UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de masterat: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN PROTECȚIA MEDIULUI

Ergonomia şi Ecologia Mediului de Muncă

CURS 3
Ergonomia locului de muncă. Locurile de
muncă ecologice
 Ergonomia locului de muncă

Organizaţia (societatea comercială, firma, compania, regia, instituţia) =

ansamblul structurilor umane, materiale, tehnologice şi funcţionale
realizate în scopul producerii de bunuri şi de servicii [1].

Postul = ansamblul sarcinilor, activităţilor şi responsabilităţilor care

presupun un anumit grad de calificare şcolară (universitară) şi
profesională.

La locul de muncă, ergonomia are rolul de a armoniza într-un tot

unitar elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele
muncii şi forţa de muncă), în vedera asigurării condiţiilor care să permită
executantului desfăşurarea unei activităţi bune cu consum minim de
energie şi senzaţie de bună stare fiziologică.
 Traseul iniţial al ergonomiei a pornit de la aplicarea unor măsuri de
standardizare a locului de muncă având ca scop prevenirea şi protecţia oferită
angajaţilor împotriva efectelor adverse a numeroşilor factori disturbatori care ar
duce la alterarea sănătăţii, instalarea stării de boală chiar dacă recuperarea
angajaţilor este posibilă în timp [5].

 Starea de sănătate, confortul şi performanţele productive maxime sunt dependente

de proiectarea corespunzătoare a echipamentelor, locului de muncă şi introducerea
unor metode de lucru dependente de capacitatea angajaţilor şi a limitărilor la care
sunt supuşi.

Capacitatea de muncă exprimă disponibilitatea organismului de a presta anumite

lucrări la nivel maxim şi care se poate aprecia prin eforul depus.
La bază stau factorii de influenţă a capacităţii de muncă (biologici, psihologici,
economici, sociali, tehnici).
În funcţie de nivelul de preponderenţă al solicitărilor, de caracteristicile acestora, se
distinge:

capacitatea de muncă cu efort fizic preponderent;

capacitatea de muncă preponderent intelectuală.

 O cerinţă importantă în proiectarea ergonomică a muncii o constituie

cunoaşterea posibilităţilor, limitelor, variaţia performanţelor şi
capacităţilor în funcţie de structura anatomo – funcţională a
organismului uman, de factorii de influenţă şi de specificul activităţii în
care este utilizată.
 Factorii ergonomici care intervin în performanţa umană în condiţiile unei producţii
moderne, se împart în trei mari grupe:

- condiționarea capacității de muncă;

Factori care depind de
organismul uman:
- gradul de adaptare prin antrenament;
- dezorganizarea funcțională prin oboseală;
- regimul rațional de muncă și odihnă;
- ritmul de muncă;
- caracteristicile aparatului locomotor în
muncă;
- starea de sănătate.

- organizarea procesului de muncă;

Factori care depind de - microclimatul;
condiţiile de muncă: - zgomotul;
- iluminatul;
- vibrațiile.

- alimentația;
Factori care depind de condiţiile - condițiile de locuit;
generale de viaţă, de calitatea vieţii: - transportul.
Rapoartele statistice ale Organizației Internaționale a Muncii, evidențiază că cca. 29%
dintre accidentele de muncă, au printre cauze şi probleme legate de ergonomia la locul
de muncă.

Fig. 1 Schema locului de muncă privit ca sistem ergonomic [7]

 Proiectarea ergonomică a posturilor de
muncă

Organizarea locului de muncă este considerată raţională atunci când asigură

pentru executanţi condiţii de productivitate înaltă, cu cele mai reduse consumuri de
muncă şi efort, fără mişcări inutile sau obositoare, cu minimum de cheltuieli.

 La proiectarea postului de lucru trebuie să se ţină seama de datele

antropometrice şi capacitatea omului de a recepţiona şi prelucra
informaţiile. Nu există un “om standard”, fapt care duce la mari dificultăţi în
practică. Astfel că pentru orice măsură ergonomică trebuie să ne punem
problema dacă trebuie să ne raportăm la “statura maximă“ sau la “statura
minimă”, sau trebuie să se prevadă o adaptabilitate astfel încât comenzile
maşinii să fie reglate.

