Andy Puşcă Actul juridic civil

În ce priveşte sancţiunea leziunii, în toate cazurile, noile dispoziţii recunosc

părţii lezate opţiunea între anularea contractului şi reducerea obligaţiilor sale cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită. Cu excepţia cazului
prevăzut de art. 1.221 alin. (3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă
leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii
contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia
trebuie să subziste până la data cererii de anulare.
Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite, cumulativ,
următoarele condiţii: leziunea să fie consecinţa directă şi nemijlocită a
încheierii actului juridic respectiv; leziunea să existe în raport cu momentul
încheierii actului şi disproporţia de valoare între prestaţii să fie vădită.

Sarcina de lucru 5
Pornind de la prevederile Codului civil precizează pentru fiecare viciu de
consimţământ: condiţiile de existenţă, elementele structurale, dovada şi
sancţiunea aferentă.

3.2.3. Cauza actului juridic civil. Noţiune

Cauza este prevăzută în art. 1235 C. civ. ca o condiţie esenţială de validitate a

actului juridic civil, „fiind motivul care determină fiecare parte să încheie
contractual”. Aşadar prin cauză se înţelege scopul concret în vederea căruia se
încheie un act juridic.

Privită din punct de vedere juridic, cauza precede efectul actului juridic civil,
ea fiind prefigurarea mentală a scopului urmărit ce se realizează înainte şi în
vederea încheierii actului juridic civil. Tocmai în vederea realizării acestui scop
părţile încheie actul juridic. Cauza este un element specific fiecărei manifestări
de voinţă în parte. Aceasta înseamnă că la contracte care sunt rezultatul
manifestării de voinţă a două sau mai multe părţi, obligaţia fiecărei părţi are o
cauză proprie, fără a exista o cauză comună a contractului. Ea există nu numai
la contracte, dar şi la actele de voinţă unilaterală.
Elementele cauzei
Cauza cuprinde două elemente şi anume scopul imediat şi mediat al
consimţământului
a) Scopul imediat al consimţământului constă în reprezentarea - în contractele
bilaterale oneroase - contraprestaţiei celeilalte părţi, în contractele reale
Drept civil. Partea generală 70
Andy Puşcă Actul juridic civil

remiterea bunului, iar în actele juridice gratuite, intenţia de liberalitate. Acest

prim element al cauzei este abstract, obiectiv şi invariabil acelaşi, în aceeaşi
categorie de acte juridice.
b) Scopul mediat al consimţământului constituie cel de al doilea element al
cauzei, reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea actului
juridic. Scopul mediat, este elementul concret, subiectiv şi variabil de la un act
juridic la altul.
Aşa, spre exemplu, în contractele de vânzare-cumpărare scopul imediat este
pentru toţi cumpărătorii dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului
cumpărat, fără nicio deosebire de la un contract la altul, iar scopul mediat
diferă de la contract la contract, în funcţie de destinaţia concretă în vederea
căreia, lucrul a fost cumpărat.1
Condiţiile de validitate ale cauzei
În conformitate cu prevederile art. 1236, cauza oricărui act juridic civil trebuie
să existe, să fie licită şi morală.2
Ca noutate existenţa cauzei este impusă acum în mod expres. De asemenea,
sunt definite noţiunile de cauză ilicită şi morală:
Art. 1236 C. civ. :(2) „Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice. (3) Cauza
este imorală când este contrară bunelor moravuri.”
Caracterul licit al cauzei rezultă nu numai din prevederile art. 1236 C. civ., dar
şi din cele ale art. 1237C. civ., potrivit cărora „Cauza este ilicită şi atunci când
contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative.”
Sancţiunea actelor juridice civile în care cauza are caracter ilicit sau caracter
imoral este nulitatea absolută, după cum prevăd dispoziţiile art. 1238 (2):
„cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună sau, în
caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască”.
În actele juridice civile cauza lipseşte atunci când una din părţi nu are
discernământ, fiindcă formarea voinţei juridice cu cele două elemente ale sale -
consimţământul şi cauza - presupune existenţa discernământului. În acest caz
lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic. Cauza este inexistentă
şi atunci când lipseşte scopul imediat al actului juridic, respectiv, consideraţia
contraprestaţiei celeilalte părţi la contractele cu titlu oneros, lipsa predării
bunului în actele juridice reale şi lipsa intenţiei de liberalitate în actele juridice
cu titlu gratuit. În astfel de situaţii, actul juridic va fi sancţionat cu nulitatea
absolută.

