Carte Trezirea Credinciosilor

CUVINTE PENTRU
TREZIREA CREȘTINILOR
„Este ceasul să vă treziți în sfârşit din

somn; căci acum mântuirea este mai
aproape de noi decât atunci când am
crezut.”(Romani 13:11)
CUVÂNT ÎNAINTE
Mesajele cuprinse în această carte s-au născut din dorinţa

arzătoare de a vedea manifestarea slavei lui Dumnezeu în mijlocul
poporului Său, printr-o trezire autentică.
De-a lungul istoriei de două mii de ani a Bisericii creştine, de
nenumărate ori Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste poporul Său,
chemându-l la sfinţenie, la o viaţă de ascultare de El şi la predicarea
Evangheliei, care a dus mulţimi de oameni într-o stare după voia Lui.
Trezirile spirituale nu sunt însă doar evenimente din epoca de
după Cinzecime, ci ele s-au petrecut de multe ori şi în istoria
poporului Israel, în timpul vechiului legământ. Acestea au slujit ca
pildă multor generaţii pentru felul în care Dumnezeu poate trezi un
popor cu conştiinţa adormită, aducându-l la pocăinţă şi o viaţă curată.
Vremea noastră poartă toate semnele caracteristice perioadei
ce va preceda marea zi a revenirii Domnului nostru, pentru a-Şi lua
acasă Mireasa Lui iubită. În curând, vom asista la cel mai mare
eveniment din istoria umanităţii, iar Duhul Domnului strigă tuturor
celor ce aşteaptă venirea Lui: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!”
Domnul să lucreze în mijlocul poporului Său cea mai mare şi
mai puternică trezire spirituală din toate timpurile, care să aibă drept
rod „vremuri de înviorare” şi un seceriş bogat din rândul celor care
nu-L cunosc. Rugăciunea mea înaintea Domnului este ca toţi cei ce
vor citi aceste rânduri să fie treziţi la viaţă, sfinţiţi şi pregătiţi pentru
marea clipă ce se apropie.
www.trezireazi.wordpress.com
CUPRINS
I. TREZIREA DIN VREMEA ÎMPĂRATULUI EZECHIA – „ȘAPTE PAȘI PENTRU

TREZIRE ” ................................................................................................................1
II. TREZIREA DIN VREMEA LUI ILIE – „DUMNEZEU CAUTĂ UN OM” ................11
III. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR: ”GHEDEON – PREDAREA ÎN

SLUJBA DOMNULUI ” ............................................................................................21
IV. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR: ”DEBORA ŞI BARAC –RIDICAREA

POPORULUI PENTRU LUPTĂ” ..............................................................................36
V. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR III: “IEFTA – DUMNEZEU ADUCE

DIN NOU SLAVA LUI ÎN MIJLOCUL POPORULUI SĂU” .........................................43
VI. TREZIREA DE PE VREMEA LUI IOSAFAT – ”SFINŢIREA LUCRĂTORILOR

PENTRU LUCRAREA DE TREZIRE” .......................................................................49
VII. TREZIREA DIN VREMEA LUI IOSIA – “DESCOPERIREA ÎNTREGULUI

CUVÂNT AL DOMNULUI” ......................................................................................57
VIII. TREZIREA DIN VREMEA LUI EZRA – ”ELIBERAREA POPORULUI PENTRU

ZIDIREA BISERICII DOMNULUI ” ..........................................................................64
IX. TREZIREA DIN VREMEA LUI NEEMIA – ”LUCRAREA DE ZIDIRE A BISERICII

DOMNULUI ”..........................................................................................................74
X. TREZIREA DIN VREMEA LUI EZECHIEL – ”RENAȘTEREA POPORULUI

DOMNULUI” ..........................................................................................................85
XI. TREZIREA DIN VREMEA LUI ZAHARIA – ”ZIDIREA BISERICII PRIN DUHUL
DOMNULUI” ..........................................................................................................93
XII. TREZIREA DIN VREMEA LUI IOEL – ”VENIREA VREMURILOR DE
ÎNVIORARE” ........................................................................................................ 101
Trezirea din vremea Împăratului Ezechia
I. Trezirea din vremea împăratului Ezechia – „Șapte

pași pentru trezire ”
Vremurile în care trăim îşi merită pe deplin denumirea de

„sfârşitul veacurilor”, iar fiecare zi ce trece ne apropie tot mai mult de
împlinirea fericitei noastre nădejdi: venirea din nou a Domnului Isus, care
„se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea
celor ce-L aşteaptă.”1
Răpirea Bisericii Domnului se va produce într-o clipă, într-o
clipeală din ochi, iar în acea miime de secundă Dumnezeu, cu puterea Lui
nemărginită, îi va învia întâi pe cei morţi în Hristos şi apoi îi va transforma
pe cei rămaşi în viaţă, îmbăcându-i în trupuri noi, eterne: „Căci Însuşi
Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui
Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi,
noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să
întâmpinăm pe Domnul în văzduh.”2
Venirea Domnului Isus este mai aproape decât ne aşteptăm, deşi
cei mai mulţi dintre creştinii vremurilor noastre nu mai cred în aceasta,
considerând în mod batjocoritor că El va mai întârzia: „Unde este
făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate
rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”3 Când însă răbdarea lui
Dumnezeu îşi va termina timpul hotărât de El, atunci se va revărsa pe
pământ mânia Sa. De aceea, aşa cum ne îndeamnă apostolul Pavel: „este
ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai
aproape de noi decât atunci când am crezut.”4
În cartea 2 Cronici, la capitolul 29 citim că: „Ezechia a ajuns
împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de
ani la Ierusalim... El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum
făcuse tatăl său David. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis
uşile Casei Domnului şi le-a dres. A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a
strâns în locul deschis dinspre răsărit, şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor!
Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi
scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat. Căci părinţii noştri au
1 Evrei 9:28
2 1 Tesaloniceni 4:16-17
3 2 Petru 3:4
4 Romani 13:11
1
păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au

părăsit, şi-au abătut privirile de la Cortul Domnului şi i-au întors spatele. Au
închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus Dumnezeului
lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în Sfântul Locaş. De aceea mânia
Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a făcut de groază, de
spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri. Şi din pricina aceasta
au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele
noastre sunt în robie. Am de gând, dar, să fac legământ cu Domnul
Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să
staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui şi să-I aduceţi tămâie.”5
Tot ce s-a întâmplat în trecut poporului Israel trebuie să ne
slujească drept pildă şi nouă, celor care alcătuim acum poporul lui
Dumnezeu. Israel avea tot ce era necesar ca să fie o mărturie pentru slava
lui Dumnezeu, însă cu timpul ajunseseră să părăsească Templul
Domnului, să-i închidă porţile şi să nu mai ardă tămâie pe altar. Candelele
dinăuntru se stinseseră de mult timp, iar poporul Domnului încetase să
mai fie lumină. Nevoia lor principală de atunci este aceeaşi cu a noastră, a
celor ce trăim acum vremurile de pe urmă: o autentică trezire spirituală,
pe care să ne-o dorim din toată inima şi să o cerem cu credinţă de la
Dumnezeu. Deşi nu noi putem provoca sau produce o trezire, istoria
biblică, ca şi cea a epocii Bisericii, ne învaţă că pentru orice manifestare de
acest fel a puterii lui Dumnezeu există condiţii care trebuie îndeplinite în
mijlocul celor ce o caută – paşi pe care noi trebuie să-i facem pentru a
beneficia de îndurarea Sa.
1. Primul pas pentru trezire este conştientizarea stării noastre
spirituale: să ne dăm seama unde ne aflăm, să ne evaluăm bine relaţia cu
Dumnezeu, să ne vedem starea aşa cum ne-o vede El. Pentru aceasta,
Cuvântul Domnului trebuie să ne vorbească într-un mod personal prin
Duhul Sfânt, aşa cum a făcut-o în cazul lui Ezechia.
Atunci când a ajuns împărat, la vârsta de 25 de ani, Ezechia a
deschis uşile Casei Domnului, încercând mai înainte de orice lucru să se
apropie de Domnul Dumnezeu. Acesta a fost lucrul cel mai important
pentru el. Mama lui trebuie să fi fost o femeie credincioasă pentru că
Ezechia Îl cunoştea pe Dumnezeu înainte să devină împăratul lui Israel.
Din primul an al domniei sale Ezechia este un împărat care se teme de
5 2 Cronici 29:1-11
2
Dumnezeu, care caută să-L cunoască mai mult şi căruia îi pasă de starea
de degradare a casei Sale – Templul din Ierusalim.
Starea Casei Domnului relevată în acest capitol era una de
abandonare totală, din cauza idolatriei în care tatăl său Ahaz condusese
pe popor, închizând practic uşile templului, pentru a împiedica închinarea
la Dumnezeul cel viu şi adevărat: „Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut
ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au
abătut privirile de la Cortul Domnului şi i-au întors spatele.”6
Oricât de şocant ni s-ar părea, această realitate ni se aplică și nouă.
Nici noi nu L-am slujit pe Domnul Dumnezeu aşa cum trebuia, ci ne-am
abătut privirile de la El şi de la Cuvântul Său ca să ne alipim inimile de
idolii zilelor noastre: televizorul, internetul, moda, etc. Deşi aceasta se
întâmplă astăzi în multe cămine creştine, după standardele Scripturii nu
putem privi în acelaşi timp spre Dumnezeul cel veşnic şi spre alţi
„dumnezei”, nu putem să-I slujim şi Lui, şi altor „stăpâni”. Era un timp în
bisericile noastre când adevăraţilor creştini nici nu le trecea prin cap să-şi
cumpere un televizor... Astăzi însă chiar şi cei ce se numesc slujitorii
Domnului petrec ore întregi în faţa lui. Dacă timpul dedicat televizorului
este mai mare decât cel petrecut „în ascuns” înaintea Domnului, înseamnă
că ne-am întors privirile de la El spre alte lucruri, iar dacă nu ne
recunoaştem sincer starea nu vom putea face niciun pas mai departe.
„Au închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus
Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în Sfântul Locaş.”7
Când facem aceste lucruri încetăm să mai fim lumină şi „închidem uşile”
Casei Domnului pentru cei de afară. Nouă ne-au fost date cheile cu care să
deschidem uşile împărăţiei cerurilor, dar tot noi le putem închide prin
faptul că nu mai vestim Evanghelia şi că trăirea noastră nu mai
răspândeşte lumină. Dacă viaţa nu ne mai este conform Scripturii,
înseamnă că închidem uşile oamenilor. Din păcate, aceasta este starea
tristă a majorităţii creştinătăţii din zilele noastre. Ar fi bine să ştim că
Domnul nu va răpi pe nimeni din faţa televizorului sau de pe prosopul pe
care stă lungit la plajă. De aceea, pentru ca nimeni să nu se înşele, este
scris: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe
Domnul.”8
6 2 Cronici 29:6
7 2 Cronici 29:7
8 Evrei 12:14
3
Un alt lucru care ilustra starea poporului din vremea lui Ezechia,
dar şi a celui de astăzi, era lipsa rugăciunii: „şi n-au adus Dumnezeului lui
Israel nici tămâie.”9 Creştinii au încetat să se mai roage... Rugăciunea este
lipsită de putere pentru că oamenii îşi aduc aminte de ea doar duminica la
biserică şi când se aşează la masă. Pe altarul dinăuntrul locaşului sfânt
tămâia trebuia adusă necurmat: rugăciunea trebuia să fie neîncetată!
„N-au adus... nici arderi de tot în Sfântul Locaş.”10 Arderile de tot
reprezintă predarea totală a Domnului Isus în slujba lui Dumnezeu Tatăl,
dar şi pe a noastră pentru El. Trebuie să ne predăm viaţa în întregime Lui
– aceasta este condiţia pentru a fi un ucenic al Său. Înaintarea Evangheliei
a fost realizată numai de oameni care au făcut acest lucru și care şi-au
dedicat vieţile cu totul lui Dumnezeu.
„De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a
făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.”11
Din această cauză poporul lui Dumnezeu a ajuns o batjocură, cum
consemna cu tristeţe şi apostolul Pavel, cu şapte secole mai târziu: „Căci
din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri.”12 În
zilele noastre, pentru că oamenii care se numesc creştini au încetat să mai
fie lumini, se aduce ocară Numelui lui Dumnezeu. În cartea Faptele
Apostolilor citim despre mărturia pe care o dădeau oamenii privind la
primii creştini: „...niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei, dar
norodul îi lăuda în gura mare.”13 Necredincioşilor le era teamă să intre în
adunarea sfinţilor, fiindcă se temeau de sfinţenia Domnului care exista în
mijlocul lor. La fel a fost întotdeauna – Casa lui Dumnezeu trebuie să fie
sfântă pentru ca Dumnezeu să poată locui în mijlocul poporului. Din
păcate, astăzi lumea îi batjocoreşte pe mulţi dintre creştini pe drept,
fiindcă modul lor de viaţă nu este cu nimic deosebit de al celor de afară.
Aşadar, primul pas este conştientizarea stării noastre spirituale,
iar pentru aceasta trebuie să ţinem cont de ceea ce ne vorbeşte Scriptura.
2. O chemare la sfinţirea vieţii în mod personal: „Am de gând, dar,
să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui
aprinsă să se abată de la noi.”14 Ezechia voia să facă un nou legământ cu
9 2 Cronici 29:7
10 2 Cronici 29:7
11 2 Cronici 29:8
12 Romani 2:24
13 Faptele Ap. 5:13
14 2 Cronici 29:10
4
Domnul, un nou angajament faţă de El, pentru că părinţii lor nu-L

urmaseră aşa cum ar fi trebuit. Imediat ce a decis aceasta în inima sa,
împăratul a trecut la fapte: „Au adunat pe fraţii lor şi, după ce s-au sfinţit,
au venit să cureţe şi Casa Domnului, după porunca împăratului şi după
cuvintele Domnului.”15
Trebuie să ne sfinţim fiecare în dreptul lui, să ne curăţim de tot
ceea ce Duhul Domnului ne arată – acesta este al doilea pas al celor ce
caută trezire. Când Duhul vine ca să lucreze o cercetare în viaţa noastră,
vom descoperi în noi tot ceea ce nu vedeam înainte, pentru că El ne aduce
mai multă lumină, sensibilizându-ne cugetele adormite. Ceea ce trebuie să
facem este să tăiem tot ce ne arată ca fiind rău sau păcătos în noi.
Apostolul Pavel le spunea credincioșilor din Tesalonic nu doar să se
depărteze de păcat, ci şi „să se ferească de orice se pare rău.”16 Dacă un
lucru pe care suntem gata să-l facem naşte întrebări în cugetul nostru
asupra corectitudinii sale, trebuie să ne ferim de acel lucru.
Fiecare trebuie să se întrebe ce lucruri necurate păstrează în viaţa
lui, în calculatorul său, în cărţi sau între fotografii. Trăim într-o lume plină
de nelegiuiri şi trebuie să facem curăţenie în tot ce este indecent,
provocator şi păcătos. Avem o singură şansă la răpire şi trebuie să ne
asigurăm că suntem pregătiţi, pentru ca să n-o ratăm. Dacă nu trăim în
curăție și nu iubim lumina ne înşelăm singuri, iar la venirea Domnului
vom avea o surpriză neplăcută. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că
tuturor celor rămaşi în urmă, care au cunoscut adevărul şi nu l-au trăit
„Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să se creadă o minciună.”17
Când oamenii se rătăcesc singuri pe căile lor cu greu se mai întorc la
Domnul, însă când Dumnezeu Însuşi este Cel ce trimite rătăcirea, atunci
nimeni nu mai poate face nimic pentru a se salva. Acum, când Domnul
este aproape să vină pentru a-Şi lua Mireasa acasă, majoritatea creştinilor
dorm, iar aceste lucruri sunt gata să se întâmple.
3. Al treilea pas constă în curăţirea întregii Case a lui Dumnezeu.
Prezenţa lui Dumnezeu vine numai când răul este înlăturat din mijlocul
locaşului Său: „au scos toate necurăţiile pe care le-au găsit în Templul
Domnului şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat leviţii ca
15 2 Cronici 29:15
16 1 Tesaloniceni 5:22
5
să le ducă afară în pârâul Chedron.”18 Slujitorii au scos afară tot ce

aparţinea închinării la idoli, tot ce era necurat.
Ezechia şi oamenii aleşi să stea alături de el în această lucrare n-au
stat prea mult pe gânduri când a fost vorba de sfinţire, ci au trecut rapid la
fapte şi „au venit să cureţe şi Casa Domnului.”19 Domnul se coboară numai
în locul unde este sfinţire, după cum îl înştiinţase mai demult pe Moise cu
privire la popor: „Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.”20
Duhul lui Dumnezeu este mai înainte de toate sfânt, separat de
păcat, de orice lucru necurat. Dacă este păcat în poporul Său, El nu se mai
coboară în mijlocul adunării, așa cum a făcut pe vremea lui Iosua, când
Acan a păcătuit. Lui Dumnezeu nu-I place necurăţia în Biserica Lui – El
este despărţit de păcat, acesta fiind sensul cuvântului „sfânt”. Biserica Lui
trebuie curăţită pentru ca El s-o umple cu slava Sa. Cei ce poartă numele
de „creştin” (ucenic al lui Hristos) trebuie atenţionaţi dacă trăiesc în păcat
şi neorânduială, iar dacă nu ascultă, Scriptura ne porunceşte: „să nu aveţi
niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este
curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv,
sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.”21
4. Următorul pas constă în mărturisirea păcatelor: „Au adus apoi
ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, care şi-au pus
mâinile peste ei.”22 Poporul şi-a mărturisit păcatele în mod public, a
trebuit să treacă prin ruşine şi să-şi recunoască vina. Dacă nu are loc o
mărturisire a păcatelor, nu va avea loc nicio curăţire. Mărturisirea publică
a păcatelor poporului aduce iertare din partea Domnului şi vindecarea
ţării.
Mulţi spun astăzi că îşi mărturisesc păcatele Domnului „în ascuns”.
Deşi lucrul acesta este pe deplin justificat, trebuie să reţinem că în
Scriptură uneori mărturisirea avea şi un aspect public. Când a căzut în
păcatul cu Batşeba, David şi-a recunoscut vina înaintea Domnului, dar
apoi a trecut toate cuvintele mărturisirii lui într-un psalm, pe care l-a dat
leviţilor să-l cânte înaintea poporului, în Templul Domnului: „Dumnezeule,
Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba
18 2 Cronici 29:15
19 2 Cronici 29:15
20 Exodul 25:8
21 1 Corinteni 5:11
22 2 Cronici 29:23
6
mea va lăuda îndurarea Ta.”23 Când Ioan Botezătorul predica la Iordan şi

boteza oamenii, aceştia își mărturiseau în mod public păcatele, înainte de
a fi botezaţi: „mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.”24
Fără mărturisire, nu poate avea loc curăţirea, iar Duhul Sfânt nu poate
umple inima unei persoane, până când aceasta nu scoate tot ce este
murdar la lumină: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii
pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi!”25
Mulţi dintre tinerii care merg în adunările creștine sunt robiți de
păcate de care nu pot scăpa, fără să ştie că este speranţă pentru ei prin Cel
ce a zis: „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.”26 Există
iertare de păcate, dar vestea cea bună continuă afirmând că există şi
dezlegare de lanţurile păcatului, eliberare de sub puterea lui. Mărturisirea
asigură un teren favorabil pentru lucrarea de izbăvire pe care numai
Duhul Sfânt o poate face în sufletele noastre.
5. Un alt pas pe calea trezirii pe care l-au făcut cei din vremea lui
Ezechia şi pe care trebuie să-l facem şi noi este dorinţa aprinsă de a-L
lauda pe Dumnezeu: „Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi
preoţii, cu trâmbiţele.”27 Inimile oamenilor au început să-L laude pe
Dumnezeu pentru că de acum erau curate şi puteau să-I cânte Lui cu toată
bucuria.
În vieţile şi-n casele noastre trebuie să fie mereu laude la adresa
lui Dumnezeu, pentru ca lumea să ştie că suntem copii ai Domnului.
Cântările de laudă izvorâte dintr-o inimă iertată şi eliberată de păcat ne
vor umple mintea şi inima cu o nouă bucurie. În cer principala ocupaţie pe
care o vom avea va fi să-L lăudăm pe Dumnezeu, iar dacă nu facem acest
lucru încă de pe acum, nu vom fi pregătiţi pentru a-l face nici acolo.
Singura diferenţă pe care o vom sesiza atunci va fi că Îl vom vedea pe El,
pe Acela pe care-L lăudam încă de pe pământ.
Orice mişcare de trezire autentică a venit însoţită de un duh de
laudă care a făcut să apară noi cântări închinate Domnului. Este bine
cunoscut faptul că principala trezire care a avut loc în Marea Britanie în
sec. al XVIII-lea a avut drept instrument pe John Wesley, care a fost
împuternicit prin Duhul Sfânt să ducă Evanghelia şi la păturile sociale mai
23 Psalmul 51:14
24 Matei 3:6
25 Iacov 5:16
26 Ioan 8:36
27 2 Cronici 29:26-30
7
sărace. În aceeaşi perioadă însă Domnul a dat fratelui său, Charles Wesley,
o mulţime de cântări prin care lucrarea a putut înainta în inimile
oamenilor ce erau mântuiţi prin harul Său.
6. După toată această curăţire din viața noastră, pasul următor este
să ne aducem pe noi înșine într-o predare totală voii Lui, ca o ardere
de tot: „Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când
a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul
trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.”28 Arderea de
tot simbolizează predarea totală, trecerea voinţei nostre sub autoritatea
lui Dumnezeu, pentru ca El să-Şi împlinească planurile Sale în noi şi prin
noi, în lucrarea Sa.
În acelaşi mod, apostolul Pavel îi îndemna pe credincioșii din
Roma astfel: „să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui
Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”29
Trebuie să ne aducem cu totul pe altarul Domnului, pentru ca El să poată
revărsa focul Duhului Sfânt peste jertfa noastră. Untdelemnul Duhului
Sfânt va întreţine arderea în inimile noastre, dar ne va umple numai dacă
îndeplinim condiţia predării. Însuşi Domnul Isus S-a adus ca o ardere de
tot pentru Dumnezeu, fiind „o jertfă de un plăcut miros” înaintea Lui. La
venirea Sa trebuie să avem candelele pline cu untdelemnul Duhului, dar
aceasta se va întâmpla numai după ce vom parcurge toţi paşii care ne sunt
puşi înainte. Omul sincer va veni cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu şi se
va curăţi, va fi schimbat de El, va fi umplut cu cântări de laudă, iar apoi şi
cu Duhul Său.
Predarea noastră este o cerinţă pe calea Domnului, căci nu-L
putem urma pe El având o inimă împărţită. Ochii Lui „ca para focului” vor
privi în inimile noastre şi vor vedea după ce anume am alergat: după El
sau după lume. Domnul nu va răpi pe nimeni în funcţie de legământul
făcut în urmă cu mulți ani, ci după cel trăit astăzi, după sfinţenia vieţii pe
care trebuie să o avem acum: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor
putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă
lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.”30 Cuvântul
Domnului este ca o sabie cu două tăişuri – te va durea atunci când vine să
taie păcatul din inima ta! Cuvântul Său viu este un ciocan care sfărâmă,
care zdrobeşte, nu unul care gâdilă şi amuză. Pentru că în realitate puțini
28 2 Cronici 29:27
29 Romani 12:1
30 2 Timotei 4:3
8
trăiesc în sfințenie, mulţi din cei ce se cred creştini vor rămâne de ruşine
în ziua aceea.
Dacă ne punem viaţa în rânduială şi ne predăm în întregime
Domnului vom putea fi folosiţi şi pentru scăparea celor din lume. Nu
putem sluji oricum lui Dumnezeu, ci numai prin Duhul Lui. Este un adevăr
uşor de identificat în toată Scriptura faptul că lucrarea Domnului se face
numai prin Duhul Său cel Sfânt. Ucenicii au fost trimişi să vestească
Evanghelia numai după ce au primit o putere de sus – puterea Duhului –
iar apostolul Pavel adaugă: „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost
propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare
îndrăzneală.31
7. În final, al şaptelea lucru este rezultatul ascultării noastre, dar
voinţa şi puterea sunt ale Domnului. Dumnezeu va face să se coboare
Duhul Său cel Sfânt, iar vestea despre lucrarea de trezire se va
răspândi, strângând o rămăşiţă sfântă în jurul persoanei Sale: „Lucrul
având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări, au hotărât să dea de
veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să
prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de
mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.”32 După trezirea de care au
beneficiat, Ezechia a trimis un mesaj în tot Israelul ca să vină să ia parte la
bucuria lor: „Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui
în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui
Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca
să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei.
Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva
Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă
pustiirii, cum vedeţi. Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna
Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi
Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de
la voi. Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la
cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul
vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă
întoarceţi la El.” Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui
Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.” Cei
care şi-au bătut joc de mesageri erau şi ei parte din poporul Domnului,
oameni care au auzit chemarea Lui la sfinţire, dar nu i-au dat curs. Ei nu
32 2 Cronici 30:4-5
9
doar că şi-au împietrit inimile crezând că sunt bine spiritual, dar i-au şi
batjocorit pe cei care se sfinţeau şi căutau să se apropie mai mult de
Domnul. Lucrul acesta s-a întâmplat şi se va întâmpla mereu faţă de toţi
cei ce caută să-şi sfinţească trăirea: vor primi din partea „fraţilor” lor
batjocură şi ocară.
Chiar dacă unii vor râde şi îşi vor bate joc de lucrarea Domnului,
totuși vor fi oameni care vor primi lucrarea lui Dumnezeu, aşa cum au fost
şi-n vremea lui Ezechia: „câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon
s-au smerit şi au venit la Ierusalim.”33 La sfârşitul veacurilor, va exista o
rămăşiţă a Domnului care se va smeri şi va asculta glasul Lui. Câţiva
oameni din tot poporul vor veni cu smerenie la Domnul pentru a-şi pune
viaţa în rânduială înainte de venirea Lui.
În schimb, cei ce n-au vrut să asculte de trimişii lui Ezechia au fost
duşi de împăratul Asiriei ca robi – robi ai păcatului. Trebuie să ne trezim
acum şi să rămânem treji ca să putem duce lupta până la capăt! Altfel
n-am ajunge altceva decât robi ai vechilor păcate şi ai celui ce ne vrea
pierzarea veşnică.
Când oamenii se vor trezi cu adevărat, Duhul Sfânt se va coborî în
mijlocul lor: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu
peste orice făptură.”34 Dumnezeu va aduce trezirea spirituală în viața
noastră, dacă o vom cere şi ne vom pregăti pentru ea. Partea noastră în
lucrarea lui Dumnezeu de trezire este să medităm asupra Cuvântul Lui și
să-L împlinim în viața noastră, oricât de mult ne-ar costa.
Se aude tot mai clar strigătul Duhului Sfânt pentru noi, cei ce trăim
cu puţin înainte de venirea Domnului: „Iată mirele, ieşiţi-i în
întâmpinare!”35 Este timpul să ne trezim cu toţii, ca să fim pregătiţi să-L
întâmpinăm pe El, pentru că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne
indică faptul că Domnul vine iar!
33 2 Cronici 30:11
34 Faptele Apostolilor 2:17
35 Matei 25:6
10
Trezirea din vremea lui Ilie
II. Trezirea din vremea lui Ilie – „Dumnezeu caută un

om”
În Biblie există nenumărate exemple de treziri spirituale, mai ales

în Vechiul Testament, unde este descris destinul unei naţiuni numite
„poporul lui Dumnezeu” sau „poporul ales”. În timpurile dinaintea venirii
lui Mesia – „Lumina neamurilor” – oricine ar fi dorit să cunoască adevărul
despre Dumnezeul cel viu şi adevărat trebuia să se ducă la poporul Israel
și să întrebe. În alte locuri de pe pământ, cum ar fi teritoriul vechii Dacii,
în Roma sau în Grecia antică, oamenii se închinau zeiilor făcuți de mâinile
lor. Poporul Israel însă avea legămintele, făgăduinţele, slujba de la Cortul
Întâlnirii, care întruchipa în întregime jertfa Domnului Isus, şi – cu
siguranţă cel mai important lucru – aveau Sfânta Scriptura a Vechiului
Testament.
Tot ce s-a întâmplat în istoria acestui popor deosebit între
naţiunile pământului a fost ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru a
nu repeta greşelile lor. Spre exemplu, cu toate că au văzut slava lui
Dumnezeu în mijlocul lor patruzeci de ani în pustie, ziua ca o coloană de
fum şi noaptea ca un stâlp de foc, ei tot au cârtit şi au fost necredincioşi.
Mai târziu, când au terminat de construit Templul de la Ierusalim, acesta
s-a umplut de prezenţa slavei lui Dumnezeu, însă poporul n-a rămas
credincios Domnului decât o perioadă scurtă de timp.
Fiindcă Israel era poporul ales, Dumnezeu locuia în mijlocul lor,
iar acest lucru ar fi trebuit să-i îndrepte către o viaţă sfântă. Din păcate,
n-a fost aşa, iar ceea ce au făcut ei, ni s-a întâmplat şi nouă, poporului
Domnului din epoca harului. Măcar că Dumnezeu era prezent în mijlocul
lor, israeliţii au trăit pentru ei înşişi, pentru binele lor vremelnic şi pentru
familiile lor. Încetul cu încetul, ei şi-au desprins inima de Dumnezeu şi
şi-au lipit-o de alţi dumnezei închipuiţi...
Astăzi poporul Domnului și-a lipit inima de lume. Dacă idolii
evreilor erau făcuţi de mâini omeneşti, idolii zilelor noastre, conform
Noului Testament, sunt în interiorul nostru: lăcomia (care este o
închinare la idoli), sinele (egoismul nostru) şi dorinţa de prosperitate cu
orice preţ.
Când oamenii care cheamă Numele Domnului ignoră Cuvântul Său
şi uită de prezenţa Lui, rugăciunea devine o formă, iar ei ajung să meargă
11
duminica la o adunare unde consumă un spectacol religios, chiar plătind

