Sunteți pe pagina 1din 26

2.

Studiul experimental al transferului de căldură prin


convecţie forţată peste ţevi

Instalaţia prezentată în continuare permite determinarea experimentală a


coeficientului mediu de transfer de căldură prin convecţie la curgerea
transversală a aerului peste un cilindru singular sau peste un fascicul de ţevi
şi determinarea coeficientului local de transfer de căldură prin convecţie, pe
circumferinţa unui cilindru.

Descrierea instalaţiei
Instalaţia experimentală este prezentată în figura 2.1.

Fig. 2.1. Instalaţia experimentală pentru studierea coeficientului de transfer de


căldură prin convecţie la curgerea aerului peste un fascicul de ţevi

Principalele elementele componente ale instalaţiei experimentale sunt


prezentate în figura 2.2 .
Fasciculul de ţevi este simulat de un ansamblu de tuburi de plastic,
având o dispunere în triunghi.
20 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

Difuzor de
admisie

Manometrul
Elementul de încălzire şi pentru
termocuplul pentru măsurarea
temperatura suprafeţei presiunilor
mici
Termometrul Voltmetrul Buton de
digital oprire/ Regulator de
pornire temperatură Canalul
de aer
Priză pentru
conectarea Manometrul
termocuplului care pentru
masoară măsurarea
temperatura aerului presiunilor mari

Buton de
oprire/
pornire
Priză pentru
conectarea Comutator Evacuarea
elementului de Poziţia sus: Comutator
voltmetru: aerului
încălzire indică
temperatura Poziţia sus: 35V;
elementului Poziţia jos: 70V Diafragma
termorezistenţei
Poziţia jos:
indică
temperatura
aerului în canalul
de aer

Fig. 2.2. Instalaţia experimentală: schema de principiu şi elementele componente

Modificarea structurii secţiunii de curgere a aerului, respectiv curgerea


peste un cilindru singular sau peste un fascicul de tuburi se realizează prin
utilizarea unor plăci a căror geometrie este prezentată în figura 2.3.
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 21

ta

ts Element
Placă cilindric
monotubulară

Aria
încălzită

Tuburi
retractabile ce
pot fi înlocuite
Placă prin elementul Fascicul de tuburi
multitubulară cilindric
încălzit electric

Fig. 2.3. Placa monotubulară şi placa multitubulară


ta – temperatura aerului; ts – temperatura suprafeţei.

Fluidul care circulă peste tuburi este aerul. Principalele elemente


componente ale instalaţiei sunt prezentate în continuare.
Canalul de aer vertical are la partea superioară un difuzor de admisie,
iar la partea inferioară un ventilator. Debitul aerului aspirat (care circulă prin
22 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

canal) este controlat cu ajutorul unei diafragme, situată în secţiunea de


evacuare a aerului.
Elementul de încălzire este alcătuit dintr-un cilindru din cupru care este
încălzit electric. Termocuplul care măsoară temperatura suprafeţei
cilindrului este încastrat în acesta. Părţile finale ale elementului de încălzire
sunt izolate termic în scopul reducerii erorilor datorate conducţiei axiale.
Tensiunea maximă de alimentare a elementului de încălzire este de 70V.
Consola are încorporat un releu, care opreşte alimentarea elementului de
încălzire cu energie în cazul în care temperatura suprafeţei acestuia
depăşeşte 100 °C.
Controlul fluxului de căldură se face cu ajutorul unui transformator de
tensiune reglabil, care reglează tensiunea cu care este alimentat elementul de
încălzire. Valoarea acesteia este afişată numeric pe aparatul de măsură.
Dispozitivul de afişare digitală a temperaturii indică atât temperatura
suprafeţei elementului de încălzire, cât şi pe cea a aerului din canalul de aer.
Rezoluţia instrumentului este de 0,1°C, iar selectarea temperaturii afişate se
face cu ajutorul unui comutator. Comutatorul este construit în aşa fel încât,
în poziţia liberă afişează temperatura suprafeţei elementului de încălzire.
Când acesta este apăsat, indică temperatura aerului din canal.
Un voltmetru analogic este situat în centrul consolei şi indică tensiunea
cu care este alimentat elementul de încălzire. Domeniul de măsură al
acestuia este 0–70V.
Cele două manometre montate pe canalul de aer măsoară diferenţa de
presiune. Unul este folosit pentru presiuni mici (0-30 mmH2O), iar celălalt
pentru presiuni mari (0-70 mmH2O).
Placa monotubulară este o placă plană de plastic transparent, prevăzută
cu un orificiu central în care se introduce elementul de încălzire.
Placa multitubulară este, de asemenea, o placă plană de plastic
transparent, cu 27 de orificii, aşezate într-o reţea triunghiulară. Tuburile
centrale din fiecare rând pot fi înlocuite cu elementul de încălzire.

