Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA

ŞTIINŢE ECONOMICE DEPARTAMENTUL CONTABILITATE ŞI


INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Teza de licenţă
Inventarierea mărfurilor și contabilitatea divergenţelor constante
(în baza datelor SRL „ProOptimus”)

Student:Varzari Victor gr. Con171


Coordonator ştiinţific: Cojocaru Maria
grad ştiinţific,Conf.univ., doctor

Se admite spre susţinere


Şef departament
________________________

_______________

Chişinău, 2021
Cuprins
Adnotare
la teza de licenta cu tema:

“ Inventarierea  mărfurilor și contabilitatea divergenţelor constante”

Necesitatea restructurării marfurilor in cadrul entitatii s-a conturat cu multe timp în urmă, datând
aproximativ cu primele societăţi comerciale propriu-zise. Scopul principal al inventarierii este stabilirea
situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale entități,
precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale.

Scopul lucrării a determinat structura acesteia, ea fiind compusă din introducere, trei capitole,
concluzie, bibliografie şi anexe.

În capitolul I „Aspecte teoretice ale gestiunii circuitului financiar al întreprinderii ”, se prezintă


esența şi conceptul gestiunii financiare a întreprinderii, se prezintă sarcinile şi obiectivele gestiunii
financiare a întreprinderii.

Capitolul II, intitulat „Analiza situației financiar în cadrul SRL „ProOptimus”” prezintă o analiză a
stării financiare a SRL în baza ratelor financiare, analiza structurii şi dinamicii surselor de finanţare,
analiza eficienţii utilizării în cadrul întreprinderii, precum şi a echilibrului financiar al întreprinderii.

Capitolul III „Căile de perfecționare a gestiunii financiare a SRL „ProOptimus”” cuprinde tratarea
mijloacelor şi a căilor de influență asupra problemelor de inventariere a mărfurilor  in cadrul
întreprinderilor din Republica Moldova, măsuri concrete din analiza financiară a SRL „ProOptimus”
privind inventarierea marfurilor şi optimizarea gestiunii in cadrul activității economic –financiare.
Introducere
Necesitatea restructurării marfurilor in cadrul entitatii s-a conturat cu multe timp în urmă, datând
aproximativ cu primele societăţi comerciale propriu-zise. Scopul principal al inventarierii este stabilirea
situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale entități,
precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale.

Reieşind din cele prezentate mai sus, am optat pentru această temă în calitate de subiect al lucrării
respective. Scopul acestei lucrări este de a face o analiza a importanţei procesului de inventariere şi a
modalităţilor de fundamentare a deciziilor privind inventarierea stocurilor aferente sub aspectul
importanţei şi rolului acestora, precum şi elucidarea specificului respectivului proces în Republica
Moldova.

Actualitatea temei este redată de faptul că societatea modernă tinde spre o dezvoltare continuă,iar
dezvoltarea fara de verificare nu este posibila.Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exercițiului financiar, avându-se în
vedere și specificul activității entități.Compararea datelor faptic și înscrise în listele de inventariere și in
contabilitate.Determinarea acestor rezultate se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fișele
de magazie și a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Actualitatea temei date apare pe
parcursul de minim o dată pe perioada de gestiune a unui an. Inventarierea elementelor de natura
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se efectuează de către comisii de inventariere, numite prin
decizie scrisă, emisă de persoanele responsabile cu gestiunea patrimoniului.Inventarierea stocurilor și
evaluarea cu ocazia inventarierii - trebuie făcute ținând seama de o serie de aspecte relevante pentru
desfășurarea corectă a procesului.Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după
care se stabilesc rezultatele inventarierii prin confruntarea cantităților consemnate în listele de
inventariere cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare poziție.

Scopul principal al lucrarii este stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor,
datoriilor și capitalurilor proprii ale entități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, în
vederea întocmirii situațiilor financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare
și a performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar. Reflectarea ansamblului de operații prin
care se constată existența elemantelor de activ și pasiv, cantitativ și valoric. Inventarierea are ca scop
prezentare unei imagini fidele, clare a existenței tuturor elementelor patrimoniale, a rezultatelor
ecnomico-financiare.Toate aceste operații se efectuează cu scopul evaluării mărfurilor inventariate și
punerii de acord a datelor contabile cu realitatea faptică constantă.

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal legate de


realizarea funcţiilor comerciale ale entitatii.

Principalele obiective ce revin contabilităţii sunt:

 Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare.


 Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi urmărirea
permanentă a mişcării lor.
 Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale.
 Asigurarea delimitării cheltuielilor.
 Modul de evaluare a activelor circulante
 Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii de
stocuri.
 Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării.
 Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi
rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
 Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la evaluare

Obiectul de studio ce se refera la stocuri care sunt active ce se pot regăsi fie sub forma materiilor
prime, a materialelor şi altor consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru
prestarea de servicii; fie în curs de producţie sau ca produse finite, în vederea vânzării; fie sunt cumpărate
şi deţinute cu scopul revânzării (de ex: mărfurile de calcul,in cadrul companiei analizate sunt
SSD,HDD,diferite tipuri de memorie). De asemenea, sunt incluse în categoria stocurilor costurile
serviciilor prestate de furnizor pentru care acesta nu a recunoscut încă venitul final („serviciile în curs de
execuţie”).Adaugator evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă şi in situaţiile financiare anuale ale
întreprinderii ce se face după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile
fundamentale si Standardele Internaţionale de Contabilitate. Evaluarea iniţială, la intrarea în
întreprindere,ce se face la cost, apoi evaluarea ulterioară de vinzare - la bilanţ. Întrucât bilanţul nu poate fi
conceput fără inventariere, prin care se determină mărimea reala a elementelor existente la data actuala,
implicit rezultă că trebuie luate în considerare încă două momente ale evaluării: la inventariere, care se
sprijină pe valoarea actuală, denumită şi valoare de inventar (valoare realizabilă netă în cazul stocurilor) şi
la ieşirea din gestiune, care se efectuează la valoarea de intrare (la cost în cazul stocurilor).În principiu,
Standardele Internaţionale de Contabilitate reţin două momente pentru evaluarea elementelor din bilanţ:
evaluarea iniţială şi evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale.

