TEMA 3: EVOLUŢIA FORMELOR DE ORGANIZARE

A ACTIVITĂŢII ECONOMICE

1. Esența proprietăţii. Tipurile şi formele de proprietate

2. Economia naturală, economia de schimb şi economia de piaţă contemporană
3. Sistemele economice contemporane
4. Banii şi funcţiile lor

Scopul temei: analiza relaţiilor de proprietate şi a formelor de organizare a activităţii

economice.
Obiectivele temei: După studierea acestei teme ar trebui să fiţi capabili:
 să analizaţi relaţiile de proprietate în aspect juridic şi în aspect economic;
 să analizaţi structura, tipurile şi formele de proprietate;
 să evidenţiaţi avantajele şi dezavantajele proprietăţii private şi publice;
 să analizaţi agenţii economici ca subiecți ai proprietăţii;
 să determinaţi trăsăturile economiei naturale;
 să evidenţiaţi trăsăturile economiei de schimb;
 să analizaţi fazele de apariţie a banilor şi funcţiile lor;
 să cunoaşteţi principalele teorii ala banilor;
 să analizaţi elementele principale ale sistemului economic;
 să analizaţi tipurile şi modelele sistemelor economice;
 să evidenţianţi trăsăturile sistemului economiei de piaţă bazat pe libera concurenţă;
 să evidenţiaţi specificul sistemului economiei mixte (sistemul economiei contemporane);
 să analizaţi sistemul economiei tradiţionale;
 să evidenţiaţi trăsăturile sistemului economiei de comandă.

3.1. Esența proprietăţii. Tipurile şi formele de proprietate

Proprietatea, ca categorie economică, reprezintă un ansamblu de relaţii dintre oameni în

legătură cu însuşirea bunurilor economice existente în societate, relaţii guvernate de norme
sociale specifice diferitor perioade istorice. Proprietatea asupra mijloacelor de producţie
determină în mâinile cui să se află puterea economică şi cea politică în societate. Proprietatea
poate fi analizată în 3 aspecte: juridic, economic şi filosofic.
 În aspect juridic, proprietatea reprezintă un bun care aparţine cuiva şi care reflectă 3
forme de drept:
a) Dreptul de a poseda, de a dispune (dreptul de a stăpâni eficient bunul dat);
b) Dreptul de a utiliza, de a folosi (dreptul de a utiliza laturile utile a bunului dat);
 c) Dreptul de a administra (dreptul de a determina soarta bunului dat).
În aspect economic, proprietatea reprezintă relaţii economice de gospodărire, care apar între
oameni, în procesul de producţie. Relaţiile economice de proprietate cuprind:
a). relaţiile de însuşire a factorilor de producţie, care reflectă legăturile economice dintre
oameni şi relaţiile fată de bunuri ca obiecte;
b). relaţiile de folosire economică a mijloacelor materiale, care apar în condiţiile când
proprietarul mijloacelor de producţie personal nu se ocupă cu utilizarea lor, dar transmite
dreptul de utilizare a acestora altor persoane;
c). relaţiile de realizare economică a proprietăţii. Realizarea economică a proprietăţii are loc
numai în cazul dacă ea aduce proprietarului un anumit venit în formă de profit, dobândă,
rentă, dividend.
În aspect filosofic, omul se implică în relaţiile de proprietate şi se realizează ca fiinţă
umană, manifestându-şi responsabilatea prin propritatea pe care o posedă şi pe care o integrează
social prin folosire eficientă.
Proprietatea exprimă legătura dintre subiectul şi obiectul ei. Persoanele care deţin anumite
bunuri de proprietate şi îşi exercită direct drepturile asupra lor reprezintă subiecţii proprietăţii.
Obiectele proprietăţii sunt bunurile în jurul cărora se creează relaţii de proprietate.

