. Trombocitele sunt implicate in hemostaz ă şi in initierea
proceselor de reparare tisulară şi vasoconstrictie dup ă injuria vascular ă şi in timpul proceselor inflamatorii,
aderarea şi agregarea plachetară avand ca rezultat formarea trombusului plachetar care astup ă rupturile din
peretii vaselor mici.

Indicatii

 investigarea unei sangerări neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli trombotice
 in cadrul unui profil de coagulare
 monitorizarea bolilor asociate cu insuficientă medulară
 monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medular ă (iradiere, chimioterapie
etc.) 4;6;8;10;12-14;16;17;19

Metoda de determinare – trombocitele sunt numărate de analizorul automat prin aceea şi metod ă ca
eritrocitele, in timpul directionării lor intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare
hidrodinamică9.

O estimare a numărului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un control valoros al
numărului de trombocite determinat prin metoda automată. In general, cand frotiul este examinat cu
obiectivul de 100x fiecare trombocit observat/camp reprezint ă ~10000 Tr x106/L. In consecint ă, un frotiu
normal trebuie să prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp15.

Valori de referintă9 – 150-450 x 103/μL.

Semnificatie clinică

1. Creşterea numărului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)

A. Trombocitoza tranzitorie – se datorează mobilizării trombocitelor din pool-ul extravascular: efort fizic,
naştere, administrare de epinefrina

B. Trombocitoza primară:

 Trombocitemia ereditară (rară; autosomal dominantă; mutatie a genei trombopoietinei de pe

cromozomul 3)
 Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonală): trombocitemia esential ă, policitemia vera,
leucemia mieloidă cronică, metaplazia mieloidă cu mielofibroză

C. Trombocitoza secundară/reactivă (productia persistentă a unuia sau mai multor factori trombopoietici, in
special interleukina 6, care actionează asupra megakariocitelor):

 boli infectioase
 boli inflamatorii
 boli maligne
 regenerarea rapidă după hemoragie/anemie hemolitică
 rebound după refacerea post-trombocitopenie
 asplenia anatomică (splenectomie)/functională (de exemplu din siclemie)
 deficitul de fier
 postchirurgical13

In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecvent ă şi poate constitui un mecanism

fiziopatologic important in producerea hemoragiei şi trombozei. Trombocitele circulante sunt mari,
dismorfice şi anormale functional. Pacientii cu trombocitoza reactiv ă pot avea valori ale trombocitelor la fel
de mari ca in bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar hemoragia  şi tromboza sunt neobisnuite.
Trombocitele circulante sunt mari, rotunde, normale functional4;13.

2. Scăderea numărului de trombocite (trombocitopenia) : este cea mai frecventă cauză de sangerare.
Trombocitopenia poate apărea prin mecanisme diferite:

A. Distructie accelerată a trombocitelor: este cea mai frecvent ă cauz ă de trombocitopenie; aceasta determin ă
stimularea trombopoiezei ducand la cresterea numărului, mărimii şi maturatiei megakariocitelor medulare

 Datorată unor procese imunologice:

o autoimune: idiopatică/secundară (infectii, sarcină, boli vasculare de colagen, boli
limfoproliferative, tumori solide, medicamente etc.); mecanismul este reprezentat de prezenta de
autoanticorpi anti-trombocitari de tip IgG şi/sau IgA, mai rar IgM, care activeaz ă complementul şi
determină scurtarea duratei de viată a trombocitelor prin indep ărtarea din circulatie de c ătre sistemul
fagocitic mononuclear splenic
o aloimune: trombocitopenie neonatală; purpura posttransfuzională
 Datorată unor procese non-imunologice:
o microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminată, purpura trombotic ă
trombocitopenică, sindrom hemolitic uremic, sindromul HELLP din sarcin ă (hemoliza/eclampsie,
cresterea enzimelor hepatice şi scăderea trombocitelor)
o alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale (valvulopatii, ateroscleroză
extensivă, proteze vasculare, catetere, circulatie extracorporeală etc.)
o infectii: virusuri (rubeolă/oreion neonatal, citomegalovirus, parvovirus B19, vaccinuri), bacterii
(septicemie, meningococemie, boala Lyme), Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie)

B. Productie scăzută de trombocite:

 Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti alchilanti, antimetaboliti,

medicamente citotoxice), radiatii ionizante, anemie aplastic ă, boli medulare infiltrative, medicamente
 care produc hipoplazie medulară prin mecanism idiosincrazic (cloramfenicol), substante care
supresează selectiv megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol)
 Trombopoieză ineficientă: anemia megaloblastică
 Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de trombopoietin ă; trombocitopenia ciclic ă
 Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara congenital ă, trombocitopenia cu
absenta radiusului, anomalia May-Hegglin, sindromul Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-
linkata), macrotrombocitopenia X-linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier, sindromul
plachetelor gri etc.
 Purpura trombocitopenică amegakariocitara pură dobandită (rară)

C. Distributie anormală a trombocitelor:

 Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de obicei trombocitopenie u şoar ă =
50-100×103/μL
 Hipotermia
 Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive

Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imun ă. Cele mai comune medicamente
incriminate sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol,
danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.

