Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Imn:
Geografie
Suprafață
- Total 17.125.191 km²[2]
Cel mai înalt punct Elbrus (5.642 m)
Vecini Azerbaidjan
Belarus
Republica Populară Chineză
Estonia
Finlanda
Georgia
Kazahstan
Letonia
Lituania
Coreea de Nord
Norvegia
Republica Abhazia[*]
Japonia
Statele Unite ale Americii
Ucraina
Mongolia
Polonia
Osetia de Sud
Republica Populară Luhansk
Republica Populară
Donețk
Populație
- Estimare 2017 146.804.372
Etnonim ruși (pl.)
rus (masc.)
rusoaică (fem.)
Guvernare
Istorie
Declarația de
12 iunie 1990
suveranitate(d)
Economie
PIB (PPC)
PIB (nominal)
IDU 0,816
Coduri și identificatori
Cod CIO RUS
Prezență online
Modifică date / text
1Etimologia
2Istoria
o 2.1Istoria timpurie
o 2.2Rusia Kieveană
o 2.3Marele Cnezat al Moscovei
o 2.4Țaratul Rusiei
o 2.5Rusia imperială
o 2.6Revoluția din Februarie și Republica Rusă
o 2.7Rusia sovietică și războiul civil
o 2.8Uniunea Sovietică
o 2.9Federația Rusă
3Politică
o 3.1Guvernare
o 3.2Relații externe
o 3.3Armata
o 3.4Împărțire politico-administrativă
4Geografie
o 4.1Clima
o 4.2Biodiversitatea
5Economia
o 5.1Corupția
o 5.2Agricultura
o 5.3Energie
o 5.4Transporturi
o 5.5Știință și tehnologie
o 5.6Explorarea spațiului
o 5.7Alimentarea cu apă și canalizarea
6Demografia
o 6.1Cele mai mari orașe
o 6.2Grupuri etnice
o 6.3Limbile
o 6.4Religia
o 6.5Sănătate
o 6.6Educație
7Cultura
o 7.1Cultura populară și preparatele culinare
o 7.2Arhitectura
o 7.3Artele vizuale
o 7.4Muzică și dans
o 7.5Literatură și filozofie
o 7.6Cinema, animație și mass-media
o 7.7Sport
o 7.8Sărbătorile și simbolurile naționale
o 7.9Turism
8Note
Etimologia[modificare | modificare sursă]
Numele Rusia este derivat din Rus'(d), numele unui stat medieval astăzi tradus în
română ca Rutenia și populat în mare parte de către slavii răsăriteni. Acest nume
propriu a devenit, ulterior, mai proeminent și țara a început să fie numită de către
locuitorii ei Русская Земля („Russkaia zemlea”), care poate fi tradus ca „Pământul
rusesc” sau „Țara Rusilor". Numele Rus(d) în sine provine de la rusii medievali, negustori
și războinici suezi(d)[27][28] care au trecut Marea Baltică și au fondat un stat centrat
în Novgorod, care mai târziu a devenit Rusia Kieveană.
Versiunea latină a numelui Rus' era Rutenia(d), de unde numele de Rutenia. aplicat mai
ales regiunilor de sud și de vest ale teritoriilor fostului stat medieval, adiacente Europei
Catolice. În scopul de a distinge Rusia Kieveană de alte state derivate din ea, este
numită Rutenia Kieveană de către istoriografia modernă. Numele actual al
țării, Россия (Rossia), vine de la denumirea greacă bizantină(d) pentru țara Rus'(d),
Ρωσσία Rossía—scris Ρωσία (Rosía pronunțat [roˈsia]) în greaca modernă.[29]
Modul standard de denumire a cetățenilor Rusiei în română este „ruși”;[30] în rusă
cuvântul fiind rossiane (россияне). Există însă două cuvinte rusești care se traduc în
română ca „ruși”. Unul este „русские” (russkie), care de cele mai multe ori înseamnă
„etnici ruși”. Altul este „россияне” (rossiane), care înseamnă „cetățeni din Rusia(d),
indiferent de etnie”.
Istoria[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Rusiei.
Istoria timpurie[modificare | modificare sursă]
Pastoralismul nomad(d) s-a dezvoltat în stepa Pontico-Caspică începând cu Epoca
Cuprului.[31]
În antichitatea clasică(d), stepa Pontică era denumită Sciția. Începând cu secolul al VIII-
lea î.e.n., negustorii antici greci au adus civilizația lor în prăvălliile
din Tanais și Phanagoria. Unii exploratori greci, cel mai cunoscut dintre aceștia
fiind Pytheas, au ajuns chiar până la actualul Kaliningrad, la Marea Baltică. Romanii s-
au așezat și ei pe țărmul vestic al Mării Caspice, unde imperiul lor avea extremitatea
răsăriteană.[32] În secolele al III-lea și al IV-lea e.n., există legende despre un regat got
al lui Oium(d) în sudul Rusiei care a fost, apoi, cucerit de huni. Între secolele al III-lea și
al VI-lea e.n., Regatul Bosforului, o entitate statală elenistică succesoare a coloniilor
grecești,[33] a căzut și el sub presiunea invaziilor unor popoare războinice nomade, ca
hunii și avarii.[34] Popor turcic, hazarii au dominat stepele Volgăi inferioare dintre Mările
Caspică și Neagră până în secolul al X-lea.[35]
Rușii moderni consideră drept strămoși triburile slave(d), despre care unii specialiști spun
că ar fi originare din zonele împădurite ale mlaștinilor Pinsk.[36] Slavii răsăriteni s-au
stabilit treptat în vestul Rusiei, în două valuri: unul dinspre Kiev spre
actualele Suzdal și Murom și un altul din Polotsk spre Novgorod și Rostov. Începând din
secolul al VII-lea, slavii răsăriteni formează cea mai mare parte a populației vestului
Rusiei[37] și au asimilat popoarele fino-ugrice(d) băștinașe, inclusiv meria(d), muromii(d),
și meșcerii(d), triburile scite și sarmatice iar mai târziu și triburile varegilor de origine
germanică.
Rusia Kieveană[modificare | modificare sursă]
Rusia kieveană în secolul al 11-lea
Serghie de Radonej(d) îl binecuvântează pe Dmitri Donskoi în Lavra Sf. Treime a lui Serghie(d), înainte de bătălia
de la Kulikovo, reprezentat într-o pictură de Ernst Lissner(d)
Cel mai puternic stat care a apărut în cele din urmă, după distrugerea Rusiei Kievene a
fost Marele Cnezat al Moscovei („Țara Muscălească” în cronicile românești), inițial, o
parte din Vladimir-Suzdal. Pe când încă era dominată de mongolo-tătari și cu
complicitatea lor, Moscova a început să-și afirme influența în centrul zonei rutenești prin
secolul al XIV-lea, devenind treptat forța conducătoare a procesului de reunificare a
Ruteniei și de expansiune a Rusiei.[46] Ultimul rival al Moscovei, Republica Novgorod,
prospera ca principal centru de negoț cu blănuri(d) și cel mai răsăritean port al Ligii
Hanseatice.
Vremurile erau tot grele, cu frecvente raiduri mongolo-tătărești(d). Agricultura a avut de
suferit de pe urma Micii Ere Glaciare. Ca și în restul Europei, ciuma își făcea frecvent
apariția între 1350 și 1490.[47] Cu toate acestea, din cauza densității scăzute a populației
și a unei igiene mai bune—folosirea pe scară largă de banea(d), sauna rusească—rata
deceselor pricinuite de ciumă nu a fost la fel de mare ca în Europa de Vest, [48] și
populația se redresase pe la 1500.[47]
În frunte cu cneazul Dmitri Donskoi al Moscovei și sprijinită de către Biserica Ortodoxă
Rusă, armata unită a cnezatelor rusești a provocat o înfrângere de referință mongolo-
tătarilor în bătălia de la Kulikovo în 1380. Moscova a absorbit treptat cnezatele din jur,
inclusiv foștii rivali puternici precum Tverul(d) și Novgorodul.
Ivan al III-lea ("cel Mare") s-a eliberat în cele din urmă de dominația Hoardei de Aur și a
consolidat toată Rutenia Centrală și de Nord sub controlul Moscovei. El a fost și primul
care și-a luat titlul de „Mare Cneaz al tuturor Rusiilor”. [49] După căderea
Constantinopolului în 1453, Moscova a revendicat succesiunea la moștenirea Imperiului
Roman de Răsărit. Ivan al III-lea s-a căsătorit cu Sophia Palaiologhina, nepoata
ultimului împărat bizantin Constantin al XI-lea, și a preluat vulturul bicefal bizantin drept
însemnul său propriu și, în cele din urmă, al Rusiei.
Țaratul Rusiei[modificare | modificare sursă]
Țarul Ivan cel Groaznic, ilustrare în Țarski Titulearnik, secolul al XVII-lea
În dezvoltarea ideii celei de a Treia Rome, marele cneaz Ivan al IV-lea („cel Groaznic”)
[50]
a fost încoronat oficial ca primul țar („cezár”) al Rusiei în 1547. Țarul a promulgat un
nou cod de legi (Sudebnikul din 1550(d)), a stabilit primul organism feudal reprezentativ
rusesc (Zemski Sobor) și a introdus autoadministrarea locală în regiunile rurale. [51][52]
În lunga sa domnie, Ivan cel Groaznic aproape că a dublat deja întinsul teritoriu rusesc
prin anexarea celor trei hanate tătărești în care se dezmembrase Hoarda de
Aur: Kazan și Astrahan de-a lungul Râului Volga, și Hanatul Siberiei, în sud-vestul
Siberiei. Astfel, la sfârșitul secolului al XVI-lea, Rusia se transformase deja într-un stat
multietnic, multiconfesional(d) și transcontinental(d).
Țaratul a fost însă slăbit de eșecurile repetate în îndelungatul Război Livonian împotriva
unei coaliții formate din Polonia, Lituania, și Suedia pentru ieșirea la coasta Mării Baltice
și pentru accesul la comerțul maritim practicat acolo. [53] În același timp, tătarii
din Hanatul Crimeei, singurul successor rămas al Hoardei de Aur, a continuat raidurile
de pradă în sudul Rusiei.[54] Într-o încercare de a restaura hanatele de la Volga,
crimeeni și aliații lor otomani au invadat Rusia centrală și au reușit și să ardă părți din
Moscova(d) în 1571.[55] Dar, în anul următor, marea armată invadatoare a fost învinsă de
ruși în bătălia de la Molodi(d), eliminând pentru totdeauna amenințarea expansiunii
otomano-crimeene în Rusia. Raidurile pentru sclavi ale crimeenilor(d) nu au încetat însă
până spre sfârșitul secolului al XVII-lea, chiar dacă noua linie de fortificații din sudul
Rusiei, Marea Linie a Abatizei(d), a îngustat constant zona accessibilă pentru incursiuni.
[56]
Kuzma Minin se adresează poporului din Nijni Novgorod cerând ridicarea unei armate de voluntari
împotriva invadatorilor polonezi
Moartea fiilor lui Ivan a marcat sfârșitul vechii Dinastiei Rurik în 1598 și, în combinație
cu foametea din 1601-1603(d),[57] a condus la un război civil, la domníi de pretendenți, și
la intervenția străină în Timpurile Tulburi din secolul al XVII-lea.[58] Uniunea Polono–
Lituaniană a ocupat părți din Rusia, inclusiv Moscova. În 1612, polonezii au fost obligați
să se retragă de către voluntarii ruși conduși de doi eroi naționali, negustorul Kuzma
Minin și cneazul Dmitri Pojarski. Dinastia Romanov a urcat pe tron în 1613, prin
hotărârea Zemski Soborului, și țara a început redresarea treptată din criză.
Rusia și-a continuat creșterea teritorială tot secolul al XVII-lea, perioadă care a
reprezentat epoca cazacilor. Cazacii erau războinici organizați în comunități militare,
asemănătoare piraților și pionierilor din Lumea Nouă. În 1648, țăranii din Ucraina s-au
alăturat cazacilor zaporojeni în rebeliunea împotriva Poloniei-Lituaniei în
timpul Răscoalei lui Hmelnițki din cauza oprimării sociale și religioase de care sufereau
sub dominație polonă. În 1654, liderul ucrainean Bogdan Hmelnițki a cerut protecția
țarului rus Alexei I pentru Ucraina. Alexei a acceptat oferta, ceea ce a dus la un
alt război ruso-polon. În cele din urmă, Ucraina a fost împărțită de-a lungul Niprului,
lăsând partea de vest, Ucraina de pe malul drept, sub dominație polonă, iar partea de
est (Ucraina de pe malul stâng și Kievul) sub stăpânirea Rusiei. Mai târziu, în 1670-
71, cazacii de la Don conduși de Stenka Razin au inițiat o revoltă majoră în Regiunea
Volga, dar trupele țarului i-au învins pe rebeli.
În est, explorarea și colonizarea rapide ale unor imense teritorii din Siberia a fost
condusă în mare parte de vânătorii cazacii care căutau blănuri și fildeș. Exploratorii
ruși(d) au înaintat spre est, în primul rând, de-a lungul rutelor fluviale siberiene(d), și pe la
mijlocul secolului al XVII-lea existau așezări rusești în Siberia de Est, pe Peninsula
Ciukci, de-a lungul râului Amur, și pe coasta Pacificului. În 1648, Strâmtoarea
Bering dintre Asia și America de Nord a fost traversată pentru prima dată de către Fedot
Alekseyev Popov(d) și Semion Dejniov.
Rusia imperială[modificare | modificare sursă]
Petru cel Mare, țar al Rusiei în 1682-1721 și primul împărat al Întregii Rusii(d) în 1721-1725. Portret de Paul
Delaroche în Kunsthalle Hamburg(d).
Sub Petru cel Mare, Rusia a fost proclamată imperiu în 1721 și a devenit recunoscută
ca putere mondială. Domnind între 1682 la 1725, Petru a învins Suedia în Marele
Război al Nordului, obligând-o să-i cedeze Karelia Occidentală și Ingria (două regiuni
pierdute de Rusia în Timpurile Tulburi),[59] precum și Estonia(d) și Livonia, asigurând
Rusiei accesul la mare și comerțul maritim. [60] La Marea Baltică, Petru a fondat o nouă
capitală numită Sankt Petersburg, cunoscută mai târziu ca „fereastra spre Europa” a
Rusiei. Reformele lui Petru cel Mare(d) au adus considerabile influențe culturale vest-
europene în Rusia.
Domnia fiicei lui Petru I, Elisabeta, în 1741-62 a adus participarea Rusiei în Războiul de
Șapte Ani (1756-63). În timpul acestui conflict, Rusia a anexat temporar Prusia de Est și
chiar a cucerit Berlinul. Cu toate acestea, la moartea Elisabetei, toate aceste cuceriri au
fost retrocedate Regatului Prusiei de către Petru al III-lea al Rusiei care avea o
orientare pro-prusacă.
