CUPRINS:

1. Delimitarile conceptuale privind domeniul psihologiei

varstelor…………………………3
2. Particularitatile de varsta………………………………………………………..
………3-6
3. Rolul familiei in dezvoltarea
copilului………………………………………………….6-8
4. Standartele de dezvoltare si si invatare a copilului…………………..
…………………8-9
5. Crizele de
varsta……………………………………………………………………...10-12
Bibliografie ……………………………………………...………………………………….13

1
 1.Delimitările conceptuale privind domeniul psihologiei vârstelor
Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc începând de la
naştere până în perioada bătrâneţii. Psihologia vârstelor ,,încorporează studiul caracteristicilor
evoluţiei psihice, dimensiunea evoluţiei temporale diferenţiate cu schimbări ce survin în decursul
întregii vieţi, de la naştere până la moarte cu tendinţa de a face o mai mare apropiere a psihologiei
de viaţa concretă. Contribuţii importante la studiul domeniului au adus cercetătorii în psihologia
copilului şi adolescentului, precum şi specialiştii în psihologia vârstei adulte şi psihologia
senectuţii. Ca urmare, se impun unele delimitări conceptuale privind domeniul psihologiei vârstelor
în raport cu celelalte domenii. Psihologia copilului este centrată asupra studiului copilului, are ca
scop descrierea şi explicarea dezvoltării copilului de la naştere la adolescenţă. Psihologia copilului
nu trebuie confundată cu psihologia genetică care la rândul ei este o ştiinţă a dezvoltării, centrată
asupra aspectului evolutiv al comportamentelor şi asupra genezei lor. Psihologia copilului studiază
dezvoltarea copilului pentru a descrie şi explica dezvoltarea acestuia, precum şi pentru a realiza
predicţii şi recomandări privind educaţia copilului, pe când psihologia genetică, plecând de la
studiul copilului are ca scop cunoaşterea genezei structurilor mentale ale adultului. Un alt aspect de
menţionat este acela că studiul psihologiei genetice nu se ocupă cu studiul genezei umane acesta
fiind domeniul geneticii ca domeniu de studiu al eredităţii umane. Termenul de „psihologie
genetică‖ nu include aspectul ereditar al conduitelor ci dimpotrivă aspectul lor evolutiv.
2.PARTICULARITATILE DE VARSTA
Particularităţile de vârstă sunt redate aspecte specifice vârstelor, caracteristici la care ne
putem aştepta să apară la grupele de vârstă specificate, însă ele trebuie înţelese în contextul
diferenţelor individuale şi al nivelului actual de dezvoltare a copiilor, ţinând cont de faptul că unii
se dezvoltă mai rapid, iar alţii mai lent.
1. Nou născutul şi sugarul (0-1 an). Caracteristici generale Copilul este dependent total de
persoana ce îl îngrijeşte. Se dezvoltă sentimentul de ataşament faţă de părinte/îngrijitor. Nu poate
face distincţie între sine şi mediul înconjurător (în primele luni de viaţă). Imită expresiile
emoţionale pe care le observă la părinţi sau la alte persoane apropiate. Manifestă teamă sau
nelinişte în absenţa persoanelor apropiate (anxietate de separare). Comunică prin plâns la nevoile
fiziologice şi emoţionale. Are tendinţa continuă de explorare (merge în patru labe prin cameră, ia
diferite obiecte în mână şi le pune în gură etc.);