la urmă pentru el. Acesta este o formă de evlavie despre care Scriptura
spune că este lipsită de putere, o formă de înşelare care duce direct către
iad.
Când poporul Israel uita de Cuvântul Său şi ajungea într-o stare de
cădere, Dumnezeu, în bunătatea Lui, le trimitea câte un izbăvitor:
judecător, rege sau profet. În vremea lui Ilie teritoriul lui Israel era
împărţit în două regate: cel din nord cu capitala la Samaria şi cel din sud,
având Ierusalimul drept capitală. Din vremea despărţirii celor două
teritorii, regatul de nord nu avusese niciun împărat credincios Domnului,
spre deosebire de celălalt, în care au alternat împăraţii idolatri cu cei
ascultători de Domnul.
Căderea spirituală a Israelului din timpul lui Ilie atinsese punctul
ei cel mai de jos: „Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului,
mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui. Şi, ca şi cum ar fi fost puţin
lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai
luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a
slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în
templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria şi a făcut un idol Astarteii. Ahab
a făcut mai multe rele decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea
lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.”36
Lepădarea de credinţă era imensă, iar poporul Domnului ajunsese
să slujească Baalilor şi Astarteii, zei preluaţi din religia tainică a
Babilonului, pe filiera feniciană. Astarteea, Iştar, Diana sau Artemis erau
denumiri date în diferite religii zeiţei iubirii, iar adepții acestor religii
practicau păcate imorale în templele dedicate acestui scop, ajungând la o
depravare generalizată.
Ahab a considerat că această închinare la idoli este bună şi pentru
poporul lui, iar Izabela, nevasta lui, a fost cea care a instituit idolatria la
scară oficială în regat. Şi în cartea Apocalipsa ni se relatează despre o
biserică care a ascultat învăţăturile unei alte Izabele, falsă prorociţă, care
însă a dus poporul Domnului în acelaşi fel de imoralitate.
O cădere foarte mare a poporului lui Dumnezeu se produce de
fiecare dată când se lasă loc pentru ispitele legate de păcatele trupului. Ce
se poate spune despre „creştinii” zilelor noastre, despre tinerii şi tinerele
necăsătorite care merg împreună la mare sau la piscină, îmbrăcaţi sumar,
36 1 Împăraţi 16:30-33
12
făcând loc la tot felul de pofte şi ispite? Cum altfel se poate numi acest
lucru, decât slujirea Astarteii şi lui Baal? Cât de mare poate fi decăderea în
poporul Domnului atunci când, după toate cele întâmplate, oamenii
aceștia se duc la adunare îmbrăcaţi frumos, pentru a cânta laude lui
Dumnezeu? Ei nu sunt decât oameni cu inimi împărţite, foarte
asemănători poporului Israel care slujea şi lui Dumnezeu, dar şi lui Baal.
Această formă de ipocrizie din partea celor care se numesc creştini poate
să-i acopere doar înaintea altora care trăiesc la fel ca ei, pentru că înaintea
Domnului care „cercetează inima şi rărunchii” totul e gol şi descoperit. Nu
poţi fi evlavios numai duminica, iar în restul săptămânii să te afişezi mai
mult dezbrăcat în faţa altor persoane! Nu poţi pretinde că eşti un creştin
evlavios ca mai apoi să te duci acasă după „programul de biserică”, ca să
dai drumul la televizor şi să priveşti toate spurcăciunile vărsate de cel rău
din adâncul iadului. Acest duh necurat este numit în cartea Osea „un duh
de curvie” care ţine poporul nostru legat, împiedicându-l să se întoarcă la
Domnul Dumnezeu: „Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul
lor, căci un duh de curvie este în inima lor şi nu cunosc pe Domnul!”37
Nu-ţi este îngăduit să te numeşti un copil al lui Dumnezeu și să
trăieşti o viaţă plină de păcate amestecate cu ceva „slujire creştină”. Mulţi
dintre cei care nu vor să accepte faptul că trăiesc în păcate şi merg la
pierzare, se liniştesc cu gândul că aşa este încredinţarea lor. Bazându-se
astfel pe o încredinţare falsă, trăiesc legaţi de acest duh necurat ca mai
apoi să se înşele singuri, chiar zicând că vor compensa postind mai multe
zile. Dacă ar fi cu toţii sinceri, iar nu ipocriţi, ar realiza că un creştin
trebuie să fie la fel şi acasă, şi pe stradă, şi în adunare. Nu putem avea mai
multe feţe! Nu poţi alerga împreună cu lumea la acelaşi potop de desfrâu,
iar apoi să te transformi duminica într-un creştin exemplar!
În vremea lui Ilie şi a lui Ahab decăderea spirituală era atât de
mare în poporul lui Dumnezeu, încât nu mai ştiau ce e bine şi ce e rău.
Curios lucru este însă că omul, chiar şi într-o stare de decădere spirituală
evidentă, continuă să creadă că-I slujeşte lui Dumnezeu.
Dacă cineva i-ar fi întrebat pe evrei ce sunt, cu siguranţă că
răspunsul lor ar fi fost: „Suntem poporul lui Dumnezeu!” Faptele lor le
contraziceau afirmaţiile, deoarece pe acelaşi munte se afla atât un templu
dedicat lui Dumnezeu, cât şi templul lui Baal. În acelaşi fel creştinii din
zilele noastre se amăgesc, crezând că dacă nu merg la mare cu cei din
37 Osea 5:4
13
lume, ci se duc cu alţi „creştini”, e totul bine în viața lor de credință. Dacă
se uită la televizor, la un meci sau la vreo emisiune cu „fraţii”, ei fac
părtăşie în jurul televizorului, iar nu în jurul Domnului Isus. Aceasta este o
decădere spirituală fără precedent în poporul lui Dumnezeu.
Primul pas pentru trezirea spirituală este să conştientizezi starea
poporului, iar întrebarea care se pune este: „Vezi tu starea poporului lui
Dumnezeu?” Aici nu este vorba de a critica, ci de a conştientiza starea de
cădere în care şi noi am trăit o perioadă din vieţile noastre. Nu este deloc
greu să observi că idolul care se numeşte lăcomie sau avariţie a început să
afecteze pe mulţi creştini, de când beneficiem de libertate în ţara noastră.
Cei care aleargă după astfel de lucruri sunt slujitori ai lui Baal şi
nu ai lui Dumnezeu! În astfel de vremuri tulburi, Dumnezeu caută oameni
care să-I slujească Lui cu toată inima.
Singurul lucru care mai putea să ridice pe poporul Israel era o
adevărată trezire. Trezirea presupunea conştientizarea stării de
degradare în care se aflau, renunţarea la slujirea lui Baal şi întoarcerea cu
toată inima spre Dumnezeu. Pentru ca acest lucru să se întâmple cu
poporul Israel, Dumnezeu l-a ridicat pe un om simplu din popor: „Ilie,
tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul
Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici
rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”38
Ilie nu era o personalitate în Israel, ci un simplu om care provenea
dintr-un sătuc numit Tişbet, un om care nu se evidenţia nici prin faptul că
era levit, nici prin faptul că făcea vreo slujbă la Templu. Cu toate că în
ochii lumii Ilie era un nimeni, în ochii lui Dumnezeu era omul perfect
pentru a-l ridica şi a-l folosi în această lucrare de trezire.
La fel stau lucrurile şi în cazul slujirii lui Dumnezeu în vremea
noastră: nu ni se cer nici calităţi mari, nici vreo instruire extraordinară,
inteligenţă sau frumuseţe – nu trebuie să impresionăm pe nimeni cu
nimic. Trebuie doar să fim oameni cu totul la dispoziţia lui Dumnezeu,
pentru ca El să ne poată folosi. Trebuie să fim şi noi ca Ilie tişbitul, oameni
pe care Domnul să se poată baza, pentru a-i folosi în lucrarea de trezire a
naţiunii.
Dumnezeu caută astfel de oameni şi astăzi. De exemplu, în Insulele
Hebride cele două persoane folosite cel mai mult de Dumnezeu în trezire
38 1 Împăraţi 17:1
14
au fost două femei care primiseră slujba mijlocirii în rugăciune, una de 82

de ani şi cealaltă de 84 de ani. De ce oare Dumnezeu s-a folosit de două
bătrânele? Probabil pentru că tinerii se duceau la același potop de desfrâu
cu lumea. De aceea „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de
ruşine pe cele tari.”39
Nu trebuie să privim la noi înșine, dacă suntem slabi sau
neputincioşi. Domnul vrea să se folosească tocmai de astfel de oameni.
Dacă ne punem la dispoziţia Lui şi suntem decişi să rămânem în voia Sa, El
va face lucruri la care nici nu ne gândim. Lucrurile pe care Dumnezeu le-a
făcut prin Ilie au fost unice. Acest om nebăgat în seamă de nimeni, despre
a cărui familie nu este menţionat nimic, a fost folosit de Dumnezeu într-un
mod extraordinar. El s-a prezentat în faţa împăratului Ahab spunând: „Viu
este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu
va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”40 Ilie avea Duhul lui
Dumnezeu, de aceea nimeni nu putea să-i zică nimic împotrivă. Duhul
Domnului ne dă îndrăzneală şi autoritate. Când Îl slujim pe Dumnezeu în
mijlocul unei generaţii pierdute, El pune Duhul Său peste noi. Chiar dacă
poporul întreg este în cădere, vor fi mereu oameni peste care El să-Şi
pună Duhul. Aceştia pot fi puţini la număr, dar sunt cei care primesc
revărsarea Duhului, ca să-I rămână credincioşi Domnului cu toată inima.
Mai departe, Domnul îi spune lui Ilie: „Pleacă de aici, îndreaptă-te
spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” El a
plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul
Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne
dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.”41
Ilie este izolat la pârâul Cherit, rămâne singur şi intră într-un fel
aparte de post, căci mâncarea pe care o aduceau corbii nu putea fi foarte
multă. El se ruga, mijlocea şi pregătea în sigurătate o lucrare de trezire a
poporului. Această lucrare de mijlocire a durat trei ani şi jumătate, tot atât
cât avea să dureze mai târziu lucrarea Domnului Isus de vestire a
Evagheliei în Israel.
Ar trebui ca fiecare dintre noi să ne gândim dacă am fi în stare să
facem acest sacrificiu de dragul Domnului. Am putea petrece atât timp în
39 1 Corinteni 1:27
41 1 Împăraţi 17:3-6
15
rugăciune cât a petrecut şi Ilie? Am fi în stare să aşteptăm în răbdare ani

întregi răspunsul Domnului la rugăciunile noastre? Cele două bătrâne din
exemplul dat mai sus rămâneau uneori în rugăciune până la ora patru
dimineaţa.
Pe Ilie nu-l mai interesa casa, masa şi confortul lui. Într-un pustiu
te duci numai dacă îţi spune Dumnezeu, dar trebuie să te desprinzi de tot.
Singurul gând al lui Ilie era ca Dumnezeu să aducă trezire peste poporul
care pierea din lipsă de cunoştinţă, fără nimeni care să-l ajute.
Ilie era un om decis să stea în rugăciune. Nu ştim sigur dacă a
cunoscut de la început perioada pe care urma s-o petreacă în singurătate,
dar el era decis sa stea acolo până când Cuvântul Domnului avea să-i
vorbească: „Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie,
în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie
pe faţa pământului.”42
De astfel de oameni este nevoie în zilele noastre. Decăderea din
vremea de sfârşit a Bisericii e mai mare decât decăderea de pe timpul lui
Israel. Poporul Domnului este prins de avariţie, de curvie, de mândrie, de
lăcomie, de lucrurile care atrag privirea, dar în acelaşi timp a ajuns
orgolios, crezând despre sine că are mântuirea, izbăvirea şi Duhul
Domnului. Poporul este mai decăzut ca oricând, iar marea problemă este
că nu realizează acest lucru: „Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea
păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne”43
Într-o astfel de vreme tot ce putem face este să mergem înaintea
lui Dumnezeu în rugăciune și să plângem pentru popor, ca şi Ilie, până ce
Cuvântul Domnului ne va vorbi. Această chemare implică uneori
neglijarea casei, a hranei şi a familiei. Ea cere abandonarea tuturor
celorlalte lucruri pământeşti şi concentrarea pe lucrurile duhovniceşti,
astfel încât toată mintea şi toată inima să fie predate în mijlocire.
În timp ce stătea singur la pârâul Cherit, Dumnezeu îl trimite pe
Ilie la o văduvă săracă, pentru a-l hrăni: “Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta.
Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea
lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas,
ca să beau.” Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis:
„Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.” Şi ea a răspuns: „Viu este
Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină
42 1 Împăraţi18:1
43 Ioan 9:41
16
într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de
lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul
meu: vom mânca şi apoi vom muri.” Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă
cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o
mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. Căci
aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, şi
untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul
ploaie pe faţa pământului.” Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi
multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie. Făina din oală n-a
scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l
rostise Domnul prin Ilie.”44
Văduva era o femeie credincioasă. Chiar dacă nu-L cunoştea din
Scripturi pe Domnul, ea era dispusă la orice pentru El. Cu toate că nu avea
mai nimic, era gata chiar şi să moară pentru Domnul Dumnezeu. Şi în
vremea Domnului Isus a fost o văduvă care avea aceeaşi inimă şi a făcut la
fel, dând totul pentru El. Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere cât
dăm din belşugul nostru, ci dacă ne predăm cu totul Lui. Această văduvă a
avut un rol important în pregătirea trezirii pe care Domnul a făcut-o prin
Ilie. Probabil că şi Ilie a fost atacat de gânduri rele şi de deznădejde, dar
Dumnezeu a vrut să-i arate că mai este cineva ca el, dispus să dea totul
pentru El. Cu siguranţă exemplul ei de predare totală voii Domnului a fost
o răcorire pentru sufletul lui încordat, văduva fiind într-o stare chiar mai
dificilă decât el, pentru că avea şi un fiu de crescut. Ilie era răspunzător
doar pentru el, dar văduva trebuia să aibă grijă şi de fiul ei. Chiar şi aşa, ea
n-a pus la îndoială cuvântul Domnului.
Când ne predăm total lui Dumnezeu, cel rău vine cu gânduri de
descurajare, de deznădejde chiar. În acele momente grele, trebuie să ne
amintim că Dumnezeu este suveran peste vieţile noastre şi că El decide
cât şi cum să trăiască fiecare dintre noi. Faptul că ne predăm în întregime
Lui este cea mai bună alegere pe care o putem face. Pe lângă predarea
totală pentru a intra în mijlocire mai sunt aici două simboluri:
untdelemnul şi floarea făinii – Duhul Sfânt care vine din zdrobire şi hrana,
Cuvântul lui Dumnezeu. Când în poporul lui Dumnezeu nu mai era nici
Duhul Sfânt, nici zdrobire, Cuvântul Său devenise foarte rar. Dumnezeu
mai avea însă cel puţin doi oameni predaţi Lui, iar mai târziu Ilie află că
mai existau încă şapte mii din popor care nu-şi plecaseră genunchiul în
faţa lui Baal.
44 1 Împăraţi 17:10-16
17
Dumnezeu va avea întotdeauna o rămăşiţă, iar un detaliu

important este faptul că rămăşiţa aceasta beneficiază de coborârea
Duhului Sfânt chiar înainte de a veni ploaia pe pământ. Oamenii pregătiţi
de Domnul în ascuns ani întregi primesc botezul cu Duhul Sfânt chiar
înainte de a veni trezirea. Este vorba despre cei care intră în mijlocire,
prin harul lui Dumnezeu: dacă noi renunţăm la tot şi ne dezlipim de lume,
El nu ne lasă inerţi, ci ne alipește de Sine și ne dă din Duhul Lui cel Sfânt,
printr-un proces continuu de umplere.
Chiar dacă în ţara aceasta n-ar mai fi credincioși care să caute să
împlinească voia lui Dumnezeu, vor exista totuși câţiva oameni care să fie
plini de Duhul Sfânt. Întrebarea care se pune însă este dacă vom face şi
noi parte dintre aceştia. Domnul făgăduieşte celor care vor să se predea
Lui cu totul că vor avea ce mânca şi că untdelemnul din vasele lor nu se va
împuţina. El Însuşi ne va purta de grijă! Pregătirea se termină urmând
punctul central al declanşării trezirii lui Israel, atunci când Dumnezeu
strânge poporul la Muntele Carmel prin Ilie: „Ahab a trimis soli la toţi
copiii lui Israel şi a strâns pe proroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a
apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de
amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar
dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic. Şi Ilie a
zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci
ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un
junc, pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu
voi pregăti celălalt junc şi-l voi pune pe lemne, fără să pun foc. Apoi voi să
chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului.
Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi
tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!” Ilie a zis prorocilor lui Baal: „Alegeţi-
vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi
numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc”. Ilie a zis atunci întregului
popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres
altarul Domnului care fusese sfărâmat. A luat douăsprezece pietre, după
numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi
numele” şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut
împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. A
aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis:
„Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” Şi
au făcut aşa. În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a
apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se
ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate
18
aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-
mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul
Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” Atunci a căzut foc de la
Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi
apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu
faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este
adevăratul Dumnezeu!”45
De ce este nevoie pentru ca poporul să fie trezit? De nimic altceva
decât ca el să vadă slava lui Dumnezeu manifestată. Nimic altceva nu va
trezi poporul, nici cea mai bună predică rostită vreodată. Poporul
şchioapătă de ambele picioare, iar lui Dumnezeu nu-i va plăcea niciodată
o inimă împărţită: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.
Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima
împărţită!”46 Dacă vrem şi noi să fim mijlocitori pentru trezire ca Ilie,
avem nevoie să cerem două lucruri pe care el le cerea în rugăciune: „să
vadă acest popor că Tu eşti Dumnezeu!” și „să se vadă slava Ta, Doamne!”
Slava Domnului era batjocorită, iar El fusese înlocuit cu Baal. Astăzi,
creştinii vorbesc despre jertfa de sânge, dar au uitat să-şi poarte crucea.
Vorbesc despre binecuvântări, dar nu şi de suferinţă. Vorbesc despre cer,
dar vor cerul pe pământ. Dumnezeu nu va răspunde decât celor ce caută
faţa Sa şi lucrarea Lui în această vreme târzie. Duhul Sfânt va veni pentru
a aduce foc în inimile oamenilor, pentru a-i face una cu Dumnezeu, pentru
a-i ajuta să zidească un altar construit după Cuvântul Său.
Trebuie mai întâi să rezidim altarele noastre, în casele noastre, în
vieţile noastre – altare făcute după Scriptură. Apoi tot ceea ce trebuie să
facem este să ne punem ca şi jertfă pe altar pentru ca Duhul Domnului să
se coboare cu focul Său peste noi. Când Ilie a terminat de zidit altarul,
Dumnezeu a trimis focul şi Şi-a arătat astfel slava. Poporul s-a pocăit şi L-a
recunoscut pe El ca singurul şi adevăratul Dumnezeu. Leonard Ravenhill
spunea că trezirea reprezintă o reeditare a Cincizecimii. Rugăciunea de
mijlocire pentru trezire nu este axată pe propria persoană, ci pe ceilalţi.
Apostolii şi cei adunaţi împreună cu ei în odaia de sus nu stăruiau în
rugăciune ca Domnul să se îngrijească de casele lor, de afacerile lor, ci toţi
cei o sută douăzeci de oameni cereau ca El să-Şi împlinească făgăduinţa
trimiterii Duhului Sfânt. După ce Duhul a fost revărsat, apostolul Petru
extinde sfera făgăduinţei şi pentru cei din afara lui Israel: „Căci făgăduinţa
45 1 Împăraţi 18:17-25, 30-33, 36-39

46 Iacov 4:8
19
aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe
acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”47
Acest verset ne include şi pe noi, pe toţi cei ce trăim în zilele sfârşitului de
veac. Oamenii din jurul nostru vor fi atinşi şi ei, atunci când focul
Domnului va veni peste noi. Ei vor vedea ceva neobișnuit în noi, o făptură
nouă transformată după inima lui Dumnezeu.
În momentul în care Dumnezeu va găsi oameni dispuşi să renunţe
la păcat şi la lume, El va face din nou ceea ce a făcut şi la Carmel, şi la
Cincizecime. Dumnezeu nu trebuie să fie convins de necesitatea acestui
lucru, căci El caută de mult astfel de oameni pe care să-i folosească în
trezirea ce va veni. Despre Ilie se spune că nu a cunoscut moartea, ci a
fost mutat de viu în slava cerească. Aceasta este răsplata promisă şi
pentru noi astăzi, când foarte puţină vreme ne desparte de venirea
Domnului pentru a-Şi lua mireasa acasă. O chemare la fel de înaltă se face
astăzi şi pentru noi, ca să putem avea acelaşi final fericit ca al profetului
sfânt, negreşit doar dacă vom fi găsiţi slujindu-I cu credincioşie la venirea
Sa.
47 Faptele Ap. 2:39

20
Trezirea din vremea Judecătorilor - Ghedeon
III. Trezire în vremea Judecătorilor: ”Ghedeon –

Predarea în slujba Domnului ”
După o perioadă în care poporul a slujit Domnului timp de două

generaţii – cea a lui Iosua şi cea imediat următoare – în cartea Judecători
aflăm despre Israel că au părăsit pe Dumnezeu, ajungând robi ai
neamurilor rămase în Canaan: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea
Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna
lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian,
copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi
porneau împotriva lui. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre
Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. Căci se
suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste,
erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască. Israel
a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat
către Domnul. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui
Madian, Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa
vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am
scos din casa robiei. V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor
celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.
V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii
amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”48
Interpretarea cărţii Judecători are de-a face cu viaţa noastră
personală. Dincolo de faptele istorice cuprinse în această carte este vorba
în primul rând de învățături care se aplică vieţii noastre. Poporul Israel ne
întruchipează pe fiecare dintre noi, cei care prin harul lui Dumnezeu am
fost chemaţi să formăm poporul Său.
Odată intrat în ţara făgăduită, poporul Israel trebuia să nimicească
tot ce era nelegiuit în Canaan, tot ce era spurcat, tot ce era necurat,
aceasta fiind o reprezentare a păcatelor din viaţa noastră, rânduite de
Dumnezeu spre „nimicire”.
Când ieşim din Egipt și intrăm în ţara promisă – în viaţa nouă cu
Dumnezeu – suntem datori să nimicim tot ce e dat spre nimicire. Dacă
n-am dat morţii toate aceste lucruri, dacă nu le-am nimicit, atunci ele ne
48 Judecători 6:1-10
21
vor distruge legătura cu Dumnezeu. În Epistola către Coloseni este dată

această poruncă: „Omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia,
necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.”49
Poporul Israel a dovedit o mare neascultare faţă de Domnul atunci
când au lăsat filistenii să convieţuiască drept vecini ai lor. Mai tîrziu,
aceştia au devenit asupritorii cei mai de temut ai evreilor pentru multe
sute de ani. S-a împlinit astfel un vechi proverb popular: „pe cine nu laşi
să moară, nu te va lăsa să trăieşti!”
În acelaşi fel, sunt mulţi creştini astăzi care cred că pot face casă
bună cu păcatele, trăind într-un fel de „armistiţiu” ce tot ceea ce este
murdar în inimile lor. Ei cred că le pot lăsa să sălăşuiască într-un loc cât
mai ascuns, însă nu fac altceva decât să se înşele. În mintea lor este o
continuă luptă între dorinţa de a se arăta credincioşi şi păcatele care îi
stăpânesc.
Satana este foarte șiret şi are multă experienţă în ce priveşte
înşelarea oamenilor nesupuşi. El este tatăl tuturor înşelăciunilor
pământului, de aceea vei auzi deseori spunându-ţi că n-o să-ţi facă nimic
lucrul acela mărunt care stă acolo în colţul lui: „Îl poţi lăsa acolo să
trăiască, deşi a fost dat spre nimicire. Nu este nicio problemă! Lasă moda
la locul ei, ce e rău să te îmbraci frumos? Păstrează iubirea de case,
maşini, averi, păstrează-le acolo, că nu e nimic rău în asta!”
Ce s-a întâmplat însă cu filistenii aceştia ar trebui să ne servească
drept avertizare. Deşi nu erau foarte mulţi, iar teritoriul lor era doar o
fâşie de 50 km lungime şi 10 km lăţime, au reușit totuşi să țină sub control
poporul Domnului. Citind mai departe, aflăm că ajunseseră să ia toate
săbiile din mâinile vitejilor lui Israel.50 Ce tristă imagine: oştirea Domnului
fără nici măcar o sabie! Acel lucru din viața unui creștin care nu este dat
spre nimicire va ajunge în scurt timp să îl lase fără nicio posibilitate de a
se apăra, fără sabie. Dacă nu tai la timp din viaţa ta tot ce e firesc, acel
lucru te va dezarma, iar la urmă va ajunge să te stăpânească. Vei încerca
de multe ori să scapi, dar nu vei mai putea!
Deși copiii lui Israel care au ieşit din Egipt locuiau în ţara promisă,
ajunseseră într-o cruntă robie. Mai întâi erau robiți de filistenii, dar apoi
apar alte două popoare duşmane: madianiţii şi amaleciţii. Deosebirea era
49Coloseni 3:5
501 Samuel 13:22: „Şi aşa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în
mâinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan: nu avea decât Saul şi fiul său Ionatan”
22
că filistenii îi stăpâneau tot timpul, pe când celelalte două popoare o

făceau doar din când în când.
În acelaşi mod, lucrul acesta are o semnificaţie în viaţa spirituală.
Există un tip de păcat care te poate robi tot timpul. Poate încerci de mult
să scapi de el, dar vezi că nu poţi. Te duci la biserică, citești din Scriptură,
cânţi în grupul de laudă şi închinare, faci lucrări pentru Dumnezeu care îţi
dau o anumită satisfacţie, dar păcatul este tot acolo. Atunci când ajungi
acasă constaţi că n-ai scăpat și cazi din nou, culegând pentru a nu ştiu câta
oară roada amară a deznădejdii... Aceasta este tipul de robie simbolizat de
către filisteni.
Dar mai este un alt tip de păcat care apare doar din când în când
în viața ta, la fel cum apăreau cele două popoare invadatoare în Israel:
„După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi
porneau împotriva lui.”51 În cartea Exod aflăm că Amalec era un popor de
hoţi care veneau în momentul când Israel înainta, îi atacau din spate, le
luau averea și apoi plecau. Erau prădători neaşteptaţi care veneau, jefuiau
şi plecau. La fel stau lucrurile și cu acest tip de păcat care vine doar
câteodată, iar apoi te lasă în pace pentru un timp, până când apare iarași
pe neaşteptate. Acesta este un alt tip de robie, care se manifestă doar
periodic. Spre exemplu, deși Scriptura spune să nu facem nimic din duh de
ceartă52, există totuşi un puternic astfel de duh între mulţi creştini, dar
acesta nu se manifestă decât periodic. Duhul de ceartă „Madian” vine
însoţit de „Amalec” aducând împreună şi pe „fiii răsăritului”. Niciodată un
păcat nu vine singur. Duhul de ceartă atrage după el mândria. Fiindcă
unuia i se pare că are dreptate, vine peste el un duh de ceartă, iar după
aceea, şi unul de dezbinare. Dumnezeu spune că urăşte pe cel ce face
dezbinare între fraţi53. Există un cuvânt chiar mai dur decât acesta, pentru
că Scriptura spune că acel ce va nimici lucrarea lui Dumnezeu „pe acela îl
va nimici Dumnezeu.”54
Madianiţii, amaleciţii şi fiii răsăritului veneau imediat după
seceriş, atunci când israeliţii strângeau rodul muncii lor şi începeau să se
51 Judecători 6:3
52 Filipeni 2:3: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă.”
53 Proverbe 6:16-19: „Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte: ochii trufaşi,
limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite,
picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce
stârneşte certuri între fraţi.”
54 1 Corinteni 3:17: „Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici
Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.”
23
bucure de el. La fel se întâmplă şi azi în multe adunări creştine: când

bucuria este mai mare, dintr-odată apare amărăciune, supărare, ceartă şi
dezbinare.
Un alt tip de păcat ce se manifestă doar periodic este avariţia,
considerată în Scriptură drept o închinare la idoli55. Dumnezeu nu
permite niciodată să I se aducă închinare atât Lui, cât şi idolilor, să I se
slujească şi Lui, dar şi lui Mamona56. De obicei, acest lucru, atunci când
există în viața unui creștin, se manifestă în fiecare zi. Totuşi sunt unii care
nu-i slujesc lui Mamona tot timpul, dar, atunci când nu se aşteaptă şi când
abia începuseră să aibă nişte biruinţe spirituale, deodată sunt atacaţi de
lăcomia de avere. Lucrul acesta se întâmplă pentru că, deşi au fost
avertizaţi, n-au dat păcatul din inima lor spre nimicire. Dacă cineva a
omorât în el avariţia, dacă a omorât mândria, lăcomia, moda, tot ce avea
de nimicit, atunci acestea nu se mai ridică împotriva lui. Însă dacă
lucrurile nu stau aşa, păcatele rămân în viața sa stând la pândă şi, mai
devreme sau mai târziu, îl vor ataca încercând să-l stăpânească.
Mai departe citim că, atunci când s-au văzut înconjuraţi din toate
părţile, israeliţii „au strigat către Domnul.”57 Același lucru trebuie să-l facă
oricine atunci când se vede robit de păcat: să vină la El cu lacrimi de
pocăinţă.
„Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui
Madian, Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa
vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel:„Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos
din casa robiei. V-am scăpat din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor celor
ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor... Dar
voi n-aţi ascultat glasul Meu.”58 Dumnezeu le aminteşte că El i-a scos din
păcatele lor, din robia grea care îi apăsa, poruncindu-le să nimicească pe
toți vrăjmașii. El nu le dă soluția, ci doar le arată starea lor în ochii Săi
55 Coloseni 3:5: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia,
necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.”; Efeseni 5:3 „Curvia
sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum
se cuvine unor sfinţi.”
56 Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe
celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui
Mamona”; Luca 16:23: „ Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va
iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui
Dumnezeu şi lui Mamona.”
57 Judecători 6:6
24
sfinţi. Dumnezeu nu va da soluția unui om, până când acesta nu-şi vede
starea lui spirituală. El vrea să-l aducă în locul în care să vadă unde a ajuns
din cauza neascultării: „V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Să nu
vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi
ascultat glasul Meu.”
Dumnezeu n-are nevoie de mulți oameni ca să facă trezire. El
caută doar un om care să ridice un zid şi să stea în spărtură pentru popor
ca să nu-l nimicească59. Dacă nu s-ar fi găsit un om ca Ghedeon, poporul
Israel ar fi fost nimicit. Madianiţii veneau periodic şi-i jefuiau, până într-o
zi când aveau de gând să vină şi să-i distrugă de tot. Dar Dumnezeu alege
un om. Întotdeauna El este cel care alege oameni pentru slujire: „Apoi a
venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui
Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l
ascundă de Madian. Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu
tine, viteazule!”60
„Îngerul Domnului” în Vechiul Testament este o expresie pentru
Domnul Isus, Cel care îi spune lui Ghedeon: „Domnul este cu tine,
viteazule!” Era Ghedeon cu adevărat un om viteaz? Domnul i s-a arătat în
timp ce bătea grâul ca să-l ascundă de frica lui Madian, iar pe urmă
probabil urma să se ascundă şi el după grâu, în peşteră. Aici este harul lui
Dumnezeu, pentru că El vede-n noi nu ceea ce suntem, ci ceea ce am putea
să fim. Ghedeon a fost în cele din urmă un viteaz, fiindcă Dumnezeu este
credincios Cuvântului dat.
Aflat faţă în faţă cu Domnul, Ghedeon Îl întreabă cu smerenie
despre starea de robie în care a ajuns poporul: „Rogu-te, domnul meu,
dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi
unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când
spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi
ne dă în mâinile lui Madian!”61 Domnul Isus îi dă răspunsul şi-i arată
problema, indicând spre altarul lui Baal. Ni-L putem chiar închipui pe
Domnul uitându-se la el cu iubire şi dându-i răspunsul: „Du-te cu puterea
aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te
trimit Eu?”62
59 Ezechiel 22:30: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul

spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!”
61 Judecători 6:13
62 Judecători 6:14
25
Domnul îl încurajează şi-i arată foarte clar că El îl trimite cu

puterea care vine de la Dumnezeu. Ce putere avea Ghedeon? Doar cea
care îl ajuta să pitească grâul. Puterea nu stă în noi, ci în El. Când Domnul
l-a trimis pe Moise să izbăvească pe Israel din robia Egiptului, el a spus că
este doar un păstor și că are numai un toiag drept ajutor. Domnul
Dumnezeu i-a dat acelaşi răspuns: „Eu voi fi negreşit cu tine.”63 Nu
contează cine suntem şi ce putere avem, important e să fie El cu noi.
Prezenţa lui Dumnezeu este cea care aduce trezire. Când vine El, nu
contează câtă putere are un om; dimpotrivă, omul care este slab în trup,
care nu se bizuieşte pe forţele lui, acela devine tare. David era un copil cu
păr bălai, un tinerel, dar Dumnezeu i-a dat izbândă, pentru că El se
glorifică întotdeuna în vase slabe.
„Ghedeon i-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel?
Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic
din casa tatălui meu.”64 Pe cine va alege Dumnezeu ca să facă lucrarea lui
de trezire? Pe fiul cunoscutului pastor X? Sau pe marele predicator Y?
Nicidecum!
Pe cine a ales Dumnezeu ca să-Şi scoată poporul din necaz?
Ghedeon afirmă despre sine că n-are cu ce se lăuda „familia mea este cea
mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” Prin
cine s-a făcut trezire în Ţara Galilor? Prin Evan Roberts – un simplu miner,
care nu se remarca omeneşte prin nimic. Absolvise la Oxford sau la
Cambridge? Era doctor în teologie? Erau părinţii lui erau mari
credincioşi? Deși în vremea aceea existau mulţi doctori în teologie
renumiţi, Dumnezeu alege un miner ca să aducă trezire în poporul Său.
Minerul acesta însă de la vârsta de treisprezece ani era omul unei singure
cărţi, al Sfintei Scripturii, iar timp de unsprezece ani s-a rugat pentru
trezire. Lucrul acesta nu izbea privirile, ci avea loc doar între el şi
Dumnezeu. Oamenii care au o viaţă ascunsă cu Dumnezeu și care nu se
afișează în public, oamenii smeriți, neputincioşi – aceștia sunt buni
pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Dintre apostoli cel puțin patru erau pescari, unul erau zelot, iar
altul era vameș – o categorie de oameni consideraţi la fel de păcătoși ca
prostituatele. Din Maria Magdalena Domnul Isus scosese șapte draci. Deci
pe cine alege Dumnezeu? Nici pe cel puternic, nici pe cel tare, pentru că
63 Exod 3:12
64 Judecători 6:15
26
lucrarea lui Dumnezeu nu se face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin
Duhul Domnului65. Iar Duhul Domnului nu vine decât peste oameni slabi,
care nu au pe ce se baza din punct de vedere omenesc. Duhul Domnului S-
a coborât şi peste Ghedeon, iar Domnul l-a încurajat: „Eu voi fi cu tine şi vei
bate pe Madian ca pe un singur om.”66 Ghedeon i-a răspuns: Dacă am
căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi
vorbeşti. Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc
darul şi să-l pun înaintea Ta.”67 Ghedeon era un om smerit și un închinător.
David, despre care zice Scriptura că era om după inima lui Dumnezeu, era
un om curajos, atât de curajos încât atunci când o oaie din turmă se afla în
gura leului, s-a dus şi a smuls-o ucigându-l. Dar în adâncul acestui tânăr
viteaz se ascundea un cântăreţ plăcut din liră, un adevărat închinător
înaintea lui Dumnezeu. Cei mai puternici viteji ai Domnului nu se remarcă
prin vitejie şi duritate, ci prin închinarea lor autentică.
Când Ghedeon aduce jertfa, peste ea se înalţă focul care o mistuie.
„Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne
Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”68 Ghedeon mai avea
încă o calitate rară în vremea de atunci, dar şi în zilele noastre: teama de
Domnul. Întotdeauna teama de Dumnezeu ne scapă de frica de oameni.
Ghedeon a zidit un altar Domnului şi i-a pus numele „Dumnezeul păcii”.
Aceasta arată caracterul lui de închinător adevărat.
A fost primul altar ridicat de Ghedeon, dar el trebuia să mai facă
un al doilea pe ruinele altarului lui Baal. În aceeaşi noapte Domnul i-a zis
lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă
altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astarteii, care
este deasupra. Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un
altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea şi să aduci o ardere
de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.”69 Ghedeon îşi
dovedeşte ascultarea, împlineşte Cuvântul Domnului şi zideşte cel de-al
doilea altar din viaţa lui.
Atunci când alege teama de Domnul, când taie stâlpul Astarteei şi
dărâmă altarul lui Baaal, Ghedeon îşi pune în joc viaţa. Aceasta înseamnă
predare totală. Într-o luptă spirituală ori ieşim biruitori asupra puterilor,
65 Zaharia 4:6
66 Judecători 6:16
68 Judecători 6:22
27
stăpânirilor şi domniilor răutății din locurile cerești, punându-le pe fugă