De exemplu, căile de acces trebuie să ţină seama de “statura maximă”, iar

forţele de acţionare trebuie să ţină de “statura minimă” [8]..
 Schimbările survenite în sistemul de valori al oamenilor au adus în prim
plan creșterea interesului și a preocupărilor acestora pentru calitatea vieții în
general și a vieții profesionale în special [6].

În acest context, au apărut noi strategii de proiectare a posturilor, fiind

promovate concepte privind calitatea condițiilor de muncă sau calitatea vieții
profesionle.

Din perspectiva ergonomiei, proiectarea posturilor este legată direct de

aspecte, cum sunt:
 calitatea tehnicii și tehnologiei folosite;
 calitatea oamenilor;
 calitatea condițiilor de muncă;
 satistacția în muncă;
 oboseala mentală, psihică și fizică;
 evaluarea erorilor în muncă, a accidentelor și bolilor profesionale;
 stresul organizațional sau la locul de muncă.
Concluzie: Noua viziune a proiectării posturilor se află în deplină concordanță
cu concepția ergonomică a proiectării acestora.

În opinia specialiștilor în domeniu, proiectarea ergonomică a posturilor trebuie

să aibă în vedere forma, dimensiunile și amplasarea celor mai variate
elemente materiale sau fizice care înconjoară unul sau mai mulți operatori.

Fig. 2 Interdependențele postului de muncă [6]

Un alt element important al organizării ergonomice a locului de muncă îl
constituie stabilirea zonelor de muncă în care se acționează, deoarece, în
funcție de dimensionarea optimă a acestora, sunt create condițiile normale de
solicitare necesare pentru realizarea eficientă a sarcinilor de muncă [6].

Zonele de muncă sunt determinate de amplitudinea mișcărilor membrelor

superioare, în diferite planuri și în limitele normale sau maxime din punct de
vedere al posibilităților anatomice ale omului.

În funcție de amplitudinea mișcărilor, de viteza și precizia acestora, de

segmentele și masele musculare antrenate în efort sau partea corpului care
servește ca articulație (pivot) al lor, zonele de muncă pot fi:
 zona de muncă normală;
 zona de muncă maximă.
 este descrisă de antebraț atunci când se efectuează
Zona de muncă normală mișcări cu brațele flexate (îndoirea brațelor pe antebrațe),
pivotând în jurul articulației cotului.

- în limitele acestei zone se acționează cel mai comod, cu efort minim și eficiență
maximă, deoarece mișcările efectuate:
 au o amplitudine mai mică;
 sunt mai aproape de corp;
 au un consum mai mic de energie;
 sunt mai puțin obositoare;
 au viteză și precizie mai mari.

este descrisă de brațe atunci când se efectuează

Zona de muncă maximă mișcări cu brațele în extensie (antebrațul se află în
prelungirea brațului), pivotând în jurul articulației
umerilor.

- în limitele acestei zone, mișcările efectuate sunt mai puțin comode și eficiente
deoarece:
 au o amplitudine mai mare;
 antrenează segmente și mase musculare mai mari;
 necesită un consum mai mare de energie;
 sunt mai obositoare.
Proiectarea posturilor defineşte cerinţele specifice muncii desfăşurate de un
grup sau la nivel individual. Ea trebuie să răspundă întrebărilor: cum poate
deveni performant un post, cine poate obţine performanţa pe postul respectiv şi
în ce mod?

Fig. 3 Componentele procesului de proiectare a posturilor [9]

 Principalele trăsături ale unui post proiectat ergnomic

Un post bine proiectat este postul care posedă cât mai multe dintre următoarele
trăsături:
 postul să fie considerat sau perceput de operator având sens și utilitate;
 sarcinile de muncă trebuie să fie corelate cu abilitățile operatorului și instruirea
acestuia;
 postul trebuie să ofere operatorilor o vedere de ansamblu și înțelegerea întregului
proces;
 să limiteze sarcinile monotone și repetitive;
 să ofere un nivel optim de autonomie, o anumită libertate, independență și autoritate
de decizie;
 să permită obținerea unui feedback relevant pentru ocupantul postului în vederea
cunoașterii rezultatelor reale ale activității;
 diminuarea încărcăturii mecanice sau fizice asupra corpului omenesc până la
obținerea unui grad de încărcare optim;
 elementele fizice ale postului să fie în concordanță cu dimensiunile antropometrice
ale operatorului;
 diminuarea factorilor de risc și a stresului indus de sarcina de muncă;
 să țină seama de factorii care influențează forța fizică a organismului în muncă;
 să asigure sănătatea,securitatea și confortul în muncă ale operatorului.
 Etapele organizării ergonomice a locului de muncă