2
 2. Copilăria timpurie (1-3 ani) În această perioadă copiii explorează mediul, acţionează
spontan şi necontrolat. Gândeşte într-o manieră concretă, dar totodată percepe relaţia cauză efect
referitor la ceea ce se întâmplă (cineva bate la uşă, înseamnă că vine cineva, dacă se închide uşa
zgomotul se aude mai încet etc.). Se enervează foarte uşor atunci când nu obţine ceea ce îşi doreşte.
Hiperactivitate – explorează continuu mediul şi solicită părinţilor să participe la jocurile lui.
Manifestă gelozie faţă de cei care sunt în centrul atenţiei părintelui;
3. Şcolarul mic (6/7 – 10/11 ani) Această perioadă este apreciată de unii autori ca sfârşit al
copilăriei şi un început primar al pubertăţii. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea
şcolară şi de învăţare. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi
determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Paralel cu acest proces, copilul face
achiziţii importante – deprinderile de scis/citit, ce devin condiţia şi instrumentul însuşirii altor
achiziţii. Copilul între 6-7/10-11 ani poate învăţa orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj etc.
cu condiţia să fie susţinut şi stimulat în acest sens. Copilul însuşeşte pe parcursul acestei perioade
un mare volum de cunoştinţe, dezvoltându-şi concomitent modalităţi noi de înţelegere. Se dezvoltă
o serie de calităţi ale cunoaşterii cum ar fi: observarea atentă, exprimarea în mod desfăşurat a
ideilor, imaginaţia etc. Imaginaţia elevului mic devine mai complexă, mai bogată, se bazează pe
termeni şi împrejurări din ce în ce mai variate. El se entuziasmează repede, are o mare admiraţie
pentru faptele eroice şi pentru întâmplările neobişnuite, îi place să aibă roluri în care să interpreteze
personajele preferate. Înainte de intrarea în şcoală, copilul se caracterizează prin instabilitate
emoţională, copleşit de emoţii. Se dezvoltă propriile dorinţe şi aspiraţii. Copilul înţelege şi resimte
tot ceea ce se întâmplă în familie 4 (conflicte, certuri, despărţiri). Relaţiile afectuoase dintre părinte
şi copil, cât şi relaţiile dintre părinţi conduc la structurarea pozitivă sau invers a personalităţii. În
această perioadă, la nivelul personalităţii se structurează trebuinţele, interesele şi atitudinile.
Armonizarea relaţiilor părinte-copil, o viaţă de familie echilibrată şi afectuoasă dezvoltă o
personalitate ce are încredere în forţele proprii, se adaptează uşor la viaţa şcolară şi dobândeşte un
real echilibru emoţional. Modul în care el apreciază mediul şcolar (corectitudinea, lipsa
favoritismului), dezvoltă la copil simţul propriei valori. La acest nivel de vârstă, jocul capătă
valenţe noi. Copiilor le plac jocurile cu subiect, cu roluri. Perioada şcolarului mic se caracterizează
din punct de vedere social, prin apariţia prieteniilor, copiii devenind mai puţin dependenţi de părinţi
şi mai interesaţi de colegi, de prieteni;
4. Pubertatea (11/12 – 13/14 ani). Pubertatea este percepută ca sfârşitul copilăriei,
remarcându-se prin procesul de creştere accentuată, maturizare intensă (mai ales sexuală) şi printr-o
structurare complexă a personalităţii. Primele semne ale pubertăţii sunt legate de concentraţia din
sânge a hormonilor masculini (testosteronul) şi feminini (estrogenul). Aceştia sunt responsabili în
mare parte de transformările pe plan biologic. În acest interval de vârstă are loc o creştere în

