TULBURARILE INSTINCTULUI ALIMENTAR

Aceste tulburari se caracterizeaza prin perturbarea marcata a comportamentului alimentar normal

al unei persoane, iar cele doua sindroame majore sunt reprezentate de anorexia nervoasa si
bulimia nervoasa. Conform ICD-10 (Clasificarea tulburarilor mentale si de comportame nt), tot in
aceasta categorie sunt incluse ortorexia, supraalimentarea psihogena (ceea e poate duce la
obezitate) si vomele psihogene.

Nu trebuie neglijat riscul suicid la pacientii ce prezinta tulburari de alimentare.

1. Anorexia nervoasa

Este o conditie severa, cu potential letal, caracterizata prin imagine corporala distorsionata,
pierderea voluntara in greutate, indusa si sustinuta de catre pacient, ceea ce poate duce la
malnutritie severa si deces. Este asociata cu modificari patologice in majoritatea organelor
interne, chiar daca anumite teste efectuate pot avea rezultate normale.

Epidemiologie: prevalenta de-a lungul vietii la femei este de 0,5-3,7%, debutul fiind intre 10 si
30 de ani (asociat in cele mai multe cazuri cu un eveniment de viata stresant). La femei,
frecventa este de 10-20 ori mai mare decat la sexul masculin. Apare adesea in tarile dezvoltate si
la pacientele care au o cariera ce necesita un tip zvelt de silueta (fotomodele, balet).

Rata de mortalitate este de 5-18%.

In etiologia acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori:

- Factori biologici: se asociaza un deficit al noradrenalinei (substanta chimica cu rol in

transmiterea influxului nervos cerebral de la neuron la urmatorul neuron);

- Factori genetici: s-a demonstrat predispozitia genetia a acestei tulburari, anorexia

nervoasa fiind mai frecventa in familiile a caror membrii prezinta depresie, dependent a
de alcool sau tulburari alimentare;

- Factori psihologici: anorexia este o reactie fata de exigentele functionarii sociale in

special in adolescenta, precum si rezultatul unei relatii perturbate cu parintii;

- Factori sociali: promovarea in mass-media a siluetei subtiri, precum si a exercitiilor fizice

in exces.

Semnele si simptomele anorexiei nervoase includ:

- Refuzul de a mentine greutatea corporala in limitele greutatii normale pentru varsta, sexul
si inaltimea persoanei respective (indexul masei corporale este la acesti pacienti mai mic
decat 17,5 kg/m2);
- Frica intensa de a creste in greutate (chiar daca persoana este subponderala) care persista
ca o obsesie (sunt mereu in cautare de metode de sabit); la unii pacienti aceasta poate fi
asa de puternica incat acestia sa isi doreasca sa moara decat sa se ingrase;

- Perturbari ale modului in care persoana in cauza isi percepe propria greutate si forma
corporala (silueta);

- Amenoree (absenta a trei cicluri menstruale consecutive);

- Constipatie.

Malnutritia severa determina si alte tulburari psihice precum tulburari ale dispozitiei,
iritabilitate, irascibilitate, oscilatii ale dispozitiei, tendinta la izolare sociala, ritualuri legate
de alimentatie (ritualuri obsesiv-compulsive), tulburari ale atentiei si ale memoriei. Aceste
simptome se pot ameliora o data ce este corectata greutatea corporala.

Diagnosticul este pus de catre medicul specialist psihiatru pe baza criteriilor de diagnostic
listate in Clasificare Internationala a Maladiilor (ICD-10) si in Manualul de Diagnostic si de
Statistica a Tulburarilor Mentale editia V (DSM V).

Se descriu doua subtipuri de anorexie nervoasa:

a. Tipul restrictiv: pacientii nu prezinta in cadrul episodului curent manifestari de tipul

inducerii de varsaturi, abuzul de diuretice, laxative, clisme;

b. Tipul cu episoade de supraalimentare care alterneaza cu varsaturile autoprovocate.