1
Această concepţie care include printre elementele cauzei şi scopul mediat, element concret, subiectiv şi
variabil, îşi avea suportul legal în art. 954 alin. 2 din Codul civil care prevedea că eroarea asupra persoanei celui
cu care se încheie un contract nu atrage anularea contractului decât atunci „când consideraţia persoanei este
cauza principală pentru care s-a făcut convenţia”.
2
Codul civil din 1864 prevedea în art. 966 „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicitată, nu
poate avea nici un efect”.
Drept civil. Partea generală 71
Andy Puşcă Actul juridic civil

Proba cauzei este prevăzută de art. 1239: (1) “Contractul este valabil chiar
atunci când cauza nu este expres prevăzută. (2) Existenţa unei cauze valabile
se prezumă până la proba contrară.”

3.2.4. Obiectul actului juridic. Noţiune

În literatura de specialitate, problema noţiunii obiectului actului juridic civil
este controversată. În legătură cu aceasta, în principal, au fost formulate trei
opinii. Astfel, într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă
în crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic. Acestei
opinii i se reproşează că face confuzie între obiectul şi efectele generale ale
actului juridic.
Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în
interesele reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic, în temeiul şi în
limitele legii. Şi acestei opinii i s-a reproşat că leagă în mod artificial obiectul
actului juridic civil de noţiunea de interes, noţiune care are valenţe apropiate
mai degrabă cauzei decât obiectului juridic civil.
În sfârşit, o a treia opinie consideră că obiectul actului juridic este însuşi
obiectul raportului juridic civil născut din acel act juridic. Cu alte cuvinte,
obiectul actului juridic îl constituie conduita părţilor, adică acţiunile sau
inacţiunile la care sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute părţile actului juridic.
Această opinie este susţinută de marea majoritate a autorilor care s-au referit la
obiectul actului juridic.
În sprijinul acestei opinii, cu care suntem şi noi de acord, invocăm dispoziţiile
art. 1225 C. civ., potrivit cărora „Obiectul contractului îl reprezintă
operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele
asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor contractuale.
La ceea ce se obligă părţile constituie obiectul obligaţiei sau al obligaţiilor care
constă dintr-o prestaţie pozitivă (a da, a face) sau negativă (a nu face).1
Faţă de cele arătate, considerăm că prin obiect al actului juridic se înţelege
conduita părţilor stabilite prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de
care sunt ţinute părţile sau de la care trebuie să se abţină.
Condiţiile de validitate ale obiectului actului juridic civil
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească
condiţiile prevăzute în art. 1179 (1) şi art. 1225 (2) (3) din Codul civil. Aceste
condiţii sunt următoarele:
a) Obiectul actului juridic civil trebuie să existe
Această primă condiţie este şi cea mai importantă, deoarece dacă obiectul nu
există nu se mai pune problema observării celorlalte condiţii ale sale.
Necesitatea existenţei obiectului se apreciază în momentul încheierii actului
juridic. Într-adevăr, făcând aplicaţia acestui principiu în materia actului de

1
În aceeaşi lumină, art. 962 C. civ. de la 1864 prevedea „Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau
numai una din părţi se obligă”.
Drept civil. Partea generală 72
Andy Puşcă Actul juridic civil

vânzare-cumpărare, în art. 1659 C. civ. se prevede că dacă în momentul

vânzării bunul vândut era pierit în tot, actul juridic este nul. Potrivit art. 1659 şi
art. 1658 (2), dacă bunul a pierit numai în parte cumpărătorul are un drept de
opţiune, între a cere desfacerea contractului ori a cere o reducere de preţ. Pot
alcătui aşadar obiectul actului juridic civil şi bunurile viitoare, cu excepţia
succesiunilor nedeschise încă.

b) Obiectul actului juridic civil trebuie să se afle în circuitul civil

Această cerinţă de validitate a obiectului actului juridic civil este prevăzută
expres în art. 1229 C. civ. potrivit căruia „Numai bunurile care sunt în circuitul
civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale.1”

c. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat sau determinabil:

Art. 1225 (2): “Obiectul contractului trebuie să fie determinat …”
Obiectul este determinat când se precizează elementele care îl individualizează
şi este determinabil când se prevăd în actul juridic suficiente elemente cu
ajutorul cărora el va putea fi determinat în viitor.2
Raţiunea acestei condiţii este impusă de nevoia asigurării executării exacte a
prestaţiei la care s-au angajat părţile actului juridic, potrivit cu voinţa lor. Dacă
obiectul actului juridic se referă la bunuri certe condiţia este îndeplinită prin
indicarea caracterelor lui particulare. Dacă este vorba de bunuri generice
determinarea lor se face prin indicarea precisă a cantităţii, a calităţii, valorii sau
prin stabilirea unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil
Această condiţie este determinată de regula de drept potrivit căreia nimeni nu
se poate obliga la imposibil. Este vorba aici numai de imposibilitatea absolută
şi de neînvins şi nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective).
În cazul obligaţiei de a da un bun cert, imposibilitatea nu poate proveni decât
din cauza pieirii bunului respectiv, intervenită anterior, încheierii actului, iar în
cazul obligaţiei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza
când nu mai este cu putinţă să se producă bunurile respective, inexistenţa lor
momentană neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolută de executare.
e) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie licit şi corespunzător regulilor de
morală
Această condiţie rezultă din art. 1225 (2) C. civ., potrivit căruia „“Obiectul
contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiune nulităţii absolute”.

1
Acest articol preia dispoziţia din fostul C.civ. a art. 963 potrivit căruia „Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi
obiectul unui contract”, fiind modificată terminologia “în comerţ” şi adoptată expresia „în circuitul civil”.
2
În legătură cu această cerinţă, vechiul Cod civil în art. 948 pct. 3 C. civ. se prevedea că pentru validitatea
actului juridic civil o condiţie esenţială a acestuia este să aibă „un obiect determinat”, iar în art. 964 C. civ. se
dispunea că „Obligaţia trebuie să aibă ca obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea
obiectului poate fi incertă, de este posibilă determinarea sa”.
Drept civil. Partea generală 73
Andy Puşcă Actul juridic civil

Pe cale de consecinţă, conduita părţilor actului juridic civil trebuie să fie

conformă atât cu legea cât şi cu regulile de morală. Actele juridice încheiate cu
nesocotirea acestei condiţii sunt sancţionate cu nulitatea absolută.
f) Obiectul actului juridic civil trebuie să fie un fapt personal al celui ce se
obligă
Nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia. Nu se poate deci promite într-un
act juridic faptul altuia, ci numai faptul său personal, afară de cazul când
această promisiune se face în calitate de mandatar. Convenţia prin care o parte
se obligă să determine pe un terţ să consimtă la încheierea unui act juridic este
valabilă, deoarece nu se promite faptul terţului, ci faptul propriu de a depune
toate diligenţele pentru a convinge pe terţ să încheie actul juridic.
g) Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului
În actele juridice civile constitutive sau translative de drepturi este necesar ca
cel ce se obligă să fie titularul dreptului pentru care s-a obligat. Această
condiţie este consecinţa principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate
obliga în mod valabil la ceva ce nu are sau să transmită altuia mai multe
drepturi decât are el însuşi.

Sarcina de lucru 6
Identifică în prevederile Noului Cod civil definiţia obiectului contractului
şi realizează o comparaţie.

3.2.5. Forma actului juridic civil. Principiul consensualismului

În principiu, actele juridice civile nu reclamă necesitatea observării vreunor
forme pentru validitatea lor. Voinţa juridică manifestată oricum, prin vorbe,
prin înscrisuri, prin semne etc., este suficientă pentru încheierea unui act
juridic, iar contractele se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor.
Voinţa juridică este deci independentă de forma pe care o îmbracă pentru a se
exterioriza. Ea produce efecte juridice, fără a fi nevoie pentru aceasta de a se
manifesta în anumite forme. Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt
consensuale în înţelesul că ele se încheie valabil prin simpla manifestare de
voinţă a celor de la care emană.
În art. 1178 C. civ este enunţat principiul libertăţii formei, în sensul că
încheierea contractului se realizează prin simplul acord de voinţă al părţilor,
capabile de a contracta, dacă legea nu impune o anumită formalitate.
Spre deosebire de vechea reglementare, NCC consacră în mod expres
principiul consensualismului prin dispoziţiile art. 1178 referitoare la libertatea

