Sunteți pe pagina 1din 64

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Științe Economice

Departamentul Economie, Marketing și Turism

Referat
Tema: Impactul expansiunii economice asupra procesului
migrațional al Republicii Moldova

A efectuat:
Studentul anului III, grupa TUR161R,
Specialitatea 812.1Turism
Leigheida Serghei

Chișinău, 2017
Cuprins

INTRODUCERE...........................................................................................................................3
CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE ȘI EVOLUȚIA PROCESULUI
MIGRAȚIONAL...........................................................................................................................5
1.1. Teorii privind procesul migrațional al forței de muncă.......................................................5
1.2. Aspecte generale privind evoluția procesului migrațional................................................10
1.3. Efectele procesului migrațional asupra dezvoltării economice.........................................16
CAPITOLUL II. ANALIZA FLUXURILOR MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ A
CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONDIȚIILE EXPANSIUNII
ECONOMICE..............................................................................................................................22
2.1. Analiza fluxului migrațional al forței de muncă al Republicii Moldova...........................22
2.2. Impactul emigrării forței de muncă asupra sporului demografic al Republicii Moldova .....
28
2.3. Influența politicilor migraționale ale Uniunii Europene asupra dezvoltării Republicii
Moldova....................................................................................................................................31
CAPITOLUL III. TENDINȚE ȘI PERSPECTIVE DE REINTEGRARE A
MIGRANȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL EXPANSIUNII
ECONOMICE..............................................................................................................................37
3.1. Tendințe evolutive a migrației și a indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova .
37
3.2. Perspective și posibilități de reintegrare a migranților din Republica Moldova................43
CONCLUZII ȘI PROPUNERI...................................................................................................50
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................53
ANEXE.........................................................................................................................................55

2
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei de abordare. Migrația forței de muncă din Republica


Moldova a crescut brusc pe parcursul ultimelor două decenii. Numeroase studii ale fenomenului
migrației au demonstrat impactul semnificativ pe care această deplasare a forței de muncă o are
asupra situației economice și sociale din țară. În pofida importanței majore acordate relației
dintre migrație și dezvoltare, politicile naționale de migrație deseori nu au reușit să obțină
beneficiile maxime, pentru că ele nu au integrat în mod adecvat politicile de migrație în
strategiile lor generale de dezvoltare. Actualmente examinarea rolului migrațiilor are drept scop
un segment deosebit al pieței și drept o resursă pentru expansiunea economică. Acesta se bazează
pe explorarea legăturilor dintre migrație și dezvoltare, care sunt deseori subestimate, înțelese
greșit sau ignorate.
Republica Moldova încă mai demonstrează deficiențe în domeniul unui cadru cuprinzător
de politici pentru migrație, care necesită o politică națională explicită, un cadru de reglementare,
o structură instituțională organizată și un mecanism efectiv de coordonare a politicilor de
migrație. Una din problemele sociale asociate cu migrația în masă din Republica Moldova este
fenomenul exodului intelectual, care ar putea fi abordată prin acordarea oportunităților de
angajare și a condițiilor de trai pentru lucrătorii calificați în țara lor de baștină.
Scopul tezei constă în cercetarea și generalizarea aspectelor teoretice și metodologice
privind determinarea impactului expansiunii economice asupra procesului migrațional al
Republicii Moldova prin găsirea unor soluții privind minimizarea exodului populației active.
relatarea teoriilor privind procesul migrațional al forței de muncă;
 definirea aspectelor generale privind evoluția procesului migrațional;
 determinarea efectelor procesului migrațional asupra dezvoltării economice;
 analiza fluxului migrațional al forței de muncă al Republicii Moldova;
 identificarea impactului emigrării forței de muncă asupra sporului demografic al
Republicii Moldova;
 estimarea influenței politicilor migraționale ale Uniunii Europene asupra dezvoltării
Republicii Moldova;
 prezentarea tendințelor evolutive a migrației prin determinarea indicatorilor
macroeconomici ai Republicii Moldova;
 Identificarea perspectivelor și posibilităților de reintegrare a migranților din Republica
Moldova.
Metodologia cercetării științifice a lucrării se fundamentează pe diverse metode, tehnici
și instrumente, cum ar fi: metoda analitică și comparativă, metoda grafică, tabelară, inducția și
3
deducția, metode de comparare și observare, investigarea surselor statistice, cercetarea directă,
etc.
Volumul și structura tezei este structurată din: introducere, trei capitole, concluzii și
propuneri, bibliografie și anexe.
În introducere este redată actualitatea și importanța temei de cercetare, scopul și
obiectivele tezei, metodologia cercetării științifice, volumul și structura tezei.
Capitolul I. „Abordări conceptuale și evoluția procesului migrațional” include
studierea teoriilor privind procesul migrațional al forței de muncă; definirea aspectelor generale
privind evoluția procesului migrațional, cât și se propune determinarea efectelor procesului
migrațional asupra dezvoltării economice.
Capitolul II. „Analiza fluxurilor migrației forței de muncă a cetățenilor Republicii
Moldova în condițiile expansiunii economice” include informații privind analiza fluxului
migrațional al forței de muncă al Republicii Moldova, prin determinarea impactului emigrării
forței de muncă asupra sporului demografic al Republicii Moldova, cât și relatarea procesului de
influență a politicilor migraționale ale Uniunii Europene asupra dezvoltării Republicii Moldova.
Capitolul III. „Tendințe și perspective de reintegrare a migranților din Republica
Moldova în contextul expansiunii economice” include argumentarea și prezentarea tendințelor
evolutive a migrației prin determinarea indicatorilor macroeconomici și identificarea
perspectivelor și posibilităților de reintegrare a migranților din Republica Moldova.
În concluzii și recomandări sunt expuse rezultatele obținute în urma analizei efectuate,
sintetizează parametrii cantitativi și calitativi al întregului aspect teoretic și practic privind
impactul expansiunii economice asupra procesului migrațional al Republicii Moldova, în
perspectiva identificării unor soluții privind minimizarea exodului de capital uman.
Cuvinte cheie: migrație, expansiune economică, capital uman, sărăcie, remitențe,
emigrare, dezvoltare demografică, repatriere.

4
CAPITOLUL I. ABORDĂRI CONCEPTUALE ȘI EVOLUȚIA PROCESULUI
MIGRAȚIONAL

1.1. Teorii privind procesul migrațional al forței de muncă


Procesul de globalizare a fluxurilor migraționale de muncă a condiționat operarea unor
abordări fundamental noi cu privire la conștientizarea realităților migraționale. În literatura
occidentală au apărut concepții care se axează pe cercetarea proceselor migraționale ca fiind o
parte a transformărilor sociale globale. Atenția cercetătorilor și savanților a început să fie
îndreptată spre examinarea și studierea tendințelor și a profilului proceselor migraționale
internaționale, a consecințelor acestor procese atât pentru societățile-gazdă, cât și pentru țările de
origine ale luxurilor de migranți. Astfel, unii savanți occidentali se focusează pe analiza
modelului actual al fluxurilor migraționale care se intersectează și interacționează.
Migrația din punct de vedere internațional este schimbarea locului de trai a persoanelor
ori a grupurilor de persoane aparte, indiferent de motiv și cauză. Ca o cauză a migrării din țară
pot să atribuie diferiți factori: politici, ecologie proastă, economie slab dezvoltată, demografie
nesatisfăcătoare sau starea social economică bună a țării primitoare și protejarea politică a
populației din partea guvernului acesteia. Migrația internațională constituie o parte integrantă a
economiei mondiale contemporane (Anexa 1).
Putem defini emigrația ca fiind acea deplasare în teritoriu a populației în cursul căreia
este depășită un hotar administrativ-teritorială. În esență, înseamnă mișcarea între zone
administrative indiferent de distanța parcursă și de implicațiile pe care respectiva deplasare în
teritoriu le are asupra celor prinși în acest fenomen. Precizările au relevanță din punctul de
vedere al consecințelor complet diferite ale acestor fenomene demografice asupra compoziției și
distribuției populației, dar și asupra situației economice și culturale din țara respectivă.
Măsurarea migrației se poate face prin calcularea soldului migratoriu, care este diferența dintre
numărul de imigrări și emigrări. Un sold migratoriu pozitiv (situația în care numărul imigranților
este mai mare decât cel al emigranților) semnifică faptul că respectiva unitate administrativ-
teritorială exercită atracție pentru populațiile altor arii. Cu cât acest sold e mai mare, cu atât forța
de atracție e mai ridicată și se câștigă un plus de populație. Un sold migratoriu negativ (atunci
când numărul emigranților e mai mare) evidențiază lipsa de atractivitate a respectivei arii.
Pentru a înțelege specificul, conținutul și evoluția tranziției demografice și fenomenul
emigrației contemporane este necesar ca aceste componente să fie analizate din punct de vedere
ale evoluției istorice, al determinărilor obiective și subiective, cât și al aspectelor
socioeconomice.