Trombocitopenia se asociază clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii, purpura, gingivoragii, epistaxis,

pană la sangerari gastrointestinale, pulmonare şi genitourinare. Sanger ările spontane sunt rare la
>60×103Tr/μL (pot apărea sangerări posttraumatice, postoperatorii)  12;17.

Valori critice

1. Trombocitoza >1.5×109/μL, precum şi trombocitoza la pacienti varstnici şi/sau cu boli cardiovasculare

prezintă risc de tromboză, mai rar de hemoragie6

2.  Trombocitopenia <20×103/μL se asociază cu risc de sangerări spontane interne/externe (risc 1% de

hemoragii intracraniene)6

Interferente

1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, după efort fizic intens, traume

2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei şi in sarcină

3. O falsă trombocitopenie poate fi indicată de analizorul automat şi se datorează unei erori de numărare:

 formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie) induse de anticoagulantul

EDTA – se datoreaza prezentei de aglutinine (autoanticorpi), care sunt imunoglobuline de tip IgG,
IgA/IgM şi care induc aglutinarea  in vitro a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce
expunerea unor situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere cunoscuta
cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa cauza de falsa trombocitopenie. Frotiul de sange
periferic evidentiaza agregatele trombocitare; pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se
recomanda recoltarea unei picaturi de sange din pulpa degetului şi folosirea modulului capilar al
analizorului
 prezenta de trombocite gigante
 satelitismul plachetar (absorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor segmentate)
 prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare independenta de EDTA
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare (fragmente nucleare şi
citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica) poate determina niveluri fals crescute ale
trombocitelor4;6;8;16;17;19.

5. Interferente medicamentoase:

 Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol, diltiazem, dipiridamol, epoetin alfa,
eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil, glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a,
isotretinoin, lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon, metoprolol,
miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive orale, penicilamina, propranolol,
steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina6.
 Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida, albendazol, albuterol, alemtuzumab,
alopurinol, acid aminocaproic, aminoglutetimid, amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B,
ampicilina, amrinona, anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de arseniu, asparaginaza,
aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice, vaccin BCG, benazepril, betaxolol, subsalicilat de
bismut, bleomicina, candesartan, capecitabina, captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina,
carvedilol, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil, cloramfenicol,
clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida, clorfeniramin, clorpromazina, clorpropamid, cimetidina,
cladribina, clindamicina, clofibrat, clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina,
ciclofosfamida, citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol, diazoxid, diclofenac, didanozina,
dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem, difenhidramina, disopiramida, docetaxel, doxepin,
doxorubicin, doxiciclina, enalapril, epirubicin, eprosartan, eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid
etacrinic, etosuximid, etidronat, etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina, fenoprofen, flecainida,
fluconazol, flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux, furosemid,
gabapentin, ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid, gliburid, granisetron, vaccin
antihepatita B, hidralazina, hidroclorotiazida, hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina,
ifosfamida, imatinib, imipenem, imipramina, imunoglobulina, indinavir, indometacin, infliximab,
interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan, isoniazida, isosorbid, isotretinoin, itroconazol, ketoprofen,
lamivudina, lansoprazol, lepirudin, levamizol, levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin, lovastatin,
loxapin, vaccin antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina, acid mefenamic, meloxicam, melfalan,
meprobamat, 6-mercaptopurina, meropenem, mesalamina, metformin, metazolamida, meticilina,
metotrexat, metsuximid, metildopa, metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona, mitoxantrona,
moricizina, morfina, moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen,  netilmicina, nicardipina,
nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin, nortriptilina, nistatin, ofloxacin, paclitaxel,
pamidronat, penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital, fenotiazine,
indolol, piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison, probenecid, procainamida, procarbazina,
promazina, prometazina, propafenona, propranolol, protriptilina, pirazinamida, pirimetamina,
raloxifen, ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin antirubeolic, sargramostin, spironolactona, stavudin,
streptomicin, sulfametoxazol, sulfasalazina, sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen, tetraciclina,
tiabendazol, tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina, ticlopidina, timolol, tinzaparin,
tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin, topotecan, trimetoprim, vaccin antiurlian, acid valproic,
vancomicina, vinblastina, vincristina, vinorelbina, zidovudina6.