Etapele organizării ergonomice a locului de muncă sunt următoarele [8]:

 alegerea locului de muncă;
 înregistarea datelor necesare proiectării noului loc de muncă;
 examinarea critică a situaţiei existente; această etapă urmărește eliminarea
deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor de îmbunătăţire;
 proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea
unor noi variante pe principii şi regului ergonomice, dintre care se alege varianta ce
prezintă cele mai bune avantaje;
 elaborarea normativelor sau normelor de muncă, etapă care are drept scop
stabilirea consumului de muncă pentru realizarea elementelor procesului de muncă.
 Antropometria şi importanţa ei în organizarea ergonomică a
locurilor de muncă

Antropometria este o metodă de studiu care se ocupă cu măsurarea diferitelor părți

ale corpului omenesc și a raportului dintre acestea. Studiile care au caracter
comparativ sunt realizate între indivizii de sexe, vârste și rase diferite, astfel încât să
se determine diferența dintre dezvoltarea normală și anormală [10].

Etimologic, antropometria provine din greacă: “anthropos”=om și

“metron”=măsură, ceea ce înseamnă măsurarea dimensiunilor corpului uman.
Antropometria reprezintă descrierea corpului uman prin dimensiuni [6].
 Scopurile urmărite de antropometria ergonomică sunt de a răspunde
necesităţii ca toţi oamenii să fie capabili să lucreze la orice maşină. Detaliile de
proiectare, care constau în dispozitive ajustabile, asigură adaptabilitatea maşinii la
om. Multe dintre deficienţele operatorului pot fi datorate unor deficiențe de
proiectare care determină lipsa de confort, îngrădirea posibilităţilor de operare,
ineficiență și accidente [11].

Aplicațiile cele mai directe ale antropomotriei în cadrul ergonomiei se întâlnesc

în proiectarea:
 spațiilor de muncă;
 mediilor de muncă (utilaje, mașini, instrumente de lucru, factori
ambientali);
 dispozitivelor de informare și semnalizare;
 echipamentelor de protecție individuală sau a hainelor de protecție.
Criteriile de folosire a dimensiunilor antropometrice în proiectarea
posturilor de muncă sunt următoarele:

Fig. 4 Criterii pentru proiectarea posturilor de muncă [6]

 Principiile generale de aplicare a antropometriei în proiectare sunt
sistematizate de cercetătorul american Damon, astfel [11]:

existența operatorului trebuie luată în considerare din stadiul planificării şi

proiectării; reproiectările nu sunt complet eficiente şi măresc cheltuielile;

operatorul trebuie imaginat funcţional prin dimensiunile sale funcţionale;

să se ţină seama de factorii de variabilitate a dimensiunilor umane, care sunt

de ordin intern (ereditar) sau extern (condiţii de mediu);

să se prevadă limite sporite ale toleranţei spaţiale pentru oameni şi

echipament deoarece amplitudinea mişcărilor sub stres este mai mare decât
cea determinate în condiţiile normale;

acomodarea şi performanţa se evaluează pe omul complet echipat la maşina

completă, iar testarea se face pe indivizi obişnuiţi cu folosirea maşinii
respective şi reprezentativi din punct de vedere fizic pentru grupul de
persoane care vor utiliza maşina.
 Standarde ergonomice în proiectarea
sistemului muncii

Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă consideră securitatea şi

sănătatea în muncă (SSM) ca fiind un „ansamblu de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă,
apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor
persoane participante la procesul de muncă” [12].

Atât ergonomia, cât şi SSM au în prim plan omul şi grija faţă de acesta, dar
modul de abordare şi, implicit, instrumentele utilizate sunt diferite.

Preocuparea ergonomiei constă în a furniza o „stare de bine” în muncă

(reducerea oboselii) şi de a prezerva sănătatea lucrătorului, ţinând cont de
rezultatele studiilor ştiinţifice, de datele antropometrice şi de rezultatul analizei
sarcinilor de muncă, a condiţiilor şi a mediului de muncă, în situaţia unor
cerinţe de creştere a productivităţii [13].
 Pentru determinarea standardelor ergonomice sunt utilizate două metode:

Elaborarea standardelor ergonomice implică

stabilirea unor limite ale valorilor optime ale
Metoda limitării parametrilor parametrilor de funcționare ai sistemelor de
producție, în scopul obținerii celor mai bune
rezultate.