Metodologia aplicată la inventariere, evaluarea fiecărui element se face la valoarea de inventar,


stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei. Standardul referitor la stocuri
menţionează că la inventariere acestea sunt evaluate la valoarea realizabilă netă.

Este o etapa în care comisia de inventariere efectueaza propriu-zisă verificare a gestiunii, care
constă în : măsurarea, cântărirea, numărarea bunurilor de către membri comisiei de inventariere în
prezența gestionarului. Esența acestei etape, constă în stabilirea mărimii reale a existenței mijloacelor
economice precum și a obligațiilor pe care le are unitatea respectivă la dată inventarierii. Metodele și
procedeele practice prin care se realizează constatarea directă și concretă depind de particularitățile pe
care le prezintă mijloacele economice și de situația în care se găsesc ele în momentul inventarierii.
Comisia de inventariereare controleaza toate locurile în care pot există bunuri supuse inventarierii.Pe
toată durata inventarierii, programul și perioada inventarierii sunt afișate la loc vizibil. Constatarea și
descrierea elementelor supuse inventarierii se realizează prin inventarierea fizică (directă) a bunurile
materiale prin numărare, cantarire, măsurare, si inventarierea indirectă a mijloacele bănești, pe baza
documentelor care au stat la baza înregistrărilor. Bunurile constatate faptic sunt înscrise în listele de
inventariere, semnate pe fiecare pagină de către membrii comisiei și de către gestionar. Listele de
inventariere cuprind caracteristicile bunurilor și cantitățile faptice.Pentru bunurile greu vandabile,
sezoniere, avariate, alterate sau depreciate, precum și pentru bunurile care intră în unitatea patrimonială în
timpul inventarierii se întocmesc liste de inventar separate.La terminarea inventarierii toate listele de
inventariere vor fi semnate de membri comisiei și de gestionar pe fiecare filă în parte. Gestionarul sau
persoană responsabilă de gestiunea bunurilor trebuie să consemneze pe ultima filă a listelor de
inventariere că toate valorile specificate în listele de inventar au fost inventariate, atât în ce privește
cantitatea, calitatea și prețul în prezența să, că nu au fost omise bunuri de la inventariere și că valorile
inventariate sunt în păstrarea și în responsabilitatea sa.

La stabilirea rezultatelor inventarierii,este etapa în care se confruntă datele scriptice din


contabilitatea analitică sau sintetică, cu datele din listele de inventariere, într-un document care poate fi
numit situația comparativă a diferențelor de gestiune. Pentru elementele de activ la care s-au constatat
deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite distinct, comisia de inventariere face propuneri
privind constituirea ajustărilor pentru depreciere sau de înregistrare a unor amortizări suplimentare
(pentru deprecierile ireversibile ale imobilizărilor), acolo unde este cazul, arătând totodată cauzele care au
determinat aceste deprecieri.Pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și
pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor sau din alte cauze,
comisia de inventariere trebuie să primească explicații scrise de la persoanele care au răspunderea
gestionării, respectiv a urmăririi decontării creanțelor.Pe baza explicațiilor primite și a documentelor
cercetate, comisia de inventariere stabilește caracterul lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor
constatate, precum și caracterul plusurilor, propunând, în conformitate cu dispozițiile legale, modul de
regularizare a diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urmă inventarierii.

În capitolul I „Aspecte teoretice ale gestiunii marfurilorin cadrul intreprinderii”, se prezintă


esența şi conceptul verificarii stocurilor întreprinderii, se prezintă sarcinile şi obiectivele evaluarii.

Capitolul II, intitulat „Analiza situației financiar în cadrul SRL „ProOptimus”” prezintă o analiză a
stării marfurilor, analiza structurii şi dinamicii, analiza eficienţii utilizării în cadrul întreprinderii.

În concluzii sunt generalizate rezultatele cercetării efectuate, sunt expuse principalele teze şi
recomandări practice, aplicarea cărora ar facilita soluționarea problemelor de pierdere a stocurilor, cu care
se confruntă la momentul actual întreprinderea SRL „ProOptimus”, precum şi toţi agenţii economici de pe
teritoriul Republicii Moldova.

Obiectivul principal al lucrării se anexează pe cercetarea şi controlul stocurilor întreprinderii, a


deciziilor din cadrul entitatii, a performanţelor şi a potenţialului firmei, precum şi determinarea
alternativelor a agenţilor economici din Republica Moldova.

Suportul teoretico-ştiinţific al tezei este constituit dintr-o serie de lucrări ale economiştilor din
Republica Moldovea, România precum şi ale savanţilor străini. De asemenea, pentru abordarea
problemelor relevate în teză au fost consultate diferite surse bibliografice consacrate: aspectelor teoretice
şi practice ale inventarierii întreprinderi şi a principalelor decizii ale acesteia.