Ecaterina a II-a („cea Mare”), care a domnit între 1762-96, a domnit de-a lungul
epocii iluminismului rusesc(d). Ea a extins controlul politic rusesc asupra Uniunii Polono-
Lituaniene și a încorporat cele mai multe dintre teritoriile sale în Rusia în
timpul împărțirilor Poloniei, împingând spre vest frontiera rusă în Europa Centrală. În
sud, după succesul Războaielor Ruso-Turce împotriva Turciei Otomane, Ecaterina a
dus frontierele Rusiei până la Marea Neagră, învingând Hanatul Crimeei. Ca urmare a
victoriilor împotriva Iranului Qajar(d) în Războaiele Ruso-Persane(d), până în prima
jumătate a secolului al XIX-lea Rusia a dobândit și importante câștiguri teritoriale
în Transcaucazia și în Caucazul de Nord, forțând Iranul să-i cedeze definitiv Rusiei
ceea ce este în zilele noastre Georgia, Daghestan, Azerbaidjan și Armenia.[61]
[62]
Expansiunea a continuat și în timpul lui Alexandru I (1801-1825) care a smuls
Finlanda de la slăbitul regat al Suediei din 1809, și Basarabia de la Moldova dominată
de otomani în 1812. În același timp, rușii au colonizat Alaska și chiar au fondat așezări
în California, cum ar fi Fort Ross(d).
Iosif Stalin, Vladimir Lenin, și Mihail Kalinin la o întâlnire în 1919. Toți cei trei erau „Vechi Bolșevici”—membri
ai Partidului Bolșevic dinainte de Revoluția rusă din 1917.
RSFS Rusă la momentul formării URSS în 1922
RSFS Rusă ca parte a URSS în 1940, după modificările teritoriale intrasovietice din 1924-1936 (d) și
despărțirea RSS Karelo-Finice în 1940
Asediul Leningradului în timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost asediul unui oraș cu cele mai multe
victime din istorie.
În august 1939, guvernul sovietic a dus această poltiică de conciliere la un nuvel mai
înalt, hotărând să îmbunătățească relațiile cu Germania, prin încheierea Pactului
Ribbentrop–Molotov, prin care cele două țări se angajau la neagresiune între ele, dar își
împărțeau Europa de Est în sfere de influență pe socoteala statelor independente mai
mici din regiune. În timp ce Hitler a cucerit Polonia, iar Franța și alte țări au făcut front
comun împotriva lui la începutul celui de al Doilea Război Mondial, URSS a reușit să-și
construiască armata și să ocupe Ucraina de Vest, Basarabia, Ținutul Herța și Bucovina
de Nord, Letonia, Lituania și Estonia, ca urmare a Invaziei Sovietice a
Poloniei, Războiului de Iarnă, ocupării statelor Baltice(d) și ocupării Basarabia și
Bucovina de Nord.
Pe 22 iunie 1941, Germania Nazistă a rupt pactul de neagresiune și a invadat Uniunea
Sovietică cu cea mai mare și cea mai puternică forță de invazie din istoria omenirii,
[77]
deschizând cel mai mare teatru al celui de al Doilea Război Mondial. Deși armata
germană a avut mult succes la început, atacul lor a fost oprit în bătălia de la Moscova.
Ulterior, Germanii au suferit mari înfrângeri, în primul rând, în bătălia de la
Stalingrad din iarna lui 1942-1943,[78] și, apoi, în bătălia de la Kursk din vara anului
1943. Un alt eșec german în Asediul Leningradului, în care orașul a fost complet blocat
pe uscat între 1941 și 1944 de către forțele germane și finlandeze, și populația a suferit
de foame cu peste un milion de decese, dar nu a capitulat. [79] Sub administrarea lui
Stalin și sub conducerea unor comandanți ca Gheorghi Jukov și Konstantin
Rokossovski, forțele Sovietice au cucerit Europa de Est în 1944-1945 și au capturat
Berlinul în 1945. În august 1945, Armata Sovietică i-a îndepărtat pe japonezi
din Manchukuo (nord-estul Chinei) și Coreea de Nord, contribuind la victoria aliaților
asupra Japoniei.
Sputnik 1 a fost primul satelit artificial
RSFSR în 1956-1991, mai ales după achizițiile teritoriale din urma tratatelor postbelice, anexării
republicii Tuva în 1944, transferului Crimeei către RSS Ucraineană în 1954(d) și încorporarea RSS Karelo-
Finice în 1956. În 1991, frontierele imperiului rus au devenit granițele Federației Ruse cu state suverane.
Secretarul general comunist sovietic Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan în Piața Roșie în
timpul Summitului de la Moscova, 31 mai 1988
În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci
când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă
indepedentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii
Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări(d) și liberalizarea piețelor
și comerțului,[89] precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc(d)" așa cum
recomanda Fondul Monetar Internațional.[90] Toate acestea au avut ca urmare o
mare criză economică(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției
industriale între 1990 și 1995.[89][91]
Privatizarea a trecut controlul asupra întreprinderilor din mâinile unor agenții de stat în
cele ale unor persoane cu relații sau rude în interiorul guvernului. Mulți dintre noii
îmbogățiți au mutat active și bani în afara țării într-o uriașă migrație de capital(d).
[92]
Recesiunea a dus la prăbușirea serviciilor sociale; natalitatea s-a prăbușit în timp
ce mortalitatea creștea.[93] Milioane de oameni au rămas săraci, rata sărăciei crescând
de la 1,5% așa cum era raportată spre sfârșitul epocii sovietice până la 39–49% până la
jumătatea lui 1993.[94] Anii 1990 au adus generalizarea corupției extreme și criminalității
organizate, atât de natură financiară, cât și violentă. [95]
Anii 1990 au fost afectați și de conflictele armate din Caucazul de Nord, statul rus
reprimând armat atât cererile de independență ale unor popoare majoritare în acele
zone, cât și insurecțiile islamiste în care au degenerat ele. După ce cecenii și-au
declarat independența, la începutul anilor 1990, Rusia a refuzat să le asculte cererile și
s-a lansat într-un război intermitent de gherilă cu grupurile de rebeli. Atacurile teroriste
împotriva civililor(d) efectuate de către separatiști, mai ales criza ostaticilor din teatrul din
Moscova(d) și asediul școlii din Beslan(d), au provocat sute de decese și au atras atenția
la nivel mondial. Pe de altă parte, Rusia a sprijinit mișcarile separatiste din alte foste
republici sovietice, cum ar fi conflictele din Abhazia și Osetia în Georgia, conflictul din
Nagorno-Karabah din Azerbaidjan și cel din Transnistria din Republica Moldova.
Ca succesoare a URSS, Rusia a preluat atât drepturile (cum ar fi locul în Consiliul de
Securitate al ONU) cât și responsabilitățile acesteia, cum ar fi soluționarea datoriilor
externe, populația ei fiind circa jumătate din populația URSS la momentul dizolvării.
[96]
Deficitele bugetare mari au cauzat criza financiară din 1998(d)[97] și o nouă scădere a
PIB.[89]
De la stânga la dreapta: patriarhul Alexei al II-lea, Vladimir Putin, Boris Elțîn
Politică[modificare | modificare sursă]
Guvernare[modificare | modificare sursă]
Potrivit Constituției Rusiei, țara este o federație și o republică semi-prezidențială în care
președintele este șeful de stat,[114] prim-ministrul este șeful guvernului. Structural,
Federația Rusă este organizată ca un regim reprezentativ pluripartid, cu guvernul
federal compus din trei ramuri:
Ca țară transcontinentală(d), Rusia este membră atât a Consiliului Europei (COE) cât și a Dialogului pentru
Cooperare Asiatică(d).
Federația Rusă a devenit al 39-lea stat membru al Consiliului Europei pe data de 28 februarie 1996
Rusia întreține relații pozitive cu alte țări membre ale SCO și BRICS.[136] Mai recent, țara
a întărit semnificativ legăturile bilaterale cu Republica Populară
Chineză semnând Tratatul de Prietenie(d) și construind conducta petrolieră
transsiberiană(d) și gazoductul Siberia-China, formând astfel o relație specială cu
China(d).[137][138] India este cel mai mare client al Rusiei pe piața de echipamente militare
și cele două țări au relații strategice și de apărare extinse(d).[139]
Un important aspect al relațiilor Rusiei cu Occidentul îl constituie critica din partea
guvernelor occidentale, mass-media mondiale și a principalelor organizații watchdog
pentru democrație și drepturile omului, pe tema sistemului politic rusesc și a
gestionării drepturilor omului în această țară(d) (inclusiv drepturile LGBT(d), libertatea
presei(d), și rapoartele despre ziariștii uciși(d)). În particular, organizații ca Amnesty
International și Human Rights Watch consideră că Rusia nu are suficiente atribute
democratice și permite cetățenilor ei exercitarea unor foarte limitate drepturi politice și
cetățenești.[140][141] Freedom House clasează Rusia ca țară „neliberă”, acuzând „alegerile
regizate cu grijă” și absența dezbaterilor.[142] Ministerul Rus de Externe spunea despre
raportul Freedom in the World(d) din 2006 că ar fi „prefabricat”, acuzând că drepturile
omului au devenit o armă politică a Statelor Unite și că organizațiile extrapolează „fapte
izolate care se pot întâmpla în orice țară” în „tendințe dominante”. [143]
Armata[modificare | modificare sursă]
Parcul de recreere militar-patriotic al Forțelor Armate ale Federației Ruse (d)
Parada din 2015 de la Moscova de Ziua Victoriei (d): Rușii din „Regimentul Nemuritor(d)”, purtând portrete ale
strămoșilor lor care au luptat în al Doilea Război Mondial.
Subiectele federale
Conform Constituției, țara este alcătuită din optzeci și cinci de subiecte federale,
[153]
inclusiv Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol, a căror apartenență la
Rusia nu este recunoscută.[154] În 1993, la adoptarea Constituției, erau listate optzeci și
nouă subiecte federale, dar ulterior câteva au fost comasate. Aceste subiecte au toate
reprezentare egală—câte doi delegați—în Consiliul Federației.[155] Ele au însă diferite
grade de autonomie.
Geografie[modificare | modificare sursă]
Moscova
St. Petersburg
Novgorod
Novosibirsk
Ekaterinburg
Nijni Novgorod
Kazan
Celeabinsk
Omsk
Samara
Rostov
Ufa
Krasnoiarsk
Perm
Voronej
Volgograd
Arhanghelsk
Peatigorsk
Soci
Irkutsk
Iakutsk
Habarovsk
Vladivostok
Magadan
Iujno-Sahalinsk
Petropavlovsk-Kamceatski
Kaliningrad
Rusia este cea mai întinsă țară din lume; suprafața sa totală este de 17.075.200 km2.[159]
[160]
Ea se află între latitudinile de 41°(d) și 82° N(d) și între longitudinile de 19° E(d) și 169°(d).
Expansiunea teritorială a Rusiei s-a realizat în mare parte în secolul al XVI-lea sub
cazacul Iermak Timofeievici în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic, într-o vreme când
orașele-stat concurente din regiunile de vest ale Rusiei s-au unit pentru a forma o
singură țară. Iermak a adunat o armată și a mers spre est, unde a cucerit aproape toate
teritoriile care odinioară aparținuseră mongolilor, învingându-l pe conducătorul lor, hanul
Kucium(d).[161]
Rusia are o bază largă de resurse naturale, inclusiv mari depozite de cherestea, petrol,
gaze naturale, cărbune, minereuri și alte resurse minerale.
Cele mai îndepărtate două puncte ale Rusiei sunt la aproximativ 8.000 km distanță de-a
lungul unei geodezice. Aceste puncte sunt: un cordon litoral al Vistulei(d) de 60 km la
granița cu Polonia ce desparte Golful Gdańsk(d) de Limanul Vistulei(d) și cel mai sud-estic
punct al Insulelor Kurile. Punctele aflate la cea mai mare distanță pe longitudine sunt la
6.600 km distanță pe o linie geodezică. Aceste puncte sunt: în partea de vest, același
cordon litoral de pe granița cu Polonia, și în est, Insula Marele Diomede. Federația
Rusă se întinde pe 11 fuse orare.
Muntele Elbrus, cel mai înalt punct din Caucaz, din Rusia și din Europa
Mare parte din suprafața Rusiei constă din vaste întinderi de câmpii care sunt
predominant stepe înspre sud și puternic împădurite spre nord, cu tundră de-a lungul
coastei de nord. Rusia deține 10% din terenul arabil(d) din lume.[162] Se întâlnesc lanțuri
muntoase de-a lungul frontierelor sudice, cum ar fi Caucazul (cu Muntele Elbrus care, la
5.462 m, este cel mai înalt punct din Rusia și din Europa) și Altai (cu Muntele Beluha(d),
care, la 4.506 m este cel mai înalt punct din Siberia din afara Orientului Îndepărtat Rus);
și în est, cum ar fi Lanțul Verhoiansk(d) sau vulcanii din Peninsula
Kamceatka (cu Kliuchevskaia Sopka, care, la 4.750 m, este cel mai înalt vulcan
activ din Eurasia, precum și cel mai înalt punct al Rusiei Asiatice). Munții Ural, bogați în
resurse minerale, formează un lanț pe direcția nord-sud care desparte Europa de Asia.
Rusia are o coastă lungă de peste 37.000 km de-a lungul Oceanelor Arctic și Pacific,
precum și de-a lungul Mării Baltice, Mării Azov, Mării Negre și Mării Caspice.[98] Marea
Barents, Marea Albă, Marea Kara, Marea Laptev, Marea Siberiei de Est, Marea
Ciukotsk, Marea Bering, Marea Ohotsk și Marea Japoniei sunt legate de Rusia prin
intermediul Oceanelor Arctic și Pacific. Cele mai mari insule și arhipelaguri rusești
sunt arhipelagul Novaia Zemlea, Franz Josef, Severnaia Zemlea, Insulele Noua
Siberie, Insula Vranghel, Insulele Kurile și Sahalin. Insulele Diomede (una controlată de
Rusia, cealaltă de Statele Unite) sunt la doar 3 km distanță, iar Insula Kunașir(d) este la
aproximativ 20 km de Hokkaido, Japonia.
Rusia are mii de râuri și întinderi de apă interioare, având una dintre cele mai ample
resurse de ape de suprafață. Lacurile ei conțin aproximativ un sfert din apa dulce în
stare lichidă din lume.[163] Cea mai mare și mai cunoscută întindere de apă dulce din
Rusia este Lacul Baikal, cel mai adânc, mai curat, mai vechi și mai voluminos lac de
apă dulce din lume.[164] Baikal conține el singur o cincime din apa dulce de suprafață din
lume.[163] Alte mari lacuri sunt Ladoga și Onega, două din cele mai mari lacuri din
Europa. Rusia este a doua țară din lume după Brazilia ca volum de resurse acvatice
regenerabile totale(d). Din cele 100.000 de râuri din țară, [165] cel mai cunoscut este Volga,
nu doar deoarece este cel mai lung râu din Europa, dar și din cauza rolului său
important în istoria Rusiei.[98] Râurile siberiene Obi, Ienisei, Lena și Amur sunt
printre cele mai lungi râuri din lume.
Clima[modificare | modificare sursă]
Taiga în Parcul Național Iughid Va(d) din Republica Komi
Dimensiunile enorme ale Rusiei și depărtarea multor zone față de mare duce la
dominația climatului continental umed(d), care este răspândit în toate regiunile țării, cu
excepția tundrei și sud-vestului extrem. Munții din sud blochează fluxul maselor de aer
cald din Oceanul Indian, în timp ce câmpiile din vest și nord expune teritoriul la
influențele arctice și atlantice.[166]
Cea mai mare parte din Rusia europeană nordică și Siberia au un climat subarctic, cu
ierni extrem de severe în regiunile interioare din nord-estul Siberiei (cea mai mare parte
a Republicii Saha, unde se situează Polul Nord al frigului(d), cu temperatura minimă
absolută înregistrată pe Pământ, de -71,2 °C, și cu ierni ceva mai moderate în alte
regiuni. Atât fâșia de pământ de-a lungul țărmului Oceanului Arctic, cât și Insulele
Arctice rusești(d) au un climat polar.