Caracteristicile tehnice ale instalaţiei


Canalul de aer:
- înălţimea: L = 1,2 m;
- aria secţiunii transversale: S = 65mm × 150mm = 9,75·10-3m2.
Elementul de încălzire:
- diametrul exterior: D = 15,8 mm;
- lungimea suprafeţei încălzite: L = 50 mm;
- aria suprafeţei încălzite: A = 2,482 × 10-3 m2;
- rezistenţa electrică: R = 66,1 Ω.
Tuburile retractabile:
- secţiunea minimă de curgere în fasciculul de tuburi:
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 23

Smin = 4,160 × 10-3 m2;


- pasul longitudinal / pasul transversal: sL / sT = 27,5 / 32 mm.

Notaţii şi relaţii de calcul:


α⋅D
Nu – numărul Nusselt: Nu = ;
λa
pa [N/m2] – presiunea atmosferică; se măsoară sau se poate
considera pa ≈ 105N/m2;
Pr – numărul Prandtl pentru aer;
Prs – numărul Prandtl pentru aer la temperatura peretelui;
Q [W] – fluxul de căldură transferat (puterea electrică disipată
U2
în elementul de încălzire): Q = ;
R
Q
qs [W/m2] – fluxul de căldură unitar de suprafaţă: q s = ;
A
Re – numărul Reynolds la curgerea peste un cilindru:
w⋅ D
Re = ;
νa
Remax – numărul Reynolds maxim la curgerea peste un
wmax ⋅ D
fasciculul de cilindri: Re max = ;
νa
ta [°C] – temperatura aerului din canal;
ts [°C] – temperatura suprafeţei elementului de încălzire;
U [V] – tensiunea;
w [m/s] – viteza aerului prin canal (cu pa exprimat în bar):

w = 74,294
(273,15 + t a )∆H
pa
wmax [m/s] – viteza maximă a aerului în fasciculul de tuburi:
S 9,75 ⋅ 10 −3
wmax = w =w = w ⋅ 2,34 ;
S min 4,160 ⋅ 10 −3
α [W/m2⋅K] – coeficientul de transfer de căldură prin convecţie
qs
pentru peretele plan, determinat experimental: α = ;
∆t
∆H [mmH2O] – diferenţa de presiune;
∆t [°C] – diferenţa de temperatură dintre suprafaţa elementului
de încălzire şi aer: ∆t = ts – ta;
λa [W/(m·K)] – conductivitatea termică a aerului;
µa [N·s/m2] – vâscozitatea dinamică a aerului: µa = ρa·νa;
24 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

µs [N·s/m2] – vâscozitatea dinamică a aerului la temperatura


suprafeţei peretelui: µs = ρs·νs;
νa [m2/s] – vâscozitatea cinematică a aerului;
273,15
ρa [kg/m3] – densitatea aerului: ρ a = 1,293 .
t a + 273,15

Proprietăţile aerului, funcţie de temperatură, se prezintă în anexa 2.1.


Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 25

2.1. Determinarea experimentală a coeficientului mediu de transfer de


căldură prin convecţie la curgerea transversală a aerului peste un
cilindru

2.1.1. Scopul lucrării


Lucrarea urmăreşte determinarea experimentală a coeficientului mediu
de transfer de căldură prin convecţie la curgerea transversală a aerului peste
un cilindru.

2.1.2. Efectuarea lucrării


Etapele ce trebuie urmărite la derularea lucrării practice sunt
următoarele:
1. Asiguraţi-vă că instalaţia şi aparatul de măsură sunt scoase de sub
tensiune;
2. Aşezaţi placa monotubulară pe poziţie;
3. Introduceţi elementul de încălzire în fanta plăcii şi conectaţi cablul la
aparatul de măsură;
4. Conectaţi racordul de presiune al manometrului din partea superioară
a aparatului la ştuţul din canalul de aer;
5. Închideţi diafragma şi apăsaţi butonul de pornire;
6. Modificaţi poziţia diafragmei urmărind indicaţia manometrului de
presiuni mici, în aşa fel încât să obţineţi o viteză a aerului prin canal
cât mai mică (ceea ce corespunde unui ∆H de aproximativ 4 mm
H2O);
7. Comutaţi tensiunea pe 70V. Modificaţi poziţia regulatorului de
temperatură până când veţi obţine o temperatură a elementului de
încălzire (ts) de aproximativ 95 ºC. La o viteză mică a aerului
transferul de căldură este redus şi de aceea este recomandată
creşterea treptată a temperaturii, lăsând timp de stabilizare după
fiecare modificare a tensiunii. După stabilizarea regimului de
funcţionare (ts = constant), citiţi şi notaţi în tabelul 2.1. mărimile: ts,
ta, U şi ∆H;
8. Reglaţi diafragma în aşa fel încât să creşteţi viteza aerului, adică ∆H,
şi modificaţi poziţia regulatorului de căldură până când se obţine
aceeaşi temperatură ts. După stabilizarea regimului de funcţionare (ts
= constant), citiţi şi notaţi în tabel mărimile: ts, ta, U şi ∆H;
9. Procedaţi analog pentru alte viteze ale aerului, până la atingerea
vitezei maxime (diafragma este deschisă complet);

Rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 2.1, iar mărimile


calculate în tabelul 2.2.
26 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

Tabelul 2.1
Date experimentale
Mărimi măsurate
Nr. determinării
experimentale
1 2 3 4 5 6
ts [ 0C]
ta [ 0C]
∆H [mmH2O]
U [V]

Tabelul 2.2
Date calculate
Mărimi calculate
Q[ W]
qs [W/m2]
∆t [K]
α [W/m2⋅K]
w [m/s]
νa [m2/s]
Re
λa [W/m⋅K]
Nu

2.1.3. Exemplu de calcul


Pentru exemplificarea modului de calcul s-au considerat următoarele
valori : p = 0,992 bar; ts = 94 °C; ta = 19 °C; ∆H = 4 mm H2O; U = 37,5 V.
Folosind relaţiile de calcul prezentate mai sus s-au obţinut valorile din
tabelul 2.3.
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 27

Tabelul 2.3
Exemplu de calcul pentru determinarea experimentală a coeficientului mediu de
transfer de căldură prin convecţie la curgerea transversală a aerului peste un
cilindru
Q qs ∆t α w νa Re λa Nu
2 2 2
[W] [W/m ] [K] [W/m ⋅K] [m/s] [m /s] [W/m⋅K]
-5
20 8094 75 107,9 8,06 1,503·10 8473 0,0258 66,07

In tabelul 2.4. se prezintă cele mai importante relaţii de calcul pentru


determinarea numărului Nusselt.

Tabelul 2.4
Relaţii de calcul pentru determinarea numărului Nusselt
Autor Condiţii de
Relaţia de calcul valabilitate
Zhuhauskas,
0, 25
0, 6 0,37  Pr  Re = 103 – 2⋅105
Nu = 0,26 ⋅ Re ⋅ Pr ⋅  
 Prs 
Whitaker
0, 25
0, 4  µ  Re = 10 – 105
(
Nu = 0,4 ⋅ Re 0, 5
+ 0,06 ⋅ Re 0, 67
)Pr  a 
 µs 
Churchill şi Bernstein
4/5
0,62 ⋅ Re1 2 ⋅ Pr 1 3   Re  5 / 8  Re·Pr > 0,2
Nu = 0,3 + ⋅ 1 +   
[ (
1 + 0,4 / Pr 2 3 1 / 4 )]   28200  

Se va reprezenta grafic, variaţia numărului Reynolds în funcţie de


coeficientul de transfer de căldură prin convecţie, pentru diferite relaţii de
calcul ale numărului Nusselt, α = f(Re). Pe aceeaşi diagramă, pentru
comparaţie, se vor reprezenta şi variaţiile α = f(Re) obţinute prin aplicarea
principalelor relaţii de calcul din literatura de specialitate (Re, ta şi ts au
valorile din determinările experimentale).
28 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

270

250
Coeficientul de transfer de caldura convectiv

230

210

190
[W/m K]
2

170

150

130
Whitaker
110 Churchill & Bernstein
Zhuhauskas
90 Experimental

70
8517 13473 16493 19041 23328 26932 30116 31586
Numarul Re

Fig. 2.4. Variaţia numărului Reynolds în funcţie de coeficientul de transfer de


căldură prin convecţie, pentru diferite relaţii de calcul ale numărului Nusselt -
exemplu
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 29

2.2. Determinarea coeficientului de transfer de căldură pe fiecare rând


al unui fascicul de tuburi

2.2.1. Scopul lucrării


Lucrarea urmăreşte determinarea coeficientului de transfer de căldură
pe fiecare rând al unui fascicul de tuburi.