SUBIECŢII PROPRIETĂŢII OBIECTELE PROPRIETĂŢII

 Persoanele fizice, inclusiv cele străine;
 Persoanele juridice, inclusiv cele străine;
 Guvernul (statul);
 Organele de administrare publică locală;
 Organizaţiile internaţionale.
 Terenurile arabile şi bogăţiile subterane;
 Clădirile, utilajul, instalaţiile;
 Rezultatele activităţii intelectuale -
proprietatea intelectuală;
 Banii şi hârtiile de valoare.

Figura 7. Subiecţii şi obiectele proprietăţii

Sursa: Elaborată de autori
Sursele de apariţie a proprietăţii sunt:
a) proprietatea obţinută în urma utilizării muncii salariate;
b) proprietatea obţinută în urma activităţii antreprenoriale;
c) proprietatea obţinută în baza activităţii intelectuale;
d) proprietatea obţinută prin moştenire;
e) proprietatea obţinută pe calea restabilirii dreptului de proprietate;
f) proprietatea obţinută din alte activităţi care nu contravin legislaţiei în vigoare.
Tipurile şi formele de proprietate:
1) Proprietatea privată;
2) Proprietatea publică;
 3) Proprietatea mixtă – o îmbinare a celor două de mai sus.
Proprietatea privată se manifestă în 3 forme: proprietatea privată individuală bazată pe
munca personală (gospodării ţărăneşti); proprietatea privată bazată pe utilizarea muncii
salariaţilor; proprietatea privată asociativă (SRL, SA, cooperative etc.).
AVANTAJ DEZAVANTAJE
E
 Asigură autonomie economică  Duce la concentrarea şi
deplină unităţilor economice; centralizarea capitalului şi formarea
 generează concurenţă reală între agenţii monopolului;
economici;  contribuie la divizarea societăţii în bogaţi
și săraci;
 stimulează libera iniţiativă în crearea şi
dezvoltarea întreprinderilor;  provoacă stări de nesiguranţă în rândurile
micilor producători în lupta de
 asigură o cointeresare şi motivaţie în concurenţă.
muncă şi economisire;
 constituie fundamentul
libertăţilor individului şi ale democraţiei
economice; Dezavantajele pot fi minimizate prin
intervenţia statului în activitatea
 se adaptează la cerinţele pieţei mult mai economică.
uşor.
Figura 8. Avantaje şi dezavantaje ale proprietăţii private
Sursa: Elaborată de autori

Proprietatea publică ocupă o parte considerabilă de bunuri ce se află în proprietatea

statului şi diferitor administraţii publice locale. Proprietatea publică se manifestă în 2 forme:
proprietatea publică de stat şi proprietatea publică municipală.

AVANTAJ
E
 Permite organizarea unor activităţi cu
riscuri mari, pe care agenţii economici
privaţi nu le pot suporta;
 cuprinde unele domenii de activitate care
presupun investiţii mari de capital;
 asigură satisfacerea multor nevoi sociale;
 oferă o posibilitate mai durabilă a
locurilor de muncă.
DEZAVANTAJE
 Nu stimulează suficient iniţiativa
lucrătorului şi a interesului economic
personal;
 admite nerentabilitatea unor întreprinderi;
 duce la frânarea concurenţei şi aplicarea
preţurilor de monopol;
 favorizează elemente de birocratism

Figura 9. Avantaje şi dezavantaje ale proprietăţii publice

Sursa: Elaborată de autori
Proprietatea mixtă reprezintă o combinare a proprietăţii private şi a celei publice, se
manifestă în următoarele forme:
1. proprietatea mixtă cu participarea capitalului public naţional şi străin, (S.A. “Moldova Gaz”);
2. proprietatea mixtă cu participarea capitalului privat naţional şi străin (S.A. “Ionel”);
3. proprietatea mixtă cu participarea capitalului naţional public şi privat (S.A. “Franzeluța”);
 3.2. Economia naturală, economia de schimb şi economia de piaţă contemporană