5
În ultimii cincizeci de ani populația mondială a crescut considerabil. Evoluția și
repartizarea sa a evoluta sub influența, pe de o parte, a dinamicii populațiilor din zona lumii a
treia și, pe de altă parte, sub influența îmbătrânirii progresive a populației din zonele cele mai
bogate. Aceste state au devenit în câțiva ani dependente de cererile de imigrări. Perioada aceasta
se caracterizează prin răsturnare de tendințe și prin complexitatea extremă a mișcărilor populației
mondiale.
Drept urmare, în noiembrie 1973, Germania Federală a renunțat la orice recrutare de
muncitori străini, urmată de Franța în 1974. Mai târziu, acest lucru a fost preluat și de alte state
europene. În perioada 1975-1976 au fost prevăzute o serie de restricții, ce țineau de securizarea
frontierei, o serie de alte măsuri cu caracter financiar în scopul facilitării revenirii străinilor în
țările de origine. Această perioadă este cunoscută prin schimbarea emigrării de muncă în
emigrarea de populație. Noii „străini” sunt, de fapt, în majoritatea copii născuți pe așezămintele
europene. În acel timp recrutarea forței de muncă străine era interzisă.
Majoritatea muncitorilor de proveniență neeuropeană hotărăsc să se instaleze și să opteze
pentru reîntregirea familiei. Puțini din ei se adresau autorităților pentru a primi asistență la
reîntoarcerea în propria țară. Dar, dimpotrivă, numeroși greci, italieni sau spanioli s-au reîntors
în țările de origine la fel ca și o bună parte a muncitorilor de origine finlandeză, care părăseau
Suedia. Această mișcare a populațiilor europene se explică prin creșterea economică europeană.
Mișcarea persoanelor de înaltă calificare profesională originare din țările lumii a treia este
cunoscută ca un fenomen nou. Un mare grup de țări ca Anglia, Franța, Belgia, Olanda au primit
numeroși specialiști latino-americani, africani, asiatici, dar și din alte țări ale Europei. Fenomene
similare au loc și în alte state, spre exemplu, Statele Unite și Canada invită specialiști din țările
lumii a treia, dar și din Europa (Anglia, Olanda).
Perioada anilor 1969-1979 este cunoscută drept perioadă a exodului de creieri [31]. În
urma acestui proces în Statele Unite ale Americii numărul angajaților în medicină a înregistrat o
creștere cu 30%.
Începutul anilor “80 este influențat de creșterea masivă a numărului solicitărilor de azil
politic, ca urmare a creșterii numărului de conflicte în lume, numărul solicitanților de azil fiind
de aproximativ 8,5 milioane persoane.
În acea perioadă țările comunității europene și cele ale Europei de Nord devenise, în mod
progresiv, țări importatoare de forță de muncă din întreaga lume. Principiile de recrutare a
emigranților erau stabilite în felul următor: ex-iugoslavei care erau angajați în Franța erau
considerați de origine sârbă, cei care lucrau în Germania erau considerați de origine croată. În
Belgia cei mai frecvenți solicitanți erau italienii și turcii, în Franța, - magrebienii
(mediteraneenii).
6
Vecinătatea, relațiile istorice și limba pot fi considerați factorii principali care explicau
procesele emigrării.
Căderea Zidului Berlinului a facilitat procesul de emigrare a populației din statele
membre ale Tratatului de la Varșovia spre Occident.
Pe continentul european, începând cu anii 1990, odată cu prăbușirea Blocului regimurilor
totalitare, închise, s-a înregistrat un puternic flux de populație dinspre Est spre Vest. Acest flux
migrator care țintește Europa de Vest face parte dintr-o „răsturnare de situație”, care cândva
reprezenta punctul de plecare al celor mai consiste fluxuri de emigranți. Acum, partea
occidentală a Europei s-a transformat ea însăși în punct terminus.
Trebuie menționate și importantele mișcări în interiorul continentelor din motive etnice și
pentru a se refugia din cauza conflictelor armate. Spre exemplu, războiul din Golf a provocat
mișcări masive ale populației, care au afectat esențial echilibrul populației.
În același timp Bulgaria și România sunt un punct strategic de plecare spre Vest, mai ales
pentru emigranții din Orientul Mijlociu în drumul lor spre Europa Centrală și Germania.
Celelalte țări ale Europei Centrale cunosc fluxuri de circulație sporită, dar punctuale: polonezii,
emigranți tradiționali, continuă să plece, dar într-un număr mai mic decât înainte de prăbușirea
regimului totalitar.
Condițiile de viață decente, respectarea libertăților fundamentale ale omului, cererea
imensă de forță de muncă, perspectivele de dezvoltare economică și social-politică sunt factori
fundamentali care fac ca Europa să fie, cu predilecție, continentul care a absorbit până acum, în
anul 2011, cei mai mulți imigranți din lume: aproximativ 60 de milioane.
După 1980 asistăm și în Asia de Sud la o creștere a emigrațiilor interne în regiune, fapt
explicabil prin suprafața mare a continentului, prin tulburări social-politice numeroase din
anumite țări. Malaiezia, Indonezia și Thailanda sunt considerate țări de emigrație.
Numai recent fenomenul de emigrare către Vestul Europei a căpătat o amploare cu totul
deosebită, fenomen demografic în care este antrenată puternic și populația Republicii Moldova.
A emigra semnifică acțiunea de a pleca din patrie pentru a se stabili (definitiv sau
temporar) în altă țară, a se expatria.
La Pierre George putem găsi patru categorii de emigranți:
 emigrantul care își manifestă dorința de a-și schimba țara și, în final,
naționalitatea;
 muncitorul străin care este un emigrant temporar;
 persoanele deplasate (expulzare, repatriere, transferare) alungate din țara lor de
origine;
 refugiații care au optat pentru părăsirea țării lor.
7
Cauze ale emigrației:
 războiul sau alte conflicte armate;
 foametea sau seceta;
 epidemiile;
 sărăcia;
 corupția politică;
 criza politică;
 fundamentalismul sau intoleranța religioasă;
 dezastrele naturale;
 lipsa locurilor de muncă;
 lipsa diferitelor drepturi și libertăți.
Tipuri de emigrare:
 emigrarea umanitară (azil, refugiere);
 emigrarea oamenilor de afaceri (investitor);
 emigrarea prin sponsorizare;
 emigrarea prin contract de muncă;
 emigrarea persoanelor independente.
Emigrarea umanitară (azil, refugiere) este acceptată doar pentru categoria de persoane a
căror viață este în pericol în țara natală sau de rezidență. Fiecare caz în parte este studiat conform
normelor de tratare a refugiaților impuse de Organizația Națiunilor Unite. În general cetățenii cu
naționalitatea Republicii Moldova nu mai pot invoca acest procedeu de emigrare, deoarece
Republica Moldova este acceptată ca o țară democratică. În acest caz, dacă se solicită azil, poate
fi primit după o perioadă de timp dreptul temporar de muncă în țara respectivă. Dacă solicitarea
azilului nu s-a bazat pe fapte conforme cu normele Organizație Națiunilor Unite, cererea de azil
va fi respinsă și se va proceda la deportare. În majoritatea țărilor, rezolvarea cererii de azil se
face rapid și astfel de foarte multe ori nu se mai capătă, până la soluționarea cazului, dreptul la
muncă temporară.
Emigrarea prin sponsorizare este efectuată doar de persoanele care au rude foarte
apropiate în țara unde doresc să emigreze: soț(ie), logodnic(a), părinți, copii. Astfel, ruda va
trebui să își ia angajamentul și să facă dovadă fondurilor necesare de întreținere a emigrantului
sponsorizat. Întreținerea emigrantului se va face până la obținerea de către acesta a cetățeniei
(sau timp de 10 ani pentru Canada).
Emigrarea prin contract de muncă este posibilă doar în Statele Unite. Este necesar un
contract de muncă din partea unei Companii Americane, contract ce trebuie să aibă aprobarea
dată de U.S. Department of Labour (aprobare ce arată că străinul angajat nu ia locul nici unui
8
american). Pe baza acestui contract se obține viza permanentă de muncă, iar după 1 an de muncă
în Statele Unite se poate cere rezidența permanentă (Green Card-ul). Migrația externă pentru
muncă - spre deosebire de emigrație /imigrație are caracter temporar, durata acesteia variind în
limite largi (de la câteva săptămâni /luni până la câțiva ani) și un presupune schimbarea
definitivă a reședinței. Cei implicați în mișcarea migratorie legală și/sau contingentată fac
parte, de regulă, din trei mari categorii de forță de muncă:
a. forță de muncă de înaltă calificare, cu competențe validate în domenii de vârf ale științei
și tehnologiei, ca și în unele servicii, cum sunt cele de învățământ, sănătate.
Această categorie recrutată direct, adesea chiar din ultimii ani de studii sau prin
organisme specializate din Republica Moldova sau străine - are și cele mai multe șanse de a
obține contracte pe termen lung și în final de a obține dreptul de stabilire în țara gazdă. În plus,
se încadrează în categoria de vârstă 25 - 40 ani, considerată cea mai creativă și productivă;
b. forța de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare care acoperă o gamă largă
de activități și profesii, cum sunt:
 constructorii - categorie de forță de muncă cu tradiție de a munci în străinătate,
bine cotată pe piețele occidentale (Germania, Israel);
 personalul para medical (asistente medicale), pentru care cererea angajatorilor din
diferite țări este în creștere (Italia, SUA, Canada, Elveția);
 personal hotelier și de alimentație publică, de asemenea solicitat pe anumite piețe
occidentale;
c. forță de muncă necalificată sau semicalificată în activități din agricultură (în perioade de
recoltare), în salubritate, construcții etc. (Spania, Portugalia, Grecia).
Există și o destul de puternică mișcare migratorie pentru muncă necontrolată, nici în țara
de plecare (Republica Moldova) și nici în cea de primire. O bună parte a acestora lucrează
temporar, pe o perioadă nedefinită, cel mai adesea fără forme legale, pe piața subterană a muncii
din țările de destinație. Condițiile de muncă și viață oferite și acceptate nu sunt dintre cele mai
bune, situându-se mult sub standardele oferite forței de muncă autohtone. Firmele agreează
această formă de ocupare deoarece costurile salariale sunt mai reduse, aportul muncii acestor
lucrători la sporirea competitivității firmei respective fiind însemnat.
Emigrarea persoanelor independente este posibilă pentru orice persoană care
îndeplinește sistemul de evaluare impus de Ministerul de Emigrare a țării respective. Sistemul de
evaluare în vederea emigrării este general valabil, indiferent de naționalitate, etnie, sex, religie.
Dacă se îndeplinește punctajul de emigrare, atunci se poate depune dosarul de emigrare, se
plătesc taxele aferente, și cu certitudine se emigrează în intervalul de timp specificat de fiecare
țară. Emigrarea se face cu întreaga familie dependentă de titularul cererii de emigrare (soț(ie) și
9
copii necăsătoriți până în 19 sau 18 ani). Titularul cererii de emigrare este persoana din familie
care va trebui să întrunească punctajul cerut pentru emigrare, ceilalți dependenți nu. În momentul
emigrării, toți membrii familiei obțin rezidența permanentă a țării respective, deci toate drepturile
cetățenești. Rezidența își pierde valoarea dacă nu este folosită cel puțin 6 luni pe an în țara în
care s-a emigrat. Dar, după ce se obține cetățenia țări în care s-a emigrat, atunci aceste drepturi
sunt pe viață.
Cei mai mulți emigranți politici sau economici își schimbă traiul în noile regiuni sau țări
însoțiți de toți membrii familiilor lor, sperând să găsească condiții mai bune de muncă, o piață a
muncii mai dezvoltată sau pur și simplu un climat de pace. De-a lungul istoriei, numeroși
emigranți s-au reîntors în patriile lor, după ce au reușit să strângă suficienți bani în țările de
adopție. În unele cazuri, emigranții își schimbă traiul în țări care se deosebesc profund de țările
de origine prin tradițiile culturale, economice sau religioase. În astfel de cazuri, emigranții
încearcă de cele mai multe ori să-și păstreze cultura, tradițiile sau limba, pe care de cele mai
multe ori le transmit urmașilor.

1.2. Aspecte generale privind evoluția procesului migrațional


Primele aspecte legate de analiza economică a fenomenului migrațional au apărut încă în
secolul al XVII-lea și pot fi întâlnite în lucrarea economistului scoțian A. Smith „Avuția
națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei”, apărută în 1776, în care autorul observă că
exista o mare diferență salarială între zonele rurale și urbane în Marea Britanie din acea perioadă,
ceea ce a condus la declanșarea unei mișcări de proporții a populației ca răspuns la dezechilibrul
în cauză [22, p. 29].
Noțiunea de „migrație” a fost introdusă pentru prima dată în circuitul științific de către
savantul englez E. Ravenstein în studiul său „Legile migrației”, publicat în 1885. Deși lucrarea
se concentrează pe analiza datelor doar din Marea Britanie, cercetătorul a reușit să formuleze o
serie universală de „legi ale migrației”, care au fost ulterior incluse în legi suplimentare. În
conformitate cu legile lui Ravenstein, cauza primară a migrației este însoțită de oportunități
externe; volumul migrației descrește odată cu distanța; migrația se desfășoară în valuri, nu printr-
un flux continuu; marile orașe îi absorb pe imigranți; golul lăsat de primul strat migrator îi atrage
pe migranți din cercul exterior; părăsirea unei zone de către un migrant atrage un migrant din
zona din vecinătatea imediată; curentul migrator atrage un contracurent al migrației; migranții
care străbat distanțe mari se îndreaptă spre centre industrial-comerciale; locuitorii orașelor
migrează mai puțin decât cei din zonele rurale; bărbații migrează mai puțin decât femeile; toți
oamenii simt nevoia să-și amelioreze condițiile materiale de viață [38]. Cauza generală a

