SUPORT CURS SPECIALIZARE

DISPECER CENTRU DE ALARMA

CADRUL LEGISLATIV ȘI DE PROTECȚIE A MEDIULUI

Legislația mediului - reprezintă un domeniu foarte vast alcătuit din nenumărate acte
normative (hotărâri și ordonanțe de guvern, ordine emise de diferite autorități, regulamente ale uniunii
europene).
Legea 17 /1990privind regimul juridic al apelor;
Legea 111/1996 privind desfășurarea în siguranță reglementarea, autorizarea și controlul
activităților nucleare;
Legea 214 privind administrarea și exploatarea pajiștilor;
Codul silvic;
Ordonanța 202 privind gospodărirea integrate a zonei costiere;
OUG 243/2000 privind protecția atmosferei;

CONSERVAREA CALITĂȚII FACTORILOR DE MEDIU

FACTORII DE MEDIU:
- Solul - este învelișul subțire al planetei format pe roca mama, în urma a numeroase
procese fizice, chimice și biologice.
- Solul - este un sistem complex de viață în care trăiesc milioane de microorganisme cu
rol foarte important în circulația elementelor.
APA ȘI STRUCTURA RESURSELOR DE APĂ:
- Planeta dispune de 1,37 miliarde km pătrați de apă din care 97,2% sunt mări și
oceane.
- Apa la suprafața solului reprezintă 30.000 de km pătrați.
- Consumul de apă al oamenilor diferă în funcție de zona și de gradul de dezvoltare al
fiecărei țări de la circa 3 litri pe zi în zonele aride ale Africii la 1,050 litri /zi în New
York.
- Agricultura consumă circa 80% din apa folosită de către oameni.
- Volumul de apă subterană este de 29 km pătrați.
- Volumul apelor curgătoare este de 1.230 Km pătrați.

ATMOSFERA
Învelișul de aer al planetei
Masa - 0,000001 din masa globului pământesc.
Are o grosime de circa 1.000 Km, dar pe măsură ce ne îndepărtăm de pământ, atmosfera este
tot mai rarefiată.
Straturile atmosferice :
0 - 10 km Troposfera - amestec omogen de gaze. Temperatura scade cu înălțimea (1 grad la
fiecare 180 m)
10 - 100 km Stratosfera - gazele sunt stratificate, temperatura crește până la 50km, apoi scade
puternic.
100 - 1000 km Ionosfera - gazele sunt sub forma de ioni, temperatura crește până la câteva sute
de grade c.
1000 – 10000 km Magnetosfera - gaze extreme de rare, are rol de a proteja pământul de
radiațiile care vin din spațiul cosmic.
PROTECŢIA RESURSELOR NATURALE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

Autoritatea central pentru protecția mediului, cu consultarea autorităților central de

specialitate care gestionează resursele naturale, elaborează, pe baza legii 137/1995, reglementări
tehnice privind măsurile de protecție a ecosistemelor, de conservare a biodiversității, de gospodărire
durabilă a resurselor naturale și pentru asigurarea sănătății umane.
La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei zone este obligatorie
procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea soluțiilor tehnice de
menținere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcțiilor ecosistemelor și de ocrotire a
organismelor vegetale și animale, inclusiv a celor migratoare, cu respectarea alternativelor și a
condițiilor impuse de acordul, sau autorizația de mediu precum și monitorizarea proprie până la
îndeplinirea acestora.

PROTECŢIA APELOR ŞI A ECOSISTEMELOR ACVATICE

Protecția apelor de suprafață, subterane și a ecosistemelor acvatice are ca obiect menținerea

și ameliorarea calității și productivității naturale ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative
asupra mediului, sănătății umane și bunurilor materiale.
Autoritatea centrala pentru protecția mediului a elaborate reglementările privind:
a) normele tehnice referitoare la protecția mediului și a ecosistemelor acvatice, inclusiv a
populației umane, in cazul poluărilor accidentale și în context transfrontalier;
b) procedura de autorizare pentru exploatarea resurselor de apă și a ecosistemelor
acvatice, realizarea construcțiilor hidrotehnice pentru lucrările de îndiguire și
regularizare a cursurilor de apă, de irigații și de desecare drenaj;
c) standardele de emisie;
d) cerințele de evacuare, epurare a apelor uzate și limitare a evacuării efluenții in apă.
Controlul respectării reglementărilor de protecție a apelor și a ecosistemelor acvatice este
organizat și exercitat de către autoritățile de mediu, de ape, sănătate și de alte autorității, potrivit
competențelor legale.
Autorizațiile pentru protecția mediului pentru gospodărirea apelor, împreună cu autorizațiile
de navigație, respectând condițiile internaționale în domeniu la care Romania este parte.
Persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:
a) să ceară acordul, autorizația de mediu pentru activitățile prevăzute în legea 137/1995;
b) să respecte standardele de emisie și de calitate a apelor;
c) să nu arunce și să depoziteze pe maluri în albia râurilor și in zonele umede deșeuri de
orice fel și să nu introducă în acestea, materiale explozibile, tensiune electrică sau alte
substanțe periculoase;
d) să nu spele în apele naturale autovehicule, utilaje și ambalaje;
e) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale;
f) să se doteze în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine instalații
de tratare sau stocarea deșeurilor;
g) să amenajeze porturile cu instalații de colectare, prelucrare reciclare sau neutralizare a
deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură.
PROTECŢIA ATMOSFEREI