2.2.2. Efectuarea lucrării


Etapele ce trebuie urmărite la derularea lucrării practice sunt
următoarele:
1. Asiguraţi-vă că instalaţia şi aparatul de măsură sunt scoase de sub
tensiune;
2. Aşezaţi placa multitubulară pe poziţie;
3. Introduceţi elementul de încălzire în prima fantă a plăcii (primul rând
de sus) şi asiguraţi-vă că în celelalte rânduri aţi introdus cele 5 tuburi
retractabile. Conectaţi cablul elementului de încălzire la aparatul de
măsură;
4. Conectaţi racordul de presiune al manometrului din partea superioară
a aparatului la ştuţul din canalul de aer;
5. Închideţi diafragma şi apăsaţi butonul de pornire;
6. Modificaţi poziţia diafragmei urmărind indicaţia manometrului de
presiuni mici, în aşa fel încât să obţineţi o viteză a aerului prin canal
cât mai mică (ceea ce corespunde unui ∆H de aproximativ 1,5 mm
H2O);
7. Comutaţi tensiunea pe 70 V. Modificaţi poziţia regulatorului de
căldură până când veţi obţine o temperatură a elementului de
încălzire (ts) de aproximativ 95 ºC. La o viteză mică a aerului
transferul de căldură este redus şi de aceea este recomandată
creşterea treptată a temperaturii, lăsând timp de stabilizare după
fiecare modificare a tensiunii. După stabilizarea regimului de
funcţionare (ts = constant), citiţi şi notaţi, pentru rândul 1, mărimile:
ts, ta, U şi ∆H;
8. Reglaţi diafragma în aşa fel încât să creşteţi viteza aerului, adică
reglaţi ∆H=56 mm H2O şi modificaţi poziţia regulatorului de căldură
până când se obţine aceeaşi temperatură ts. După stabilizarea
regimului de funcţionare (ts = constant), citiţi şi notaţi, pentru rândul
1, mărimile: ts, ta, U şi ∆H;
9. Procedaţi analog pentru alte viteze ale aerului, până la atingerea
vitezei maxime (diafragma este deschisă complet);
10. Stabiliţi poziţia regulatorului de căldură la valoarea minimă pentru a
permite elementului de încălzire să se răcească;
30 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

11. Introduceţi elementul de încălzire în al doilea rând şi tubul


retractabil din acest rând în primul;
12. Repetaţi întregul experiment pentru rândul 2;
13. Repetaţi întreaga procedură pentru toate cele 6 rânduri.

Pentru fiecare rând de tuburi, rezultatele măsurătorilor se vor trece în


tabelul 2.1 iar rezultatele mărimilor calculate se vor trece în tabelul 2.2.

2.2.3. Exemplu de calcul


Pentru exemplificare, în figura 2.5 se prezintă variaţia coeficientului
de convecţie α cu numărul Re pentru cele 6 rânduri de tuburi din fascicul.

280

Randul 1
Coeficientul de transfer de caldura convectiv

260
Randul 2
240 Randul 3
Randul 4
220
Randul 5
Randul 6
[W/m K]

200
2

180

160

140

120

100
10000 12000 14000 16000 18000 20000 22000 24000 26000 28000 30000
Numarul Re

Fig. 2.5. Variaţia coeficientului de transfer de căldură prin convecţie cu numărul


Re pentru cele 6 rânduri - exemplu
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 31

2.3. Determinarea coeficientului de corecţie ε N care ţine seama de


numărul rândurilor de tuburi N, din fascicul

2.3.1. Scopul lucrării


Lucrarea urmăreşte determinarea coeficientului de corecţie ε N care ţine
seama de numărul rândurilor de tuburi N din fascicul.

Consideraţii teoretice
Coeficientul mediu de transfer de căldură convectiv pe un tub al unui
fascicul depinde de poziţia tubului în fascicul. Pentru tuburile din primul
rând, α este aproximativ egal cu cel determinat la curgerea transversală
peste un cilindru singular. Pentru tuburile din celelalte rânduri, coeficientul
convectiv este mai mare datorită turbulenţei sporite de prezenţa tuburilor din
amonte. După un anumit număr de rânduri, însă, condiţiile de transfer de
căldură se stabilizează, astfel că α rămâne acelaşi pentru următoarele
rânduri din fascicul.
Coeficientul convectiv mediu pe un fascicul se poate determina
folosind, de exemplu, relaţia de calcul:
0, 635
Nu = 0,273Re max Pr 0,34 ε N , (2.1)
în care εN este un coeficient de corecţie care ţine seama de numărul
rândurilor de tuburi N din fascicul. Dacă N > 10 se poate considera εN = 1.
Dependenţa εN = f(N) este prezentată în figura 2.6.

Fig. 2.6. Variaţia coeficientului de corecţie pentru fiecare rând din fascicul
32 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

2.3.2. Efectuarea lucrării


În această lucrare se vor folosi datele experimentale obţinute în lucrarea
2.2. În primul rând se determină numerele Nu şi Remax medii pentru fiecare
rând şi fiecare determinare experimentală. Astfel, de exemplu, pentru
determinarea experimentală aferentă rândului 1, folosind valorile din prima
coloană a tabelelor din lucrarea 2.2 se obţin:

1 Nu 1Rand1 + Nu 1Rand 2 + Nu1Rand 3 + Nu 1Rand 4 + Nu 1Rand 5 + Nu 1Rand 6


Nu =
6
(2.2)
şi
1 Re1max, Rand1 + Re1max, Rand 2 + Re1max, Rand 3 + Re1max, Rand 4
Re max = +
6
(2.3)
Re1max, Rand 5 + Re1max, Rand 6
+
6