Economia naturală apare odată cu apariţia societăţii umane. Ea a predominat până la finele
sec. al XVIII - lea. Economia naturală reprezintă acea formă de organizare a activităţii
economice în condiţiile căreia toate bunurile ce se produc sunt consumate nemijlocit în
interiorul gospodăriei, fără a apela la schimb. Actualmente, rămăşite ale economiei naturale
întâlnim în unele ţări din Africa Centrala şi America Latina.
Economia naturală are următoarele trăsături:
 producătorul activează izolat de alţi producători;
 producătorul este înzestrat cu mijloacele de producţie necesare;
 produsul creat în gospodăria dată aparţine producătorului şi familiei lui;
 funcţionează diviziunea naturală a muncii;
 munca este principalul izvor de existentă şi de acumulare a averii;
 forţa de muncă nu prezintă marfă şi are o mobilitate scăzută;
 principalele ramuri sunt: agricultura, meşteşugul casnic, vânatul, pescuitul;
 relaţiile dintre oameni sunt transparente ca relaţii între oameni şi nu ca relaţii dintre
obiecte;
 producţia bunurilor este bazată pe o tehnică de rutină, de aceea şi eficienţa economică este
mică;
 are loc păstrarea tradiţiilor naţionale, care se transmit din generaţie în generaţie
Pe măsura aprofundării diviziunii sociale a muncii economia naturală, treptat, cedează
locul economiei de schimb. Economia de schimb apare în perioada de descompunere a comunei
primitive, în urma apariţiei proprietăţii private şi a diviziunii sociale a muncii. Economia de
schimb este forma de organizare a activităţii economice în care agenţii economici produc
bunuri în vederea vânzării, obţinănd, în schimbul lor, altele, necesare satisfacerii cerinţelor.
Economia de schimb are următoarele trăsături:
 La baza economiei de schimb se află diviziunea socială a muncii şi specializarea ei.
 Autonomia şi independenţa economică a producătorului este bazată pe proprietatea privată și
dau posibilitatea de a lua decizii referitor la volumul de producţie şi volumul de realizare a
mărfurilor.
 Este bazată pe specializarea în domeniile de care dispun mai multe resurse disponibile.
 În economia de schimb rolul principal îl joacă piaţa, unde se desfăşoară tranzacţiile de
cumpărare-vânzare. În cadrul pieţei, schimbul de bunuri poate fi direct, marfă-marfă, sau
schimbul indirect, prin intermediul banilor: marfă – bani –marfă.
 Bunurile economice îmbracă forma de marfă.
 În economia de schimb, ca echivalent general (intermediar), apare moneda.
În prezent, există o mare varietate de tipuri specifice de organizare şi reglare a activităţii
economice, dar sistemul economiei de piaţă a devenit predominant în lumea contemporană. Intre
economia de piaţă şi economia de schimb se pune adesea semnul egal, datorită faptului că prima
păstrează majoritatea trăsăturilor caracteristice enumerate anterior. Astfel, economia de piaţă este
considerată o formă evoluată a economiei de schimb. Economia de piaţă este un mecanism
complex de coordonare a oamenilor, a activităţilor şi firmelor, printr-un sistem de pieţe şi de
preţuri.
Pilonii acesteia sunt piaţa şi preţurile. Piaţa este un mecanism prin intermediul căruia se
realizează legătura dintre cumpărători şi vanzători în vederea stabilirii preţului şi cantităţii pentru
un anumit bun sau serviciu. Preţurile coordonează deciziile producătorilor şi consumatorilor.
Dacă preţurile mari tind să contribuie la reducerea volumului achiziţiilor efectuate de
consumatori şi să încurajeze producţia, atunci preţurile mici incurajează consumul şi
descurajează producţia.
Principalele trăsături ale economiei de piaţă sunt considerate următoarele:
 Raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor.
 Preţurile se formează în mod liber pe piaţă.
 În economia de piaţă există numeroase centre de decizie autonome, legate printr-o reţea de
interdependenţe.
 Există un pluralism al formelor de proprietate, în care proprietatea privată are rolul esenţial.
 Subiecţii fiecărei forme de proprietate îşi asumă, în mod autonom şi pe deplin, dreptul de a
decide în condiţii de risc şi incertitudine, suportand integral consecinţele acestora.
 Economia de piaţă este motivată şi condusă de concurenţă, care determină utilizarea
raţională a resurselor umane şi materiale.
 Statul este prezent în economie, şi urmăreşte respectarea regulilor şi este un agent economic,
care respectă integral regulile economiei de piaţă.