Complicatiile somatice ale anorexiei variaza in functie de gradul malnutritie, si se pot

clasifica astfel:

- Endocrine: amenoree, cresterea cortizolului, scaderea concentratiei hormonilor tiroidieni,

hipoglicemie;

- Dezechilibre hidro-electrolitice: scaderea calciului, magneziuliu si potasiului din sange;

- Cardiovasculare: hipotensiune arteriala, bradicardie, palpitatii

- Gastrointestinale: hipertrofia glandelor parotide, esofagite, eroziuni esofagiene, dureri si

meteorism abdominal;

- Locomotorii: fracture cu diferite localizari, intarzieri de crestere;

- Dermatologice: tegumente uscate, escoriatii si echimoze la nivelul mainii, par subtire si

friabil, unghii casante;

- ORL: afectarea smaltului dintilor, laringite repetate;

- Hematologice: anemia, leucopenia, trombocitopenia.

Diagnosticul diferential al anorexiei nervoase se face cu urmatoarele afectiuni:

- Conditii medicale generale: cancer, tulburari-gastrointestinale, SIDA, boala Chron;

- Tulburari ale consumului de substante: abuzul de droguri;

- Tulburarea depresiva: este prezenta lipsa poftei de mancare, dar in anorexia pacientii
prezinta apetit normal;

- Tulburarea de somatizare: in aceasta afectiune, piererea in greutate nu este atat de severa

ca in anorexia nervoasa;

- Bulimia nervoasa: pierdera in greutate nu este asa de marcata.

Tratamentul anorexiei nervoase se poate efectua in regim ambulator (cabinete medicale) sau
in regim de spitalizare. Abordarea terapeutica a acestei afectiuni este multidisciplinara, fiind
necesar atat un tratament medicamentos cat si psihoterapie. Farmacologic, anorexia
nervoasa se poate trata cu medicatie antidepresiva (atunci cand exista o tulburare depresiva),
stabilizatori ai dispozitiei (cand exista oscilatii majore ale dispozitie), cat si cu ciproheptadina
(este un antihistaminic ce are ca efect secundar cresterea in greutate).

Tipurile de psihoterapie utilizata in anorexia nervoasa sunt cel cognitiv-comportamental

(care incearca sa schimbe atitudinile pacientului cu privire la obiceiurile alimentare si la
imaginea corporala), interpersonal, de grup si familial.

Evolutia acestei afectiuni in lipsa unui tratament adecvat este cronica, pacientii devin
dependenti de apartinatori, acest lucru conducand la limitarea activitatilor zilnice, izolare
sociala si invaliditate. Din totalul pacientilor, 40% se recupereaza, 30% se amelioreaza si
30% se cronicizeaza.

In stadiile initiale ale bolii, scaderea in greutate se datoreaza reducerii cantitatii de lipide din
corp. In stadiile avansate, sunt prezente tulburari ale metabolismului lipidelor, proteinelor si
carbohidratilor.

Prognosticul subtipului de anorexie cu episoade de supraalimentare este nefavorabil,

aproximativ 25-50% dintre pacienti prezinta acest subtip de tulburare.

In anorexia nervoasa, fiind o afectiune psihiatrica severa ce produce invaliditate si numeroase

afectari somatice, este foarte importanta diagnosticarea acesteia cat mai precoce precum si
instituirea unui tratament adecvat.
 2. Bulimia nervoasa

Este o tulburare psihica severa caracterizata prin “crize” repetitive de supraalimentare (ingerarea
episodica si necontrolata intr-o perioada scurta de timp a unor alimente), urmate de varsaturi
autoprovocate, de perioade de incetare a alimentarii si o preocupare excesiva pentru controlul
greutatii corporale

Epidemiologie: prevalenta de-a lungul vietii la femei este de 1-4%, debutul fiind intre 16 si 18
de ani. La femei, frecventa este de 10 ori mai mare decat la sexul masculin (din totalitatea
pacientilor cu bulimie nervoasa, 90% sunt femei).

In etiologia acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori:

- Factori biologici: se asociaza cu un deficit al noradrenalinei si serotoninei (substante

chimice cu rol in transmiterea influxului nervos cerebral de la neuron la urmatorul
neuron);

- Factori genetici: s-a demonstrat predispozitia genetcia a acestei tulburari, bulimia

nervoasa fiind mai frecventa in familiile a caror membrii prezinta depresie si obezitate;

- Factori psihologici: pacientii prezinta ca trasaturi de caracter impulsivitatea, iritabilitatea,

irascibilitatea;

- Factori sociali: promovarea in mass-media a siluetei subtiri, precum si a exercitiilor fizice

in exces, pacientii tind sa fie perfectionisti.