10
migrației, în opinia lui Ravenstein, este diferența de dezvoltare dintre zona de plecare și zona de
sosire. Ravenstein a propus și o tipologie a migranților: locali, pe distanțe scurte, pe distanțe
lungi, stadiali (parcurg distanțe mari, dar în stadii mici), temporari etc. [38].
La începutul secolului al XX-lea, în rezultatul interesului sporit al savanților față de
impactul industrializării și urbanizării asupra comportamentului social al individului, o atenție
deosebită a început să fie acordată subiectelor legate de cercetarea fenomenului migrației.
Abordarea sociologică clasică a proceselor migraționale este prezentă în lucrarea cercetătorilor
occidentali W. Thomas și F. Znaniecki „Țăranul polonez în Europa și America” (1918 – 1920),
în care, în baza metodelor calitative, se analizează consecințele proceselor migraționale [32].
Una dintre abordările tipice ale formelor istorice ale migrației a fost propusă de renumitul
sociolog german W. Sombart, care a elucidat legăturile dintre coloniști și dezvoltarea „spiritului
capitalist” și a determinat tipurile particulare și în masă ale migrațiilor [33]. De asemenea, o
atenție sporită în ceea ce privește cercetarea migrației a fost acordată în perioada 1920 - 1930 de
teoreticienii Școlii de la Chicago R. Park și R. McKenzie, care au înaintat ideea că migrația
adeseori se manifestă drept indicator și accelerator al mobilității sociale (mobilitatea spațială a
familiilor, indivizilor, instituțiilor). Subiectul migrației a fost abordat de savanții americani și în
procesul de elaborare a noțiunii de „personalitate marginală” care, în opinia lui Park, reprezintă
rezultatul dezvoltării tipului modern de societate, căruia îi este caracteristică intensificarea
maximă a mobilității și migrației [29]. În baza legilor lui Ravenstein, savantul american G. Zipf a
elaborat modelul gravitațional al migrației, care formulează argumentat constatarea că volumul
migrației este cu atât mai mare, cu cât mai mare este numărul populației în comunitățile de
origine și de destinație. Ideea principală, care fundamentează ipoteza în cauză, presupune că
unele categorii de persoane pot beneficia, în locurile de origine, de oportunități salariale ce
depășesc nivelul salariilor câștigate în prezent, fără costuri de migrație și în comunități
alternative.
Prin urmare, astfel de persoane vor migra. De asemenea, ca urmare a creșterii populației
în comunitățile de destinație, cantitatea și calitatea oportunităților de angajare se va majora, ceea
ce va condiționa intensificarea fluxurilor migraționale [22, p. 30 – 31].
Dacă pînă la mijlocul secolului al XX-lea teoria migrației a fost preponderent focusată pe
studierea migrației interne, fiind strâns legată de modelele de localizare din domeniul economiei
regionale și geografiei economice, atunci, începând cu mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut
migrația internațională de muncă reprezintă subiectul cercetărilor academice vaste. Cercetătorii
au încercat să măsoare amploarea sa, să definească caracteristicile sale dominante și, în special,
să evalueze contribuția sa la dezvoltarea socioeconomică a țărilor. De exemplu, S. Stouffer,
autorul teoriei oportunităților vicariante, în lucrarea sa „Oportunitățile care intervin: o teorie
11
referitoare la mobilitate și distanță” (1940) formulează legea oportunităților, care constată că
numărul migranților variază direct proporțional cu spațiile alocate. De exemplu, dacă într-un loc
e nevoie de 5-10 persoane, atunci nu se constituie motivația migraționistă. Însă, daca în acel
spațiu e nevoie de 100-500 de persoane, atunci se declanșează procesul migrației [38]. De
asemenea, Stouffer adaugă că numărul de migranți care se mișcă din orașul (i) în orașul (j) este
direct proporțional cu oportunitățile accesibile în (j) și invers proporțional cu numărul de
oportunități care intervin între (i) și (j) [38].
Sfârșitul anilor 1970 ai secolului trecut și, mai pregnant, al anilor 1980 ai secolului trecut
ar putea fi considerat intervalul în care are loc regândirea corpusului teoretic utilizat până atunci
în domeniul migrației internaționale în virtutea provocărilor pe care lumea migrației le punea în
fața specialiștilor în domeniu [4, p. 110 - 111]. Ipoteza tranziției mobile, formulată de W.
Zelinsky în 1971, reprezintă o încercare de teoretizare a migrației pe scară largă, ce racordează
schimbările în procesul de migrație și în comportamentul de mobilitate la diferite stadii ale
procesului de modernizare. Aceste modele de migrație și mobilitate au fost exprimate prin
intermediului a cinci etape bazate pe experiența istorică europeană:
1. Societățile tradiționale premoderne: procesele migraționale foarte limitate, se atestă
doar mișcările locale, de exemplu, în scop de căsătorie sau de vânzare a producției agricole;
2. Societatea de tranziție timpurie: migrația rural-urbană în masă; emigrația spre
destinațiile atractive de peste hotare în scop de colonizare sau acomodare;
3. Societatea de tranziție târzie: reducerea semnificației migrației rural-urbane și a
emigrației; creșterea diferitor forme de circulație, de exemplu naveta;
4. Societatea avansată: migrația de tip rural-urbană este substituită de migrația
interurbană, migrația în masă a lucrătorilor de calificare scăzută din țările mai puțin dezvoltate;
circulația internațională a migranților de calificare înaltă și a profesioniștilor; circulație internă
intensă atît în scop economic, cât și de turism;
5. Societatea viitoare super-avansată: sisteme de comunicații și de livrare mai bine
dezvoltate pot aduce la descreștere, într-o anumită măsură, a circulației umane; migrația internă
va avea caracterul inter- sau intra-urban; continuarea migrației forței de muncă de calificare
scăzută din țările mai puțin dezvoltate; posibilitatea introducerii unor sisteme de control al
proceselor migraționale [26, p. 14-16].
În conformitate cu opinia lui R. King, modelul lui Zelinsky a anticipat dezbaterile curente
cu privire la migrație și dezvoltare; el a integrat diferite forme ale migrației și mobilității într-un
cadru unic și, prin urmare, a prefigurat unele aspecte ale paradigmei mobilităților post-2000.
Totodată, el a prevăzut rolul tehnologiilor și comunicațiilor avansate în substituirea unor forme
de mobilitate [26, p. 14-16]. Însă, în opinia noastră, modelul dat este retroactiv, fiind reprezentat
12
de o conceptualizare demodată a procesului de dezvoltare, care a fost aplicată doar în cazul
experienței istorice a statelor avansate.
Teoria economiei neoclasice, fondată de J. Arango și utilizată inițial la explicarea
deplasărilor interne ale populației, a devenit una dintre construcțiile teoretice majore din
domeniul migrației internaționale în perioada 1960–1970 [4, p. 93 - 114]. Teoria dată se
concentrează pe diferențele dintre salarii și condițiile de angajare, precum și pe costurile
migrației. În general, migrația este concepută ca o decizie individuală luată cu scop de
maximizare a veniturilor [26, 180-186]. Conform acestei teorii, migrația internațională se
declanșează ca urmare a diferențelor dintre cererea și oferta de muncă în diverse zone geografice
(țări, în cazul migrației internaționale), reflectate de diferențele între nivelul salariilor și
veniturilor [34, p. 283 - 296]. Respectiv, salariile mici sunt rezultatul excedentului relativ de
forță de muncă, iar cele mari sînt o consecință a deficitului relativ de forță de muncă. Ca urmare
a diferențelor evidențiate mai sus, forța de muncă, ponderată de un contraflux al investiției de
capital, este transpusă în migrație prin mobilitatea specialiștilor de calificare înaltă. Acest fapt
vizează maximizarea recompensei în urma investiției lor în capital uman în cadrul unui mediu
sărac de o astfel de resursă (așa-numitul „flux internațional de capital uman”). Fluxurile de
migrație internațională devin, în concepția susținătorilor acestei teorii, mecanismele de
echilibrare a deficiențelor interne de pe piața forței de muncă la nivel global [4, p. 95].
Teoria pieței forței de muncă duale și segmentate încadrată, de asemenea, în paradigma
neoclasică și formulată în anii ʼ70 ai secolului trecut susține că economiile dezvoltate sînt
structurate astfel încît să aibă nevoie de un anumit nivel de imigrare. Din acest motiv, fenomenul
migrației internaționale constituie efectul inevitabil al modului de funcționare al pieței forței de
muncă. Reprezentantul cel mai cunoscut al curentului M. Piore argumentează că migrația
internațională constituie efectul cererii de forță de muncă inevitabil legată de caracteristicile
economiilor dezvoltate [34].
Teoria dependenței sau a sistemelor mondiale, introdusă în circuitul științific în 1974,
joacă un rol important în evoluția gândirii despre migrație impunând, în primul rând, o
schimbare de perspectivă, dezvoltată ulterior de teoria sistemului mondial prin importanța
acordată aspectelor de ordin macrostructural în apariția și dezvoltarea fluxurilor migraționale
[33]. Conform celui mai de seamă exponent al acestei teorii, sociologul și savantul american
I.Wallerstein, există trei zone geografice: țări de centru, de periferie și de semiperiferie. Ideea de
bază, de la care se pornește, este cea a dominației țărilor din centrul dezvoltat al lumii capitaliste,
care încearcă să-și întărească poziția prin penetrarea zonelor subdezvoltate în căutarea de materii
prime, prin forța de muncă ieftină, piețe noi de desfacere. Din punct de vedere al migrației,
principalul efect îl prezintă apariția unei categorii de indivizi desprinși de comunitatea
13
tradițională („uprooted” – termen în engleză), care migrează, în căutarea unei vieți mai bune,
către țările economic dezvoltate. Orașele globale sau centrele de concentrare a activității
economice (de decizie) la nivel mondial, prin cererea mare de forță de muncă la extremele
ierarhiei ocupaționale (calificare înaltă versus necalificare), sînt o destinație atractivă a
migranților din lumea a treia, condiționînd, în același timp, retragerea localnicilor cu calificare
modestă [4, p.103].
Cercetătorul român M. Constantinescu consideră că unul dintre meritele teoriei
respective, în contextul în care a apărut și s-a extins, este de a scoate în evidență la scară globală
factorii de natură structurală implicați în apariția și dezvoltarea fluxurilor migrației
internaționale. Însă, teoria dată are caracter general descriptiv, ceea ce îngreunează testarea
multora dintre afirmațiile sale, cum ar fi ce se întâmplă cu indivizii odată ajunși în țară de
destinație, de unde apar în aceste condiții migranții reîntorși sau cei circulatorii [4, p. 103 - 104].
Modelul neoclasic interpretează migrația drept un fenomen de autocorecție, care conduce
spre un echilibru nou, conform căruia diferențele salariale încă mai constituie motiv al migrației.
Prin urmare, teoria dependenței interpretează situația aceasta drept un fenomen de autoperpetuare
ce reproduce inegalitățile prin intermediul mecanismului de cauzare cumulativă [26, p. 16 - 18].
Teoria cauzării cumulative a fost utilizată pentru a explica perpetuarea migranților mexicani în
SUA. Un volum semnificativ al eforturilor de cercetare [34] a fost rezervat pentru a demonstra
impactul pe care îl exercită extinderea rețelelor de migrație asupra probabilității și perpetuării
fenomenului cercetat (Anexa 2).
Ideea centrală o reprezintă rolul esențial jucat de rețelele de migrație care îi relaționează
pe migranții din țările de destinație cu potențialii migranți din comunitățile lor de origine. Rolul
acestor rețele în procesul de migrație se manifestă, deseori, prin existența unui membru al
familiei și/sau a unui prieten din aceeași comunitate, care sînt migranți. Rețelele respective reduc
costurile migrației prin asigurarea potențialilor migranți cu informația necesară despre procesul
de imigrare, despre disponibilitatea serviciilor și despre cazarea la locul de destinație. Partea
avantajoasă a acestui proces este tendința migrației de a modifica structurile comunității, astfel
încît să genereze migrația suplimentară, contribuind, în acest mod, la cauzarea cumulativă a
migrației [36].
Concomitent, considerăm că teoria cauzării cumulative a migrației este limitată de faptul
că ea poate explica doar rezultatele migrației (de exemplu, volumul și diversitatea socio-
demografică a curentelor de migrație) din punct de vedere al comunităților de origine a
migranților (Anexa 2). De exemplu, nu este clar dacă rezultatele prezise în conformitate cu
postulatele teoriei respective ar trebui să se materializeze și în punctele de destinație a
migranților. Această lacună își trage rădăcinile din natura parametrilor de cercetare (cel puțin în
14
Statele Unite ale Americii) și a datelor disponibile în perioada 1980-1990, când a fost dezvoltată
teoria în cauză [35].
În același timp, atât teoria dependenței sau a sistemelor mondiale, cât și teoria cauzării
cumulative, care, convențional, se încadrează în abordarea sistemică, au fost considerate drept un
cadru cuprinzător și eficient de studiere a migrației (Anexa 2). În opinia lui R. King, punctul
forte al abordării sistemice constă în faptul că aceasta favorizează conceptualizarea migrației
drept un proces circular, multicauzal și interdependent, fapt ce depășește percepția anterioară a
migrației ca o mișcare lineară, unidirecțională [26, p. 20].
Teoria noii economii a migrației, apărută în 1985 și atribuită în special lui O. Stark ca
principal promotor, răspunde la două critici pertinente adresate cadrului conceptual neoclasic:
scoate individul din situația de relativă izolare (individul care decidea independent este înlocuit
de unitatea mai largă a familiei/gospodăriei), iar economicul în forma sa de diferență la nivel de
salarii (absolută sau percepută între origine și destinație) încetează de a mai juca rolul de factor
fundamental. În condițiile noii perspective, decizia de migrație, aparținînd familiei/gospodăriei,
face parte din strategia de minimizare a riscului (legat de pierderea venitului, șomaj etc.) prin
diversificarea surselor de venit (bani trimiși acasă de migranți – termenul în engleză
„remittances”) [24, p. 173-178]. Prin urmare, una dintre consecințele importante ale fenomenului
la nivel comunitar este creșterea probabilității de migrație în gospodăriile fără migranți ca urmare
a rearanjării pozițiilor în distribuția de venituri și a amplificării deprivării relative. Totodată,
calculul rațional de reducere a riscului este greu de acceptat ca ipoteză pentru decizia de migrație
în faza de declanșare a procesului, cînd riscurile și costurile asociate migrației internaționale (în
special în forma sa clandestină) sînt ridicate. Dacă o gospodărie se implică într-o strategie de
reducere a riscurilor prin trimiterea unuia dintre membrii săi la muncă în străinătate (și integrarea
banilor primiți ca sursă constantă în buget), atunci este rațional să o facă în momentul de
reducere a costurilor migrației (în urma dezvoltării rețelelor), adică în faza de maturitate a
fluxului.
Teoria rețelelor de migranți, formulată de M. Boyd, M. Douglas și J. Arango [34], F.
Cases [23] în a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului trecut, își propune să explice fenomenul
migrațional prin evidențierea caracterului său dinamic și cumulativ. În migrația internațională
interesul pentru rețelele de migranți se impune odată cu manifestarea și conștientizarea la nivelul
cercetării științifice a modificărilor fenomenului la scară globală [4, p. 104-105]. Imaginea
propusă este una a spațiilor interconectate: spațiul de origine (cel mai adesea considerat în formă
de comunitate) și spațiul de destinație (privilegiat, abordat în formă de comunitate etnică de
imigranți).