Principale metode de cercetare în cadrul lucrării sunt: metoda statistico-matematică, metoda grafică,
metoda abstracţiei ştiinţifice, metoda unităţii dintre analiză şi sinteză, metoda logică.
Capitolul I Aspecte teoretice ale gestiunii inventarierii marfurilor

1.1 Esenţa, rolul și tipurile inventarierii patrimoniului.

Inventarierea mărfurilor reprezintă un ansamblu de operațiuni prin care se constată prezrența


stocurilor de mărfuri atât cantitativ cât și valoric. Toate aceste operații se efectuează cu scopul evaluării
mărfurilor, inventariate și punerii de acord a datelor contabilității cu realitatea faptică constatată.

Inventarierea are următoarele sarcini:

 determinarea existenţei efective a elementelor patrimoniale (active nemateriale, mijloace


fixe, stocuri de mărfuri şi materiale, creanţe, mijloace băneşti, datorii etc.);
 controlul asupra stării activelor prin compararea realităţii cu informaţia furnizată de
contabilitate;
 depistarea valorilor care şi-au pierdut parţial calităţile iniţiale sau sîn învechite din punct
de vedere moral;
 verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi
materiale, mijloacelor băneşti, precum şi a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe;
 verificarea realităţii valorii de bilanţ a elementelor patrimoniale.

Modul de efectuare a inventarierii şi de reflectare în contabilitate a rezultatelor acesteia sînt


reglementate de Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 şi Regulamentul cu privire la
inventariere nr. 27 din 28.04.2004.

Inventarierierea se face pe parcursul anului, momentele efectuării acestora şi lista elementelor


patrimoniale ce trebuie supuse inventarierii se stabilesc de către administrator, cu excepţia cazurilor cînd
efectuarea inventarierii este obligatorie în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Inventarierea patrimoniului se efectuează în următoarele cazuri:

 la inceputul activitatii;
 cel puţin o dată pe an, de regulă, la sfîrşitul anului;
 în caz de înlocuire a gestionarului;
 în caz de furt, delapidare, sustragere sau abuz, precum si în caz de deteriorare a bunurilor;
 în caz de incendiu sau calamitate naturala (inundatie, cutremur de pamint etc.);
 la reevaluarea mijloacelor fixe, a stocurilor de marfuri şi materiale etc.;
 în cazul reorganizarii, lichidarii sau încetarii activitatii;
 în cazul modificarii preturilor;
 în baza hotărîrii organelor de control, în cazul efectuării unui control, sau în baza hotărîrii
altor organe prevazute de lege.

Inventarierea se clasifică după următoarele criterii:

În dependenţă de gradul de cuprindere al elementelor patrimoniale:

 inventariere totală, cuprinde toate elementele patriomoniale, întregul patrimoniu al


unităţii, precum şi bunurile aparţinând altor unităţi şi care se află temporar în prelucrarea,
păstrarea sau custodia unităţii inventariate.
 inventariere parţială, cuprinde doar anumite tipuri de active sau pasive. De exemplu,
invetarierea mijloacelor băneşti,inventarierea anumitor stocuri.

După caracterul inventarierii:

 inventariere planificată – se efectuează periodic conform graficului existent la


întreprindere, se efectuează în cursul anului sau la perioade mai mari de un an, în scopul
verificării existenţei unor anumite categorii de elemente patrimoniale. Cu cât este mai
mare frecvenţa modificărilor elementelor patrimoniale, cu atât inventarierea se efectuează
la perioade mai mici. De exemplu: numeralul din casierie se inventariază cel puţin o dată
pe lună, mărfurile se inventariază de două, trei ori pe an, iar clădirile şi construcţiile pot fi
inventariate o dată la trei ani. De regulă, inventarierile periodice sunt inventarieri
parţiale, efectuarea lor nefiind legată de întocmirea bilanţului.
 inventariere inopinată – se efectuează pe neaşteptate pentru gestionari cu scopul depistării
fraudelor, se aseamănă cu cea ocazională în sensul că se efectuează la cererea organelor
de control sau când există indicii că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune, cu deosebirea că
se efectuează fără anunţarea prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa sa. Acestea sunt
numai inventarieri generale.

După modalitatea de efectuare:

 inventariere totală – se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un element


patrimonial, sau asupra tuturor bunurilor din gestiune.
 inventariere prin sondaj – cuprinde numai anumite sortimente a unui element patrimonial
sau numai anumite bunuri. Astfel de inventariere se aplică în cazul unui volum mare de
lucru şi necesită mai puţin timp, însă nu asigură obiectivitatea rezultatelor. Dacă pe
parcursul invetarierii prin sondaj se depistează nereguli semnificative, atunci
se efectuează inventarierea totală.
 inventariere ocazională se efectuează în timpul exerciţiului financiar, fiind determinată
de împrejurări speciale: predări şi primiri de gestiune, furnizarea unor societăţi şi
divizarea altora, când există indicii că sunt lipsuri sau plusuri în gestiune, la cererea
organelor de control sau a altor organe împuternicite, în cursul modificării de preţuri ca
urmare a hotărârii organelor competente, în anumite situaţii forţate, de exemplu: furturi.
Aceste feluri de inventarieri în funcţie de sfera elementelor cuprinse, pot fi inventarieri
generale sau parţiale.

Responsabilitatea pentru efectuarea corectă şi oportună a inventarierii o poartă conducătorul


întreprinderii. Contabilul-şef împreună cu conducătorii subdiviziunilor şi serviciilor sînt obligaţi
să verifice respectarea regulilor de efectuare a inventarierii.