Semnele si simptomele bulimiei nervoase includ:

- Episoade de supraalimentare (sunt caracterizate prin faptul ca persoana consuma intr-o

perioada scurta de timp o cantitate de alimente mult mai mare decat consuma majoritatea
populatiei);

- Comportament compensator pentru a preveni cresterea in greutate (voma autoindusa,

utilizarea de laxative si diuretice, clisme, exercitii fizice intense);

- Anxietate, tensiune psihica, autostima scazuta, ganduri de suicid;

- Episoadele de supraalimentare si cele de comportament compensator au loc de cel putin

doua ori pe saptamana, timp de 3 luni.

Diagnosticul bulimiei nervoase este pus de catre medicul specialist psihiatru pe baza
criteriilor de diagnostic listate in Clasificare Internationala a Maladiilor (ICD-10) si in
Manualul de Diagnostic si de Statistica a Tulburarilor Mentale editia V (DSM V).

Se descriu doua subtipuri de bulimie nervoasa:

 a. Cu mecanisme compensatoare de tip purgative (varsaturi, laxative, diuretice, clisme);
acest tip se asociaza cel mai frecvent cu depresia;

b. Cu alte mecanisme compensatoare (restrictie alimentara, exercitii fizice in exces).

Complicatiile somatice ale bulimiei nervoase variaza si se pot clasifica astfel:

- Dezechilibre hidro-electrolitice: scaderea calciului, magneziuliu si potasiului din sange;

- Cardiovasculare: bradicardie, palpitatii

- Gastrointestinale: hipertrofia glandelor parotide, esofagite, eroziuni esofagiene ;

- Dermatologice: escoriatii si echimoze la nivelul mainii;

- ORL: afectarea smaltului dintilor, laringite repetate.

Diagnosticul diferential al bulimiei nervoase se face cu urmatoarele afectiuni:

- Anorexia nervoasa cu episoade de supraalimentare;

- Conditii medicale generale: sindromul Kleine-Levin;

- Tulburarea depresiva majora;

- Tulburarea de personalitate borderline (instabil-emotionala).

Tratamentul bulimiei nervoase se poate efectua in regim ambulator (cabinete medicale) sau
in regim de spitalizare. Abordarea terapeutica a acestei afectiuni este multidisciplinara, fiind
necesar atat un tratament medicamentos cat si psihoterapie. Farmacologic, bulimia nervoasa
se poate trata cu medicatie antidepresiva, putandu-se utiliza mai multe clase de antidepresive.

Tipurile de psihoterapie utilizata in bulimia nervoasa sunt cel cognitiv-comportamental (care

incearca sa schimbe atitudinile cu privire la obiceiurile alimentare si la imaginea corporala),
individual, de grup si familial. Se adreseaza normalizarii obiceiurilor alimentare si a atitudinii
fata de alimente in general.

Evolutia acestei afectiuni in lipsa unui tratament adecvat este cronica, dar nu invalidanta
daca nu se complica cu un dezechilibru hidroelectrolitic si alcaloza metabolica. Cu tratament
adecvat, recuperarea s-a demonstrat in 60% din cazuri. In 5 ani, rata recaderilor este de 50%.

Stabilirea diagnosticului de bulimie nervoasa poate fi dificil datorita mentinerii greutatii

corporale normale, a negarii episoadelor de supraalimentare si comportamentelor
compensatorii. Pentru a avea rezultate terapeutice cat mai adecvate, este necesara stabilirea
unui diagnostic si inceperea unui tratament cat mai precoce, in principal datorita
complicatiilor somatice si psihice care pot sa apara in evolutia acestei afectiuni.
 3. Obezitatea

Este o conditie medicala care se caracterizeaza prin acumularea de grasime in mod excesiv in
organism.

Epidemiologie: se estimeaza ca aproximativ 50% din locuitorii Statelor Untite ale Americii
sufera de obezitate, iar in Romania frecventa acestei afectiuni este de 20%. In SUA, 60% dintre
pacientii cu obezitate sunt de sex feminin si au un statut socio-economic mai scazut, iar in
Romania este mai frecventa la barbati.

In etiologia acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori:

- Factori biologici: exista o perturbare a semnalului metabolic catre receptorii din

hipotalamus;

- Factori genetici: s-a demonstrat predispozitia genetica a acestei tulburari, 80% dintre
pacienti pacienti au istoric de obezitate in familie;

- Factori psihologici: in general, stresul produce hiperfagie.