15
Relațiile sociale condiționează legăturile, furnizând potențialilor migranți/migranților
acces la informație, sprijin la identificarea aranjamentelor celor mai sigure și ieftine de depășire a
interdicțiilor de intrare în spațiul țării de destinație, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă și a
unei locuințe și, eventual, a mijloacelor de trai pentru perioada de început a căutărilor, pentru
suport emoțional și social [4, p. 105].
Teoria instituțională, formulată în anii 1990 ai secolului trecut de cercetătorii
internaționali ca D. Massey, J. Arango, G. Hugo, A. Kouaouci, A. Pellegrino, E.J. Taylor, este
încă în fază incipientă. Abordarea dată se centrează pe studiul instituțiilor care apar și se dezvoltă
în cadrul și, exclusiv, ca rezultat al fluxurilor de migrație. Categoria este extrem de eterogenă,
incluzând, pe de o parte, organizațiile voluntare ce asigură imigranților suport, militând pentru
drepturile acestora. Pe de altă parte, sînt agenții care facilitează intrarea, transportarea, găsirea
unui loc de muncă, locuințele, obținerea actelor etc. în țara de destinație. Agenții speculează
oportunitățile economice oferite de diferența dintre numărul mare de indivizi care doresc să
emigreze și restricțiile de intrare/muncă/ședere/legalizare din majoritatea țărilor dezvoltate [34,
p. 44]. Ideea centrală a abordării constă în faptul că dezvoltarea laturii instituționale a unui flux,
combinată cu existența rețelelor de migranți, conferă independența procesului în raport cu mediul
în care se desfășoară, constituind elementele fundamentale pe care se bazează caracteristica sa de
autosusținere [4, p. 105 - 106].

1.3. Efectele procesului migrațional asupra dezvoltării economice


În societatea democratică a contemporaneității noastre, fenomenul migrației cunoaște
valențe necunoscute în vreuna din societățile anterioare. Tocmai liberul arbitru și dreptul la auto-
determinare, atât de mult exploatate de societatea sec. XX, a ridicat posibilitatea interpretării
emigrației și ca posibilitate ultimă de sancționare a guvernării falimentare a unei națiuni.
Desființarea frontierelor ca și obstacole în calea liberei circulații a cetățenilor Europei Apusene a
fost posibilă numai în condițiile stabilității economice din țările semnatare și a oportunităților
egale de muncă și viață. Există toate motivele să credem că situația imigranților, oricare ar fi țara
lor de origine, se va schimba dramatic în următoarea perioadă, iar numărul imigranților legali și
ilegali va scădea vertiginos.
Prin urmare, atât prin definiția termenului, cât și prin aplicația lui concretă în istoria
umanității, emigrația reprezintă o opțiune viabilă pentru fiecare persoană. Emigrarea nu este o
decizie simplă. Considerăm că situațiile concrete de viață pot să fie variate, de la un caz la altul,
tot la fel cum procesul maturizării spirituale este specific pentru fiecare om în parte.
Emigrația reprezintă un fenomen care se amplifică cu mare viteză, principalul motor al
acesteia fiind globalizarea. Potrivit Diviziei Populației a Națiunilor Unite, migrația internațională
16
însumează peste 200 de milioane de persoane, dublu față de acum 25 de ani. Înaintea anului 1989
se emigra în special din cauze etnice, peste 60% dintre emigranți fiind de alte naționalități, în
special germani, unguri, și evrei, țările principale de destinație fiind Germania, Ungaria, Israel,
dar și Statele Unite ale Americii. Anul 1992 reprezintă din punct de vedere cantitativ vârful
emigrației contemporane a Republicii Moldova. Deschiderea hotarelor și plasarea evoluției țării
pe o traiectorie incertă au determinat aproape 10.000 de moldoveni să părăsească țara. Migrația
ilegală s-a dezvoltat pe parcursul anilor ’90, când un număr din ce în ce mai mare de cetățeni ai
Republicii Moldova încercau să ajungă în țările Uniunii Europene în căutarea unui loc de muncă
pe piața neagră sau chiar să se implice în alte activități ilegale. În anul 2010, migrația ilegală s-a
depășit cu aproximativ 20-30 % migrația legală.
Migrația forței de muncă înalt calificate afectează în mod diferit țările care se confruntă
cu un astfel de fenomen. Actualmente, la nivel mondial, există o cerere din ce în ce mai mare de
personal înalt calificat, iar faptul că specialiștii de top ai Europei aleg să emigreze cu precădere
către Canada și SUA, reprezintă una din problemele cele mai importante cu care se confruntă
Europa. Deși mulți indivizi bine calificați aleg să trăiască și să muncească în alte țări decît cea
natală, fie în căutarea unor venituri mai bune fie a unor condiții de viață mai bune, ei nu reușesc
neapărat să acceadă la ocupațiile anterioare emigrării, sau, pur și simplu aleg să desfășoare alte
ocupații. Acest fenomen a primit denumirea de irosire a inteligenței. În ultimii ani în dezbaterile
internaționale pe această temă a început să fie utilizat un alt concept, și anume acela de schimb
de specialiști (brain exchange). În cazul Republicii Moldova, putem deci vorbi cu adevărat
despre un exod al creierelor? În anul 2010, 26,4% dintre cei care au decis să-și schimbe țara de
rezidență sunt persoane cu studii superioare, iar 53,8% sunt absolvenți de studii liceale sau
postliceale.
Astfel, exodul specialiștilor cu ocupații intelectuale devine o problemă importantă pentru
piața muncii din Republica Moldova [8, p. 19], deoarece chiar și un număr redus de actuali
emigranți cu ocupații intelectuale ar putea fi în fapt foarte important pentru redresarea deficitelor
existente în prezent pe piața forței de muncă. Majoritatea lucrătorilor migranți au acces la cele
mai scăzute salarii de pe piața de muncă respectivă, ceea ce le afectează standardul de viață în
țara de destinație. În unele cazuri, calitatea vieții migranților în țara de destinație se dovedește a
fi inferioară celei pe care aceștia o aveau înainte de a părăsi Republica Moldova. Prestând muncă
nedeclarată, migranții se expun diferitelor riscuri de abuz și exploatare, sau chiar pericolului de a
deveni victime ale traficului de ființe umane și rețelelor de crimă organizată.
Fenomenul emigrației a stârnit deja multe controverse nu numai în cercurile politice, ci
chiar și în cele mai intime straturi ale societății, adică la nivel interpersonal, divizând fizic și
emoțional prieteni, familii și comunități. Participarea la un asemenea dialog nu este deloc simplă,
17
din pricina complexității subiectului și a implicațiilor sociale care le compară. Păreri diferite
aruncate dintr-o parte în alta a baricadei sunt în general cunoscute:
 unii au dovedit dezinteres pentru oportunitățile de realizare profesională în apus dar
alții le-au căutat cu prea multă pasiune;
 unora le lipsește "sângele rece" necesar unei hotărâri atât de radicale, preferând
păstrarea habitatului originar, dar alții nu au arătat nici măcar o părere de rău când și-
au părăsit patria, plecând fără să întoarcă privirea;
 unii s-au complăcut cu un nivel de trai scăzut, dar alții nu s-au mulțumit doar cu pâine
și ciorbă lungă;
 unii au demonstrat lipsa de inițiativă și de creativitate, dar alții n-au vrut să accepte
condamnarea fatalistă de a nu reuși material și profesional în viață;
 unii și-au acceptat "destinul", dar alții au dorit oportunități egale între membrii
societății;
 unii au supraviețuit tristei priveliști de a-și vedea copiii subnutriți și bolnăvicioși, dar
alții au dorit condiții mai decente de viață pentru copiii lor.
Se cunoaște prea puțin faptul că emigrarea presupune în multe instanțe circumstanțe mai
puțin plăcute. Emigrarea este însoțită de un supra-optimism orb care percepe doar elementele
propice unei astfel de decizii. Există persoane care au părăsit Republica Moldova motivând cu
rezolvarea unor probleme medicale și nu au reușit să și le rezolve, ci, din contra și-au creat și alte
probleme, și mai mari, de natură financiară. Există persoane care, pentru a mânca o pâine mai
bună, muncesc “la negru” printre străini (Italia, Spania, Grecia,), s-au infiltrat în comunitatea
europeană folosind călăuze și, ascunzându-și identitatea, au ajuns să muncească din greu în
Europa Apuseană cu speranța (realizabilă pentru foarte puțini) că, odată și-odată, vor intra în
legalitate și-și vor duce toată familia cu ei, sau vor începe o familie nouă [39]. Există și persoane
care, după ce au fost prinși de poliția de frontieră, s-au îmbolnăvit mental așteptând să scape din
chinurile unei monotonii terminale de lagăr. Există oameni care au plecat cu acte în regulă să
presteze în străinătate servicii pe care nu le-ar fi prestat niciodată în patrie, sau cărora li s-a
promis un anumit standard al muncii și s-au întâlnit cu un altul, inferior celui promis. Emigrarea
este particularizată pentru fiecare caz în parte. Indiferent de circumstanțele luării deciziei de
emigrare, aceasta nu este o soluție instant. Probabil că, generația tânără a Republicii Moldova de
astăzi este lamentabil de comodă și disperat de indiferentă, tocmai pentru că nu cunosc
semnificația cuvintelor "deportare" sau "suferință" și nu au trăit aceste stări în viața proprie.
Emigrarea joacă un rol important în creșterea populației.