(„prin credinţă au pus ei pe fugă oştirile vrăjmaşului”70), ori vom ieşi morţi
spiritual, ajungând să ni se potrivească aceste cuvinte: „îţi merge numele
că trăieşti, dar eşti mort.”71 Un creștin poate să pară un om viu din punct
de vedere spiritual, să îi meargă numele că trăieşte, dar să fie mort faţă de
Domnul Isus.
Oamenii de felul lui Ghedeon sunt oamenii care s-au predat total,
care îşi pun viaţa în joc. Când a avut curajul să taie stâlpul idolatru şi să
pună altarul lui Dumnezeu în locul altarului lui Baal, el şi-a pus viaţa în
joc. În lucrarea de trezire la care ne cheamă Domnul trebuie să existe o
predare totală din partea noastră. Ghedeon era un închinător, un om
temător de Dumnezeu, credincios, curajos, dar mai presus de toate, era
predat în totul voii Sale.
În mod foarte ciudat, atunci când Domnul le-a ridicat un trezitor,
poporul Israel (închinător la idoli) a încercat să-l omoare pe cel care voia
să scoată păcatul din țară: „Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-
dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului
deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul
care fusese zidit. Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta? Şi au
întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut
lucrul acesta. Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău,
ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era
deasupra lui.”72
Când cineva să se sfinţească, începe să taie păcatul din viața lui,
așa cum lui Ghedeon i s-a poruncit să distrugă altarul, parul sfânt, „tot ce e
al lui Baal”. Când vei începe să tai şi să distrugi tot ce e păcătos în tine, se
vor ridica împotriva ta toţi creştinii adormiţi (din cauza idolatriei din
viaţa lor). Când îţi sfinţeşti viaţa şi o iei în serios cu Scriptura, te-ai aştepta
ca toţi să se bucure. În schimb, spre surprinderea ta, vei costata că eşti
batjocorit şi acuzat de făţărnicie. Așa cum spunea Ravenhill, ceilalți îți
reproșează că te consideri tu mai sfânt. Vor încerca chiar să te tragă
înapoi de unde ai scăpat: la toate distracţiile din lumea asta, la mare, la
70 Evrei 11:34-35: „Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat

făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei,
s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.”
71 Apocalipsa 3:1
28
munte, la mall-uri sau la filme. Fă-ţi bine socotelile: eşti dispus să renunți
la toate plăcerile lumii acesteia?
Oamenii din poporul lui Dumnezeu ar fi trebuit să spună că
aşteptau de mult timp pe cineva care să distrugă altarul lui Baal şi parul
lui sfânt ca să facă un altar lui Dumnezeu. Nu ei erau cei care strigau la
Dumnezeu după izbăvire? Ce fel de izbăvire aşteptau? Mai mult ca sigur
una de sub duşmanii lor de moarte, dar nu de sub puterea păcatului.
Poporul lui Dumnezeu striga la Dumnezeu după eliberare, iar atunci când
Dumnezeu le aduce eliberatorul, ei vor să îl omoare pe Ghedeon. La fel se
întâmplă şi în zilele noastre când multe biserici moarte din cauza
idolatriei cer „trezire” înţelegând prin aceasta umplerea băncilor care stau
goale de multă vreme. Atunci când însă li se pune în faţă starea lor de
păcat, când cineva are curajul de a dărâma vechile tradiţii şi obiceiuri
omeneşti (stâlpii lui Baal), ei se revoltă şi nu mai vor să aibă de-a face cu
izbăvitorul ridicat de Dumnezeu.
Să nu ne surprindă lucrul acesta, pentru că ori de câte ori a fost o
trezire în poporul lui Dumnezeu, când cineva a vrut cu adevărat să-şi
sfințească viaţa, prima opoziţie a venit din partea celor pe care-i credea
fraţii lui. Așa a fost și cu Iosif când frații lui îi reproșau că el se arată mai
sfânt decât ei. Dacă ne uităm în istoria trezirilor religioase, vedem că se
repetă mereu același tipar. Când John Wesley a fost trezit şi ridicat ca
izbăvitor în biserica anglicană, el le-a spus fraţilor săi că trebuie să lase
formele moarte şi falsele doctrine, că ei nu știu cum se capătă mântuirea
prin har și că trăiesc într-o siguranţă amăgitoare.
Wesley era ordinat pastor anglican, dar când a început să predice
sfințenia, ceilalţi pastori au ajuns să-l împingă afară pe scările bisericii. În
ciuda unei asemenea opoziţii, el nu s-a lăsat descurajat, iar în satul său
natal s-a dus direct la mormântul tatălui lui, singurul loc unde nu putea
să-l jignească nimeni. Acolo a stat drept chiar lângă piatra mortuară a
tatălui său şi a început să le vestească Evanghelia, iar localnicii au venit şi
s-au pocăit în masă. Aşa a început trezirea în Epworth.
Următorul pas pe care l-a făcut Ghedeon a fost să ceară
confirmarea chemării Domnului la o lucrare aşa de înaltă. Ghedeon a
cerut semnele de la Dumnezeu nu ca să-L ispitească, ci pentru că voia să
fie sigur că a fost trimis de El. Nu trebuie să-L ispitim pe Dumnezeu
cerându-I semne, căci El e Dumnezeu sus în ceruri, iar noi oameni aici, pe
pământ. Dar când este vorba de o lucrare importantă, dacă este cineva
chemat de Dumnezeu la o lucrare de trezire, abia atunci El răspunde
29
Dumnezeu chiar şi prin semne. Unii au înţeles că se pot juca cu lâna pusă
de Ghedeon, cerând pentru orice lucru banal un semn. Așa se învață în
unele biserici: „Pune un semn!”. Însă tot în Scriptură este scris să nu
ispitim pe Domnul Dumnezeul nostru. Să lasăm la o parte semnele, să ne
încredem în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu întotdeauna El ne
răspunde prin semne.
Omul acesta era într-o chemare foarte înaltă, iar atunci când
cineva e pus să dea faţă în faţă cu duşmanul, este îndreptățită nevoia de a
fi sigur că Dumnezeu este cu el. Suntem noi siguri că Domnul cu noi?
Putem fi siguri de acest lucru dacă El ne-a schimbat viaţa, dacă ne-a
umplut fiinţa noastră cu El, dacă El ne-a schimbat rugăciunea, dacă a rupt
lanţuri adânci de păcat și ne-a dat o viaţă nouă.
După ce primeşte confirmarea chemării lui Dumnezeu la luptă,
Ghedeon sună din trâmbiţă. O etapă importantă în trezire este „a suna din
trâmbiţă”. Ghedeon sună din trâmbiţă, practic zicând: „Cine este gata de
luptă să vină aici!” Cine vrea trezire astăzi, să se alăture celor chemaţi,
ştiind că trezirea înseamnă să ne aliniem cerinţelor lui Dumnezeu: să
tăiem stâlpii idoleşti, parul sfânt. Să renunțăm la orice păcat din viața
noastră! Stâlpul sau parul nostru idolesc poate să fie televizorul, pasiunea
pentru modă, turismul, avariţia, sau altceva asemănător. Nu putem să ne
unim mijlocirii pentru trezire indiferent de starea noastră spirituală, ci
trebuie să existe o curăţire prealabilă.
În jurul lui Ghedeon s-au strâns 32.000 de oameni. Destul de mulţi
s-ar putea afirma, dar, în comparaţie cu mulţimea fără număr a
duşmanilor, armata aceasta înseamna foarte puţin. Cu toate acestea,
Domnul a spus poporului despre cine este fricos şi se teme, să se
îndepărteze de Muntele Galaadului73.
Cine este fricos şi se teme, nu are ce să facă într-o lucrare de
trezire. Vor fi multe lupte ce trebuie purtate în rugăciune. În trezirea din
insulele Hebride adunarea ținea până la ora cinci dimineaţa. Cine este
comod, cine este fricos și temător, nu poate intra într-o lucrare de trezire.
Dacă ai venit la o lucrare de trezire pentru că vrei să vezi minuni din cer,
ai bătut drumul degeaba.
Pe vremea lui Wesley trezirea a început cu douăzeci de persoane.
Clubul acela de rugăciune ceilalți creştini l-au numit în batjocoră „clubul
73 Judecători 7:3
30
sfinţilor”. Dar în clubul acela al sfinţilor erau George Whitefield şi John

Wesley, fratele lui, Charles Wesley şi alţi sfinți. Ca să intre cineva în grupul
lor de rugăciune și mijlocire, era cercetat în detaliu în privinţa sfinţeniei
vieţii. De aceea în mijlocul lor S-a coborât Duhul Sfânt, după cum relatează
unul din martori: „pe când stăruiam în rugăciune la patru dimineaţa,
Duhul Sfânt a venit şi ne-a umplut pe toţi”.
La auzirea invitaţiei de a se întoarce, unii au fost oneşti şi au spus
că vor să se ducă acasă, în număr de 22.000 de „luptători”. Credeau
probabil că vor scăpa astfel de la o moarte sigură, însă în realitate nu
exista altă cale decât războiul. Dacă nu mai mergeau la luptă, madianiţii
i-ar fi invadat și i-ar fi dus pe toţi în robie. Ghedeon s-a uitat înapoia lui şi
a zis probabil în sine: „Tot am 10.000 de oameni, deci mai este o şansă”.
Domnul ne arată aici că primul test înainte de a merge la război
este frica. Duhurile răutăţii cu care ne aflăm în război din momentul în
care începem să ne rugăm pentru trezire au putere asupra noastră, numai
dacă le permitem să aibă această putere, atunci când suntem conduşi de
frică. Dacă ne e frică de ele, antunci vor avea putere asupra noastră.
Despre noi însă Scriptura spune că Dumnezeu „nu ne-a dat un duh de frică,
ca să mai avem teamă”74 deşi înainte eram supuşi robiei prin frică75. Frica
poate ţine rob pe cineva toată viaţa lui. Scriptura ne învaţă să nu ne
temem nici de oameni, nici de ce ne pot face ei, nici de duhurile necurate.
Singurul de care ar trebui să ne temem este numai Dumnezeu.
Să nu ne fie frică de duhurile necurate, chiar dacă ne-ar slăbi în
trup! Ele vor doar să trezească frica în noi. Dacă reușesc acest lucru,
atunci ajungem ca aceşti 20.000 care s-au întors acasă, căci frica ne va
scoate din luptă. Să nu uităm însă un lucru ce ne poate da o încredere
nezguduită: „Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume.” 76
De aceea: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă?”77
Noi trebuie să fim curajoşi în lupta aceasta şi să o ducem împotriva
păcatului din viaţa noastră, împotriva duhurilor din locurile cereşti,
împotriva noastră înşine, a confortului nostru, a somnului nostru, a
74 2 Timotei 1:7
75 Evrei 2:15: „...şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei
toată viaţa lor.”
76 1 Ioan 4:4: „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în
voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

77 Romani 8:31: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”
31
poftelor noastre rele, împotriva tuturor lucrurilor. Acestea ne împiedică

să facem lucrarea lui Dumnezeu.
Moise, după ce a postit timp de patruzeci de zile petrecute
înaintea lui Dumnezeu, s-a întors cu faţa strălucindu-i. Așa trebuie să fie
rugăciunea noastră pentru trezire, aceasta este lupta pe care trebuie să o
ducem.
„Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului”78 Condiţiile pentru
ca și noi să fim îmbrăcaţi cu Duhul Domnului sunt următoarele: să fim
închinători adevăraţi, temători de Dumnezeu, nu de oameni, să ne predăm
cu totul Lui, să tăiem din viața noastră „stâlpul sfânt” şi altarul lui Baal, să
nimicim tot ce este dat spre nimicire, iar când toate aceste condiţii vor fi
îndeplinite, să fim gata de luptă pe viaţă şi pe moarte. Lucrarea Domnului
se face numai prin Duhul Său: „nu prin putere, nici prin tărie”.
Puşi în faţa celui de-al doilea test, n-au mai rămas decât trei sute
de oameni în armata lui Ghedeon. Ce condiţie n-au împlinit ceilalţi nouă
mii șapte sute de oameni respinşi de Domnul? Erau neveghetori, neatenţi
cu viaţa lor, iar acest lucru s-a văzut din felul în care au băut apă din
pârâu.
Fiecare dintre noi trebuie să avem grijă la felul cum trăim, la orice
vorbă, la orice faptă. Cei trei sute de oameni care au fost aleși de
Dumnezeu făceau toate lucrurile cu băgare de seamă, chiar și simplul fapt
de a bea apă l-au făcut atenți la ce se întâmplă în jurul lor. Aceasta ne dă
mai mult de înțeles cât de mare trebuie să fie vegherea noastră: „Fiţi treji
şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care
răcneşte şi caută pe cine să înghită.”79
Când Dumnezeu vrea să dea biruință, Domnul face ca tabăra
vrăjmașului să tremure de frică chiar şi în faţa a puţini oameni. Domnul a
făcut în așa fel încât un om să aibă un vis căruia i se dă și interpretarea:
“Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon”, arătând că toți se temeau
de Ghedeon și de armata lui deloc numeroasă, dar având în mijloc pe
Domnul.
Când vine Domnul în mijlocul taberei, Ghedeon prinde şi el mai
mult curaj. Acesta este un principiu de bază în orice bătălie spirituală –
Domnul este Cel care luptă pentru noi: „Cele trei cete au sunat din
78 Judecători 6:34
79 1 Petru 5:8
32
trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă, şi

trâmbiţele cu mâna dreaptă ca să sune şi au strigat: „Sabia Domnului şi a
lui Ghedeon! Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, şi toată tabăra a
început să alerge, să ţipe şi să fugă.”80
Ghedeon nu a luptat practic deloc, ci a făcut ceea ce i se ceruse şi
poporului la Marea Roşie: „Voi staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care
v-o va da Domnul în ziua aceasta.”81
Dacă noi avem credinţă în Dumnezeu, nu în forțele noastre, El va
face minuni sub ochii noştri. Dar trebuie să ne încredem în Dumnezeu şi
să stăm neclintiţi în luptă fără să ne temem, chiar dacă cel rău ne va face
să credem că armata lui este mai numeroasă și mai puternică.
Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși, ca acei trei sute din
armata lui Ghedeon care sub nicio formă nu au dat înapoi, de frați și
surori care să fie statornici și plini de încredere în ajutorul Domnului, care
le va da izbăvirea. Această izbăvire a fost într-adevăr una foarte mare.
Dacă noi ne sfințim vieţile, dacă ne îmbrăcăm cu Duhul Sfânt, dacă
postim şi ne rugăm, dacă vom fi curajoși şi gata de luptă, atunci cuvintele
Domnului se vor împlini şi pentru noi: „voi staţi liniştiţi şi veţi vedea
izbăvirea pe care v-o va da Domnul”.
Imediat după biruinţa răsunătoare pe care Domnul o dă micii
tabere conduse de Ghedeon, apre iarăşi opoziţia. Trebuie să observăm că
atât prima, cât şi a doua opoziţie față de Ghedeon a fost din mijlocul
poporului lui Dumnezeu.
„Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: „Ce înseamnă felul acesta de
purtare faţă de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupţi
împotriva lui Madian? Şi au avut o mare ceartă cu el.”82 Efraimiții doreau
să fie și ei incluși în această bătălie pentru a-și asuma laudele. Ei sunt
imaginea celor care doresc să se creadă despre ei că sunt “biserica celor
mai buni creştini”, să-și scoată înainte faptele lor, dar Dumnezeu nu-și
găsește plăcerea în astfel de persoane. Domnul este Cel care alege oameni
pentru slujbă, El este Cel care lucrează, El binecuvintează – noi nu avem
nicio intervenție. Domnul spune: „Eu sunt Domnul, acesta este Numele
81 Exod 14:13
82 Judecători 8:1
33
Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor.”83 Aceşti
efraimiţi însă voiau să aibă şi ei parte de slavă, să se laude şi ei cu ceva din
lucrare. Efraimiții s-au văzut viteji numai după ce au văzut deja lupta
câștigată.
Tot timpul vor fi oameni care vor vrea să-și asume şi ei merite, dar
dacă omul vrea să-și ia slava proprie, Dumnezeu Își va retrage slava Sa. De
aceea, va trebuie să alegem între aceste două lucruri: vrem mulți oameni
care să vină la adunare, săli mari, bani etc. sau vrem să fim oameni
smeriţi, cumpătaţi, însă folosiţi de Domnul. Dacă nu avem cu ce lupta, va fi
de ajuns chiar și numai cu “ulcioare şi făclii aprinse”. Dumnezeu dă
biruința prin simpla Lui prezență. Efraimiţii erau foarte bine înarmați,
tocmai din această cauză se simţeau capabili de luptă. Numai omul firesc
se laudă, el se încrede în sine, iar un exemplu este reprezentat de
efraimiți. Omul care se laudă pe sine, încrezător în sine, în puterile lui, în
banii lui, în înţelepciunea lui, în facultăţile lui, în cursurile lui de
“lidership”, omul încrezător în lucruri de felul acesta, nu va beneficia de
prezența lui Dumnezeu.
Ghedeon credea despre el că este cel mai neînsemnat din familia
lui, iar familia sa cea mai neînsemnată din Israel. El s-a smerit încă de la
început și a continuat să se smerească până la capăt: „Ce-am făcut eu pe
lângă voi? Oare nu face mai mult culesul ciorchinilor rămaşi în via lui
Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?”84
Fraţii lui israeliţi veniseră să-l omoare, după cum este relatat mai
târziu şi în cazul lui Iefta85. Efraimiții se ridicaseră împotriva lui Iefta, care
era unul dintre izbăvitorii lui Israel, continuând astfel în aceeași stare de
mândrie și dorință de laudă de sine: „Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au
pornit spre miazănoapte şi au zis lui Iefta: Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te
ardem împreună cu ea.” Prin asta ei doreau să facă război cu cei din
poporul lor, nu cu dușmanii lor.
Faptul că nu fuseseră și ei incluși în acea luptă i-a determinat să se
revolte împotriva celor care au adus izbăvire și pentru ei. Oamenii
mândrii sunt foarte radicali, sunt oameni care vor neapărat să-și asume
vreun merit, să se știe că au contribuit și ei cu ceva.
83 Isaia 42:8
84 Judecători 8:2
85 Judecători cap. 12
34
„Iefta le-a răspuns: „Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii
lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor”86. „Văzând
că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc şi am pornit împotriva fiilor lui
Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi, dar, azi împotriva
mea ca să-mi faceţi război?”87. „Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului şi a
început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că
efraimiţii ziceau: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în
mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase! Galaadiţii au pus mâna pe
vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim zicea:
„Lasă-mă să trec!”, bărbaţii Galaadului îl întrebau: „Eşti efraimit?” Dacă
răspundea: „Nu”, atunci îi ziceau: „Ei bine, zi: Şibolet. Şi el zicea: „Sibolet”,
căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau şi-l
înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea
patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.”88 Mândria merge
întotdeauna înaintea căderii89, iar în cazul efraimiţilor a dus la moarte.
Este timpul pentru trezire! Vremea e pe sfârşite, iar Biserica lui
Hristos pare a bate în retragere, cel puţin în ţara aceasta. E timpul să ne
ridicăm şi să cerem trezire pentru noi, pentru cei care se numesc creştini,
dar dorm nestingheriţi, pentru tot neamul nostru care nu ştie “să
deosebească stânga de dreapta lor”! Oamenii care vor să intre în această
luptă spirituală trebuie ca mai întâi să fi tăiat „parul sfânt”, să fi dărâmat
altarul lui Baal și să fie predat întru totul Domnului. Dacă vrem să ducem
luptele acestea, toată slava trebuie dată Domnului, ca El să aducă pe cât
mai mulți oameni la mântuire. Fără smerenie este cu neputință ca
Dumnezeu să facă lucrări mari.
De aceea să ne înarmăm cu toată armura lui Dumnezeu, să ne
acoperim cu haina smereniei ca să fim plăcuți Domnului și pentru ca El să
meargă la luptă de partea noastră. Amin!
86 Judecători 12:2
87 Judecători 12:3
89 Prov. 16:18: „Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.”
35
Trezirea din vremea Judecătorilor - Debora și Barac
IV. Trezire în vremea Judecătorilor: ”Debora şi Barac –

Ridicarea poporului pentru luptă”
La sfârşitul cărţii Iosua este scris că „Israel a slujit Domnului în tot

timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după
Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.”90 Înainte de
moartea sa, Iosua strânsese poporul şi îl pusese în faţa unei alegeri
fundamentale: „...alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le
slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror
ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”91 Poporul
a răspuns: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor
dumnezei.”92 Într-adevăr, acea generaţie de oameni a slujit Domnului tot
timpul vieţii. Păcatul lor cel mai grav a fost însă că poporul îl lăsase să
trăiască pe împăratul canaaniţilor, Iabin, cu toate că Dumnezeu le ceruse
în mod explicit să execute judecata Lui asupra popoarelor ţării şi să-i
nimicească. Pentru că n-au ascultat de porunca Domnului, în momentul în
care Israel s-a depărtat de El, popoarele străine au început să-i invadeze şi
să-i stăpânească. Fiindcă n-au rămas credincioşi cuvântului dat şi n-au
ascultat de Dumnezeu, evreii au ajuns sub asuprirea duşmanilor pe care îi
lăsaseră să locuiască împreună cu ei: “Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu
plăcea Domnului, după moartea lui Ehud. Şi Domnul i-a vândut în mâinile
lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor.”93
În viaţa noastră de umblare cu El, Dumnezeu ne cere să distrugem
tot ceea ce trebuie dat spre nimicire înăuntrul nostru. Trebuie să
mărturisim orice păcat şi să renunţăm la orice obicei păcătos pe care ni
l-am dezvoltat în timp. Adresându-se creştinilor din vremea sa, Iacov,
fratele de trup al Domnului Isus, spunea următoarele: „Mărturisiţi-vă unii
altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.”94 Dacă nu
mărturisim totul înaintea Domnului şi nu părăsim orice obicei păcătos,
vom ajunge exact în situaţia în care a ajuns şi poporul Israel.
Începând de la un lucru minor pe care l-ai lăsat în inima ta
(dorinţa de a avea lucruri scumpe, spre exemplu), diavolul va proceda în
90 Iosua 24:31
91 Iosua 24:15
92 Iosua 24:16
94 Iacov 5:16
36
aşa fel încât să te ducă într-o grea robie. În toată cartea Judecători se
repetă această situație: de fiecare dată când poporul nu asculta de
Dumnezeu, ajungea într-o robie din ce în ce mai aspră. De aceea, tot ceea
ce ne-a poruncit Dumnezeu să dăm spre nimicire, trebuie nimicit cu
desăvârşire. Nu trebuie să lăsăm în viaţa noastră lăcomia de avere sau
altceva de felul acesta, pentru că ea ne va stăpâni în cele din urmă, chiar
dacă la început se pare că noi avem controlul. La fel s-a întâmplat cu
Israel, care la început părea a avea stăpânire asupra popoarelor ce mai
târziu însă au ajuns să-i robească.
Poporul lui Dumnezeu se afla într-o cruntă stare de robie, exact
așa cum şi mulţi dintre creştinii de astăzi trăiesc robiţi de tot felul de
păcate. Ca şi atunci, și acum Dumnezeu are un singur popor sfânt, iar
acesta este Biserica Lui. Din păcate însă, ne numim poporul lui Dumnezeu
dar, în loc ca El să stăpânească peste poporul Său, stăpâneşte „Iabin,
împăratul Haţorului”, care, în cazul nostru, este televizorul, avariţia, pofta
rea, bârfa, clevetirea etc. Din această cauză, de foarte multe ori oamenii
ajung să meargă la biserică doar pentru a socializa şi pentru a vorbi de
rău.
Dumnezeu, în momentul în care poporul Său trăia sub robie, ridica
pe câte un om ca judecător – conducător al poporului, care să vorbească şi
să acţioneze condus de Domnul. În acea vreme însă nu mai era niciun
bărbat în stare de a fi pus în slujba aceasta, iar Dumnezeu a trebuit să
ridice pe o femeie. Cu toate că în Biserica Lui au întâietate bărbaţii, atunci
când Domnul nu mai găseşte niciun bărbat căruia să-I vorbească, ridică şi
pe câte o femeie prin care să aducă izbăvirea poporului robit.
Debora era căsătorită cu Lapidot, despre care nu se mai spune
nimic altceva, decât că era soţul judecătoarei lui Israel, fiindcă nu s-a
evidenţiat deloc spiritual. Au fost mai multe cazuri în care Dumnezeu a
lucrat prin femei care aveau căutări după El, pe când soţii lor zăceau în
adormire. Au avut loc chiar treziri spirituale în istoria Bisericii, în care
Domnul a ridicat femei şi a lucrat prin ele, în mijlocul decăderii
generalizate.
Debora îl cheamă pe Barac, care nu avea însă o relaţie cu
Dumnezeu atât de apropiată încât El să-i poată vorbi direct. El depindea
de Debora, pentru a primi cuvintele Domnului. În faţa lui se strânge
armata lui Iabin care avea 900 de care de fier. Acestea simbolizează faptul
că lucrul pe care nu-l nimiceşti în interiorul tău devine o întăritură
puternică împotriva ta. Putem vedea acest lucru foarte clar în zilele
37
noastre: când un creştin începe să fie lacom de avere, el devine în scurt

timp mai lacom decât cei din lume. Regula aceasta este foarte amară, dar
adevărată: când un creştin cade într-un păcat, păcatul acesta devine mai
grav decât păcatele multora din lume. Cel rău nu are lupte de dus
împotriva celor care nu sunt creştini, însă dacă el găseşte o poartă
deschisă spre păcat în viaţa unui creştin, îl va înfăşura uşor, ducându-l
într-o grea robie.
Lupta spirituală este de această natură, iar puterea celui rău
trebuie distrusă în întregime: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi
sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care
sunt în locurile cereşti.”95
Să nu încercăm să ne jucăm cu păcatul, fiindcă acesta, odată ce a
pus stăpânire pe un om, nu-l va lăsa până nu-l va distruge. Orice persoană
care a fost curăţită de păcat trebuie să caute să fie umplută cu Duhul Sfânt,
pentru că altfel starea sa va deveni mai rea decât cea dinainte de a fi fost
eliberat: „În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin
cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi
şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea
dintâi.”96
Plină de credinţă, Debora i-a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua
când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge
înaintea ta.”97 Victoria a fost în întregime a Domnului. Armata poporului
Israel număra 10.000 de oameni, aflaţi împotriva a 900 de care de fier pe
lângă care venise tot poporul canaanit. Diferenţa de putere dintre cele
două armate era imensă. Era ca şi cum în zilele noastre ar fi venit la război
o armată cu tancurile ei împotriva uneia ce n-avea decât furci şi coase.
Cam în acest fel se prezenta raportul de forţe între cele două armate.
Singura şansă de victorie a poporului era Domnul care mergea
înaintea lor şi putea pune pe fugă armata lui Iabin. El a trimis o ploaie
foarte mare peste armata vrăjmaşă, iar locul a devenit atât de mlăştinos,
încât carele de fier nu s-au mai putut mişca. În acelaşi timp, Domnul a
chemat poporul Său pe muntele Tabor, într-un loc de adăpost, ferit de
furtună. Armata canaaniţilor a trebuit să-şi părăsească carele, iar fără
95 Efeseni 6:12
96 2 Petru 2:20
97 Judecători 4:14
38
acestea, au devenit foarte vulnerabili în luptă, luând-o la fugă din faţa

evreilor. Sisera, conducătorul oştirii vrăjmaşe, a ajuns în cortul unei femei
curajoase numită Iael. În mod surprinzător, ea l-a omorât pe Sisera cu un
ciocan şi cu un ţăruş. Iael este modelul femeii înţelepte, înarmată pe
măsura curajului ei. Femeile puternice şi curajoase erau cele care
întindeau cortul în Israel, iar Domnul s-a folosit de ele pentru a elibera
poporul. Într-o luptă spirituală este nevoie de oameni curajoşi, dar şi de
femei înţelepte şi luptătoare.
În vremea noastră lupta spirituală este mai grea ca oricând. Dacă
am putea vedea numai pentru cîteva clipe lumea spirituală și câte duhuri
ale răutăţii stăpânesc peste oraşul nostru sau ţara noastră, cu siguranţă
ne-am îngrozi. Singura şansă de biruinţă în această luptă este ca
Dumnezeu să meargă înaintea noastră. El caută oameni credincioşi şi
femei curajoase prin care să pună pe fugă oştirea vrăjmaşului, ştiind că
lupta o va duce El. Prin credinţă vom avea siguranţa că El merge înaintea
noastră şi că va pune pe fugă oastea celui rău.
Evan Roberts era un tânăr de 25 de ani, care lucra la mină – un om
care nu avea prea mult preț în ochii lumii acesteia, dar prin care
Dumnezeu a adus o mare trezire spirituală în Ţara Galilor. Biblia era
singura carte pe care o cunoştea foarte bine, iar dorinţa lui de trezire îl
făcea să se roage şi să postească săptămâni în şir. Dacă avem acelaşi foc
mistuitor înăuntrul nostru, vom sta şi noi înaintea Domnului cu post şi
rugăciune, iar El ne va face parte de vremurile de înviorare promise în
Cuvântul Său celor care se pocăiesc. Dumnezeu poate face ca o naţiune să
se nască într-o zi, dar are nevoie de oameni care să fie gata pentru această
luptă. În acele vremuri, Debora a fost femeia pe care Dumnezeu a folosit-o
ca să-l trezească pe Barac. Care va fi rolul tău în trezirea ce va veni?
Putem să privim mai atent desfăşurarea şi consecinţele acestei
treziri prezentate în capitolul 5 al cărții Judecători.
„În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui
Abinoam: „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul
s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul!” Poporul s-a arătat gata
de luptă. Fiecare om trebuie să fie gata de luptă, gata de a secera. Nu va
veni trezirea spirituală înainte ca noi să fim îmbrăcaţi în toată armura
Domnului, gata de luptă. Trebuie să ştim să-L mărturisim pe Domnul
tuturor persoanelor, trebuie să existe oameni care să stea înaintea lui
Dumnezeu, să-L caute în rugăciune, în luptă, dezlipindu-se de tot ce e
lumesc, căci „Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să
39
placă celui ce l-a înscris la oaste.”98 Cei care caută trezirea trebuie să fie
conectaţi tot timpul cu Dumnezeu prin rugăciunea necurmată. Prin
credinţă, trebuie să fim înţelepţi, neînfricaţi şi de neclintit.
„Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi
cânta Domnului, voi cânta din lăută Domnului Dumnezeului lui Israel.” În
cartea Psalmilor este scris: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu
cântări de veselie.”99 Aceasta a fost şi starea Deborei, care a compus o
cântarea de laudă după ce văzuse minunea victoriei cu ochii ei: „Doamne,
când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a
cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata; munţii
s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat înaintea
Domnului Dumnezeului lui Israel.”100
O trezire înseamnă o coborâre a lui Dumnezeu în mijlocul
poporului Său, o coborâre deosebită a slavei Sale. Când Dumnezeu vine
într-un loc, oamenii îşi recunosc vina şi păcatul, cerând cu lacrimi de
pocăinţă mila şi îndurarea Lui. Să ne rugăm ca El să scoată mijlocitori care
să ducă lupte în rugăciune, pentru ca Domnul să coboare pe pământ slava
Lui. Dumnezeu aduce cu Sine teama de El, prezenţa Lui, iar oamenii vor fi
cutremuraţi de greutatea păcatelor lor. Aşa s-a întâmplat şi în trezirea din
vremea lui Charles Finney, când oamenii îşi plângeau păcatele chiar și
câte două zile la rând. Rugăciunile noastre trebuie să fie sincere şi curate
înaintea Lui, trebuie să simţim povara Sa pentru cei care pier în jurul
nostru.
„Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei drumurile
erau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strâmbe. Căpeteniile erau fără
putere în Israel, fără putere, până când m-am sculat eu, Debora, până când
m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel.”101 Aceasta este şi starea creştinătăţii
din zilele noastre. Trebuie ca noi să stăruim înaintea Domnului pentru ca
El să ridice poporul care a apucat pe căi sucite. Să ne dorim cu toată inima
să fim ca Debora, aşteptând înaintea Lui până ce El va da un răspuns
rugăciunilor noastre. În trezirea din insulele Hebride cele două persoane
care au mijlocit cel mai mult erau două femei în vârstă de 82 şi de 84 de
ani.
98 2 Timotei 2:4
99 Psalmii 126:5
100 Judecători 5:4,5
101 Judecători 5:6
40
Căpeteniile de atunci erau fără putere în Israel, la fel cum se