În mod similar, se determină numerele Nu şi Remax medii şi pentru


celelalte rânduri. Datele obţinute se vor trece în tabelul 2.5:

Tabelul 2.5
Date experimentale şi calculate pentru lucrare
Nr. determinării
experimentale
1 2 3 4 5 6
Poziţia diafragmei
difuzorului

Re max
Nu

Se face observaţia că, pentru fiecare rând, în fiecare determinare


experimentală, numărul Remax rămâne aproximativ constant, deoarece viteza
aerului este practic aceeaşi.
În continuare se reprezintă grafic perechile de valori (lg Nu , lg Re max ).
Se va observa că acestea se situează pe o dreaptă. Ca urmare, Nu şi
1 m
Re max pot fi corelate printr-o funcţie de tipul Nu = C1 Re max . Exponentul
m1 şi constanta C1 reprezintă, panta şi respectiv ordonata în origine a dreptei
1 m
lg Nu = lgC1 + m1 lg Re max ; m1 şi C1 se pot determina imediat din grafic.
1 m
Se compară acum relaţia determinată experimental, Nu = C1 Re max , cu
relaţia recomandată în literatura de specialitate. Dacă, m1 ≈ m , rezultă că
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 33

C1 = 0,273 Pr 0,34 ε N . Introducând în această relaţie valoarea lui Pr la


temperatura aerului din timpul determinărilor experimentale se obţine
imediat ε N , care se compară cu valoarea din diagrama care însoţeşte relaţia
(2.1).

2.3.3. Exemplu de calcul


Folosind, de exemplu, datele măsurate la lucrarea 2.2. pentru fiecare
rând de tuburi şi fiecare poziţie a diafragmei difuzorului, se obţine număr
Nusselt mediu şi numărul Reynolds mediu, prin intermediul
cărora se va determina pentru fiecare rând factorul de corecţie:
Nu
εN = 0, 635
.
0,273Re max Pr 0,34

Astfel, se poate reprezenta grafic variaţia factorului de corecţie εN


pentru fiecare rând din fascicul (figura 2.7).

0,9
Factorul εN

0,8

0,7

0,6
1 2 3 4 5 6
Randul din fascicul

Fig. 2.7. Variaţia factorului εN pentru fiecare rând al fascicolului de tuburi -


exemplu
34 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

2.4. Determinarea coeficientului de transfer de căldură pentru un


schimbător de căldură cu 6 rânduri de tuburi

2.4.1. Scopul lucrării


Lucrare urmăreşte determinarea coeficientului de transfer de căldură
pentru un schimbător de căldură cu 6 rânduri de tuburi.

2.4.2. Efectuarea lucrării


1. Asiguraţi-vă că instalaţia şi aparatul de măsură sunt scoase de sub
tensiune;
2. Aşezaţi placa multitubulară pe poziţie;
3. Introduceţi termorezistenţa în prima fantă a plăcii (primul rând gol de
sus) şi asiguraţi-vă că în celelalte rânduri aţi introdus cele 5 tuburi
retractabile. Conectaţi cablu termorezistenţei la aparatul de măsură;
4. Conectaţi la tubul gri racordul de presiune a manometrului din partea
superioară a aparatului;
5. Închideţi diafragma difuzorului în poziţia 9 şi apăsaţi butonul de
pornire.
6. Ajustaţi diafragma vanei în aşa fel încât să obţineţi o viteză medie a
debitului de aer prin canal (ceea ce corespunde unei înălţimi a
coloanei de apă, ∆H, de aproximativ 5,5 mm H2O);
7. Comutaţi tensiunea pe 70 V. Rotiţi mânerul principal al
instrumentului de măsură până când veţi obţine o temperatură a
termorezistenţei ts de aproximativ 950C. La o viteză mică a aerului
transferul de căldură este redus şi de aceea creşterea temperaturii se
recomandă a se facă treptat, lăsând timp de stabilizare pentru fiecare
pas;
8. Când condiţiile de stabilizare s-au îndeplinit, indicând o temperatură
constantă a termorezistenţei, notaţi valorile ts, temperatura aerului ta,
tensiunea V, şi înălţimea coloanei de apă ∆H;
9. Reglaţi diafragma difuzorului în aşa mod încât să creşteţi diferenţa
de presiune H, crescând în acelaşi timp viteza aerului;
10. Rotiţi mânerul principal al instrumentului de măsură la valoarea
minimă pentru a permite termorezistenţei să se răcească;
11. Introduceţi termorezistenţa în al doilea rând şi tubul retractabil din
acest rând în primul;
12. Repetaţi întregul experiment pentru rândul 2;
13. Repetaţi întreaga procedură pentru toate rândurile;
14. Se vor nota valorile ts, ta, ∆H şi V şi se vor trece în tabelul 2.1.
Mărimile calculate se vor trece în tabelul 2.6. Se va calcula
coeficientul mediu de transfer de căldură convectiv pe fiecare rând în
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 35