Efectuarea inventarierii presupune parcurgerea a trei etape:

 pregătirea pentru efectuarea inventarierii


 efectuarea propriu-zisă a inventarierii
 reflectarea rezultatelor inventarierii

1.2. Etapele, funcțiile și necesitatea inventarierii – ca procedeul al contabilității


La etapa de pregătire se crează comisia de inventariere, în componenţa căreia se includ reprezentanţi ai
administraţiei, lucrători ai serviciului contabil şi alţi specialişti. Membri ai comisiei de inventariere nu
pot fi gestionarii a căror valori materiale sînt supuse inventarierii şi contabilii care efectuează evidenţa
contabilă a sectorului supus inventarierii, cu excepţia întreprinderilor mici. Componenţa comisiei de
inventariere se aprobă prin ordinul conducătorului întreprinderii în care se mai stabilesc termenele de
efectuare a inventarierii, subdiviziunile (depozitele, secţiile de producţie, sectoarele) şi valorile supuse
inventarierii.

Măsurile ce vizează crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru a comisiei de


inventariere cuprind:
- organizarea depozitării mărfurilor pe sorto-tipo-dimensiuni, codificarea
acestora;
- ţinerea la zi a evidenţei tehnico-operative a gestiunilor de mărfuri şi
confruntarea periodică a datelor cu cele din contabilitate;
- participarea la lucrările de inventariere a întregii comisii de inventariere;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se
evidenţiază, respectiv pentru sortare, aşezare, cântărire, măsurare, numărare, etc.;
- asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate a unor persoane
competente din unitate sau din afara acesteia, la solicitarea responsabilului
comisiei de inventariere, care au obligaţia de a semna listele de inventariere
pentru atestarea datelor înscrise;
- dotarea cu aparate şi instrumente pentru măsurare, cântărire, cataloage,
formulare şi rechizite necesare;
- dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a
spaţiilor inventariate; etc...

Principalele măsuri organizatorice ce trebuie luate de către comisia de inventariere sunt:


- închiderea şi sigilarea în prezenţa gestionarului ori de câte ori se întrerup
lucrările şi se părăseşte gestiunea;
- declaraţia scrisă de la gestionar din care să rezulte dacă: gestionează valori
materiale şi în alte locuri de depozitare; are în gestiune bunuri aparţinând terţilor cu
sau fără documente; are plusuri sau minusuri; are valori materiale nerecepţionate sau
care trebuie expediate, primite sa eliberate; deţine numerar din vânzarea bunurilor;
are documente de predare-primire neoperate în evidenţa gestiunii sau nepredate la
contabilităţi;
- identificarea tuturor locurilor de depozitare a valorilor materiale ce urmează a
fi inventariate;
- să bareze şi să semneze ultima operaţie, fişele de magazie;
- la unităţile de desfacere cu amănuntul care folosesc metoda global-valorică se
va întocmi de către gestionar înaintea începerii inventarierii raportul de gestiune, care
cuprinde valoarea documentelor de intrare şi ieşire a mărfurilor şi a numeralului
depus la casierie şi predarea lui la contabilitate;
- să controleze modul de funcţionare a aparatelor şi instrumentelor de măsură şi
cântărire;
- să sisteze operaţiile de predare, primire, livrare a bunurilor, iar dacă nu este
posibil ele se vor efectua în prezenţa comisiei cu menţiunea „primit sau eliberat în
timpul inventarierii”.
b) Măsurile de natură contabilă cuprind:
- înregistrarea la zi a tuturor operaţiilor economice;
- verificarea exactităţii înregistrărilor în conturi şi stabilirea soldurilor conturilor
sintetice şi analitice în vederea comparării lor cu situaţia faptică.
Efectuarea propriu-zisă a inventarierii presupune stabilirea stocurilor faptice prin numărare,
cîntărire sau calcule tehnice. Inventarierea se efectuează pe fiecare loc de depozitare şi pe fiecare
gestiionar cu condiţia prezenţe gestionarului şi a tuturor membrilor comisiei de inventariere. În caz
contrar rezultatele inventarierii se declară nevalabile. Bunurile supuse inventarierii se înscriu în listele de
inventariere cu indicarea denumirii, codului, unităţii de măsură, indicilor calitativi, cantităţii, lor şi
preţului la care se ţine evidenţa lor.

Listele de inventariere se întocmesc pe locuri de depozitarre, pe categorii de bunuri şi pe


gestionari. De asemenea se întomcesc liste de inventariere separate pentru bunurile aflate în custodie
(bunuri care nu aparţin întreprinderii dar se află la păstrare) sau arendate. În listele de inventariere nu se
admit ştersături, spaţiile libere se barează.

Bunurile aflate în ambalaje se despachetează şi se verifică prin sondaj. Dacă despachetarea lor
duce la deteriorarea lor, atunci acestea nu se despachetează. Bunurile de volum mare, inventarierea cărora
necesită cheltuieli mari se inventariază prin efectuarea de calcule tehnice şi matematice. Bunurile intrate
pe parcursul efectuării inventarierii se recepţionează de către gestionar în prezenţa membrilor comisiei de
inventariere, iar pe documentele de intrare se face menţiunea „primite în timpul inventarierii”.

Eliberarea bunurilor pe parcursul inventarierii se interzice.

Elementele patrimoniale pentru care nu este posibilă verificarea fizică se verifică pe baza datelor
contabilităţii. Acest procedeu se aplică în cazul bunurilor întreprinderii, dar care se află în afara acesteia
(mijloacele fixe transmise în arendă: servere). Inventarierea creanţelor şi datoriilor se efectuează în baza
extraselor de cont confirmate de debitori şi creditori. Pentru aceste elemente patrimoniale este important
de verificat momentul aparţiei şi termenele de încasare şi de plată.