întâmplă şi astăzi. Cei care ar trebui să spună Evanghelia curată, nu mai
ştiu să facă lucrul acesta și nu mai au putere. În vremea de atunci
căpeteniile din Israel îşi aleseseră noi dumnezei, înlocuindu-L pe Domnul
cu lucruri de nimic. Idolii strecuraţi în viaţa conducătorilor spirituali din
zilele noastre i-au făcut să-şi piardă puterea în vestirea Cuvântului şi în
orice luptă spirituală.
„Atunci războiul era la porţi; dar nu vedeai nici scut, nici suliţă la
patruzeci de mii în Israel.” Consecinţa firească a stării decăzute a
conducătorilor a fost faptul că poporul era lipsit de arme, nu avea cu ce să
se lupte în ziua când războiul era la porţi. Ca să putem lupta şi învinge
trebuie ca să fim bine înarmaţi din punct de vedere spiritual, aşa cum este
arătat în Efes. 6:10-17
„Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia din
popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul!” Cu toată
starea generalizată de adormire spirituală, au existat totuşi câţiva
conducători gata să lupte. Să ne rugăm ca Domnul să ridice şi astăzi astfel
de oameni dintre căpeteniile spirituale ale poporului lui Dumnezeu!
Strigătul de trezire este întărit de patru ori. Domnul ne cheamă la
luptă, ca să câştigăm înapoi teritoriile cucerite de cel rău: „Trezeşte-te,
trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi o cântare! Scoală-te, Barac,
şi adu-ţi robii de război, fiul lui Abinoam!”
„Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a
dat biruinţa asupra celor viteji.” O rămăşiţă din popor a biruit. Chiar dacă
am fi numai o mică rămăşiţă, dacă suntem gata de luptă vom birui.
Dumnezeu va trimite ajutoare celor care se trezesc. Din toate seminţiile
s-au ridicat mai mulţi oameni curajoşi care s-au arătat gata de luptă: „Din
Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea
ta. Din Machir au venit căpeteniile, şi din Zabulon cârmuitorii. Mai marii lui
Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, a fost trimis pe urma
lui în vale.
„La pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri!” Înainte de orice
război se iau hotărâri importante, se fac legăminte, se ia decizia ca toţi să
fie uniţi în luptă şi să se sprijinească unii pe alţii, chiar cu preţul vieţilor
lor. „Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor?
La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile! Galaadul de dincolo de Iordan
nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe
41
malul mării şi s-a odihnit în limanurile lui.” Mulţi din popor au rămas în
urmă, fiind ocupaţi cu treburile vieţii: unii cu turmele, alţii cu comerţul,
iar alţii pur şi simplu odihnindu-se la malul mării, în vreme de război.
Când se fac sfaturi de luptă, trebuie să renunţăm la a ne mai face planuri
pentru bunăstarea vieţilor noastre. Domnul le reproşează celor care nu
s-au implicat în luptă nepăsarea lor, atât de contrastantă cu intensitatea
războiului spiritual.
La polul opus faţă de aceştia se situează seminţile lui Zabulon şi
Neftali, despre al căror curaj stă scris: „Zabulon este un popor care a
înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie.” Curând va fi o
alegere de făcut în poporul Domnului, în vremea trezirii: vom fi
nepăsători ca Ruben, Dan şi Aşer, sau gata de a ne jertfi ca Zabulon şi
Neftali?
Izbăvirea din vremea Deborei a avut consecinţe care au durat
patruzeci de ani. Lupta a fost de numai o zi, dar urmările ei s-au prelungit
pentru mult timp. Dacă vom fi gata de lupta spirituală în ziua chemării
Sale, vom vedea eliberarea pe care Domnul ne-o poate da într-un scurt
timp. Trezirile din vechime durau puţin, dar consecinţele lor se extindeau
pe zeci sau sute de ani. Anglia şi America n-ar fi fost ceea se sunt astăzi,
dacă Domnul n-ar fi adus treziri spirituale repetate în istoria lor. Cu atât
mai multă nevoie are ţara noastră de o autentică trezire, dat fiind că noi
niciodată n-am cunoscut un astfel de eveniment în istoria noastră de
secole. Aşadar, să căutăm trezirea, s-o cerem cu credinţă, să tânjim după
ea şi să ne pregătim pentru ziua arătării slavei Sale! Să nu ne punem sub
blestemul nepăsării lui Meroza, să nu ne prindem cu treburile lumii ca
Dan şi Aşer, ci să ne ridicăm ca Debora şi Barac pregătiţi de luptă, pentru
ca Domnul să Se coboare în mijlocul nostru cu mare putere şi slavă! Amin!
42
Trezirea din vremea Judecătorilor - Iefta
V. Trezire în vremea Judecătorilor III: “Iefta –

Dumnezeu aduce din nou slava Lui în mijlocul
poporului Său”
„Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit

Baalilor şi Astarteilor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului,
dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon şi dumnezeilor
filistenilor, şi au părăsit pe Domnul şi nu I-au mai slujit. Domnul S-a aprins
de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile filistenilor şi în mâinile
fiilor lui Amon. Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea
optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă
parte a Iordanului, în ţara amoriţilor, în Galaad. Fiii lui Amon au trecut
Iordanul ca să se bată şi împotriva lui Iuda, împotriva lui Beniamin şi
împotriva casei lui Efraim. Şi Israel era într-o mare strâmtorare. Copiii lui
Israel au strigat către Domnul şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am
părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor.” Domnul a zis copiilor lui
Israel: „Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriţi, de fiii lui Amon şi de
filisteni? Şi când v-au apăsat sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat către
Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit
altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi. Duceţi-vă şi chemaţi pe
dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării
voastre!” Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va
plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!” Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul
lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel”.102
Poporul Israel a lăsat din nou ca păcatele să pună stăpânire pe
inimile lor și au început să facă lucruri pe care nu se gândiseră niciodată
că le vor face. Idolii au intrat treptat în mijlocul poporului Domnului,
gardurile sfințeniei au început să se rupă și a apărut căderea spirituală.
Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat deodată, ci au venit în viața lor
treptat, după perioada de slujire din vremea lui Iosua şi a generaţiei
imediat următoare.
„Copiii lui Israel a făcut iarăși ce nu plăcea Domnului.” Când
Dumnezeu ne ridică din anumite păcate nu trebuie să ne întoarcem din
nou privirea spre ele, pentru că vom cădea iarăşi. Tot ceea ce știm că ne
102 Judecători 10: 6-16

43
robea în trecut, trebuie evitat în prezent. Imaginea popoarelor care

apăsau asupra israeliților este imaginea păcatelor care apasă în inimile
noastre. Acestea sunt păcate înrădăcinate în noi, care în momentul căderii
noastre ajung să ne stăpânească din nou. Chiar dacă am trăit vreodată
izbăvirea, dacă facem loc acelorași păcate în viața noastră, ele nu numai că
vor reveni, dar vor ajunge și să ne stăpânească.
Israel credea că poate trăi liniștit cu niște popoare despre care
Domnul le poruncise să le nimicească, până când au ajuns într-o stare atât
de grea încât și-au dat seama că numai El îi mai poate scăpa. Tot timpul
erau conștienți de faptul că au un Dumnezeu, dar El devenise numai un
nume pentru ei; Israel era poporul ales numai cu numele, dar în viețile lor
nu mai exista prezenţa Sa, ci păcatele – reprezentate prin popoarele
străine – îi robeau.
De fiecare dată Domnul lasă poarta pocăinței deschisă, pentru ca
poporul să se poată întoarce la El: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul
şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi
am slujit Baalilor.”103 Astfel, ei își recunosc vina și starea de cădere
înaintea lui Dumnezeu. Orice păcat netratat din viața noastră ne va duce
într-o mare strâmtorare, aşa cum a făcut-o și cu copiii lui Israel.104 David
mărturisește: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele
necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga
cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu
şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului
fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”105 Nu este bine să
așteptăm până vine vremea de mare strâmtorare, cum a făcut poporul
Israel, ci trebuie să tratăm cu păcatul atunci când Domnul ni-l descoperă.
Astăzi în lume există aproape două miliarde trei sute de milioane
de creștini, dintre care mai mult de opt sute de milioane sunt protestanți,
adică oameni care stau cu Biblia în mână. Numai în țara noastră sunt
peste cinci sute de mii de oameni care se declară a fi creștini protestanți
(sau neoprotestanţi). Dacă toți aceștia ar fi cu adevărat oameni plini de
Duhul Sfânt, de sfințenia lui Dumnezeu, țara noastră ar experimenta o
mare trezire spirituală. Problema spirituală țării noastre este că poporul
Domnului nu este ceea ce ar trebui să fie. Până această stare nu este
conștientizată, nu va exista trezire în naţiunea noastră. În vremea
103 Judecători 10:10

105 Psalmul 32-3-5
44
sfârșitului, după cum este relatat în cartea Apocalipsa, sunt patru tipuri de
biserică care rămân până la venirea Domnului Isus: Tiatira - biserica
idolatră, Sardes – o biserică cu nume mare, dar moartă spiritual, Filadelfia
– singura biserică care va fi răpită și Laodicea – Biserica evanghelică care
deşi nu s-a lepădat de Hristos, având o doctrină aparent bună, se
complace în starea de căldicel, îi lipsește focul, adică Duhul Sfânt.
Domnul vrea ca noi să fim o biserică în clocot pentru El. Ioan
Botezătorul spunea despre Domnul Isus că „El vă va boteza cu Duhul Sfânt
şi cu foc.”106 Tot ceea ce face biserica din Laodicea pentru Dumnezeu este
lipsit de viață și de foc, iar Domnul nu acceptă asemenea fapte religioase
moarte. Fără plinătatea Duhului Sfânt în candelele noastre nu poate exista
ardere. Cele patru tipuri de biserică sunt cele care vor fi pe pământ în ziua
venirii Domnului, chiar acum ele coexistă și împreună formează
creștinismul zilelor noastre.
În acest capitol din Judecători poporul Domnului este prezentat
într-un moment când se depărtase de El. Singura lor șansă de a se apropia
din nou de Dumnezeu era să strige la El. Promisiunea Domnului pentru
cei care se pocăiesc de faptele lor este următoarea: ”Când voi închide cerul
şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi
trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu, peste care este chemat
Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la
căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui
ţara.”107
Când Duhul Sfânt nu se mai coboară peste poporul Domnului,
dacă oamenii își văd starea de cădere și caută fața Lui, Domnul trimite o
ploaie binecuvântată a Duhului Său peste ei. Aceasta este o trezire. Când
poporul lui Dumnezeu își vine în fire și nu se mai joacă de-a biserica, când
nu mai face forme și ritualuri, ci se pocăiește, se smerește și se roagă
căutând fața Domnului, abătându-se de la căile lui rele, Domnul ia aminte
la acest lucru și se coboară din ceruri ca să vindece țara. Domnul nu
tămăduiește numai poporul Lui, ci întreaga țară. În zilelele acestea, avem
un creștinism în țara noastră din care lipsește focul. Cât timp creștinii nu
strigă la Dumnezeu ca El să lase ploaia Duhului Sfânt peste uscăciunea lor,
nu va veni trezire spirituală. Trebuie ca fiecare om să-și vadă starea, să se
pocăiască și să înceteze să creadă că este într-o stare bună, când de fapt
106 Matei 3:11

107 2 Cronici 7:13,14
45
multe păcate îi stăpânesc viața. Faptele petrecute în vremea lui Iefta

constituie un model de trezire pe care îl putem aplica la viețile noastre.
Poporul Israel și-a venit în fire și a strigat la Dumnezeu: „Copiii lui
Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai
izbăveşte-ne astăzi!” Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit
Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.”108 Pocăința trebuie să fie
una reală, iar rezultatul acesteia trebuie să fie înlăturarea idolilor și a
păcatelor din inimile noastre. Libertățile religioase nu vor produce
niciodată trezire spirituală, ci numai acel strigăt sincer al inimii și timpul
fiecăruia cu Dumnezeu în cămăruța lui, mijlocind pentru starea căzută a
creștinilor. Dacă încă suntem robiți de păcate nu vom putea striga la
Dumnezeu pentru a ridica pe alții. Dumnezeu Își va coborî slava numai
atunci când poporul Lui se trezește din adormirea spirituală. Biserica
Domnului trebuie să se trezească pentru a fi din nou plină de viață.
În momentul în care ei se întorc cu fața spre Domnul, se
declanșează armele celui rău, care se răscoală împotriva poporului sfânt.
Cât timp nu slujim Domnului, în curăție de inimă, suntem în armistițiu cu
diavolul, care nu ne face niciun rău pentru că ne are în mâinile sale. Când
însă scoatem din viața noastră tot păcatul și începem să-I slujim
Domnului, întreg iadul se ridică împotriva noastră. Așa s-a întâmplat și cu
poporul Israel. În momentul în care s-au decis să-L urmeze pe Domnul, au
venit împotriva lor fiii lui Amon și filistenii. Poporul se decisese să
slujească Domnului, dar nu aveau niciun conducător. Ei căutau pe cineva
care să fi avut experiență în lupte, așa că s-au gândit la Iefta.
Care erau calitățile care îl recomandau pe Iefta drept conducător
al poporului în luptă? În primul rând, numele Iefta înseamnă „Dumnezeu
deschide”. Omul ales de Dumnezeu, nu este nici dintr-un neam ales, nici
înțelept în felul veacului acestuia, ci un om simplu, prin care însă
Dumnezeu deschide calea spre El oricui vrea să-L urmeze. La fel era și
Ghedeon, care a fost un alt intrument folosit de Domnul în trezirea
poporului său. El spunea despre sine: „Iată că familia mea este cea mai
săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”109
Iefta nu făcea însă parte nici măcar din casa tatălui său, ci fusese
dat afară pentru că era născut din curvie. Nu avea nimic cu care să se
poată lăuda. Astfel de oameni sunt folosiți de Domnul în trezire, oameni
108 Judecători 10:15,16

46
care n-au cu ce să se laude, pentru ca El să-și ia toată slava. David de

asemenea a fost alungat și disprețuit, dar el a rămas un om după inima lui
Dumnezeu: „Blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi
ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: „Du-te de
slujeşte unor dumnezei străini!”110.
Cea de-a doua calitate a lui Iefta consta în faptul că era un om
viteaz: „Iefta, galaaditul, era un om viteaz.”111 În orice lucrare de trezire
este nevoie de oameni curajoși, de oameni care să lupte cu duhurile
răutății în mijlocire și rugăciuni fierbinți. Biserica lui Dumnezeu este
mereu în ofensivă, ea biruie porțile locuinței morților. Oamenii
superficiali nu sunt folosiți de Dumnezeu în trezire, ci numai cei calculați
și serioși cu viața lor spirituală.
Domnul îi călește în luptă pe oamenii Săi pe care vrea să-i
folosească în lucrarea de trezire spirituală. Iefta avea experiență în lupte.
El ducea de multă vreme un război de hărțuială împotriva asupritorilor
lor. Şi noi trebuie să ne călim ducând mai întâi cele mai mici lupte, așa
cum făcea și Iefta.
O altă calitate a lui Iefta consta în faptul că era un om chibzuit și
înțelept. Când cei ce-l izgoniseră mai înainte vin să-i ceară ajutorul, el îi
confruntă mai întâi cu greşeala lor, apoi dorește să se asigure că în lupta la
care era chemat poporul va asculta de el și nu va mai face fiecare ce-i
plăcea: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi
va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?”112
De asemenea, Iefta era un om credincios, care duce întreg poporul
înaintea Domnului la Mițpa pentru a face un legământ înaintea Lui, dar și
un bun cunoscător al Scripturilor. Dumnezeu nu va folosi niciodată un om
care să nu cunoască Cuvântul Lui. Deși fusese alungat din poporul lui,
Iefta slujea Domnului şi cunoștea foarte bine istoria izbăvirilor date de
Domnul tuturor generațiilor dinaintea lui. Mai este un timp scurt în care
Dumnezeu poate face trezire, dar numai dacă se vor ridica oameni care să
Îl caute pe El cu adevărat, oameni care vor avea inima în clocot pentru El.
Ca să aducă trezire Dumnezeu caută mai întâi un om. În jurul lui
Iefta au fost oameni fără căpătâi, însă din care El a făcut mari luptători
pentru slava Lui. Când Iefta s-a pus la dispoziția lui Dumnezeu, Duhul
110 1 Samuel 26:19

47
Sfânt a venit peste el pentru a-l pregăti de luptă: „Duhul Domnului a venit
peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în
Galaad; şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.”113
Iefta a fost gata să aducă Domnului o ardere de tot din casa lui. El
avea numai o fată și o soție, pe care era pregătit să le închine Domnului. În
Israel era o mare rușine să nu ai fii sau fice. Totuși, Iefta nu ține cont de
acest lucru, ci, pentru că are toată inima predată Domnului, își închină
fiica Domnului. Un bărbat care nu mai avea descendent în Israel era
socotit drept blestemat înaintea oamenilor. Cu toate că știa care este
prețul, Iefta a fost un om chibzuit când a făcut această juruință înaintea
Domnului, chiar dacă ştia că nu va mai avea pe nimeni care să-i poarte
numele. Fiica sa n-a fost ucisă, ci s-a adus ca jertfă vie Domnului, alegând
să-I slujească Lui în întregime, fară a se mai căsători.
Dumnezeu aduce din nou slava Lui în mijlocul poporului Său şi îi
dă biruință în luptă, pentru că Iefta a fost cu totul predat Lui. Dumnezeu
cere tuturor creștinilor adevăraţi să-și predea viețile Lui în întregime,
oricât de mult ar costa. Să căutăm cu toții foloasele Sale și nu pe ale
noastre pentru că numai atunci vom avea biruință prin Duhul Sfânt.
Noi avem de luptat cu toate duhurile răutății din locurile cerești 114
care stăpânesc acum peste țara noastră. Când se ridică Dumnezeu, fug
dinaintea prezenței slavei Sale toate duhurile necurate, iar consecința
trezirii este că El stăpânește peste popor.
Iefta a avut un sfârșit fericit. El a ars din plin pentru Domnul. A
avut numai zece ani de slujire, dar acești ani au fost cu totul predați
Domnului, lucru rămas scris spre aducere-aminte în Cartea Sa. Ce se va
scrie oare despre tine, la finalul vieţii?

114 Efeseni 6:12
48
Trezirea din vremea lui Iosafat
VI. Trezirea de pe vremea lui Iosafat – ”Sfinţirea

lucrătorilor pentru lucrarea de trezire”
„În locul lui, a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui
Israel: a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda şi a rânduit căpetenii
în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim pe care le luase tatăl său,
Asa. Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale
tatălui său David şi n-a căutat pe Baali; căci a alergat la Dumnezeul tatălui
său şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel. Domnul a întărit
domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o
mulţime de bogăţii şi slavă.” Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile
Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii. În al treilea an
al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale: Ben-Hail, Obadia, Zaharia,
Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda. A trimis
cu ei pe leviţii: Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan,
Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram. Ei au
învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut
toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului. Groaza
Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n-au
făcut război împotriva lui Iosafat.”115
Viaţa lui Iosafat cu Dumnezeu se împarte în trei perioade:
începuturile bune, apoi viaţa împărţită între Dumnezeu şi lume, iar la
urmă, trezirea poporului. Începutul vieţii lui Iosafat cu Dumnezeu s-a
produs pe un fond de idolatrie şi de cădere în împărăţia lui Iuda. Tatăl lui
Iosafat, Asa, nu a fost credincios Domnului până la sfârşitul vieţii sale,
deoarece avea inima împărţită. În timpul acesta, în împărăţia din nord
poporul îşi făcuse viţei de aur înaintea cărora se închinau. Exista un fond
de confuzie religioasă, iar oamenii nu mai ştiau care este adevărul despre
Dumnezeu, căci fraţii se certau şi se luptau pe viaţă şi pe moarte între ei.
În spatele acestor lupte era diavolul, care vroia să distrugă poporul sfânt
al lui Dumnezeu.
În acele vremuri idolatria păgână în poporul ales era amestecată
cu senzualitatea, cu păcatele trupului, cu înşelăciunea şi cu multe alte
fărădelegi. Cu toate acestea, Israelul continua să se considere a fi poporul
115 2 Cronici 17:1-10

49
ales al Domnului, deşi ei se depărtaseră de legile Sale sfinte închinându-se

la tot felul de idoli străini. În aceste timpuri de confuzie Dumnezeu îl
ridică pe Iosafat pentru a aduce trezire în mijlocul poporului.
Trebuie reţinute trei aspecte foarte importante ale începutului
vieţii lui Iosafat cu Dumnezeu. În primul rând, el a îndepărtat idolatria din
Israel: „Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale
tatălui său David şi n-a căutat pe Baali; căci a alergat la Dumnezeul tatălui
său şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.” 116 Iosafat a
umblat numai în cele dintâi căi ale lui David, pentru că David, după ce a
păcătuit cu Bat-Şeba, a avut parte de o serie de războaie în casa lui. La fel
ar trebui să procedăm şi noi când vrem să urmăm exemplul unui om al lui
Dumnezeu: trebuie să căutăm doar partea lui demnă de urmat.
Iosafat nu a căutat Baalii care erau în Samaria, dar care ajunseseră
şi în Israel, ci şi-a îndreptat inima spre Dumnezeu. Dacă ne amestecăm
viaţa cu idolii, dar vrem să trăim şi cu Dumnezeu, şi cu lumea, nu vom
avea parte de binecuvântarea Lui.
După aceea, este scris că Iosafat a alergat la Dumnezeul lui David.
La Dumnezeu se ajunge alergând, iar când vom proceda astfel se vor
întâmpla două lucruri: vom lăsa în urmă tot ce era în trecut şi ne vom
apropia mai mult de Dumnezeu. Cu cât alergăm mai repede, cu atât vom
ajunge mai aproape de El. Iosafat n-a făcut ce făcea poporul, ci a despărţit
ce era curat de ce era necurat şi a mers cu Dumnezeu, fără să se amestece
în idolatria mulţimilor. Nu mai era nimeni care să-l poată îndruma în
căutările sale, ci singur a trebuit să-şi găsească drumul spre Dumnezeu.
Nu este uşor să umbli cu Dumnezeu în timpuri de confuzie
spirituală, dar trebuie să învăţăm să discernem clar glasul Domnului şi să
cunoaştem bine Cuvântul Lui. Dacă vom proceda astfel, Dumnezeu Însuşi
ne va întări. Numai mergând pe calea Lui cea strâmtă vom fi plăcuţi
înaintea Sa.
Inima lui Iosafat s-a întărit din ce în ce mai mult în căile
Domnului, datorită faptului că a ales să-L urmeze. La rândul nostru şi
nouă ni se cere să aducem Domnului o închinare plăcută, pentru că astfel
am fost creaţi, cu scopul de a fi închinători. Dacă nu ne vom închina Lui, ne
vom închina idolilor. Întărirea în căile Domnului se face prin Cuvântul
Său, iar noi nu trebuie să ne oprim din înaintarea pe calea Domnului,
indiferent de ceea ce cred cei din jurul nostru.
116 2 Cronici 17:3,4

50
În al treilea rând, Iosafat a trimis căpetenii pe care le-a însărcinat

să înveţe pe popor căile Domnului prin Cuvântul Lui. Cartea Legii
Domnului a fost pusă la loc de cinste, iar Domnul a onorat acest lucru prin
trezirea pe care urma să o facă. Ca ucenici ai Domnului, este datoria
noastră să străbatem toate cetăţile ţării pentru a-i învăţa pe oameni căile
Sale sfinte.
Iosafat a avut un început foarte bun cu Dumnezeu, dar mai
important decât începutul unui lucru este sfârşitul lui. El nu a continuat la
fel, ci a avut o viaţă împărţită între Dumnezeu şi idoli, după cum este scris:
„Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab.”117 Pentru
că a dorit să nu mai aibă presiuni din partea lui Ahab, împăratul lui Iuda a
decis să se încuscrească cu cel din Samaria. Oamenii evlavioşi întotdeauna
vor fi prigoniţi, dar soluţia nu este să ne însoţim cu cei care slujesc
idolilor, ci să aşteptăm ca aceştia să se pocăiască. Dumnezeu nu doreşte să
ne amestecăm cu cel care trăieşte în nelegiuire, ci condamnă acest lucru.
Iosafat nu trebuia să cadă la pace cu Ahab pentru a scăpa de luptă, ci să
stea ferm pentru neprihănirea Domnului.
Mai mult decât atât, Iosafat s-a dus la luptă cu un idolatru notoriu,
amestecându-se în lucrări cu un om al fărădelegii. Un om sfânt nu poate
merge să facă evanghelizare cu creştini fireşti şi lumeşti, căci Domnul nu
va însoţi această lucrare. Trebuie să ascultăm în totul de cuvintele
Domnului: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce
legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună
lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce
legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui
Dumnezeu cu idolii? De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,
zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.”118
Dumnezeu împiedică însoţirile nelegiuite, deci să nu ne facem părtaşi
păcatelor celor care nu îşi sfinţesc viaţa.
Dumnezeu, în îndurarea Lui, îi trimite un prooroc, pe Mica, cel
care acceptă să proorocească numai datorită faptului că Iosafat era acolo.
Ahab avea obiceiuri aparent asemănătoare cu ale celor credincioşi şi
cheamă proorocii lui în număr de două sute. Pe lângă aceşti prooroci falşi
este chemat însă şi Mica, omul care vorbea din partea Domnului. Din
păcate, Mica nu este ascultat, ci batjocorit de către Ahab în faţa lui Iosafat,
care însă nu ia nicio atitudine atunci când prorocul este lovit peste obraz.
117 2 Cronici 18:1

118 2 Corinteni 16:14-17
51
Proorocii falşi pretindeau că au înăuntrul lor Duhul Domnului, de aceea au

prorocit o biruinţă închipuită, dar Mica rosteşte sentinţa asupra lui Ahab:
„Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis:
„Voi, toate popoarele, auziţi!”119
Ignorând Cuvântul Domnului, Iosafat pleacă la luptă împreună cu
Ahab, chiar dacă se pune în pericol de moarte: „Împăratul lui Israel şi
Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad.”120 Iosafat a
procedat ca un om necugetat şi a mers la luptă cu Ahab, care este ucis, dar
Dumnezeu, în îndurarea Lui, îl scapă pe împăratul lui Iuda de la moarte.
„Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la
Ierusalim. Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului
Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul?
Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine. Dar tot se mai găseşte şi
ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe
Dumnezeu.”121 Prin purtarea lui, Iosafat L-a mâniat pe Domnul. Nu ne
putem juca cu teama de Dumnezeu, amestecându-ne cu cei nelegiuiţi.
Singura scăpare a lui Iosafat de mânia lui Dumnezeu a fost pocăinţa. În
momentul în care nu rămânem alipiţi de Cuvântul Domnului şi ne
îndepărtăm de El atragem asupra noastră mânia Lui, pentru neascultarea
de care dăm dovadă.
Din fericire, Iosafat se pocăieşte, iar acest lucru reiese din faptele
sale: „Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin
mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus
înapoi la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.”122 Dacă ne despărţim de cei
nelegiuiţi, Dumnezeu ne poate folosi să-i întoarcem pe aceştia la Domnul.
Abia după ce există această separare, Dumnezeu începe să lucreze trezire
în popor. Aceasta este condiţia ca El să lucreze: să ieşim din Babilon şi să
ne separăm de tot ce este murdar. Trebuie să fim oameni, să ne întărim în
Domnul, chiar dacă am fi singurii care L-am căuta, fără să ne amestecăm
în păcatele celorlalţi. Prin faptul că s-a unit cu Ahab, Iosafat s-a făcut
părtaş idolatriei sale. Datorită mustrării Domnului, el ajunge la pocăinţă,
iar apoi începe să poată fi folosit ca să trezească poporul.
După momentul de pocăinţă, Iosafat devine plin de râvnă pentru a
conduce poporul la Dumnezeu şi începe să pună judecători în toate
119 2 Cronici 18:27