Volumul trombocitar mediu (VTM)4;6;16;17 – indică uniformitatea de mărime a populatiei trombocitare. Este

util in diagnosticul diferential al trombocitopeniei4;6;16;17

Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat după următoarea formulă:

                            PCT (Plachetocrit) (%)

VTM (fL) = ————————————- x1000

                              Nr. trombocite (x103/μL)

De asemenea, analizorul automat calculează lărgimea distributiei trombocitare  (PDW) asemănător cu
calcularea lărgimii distributiei eritrocitare9

Valori de referintă –  VTM = 7.4-13 fL sau μm3

PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar9

Semnificatie clinică – VTM poate fi utilizat impreună cu PDW pentru distingerea conditiilor asociate cu
productie scazută de trombocite de cele asociate cu distructie plachetară crescut ă.

1. VTM crescut:

In general VTM variază invers proportional cu numărul de trombocite, cu volume plachetare mai mari
observate la pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt sc ăzute datorit ă distructiei periferice si unui
turn-over plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenic ă idiopatic ă)16.

VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism şi in bolile mieloproliferative 4;16.

In trombocitopoieza ineficientă asociată cu hematopoieza megaloblastic ă din  deficitul de vitamina B12 şi/sau
acid folic trombocitele circulante sunt anormal de mari.

VTM poate fi crescut după splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumătorii aterosclerotici (cresterea

VTM la fumători a fost propusă ca factor de risc pentru ateroscleroză)4.

Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dup ă trombocitopenia indus ă de  alcool4. Există cateva
forme de trombocitopenie ereditară caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30
fL): sindromul Bernard-Soulier şi macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal
dominantă (sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein)16;19.

In trombocitoză, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu morfologie anormal ă) şi
normal in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli inflamatorii etc.)13.

2. VTM scăzut:

Numărul de trombocite şi VTM sunt de obicei sc ăzute in conditiile asociate cu  alterarea productiei de
trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia aplastică, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia
septică4;16;17. Odată cu ameliorarea tabloului clinic şi refacerea dup ă chimioterapie, VTM creste inaintea
cresterii numărului de trombocite.

Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel mărimea trombocitelor poate servi
ca mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzată de distructia imunologic ă a plachetelor fat ă de
sindroamele cu splenomegalie4;16.

Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM scăzut4.

Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-Aldrich şi trombocitopenia X-linkată se asociază cu

microcitoza trombocitară (VTM ~jumătate fată de valorile normale)10;19.

Există dovezi că VTM se corelează cu tendinta de sangerare la pacientii trombocitopenici: la VTM >6.4 fL
scade semnificativ frecventa sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunit ătii administr ării
de transfuzii de trombocite4.

Interferente
Plachetele tind să se măreasca in primele două ore in EDTA, micsorandu-se din nou o dat ă cu prelungirea
stocării probei, făcand dificilă standardizarea măsurătorilor. De aceea interpretarea VTM şi PDW trebuie facut ă
cu precautie16. VTM şi PDW pot avea valori false dacă numărul de Tr este <10000/µL4.

Numărul de leucocite (numărul de celule albe) şi formula leucocitară

Leucocitele se impart in două grupe principale: granulocite şi a-/non-granulocite. Granulocitele sunt denumite
astfel datorită prezentei in citoplasmă de granulatii distincte  şi se identifică trei tipuri de granulocite in functie
de afinitătile de colorare pe frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile  şi bazofile. De asemenea,
aceste celule sunt denumite şi leucocite polimorfonucleare datorită nucleului multilobulat. Nongranulocitele
care constau din limfocite şi monocite nu contin in general granulatii citoplasmatice distincte  şi au nucleul
nonlobulat, fiind denumite şi leucocite mononucleare2;4;6;8;12;16;18-20.

Indicatii – evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor, alergiilor, bolilor

mieloproliferative şi limfoproliferative acute  şi cronice, tumorilor maligne, depresiei medulare (iradiere,
medicamente citotoxice, imunosupresoare, antitiroidiene etc.)6;8;12.

Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul automat (dup ă ce hematiile sunt lizate,
iar leucocitele sunt colorate cu o substantă fluorescentă cu afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de
citometrie in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate două
scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezint ă intensitatea luminii dispersate lateral
(respectiv complexitatea internă a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale (respectiv continutul
de acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare şi grupul de umbre eritrocitare, precum  şi
anumite semnale de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa x reprezint ă intensitatea luminii dispersate
lateral, iar axa y intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv m ărimea celulelor)  şi sunt proiectate trei
grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de  bazofile şi grupul de alte leucocite9.

Valori de referintă – la adult = 4000-10000/µL sau 4-10×109/L

                                        – la copii valori mai mari, diferite in functie de varstă (vezi anexa7.1.1).