α rand1 + α rand 2
parte, de exemplu, α rand 2 = , şi creşterea procentuală
2
a coeficientului de transfer de căldură convectiv,
(α rand 2 − α rand1 )
⋅ 100 .
α rand1

Tabelul 2.6
Mărimi calculate
Q [W]
qs [W/m2]
∆t [K]
α [W/m2⋅K]
w [m/s]
w' [m/s]
ν [m2/s]
Re
λ [W/m⋅K]
Nu
αmed
Creşterea procentuală [%]

2.4.3. Exemplu de calcul


Pentru exemplificarea calculelor se prezintă valorile măsurate pentru
rândul 1 (p = 0,992 bar; ts = 96,2 °C; ta = 21,6 °C; ∆H = 5,3 mm H2O;
U = 40 V) şi pentru rândul al doilea ( p = 0,992 bar; ts = 95 °C; ta = 21,7 °C;
∆H = 5,3 mm H2O; U = 44 V).
În acest condiţii rezultă pentru primele două rânduri αmed,1 = 130,26
W/(m2.K) şi αmed,2 =145,33 W/(m2.K), ceea ce corespunde unei creşteri
procentuale de 11,57%.
36 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

2.5. Determinarea relaţie între numerele Nusselt şi Reynolds într-un


punct de stagnare bine definit pentru un cilindru în curgere încrucişată

2.5.1. Scopul lucrării


Lucrarea urmăreşte determinarea relaţiei între numerele Nusselt şi
Reynolds într-un punct de stagnare bine definit în cazul unui cilindru în
curgere încrucişată.

Consideraţii teoretice
În acest caz, cilindrul este acoperit cu o ţesătură din sticlă de dimensiuni
cunoscute. În jurul extremităţilor acestei ţesături se află o bară colectoare de
curent electric care permite trecere unei tensiuni joase, ce are ca rezultat
încălzirea acesteia. Sub această ţesătură este plasat un disc rotativ, gradat.
(vezi figura 2.8.)

Fig. 2.8. Cilindrul rotativ cu ţesătură din sticlă

Termocuplul este montat imediat sub ţesătura din sticlă, în centrul


cilindrului, înregistrând valoarea temperaturii acesteia. Deoarece această
ţesătură are grosimea mică, se consideră că temperatura ţesăturii este egală
cu temperatura suprafeţei cilindrului.
Deoarece rezistenţa cilindrului este aproape uniformă pe unitatea de
suprafaţă, dacă între nodurile A şi B din figura 2.9 se aplică o tensiune V,
atunci pe lungimea conductorului va circula curentul I. Cunoscându-se aria
conductorului A, se poate calcula densitatea de putere cu formula:
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 37
V
I=
V ⋅I R V2
Φ= = . (2.4)
A R⋅ A

ta termocuplu

ts

A B
Vedere după X

Fig. 2.9. Vedere axială a cilindrului rotativ

Caracteristicile tehnice ale termorezistenţei în acest caz, sunt:


- diametrul tubului: D = 22 mm;
- lungimea încălzită: L = 65 mm;
- suprafaţa încălzită: A = 4,5×10-3 m2;
- rezistenţa conductorului: R = 191,3 Ω;

2.5.2. Efectuarea lucrării


Temperatura suprafeţei ts, trebuie să fie mai mică de 45 ºC, pentru a nu
se distruge elementul de încălzire. Etapele ce trebuie urmărite sunt:
1. Asiguraţi-vă că instalaţia şi aparatul de măsură sunt scoase de sub
tensiune. Asiguraţi-vă că diafragma difuzorului este închisă.
2. Aşezaţi placa neagră pe poziţie;
3. Introduceţi cilindrul (termorezistenţa) în fanta plăcii şi asiguraţi-vă
că lina de “0” a discului se află orientată în sus. Conectaţi cablu la
aparatul de măsură şi comutaţi voltmetrul pe poziţia 35 V;
4. Conectaţi la tubul gri racordul de presiune a manometrului din partea
inferioară a aparatului ;
5. Închideţi diafragma difuzorului în poziţia 9 şi apăsaţi butonul de
pornire.
6. Ajustaţi diafragma difuzorului în aşa fel încât să obţineţi o viteză a
debitului de aer prin canal cât mai mică (ceea ce corespunde unei
înălţimi a coloanei de apă, ∆H, de aproximativ 5 mm H2O);
7. Rotiţi mânerul principal al instrumentului de măsură până când veţi
obţine o temperatura a termorezistenţei ts de aproximativ 35 ºC ceea
38 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