3.3. Sistemele economice contemporane

Sistemul economic reprezintă ansamblul relaţiilor şi instituţiilor care caracterizează viaţa

economică a unei societăţi determinate. Sistemul economic include: relaţiile economice bazate
pe diferite forme de proprietate asupra resurselor economice şi a rezultatelor activităţii
economice; formele organizatorice de gospodărire; mecanismele de reglare macroeconomică;
relaţiile şi legăturile economice dintre subiecţii activităţii economice. Istoria omenirii cunoaşte
mai multe sisteme economice, principalele fiind: sistemul economiei de piaţă bazat pe libera
concurenţă; sistemul economiei de piaţă contemporane sau economia mixtă; sistemul economiei
tradiţionale; sistemul economiei de comandă.
I. Sistemul economiei de piaţă bazat pe libera concurenţă
Acest sistem a luat naştere în secolului XVII şi a durat până la începutul secolului al XX –
lea. Principalele trăsături, care îl caraterizează, sunt:
 proprietate privată asupra resurselor investiţionale şi a rezultatelor activităţii economice;
 concurenţa liberă, loială, perfectă între agenţii economici;
 formarea preţurilor în urma confruntării cererii şi ofertei;
 libertatea economică a producătorului de a decide: ce, cum, pentru cine de produs, şi a
consumatorului de a alege bunurile necesare pentru consum;
 autoreglarea economiei de piaţă.
II. Sistemul economiei de piaţă contemporane (sistemul economiei mixte)
Actualmente acest sistem funcţionează în majoritatea ţărilor lumii. Acest sistem economic
a apărut la începutul secolului al XX – lea, în urma schimbărilor cardinale care au avut loc în
economie: dezvoltarea accelerată a procesului tehnico-ştiinţific; dezvoltarea rapidă a
infrastructurii de producţie şi socială; apariţia noilor forme de concurenţă imperfectă; extinderea
intervenţiei statului în activitatea economică.
Trăsăturile sistemului economiei mixte:
 sistemul dat este bazat pe proprietatea privată şi publică;
 existenţa diferitor forme de gospodărie (individuală, colectivă, corporativă etc.);
 existenţa planificării activităţii economice la nivel micro şi macro (la nivel micro planificarea
se manifestă în formă de strategii de marketing a întreprinderii respective, iar la macro nivel
are loc planificarea indicativă, care prevede elaborarea programelor de stat în diferite
domenii de activitate);
 îmbinarea mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul, concurenţa) cu mecanismele reglării
de stat (reglarea sistemului fiscal, a masei monetare, a salariul minim);
 există libertatea deplină a agenţilor economici de a lua decizii;
 preţurile pentru majoritatea bunurilor economice se formează liber, prin negocieri între
vânzători şi cumpărători, fără intervenţii administrative ale statului şi fără practici
monopoliste;
 existenţa diferitor forme de concurenţă (monopol, oligopol);
 eficienţă economică, bazată pe o structură tehnico-economică modernă (factori de producţie,
nivel calitativ, mod de combinare) şi pe libertate economică şi democraţie;
  în sistemul economiei mixte sunt elaborate programe de protejare socială a populaţiei
(programa de susţinere a persoanelor cu dificultăţi, sistemul de pensionare, programe de
dezvoltare socială);
 în economia mixtă există un sistem financiar-bancar ramificat, modern echipat, care-şi asumă
reglarea operativă a masei monetare şi prestarea agenţilor economici a serviciilor şi
informaţiilor necesare adoptării deciziilor respective.
AVANTAJ DEZAVANTAJE
E
 Asigură dezvoltarea echilibrată a  Nu poate înlătura aşa - numita “lege a
economiei naţionale; junglei”, care duce la limitarea activităţii
micului business;
 contribuie la formarea preţului de
echilibru;  nu poate înlătura monopolismul în
 contribuie la concordanţa dintre cerere şi domeniul de producţie şi în domeniul de
oferta la nivel macroeconomic; realizare a mărfurilor şi a serviciilor;

 contribuie la utilizarea raţională a  nu poate înlătura dezechilibrele

factorilor de producţie şi a resurselor economice (crizele economice, şomajul,
economice; inflaţia şi alte dezechilibre economice).

