Budismul ezoteric

Urian Gabriela Maria

Colegiul Național “Emil Racoviță”
Clasa a 9-a C
22.03.2021
Cuprins

Cuprins 1

Motivația de a scrie eseul 2

Ce este Budismul? 2

Originile Budismului 2

Diviziuni 4

Budismul ezoteric 5

Tantra 5

Concluzii 6

Bibliografie 6

1
Motivația de a scrie eseul
Dintotdeauna am fost fascinată de fabulos și de posibilitatea aducerii acestuia la realitate. Latura
curioasă a mea m-a determinat să caut răspunsul în toate lucrurile ce mi se dezvăluie înaintea
ochilor. De aceea, în timp ce mă informam pe tema budismului, dând de tema aceasta, am decis că
trebuie să mă documentez mai departe. Conceptele despre care am citit pe parcurs au fost mult
prea intrigante și incredibile pentru a nu scrie despre ele. Știu că nu sunt singura persoană de pe
acest vast Pământ care să-și dorească cunoașterea sinelui din punct de vedere spiritual, așa că
referatul meu va avea un oarecare rol încurajator pentru a începe lunga călătorie a întâlnirii cu
sinele.

Ce este Budismul?
Budismul este o religie și o filozofie orientală. Își are originea în India secolului al VI-lea î.e.n. și s-a
răspândit într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama
Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 560 î.e.n și
480 î.e.n.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind o religie
foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă, clar formulată. Este răspândit în
China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam și Malaezia.

Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o

puternică influență a elementelor care constituie aceste două religii. Mai este numit și „Buddha
Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile
Celui Luminat”.

Originile Budismului
În prezent, istoricii fixează această dată în 560 î.Hr. Veridicitatea istorică a întemeietorului
budismului, Gautama Buddha (623-543 î.Hr., după tradiția budistă din Birmania și Thailanda;
560-480 î.Hr., după istoricii moderni), este confirmată de majoritatea cercetătorilor din zilele noastre,
în pofida vechilor teorii din trecut care îl considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic.
Cu toate acestea, biografia lui Gautama Buddha, așa cum este ea prezentată de Asvaghosa în
Buddhacarita (cea mai veche relatare existentă a vieții profetului) abundă de elemente fantastice și
legendare.

Budiștii consideră că prințul Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini și a fost crescut în
Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India și Nepal. Potrivit tradiției, tatăl lui Buddha era
conducătorul unei formațiuni tribale numite Sakya. Încă de la nașterea lui Gautama, un vizionar

2
important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent în sfera sacerdotală1. Tatăl
lui Buddha are însă un vis în care își vede fiul părăsind palatul ca sihastru2, așa că decide să îl
protejeze de realitatea ostilă care l-ar putea indispune și l-ar putea determina să aleagă calea
ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reușește să facă patru incursiuni în afara palatului,
întâlnind un bătrân foarte slăbit, un bolnav, un mort și un călugăr. Primii trei îi revelează efemeritatea
existenței materiale, datorită bătrâneții, a bolii și respectiv a morții, iar călugărul îi dezvăluie calea de
a învinge aceste suferințe umane: prin meditație3.

Prin urmare, Buddha hotărăște să părăsească orașul și să-și abandoneze bunurile, urmând o
asceză 4deosebit de dură în junglele Uruvela. După șase ani însă, constată că acest timp de asceză
nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea. Este deseori ispitit de moarte (Mara) să renunțe la căutarea
adevărului și să se dedice numai comiterii faptelor bune. Prin meditație, Gautama Siddhartha
reușește să își concentreze toată atenția asupra eliberării de suferință, capătă revelația
reîncarnărilor sale anterioare și i se dezvăluie legea condiționismului universal5. În cele din urmă,
primește „deșteptarea” (bodhi - o traducere populară în Vest este „iluminare”), la vârsta de 35 de
ani, devenind cunoscut ca „Buddha” („cel iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul
Brahma6, Buddha petrece 45 de ani învățându-i pe oameni despre dharma7 și întemeiază budismul.