120 2 Cronici 18:28
121 2 Cronici 19:1-3
122 2 Cronici 19:4
52
cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate. Chiar dacă Dumnezeu
fusese mâniat pe Iosafat, El îl iartă pentru neascultarea lui şi îl foloseşte în
lucrarea de trezire a poporului.
Trezirea poporului Domnului în vremea lui Iosafat poate fi
rezumată în şapte etape, care au relevanţă şi pentru noi, cei care astăzi
căutăm vremurile de înviorare în Biserica Sa:
1. Înfăptuirea dreptăţii în ţară
„Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru
oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi
rosti. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor
voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se
are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”123 Dumnezeu ne
cere să facem dreptate, să spunem oamenilor cuvintele Sale fără ocolişuri,
ca să putem fi folosiţi în lucrarea Sa.
2. Opoziţia satanică
„După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon şi cu ei nişte maoniţi au
pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat,
zicând: „O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din
Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.” În spaima sa, Iosafat şi-a
îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post pentru tot Iuda.”124 Cât
timp suntem adormiţi din punct de vedere spiritual, nu vom duce nicio
luptă, dar în momentul în care Dumnezeu ne trezeşte, toate forţele iadului
se vor ridica împotriva noastră. În astfel de momente, mai mult ca
oricând, trebuie să-L căutăm pe Domnul din toată inima.
3. Postul şi rugăciunea.
Rămas fără niciun fel de ajutor în faţa puterii imense a
vrăjmaşilor, Iosafat îşi îndreaptă privirea spre singurul care l-ar fi putut
salva şi se roagă Lui: „Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu
Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor?
Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate
împotrivi? Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării
acesteia dinaintea poporului Tău, Israel, şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna
de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea? O, Dumnezeul nostru, nu-i
vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari
123 2 Cronici 19:5-7

124 2 Cronici 20:1-3
53
mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii

noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” 125 Noi, ca şi oameni, suntem fără putere
înaintea iadului care îşi dezlănţuie forţele împotriva noastră, dar
Dumnezeu este Cel care ne aduce biruinţa. Ochii noştrii trebuie să se
îndrepte înspre El, punându-ne toată încrederea numai în Domnul.
4. Răspunsul Domnului n-a întârziat să vină, fiind pe măsura credinţei

pe care Iosafat a avut-o în El:
„Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel,
fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levitul, dintre fiii
lui Asaf. Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu,
împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă
înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţumi, căci nu voi veţi lupta, ci
Dumnezeu. Mâine coborâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i
veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiului Ieruel. Nu veţi avea de luptat în
lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va
da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine,
ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!”126 Trebuie să mergem înainte cu
curaj bazându-ne pe făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ştiind că
Domnul va lupta pentru noi.
5. Credinţa şi smerenia absolută

„Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ, şi tot Iuda şi locuitorii
Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea
Lui. Leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au sculat şi au
lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel.” 127 Poporul
a început să-L laude pe Domnul înainte chiar de a fi obţinut biruinţa. Nu
are rost să facem forme ritualice în faţa Sa, ci lauda la adresa lui
Dumnezeu trebuie făcută cu putere din toată inima, prin credinţă.
6. Îmbărbătarea poporului
„A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La
plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii
Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi;
încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.”128 Trebuie să ne încredem în
125 2 Cronici 20:6-11,12

126 2 Cronici 20:13:17
127 2 Cronici 20:18,19
128 2 Cronici 20:20
54
Domnul Dumnezeu, dar şi în omul care vorbeşte din partea lui Dumnezeu.
Iosafat s-a încrezut în fiul lui Asaf care îi vorbea din partea Domnului,
crezând că tot ce spunea era Cuvânt venit din cer.
7. Biruinţa prin laudă

Strategia de luptă a lui Iosafat, oricât ar fi părut de ciudată celor
deprinşi cu armele, a fost să trimită înaintea oştirilor vrăjmaşe pe nişte
cântăreţi ai Domnului: „Apoi, în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi
care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe
Domnul şi ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!” În
clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva
fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care
veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-
au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu
desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir,
s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească. Când a ajuns Iuda pe înălţimea de
unde se zăreşte pustiul, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte
trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase.”129 Credinţa sa şi a
poporului în cuvintele Domnului, au fost onorate prin faptul că el a pus pe
fugă toată oştirea vrăjmaşului.
Rezultatele trezirii n-au întârziat să apară. În primul rând, poporul
Domnului a lăudat şi mai mult pe Dumnezeu: „A patra zi, s-au strâns în
valea Beraca unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul
acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. Toţi oamenii
din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors
la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii
lor. Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului în sunete de lăute şi de harpe
şi trâmbiţe.130
Apoi, ca rezultat al trezirii, s-a aflat pretutindeni că Domnul este
prezent în mijlocul poporului Său: „Groaza Domnului a apucat toate
împărăţiile celorlalte ţări, când au auzit că Domnul luptase împotriva
vrăjmaşilor lui Israel. Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul
lui i-a dat pace de jur împrejur.”131 Cu toate că Iosafat a avut parte de
vremuri de trezire spiritulă în popor, mai târziu le-a uitat şi a căzut iarăşi
în nebunia lui: „Iosafat a domnit peste Iuda... După aceea, Iosafat,
împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare
129 2 Cronici 20:21-24

130 2 Cronici 20:26-28
131 2 Cronici 20:29,30
55
era nelegiuită. S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la

Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber. Atunci Eliezer, fiul lui Dodava din
Mareşa, a prorocit împotriva lui Iosafat şi a zis: „Pentru că te-ai unit cu
Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.” Şi corăbiile au fost sfărâmate şi n-au
putut să se ducă la Tarsis.”132 Omul lui Dumnezeu trebuie să fie constant şi
să vegheze pentru a nu cădea în vechile păcate.
În istoria trezirilor religioase au fost oameni pe care Dumnezeu
i-a ridicat, dar care au căzut în aceleaşi forme religioase din care ieşiseră.
Fiecare dintre noi trebuie să se păzească de însoţirile nelegiuite şi să
vegheze ca nu cumva să cadă în vechile păcate. Tot ce este scris în Biblie
trebuie să ne servească drept pilde pentru a nu face şi noi aceleaşi greşeli
pe care le-au făcut cei despre care este scris. Să ne punem toată
încrederea în El pentru că Dumnezeu va trezi pe toţi cei care se pun la
dispoziţia Lui pentru a fi folosiţi în luptele Sale spirituale. Biruinţa este de
partea celor ce se vor încrede până la capăt în El! Amin!
132 2 Cronici 20:31-34, 35-37

56
Trezirea din vremea lui Iosia
VII. Trezirea din vremea lui Iosia – “Descoperirea

întregului Cuvânt al Domnului”
„Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi
unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia din
Boţcat. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea
tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la
stânga. .. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit
cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a
citit-o. Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis:
„Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă şi l-au dat în mâinile
meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.” Şafan,
logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi
Şafan a citit-o înaintea împăratului. Când a auzit împăratul cuvintele din
cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele. Şi împăratul a dat porunca aceasta
preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan,
logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe
Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele
cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului care s-a aprins
împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii
acesteia şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.” 133
Istoria aceasta are loc spre sfârșitul perioadei de domnie a regilor
evrei în Israel. Domnia în Israel a început cu primul rege, Saul, și s-a
sfârșit la puţin timp după împăratul Iosia. Fiindcă Saul nu și-a păstrat
demnitatea până la capăt a fost înlocuit cu David, om după inima lui
Dumnezeu. Ulterior împărăția a fost împărţită în două: zece seminții se
duc în Nord și își pun un împărat ales după mintea tinerilor din acea
vreme, pe Ieroboam, iar celelealte două seminții din Sud rămân fidele
casei lui David. Această linie de domnie se păstrează până la împărații
Ezechia și Iosia, ultimii doi împărați buni, cu inima predată Domnului.
Cărțile Împăraților ilustrează starea noastră. Dacă venim la
Domnul cu pocăință, nu numai că primim o haină albă, dar El ne dă chiar o
haină de împărat. Cuvântul Lui este adevărat și ceea ce spune El se
împlinește: „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu
133 2 Împăraţi 22:1-13

57
sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl
Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!”134. Din păcate, mai mulți
au fost împărații răi în Israel, decât cei buni. Solomon a fost primul care a
început să aducă această cădere în Israel, deoarece se căsătorise cu femei
străine. Din această cauză apar pe vârfurile munților și ale dealurilor
dimprejur înălțimile, care sunt o pricină de idolatrie și curvie pentru
poporul Domnului. După Solomon sunt mai mulți împărați buni, dar
niciunul nu distruge înălțimile și nu duce lucrarea de curăție până la
capăt. Ei ajung să reformeze poporul, însă numai până la un anumit punct.
Iosia își începe domnia la numai opt ani. El primise o educație
creștină de la mama lui, Iedida, care reușise să-l învețe bine calea
Domnului. Soțul ei era Amon, un om păgân care se împotrivea lucrării lui
Dumnezeu, de aceea și Domnul i-a tăiat domnia foarte repede.
Noi n-avem nicio scuză să nu ne educăm copiii bine pe calea
Domnului, deoarece această femeie cu toate că avea atât soțul, cât și
socrul (Manase) ca nişte păgâni, ea l-a educat pe Iosia după Cuvântul
Domnului. În timpul domniei lui Iosia avea să se producă o mare trezire în
Israel. La fel s-a întâmplat de multe ori în istorie: în spatele trezirilor au
stat femei care au făcut lucrarea Domnului, educându-și copiii în teama de
Dumnezeu, știind să îi învețe să se orienteze în Scriptură. În acelaşi mod,
și copiii noștri trebuie să vadă fața Domnului Isus în noi.
Următorul lucru care ne este relatat despre Iosia este modul în
care a început el să-L caute pe Domnul: „În al optulea an al domniei lui, pe
când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi
în al doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi,
de idolii Astarteii, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.”135 Iosia a
început să-L caute pe Domnul de la vârsta de șaisprezece ani. În al
doisprezecelea an a început să curățească Israelul de idoli. La vârsta de
douăzeci de ani a intrat în deplinătatea drepturilor de a lua decizii singur.
Datorită faptului că mama lui îi arătase tot răul care ajunsese să se facă în
Casa Domnului, Iosia a trăit mereu cu gândul că la vârsta maturității lui va
curăți Templul Domnului. Timp de șase ani Iosia a tot făcut curățenie în
Templul lui Israel.
Noi trăim într-o vreme în care creștinismul este amestecat cu
idolatria, în care se trăiesc vieți duplicitare, iar primul lucru pe care
134 Apocalipsa 1:5,6

135 2 Cronici 34:3
58
trebuie să-l facem este curățenia în viețile noastre. Iosia n-ar fi putut
curăți Templul, dacă viața lui n-ar fi fost curată înaintea Domnului. Nu ar
fi fost folosit în lucrarea Domnului dacă el însuși nu se curățea. La fel este
și cu fiecare dintre noi: dacă nu ne sfințim, nu putem face nicio lucrare
pentru Dumnezeu. Cei care se numesc creștini trebuie să stea cu inimile
plecate înaintea Domnului, simțind tristeţea Sa pentru poporul care este
într-o stare de cădere.
Trebuie să vedem starea aceasta a poporului creștin, să ne
curățim și să stăm înaintea Sa cu rugăciuni de mijlocire. Dumnezeu vrea
să ne folosească pe toți încă din tinerețe. Chiar dacă am pierdut atâția ani
din viețile noastre, Domnul dorește ca noi să ne punem viețile în ordine
față de El și să simțim durerea pe care și El o simte pentru biserica
adormită.
„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste
orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor
avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise! Căci făgăduinţa aceasta este
pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în
oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”136 Această
făgăduință este pentru cei care trăiesc în vremurile de pe urmă, adică
pentru noi toți, cei care suntem în viaţă astăzi. Primul lucru pe care
trebuie să-l facem înainte de a vedea promisiunea Domnului împlinită
este să avem o pocăință autentică.
Faptul că poporul găsise printre dărâmături sulul Legii, era o
dovadă că ei nu citeau Legile Domnului. Cuvântul Lui este un foc și trebuie
predicat în întregime, prin Duhul Sfânt. Împăratul, după ce a citit cele cinci
cărți ale lui Moise, timp în care nu a mâncat și nu a băut nimic, și-a sfâșiat
hainele împărățești realizând că nu împlinise tot Cuvântul Său. Inima lui
s-a pocăit imediat de acest mare păcat și a cerut îndurarea Domnului
peste el și peste întreg poporul. Dacă noi nu împlinim tot Cuvântul
Domnului ne atragem blestemul Lui asupra noastră. Trebuie să împlinim
și să ascultăm tot ce este scris în Biblie, fiindcă: „Toată Scriptura este
insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea
înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit
şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”137
136 Faptele Apostolilor 2:17,39

137 2 Timotei 3:16,17
59
Cuvântul Domnului este lăsat pentru noi ca să împlinim tot ce este

scris în El. Domnul vrea să ne învețe și să ne mustre, tocmai pentru a ne
îndrepta căile numai spre El, pentru că firea noastră păcătoasă tinde să ne
ducă la pierzare. Trebuie să ne judecăm cu duritate după Cuvântul
Domnului. Dacă lăsăm lăstari în inimile noastre, roadele vor fi numai
faptele firii pământești. Scriptura trebuie să ne servească drept hrană
pentru sufletele noastre. Cu toții avem nevoie de Cuvântul Lui, trebuie să
înfometăm după Cuvânt și să-l împlinim în întregime. Dacă n-am făcut așa,
să procedăm ca și Iosia, să ne pocăim și să alegem să împlinim tot ce este
scris în Biblie.
Iosia era un om credincios, curat și plin de râvnă pentru
Dumnezeu, dar cu toate aceastea a avut motive să se pocăiască. Dacă Iosia
a procedat astfel, cu atât mai mult noi cei de astăzi trebuie să ne pocăim
înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus le cere la cinci din cele șapte Biserici
din Apocalipsa să se pocăiască. Avem motive să ne pocăim, pentru că
trăim un creștinism care nu împlinește tot ce este scris în cuvânt. Trebuie
să ne ducem pocăința până la capăt cu frică și cutremur. Aceasta este o
stare continuă în viața creștinului.
Biserica Domnului a început în putere, timp de trei sute de ani,
extinzându-se mult în prigoană, dar astăzi este într-o stare de dărâmare
spirituală. Totuși, Domnul va revărsa Duhul Lui peste cei care în vremea
din urmă se trezesc din starea lor de căldicel și se pocăiesc cu adevărat că
n-au fost o mărturie vie a credinţei. Când Biserica se va trezi, Domnul va
adăuga din nou la numărul ei oameni care nu-L cunosc. Biserica Lui va
termina alergarea în slavă și plină de puterea Duhului Sfânt: „Dar chiar
acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset
şi bocet!” Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul
Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung
răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le
trimite. Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de
sărbătoare! Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă!
Oamenii trebuie să se întâlnească cu Dumnezeu când ajung într-o
Biserică a Lui, nu cu niște oameni obosiţi şi plictisiţi de ritualurile lor
religioase. Iosia a luat-o de la început cu Dumnezeu și chiar dacă avea un
trecut curat înaintea Domnului, a început din nou cu pocăință.
Imediat după aceasta, împăratul trimite să ceară un cuvânt de la
proorocița Hulda, prin care Domnul îi vorbește spunându-i că mânia Lui
este aprinsă din cauza necinstirii Numelui Său de către poporul Său. Așa
60
se întâmplă și cu noi, cei de astazi. Mânia Lui este gata să se dezlănțuie

peste toți cei care urăsc Numele Lui și-L batjocoresc prin nelegiuirile lor:
„Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci
mânia Lui este gata să se aprindă!”138
Mânia Lui este pe punctul de a începe pe acest pământ. Trăim o
scurtă perioadă în care Domnul mai face o ultimă chemare înainte de
revărsarea mâniei, ca să pregătească o Mireasă curată, sfântă și
neprihănită. Întotdeauna Domnul a scos din mijlocul mâniei Lui pe cei
neprihăniți, așa cum a procedat și cu Enoh, cu Noe și familia lui, cu Lot şi
ai săi. Vine clipa când mânia Lui se va revărsa. Dacă noi ne pocăim cu
adevărat având vieți transformate, și cei din casele noastre vor avea o
șansă să se pocăiască. Prezența Domnului trebuie să fie în casele noastre,
prezența Lui trebuie să fie peste viețile noastre, iar cei de lângă noi să o
simtă.
Domnul Isus este gata să vină. Venirea Lui este iminentă, iar dacă
stăm nepăsători vom avea un sfârșit groaznic. Trebuie să-i avertizăm și pe
ceilalți creștini, care nu realizează cât de aproape este venirea Lui.
Domnul nu va răpi pe niciun creștin care se află într-o stare de căldicel, ci
numai pe cei care simt o dragoste fierbinte pentru Dumnezeu și pentru cei
ce pier. Dacă suntem plini de râvnă pentru El, vom fi folosiți în lucrarea
Lui de trezire.
Domnul ar trebui să poată spune despre fiecare dintre noi
cuvintele pe care i le-a adresat și lui Iosia: „Pentru că ţi s-a mişcat inima,
pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus
împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă
şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu
am auzit.”139 Să nu ne împietrim în starea de nepăsare, ci să venim cu
smerenie şi cu pocăință înaintea lui Dumnezeu, să ne sfâșiem inimile,
pentru ca El să audă gemetele noastre și să trimită Duhul Lui peste noi.
Trebuie să încetăm a mai urmări lucrurile de pe acest pământ și să
începem să căutăm foloasele Domnului.
„Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ
înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul şi să păzească
poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca
să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea
138 Psalmii 2:12

61
aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.”140 Dacă n-am trăit tot

Cuvântul, trebuie să ne angajăm în a-L urma pe Dumnezeu, să ne
îndatorăm înaintea Lui să împlinim tot ce ne-a lăsat scris. Să dorim ca
slava Lui să vină înapoi în mijlocul poporului Său! Domnul ne va cere
socoteală de toate cuvintele pe care le-am rostit în fața Sa, când I-am
promis de-atâtea ori că-I vom sluji.
Poporul Domnului a început să scoată din Templu idolul Astarteii,
care era simbolul curviei. Acest păcat se întâmpla în Casa Domnului. La fel
de mari păcate se întâmplă astăzi și între cei ce se consideră Biserica
Domnului, de aceea trebuie să avem îndrăzneala de a nimici păcatul care a
pătruns în adunări și să-l dăm pe față prin modul nostru curat de viețuire.
Nu trebuie să mai existe niciun compromis cu păcatul, ci să trăim în
sfințire înaintea Domnului.
Cuvântul Lui este un ciocan cu care trebuie să dărâmăm tot ce este
idolatrie în inima noastră. Să nu cruțăm nimic din tot ceea ce trebuie
nimicit! Numai după aceea putem veni înaintea Domnului în curăție,
pentru a-L lăuda pe El. Numai cei cu inima curată Îl pot lăuda pe
Dumnezeu, cei cu o inimă recunoscătoare pentru că au fost scoși din
păcatele în care trăiau.
Domnul l-a cinstit pe Iosia prin cuvintele: „Înainte de Iosia, n-a fost
niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot
sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată Legea lui Moise; şi
chiar după el, n-a fost niciunul ca el.”141 La moartea sa a primit o cinste
deosebită, iar poporul a simţit o durere profundă: „Slujitorii l-au luat din
car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalim. A murit şi a fost
îngropat în mormântul părinţilor săi. Tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe
Iosia. Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia. Toţi cântăreţii şi toate
cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi şi
au ajuns o datină în Israel. Cântările acestea sunt scrise în „Cântecele de
jale.”142
Ce se va spune despre fiecare dintre noi, în urma trăirii noastre cu
Dumnezeu? Este vremea ca poporul Domnului să se întoarcă la El cu toată
inima, cu pocăință, să conștientizeze starea în care se află, pentru ca

142 2 Cronici 35:24-25
62
Domnul să trimită din nou vremuri de înviorare şi de revărsare a Duhului

Său dătător de viaţă.
63
Trezirea din vremea lui Ezra
VIII. Trezirea din vremea lui Ezra – ”Eliberarea

poporului pentru zidirea Bisericii Domnului ”
Poporul Domnului trebuie să cugete zi şi noapte la Legea Lui, ca să

poată înţelege tot ceea ce El doreşte să îi comunice. La fel cum Dumnezeu
i-a vorbit poporului Israel în vechime, El poate vorbi şi astăzi Bisericii
Sale, prin aceleaţi cuvinte aplicate la vremea de acum.
În cartea Ezra citim că Domnul Dumnezeul cerurilor a poruncit
împăratului Cir să Îi zidească o Casă la Ierusalim în Iuda: “Aşa vorbeşte Cir,
împăratul perşilor: “Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate
împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în
Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el şi să se
suie la Ierusalim, în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului
lui Israel!”143
Domnul Dumnezeu promisese încă de pe vremea lui Moise ca va
locui în mijlocul poporului Său, lucru care s-a şi întâmplat, încă de la
trecerea Mării Roşii. Poporul Israel fusese ţinut în robie timp de 435 de
ani. Unii se născuseră robi, cum era cazul lui Aaron, fratele lui Moise, care
82 de ani din viaţa lui îi trăise ca sclav.
Când poporul Israel a ajuns pe cealaltă parte a Mării Roşii, văzând
că egiptenii fuseseră înghiţiţi de ape, Miriam, sora lui Moise, a izbucnit
într-o cântare de laudă pentru slava lui Dumnezeu, fiindcă îşi căpătase
libertatea atât de mult dorită prin braţul Său atotputernic. Bucuria
poporului era foarte mare, căci văzuseră cu ochii lor cum asupritorii
fuseseră nimiciţi pentru totdeauna.
Lucrul cel mai important însă care s-a întâmplat în viaţa lor n-a
fost obţinerea libertăţii, ci faptul că Dumnezeu venise să locuiască în
mijlocul poporului Său. Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată în istoria
omenirii. Avraam se întâlnise în vechime deseori cu Dumnezeu, dar lui nu
I se arătase ca un stâlp de foc noaptea şi un nor de fum ziua, care să
rămână tot timpul în mijlocul taberei unde locuia, în faţa cortului său. Cu
mult mai importantă decât eliberarea lor din robie, era prezenţa lui
Dumnezeu, care venise locuiască în mijlocul lor. Stâlpul de foc şi cel de
fum nu s-au depărtat din mijlocul poporului timp de 40 de ani, astfel încât
143 Ezra 1:2-3

64
Israel putea vedea tot timpul slava lui Dumnezeu, fiind practic înconjurat
de ea.
Din momentul scoaterii israeliţilor din robia egipteană, Dumnezeu
începe planul Său care ar putea fi rezumat astfel: “Să-Mi facă un Locaş
Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.”144 Poporul trebuia să se sfinţească, ca
să poată beneficia de slava divină. Dumnezeu nu-Şi schimbă planurile nici
astăzi – condiţia ca El să locuiască în mijlocul poporului Său a fost de la
început şi va fi până la sfârşit sfinţirea vieţii. În ceruri, cei care stau
împrejurul scaunul de domnie al lui Dumnezeu pentru a-L lăuda sunt
sfinţii care se aruncă cu faţa la pământ înaintea Lui.
Dumnezeu vrea să locuiască şi astăzi cu omul – în primul rând în
inima lui, fiindcă acesta a fost primul Său locaş înainte de căderea lui
Adam. Al doilea locaş unde a locuit El a fost Cortul Întâlnirii, din mijlocul
taberei lui Israel.
Patru sute de ani mai târziu, împăratul David plănuieşte să-I
construiască Domnului o casă, gândindu-se: “Eu locuiesc într-o casă de
cedru şi Dumnezeu să locuiască într-un cort?”145 Spre deosebire de tatăl
său, Solomon, fiul care a primit înţelepciune de la Dumnezeu, ştia bine că
nici o casă nu-I destul de bună pentru El: “Cerurile şi cerurile cerurilor nu
Te pot cuprinde, cu atât mai mult această casă pe care Ţi-o construiesc
eu”146 Cu toate acestea, Solomon primeşte aprobarea Domnului şi-I
construieşte o casă mare, alcătuită din nişte pietre despre care se spune
că ar fi cântărit zeci de tone fiecare. Cioplite în munte, aceste pietre
impunătoare reprezentau o minune tehnologică, fiindcă nu s-a putut
elucida cum au fost transportate până la locul construirii Templului, în
Ierusalim.
În momentul inaugurării Templului, Dumnezeu îl umple cu slava
Sa, astfel încât preoţii n-au mai putut face slujba lor rânduită din cauza
prezenţei Sale copleşitoare. Astfel au înţeles şi ei ceea ce tatăl lor Aaron
aflase în timpul vieţii sale, faptul că Dumnezeu este un foc mistuitor.
(Aaron a înţeles foarte bine acest lucru când doi dintre fii lui au fost
mistuiţi de focul Domnului)147.
144 Exod 25:8

145 2 Samuel 7:2
147 Leviticul 10:1
65
Acest templu a durat până în anul 606 î.Hr., când a fost distrus de
către babilonieni, iar poporul a fost dus în robie. Înainte că Israel să fie
dus în întregime rob în Babilon, prorocul Ieremia i-a prevenit, chemându-i
la pocăinţă. Poporul se înşela singur spunându-şi că au Templul Domnului
în mijlocul lor, deci niciodată nu vor fi pedepsiţi pentru păcatele lor.
Dumnezeu le trimite cuvântul Său prin Ieremia îndemnându-i să nu se
hrănească cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului,
Templul Domnului, Templul Domnului!”148
Pentru că n-a ascultat de Dumnezeu, poporul Israel a fost dus în
robie timp de șaptezeci de ani, după cuvântul pe care îl rostise Domnul
prin prorocul Ieremia. La împlinirea vremii, El trezeşte inima lui Cir
pentru a le decreta a doua eliberare din istoria lor: “În cel dintâi an al lui
Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin
gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a
pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia
lui“149
Împăratul Cir recunoaşte că Domnul Dumnezeul cerurilor i-a dat
toate împărăţiile pământului în stăpânire şi este înştiinţat de porunca să-I
zidească o casă la Ierusalim, în Iuda. Cir ascultă de Dumnezeu, dă edictul
de eliberare, dar – lucru foarte tragic – poporul lui Dumnezeu nu ascultă
de Cuvântul Său, cu excepţia unei minorităţi: “Toată adunarea (celor care
părăsesc Babilonul) era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de
inşi”150 Cu toate că împăratul dă porunca în ascultare de Domnul, poporul
nu se supune poruncii Lui. Numai o mică rămăşiţă se duce să zidească din
nou Templul, în timp ce majoritatea (sute de mii, probabil) rămân să
beneficieze de belşugul pe care îl oferea Babilonul. Ieşirea din Babilon
presupunea pierderea afacerilor, a prosperităţii, iar cei mai mulţi n-au
fost dispuşi să plătească preţul. Fiindcă majoritatea au preferat
prosperitatea Babilonului, Dumnezeu alege doar o rămăşiţă de oameni
credincioşi care să zidească Templul Său, locul unde mai târziu va intra cu
adevărat El Însuşi, în persoana Domnul Isus.
Aplicând aceste lucruri la vremurile noastre, Cuvântul lui
Dumnezeu ne spune că de fiecare dată când poporul Său este într-o stare
de dărâmare spirituală, majoritatea vor afirma că se simt bine în starea
lor, din cauza orbirii. Atunci însă când El ne deschide ochii cu adevărat,
148 Ieremia 7:4

149 Ezra 1:1
150 Ezra 2:64
66
începem să vedem realitatea faptului că nu suntem nici pe departe atât de

bine spiritual, cum ne plăcea să credem despre noi înşine.
Când Dumnezeu ne redă vederea spirituală, putem observa bine
starea babilonică în care se află creştinismul de astăzi. În aceste momente
Cuvântul Său ne porunceşte să ieşim din Babilon, din dărâmarea
spirituală în care se complac majoritatea celor care se cred popor al
Domnului.
În vremea lui Ezra, Templul Domnului era dărâmat, în ruină.
Dumnezeu dă poruncă oamenilor să zidească din nou casa Lui… Suntem
în epoca în care porunca lui Dumnezeu pentru noi este să zidim casa Lui.
Unii au crezut că este vorba doar despre nişte ziduri, şi, călăuziţi de acest
gând, s-au apucat să ridice clădiri, crezând că aceastea sunt biserici.
Biserica Domnului însă – adevărata Sa Biserică – este alcătuită numai din
oameni sfinţi, din pietre vii: “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi
o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti,
plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”151 Aceasta este biserica despre
care a spus Domnul Isus că “voi zidi Biserica Mea, şi porţile locuinţei
morţilor n-o vor birui”152
După ce a fost dărâmat cel de-al doilea Templu, din vremea
lucrării publice a Domnului Isus şi până astăzi, Dumnezeu nu mai
locuieşte în case făcute de mâini omeneşti, ci înlăuntrul oamenilor, unde
trebuie zidită o casă duhovnicească. Dacă cineva vrea să-L găsească pe
Dumnezeu, nu trebuie să se ducă până la Ierusalim, pentru că astăzi noi
suntem Templul Său – Biserica Domnului, iar dacă aceasta biserică se află
în dărâmături, fiecare dintre noi va trebui să contribuie la ridicarea ei.
Întotdeauna va exista o rămăşiţă credincioasă Domnului, o
rămăşiţă în care El va pune Duhul Lui cel Sfânt: „Lucrul acesta nu se va
face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul
oştirilor!”153 Aceşti oameni dispuşi să construiască casa lui Dumnezeu nu
sunt nici înstăriţi, nici capabili, nici cu abilităţi deosebite, dar sunt cei pe
care Dumnezeu îi foloseşte pentru a zidi casa Lui duhovnicească, unde El
să-Şi aşeze prezenţa Lui. Domnul a rostit acelaşi Cuvânt şi pentru vremea
noastră: “Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.”154
151 1 Petru 2:5

152 Matei 16:18
153 Zaharia 4:6
154 Exodul 25:8
67
Orice adunare unde nu este prezenţa Domnului este o adunare

moartă. Domnul Isus spunea unei biserici: “îţi merge numele că trăieşti,
dar eşti mort.”155 O adunare moartă cu siguranţă nu va fi răpită la venirea
Sa. Este vremea în care se construieşte Biserica Domnului, prin ceea ce dă
fiecare credincios ca parte a Trupului. Din păcate, în vremea lui Ezra,
dintre toţi cei ce au fost chemaţi să zidească Templul Domnului, doar o
rămăşiţă a răspuns chemării. La fel se întâmplă şi în zilele noastre: unii
vor alege prosperitatea Babilonului, iar alţii vor primi ocara, ruşinea,
dispreţul şi batjocura, pentru că zidesc Biserica Lui.
Ezra a plecat împreună cu cei 42.000 de oameni, neînsoţit de o
armată, cu toate că duceau cu ei lucruri valoroase (aur, argint şi alte
lucruri preţioase). Poporul avea de parcurs un drum lung de aproximativ
1.500 de km pe jos, cărând după ei uneltele şi vasele Templului. Pentru a
ajunge în siguranţă la Ierusalim, poporul a ţinut un post de trei zile, ca
mâna protectoare a lui Dumnezeu să fie peste ei, aşa cum s-a şi întâmplat.
Ei au ajuns în siguranţă în ţară, călăuziţi şi apăraţi de Domnul, fără să
piardă ceva din lucrurile valoroase pe care le purtau.
Departe de a căpăta liniştea mult dorită, când poporul Domnului
ajunge în ţară, alte lupte şi ameninţări li se pun înainte, căci erau aşteptaţi
de popoarele duşmane care căutau să-i distrugă. La fel se întâmplă şi în
zilele noastre. Când cineva vrea să zidească Casa Domnului, se expune la
pericole de tot felul. Vrăjmaşul nu are nimic împotriva celui ce merge la o
biserică şi este doar un membru de faţadă. Dar atunci când îţi pui inima să
zideşti Casa lui Dumnezeu, să extinzi împărăţia Lui pe pământ, îţi vei
câştiga un vrăjmaş care va sta tot timpul împotriva ta.
Noi lupte spirituale vor începe. Oricine va dori să intre în lucrarea
lui Dumnezeu va avea parte de împotrivirea celui rău. Dacă înainte de
aceasta trăiai liniştit, aceasta se datora doar faptului că Satan te avea în
mâinile lui. Dar în momentul în care ieşi din starea ta de adormire, îţi
câştigi un vrăjmaş înverşunat. Diavolul n-avea nimic cu poporul Israel cât
timp erau în Babilon; dar atunci când au ieşit de sub robie, s-a ridicat cu
ură împotriva lor.
Toţi cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să zidească
Biserica lui Dumnezeu. Este un efort de reconstrucţie: dărâmăturile sunt
mari, munca este mai grea decât putem noi s-o ducem, dar lucrul acesta
“nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Domnului”. Orice
155 Apocalipsa 3:1