3
înălţime şi greutate. Se produce maturizarea sexuală ce se evidenţiază prin semnele primare şi
secundare. În plan psihologic, aceste fenomene dau naştere unor trăiri tensionate, confuzie şi
disconfort. Spre sfârşitul perioadei puberale, datorită faptului că organele sexuale, devin
funcţionale, sexualitatea îşi pune amprenta asupra relaţiilor cu sexul opus. Comportamentul
puberului capătă nuanţe diferite la băieţi şi fete. Acestea din urmă, dezvoltându-se mai repede din
punct de vedere biologic, depăşesc cu uşurinţă adaptarea la noua etapă de viaţă fiind mai stabile,
mai sârguincioase, mai comunicative. Maturizarea tardivă sau precoce modifică poziţia puberului
în colectiv şi relaţionarea lui cu ceilalţi. Respingerea, marginalizarea determină izolarea şi formarea
unei imagini de sine necorespunzătoarea. Dezvoltarea intelectuală este strâns legată de dezvoltarea
psihică generală şi de procesul de maturizare biologică, de activitatea şcolară diferită de cea a
micului şcolar. În această perioadă, datorită numeroaselor contacte cu situaţii de viaţă noi şi
complexe, viaţa afectivă se diversifică, viaţa interioară se dezvoltă, se maturizează modul în care se
relaţionează cu ceilalţi. În ceea ce priveşte comportamentul şi atitudinea la puberi, se desprind două
tendinţe: - pozitivă – puberul este echilibrat, sincer, dezinvolt, adaptat; - negativă – pesimistă, ce
presupune apariţia tulburărilor emoţionale (impulsivitate, lipsa de armonie, potenţial delincvent). În
relaţia cu părinţii, stările afective devin mai tensionate ca urmare a manifestării opoziţiei şi
culpabilităţii. În această perioadă, tendinţa spre independenţă a puberului devine din ce în ce mai
evidentă, paralel cu aceasta se manifestă şi dorinţa, nevoia de ocrotire şi afecţiune din partea
adulţilor. Puberul, încercând să se adapteze cerinţelor sociale, îşi asumă în mod conştient un anumit
rol social, ce determină instalarea identităţii ca persoană ce aparţine unei anumite societăţi.
Dezvoltarea relaţiilor cu ceilalţi tineri este concretizată prin comportamentul puberului în grup. În
această perioadă, mai mult decât în orice alta, viaţa socială se trăieşte cu o intensitate maximă.
Puberul 5 are impresia că în grup (gaşcă, bandă), se poate realiza mai bine şi că în această formă se
poate opune mai ferm adulţilor. Această perioadă trebuie percepută de către părinţi şi educatori cu
tot ceea ce are specific în efortul de a găsi o metodă educaţională optimă;
5. Adolescenţa (14/15 – 18/25 ani). Dacă, specific pubertăţii era puseul de creştere, în
perioada adolescenţei, se produce o dezvoltare intensă în plan psihic şi se stabilizează structurile de
personalitate. Adolescentul este un nonconformist şi un luptător activ pentru îndeplinirea dorinţelor
sale, un original în adaptarea la lumea înconjurătoare. Creierul atinge greutatea maximă. La
mijlocul acestei perioade se constată o stabilizare a creşterii în greutate şi înălţime. Înfăţişarea
adolescenţilor diferă în funcţie de sex. Comportamentul capătă şi el aspecte specifice, erotizante
(fetele încep să îşi îngrijească părul, să fie atente la deodorante, parfumuri etc.; băieţii manifestă şi
ei trăsături specifice de comportament, începând să prezinte interes pentru fete). Adolescenţa
cuprinde 3 perioade distincte: 1. preadolescenţa (14 – 16 ani); 2. adolescenţa propriu zisă (16 – 18
ani); 3. adolescenţa prelungită (18 – 20/25 ani). Activitatea cognitivă reflectă aviditatea pentru