Prin protecția atmosferei se urmărește prevenirea, limitarea deteriorării și ameliorarea

calității acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și a
bunurilor materiale.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului promovează politicile regionale și globale
fundamentând principiile și acțiunile specifice, privind protecția atmosferei.
Politica națională de protecție a atmosferei constă în principal din următoarele:
a) introducerea de tehnici și tehnologii adecvate pentru reținerea poluanților la sursă;
b) gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanți până la realizarea
celor mai scăzute niveluri și care să nu depășească capacitatea de regenerare a
atmosferei;
c) gestionarea resursei de aer, în sensul asigurării calității corespunzătoare securității și
sănătății umane;
d) modernizarea și perfecționarea sistemului național de monitorizare integrată a calității
aerului.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu consultarea ministerelor competente, a
elaborat normele tehnice, standarde și regulamente de aplicare privind:
a) calitatea aerului în funcție de factorii poluanți din atmosferă;
b) emisiile de poluanți atmosferici pentru surse fixe și mobile, precum și condițiile de
restricție sau interdicție pentru utilizare, inclusiv pentru substanțele care afectează
stratul de ozon;
c) calitatea combustibililor și carburanților, precum și reglementările privind vânzarea -
cumpărarea și transportul acestora;
d) pragul fonic și reglementări pentru limitarea zgomotelor supravegherea calității
aerului, proceduri de prelevare și analiză, amplasarea punctelor și instrumentelor
pentru probare și analiză;
e) identificarea, supravegherea și controlul agenților economici a căror activitate este
generatoare de risc potențial și/sau poluare atmosferică.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului supraveghează și controlează aplicarea
prevederilor legale privind protecția atmosferei, în care scop:
a) constată apariția episoadelor de poluare a atmosferei, dă alertă și/sau emite prognoze
legate de acesta;
b) dispune încetarea temporară sau definitivă a activităților generatoare de poluare în
vederea aplicării unor măsuri de urgență;
c) solicită măsuri tehnologice, aplică restricții și interdicții în vederea prevenirii, limitării
sau eliminării emisiilor de poluanți;
d) aplică sancțiunile prevăzute de lege în caz de nerespectare a măsurilor dispuse.
Proprietarii și deținătorii legali de teren sunt obligați să întrețină și să extindă perdele și
aliniamente de protecție, spațiile verzi, gardurile vii, parcurile pentru îmbunătățirea capacității de
regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană.
Autoritățile vamale au obligația să nu permită intrarea/ieșirea din țară a surselor mobile
poluante care nu respectă dispozițiile autorității componente, conform legii.
Persoanele fizice și juridice au următoarele obligații în domeniu:
a) să respecte reglementările privind protecția atmosferei, adoptând măsuri tehnologice
adecvate de reținere și neutralizare a poluanților atmosferici;
b) să doteze instalațiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de măsură, să
asigure corecta lor funcționare, să asigure personal calificat și furnizeze autorităților
 pentru protecția mediului, datele necesare;
c) să îmbunătățească performanțele tehnologice în scopul reducerii emisiilor și să nu pună
în exploatare instalațiile prin care se depășesc limitele maxime admise;
d) să asigure, la cererea autorităților pentru protecția mediului, diminuarea, modificarea
sau încetarea activității generatoare de poluare.

PROTECŢIA SOLULUI, A SUBSOLULUI ŞI A ECOSISTEMELOR TERESTRE

Protecția solului, a subsolului și a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de gospodărie,

conservare, organizare și amenajare a teritoriului este obligatorie pentru toți deținătorii, indiferent cu
ce titlu.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului, cu consultarea ministerelor competente, a
stabilit:
a) sistemul de monitorizare a calității solului în scopul cunoașterii stării actuale și a
tendințelor de evoluție a acestuia;
b) reglementările privind protecția calității solului, subsolului, a ecosistemelor terestre și
conservarea biodiversității;
c) reglementările privind refacerea cadrului natural în zonele în care solul, subsolul și
ecosistemele terestre au fost afectate de fenomene naturale sau de activități cu impact
negativ asupra mediului.
Autoritățile centrale pentru agricultură și silvicultură au următoarele obligații:
a) să elaboreze reglementări privind sistemele din agricultură, tehnologiile de cultură a
plantelor și de creștere a animalelor, regenerarea pădurilor, recoltarea, colectarea și
transportul lemnului și standardele de calitate a solurilor, în scopul menținerii și
ameliorării acestora;
b) să țină evidența terenurilor devenite improprii pentru producția agricolă și să ofere, la
solicitarea deținătorilor, asistență tehnică de specialitate pentru ameliorarea sau
schimbarea folosinței;
c) să îndrume și să exercite controlul tehnic de specialitate pentru lucrările de
îmbunătățiri funciare și apgropedo - ameliorative.
Deținătorii cu orice titlu, în scopul asigurării protecției calității solurilor, au următoarele
obligații:
a) să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității solurilor;
b) să nu ardă miriștile, stuful, tufișurile sau vegetația ierboasă fără autorizație din partea
autorității competente pentru protecția mediului.
Deținătorii, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetației, forestiere din afara fondului forestier și
pajiștilor au următoarele obligații:
a) să mențină suprafața împădurită a vegetației forestiere din afara fondului forestier,
inclusiv a jnepenișurilor, tufișurilor și pajiștilor existente, fiind interzisă reducerea
acestora, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
b) să exploateze masa lemnoasă numai în limita posibilității pădurilor, stabilită de
amenajamentele silvice și aprobate prin lege;
c) să respecte regimul silvic pentru împădurirea suprafețelor exploatate;
d) să asigure aplicarea măsurilor speciale de conservare pentru pădurile cu funcții
deosebite de protecție, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare
și eroziune;
e) să sesizeze autoritățile pentru protecția mediului despre accidente sau activități care
afectează ecosistemele forestiere.
 Persoanele fizice sau juridice, care prospectează sau exploatează resursele subsolului au
următoarele obligații:
a) să ceară acord și/sau autorizație de mediu potrivit legii și să respecte prevederile
acestora;
b) să refacă terenurile afectate, aducându-le la parametrii productivi și ecologici naturali
sau la un nou ecosistem funcțional.

REGIMUL ARIILOR PROTEJATE ŞI ALE MONUMENTELOR NATURII

Pentru conservarea unor habitate naturale, a biodiversității care definește cadrul biogeografic
al țârii precum și a structurilor și formațiunilor naturale cu valoare ecologică, științifică și
peisagistică, se menține și se dezvoltă rețeaua națională de arii protejate și monumente ale naturii.
Ariile protejate și monumentele naturii se declară prin acte sau reglementări cu caracter
normativ, inclusiv prin amenajamentele silvice.
Ariile protejate sunt evidențiate în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului,
aprobate conform legii.
Autoritatea centrală pentru protecția mediului:
a) la propunerea Academiei Române, declară noi zone pentru extinderea rețelei naționale
de arii protejate și monumente ale naturii și le încadrează pe categorii;
b) organizează rețeaua de supraveghere, de pază a ariilor protejate și a monumentelor
naturii și stabilește regimul lor de administrare și de abordare turistică;
c) controlează modul de aplicare a reglementărilor de către cei ce administrează ariile
protejate și monumentele naturii.
Autoritățile administrației publice locale asigură informarea agenților economici, a populației
și a turiștilor cu privire la existența în zonă a ariilor protejate și a monumentelor naturii, la
semnificația lor, la regulile și restricțiile stabilite.
Autorităţile administraţiei publice locale, pe baza documentaţiei avizate de către Academia
Română, pot să pună sub ocrotire provizorie, în vedere declarării arii protejate sau monumente ale
naturi.
Deţinătorii ariilor protejate şi a monumentelor naturii sunt obligaţi să respecte statutul
acestora pentru a asigura transmiterea lor generaţiilor viitoare.