68
lucrare de reconstrucţie, de trezire adevărată s-a făcut numai prin Duhul

Domnului, nu prin oameni puternici în ei înşişi.
Cu privire la lucrarea de zidire apostolul Pavel le scria
credincioşilor din Corint: “cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor,
spre zidire, sfătuire şi mângâiere.156 De asemenea, îi îndemna să aibă râvnă
pentru darurile duhovniceşti şi să le caute în vederea zidirii sufleteşti a
Bisericii157. În strângerea laolaltă a Bisericii Domnului slujirea trebuia
făcută de fiecare membru credincios prin cântare, învăţătură, descoperire
etc.158 Aşadar, fiecare în parte şi cu toţii în unitate suntem chemaţi astăzi
să zidim Biserica Lui vie, în locul vechilor dărâmături.
Etapele de reconstrucţie ale Templului din vremea lui Ezra se
aplică şi în zilele noastre pentru reconstruirea Bisericii lui Dumnezeu, în
timpul vremurilor de înviorare.
Prima dintre ele este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. În
vechime, cei care au ascultat primii au fost împăratul Cir şi rămăşiţa
credincioasă a poporului Israel. Mai înainte, pe vremea lui Noe, numai opt
persoane au ascultat de glasul Domnului, ca să construiască o corabie a
salvării. Dumnezeu cunoaşte numărul exact al celor ce zidesc cu adevărat
Biserica Lui. Cei care n-au ascultat au rămas în Babilon, în prosperitate,
dar au sfârşit în ruşine, iar până astăzi numele lor nu sunt pomenite în
Scriptură. Cel mai probabil este că şi-au pierdut sufletul rătăcind prin
Babilonul spiritual al acestei lumi. Dacă cineva vrea să participe la
reconstrucţia casei lui Dumnezeu, va trebui să părăsească Babilonul
zilelor noastre – lumea cu poftele ei trecătoare. Ca să poţi construi
Biserica lui Dumnezeu trebuie să îndeplineşti această condiţie obligatorie:
părăsirea lumii, renunţarea la confort şi la propria siguranţă.
A doua etapă o reprezintă începuturile entuziaste. În cartea Ezra
se relatează că “poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim.”159 Se
poate observa clar unitatea care domnea în mijlocul rămăşiţei
credincioase. “Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi, preoţii, şi Zorobabel, fiul
lui Şealtiel, cu fraţii săi s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel,
156 1 Corinteni 14:3

159 Ezra 3:1
69
ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul
lui Dumnezeu.”160
Lucrarea începe cu mult entuziasm şi multă rugăciune
(simbolizată de altarul pe care aduceau arderile de tot dimineaţa şi seara).
Începutul a fost cel al unor oameni plini de râvnă, iar astfel s-au realizat
punerea temeliilor templului şi zidirea altarului.
Urmează punerea temeliilor şi înălţarea cântărilor de laudă
pentru Dumnezeu: “au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au
aşezat pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe leviţi, fiii lui Asaf, cu
chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui
Israel.”161 Temelia Templului Domnului este Cuvântul Lui, care astăzi , din
păcate, nu mai este predicat în tot adevărul Său. Oamenii religioşi zidesc
pe un pământ nisipos, pe tradiţii şi pe doctrine moştenite; de aceea
trebuie pusă din nou temelia, prin Cuvântul Domnului, predicat şi învăţat
în totalitatea lui.
A treia etapă în reconstrucţia Bisericii Domnului este marcată de
ameninţările vrăjmaşului, ascunse sub o mască de evlavie falsă: “vrăjmaşii
lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului
Dumnezeului lui Israel şi au venit la Zorobabel şi la capii de familii şi le-au
zis: „Să zidim şi noi cu voi; căci şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru
şi-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a
adus aici.”162
Chiar şi vrăjmăşii poporului lui Dumnezeu aduceau jertfe lui
Dumnezeu. Astăzi sunt mulţi care spun că vor să se alăture şi ei lucrării de
trezire. Deosebirea însă între poporului lui Dumnezeu şi o adunare
omenească constă în trăirea în sfinţenie, pentru că nu toţi cei care afirmă
că vor trezire spirituală doresc şi să se sfinţească. Zorobabel le-a dat un
răspuns neaşteptat acestor oameni aparent binevoitori: “Nu se cuvine să
zidiţi împreună cu noi casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri o vom zidi
Domnului, Dumnezeului lui Israel.”163
Dacă aceşti oameni şi-ar fi dorit cu adevărat să zidească şi ei la
Templul lui Dumnezeu ar fi trebuit mai întâi să se pocăiască, iar El i-ar fi
primit. Dar ei voiau să intre în tabăra lui Israel aşa cum erau “netăiaţi
160 Ezra 3:2,3

161 Ezra 3:10
162 Ezra 4:1,2
163 Ezra 4:3
70
împrejur” şi să zidească doar pentru slava lor. Altfel spus, sunt oamenii
care afirmă astăzi: “vrem şi noi trezire!”, fără să fi trecut însă prin poarta
îngustă a pocăinţei. Dumnezeu nu se uită la jertfele unor astfel de oameni.
Această propunere pe care vrăjmaşii o făcuseră poporului era o
cursă pentru ei. Poporul lui Dumnezeu ştia că, dacă le vor respinge oferta
de colaborare, vrăjmaşii se vor ridica împotriva lor. Şi într-adevăr, chiar
aşa au şi făcut: “atunci oamenii ţării au înmuiat inima poporului lui Iuda;
l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească”164. Oamenii netăiaţi împrejur,
când au fost respinşi, s-au simţit atât de lezaţi în orgoliul lor, încât au
încercat să facă tot posibilul pentru a opri lucrarea. Au început să spună
împăratului Darius lucruri mincinoase despre poporul care zidea şi au
reuşit să oprească pentru o vreme lucrarea Domnului, mituind cu preţ de
argint pe sfetnici. Lucrările la casa lui Dumnezeu încetaseră din cauza
fricii poporului că nu vor reuşi să izbutească. Acesta este scopul
diavolului: să nu se mai zidească, pentru că el ştie că în momentul în care
se va întări Biserica Domnului, slava Lui se va coborî acolo.
În acele moment dificile de teamă şi stagnare, Dumnezeu le
trimite încurajări prin prorocii Hagai şi Zaharia, care “au prorocit iudeilor
care erau în Iuda şi la Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel” şi i-au
îndemnat să continue zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim.165 În
cartea Hagai a rămas scris că poporul lui Dumnezeu zicea: “n-a venit încă
vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului.”166 De aceea, cuvântul
Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai mustrându-i: „Dar pentru voi a
venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta
este dărâmată?... Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi
mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă
potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o
pune într-o pungă spartă!”167
Poporul lui Dumnezeu nu va avea propăşire spirituală până nu va
zidi Casa Domnului din toată inima lui. Dacă cineva se opreşte din
lucrarea de zidire a Bisericii, va începe să alerge din nou după foloasele
lui, nu după foloasele lui Hristos.
Dacă începem construcţia Bisericii Lui, Domnul ne garantează că
va fi cu noi! Acesta este răspunsul Său dat poporului prin prorocul Hagai:
164 Ezra 4:3

165 Ezra 5:1,2
166 Hagai 1:2
167 Hagai 1:4-7
71
“Acum fii tare, Zorobabel! – zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac,
marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci
Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor. Eu rămân credincios legământului pe
care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul
vostru; nu vă temeţi!”168
La puţin timp după cea de-a doua proorocie, Hagai a prorocit din
nou, punând preoţilor din Israel următoarea întrebare despre Legea
Domnului: „Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge
cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare,
lucrurile acestea vor fi sfinţite?” Preoţii au răspuns: „Nu!”169 Aceasta
înseamnă că sfinţirea este individuală. Dacă te afli în mijlocul unor oameni
sfinţi, nu înseamnă că şi tu eşti sfânt, ci fiecare trebuie să se sfinţească în
dreptul lui. Mai departe, Hagai a continuat şi i-a întrebat: „Dacă se atinge
cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi
ele spurcate oare?” Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate!”170 Dacă cineva
vine cu păcat în mijlocul adunării Domnului, atunci răul adus se poate
transmite şi poate întina şi pe ceilalţi.
După ce a primit răspunsurile din partea preoţilor, Hagai a tras
concluziile din partea Domnului: „Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa
este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, aşa sunt toate lucrările
mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat! Uitaţi-vă, dar, cu
băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi
pus piatră pe piatră la Templul Domnului! Atunci când veneau la o
grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la
teasc să scoată cinzeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!” V-am lovit
cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor
voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”171
Poporul ieşise din Babilon, dar avea încă Babilonul în inima lui. Cu
toate acestea, dacă poporul se pocăieşte, se sfinţeşte şi se curăţeşte de
toate întinăciunile lui, Dumnezeu are o făgăduinţă pentru el: “Uitaţi-vă cu
băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a
douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul
Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele. Mai era sămânţă în grânare?
168 Hagai 2:4-7

169 Hagai 2:11,12
170 Hagai 2:13
171 Hagai 2:14
72
Nici via, nici smochinul, nici rodiul şi nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar
din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”172
Din ziua în care ne punem viaţa în rânduiala cu Dumnezeu, El va
trimite binecuvântarea Lui peste noi, ploaia Sa binecuvântată: “Pustiul şi
ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca
trandafirul; se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie
şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului
şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.
Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi
celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru,
răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va
mântui”. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu
cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi
bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!”173
Numai astfel vom putea duce la bun sfârşit lucrarea de rezidire a
Casei Domnului, prin Duhul Său, într-o stare de curăţie şi reverenţă sfântă
faţă de prezenţa Sa. Poporul a ascultat glasul prorocilor, s-a pocăit, a
încheiat legământ cu Domnul, iar Templul de la Ierusalim a fost rezidit,
având cinstea ca Însuşi Domnul Isus să intre în el, umplându-l cu slava Sa
– o slavă ca a singurului născut din Tatăl. Domnul va locui şi împreună cu
noi, în fiecare dintre strângerile noastre laolaltă, aducând vremuri de
înviorare şi trezire peste poporul Său, chiar înainte de revenirea Sa
glorioasă! A Lui să fie toată slava! Amin!
172 Hagai 2:18-20

173 Isaia 35:1-10
73
Trezirea din vremea lui Neemia
IX. Trezirea din vremea lui Neemia – ”Lucrarea de

zidire a Bisericii Domnului ”
Această perioadă de trezire are loc după robia babiloniană care a

durat șaptezeci de ani, de la anul 606 î.Hr. până la 536 î.Hr. împlinind ceea
ce fusese prorocit de Ieremia şi Ezechiel. După anul 536 î.Hr. are loc
întoarcerea poporului Israel în ţară, în timpul împăratului Cir. Prorocia
despre împăratul Cir fusese scrisă în cartea Isaia înainte cu aproximativ
300 de ani ca acesta să se nască174. Probabil că Cir a ascultat-o de la
bătrânul Daniel, a rămas impresionat şi a emis un edict în favoarea
evreilor. A dat înapoi toate uneltele pentru Casa Domnului care fuseseră
luate de babilonieni, chiar şi banii necesari construirii celui de-al doilea
Templu. Acest Templu a fost construit în timpul lui Zorobabel, pe la anul
520 î.Hr., durând până la anul 70 d.Hr. Înainte de naşterea Domnului Isus
a fost mărit de Împăratul Irod care făcuse diverse clădiri de jur împrejurul
lui, pentru ca acesta să pară mai mare (unele dintre zidurile construite
atunci pot fi văzute şi astăzi).
De la primul edict de reconstrucție a Templului trecuse o perioadă
de aproximativ 100 de ani până în anul 435 î.Hr., când se dă cel de-al
doilea edict de întoarcere a poporului Israel în ţară. Acest decret a fost dat
de împăratul Artaxerxe care era fiul lui Xerxe, cel ce fusese căsătorit cu
împărăteasa Estera.
La curtea împăratului era un paharnic, care storcea strugurii şi
turna vinul în paharul regelui. Acest paharnic trebuie să fi fost de mare
încredere, pentru că la curtea regală de obicei erau mulţi cei care căutau
să-i ia viaţa împăratului, otrăvindu-l. Paharnicul acesta era chiar un evreu
care îl iubea pe Dumnezeu: „În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când
eram în capitala Susa, a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi câţiva oameni
din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie
şi despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt
acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului
sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.” Când am auzit aceste lucruri, am
şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea
Dumnezeului cerurilor.”175
174 Isaia 45:1-13

175 Neemia 1:1-6
74
Neemia află că Ierusalimul era o dărâmătură. Trezirea vine

întotdeauna după o stare de dărâmare spirituală în poporul lui
Dumnezeu. În creştinismul nostru de astăzi există o astfel de stare, iar
aceasta are legătură și cu relatarea biblică din Neemia: „zidurile
Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.”176 Cine a făcut
lucrul acesta? Duşmanul sufletelor noastre este cel care caută să dărâme
„zidurile” bisericii. Cu ceva timp în urmă, Biserica Domnului avea nişte
ziduri peste care păcatul nu putea pătrunde, fiindcă acestea făceau o
delimitare între oamenii dinăuntru şi cei de afară. Acest zid era unul solid:
cei dinăuntru trăiau în sfinţenie, iar cei din afară în păcat. Satan a reuşit să
dărâme încetul cu încetul zidul, astfel încât între cei dinăuntru şi cei din
afară să nu mai fie nicio diferenţă. Acest lucru se întâmplă astăzi în
bisericile noastre. Astfel, modul credincioșilor de a se îmbrăca nu este cu
mult diferit de cel al lumii, emisiunile de la televizor la care privesc cei din
afară şi creştinii sunt aceleaşi, iar tinerii creştini se comportă la fel ca toți
ceilalți tineri. Acest lucru are loc numai datorită faptului că zidul sfinţeniei
a fost dărâmat. Vrăjmaşul a reuşit să-l dărâme, iar primul lucru pe care
fiecare trebuie să-l facă pentru a se trezi este să conştientizeze acest fapt:
să vadă clar dărâmăturile, faptul că nu mai este nicio demarcaţie clară
între creştini şi păgâni.
Gardurile de despărţire au dispărut, zidurile au fost dărâmate.
Creştinii trebuie să conştientizeze starea de cădere spirituală în care se
află. Dacă înainte era o mare ruşine pentru un creştin să alerge după
lucrurile lumii, vremurile s-au schimbat, iar astăzi şi ei aleargă după
lucrurile fără valoare ale acestei lumi. Acum douăzeci de ani creştinii
aşteptau venirea Domnului, în timp ce astăzi nici nu se mai pomeneşte
despre aceasta, iar oamenii trăiesc ca în vremea lui Noe, când fiecare îşi
vedea de viaţa lui, nepăsător de judecata ce avea să vină.
Neemia a plecat spre ţară prin credinţă, a ajuns la Ierusalimul aflat
în ruine, iar când a văzut starea jalnică a cetăţii a plâns pentru ea. Şi noi,
dacă ne-am văzut starea şi ne-am plâns păcatul, trebuie să începem să
plângem pentru cei care trăiesc în dărâmături. Trebuie să existe un plâns
de durere pentru poporul lui Dumnezeu. Nu avem dreptul să criticăm, ci
să plângem de durere pentru cei pierduţi. Inimile noastre trebuie să se
sfâşie de durere pentru starea de cădere a poporului creştin. Neemia a
plâns pentru cetatea Ierusalimului, Domnul Isus de asemenea a plâns, iar
noi ca şi copii ai Lui, după ce ne-am plâns mai întâi păcatele noastre,
176 Neemia 1:3

75
trebuie să plângem pentru ceilalţi. Acesta este primul pas – o jale însoţită
de post şi rugăciune. Plânsul de durere vine din adâncul inimii, numai
dacă îi iubim pe cei căzuţi. Până nu parcurgem acest pas, nu va veni
trezirea: „şi am zis: „Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi
înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce
Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie
deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte,
pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel,
păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am
păcătuit.”177
Trebuie să ne identificăm cu cei care au păcătuit, să nu ne
considerăm mai buni ca ei, pentru că şi noi am trăit la fel. Nu trebuie să îi
judecăm pe ceilalţi, ci să plângem pentru ei, fiindcă n-am fost diferiţi, ci
am pierdut timpul atât de preţios. Fiecare dintre noi trebuie să-şi ne
identifice păcatul şi să se mărturisească împreună cu cei care păcătuiesc.
Chiar dacă a trăit neîntinat de păcat, Neemia se pune laolaltă cu poporul,
identificându-se cu el. La fel trebuie să facem şi noi: să cerem iertare
pentru popor, identificându-ne cu el, fiindcă mulţi dintre noi am fost
pietre de poticnire pentru cei din jur. Pentru aceasta trebuie să ni se
acopere faţa de ruşine şi să recunoaştem că am păcătuit. Este o vreme de
plâns şi de mărturisire, iar Dumnezeu ne mai dă o şansă să fim ceea ce
trebuie, să răscumpărăm vremea pierdută: „Te-am supărat şi n-am păzit
poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.
Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le
spună: „Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar, dacă vă veţi
întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci,
chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo
vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască
Numele Meu acolo.”178
Neemia crede în făgăduinţele Domnului şi se bazează pe cuvintele
Sale. Pentru vremea noastră, El a făgăduit că înainte de revenirea Sa, Îşi va
pregăti o Biserică sfântă, curată, fără pată şi zbârcitură. Trebuie să-I
cerem Domnului ca El să dărâme zidul de păcat şi să-i trezească pe cei ce
trăiesc azi sub greaua robie. Să ne agăţăm de promisiunile Lui, să ne
rugăm cu foc şi cu o mare dorinţă, cerându-I să aducă la îndeplinire ceea
ce a făgăduit. Dumnezeu va aduce trezire, El nu trebuie convins să o facă,
177 Neemia 1:5,6

178 Neemia 1:7-9
76
dar va lucra numai dacă vor exista oameni ai rugăciunii care să stăruie
înaintea Sa. Noi vrem ca porţile locuinţei morţilor să fie dărâmate, dar
aceasta se va realiza numai prin rugăciune. Biserica Domnului trebuie să
fie victorioasă, pentru ca toţi oamenii să vadă că El S-a coborât în mijlocul
poporului Său. O armată de mijlocitori asemenea lui Neemia se va ridica
în zilele din urmă, cerându-I Domnului să-Şi împlinească promisiunile din
Cuvânt, ca Evanghelia să fie vestită cu putere şi mii de oameni să fie
salvaţi din mâna celui rău. Domnul Isus va lega puterea celui rău, dar noi
trebuie să mijlocim pentru aceasta.
„Ei sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin
puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare. Ah! Doamne, să ia aminte
urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor
să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete
trecere înaintea omului acestuia!”179 Văzându-l că are faţa tristă, împăratul
Artaxexe l-a întrebat pe Neemia ce anume doreşte, iar el i-a răspuns:
„Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă
în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”180
Zidurile nu se vor zidi singure, iar Domnul Dumnezeu spune în cartea
Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul
spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc
niciunul!” Noi trebuie să ne punem în spărtură pentru popor şi să ridicăm
zidul dărâmat, fiecare în dreptul nostru.181 Biserica Domnului Isus este
zidită de El, dar dărâmăturile zidurilor noastre trebuie să fie acoperite de
fiecare dintre noi. Dumnezeu încă mai caută oameni care să înalţe acest
zid, care să pună o linie de demarcaţie între păcat şi sfinţenie şi să arate
tuturor lumina prin viaţa lor. Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi pentru
a vedea cum este viaţa sa înaintea Domnului! Tot ce este dărâmat trebuie
rezidit. Trebuie să zidim din nou altarul rugăciunii şi pe el să aducem
Domnului jertfe plăcute Lui – lacrimile mijlocirii şi laudele noastre. În
fiecare zi trebuie să avem un timp petrecut la altar, în locul de întâlnire cu
Dumnezeu. Când va avea loc trezirea, nu vom mai avea timp pentru noi, ci
trebuie să fim cu totul dedicaţi lui Dumnezeu. Trebuie să urâm lumea şi
lucrurile din ea, nu s-o iubim cu-atâta patimă! Trebuie să punem cărămidă
peste cărămidă la zidurile noastre! Cine lucrează în construcţii ştie mai
bine că aceasta este o muncă foarte grea, care presupune mult efort, dar
lucrarea trebuie realizată cu orice preţ.
179 Neemia 1:10,11

180 Neemia 2:5
181 Ezechiel 22:30
77
Când vom începe să zidim, împotrivirea nu va întârzia să apară, la

fel ca pe vremea lui Neemia: „Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul
amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să
caute binele copiilor lui Israel.”182 Dumnezeu ştie că începem să zidim zidul
căzut, dar imediat află şi diavolul, care nu va fi deloc încântat de decizia
noastră, ci va căuta să dărâme zidul nostru şi pe-al întregii biserici.
Suntem supravegheaţi de cel rău permanent, ca o potenţială ameninţare
la adresa împărăţiei lui întunecate. Atâta timp cât vom sta liniştiţi în
dărâmăturile noastre, cel rău nu se va simţi deloc ameninţat, dar când
începem să zidim el ia aminte şi devine inamicul nostru cel mai aprig. Lui
nu-i place deloc când ne strângem să avem părtăşie cu Domnul. Când un
creştin se va trezi şi se va duce să vestească Evanghelia prin puterea
Duhului Sfânt, cel rău va turba de mânie împotriva acestuia.
Neemia s-a uitat cu băgare de seamă la dărâmături, şi la porţile
arse de foc: „Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul
balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la
zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.”183 Trebuie
să analizăm în detaliu ce mai este de reparat, de dres şi de zidit în vieţile
noastre. Să căutăm să stăm în smerenie, pentru ca Dumnezeu să lucreze în
vieţile noastre zdrobire, iar acest zid să poată fi înălţat. Pentru unii
dărâmătura reprezintă lipsa de consecvenţă, pentru alţii mândria, mânia,
dragostea pentru bunurile materiale sau alte păcate asemănătoare. Să
reparăm tot ce este de reparat, să punem mâna pe mistrie şi să zidim!
Neemia a văzut bine starea nenorocită a Ierusalimului și a căutat
să-l zidească din nou: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul
este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul
Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”184 Să căutăm pe cei care îşi văd
starea de dărâmare, ca să zidim acest zid împreună! Cei care nu-şi văd
starea nenorocită în care se află, nu pot zidi. Dumnezeu ne dă putere, dar
această stare trebuie s-o îndreptăm singuri, fiecare în dreptul lui, astfel
încât zidurile să se unească şi să formeze un singur zid puternic.
Cel care coordona lucrările aici era Neemia, dar el nu putea zidi
pentru toţi, ci numai supraveghea lucrarea. Fiecare membru al Bisericii
Domnului trebuie să zidească în mod individual, în aşa fel încât să nu fie
nicio spărtură prin care cel rău să poată pătrunde. Un zid cu o spărtură în
182 Neemia 2:10

183 Neemia 2:13
184 Neemia 2:17
78
el nu mai este de niciun folos şi nu mai poate proteja pe nimeni. Dacă

cineva se află într-o stare rea din punct de vedere spiritual, acest lucru îi
va afecta şi pe ceilalţi, pentru că prin spărtura pe care o are în zidul lui, cel
rău va pătrunde în mijlocul adunării.
„După el, Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte...”185
Trebuie să lucrăm cu râvnă la dregerea zidurilor! Din păcate, unii s-au
apucat să zidească, dar nu fac acest lucru cu râvnă, cu o mare dorinţă.
„Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai
marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.”186 Surorile trebuie să
lucreze şi ele la acest zid. Nimeni nu este scutit de această slujbă. Dacă
vom fi plini de râvnă, vom grăbi dregerea dărâmăturilor, pentru că
puterea vine din Dumnezeu. „Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a
Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei
au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre
bună.”187 Să luăm cu toţii astăzi această hotărâre bună, după cum o
numeşte Biblia!
„Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, arabul,
fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi
voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”188 Cel rău va începe să
arunce ocară peste cei ce vor zidi, prin oameni ce dispreţuiesc lucrarea de
trezire. Un val de batjocură se va declanşa din partea multora care se
numesc creştini, pentru că diavolul vrea să intimideze, să descurajeze şi
să oprească lucrarea de zidire. Întotdeauna el se va folosi de tot felul de
oameni care să batjocorească lucrarea lui Dumnezeu, însufleţiţi de nişte
duhuri ale răutăţii.
Noi trebuie să stăm fermi în lucrul nostru şi să răspundem cu
credinţă: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom
scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în
Ierusalim.”189 Când suntem batjocoriți trebuie să privim numai la Domnul,
să devenim surzi la vocea celui rău, iar prin credinţă Dumnezeul cerurilor
ne va da izbândă. Dacă noi ne sculăm şi zidim, El ne va da biruinţa,
lucrând cu putere în mijlocul nostru. Trebuie să zidim împreună în
185 Neemia 3:20

186 Neemia 3:12
187 Neemia 2:18
188 Neemia 2:19
189 Neemia 2:20
79
unitate, să ne îndemnăm unii pe alţii, să ne încurajăm şi să ridicăm zidul

cât mai sus, cu toată râvna.
„Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a
supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei.”190 Cel rău se va mânia foarte
tare, dacă vom continua să zidim. Va începe să ne ameninţe chiar: „şi a zis
înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti
iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor
isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de
praf şi arse de foc?”191 Diavolul ne va ataca cu gândul că suntem
neputincioşi, încercând să semene îndoiala în inimile noastre. Trebuie să
stăm în picioare prin credinţă, pentru că noi nu vom putea face nimic
singuri, ci numai prin puterea lui Dumnezeu.
„Tobia, amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se
va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.” Să ne vedem înainte de
lucru, fără să băgăm în seamă tot ce vor spune cei care urăsc lucrarea lui
Dumnezeu. Ei vor avea privirea îndreptată spre cei ce zidesc, ca să
urmărească creşterea lucrării, dar noi vom isprăvi lucrarea pentru că
Domnul este de partea noastră: „Am zidit zidul, care a fost isprăvit
pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu
inimă.”192 Să lucrăm deci cu toată inima, pentru că vom putea și isprăvi,
dacă nu cădem de oboseală!
„Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi asdodienii s-au supărat
foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile
începeau să se astupe. S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva
Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni”193. Îndată ce zidul va prinde contur,
cel rău îşi va aduna oştirea împotriva noastră, dar noi trebuie să facem
ceea ce a făcut şi poporul evreu: „Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am
pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.”194
Apostolul Petru spunea că noi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin
credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!”195
Datoria noastră însă este să fim totdeauna gata de luptă.
190 Neemia 4:1

191 Neemia 4:2
192 Neemia 4:6
193 Neemia 4:7,8
194 Neemia 4:9
195 1 Petru 1:5
80
„Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi

dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul!”196 Iuda a început să
se concentreze pe sine, nu pe puterea lui Dumnezeu şi s-a lăsat intimidat
de cel rău. Nu trebuie să permitem aceste gânduri de descurajare, de
centrare pe sine şi de renunţare. Vocea celui rău nu trebuie ascultată,
pentru că noi ne luăm puterea de a continua din Duhul Sfânt: „Voi,
copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi
este mai mare decât cel ce este în lume.”197
„Şi vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până
vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze
lucrarea.” Şi iudeii care locuiau lângă ei, au venit de zece ori şi ne-au
înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.”198 Ameninţărie vor fi
repetate, iar pe măsură ce zidul creşte la fel va fi şi cu atacurile celui rău.
Niciodată însă vrăjmaşii nu ajung să se lupte direct cu noi, ci Domnul ne
încearcă credinţa ca să vadă dacă ne încredem în El sau în puterea
noastră.
„De aceea am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului şi în
locurile tari poporul, pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi
arcurile lor.”199 Să punem mâna pe arme şi să luptăm astăzi! Avem la
îndemână sabia cu două tăişuri, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cel rău
aruncă cu săgeţi arzătoare care sunt îndoielile şi necredinţa, dar noi avem
ca armă alte săgeţi fierbinţi – rugăciunile noastre, după cum este scris:
„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”200 Să ne înarmăm
cu rugăciune şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar să nu ne temem de cel rău,
nici de batjocura şi de ameninţările lui!
„M-am uitat şi, sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi
celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare
şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre,
pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!”201 Domnul nostru este
mare şi înfricoşător, El va pune pe fugă toată oştirea celui rău. Să ascultăm
vocea Duhului Sfânt şi să luptăm pentru toţi ai noştri, fără să ne temem de
nimic!
196 Neemia 4:10

197 1 Ioan 4:4
198 Neemia 4:11,12
199 Neemia 4:21
200 Iacov 5:16
201 Neemia 4:14
81
„Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o

mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.”202 Fiecare îşi avea sabia încinsă la
mijloc. Să lucrăm şi noi împreună cu Dumnezeu câtă vreme este zi,
veghind în acelaşi timp asupra atacurilor vrăjmaşului, căci este scris: „Fiţi
treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu
care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”203
„Am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este
mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.”204 Trebuie
să strângem rândurile, pentru a deveni un singur trup de lucrători şi
veghetori. „La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o
veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”205 Aceasta este vocea
credinţei, asigurând poporul că Dumnezeu Însuşi va duce lupta pentru
noi.
În acelaşi timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea
în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să
lucrăm”206. Acesta este un îndemn pentru fiecare dintre noi: noaptea să
facem de strajă în rugăciune, iar ziua să lucrăm. Dacă ne distragem de la
lucrare şi nu rămânem în unitate cu fraţii noştri, cel rău ne va distruge cu
uşurinţă.
După aceste încercări eșuate de intimidare, urmează un atac din
partea celui rău la persoana conducătorului, în cazul de față Neemia: „Nu
pusesem încă uşile porţilor, când Sanbalat, Tobia, Gheşem, arabul, şi ceilalţi
vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio
spărtură. Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne
întâlnim în satele din valea Ono.” Îşi puseseră de gând să-mi facă rău. Le-am
trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să
mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” Mi-au făcut în
patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.” Cel rău va dori
să trimită oameni pretinzând că vor să se asocieze lucrării de trezire, dar
care n-au nicio dorinţă după sfinţire. Baza unei lucrări autentice de trezire
este: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui.” şi: „Oricine rosteşte Numele
Domnului să se depărteze de fărădelege!”207 Doar astfel de oameni sunt
202 Neemia 4:17

203 1 Petru 5:8
204 Neemia 4:19
205 Neemia 4:20
206 Neemia 4:22
207 2 Timotei 2:19
82
bineveniţi în lucrarea lui Dumnezeu, doar cei care vor să se depărteze de

păcat şi fărădelege.
Oamenii răi şi necredincioşi îi vor acuza pe toţi cei care nu vor
vrea să-şi trăiască credinţa într-un cult sau sub o denominaţie, ci numai
sub conducerea Domnului Isus. Unele persoane vor căuta să amestece
lucrarea Domnului cu lucrarea oamenilor.
„Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în
scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!” Trebuie să înfruntăm
minciunile celui rău. Vor apărea multe situaţii în care oamenii vor spune
tot felul de minciuni, dar Domnul Isus ne-a pregătit mai dinainte spunând
că va fi ferice de noi când, din pricina Mea, oamenii ne vor ocărî, ne vor
prigoni şi ne spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva
noastră208.
„Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va
muia inima, şi lucrarea nu se va face.” Acesta era scopul celui rău, ca
lucrarea să nu se facă. Aceşti oameni care conduceau popoarele lor se
gândeau că Neemia îşi va construi propria cetate care va fi la concurenţă
cu cetăţile lor. La fel procedează astăzi şi unii dintre liderii creştini ai
zilelor noastre, făcând astfel să apară concurenţa între biserici, dar
adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu nu vor lua parte la aşa ceva.
Neemia s-a îmbărbătat sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul său:
„Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă! M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul
lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui
Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să
te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.”209 Cel rău va căuta să bage
frica în slujitorii Domnului. „Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi
care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!” Şi
am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea.” Trebuie să avem mult
discernământ spiritual pentru a deosebi bine lucrarea oamenilor de
lucrarea lui Dumnezeu: „Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi
Tobia îi dăduseră argint. Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă
tem şi că am să urmez sfaturile lui, şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de
această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.”210 Astfel
de oameni sunt cei care vor să ne atragă în curse, pentru ca poporul
208 Matei 5:11