 contribuie la stimularea dezvoltării

progresului tehnico-ştiinţific în toate
domeniile de activitate;
 asigură libertatea economică a agenţilor
economici.

Figura 10. Avantaje şi dezavantaje în sistemul economiei de piaţă contemporane

Sursa: Elaborată de autori
În cadrul economiei mixte se deosebesc următoarele modele:
1) Modelul Nord – American (anglo-saxon)
SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Canada etc.
Acest model are următoarele trăsături:
- reducerea sectorului public în economie;
- creşterea rolului pieţei în reglarea activităţii economice;
- stimularea ofertei (acordarea subvenţiilor);
- formarea preturilor în dependenţă de mecanismele pieţei;
- reducerea impozitelor în scopul stimulării investiţiilor de capital;
- reglarea masei monetare;
- diferenţierea veniturilor;
- gradul redus de securitate economică faţă de riscuri (de şomaj, sărăcie, boală).
2) Modelul economiei de piaţă social – orientat
Germania, Austria, Olanda etc.
 Acest model prevede:
- creşterea ponderii sectorului de stat în economie (Germania 25%, alte tari 30%);
 - îmbinarea organică a mecanismelor pieţei cu protecţia socială a populaţiei (acordarea
pensiilor şi diferitor ajutoare destul de înalte);
- fixarea preturilor la mărfurile de prima necesitate şi asigurarea stabilităţii preţurilor;
- stimularea atât a întreprinderilor mici şi mijlocii cât şi a gospodăriilor de fermieri, ceea ce
contribuie la formarea clasei mijlocii (75%) a populaţiei;
- diferenţa dintre salariul minim şi maxim constituie 1:24.
3) Modelul Suedez (nordic)
Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca
Acest model se caracterizează prin:
- stabilirea unor rate înalte de impozitare, în scopul asigurării şi acumulării resurselor
necesare pentru satisfacerea nevoilor sociale (40% - 50% din nivelul veniturilor);
- asigurarea echitaţii sociale şi reducerea inegalităţii în avere;
- asigurarea gratuită a serviciilor medicale şi de învăţământ;
- susţinerea şi dezvoltarea sectorului cooperatist.
4) Modelul Francez
Franţa şi, parţial, Italia
Acest model se bazează pe:
- extinderea sectorului public în baza naţionalizării întreprinderilor private şi, îndeosebi, a
infrastructurii sociale. Actualmente, în sectorul public al Franţei, se creează 35% din
producţia industrială;
- extinderea tendinţelor dirijiste în activitatea economică (programarea macroeconomică şi
elaborarea programelor de stat de dezvoltare a economiei naţionale);
- îmbinarea mecanismelor pieţei cu sistem de planificare indicativă.
5) Modelul Japonez (paternalist)
Japonia
Acest model prevede:
- dezvoltarea marilor corporaţii si a companiilor transnaţionale care sunt susţinute de către
stat (Honda, Nisan, Mitsubishi, MitsuMoto);
- reglarea de către stat a economiei, în baza elaborării programelor economice naţionale;
- rămânerea în urmă a salariului de la ritmul de creştere a productivităţii muncii, ceea ce
contribuie la scăderea costurilor de producţie şi la creşterea competitivităţii produselor;
- angajarea pe viaţă a lucrătorilor la firmele japoneze;
- existenţa sentimentului de mândrie naţională şi patriotism;
- diferenţierea dintre venituri este relativ mică şi constituie cel mult 1:17;
- clasa mijlocie este cea mai numeroasă şi constituie 85% - 90% din întreaga populaţie.
 III. Sistemul economiei tradiţionale
Acest sistem a apărut în anii 50-70 ai secolului al XX – lea în urma destrămării sistemului
colonial. În aceasta perioadă de timp, fostele tari coloniale au căpătat independenţa politică,
fiind, totodată, dependente economic de tarile metropole.
Trăsăturile sistemul economiei tradiţionale:
- se bazează pe tehnică şi tehnologii devansate;
- există diferite forme de gospodărie, inclusiv gospodăria naturală (triburi);
- există divizarea populaţiei în caste, tradiţii vechi în domeniul de producţie, tradiţii
religioase ce influenţează negativ asupra eficienţei economice;
- este dezvoltat sectorul de stat care are ca funcţie de bază dezvoltarea infrastructurii de
producţie şi societate;
- capitalul străin are o pondere înaltă şi utilizează resursele naturale şi forţa de muncă la un
nivel jos.
IV. Sistemul economiei de comandă
Acest sistem a apărut în prima jumătate a secolului al XX – lea, în URSS (1917) şi în alte
ţări exsocialiste din Europa, Asia şi America Latină.
Trăsăturile sistemul economiei de comandă:
- proprietate de stat asupra mijloacelor de producţie şi asupra rezultatelor de producţie;
- dirijarea de către sistemul birocratic de comandă;
- dominanţa monopolistă de stat în toate domeniile de activitate;
- lipsa concurenţei libere între producători;
- aprovizionarea şi redistribuirea centralizată a resurselor materiale, financiare şi de muncă;
- dominanţa şi dictatul producătorului faţă de consumator;
- dezechilibre între sectoarele şi ramurile de producţie;
- lipsa stimulării materiale a producătorilor, fapt ce se reflectă negativ asupra productivităţii
muncii şi a calităţii produselor.
În cadrul fiecărui sistem economic, există mai multe modele naţionale de organizare a
economiei, care sunt condiţionate de particularităţile istorice, de nivelul de dezvoltare
economică, de condiţiile sociale şi naţionale ale fiecărei ţări. Sistemul economiei de comandă a
cunoscut mai multe modele: modelul sovietic, modelul iugoslav, modelul polonez, modelul
cubanez, modelul chinez. Actualmente, rămăşiţe ale sistemului economiei de comandă se
păstrează în Coreea de Nord, Cuba şi, parţial, în China.
 3.4. Banii şi funcţiile lor