Listele de inventariere se semnează de către membrii comisiei, iar pe ultima filă gestionarul face
menţiunea prin care confirmă că bunurile au fost verificate în prezenţa sa, că nu are pretenţii faţă de
membrii comisiei de inventariere şi că bunurile incluse în listele de inventariere se află la el în gestiune.

La această etapă listele de inventariere se transmit în contabilitate, unde contabilul responsabil de


sectorul respectiv de evidenţă înscrie în liste datele din conturile contabile privind elementele care au fost
supuse inventarierii. Elementele pentru care s-au stabilit abateri dintre datele faptice şi datele evidenţei
contabile se înscriu în balanţele de verificare a rezultatelor inventarierii.

Pentru divergenţele stabilite comisia de inventariere cere de la persoanele responsabile explicaţii


în scris, iar în baza acestora se ia hotărîrea privind modul lor de compensare. În cazul stocurilor de
mărfuri şi materiale pot să aibă loc divergenţe din cauza că diferite poziţii de stocuri se aseamănă după
aspectul exterior, proprietăţi etc. Astfel, lipsurile unui fel de stoc pot fi compensate cu plusurile altui fel
de stoc. Această compensare se efectuează numai cu acordul conducătorului întreprinderii.

Rezultatele inventarierii se examinează la şedinţa comisiei de inventariere şi se perfectează cu un


protocol semnat de către conducătorul întreprinderii, care ia decizia privind regularizarea divergenţelor
depistate.

Rezultatele inventarierii se reflectă în contabilitate în luna cînd aceasta a luat sfîrşit. În


conformitate cu art. 42 al Legii contabilităţii şi p. 107 al Regulamentului privind inventarierea diferenţele,
depistate în timpul inventarierii se reglementeaza şi se înregistreaza în evidenţa contabilă în felul următor:

 plusurile de bunuri şi mijloace bănesti, precum şi diferenţele valorice favorabile, obţinute


în urma compensarii lipsurilor cu plusuri, se înregistreaza ca majorare a veniturilor;
 lipsurile de bunuri şi mijloace bănesti se trec la cheltuielile perioadei de gestiune;
 lipsurile de bunuri, care depăşesc normele perisabilitatii naturale stabilite, precum şi
prejudiciile cauzate de deteriorarea bunurilor, se atribuie persoanelor vinovate, fiind
evaluate la preţurile de piaţa la data depistării lipsurilor;
 în cazul cînd nu sînt identificate persoanele vinovate, prejudiciile cauzate de deteriorarea
bunurilor sau lipsurile de bunuri, care depăşesc normele perisabilităţii naturale stabilite,
se trec la cheltuielile perioadei de gestiune.

În momentul inventarierii stocurile şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea


actuală avându-se în vedere preţurile pieţei şi utilitatea bunurilor pentru întreprindere. Astfel stocurile
sunt evaluate pe sortimente. În acest scop se impune întocmirea de liste pe grupe pe bunuri corespunzător
clasificării costurilor şi apoi se studiază păturile pieţei, baremurile, indicii specifici, mercurialele, etc,
pentru stabilirea valorii actuale.

Astfel la inventar se pot stabilii următoarele valori de inventar:


- Pentru materiile prime şi materialele consumabile, valoarea de inventar corespunde costului
de înlocuire, adică preţului de cumpărare plus cheltuielile accesorii;
- Pentru produsele finite şi mărfurile revândute în aceeaşi stare valoarea actuală este formată
din preţul pieţei de vânzare, diminuat cu cheltuielile accesorii, cheltuielile de transport,
comisioane, garanţii acordate, cheltuieli de desfacere.
- Producţia în curs de execuţie se evaluează, fie prin metoda directă luând în considerare
componentele consumate şi de gradul de prelucrare a acestora, fie prin metoda contabilă, ca
diferenţă între cheltuielile totale de producţie şi costul efectiv al producţiei principale
obţinute.

Principiile de evaluare a existenţei şi mişcării stocurilor, sunt de regulă identice oricare ar fi natura
elementelor stocabile. Aplicarea lor în practică permite determinarea stocurilor scriptice după fiecare
operaţiune de intrare-ieşire, respectiv realizarea evidenţei stocurilor potrivit inventarului permanent.

1.3. Aspecte generale privind organizarea inventarierii mărfurilor

În cazul organizării şi conducerii contabilităţii de gestiune în sistem integrat cu contabilitatea


financiară evidenţa stocurilor prin inventar permanent se realizează în contabilitatea financiară, iar în
cazul organizării contabilităţii de gestiune, în circuit autonom, stocurile prin inventar permanent se
realizează în contabilitatea de gestiune, urmând ca în contabilitatea financiară să se conducă evidenţa
stocurilor numai pe bază de inventar intermitent. Indiferent de sediul contabilităţii gestiunii stocurilor,
prin inventar permanent, aceasta aplică determinarea cantitativă şi valorică a stocului final (S) după
fiecare operaţiune de intrare (I) sau ieşire (E) după următoarea relaţie:

S = Si+I-E unde Si = stoc iniţial


Evidenţa stocurilor prin inventar permanent se asigură prin folosirea unui sistem de documente
contabile grupate în:

- Documente contabile de evidenţă a stocurilor cum ar fi : fişa de prestare a serviciului, fişa de


cont analitic pentru valori materiale, registru stocurilor, etc. cu ajutorul acestor documente,
se asigură determinarea stocului scriptic cantitativ sau cantitativ valoric după fiecare
operaţiune de intrare şi ieşire de stocuri.
- Documente primare sau centralizatoare de evidenţă a intrărilor de stocuri cum ar fi: note de
recepţie şi constatare de diferenţe, bonul de predare- transfer- restituire, aceste documente
stau la baza înregistrării intrărilor în documentele contabile de evidenţă a stocurilor.