Protecţia aşezărilor umane

În procesul de dezvoltare social - economică, al planurilor de urbanism şi amenajare a
teritoriului şi al localităţilor este obligatorie respectarea principiilor ecologice, pentru asigurarea unui
mediu de viaţă sănătos. În acest scop, consiliile locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi
juridice, răspund pentru:
a) îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi intreţinerea izvoarelor, înfrumuseţarea şi
protecţia peisajului şi menşinerea curăţeniei srtadale
b) amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare,
a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activităţi, fără a se
prejudicia salubritatea, ambientul, spaţiile de odihnă, starea de sănătate şi de confort a populaţiei
c) adoptarea elementelor arhitectuale adecvate, optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu
menţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi.
d) reglementarea, inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri
de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de discomfort pentru populaţie în
anumite zone ale localităţilor.
Manipularea şi gestiunea deşeurilor
Gestiunea deşeurilor cuprinde toate activităţile legate de colectarea, transportul, valoficarea şi
eliminarea deşeurilor.

1. Legislaţie
La nivelul Uniunii Europene implementarea principiilor de bază ale managmentului şi
gestionării deşeurilor în tările membre s-a realizat pe baza Directivei cadru 75/442/CEE privind
deşeurile, modificată prin Directivele 91/156/CEE, 96/350/CE.
În România reglementările privind managmentul şi gestionarea deşeurilor sunt realizate de
Ordonanţta de Urgenţă 78/2000 privind regimul deşeurilor şi Legea 426/2001, O.U.G. 61/2006,
precum şi de:
- Legea nr 265/2006 cu privire la protecţia mediului;
- H.G. 349/2005, completată cu H.G. 210/2007privind depozitarea deşeurilor
- H.G. 1159/2003 gestionarea uleilor uzate;
- H.G. 1057/2001 regimul bateriilor şi acumulatoarelor uzate;
- H.G. 210/2007gestionarea bifenilor cloruraţi
- H.G. 448/2005 deşeurile de tip echipamente electrice şi electronice
- H.G. 621/2005 gestionarea ambalajelor, şi deşeurilor din ambalaje;
- Legea 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
- H.G. 124/2003 prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediuli cu azbest
2. Principiile şi obiectivele strategice ale gestionării deşeurilor
Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt:
a) principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al conceptului de
„dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor
primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pa utilizarea materiilor prime secundare
b) principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC („Cele mai bune
technici disponibile care nu presupun costuri excesive), trebuie să se ţină seama de următoarele
aspecte principale:
- stadiul curent al dezvoltării technologiilor
- cerinţe penrtu protecţia mediului
c) principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea
descrescătoare a importanţei care trebuie acordată:
- evitarea apariţiei
- minimizarea cantităţilor
- tratarea în scopul recuperării
- tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu
d) principiul poluatorul plăteşte corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al
responsabilităţii utilizatorului, stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic
corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul
acestora
e) principiul substituţiei stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor periculoase cu materii prime
nepericuloase
f) principiul proxemităţii corelat cu principiul autonomiei stabileşte că deşeurile trebuie să fie
tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare
g) principiul subsiadiarităţii, corelat şi cu principiul autonomiei , stabileşte ca deciziile în
domeniulgestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de
generare
h) principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din
activităţile social.economice care le genereaza

3. Opţiunile de gestionare a deşeurilor

Ierarhia priorităţilor în abordarea gestiunii deşeurilor în România este cea care stă la baza
legislaţiei ţi politicii europene, recunoscută şi pe plan internaţional şi anume:
- prevenirea şi minimizarea generării de deşeuri
- valorificarea materială prin reutilizare şi reciclare
- eliminarea prin incinere sau depozitare

4. Priorităţi în abordarea gestionării deşeurilor

Obiectivul general al SNGD este dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor
eficient din punt de vedere economic şi care să asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.
- trebuie împiedicată sau diminuată formarea deşeurilor încă de la sursă.
- cea mai eficientă cale de acţiune este prevenirea
- atât evitarea formării, cât şi valorificarea deşeurilor conduc la o reducere a cantităţii de
deşeuri finale . Valorificarea deşeurilor presupune prelucrarea unui deja prelucrat. Valorificarea
deşeurilor necesită consum de energie, poluează mediul, implică costuri pentru colectare, transport.
Conform normelor juridice europene şi naţionale, valorificarea deşeurilor trebuie realizată ecologic
(adică nu trebuie puse în pericol apa, aerul,solul, flora sauna; trebuie evitată poluarea fonică; să nu
fie afectate zonele peisagistice)
La stabilirea obiectivelor gestionării deşeurilor trebuie luate în consideraţie aspectele:
- nu toate bunurile folosite sun reintroduse complet în circuitul economic
- refolosirea unor deşeuri implică consum ridicat de energie
- reciclarea deşeurilor este justificată atunci când rentabilitatea şi bilanţul ecologic sunt
favorabile
Evitarea formării de deşeuri presupune ca procesele de producţie şi structura produselor
trebuie astfel concepute, încât să genereze cât mai puţine deşeuri.
Conform Legii 426/2001:
- trebuie încurajată folosirea tehnologiilor curate
- trebuie să se asigure posibilitatea de vănzare a deşeurilor valorificabile