Apariţia banilor a însemnat o mare descoperire în istoria omenirii, fapt ce poate fi

comparată cu apariţia limbajului. Banii servesc ca instrument în relaţiile de schimb între oameni,
la fel cum limba serveşte ca mijloc de comunicare între oameni. Procesul de apariţie a banilor e
legat de etapele de dezvoltare a economiei de schimb intermediat de monedă. Schimbul monetar
cuprinde patru faze:
a) faza în care, în calitate de echivalent în procesul de schimb, serveau unele mărfuri mai
fregvent solicitate (sarea, blănurile, vitele ş.a);
b) faza în care, în calitate de echivalent de schimb, serveau metalele preţioase (lingourile sau
obiectele de aur, argint, aramă etc.);
c) faza în care, în calitate de echivalent al schimbului, serveau monedele bătute (în China
monedele bătute au apărut în sec. al XI – lea î.e.n., în Grecia - în sec. al VIII – lea î.e.n., în Roma
- în sec. al V – lea î.e.. Prima personalitate al cărei chip a apărut pe monedă este Alexandru
Macedon). Monedele de aur şi argint au circulat până la primul răbzboi mondial;
d) faza în care, în calitate de echivalent al schimbului, au devenit banii de hârtie şi
bancnotele. Bancnotele au apărut în Europa în sec. al XVII – lea şi circulau de rând cu monedele de
aur şi de argint.
Funcţiile banilor:
1) Funcţia de măsură a valorii; valoarea exprimată în bani a mărfii constituie preţul ei.
Banii îndeplinesc funcţia de măsură a valorii mărfii în mod ideal (abstract).
2) Funcţia de mijloc de circulaţie a mărfurilor şi a serviciilor. Schimbul de mărfuri se
realizează după formula marfă – bani – marfă. Această funcţie prevede existenţa banilor
reali.
3) Funcţia de mijloc de plată. Această funcţie cuprinde operaţiunile de plată a salariilor,
creditelor şi a altor plăţi obligatorii, adică atunci când actele de vânzare – cumpărare nu
coincid în spaţiu şi timp.
4) Funcţia de acumulare. Dacă în trecut ca mijloc de acumulare serveau monedele din aur şi
argint, în prezent, acumularea banilor serveşte ca obiect de folosinţă îndelungată: terenuri,
aur, pietre scumpe, hârtii de valoare, imobil etc.
5) Funcţia de bani universali. Până la mijlocul sec. al XX – lea în calitate de bani universali
servea aurul. Actualmente, această funcţie este îndeplinită de către lira sterlina engleza,
euro, dolarul american, yenul japonez, utilizate în comerţul extern, deservirea turismului și
acordarea împorumuturilor internaţionale.
Rolul economic al banilor:
1) banii reprezintă “sângele” care irigă întregul sistem economic după expresia lui Paul
Samuelson;
2) banii servesc ca etalon general al schimbului pentru toate mărfurile şi serviciile;
3) banii contribuie la atragerea şi utilizarea eficientă a factorilor de producţie (muncă, resurse,
capital);
4) banii servesc drept instrument de distribuire şi redistribuire a bunurilor în societate;
