Sunteți pe pagina 1din 4

ȘEDINȚĂLĂII

de Vladimir Maiakovski

De cu zori, zilnic văd cum – nămet –


un teribil antren ia
secții,
direcții,
birou,
comitet,
într-o forfotă – parcă-i bejenia.
Abia intri, și-o ploaie
de hârtii îți acoperă pașii:
sub dosare – o droaie!
se-ndoaie
în ședințe, slujbașii.

Te prezinți: „Unde-i șeful?”


Simți fioru-unei panici.
„De pe vremea lui Noe mă poartă pe drum.”
„E în ședință tovarășul Vanici.
Se unifică Teatrul cu Caii acum.”

Urci o sută de scări.


Auzi – altă scofală:
„Veniți peste-o oră.
Sunt în ședință.
E vorba să cumpere
niște cerneală
la cooperativa de reședință.”

Dar nici tu secretar,


nici tu secretară,
peste-o oră biroul
e gol!
Poate omul să moară,
ei sunt toți în ședință de Comsomol.

Sunt etaje vreo șapte, e noapte, da! Nici


nu pot să renunț... până sus mă reped:
„Unde-i, frate, tovarășul Vanici?”
„E în ședință cu comitetul
a-b-c-d... x, y, zet.”

Furios
în ședință-am pătruns,
valvârtej...
Ce-mi văd ochii, blesteme aruncându-le mii?
Jumătăți doar, de oameni.
Simt un nod în gâtlej.
Cum? Jumătatea cealaltă
unde dracu le-o fi?
„Au murit
Căsăpiți?...”
urlă, surd, vocea mea.
De cumplita priveliște mintea mi-e tulburată.

Dar un ședințălău
calm, îmi piuie-așa:
„Păi suntem la două ședințe deodată.
Ai ședințe-ntr-o singură zi,
douăzeci.
Timpul scurt
în bucăți te împarte!
Pân’la brâu stai aici, deci;
restul –
în cealaltă parte.”

Nu mai dorm toată noaptea.


Mi-e peste putință.
Îmi mijește un gând, în zori zbuciumate:
„Să convocăm
odat-o ședință –
și să stârpim
ședințele toate!”

(1922, în românește de Cicerone Theodorescu)

P.S. Am urmărit una dintre emisiunile dumneavoastră, în care dl Ion Cristoiu menționa poezia lui V.
Maiakovski – „Ședințălăii”. Brusc și mi-am amintit că am un volum de Maiakovski în bibliotecă și mi-
am zis să împărtășesc acest poem care satirizează metehnele „tovarășilor” cu o măiestrie ce își
păstrează relevanța și în prezent.
Se pare că această poezie i-a plăcut foarte mult lui V.I. Lenin, care a găsit-o perfect justă din punct de
vedere al uzanțelor politice ale acelor vremuri.
Bună ziua domnule Cristoiu,

Am urmărit una dintre emisiunile lui Marius Tucă, la care ați fost invitat și în cadrul căreia ați
menționat poezia lui V. Maiakovski – „Ședințălăii”. Dl Tucă s-a arătat foarte interesat de acest poem,
așa că mi-am zis să vi-l transmit în secțiunea de comentarii, în speranța că poate i-l veți citi în
următoarea emisiune la care veți fi invitat.

ȘEDINȚĂLĂII
de Vladimir Maiakovski

De cu zori, zilnic văd cum – nămet –


un teribil antren ia
secții,
direcții,
birou,
comitet,
într-o forfotă – parcă-i bejenia.
Abia intri, și-o ploaie
de hârtii îți acoperă pașii:
sub dosare – o droaie!
se-ndoaie
în ședințe, slujbașii.

Te prezinți: „Unde-i șeful?”


Simți fioru-unei panici.
„De pe vremea lui Noe mă poartă pe drum.”
„E în ședință tovarășul Vanici.
Se unifică Teatrul cu Caii acum.”

Urci o sută de scări.


Auzi – altă scofală:
„Veniți peste-o oră.
Sunt în ședință.
E vorba să cumpere
niște cerneală
la cooperativa de reședință.”

Dar nici tu secretar,


nici tu secretară,
peste-o oră biroul
e gol!
Poate omul să moară,
ei sunt toți în ședință de Comsomol.

Sunt etaje vreo șapte, e noapte, da! Nici


nu pot să renunț... până sus mă reped:
„Unde-i, frate, tovarășul Vanici?”
„E în ședință cu comitetul
a-b-c-d... x, y, zet.”

Furios
în ședință-am pătruns,
valvârtej...
Ce-mi văd ochii, blesteme aruncându-le mii?
Jumătăți doar, de oameni.
Simt un nod în gâtlej.
Cum? Jumătatea cealaltă
unde dracu le-o fi?
„Au murit
Căsăpiți?...”
urlă, surd, vocea mea.
De cumplita priveliște mintea mi-e tulburată.

Dar un ședințălău
calm, îmi piuie-așa:
„Păi suntem la două ședințe deodată.
Ai ședințe-ntr-o singură zi,
douăzeci.
Timpul scurt
în bucăți te împarte!
Pân’la brâu stai aici, deci;
restul –
în cealaltă parte.”

Nu mai dorm toată noaptea.


Mi-e peste putință.
Îmi mijește un gând, în zori zbuciumate:
„Să convocăm
odat-o ședință –
și să stârpim
ședințele toate!”

(1922, în românește de Cicerone Theodorescu)

P.S. Se pare că această poezie i-a plăcut foarte mult lui V.I. Lenin, care a găsit-o perfect justă din
punct de vedere al „uzanțelor politice” ale acelor vremuri.