18
Efectele cele mai profunde care apoi vor avea ample reverberații, sunt cele culturale.
Mulți dintre cei care pleacă să muncească trec pentru prima oară hotarul. Este un fel de ciocnire a
civilizațiilor. Unii dintre ei își aduc apoi copiii, rude, prieteni, înființează adevărate colonii.
Emigrarea este un fenomen demografic extrem de complex care înglobează diverse cauze foarte
greu de stabilit, în special deoarece în urma migrațiilor ilegale, a deghizărilor în activități
turistice sau de altă natură, este foarte complicat de obținut date veridice, îndeosebi în cazul
statelor slab dezvoltate. Ființele umane mereu sunt preocupate de căutarea unui loc de trai mai
bun, deoarece, după cum subliniază Pierre George: „Sursa celor mai inevitabile inegalități între
ființele umane este locul lor de naștere” iar odată cu migrațiile se încearcă să se depășească
această inegalitate. Există diferite tipuri de motive care influențează asupra deciziei personale
sau familiale de a schimba locul de trai. Teoriile care abordează toți acești factori sunt cunoscute
sub numele de teoria push (de îndepărtare) și teoria pull (de atracție), și aparțin profesorului
Ernest G. Ravenstein. Abordând factorii determinativi ai fluxurilor migratorii trebuie să facem
distincție între factorii de expulzare sau de aprovizionare și factorii de atracție sau a cererii: se
consideră factori de expulzare acei factori care provin din țara de origine și afectează persoanele
fizice încurajându-le să ia decizia de a emigra. Factorii de aprovizionare cuprind trei etape
diferite de clasificare: factori de aprovizionare legate în exclusivitate de țara de origine, de țara
gazdă sau de ambele. Se consideră factori de atracție acei factori care provin din țara gazdă și
atrag sau motivează persoanele fizice care au reședința în țările în curs de dezvoltare să ia decizia
de a emigra. Factorii de cerere, în mod evident, au o singură etapă de clasificare: factori de cerere
strâns legați de țara gazdă. Emigrarea poate avea consecințe directe sau indirecte atât asupra
statelor sau zonelor de emigrare, cât și asupra statelor de imigrare, și în ambele cazuri, pot avea
efecte atât pozitive, cât și negative.
În ultimele șase decenii emigrația a cunoscut multe schimbări. Multe țări membre a
Uniunii Europene în ultimul timp au început să se transforme în societăți receptoare de imigrați
și să dispună de o rată sporită a natalității. După cel de al Doilea Război Mondial, necesitatea
forței de muncă a făcut ca multe state europene să implementeze măsuri, transformând treptat
sistemele lor într-un spațiu care ar putea primi lucrători ce proveneau din alte state europene mai
puțin dezvoltate precum Portugalia, sau suprapopulată Italiei, care se deplasau, în principiu, către
Germania și Franța. Îngrijorarea comunității vizavi de fenomenul imigrației este destul de
motivată, în special din cauza necesității de a materializa obiectivul unui spațiu fără frontiere
interne, în care ar rămâne absolut garantată libera circulație a persoanelor. Acest spațiu al
libertăților ar putea fi acceptat de către state doar în schimbul unor măsuri compensatorii care ar
asigura un nivel optim de securitate în interiorul său. El necesită atât consolidarea frontierelor
externe, cât și adoptarea măsurilor în domeniul azilului și al imigrației. Teama de fluxul și
19
prezența masivă a cetățenilor statelor terțe, fie din motive economice, fie de persecuție, va
condiționa într-un mod negativ natura măsurilor luate printr-un anumit caracter restrictiv.
Din mai 2000 până în prezent, a avut loc o dezvoltare importantă a politicii migratorii
europene. Unele din principale linii ale acestei evoluției au fost următoarele:
 legislația dezvoltată în materia controlului frontierelor, gestiunea fluxurilor și lupta
împotriva imigrației ilegale;
 extrateritorializarea politicii migratorii europene;
 miza pe o imigrație de scurtă durată;
 miza pe o imigrație foarte calificată;
 intenții timide în materia integrării imigranților.
Politica migrațională este o politică bazată într-un mod foarte explicit pe controlul
fluxurilor și a frontierelor, în același timp, ea nu poate decât să pună semne de întrebare pe unele
elemente din motivul „amenințării” drepturilor omului. Procesul contemporan de globalizare,
care a început după cel de-al Doilea Război Mondial și consolidat după prăbușirea Uniunii
Sovietice a instituit un sistem global de liberă circulație a capitalurilor, bunurilor și persoanelor.
Globalizarea a condus la două procese principale ale migrației: „exod de profesioniști”, artiști și
sportivi din țările mai sărace spre cele mai dezvoltate; muncitori necalificați din țările sărace
pentru a fi angajați la locuri de muncă considerate nesolicitate de populația băștinașă din țările
bogate (servicii de colectare a gunoiului, servicii domestice, construcții, servicii alimentare, etc.).
În mod simultan, fluxurile de capital la nivel mondial și efectul imediat al acestora asupra creării
și a anulării locurilor de muncă, în conformitate cu intrarea sau ieșirea din anumite țări,
promovează într-o manieră naturală un flux de angajări în funcție de capital. Acest flux de
angajări, exprimat prin intermediul migrațiilor internaționale, sporește grație inegalităților sociale
considerabile, generate în cadrul procesului de globalizare. Astfel, globalizarea a contribuit la
circularea vicioasă a capitalului, sărăciei și emigrației forțate, restricțiile privind imigrațiile fiind
încurajate din ce în ce mai mult de către statele bogate. Ținând cont de importanța temei
respective față de drepturile umane ale muncitorilor migranți și a familiilor acestora, în punctul
dat al lucrării, într-o manieră foarte succintă este examinată opinia diferitor cercetători privind
consecințele economice ale migrației.
În ceea ce privește țările gazdă, apar discuții aprinse vizavi de impactul migrației, acestea
sunt prezentate sub trei aspecte: salariile și locurile de muncă; sistemul de securitate socială;
dezvoltarea economică.
În ceea ce privește țările de origine, sunt analizate două aspecte: efectul remitențelor;
exodul capitalului uman. Fenomenul migrației în Republica Moldova continuă să fie caracterizat
preponderent de emigrarea peste hotare a populației, mai puțin de imigrarea persoanelor de peste
20
hotare. Eforturile statului în perioada curentă sunt direcționate spre gestionarea fenomenului,
inclusiv desfășurarea reformelor instituționale direcționate în acest scop, cooperarea mai strânsă
cu Uniunea Europeană.
Odată cu declanșarea crizei economice în Europa și înăsprirea condițiilor de ședere a
migranților în Federația Rusă, una din principalele țări de destinație a moldovenilor, a devenit
deosebit de actuală necesitatea abordării problemelor migranților reveniți în țară. La întoarcere
migranții pot contribui la dezvoltarea țării de baștină atât prin implicarea lor în activitatea de
muncă, cât și prin lansarea afacerilor proprii, crearea legăturilor de afaceri între țara de origine și
cele de destinație, transferul de abilități și cunoștințe acumulate peste hotare, de tehnologii,
precum și prin transfer de idei, convingeri, standarde de viață, etc. Studiile realizate în domeniu
denotă că principalii factori de impulsionare a migranților moldoveni continuă să fie cei de ordin
economic: lipsa locurilor de muncă și/ sau salariile neatractive oferite pe piața muncii din
Moldova.
Analiza situației în domeniul migrației s-a realizat în baza unei serii de date
administrative și statistice, oferite de către diferiți producători de date. O serie de date
administrative ale Republicii Moldova permite analiza situației privind emigrarea autorizată cu
retragerea vizei de reședință înainte de plecarea din țară. În baza acestor date a fost estimat un
număr de circa 101,9 mii persoane care în 2016 locuiau peste hotare.
Emigrarea autorizată înregistrează tendințe stabile spre diminuare, în 2016 rata de
descreștere a fluxului emigrării autorizate față de 2008 a constituit –63 procente. Fenomenul este
mai pronunțat în mediul urban față de cel rural, emigrează autorizat mai multe femei decât
bărbați. Preponderent pleacă din țară persoane tinere, instruite, cu studii medii de specialitate sau
mai sus. Țările principale de destinație sunt Ucraina și Federația Rusă care cumulează aproape
70 procente dintre emigranți. Printre alte țări cu ponderi semnificative ale emigranților sunt
menționate Germania, Israel, SUA, Belarus, Republica Cehă.
O sursă importantă, care oferă posibilitatea estimării volumului emigrării internaționale
este informația DPF despre perioada aflării persoanelor în afara țării, în baza înregistrărilor
traversării frontierei de stat. Conform acestei surse la sfârșitul anului 2016 un număr de 358,9
mii persoane se aflau în afara țării mai mult de 12 luni, circa 64% dintre aceștia au vârstă de 15–
44 ani, femeile constituind cu 13,7 procente mai mult decât bărbații. S-a înregistrat o tendință de
creștere în 2016 în comparare cu 20010 a numărului copiilor care locuiesc peste hotare timp de
12 luni și mai mult. Datele MAEIE obținute de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale
RM peste hotare relatează că la finele anului 2013 peste hotare se aflau circa 819 mii persoane,
indiferent de durata aflării acestora în țările de destinație. Conform datelor menționate 68,4
procente se aflau în Federația Rusă, 18,2 procente - în Italia. Migrarea temporară/circulară în
21
scop de muncă, cu intenția de a reveni acasă, este estimată în baza datelor AFM. Datele cercetării
relatează asupra unui număr de circa 300 mii persoane care într-un anumit timp s-au aflat la
muncă în afara țării în perioada 2010-2016. Profilul Migrării temporare este diferit în comparare
cu a Emigrării autorizate. Preponderent migrează la muncă populația din mediul rural care
constituie circa 72 procente, iar caracterul masculin al acestui tip de migrație este deosebit de
pronunțat. Numărul bărbaților depășește numărul femeilor. În general, principalele țări de
destinație au continuat să fie Rusia și Italia, însă distribuția pe sexe este diferită. Pentru 78,7
procente dintre bărbați țara de destinație a fost Federația Rusă, pentru 5,6 procente – Italia, în
cazul femeilor distribuția este mai uniformă cu 45,7 procente – pentru Federația Rusă și 33
procente – pentru Italia. În ceea ce privește structura pe vârste a migrației se observă prevalența
semnificativă a celor de 15–44 ani, care cumulează circa 78 procente din totalul migranților
temporari. Jumătate dintre migranți sânt persoane cu studii medii (liceale, gimnaziale), încă circa
40 procente constituie cei cu studii medii specializate și studii profesionale.

22
CAPITOLUL II. ANALIZA FLUXURILOR MIGRAȚIEI FORȚEI DE MUNCĂ A
CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONDIȚIILE EXPANSIUNII
ECONOMICE
2.1. Analiza fluxului migrațional al forței de muncă al Republicii Moldova
Migrația populației, unul dintre cele mai complexe fenomene demografice, exercită o
influență considerabilă asupra dezvoltării economice și sociale a statului, a distribuției populației
și resurselor umane, dezvoltării habitatului uman.
Deseori același tip de migrație poate fi provocat de mai mulți factori ce concurează în
funcție de condițiile specifice fiecărei etape din istoria dezvoltării societății umane. Factorii care
influențează intensitatea și direcțiile migrației populației sunt foarte diverși și complecși și se
grupează în factori economici, sociali și psihologici, demografici, naturali, sanitari, educaționali,
culturali etc.
Migrația internă a populației, ca parte componentă a întregului proces de migrație, se
manifestă în dependență de condițiile de dezvoltare a statului la fiecare etapă. Odată cu reforma
statisticii migrației populației, anii 1994-1995, a fost stopată evidența acestui segment al
migrației populației Republicii Moldova. Din această cauză este dificilă efectuarea unor studii
privind intensitatea și direcțiile principale ale migrației interne a populației.
Dacă e să ne referim la informația despre migrația internă a populației, putem constata
următoarele [11]:
 în migrația internă (urban, rural) anual se înregistrează circa 180-250 mii acte de
migrație, adică anual își schimbă locul de trai până la 100 mii de locuitori;
 repartizarea acestor direcții aveau următoarele valori: oraș-oraș – 27%, oraș-sat – 25%,
sat-oraș – 38% și sat-sat – 15%.
În condițiile actuale ale Republicii Moldova migrația populației solicită formarea unei noi
viziuni asupra locului migrației în dezvoltarea demografică, socială și economică a statului.
Atâta timp cât între Republica Moldova și statele dezvoltate va exista un important
decalaj economic, se vor menține și tendințele emigraționale și migrația externă va păstra
caracterul economic.
Atât emigrația, cât și imigrația modifică profund situația demografică: emigrația reduce
potențialul economic, demografic și social al societății pe termen lung. O consecință dureroasă a
emigrației sunt pierderile demografice de populație economic activă, diminuarea genofondului
demografic, dezintegrarea definitivă a multor familii prin divorț formal sau neformal, atunci
când unul din soți a emigrat pe termen lung.
Starea de lucruri în evidența migrației externe a populației nu ne oferă posibilitatea de a
efectua un studiu complex asupra acestui fenomen, deoarece evidența statisticei oficiale este
23
supusă migrația definitivă (emigrația și imigrația) populației, cu schimbarea locului de trai, adică
doar acele persoane care au statutul de imigrați (sosiți), emigrați (placați) și repatriați.