Drept civil. Partea generală 74

Andy Puşcă Actul juridic civil

formei şi ale art. 1240 privitoare la formele de exprimare a consimţământului. -

Conform art. 1240 Codul civil:
„voinţa de a contracta poate fi exprimata verbal sau in scris. Voinţa poate fi manifestată şi
printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor stabilite intre
acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efectele juridice
corespunzătoare.”
- Exemple de contracte care se încheie valabil consensual: „contractul de
locaţiune se considera încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi
preţului” – art. 1781; „contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă,
autentică ori sub semnătură privată sau verbală” – art. 2013.
Noţiune şi clasificare
Prin formă a actului juridic civil se înţelege modalitatea de exteriorizare a
manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau a stinge un
raport juridic civil concret (Beleiu, 2003, p. 149).
Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile, în
funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condiţii
de formă şi anume:
a) forma cerută ad validitatem, adică pentru însăşi validitatea actului juridic
civil;
b) forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic
civil;
c) forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.
a) Forma - cerinţă de validitate a actului juridic civil
Actele juridice pentru validitatea cărora se cer îndeplinite, sub sancţiunea
nulităţii absolute, anumite condiţii de formă se numesc acte formale sau
solemne. La actele formale sau solemne, forma constituie o condiţie de
validitate alături de celelalte condiţii de validitate prevăzute de art. 1179C. civ.
Forma, ca o condiţie de validitate a actelor juridice civile, constă în necesitatea
îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege ori de părţi privind exteriorizarea
voinţei cu ocazia încheierii actului juridic. Raţiunea formei ca o condiţie
esenţială de validitate a actelor juridice civile este determinată, în primul rând
de nevoia asigurării deplinei libertăţi şi certitudinii manifestării
consimţământului, în al doilea rând, de a atenţiona părţile cu privire la
importanţa deosebită pe care o au actele ce necesită încheierea lor într-o
anumită formă şi, în al treilea rând, de a asigura un control din partea statului
cu privire la respectarea condiţiilor de validitate a unor acte juridice civile care
depăşesc prin conţinutul lor interesele strict personale ale părţilor.
Forma cerută pentru validitatea actului juridic civil se caracterizează printr-o
serie de trăsături specifice ce ţin de esenţa formei şi anume:
- este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind
sancţionată cu nulitatea absolută a actului;
- presupune manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude
manifestarea tacită a voinţei părţilor şi este, în principiu, exclusivă, în sensul

Drept civil. Partea generală 75

Andy Puşcă Actul juridic civil

că, de regulă, actul se încheie în formă autentică, şi nu permite părţilor

posibilitatea unei opţiuni, cu excepţia testamentului.
Actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu actele formale sau
solemne, chiar dacă ele, privite separat, nu trebuie să îndeplinească această
condiţie, trebuie totuşi să fie acte formale sau solemne, cum ar fi spre exemplu,
mandatul pentru încheierea unui act formal trebuie să îmbrace forma autentică.
Tot astfel, actul juridic care determină ineficacitatea unui act formal sau
solemn trebuie să fie şi el formal sau solemn.
În dreptul nostru civil sunt acte formale: donaţia testamentul, revocarea expresă
a legatelor, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, renunţarea
expresă la succesiune, subrogarea în drepturile creditorului consimţite de
debitor, ipoteca, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care
urmează a fi înscrise în cartea funciară - art. 1244, contractul de întreţinere,
alături de căsătoria, recunoaşterea unui copil etc.
Noul Cod civil prevede în art. 1242 (2) că „dacă părţile s-au învoit ca un
contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul
se socoteste valabil chiar dacă forma nu a fost respectată”.
Nerespectarea formei cerute ad solemnitatem, avand în vedere că reprezintă un
element constitutiv al actului, se sancţioneaza cu nulitatea absolută.
b) Forma - condiţie de probaţiune a actului juridic civil
Forma cerută actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de probă constă în
cerinţa întocmirii în scris a actului juridic civil, fără ca lipsa acestei forme să
afecteze validitatea actului juridic. Forma cerută ca o condiţie de probaţiune a
actului juridic, deşi nu are nici o influenţă asupra valabilităţii acestuia, are
totuşi caracter obligatoriu, deoarece, în principiu, este inadmisibilă dovedirea
actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.
Forma ad probationem a fost considerată în literatura de specialitate ca
reprezentând, fie o excepţie de la principiul consensualismului, deoarece
manifestarea de voinţă trebuie făcută în formă scrisă (Beleiu, 2003, p. 152), fie
ca o limitare adusă aceluiaşi principiu în sensul că nedovedirea raportului
juridic născut din actul juridic are drept consecinţă însăşi ineficacitatea acestui
raport juridic.
În acest spirit, conform art. 1241 C. civ., înscrisul care constată încheierea
contractului, poate fi sub semnatură privată sau autentică, având forţa probantă
prevăzută de lege (respectiv, de element constitutiv al contractului sau doar
aceea de valoare probatorie). Aceasta conditie este instituită, de pildă, în cazul
contractului de tranzactie sau al contractului de depozit voluntar. Nerespectarea
formei cerute ad probationem nu atrage nevalabilitatea actului, asa cum se
întampla în cazul formei ad validitatem, ci imposibilitatea dovedirii actului cu
alt mijloc de probă.1

