Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye

Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub

numele de Tratatul de la Saint Germain a reprezentat tratatul
de pace încheiat între Aliații din Primul război mondial și noii
create Republici a Austriei.
Ceremonia de semnare a tratatului a avut loc la Castelul Saint-
Germain-en-Laye.
Semnare și recunoaștere
Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de către
reprezentanții Austriei și reprezentanții diplomatici ai 17 state.
Prin tratat, s-a recunoscut independența Republicii
Austria (numită colocvial în acea perioadă Austria
Germană pentru a se marca diferența față de Austro-Ungaria),
a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin
constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia și a Regatul
Sârbilor, Croaților și Slovenilor,
apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud în Italia.
Prin acest tratat, Austria a fost obligată să renunțe în favoarea
României la toate drepturile asupra Bucovinei.
Conținutul tratatului
Tratatul este divizat în 14 părți.
Prima parte
Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care
reprezintă o parte comună a tratatelor de pace încheiate după
Primul război mondial.
A doua parte
Partea a doua definește frontierele Republicii Austria cu statele
vecine: Elveția, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungari
a, Statul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit
ulterior Iugoslavia) și Italia. Tratatul consfințește independența
Cehoslovaciei (Cehia făcuse parte din Cisleithania, partea
austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în
teritoriul statului italian și a Burgenlandului (regiune care în
perioada Monarhiei făcuse parte din Transleithania, partea
ungară dar populată în special de etnici de limbă germană) în
Austria. Frontiera cu Statul Sârbilor Croaților și Slovenilor era
stabilită doar în mod parțial, regiunea Klagenfurt urmând să fie
atribuită unuia din cele două state în urma unui plebiscit.
A treia parte
Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în
principal o serie de prevederi referitoare la relațiile bilaterale ale
Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se
angaja să recunoască independența Cehoslovaciei și Statului
Sârbilor, Croaților și Slovenilor, precum și a teritoriilor care
aparținuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele
baltice, Finlanda, Polonia).
A patra parte
Secțiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunțarea
Austriei în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra
părților fostului Ducat al Bucovinei aflate în componența
României. Formularea este ambiguă și a fost utilizată deoarece
frontierele dintre România, Cehoslovacia și Polonia a fost
stabilită ulterior încheierii tratatului de pace de la Saint Germain
însă constituie recunoașterea internațională a unirii Bucovinei
cu România.
De asemenea, această secțiune definește zona Klagenfurt în
care populația era mixtă (slovenă și germană) în care a fost
organizat un plebiscit pentru a se stabili voința majorității
populației de a aparține fie Austriei fie Statului sârbo-croato-
sloven.
De o deosebită importanță era articolul 88, care prevedea că
independența Austriei este inalienabilă, cu excepția cazului în
care Consiliul Ligii Națiunilor ar fi consimțit în acest sens. Din
acest motiv, se solicita Austriei să se abțină de la orice acțiuni
care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea
menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat
învins în război).
Partea a patra (interesele austriece în exteriorul Europei)
prevedea renunțarea de către Republica Austria la o serie de
tratate și drepturi ale fostei monarhii austro-ungare în relațiile
cu Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) și China.
A cincea parte
Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacității
militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofițerii.
Daune, despăgubiri
Celelalte nouă părți ale tratatului cuprindeau dispoziții
referitoare la despăgubirile pe care Austria urma să le
plătească, la regimul navigației pe Dunăre, la organizarea
transporturilor feroviare între Austria și celelalte state (deosebit
de importantă ținând cont de poziția Austriei în sistemul feroviar
european) etc.
Aplicarea și consecințele tratatului
Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate în anii
imediat următori. Teritoriul Burgenlandului a intrat în
componența Austriei, dar în
orașul Sopron (în germană Odenburg), împreună cu alte opt
sate, s-a organizat în anul 1921 un nou referendum în care s-a
decis rămânerea în Ungaria.
Plebiscitul Klagenfurt
Plebiscitul organizat în zona Klagenfurt a arătat că majoritatea
locuitorilor doreau să rămână în cadrul Austriei.
Ca urmare a crizei economice care a urmat încheierii
războiului, statul austriac nu a fost capabil să plătească
despăgubirile fixate prin tratatul de pace.
Unirea cu Germania
Austria, spre deosebire de toate celelalte state învinse în primul
război mondial, nu a urmărit contestarea tratatului de pace și
revenirea la situația anterioară. Majoritatea populației și a clasei
politice ar fi preferat, în primii ani de după război, să se
unească cu statul german, însă această posibilitate a fost
interzisă de către învingători, care nu doreau să întărească
Germania.
Problema unirii cu Germania a rămas pe agenda politică
internă austriacă până în 1938, când Austria a fost anexată de
Germania nazistă a lui Adolf Hitler.
După 1945
După al doilea război mondial, Austria a fost recunoscută din
nou ca stat independent (suveranitatea deplină a fost
recunoscută prin Tratatul de stat din 1955), în frontierele
stabilite prin Tratatul de la Saint Germain.