Semnificatie clinică

1. Variatii fiziologice ale leucocitelor

 cresterea şi dezvoltarea: la nou-născuti şi copii numărul de leucocite este crescut, cu sc ăderea treptat ă
a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult intre 18-21 ani
 variatii rasiale: la negrii din Africa numărul de neutrofile şi monocite este mai mic, iar num ărul de
eozinofile mai mare
 fluctuatii diurne şi de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea activitatea obi şnuit ă
determină valori mai mari ale leucocitelor după-amiază, dar care tind să rămană in limite normale
 variatii climatice şi sezoniere: căldura şi radiatiile solare intense ar determina leucocitoz ă, iar rezidenta
prelungită in Antarctica determină leucopenie; lumina artificială şi ultravioletă determin ă limfocitoza
 anoxia acută determină neutrofilie
 in primele zile de rezidentă la altitudine crescută apare leucocitoza asociat ă cu limfopenie şi
eozinopenie, urmate de limfocitoză şi eozinofilie usoare
 exercitiile fizice intense determină leucocitoza marcată, de obicei pe seama neutrofilelor segmentate
(se datorează trecerii neutrofilelor marginate in circulatie), dar poate fi prezenta şi limfocitoza;
normalizarea survine in mai putin de o oră; gradul leucocitozei se coreleaz ă cu intensitatea efortului
fizic şi nu cu durata sa
 crizele convulsive determină creşterea numărului de leucocite
 injectiile cu epinefrină determină leucocitoză, in special neutrofilie
 atacurile de tahicardie paroxistică pot determina leucocitoza
 durerea, greata, varsăturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta infectiei, prin
redistribuirea celulelor marginate spre circulatie
  anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade numarul
de leucocite;
 in  perioada ovulatorie poate apărea leucocitoza usoară şi eozinopenie
 in sarcină apare leucocitoza usoară, iar neutrofilia se accentueaz ă odat ă cu apropierea termenului; de
asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronuntat ă, cu normalizarea valorilor dup ă 4-5
zile şi asociată cu eozinopenie

Majoritatea variatiilor fiziologice se explică prin stimularea cortexului adrenal. Administrarea de cortizon si
hidrocortizon se asociază cu neutrofilie (datorată probabil sc ăderii refluxului din sange şi cre şterii eliber ării
medulare), urmată de eozinopenie şi limfopenie18.

2. Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×109/L – se datorează de obicei unei creşteri a numărului de neutrofile
sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determin ă cre şterea num ărului absolut de leucocite. O
creştere proportională a tuturor tipurilor de leucocite se datorează hemoconcentratiei.

 a. Infectiile reprezintă cauza majoră de leucocitoză. O infectie acută tipic ă se caracterizeaz ă printr-o

fază de atac neutrofilică, o fază reactivă monocitică şi o fază de recuperare limfocitico-eozinofilic ă. In
infectiile cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Infectiile virale şi unele infectii bacteriene
(febra tifoidă) nu urmează in mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea
infectiei, varsta şi rezistenta pacientului, precum şi de rezerva medulară.
 b. Alte cauze de leucocitoză:
o hemopatii maligne
o traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale, necroze tisulare
o tumori maligne (in special carcinomul bronsic)
o toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza
o medicamente: cloroform, chinina, factori de creştere etc.
o hemoliza acută
o hemoragie acută
o postsplenectomie18

3. Leucopenie: <4000/µL sau <4×109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/µL sunt considerate borderline, in

timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale)  se poate datora următoarelor cauze:

 infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe

 hipersplenism
 depresie medulară produsă de intoxicatie cu metale grele, benzen, radiatii ionizante, medicamente:
chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic,
diuretice, analgezice si antiinflamatorii
 boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastic ă, sindroame mielodisplazice,
anemie aplastică, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenital ă)
 boli medulare secundare: granuloame, metastaze18

Interferente

1. Număr fals crescut de leucocite: prezenta de  eritrocite rezistente la liza (la nou-născuti, reticulocitoza),
prezenta de eritroblasti circulanti in număr mare,  trombocitele gigante (pot fi numărate ca leucocite),
prezenta de crioglobuline (la temperatura camerei se formează cristale proteice care sunt num ărate ca
leucocite; dispar după incălzirea probei la 37°C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.

2. Număr fals scăzut de leucocite: prezenta de  leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse in
numărătoare4;6;8;19.

Valori critice – număr de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL6.

Formula leucocitară constă in diferentierea numărului total de leucocite circulante in cele cinci tipuri de
leucocite, exprimate procentual şi respectiv in număr absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifică. Actualmente este de preferat raportarea fiecărui tip de leucocite in valori absolute. Formula
leucocitară este efectuată automat de către analizor. Există anumite situatii ins ă in care este necesar ă
efectuarea manuală a formulei leucocitare: număr de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizată de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica
formula leucocitară. In aceste cazuri se efectuează numărătoarea microscopic ă: frotiu de sange venos (recoltat
pe EDTA; heparina poate produce deformări ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar9.

Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai numeros tip de leucocite, joac ă un rol
major in apărarea antiinfectioasă primară a organismului prin fagocitarea şi digestia microorganismelor, iar
activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale organismului prin eliberarea de
enzime şi agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici care determin ă
migrarea neutrofilelor la locul infectiei şi activarea functiilor defensive ale acestora, cu fagocitarea agentului
respectiv, urmată de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoz ă şi distrugerea agentului infectios. Acest
efect este adesea asociat cu cresterea productiei şi eliberarii neutrofilelor din m ăduva osoas ă.

Granulopoieza are loc la nivelul măduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele neutrofile, eozinofile si
bazofile urmează acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezintă compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar
metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezint ă compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara măduvei osoase, granulocitele neutrofile se g ăsesc in tesuturi, circulante
la nivelul vaselor de sange si marginate care aderă la endoteliul vascular. Cresterea neutrofilelor circulante se
datorează fie eliberării din măduva osoasă, fie mobilizării neutrofilelor marginate. In cazul unei stimul ări
puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic18.

Valori de referintă: –  la adult = 2000-8000/µL sau 2-8×109/L; 45-80% din leucocite

                                         –  la copii valori mai mici in functie de varstă9  (vezi anexa 7.1.1)

Semnificatie clinică

1. Neutrofilia: >8000/µL sau 8×109/L:

 Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe seama neutrofilelor marginate):

efort fizic intens, stres (plansul la copii), travaliu, menstruatie
 Infectii bacteriene acute localizate şi generalizate: neutrofilie pana la 15000-20000/µL, foarte rar chiar
pana la 50000/µL; pot aparea granulatii toxice şi devierea la stanga a formulei leucocitare, cu cre şterea
procentului de neutrofile nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul puternic
cu eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In infectii foarte severe poate aparea
deviere la stanga degenerativa cu cresterea formelor imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil)
sau reactie leucemoida (leucocite >25000/µL, devierea formulei leucocitare, uneori pana la mieloblast)
 Infectii virale, fungice şi parazitare: de obicei, neutrofilia este u şoara şi este prezenta doar in faza
initiala
 Sepsis neonatal
 Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita, dermatita, pielonefrita,
pancreatita
 Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de guta, eclampsia,
tireotoxicoza
 Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic
 Toxice şi medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de carbon, digitala, veninuri
 Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3a-a 5a zi), proceduri chirurgicale majore, anemia
hemolitica, postsplenectomie
  Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar): neutrofilia apare ca urmare a
reactiei inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori de crestere granulopoietici de catre
tumora
 Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia vera, trombocitemia esentiala,
metaplazia mieloida cu mielofibroza)4,6;8;18;19

2. Neutropenia: se clasifica in uşoara (1000-1500/µL), moderata (500-1000/µL) şi severa (<500/µL);

agranulocitoza reprezinta o forma severa de neutropenie cu absenta totala a neutrofilelor circulante.
Neutropenia severa se asociaza cu risc crescut de infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita), cutaneo-
mucoasa (piele, perirectal, genital), iar in neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare,
gastrointestinale, hematogene). Cauze de neutropenie:

 A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de la recoltare, prezenta

paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor, marginarea neutrofilelor.

 B. Neutropenia dobandita:

 Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative; infectii virale: neutropenia
survine in primele 1-2 zile şi persista 3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica; neutropenie
prelungita poate aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu
protozoare (malarie), fungi, rickettsii.
 Substante chimice, toxice şi medicamente:
o Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene, aur, quinidina.
o Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice β-lactamice, carbamazepina, acid
valproic.
o Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor mieloizi de catre medicament sau
metabolitii acestuia.
 Medicamente care pot produce neutropenie:
o Metale grele: aur, arseniu, mercur
o Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona, indometacin, ibuprofen, acid
acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina, quinina
o Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin, diazepam, clordiazepoxid,
meprobamat, haloperidol
o Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid, carbamazepin, lamotrigin
o Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol, perclorat de potasiu, tiocianat
o Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril, propranolol, hidralazina, metildopa,
diazoxid, nifedipin, propafenona, ticlopidina, enalapril, amiodarona, quinidina
o Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina
o Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina, cloramfenicol, gentamicina,
clindamicina, doxiciclina, flucitozina, nitrofurantoin, griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida,
streptomicina, mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide, etambutol, ciprofloxacin,
trimetoprim, imipenem
o Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona
o Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin
o Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid
o Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona
o Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen, penicilamina, acid retinoic,
metoclopramid, Rauwolfia, etanol, imunoglobuline intravenoase, omeprazol, levodopa
 Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa, deficit de vitamina B12 si folat,
deficit de cupru
 Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile)
 Neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia autoimuna cronica
idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita reumatoida,
hepatita cronica, limfocitoza T-γ, transplant medular, transfuzii)
  Neutropenia isoimuna neonatala
 Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie şi neutropenie
 Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui la membrane artificiale
(dializa, afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie. Are loc agregarea şi aderarea neutrofilelor la
endoteliul vascular, in special pulmonar
 Hipersplenism
 Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida
 Radiatii ionizante
 Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.