4
achiziţionarea de cunoştinţe şi disponibilitatea pentru confruntarea de idei. Inteligenţa se
maturizează, astfel încât la 16 – 18 ani atinge un nivel maxim de operativitate. Cu toate că în
această perioadă dezvoltarea cognitivă este evidentă, adolescentul are dificultăţi în a gândi raţional
în legătură cu experienţele lui imediate. Adolescenţii consideră, că problemele prin care trec,
sentimentele lor, experienţele pe care le traversează sunt unice. La vârsta adolescenţei se
evidenţiază 3 forme mai importante de conduită ce se produc prin prisma dorinţei adolescentului de
a fi unic: 1. conduita revoltei – adolescentul refuză sistematic şi ostentativ ce a învăţat sau a fost
obligat să înveţe; adoptă atitudini negative, contrazice fără temei, ignorează, utilizează un limbaj
ieşit din comun, de multe ori este agresiv; 2. conduita închiderii în sine – se interiorizează, se
izolează, aspecte ce determină îndepărtarea de societate; 3. conduita exaltării şi afirmării –
adolescentul caută confruntarea cu alţii pentru a-şi verifica calităţile fizice şi intelectuale, adoptă
atitudini extreme faţă de tot ceea ce dispreţuieşte sau contravin atitudinilor sale. În general aceste
stări negative, stări conflictuale ale adolescentului sunt trecătoare şi depăşite cu uşurinţă. În
anumite condiţii (familii dezorganizate, relaţii violente între părinţi), aceste stări se pot agrava şi
complica , ducând la modificări negative în comportamentul adolescentului.
3.Rolul familiei in dezvoltarea copilului
Încă de la naștere, copilul este supus unui proces de socializare pe parcursul căruia
dobândește un comportament necesar aderării lui la cultura și societatea din care fac parte,
dobândind reguli de conduită, sisteme de credințe și atitudini.
Acest proces de socializare este influențat, în copilărie, în cea mai mare parte de părinți, aceștia
constituind primele modele cu care copilul va dori să se identifice, care îi asigură suportul material,
dar și cel afectiv de care are atâta nevoie. În familie începe construcția personalității copilului, în
interiorul ei se însușesc  regulile elementare de conduită civilizată, deprinderile de curățenie, tot
aici se cumulează un număr important de obiceiuri și tradiții privind relațiile morale.
Copilul se deosebeşte calitativ de adult. El are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziţie
privilegiată şi de a se bucura de un „tratament” specific. Sănătatea, dezvoltarea şi educaţia copilului
trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei.
Familia rămâne grupul social vital ce asigură îngrijirea, protecţia şi educaţia copilului.
Dezvoltarea personalităţii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali, şcolari,
comunitari. Factorii familiali sunt cei mai importanţi în dezvoltarea unei personalităţi armonioase,
în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.
Indiferent de modul de organizare, mediul familial, întemeiat pe un sistem de interacţiuni
afective intense, este apt de a reacţiona la nevoile copilului, de a participa şi favoriza dezvoltarea
personalităţii, imaginii de sine şi despre lume a copilului.

5
 În familie copilul îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările, care
sunt temperate de dragostea părinţilor. În familie copilul poate să-şi investească toate resursele
emoţionale şi să înveţe să şi le controleze, pentru că familia ar trebui să fie un mediu mai ales
afectiv – garanţie pentru o dezvoltare armonioasă. Familia este mediul esenţial care influenţează
dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
De aceea, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile.
Functiile parentale de Kari Killen
Funcțiile parentale descrise de Kari Killen sunt următoarele:
• Abilitatea de a percepe copilul în mod realist: de a nu-i atribui copilului propriile noastre
sentimente și trăiri, fapt care depinde de starea sau situația prin care trece părintele. Așteptările față
de copil alterează percepția realistă a acestuia în mare măsură, așteptările pozitive influențând
pozitiv dezvoltarea acestuia, iar cele negative se vor răsfrânge în comportamentul lui , iar cu cât
percepția copilului este negativă și de mai lungă durată, cu atât e mai mare pericolul unui abuz fizic
sau emoțional. Într-un final copilul va începe să se perceapă ca fiind rău, prost, blestemat etc.
• Acceptarea responsabilă a sarcinii de a satisface nevoile copilului: această funcție
depinde de cunoașterea nevoilor copilului și de sentimentul părintelui că este capabil de a satisface
aceste nevoi. Pe lângă nevoile biologice ușor de satisfăcut, copilul are nevoie și de dragoste, de
sentimentul securității. Acest sentiment este dat de predictibilitatea și continuitatea vieții lui în
relația cu adultul, precum și dragostea și emoțiile pozitive pe care le trăiește în relație cu acesta.
• Așteptări realiste față de capacitatea copilului de a coopera: există stadii în care
capacitatea copilului de a coopera este diminuată. Dacă așteptările părinților privind cooperarea
copilului sunt nerealiste, ei se  vor simți frustrați și incapabili în rolul lor parental.
• Capacitatea de a interacționa pozitiv cu copilul: reprezintă capacitatea părintelui de a
relaționa pozitiv cu copilul în jocul lui, în tristețe, bucurii și dezvoltare, acesta având nevoie să
exploreze lucruri noi, de o stimulare cognitivă și emoțională, de experiențe noi.
• Abilitatea de a fi empatic cu copilul: părintele trebuie să ghicească, să simtă ceea ce simte
copilul. Autorul susține că empatia în relația cu copilul are trei componente: abilitatea de a
diferenția și de a da nume gândurilor și trăirilor copilului, abilitatea de a se transpune mental în
situația  copilului și abilitatea de a reacționa, a răspunde activ, în funcție de trăirile copilului.
Acompanierea emoțională a copilului are cea mai mare importanță în dezvoltarea mentală și
integrarea acestuia în societate. Dacă părintele a avut o copilărie nefericită, va fi mult diminuată
capacitatea lui de a rezona afectiv cu copilul, de a-i recunoaște suferința, de a crea momente de
confort și bucurie împreună.
• Capacitatea de a considera prioritate nevoile copilului față de nevoile proprii: care se
bazează pe maturitatea părintelui. Un părinte imatur va considera că nevoile copilului nu sunt atât