- Factori sociali: promovarea in mass-media a siluetei subtiri, zvelte.

Diagnosticul este pus de catre medicul specialist atunci cand greutatea corporala depaseste
cu 20% greutatea noramala pentru varsta, sexul si inaltimea persoanei (normal indexul masei
corporale este cuprins intre 20 si 25 kg/m2).

Complicatiile somatice ale obezitatii se pot clasifica astfel:

- Endocrine: diabet zaharat, guta, hiperlipidemie;

- Cardiovasculare: hipertrofia ventriculara stanga, hipertensiunea arteriala, risc de infarct

sau hemoragie cerebrala, staza venoasa, angina pectorala, moarte subita, insuficienta
cardiaca;

- Respiratorii: apnee de somn, sindrom Pickwick;

- Hepato-biliare: litiaza biliara, colecistita, steatoza hepatica;

- Renale: proteinurie, hidronefroza;

- Locomotorii: osteoartroza coloanei vertebrale, pinteni ososi calcaneeni;

- Neoplazii cu diferite localizari (san, prostate, ovar, colon, rect, etc).

 Diagnosticul diferential al obezitatii se face cu Boala Cushing, mixedemu si sindromul
adipozo-genital.

Tratamentul obezitatii se poate efectua in regim ambulator (cabinete medicale) sau in regim
de spitalizare. Abordarea terapeutica a acestei afectiuni este multidisciplinara, fiind necesar
atat un tratament medicamentos, psihoterapie, regim igieno-dietetic cat si practicarea
exercitiilor fizice regulate.

Dieta este cea mai importanta intr-un regim de scadere a greutatii corporale. Se recomanda o
dieta echilibarata care poate fi mentinuta o perioada lunga de timp. Nu se recomanda postul
total.

Practicarea exercitiilor fizice regulate este necesara pentru a creste rata metabolismului bazal
al organismului, fiind o componenta eficienta a oricarui regim de slabire. Se recomanda
efectuarea de exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o durata de 30 -60 de minute, la
o intensitate de 50-70% din capacitatea individuala de efort.

Faramcoterapia se efetueaza prin administrarea de medicamente ce au ca efect scaderea in

greutate.

Interventiile chirurgicale se recomanda atunci cand celelalte tratamente nu au avut efect.

Bypass-ul gastric este o procedura specifica pentru reducerea dimensiunilor stomacului.

Psihoterapia este o interventie indispensabila in obezitate. Prin intermediul terapiei

congnitiv-comportamentale pacientii sunt invatati sa recunoasca elementele care ii fac sa se
alimenteze in exces, precum si modalitatea prin care pot adopta un stil de viata sanatos. Fara
psihoterapie, celelalte modalitati terapeutice nu vor da rezultatele asteptate.

Evolutia acestei afectiuni in lipsa unui tratament adecvat este cronica, avand efecte adverse
asupra sanatatii organismului. Obezitatea creste riscul pentru cancer colo-rectal, de prostata,
vezica biliara, san, uter si ovar.

Prognosticul este nefavorabil, dintre pacientii care scad in greutate semnificativ, 90% rev in
la greutatea initiala excesiva.

Obezitatea reprezinta atat o problema medicala cat si una sociala, obiectivul principal al
tratamentului fiind reducerea in greutate cu mentinerea acesteia pe o perioada lunga de timp.

4. Ortorexia

Este o conditie medicala severa, caracterizata prin obsesia sau dependenta de o alimentatie
sanatoasa, precum si stabilirea unor regimuri alimentare drastice din dorinta de a manca cat mai
sanatos. Intr-o societate in care frecventa obezitatii este in crestere, preocuparea populatiei pentru
o alimentatie sanatoasa este din ce in ce mai mare, uneori dusa la extrem (ca in cazul ortorexiei).
O persoana ce prezinta acest tip de tulburare evita sa consume alimente ce au in alcaturiea lor
zahar, faina alba, aditivi alimentari cu potential carcinogen, glutamat, carne de peste, lapte de
soia cu continut crescut de izoflavoni, carne de vita (datorita riscului de a dobandi boala vacii
nebune), castraveti (datorita riscului de a se infecta cu bacteria E. coli) si va respinge orice
aliment care nu este bio (organic). Persoana este ingrijorata de calitatea hranei si nu de cantitatea
ei, incalcarea regulilor de alimentatie sanatoasa avand drept consecinta un puternic sentiment de
vinovatie si anxietate.