Documente primare sau centralizatoare de evidenţă a ieşirilor de stocuri care pot fi: bonul de
consum, fişa limită de consum, dispoziţia de livrare, avizul de expediţie, procesul verbal de consum, etc.
aceste documente stau la baza înregistrării ieşirilor din documentele contabile de evidenţă a stocurilor.

O variantă simplificată a inventarului permanent a stocurilor se poate realiza prin combinarea acestuia cu
inventarul intermitent potrivit căreia, în loc de a calcula stocul final, după fiecare operaţie de intrare- ieşire de
stocuri se calculează, la intervale scurte de timp, numai ieşirile după relaţia:

E= Si+I-Sf
Această tehnică presupune o organizare şi conducere a contabilităţii gestiunii stocurilor
mai puţin complexă eliminând întocmirea documentelor de evidenţă a ieşirilor de stocuri şi
operarea lor în documentele de evidenţă a stocurilor. Obligă însă, la inventare faptice care trebuie
efectuate la intervale scurte de timp.
Indiferent de natura stocurilor şi de sistemul documentelor cu care se realizează evidenţa
existenţei şi a mişcării stocurilor, acestea trebuie evaluate.
Evaluarea stocurilor se realizează după principii şi tehnici distincte în funcţie de
momentul la care se face evaluarea şi anume:
La momentul intrării lor în stoc, elementele stocabile se evaluează potrivit următoarelor reguli:
- Elementele cumpărate, respectiv mărfurile şi aprovizionările stocabile se evaluează fie la
costurile de achiziţie formate din totalul cheltuielilor reale efectuate cu achiziţionarea lor,
fie la un cost apropiat de acesta cum ar fi un cost prestabilit atunci cind se face comanda
carte furnizor.
- Elementele fabricate, la costul de producţie, format din ansamblul cheltuielilor efectuate
în întreprindere cu producerea lor. Dacă în momentul intrării lor în stoc, costul de
producţie este necunoscut, acesta poate fi înlocuit cu un cost prestabilit ca exemplu pretul
la reparatia carcasei leptopului.

La momentul ieşirii lor din stoc, elementele stocabile trebuie să se evalueze, în principiu, la preţul
la care ele au fost evaluate la intrarea în stoc. Aplicarea acestui principiu este deseori, delicată, fiindcă
sunt puţine elemente stocabile, care la momentul ieşirii lor din stoc se pot identifica din care lot de intrare
provin. Aceasta, deoarece cele mai multe din elementele stocabile sunt fungibile şi interschimbabile,
neputând fi identificate, la ieşire, loturile de intrare din care provin. În acest din urmă caz se practică un
evantai larg de soluţii tehnici şi metode de evaluare a ieşirilor din stoc.

În ceea ce priveşte evaluarea curentă, aceasta are loc cu ocazia intrării şi cu ocazia ieşirii stocurilor
în şi din patrimoniul întreprinderii.

Cu ocazia intrării stocurilor, acestea se evaluează la costul de achiziţie sau la costul de producţie.

Costul de achiziţie este utilizat cu ocazia intrării prin cumpărare de la alte unităţi sau persoane, şi
este format din preţul de cumpărare, la care se adaugă taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport,
aprovizionare efectuate, şi alte cheltuieli accesorii, necesare pentru intrarea bunului respectiv în gestiunea
întreprinderii.

Costul de producţie este utilizat în cazul intrării bunurilor din producţia proprie a unităţii şi este
format din: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate; cheltuielile directe de
producţie cu salariile, etc; cota cheltuielilor indirecte de producţie cuvenită bunurilor fabricate.

În cadrul întreprinderii mai pot intra şi bunuri primite prin donaţii, cu titlu gratuit, la care valoarea
de intrare se stabileşte în funcţie de preţul pieţei şi de starea şi utilitatea bunului respectiv pentru
întreprindere.
În contabilitate, stocurile de mărfuri îndeplinesc un dublu rol: constituie principalul element
patrimonial şi constituie element de calcul al costului de aprovizionare al mărfurilor vândute.

Pentru calculul costului de aprovizionare al mărfurilor vândute se adaugă la costul de


aprovizionare al stocului iniţial de mărfuri, valoarea mărfurilor achiziţionate în cursul perioadei de
gestiune evaluate la cost de achiziţie sumă din care se deduce stocul final de mărfuri la cost de achiziţie.

În condiţiile economiei de piaţă stocurile de mărfuri sunt evaluate diferit, în funcţie de provenienţa
acestora, şi acordul părţilor în urma negocierilor, deci preţurile sunt libere şi fluctuante.

Cu toate acestea putem deosebii următoarele categorii principale de preţuri:

 Preţul cu ridicata reprezentând preţul de cumpărare al mărfurilor de către unităţile


comerciale cu ridicata sau de livrare de către unitatea producătoare.
 Preţul cu amănuntul practicat de unităţile comerciale de desfacere cu amănuntul al
mărfurilor către populaţie, fiind format din preţul cu ridicata la care se adaugă adaosul
comercial, al unităţilor cu amănuntul.
 Preţul intermediar practicat de unităţile comerciale cu ridicata, pentru vânzarea mărfurilor
către unităţile comerciale cu amănuntul, fiind format din preţul cu ridicata, la care se
adaugă cota de adaos comercial al unităţii cu ridicata, cunoscută sub denumirea de marjă
comercială.