5. Probleme generate de deşeuri sub aspect ecologic şi economic

Principalele forme de impact şi risc determinte de deşeurile menajere în ordinea în care sunt
percepute de populaţie:
- modificări de peisaj
- disconfort vizual
- poluarea aerului, apelor
- modificarea ale fertilităţii solului

6. Factori care influenţează gestionarea deşeurilor

Factori generali:
- dezvoltare demografică, economică,
- dezvoltarea infrastructurii
- utilizarea terenurilor
- caracteristici fizice, climatice
Factori specifici pentru sistemul de gestionare a deşeurilor:
- aria de acoperire cu servicii de salubritate
- cantităţi de deşeuri provenind de la populaţie
- compoziţia deşeurilor

7. Gestionarea deşeurilor în U.E.

Technica de gestionare a deşeurilor în tările membre ale U.E. s-a dezvoltat şi adaptat la
condiţiile concrete existente în fiecare ţară.
Bricheterea deşeurilor menajere combustibile este o practica relativ nouă şi vizează pregătirea
deşeurilor pentru incinerare.
Apar tot mai frecvent diferite tehnologii şi instalaţii care separă şi pregătesc aproape toate
componentele deşeurilor menajere şi energia potenţială existentă în acestea (procedeul Flakt,
procedeele Trisoc- Combusoc şi procedeul Cechini)
Un alt procedeu în valoficarea deşeurilor este compostarea (fermentarea)
Politica de bază a U.E., în prezent, este de a micşora la minimum posibil cantităţile de deleuri
organice care sunt depozitate în gropile de gunoi, prin tratarea lor cu metode aerobice sau anaerobice.
În comunitatea Europeană există deja o industrie de reciclare la un nivel care duce la o
creştere permanentăa materialelor recuperate din deşeuri.
8. Gestionarea deşeurilor în România
Situaţia actuală din ţara noastră se caracterizează prin:
- creşterea cantităţii de deşeuri
- insuficienţa echipamentului de colectare şi transport
- infrastructura de depozitare/valorificare nedezvoltată corăspunzător
Situaţia financiară precară a ţării nu permite implementarea soluţiilor tehnice şi a conceptelor
moderne de gestionare a deşeurilor.

9. Tendinţe
Cantitatea de deşeuri generate înregistrate a variat semnificativ de la un an la altul din diverse
motive, cum ar fi:
- modificările survenite în activităţile companiilor industriale şi de prestări de serviciu
- modul de evaluare a cantităţii de către fiecare generator de deşeuri
- modificarea periodică a chestionalelor de anchetă

10. Eliminarea deşeurilor

Conform Directivei 91/156/U.E., eliminarea deşeurilor trebuie să fie realizată de aşa manieră,
încât să se obţină un nivel înalt de protecţie a mediului.
Ţările membre trebuie să aibă capacitatea să-şi salubrizeze deşeurile ăn propriul teritoriu
Trebuie evitată înlăturarea deşeurilor în afara graniţelor

11. Gestionarea deşeurilor periculoase

Reprezintă o problemă la scară mondială.
Ele reprezintă o resursă pierdută, dar caracterul lor, extrem de toxic, impune o gestionare
riguroasă a acestora.
Majoritatea deşeurilor periculoase provin din industria chimică, organică, industria petrolului,
procese termice.
Trebuie menţionată posibilitatea fraudării unor astfel de deşeuri, prin trafic ilicit, aşa cum ar fi
de exemplu deşeurile radioactive.

12. Gestionarea deşeurilor periculoase în România

La nivel european există a Strategie privind gestionarea deşeurilor, domeniu reglementat prin
Directiva 12 CE din 2006.
 Trebuie evidenţiat faptul că implementarea unui management modern al gestionării deşeurilor
în ţara noastră necesită efectuarea de investiţii masive în infrastructură, referitoare la recuperarea,
reciclarea, incinerarea şi depozitarea finală a deşeurilor.
S- a creat cadrul legal pentru preluarea directivelor referitoare la notificarea substanţelor şi
preparatelor chimice periculoase, care va include inventarul substanţelor existente, restricţiile
introducerii pe piaţă a anumitor substanţe chimice periculoase.
În domeniul protecţiei mediului, deci şi în domeniul managementului deşeurilor, problemele cu
care se confruntă România se referă la:
- acoperirea costurilor necesare implementării
- întărirea capacităţii instituţionale la nivel central şi local
- specializarea şi acreditarea personalului tehnic.

13. Aspecte ce trebuie luate în considerare pentru elaborarea unei gestionări integrate a deşeurilor
- caracteristicile deşeurilor pe zone de locuit şi temporale
- cantităţile produse în timp şi spaţiu
- specificul local geografic, economic, social, gradul de educaţie şi responsabilitate a populaţiei
- tehnologiile disponibile ca nivel tehnic şi economic ăn zonă
- infrastructura urbana existentă (reţea stradală, sisteme de transport, canalizare)
Valorificarea potenţialului util dn deşeuri are următoarele obiective subsidiare:
- dezvoltarea pieţei pentru materiile prime secundare şi susţinerea promovării utilizării produselor
obţinute din materiale reciclate
- decuplarea generării deşeurilor de creşterea economică şi realizarea unei reduceri globale a
volumului de deşeuri
Realizarea unei valorificări ^eficiente a potenţialului util din deşeuri presupune asigurarea
celor mai bune opţiuni pentru colectarea şi transportul deşeurilor:
- stabilirea unor prncipii şi cerinţe unitare care să stea la baza funcţionării tuturor companiilor de
salubritate
- separarea fluxurilor de deseuri periculoase de cele nepericuloase
- introducerea şi extinderea colectării selective la sursă a deşeurilor
- eficientizarea controlului activităţii de transport a deşeurilor peste garniţă