Partea de coastă a kraiului Krasnodar de la Marea Neagră, în special la Soci, are
un climat subtropical umed,(d) cu ierni blânde și umede. În multe regiuni din Siberia de
Est și Orientul Îndepărtat, iarna este uscată, comparativ cu vara; în alte părți ale țării
precipitațiile sunt mai omogen răspândite pe anotimpuri. Precipitațiile de iarnă din cele
mai multe părți ale țării cad de obicei sub formă de ninsoare. Regiunea de-a lungul
Volgăi Inferioare și coasta Mării Caspice, precum și unele zone din partea sudică a
Siberiei, dispun de un climat semiarid.
În mare parte din teritoriu, există doar două anotimpuri—iarna și vara—primăvara și
toamna sunt de obicei perioade scurte de schimbare între temperaturi extrem de
scăzute și temperaturi extrem de ridicate.[166] Cea mai rece lună este ianuarie (februarie
pe litoral); cea mai călduroasă este de obicei iulie. Sunt frecvente diferențele mari de
temperatură. În timpul iernii, temperaturile se răcesc, atât de la sud la nord, cât și de la
vest la est. Verile pot fi destul de călduroase, chiar și în Siberia. [167] Zonele din interiorul
continentului sunt cele mai uscate.
Biodiversitatea[modificare | modificare sursă]
Economia[modificare | modificare sursă]
Rusia are o economie mixtă cu venituri medii spre ridicate [173] cu resurse naturale
enorme, îndeosebi țiței(d) și gaze naturale. Este a 12-a economie a lumii după PIB
nominal și a șasea după paritatea puterii de cumpărare (PPC). De la începutul secolului
al XXI-lea, consumul intern mai ridicat și stabilitatea politică au stimulat creșterea
economică a Rusiei. Țara a încheiat anul 2008 cu al nouălea an consecutiv de creștere,
dar aceasta a încetinit odată cu declinul prețului petrolului și gazelor. PIB real pe cap de
locuitor, luâng în calcul PPP era de 19.840 în 2010. [174] Creșterea a fost în principal
alimentată de bunurile și serviciile netranzacționate pentru piața internă, și nu de petrol
și exporturile de resurse minerale.[98] Salariul mediu nominal în Rusia era de 967 de
dolari pe lună la începutul lui 2013, o creștere de la valoarea de 80 de dolari din 2000.
[175][176]
În mai 2016, salariul mediu nominal lunar scăzuse însă la 450 de dolari pe lună,
[177]
și impozitarea veniturilor individuale se făcea la o cotă de 13% pentru majoritatea
veniturilor.[178] Circa 19,2 milioane de ruși trăiau sub limita sărăciei(d) în 2016,[179] o
creștere semnificativă de la 16,1 milioane în 2015. [94] Șomajul în Rusia era de 5,4% în
2014, o scădere de la circa 12,4% în 1999. [180] Oficial, circa 20–25% din populația
Rusiei este clasificată drept clasă de mijloc; unii economiști și sociologi consideră însă
că această cifră este exagerată și că fracția reală este pe la 7%. [181] După Statele Unite,
Uniunea Europeană și alte țări au impus sancțiuni economice după anexarea Crimeei,
fapt care, combinat cu scăderea prețului petrolului, a dus la scăderea drastică a clasei
de mijloc rusești.[182][183]
PIB-ul Rusiei ajustat după paritatea puterii de cumpărare (PPP) din 1989 (în dolari internaționali(d) ajustați după
puterea de cumpărare și inflație la prețurile din 2013).
Petrolul, gazele naturale, metalele și lemnul reprezintă peste 80% din exporturile Rusiei.
[98]
Din 2003, exporturile de resurse naturale au început să-și piardă din importanța
economică după ce piața internă s-a întărit considerabil. În 2012, sectorul petrol-gaze
reprezenta 16% din PIB, 52% din veniturile la bugetul federal și peste 80% din totalul
exporturilor.[184][185][186] Veniturile din exporturile de petrol au permis Rusiei să-și crească
rezervele valutare de la 12 miliarde de dolari în 1999 la 597,3 miliarde de dolari la 1
august 2008. În aprilie 2017, rezervele valutare ale Rusiei scăzuseră însă la 332
miliarde de dolari.[187] Politica macroeconomică a ministrului de finanțe Alexei Kudrin(d) a
fost una prudentă și solidă, veniturile excedentare fiind stocate în Fondul de Stabilizare
al Rusiei(d).[188] În 2006, Rusia își plătise o parte din uriașele ei datorii istorice,
[189]
rămânând cu una din cele mai mici datorii externe dintre marile economii (d).
[190]
Fondul de Stabilizare a ajutat Rusia să iasă din criza financiară globală într-o stare
mult mai bună decât se așteptaseră mulți experți. [188]
Un cod fiscal mai simplificat, adoptat în 2001, a redus povara fiscală asupra oamenilor
și a crescut dramatic veniturile statului.[191] Rusia are o cotă unică de impozitare(d) de
13%, fiind astfel al doilea cel mai atrăgător sistem de impozitare personală pentru
persoane individuale, după Emiratele Arabe Unite. [192] Potrivit Bloomberg, Rusia este
considerată mult înaintea majorității celorlalte țări cu resurse bogate, la capitolul
dezvoltare economică, cu o lungă tradiție a educației, științei și industriei. [193] Țara are o
mai mare proporție de absolvenți de învățământ superior decât orice altă țară din
Eurasia.[194]
La 21 mai 2014, Rusia și China au semnat o înțelegere comercială cu gaze naturale în valoare de 400 de
miliarde de dolari. Începând cu 2019, Rusia intenționează să furnizeze gaze naturale Chinei pentru următorii
30 de ani.
Corupția[modificare | modificare sursă]
Există multe estimări diferite ale costului efectiv al corupției. [215] Conform statisticilor
oficiale ale guvernului, publicate de Rosstat, „economia subterană” ar reprezenta doar
15% din PIB-ul Rusiei din 2011, cuprinzând aici salarii nedeclarate (pentru a evita plata
impozitelor și contribuțiilor sociale) și alte tipuri de evaziune fiscală. [216] Conform
estimărilor Rosstat, corupția reprezenta în 2011 numai 3,5 până la 7% din PIB. Spre
comparație, experți independenți avansează cifre de până la 25% din PIB-ul Rusiei.
[217]
Un raport al Băncii Mondiale plasează această cifră pe la 48%. [218] Există și o
schimbare a principalului obiectiv al mitei: anterior, oficialii luau mită pentru a închide
ochii la infracțiuni, dar acum iau mită doar pentru a-și face datoria. [219]
În cele din urmă, populația rusă este cea care plătește pentru această corupție, prin
creșteri rapide ale prețurilor locuințelor, apei, gazelor și energiei electrice, care
depășesc semnificativ rata inflației, și sunt un rezultat direct al corupției masive la cel
mai înalt nivel.[220] În ultimii ani, reacția la corupție s-a schimbat: din al doilea mandat al
lui Putin, foarte puține cazuri de corupție au fost subiect de scandal. Sistemul lui Putin
se remarcă prin amestecul omniprezent și fățiș între serviciile publice și afaceri, precum
și prin utilizarea de rude, prieteni și cunoștințe pentru a beneficia de cheltuieli bugetare
și a prelua proprietatea statului.[215]
Pe 26 martie 2017, au avut loc proteste(d) împotriva corupției din guvernul federal rus,
simultan în mai multe orașe din țară.[221] Acestea au fost declanșate de lipsa de reacție
adecvată din partea autorităților ruse la publicarea filmului de investigație Nu-i spune
Dimon(d), care a acumulat mai mult de 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. [222]
Peste două milioane de vehicule Lada Riva(d) au fost produse din 1980 până în 2010
Agricultura[modificare | modificare sursă]
Lan de secară, de Ivan Șișkin. Rusia este principalul producător mondial de orz, hrișcă și ovăz, și unul dintre
cei mai mari producători și exportatori de secară, semințe de floarea-soarelui(d) și grâu.
Suprafața totală cultivată în Rusia este estimată la 1.237.294 km², a patra din lume.
[223]
Din 1999 până în 2009, agricultura Rusiei a crescut în mod constant, [224] și țara s-a
transformat dintr-un importator de cereale în al treilea cel mai mare exportator de
cereale, după UE și Statele Unite ale Americii.[225] Producția de carne a crescut de la
6,813,000 tone în 1999 la 9,331,000 de tone în 2008, și continuă să crească. [226]
Această restaurare a agriculturii a fost susținută de o politică de creditare a guvernului,
ajutând atât fermierii individuali cât și marile societăți agricole privatizate care au fost
odată colhozurile sovietice și care încă dețin cea mai mareparte a terenurilor agricole.
[227]
Fermele mari se concentrează în principal pe producția de cereale și pe creșterea
animalelor(d), gospodăriile private mici(d) produc cea mai mare parte a cartofilor,
legumelor și fructelor din țară.[228]
Deoarece Rusia are ieșire la trei oceane (Atlantic, Arctic și Pacific), flotele de pescuit
rusești constituie un mare producător de pește. Rusia a capturat 3,191,068 de tone de
pește în 2005.[229] Atât exporturile cât și importurile de pește și produse marine au
crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la $2,415 și respectiv la $2,036 milioane de
euro, respectiv, în 2008.[230]
Întinsă de la Marea Baltică la Oceanul Pacific, Rusia are mai mult de o cincime din
pădurile lumii, ceea ce o face să fie cea mai împădurită țară din lume. [168][231] Cu toate
acestea, potrivit unui studiu din 2012 al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a
Națiunilor Unite și Guvernul Federației Ruse,[232] considerabilul potențial al pădurilor
rusești este subexploatat și cota Rusiei în comerțul mondial cu produse forestiere este
mai mică de patru la sută.[233]
Energie[modificare | modificare sursă]
Transportul feroviar în Rusia este cea mai mare parte monopol de stat administrat
de Căile Ferate Ruse. Compania reprezintă peste 3,6% din PIB-ul Rusiei și gestionează
39% din traficul total de mărfuri (inclusiv conducte) și peste 42% din traficul de călători.
[245]
Lungimea totală a liniilor de cale ferată des utilizate depășește 85.500 km,[245] a
doua după Statele Unite ale Americii. Peste 44.000 km de linie sunt electrificați(d),[246] cel
mai mare număr din lume, și, în plus, există peste 30.000 km de linii nepublice. Spre
deosebire de cele mai multe rețele feroviare din lume, căile ferate rusești
utilizează ecartamentul larg de 1.520 mm (4 ft 115⁄6 in), cu excepția celor 957 km de
pe Insula Sahalin, unde se folosește ecartamentul îngust de 1.067 mm (3 ft 6 in). Cea
mai renumită cale ferată din Rusia este Transsiberiana (Transsib), care deține recordul
numărului de fuse orare traversate, cu 7, precum și pe cel de cea mai lungă linie
deservită permanent din lume, Moscova-Vladivostok (9.259 km), Moscova–
Pyongyang (10.267 km)[247] și Kiev–Vladivostok (11.085 km).[248]
În 2006, Rusia avea 933.000 de km de drumuri(d), din care 755.000 erau asfaltate.
[249]
Unele dintre acestea alcătuiesc sistemul federal rus de autostrăzi. Cu o suprafață
mare a uscatului, țara are densitatea de drumuri cea mai mică dintre toate
țările G8 și BRIC.[250]
Mare parte din căile navigabile interioare ale Rusiei, care totalizează 102.000 km, sunt
realizate pe râuri sau lacuri naturale. În partea europeană a țării, rețeaua de canale
conectează bazinele râurilor mari. Capitala Rusiei, Moscova, este uneori numită „portul
de la cinci mări”, din cauza legăturilor sale navigabile cu Marea Baltică, Marea Albă,
Marea Caspică, Marea Azov și Marea Neagră.
Stația spațială Mir
Soyuz TMA-2(d) lansată de la Baikonur, Kazahstan, transportând unul dintre primele echipaje rezidente la Stația
Spațială Internațională
În secolul al XX-lea, o serie de ingineri aerospațiali sovietici(d), inspirat de operele
fundamentale ale lui Nikolai Jukovski, Serghei Ceaplîghin și ale altora, au proiectat
multe sute de modele de aeronave civile și militare și au fondat o serie de KB-
uri (Birouri de Construcție) care constituie acum cea mai mare parte a Corporației Unite
a Avioanelor(d). Printre celebrele avioane rusești se numără seria de aeronave civile Tu,
avioanele de luptă Su și MiG, elicopterele din seriile Ka(d) si Mi(d). Multe modele de
avioane rusești sunt pe lista celor mai produse de avioane(d) din istorie.
Tancurile de luptă rusești celebre au fost T34, cel mai produs tip de tanc din al Doilea
Război Mondial,[255] și alte tancuri din seria T, inclusiv cel mai produs tanc din
istorie, T54/55.[256] AK47 și AK74 ale lui Mihail Kalașnikov constituie cel mai utilizat tip
de pușcă de asalt din lume—atât de mult încât s-au fabricat mai multe puști de tip AK-
tip decât toate celelalte tipuri la un loc. [257]
Cu toate aceste realizări, cu toate acestea, de la sfârșitul epocii Sovietice Rusia a
rămas în urma Occidentului la o serie de tehnologii, mai ales cele legate
de conservarea energiei(d) și producția de bunuri de consum. Criza din anii 1990 a dus la
reducerea drastică a sprijinului de stat pentru știință și la migrația masivă a forței de
muncă intelectuale din Rusia.
În anii 2000, pe valul unui nou boom economic, situația științelor și tehnologiei în Rusia
s-a îmbunătățit, iar guvernul a lansat o campanie(d) care vizează modernizarea
și inovația. Președintele rus Dmitri Medvedev a formulat prioritățile de vârf ale țării, în
dezvoltarea tehnologică:
Demografia[modificare | modificare sursă]
Districtele federale după densitatea populației. Populația este mai densă în partea europeană a țării, cu climat
mai blând, cu centrele cele mai mari în Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe. [263]
Etnicii Ruși compun 81% din populația țării.[264] În Federația Rusă trăiesc însă și multe
minorități importante. În total, 160 de grupuri etnice și popoare autohtone diferite trăiesc
în interiorul granițelor sale.[265] Deși populația Rusiei este relativ mare, densitatea este
scăzută din cauza dimensiunilor enorme ale țării. Populația este mai densă în Rusia
Europeană, în apropiere de Munții Ural, și în sud-vestul Siberiei. 73% din populație
trăiește în zone urbane, în timp ce 27% trăiește în mediul rural.
[266]
Rezultatele recensământului din 2010(d) arată o populație totală de 142.856.536 de
locuitori.[267]
Populația Rusiei a atins apogeul de 148.689.000 în 1991, chiar înainte de destrămarea
Uniunii Sovietice. A trecut apoi printr-un declin rapid, începând cu mijlocul anilor 1990.