209 Neemia 6:10
210 Neemia 6:11-13
83
Domnului să ajungă de batjocură. Nu există nicio unitate între lumină şi

întuneric, între lume şi copiii Domnului, ci numai între cei care zidesc
împreună la zid.
„Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele
lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau
să mă sperie!” Este o luptă prin care vom trece fiecare dintre noi, la nivelul
la care am ajuns. Să nu permitem ca lucrarea să se oprească înainte de
vreme, ci să ajungă să fie terminată cu bine, la fel ca pe vremea lui
Neemia: „Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în
cincizeci şi două de zile.”211 În momentul în care zidul este isprăvit, lupta
din cetate dispare, iar ameninţările se risipesc. Numai atunci putem sta în
spărtură să mijlocim pentru ceilalţi.
„Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele
dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că lucrarea se
făcuse prin voia Dumnezeului nostru.”212 Ameninţările iau şi ele sfârşit, şi
nu ajung să se concretizeze, fiindcă diavolul nu se poate atinge de niciun
adevărat copil al Domnului. „Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel
erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul
deschis dinaintea porţii apelor.”213 Dacă noi stăm în spărtură şi mijlocim,
Dumnezeu va aduce poporul în cetate, va face ca trezirea naţiunii să
înceapă. În momentul în care oamenii sunt pregătiţi, se sfinţesc şi sunt în
stare să ducă poveri, Dumnezeu va face trezire în aşa fel încât să se repete
ce s-a întâmplat cu poporul Israel, care ajunge să ceară singur Cartea Legii
Domnului: „Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise
dată de Domnul lui Israel”214 Apoi şi-au mărturisit păcatele şi au făcut un
legământ cu Dumnezeu, că Îi vor fi credincioşi şi Îi vor sluji cu
credincioşie.
Trebuie să terminăm de zidit zidul, ca Domnul să poată veni să
locuiască în mijlocul nostru, să-şi coboare greutatea prezenţei Sale, care
va aduce trezirea. Foarte mult depinde de noi şi de modul în care ne vom
face lucrarea de zidire. Să construim în unitate cu fraţii noştri, plini de
râvnă şi de credinţă! Domnul ne va ajuta să zidim din nou zidul, pentru ca
El să se înscăuneze drept Împărat şi să domnească peste noi. Amin!
211 Neemia 6:15

212 Neemia 6:16
213 Neemia 8:1
214 Neemia 8:1
84
Trezirea din vremea lui Ezechiel
X. Trezirea din vremea lui Ezechiel – ”Renașterea

poporului Domnului”
„M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava

Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor
ape mari, şi pământul strălucea de slava Sa. Vedenia aceasta semăna cu
aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile
acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am
căzut cu faţa la pământ. Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre
răsărit. Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinăuntru. Şi Casa era
plină de slava Domnului! Am auzit pe cineva vorbindu-mi din Casă, şi un om
stătea lângă mine. El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu
de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în
mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai
pângări Numele Meu cel sfânt prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale
împăraţilor lor la moartea lor, ca atunci când îşi puneau pragul lor lângă
pragul Meu, stâlpii lor lângă stâlpii Mei, şi nu era decât un zid între Mine şi
ei. Aşa au pângărit ei Numele Meu cel sfânt cu urâciunile pe care le-au
săvârşit; de aceea i-am mistuit în mânia Mea. Acum vor depărta de la Mine
curviile lor şi trupurile moarte ale împăraţilor lor, şi voi locui veşnic în
mijlocul lor.”215
Prin harul Său, Dumnezeu ne dă lumină prin Duhul Sfânt pentru
ca tot ce este scris în Sfânta Scriptură să poată fi aplicat şi în zilele noastre.
Înţelepciunea firească nu poate înţelege semnificaţia Cuvântului lui
Dumnezeu, fiindcă toate cuvintele Sale trebuie judecate duhovniceşte.
În primele capitole ale cărţii prorocului Ezechiel este prezentat un
lucru foarte trist, care s-a produs ca o consecinţă firească a faptului că
poporul Israel părăsise pe Domnul şi se lipiseră de idoli. Slava lui
Dumnezeu s-a retras din mijlocul poporului care trăia în păcat, în timp ce
proorocii mincinoşi prooroceau lucruri neadevărate, iar poporul îşi punea
încrederea în ritualurile relgioase şi în clădirea Templului, fără să-L
cinstească pe El. Dumnezeu Îşi retrage slava din orice loc în care Numele
Lui nu este cinstit. Orice mişcare de trezire izvorâtă din inima lui
Dumnezeu presupune o revenire a slavei Sale în mijlocul poporului Său,
iar acesta era lucrul de care aveau cea mai mare nevoie. Atât în trecut, cât
215 Ezechiel 43:1-9

85
şi în zilele noastre, orice strigăt adevărat după trezire este: „Doamne, adu-
Ţi înapoi slava în mijlocul copiilor Tăi!”
Cuvintele din Ezechiel 43:1-9 prezintă întoarcerea slavei lui
Dumnezeu înapoi, în mijlocul poporului Său. Este o veste plină de
speranţă pentru noi, cei care ne-am irosit vieţile crezând totuşi că suntem
creştini – Dumnezeu a decis să-Şi aducă slava înapoi. El va aşeza locul
slavei Sale în casa Lui, alcătuită astăzi nu din blocuri de stâncă, ci din
pietre vii. Dumnezeu ascultă strigătele celui neprihănit şi îi onorează
rugăciunea. Cei care vor din toată inima să-I pregătească Domnului un loc
sfânt în care să locuiască vor primi răspuns la rugăciunile lor. Lucrul
acesta trebuie să ne dea bucurie şi să ne umple viaţa de nădejde. Când El
Îşi va aduce slava înapoi, vieţile noastre vor fi umplute de Duhul Său cel
Sfânt.
„Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai pângări Numele Meu
cel sfânt prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la
moartea lor, ca atunci când îşi puneau pragul lor lângă pragul Meu, stâlpii
lor lângă stâlpii Mei, şi nu era decât un zid între Mine şi ei.”216 În lucrarea
de trezire pe care Dumnezeu o va începe, nimeni nu-şi va mai aşeza
stâlpul lui lângă stâlpul Domnului, nimeni nu va mai avea lucrarea lui
aşezată lângă lucrarea lui Dumnezeu, ci aceasta va fi în întregime numai a
Sa. Nu va mai fi una făcută de mâini omeneşti şi amestecată cu cea a lui
Dumnezeu; inteligenţa omenească nu-şi va mai avea locul în lucrarea Lui.
Slava va fi în totalitate a lui Dumnezeu, iar omul cu tot ce poate face el va
fi dat la o parte. Aceasta este cauza datorită căreia Dumnezeu S-a retras
din mijlocul poporului Său, pentru că omul a fost onorat înaintea Lui, Cel
care trebuie să fie totul în toate.
„Aşa au pângărit ei Numele Meu cel sfânt cu urâciunile pe care le-au
săvârşit; de aceea i-am mistuit în mânia Mea. Acum vor depărta de la Mine
curviile lor şi trupurile moarte ale împăraţilor lor, şi voi locui veşnic în
mijlocul lor.”217 Când slava lui Dumnezeu se coboară, ea aduce cu sine o
lucrare de curăţie. Domnul Isus i-a numit pe farisei „morminte văruite”
pentru că toată frumuseţea trăirii lor stătea în afară, dar interiorul le era
plin de întuneric şi putreziciune. Dacă mai este necurăţie în vieţile noastre
nu se va coborî slava Domnului, ci El ne va osândi starea.
216 Ezechiel 43:7,8

217 Ezechiel 43:8,9
86
„Tu însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să-i
măsoare planul şi să roşească de nelegiuirile lor.”218 Casa lui Dumnezeu se
remarcă prin prezenţa Lui. Dumnezeu afirmă despre cei care vor căuta să
trăiască în sfinţenie că vor fi o privelişte pentru toţi cei ce se cheamă
creştini, dar nu sunt. Aceştia trebuie să vadă cu adevărat prezenţa slavei
Sale în mijlocul adunărilor trezite. Casa lui Dumnezeu va trebui să fie în
întregime un loc sfânt.
„Dacă vor roşi de toată purtarea lor...”219 În Casa Domnului vor
intra numai cei ce vor roşi de ruşine pentru tot ce au făcut în viaţa lor.
Domnul spune celor care cred că-L pot înşela: „Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca
tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”220 Numai aşa vom
putea să ne curăţim înaintea lui Dumnezeu, fiindu-ne ruşine pentru modul
nostru păcătos de vieţuire pe care l-am avut atât de mult timp. Să fim
recunoscători pentru toţi anii de viaţă pe care Dumnezeu ni i-a îngăduit,
cu toate că n-a găsit nicio roadă în noi. Cine nu intră în Casa Lui cu ruşine,
nu poate beneficia de slava lui Dumnezeu. Din cauza noastră Numele
Domnului a fost batjocorit atâta timp, iar pentru acest fapt trebuie să ne
ruşinăm. Pocăinţa superficială nu foloseşte la nimic. Ceea ce am fi meritat
cu toţii ar fi fost să fim alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu, dar harul Lui e
mai mare decât putem înţelege.
Trebuie să luăm cercetarea vieţii noastre în serios. Oricine se
numeşte creştin trebuie să-şi recunoască vina şi să se smerească înaintea
lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să trăiască în înşelare. Suntem chemaţi
să fim un Templu Sfânt în Domnul, în toată forma noastră de vieţuire. N-ar
trebui să avem o frunte semeaţă, ci să trăim şi să propovăduim pocăinţa.
Cei care se complac într-o formă de înşelare trebuie să-ţi vadă starea
privind modul nostru de viaţă, total diferit de al lor. Purtarea noastră
sfântă trebuie să-i condamne, ca să se poată trezi: „Arată-le chipul Casei
acesteia, întocmirea ei, ieşirile şi intrările ei, toate planurile şi toate legile ei;
zugrăveşte-le-o sub ochi, ca să păzească toate planurile ei, toate poruncile
ei şi toate orânduirile ei, şi să facă întocmai după ele”221. Oamenilor trebuie
să li se arate un fel de vieţuire în sfinţenie, care să le redea vederea. Însă
Scriptura completează imaginea aceasta afirmând că trebuie să li se arate
atât intrarea, cât şi ieşirea. Ieşirea trebuie arătată celor care nu vor să se
218 Ezechiel 43:10

219 Ezechiel 43:11
220 Psalmii 50:21
221 Ezechiel 43:11
87
supună autorităţii lui Dumnezeu, celor care nu vor să se conformeze vieţii

sfinte şi curate la care El ne-a chemat. Dacă nu vor să accepte acestă
sfinţire cerută de Dumnezeu, ei nu-şi au locul în lucrarea Lui.
„Aceasta este legea privitoare la Casă. Pe vârful muntelui, tot locul
pe care-l va cuprinde ea este preasfânt. Iată, aceasta este legea asupra
Casei.” Domnul ne face cunoscute rânduielile privitoare la Casa Lui, dar
pentru a le primi trebuie să stăm pe vârful muntelui, aşa cum a stat şi
Moise, cu post şi rugăciune. Chemarea noastră este să stăm în părtăşie cu
El pe vârful muntelui. La fel făcea şi Domnul Isus, care adesea se suia pe
vârful muntelui şi se ruga. Acolo este locul nostru. Trebuie ca atunci când
ne coborâm din prezenţa Lui, feţele noastre să reflecte faptul că am
petrecut un timp preţios cu El. Această părtăşie ne va transforma fiinţele,
făcându-ne să fim umpluţi de slava Lui.
Cea de-a doua cerinţă este ca locul pe care noi îl pregătim
Domnului să fie preasfânt, de aceea şi noi trebuie să fim sfinţi. Dumnezeu
se va folosi în lucrarea Sa de trezire numai de oameni sfinţi, de care
duhurile răutăţii să se teamă. Semnul cel mai clar al unei treziri este
prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, o prezenţă atât de reală
încât o vom simţi fizic. Vom ştii cu siguranţă că El este acolo, fiindcă
prezenţa Lui nu poate fi fabricată, nici imitată.
„Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde
voi pune talpa picioarelor Mele.”222 Aşa este făgăduinţa Domnului: dacă
îndeplinim cerinţele Sale, vom putea trăi în prezenţa slavei Lui încă de pe
pământ.
Legea lui Dumnezeu asupra Casei Sale nu poate fi schimbată. Ea
presupune două lucruri: părtăşia cu Dumnezeu şi sfinţenia celor ce păşesc
înăuntrul ei.
După ce întăreşte orânduielile Casei Sale, al doilea lucru despre
care Dumnezeu vorbeşte este altarul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l
construiască, pentru ca El să-Şi poată coborî focul Său. Altarul Domnului
se zideşte după instrucţiunile Lui clare, având nişte legi detaliate, menite
să ne dea călăuzire în viaţa de credinţă. Altarul pe care Domnul îl descrie
în acest loc are o temelie, apoi o bază, peste care se suprapunea primul
etaj, al doilea etaj, iar deasupra platforma. Şi „altarul” pe care noi trebuie
să-l construim pentru ca El să coboare foc din cer trebuie să aibă o
temelie. Ea este descrisă în versetul 16: „Vatra altarului avea o lungime de
222 Ezechiel 43:7

88
doisprezece coţi, o lăţime de doisprezece coţi, şi cu cele patru laturi ale lui
făceau un pătrat.”
Domnul vrea să ne arate două lucruri prin descrierea altarului:
numărul 12 desemnează pe cele 12 seminţii ale lui Israel întruchipând
„vechiul legământ” (Vechiul Testament), precum şi pe cei 12 apostoli care
au vestit „noul legământ” cuprins în Noul Testament. Aceasta înseamnă că
la baza altarului nostru trebuie să avem Cuvântul lui Dumnezeu, atât
Vechiul, cât şi Noul Testament, îmbinate într-o formă perfectă. Laturile
altarului revelat lui Ezechiel alcătuiau un pătrat – o formă perfectă, având
toate laturile egale. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie ştiut într-o formă
perfectă, strâns în inimile noastre, acumulat cu grijă, iar nimic din el nu
trebuie dispreţuit, nu trebuie tratat cu nepăsare. Să avem grijă ca altarul
nostru să aibă drept temelie Cuvântul lui Dumnezeu, în deplinătatea lui.
„Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată legile cu privire
la altar, pentru ziua când îl vor face, ca să aducă pe el arderi de tot şi să
stropească sângele.”223 Există două etape în prezentarea unei jertfe: prima,
când ne aducem trupurile noastre „ca o jertfă vie înaintea lui Dumnezeu”
pentru ca El să aducă focul Său, iar cea de-a doua constă în stropirea
sângelui, care ar putea fi chiar al nostru, în vreme de prigoană. Suntem
dispuşi să ne aducem ca jertfe chiar cu preţul suferinţei noastre? Când
Domnul ne cere viaţa în întregime pentru El, suntem dispuşi să I-o dăm?
Uneori trebuie plătit un preţ mare de suferinţă pentru vestirea
Evangheliei. Primii creştini erau dispuşi să îndure orice pentru
Dumnezeu. Nu se dădeau înapoi dinaintea niciunei greutăţi. Vom fi şi noi
asemeni lor?
„M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului.
M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut
cu faţa la pământ.”224 În final, când toate condiţiile sunt îndeplinite,
Dumnezeu Îşi coboară slava Sa. În faţa slavei Lui nu poţi decât cădea cu
faţa la pământ, căci prezența Lui te va copleşi. Omul lui Dumnezeu,
Ezechiel, cade cu faţa la pământ înaintea slavei Domnului, aşa cum mai
târziu avea s-o facă şi Ioan. Domnul vrea să-Şi aducă slava înapoi în
mijlocul nostru – aceasta înseamnă trezire adevărată.
„Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii
tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate
223 Ezechiel 43:18

224 Ezechiel 44:4
89
rânduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare

de seamă intrarea Casei şi toate ieşirile Sfântului Locaş! Şi spune celor
îndărătnici, casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajungă-vă
toate urâciunile voastre, casa lui Israel!” Dacă vom trăi în prezenţa slavei
Domnului, El ne va da un cuvânt şi pentru cei care Îi batjocoresc Numele,
iar dacă vom trăi în sfinţenie, vom avea dreptul să le atragem atenţia celor
care cred că se pot juca de-a „casa lui Dumnezeu”. Dacă nu ne sfinţim în
fiecare zi mai mult, nu vom avea nicio putere pentru proclamarea
adevărului, ci vom spune doar nişte vorbe goale. E datoria noastră sfântă
să-i avertizăm pe cei îndărătnici, cerându-le să se trezească şi să pună
capăt tuturor urâciunilor pe care le săvârşesc în Numele lui Dumnezeu!
„Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată
împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa”225 – oamenii
freşti au umplut adunările cu necreştini şi cu persoane cu vieţile
netransformate – „şi aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea
tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu”226 – au dat
„cina Domnului” oamenilor care trăiesc în păcat. Din păcate, aceste lucruri
se întâmplă astăzi în multe biserici, având drept consecinţă ruperea
legământului Său şi plecarea slavei Lui din mijlocul poporului Său.
„N-aţi păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci
i-aţi pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locaşul Meu cel Sfânt.” Aşa
vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi
netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din
străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.” Niciun om nepocăit, cu
inima netăiată împrejur şi cu viaţa netransformată nu are ce căuta în
slujba din locaşul Lui cel sfânt. Dumnezeu le reproşează faptul că au pus
în slujbă tot felul de oameni doar pentru a umple adunările, pângărind
astfel Casa Lui. N-avem voie să facem aşa ceva, ci trebuie să păzim tot ce
este scris. Niciun om care nu este cu totul al Său n-are voie să facă slujba
în locaşul Lui cel Sfânt.
Dumnezeu nu are o turmă amestecată, formată din oi şi capre, ci
în adevărata Sa turmă sunt numai oi. Dacă un om trăieşte în necurăţie,
Domnul îl va elimina, dându-l la o parte. N-avem voie să băgăm în Casa
Domnului oameni cu inima netăiată împrejur. Tocmai din această cauză El
Şi-a retras slava, pentru că multe biserici au ajuns un fel de amestec între
225 Ezechiel 44:7

226 Ezechiel 44:7
90
lume şi credincioşi, între sfinţenie şi păcat, iar cu un astfel de amestec

Dumnezeu nu poate locui laolaltă.
„Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel
şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa
nelegiuirilor lor.”227 Cei care sunt acum conducători în poporul lui
Dumnezeu şi totuşi îşi închid ochii în faţa păcatului din biserică, îşi vor
purta pedeapsa nelegiuirii lor cât timp vor trăi – ruşinea de a fi făcut
compromis pentru a nu-şi pierde slujba.
Totuşi, în îndurarea Lui, Dumnezeu are ceva pregătit şi pentru ei,
în cazul în care se vor pocăi sincer: „ei vor fi în Locaşul Meu cel Sfânt ca
slugi, vor păzi porţile Casei şi vor face slujbă în Casă... Pentru că i-au slujit
înaintea idolilor lui şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi
ridic mâna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa
nelegiuirii lor... Totuşi le voi da paza Casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba
ei şi la tot ce trebuie făcut în ea.”228 Dacă aceşti conducători creştini se vor
pocăi, Dumnezeu îi va ierta în vremuri de trezire, dar îi va înlocui cu
oamenii Săi sfinţi.
„Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu
celui Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia
de Mine să-Mi slujească şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi
sânge, zice Domnul Dumnezeu. Ei vor intra în Locaşul Meu cel Sfânt, se vor
apropia de masa Mea ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea.”229
Dumnezeu ridică o nouă generaţie de oameni pe care să-i folosească în
slujba poporului Său, alegând lucrurile nebăgate în seamă şi dispreţuite
de alţii pentru a-Şi arăta slava şi puterea, pentru a face de ruşine lucrurile
care cred că sunt ceva.
„Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu
este sfânt şi vor arăta deosebirea dintre ce este necurat şi ce este curat.”230
Principalul dar al celor pe care-i va ridica Domnul va fi cel al
discernământului spiritual. Ei vor ştii să facă deosebirea între sfinţenie şi
păcat, pentru că au trăit curat, în timp ce alţii care se credeau creştini
iubeau necurăţia, rătăcind de la căile Lui. Dacă trăim curat, Dumnezeu ne
va folosi pentru a arăta şi altora diferenţa dintre ce este curat şi ce este
necurat.
227 Ezechiel 4:10

228 Ezechiel 4:11-14
229 Ezechiel 44:15,16
230 Ezechiel 44:23
91
„Iată moştenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moştenirea lor. Să nu

le daţi nicio moşie în Israel: Eu voi fi moşia lor!”231 Care este cea mai mare
răsplată pe care ar putea-o primi cineva? Dumnezeu se oferă El Însuşi
drept răsplată celor care Îl iubesc şi-I slujesc în curăţie. Mai mult de atât
nu există. Atât de înaltă este chemarea pe care El ne-o face. Domnul este
gata să-Şi coboare slava în mijlocul poporului Său, dar noi trebuie să fim
neclintiţi şi neînfricaţi pentru ca El să-Şi ducă până la capăt lucrarea.
Să ne sfințim cu toţii, pentru ca Domnul să grăbească coborârea
slavei Sale pe pământul celor vii. Să parcurgem toţi paşii ce ne-au fost puşi
înainte, pentru ca locaşul pe care i-L pregătim Domnului să fie umplut de
slava Lui, astfel încât toţi cei care vor veni în mijlocul poporului Său să
vadă cu adevărat prezenţa Sa manifestată. Aceasta este o datorie sfântă pe
care noi o avem – de a răscumpăra timpul pierdut, de a căuta Faţa
Domnului pe vârful muntelui şi de a ne preda cu totul Lui.
„Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde
voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui
Israel!”232 Doamne, lucrează astfel şi cu noi! Amin!
231 Ezechiel 44:28

232 Ezechiel 43:7
92
Trezirea din vremea lui Zaharia
XI. Trezirea din vremea lui Zaharia – ”Zidirea

Bisericii prin Duhul Domnului”
„În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a

vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel: „Domnul S-a
mâniat foarte tare pe părinţii voștri. Spune-le, dar: „Așa vorbește Domnul
oștirilor: „Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oștirilor, și Mă voi întoarce și
Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Nu fiţi ca părinţii voștri, cărora le vorbeau
prorocii de mai înainte, zicând: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Întoarceţi-
vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”, dar n-au
ascultat și n-au luat aminte la Mine, zice Domnul. Unde sunt acum părinţii
voștri? Și puteau prorocii să trăiască veșnic? Totuși cuvintele Mele și
poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească
n-au atins ele pe părinţii voștri? Și atunci ei s-au întors și au zis: „Domnul
oștirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile și faptele
noastre!”233
În cartea Ezra este scris că doi prooroci ai lui Dumnezeu, Hagai și
Zaharia, fuseseră trimiși să anunţe poporul că trebuie să continue
construcția Casei Domnului. Aceasta deoarece rămăşiţa întoarsă din robia
Babilonului încetase lucrul.234 Fiecare îşi vedea de casa lui şi de ogorul
său, iar Casa lui Dumnezeu rămăsese în ruine, deşi imediat după
întoarcerea lor începuseră reconstrucţia ei. De aceea, Domnul trimite pe
oamenii Săi pentru a mustra pe popor, îndemnându-i să reia lucrarea de
reconstrucţie.
Şi astăzi se zideşte o Casă a Domnului – Biserica Sa neprihănită,
formată din oameni sfinți care se adună în Numele Lui. Ea nu este
construită din stânci tăiate în munte, ci din pietre vii, care nu pot fi
distruse nici măcar de porțile locuinței morților. Cel care o ridică prin
harul Său este Domnul Isus în primul rând, apoi Duhul Sfânt, prin darurile
Lui împărțite după voia Sa fiecăruia dintre noi, în vederea zidirii sufleteşti
a Bisericii. Scopul Cuvântului lui Dumnezeu este să ne trezească inimile
pentru a ne apuca din nou de zidit Biserica Sa, iar primul lucru pe care ar
trebui să-l facem pentru a zidi este să ne întoarcem cu adevărat la
Dumnezeu. În aceste versete din cartea Zaharia sunt arătaţi mai întâi
copiii care au avut părinţi credincioși, care trebuie să se întoarcă cu
233 Zaharia 1:1-6

234 Ezra 5:1
93
adevărat la Dumnezeu, trezindu-se din starea de adormire în care se află.

Din păcate, mulţi dintre părinții care s-au considerat credincioşi, în loc să
zidească Biserica Domnului au zidit case în țări străine și au strâns averi.
Domnul ne poruncește să nu fim ca părinții noștri, care au început să se
depărteze de Dumnezeu, strângând comori pentru acest pământ, ci să
avem o întoarcere reală la El: „Nu fiţi ca părinţii voștri, cărora le vorbeau
prorocii de mai înainte, zicând: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Întoarceţi-
vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”, dar n-au
ascultat și n-au luat aminte la Mine, zice Domnul. Nu pe credința părinților
noștri se bizuie lucrarea Domnului, ci pe viața fiecăruia dintre noi trăită
cu El.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l avem este dorința de a zidi
Casa Domnului, aşa cum El Însuşi a avut-o: „Tatăl Meu lucrează până
acum; și Eu, de asemenea, lucrez.”235 Aceasta a fost lucrarea Domnului Isus
pe pământ, să zidească împreună cu Tatăl Biserica Sa. Astăzi, la creație și
la mântuire nu mai lucrează nici Tatăl, nici Fiul, fiindcă acestea sunt
lucrări finalizate. În vremurile noastre Dumnezeu Tatăl și Domnul Isus
lucrează doar la zidirea Casei Sale, dar numai prin oamenii dedicați cu
totul Lui. Apostolul Pavel afirma: „Eu, ca un meșter-zidar înţelept, am pus
temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum
clădește deasupra.”236 Nu trebuie să zidim ziduri fizice, ci pietre vii.
Acestea sunt lucrurile care rămân pentru veșnicie. Lucrarea care va dura
veşnic este piatra vie adăugată în Casa Domnului – sufletele câștigate
pentru El.
Pe lângă lucrarea de a aduce suflete la Domnul, trebuie să-i zidim
sufleteşte pe frații noștri în credinţă. Acestea sunt lucrările plăcute
Domnului, care în zilele noastre Îşi ridică un locaş sfânt, zidit din oameni
sfinţi. Este de remarcat că termenul „creștini” este folosit numai de două
ori în Biblie în timp ce cuvântul „sfinţi” se găseşte de nenumerate ori în
Scriptură. De fiecare dată când se adresează bisericilor, apostolul Pavel o
face prin cuvintele „sfinţii care sunt în Ierusalim (Ahaia, Efes, Filipi etc.)”
Domnul nu vrea să ne numim doar creștini, ci să fim sfinți în toată forma
noastră de viețuire.
„Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul și a zis: „Doamne al
oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetăţile lui Iuda, pe
care Te-ai mâniat în acești șaptezeci de ani?” Domnul a răspuns cu vorbe
235 Ioan 5:17

236 1Corinteni 3:10
94
bune, cu vorbe de mângâiere îngerului care vorbea cu mine. Și îngerul care

vorbea cu mine mi-a zis: „Strigă și zi: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Sunt
plin de o mare gelozie pentru Ierusalim și pentru Sion și sunt plin de o mare
mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puţin,
dar ele au ajutat spre nenorocire.” De aceea așa vorbește Domnul: „Mă
întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăși în el, și
funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.” Strigă din nou și zi:
„Așa vorbește Domnul oștirilor: „Cetăţile Mele vor avea iarăși belșug de
bunătăţi, Domnul va mângâia iarăși Sionul, va alege iarăși Ierusalimul.”237
Domnul a dat aceste cuvinte în primul rând pentru vremea aceea,
dar Cuvântul Lui este viu și lucrător până în zilele noastre, iar Duhul
Domnului vorbește şi astăzi Bisericii Lui prin prorociile scrise în Vechiului
Testament. Cetatea fizică a Ierusalimului s-a reconstruit de mai multe ori
de-a lungul istoriei, dar acum se construiește o altă cetate sfântă – Noul
Ierusalim, Biserica Lui slăvită. Domnul vorbește cu cuvinte de mângâiere,
El dorește să construiască Noul Ierusalim, dar caută acei omeni dispuşi să
înceapă zidirea. Dacă noi alegem să trăim în păcate, facem spărturi și mai
mari în ziduri, iar poporul Lui va ajunge de batjocura vrăjmaşilor. Cu toții
suntem chemați astăzi să zidim Biserica lui Dumnezeu. El vrea să aducă
trezire spirtuală în Casa Lui!
„El i-a zis: „Aleargă de vorbește tânărului acestuia și spune-i:
„Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor și vitelor
care vor fi în mijlocul lui; Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de
jur împrejurul lui și voi fi slava lui în mijlocul lui!”238 Aceasta este
făgăduința Domnului pentru noi cei de astăzi – protecţie divină de jur
împrejur şi slava Sa în mijlocul nostru. Oamenii nu vor veni la noi, ci la
Dumnezeul slăvit între noi, întorcându-se la El cu pocăință. Lucrarea
aceasta se va face nu prin forţe omeneşti, ci numai prin puterea Duhului
Sfânt. Dacă El este cu noi, nu vom duce lipsă de nimic altceva, bucurându-
ne de prezența Lui în mijlocul nostru.
„Strigă de veselie și bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin și voi
locui în mijlocul tău, zice Domnul. Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în
ziua aceea, și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, și vei ști că
Domnul oștirilor M-a trimis la tine.”239 Aşa trebuie să fie atitudinea noastră
față de făgăduința Lui cea mare: să strigăm de veselie şi să ne bucurăm.
237 Zaharia 1:12-17

238 Zaharia 2:4,5
239 Zaharia 2:10,11
95
Trebuie să fim sfinți, pentru că slava Lui se aşează numai într-un locaș
sfânt. Când Domnul va veni să locuiască în chip vizibil în mijlocul nostru
se va întâmpla ca la Cincizecime, când mulţi dintre neamuri au fost
adăugaţi la numărul Bisericii. Trebuie să credem din toată inima că
Domnul vrea să facă acest ultim mare seceriș. În această vreme de sfârşit
în țările persecutate zeci de mii de credincioși sunt adăugați la numărul
neamurilor, împlinind făgăduinţele lui Dumnezeu. Dacă răspândirea veştii
bune că Domnul S-a coborât în adunarea sfinţilor Săi va fi raţiunea
noastră de a exista, El Îşi va demonstra credincioşia Sa față de
promisiunile făcute.
Chiar astăzi Dumnezeu mai cheamă încă oameni la mântuire, mai
cheamă oameni care să zidească Biserica Lui, iar noi trebuie să ne arătăm
gata de a construi peste dărâmăturile spirituale. Ruinele creştinătăţii au
fost produse de mulți oameni care se numesc creștini, dar se împotrivesc
Duhului Sfânt și chemării Lui la curăție. Nu este ușor să zidești peste
dărâmături, dar cu puterea Domnului vom reuși, dacă vom fi plini de
râvnă și de responsabilitate.
În al treilea rând, trebuie să fim conştienţi de fatul că atunci când
începem lucrarea lui Dumnezeu, Satana va veni înaintea Domnului să ne
acuze, la fel cum a făcut în timpul lui Zaharia: „El (îngerul) mi-a arătat pe
marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe
Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: „Domnul
să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu
este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” Dar Iosua era îmbrăcat cu haine
murdare și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului.”240 Satana îl pârăște
înaintea Domnului pe Iosua, care era marele preot în acea vreme. Astăzi,
noi suntem preoții Săi; de aceea cel rău procedează la fel și cu noi. Singura
noastră apărare este credinţa în faptul că Domnul ne-a spălat prin jertfa
Lui și ne-a îmbrăcat în haine albe, după cum este scris: „Cel ce va birui va fi
îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea
vieţii și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor
Lui.”241
Domnul Isus Însuşi i-a luat apărarea lui Iosua, îndepărtând
nelegiuirea de la el. Plin de îndrăzneală, Zaharia Îi cere Domnului să-i
pună și o mitră curată pe cap lui Iosua, iar Domnul – care lucrează
împreună cu omul Lui – face şi acest lucru. Scopul celui rău va fi
240 Zaharia 3:1-3