14.Obiectivele strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri

a) Deşeuri vegetale:
- eficientizarea controlului privind depozitarea deşeurilor netratate
- încurajarea valorificării prin procedea aerobe şi anaerobe
b) Nămoluri provenite de la staţiile de epurare a apelor uzate:
- asigurarea recuperării li utilizării ca fertilizant
- deshidratarea şi pretratarea prin coincinerare în cuptoarele din fabricile de ciment
- prevenirea eliminării necontrolate pe soluri
- prevenirea eliminării nămolulilor ăn apele de suprafaţă
c) Ambalaje:
- creşterea gradului de reutilizare şi recicalibitate a ambalajelor
- reducerea cantităţii de deşeuri de ambalaje prin valorificare

d) Anvelope:
- creşterea gradului de valorificare materială şi energetică a anvelopelor uzate
e) Vehicule scoase din uz:
- asigurarea unei reţele de colectare a vehiculelor scoase din uz corespunzător repartizate în teritoriu
- asigurarea posibilităţii ca ultimul deţinător al vehiculului să îl poată preda unei unităţi de colectare
sau valorificare
- extinderea utilizării metalelor grele la fabricarea vehiculelor
- extinderea reutilizării materialelor din vehiculele
uzate f Deşeuirpericuloase:
- promovarea reciclării materialelor neferoase
- promovarea valorificării termoenergetice a deşeurilor periculoase în cuptoarele de ciment g)
Uleiuri uzate:
- creşterea gradului de colectare a uleiurilor uzate de utilizatori
- reducerea impactului asupra sănătăţii asupra sănătăţii populaţiei şi mediului prin îmbunătăţirea
gestionării uleiurilor uzate

TEMA 1.

Legislaţia aplicabilă şi standarde de sănătate şi securitate a muncii

1. Normele de securitate şi sănătate în muncă

2. Obligaţiile generale ale angajatorului şi salariaţilor
3. Riscuri specifice activităţii de securitate
4. Echipamente de protecţie
5. Procedeuri de urgenţă şi evacuare

1. Normele de securitate şi sănătate în muncă

Securitatea şi sănătatea în muncă constituie o problemă de stat şi este reglementată prin
Constituţia României, Codul muncii, Legea 319 din 2006 a securităţii şi sănătate în muncă şi prin alte
acte normative.
Reglementările privind securitatea şi sănătatea în muncă se aplică în toate locurile de muncă,
tuturor angajaţilor şi lucrătorilor.
Securitatea şi sănătatea în muncă are ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în
desfăşurarea procesului de muncă, asupra vieţii, integrităţii fizice şi psihice, săntăţii lucrătorilor şi a
altor persoane participante la procesul de muncă.
Obiectivele securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:
- cunoaşterea şi respectarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă în scopul
evitării prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale;
- pregătirea sistematică a lucrătorilor pentru ca aceştia să-şi formeze deprinderile necesare
exercitării corecte a oricăror operaţii în deplina securitate a muncii;
- aplicarea unor măsuri specifice de securitate şi sănătate a muncii şi de prevenire a
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale cu prilejul organizării muncii.
2. Obligaţii genereale ale angajatorului şi salariaţilor
a) obligaţiile angajatorilor (conducătorilor de unităţi) privind securitatea şi sănătatea în muncă sunt
următoarele:
- identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor;
- elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
- elaborarea de instrucţiuni proprii, pentru completarea şi aplicarea regulamentărilor de
securitate şi sănătate în muncă (SSM) ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de
muncă;
 - propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul SSM;
- verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de
prevenire şi protecţie şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în acest domeniu stabilite prin
fişa postului;
- întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter technic de informare şi instruire a
lucrătorilor în domeniul SSM;
- elaborarea tematicii de instruire, stabilirea periodicităţii pentru fiecare loc de muncă,
asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul SSM şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de
către lucrător a informaţiilor primite;
- elaborarea programului de instruire - testare la nivelul unităţii;
- întocmirea planului de acţiune în caz de pericol grav şi imminent şi asigurarea ca toţi
lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
- evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;
- stabilirea zonelor, amplasarea şi tipul semnalizării de SSM necesar;
- evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale special
- evidenţa posturilor de lucru care necesită testarea aptitudnilor şi controlul psihologic
periodic;
- să asigure şi să controleze prin personal propriu sau din exterior, autorizat, cunoaşterea şi
aplicarea de către toţi angajaţii a măsurilor technice şi organizatorice stabilite;
- să ia în considerare din punct de vedere al protecţiei muncii capacitatea angajaţilor de a
executa sarcinile de muncă repartizate;
- să asigure dotarea, întreţinerea, verificarea echipamentului de protecţie şi de lucru precum
şi a sculelor şi dispoyitivelor de lucru şi control;
- să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care
aceasta va fi expusă la locul de muncă;
- să asigure supravegherea medical corespunzătoare angajaţilor şi a riscurilor la care
angajaţii sunt expuşi în timpul lucrului;
- să stabilească şi să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit;
- să asigure funcţionarea permanent şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie.

b) Obligaţiile angajaţilor:
- să-şi însuşească şi să respecte instrucţiunile proprii de protecţia muncii şi măsurile de
aplicare ale acestora;
- să utilizeze corect echipamentele technice, substanţele pericuoase şi celelalte mijloace de
protecţie;
- să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de
securitate ale echipamentelor technice şi ale clădirilor, precum şi să utilizeze corect aceste dispositive;
- să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă în cel mai scurt timp posibil,
accidentele de muncă suferite de persoana proprie sau de alţi angajaţi;
- să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producerea unui accident şi să
informeze de îndată conducătorul locului de muncă;
- să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă, dacă acesta ar pune în pericol de
accidente sau îmbolnăvire profesională persoana lui sau a celorlanţi participanţi la procesul de
producţie;
- să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare corespunzător scopului penrtu
care a fost acordat;
-în incinta obiectivelor să circule pe căile de acces stabilite şi marcate, evitând circulaţia în
zonele periculoase;
- să nu intre în zonele de restricţii sau lourile de muncă pentru care nu a fost instruit, să nu
facă intervenţii la tablourile electrice dacă nu este calificat;
- nu are voie să manipuleze utilaje dacă nu este instruit şi desemnat pentru acestea; -participă la
toate instructajele de protecţie a muncii precum şi la orice acţiune iniţiată
în domeniul protecţiei muncii.