6
de importante ca ale sale personale. Nevoile acestuia îl vor irita, stârnind frustrări și reacții agresive
și nu vor fi capabili de sacrificiu pentru copil.
• Abilitatea de a stăpâni durerea și agresivitatea și de a nu le revărsa asupra copilului:
părintele imatur este incapabil să își stăpânească trăirile, să dezvolte mecanisme adaptative bazate
pe relația de plăcere de a fi cu copilul.  A face planuri, a glumi, a râde cu copilul, a avea plăceri
împărtășite cu copilul sunt comportamente parentale normale, benefice dezvoltării sale.

4.Standartele de dezvoltare si invatare a copilului

Standardele de învăţare şi dezvoltare a copilului de la naştere recunosc:
 unicitatea copilului;
 caracterul global şi integrat al dezvoltării lui;
 rolul activ al copilului în construcţia sinelui şi a propriei învăţări;
 importanţa respectării drepturilor fundamentale ale copilului;
 rolul fundamental al adultului în îngrijirea, creşterea, dezvoltarea şi educaţia copilului în
perioada timpurie.
În formularea și ajustarea Standardelor de învăţare şi dezvoltare a copilului s-au luat
în considerare următoarele principii:
1. Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale ale copiilor. Fiecare
copil este unic în modul în care creşte, se dezvoltă şi își formează competenţe. Din acest motiv,
individualitatea fiecăruia trebuie recunoscută şi tratată în acord cu necesitățile sale. Copiii trec prin
stadii similare de dezvoltare, dar în ritmuri diferite. În consecință, aceștia nu vor atinge aceleaşi
standarde, la acelaşi nivel de performanţă, în acelaşi timp. Astfel, conţinutul standardului vizează
aşteptări realiste privind dezvoltarea copilului la fiecare perioadă de vârstă.
2.Princiupiul invatarii active. Copiii sunt participanţi activi ai învăţării. Ei învaţă prin metoda
ludică, prin implicare activă, angajare, explorare şi exploatare a simţurilor. În acest sens,
standardele propun o gamă largă de oportunităţi de învăţare, ce implică nemijlocit copilul.
3.Principiul abordarii holistice a dezvoltarii copilului. Învățarea reprezintă un proces complex
și global, care angajează în totalitate copilul, iar dezvoltarea lui apare în rezultatul traversării
simultane a tuturor domeniilor de dezvoltare – cognitivă, fizică și emoțională, a fortificării
sănătății, personală și socială, a limbajului şi comunicării – fapt ce demonstrează că între domeniile
de dezvoltare din standarde există o intercorelare și intercondiționare.
4.Princiupiul parteneriatului-familie-comunitate. Familia și comunitatea constituie factori
semnificativi în dezvoltarea şi învăţarea copilului. În standarde, se evidențiază faptul că toţi copiii
se dezvoltă şi învaţă în contextul interacţiunilor şi relaţiilor pe care aceștia le stabilesc cu primele
persoane care au grijă de ei – părinţii, apoi – comunitatea apropiată şi mediul în care trăiesc. Astfel,