Presupune gruparea diferitelor elemente ale

Metoda uniformizării sistemului în părți omogene și stabilirea unor cerințe
ergonomice pentru fiecare grupă.
 Procesul de elaborare a standardelor ergonomice implică parcurgerea
succesivă a următoarelor trei etape:

Fig. 5 Etapele de elaborare a standardelor ergonomice [14]

 Etapa I - standardele ergonomice pentru locurile de muncă trebuie să țină
seama de principalele elemente componente ale acestora: omul, mașina și mediul de
muncă, de multitudinea interdependențelor dintre acestea. Ele sunt elaborate pe
tipuri de locuri de muncă, avându-se în vedere aspecte referitoare la: specificul
activităților desfășurate, gradul de mecanizare al locurilor de muncă, numărul
locurilor de muncă cu aceeași funcționalitate sau cu funcționalități apropiate.

În etapa a II-a sunt elaborate standardele ergonomice referitoare la mijloacele

de muncă, utilizându-se atât cele mai noi descoperiri ale științei și tehnicii, noi surse
de energie, noi tehnologii etc., cât și informațiile obținute cu ocazia elaborării
standardelor privind locurile de muncă.
Marea diversitate a mijloacelor de muncă presupune ca standardele ergonomice
să fie adaptate pe grupe de mașini și utilaje, luându-se în considerare o serie de
caracteristici ale acestora, cum ar fi:
 forma și dimensiunile tablourilor de comandă și a aparatelor de măsură și
control;
 forța necesară pentru manevrarea comenzilor;
 condițiile necesare pentru asigurarea protecției muncii etc.
 În etapa a III-a sunt elaborate standardele ergonomice ale proceselor de producție,
în funcție de natura acestora (industrie, transporturi, construcții etc.).
 ele se vor detalia pe fiecare tip de proces de producție (de exemplu, pentru
construcții, se elaborează standarde ergonomice specifice pentru: construcția clădirilor,
construcția conductelor, construcția căilor ferate, construcția șoselelor);

 baza informațională necesară pentru elaborarea standardelor ergonomice ale

proceselor de producție este asigurată de standardele ergonomice ale locurilor de
muncă și ale mijloacelor de muncă elaborate în etapele anterioare.
 Cerințele ergonomice referitoare la proiectarea mijloacelor de muncă

Proiectarea ergonomică a mijloacelor de muncă presupune luarea în

considerare a caracteristicilor și funcțiilor de bază ale sistemelor om-mașină,
precum și a unor cerințe ergonomice referitoare la:

modul de prezentare a informațiilor în sistemul om-mașină (conceperea,

amplasarea și utilizarea dispozitivelor de prezentare a informațiilor sau a
aparatelor de măsură și control);

conceperea, proiectarea, amplasarea și utilizarea dispozitivelor de acționare (a

elemetelor de comandă sau reglare);

proiectarea planurilor de lucru, pupitrelor de comandă și a scaunelor de lucru.

 Locurile de muncă ecologice

Ecologia (oikos=casă, logos=ştiinţă) - studiază relaţia dintre organismele vii şi

mediul în care acestea trăiesc.

„DEZVOLTAREA DURABILĂ = dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor

prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile nevoi”
(Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, raportul Viitorul nostru
comun (Raportul Brundtland, 1987))

Obiectivul raportului este de a reconcilia dezvoltarea economică și protecția

echilibrului social și ecologic.

25
 Strategia Europa 2020 a Comisiei Europene

 evidențiază tranziția către o economie verde, eficientă din punctul de vedere al

utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon pentru o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă [2]

 promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile –
economic, social şi de mediu;

 promovarea unei creșteri economice susținute și durabile, a ocupării depline și

productive a forței de muncă, precum și a unor condiții de muncă decente
pentru toți.

Creșterea verde este atât o provocare, cât și o oportunitate pentru piața

forței de muncă și pentru competențe care, la rândul lor, constituie factori-
cheie ai creșterii verzi.