3. Riscuri specific ativităţii de securitate

a) Factori de risc mecanici:
- lovirea de către mijloace de transport în comun pe traseul domiciliu - loc de muncă şi invers;
- contact direct cu suprafeţe sau contururi periculoase (înţepătoare, tăioase, abrasive
etc.)
b) Factori de risc termic:
- temperatura ridicată a obiectivelor sau suprafeţelor;
- temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor;
- flăcări, flame, gaze toxice, nocive produse în timpu incendiilor.

c) Factori de risc electric:

- elctrocutare prin atingere direct, atingere indirect, intervenţii neautorizate, medii umede,
improvizaţii, etc.
d) Factori de risc chimic:
- prezenţa substanţelor toxice, nocive, inflamabile şi explosive la locul de muncă;
e) Factori de risc fizic:
- temperatură ridicată sau căzută a aerului;
- umiditatea scăzută sau ridicată a aerului;
- calamatăţile natural (trăsnet, inundaţii, vânt, grindină, viscol, prăbuşiri de copaci)
f) Factori de risc proprii sarcinii de muncă:
- depozitarea materialelor, obiectelor pe căile de acces din incinta obiectivului, etc.
g) Suprasolicitări fizice:
- atenţie distributivă, decizii dificile în scurt timp urmate de acţiuni imediate;
- monotonia muncii la posturile de pază fixe
h) Acţiuni greşite:
- deplasări, staţionări în zone periculoase, interzise;
- efectuarea de operaţii neautorizate la echipamentele, istalaţiile electrice;
- cădere de la acelaşi nivel prin dezechilibrare, alunecare, împiedicare din cauza terenului
accidentat, căi de acces denivelate, etc.
- cădere de la înălţime prin alunecare, dezechilibrare, păşire în gol în timpul executării
activităţii de pază;
- comunicări accidentogene, înţelegerea greşită a semnalelor sonore, prin gesture, luminoase
sau verbale;
- folosirea incorectă sau fără motivaţie a echipamentelor de apărare din dotare.

TEMA 2.
Echipamente de protecţie de lucru şi materiale igienico - sanitare

Prin echipament de protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de
dispecer centru alarmă pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi
pună în pericol securitatea sau sănătatea la locul de muncă.
 Echipamentul de protecţie trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate
suficient prin mijloace technice de protecţie colective, ori prin măsurile, metodele sau procedurile de
organizare a muncii. În cazul în care prezenţa unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai
multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie să fie compatibile şi să îşi
păstreze eficacitatea în raport cu riscul respectiv.
Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator şi se foloseşte în
scopurile specific special destinate.
La folosirea acestuia se vor respecta instrucţiunile fabricantului şi instrucţiunile proprii de
utilizare. În serviciul de securitate, ca echipament de protecţie se folosesc mai frecvent:
- pelerine de ploaie; - cizmele de cauciuc; -
combinezon - salopetă În situaţii deosebite se pot folosi:
- căşti de protecţie cu vizor;
- apărători pentru protecţia umerilor, braţelor, antebraţelor, coate, genunchi, glezne,
împotriva loviturilor cu corpuri dure şi contodenţe;
- veste de protecţie; - ochelari de protecţie.

TEMA 3.
Proceduri de lucru în urgenţă

În situaţii de urgenţă cum ar fi: - cutremur; - inundaţii; - atac asupra obiectivului etc;
dispecerul centru alarmă trebuie să stăpâneasca bine modalităţile de acţiune în asemenea situaţii. În
acest sens va acţiona în modul următor:
- va anunţa de îndată conducera societăţii despre producerea evenimentului precum şi
dispeceratul (acolo unde există) pentru a primi ajutor la nevoie prin echipa de intervenţie;
- dă semnalul de alarmare prin mijloacele avute la dispoziţie despre producerea
evenimentului;
- dacă este nevoie solicită intervenţia pompierilor, a salvării sau poliţiei după caz;
- până la sosirea ambulanţei acordă primul ajutor victimelor (dacă este cazul);
- stăpâneşte fenomenul de panică care se prdoduce în asemenea situaţii;
- evacuează bunurile material importante din obiectiv (valori, documente, tehnica de calcul,
etc.) şi asigură securitatea acestora;
- identifică eventualii răi făcători sau persoanele implicate în producerea evnimentului;
- la sosirea organelor de intervenţie (pompieri, salvare, poliţie) informează despre situaţia
creată şi sprijină în gestionarea situaţiei.
La încheierea acţiunii de intervenţie, încheie raportul de eveniment şi consemnează
evenimentul şi măsurile luate.

Indrumator teoretic 1

1.In funcţie de posibilităţile lor de realizare, evenimentele pot fi:

- foarte riscante - riscante la un nivel mediu

2. Dispecerul centrului de alarma, pentru a raporta un eveniment, foloseşte următoarele

metode:
-verbala -scrisa prin complectarea in registrul de evenimente -electronic
3. Realizarea conexiunii sistemelor de alarmare din obiective cu statia de dispecerizare se asigura
de:
-personalul tehnic avizat si angajat al sistemelor specializate in sistemele de alarmare impotriva
efactiei

4. Perimetrul unui dispecerat cuprinde:

- usi de intrare/iesire si suprafete vitrate certificate cu rezistenta la atac manual
- pereti din zidarie solida
- usi cu iesire de urgenta care trebuie sa indeplineasca cerinta de rezistenta, aceasta sa se deschida
spre exterior si sa fie prevazut cu dispozitiv de blocare.

5. Spatiul de functionare al dispeceratului trebuie sa aiba :

- subsistemul de alarma prin care asigura semnalizarea starilor de pericol si avertizarea in caz de
alarmare a personalului
- subsistemul de televiziune cu circuit inchis pentru zona cu acces in interior si exterior
- subsistemul de control pentru restrictionarea accesului in dispecerat

6. Pentru monitorizarea sistemelor de alarmare conectate sunt folosite urmatoarele echipamente:

- echipamente de receptie
- echipamente de transmitere care asigura comunicarea de date cu sitemele de alarmare conectate
- mijloace de comunicare tip voce intre dispeceri si echipaje

7. Seful de dispecerat are următoarele

atribuţii:
- conduce si raspunde de activitatea de monitorizare
- controleaza modul de efectuare a serviciului si respectarea procedurilor de lucru al personalului
angajat

8. Principalele semnale de alarmare care se inregistreaza in dispecerat ¿sunt:

- alarma pentru situatii de jaf - alarma de panica - alarma de incendiu

9. Alarma de efractie:
- semnalizeaza tentativa de patrundere intr-o anumita zona supravegheata

10. Mentenanta echipamentelor de monitorizare se realizeaza de catre :

- personalul tehnic avizat

Indrumator teoretic 2

l.Organizarea interventiei de stingere a incendiilor la locul de munca cuprinde:

- stabilirea componentei echipelor care trebuie sa asigure salvarea si evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru si in afara programului

2. Principalele modalitati de comunicare sunt:

- vorbirea -ascultarea - observarea vizuala - scrierea

3. Dispeceratul centrului de alarma trebuie amplasat:

- intr-un imobil destinat desfasurarii activitatii de dispecerizare, care sa fie delimitat fizic prin pereti,
podele, tavane

4. Accesul in dispecerat este permis:

- angajatilor cu atributii profesionale in dipecerat - autoritatilor de control

5. Pentru buna functionare, dispeceratul trebuie conectat la:

- reteaua publica de alimentare cu energie electrica
- sa aiba sursa de alimentare de rezerva care sa se cupleze automat atunci cand tensiunea de la
reteaua electrica publica cade

6. Pentru avizarea sefului de dispecerat sunt necesare:

- cerere de solicitare a avizului
- certificat de absolvire a cursului de dispecer centru de alarma
7. Operatorul dispecer in timpul serviciului îndeplineşte următoarele atribuţii:
- supraveghează permanent echipamentele statiei de dipecerizare si analizeaza semnalele
recepţionate cu operativitate in conformitate cu procedurile de lucru
- tine jurnalul actiunilor intreprinse si analizeaza evenimentele, mentionand data, ora finalizarii
acestora

8. Alarma de
acces:
- semnalizeaza armarea sau dezarmarea sistemului de alarma in afara programului de lucru la
obiectivul monitorizat

9. înregistrarea alarmelor se consemneaza:

- intr-un registru special

10. La semnalizarea unui deranjament dispecerul desfasoara urmatoarele activitati:

-primeste sesizarea -verifica conexiunea sistemului -anunta seful de
dispecerat

Indrumator teoretic 3

1.In functie de posibilitatile lor de realizare, evenimentele pot fi:

- foarte riscante - riscante la un nivel mediu

2. Evaluarea riscurilor cuprinde:

- identificarea riscurilor - identificarea persoanelor care pot f expuse acestor pericole
- examinarea posibilitatilor de eliminare sau diminuare a riscurilor
- adaptarea unor masuri care sa vizeze prevenirea riscurilor

3. Echipamentele de protectie si de lucru sunt destinate :

- pentru protectia capului - protectia intregului corp

4. Realizarea conexiunii sistemelor de alarmare din obiective cu statia de dispecerizare se asigura

de :
- personalul tehnic avizat si angajat al sistemelor specializate in sistemele de alarmare impotriva
efractiei
5. Dispeceratul centrului de alarma trebuie amplasat:
-intr-un imobil destinat desfasurarii activitatii de dispecerizare, care sa fie delimitat fizic prin pereti,
podele, tavane

6. Accesul in dispecerat este permis:

- angajatilor cu atributii profesionale in dipecerat - autoritatilor de control

7. Spatiul de functionare al dispeceratului trebuie sa aiba :

- subsistemul de alarma prin care asigura semnalizarea starilor de pericol si avertizarea in caz de
alarmare a personalului
- subsistemul de televiziune cu circuit inchis pentru zona cu acces in interior si exterior
- subsistemul de control pentru restrictionarea accesului in dispecerat

8. Pentru buna functionare, dispeceratul trebuie conectat la:

- reteaua publica de alimentare cu energie electrica
- sa aiba sursa de alimentare de rezerva care sa se cupleze automat atunci cand tensiunea de la
reteaua electrica publica cade

9. Alarma de efractie:
- semnalizeaza tentativa de patrundere intr-o anumita zona supravegheata

10. La sesizarea unui deranjament, personalul tehnic, desfasoara urmatoarele activitati:

-se documenteaza despre situatia existenta
- executa verificarea echipamentelor, pana la stabilirea defectiunii
- inlocuieste ansamblul defect si verifica functionarea echipamentelor

Indrumator _practic 4

1. Caracteristicile imobilului/spatiului in care functioneaza dispeceratul are urmatoarele

caracteristici:
a. Accesul se face printr-un hol de intrare prevazut cu usi de trecere cu interblocare pentru a
preveni deschiderea ambelor usi in acelasi timp
b. Perimetrul dispeceratului cuprinde :
-pereti din zidarie solida /beton turnat / beton armat /otel masiv sau alte elemente cu rezistenta la
efractie
- *usi de intrare / iesire si suprafete vitrate certificate cu rezistenta la atac manual -*iesiri / intrari de
ventilatie prevazute cu trape cu posibilitatea de blocare din interior -*usi de iesire de urgenta, care
trebuie sa indeplineasca aceleasi cerinte de rezistenta specificate pentru usile de acces, sa se deschida
spre exterior si sa fie prevazute cu dispozitive de blocare, operabile doar in cazul unei situatii de
urgenta
*se elimina in cazul in care nu sunt prevazute

2. Caracteristicile si compunerea sistemului de alarmare impotriva efractiei prevazut in spatiul de

functionare al dispeceratului.
Spatiul de functionare al dispeceratului este prevazut cu sistem de alarmare impotriva efractiei, a carei
solutie tehnica a fost stabilita in baza analizei de risc la securitatea fizica si este compus din :
a. Subsistem de alarma prin care se asigura semnalizarea starilor de pericol si avertizarea in
caz de alarma a personalului
b. Subsistem de televiziune cu ciecuit inchis pentru zona de acces din interior si exterior,
precum si activitatea din interiorul dispeceratului
c. Subsistem control acces pentru restrictionarea accesului in dispecerat, realizarea
interblocarii usilor de la holul de acces si semnalizarea ramanerii in stare deschisa si/sau neasigurata
a usii de iesire de urgenta sau a ambelor usi de la holul de acces.

3. Descrieti alimentarea de baza a dispeceratului, surse de rezerva si modul de actiune al

dispeceratului la intreruperea alimentarii cu energie electrica din sursa primara
Dispeceratul este conectat la reteaua publica de alimentare cu energie electrica ca sursa primara si
are prevazute surse de alimentare electrica de rezerva :
-un generator de tensiune cu cuplare automata la caderea tensiunii de la reteaua primara si o sursa
UPS care sa asigure alimentarea echipamentelor de receptie, procesare, comunicare, pana la intrarea
in functiune si stabilirea tensiunii generate de generatorul de rezerva.