7
standardele se centrează pe demersuri educaţionale corelate cu nevoile familiilor, comunității, în
scopul creării unui parteneriat, incluzând participarea părților la organizarea și desfășurarea
activităţilor.
5. Peincipiul echitatii si non-discriminarii. Trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este
important ca diversitatea să fie recunoscută şi apreciată într-o manieră pozitivă. În acest sens,
standardele pun accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi, asigurând
accesul egal la educație pentru toți. Totodată, ele sunt universale, sprijină creșterea și dezvoltarea
tuturor copiilor, indiferent de cultură, statut socio-economic, de prezenţa unor deficienţe şi
probleme fizice sau de învăţare.
6. Princiupiul interculturalitatii. Standardele vizează recunoaşterea şi respectarea valorilor
naţionale şi ale celorlalte etnii, diversitatea mediilor și valorifică experienţa culturală şi
educaţională, cu care copilul vine din familie şi comunitate.
7.Principiul diversitatii contextelor si situatilor de invatare. Contextele de învăţare în perioada
timpurie sprijină şi stimulează învăţarea şi dezvoltarea copiilor. Standardele reflectă diverse
modalităţi şi experienţe de învăţare, desfășurate în vaste medii de învăţare
8.Principiul continuitatii. Pentru realizarea unei dezvoltări continue a copilului și pregătirea
acestuia pentru școală, standardele asigură continuitatea la nivelul celor 4 perioade de vârstă,
precum și la nivelul 0 și 1 al sistemului de învățământ.
STANDARDE DE ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE PENTRU COPIL
A. Dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi igienei
B. Domeniul dezvoltării socio-emoţionale
C. Capacităţi şi atitudini în învăţare
D. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării şi premisele citirii şi scrierii
E. Domeniul dezvoltării cognitive

