Cuvânt la Duminica a XXII-a după Rusalii

Evanghelia de astăzi prezintă imaginea discrepantă a societăţii în care îşi

găsesc loc cu toţii, şi cei săraci şi cei bogaţi, de la cei care duc un trai plin de lux
până la cei care se scufundă în sărăcie. În Evanghelia după Luca (16,19-31),
Mântuitorul ne pune înainte două personaje, omul bogat şi omul sărac. Este
important de observat diferenţa extraordinară dintre aceste două personaje. S-ar
putea spune că primul nu cunoaşte suferinţa, întrucât purta haine alese, şi se
veselea în toate zilele sale, în chip strălucit, pe când al doilea, Lazăr, era un om
nefericit, asupra căruia s-au abătut multe nenorociri. Pe lângă faptul că era sărac,
Lazăr era şi bolnav, ceea ce îi îngreuna şi mai mult situaţia. Se poate concluziona
uşor că viaţa era nedreaptă pentru unul în comparaţie cu celălalt. Însă Dumnezeul
milei, al dreptăţii şi al iubirii de oameni nu rabdă această situaţie şi ne asigură de
împlinirea dreptăţii divine în viaţa veşnică.
Pilda aceasta devine cuvânt de mângâiere pentru toţi nefericiţii pământului. Şi
Lazăr şi bogatul au murit. Din acest moment, toate diferenţele sociale se risipesc,
deoarece toţi sunt egali în faţa morţii ,,împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul,
dreptul sau păcătosul” (fragment din slujba înmormântării). Este important de
menţionat că nu poziţia socială a influenţat starea sufletelor celor doi după moarte
ci faptele lor. Sărăcia nu este o virtute, în măsura în care bogăţia nu este un păcat în
sine, ci ele devin păcat sau virtute dacă nu ştim să ni le asumăm. Omul bogat
ajunge în iad pentru că era nemilostiv nu pentru că era bogat. Lazăr ajunge în rai
datorită faptului că îşi asumă starea fără să cârtească. El răbda de foame, şi nu
osândea pe cei care chefuiau, nu judeca - aşa cum fac unii care, în necazurile lor.
Iată de ce a fost dus în rai: nu numai pentru sărăcia lui, ci mai ales pentru aceste
virtuţi ale lui cu totul dumnezeieşti.
 După moarte, se împlineşte dreptatea divină. Situaţia se inversează pentru
amândoi. Bogatul care se veselea în chip strălucit, se chinuie, iar Lazăr care a
suferit, se mângâie. Continuarea evangheliei are un rol pedagogic deosebit pentru
ascultătorii săi. Domnul Hristos ne avertizează de faptul că sufletul nu îşi mai
poate îmbunătăţii starea după moarte. Bogatul se chinuia atât de puternic, încât şi-
ar fi dorit ca măcar să se bucure de atingerea unui deget ud pe limba sa. Această
imagine prezintă disperarea prin care trece sufletul bogatului, care poate fi
comparată cu disperarea săracului Lazăr, care şi-ar fi dorit să se sature din cele ce
cădeau de la masa bogatului. Evanghelia ne mai spune că, după moarte, sufletul
trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe
pământ. Avem, deci, mărturia clară privind existența și viața sufletului după
despărțirea sa de trup, după moartea fizică a omului. Iar aceasta nu este o stare de
nepăsare şi de indiferență ci sufletul se bucură de conștiință şi cunoştiţă și poate
comunica acolo cu alte suflete.
Evanghelia din această duminică se încheie într-un mod profetic. Mântuitorul
Iisus Hristos prezintă rugămintea bogatului, ca Lazăr să meargă şi să îi avertizeze
pe cei din familia lui rămaşi pe pământ de starea lui chinuitoare. Această rugăciune
rămâne fără răspuns deoarece credinţa trebuie să fie o adeziune liberă şi personală
faţă de adevărul divin. Dumnezeu respectă libertatea omului de a alege între bine şi
rău. Cel care nu crede de bunăvoie, nu ar crede nici dacă ar învia cineva din morţi.
Înţelesul duhovnicesc al pildei este şi mai important în zilele noastre, mai ales în
timpurile de restricţie cauzate de pandemie. Dacă ni s-a părut dificil să trăim în
izolare fizică faţă de cei apropiaţi, pentru o perioadă limitată de timp, cum o să ni
se pară o veşnicie trăită în acest fel. De aceea, cerem lui Dumnezeu să ne ajute să
înţelgem importanţa vieţii în comuniune de iubire şi ajutor cu ceilalţi, pentru a ne
bucura de fericirea vieţii veşnice.
Pr. Ichim Gabriel, Parohia ,,Sf. Nicolae”-Broşteni, Protoieria Targovişte Sud.