5) banii servesc drept instrument de control financiar al tuturor activităţilor economice;
6) banii contribuie la sporirea productivităţii muncii şi rentabilităţii (eficienţei) producţiei la
nivel micro şi macroeconomic.
Moneda trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1) să fie acceptabila de toţi agenţii economici;
2) să fie durabilă în timp;
3) să sa fie convenabilă în circulaţie;
4) să fie identică;
5) să aibă o valoare stabilă;
6) să fie divizibilă;
7) să fie apărată de falsificări.
Totalitatea instrumentelor băneşti, de care dispune economia naţională la un moment dat,
constituie masa monetară. Masa monetară include următoarele elemente: moneda în
numerar; cecuri la purtător; cont la vedere în băncile comerciale; cont bancar pe termen;
acţiunile (care pot fi vândute sau cumpărate); activele reale (obiecte de lungă durată, care pot fi
realizate). Masa monetară are două componente: disponibilităţile băneşti propriu-zise, care pot
să stingă imediat o datorie sau să mijlocească direct o tranzacţie comercială; disponibilităţile
semimonetare, care necesită una sau mai multe operaţiuni pentru ca posesorul lor să ajungă la
bani lichizi (acţiunile, cambiile, biletele de ordin ş a.).
Una dintre funcţiile sistemului monetar este reglarea procesului de circulaţie a banilor.
Cantitatea de bani necesară pentru asigurarea circulaţiei normale a mărfurilor şi a serviciilor
poate fi calculată în baza următoarei formule:

SP - C  Pc  AR
CB  VR ,

unde: CB – cantitatea banilor în circulaţie;

SP – suma preţurilor la mărfuri şi servicii;
C – suma preţurilor la mărfurile realizate în credit;
 Pc – suma plăţilor curente;
AR – suma achitărilor reciproce;
VR – viteza de rotaţie a monedei.
Referitor la circulaţia banilor există mai multe teorii:
1) Teoria Metalistă a banilor, ce a apărut în epoca mercantelistă. Potrivit acestei teorii,
valoarea şi capacitatea de cumpărare a monedei (banilor) depinde de cantitatea metalelor
preţioase reflectată în moneda respectivă.
2) Teoria Nominalistă a banilor, potrivit căreia, banii reprezintă un instrument de calcul ce
este determinat de către organele statale.
3) Teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia valoarea şi capacitatea de cumpărare a banilor
depinde de cantitatea lor aflată în circulaţie: cu cât există mai mulţi bani, cu atât valoarea
lor scade, şi invers.
4) I. Fisher – o variantă a teoriei cantitative a banilor, potrivit căreia valoarea banilor depinde
de volumul de mărfuri, de nivelul de preţuri şi de viteza de rotaţie a unităţii monetare.
TP
M= V
5) Teoria Monetaristă a banilor, formulată de Milton Freedman, potrivit căreia cantitatea de
bani aflată în circulaţie trebuie să crească cu acelaşi ritm de sporire a produsului intern brut.