Nivelul preţului mărfurilor este influenţat de : condiţiile de livrare, condiţiile de ambalaj şi


condiţiile de încasare. Condiţii de livrare asigură delimitarea răspunderii între furnizori şi clienţi privind
cheltuielile ocazionate de livrarea mărfurilor şi a ambalajelor. Prin ele se precizează locul până unde
furnizorul suportă cheltuielile de expediere şi de asigurare. Condiţiile de livrare la intermediar pot fi:
franco-depozitul furnizorului, franco-staţia de expediere, franco-staţia de destinaţie. Cheltuielile de
aprovizionare, cum ar fi cele de transport achitate terţilor, încărcare-descărcare, asigurare, se adaugă la
preţul de facturare sau cumpărare, formând costul de achiziţie sau costul de aprovizionare. Condiţiile de
ambalare ale mărfurilor se referă la precizarea tipului de ambalaje utilizate şi la includerea sau
neincluderea preţului ambalajului în preţul mărfii, ceea ce prezintă importanţă pentru înregistrarea în
contabilitate.

Condiţiile de plată respectiv de încasare sunt prevăzute prin contracte între părţi cu ocazia
negocierilor.
Capitolul II Analiza situației financiare

2.1Caracterul analitic si de constatare a problemei analizate

Metoda inventarului permanent presupune înregistrarea tuturor operaţiilor de intrare şi ieşire a


mărfurilor în şi din gestiunea unităţilor patrimoniale în contabilitatea sintetică, în tot cursul
perioadei de gestiune. Folosirea acestei metode presupune înlocuirea fişelor de magazie cu
raportul de gestiune în care se înregistrează zilnic intrările şi ieşirile, pe baza documentelor
justificative şi se stabileşte soldul la sfârşitul zilei.

În condiţiile aplicării metodelor inventarului permanent, fiecare intrare de mărfuri este


înregistrată cantitativ şi valoric în contul de mărfuri, la nivelul costului istoric care este costul de
achiziţie, sau la nivelul preţului stabilit în funcţie de valoarea de utilitate, pentru mărfurile aduse
ca aport, primite ca donaţii sau aduse cu titlu de gratuit. De asemenea fiecare ieşire din stoc este
contabilizată fizic şi valoric, ceea ce permite cunoaşterea în orice moment a mărimii stocurilor de
mărfuri, atât valoric cât şi cantitativ, permiţând controlul gestionar, dacă, în acest scop, se
efectuează şi inventarierea faptică a stocurilor.

Specificul metodei inventarului permanent constă în următoarele:

 Stocul final la sfârşitul exerciţiului precedent devine stoc iniţial la începutul


exerciţiului curent;
 În timpul exerciţiului financiar curent de mărfuri se debitează cu toate intrările de
mărfuri, evaluate la costurile de achiziţie sau la valoarea actuală, în corespondenţă cu
conturile de obligaţii sau de trezorerie, şi se creditează cu ieşirile de mărfuri din
gestiune, evaluate după una din metodele prezentate, în corespondenţă cu conturile de
cheltuieli, de creanţe sau de trezorerie.
 Stocul final, stabilit după punerea de acord a datelor din contabilitate cu cele
constatate la inventariere, se raportează, ca stoc iniţial în exerciţiul următor.

În cadrul metodei inventarului permanent, contabilitatea analitică se poate organiza după trei
procedee:

 procedeul operativ- contabil, numit şi pe solduri,


 procedeul cantitativ- valoric,
 şi procedeul global- valoric.
În cazul în care evidenţa analitică a stocurilor de mărfuri, se ţine cantitativ- valoric, se poate
utiliza ca preţ de înregistrare preţul de cumpărare a mărfurilor (lucru posibil, îndeosebi când se
practică o cotă unică de adaos comercial, în schimb, în cazul în care evidenţa analitică a
mărfurilor se ţine global- valoric la nivelul gestiunii (aşa cum se procedează în comerţul cu
amănuntul), pentru înregistrare, se utilizează preţul de vânzare cu amănuntul, inclusiv TVA.

Rezultatele inventarierii se înregistrează în contabilitate în baza deciziei (ordinului)


conducătorului, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, conform prevederilor Regulamentului
privind inventarierea, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor (în continuare Regulament) și
Planului de conturi contabil. Plusurile constatate cu ocazia inventarierii se evaluează astfel:

1. imobilizările necorporale şi corporale, stocurile şi alte active curente – la valoarea justă la


data constatării;
2. creanţele, datoriile, mijloacele şi documentele băneşti – la valoarea nominală.

Lipsurile şi pierderile din deteriorarea bunurilor se evaluează:

1. imobilizările necorporale şi corporale – la valoarea de bilanţ la momentul constatării


acestora;
2. stocurile şi alte active curente – la valoarea de bilanţ (cost efectiv, valoare de intrare,
valoarea realizabilă netă);
3. bunurile deteriorate parţial – la suma pierderilor efective stabilite de comisia de
inventariere sau experţi independenţi;
4. creanţele, datoriile, mijloacele şi documentele băneşti – la valoarea nominală.