Epidemiologie: conform studiilor, prevalenta ortorexiei in populatia generala este de 6,9%, fiind
mai frecventa la barbati, in special la cei cu un nivel al educatiei mai scazut. Debutul afectiunii
se situeaza intre 20 si 40 de ani.

In etiologia acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori:

- Factori genetici: s-a demonstrat predispozitia genetia a acestei tulburari;

- Factori psihologici: necesitatea alimentatiei sanatoase deriva dintr-o “criza” emotionala;

- Factori sociali: presiunea sociala (“asa e la moda”), probleme economice.

Semnele si simptomele ortorexiei includ:

- Alocarea unui mari perioade de timp pentru identificarea celor mai sigure alimente si
calcularea valorii nutritive a acestora;

- Sterilizarea ustensilelor de gatit;

- Consumul a maxim 10 alimente de baza;

- Consumul cu preponderenta de remedii naturiste, suplimente nutritive si probiotice;

- Dispozitie oscilanta, emotii si sentimente extreme;

- Comportament obsesiv-compulsiv;

- Anxietate;

- Izolare sociala

- Obsesia pentru alimentele ingerate;

- Sentimente de vinovatie atunci cand se abat de la dieta.

Diagnosticul este pus de catre medicul specialist psihiatru in urma unei evaluari amanuntite
a pacientului.

Se pot asocia ortorexiei:

- Tulburarea obesisv-compulsiva

- Tulburarea depresiva

- Tulburarea bipolara

- Tulburarea de panica

- Tulburarea de stress posttraumatic

- Abuzul de droguri, medicamente sau suplimente nutritive

Complicatiile somatice ale ortorexiei sunt determinate de regimul alimentar restrictiv

caloric, ducand astfel la scaderea marcata in greutate, malnutritie protein-calorica,
complicatii cardiace si chiar deces.

Diagnosticul diferential al ortorexiei se poate face cu anorexia nervoasa. Pacientii cu

anorexie nervoasa resping alimentele pentru a slabi, iar cei cu ortorexie le resping din dorinta
de a se simti mai puri si mai sanatosi (este mai importanta calitatea decat cantitatea).

Tratamentul ortorexiei se poate efectua in regim ambulator (cabinete medicale) de catre o

echipa pluridisciplinara alcatuita din medic, psihoterapeut si nutritionist.

Sedintele de psihoterapie pot fi benefice si au ca obiectiv depasirea unor factori psihologici

ce au determinat aparitia acestei tulburari. Terapeutul ajuta pacientul sa identifice problemele
de care nu este constient si sa ajuta in rezolvarea acestora.

Consilierea nutritionala poate ajuta pacientii sa isi introduca treptat in dieta lor si alte
alimente respinse in mod gresit.

Tipurile de psihoterapie utilizate in anorexia nervoasa sunt cel cognitiv-comportamental

(care incearca sa schimbe atitudinile cu privire la obiceiurile alimentare si la imaginea
corporala), de grup si cel familial.

In formele grave, se utilizeaza tratamentul medicamentos. Se pot utilize antipsihotice,

antidepresive, stabilizatori de dispozitie si benzodiazepine prescrise de medicul specialist.

Evolutia acestei afectiuni in lipsa unui tratament adecvat este cronica, ducand in timp la
izolare sociala si limitarea actiunilor sociale. In stadiile avansate, sunt prezente tulburari ale
metabolismului lipidelor, proteinelor si carbohidratilor.

Ortorexia reprezinta un pericol deoarece persoanele care sufera de aceasta afectiune limiteaza
foarte mult consumul de sare (poate produce hipertensiune), zahar (poate produce diabet) si
grasimi (riscul de a creste colesterolul). Chiar daca limitarea consumului de sare, zahar si
grasimi este promovata de medici, problema apare atunci cand persoana devine obsedata de
toate aceste lucruri si apare izolarea sociala (nu participa la evenimente sociale sau
 organizate in familie). Persoanele cu ortorexie pierd foarte multe ore pe zi gandindu-se la
dieta care trebuie sa o urmeze si isi pierd placerea de a manca.