Cuvinte – cheie

 autoconsum  funcţiile banilor

 bani  proprietate
 bancnote  proprietate privată
 bani electronici  proprietate asociativă
 bani de hârtie  proprietate publică
 bani metalici  proprietate mixtă
 bani scriptulari  proprietate intelectuală
 diviziunea muncii  producţie de mărfuri
 economie naturală  specializare economică
 economie de schimb  economic corporatist
 concurenţă perfectă  model vest-european
 concurenţă imperfectă  sistem economic
 economie de comandă  sistem economic real mixt
 economie mixtă  sistem economic de
 comandă
 economie de piaţă  sistem al economiei de piață
 model anglo-saxon  sistem economic tradiţional
 model nordic-european  sistem economic artizanal
 model paternalist  sistem ecomic închis

 model social de piaţă

Probleme de recapitulare
 1. Ce reprezintă proprietatea în calitate de categorie economică?
2. Ce subînţelegem prin conţinutul economic şi juridic al proprietăţii?
3. Caracterizaţi tipurile şi formele de proprietate din Republica Moldova.
4. Argumentaţi avantajele şi dezavantajele proprietăţii private şi publice.
5. Ce reprezintă economia naturală şi care sunt trăsăturile ei?
6. Care sunt trăsăturile economiei de schimb?
7. Ce reprezintă producţia de mărfuri?
8. Analizaţi modelele sistemului economiei mixte şi specificul acestora.
9. Explicaţi procesul şi fazele de apariţie a banilor.
10. Explicaţi, prin exemple concrete, principalele funcţii ale banilor.
11. Care trebuie sa fie atributele monedei?
12. Determinaţi cantitatea de bani necesară pentru circulaţia de mărfuri şi servicii,
dacă se ştie că: suma preţurilor la mărfurile şi serviciile destinate realizării e de
10 mlrd. lei, suma preţurilor la mărfurile realizate în credit – 3,1 mlrd. lei,
suma preţurilor la mărfurile cu termenul de plată expirat – 2 mlrd. lei, mărimea
plăţilor reciproc realizate – 2,8 mlrd. lei, viteza de rotaţie a leului e de 6.
Bibliografie

 A. Cojuhari, T. Manole, T. Grunzu, Teorie Economică. – Chişinău: U.T.M., 2004, p. 23

- 29.
 Dumitru Moldovanu, Curs de teorie economică. – Chişinău: Editura ARC, 2006, p. 38 -
49.
 Mihai Grosu, Economie politică. – Chişinău: Editura Evrica, 2001, p.26-40.
 Valeriu Umaneț, Economie politică. – Chişinău: U.S.M., 2004, p. 48 - 59.
 Niţă Dobrotă, Economie politică. – Bucureşti: Editura Economică, 1997, p. 31 - 48.
 Jacquea Genereux, Economie politică. – Bucureşti: Editura ALL BECK, 2000, p 16 -
25.
 О. П. Сорочан, Экономическая теория. – Кишинэу: ЭАМ, 2008.с. 80 - 90.
 В.М. Соколинский, Экономическая теория. – Москва:КНОРУС, 2008. с 33 - 47.
 Legea nr.100-XV din 7.03.03. Despre privatizare. Monitorul oficial al R. Moldova
nr.51-53 din aprilie 2003.
 Legea nr.179-XVI din 10 iulie 2008 “Despre parteneriatul public-
privat”.Monitorul oficial al R. Moldova nr.165-166 din 2 septembrie 2008.