4. Cum se monitorizeaza siguranta si securitatea personalului din dispecerat

Siguranta si securitatea personalului trebuie monitorizata periodic la maxim 60 de minute si in cazul in
care nu apare un raspuns valid in 60 secunde de la testare, se va transmite o alarma catre alt
dispecerat.

5. Descrieti si detaliati atributiileprincipale ale dispeceratului centru de alarma

Operatorul dispecer are urmatoarele atributii principale :
a. supravegheaza permanent echipamentele statiei de dispecerizare si trateaza semnalele
receptionate cu operativitate in conformitate cu procedurile de lucru
b. tine jurnalul actiunilor intreprinse in tratarea evenimentelor, mentionand data si ora finalizarii
acestora
c. exploateaza corect echipamentele din dotare, numai sub parola proprie, fara sa introduca alte
programme sau sa modifice structura datelor existente
d. nu permite accesul in incinta dispecaratului, a altor persoane din firma, sau din afara acesteia,
cu exceptia celor abilitate de conducera societatii
e. alte atributii relevante

6. Unde si cum se consemneaza inregistrarea alarmelor/semnalizarilor receptionate

Alarmele confirmate se consemneaza la finalul activitatilor de verificare intr-unregistru special.
Registrul cuprinde in principal urmatoarele rubrici: data, ora, obiectivul alarmat, personalul de
serviciu, anuntarea politiei, persoane predate politiei si alte observatii legate de eveniment.

7. Ce activitatipractice desfasoara dispecerul centru de alarma candprimeste sesizarea de la

beneficiar sau constata personal un deranjament aparut la echipamentele de securitate :
Dispecerul desfasoara urmatoarele activitati:
-primeste sesizarea de la beneficiar sau constata deranjamentul
-verifica conexiunea sistemului in dispecerat si transmiterea testelor periodice -anunta seful de
dispecerat si societatea care asigura mentenanta despre eveniment, precizand obiectivul si natura
deranjamentului sesizat
-consemneaza in jurnalul de service - ora sesizarii, natura deranjamentului, persoana care a semnalat
defectul si masurile intreprinse
8. Care este procedura privind tratarea alarmelor in situatia de jaf
a. anunta imediat politia la receptionarea semnalului de alarma in situatia de jaf, fara a mai
astepta confirmarea evenimentului de catre echipaju ; de la fata locului
b. anunta echipajul de interventie, solicitand deplasarea la obiectiv cu precizarea adresei, a
tipului semnalului de alarma si detalii referitoare la locul de unde a fost generata alarma
(fatada/spatele obiectivului, casierie etc.)
c. tine permanent legatura cu echipajul de interventie atat pe timpul deplasarii cat si dupa
atingerea la obiectiv pentru a obtine informatiile de la fata locului, necesare gestionarii eficiente a
evenimentului
d. mentine legatura cu politia

9. Care este procedura privind tratarea alarmelor in situatia de semnal de panica/efractie ?

a. anunta echipajul de interventie, solicitand deplasarea la obiectiv cu precizarea adresei, a
tipului semnalului de alarma si detalii referitoare la locul de unde a fost generata alarma
(fatada/spatele obiectivului, casierie etc.)
b. tine permanent legatura cu echipajul de interventie atat pe timpul deplasarii cat si dupa
atingerea la obiectiv pentru a obtine informatiile de la fata locului, necesare gestionarii eficiente a
evenimentului
c. anunta politia, jandarmeria, pomierii sau serviciul de ambulanta, dupa caz, atunci cand
rezolvarea situatiei depasesc posibilitatiile si competentele echipajelor de interventie
d. anunta beneficiarul si politia atunci cand i se confirma patrunderea in obiectiv sau sunt urme
de fortare a usilor sau ferestrelor obiectivului
e. informeaza conducerea beneficiarului despre evenimentele cu consecinte grave (morti, raniti,
vatamari corporale, distrugeri etc.)
f. executa dispozitiile conducerii
g. la iesirea din serviciul intocmeste un raport de activitate (Obiective noi intrate la monitorizare
si interventie, obiective reconectate, evenimente deosebite, alarme cu deplasarea interventiei,
functionarea legaturilor operative, starea tehnica a echipamentelor din dotare, dezarmari in afara
programului).
h. Consemneaza datele confirmate in registrul special

10. Enumerati 2 tipuri de semnale de alarma care se pot inregistra la un dispecerat - mod
de actiune.
Principalele semnale de alarma care se inregistreaza in dispecerat sunt urmatoarele :

Alarma pentru situatii de jaf - semnalizeaza incheierea unei fapte penale in care personalul unitatii a
fost agresat sau amenintat cu arma de foc sau albe in scopul sustragerii de bunuri sau valori
Alarma de panica - semnalizeaza prezenta unui pericol identificat, declansata de catre personalul din
obiectiv, prin actionarea unui buton/pedala de panica sau de la tastatura de comanda a sistemului de
alarma la efractie

Alarma de efractie - semnalizeaza tentativa de patrundere sau patrunderea intr-o anumita zona
supravegheata

Alarma de sabotaj - semnalizeaza o tentiva de scoatere din functiune neautorizata a echipamentelor

componente ale sistemului

Alarma de incendiu - semnalizeaza un pericol iminent sau un inceput de incendiu, semnalul fiind
declansat de senzorii sistemului de detectie sau manual de catre personalul care observa pericolul
Alarma tehnica - semnalizeaza o defectiune la instalatiile tehnice, se declanseaza automat sau
manual, cu ocazia verificarilor si probelor tehnice

Test periodic - semnalul transmis de sistemul de alarma local care semnalizeaza buna functionare a
sistemului local si a suportului tehnic de transmisie a semnalelor

Alarma de acces - semnalizeaza armarea sau dezarmarea « sistemului de alarma » in afara

programului de lucru al obiectivului monitorizat

Alarma de constrangere - semnalizeaza armarea sau dezarmarea « sistemului de alarma » de catre

beneficiar sub ameninţare.