5. Mancatul compulsiv (binge eating disorder)

Este o tulburare de alimentatie inclusa din anul 2013 in DSM V (Manualul de Diagnostic si
Statistica a Tulburarilor Mentale) care se caracterizeaza prin episoade frecvente in care se
consuma o cantitate mare de alimente intr-o perioada scurta de timp. Persoana afectata isi pierde
controlul asupra cantitatii de alimente ingerata si are tendinta de a manca foarte repede. Dupa
aceste episoade apare sentimentul de vinovatie, pacientii afectati ajungand sa manance pe ascuns.

Epidemiologie: este cea mai frecvent intalnita tulburare de alimentatie in SUA, fiind prezenta in
mod egal atat la barbati cat si la femei. Prevalenta acestei afectiuni de-a lungul vietii se situeaza
intre 2 si 3,5%. Media de varsta la debut este de 25 ani, dar majoritatea episoadelor debuteaza in
adolescenta.

In etiologia acestei afectiuni sunt implicati mai multi factori:

- Factori genetici: s-a demonstrat predispozitia genetia a acestei tulburari;

- Factori psihologici: poate sa apara pe fondul unei traume emotionale puternice, depresiei,
anxietatii generalizate si tulburarii obsesiv-compulsive;

- Factori sociali: conflicte intrafamiliale, instabilitatea financiara, insatisfactie pe plan

profesional, activitate fizica scazuta, alimentatie fast-food.

Semnele si simptomele mancatului compulsiv se caracterizeaza prin repetarea episoadelor

cel putin o data pe saptamana, pe durata de minim trei luni si sunt reprezentate de:

- Episoadele de mancat compulsiv se repeta de-a lungul unui interval scurt de timp (maxim
2 ore);

- Persoana mananca mult mai repede decat ar manca de obicei si se ascunde de ceilalti
membrii ai familiei din cauza sentimentului de rusine;

- Persoana se alimenteaza pana apare o senzatie de disconfort gastric chiar si atunci cand
nu are senzatia de foame;

- In timpul mesei, persoana resimte o senzatie de placere, relaxare, siguranta; mancarea

este utilizata ca refugiu fata de o situatie stresanta sau singuratate;

- Din cauza abuzurilor alimentare, persoana se simte deprimata.

Diagnosticul este pus de catre medicul specialist psihiatru pe baza criteriilor diagnostic
listate in Manualul de Diagnostic si de Statistica a Tulburarilor Mentale editia V (DSM V).
Complicatiile somatice ale mancatului compulsiv sunt reprezentate de obezitate, boli
cardiovasculare, diabet, neoplazii, dezechilibru nutritional, sindrom metabolic, accident
vascular cerebral, tulburari gastro-intestinale (dureri abdominale, balonare, constipatie, reflux
gastro-esofagian), hipercolesterolemie, disfunctii renale si hepatice.

Comorbiditatile psihiatrice ale mancatului compulsiv sunt tulburarea depresiva majora,

tulburarea afectiva bipolara, tulburari de personalitate, abuzul de substante, cleptomania si
tulburarile de anxietate.

Tratamentul anorexiei nervoase se poate efectua in regim ambulator (cabinete medicale) sau
in regim de spitalizare. Abordarea terapeutica a acestei afectiuni este multidisciplinara, fiind
necesar atat un tratament medicamentos cat si psihoterapie si consiliere nutritionala.

Psihoterapia este considerata primul pas in abordarea pacientului ce prezinta mancat

compulsiv, cele mai utilizate tipuri sunt terapia cognitiv-comportamentala, cea individuala si
cea de grup.

Tratamentul medicamentos consta in prescrierea de catre medicul psihiatru a substantelor

antidepresive si a stabilizatorilor de dispozitie.

Consilierea nutritionala este deosebit de eficienta in tratamentul acestei afectiuni.

Evolutia acestei afectiuni in lipsa unui tratament adecvat este cronica, acest lucru conducand
la limitarea activitatilor zilnice, izolare sociala si implicit la scaderea calitatii vietii
persoanei.

Datorita frecventei mari a depresiei, anxietatii, diabetului, izolarii sociale si a riscului de

suicid, mancatul compulsiv este o problema majora de sanatate publica, avand un cost imens
pentru societate.