Tabelul 2.1. Numărul emigranților, imigranților și repatriaților în Republica Moldova,


(persoane)
  2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Emigranți 6446 7376 6828 7172 6988 6663 4714
Imigranți 1293 1620 2056 2070 2749 2015 2512
Repatriați 1262 1285 1131 1763 2023 2222 1678
Total 9001 10281 10015 11005 11760 10895 8904
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Din datele prezentate se observă că numărul persoanelor cuprinse în procesele


migraționale în perioada 2009-2013 este comparativ stabil (cu ușoare tendințe de creștere) în
limitele de 6-7 mii emigranți, 1,3-2,7 mii imigranți și 1,1-2 mii repatriați. Ca rezultat, fluxul
migratoriu anual reflectă o pierdere de 4-5 mii persoane, ceea ce determină reducerea
potențialului demografic național. Însă în perioada 2014-2015 se observă o ușoară descreștere
atât a emigranților, imigranților cât și a repatriaților față de perioada anilor 2009-2013.

80.00 71.61 71.74 68.18 65.17


70.00 61.16
59.42
60.00 52.94
50.00
40.00
28.21
30.00 20.53 23.38 20.39
15.76 18.81
16.02 17.20 18.49 18.85
20.00 14.37
14.02 12.50 11.29
10.00
0.00
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Emigranți Imigranți Repatriați

Fig. 2.1. Structura emigranților, imigranților și repatriaților în perioada 2009-2015


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

În urma analizei, se observă, că numărul persoanelor cuprinse în procesele migraționiste


în perioada 2009-2015 este în descreștere. Dacă în 2009 ponderea emigranților a ajuns la
71,61%, atunci în anul 2015 se observă o tendință de descreștere – 52,94%.
Direcțiile principale de emigrație sunt Federația Rusă (2-3 mii anual), Ucraina (1,5-2 mii
anual), SUA (1 mie anual), după care urmează Belarus, Germania, Israel, Italia, Franța și alte
state. În procesul de imigrație în Republica Moldova un loc însemnat îl ocupă Italia, Franța,
Turcia, Rusia (300-400 persoane anual), apoi urmează SUA, România și alte state. Cele mai
multe cazuri de repatriere se înregistrează din Ucraina, Turcia, Rusia, România, SUA.
24
15% 5%
38% Ucraina
8%
Rusia
SUA
Italia
34%
Alte
state

Fig. 2.2. Structura emigranților Republicii Moldova conform țării de destinație în 2015
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Migrația externă (internațională) a populației Republicii Moldova în prezent este destul


de diversă ca formă, tipuri și tendințe. Dacă până la începutul anilor ’90 ai secolului XX migrația
externă era orientată predominant spre Est, în spațiul ex-URSS, acum, în paralel cu direcția Est,
s-a conturat și direcția Vest. În Est o direcție prioritară o constituie Ucraina, locul secund
revenindu-i Rusiei, îndeosebi metropolelor Moscova și Sankt-Petersburg. În categoria „alte
state” ale migrației externe predomină statele Uniunii Europene (fig. 2.2.).
Lipsa unei metodologii bine puse la punct face dificilă evidența numărului populației
migratoare și a structurilor ei demografice, sociale și economice pe segmentul de migrație externă.
Sursele de informare permit de a face doar o evaluare a nivelului de instruire a migranților (Anexa 3).

22%

2%

76%

Studii superioare Studii nedeclarate Studii generale obligatorii

Fig. 2.3. Structura migranților conform nivelului de instruire, 2015


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Migrația în permanență a fost o prioritate a populației cu nivel înalt de calificare, iar


pentru populația Republicii Moldova aceasta nu este o excepție. În contingentul de migranți este
considerabilă ponderea celor cu nivel înalt de instruire, 22% au studii superioare sau fiecare al
cincilea migrant este cu studii superioare (fig. 2.3.). Ponderea covârșitoare a migranților cu studii
25
generale obligatorii (76%) are o anumită influență asupra aspectelor demografice și sociale, în
urma schimbului de migranți.
7000
6000
5000
4000
3000
2000
1000

0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Total România Ucraina Rusia SUA Germania

Fig. 2.4. Dinamica emigranților conform țării de destinație (persoane)


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Analizând dinamica emigranților conform țării de destinație (persoane), observăm că


totalurile variază de la an la an: în 2006-5747 de persoane, 2007-6049, 2008-6859, 2009-6691,
2010-6323, 2011-6113, 2012-6725, 2013-6614, 2014-5992, 2015-4147.
Conform datelor, statele înalt dezvoltate și cu largi oportunități socioeconomice sunt
prioritare în fluxul migratoriu. Printre acestea se numără Rusia și Ucraina din spațiul CSI,
Germania – în spațiul UE, iar SUA – printre statele lumii (fig. 2.4.). A scăzut ponderea
Israelului, care se afla printre primele țări de destinație în primii ani de independență. Analizând
datele statistice oficiale, pentru imigrare în Republica Moldova sunt conturate două tendințe: una
de stabilire a populației din spațiul CSI (în special din Rusia și Ucraina) și cea de-a doua – de
sosire a populației din Orientul Apropiat (lideri fiind Iordania și Siria).
La nivel mondial, se apreciază că în următorii 20 ani principalele fluxuri migratorii se vor
canaliza pe trei mari direcții:
 migrația către Statele Unite ale Americii și Canada, provenind în principal din
America Latină, America Centrală și Asia;
 migrația către Europa, în principal având ca sursă Africa de Nord, Orientul
Mijlociu, Asia, fostele țări comuniste din Europa de Est și Eurasia;
 fluxuri migratorii între țările în curs de dezvoltare (de regulă, dinspre cele mai
puțin dezvoltate spre cele mai avansate), care privesc regiunea Americii de Sud, Africa
Subsahariană, Orientul Mijlociu, Asia și regiunea Pacificului, fostele țări comuniste.
Referitor la ultimele două canale, se poate spune că acestea vor antrena cu siguranță și
Republica Moldova, fiind însă mult mai dificil de estimat care va fi amploarea, sensul și

26
intensitatea acestora. Ca țară de imigrație, Republica Moldova a cunoscut, de-a lungul istoriei
sale, diferite afluxuri de populație străină.
Aceste procese, desigur, nu au fost lipsite de momente critice (ex. valurile migratorii care
au tranzitat periodic Republica Moldova). Însă, în final, în măsura în care noii veniți nu s-au
îndreptat mai departe către alte destinații, ei s-au integrat relativ ușor în mediul social și
economic local, fără a da naștere la disensiuni majore și aducându-și propriul lor aport cultural la
specificul național. Ca o observație cu caracter general, astfel de evenimente au fost aproape
inexistente, iar cele câteva excepții au fost de mică amploare, în principal ca urmare a politicii de
stat restrictive, dar și a contextului internațional de la vremea respectivă.

Tabelul 2.2. Structura emigranților după sexe în perioada 2006-2015, persoane


Anii Bărbați Femei
2006 2968 3478
2007 2920 3672
2008 3280 4096
2009 3193 3973
2010 3093 3735
2011 3011 3674
2012 3276 3896
2013 3237 3751
2014 3138 3525
2015 2193 2521
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Analizând perioada 2006-2015, cel mai mare număr de emigranți a fost înregistrat în anul
2008 (7376 persoane). În perioada 2010-2014, emigrația s-a stabilizat în jurul unei cote anuale
de 6500-7500 de persoane; în anul 2015 se constată o nouă reducere a numărului de emigranți,
până la 4714 de persoane.
Structura pe sexe a emigranților a cunoscut variații însemnate de la un an la altul, pe
parcursul intervalului analizat. În acest sens următoarea prezentare statistică este sugestivă.

53.96 55.70 55.53 55.44 54.70 54.96 54.32 53.68 52.90 53.48

46.04 44.30 44.47 44.56 45.30 45.04 45.68 46.32 47.10 46.52

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Bărbați Femei
Fig. 2.5. Structura emigranților pe sexe în perioada 2006-2015, %
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova
27
Estimând ponderea emigranților pe sexe în perioada 2006-2015, observăm că în 2006
ponderea femeilor a fost dominantă (53,96%,comparativ cu 46,04% cât a fost ponderea
bărbaților), ulterior această caracteristică nu dispare, iar emigrația masculină devine și se
menține minoritară în toți ceilalți ani ai intervalului 2006-2015. Cea mai redusă pondere a
femeilor în totalul emigranților s-a înregistrat în anul 2014 cu 52,90%, când bărbații au
reprezentat 47,1% din total. În general însă, se poate aprecia că structura pe sexe a emigranților a
fost relativ echilibrată, pe întreaga perioadă. În continuare vom analiza numărul și structura
emigranților după grupe de vârstă.

Tabelul 2.3. Numărul emigranților după grupe de vârstă în perioada 2006-2015, persoane
Grupe de vârstă
Anul Total 0-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65-74 75-84 85 și
ani ani ani ani ani ani ani peste
2006 6446 1486 1672 1093 978 735 394 81 7
2007 6592 1459 1618 1075 958 690 553 209 29
2008 7374 1649 1941 1177 1005 731 610 247 16
2009 7166 1561 1971 1133 1000 696 543 237 25
2010 6828 1379 2061 1128 884 686 462 201 27
2011 6685 1287 2010 1022 926 708 483 232 22
2012 7172 1387 2254 1160 976 785 433 150 27
2013 6988 1404 2175 1202 927 688 395 173 24
2014 6663 2091 1784 968 806 609 264 121 20
2015 4714 1417 1117 692 547 526 247 139 29
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

În urma analizei efectuate pentru perioada 2006-2015, cel mai mare număr de emigranți a
fost înregistrat în anul 2008, cu 7376 persoane. În perioada 2010-2014, emigrația a luat o poziție
constantă cu cota de 6500-7500 de persoane; în anul 2015 se constată o nouă reducere a
numărului de emigranți, până la 4714 de persoane.
2500

2000

1500

1000

500

0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

0-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 45-54 ani 55-64 ani 65-74 ani 75-84 ani 85 și peste

Fig. 2.6. Structura emigranților după grupe de vârstă în perioada 2006-2015


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova
28
Analizând structura emigranților după grupe de vârstă în perioada 2006-2015, observăm
că tinerii sub 24 de ani au reprezentat între 23%-30% din totalul emigranților, ponderea lor
ajungând la o stabilitate de 30% în ultimii ani. Cel mai important segment de populație
emigrantă a fost reprezentat însă de persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani. Această
categorie, care prezintă și cel mai mare interes pentru piața internă a muncii, a înregistrat ponderi
de 25%-32% în total.

