Cristalizarea 

este un proces în care se formează un solid cu atomi sau molecule în

structuri organizate, numite rețele cristaline. Cristalele și rețelele cristaline pot fi
formate prin precipitarea unei soluții, prin fuziune și, în unele cazuri, prin depunerea
directă a gazului.

Structura și natura acestei rețele cristaline vor depinde de condițiile în care are loc
procesul, inclusiv de timpul scurs pentru a ajunge la această nouă stare.
Cristalizarea ca proces de separare este extrem de utilă, deoarece permite să se
asigure că structurile sunt obținute numai din compusul dorit.

În plus, acest proces garantează că trecerea altor specii nu va fi permisă având în

vedere natura ordonată a cristalului, făcând această metodă o alternativă excelentă
pentru purificarea soluțiilor. De multe ori în chimie și inginerie chimică este necesar
să se utilizeze un proces de separare a amestecurilor.

Această necesitate este generată fie pentru a crește puritatea amestecului, fie
pentru a obține o componentă specifică a acestuia, și din acest motiv există diferite
metode care pot fi utilizate în funcție de fazele în care se găsește această
combinație de substanțe.

Cristalizarea necesită două etape care trebuie să aibă loc înainte de formarea rețelei
cristaline: în primul rând, trebuie să existe suficientă acumulare de atomi sau
molecule la nivel microscopic pentru a începe să apară nuclearea așa-numită.
Această etapă de cristalizare poate avea loc numai în lichide supraîncălzite sau
soluții suprasaturate.

După ce au început nuclearea în sistem, nucleele pot fi formate suficient de stabile și

suficient de mari pentru a începe a doua etapă de cristalizare: creșterea cristalină.

nucleată
În această primă etapă se determină aranjamentele particulelor care vor forma
cristalele și se observă efectele factorilor de mediu asupra cristalelor formate; de
exemplu, timpul necesar pentru apariția primului cristal, numit timpul de nucleare.

Există două etape de nucleare: nuclearea primară și secundară. În primul, noi nuclee
se formează atunci când nu există alte cristale în mijloc sau când celelalte cristale
existente nu au niciun efect asupra formării acestora.

Nuclearea primară poate fi omogenă, în care nu există nici o influență asupra

componentelor solide prezente în mediu; sau poate fi eterogenă, unde particulele
solide ale substanțelor externe determină o creștere a ratei de nucleare care în mod
normal nu ar avea loc.

În nuclearea secundară se formează cristale noi prin influența altor cristale existente;
Acest lucru se poate datora forțelor de tăiere care determină ca segmentele
cristalelor existente să devină noi cristale care cresc, de asemenea, la rata proprie.

Acest tip de nucleare beneficiază în sisteme de energie sau debit mare, unde fluidul
implicat generează coliziuni între cristale.

Creșterea cristalelor
Este procesul în care cristalul își mărește mărimea prin agregarea mai multor
molecule sau ioni către pozițiile interstițiale ale rețelei cristaline.

Spre deosebire de fluide, cristalele cresc uniform atunci când molecule sau ioni intră
în aceste poziții, deși forma lor va depinde de natura compusului în cauză. Orice
aranjament neregulat la această structură se numește defect de cristal.

Creșterea unui cristal depinde de o serie de factori, dintre care se numără tensiunea
superficială a soluției, presiunea, temperatura, viteza relativă a cristalelor din soluție
și numărul Reynolds, printre altele.

Cea mai simplă modalitate de a asigura că un cristal crește la dimensiuni mai mari și
că are o puritate ridicată este printr-o răcire controlată și lentă, care previne formarea
cristalelor într-un timp scurt și că substanțele străine sunt prinse în interior. le.

În plus, este important să rețineți că cristalele mici sunt mult mai greu de manipulat,
depozitat și mutat, costându-le mai mult să le filtreze de la o soluție decât cele mai
mari. În marea majoritate a cazurilor, cele mai mari cristale vor fi cele mai dorite, din
aceste și mai multe motive.

Ca metodă de separare
Nevoia de purificare a soluțiilor este obișnuită în chimie și inginerie chimică,
deoarece poate fi necesar să se obțină un produs omogen amestecat cu alte
substanțe dizolvate.

De aceea, au fost elaborate echipamente și metode pentru a efectua cristalizarea ca

proces de separare industrială.

