SIMBOLISM

3s
- SIMBOL
- SUGESTIE (PUNCTE DE SUSPENSIE, SAU SEMNUL EXCLAMARII CARE SUGEREAZA TRAIRI, EMOTII)
- SINESTEZIE (DOI „NESS-CAFFE”)

Tehnica corespondentelor dintre mediul exterior si spatiul inrerior al trairilor eului liric (se evidentiaza prin
linia de la sfarsitul unor versuri sau prin punct si virgula).
Muzicalitatea este conferita prin:
 Aliteratii (se repeta consoane) si asonante (se repeta vocale);
 Folosirea laitmotivului;
 Sintagme refren;
 Versul refren;
 Paralelism sintactic.
Teme: moartea, boala, orasul ca loc al corespondentelor, fascinatia spatiilor exotice, conditia eroului
demnat (autoizolat), lumea citadina periferica, existenta sociala ca esec, solitudinea iremediabila.
Motive: visul, cosmarul, parcul, gradina, doliul, cavoul, sicriul, instrumentele muzicale, ninsoarea, moina,
culorile, motivul prea-tarziului.
Atitudini simboliste: spleenul (sictir), dezolarea, indiferenta, nevroza, angoasa, tristete nedefinita,
solitudine tragica.
Estetica uratului.

PLUMB de George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb, Dormea întors amorul meu de plumb

Și flori de plumb și funerar veștmânt - Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur în cavou… și era vânt… Stam singur lângă mort… și era frig…
Și scârțâiau coroanele de plumb. Și-i atârnau aripile de plumb.

Simbolismul este o miscare literara si artistica aparuta in Franta in a doua jumatate a secolului al XIX-lea ca
o reactie la poezia rece a parnasianismului. Numele curentului a fost dat de titlul articolului „Le Symbolisme” publicat in
„Le Figaro” de Jean Moréas. Simbolistii de la Baudelaire (considerat precursor) la Verlaine sau Malarme incearca sa
sugereze nuantele cele mai subtile ale starilor sufletesti.
Printre principiile poeziei simboliste pot fi enumerate: folosirea simbolului, sugestia, utilizarea tehnicii
corespondentelor, inclinarea catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie (visare), visul insemnand
evadare din prezent sau retragere in trecut din pricina faptului ca prezentul este de nesuportat. Simbolistii cultiva
senzatii coloriste, muzicale si olfactive, folosind sinestezii pentru a creea o stare definitorie aceea de spleen.
George Bacovia, poet apartinand perioadei interbelice a ramas in literatura romana ca un creator al unei
atmosfere specifice: „o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamna cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitata
intr-un peisaj de mahala, de oras provincial” dupa cum o numea Eugen Lovinescu. Ion Caraion spunea ca este „poet al
mortii prin iubire si al iubirii prin moarte”. Modernitatea lui Bacovia inseamna capacitatea de a exprima golul, absenta,
solitudinea sumbra si apasatoare, negatia. Din lumea bacoviana nu se poate fugi. Este o lume inchisa, fara iluzia unei
transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul.
Poezia „Plumb” deschide volumul din 1916, fiind un text reprezentativ pentru universul poetic al lui
Bacovia.
 Substantivul „plumb” prezent si in titlu este reluat de sase ori in cuprinsul poeziei devenind astfel laitmotiv.
El simbolizeaza apasarea sufleteasca prin greutatea metalului, dezgustul existential, cenusiul vietii prin sugestia
cromatica, duritatea, moartea, imposibilitatea evadarii sau inaltimii spirituale, eul fiind inchis intr-un univers dublu
concentrationar. Aceeasi idee se regaseste si in poezia „Nocturna” in care fiinta iubita este prinsa in „Case de fier in case
de zid”.
Tema poeziei, moartea nu este numita ci este sugerata, atat prin atmosfera apasatoare, pe alocuri lugubra,
cat si prin cuvinte din campul lexical: „sicrie”, „cavou”, „mort”, „funerar”.
Poezia se inscrie in curentul simbolism prin folosirea laitmotivelor: „plumb”, „flori”, a sintagmelor „Stam
singur”, „flori de plumb”, prin sinestezie „scartaiau coroanele de plumb” si prin stare sufletesca: angoasa, insingurare,
frica.
Structural poezia este alcatuita din doua strofe grupate in catrene cu rima imbratisata si ritm iambic. Cele
doua strofe sunt construite pe baza paralelismului sintactic, repetarea aceluiasi tipar, fiind folosita pentru a crea
muzicalitate.
Imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri: cel al realitatii exterioare in primele doua versuri ale
fiecarei strofe si cel al realitatii launtrice, subiective in ultimele doua versuri aflate intr-un raport de corespondenta
definitorie pentru estetica simbolista.
Prima strofa schiteaza reperele realitatii exterioare, cavoul, sicriul sunt metafore ale mortii dar si simboluri
ale vidului existential in care fiinta este captiva. Somnul care precede eternitatea este simbolizat prin verbul la imperfect
„Dormeau” care se repeta in aceeasi pozitie initiala in cele doua strofe generand paralelism sintactic. Moartea pare sa
atinga atat fiinta prin metafora sicrielor sau vestmintelor funerare cat si mediul exterior simbolizat prin flori ca atribute
ale frumusetii si puritatii. Solitudinea eului liric intr-un mediu ostil este o atitudine simbolista: „Stam singur in cavou”
vantul amplificand frica generata de straniul situatiei. Metafora coroanelor de plumb care „scartaiau” accentueaza
stridenta (element expresionist) si golul existential generand prin sinestezie efecte sumbre, lugubre.
In strofa a doua sentimentul singuratatii devine atat de coplesitor incat fiinta isi exprima spaima de neant
prin strigat, zadarnic strigat, fara raspuns, fara ecou intr-o lume in care iubirea insasi a murit: „Dormea intors amorul
meu de plumb”. Moartea iubirii poate fi un simbol al efemeritatii ei, fapt perceput dureros, cat si a pierderii credintei ca
iubirea salveaza. Constientizarea acestei pierderi sporeste sentimentul amarei singuratati „Stam singur langa mort”.
Decodarea semnificatiei substativului „amorul” genereaza ambiguitate. Mortul ar putea fi iubita care s-a indepartat,
sentimentul iubirii care nu mai salveaza sau trupul mort al celui care-si povesteste propria inmormantare ca un
spectator in ipostaza de suflet. Frigul este un atribut al mortii, o caracteristica a trupului mort pe care sufletul il resimte
dureros ca o piedica in calea unirii cu trupul. Metafora „aripile de plumb” inseamna zbor paradoxal in jos, caderea surda
si grea, inseamna neputinta sufletului de a se innalta, de a se desprinde definitiv de trup. Punctele de suspensie, ca
semn al sugestiei accentueaza disperarea.
Consider ca Bacovia a reusit foarte bine sa redea starea de solitudine tragica a fiintei care se simte
incatusata, sufocata spiritual in aceasta lume care-l apasa, in care se simte definitiv inchis fara a avea vreo solutie de
evadare. Aceeasi idee este redata si in poezia „Lacustra”, o opera alcatuita din patru catrene simetrice, cu structura
circulara, prima strofa fiind reluata aproape identic in a patra „De-atatea nopti aud plouand/ Aud materia plangand.../
Sunt singur si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre.”. Aceasta are un simbol central locuinta lacustra, pretext
pentru ilustrarea spaimei de lume si de sine: „Tresar in somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal”. Poetul
modernist Tudor Arghezi ilustra aceeasi idee intr-un Psalm: „Sunt prins in patru laturi deodata”.