ce va corespunde unei tensiuni de cca. 25 V. La o viteză mică a


aerului, transferul de căldură este redus şi de aceea este recomandată
creşterea treptată a temperaturii, lăsând timp de stabilizare pentru
fiecare pas;
8. Când condiţiile de stabilizare s-au îndeplinit, indicând o temperatură
constantă a termorezistenţei, notaţi valorile ts, temperatura aerului ta,
tensiunea V şi înălţimea coloanei de apă ∆H;
9. Reglaţi diafragma difuzorului în aşa mod încât să creşteţi înălţimea
coloanei de apă, crescând în acelaşi timp şi viteza aerului;
10. Reglaţi controlul transferului de căldură în aşa fel încât să aveţi o
temperatură a termorezistenţei aproximativ aceeaşi;
11. După ce ajungeţi la stabilitate, notaţi valorile ts, ta, ∆H şi V;
12. Repetaţi paşii anteriori până la deschiderea completă a diafragmei
difuzorului, ceea ce corespunde cu viteza maximă a aerului prin
canal;
13. Se vor nota valorile ts, ta, ∆H şi V care se vor trece apoi în tabelul 2.7.
Datele calculate se vor trece în tabelul 2.7. Se va trasa graficul, Nu =
f(Re) şi se va determina relaţia dintre ele.

Tabelul 2.7
Centralizator pentru mărimile măsurate şi mărimile calculate
Mărimi măsurate
Nr. determinării
experimentale
1 2 3 4 5 6
0
ts[ C]
ta[ 0C]
∆H[mmH2O]
U[V]
Poziţia unghiulară
Mărimi calculate
Q[W]
qs[W/m2]
∆t[K]
α [W/m2⋅K]
w[m/s]
νa[m2/s]
Re
Nu

Pentru determinarea relaţiei dintre numerele Nusselt şi Reynolds se vor


alege de pe grafic două puncte şi se va aplica ecuaţia Nu = log C + m ⋅ log Re ,
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 39

care provine din relaţia Nu = C⋅Rem. Se obţine astfel un sistem de 2 ecuaţii


cu 2 necunoscute (C şi m).

2.5.3. Exemplu de calcul


In figura 2.10 se va prezenta un exemplu pentru variaţia numărului
Nusselt în funcţie de numărul Reynolds.

240

220

200
Numarul Nu

180

160

140

120

100
10000 15000 20000 25000 30000 35000 40000 45000
Numarul Re

Fig. 2.10. Variaţia numărului Nusselt în funcţie de numărul Reynolds

Din grafic se aleg două valori pentru numerele Nusselt si Reynolds (de
exemplu: Nu1 = 165,28, Re1 = 22439,25, Nu2 = 205,06 şi Re2 = 31728,49).
Rezultă astfel: m = 0,624 şi C = 0,319, iar relaţia devine: Nu = 0,319⋅Re0,624.
40 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

2.6. Variaţia coeficientului de transfer de căldură convectiv pe


circumferinţa unui cilindru

2.6.1. Scopul lucrării


Lucrarea urmăreşte stabilirea experimentală a coeficientului de transfer
de căldură convectiv la curgere încrucişată a aerului pe circumferinţa unui
cilindru.

2.6.2. Efectuarea lucrării


1. Asiguraţi-vă că instalaţia şi aparatul de măsură sunt scoase de sub
tensiune. Asiguraţi-vă că diafragma difuzorului este închisă;
2. Aşezaţi placa neagră pe poziţie;
3. Introduceţi cilindru în fanta plăcii şi asiguraţi-vă că lina de “0” a
discului se află orientată în sus. Conectaţi cablu la aparatul de măsură
şi comutaţi voltmetrul pe poziţia 35 V;
4. Conectaţi la tubul gri racordul de presiune al manometrului din
partea inferioară a aparatului ;
5. Închideţi diafragma difuzorului în poziţia 9 şi apăsaţi butonul de
pornire.
6. Ajustaţi diafragma difuzorului în aşa fel încât să obţineţi o viteză a
debitului de aer prin canal cât mai mică (ceea ce corespunde unei
înălţimi a coloanei de apă ∆H, de aproximativ 5 mm H2O);
7. Rotiţi mânerul principal al instrumentului de măsură până când se
atinge o temperatură a termorezistenţei ts de aproximativ 35 ºC ceea
ce va corespunde unei tensiuni de cca. 25 V. La o viteză mică a
aerului, transferul de căldură este redus şi de aceea este recomandată
creşterea treptată a temperaturii, lăsând timp de stabilizare pentru
fiecare pas;
8. Când condiţiile de stabilizare s-au îndeplinit, indicând o temperatură
constantă a termorezistenţei, notaţi valorile, ts, temperatura aerului ta,
tensiunea V şi înălţimea coloanei de apă ∆H;
9. Reglaţi diafragma difuzorului în aşa mod încât să creşteţi înălţimea
coloanei de apă H, crescând în acelaşi timp şi viteza aerului;
10. Reglaţi controlul transferului de căldură în aşa fel încât să aveţi o
temperatură a termorezistenţei constantă;
11. După ce ajungeţi la stabilitate, notaţi valorile ts, ta, ∆H şi V pentru
unghiul θ = 0;
12. Repetaţi paşii de mai sus până pentru diferite unghiuri θ, până la θ =
1800;
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 41

13. Se vor nota valorile ts, ta, ∆H, V şi se vor trece în tabelul 2.7. Datele
calculate se vor trece în tabelul 2.7 – Mărimi calculate. Se va trasa
graficul radial, pentru coeficientul de transfer de căldură determinat.