C. Neutropenia congenitala şi cronica:

 Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann)

 Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la neutropenie severa <200/µL la
niveluri aproape normale): ereditara sau dobandita
 Neutropenia benigna cronica: familiala şi nonfamiliala
 Neutropenia idiopatica cronica severa
 Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia X-linkata, sindromul de
hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de IgA, hipo-gamaglobulinemia familiala
 Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie, agamaglobulinemie şi absenta imunitatii mediate
celular)
 Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman, hipoplazia cartilaj-par,
diskeratoza congenitala, sindromul Barth, sindromul Chédiak-Higashi
 Mielokathexis
 Sindromul leucocitelor “lenese”
 Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia1

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia şi pseudoneutropenia.

Valori critice – numar de neutrofile <200/µL sau agranulocitoza – risc de infectii sistemice fatale.

Limfocitele – reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie de origine, durata de viata,
localizare la nivelul organelor limfoide şi functie. De şi unele caracteristici morfologice ca: marimea,
granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu ofera
indicii privind tipul şi functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, de şi sunt comune şi forme mai
mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii azurofile in citoplasma.

65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural killer (NK) (celulele NK
sunt morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din
limfocite sunt prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele limfoide primare
sunt maduva osoasa şi timusul, unde are loc diferentierea antigen-independenta a limfocitelor din precursorii
imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar limfocitele T in timus unde migreaza de la nivel medular).
Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele imunocompetente sunt eliberate şi se localizeaza in arii
specifice din organele limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului şi
inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-dependent al diferentierii limfocitare şi distribuirea de
celule efectoare complet diferentiate a produşilor acestora spre alte zone ale organismului.

Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens bazofila, uneori
granulara şi nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”. Plasmocitele
nu sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule intermediare (limfoplasmocite), ca in
infectiile virale, inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator. Celulele B
cu memorie au durata lunga de viata şi nu produc anticorpi pana in momentul restimularii antigenice, cand
raspund la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal şi produc o cantitate de anticorpi de 7-10 ori
mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.

Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular şi includ celulele T helper CD4+, celulele T supresor
CD8+ şi celulele T citotoxice6;15;19.

Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL sau 1-4×109/L; 20-55% din leucocite;

                                        – la copii valori mai mari in functie de varsta9 (vezi anexa7.1.1).

Semnificatie clinica

1. Limfocitoza: >4000/µL:

 A. Cauze benigne:

 Infectii virale
 Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii)
 Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza in special adolescentii şi adultii
tineri, produce un tablou hematologic caracteristic cu limfo-monocitoza şi prezenta pe frotiul de
sange de limfocite atipice, activate (celulele Downey)
 Alte infectii virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu citomegalovirus, rujeola,
oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta cu HIV
 Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva, toxoplasmoza, febra tifoida,
bruceloza
 Numarul de limfocite poate depaşi 15000/µL in limfocitoza infectioasa, mononucleoza infectioasa,
tusea convulsiva
 Boala Crohn, colita ulcerativa
 Boala Addison
 Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa
 Vasculite
 Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic femei  fumatoare de
varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma abundenta)
 Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie

B. Cauze maligne:

 Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu celula B, leucemia cu celule

paroase, faza leucemica din limfoamele nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström
 Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu celula T al adultului, sindromul
Sézary, leucemia cu limfocite mari granulare

2. Limfopenie: <1000/µL:

 Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata

 Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4+)
 Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina – produc scaderea marcata a
celulelor CD4+, care poate persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare
 Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc liza complement
mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv; dermatomiozita
 Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4+
 Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei)
  Boala Hodgkin şi alte malignitati
 Anemia aplastica
 Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de ACTH; boala Cushing
 Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului limfatic: tumori, boala
Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii intestinale
 Uremia
 Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe, mu şcaturi de şarpe, arsuri,
anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar

3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:

 Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite

 Cancer: ficat, san, prostata
 Ciroza
 Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic
 Boala serului
 Unele infectii bacteriene, virale, parazitare4;6;8;15;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul, menstruatia pot produce
limfocitoza.