Există nivele diferite de cristalizare, în funcție de cerințe, și pot fi efectuate la scară

mică sau mare. Prin urmare, ea poate fi împărțită în două clasificări generale:

recristalizare
Se numește recristalizare la tehnica utilizată pentru a purifica substanțele chimice pe
o scară mai mică, de obicei într-un laborator.

Aceasta se face cu o soluție a compusului dorit împreună cu impuritățile acestuia

într-un solvent adecvat, încercând astfel să precipite unele dintre cele două specii
sub formă de cristale și apoi să fie îndepărtate.

Există mai multe modalități de recristalizare a soluțiilor, printre care recristalizarea cu

un solvent, cu mai mulți solvenți sau cu filtrare fierbinte.

Un singur solvent
Atunci când se utilizează un singur solvent, se prepară o soluție de compus "A",
impuritatea "B" și cantitatea minimă necesară de solvent (la temperatură ridicată)
pentru a forma o soluție saturată.

Soluția este apoi răcită, determinând că solubilitatea ambilor compuși să cadă, iar
compusul "A" sau impuritatea "B" să fie recristalizat. Ceea ce este ideal este că
cristalele sunt de compus "A" pur. Adăugarea unui nucleu poate fi necesară pentru a
începe acest proces, care poate fi chiar un fragment de sticlă.

- Solvenți diferiți
În recristalizarea mai multor solvenți, se folosesc doi sau mai mulți solvenți și același
procedeu este realizat ca și cu un solvent. Acest procedeu are avantajul că
compusul sau impuritatea vor precipita în timp ce se adaugă al doilea solvent,
deoarece acestea nu sunt solubile în el. În această metodă de recristalizare nu este
necesar să se încălzească amestecul.
În cele din urmă, recristalizarea cu filtrare fierbinte se utilizează atunci când există
materia insolubilă "C", care este îndepărtată cu un filtru de temperatură înaltă după
ce se face aceeași procedură de recristalizare a unui singur solvent.

În domeniul industrial
În domeniul industrial se dorește realizarea unui proces numit cristalizare fracționată,
care este o metodă care îmbunătățește substanțele în funcție de diferențele de
solubilitate.

Aceste procese se aseamănă cu cele ale recristalizării, dar folosesc tehnologii

diferite pentru a manipula cantități mai mari de produs.

Se aplică două metode, care vor fi mai bine explicate în următoarea afirmație:
cristalizarea prin răcire și cristalizarea prin evaporare.

Având o scară largă, acest proces generează deșeuri, însă acestea sunt de obicei
recirculate de sistem pentru a asigura puritatea absolută a produsului final.

Tipuri de cristalizare
Există două tipuri de cristalizare pe scară largă, după cum sa menționat mai sus:
prin răcire și prin evaporare. S-au creat și sisteme hibride, în care ambele fenomene
apar simultan.

Cristalizarea prin răcire

În această metodă, soluția este răcită pentru a scădea solubilitatea compusului dorit,
determinând începerea precipitării la viteza dorită.

În ingineria chimică (sau proces), cristalizatorii sunt utilizați sub formă de rezervoare
cu mixere, care circulă lichide de răcire în compartimentele care înconjoară
amestecul astfel încât ambele substanțe să nu intre în contact în timp ce transferul
de căldură de la agentul frigorific la soluție are loc.

Cristalizarea prin evaporare

Aceasta este cealaltă opțiune pentru realizarea precipitării cristalelor dizolvate,
utilizând un procedeu de evaporare a solventului (la o temperatură constantă, spre
deosebire de metoda anterioară), pentru a face concentrația de substanță dizolvată
să depășească nivelul de solubilitate.

Cele mai comune modele sunt așa-numitele modele de circulație forțată, care mențin
lichidul de cristale într-o suspensie omogenă prin rezervor, controlând debitul și
viteza lor și generează de obicei cristale medii mai mari decât cele formate în
cristalizarea prin răcire.
Exemple
Cristalizarea este un proces frecvent utilizat în industrie și pot fi citate câteva
exemple:

- În extracția de sare din apa de mare.

- În producția de zahăr.

- În formarea sulfatului de sodiu (Na2SO4).

- În industria farmaceutică.

- În fabricarea de ciocolată, înghețată, unt și margarină, în plus față de multe alte

alimente.