[268]
Declinul a încetinit până aproape de stagnare în ultimii ani, din cauza
scăderii mortalității, creșterii natalității și creșterii imigrației.[269]
În 2009, Rusia a înregistrat o creștere anuală a populației, pentru prima dată în
cincisprezece ani, cu un număr total de 10.500. [269] 279.906 de migranți au sosit în
Federația Rusă, în același an, din care 93% din țările CSI.[269] Numărul de emigranți ruși
a scăzut constant, de la 359,000 în 2000 la 32.000 în 2009. [269] Există, de asemenea, un
procent estimat de 10 milioane de imigranți ilegali(d) din state ex-sovietice.[270] În Rusia
trăiesc aproximativ 116 milioane de etnici ruși [265] și aproximativ 20 de milioane de etnici
ruși trăiesc în afara Rusiei în fostele republici ale Uniunii Sovietice, [271] cea mai mare
parte în Ucraina și Kazahstan.[272]
Recensământul din 2010(d) a înregistrat 81% din populație ca fiind etnici rusi, și 19% de
alte etnii:[264] 3,7% tătari; 1,4% ucraineni(d); 1,1% bașkiri; 1% ciuvași; 11,8% altele
nespecificate. Conform recensământului, 84,93% din populația rusă aparține grupurilor
etnice europene (slavi, germanici, finici ne-ugrici(d), greci și altele). Aceasta reprezintă o
scădere față de anul 2002, când aceștia constituiau mai mult de 86% din populație. [264]
Rata de natalitate în Rusia este mai mare decât în majoritatea țărilor europene (13,3
nașteri la 1000 de persoane în 2014[269] în comparație cu media Uniunii Europene de
10,1 la 1000),[273] dar rata deceselor este și ea substanțial mai mare (în 2014, rata
deceselor în Rusia era de 13,1 la 1000 de persoane [269] în comparație cu media UE de
9,7 la 1000).[273] Ministerul rus al Sănătății și Afacerilor Sociale a prezis că, până în
2011, rata deceselor urma să fie egală cu rata natalității din cauza creșterii fertilității și
scăderii mortalității.[274] Guvernul pune în aplicare o serie de programe concepute pentru
a crește rata natalității și a atrage mai mulți migranți. Alocațiile lunare pentru copii au
fost dublate la echivalentul a 55 de dolari, și o plată unică de 9200 de dolari se oferă din
2007 femeilor care au un al doilea copil.[275]
În 2006, în încercarea de a compensa declinul demografic al țării, guvernul rus a
început simplificarea legilor de imigrare și a lansat un program de stat „de acordare de
asistență pentru imigrația voluntară a etnicilor ruși din fostele republici sovietice”. [276] În
2009, Rusia a înregistrat cea mai mare rată a natalității de la dizolvarea Uniunii
Sovietice.[269][277] În 2012, rata natalității a crescut din nou. Rusia a înregistrat 1.896.263
de nașteri, cel mai mare număr din 1990, și chiar a depășit numărul anual de nașteri din
perioada 1967-1969, cu o rată totală a fertilității de aproximativ 1,7, cea mai mare din
1991.
În august 2012, în timp ce țara avea parte de prima creștere demografică din anii 1990,
președintele Putin a declarat că populația Rusiei ar putea ajunge la 146 de milioane
până în 2025, în principal ca urmare a imigrației. [278]
Cele mai mari orașe[modificare | modificare sursă]
[291]
10 Ufa Bașchiria 1.126.000 20 Uleanovsk
Sankt Petersburg
(d)
Familie de ruși cazaci din Siberia
(d)
Iacuți în Republica Saha
(d)
Armeni din Volgograd
(d)
Komi
Kalmîki în Elista
Costume populare din Caucazul de
(d)
Nord: osetinii , cerchezi, karbadieni și ceceni.
Limbile[modificare | modificare sursă]
Zona unde limba rusă este vorbită ca limbă oficială sau este vorbită ca prima sau a doua limbă de peste 30%
din populație.
Cele 160 de grupuri etnice din Rusia vorbesc 100 de limbi. [6] Conform Recensământului
din 2002, 142,6 de milioane de oameni vorbesc limba rusă, urmată de tătară cu 5,3
milioane de vorbitori și de ucraineană, cu 1,8 milioane.[293] Limba rusă este singura
limbă oficială de stat, dar Constituția acordă republicilor individuale dreptul de a stabili
propriile lor limbi de stat în plus față de limba rusă. [294]
În ciuda distribuției sale largi, limba rusă este omogenă în țară. Rusa este limba cea mai
răspândită geografic din Eurasia, precum și cea mai vorbită limbă slavă.[295] Acesta
aparține familiei limbilor indo-europene și este una dintre membrele grupului limbilor
slave răsăritene, celelalte fiind belarusa și ucraineana (cu variația ei, ruteana). Exemple
scrise ale slavei vechi răsăritene (rusa veche) sunt atestate începând cu secolul al X-
lea.[296]
Limba rusă este a doua cea mai utilizată limbă pe Internet, după engleză,[297] una dintre
cele două limbi oficiale de la bordul Stației Spațiale Internaționale[298] și este una dintre
cele șase limbi oficiale ale ONU(d).[299]
35 de limbi sunt recunoscute oficial în Rusia, în diferite regiuni de către guvernele
locale.
[304]
Bașkiră Turcică Bașchiria
[306]
Cecenă Nord-est-caucaziană Republica Cecenă Icikeria
[307]
Ciuvașă Turcică Ciuvașia
Tătară
Turcică Republica Crimeea [308]
crimeeană
[309]
Erzia Uralică Mordovia
[310]
Ingușă Nord-est-caucaziană Ingușetia
[311]
Kabardiană Nord-vest-caucaziană Kabardino-Balkaria
Kabardino-Balkaria
[300][311]
Karaceai-balkară Turcică
Karaciai-Cerchezia
[314]
Komi Uralică Republica Komi
[315]
Mari de sus Uralică Mari El
[315]
Mari de jos Uralică Mari El
[309]
Mokșa Uralică Mordovia
[318]
Tuvană Turcică Tuva
Religia[modificare | modificare sursă]
Religia în Rusia la 2012 (Sreda Arena Atlas)[321][322]
Ortodocși ruși 41.1%
Alți ortodocși 1.8%
Alți creștini(d) 4.5%
Musulmani(d) 6.6%
Budiști(d) 0.5%
Rodnoveri și alte
1.2%
credințe autohtone
Spirituali dar
25.2%
nereligioși(d)
Atei și fără religie 13%
Altele și religie
6.1%
nedeclarată
Pictură de Ivan Eggink înfățișându-l pe Vladimir ascultând preoți ortodocși, în timp ce solul papal stă deoparte
nemulțumit
Botezul lui Vladimir, frescă de Viktor Vasnețov
Islamul este a doua cea mai mare religie din Rusia, după Ortodoxia rusă. [343] Este religia
tradițională sau predominantă în rândul unor etnii caucaziene(d) (în
special ceceni, inguși și cerchezi), și printre unele popoare turcice (în
special tătarii și bașkirilor).
Budismul este tradițional în trei regiuni din Federația Rusă: Buriatia, Tuva, și Kalmîkia.
Potrivit diferitelor rapoarte, proporția de nereligioși din Rusia este între 16% și 48% din
populație.[344] Conform unor studii recente, procentul de atei a scăzut semnificativ de-a
lungul deceniilor, după dizolvarea Uniunii Sovietice. [345][346]
În chestiuni culturale și sociale, Vladimir Putin a colaborat îndeaproape cu Biserica
Ortodoxă Rusă. Patriarhul Chiril al Moscovei, capul Bisericii, a susținut candidatura sa
în 2012. Steven Myers relatează: „biserica, odinioară puternic reprimată, a ieșit din
colapsul sovietic ca fiind una dintre cele mai respectate instituții... Acum Chiril i-a
condus pe credincioși direct într-o alianță cu statul.” [347] Mark Woods oferă exemple
concrete de cum Biserica sub Patriarhul Chiril al Moscovei a sprijinit expansiunea puterii
rusești în Crimeea și estul Ucrainei.[348] În sens mai larg, New York Times relata în
septembrie 2016 că politica Bisericii sprijină apelul făcut de Kremlin social-
conservatorilor:
Aprig dușman al homosexualității și al oricărei încercări
de a pune drepturile individuale mai presus de
privilegiile familiei, comunității sau națiunii, Biserica
Ortodoxă Rusă ajută la proiectarea imaginii Rusiei ca
aliat natural al tuturor celor care tânjesc după o lume
iliberală, ferită de valul globalizării, multiculturalismului,
drepturile femeilor și ale homosexualilor.[349]
Pe 26 aprilie 2017, pentru prima dată, Comisia Statelor
Unite privind Libertatea Religioasă
Internațională(d) (USCIRF) a clasificat Rusia ca fiind una
dintre țările care încalcă cel mai grav libertatea religioasă,
recomandând în raportul anual pe 2017 ca guvernul SUA
să considere Rusia o „țară de interes special” conform Legii
Libertății Religioase Internaționale și să negocieze pentru
libertatea religioasă. Raportul afirmă: „—este singurul stat
care nu numai că și-a intensificat permanent reprimarea
libertății religioase de când USCIRF a început
monitorizarea, dar și-a și extins politicile represive....variind
de la hărțuiri administrative la încarcerări arbitrare și
execuții extrajudiciare, sunt puse în aplicare într-un mod
care este sistematic, neîntrerupt, și evident.”[350] Pe 4 aprilie
2017, raportorul special al ONU(d) privind Libertatea de
Opinie și de Exprimare David Kaye(d), raportorul special al
ONU privind Libertățile de Întrunire Pașnică și de
Asociere Maina Kiai(d), și raportorul special al ONU privind
Libertatea de Religie și Credință, Ahmed Shaheed(d) au
condamnat felul în care Rusia îi tratează pe martorii lui
Iehova.[351] Multe alte țări și organizații internaționale au
vorbit despre abuzurile religioase ale Rusiei. [352][353]
Sănătate[modificare | modificare sursă]
O clinică mobilă utilizată pentru a oferi asistență medicală în stații de
cale ferată îndepărtate
Cultura[modificare | modificare sursă]
Cultura populară și preparatele
culinare[modificare | modificare sursă]
Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai mari autori din toate
timpurile
Fiodor Dostoievski
Păpușă Matrioșka dezasamblată
Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ Указ Президента РФ "О праздновании 1150-летия
зарождения российской государственности" [Presidential
Decree "On celebrating the 1150th anniversary of Russian
statehood"]. www.1150russia.ru (în Russian). Комитет
культуры Новгородской области (Novgorod Region Culture
Committee). 3 martie 2011. Arhivat din original la 14 iulie 2014.
Accesat în 20 octombrie 2016.
2. ^ , Wikipedia în
rusă https://rosreestr.ru/upload/Doc/18-upr/%D0%A1%D0%B2%
D0%B5%D0%B4%D0%B5%D0%BD%D0%B8%D1%8F
%20%D0%BF%D0%BE
%20%D1%84.22%20%D0%B7%D0%B0%202016%20%D0%B3
%D0%BE%D0%B4%20(%D0%BF%D0%BE
%20%D1%81%D1%83%D0%B1%D1%8A%D0%B5%D0%BA
%D1%82%D0%B0%D0%BC%20%D0%A0%D0%A4)_%D0%BD
%D0%B0%20%D1%81%D0%B0%D0%B9%D1%82.docLipsește
sau este vid: |title= (ajutor)
3. ^ http://www.gks.ru/free_doc/new_site/population/demo/Popul201
7.xls Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
4. ^ Raportul Dezvoltării Umane
5. ^ http://info.nic.ru/node/3204 Lipsește sau este vid: |
title= (ajutor)
6. ^ a b „Russia”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 31 ianuarie
2008.
7. ^ „Russia”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 31 ianuarie
2008.
8. ^ a b c Excerpted from Glenn E. Curtis (ed.) (1998). „Russia: A
Country Study: Kievan Rus' and Mongol Periods”. Washington,
D.C.: Federal Research Division of the Library of Congress.
Arhivat din original la 27 septembrie 2007. Accesat în 20 iulie
2007.
9. ^ Prawdin, Michael (1967). „Introduction”. The Mongol Empire:
Its Rise and Legacy. Transaction Publishers. pp. 512–
550. ISBN 141282897X.
10. ^ Rein Taagepera (1997). „Expansion and Contraction Patterns
of Large Polities: Context for Russia”. International Studies
Quarterly(d). 41 (3): 475–504. doi:10.1111/0020-8833.00053.
11. ^ Peter Turchin (2006). „East-West Orientation of Historical
Empires” (PDF). Journal of World-Systems Research, Vol. 12 (no.
2). pp. 219–229. Arhivat din original (PDF) la 22 februarie 2007.
12. ^ Jonathan R. Adelman; Cristann Lea Gibson (1 iulie
1989). Contemporary Soviet Military Affairs: The Legacy of World
War II. Unwin Hyman. p. 4. ISBN 978-0-04-445031-3. Accesat
în 15 iunie 2012.
13. ^ Weinberg, G. L. (1995). A World at Arms: A Global History of
World War II. Cambridge University Press. p. 264. ISBN 0-521-
55879-4.
14. ^ Rozhnov, Konstantin, "Who won World War II?". BBC.
15. ^ GDP – Million 1990. CIA Factbook. 1991. Accesat în 30
noiembrie 2015.
16. ^ Scott and Scott (1979) p. 305
17. ^ „30 octombrie 1961 – The Tsar Bomba: CTBTO Preparatory
Commission”.
18. ^ a b „Country Profile: Russia”. Foreign & Commonwealth Office of
the United Kingdom. Arhivat din original la 16 octombrie 2009.
Accesat în 27 decembrie 2007.
19. ^ „Report for Selected Countries and Subjects”. IMF. Accesat
în 27 aprilie 2015.
20. ^ „Commission of the Russian Federation for UNESCO:
Panorama of Russia”. Unesco.ru. Accesat în 29 octombrie 2010.
21. ^ a b „International Energy Agency – Oil Market Report” (PDF). 18
ianuarie 2012. Arhivat din original (PDF) la 18 mai 2012. Accesat
în 20 februarie 2012.
22. ^ a b "Country Comparison :: Natural gas – production", CIA World
Factbook. Retrieved 3 februarie 2014.
23. ^ a b „Status of Nuclear Powers and Their Nuclear Capabilities”.
Federation of American Scientists. martie 2008. Accesat în 19
martie 2014.
24. ^ „Strengthened ASEAN-Russian military links are a signal
Russia is serious about its pivot to Asia”. www.aseantoday.com.
25. ^ Desk, Devdiscourse News. „Russia and ASEAN reaffirm to
deepen their partnership | Global Edition”. Devdiscourse (în
engleză).
26. ^ „ASEAN - Russia”. en.russia-asean20.ru (în engleză).
27. ^ „Online Etymology Dictionary”. Etymonline.com. Accesat în 2
noiembrie 2011.
28. ^ „Rus – definition of Rus by the Free Online Dictionary,
Thesaurus and Encyclopedia”. Thefreedictionary.com. Accesat
în 2 noiembrie 2011.
29. ^ Milner-Gulland, R. R. (1997). The Russians: The People of
Europe. Blackwell Publishing. pp. 1–4. ISBN 0-631-21849-1.
Accesat în 15 decembrie 2016.
30. ^ „Definition of Russian”. Merriam-Webster. Accesat în 21
septembrie 2016.
31. ^ Belinskij A, Härke, H (1999). „The 'Princess' of
Ipatovo”. Archeology. 52 (2). Arhivat din original la 10 iunie
2008. Accesat în 26 decembrie 2007.
32. ^ Jacobson, E. (1995). The Art of the Scythians: The
Interpenetration of Cultures at the Edge of the Hellenic World.