Interferente medicamentoase6:

 Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil, clorpropamid, dexametazona,

gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol, levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil, quazepam,
spironolactona, triazolam, acid valproic.
 Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine, ceftriaxon, clorambucil, ciclosporina,
dexametazona, eprosartan, fludarabina, acid folic, furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan,
levofloxacin, litiu, mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3, nelfinavir, ofloxacin, olsalazina,
pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina, tiamina, trastuzumab, triazolam

Valori critice – numar de limfocite <500/µL creşte riscul de infectii, in special virale6

Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii oportuniste18

Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic
mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage şi precursorii lor medulari. Monocitele sunt
eliberate in sange şi, dupa un scurt timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau specific, ca
raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se diferentiaza in
macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice, proces care a fost denumit activare şi
care este reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte primitive filogenetic,
nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o varietate larga de functii importante in organism,
incluzand indepartarea particulelor straine şi celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea functiilor altor
celule, procesarea şi prezentarea de antigene in reactiile imune, participarea in diferite reactii inflamatorii,
distrugerea bacteriilor şi celulelor tumorale. Monocitele  şi macrofagele produc numerosi factori bioactivi:
enzime, factori ai complementului, factori de coagulare, specii reactive de oxigen şi azot, factori
angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II, fibronectina, apolipoproteina E), lipide
bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori chemotactici, citokine şi factori de creştere (IFN α  şi γ, IL
1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) 1;6;16.

Valori de referinta – 0-1000/µL sau 0-1×109/L; 0-15% din leucocite9.

Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/µL:

 Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriana subacuta,
sifilisul, bruceloza
 Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli mieloproliferative cronice
 Carcinoame: stomac, san, ovar
 Boala Hodgkin, limfoame
 Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn favorabil)
 Tezaurismoze (boala Gaucher)
 Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii micotice
 Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza hepatica
 Boli de colagen, sarcoidoza
 Postchirurgical, postsplenectomie
 Reactii medicamentoase
 Intoxicatie cu tetracloretan
 Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari

2. Monocitopenie: <100/µL (conditie extrem de rara):

 Tratament cu prednison (tranzitoriu)

 Leucemia cu celule paroase
 Infectii severe care determina si neutropenie
 Infectie HIV
 Anemie aplastica1;4;8;19

Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

Interferente medicamentoase:

Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina, griseofulvin, haloperidol, lomefloxacin,

metsuximid, penicilamina, piperacilina, prednison, propiltiouracil, quazepam.

Scad monocitele: alprazolam, triazolam6.

Eozinofilele (granulocitele eozinofile)6;9;18– au fost initial descrise pentru granulatiile lor intracitoplasmatice
caracteristice care manifesta afinitate crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, şi care apar colorate
roşu-stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in maduva osoasa, urmand
acelaşi model de proliferare, diferentiere, maturare şi eliberare in sange ca şi granulocitele neutrofile; nucleul
lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati şi trei sau mai multi lobi.

La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante in sange şi tesuturi in asociere
cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii şi mucoasa
intestinala, numarul cat şi starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgE-dependente cat şi IgE-
independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul imunologic şi importanta eozinofilului in patogeneza astmului
nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri diferite de granulatii intracitoplasmatice;
granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a proteinelor cationice cu incarcatura mare, incluzand
proteina bazica majora, peroxidaza, proteina cationica eozinofilica si neurotoxina derivata din eozinofil,
implicate in alterarile tisulare observate in astm şi alte boli alergice. Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti
este dependenta de celula T şi este mediata de citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul
produce şi stocheaza pana la 29 de mediatori cunoscuti, citokine, chemokine şi factori de cre ştere, importante
in reactiile inflamatorii in care este implicata aceasta celula (produ şi ai acidului arahidonic, interleukine 1α-6,
8, 9-13, 16, IFNγ, TNF, TGFα, TGFβ1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1α, RANTES).
Valori de referinta: 0-700/µL sau 0-0.7×109/L (0-7% din leucocite); valori mai mici la copiii pana la 1 an (vezi
anexa 1).

Semnificatie clinica 4;6;8;9;18

1. Eozinofilia >700/µL:

 Boli alergice:
o Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica şi gradul eozinofiliei; biopsia
bronsica identifica prezenta eozinofilelor in caile respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care
lipseste dependenta de un raspuns imun dependent de IgE, exista o cre ştere similara a eozinofilelor in
caile aeriene
o Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea la aspirina, alergii
medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol, penicilina, tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului
o Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente), gastroenterita eozinofilica,
proctocolita eozinofilica (asociata cu alergia la laptele de vaca, de şi poate aparea şi la copii hraniti cu
formule de soia sau alimentati la san).
 Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:
o Sindromul Löffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) – se poate asocia cu infestarea cu
specii de Ascaris
o Angeita alergica şi granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss – tablou astmatiform, eozinofilie
şi vasculita sistemica)
o Vasculita de hipersensibilizare
o Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printr-un tablou de astm, test
cutanat pozitiv la aspergilus şi prezenta de anticorpi precipitanti anti-aspergilus)
o Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza)