Se permite compensarea reciprocă a plusurilor cu lipsuri pentru aceeaşi perioadă de gestiune,


acelaşi gestionar, aceeaşi subdiviziune şi la aceeaşi denumire. Comisia de inventariere prezintă
propuneri privind posibilitatea efectuării compensării reciproce. Decizia definitivă o ia
conducătorul entităţii în baza propunerilor prezentate. În contabilitate plusurile de active obţinute
în urma compensării lipsurilor cu plusurile se înregistrează:
la valoarea de piaţă a activelor pe termen lung stabilite ca plusuri:

 debit contul 111 „Active nemateriale”


 debit contul 112 „Active nemateriale în curs de execuţie”
 debit contul 121 „Active materiale în curs de execuţie”
 debit contul 122 „Terenuri”
 debit contul 123 „Mijloace fixe”
 debit contul 131 „Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate”
 debit contul 132 „Investiţii pe termen lung în părţi legate”
 credit contul 621 „Venituri din activitate de investiţii”

la valoarea relizabilă netă a stocurilor de mărfuri şi materiale depistate ca plusuri:


 debit contul 211 „Materiale”
 debit contul 212 „Animale la creştere şi îngrăşat”
 debit contul 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”
 debit contul 215 „Producţie în curs de execuţie”
 debit contul 216 „Produse”
 debit contul 217 „Mărfuri”
 credit contul 612 „Alte venituri operaţionale”

la valoarea nominală a investiţiilor pe termen scurt şi a mijloacelor băneşti stabilite ca plusuri:

 debit contul 231 „Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate”


 debit contul 232 „Inverstiţii pe termen scurt în părţi legate”
 debit contul 241 „Casa”
 debit contul 246 „Documente băneşti”
 credit contul 612 „Alte venituri operaţionale”.

Lipsurile depistate în urma inventarierii se reflectă în felul următor:

la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung depistate ca lipsuri în urma inventarierii:

 debit contul 721 „Cheltuieli ale activităţii financiare”


 credit contul 111 „Active nemateriale”
 credit contul 112 „Active nemateriale în curs de execuţie”
 credit contul 121 „Active materiale în curs de execuţie”
 credit contul 122 „Terenuri”
 credit contul 123 „Mijloace fixe”
 credit contul 131 „Investiţii pe termen scurt în părţi nelegate”
 credit contul 132 „Investiţii pe termen lung în părţi legate”

la suma amortizării, uzurii aferente activelor pe termen lung depistate ca lipsă:

 debit contul 113 „Amortizarea activelor nemateriale”, 124 „Uzura mijloacelor fixe”


 credit contul 111 „Active nemateriale”, 123 „Mijloace fixe”

la valoarea de bilanţ a activelor curente depistate lipsă în urma inventarierii:

 debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale”


 credit contul 211 „Materiale”
 credit contul 212 „Animale la creştere şi îngrăşat”
 credit contul 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”
 credit contul 215 „Producţie în curs de execuţie”
 credit contul 216 „Produse”
 credit contul 217 „Mărfuri”
În cazul cînd nu este determinată persoana vinovată este necesar de restabilit taxa pe valoarea
adăugată anterior trecută în cont care se calculează de la valoarea de bilanţ a valorilor materiale.
La această sumă se întocmeşte formula contabilă:

 debit contul 713 „Cheltuieli generale şi administrative”


 credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”

În cazul cînd este găsită persoana vinovată şi aceasta a acceptat să recupere dauna materială
pricinuită întreprinderii sau este hotărîrea judecăţii privind recuperarea daunei se întocmesc
următoarele formule contabile:

în cazul cînd dauna va fi recuperată în perioada de gestiune:

 debit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului” – la suma daunei materiale
pricinuite întreprinderii care se evaluează la preţ de piaţă
 credit contul 612 „Alte venituri operaţionale” – la suma venitului obţinut din recuperarea
daunei materiale
 credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” – la suma TVA aferente
prejudiciului materiale adus întreprinderii

în cazul cînd dauna va fi recuperată în perioadele următoare, dar pe o perioadă nu mai mare de
un an:

 debit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”


 credit contul 515 „Venituri anticipate curente”
 credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”

în cazul cînd dauna va fi recuperată în perioadele viitoare şi termenul de recuperare al acesteia


este mai mare de un an:

 debit contul 134 „Creanţe pe termen lung”


 credit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung”
 credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”

Recuperarea daune se poate efectua:

prin reţinere din salariul:

 debit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”


 credit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”

contra mijloace băneşti:

 debit contul 241 „Casa”


 credit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”
contra alte active:

 debit contul 121 „Active materiale în curs de execuţie”


 debit contul 123 „Mijloace fixe”
 debit contul 211 „Materiale”
 debit contul 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”
 debit contul 217 „Mărfuri”
 credit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”

În cazul cînd recuperarea daunei materiale are loc pe parcursul mai multor perioade de gestiune
suplimentar se întocmesc formulele contabile:

dacă termenul de recuperare este mai mic de un an:

 debit contul 515 „Venituri anticipate curente”


 credit contul 612 „Alte venituri operaţionale” – constatarea venitului aferent perioadei de
gestiune curente

dacă termenul de recuperare este mai mare de un an:

 debit contul 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”


 credit contul 134 „Creanţe pe termen lung” – trecerea creanţelor din categoria creanţelor
pe termen lung în categoria creanţelor pe termen scurt cînd termenul de recuperare devine
mai mic de un an şi, concomitent

 debit contul 422 „Venituri anticipate pe termen lung”


 credit contul 515 „Venituri anticipate curente” – transferarea veniturilor anticipate din
categoria veniturilor anticipate pe termen lung în categoria veniturilor anticipate curente

Ulterior, la recuperarea daunei, veniturile anticipate curente vor fi constatate ca venituri ale
perioadei de gestiune curente prin formula contabilă:

 debit contul 515 „Venituri anticipate curente”


 credit contul 612 „Alte venituri operaţionale”

S-ar putea să vă placă și