Brill. p. 38. ISBN 978-90-04-09856-5.
33. ^ Tsetskhladze, G. R. (1998). The Greek Colonisation of the
Black Sea Area: Historical Interpretation of Archaeology. F.
Steiner. p. 48. ISBN 978-3-515-07302-8.
34. ^ Turchin, P. (2003). Historical Dynamics: Why States Rise and
Fall. Princeton University Press. pp. 185–186. ISBN 978-0-691-
11669-3.
35. ^ Christian, D. (1998). A History of Russia, Central Asia and
Mongolia. Blackwell Publishing. pp. 286–288. ISBN 978-0-631-
20814-3.
36. ^ Pentru o discuție despre originile slavilor, vezi Barford, P. M.
(2001). The Early Slavs. Cornell University Press. pp. 15–
16. ISBN 978-0-8014-3977-3.
37. ^ Christian, D. (1998). A History of Russia, Central Asia and
Mongolia. Blackwell Publishing. pp. 6–7.
38. ^ Obolensky, D. (1994). Byzantium and the Slavs. St Vladimir's
Seminary Press. p. 42. ISBN 978-0-88141-008-2.
39. ^ Thompson, J.W.; Johnson, E.N. (1937). An Introduction to
Medieval Europe, 300–1500. W. W. Norton & Co.
p. 268. ISBN 978-0-415-34699-3.
40. ^ „Ukraine: Security Assistance”. U.S. Department of State.
Accesat în 27 decembrie 2007.
41. ^ Klyuchevsky, V. (1987). The course of the Russian history. 1.
Myslʹ. ISBN 978-5-244-00072-6.
42. ^ Hamm, M.F. (1995). Kiev: A Portrait, 1800–1917. Princeton
University Press. ISBN 978-0-691-02585-8.
43. ^ „The Destruction of Kiev”. Tspace.library.utoronto.ca. Arhivat
din original la 27 aprilie 2011. Accesat în 19 ianuarie 2011.
44. ^ „History of Russia from Early Slavs history and Kievan Rus to
Romanovs dynasty”. Parallelsixty.com. Arhivat din original la 21
ianuarie 2010. Accesat în 27 aprilie 2010.
45. ^ Рыбаков, Б. А. (1948). Ремесло Древней Руси. pp. 525–533,
780–781.
46. ^ Davies, Brian. Warfare. State and Society on the Black Sea
Steppe, 1500–1700[Război. Stat și societate în stepa Mării
Negre, 1500-1700] (PDF). Routledge, 2014. p. 4.
47. ^ a b Black Death, p. 62, pe Google Books. Joseph Patrick Byrne
(2004). p. 62. ISBN: 0-313-32492-1
48. ^ a b „The history of banya and sauna” (în rusă). Arhivat
din original la 30 mai 2012.
49. ^ May, T. „Khanate of the Golden Horde”. Arhivat
din original la 7 iunie 2008. Accesat în 27 decembrie 2007.
50. ^ McConnell, Frank D. (1979). Storytelling and Mythmaking:
Images from Film and Literature. Oxford University Press.
p. 78. ISBN 0-19-502572-5.
51. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest
Times. 6. AST. pp. 562–604. ISBN 978-5-17-002142-0.
52. ^ Skrynnikov, R. (1981). Ivan the Terrible. Academic Intl Pr.
p. 219. ISBN 978-0-87569-039-1.
53. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest
Times. 6. AST. pp. 751–908. ISBN 978-5-17-002142-0.
54. ^ Eizo Matsuki. „The Crimean Tatars and their Russian-Captive
Slaves” (PDF). Mediterranean Studies Group at Hitotsubashi
University. Arhivat din original (PDF) la 1 mai 2011. Accesat în 4
mai 2013.
55. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest
Times. 6. AST. pp. 751–809. ISBN 978-5-17-002142-0.
56. ^ Brian Glyn Williams(d) (2013). „The Sultan's Raiders: The
Military Role of the Crimean Tatars in the Ottoman
Empire” (PDF). The Jamestown Foundation(d). p. 27. Arhivat
din original (PDF) la 21 octombrie 2013.
57. ^ Borisenkov, E., Pasetski, V. (1988). The Thousand-Year
Annals of the Extreme Meteorological Phenomena.
p. 190. ISBN 978-5-244-00212-6.
58. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest
Times. 7. AST. pp. 461–568. ISBN 978-5-17-002142-0.
59. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest Times.
9, ch.1. AST. ISBN 978-5-17-002142-0. Accesat în 27 decembrie
2007.
60. ^ Solovyov, S. (2001). History of Russia from the Earliest Times.
15, ch.1. AST.
61. ^ Timothy C. Dowling Russia at War: From the Mongol Conquest
to Afghanistan, Chechnya, and Beyond pp 728–730 ABC-CLIO, 2
decembrie 2014 ISBN: 1598849484
62. ^ John F. Baddeley, "The Russian Conquest of the Caucasus",
Longman, Green and Co., London: 1908. ISBN: 978-
0700706341 p. 90
63. ^ „Ruling the Empire”. Library of Congress. Accesat în 27
decembrie 2007.
64. ^ Geoffrey A. Hosking (2001). "Russia and the Russians: a
history". Harvard University Press. p. 9. ISBN: 0-674-00473-6
65. ^ N. M. Dronin, E. G. Bellinger (2005). Climate dependence and
food problems in Russia, 1900–1990: The interaction of climate
and agricultural policy and their effect on food problems, p. 38,
pe Google Books. Central European University Press. p.
38. ISBN: 963-7326-10-3
66. ^ „Провозглашена Российская республика”. Президентская
библиотека имени Б.Н. Ельцина. 7 februarie 2017.
67. ^ Transactions of the American Philosophical Society. James E.
Hassell (1991), p. 3. ISBN: 0-87169-817-X
68. ^ Foametea din Rusia: ascuns ororile din 1921, Comitetul
Internațional al Crucii Roșii
69. ^ Abbott Gleason (2009). A Companion to Russian History, p.
373, pe Google Books. Wiley-Blackwell. p. 373. ISBN: 1-4051-
3560-3
70. ^ a b Getty, Rittersporn, Zemskov. "Victimele Sovietice Sistemului
Penal în Anii de Dinainte de Război: O Primă Abordare pe Baza
de Dovadă". The American Historical Review, Vol. 98, Nr. 4
(octombrie 1993), pp. 1017-49.
71. ^ R. W. Davies, S. G. Wheatcroft (2004). The Years of Hunger:
Soviet Agriculture, 1931–33, p. 401.
72. ^ Religion and the State in Russia and China: Suppression,
Survival, and Revival, by Christopher Marsh, page 47. Continuum
International Publishing Group, 2011.
73. ^ Inside Central Asia: A Political and Cultural History, by Dilip
Hiro. Penguin, 2009.
74. ^ Adappur, Abraham (2000). Religion and the Cultural Crisis in
India and the West (în engleză). Intercultural
Publications. ISBN 9788185574479. Accesat în 14 iulie
2016. Forced Conversion under Atheistic Regimes: It might be
added that the most modern example of forced "conversions"
came not from any theocratic state, but from a professedly atheist
government — that of the Soviet Union under the Communists.
75. ^ „Anti-religious Campaigns”. www.loc.gov (în engleză). Accesat
în 9 aprilie 2018.
76. ^ Geoffrey Blainey; A Short History of Christianity; Viking; 2011;
p.494"
77. ^ „World War II”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 9 martie
2008.
78. ^ „The Allies' first decisive successes: Stalingrad and the German
retreat, summer 1942 – February 1943”. Encyclopædia
Britannica. Accesat în 12 martie 2008.
79. ^ Moștenirea Asediul Leningradului, 1941-1995. Cambridge
University Press.
80. ^ Brinkley, Douglas (2003). The New York Times Living History:
World War II, 1942–1945: The Allied Counteroffensive.
Macmillan, 2004. ISBN 9780805072471.
81. ^ Urquhart, Brian. Looking for the Sheriff. New York Review of
Books, 16 iulie 1998.
82. ^ Erlikman, V. (2004). Poteri narodonaseleniia v XX veke :
spravochnik. Moskva: Russkai︠a︡ panorama. ISBN 978-5-93165-
107-1. Note: Estimates for Soviet World War II casualties vary
between sources.
83. ^ Geoffrey A. Hosking (2006). Rulers and victims: the Russians in
the Soviet Union, p. 242, pe Google Books. Harvard University
Press. p. 242. ISBN: 0-674-02178-9
84. ^ „Reconstruction and Cold War”. Library of Congress. Accesat
în 27 decembrie 2007.
85. ^ Foreign trade din A Country Study: Soviet Union (Former).
Proiect al Library of Congress Area Handbooks / Country
Studies(d).
86. ^ „Great Escapes from the Gulag”. TIME. 5 iunie 1978. Accesat
în 1 august 2008.
87. ^ „1990 CIA World Factbook”. Central Intelligence Agency.
Accesat în 9 martie 2008.
88. ^ „Russia Unforeseen Results of Reform”. The Library of
Congress Country Studies; CIA World Factbook. Accesat în 10
martie 2008.
89. ^ a b c „Russian Federation” (PDF). Organisation for Economic Co-
operation and Development (OECD). Accesat în 24 februarie
2008.
90. ^ Sciolino, E. (21 decembrie 1993). „U.S. is abandoning 'shock
therapy' for the Russians”. New York Times. Accesat în 20
ianuarie 2008.
91. ^ „Russia: Economic Conditions in Mid-1996”. Library of
Congress. Accesat în 4 martie 2011.
92. ^ „Russia: Clawing Its Way Back to Life (int'l
edition)”. BusinessWeek. Arhivat din original la 22 noiembrie
2007. Accesat în 27 decembrie 2007.
93. ^ Walter C. Clemens (2001). The Baltic Transformed: Complexity
Theory and European Security. Rowman & Littlefield.
p. 106. ISBN 978-0-8476-9859-2.
94. ^ a b Branko Milanovic (1998). Income, Inequality, and Poverty
During the Transformation from Planned to Market Economy. The
World Bank. pp. 186–189.
95. ^ Jason Bush (19 octombrie 2006). „What's Behind Russia's
Crime Wave?”. BusinessWeek. Arhivat din original la 20
decembrie 2008.
96. ^ „Russia pays off USSR's entire debt, sets to become crediting
country”. Pravda.ru. Accesat în 27 decembrie 2007.
97. ^ A. Aslund. „Russia's Capitalist Revolution” (PDF). Accesat în 28
martie 2008.
98. ^ a b c d e f g The World Factbook. „CIA”. Central Intelligence
Agency. Accesat în 26 decembrie 2007.
99. ^ „Page Not Found” (PDF).
100. ^ Treisman, D. „Is Russia's Experiment with Democracy
Over?”. UCLA International Institute. Arhivat din original la 11
noiembrie 2004. Accesat în 31 decembrie 2007.
101. ^ Stone, N (4 decembrie 2007). „No wonder they like
Putin”. The Times. UK. Accesat în 31 decembrie 2007.
102. ^ Reuters (3 martie 2014). „Ousted Ukrainian President
Asked For Russian Troops, Envoy Says”. NBC News. Accesat
în 21 martie 2014.
103. ^ „Putin to deploy Russian troops in Ukraine”. BBC News. 1
martie 2014. Accesat în 1 martie 2014.
104. ^ Radyuhin, Vladimir (1 martie 2014). „Russian Parliament
approves use of army in Ukraine”. The Hindu. Chennai, India.
105. ^ Walker, Shaun (4 martie 2014). „Russian takeover of
Crimea will not descend into war, says Vladimir Putin”. The
Guardian. Accesat în 4 martie 2014.
106. ^ Yoon, Sangwon; Krasnolutska, Daryna; Choursina,
Kateryna (4 martie 2014). „Russia Stays in Ukraine as Putin
Channels Yanukovych Request”. Bloomberg News(d). Accesat
în 5 martie 2014.
107. ^ „Ukraine crisis: Crimea parliament asks to join
Russia”. BBC News. 6 martie 2014. Accesat în 27 aprilie 2015.
108. ^ „OSCE”. Accesat în 27 aprilie 2015.
109. ^ „Report on the human rights situation in Ukraine”. Înaltul
Comisar al ONU pentru drepturile omului. 15 aprilie 2014.
110. ^ Jacobs, Harrison (11 aprilie 2014). „The UN's Scathing
Crimea Report Suggests Russia May Have Rigged Secession
Vote”. Business Insider. Arhivat din original la 2 mai 2014.
111. ^ „Jobbik MEP Béla Kovács: The Crimean referendum is
perfectly legitimate”. hungarianambiance.com. 16 martie 2014.
Accesat în 27 aprilie 2015.
112. ^ 16 martie 2014, David Herszenhornmarch, The New York
Times, "Crimea Votes to Secede From Ukraine as Russian
Troops Keep Watch."
113. ^ „Backing Ukraine's territorial integrity, UN Assembly
declares Crimea referendum invalid” (PDF). UN Daily News. UN
News Centre. 27 martie 2014. Accesat în 20 octombrie 2016.
114. ^ „The Constitution of the Russian Federation”. (Article 80,
§1). Accesat în 27 decembrie 2007.
115. ^ „The Constitution of the Russian Federation”. (Article 81,
§3). Accesat în 27 decembrie 2007.
116. ^ Miriam Elder (17 august 2012), „Pussy Riot sentenced to
two years in prison colony over anti-Putin protest”, The Guardian,
accesat în 25 septembrie 2018
117. ^ Andrew E. Kramer (24 septembrie 2018), „Seconds After
Release From Jail, Russia Arrests Aleksei Navalny
Again”, The New York Times, accesat în 25 septembrie 2018
118. ^ Vezi, de exemplu, condamnările grupului Pussy Riot [116] și
arestările repetate ale opozantului Alexei Navalnîi. [117]
119. ^ „Democracy at a standstill” (PDF). World Justice
Project(d). 2013. p. 7. Accesat în 9 august 2014.
120. ^ „World Justice Project Rule of Law Index 2014”.
121. ^ Kosachev. K. „Russian Foreign Policy Vertical”. Russia in
Global Affairs. Accesat în 27 decembrie 2007.
122. ^ Venezuela's President Hugo Chávez recognizes
independence of breakaway Georgia republics by Megan K.
Stack. 9 septembrie 2009
123. ^ Netanyahu declares Russia as superpower Russia Today
News 15 februarie 2010
124. ^ Superpower Reborn Arhivat în 27 d.Hr., la Wayback
Machine. by Ronald Steel(d). New York Times, 24 august 2008
125. ^ „Russia is a Superpower CNN, US Senators telling the
truth”. 30 august 2008.
126. ^ Rosefielde, Steven (2005). Russia in the 21st Century
The Prodigal Superpower. Cambridge University
Press. ISBN 978-0-521-83678-4.
127. ^ Atwell, Kyle (25 august 2008). „Is Russia a Superpower?
Cold War II?”. Atlantic Review. Accesat în 20 octombrie 2016.
128. ^ „What's Looming in Ukraine Is more Threatening than
Georgia”. Der Spiegel. 16 octombrie 2008. Accesat în 20
octombrie 2016. Nikonov: Russia is not a superpower and won't
be one for the foreseeable future. But Russia is a great power. It
was one, it is one and it will continue to be one.
129. ^ The Shanghai Cooperation Organisation at
Globalsecurity.org 27 aprilie 2005
130. ^ „Russian Federation – Member state”. Council of Europe.