2.2. Impactul emigrării forței de muncă asupra sporului demografic al


Republicii Moldova

În pofida faptului că mișcarea în masă a oamenilor pe o distanță considerabilă a


reprezentat mereu o caracteristică integrantă a dezvoltării istorice, totuși viteza, scopul,
complexitatea și volumul migrației actuale la nivel mondial, în contextul de globalizare, nu au
precedent. Dacă în 1980 populația migrantă la nivel global, adică persoanele care locuiau în
afara țării lor de origine, reprezenta mai puțin de 100 de milioane de persoane sau 2,2 % din
populația lumii, atunci către anul 2005, numărul migranților a crescut la 190 de milioane de
persoane sau 2,9% din populația lumii [13].
Actualmente, la nivel global, mai mult de 214 milioane de oameni se află în mișcare,
chiar dacă, în general, creșterea numărului populației a încetinit în perioada de referință. Cu toate
acestea, conform estimărilor OIM, în cazul în care numărul populației migrante va continua să
crească în același ritm precum în ultimii 20 de ani, atunci numărul de migranți internaționali la
nivel mondial pînă în 2050 ar putea ajunge la cifra de 405 milioane [33, p. 3]. În opinia
savantului S. Castles, există o legătură mutuală puternică între procesul de globalizare și migrația
internațională a populației, luînd în considerare faptul că ambele fenomene reprezintă un proces
transfrontalier cu dimensiuni transnaționale [24, p. 219].
La nivel mondial una din 35 de persoane este migrantă, iar fluxurile anuale totale includ
5-10 milioane persoane. În Republica Moldova, proporțiile sunt mult mai reduse, dar dificil de
estimat în totalitatea lor (evidențe statistice parțiale). Dacă luăm în considerare doar efectivul de
intrări/imigranți-ieșiri/emigranți (definitive), în perioada 2000-2015, acesta a numărat peste 25
mii persoane anual. În dinamică, numărul emigranților scade iar cel al imigranților crește
(conform figurii următoare).

29
50000 1.9
45000
1.7
40000
35000 1.5
30000 1.3 Emigranţi
25000 Imigranţi
20000 1.1
Rata migraţiei definitive
15000 totale
0.9
10000
0.7
5000
0 0.5

Fig. 2.7. Dinamica emigrației în perioada 2000-2015, persoane


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Analizând dinamica emigrației totale (la 1000 de locuitori) se reduce de la 2 persoane


migrante la 1000 de locuitori la aproape o persoană în anul 2000 și 0,64 în ultimul an de analiză.
De remarcat faptul că există 2 etape de reducere semnificativă: prima în 2000-2010 când
plecările au vizat (re)întoarcerea în zonele de origine; a doua între 2010 și 2015 (și continuă)
când migrația definitivă se reduce ca importantă, fiind preferată migrația temporară.
Nu putem să estimăm fluxurile de persoane peste granițele naționale dacă nu cunoaștem
tendințele de evoluție a populației. Evidențierea contribuției migrației la dinamica populației
totale și potențialului de muncă al Republicii Moldova se poate determina prin analiza
comparativă și combinată a sporului natural și a sporului migratoriu. Potrivit statisticilor, în
perioada 2000-2015 s-au născut 0,87 milioane copii și au decedat 1,2 milioane persoane.
Reducerea populației totale cu aproape 130 mii persoane a fost amplificată prin fluxurile
migratorii care în totalul perioadei au fost negative. Evoluțiile anuale sunt negative și în scădere
pentru sporul migratoriu și oscilante și mult mai însemnate pentru sporul natural. Mobilitatea
spațială a populației, ca factor de adaptare la cerințele pieței forței de muncă, de reechilibrare a
pieței muncii în plan teritorial este redusă. Populația Republicii Moldova preferă navetismul
și/sau migrația circulatorie temporară decât strămutarea reședinței [10]. Potrivit datelor statistice,
mai puțin de o treime din populația Republicii Moldova și-a schimbat domiciliul cel puțin o dată
în viață, tendința fiind de reducere a numărului acestora. Distanța migrației prin schimbarea
domiciliului este relativ redusă. Din totalul acestora, cca 48% nu au depășit granițele.
Dacă în interiorul țării au migrat cel puțin odată în viața cca 1,7 milioane persoane, în
afara țării în perioada 2010-2015 au emigrat cca 252 mii persoane, fluxurile anuale fiind în
descreștere (în jur de 10 mii persoane anual). Soldul extern (emigranți-imigranți), pe întreaga
perioadă este negativ, de 180 mii persoane. Singura excepție o reprezintă anul 2012, când
imigranții au fost mai numeroși cu 429 persoane (10350 față de 9921).
30
50000
45000
40000
35000
30000
25000
20000
15000
10000
5000
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Emigranți Imigranți

Fig. 2.8. Dinamica mobilității extreme prin schimbarea domiciliului


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Astfel, din punct de vedere a emigrației, pierderea de populație de sub 10 mii persoane
anual, chiar dacă nu este „compensată” prin imigrație nu reprezintă un factor cantitativ important
de influența a dimensiunilor pieței muncii naționale. Pe de altă parte, presiunea exercitată de
acest volum de emigranți asupra țărilor primitoare (implicit asupra pieței muncii acestora) este
redusă, determinând mai degrabă efecte pozitive de lungă durată.

Tabelul 2.4. Sporul natural și sporul migratoriu în Republica Moldova


Contribuți
Spor
Născuți Emigranț Imigranț Spor a la
Anii Decese migatori
vii i i natural scăderea
u
populației
2003 275275 251760 44160 1602 23515 -42558 -19043
2004 260393 263855 31152 1753 -3462 -29399 -32861
2005 249994 263323 18446 1269 -13329 -17177 -30506
2006 246736 266101 17146 878 -19365 -16268 -35633
2007 236640 271672 25675 4458 -35032 -21217 -56249
2008 231348 286158 21526 2053 -54810 -19473 -74283
2009 236891 279315 19945 6600 -42424 -13345 -55769
2010 237297 269166 17536 11907 -31869 -5629 -37498
2011 234600 265194 12594 10078 -30594 -2516 -33110
2012 234521 255820 14753 11024 -21299 -3729 -25028
2013 220400 259600 9921 10350 -39200 429 -38771
2014 210529 269666 8154 6582 -59137 -1572 -60772
2015 212460 266630 10673 3267 -54170 -7406 -61576
Total
perioad 3087084 3468260 251681 71821 -381176 -179860 -561036
ă
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

31
Analiza comparativă a sporului natural și a celui migrator (migrație definitivă) ne permite
următoarele constatări:
 populația totală se reduce mai ales pe seama dinamicii negative a sporului natural
decât a celui migrator;
 pierderile cumulate pe total perioadă nu depășesc 3% din populația Republicii
Moldova de la ultimul recensământ;
 din punct de vedere calitativ, sporul migrator negativ este mai “costisitor” pentru
societate decât cel natural deoarece investiția în capital uman (prin educație, etc) făcută până în
momentul emigrației și potențialul de muncă aferent se transferă gratuit țării de destinație,
ajustând pe termen lung creșterea economiei naționale și dezvoltarea umană durabilă.
Analizând sporul natural și sporul migratoriu în Republica Moldova, putem specifica că
un aspect de natură demografică care nu trebuie de ignorat atunci când se estimează costurile
migrației definitive îl reprezintă emigrația populației feminine de vârstă fertilă. Pierderea de
potențial uman este în cazul femeilor mai mare dacă avem în vedere faptul că, cu cât sunt mai
tinere, cu atât acestea pot să aibă mai mulți copii, dar pe care îi nasc și/sau cresc în străinătate. Pe
ansamblu, s-au înregistrat mai multe femei emigrante decât bărbați, dar lipsa datelor statistice
privind structura pe vârste a acestora, ne permite doar o evidențiere orientativă a pierderii. Astfel,
dacă din cele cca 52% femei emigrante pe întreaga perioadă doar 2/3 ar naște copii în străinătate,
în medie 1,3 pe tot parcursul vieții, atunci pentru toată perioada de tranziție se poate aprecia că
Republica Moldova a mai pierdut încă aproape 70 mii persoane.

2.3. Influența politicilor migraționale ale Uniunii Europene asupra dezvoltării


Republicii Moldova
În vederea analizei politicilor migraționale ale UE la etapa actuală, în opinia noastră,
reprezintă cea mai coerentă și cuprinzătoare politică în materie de migrație la nivelul UE.
a. Migrația legală de muncă;
Îmbunătățirea legislației curente și a practicilor administrative este domeniul prioritar de
creștere a mobilității forței de muncă în cadrul UE [36]. În bilanțul intermediar al Strategiei de la
Lisabona, Consiliul a recunoscut importanța majoră de atragere a mai multor persoane pe piața
forței de muncă, cu asigurarea concomitentă a unui nivel ridicat de protecție socială, a
promovării egalității de gen și a incluziunii sociale [29].
Integrarea imigranților legali constituie o altă prioritate a UE în domeniul migrației și are
în vedere accesul acestora la educație și la pregătire profesională (Anexa 4) cu ajutorul

32
pachetelor informative, al cursurilor de limbă și de orientare civică etc. [3, p. 13]. Lipsa
accesului la locurile de muncă, inclusiv rigiditățile pieței, recunoașterea incompletă de către
societățile - gazdă a gradelor și abilitățile profesionale dobândite, au fost identificate de către
Comisia Europeană ca fiind cel mai mare obstacol în calea integrării și, astfel, cea mai
importantă prioritate în cadrul politicilor naționale de integrare [37].
Mediul cultural și de gender, de asemenea, apar în calitate de determinanți importanți.
Comisia Europeană și Comisia Mondială privind Migrația Internațională (GCIM) au subliniat
necesitatea unor politici de imigrare și a unor programe de integrare care să ia în considerare și
dimensiunea de gen și să acorde o atenție sporită situației și incluziunii sociale a femeilor
migrante [37]. În acest sens, în iulie 2011 Comisia Europeană a propus un program pentru
integrarea cetățenilor non-UE, cu accent pe acțiunile de participare economică, socială, culturală
și politică mai activă a migranților și pe acțiunile desfășurate la nivel local. În 2012 statele
membre au dat curs procesului de punere în aplicare a Directivelor privind Permisul Unic (2011)
ce oferă resortisanților din țările terțe ce cad sub incidența respectivei directive, dreptul la
tratament egal în raport cu cetățenii UE, de exemplu, în ceea ce privește condițiile de muncă,
remunerarea, educația, formarea profesională și securitatea socială [28, p. 8].
Cu toate acestea, în opinia cercetătorului Benedetti, politica de integrare a UE se
confruntă cu mai multe provocări în ceea ce privește incluziunea cetățenilor din țările terțe:
 În general, strategiile de integrare îi vizează pe resortisanții legali din țările terțe și, prin
urmare, îi exclud direct pe lucrătorii ilegali. Aceștia constituie cele mai vulnerabile
grupuri din cadrul societăților europene, care ar trebui să beneficieze cel mai mult de
politicile de sensibilizare cu privire la drepturile lor.
 Migrația (economică) legală este considerată exclusiv o „chestiune” națională:
competențele naționale se păstrează și în domeniul migrației legale [21, p. 14 - 15].
b. Migrația ilegală;
Importanța reducerii migrației ilegale este evidențiată și într-o Comunicare UE, publicată
în anul 2000, prin care pune accentul pe „lupta împotriva imigrației ilegale” ca o parte a unei
politici coerente în domeniul imigrației. Comunicări similare, cu accent pe migrația ilegală, au
fost emise și în 2001, 2002, 2003 și 2006 [27]. În acest context, Consiliul a subliniat, în repetate
rânduri, necesitatea unor măsuri de combatere a muncii ilegale, considerată ca un factor care
încurajează migranții să intre ilegal în UE [21, p. 27]. Programul de la Haga din 2005 a formulat
o perspectivă echilibrată de abordare a acesteia. În cadrul acestei abordări, luptei împotriva
migrației ilegale i se asociază lupta împotriva traficului de persoane, în special de femei și copii
[3, p. 15].