Aceste obiective au creat și vor crea noi tipuri de locuri de muncă sau noi riscuri la
locurile de muncă existente.
26
 Definiţii

 Conform Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP, 2008) [3],

locurile de muncă ecologice sunt definite ca muncă desfășurată în activități
agricole, de producție, de cercetare și dezvoltare, administrative și de prestare de
servicii, care contribuie substanțial la păstrarea sau redarea calității mediului.
Printre acestea se numără în special, dar nu exclusiv, locurile de muncă prin care
se protejează ecosistemele și biodiversitatea, se reduce consumul de energie,
materiale și apă, prin strategii de mare eficiență, se elimină emisiile de carbon din
economie și se minimizează sau chiar se evită total generarea oricărei forme de
deșeuri și de poluare.

Comisia Europeană (Comisia Europeană, 2012) „consideră că locurile de muncă

ecologice se referă la toate locurile de muncă ce depind de mediu sau care sunt
create, substituite sau redefinite (din punct de vedere al seturilor de competențe, al
metodelor de lucru, al profilurilor ecologizate etc.) în cadrul procesului de tranziție
către o economie mai ecologică”[3].

27
 Definiţii
Organizația Internațională a Muncii definește locurile de muncă verzi/ecologice
ca fiind ”locuri de muncă decente care contribuie la conservarea sau restabilirea
mediului, fie ele în sectoarele tradiționale, cum ar fi industria prelucrătoare și
construcții, fie în noi sectoare verzi, cum ar fi energia regenerabilă și eficiența
energetică [15].

Locurile de muncă verzi ajută la:

îmbunătățirea eficienței energetice și a
materiilor prime;
limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
reducerea deșeurilor și a poluării;
protecția și restaurarea ecosistemelor;
sprijinirea adaptării la efectele schimbărilor
climatice.

Fig. 6 Locuri de muncă ecologice în

contextul dezvoltării durabile 28
 Definiţii
Biroul de Statistică a Muncii (BLS) din cadrul Departamentului pentru Muncă
din Statele Unite ale Americii utilizează o definiție extinsă a locurilor de muncă
verzi în colectarea datelor statistice [16].

Astfel, locurile de muncă verzi pot fi de două tipuri:

Locuri de muncă în întreprinderi care produc bunuri sau furnizează

A. servicii de care beneficiază mediul înconjurător sau conservă
resursele naturale.
Locurile de muncă în care sarcinile lucrătorilor implică procese de
B. producție mai ecologice sau care utilizează mai puține resurse
naturale.

29
La nivel de întreprindere, locurile de muncă verzi pot produce bunuri sau pot oferi
servicii de care să beneficieze mediul înconjurător, cum ar fi clădiri verzi sau
transport curat. Cu toate acestea, aceste output-uri ecologice (produse și servicii)
nu se bazează întotdeauna pe procese și tehnologii de producție ecologice. Prin
urmare, locurile de muncă verzi pot fi de asemenea diferențiate prin contribuția lor
la procese mai ecologice. De exemplu, locurile de muncă verzi pot reduce
consumul de apă sau pot îmbunătăți sistemele de reciclare. Totuși, locurile de
muncă verzi definite prin procesele de producție nu produc neapărat bunuri sau
servicii de mediu [17].

Activităţile care definesc locurile de muncă verzi/ecologice sunt:

- activităţi care au ca obiect corectarea, reducerea sau eliminarea efectelor nocive

ale activităţii oamenilor asupra mediului natural, precum şi prevenirea şi
înlăturarea efectelor dezastruoase ale calamităţilor naturale;
- activităţi care produc bunuri sau servicii într-o formă care protejează mediul;
- activităţi de control şi prevenire a degradării mediului;
- activităţi în sectoarele tradiţionale care susţin, tehnic şi tehnologic, procesele
de producţie din economia verde.

30
 Conceptul de economie verde

Conceptul de economie verde desemnează o realitate deosebit de complexă, un

ansamblu de activităţi care se regăsesc în toate sectoarele economice şi care au ca
trăsătură comună raportarea directă la mediu în efortul de a proteja calitatea şi a
stopa degradarea acestuia, de a conserva sau restabili echilibrele naturale, de a
economisi resursele neregenerabile, inclusiv prin identificarea şi promovarea de
soluţii alternative [18].

Modelul liniar de astăzi, în care „se ia, se fabrică, se consumă și se aruncă”, va

evolua treptat către un model circular.