Accesat în 28 aprilie 2015.
131. ^ „Legal framework – The Partnership and Cooperation
Agreement”. Delegation of the European Union to Russia. 13
februarie 2009. Accesat în 27 aprilie 2015.
132. ^ „Political framework – Europe and Russia: Building a
Strategic Partnership”. Delegation of the European Union to
Russia. 13 februarie 2009. Accesat în 27 aprilie 2015.
133. ^ „The Ukraine crisis and NATO-Russia relations”.
134. ^ „current U.S.-Russia relations worse than cold war era”.
135. ^ „NATO-Russia relations”. NATO. Arhivat din original la 11
aprilie 2007. Accesat în 27 decembrie 2007.
136. ^ „SCO countries come to Qingdao consolidated and
strong”.
137. ^ Page, Jeremy (26 septembrie 2010). „Russian Oil Route
Will Open to China”. The Wall Street Journal. Accesat în 28
septembrie 2010.
138. ^ „Russia in milestone oil pipeline supply to China”.
Reuters. 1 ianuarie 2011. Accesat în 21 martie 2011.
139. ^ Kotoky, Anurag (16 noiembrie 2013). „Indian navy gets
Russian carrier as it seeks to bolster military”. Ruetes.
140. ^ „Amnesty International report on Russia”. Amnesty
International. Arhivat din originalla 13 iulie 2010. Accesat în 11
iulie 2010.
141. ^ Human Rights Watch on Russia and Chechnya HTW.org
142. ^ „Annual report Russia”. Freedom House. 10 mai 2004.
Accesat în 27 aprilie 2010.
143. ^ „МИД России назвал доклад Freedom House "дубиной"
в руках Вашингтона” (în rusă). Newsru.com. Accesat în 27
aprilie 2010.
144. ^ Security, Global. „Russian Military Personnel”. Accesat
în 1 mai 2017.
145. ^ „The Global Intelligence Files”. wikileaks.org. Accesat în 1
aprilie 2015. IISS listed total reserves as 20,000,000 for many
years, assuming a Soviet-style callup. The potential reserve
personnel of Russia may be as high as 20 million, depending on
how the figures are counted.
146. ^ Russia pilots proud of flights to foreign shores Arhivat în 1
d.Hr., la Wayback Machine. by David Nowak. The Associated
Press, 15 septembrie 2008
147. ^ „US drives world military spending to record high”.
Australian Broadcasting Corporation. Arhivat din original la 13
iunie 2006. Accesat în 27 decembrie 2007.
148. ^ „Russia arms exports could exceed $7 bln in 2007 –
Ivanov”. RIA Novosti. Accesat în 27 ianuarie 2008.
149. ^ Wezeman, Pieter D. (martie 2015). „Trends in
International Arms Transfer, 2014” (PDF). Stockholm International
Peace Research Institute. Arhivat din original (PDF) la 5 iulie
2016. Accesat în 4 august 2016.
150. ^ Kazak, Sergey. „Russia to Up Nuclear Weapons
Spending 50% by 2016”. RIA Novosti. Accesat în 1 martie 2014.
151. ^ „SIPRI Military Expenditure Database”. Stockholm
International Peace Research Institute. Arhivat din original la 8
februarie 2014. Accesat în 1 martie 2014.
152. ^ Toohey, Nathan. „Russia's defense spending grows to
third largest in the world”. Moscow Times. Arhivat din original la 5
martie 2014. Accesat în 1 martie 2014.
153. ^ „The Constitution of the Russian
Federation”. pravo.gov.ru(d) (în Russian). 11 aprilie 2014. pp. 19,
21. Arhivat din original la 13 aprilie 2014.
154. ^ „Treaty Between the Russian Federation and the Republic
of Crimea on Ascension to the Russian Federation of the
Republic of Crimea and on Establishment of New Subjects Within
the Russian Federation” (în rusă). Kremlin.ru. 18 martie 2014.
Accesat în 10 aprilie 2014.
155. ^ „The Constitution of the Russian Federation”. (Article 95,
§2). Accesat în 27 decembrie 2007.
156. ^ a b Alegerile directe ale șefilor de republici (și alte entități
federale) sunt mandatate prin Articolul 18 din Legea Federală din
06.10.1999 Nr. 184-FZ cum a fost modificat prin Legea Federală
din 2.05.2012 Nr. 40-FZ
157. ^ Designation of republican heads as presidents is forbidden
by Federal Law of 28.12.2010 No. 406-FZ Arhivat în 16 d.Hr.,
la Wayback Machine., but transitional period lasts until 1 ianuarie
2015
158. ^ Clasificare rus de Regiuni Economice (OK 024-95) de la 1
ianuarie, anul 1997, astfel cum a fost modificat prin
Amendamentele #1/1998 prin #5/2001. (Secțiunea I. Districtele
Federale)
159. ^ „General Information”. Russian 6Embassy. Accesat în 14
februarie 2016.
160. ^ Regiunile din Rusia. Indicatori economici și sociali
2015 Serviciul Federal de Stat pentru Statistică al Rusiei
161. ^ Alton S Donnelly, The Russian Conquest of Bashkiria,
1968, pages 23 and 127; Lincoln, W. Bruce. The Conquest of a
Continent: Siberia and the Russians. New York: Random House,
1994, p. 30
162. ^ „Oil prices drive the cost of food”. RIA Novosti. Accesat
în 22 februarie 2008.
163. ^ a b Library of Congress. „Topography and drainage”.
Accesat în 26 decembrie 2007.
164. ^ „Lake Baikal—A Touchstone for Global Change and Rift
Studies”. United States Geological Survey. Accesat în 26
decembrie 2007.
165. ^ „Angara River”. Encyclopædia Britannica. 2007. Accesat
în 26 decembrie 2007.
166. ^ a b „Climate”. Library of Congress. Accesat în 26
decembrie 2007.
167. ^ Drozdov, V. A.; Glezer, O. B.; Nefedova, T. G.;
Shabdurasulov, I. V. (1992). „Ecological and Geographical
Characteristics of the Coastal Zone of the Black
Sea”. GeoJournal. 27(2): 169. doi:10.1007/BF00717701.
168. ^ a b „FAO. 2010. Global Forest Resources Assessment
2010. Main Report. FAO Forestry Working Paper 163, Rome,
Italy” (PDF). Accesat în 4 mai 2013.
169. ^ Walsh, N. P. (19 septembrie 2003). „It's Europe's lungs
and home to many rare species. But to Russia it's £100bn of
wood”. London: Guardian (UK). Accesat în 26 decembrie 2007.
170. ^ I. A. Merzliakova (1 noiembrie 1997). „List of animals of
the Red Data Book of Russian Federation”. UNEP/GRID–
Arendal. Arhivat din original la 28 aprilie 2016. Accesat în 27
aprilie 2010.
171. ^ The World Heritage List—UNESCO. „Russian
Federation”. Accesat în 26 iulie 2017.
172. ^ The World Network of Biosphere Reserves—
UNESCO. „Russian Federation”. Accesat în 26 decembrie 2007.
173. ^ [1], Banca Mondială
174. ^ World Bank. „World Development Indicators”. World Bank.
Accesat în 6 august 2011.
175. ^ „Russians weigh an enigma with Putin's protégé”.
MSNBC. Accesat în 9 mai 2008.
176. ^ Mark Adomanis (9 octombrie 2012). „What is the Russian
Middle Class? Probably Not What You Think”. Forbes. Accesat
în 27 aprilie 2015.
177. ^ „The average salary in Russia is now lower than in China
and Poland”. rbth.
178. ^ „Lessons from the Russia's 2001 Flat Tax Reform”.
Voxeu.org. Accesat în 4 mai 2013.
179. ^ „Number of Russians Living in Poverty Rises”. The Wall
Street Journal. 21 martie 2016.
180. ^ „Russia's unemployment rate down 10% in 2007 – report”.
RIA Novosti. Accesat în 9 mai 2008.
181. ^ „7 percent of the Russian population is categorized as
middle class”. insor-russia.ru. Accesat în 3 iunie 2017.
182. ^ Meyer, Henry; Anna; rianova (23 aprilie 2015). „Putin's
Miracle Dissolves as Russian Middle Class Faces Crunch”.
183. ^ Overland, Indra; Fjaertoft, Daniel (2015). „Financial
Sanctions Impact Russian Oil, Equipment Export Ban's Effects
Limited”. "Oil and Gas Journal". 113 (8): 66–72.
184. ^ „World Development Indicators: Contribution of natural
resources to gross domestic product”. Banca Mondială. Arhivat
din original la 22 octombrie 2014. Accesat în 21 iulie 2014.
185. ^ „Russia – Analysis”. EIA(d). 12 martie 2014. Arhivat
din original la 24 martie 2014. Accesat în 21 iulie 2014.
186. ^ „Russia fixed asset investment to reach $370 bln by
2010–Kudrin”. RIA Novosti. Accesat în 27 decembrie 2007.
187. ^ „International Reserves of the Russian Federation (End of
period)”. cbr.ru. Accesat în 3 iunie 2017.
188. ^ a b „Kudrin and Fischer honoured by Euromoney and
IMF/World Bank meetings in Washington”. Euromoney. Accesat
în 4 martie 2011.
189. ^ „Russia's foreign debt down 31.3% in Q3—finance
ministry”. RIA Novosti. Accesat în 27 decembrie 2007.
190. ^ Debt – external, CIA World Factbook. Retrieved 22 mai
2010.
191. ^ Tavernise, S. (23 martie 2002). „Russia Imposes Flat Tax
on Income, and Its Coffers Swell”. The New York Times. Accesat
în 27 decembrie 2007.
192. ^ „Global personal taxation comparison survey–market
rankings”. Mercer (consulting firms). Accesat în 27 decembrie
2007.
193. ^ „Russia: How Long Can The Fun Last?”. BusinessWeek.
Arhivat din original la 13 decembrie 2006. Accesat în 27
decembrie 2007.
194. ^ Finnegan, Leah (22 iulie 2010). „Countries with the MOST
College Graduates (PHOTOS)”. Huffington Post. Accesat în 7
decembrie 2011.
195. ^ GRP by federal subjects of Russia, 1998–2007 ru
196. ^ „Inequality and the Putin Economy: Inside the
Numbers”. pbs.org. Frontline. Accesat în 14 ianuarie 2015.
197. ^ „Global Wealth Report 2014”. Credit Suisse. Research
Institute. Accesat în 14 ianuarie 2015.
198. ^ „Russia to invest $1 trillion in infrastructure by 2020 –
ministry”. RIA Novosti. Accesat în 31 iulie 2008.
199. ^ „WTO | 2011 News items – Ministerial Conference
approves Russia's WTO membership”. www.wto.org (în engleză).
Accesat în 9 aprilie 2018.
200. ^ „Russia finally joins WTO”. Financial Times. 16 decembrie
2011. Accesat în 4 mai 2013.
201. ^ „Doing business in Russia”. Norwegian-Russian Chamber
of Commerce. 10 iunie 2012. Arhivat din original la 18
septembrie 2007. Accesat în 10 iunie 2012.
202. ^ „Corruption Perceptions Index 2014”. Transparency
International. Accesat în 4 decembrie 2015.
203. ^ a b Suhara, Manabu. „Corruption in Russia: A Historical
Perspective” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 4 martie 2016.
Accesat în 4 decembrie 2015.
204. ^ „Russia lost 4 billion dollars on unfavorable state
procurement contracts in the last year”. Meduza (în engleză).
Accesat în 7 decembrie 2015.
205. ^ „Cops for hire”. Economist. 2010. Accesat în 4 decembrie
2015.
206. ^ „Corruption in Russian Health Care: The Determinants
and Incidence of Bribery” (PDF). 2010. Accesat în 4 decembrie
2015.
207. ^ „Corruption at Universities is a Common Disease for
Russia and Ukraine”. Harvard University. 2014. Accesat în 4
decembrie 2015.
208. ^ e.V., Transparency International. „Corruption Perceptions
Index 2016”. www.transparency.org. Accesat în 24 martie 2017.
209. ^ Sujata Rao (10 noiembrie 2014). „Falling rouble creates
debt payment headache for Russian companies”. Reuters.
Accesat în 16 decembrie 2014.
210. ^ „Today's Stock Market News and Analysis from
Nasdaq.com”. NASDAQ.com.
211. ^ Ostroukh, Andrey (17 ianuarie 2014). „Russia Ready to
Float Ruble Next Year Regardless of Rate”. Wall Street Journal.
212. ^ Razumovskaya, Olga (25 iulie 2014). „Russian Central
Bank Raises Key Interest Rate to 8% From 7.5%”. Wall Street
Journal.
213. ^ „USD/RUB exchange rate”. Bloomberg L.P.
214. ^ "China Embraces Russia", Bloomberg Business Week, 9
octombrie 2014, pp 15–16.
215. ^ a b „ararat.osipian”. sites.google.com.
216. ^ „Доля теневой экономики в РФ снизилась почти до
15%, таблицы "затраты-выпуск"... – Пресс-центр –
Интерфакс”. Interfax.ru. Arhivat din original la 16 iunie 2012.
Accesat în 14 iulie 2014.
217. ^ Source: Milov, Nemtsov, Ryzhkov, Shorina (2011). "Putin.
Corruption. Independent expert report", p. 6.
218. ^ „Коррупция в России как система "распилки" ВВП –
новость из рубрики Общество, актуальная информация,
обсуждение новости, дискуссии на Newsland”. Newsland.ru.
Accesat în 14 iulie 2014.
219. ^ „Средний размер взятки в России в 2010 году вырос с
27 до 47 тысяч руб | РИА Новости”. Ria.ru. Accesat în 14 iulie
2014.
220. ^ Milov et al., Op. cit., 2011, p. 6.
221. ^ „Russian police arrest anti-corruption leader Navalny,
hundreds more in nationwide rallies”. Accesat în 4 iunie 2017.
222. ^ „Kremlin Critic Says Russian Premier, Dmitri Medvedev,
Built Property Empire on Graft”. Accesat în 4 iunie 2017.
223. ^ "Utilizarea terenurilor", CIA World Factbook
224. ^ Date de la Serviciul Federal de Stat pentru Statistică din
Rusia(d) ru
225. ^ Russia takes the third place in the world by grain exports,
rosbankjournal.ru ru
226. ^ Date de la Serviciul Federal de Stat pentru Statistică din
Rusia(d) ru
227. ^ "Agricultural land by type of owners", Serviciul Federal de
Stat pentru Statistică din Rusia(d), 2009 ru
228. ^ Main agricultural products by type of owners Serviciul
Federal de Stat pentru Statistică din Rusia(d), 2009 ru
229. ^ Brown, Felicity (2 septembrie 2009). „Fish capture by
country since 1950”. Guardian. Accesat în 4 mai 2013.
230. ^ "Exports and imports of fish and sea products", Serviciul
Federal de Stat pentru Statistică din Rusia(d), 2009 ru
231. ^ „Глобальная оценка лесных ресурсов 2010
года” [Global Forest Resources Assessment 2010] (PDF) (în
rusă). FAO Forestry Working Paper 163, Rome, Italy. 2010.
232. ^ „Innovations and investments urged to modernize Russian
forest sector www.fao.org”. FAO. 25 septembrie 2012. Accesat
în 4 mai 2013.
233. ^ „The Russian Federation Forest Sector Outlook Study to
2030” (PDF). FAO. Rome, Italy. 2012. Accesat în 4 mai 2013.