2.6.3. Exemplu de calcul


Completând tabelul 2.7 cu datele măsurate şi calculate se va reprezenta
variaţia coeficientului de transfer de căldură pe circumferinţa unui cilindru.
In figura 2.11 se prezintă un exemplu obţinut experimental pentru
variaţia numărului Nu pe circumferinţa unui cilindru, iar în figura 2.12 se
prezintă variaţia coeficientului de transfer de căldură pe circumferinţa unui
cilindru pentru diferite numere Re.

250

230
Re=41000
Re=35100
210 Re=25400
Re=11100
190

170
Numarul Nu

150

130

110

90

70

50
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180
θ [grade]

Fig. 2.11. Variaţia numărului Nu pe circumferinţa unui cilindru - exemplu


42 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator


300

180º 250 20º

200

150

160º 100 40º


Re=41000
50 Re=35100
Re=25400
0
Re=11100

140º 60º

120º 80º

100º

Fig. 2.12. Variaţia coeficientului de transfer de căldură pe circumferinţa unui


cilindru - exemplu
Studiul experimental al transferului de căldură prin convecţie forţată peste ţevi 43

Anexa 2. 1. Proprietăţile aerului uscat la 760 mmHg ( 1,01 bar)

t ρ cp λ a⋅106 η⋅106 ν⋅106 Pr


0
[ C] [kg/m3] [J/kg⋅0C] [W/m⋅0C] [m2/s] [N⋅s/m 2]
[m2/s] -
-50 1,584 1013 0,0204 12,7 14,6 9,23 0,728
-40 1,515 1013 0,0212 13,8 15,2 10,04 0,728
-30 1,453 1013 0,0220 14,9 15,7 10,8 0,723
-20 1,395 1009 0,0228 16,2 16,2 11,79 0,716
-10 1,342 1009 0,0236 17,4 16,7 12,43 0,712
0 1,293 1005 0,0244 18,8 17,2 13,28 0,707
10 1,247 1005 0,0251 20,0 17,6 14,16 0,705
20 1,205 1005 0,0259 21,4 18,1 15,06 0,703
30 1,165 1005 0,0267 22,9 18,6 16,00 0,701
40 1,128 1005 0,0276 24,3 19,1 16,96 0,699
50 1,093 1005 0,0283 25,7 19,6 17,95 0,698
60 1,060 1005 0,0290 27,2 20,1 18,97 0,696
70 1,029 1009 0,0296 28,6 20,6 20,02 0,694
80 1,000 1009 0,0305 30,2 21,1 21,09 0,692
90 0,972 1009 0,0313 31,9 21,5 22,10 0,690
100 0,946 1009 0,0321 33,6 21,9 23,13 0,688
120 0,898 1009 0,0334 36,8 22,8 25,45 0,686
140 0,854 1013 0,0349 40,3 23,7 27,8 0,684
160 0,815 1017 0,0364 43,9 24,5 30,09 0,682
180 0,779 1022 0,0378 47,5 25,3 32,49 0,681
200 0,746 1026 0,0393 51,4 26,0 34,85 0,680
250 0,674 1038 0,0427 61,0 27,4 40,61 0,677
300 0,615 1047 0,0460 71,6 29,7 48,33 0,674
350 0,566 1059 0,0491 81,9 31,4 55,46 0,676
400 0,524 1068 0,0521 93,1 33,0 63,09 0,678
500 0,456 1093 0,0574 115,3 36,2 79,38 0,687
600 0,404 1114 0,0622 138,3 39,1 96,89 0,699
700 0,362 1135 0,0671 163,4 41,8 115,4 0,706
800 0,329 1156 0,0718 188,8 44,3 134,8 0,713
900 0,301 1172 0,0763 216,2 46,7 155,1 0,717
1000 0,277 1185 0,0807 245,9 49,0 177,1 0,719
1100 0,257 1197 0,0850 276,2 51,2 199,3 0,722
1200 0,239 1210 0,0915 316,5 53,5 233,7 0,724
44 Transfer de căldură – Îndrumar de laborator

Fig. 2.13. Conductivitatea termică a aerului, λ [W/(m.K)] şi vâscozitatea


cinematică a aerului, ν [m2/s], în funcţie de temperatură

Fig. 2.14. Numărul Pr pentru aer în funcţie de temperatură