5.Crizele de varsta

8
 Criza .Când vorbim despre criză, avem în vedere suferinţă Indiferent pe ce poziţie ne aflam,
trebuie să ştim că, în cazul unor crize, despre care am vorbit mai sus, întotdeauna este vorba despre
o suferinţă. O suferinţă a copilului, ce vrea să transmită ceva adultului şi simte că se poate face
auzit şi ascultat doar recurgând la nişte metode ce pot părea supărătoare. O suferinţă a părintelui, ce
nu înţelege ce se întâmplă cu copilul său şi nici nu găseşte sens în manifestările lui
comportamentale.
Criza de 2-3 ani. Ce să faci? - Evită luptele de putere: exprimă-ţi clar aşteptările, fără să ţipi.
Oferă-i opţiuni simple şi nu-i supraestima capacităţile. Dacă e necesar, încurajează-l să coopereze.
Înţelege că treaba lui e să te pună la încercare; - Ajută-l să-şi stăpânească sentimentele. Dacă
loveşte, învaţă-l să spună: „Sunt supărat/ furios!”. Explică-i: „Nu lovim.”, „Lovitura doare”. În jur
de 2 ani şi jumătate, va începe să devină empatic, pregăteşte-l din timp; - Trataţi tantrum-urile cu
grijă: ignoră criza şi nu ceda, însă rămâi alături de el până încetează, apoi direcţionează-l spre un
comportament pozitiv. Deşi nu e indicat să pedepseşti sau să izolezi un copil de 2 ani printr-un
time-out (pauză scurtă), îl poţi înlătura uşor din mijlocul situaţiei ivite pentru a se calma. Pe măsură
ce cresc abilităţile verbale ale copilului, îi poţi explica din ce în ce mai multe lucruri.
La 2 ani, necesită încă repetiţii dese pentru a-şi aminti lucrurile, de aceea este important să ai
răbdare şi disponibilitatea să repeţi vorbe şi acţiuni. Cei mici nu înţeleg întotdeauna sensul complet
al cuvintelor, de aceea trebuie sa foloseşti exemple concrete, din viaţa de zi cu zi, pentru a-i ajuta să
înţeleagă un lucru şi pentru a le dezvolta logica. Când este supărat, încurajează-l să-şi exprime
frustrarea prin vorbe şi nu prin fapte. Începe prin a-ţi face timp să-l asculţi când are ceva să-ţi
spună.
Criza de 6-7 ani. Ce să faci? - Explică-i şi ajută-l. Nu-l pedepsi pentru că nu face ce i-ai
cerut. Explică-i cerinţa în termeni simpli, demaraţi împreună acţiunea şi recunoaşte-i efortul pe care
îl depune. Prima dată când cel mic foloseşte cariocile pentru a decora pereţii sufrageriei, spune-i de
ce nu are voie să facă acest lucru şi ce se va întâmpla dacă repetă acţiunea (va trebui să ajute la
spălarea pereţilor şi nu va mai avea voie să folosească cariocile în ziua respectivă). Dacă pereţii vor
fi mâzgăliţi câteva zile mai târziu, reaminteştei că folosim cariocile doar pe hârtie şi explică-i din
nou consecinţele ce se impun pentru neascultarea sfatului părintesc. Menţine regulile şi
consecinţele formulate anterior şi nu te abate de la aplicarea lor; - Repetaţi comportamentul bun.
Utilizaţi jocuri pentru deprinderea rutinelor zilnice. De exemplu, încercaţi un joc în care cel mic
trebuie să îndeplinească trei sarcini simple în timp ce interpretaţi un cântec: să ia un castronel, o
lingură şi să se aşeze la masă sau să ia periuţa de dinţi, să deschidă robinetul. şi să se spele pe dinţi.
La această vârstă, copiii înţeleg limitările şi regulile. Sunt mai încrezători în forţele proprii, însă au
încă probleme de gestionare a impulsurilor. Răspund bine când în preajmă văd exemple de
comportament bun şi le place să primească mereu încurajări pozitive.