234. ^ Gronholt-Pedersen, Jacon (22 septembrie 2010). „Russia,
China in Deal On Refinery, Not Gas”. The Wall Street Journal.
Accesat în 6 octombrie 2017.
235. ^ Winfrey, Graham (6 ianuarie 2010). „Did A New Pipeline
Just Make Russia The Most Important Energy Superpower By
Far?”. Business Insider. Accesat în 6 octombrie 2017.
236. ^ „Country Comparison :: Natural gas – proved reserves”.
CIA World Factbook. Accesat în 3 februarie 2014.
237. ^ „Country Comparison :: Oil – proved reserves”. CIA World
Factbook. Accesat în 3 februarie 2014..
238. ^ „BP Statistical review of world energy June 2007”. BP.
iunie 2007. Arhivat din original(XLS) la 6 februarie 2009. Accesat
în 22 octombrie 2007.
239. ^ „Country Comparison :: Natural gas – exports”. CIA World
Factbook. Accesat în 3 februarie 2014.
240. ^ „Country Comparison :: Electricity – production”. CIA
World Factbook. Accesat în 3 februarie 2014.
241. ^ „BP Statistical Review of World Energy June 2009:
Hydroelectricity consumption”. Arhivat din original la 6 februarie
2009. Accesat în 29 octombrie 2010.
242. ^ Nuclear Power Plant Information, Agenția Internațională
pentru Energie Atomică. Accesat la 12 iunie 2006.
243. ^ Russia builds nuclear power stations all over the world at
amur.kp.ru ru
244. ^ „China and Russia sign $400 billion 30-year gas
deal”. Russia Herald. Accesat în 22 mai 2014.
245. ^ a b „Russian Railways”. Eng.rzd.ru. Arhivat din original la 4
octombrie 2009. Accesat în 2 ianuarie 2010.
246. ^ „Invest in Russia–Infrastructure”. Invest.gov.ru. Arhivat
din original la 26 aprilie 2011. Accesat în 27 aprilie 2010.
247. ^ Mersul trenurilor CSI, ruta nr. 002, Moscova-Pyongyang,
august 2009. Notă: mai multe rute diferite pot avea același număr.
248. ^ Mersul trenurilor CSI, ruta nr. 350, Kiev-Vladivostok,
august 2009.
249. ^ Statistici Rosstat despre lungimea drumurilor Accesat la
10 iunie 2009
250. ^ „Transport in Russia”. International Transport Statistics
Database. iRAP. Arhivat din original la 17 aprilie 2009. Accesat
în 17 februarie 2009.
251. ^ „Russian Atomic Icebreakers”. English Russia. 31 martie
2008. Accesat în 27 aprilie 2015.
252. ^ „CIA The World Factbook–Rank Order–Airports”. Cia.gov.
Accesat în 19 ianuarie 2011.
253. ^ Yakov Sinai, ed. (2003). Russian Mathematicians in the
20th Century. Princeton, NJ: Princeton University
Press. ISBN 978-981-02-4390-6.
254. ^ „The Poincaré Conjecture”. Claymath.org. Arhivat
din original la 28 aprilie 2013. Accesat în 4 mai 2013.
255. ^ Panzerkampfwagen T-34(r) Arhivat în 22 d.Hr.,
la Wayback Machine. by George Parada (n.d.) Achtung
Panzer! website. Retrieved 17 noiembrie 2008
256. ^ Halberstadt, Hans Inside the Great Tanks The Crowood
Press Ltd. Wiltshire, England 1997 94–96 ISBN: 1-86126-270-1:
"The T-54/T-55 series is the hands down, all-time most popular
tank in history.
257. ^ „Weaponomics: The Economics of Small Arms” (PDF).
Accesat în 4 mai 2013.
258. ^ „Medvedev outlines priorities for Russian economy's
modernization”, Sputniknews.com, 11 octombrie 2009, accesat
în 16 noiembrie 2018
259. ^ „American Institute of Aeronautics and Astronautics”.
Aiaa.org. Accesat în 2 ianuarie 2010.
260. ^ „Russian space program in 2009: plans and reality”.
Russianspaceweb.com. Arhivat din original la 28 ianuarie 2010.
Accesat în 27 aprilie 2010.
261. ^ „Russia may select first crew for its Federation spacecraft
next year”. www.spaceflightinsider.com.
262. ^ Națiunile Unite:Sanitation Country Profile Russian
Federation, 2004
263. ^ LandRussia, LandRussia (5 noiembrie 2018). „According
To The Latest Data Russia's Demography Is Still In Sharp
Decline”. Accesat în 5 noiembrie 2018.
264. ^ a b c „ВПН-2010”. perepis-2010.ru. Arhivat
din original la 18 ianuarie 2012.
265. ^ a b c Ethnic groups in Russia Arhivat în 22 d.Hr.,
la Wayback Machine., 2002 census, Demoscope Weekly.
Retrieved 5 februarie 2009.
266. ^ „Resident population”. Serviciul Federal de Stat pentru
Statistică din Rusia(d). Arhivat din original la 3 martie 2012.
Accesat în 27 decembrie 2007.
267. ^ Serviciul de Stat de Statistică al Federației Ruse
(2011). „Всероссийская перепись населения 2010 года.
Том 1” [Recensământul populației întregii Rusii din 2010,
vol. 1]. Всероссийская перепись населения 2010 года
[Recensământul populației întregii Rusii 2010] (în rusă). Serviciul
de Stat de Statistică(d).
268. ^ „Demographics”. Library of Congress. Accesat în 16
ianuarie 2008.
269. ^ a b c d e f g h Modern demografice din Rusia de Serviciul
Federal de Stat pentru Statistică din Rusia(d). Accesat la 5
octombrie 2010
270. ^ „Russia cracking down on illegal migrants”. International
Herald Tribune. 15 ianuarie 2007. Arhivat din original la 15
septembrie 2008.
271. ^ „Putin tries to lure millions of Russian expats home”.
Arhivat din original la 25 mai 2010. Accesat în 25 aprilie 2010.
272. ^ Moya Flynn (2004). Migrant resettlement in the Russian
federation: reconstructing 'homes' and
'homelands' [Recolonizarea migranților în Federația Rusă:
reconstrucția «caselor» și «patriilor»]. Anthem Press.
p. 15. ISBN 1-84331-117-8.
273. ^ a b „Demographic balance and crude rates at national
level”. Eurostat. Accesat în 1 iunie 2016.
274. ^ „Russia's birth, mortality rates to equal by 2011–ministry”.
RIA Novosti. Accesat în 10 februarie 2008.
275. ^ „Country Profile: Russia” (PDF). Library of Congress—
Federal Research Division. octombrie 2006. Accesat în 27
decembrie 2007.
276. ^ „Russia trying to resolve demographic problem through
immigration”. rian.ru. 14 iulie 2006.
277. ^ Russian birth rates 1950–2008 Arhivat în 30 d.Hr.,
la Wayback Machine. Demoscope Weekly. Retrieved October
2010.
278. ^ „Immigration Drives Russian Population
Increase”. ria.ru. 20 august 2012.
279. ^ Surinov, A.; et al., ed. (2016). „5. Population: Cities with
population size of 1 million persons and over”. Russia in
Figures (PDF) (Report). Moscow: Federal State Statistics Service
(Rosstat). p. 82. ISBN 978-5-89476-420-7. Accesat în 12 iunie
2017.
280. ^ Оксенойт, Г. К. (2016). „31. Численность населения
городов и поселков городского типа по федеральным
округам и субъектам Российской Федерации”. În
Рахманинов, М. В. Численность населения Российской
Федерации: По муниципальным образованиям (Report) (în
rusă). Москва: Федеральная служба государственной
статистики (Росстат). Accesat în 12 iunie 2017.
281. ^ a b "Оценка численности постоянного населения на 1
января 2017 года и в среднем за 2016 год". gks.ru. Accesat
la 12 iunie 2017.
282. ^ "Предварительная оценка численности постоянного
населения на 1 января 2017 года и в среднем за 2016 год по
городским округам и муниципальным районам Красноярского
края". krasstat.gks.ru. Accesat la 12 iunie 2017.
283. ^ "Численность населения по муниципальным районам и
городским округам Новосибирской области на 1 января 2017
года и в среднем за 2016 год". novosibstat.gks.ru. Accesat la 12
iunie 2017.
284. ^ "Предварительная оценка численности населения на 1
января 2017 года и в среднем за 2016 год". sverdl.gks.ru.
Accesat la 12 iunie 2017.
285. ^ "Численность населения муниципальных образований
Республики Татарстан на начало 2017 года". tatstat.gks.ru.
Accesat la 12 iunie 2017.
286. ^ "Оценка численности населения на 1 января 2017 года
по муниципальным образованиям Краснодарского
края". krsdstat.gks.ru. Accesat la 12 iunie 2017.
287. ^ "Численность постоянного населения Челябинской
области в разрезе городских округов, муниципальных
районов, городских и сельских поселений на 1 января 2017
года". chelstat.gks.ru. Accesat la 12 iunie 2017.
288. ^ "База данных показателей муниципальных
образований Омской области (Население)". gks.ru. Accesat
la 12 iunie 2017.
289. ^ a b "Утвержденная численность постоянного населения
Самарской области (на 1. 1. 2017. г. и среднегодовая за 2016.
г.)". samarastat.gks.ru. Accesat la 12 iunie 2017.
290. ^ "Численность постоянного населения Удмуртской
Республики /Утверждено Росстатом (письмо от 3. 3. 2017. г.,
№ 08-08-4/891-ТО)/". udmstat.gks.ru. Accesat la 12 iunie 2017.
291. ^ "Оценка численности постоянного населения
Республики Башкортостан на 1 января 2017 года по
муниципальным образованиям". gks.ru. Accesat la 12 iunie
2017.
292. ^ „Report by Mr. Alvaro Gil-Robles on his Visits to the
Russian Federation”. Consiliul Europei, Commissioner for Human
Rights(d). 20 aprilie 2005.
293. ^ „Russian Census of 2002”. 4.3. Population by nationalities
and knowledge of Russian; 4.4. Spreading of knowledge of
languages (except Russian). Serviciul Federal de Stat pentru
Statistică din Rusia(d). Arhivat din original la 19 iulie 2011.
Accesat în 16 ianuarie 2008.
294. ^ „The Constitution of the Russian Federation”. (Article 68,
§ 2). Accesat în 27 decembrie 2007.
295. ^ „Russian language”. University of Toronto. Arhivat
din original la 6 ianuarie 2007. Accesat în 27 decembrie 2007.
296. ^ „Russian Language History”. Foreigntranslations.com.
Arhivat din original la 27 iulie 2013. Accesat în 4 mai 2013.
297. ^ Matthias Gelbmann (19 martie 2013). „Russian is now the
second most used language on the web”. W3Techs. Q-Success.
Accesat în 17 iunie 2013.
298. ^ „JAXA – My Long Mission in Space”.
299. ^ Poser, Bill (5 mai 2004). „The languages of the UN”.
Itre.cis.upenn.edu. Accesat în 29 octombrie 2010.
300. ^ a b c d „Конституция Карачаево-Черкесской
Республики от 5 марта 1996 г. / Глава 1. Основы
конституционного строя”.
301. ^ „Конституция Республики Адыгея (принята на XIV
сессии Законодательного Собрания (Хасэ) – Парламента
Республики Адыгея 10 марта 1995 года) / Глава 1. Права и
свободы человека и гражданина”.
302. ^ „Конституция Республики Алтай (Основной Закон)
(принята 7 июня 1997 г.) / Глава I. Общие положения”.
303. ^ Закон Республики Алтай «О языках». Глава I, статья
4 Arhivat în 25 d.Hr., la Wayback Machine.
304. ^ „Конституция Республики Башкортостан от 24
декабря 1993 г. N ВС-22/15 / Глава 1. Основы
конституционного строя Республики Башкортостан”.
305. ^ „Конституция Республики Бурятия (принята
Верховным Советом Республики Бурятия 22 февраля 1994
г.) / Глава 3. Государственно-правовой статус Республики
Бурятия”.
306. ^ „Конституция Чеченской Республики (принята 23
марта 2003 г.) / Глава 1. Основы конституционного строя”.
307. ^ „Конституция Чувашской Республики (принята
Государственным Советом Чувашской Республики 30
ноября 2000 г.) / Глава 1. Основы конституционного строя
Чувашской Республики”.
308. ^ a b „Constitution of the Republic of Crimea”. Article 10 (în
Russian). State Council, Republic of Crimea. 11 aprilie 2014.
Accesat în 14 octombrie 2014.
309. ^ a b „Конституция Республики Мордовия (принята 21
сентября 1995 г.) / Глава 1. Основы конституционного
строя Республики Мордовия (п.п. 1 – 13)”.
310. ^ „Конституция Республики Ингушетия (принята 27
февраля 1994 г.)”.
311. ^ a b „Конституция Кабардино-Балкарской Республики
от 1 сентября 1997 г. N 28-РЗ (принята Парламентом
Кабардино-Балкарской Республики 1 сентября 1997 г.) (в
редакции, принятой Конституционным Собранием 12 июля
2006 г., республиканских законов от 28 июля 2001 г. / Глава
III Государственное устройство”.
312. ^ „Степное Уложение (Конституция) Республики
Калмыкия от 5 апреля 1994 г”.
313. ^ „Конституция Республики Хакасия (принята на XVII
сессии Верховного Совета Республики Хакасия (первого
созыва) 25 мая 1995 года) / Глава III. Статус и
административно-территориальное устройство
Республики Хакасия”.
314. ^ „Конституция Республики Коми от 17 февраля 1994
г. / Глава III. Государственный статус Республики Коми и
административно-территориальное устройство”.
315. ^ a b „Конституция Республики Марий Эл (принята
Конституционным Собранием Республики Марий Эл 24
июня 1995 г.) / Глава I. Основы конституционного строя”.
316. ^ „Конституция Республики Северная Осетия-Алания
(принята Верховным Советом Республики Северная
Осетия 12 ноября 1994 г.) / Глава 1. Основы
конституционного строя”.
317. ^ „Конституция Республики Татарстан от 6 ноября
1992 г. / Глава 1. Государственный Совет Республики
Татарстан”.
318. ^ „Конституция Республики Тыва (принята
Референдумом Республики Тыва 6 мая 2001 г.) / Глава I.
Основы конституционного строя”.
319. ^ „Конституция Удмуртской Республики от 7 декабря
1994 г. / Глава 1. Основы Конституционного
строя”. constitution.garant.ru.
320. ^ „Конституция (Основной Закон) Республики Саха
(Якутия) / Глава 3. Национально-государственный статус,
административно-территориальное устройство”.
321. ^ "Arena: Atlas of Religions and Nationalities in Russia".
Sreda, 2012.
322. ^ „2012 Arena Atlas Religion Maps”. Ogonek. 27 august
2012. Arhivat din original la 21 aprilie 2017. Accesat în 21 aprilie
2017.
323. ^ Microsoft Encarta Online Encyclopedia 2007. Russia.
Arhivat din original la 9 ianuarie 2008. Accesat în 27 decembrie
2007.
324. ^ Oleg Rapov, Russkaia țerkov v IX–pervoi treti XII
veka (Biserica Rusă din secolul al IX-lea până în prima treime a
secolului al XII-lea). Moscova, 1988.