La Sarnath, Buddha își face pentru prima oară cunoscută învățătura și tot aici apar primii călugări ai
comunității budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha își răspândește religia, numărul adepților săi
crește considerabil, cei mai importanți dintre aceștia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha),
Sariputra și Maudgalyayana (doi prieteni din tinerețe). Întorcându-se în comunitatea sa natală,
Buddha îl convertește pe tatăl său la budism dar și pe Rahula, fiul său. Gautama Buddha a murit
când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagar (India), în urma unui drum istovitor alături de Ananda și
a unei boli de dizenterie8. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe discipolul său
îndurerat spunându-i înainte de a muri: „Destul Ananda, încetează să te chinui și să jeluiești…

1
1. Care aparține unui cult. 2. Preoțesc. 3. Sacru. 4. Solemn.
2
1. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2.
Persoană care trăiește izolată, retrasă de societate.
3
Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele
succesive, obținerea eliberării spirituale.
4
1. Efortul unor călugări creștini, musulmani, budiști etc. de a atinge adevărata desăvârșire (morală),
având ca mijloc ajutător pocăința și mortificarea. 2. Mod de viață care exclude excesul sau
compromisul.
5
Nu există rău fără bine și dezastru fără ordine; Universul, așa cum îl percepe sufletul, e clădit pe
anumite reguli.
6
Brahma este zeul hindus al creației și unul din membrii trinității Trimurti, alături de zeii Shiva și
Vishnu. Brahma este zeu personalizat. El este rezultanta interacțiunii a două forțe, una centripetă și
alta centrifugă ale universului. Totodată, se situează între Brahman(ființa supremă absolută
impersonală) și brahmanul(preotul). Brahma este identificat cu zeitatea vedică Prajapati.
7
Concept cheie cu multe semnificații în religiile indiene, nu există o traducere exactă; în budism,
“dharma” înseamnă “legea condiționismului universal”.
8
Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale
violente și diaree cu sânge.

3
Cum poți crede că ceea ce se naște nu moare? Acest lucru este cu neputință.”

Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian și în țări învecinate, de-a lungul
primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns și în
Asia, și în toate celelalte continente.

Diviziuni
Paul Poupard, în binecunoscuta sa carte Religiile, spune: „Învățăturile și organizarea monahală
instituite de Buddha pot fi numite prin termenul budism pre-sectar, cu toate că toate diviziunile
actuale ale budismului au fost prea mult influențate pentru a garanta o includere sub acest nume și a
delimita caracterul acestei forme originare”. Cea mai folosită clasificare a budismului de astăzi de
către savanți împarte adepții în trei zone geografice sau culturale: Theravada, budismul est-asiatic
și budismul tibetan. O altă clasificare foarte utilizată cuprinde două diviziuni, Theravada și
Mahayana, ultima cuprinzând cele două forme de budism de mai sus. Există, însă, și alte modalități
de împărțire, utilizate atât de savanți cât și de credincioșii budiști.

1. Budismul est-asiatic: budismul răspândit în Coreea, Japonia, Singapore, China și Vietnam.

2. Budismul estic: nume alternativ pentru budismul est-asiatic; se referă uneori la formele
tradiționale de budism, în contrast cu budismul vestic răspândit în Europa și America.
3. Budismul ezoteric, Budismul nordic, Budismul sud-estic: denumește Theravada.
4. Budismul sudic: denumește Theravada, Budismul tantric; este un alt nume pentru
Vajrayana și Tantrayana.
5. Budismul tibetan: budismul întâlnit în Tibet.
6. Hinayana: un termen din Mahayana pentru a desemna Theravada; uneori se utilizează
pentru școlile budiste timpurii. Hinayana se traduce prin "micul vehicul" în timp ce Mahayana
prin "marele vehicul".
7. Lamaismul: un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit pentru budismul tibetan.
8. Mahayana: o mișcare religioasă ce s-a desprins din sânul școlilor budiste timpurii și care s-a
scindat mai apoi în budismul est-asiatic și cel tibetan. Uneori budismul Mahayana
desemnează numai ramura sa est-asiatică.
9. Mantrayana: sinonim pentru Vajrayana. Școala Tendai din Japonia a fost influențată de
Mantrayana, conform tradiției.
10. Sravakayana: un termen alternativ pentru primele școli budiste.
11. Școlile budiste timpurii: școlile în cadrul cărora budismul a fost divizat în primele secole.
Dintre aceste școli, doar una a supraviețuit: Theravada.
12. Tantrayana: considerat de obicei o altă denumire a budismului Vajrayana.
13. Theravada: budismul tradițional răspândit în Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos,
Cambodgia, o parte din Vietnam, China, India, Bangladesh și Malaezia. Este singura școală
budistă timpurie care a rezistat de-a lungul istoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a

4
 desemna toate școlile budiste timpurii.
14. Vajrayana: o formă religioasă care s-a desprins din budismul Mahayana. Este de obicei
asociat cu budismul tibetan, deși nu există o definiție precisă a acestei diviziuni