1
Vechea legislaţie civilă cuprindea două categorii de norme juridice privind forma ca o condiţie de probaţiune.
Astfel, într-o prevedere cu caracter general cuprinsă în art. 1191 alin. 1 C. civ. se arata că dovada tuturor actelor
juridice civile al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face
decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată. Cu alte cuvinte, părţile sunt obligate ca actele juridice
a căror valoare depăşeşte suma de 250 lei să le încheie în formă scrisă sub sancţiunea inadmisibilităţii probei cu
Drept civil. Partea generală 76
Andy Puşcă Actul juridic civil

Exemple de contracte care se încheie în forma scrisă numai pentru dovada

contractului: contractul de comision - art. 2.044 alin.(2), contractul de
consignaţie - art. 2055; contractul de depozit – art. 2104, contractul de
asigurare – art. 2200 alin. (1)

c) Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil

Această formă se referă la formalităţile prevăzute de lege pentru a face actul
juridic civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui.
Formalităţile prevăzute de lege se referă, în primul rând, la publicitatea actelor
juridice civile prin care se constituie sau se transmit drepturi reale care, fiind
drepturi absolute sunt opozabile erga omnes.
Opozabilitatea faţă de terţi se asigură prin îndeplinirea unor formalităţi de
publicitate, în special prin înscrieri sau notări în cartea funciară pentru
înstrăinările de drepturi imobiliare sau înscrieri în Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare, pentru gaj şi alte garanţii reale mobiliare. Prin art.
1244 C. civ., cu referire la forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară, se
prevede necesitatea încheierii prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii
absolute, a convenţiilor care strămută sau constituie drepturi reale care urmează
a fi înscrise în cartea funciară. Nerespectarea formei cerute pentru
opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic este sancţionată cu inopozabilitatea
actului juridic, ceea ce înseamna posibilitatea, pentru terţul interesat, de a
ignora actul invocat de părţi împotriva sa.
Aşadar, forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil
este obligatorie. Nerespectarea acestei cerinţe de formă nu va fi sancţionată cu
nulitatea absolută sau imposibilitatea dovedirii actului juridic civil prin alte
mijloace de probă, ci cu inopozabilitatea actului faţă de terţele persoane, adică
cu posibilitatea acestor din urmă persoane de a ignora actul juridic ce li se
opune de părţile care l-au încheiat. Actul încheiat este valabil şi va produce
efecte între părţi, însă el nu este opozabil terţelor persoane faţă de care actul
este ineficace. În ţara noastră publicitatea imobiliară se realizează în
conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea cadastrului şi publicităţii
imobiliare.1

martori şi prezumţii. În afara acestei norme juridice de aplicaţie generală la toate actele juridice, Codul civil
cuprindea şi prevederi ce se referă la anumite categorii de acte juridice, cum ar fi spre exemplu, depozitul
voluntar care, potrivit art. 1597 C. civ., trebuie făcut prin înscris; tranzacţia care, în conformitate cu dispoziţiile
art.1705 C. civ., trebuie făcută prin act scris; contractul de asigurare, contractul de închiriere a locuinţelor, etc.,
care trebuie încheiate în formă scrisă.
1
Legea a cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare.
Drept civil. Partea generală 77