9
 De la 2 la 6 ani, dezvoltarea creierului continuă. Corpus callosum (face legătura între cele
două emisfere ale creierului), se dezvoltă şi permite copilului să proceseze mai multă informaţie.
Mielinizarea celulelor nervoase continuă, de asemenea, ceea ce se traduce printr-o coordonare
fizică superioară. Pe măsură ce cresc abilităţile verbale ale copilului, îi poţi explica din ce în ce mai
multe lucruri. La 3 ani necesită încă repetiţii pentru a-şi aminti lucrurile, de aceea este important să
ai răbdare şi dispus să repeţi vorbe şi acţiuni. Cei mici nu înţeleg întotdeauna sensul complet al
cuvintelor, de aceea trebuie să folosiţi exemple concrete, din viaţa de zi cu zi pentru a-i ajuta să
înţeleagă un lucru şi pentru a le dezvolta logica. Când este supărat, încurajează-l să-şi exprime
frustrarea prin vorbe şi nu prin fapte. Începe prin a-ţi face timp să-l asculţi când are ceva să-ţi
spună.
Criza de 13-16 ani. Ce să faci? Se presupune că până acum s-au pus temeliile unei
comportări frumoase a copilului tău. Ştie ce se aşteaptă din partea lui şi ce vrei să spui atunci când
îi promiţi să-l pedepseşti dacă se poartă urât. Nu lăsa garda jos tocmai acum, disciplina este la fel
de importantă pentru adolescenţi cum este şi pentru copii! La fel ca şi cu piticul de 4 ani, căruia îi
fixezi ora de culcare şi insişti să o respecte, aşa şi adolescentul are nevoie de anumite limite.
Stabileşte reguli pentru făcutul temelor, vizitele prietenilor, ora limită la care se intră în casă şi
întâlnirile de orice fel şi discută-le în prealabil pentru a evita orice neînţelegere. Adolescentul
probabil că se va plânge din când în când, în funcţie de circumstanţe, de regulile impuse, însă
numai aşa va realiza că tu deţii controlul. Fie că-ţi vine a crede sau nu, adolescenţii încă îşi doresc
şi au nevoie ca tu să impui limite şi să le pui viaţa în ordine, chiar dacă le acorzi mai multă libertate
şi responsabilitate. Atunci când încalcă o regula, retragerea privilegiilor este cea mai bună cale de
acţiune. În vreme ce interdicţia de a folosi maşina pentru o săptămână e cel mai rezonabil lucru de
făcut, explică-le de ce venitul acasă cu o oră mai târziu decât cea stabilită este inacceptabil şi
deosebit de îngrijorător pentru voi, părinţii. Aminteşte-ţi să-i acorzi un anumit control asupra
lucrurilor ce se petrec în viaţa lui. Nu numai că va limita numărul „luptelor” de putere dintre voi,
dar îl va ajuta să înveţe să respecte deciziile pe care le ia. Îl poţi lăsa să decidă singur asupra
hainelor pe care le îmbracă la şcoală, frizurii sau a stării de curăţenie de la el din cameră. Pe măsură
ce cresc, li se pot îngădui mai multe „privilegii”, cum ar fi o oră mai târzie pentru intrat în casă
(ocazional).
„Criza” pubertară nu trebuie asimilată unei boli, ci considerată un punct de fragilitate, de
căutare a identităţii proprii. Tocmai de aceea, se merge pe ideea că această perioadă reclamă
răbdare, tact, înţelegere, atenţie suplimentară, supraveghere, chiar un grad de toleranţă acceptabilă,
atât din partea părinţilor şi a educatorilor, cât şi din partea medicilor şi a psihologilor. Mai ales în
ziua de astăzi, pubertatea, respectiv începutul adolescenţei reprezintă o nouă naştere. Este vorba,
practic, de venirea pe lume a unui om nou. Psihoterapeuta Virginia Satir spune: „adulţii au nevoie

10
să clădească mediul potrivit pentru dezvoltarea copiilor lor cu aceeaşi atenţie cu care fiecare dintre
noi clădim şi ne îngrijim casa pentru a oferi siguranţa copilului mic. Este nevoie ca aceste lucruri să
se petreacă într-un fel în care să fie protejată demnitatea tânărului, să-i fie dezvoltat simţul valorii
proprii şi să-i ofere indicaţii folositoare.” Cercetătorul Merton Strommen spune: „în limba chineză,
cuvântul criză este compus din două ideograme, unul ce înseamnă pericol, iar celălalt prilej.” Acest
lucru ne arată că, ajutând un adolescent nu îl ajutăm pur şi simplu să depăşească o criză a vieţii lui,
ci îl ajutăm să-şi descopere ceva mai bun pe scala unde criza este o simplă treaptă. Adolescenţa se
transformă astfel într-o ocazie preţioasă de reorganizare a întregii vieţi, pe noi baze, mai sănătoase
şi mai creative. Criza adolescenţei poate fi transformată într-un dar şi tu îl poţi ajuta să perceapă
astfel această etapă.

11
 Bibliografie
1.Mihaiela Gaişteanu „Psihologia copilului”
2.http://www.qbebe.ro
3.http://www.mamica.ro
4. http://childhub.org/sites/default/files/1.9_particularitatile_de_varsta.pdf
5. https://mecc.gov.md/sites/default/files/ro_standarde_reeditare.pdf

12