241 Apocalipsa 3:5
96
întotdeauna acela de a ne face să ne oprim din a mai zidi. Prin credinţă

neclintită, noi însă trebuie să-l biruim prin sângele Mielului și prin
cuvântul mărturisirii noastre.242 Trebuie să recunoaștem înaintea
Domnului că nu prin puterile și prin neprihănirea noastră vom putea zidi,
ci numai prin harul și bunătatea Lui, fără să ne aplecăm urechea spre
acuzațiile diavolului.
În al patrulea rând, lucrarea este condiționată de ascultare. „Așa
vorbește Domnul oștirilor: „Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi
poruncile Mele, vei judeca și Casa Mea și vei priveghea asupra curţilor Mele,
și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.”243 Ascultarea face mai
mult decât orice alt lucru în ochii Domnului. Îl avem drept pildă a
neascultării pe împăratul Saul, care nu a lucrat după cuvântul dat de
Domnul, ci după mintea lui, aducând o jertfă înainte de vreme. Domnul
vrea ascultare deplină din partea celor ce spun că sunt ai Săi. Dacă vrem
să fim folosiți în lucrarea Sa trebuie să împlinim tot ce este scris în
Scriptură, ascultând de poruncile Lui: „Cartea aceasta a Legii să nu se
depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce
este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei
lucra cu înţelepciune.”244
„El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat, și iată că
este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui, un vas cu untdelemn, și pe el,
șapte candele cu șapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful
sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, și altul, la
stânga lui.” Și, luând iarăși cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine:
„Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” Îngerul care vorbea cu mine
mi-a răspuns: „Nu știi ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul
meu”. Trebuie să ne deprindem să recunoaștem bine lucrarea Duhului
Sfânt. Zaharia nu știa însemnătatea sfeșnicului – reprezentând focul și
lumina lui Dumnezeu.245 Combustibilul pentru acest foc era vasul plin cu
untdelemn – simbol al Duhului Sfânt. Numai așa vom putea răspândi
lumina în lume și numai așa vom putea să ardem pentru Dumnezeu. Nu
există o altă cale, decât Duhul Sfânt și lucrarea Lui puternică în inimile
noastre. În El este toată puterea noastră. Bisericile noastre au ajuns să nu
mai răspândescă lumina pentru că nu mai au untdelemn. Trebuie să fim
242 Apocalipsa 12:11

243 Zaharia 3:7
244 Iosua 1:8
245 Zaharia 4:2-5
97
plini de acest „untdelemn”, iar pe măsură ce vom arde pentru El, Domnul
ne va curăți și mai mult. El vrea să ardem din ce în ce mai puternic, pentru
ca lumina Lui să fie răspândită și mai mult prin fiecare dintre noi.
„Atunci el a luat din nou cuvântul și mi-a zis: „Acesta este cuvântul
Domnului către Zorobabel și sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici
prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor!”246
Zidirea Casei acesteia se va face numai prin Duhul Lui, dar numai dacă
vom avea cu toții vase curate, gata pentru a fi umplute de El. Trebuie să
fim vase de cinste înaintea Lui, curăţite de orice întinare. Domnul se
folosește de vase slabe, nebăgate în seamă, pentru a se slăvi pe Sine, iar
noi trebuie să ne încredem doar în El, după cum este scris: „Unii se bizuie
pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului
Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie și cad; dar noi ne ridicăm și rămânem în
picioare.”247
Oamenii folosiţi în vechime de Dumnezeu au fost vase slabe,
întărite doar prin Duhul Lui. Moise era un om cu o vorbire greoaie, Ehud
nu se folosea de mâna dreaptă, Barac era un om temător care a chemat o
femeie să meargă la luptă cu el, Ghedeon venea dintr-o familie fără nicio
însemnătate, Iefta era un om născut din curvie, alungat de fraţii săi, iar
David era numai un copil cu ochi frumoși şi păr bălai. Toți aceștia au fost
folosiți de Dumnezeu în lucrări mari, pentru că Duhul Domnului a fost
turnat peste ei. Aceste lucruri trebuie să ne bucure, pentru că Dumnezeu
nu se uită la fața omului, ci dorește oameni care să se încreadă cu totul în
El.
Oamenii puternici și capabili nu vor putea fi folosiți de Dumnezeu
în lucrarea de trezire şi de zidire a Casei Lui. Două exemple în acest sens
sunt Samson și Saul, amândoi socotiţi drept oameni capabili, dar cu un
sfârșit tragic. În schimb, apostolii erau oameni simpli: pescari, galileeni,
oameni necărturari şi de rând. Criteriul pentru care ne alege Dumnezeu în
vederea zidirii Casei Lui nu este dat de capacităţile şi aptitudinile noastre,
ci este unul singur – smerenia: „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de
lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de
la noi.”248 Avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a putea zidi, nu de
înțelepciunea vreunui om. Cu cât ne recunoaștem mai mult neputința, cu
atât El ne va da și mai multă putere.
246 Zaharia 4:6

247 Psalmul 20:7,8
248 2 Corinteni 4:7
98
„Și să-i spui: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată că un om, al cărui
nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui și va zidi Templul Domnului. Da,
El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va ședea și va
stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, și o
desăvârșită unire va domni între ei amândoi.” Cei ce sunt departe vor veni și
vor lucra la Templul Domnului; și veţi ști astfel că Domnul oștirilor M-a
trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului
Dumnezeului vostru.”249 Oamenii care acum sunt departe de Dumnezeu se
vor întoarce la El, vor fi umpluţi cu Duhul Său şi vor participa din plin la
zidirea Casei Sale. Toate aceste lucruri se vor întâmpla numai dacă noi
vom rămâne în ascultare de glasul Domnului.
„Așa vorbește Domnul oștirilor: „Dacă lucrul acesta va părea de
mirat în ochii rămășiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat
oare și în ochii Mei? – zice Domnul oștirilor.”250 N-ar trebui să ne mire
nimic atunci când Însuşi Creatorul Universului lucrează în mijlocul
rămăşiţei copiilor Săi credincioşi.
Așa vorbește Domnul oștirilor: „Întăriţi-vă mâinile, cei ce auziţi
astăzi aceste cuvinte din gura prorocilor care au vorbit în ziua când s-a pus
temelia Casei Domnului oștirilor, când s-a început să se zidească
Templul! Acum nu voi mai face rămășiţei poporului acestuia ca în trecut,
zice Domnul oștirilor. Ci semănăturile vor merge bine, viţa își va da rodul,
pământul își va da roadele, și cerurile își vor trimite roua; și toate aceste
lucruri le voi da în stăpânirea rămășiţei poporului acestuia... Nu vă temeţi,
ci întăriţi-vă mâinile!”251 Domnul să ne ajute pe toţi cei care am fost
chemaţi să ne întărim mâinile în lucrarea Sa! Făgăduinţa Lui este că nu
vom mai semăna degeaba, ca până acum, ci sămânţa pe care o vom arunca
va aduce rodul mult aşteptat – suflete care să se întoarcă cu adevărat la El.
„Cuvântul Domnului oștirilor mi-a vorbit astfel: „Așa vorbește
Domnul oștirilor: „Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul
din luna a șaptea și postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui
Iuda în zile de veselie și de bucurie, în sărbători de voioșie. Dar iubiţi
adevărul și pacea!” Pentru ca Domnul să aducă din nou aceste vremuri de
înviorare peste Casa Lui, trebuie să stăm înaintea Sa cu post, cu plânset şi
bocet, aşa cum este scris în cartea profetului Ioel. Toate acestea însă
curând se vor transforma în sărbătoare de bucurie, când Domnul Îşi va
249 Zaharia 6:12,13,15

250 Zaharia 8:4-6
251 Zaharia 8:9, 11-13
99
manifesta slava Sa în mijlocul nostru, aducând trezire în poporul Său.

Când prezenţa Domnului se manifestă în mijlocul poporului Său, lucrul
acesta nu va trece neobservat, iar vestea despre slava Sa va face ca mulţi
oameni să-L caute din toată inima cu pocăinţă: „Așa vorbește Domnul
oștirilor: „Vor mai veni iarăși popoare și locuitori dintr-un mare număr de
cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă și vor zice: „Haidem să ne
rugăm Domnului și să căutăm pe Domnul oștirilor! Vrem să mergem și
noi!” Și multe popoare, și multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul
oștirilor la Ierusalim și să se roage Domnului.”
În final, suntem îndemnaţi să cerem cu credinţă ploaia
binecuvântată a Duhului Său Sfânt peste uscăciunea din vieţile noastre:
„Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și
vă trimite o ploaie îmbelșugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.”252
Aceasta să fie rugăciunea noastră zilnică. Amin!
252 Zaharia 10:1

100
XII. Trezirea din vremea lui Ioel – ”Venirea
vremurilor de înviorare”
„Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel. Ascultaţi
lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa
ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinţilor voştri? Povestiţi copiilor
voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar
copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma! Ce a lăsat
nemâncat lăcusta Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh
a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil.
Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă, toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat
mustul de la gură! Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără
număr, cu dinţi de leu şi măsele de leoaică. Mi-a pustiit via; mi-a făcut
bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au
ajuns albe! Boceşte-te ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţii
ei! Au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Domnului;
preoţii, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpia este pustiită, pământul, întristat,
căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este...” 253
Trezirea poporului lui Dumnezeu este un subiect extrem de
important în vremurile dinaintea revenirii Domnului Isus. Scopul
creştinului în mijlocul unei lumi care se adânceşte pe zi ce trece în
lepădarea de credinţă ar trebui să fie trezirea, a fiecăruia individual şi a
întregului popor al lui Dumnezeu. Când Dumnezeu are de gând să facă o
lucrare, El pune gândul acesta pe inima unor oameni ai Săi pe care Îi
chemă ca mijlocitori. Fiindcă El vrea să aducă trezire chiar înainte de
sfârşitul veacurilor, Domnul pune pe inima unui om să se roage pentru
aceasta, iar apoi cheamă pe mai mulţi să i se alăture. Când cineva îşi
supune voia sa voii lui Dumnezeu, atunci îşi dă seama că El vrea ca
poporul Său să fie trezit şi pregătit pentru a-L întâmpina.
În cartea Ioel sunt daţi câţiva paşi pentru trezire pe care îi putem
observa. În ce priveşte mântuirea, Dumnezeu a făcut totul fără să lase
nimic pe seama omului: acesta doar trebuie să accepte prin voinţa sa
liberă lucrarea de mântuire. La fel stau lucrurile şi în privinţa trezirii: cel
care face lucrarea este tot Dumnezeu, însă în această lucrare, El lasă o
253 Ioel 1:1-20

101
parte din responsabilitate şi credincioşilor. Dumnezeu lucrează astăzi
prin oamenii Lui, împlinindu-Şi planurile Sale pe acest pământ prin ei.
În vremea necazului cel mare şi în împărăţia de o mie de ani
planurile Sale se vor împlini doar prin poporul Său Israel, dar acum, în
vremea noastră, slujirea lui Dumnezeu pe pământ revine în întregime
Bisericii. Nu există un alt grup de oameni care să slujească lui Dumnezeu
în afara Bisericii Domnului. Întotdeauna Dumnezeu este cel care iniţiază
lucrarea de trezire, dar lasă oamenilor Săi o parte de înfăptuit. Adevărata
trezire nu va veni înainte ca aceştia să-şi îndeplinească sarcinile lor.
De-a lungul veacurilor, mai multe astfel de mişcări ale Duhul Sfânt
s-au produs, ridicând poporul adormit şi chemându-l la o viaţă de
sfinţenie. În urmă cu trei sute de ani a avut loc o trezire în Anglia, acum
două sute de ani în Statele Unite prin Finney, acum o sută de ani în Ţara
Galilor, în urmă cu cincizeci de ani în Insulele Hebride, iar în urmă cu zece
ani în Uganda, în Guatemala, în China şi în multe alte ţări de pe faţa
pământului. Dumnezeu este drept şi nepărtinitor: El îi iubeşte în mod egal
pe toţi locuitorii pământului. Când Dumnezeu găseşte oameni care să-şi
dedice viaţa Lui în întregime, care să asculte de vocea şi de voia Lui, atunci
le face parte de vremuri de trezire. Dacă nu se găsesc astfel de oameni, nu
va exista nici trezire. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să ajungă la
cunoştinţa adevărului şi să fie mântuiţi254, deci şi cei din ţara noastră, care
n-au participat niciodată în istorie la o astfel de mişcare.
Primul pas pe care trebuie ca noi să-l facem pe calea trezirii este
conştientizarea stării de cădere a poporului Domnului, a uscăciunii
spirituale în care se află. În vremea prorocului Ioel poporul Israel era
căzut atât din punct de vedere material, cât şi spiritual: “Câmpia este
pustiită, pământul, întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat,
untdelemnul nu mai este.”255 Cele două stări rele erau strâns legate una de
cealaltă, pentru că, dacă poporul ar fi fost într-o relaţie bună cu
Dumnezeu, aceasta s-ar fi cunoscut şi prin starea lor materială
binecuvântată de Domnul. Astfel stăteau lucrurile în vechiul legământ,
spre deosebire de zilele noastre, când a prospera material nu însemnă
neapărat că ai o bună relaţie cu Domnul.
254 1 Timotei 2:4: „...care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa
adevărului.”
255 Ioel 1:10
102
Sunt menţionate trei lucruri care lipseau lui Israel: grâul, mustul şi
untdelemnul. Ceea ce se aplica atunci literal poporului pământesc al
Domnului, astăzi se aplică spirtual poporului duhovnicesc – Biserica.
Grâul simbolizează hrana spirituală – Cuvântul inspirat de Duhul
Sfânt. Din nefericire, astăzi există multe biserici în care Cuvântul
Domnului nu mai este hrană pentru poporul Său. Oamenii nu mai sunt
interesaţi să asculte vocea lui Dumnezeu, de aceea Cuvântul Lui a fost
înlocuit cu tot felul de “studii” despre cum să-ţi creşti copii, cum să ai o
relaţie bună cu şefii, cum să ajungi un lider de succes sau cum să gândeşti
pozitiv în orice împrejurare. Cuvântul lui Dumnezeu lipseşte întotdeuna
din biserică, atunci când aceasta se află într-o perioadă de decădere.
Turma Domnului a ajuns să fie înfometată şi să fie hrănită precar.
Slujitorul care nu hrăneşte poporul Domnului cu Cuvântul Lui, se face
vinovat de acelaşi păcat ca al unui om care pune un pahar gol în mâna
unei persoane însetate. În Cartea Rut este descrisă o vreme în care în casa
pâinii (Betleem), nu mai era pâine.256 Să ne cercetăm și să ne dăm seama
cât de mult locuieşte în noi Cuvântul lui Dumnezeu. Potrivit apostolului
Pavel, acesta trebuie să locuiască din belşug în noi în toată înţelepciunea.257
Din păcate, în zilele noastre sunt mulţi credincioși care merg într-o
biserică de zeci de ani şi totuşi nu cunosc lucrurile esenţiale din Cuvânt.
Acest lucru se datorează faptului că în Casa Domnului oile nu mai sunt
hrănite cu “grâu”, ci cu “vorbării goale şi lumeşti”.
Al doilea lucru care lipseşte este mustul (simbolul bucuriei): “s-a
dus bucuria de la copiii oamenilor!”258 Este o stare cu totul iresponsabilă a
te bucura, atunci când poporul Domnului se duce la pierzare. Nu aşa
făceau robii din Babilon, care plângeau după prezenţa Domnului pe care o
pierduseră: “Pe malurile râurilor Babilonului şedeam jos şi plângeam, când
ne aduceam aminte de Sion. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm
harpele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri
ne cereau bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!” – Cum
să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?”259 Când eşti robit
de păcate ascunse nu poţi avea bucuria mântuirii, fiindcă aceasta vine
doar dintr-o inimă eliberată din lanţuri grele. Fiindcă aceasta este starea
care caracterizează pe mulţi din creştinii zilelor noastre, ei au înlocuit
256 Rut 1:1

257 Coloseni 3:16
258 Ioel 1:12
259 Psalmii 137:1-4
103
această bucurie cu tot felul de jocuri “nevinovate” şi de activităţi care să le
ofere o bucurie firească trecătoare.
Al treilea lucru care lipseşte din Casa Domnului este untdelemnul
(Duhul Sfânt). În Biserica primilor creştini untdelemnul curgea din belşug,
iar ucenicii Domnului erau plini de Duhul Sfânt. În zilele noastre sunt
oameni care nici măcar nu mai vorbesc despre Duhul Sfânt. Atunci când
nu lucrează Duhul Sfânt, toate lucrurile sunt făcute în zadar. Unde nu este
Duh, nu este nici viaţă, căci “Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu
foloseşte la nimic.”260
Asemenea celor doisprezece ucenici din Efes, mulţi dintre noi
n-am cunoscut un timp lucrarea Duhului Sfânt. Acest adevăr pur şi simplu
nu ne-a fost predicat, fiindcă oamenii continuă să creadă că se pot
descurca fără puterea Lui. Cu toate acestea, ar trebui să ştim odată pentru
totdeauna că fără El nu putem trăi o viaţă sfântă, nu putem avea pace, nu
putem aduce roadă, nici avea bucurie şi lumină din Cuvânt. Cea mai mare
lipsă a Bisericii de astăzi este lipsa Duhului Sfânt. Cel mai tragic lucru însă
este că oamenii dinăntru afirmă că au Duhul Sfânt în plinătatea Lui,
neacceptând starea lor de goliciune şi de cădere. Dacă nu conştientizăm
adevărul, nu vom putea primi ajutor de la Dumnezeu. Fiecare om trebuie
să se cerceteze personal, ca să vadă în ce măsură îi lipsesc aceste trei
lucruri din viaţă. Fără Cuvântul Domnului, fără bucuria din El şi fără
Duhul Sfânt, nu putem fi într-o stare bună înaintea Lui. Pavel spunea
despre el şi despre creştinii din vremea sa că nu era nimic care să-I
clatine: “ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre”261 Aceasta este starea
de normalitate a unui copil al lui Dumnezeu. El se bucură în orice vreme,
iar această bucurie nu vine de la el, ci din Duhul Domnului.
Al doilea pas spre trezire este plânsul: “Încingeţi-vă, preoţi, şi
plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea
îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de
mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru”262. Câţi
slujitori ai Domnului stau şi plâng pentru starea poporului, nu pentru
nevoile lor personale? Câţi stau înaintea lui Dumnezeu vărsând lacrimi de
durere pentru starea de cădere a celor care se îndreaptă tot mai mult spre
iad? Cel ce este preot al Domnului are ca datorie să pună genunchiul jos şi
260 Ioan 6:63

261 Romani 5:3
262 Ioel 1:13
104
să plângă din această cauză, simţind durere pentru cei ce se pierd.
Motivaţia plânsului înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie una corectă: să
nu ne mai plângem de milă, de autocompătimire, ci să plângem cu inima
sfâşiată de faptul că poporul Domnului merge spre pierzare. Fără acest
plâns şi acest bocet, nu va veni trezirea. Este nevoie de sfinţenie
personală, ca să poţi plânge tainic, atunci când nimeni nu te vede,
asemenea Domnului Isus, care a plâns pentru cetatea Ierusalimului.
Despre Domnul Isus a rămas scris că a înălţat rugăciuni “cu
strigăte mari şi cu lacrimi”263. El agoniza în rugăciune, atât de sfâşiată îi
era inima pentru omenirea pierdută. În grădina Ghetsimani Domnul a
cerut unitate între ucenici Săi, iar unitatea frăţească înseamnă a fi una în
acest plâns, în aceleaşi simţăminte, în aceeaşi durere. Pentru a începe
mijlocirea trebuie ca starea noastră să fie una bună înaintea Domnului, ca
să nu trebuiească să ne plângem tot păcatele noastre, ci să ne ridicăm
pentru a plânge păcatele poporului lui Dumnezeu, ce se îndepărtează tot
mai mult de El. Aşa mijloceşte omul care este al lui Dumnezeu. Neemia a
procedat în acelaşi fel: a plâns şi s-a bocit pentru starea de cădere a
poporului său. Deși era paharnicul împăratului, având un rang înalt, el s-a
smerit înaintea lui Dumnezeu şi n-a avut altă dorinţă decât ca poporul Lui
să se ridice din căderea în care se afla.
Leonard Ravenhilll explică în cartea sa “De ce întârzie trezirea” că
“școlile teologice azi nu mai învaţă lacrimile. Nici nu pot. Materia aceasta e
predată de Duhul Sfânt. Predicatorul, oricâte licenţe sau doctorate are, nu
poate merge mai departe dacă nu simte amărăciunea pentru păcatele din
vremea aceasta. Un strigăt repetat al lui David Livingstone era: „Doamne,
când oare se vor vindeca rănile păcatului acestei lumi?” Dar suntem noi în
rugăciunile noastre doborâţi de întristare pentru păcatele lumii? Ne udăm
noi pernele cu lacrimi, ca şi John Welch, în lupta sufletului nostru pentru
câştigarea altora? Eruditul Andrew Bonar zăcea în pat într-o sâmbătă
noaptea în Scoţia şi în timp ce lumea alerga pe străzi de la o tavernă la alta,
de la o petrecere la alta, el striga: „O, Doamne, aceştia pier, pier, pier!” Vai,
fraţii mei, nu aşa L-am învăţat pe Cristos după cum Îl trăim. Mulţi dintre noi
cunoaştem doar un singur fel de predici, uşoare, fără lacrimi, fără pasiune,
fără suflet”. Preoţii din vremea lui Ioel aveau ca poruncă din partea
Domnului să plângă între tindă şi altar. Ei trebuia să fie cei care dădeau
startul la pocăinţă, la aceste rugăciuni cu lacrimi. Trebuie să ieşim din
263 Evrei 5:7

105
forme şi să urmăm în totul poruncile Domnului, care ne cheamă la
mijlocire!
Al treilea pas este să să ne întoarcem către Domnul: „Dar chiar
acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset
şi bocet!”264 În aceste condiţii întoarcerea la El presupune să lăsăm orice
efort personal şi orice încredere de sine, alipindu-ne cu toată inima de El
pentru a depinde în totul de Domnul. Trebuie să căutăm mai întâi de toate
prezenţa Lui. Trebuie să cerem ca prezenţa Sa să fie neîncetat în mijlocul
poporului Său, fiindcă altfel totul este doar o formă goală lipsită de viaţă.
Să procedăm aşa cum a făcut şi Moise când I-a spus Domnului Dumnezeu:
„Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti
că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei
merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de
toate popoarele de pe faţa pământului?”265 Despărţiţi de El nu putem face
nimic266. Dacă ne încredem în puterile noastre nu vom avea niciun fel de
biruinţă. Noi depindem în toate lucrurile de El, chiar şi pentru a ne ruga
sau pentru a plânge. Fără El suntem doar o carne fără viaţă. Să ne
întoarcem privirile spre Domnul şi să nu ne uităm la ceea ce putem noi, ci
să ne bizuim numai pe ceea ce poate El.267
Al patrulea pas este postul: “Vestiţi un post, chemaţi o adunare de
sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului
Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul”268. „Dar chiar acum, zice
Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi
bocet!”269 Domnul Isus a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi
pentru noi. El trebuia să fie încercat ca om pentru ca să poată începe
lucrarea încredinţată Lui de către Dumnezeu. Moise a postit la fel de mult
pentru poporul Israel. Nouă nu ne cere Domnul să postim atât de mult,
dar postul este necesar în lucrarea de mijlocire, în lucrarea de trezire.
Moise era plin de dragoste pentru poporul lui, atât de mult încât dorea
mai degrabă să fie el şters din cartea vieţii decât ca Domnul să nimicească
poporul şi să-l lepede. Inima lui Moise era toată dedicată unui popor
răzvrătit şi idolatru. Acesta este adevăratul post. Inimile noastre trebuie
264 Ioel 2:12.

265 Exod 33:15,16
266 Ioan 15:5
267 Psalmii 34:5
268 Ioel 1:14
269 Ioel 2:12
106
să fie pline de milă pentru copiii lui Dumnezeu aflaţi într-o stare de
cădere. Postul acesta trebuie să pornească din inimă, să nu ne mai
intereseze de mâncare şi de băutură, ci de ridicarea poporului Domnului,
ca El să coboare în mijlocul lor: “Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos,
am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea
Dumnezeului cerurilor.”270 Neemia a fost gata să-şi rişte chiar viaţa pentru
binele poporului său, înfăţişându-se înaintea împăratului cu faţa tristă.
Al cincilea pas este rugăciunea. Postul fără rugăciune nu este
altceva decât dietă. Apostolul Pavel spunea că el era deseori în posturi.271
“Veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu!
Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa
Dumnezeului vostru.”272 Dumnezeu ne cheamă la post şi la rugăciune, ca să
putem îndeplini condiţiile Lui pentru trezire. Domnul Isus stătea noaptea
în rugăciune273, iar noi trebuie să ne asemănăm cu El în toate lucrurile.274
Domnul Isus trăia într-un trup supus slăbiciunilor ca şi noi, dar a putut să
ducă o astfel de viaţă.
Secretul biruinţei unui creştin este postul şi rugăciunea. John
Wesley îşi găsea puterea în rugăciune. Cei cu care se întâlnea el la
rugăciune erau numiţi în chip batjocoritor “clubul sfinţilor”. Dumnezeu a
privit însă cu îndurare la rugăciunile lor și Duhul Sfânt s-a coborât în toată
puterea Lui pe când se aflau ei la rugăciune. Acesta a fost începutul
trezirii. Ilie s-a rugat stăruitor trei ani şi jumătate, iar Dumnezeu a făcut
după cuvântul lui, căci “mare putere are rugăciunea fierbinte a celui
neprihănit.”275
În vremea lui Ilie Dumnezeu a adus trezire în popor printr-un om
supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi. Când se ducea în evanghelizare
Charles Finney era susținut în lucrare de oameni prin post şi rugăciune în
toată perioada cât trebuia să predice. Trebuie să profităm de această
şansă minunată pe care ne-a dat-o Domnul de a mijloci în rugăciune.
Rugăciunile noastre trebuie să pună pe fugă armata celui rău, ele trebuie
să fie o flacără aprinsă de care diavolul să se teamă. Numai o rugăciune
270 Neemia 1:4

272 Ioel 1:13
273 Luca 6:12
274 1 Ioan 2:6
275 Iacov 5:16
107
rostită prin Duhul Sfânt poate face acest lucru. Dacă noi vom face paşii ce
ne sunt puşi înainte pentru apropierea de Dumnezeu, El va face la rândul
său paşi spre noi, pentru a Se coborî în mijlocul nostru aducând vremuri
de înviorare şi trezire printre cei ce acum dorm. Amin!
108
www.trezireazi.wordpress.com
109

Carte Trezirea Credinciosilor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Trezirea Credinciosilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUVINTE PENTRU

„Este ceasul să vă treziți în sfârşit din

Mesajele cuprinse în această carte s-au născut din dorinţa

I. TREZIREA DIN VREMEA ÎMPĂRATULUI EZECHIA – „ȘAPTE PAȘI PENTRU

III. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR: ”GHEDEON – PREDAREA ÎN

IV. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR: ”DEBORA ŞI BARAC –RIDICAREA

V. TREZIRE ÎN VREMEA JUDECĂTORILOR III: “IEFTA – DUMNEZEU ADUCE

VI. TREZIREA DE PE VREMEA LUI IOSAFAT – ”SFINŢIREA LUCRĂTORILOR

VII. TREZIREA DIN VREMEA LUI IOSIA – “DESCOPERIREA ÎNTREGULUI

VIII. TREZIREA DIN VREMEA LUI EZRA – ”ELIBERAREA POPORULUI PENTRU

IX. TREZIREA DIN VREMEA LUI NEEMIA – ”LUCRAREA DE ZIDIRE A BISERICII

X. TREZIREA DIN VREMEA LUI EZECHIEL – ”RENAȘTEREA POPORULUI

I. Trezirea din vremea împăratului Ezechia – „Șapte

Vremurile în care trăim îşi merită pe deplin denumirea de

păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au

Domnul, un nou angajament faţă de El, pentru că părinţii lor nu-L

să le ducă afară în pârâul Chedron.”18 Slujitorii au scos afară tot ce

mea va lăuda îndurarea Ta.”23 Când Ioan Botezătorul predica la Iordan şi

II. Trezirea din vremea lui Ilie – „Dumnezeu caută un

În Biblie există nenumărate exemple de treziri spirituale, mai ales

duminica la o adunare unde consumă un spectacol religios, chiar plătind

au fost două femei care primiseră slujba mijlocirii în rugăciune, una de 82

rugăciune cât a petrecut şi Ilie? Am fi în stare să aşteptăm în răbdare ani

Dumnezeu va avea întotdeauna o rămăşiţă, iar un detaliu

45 1 Împăraţi 18:17-25, 30-33, 36-39

47 Faptele Ap. 2:39

III. Trezire în vremea Judecătorilor: ”Ghedeon –

După o perioadă în care poporul a slujit Domnului timp de două

vor distruge legătura cu Dumnezeu. În Epistola către Coloseni este dată

că filistenii îi stăpâneau tot timpul, pe când celelalte două popoare o

bucure de el. La fel se întâmplă şi azi în multe adunări creştine: când

59 Ezechiel 22:30: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul

Domnul îl încurajează şi-i arată foarte clar că El îl trimite cu

stăpânirilor şi domniilor răutății din locurile cerești, punându-le pe fugă

70 Evrei 11:34-35: „Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat

sfinţilor”. Dar în clubul acela al sfinţilor erau George Whitefield şi John

voi este mai mare decât cel ce este în lume.”

poftelor noastre rele, împotriva tuturor lucrurilor. Acestea ne împiedică

trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă, şi

IV. Trezire în vremea Judecătorilor: ”Debora şi Barac –

La sfârşitul cărţii Iosua este scris că „Israel a slujit Domnului în tot

noastre: când un creştin începe să fie lacom de avere, el devine în scurt

acestea, au devenit foarte vulnerabili în luptă, luând-o la fugă din faţa

Căpeteniile de atunci erau fără putere în Israel, la fel cum se

V. Trezire în vremea Judecătorilor III: “Iefta –

„Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit

102 Judecători 10: 6-16

robea în trecut, trebuie evitat în prezent. Imaginea popoarelor care

103 Judecători 10:10

106 Matei 3:11

multe păcate îi stăpânesc viața. Faptele petrecute în vremea lui Iefta

108 Judecători 10:15,16

care n-au cu ce să se laude, pentru ca El să-și ia toată slava. David de

110 1 Samuel 26:19

113 Judecători 11:29

VI. Trezirea de pe vremea lui Iosafat – ”Sfinţirea

115 2 Cronici 17:1-10

ales al Domnului, deşi ei se depărtaseră de legile Sale sfinte închinându-se

116 2 Cronici 17:3,4

În al treilea rând, Iosafat a trimis căpetenii pe care le-a însărcinat

117 2 Cronici 18:1

Proorocii falşi pretindeau că au înăuntrul lor Duhul Domnului, de aceea au

119 2 Cronici 18:27

123 2 Cronici 19:5-7