 În cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă

Rio+20 „Viitorul pe care ni-l dorim”, este prezentat conceptul agreat la nivel
internațional şi anume, ”economia verde în contextul dezvoltării durabile şi al
eradicării sărăciei reprezintă diferite abordări, viziuni, modele și instrumente
disponibile fiecărei țări, în conformitate cu circumstanțele și prioritățile lor
naționale, pentru a realiza o dezvoltare durabilă în cele trei dimensiuni ale
sale” (economică, socială şi de mediu) [17].

31
 Economia verde are asupra pieţei muncii şi ocupării efecte complexe şi
contradictorii:

- se creează locuri de muncă noi, pentru activităţi noi, care cer competenţe
speciale, cel mai adesea nedobândite în cadrul pregătirii şcolare iniţiale;
- se creează locuri de muncă adiţionale în sectoare care produc echipamente,
produse şi servicii pentru economia verde;
- locurile de muncă din sectoare clasice vor cere competenţe noi pentru a se
compatibiliza în schimbul de produse şi activităţi cu economia verde;
- înlocuirea produselor realizate prin consum de resurse neregenerabile cu
produse ale economiei verzi va face ca unele locuri de muncă din sectoare
clasice, cu încărcătura lor de cunoştinţe şi competenţe, să se împuţineze sau
să dispară.

 Din cauza vitezei cu care economia ecologică se extinde, există riscul ca

lucrătorii în aceste domenii sau cei care lucrează cu tehnologii ecologice să nu
fie instruiți corespunzător, crescând astfel riscurile de accidentare sau
dezvoltare de boli profesionale.

32
 Bibliografie
[1] Stanciu Ș., Managementul resurselor umane, București, 2001.
[2] http://dezvoltaredurabila.gov.ro/web/wp-content/uploads/2020/08/Agenda-2030_RO.pdf.
[3] Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă, 2013, Locurile de muncă ecologice și securitatea și
sănătatea în muncă: Anticiparea riscurilor noi și emergente asociate noilor tehnologii până în 2020, ISBN: 978-92-
9191-968-0, doi: 10.2802/39887.
[4] Pollin, R., Garrett-Peltier, H., Heintz, J. și Scharber, H., Green recovery – A program to create good jobs and start
building a low-carbon economy („Redresarea ecologică – Un program pentru crearea de locuri de muncă de calitate și
construirea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon”), Political Economy Research Institute, 2008.
[5] El Mahdi Cristina, Ergonomia și protecția muncii, Ed. Academic Press, Cluj – Napoca, 2015, e-ISBN 978-973-
744-448-6.
[6] Manolescu Aurel, Lefter Viorel, Deaconu Alecxandrina, Ergonomie, Ediția a doua, Ed. Economică, 2013,
ISBN 978-973-709-641-8.
[7] Ergoinginerie, https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-Ergoinginerie.pdf, accesat
11.02.2021
[8] Trufasu A., Ergonomie vizuală, Universitatea Politehnica din București, 2000.
[9] Byars L.L., Rue L.W., Human Resource Management, IRWIN, Homewood, Illinois, 1987.
[10] ***https://ro.wikipedia.org/wiki/Antropometrie.
[11] Marcu S., Ţuţuianu G., Elemente de ergonomie, Note de curs, Universitatea Politehnica din București, 2001.
[12] Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=74334.
[13] Bujor C., Manolescu A., Vînturache O., Prevenirea riscurilor profesionale din perspectiva ergonomiei şi a securităţii şi
sănătăţii în muncă, A X-a Conferinţă Naţională multidisciplinară “Profesorul Darin Pavel – fondatorul hidroenergeticii
româneşti”, Sebeş, 2010.
[14] Dănăiață I., Novac E., Organizarea ergonomică a muncii, Editura Mirton, Timișoara, 1998, p. 111.
[15] International Labour Office, http://www.ilo.org/global/topics/green-jobs/news/WCMS_220248/lang--en/index.htm.
[16] U.S. Bureau of Labor Statistics, https://www.bls.gov/green/green_definition.htm.
[17] Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Strategia Națională pentru locuri de muncă verzi 2018-2025,
http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMJS/Transparenta-
decizionala/5023_20171128_Anexa_Strategie_LM_verzi.pdf
[18] Preda E. Economia verde și locurile de muncă verzi. Dezvoltarea conceptului de locuri de muncă verzi la nivel
internațional, http://add-energy.ro/wp-content/uploads/2014/05/Studiu-international_A4_final_RO_preview.pdf.
33