Budismul ezoteric

Denumit și Vajrayāna, este una dintre cele trei ramuri principale ale budismului (celelalte două fiind
Theravada și Mahayana). Această formă de budism a apărut prin secolul al VII-lea d.Hr, în Tibet
desprinzandu-se de Mahayana. Cu toate că a apărut mult mai târziu decât celelalte școli budiste,
vajrayaniștii susțin că învățăturile lor tantrice9 au apărut în India și că provin de la Buddha
Shakyamuni. Vajrayana este caracterizată prin diferitele forme de ritualuri magice și ezoterice10,
fiind îmbinată cu elemente din hinduismul tantric și din șamanismul tibetan. O caracteristică a
Vajrayanei ar fi faptul că monahii11 ei se numesc lama, iar întreaga autoritate spirituală a acestei
ramuri este deținută de Dalai Lama, considerat reîncarnarea lui bodhisattva Avalokiteśvara. De-a
lungul timpului, Vajrayana s-a răspândit din Tibet în India, China, Japonia, Coreea, dar zonele cu cei
mai mulți adepți sunt în Bhutan, Mongolia și Calmîchia. Vajrayana se mai poate numi budism
tibetan, lamaism, budism ezoteric, budism tantric, budism nordic, Tantrayana sau Vehiculul
de Diamant.

Termenul Vajrayana pare să fi apărut în secolul 8 e.n. Vajra, un simbol adoptat din Hinduism,
înseamnă “diamant”, iar yana înseamnă “vehicul”. Numele Vajrayana sugerează un separatism față
de celelalte două "yana", Hinayana (Theravada) și Mahayana.

Tantra
Cuvântul tantra e folosit în multe tradiții spirituale asiatice pentru a denumi variate lucruri. Pe larg, se
referă la utilizarea ritualurilor și a altor acțiuni sacre pentru a canaliza energii divine. În particular, prin
diverse modalități, tantra utilizează dorințe în scop spiritual.

În Budism, tantra înseamnă, de obicei, o modalitate pentru a ajunge la iluminare, identificându-te cu

divinitățile tantrice. Zeitățile acestea sunt arhetipuri12 ale iluminării și a propriei naturi fundamentale
ale practicantului. Prin meditație, vizualizare13, ritualuri și alte lucruri, acesta realizează și se observă
ca pe o zeitate; ajungând la iluminare.

9
Curent religios hinduist care a apărut ca o reacție împotriva interdicțiilor religioase și sociale ale
brahmanismului, introducând în cult unele elemente populare.
10
1. Care poate fi înțeles numai de cei inițiați. 2. Ascuns. 3. Secret. 4. Care aparține ezoterismului. 5.
Privitor la ezoterism.
11
călugări
12
Model original care stă la baza unui mit, unei legende, unei lucrări.
13
1. Transformare a unui fenomen din invizibil în vizibil. 2. Reprezentare mentală.

5
Pentru ca aceasta să funcționeze, studentul trebuie să devină maestru a unei serii de niveluri
ezoterice crescânde, pe parcursul a mai multor ani. Călăuzirea unui maestru sau guru este
esențială. Natura ezoterică a tantrei este considerată necesară deoarece învățăturile fiecărui nivel
pot fi înțelese doar de cineva ce este deja un maestru în nivelul anterior.

Concluzii
Budismul, prin istoria sa vastă și doctrina atât de veche și de diversă, nu e de mirare a fi una din
cele mai răspândite religii de pe mapamond. Promisiunea iluminării și a reîncarnării până la
atingerea Nirvanei14 sunt aspecte de o importanță incontestabilă pentru o mulțime de oameni, și
oricine poate trage învățături din filosofia budistă. Aș putea spune că a cunoaște stâlpii peste care e
clădit este un factor esențial în înțelegerea lumii din jur și a propriei persoane, indiferent dacă urmăm
învățăturile lui Gautama Buddha sau nu. Cunoașterea aspectelor strâns legate de budism este, în
mod incontestabil, o cheie spre înțelegerea deplină a vieții.

Bibliografie
● Achimescu, Nicolae, India, religie și filosofie, Editura Tehnopress, Iași, 2005
● Achimescu, Nicolae , Budism și creștinism, Editura Tehnopress, Iași, 2007
● Eliade, Mircea, Yoga - problematica filozofiei indiene, Editura Mariana, Craiova, 1991
● Levenson, Claude B., Budismul, Casa de Editură GRAFOART, București, 2009.
● Poupard, Paul, Religiile, Editura 100+1 Gramar, București, 2001

14
Stare de fericire realizată prin eliberarea de grijile vieții, de suferințe și prin contopirea sufletului
individual cu esența divină, cu ajutorul contemplației și al ascezei.