325. ^ Arto Luukkanen(d) (1994), The Party of Unbelief [Partidul
Necredinței], Helsinki: Studia Historica 48, ISBN 978-951-710-
008-3, OCLC 832629341
326. ^ a b Kowalewski, David (octombrie 1980). „Protest for
Religious Rights in the USSR: Characteristics and
Consequences”. Russian Review. 39 (4): 426–
441. doi:10.2307/128810. JSTOR 128810.
327. ^ Ramet, Sabrina Petra. (Ed) (1993). Religious Policy in the
Soviet Union. Cambridge University Press. p. 4.
328. ^ Anderson, John (1994). Religion, State and Politics in the
Soviet Union and Successor States. Cambridge, England:
Cambridge University Press. p. 3. ISBN 978-0-521-46784-1.
329. ^ „Anti-religious Campaigns”. Loc.gov. Accesat în 19
septembrie 2011.
330. ^ Country Studies: Russia-The Russian Orthodox
Church U.S. Library of Congress, Accesat la 3 aprilie 2008
331. ^ Tkatcheva, Anna (1994). „Neo-Hindu Movements and
Orthodox Christianity in Post-Communist Russia”. India
International Centre Quarterly. 21 (2/3): 151–
162. JSTOR 23003642.
332. ^ Kharitonova, Valentina (2015). „Revived Shamanism in
the Social Life of Russia”. Folklore. 62: 37–
54. doi:10.7592/FEJF2015.62. ISSN 1406-0949.
333. ^ Пресс выпуски – В России 74% православных и 7%
мусульман [Press releases – In Russia 74% are Orthodox and
7% are Muslims]. levada.ru (în rusă). 17 decembrie 2012.
Accesat în 29 aprilie 2015.
334. ^ Ценности: религиозность [Values:
Religious]. fom.ru (în rusă). 14 iunie 2013. Accesat în 29 aprilie
2015.
335. ^ a b „Global Christianity – A Report on the Size and
Distribution of the World's Christian Population”. Pew Research
Center's Religion & Public Life Project. 19 decembrie 2011.
Accesat în 29 aprilie 2015.
336. ^ ВЦИОМ: Социальное самочувствие россиян и
экономические реалии: непересекающиеся
пространства? [Ședința consiliului științific al VCIOM:
bunăstarea rușilor și realitățile economice: spații
paralele?]. Russian Public Opinion Research Center(în rusă). 28
octombrie 2014. Accesat în 29 aprilie 2015.
337. ^ „Views on globalisation and faith” (PDF). 5 iulie 2011.
p. 40. Arhivat din original (PDF)la 17 ianuarie 2013.
338. ^ ANALYSIS (10 mai 2017). „Religious Belief and National
Belonging in Central and Eastern Europe” (PDF). Arhivat
din original (PDF) la 13 mai 2017. Accesat în 12 mai 2017.
339. ^ „Religious Belief and National Belonging in Central and
Eastern Europe”. 10 mai 2017.
340. ^ Rev. Canon Michael Bourdeaux (2002). „Trends in
Religious Policy”. În Imogen Bell. Eastern Europe, Russia and
Central Asia 2003 (ed. 3). Taylor & Francis. p. 47. ISBN 978-1-
85743-137-7. Accesat în 29 aprilie 2015.
341. ^ „Сведения о религиозных организациях,
зарегистрированных в Российской Федерации” [Data about
religious organizations registered in Russian Federation
according to Federal Migration Service records] (în rusă). 19
decembrie 2006. Accesat în 27 decembrie 2007.
342. ^ „Over 90 percent of Russians are going to celebrate
Easter anyway – poll”. Interfax Religion. 22 aprilie 2011. Accesat
în 2 noiembrie 2011.
343. ^ „Russian Federation”. Europe: Belarus, Russian
Federation and Ukraine. World and Its Peoples. Marshall
Cavendish. 2010. p. 1387. ISBN 978-0-7614-7900-0. Accesat
în 29 aprilie 2015.
344. ^ Zuckerman, P. (2005). „Atheism: Contemporary Rates and
Patterns”. În Michael Martin. The Cambridge Companion to
Atheism. Cambridge University Press.
345. ^ Социологи вновь посчитали верующих
россиян [Sociologii i-au numărat din nou pe credincioșii ruși] (în
rusă). SOVA Center(d) for Information and Analysis. 15 ianuarie
2013. Accesat în 29 aprilie 2013.
346. ^ „Global Index of Religion and Atheism” (PDF). Worldwide
Independent Network/Gallup International Association. Arhivat
din original (PDF) la 12 august 2012. Accesat în 7 noiembrie
2015.
347. ^ Myers (2016). The New Tsar. p. 404. ISBN 978-0-345-
80279-8.
348. ^ Woods, Mark. „How the Russian Orthodox Church is
backing Vladimir Putin's new world order”. Christian Today(d) (în
engleză). Accesat în 12 martie 2017.
349. ^ Higgins, Andrew (13 septembrie 2016). „In Expanding
Russian Influence, Faith Combines With Firepower”. The New
York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în 12 martie 2017.
350. ^ „Russia Tier1 USCIRF recommended countries of
particular concern (CPC)” (PDF). 26 aprilie 2017.
351. ^ „RUSSIA:Jehovah's Witnesses banned, property
confiscated”.
352. ^ „Russia Religion News”.
353. ^ „Russia: Court Bans Jehovah's Witnesses”.
354. ^ „The Constitution of the Russian Federation”. Article 41.
Accesat în 27 decembrie 2007.
355. ^ „Российский омбудсмен будет бороться с
дискриминацией по "прописке" через суд” [Avocatul poporului
din Rusia va lupta cu discriminarea pe baza „înregistrării”
pașapoartelor în instanțe] (în rusă). 6 iunie 2007. Accesat în 23
noiembrie 2018.
356. ^ „Healthcare in Russia – Don't Play Russian Roulette”.
justlanded.com. Accesat în 3 octombrie 2010.
357. ^ W. R. Leonard (aprilie 2002). „Declining growth status of
indigenous Siberian children in post-Soviet Russia”. Human
Biology. Arhivat din original la 28 iunie 2009. Accesat în 27
decembrie 2007.
358. ^ a b „ОЖИДАЕМАЯ ПРОДОЛЖИТЕЛЬНОСТЬ ЖИЗНИ
ПРИ РОЖДЕНИИ” [Speranța de viață la naștere] (XLS). Serviciul
Federal de Stat pentru Statistică din Rusia(d) (în rusă). 2 aprilie
2015. Accesat în 26 aprilie 2015.
359. ^ „In Putin's Russia, Universal Health Care Is for All Who
Pay”. Bloomberg.com. 13 mai 2015. Accesat în 24 aprilie 2017.
360. ^ „Putin's Cutbacks in Health Care Send Russian Mortality
Rates Back Up – Jamestown”.
361. ^ „Countries With The MOST College
Graduates”. Huffington Post. Accesat în 27 septembrie 2013.
362. ^ David Johnson, ed., Politics, Modernisation and
Educational Reform in Russia: From Past to Present (2010)
363. ^ Smolentseva, A. „Bridging the Gap Between Higher and
Secondary Education in Russia”. Accesat în 27 decembrie 2007.
364. ^ „Background Note: Russia”. U.S. Department of State.
Accesat în 2 ianuarie 2008.
365. ^ „Higher Education Institutions”. Serviciul Federal de Stat
pentru Statistică din Rusia(d). Arhivat din original la 3 martie 2012.
Accesat în 1 ianuarie 2008.
366. ^ „How to Cook Golubtzy”. Moscow-russia-insiders-
guide.com. 6 august 2011. Arhivat din original la 1 mai 2013.
Accesat în 4 mai 2013.
367. ^ The first stone tented roof church and the origins of the
tented roof architecture by Sergey Zagraevsky(d) at RusArch.ru ru
368. ^ The shapes of domes of ancient Russian
churches by Sergey Zagraevsky(d) at the site of RusArch.ru ru
369. ^ În rusă: Постановление ЦК КПСС и СМ СССР "Об
устранении излишеств в проектировании и
строительстве", 4 noiembrie 1955 (decretul lui
Hrușciov despre lichidarea exceselor ...)
370. ^ „The Russian Academy of Arts” (în engleză). Academia
Rusă de Arte. Text
"https://en.rah.ru/academy/the_russian_academy_of_arts/"
ignorat (ajutor);
371. ^ Gray, Camilla (2002). Russian Experiment in Art. London:
Thames and Hudson. p. 9.
372. ^ Norris, Gregory; ed. Stanley, Sadie (1980). The New
Grove Dictionary of Music and Musicians, 2nd edition. London:
MacMillian. p. 707. ISBN 978-0-333-23111-1.
373. ^ „Russia::Music”. Encyclopædia Britannica. Accesat în 5
octombrie 2009.
374. ^ Garafola, L (1989). Diaghilev's Ballets Russes. Oxford
University Press. p. 576. ISBN 978-0-19-505701-0.
375. ^ K. K. Cashin. „Alexander Pushkin's Influence on Russian
Ballet—Chapter Five: Pushkin, Soviet Ballet, and
Afterward” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 2 ianuarie 2008.
Accesat în 27 decembrie 2007.
376. ^ „A Tale of Two Operas”. Petersburg City. Accesat în 11
ianuarie 2008.
377. ^ History of Rock Music in Russia la Russia-InfoCentre
378. ^ Kelly, C (2001). Russian Literature: A Very Short
Introduction (Paperback). Oxford Paperbacks. ISBN 978-0-19-
280144-9.
379. ^ „Russian literature; Leo Tolstoy”. Encyclopædia
Britannica. Accesat în 11 aprilie 2008.
380. ^ Otto Friedrich (6 septembrie 1971). „Freaking-Out with
Fyodor”. Time Magazine. Accesat în 10 aprilie 2008.
381. ^ McGuire, Patrick L. (1985). Red stars: political aspects of
Soviet science fiction. Studies in speculative fiction (Vol. 7, ill.).
UMI Research Press. ISBN 978-0-8357-1579-9.
382. ^ a b „Russia:Motion pictures”. Encyclopædia
Britannica. 2007. Accesat în 27 decembrie 2007.
383. ^ Birgit Beumers. A History of Russian Cinema. Berg
Publishers (2009). ISBN: 978-1-84520-215-6. p. 143.
384. ^ „White Sun of the Desert”. Film Society of Lincoln Center.
Arhivat din original la 5 septembrie 2008. Accesat în 18 ianuarie
2008.
385. ^ Dzieciolowski, Z. „Kinoeye: Russia's reviving film
industry”. Accesat în 27 decembrie 2007.
386. ^ „Russian Entertainment & Media Industry worth $27.9 bn
by 2011”. joomag magazine. Accesat în 3 octombrie 2010.
387. ^ „Desenul animat rusesc, difuzat in peste 120 de tari. Cum
a ajuns "Mașa si ursul" in top 10 cele mai vizionate din toata
lumea - Stirileprotv.ro”, Pro TV, 10 aprilie 2016, accesat în 23
noiembrie 2018
388. ^ „The USSR and Olympism” (PDF). Comitetul Olimpic
Internațional (84): 530–557. octombrie 1974. Accesat în 28
martie 2008.
389. ^ „IIHF Centennial All-Star Team”. Iihf.com. Arhivat
din original la 10 iunie 2009. Accesat în 27 aprilie 2010.
390. ^ „Pure gold: Russia repeats!”. Federația Internațională de
Hochei pe Gheață(d). 10 mai 2009. Accesat în 28 august 2015.
391. ^ „Russian league tops first CHL ranking”. 7 martie 2008.
Accesat în 28 august 2015.
392. ^ „World of difference for KHL?”. iihf.com. 7 mai 2012.
Accesat în 28 august 2015.
393. ^ „KHL is on the 4th place by attendance”. IIHF. Accesat
în 2 iunie 2017.
394. ^ „Russian Bandy Championship, 2006–7 season”.
bandy.ru. Accesat în 3 octombrie 2010.
395. ^ Ralph Hickok (18 februarie 2013). „Bandy”.
Hickoksports.com. Arhivat din original la 23 februarie 2002.
Accesat în 4 mai 2013.
396. ^ „Yashin, the impregnable Spider” [Iașin, păianjenul
impenetrabil]. FIFA. Accesat în 28 noiembrie 2013.
397. ^ „Russia announce the 11 host cities to stage matches for
2018 World Cup”. The Guardian. 6 aprilie 2017.
398. ^ „Legendary Olympians”. CNN. 19 august 2008.
399. ^ Lohn, John (2013). They Ruled the Pool: The 100
Greatest Swimmers in History. Rowman & Littlefield. p. 35.
400. ^ „Chessgames guide to the World Championship”.
Chessgames.com. Accesat în 29 octombrie 2010.
401. ^ „WADA Statement regarding conclusion of McLaren
Investigation”. World Anti-Doping Agency. 9 decembrie 2016.
402. ^ „Russia secures 2014 grand prix deal”. ESPN. Accesat
în 24 octombrie 2011.
403. ^ Ruiz, Rebecca (18 iulie 2016). „Russia May Face
Olympics Ban as Doping Scheme Is Confirmed”. The New York
Times. ISSN 0362-4331. Accesat în 26 iulie 2016.
404. ^ „MCLAREN INDEPENDENT INVESTIGATION REPORT
– PART II”. wada-ama.org. 9 decembrie 2016.
405. ^ Ruiz, Rebecca R. (9 decembrie 2016). „Russia's Doping
Program Laid Bare by Extensive Evidence in Report”. The New
York Times.
406. ^ Ostlere, Lawrence (9 decembrie 2016). „McLaren report:
more than 1,000 Russian athletes involved in doping
conspiracy”. The Guardian.
407. ^ Ellingworth, James (13 decembrie 2016). „Emails show
how Russian officials covered up mass doping”. Associated
Press. Arhivat din original la 14 decembrie 2016.
408. ^ „The 2018 Winter Olympics Are Already Tainted”. The
New York Times. 27 decembrie 2017. Accesat în 27 decembrie
2017.
409. ^ „Official days off for public holidays in Russia”. Sras.org.
Arhivat din original la 30 noiembrie 2010. Accesat în 29
octombrie 2010.
410. ^ „Tourism Highlights 2014” (PDF). UNWTO (World Tourism
Organization). 2014. Arhivat din original (PDF) la 12 ianuarie
2015. Accesat în 20 ianuarie 2015.
411. ^ Kuzmin, Viktor (3 iulie 2014). „Concern in Russia as
foreign tourist numbers slump”.
[arată]
v • d • m
Rusia — Ruși — Limba rusă
[arată]
v • d • m
Europa slavă (țări europene vorbitoare de li
[arată]
v • d • m
Comunitatea Statelor Independente (C
[arată]
v • d • m
Grupul celor Șapte (G7)
[arată]
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni n
[arată]
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni
Categorii:
Țări din Europa
Țări din Asia
Țări slave
Rusia Kieveană
Națiunile G20
Rusia
Meniu de navigare
Nu sunteți autentificat
Discuții
Contribuții
Creare cont
Autentificare
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Căutare
Cautare Salt
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Citează acest articol
Element Wikidata
Tipărire/exportare
Creare carte
Descarcă PDF
Versiune de tipărit
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikiștiri
Wikivoyage
În alte limbi
Afrikaans
العربية
Български
Dansk
English
Gagauz
Hrvatski
Русский
Українська
Încă 298
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 martie 2021, ora 15:50.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
Politica de confidențialitate
Despre Wikipedia
Termeni
Versiune mobilă
Dezvoltatori
Statistici
Declarație cookie