In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic şi infestatiile parazitare se pot asocia cu

eozinofilie si infiltrate pulmonare

 Boli neoplazice:
o Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati (B:F=9:1), eozinofilie pana la
50000/µL, diferentiat de leucemia eozinofilica prin absenta blastilor, determina afectare organica
multipla, alterare nervoasa centrala şi deces de obicei prin disfunctie cardiaca
o Leucemia eozinofilica
o Boala Hodgkin si limfoamele maligne
o Bolile mieloproliferative cronice
o Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5)
 Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa
 Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei la trimetoprim-
sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infectiei cu Pneumocystis carinii
 Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic, schistosomiaza, fascioloza,
toxocaroza – “larva migrans” viscerala, cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare
tisulara
 Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem exsudativ multiform
 Boli infectioase (febra roşie), in convalescenta dupa alte infectii
 Eozinofilia familiala (rara)
 Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea de GM-CSF, rejetul alogrefei
 Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential fatal (polineuropatie
ascendenta Guillain-Barré-like)
 Rinita eozinofilica nonalergica

!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in sindromul hipereozinofilic idiopatic,
leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita herpetiforma6;18.
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care acompaniaza majoritatea
conditiilor de stres şi se asociaza cu:

 Sindromul Cushing
 Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine
 Infectii acute

Interferente 4;6;8: vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata şi cre şte de la pranz pana dupa miezul noptii

2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile

3. Interferente medicamentoase:

 Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic, amoxicilina, amfotericina B, ampicilina,

aztreonam, benazepril, captopril, carbamazepin, carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim,
ceftriaxon, cefalexin, cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat, clonazepam,
danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin, doxorubicina, doxiciclina, enalapril,
etosuximid, flucitozina, fluorouracil, flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina,
haloperidol, vaccin anti-hepatita A, ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin, lansoprazol, levodopa,
acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid, metisergid, moxalactam, naproxen, nitrofurantoin,
nizatidina, norfloxacina, ofloxacina, penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam,
procarbazina, propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina,
sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina, tobramicina, triazolam,
trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid valproic, zalcitabina6.
 Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin, corticotropin, desipramina, etosuximid,
indometacin, nortriptilina, olsalazina, procainamida, rifampicina, sulfametoxazol, triazolam6.

Bazofilele (granulocitele bazofile) şi mastocitele – sunt doua populatii de leucocite bazofile care prezinta
multe asemanari, dar şi unele diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care se
coloreaza metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata lor o isoforma
tetramerica (αβγ2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu afinitate mare este
legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat şi mastocitele sunt activate, fiind
indusa sinteza şi secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele şi mastocitele sunt factori importanti
in inflamatiile alergice şi alte fenomene imune şi inflamatorii.

Bazofilele sunt celule avand kinetica şi istoria naturala a granulocitelor, care se matureaza in maduva, circula
in sange şi retin anumite trasaturi ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul proceselor
inflamatorii şi imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente convingatoare ca
bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.

Mastocitele se matureaza in mod obişnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei – in general in tesutul
conjunctiv şi cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din
circulatie poate fi crescut.

Bazofilele şi mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata, forma şi structura
nucleului; bazofilele au in general mai putine granule şi o morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista,
de asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati şi cei nou sintetizati dupa activare. Ambele
celule contin histamina, PAF şi metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in patogeneza bolilor
inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt continute in cantitate
abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre exemplu bazofilele produc cantitati mari de IL-4
si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru larg de citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si
Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor şi mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie de stimulii care
activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea anatomica
stransa dintre mastocite şi nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente de mastocite a
reactiilor alergice.

Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti stimuli cum ar fi
componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea
granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara şi bazofilica, cum ar fi
hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare şi secretie de mediatori mult mai putin
exploziva (“piecemeal degranulation”). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca şi sa functioneze
din nou2.

Valori de referinta – bazofile = 0-200/µL sau 0-0.2×109/L (0-2% din leucocite)9.

Semnificatie clinica

1. Bazofilia: >200/µL:

 Numarul de bazofile şi precursori mastocitari este crescut in boli alergice: rinita alergica, polipoza
nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita atopica, alergii medicamentoase
 In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista diferentiere bazofilica (care
poate include mastocitele) din progenitorii leucemici
 Leucemia mieloida cronica şi alte sindroame mieloproliferative cronice (policitemia vera, metaplazia
mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza
blastica terminala din leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia mieloida cronica şi
celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul şi turn-overul bazofilelor (posibil şi al
mastocitelor)
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de proliferare mastocitara limitata, cu
localizare cutanata) – numar crescut de bazofile şi precursori mastocitari in sange
 Leucemie bazofilica
 Boala Hodgkin
 Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie
 Postradiatii ionizante
 Infectii: tuberculoza, varicela, gripa
 Injectarea de particule straine
 Hipotiroidism

2. Bazopenia: <20/µL:

 Infectii in faza acuta

 Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic)
 Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere
 Absenta ereditara a bazofilelor
 Febra reumatica acuta la copii
 Hipertiroidism

3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:

 Urticarie, astm
 Soc anafilactic
 Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite
 Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara
 Insuficienta corticosuprarenaliana
 Boli hepatice si renale cronice
 Osteoporoza 4;6;8;19