33
UE analizează acest subiect prin prisma unor măsuri specifice destinate angajatorilor care
acceptă lucrători nedeclarați, precum și prin colectarea de fonduri destinate unei politici umane și
efective de reîntoarcere a migranților, în conformitate cu „Carta drepturilor fundamentale ale
UE” din 2012. Ba mai mult, experiența demonstrează că majoritatea migranților ilegali inițial au
intrat legal în UE, în baza unei vize pe termen scurt, însă din motive economice au rămas aici
după expirarea perioadei de valabilitate a vizei de ședere. În acest context, capătă importanță
dezvoltarea unor relații eficiente și credibile cu parteneri externi [32].
În 2010, Comisia Europeană a desemnat un Coordonator al Uniunii Europene pentru
politicile antitrafic de ființe umane și a lansat un site web cu privire la măsurile antitrafic
întreprinse de UE pentru a îmbunătăți colaborarea și coerența dintre acțiunile instituțiilor,
agențiile UE, țările non-membre ale UE și actorii internaționali implicați în combaterea traficului
de persoane [32]. De asemenea, Comisia Europeană a adoptat în 2012 Strategia UE pentru
perioada 2012–2016 în vederea eradicării traficului de persoane. Conform acestei Strategii,
Comisia va prezenta, o dată la 2 ani, situația măsurilor luate de țările UE privind combaterea
traficului de persoane, primul raport fiind prezentat în anul 2014 [28, p. 28].
c. Migrația și dezvoltarea;
În unele documente de politici se presupune că creșterea nivelurilor de dezvoltare ale
țărilor de origine a fluxurilor de migranți va elimina motivația economică pentru migrație și, prin
urmare, va reduce imigrația în UE [21, p. 28]. Această abordare este susținută și de Comisia
Europeană, care, în Comunicatul său din 2013, subliniază că „în cadrul politicii de migrație
externă a UE deja au fost înregistrate progrese semnificative în maximizarea impactului
migrației către UE asupra dezvoltării țărilor de origine. UE se angajează să-și continue
activitatea pe domenii „tradiționale” de pe ordinea de zi (remitențele, diaspora, exodul de creiere,
migrația circulară)” [29]. La rândul său, acest concept este promovat și de unele țări de origine
ale migranților. De exemplu, în noiembrie 2012, Republica Moldova, ca o țară de origine a
migranților, a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”, care abordează
migrația din perspectiva capitalului uman și a dezvoltării unui model de creștere economică.
Strategia „Moldova 2020” urmărește scopul de a stimula formarea de capital prin înlăturarea
constrângerilor în afaceri sau prin investirea remitențelor și de a crea mai multe oportunități în
țară, pentru a reține forța de muncă, astfel încât către anul 2020 să fie atins obiectivul ce
presupune reducerea până la 10% a numărului tinerilor migranți [7, p. 21].
Acest mod de abordare a generat propuneri pentru soluționarea în țările de origine a
„cauzelor primare” ale migrației și ale fluxurilor de refugiați printr-o utilizare mai bine
direcționată a asistenței pentru dezvoltare, prin comerț, investiții străine directe sau instrumente
de politică externă ale UE. Sunt lansate propuneri pentru a promova așa-numita „acceptare în
34
regiune”, și anume sprijinul pentru asigurarea protecției refugiaților în țările sau regiunile de
origine, astfel încât aceștia să nu fie obligați să solicite azil în Europa [21, p. 20 - 21]. Spre
exemplu, în Republica Moldova, în perioada 2007-2013, un număr de circa 200 de proiecte
aferente migrației au fost implementate sau sânt în curs de implementare, inclusiv cu asistența
financiară a CE. Acestea variază de la dimensiunea de abilitare și de guvernare eficientă a
migrației de muncă până la protecția și abilitarea victimelor violenței domestice și ale traficului
de ființe umane. În general, o parte considerabilă din proiectele ce țin de migrație au fost sau sunt
implementate sub egida Parteneriatului de Mobilitate, 85 de inițiative care au tangență cu
migrația au fost sau sunt în proces de implementare în diferite domenii, de la profilul migrațional
până la scheme/proiecte de promovare a migrației circulare [6, p. 225].
d. Protecția internațională și dimensiunea externă a politicii în materie de azil.
Cooperarea cu țările terțe este abordată ca un element important al politicii de migrație și,
deja în anul 1991, Comisia a solicitat includerea politicii migraționale în politica externă a UE
[37]. Acest domeniu de cooperare cu țările terțe a devenit cunoscut ca „dimensiune externă” a
cooperării UE în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI) [30, p. 16]. În conformitate cu
opinia expusă de Benedetti, în cadrul acestui sector de cooperare cu țările de origine și de tranzit
apare posibilitatea individualizării a două abordări distincte:
 Prima abordare implică forme de cooperare ce utilizează instrumente tradiționale de
control intern sau comunitar în domeniul migrației. Raționamentul constă în implicarea țărilor de
origine și de tranzit în consolidarea controalelor la frontieră, în combaterea intrării ilegale, a
traficului de migranți sau a readmisiei migranților care au acces în UE în mod ilegal. Viitoarele
state membre au fost obligate să încorporeze acquis-ul comunitar în legislația lor națională, ceea
ce presupune introducerea unor controale mai stricte la frontiere, dar și a unor politici de
imigrație și azil mai dure [21, p. 19].
Un alt element al externalizării a cuprins o serie de prevederi destinate să faciliteze
reîntoarcerea solicitanților de azil și a migranților ilegali în țările terțe. Principalul instrument l-
au reprezentat acordurile de readmisie semnate cu țările terțe, care au fost încurajate sau, în cazul
țărilor candidate, obligate să aplice standardele UE de gestionare a migrației sau să încheie
acorduri de readmisie a migranților ilegali [32]. Acordurile de readmisie la nivelul UE au
înlocuit (sau, mai curând, ar fi trebuit să înlocuiască) acordurile bilaterale dintre statele membre
ale comunității și țările terțe cu care UE urmează să negocieze vreun mandat. Pentru a spori
atractivitatea lor, acestea sânt adesea combinate cu acordurile de facilitare a eliberării vizelor
[25, p. 9]. De exemplu, în domeniul readmisiei, între anii 2009 și 2011, Republica Moldova a
semnat protocoale de implementare adiționale la Acordul de Readmisie UE–RM cu 11 state
membre ale UE, precum și acorduri de readmisie cu 5 state non-UE [6, p. 202 - 203].
35
Protagoniștii externalizării managementului migrației, și anume oficialii din domeniul
JAI, au avut drept scop transferarea mecanismelor de control național la nivelul UE. Indiferent
de efectele reale asupra refugiaților, imigranților și asupra țărilor de tranzit sau de origine, aceste
abordări au avut un anumit potențial de atracție și popularitate în rândurile electoratului, un
potențial ce ar putea avea un impact imediat și tangibil asupra gestionării migrației [21, p. 20].
 Cea de-a doua abordare poate fi vag definită drept o „politică preventivă”: măsuri menite
să schimbe factorii care influențează deciziile oamenilor de a se strămuta sau de a schimba
destinațiile alese.
Numeroși experți, funcționari și reprezentanți ai grupurilor lobbiste, cu perspectivă
liberală sau în drepturile omului, tratează abordările preventive ca pe o alternativă mai blindă la
măsurile de control al migrației. Ca și în cazul externalizării, prevenirea este abordată ca o formă
de cooperare internațională ce ar putea compensa, cel puțin parțial, deficiențele de control al
migrației interne.
Abordarea respectivă tinde să gestioneze problema controlului migrației într-un mod care
nu ar pune în pericol drepturile și libertățile imigranților și ale refugiaților. În schimb,
potențialilor migranți sau refugiați li s-ar oferi posibilitatea reală de a rămâne în țările lor de
origine [21, p. 21].
Măsurile din categoria celor „preventive” includ încercări de a soluționa cauzele
fluxurilor de migrație și de refugiați sau de a asigura refugiații cu acces la protecție mai aproape
de țările lor de origine. Abordările preventive antrenează implementarea unei game diverse de
instrumente pentru a spori opțiunile potențialilor refugiați sau migranți: asistență pentru
dezvoltare, comerț și investiții străine directe sau instrumente de politică externă [21, p. 17]. În
acest context, este important de menționat și un astfel de instrument de interacțiune cu țările de
origine și de tranzit cum ar fi Parteneriatele de Mobilitate. Conceptul Parteneriatelor de
Mobilitate își are originea în Direcția Generală (DG) pentru Libertate, Securitate și Justiție (JLS)
a Comisiei Europene care negociază acestea cu țările partenere în numele UE [29].
Parteneriatele de Mobilitate continuă tendința politicilor migraționale implementate la
nivelul UE, fiind legate și de alte domenii de acțiune. Există două motive principale care explică
aceste legături: în primul rând, Comisia a recunoscut necesitatea de a oferi țărilor terțe un
stimulent pentru a coopera cu UE în domeniul migrației ilegale; în al doilea rând, argumente
politice de o anvergură mai largă (fără a avea vreo legătură cu migrația) sunt incluse în politicile
migraționale. Acest lucru se referă, evident, la țările partenere selectate pentru participare în
cadrul Parteneriatelor de Mobilitate, precum și la motivațiile propuse de statele membre pentru
aderarea la acordurile în cauză [21, p. 39-40]. În decembrie 2007, Consiliul UE pentru JAI a
adoptat decizia de a iniția un dialog privind Parteneriatul de Mobilitate cu 2 țări-pilot, Republica
36
Moldova și Cape Verde. Foarte importantă a fost considerată selectarea unor țări care ar fi
„victorii rapide”, cu alte cuvinte, țări cu care nu ar fi prea dificil de ajuns la un acord într-o
perioadă scurtă de timp [21, p. 46].
Parteneriate de Mobilitate au fost semnate cu Republica Moldova (2008), Republica Cape
Verde (2008), Georgia (2009) și cu Armenia (2011). În conformitate cu instrumentele
Parteneriatelor de Mobilitate, un astfel de parteneriat urmează să fie încheiat cu țările care se
angajează să coopereze cu UE în gestionarea fluxurilor de migrație și care caută un acces mai
îmbunătățit pe teritoriul UE pentru cetățenii lor. Aceste țări urmează să își asume angajamente în
domeniul privind combaterea migrației ilegale. În schimb statele membre ale UE își vor asuma
angajamente în unele sau în toate dintre următoarele domenii: îmbunătățirea oportunităților de
migrație legală pentru cetățenii țării partenere; asistarea țării partenere în dezvoltarea capacității
de gestionare a fluxurilor de migrație legală; implementarea măsurilor de combatere a riscului
privind exodul de creiere și promovarea migrației circulare sau de reîntoarcere a migranților,
precum și ameliorarea procedurilor de eliberare a vizelor de scurtă ședere pentru cetățenii țării
partenere.
Arhitectura parteneriatelor este orientată spre un rezultat clar, ia în considerare structurile
preexistente și creează altele noi numai acolo unde este necesar. Acestea combină monitorizarea
atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic. Instrumentul de bază de monitorizare este un tabel de
marcaj (scoreboard) care conține informații cu privire la inițiativele, partenerii responsabili,
punctele de contact, indicatorii de evaluare, perioada de punere în aplicare a inițiativelor și cu
privire la sursa lor de finanțare. Mecanismele de implementare sunt responsabile pentru
monitorizarea punerii în aplicare a proiectelor din tabelul de marcaj.
În conformitate cu experiența acumulată până în prezent, valoarea complinitoare a
parteneriatelor pentru mobilitate rezidă, în primul rând, în faptul că acestea sunt cuprinzătoare și
reflectă întregul spectru al abordării globale a migrației, în timp ce instrumentele folosite până
acum s-au concentrat doar pe aspectele specifice ale abordării globale. În linii generale,
parteneriatele de mobilitate reprezintă o trecere de la metoda tradițională de elaborare a
politicilor în UE și reflectă tendințele generale ale politicii migraționale comunitare. Statele
membre sunt reticente în preluarea controlului asupra migrației legale și, prin urmare, încearcă să
își mențină supravegherea asupra acestei politici [21, p. 39-40]. Atribuția Comisiei Europene a
fost, prin urmare, limitată, iar Parlamentul European și Curtea de Justiție nu joacă niciun rol în
situația dată. Parteneriatele sunt bazate pe voluntariat și nu poartă caracter obligatoriu. Acest
lucru este în conformitate cu argumentul că, în cazul în care procesul decizional al UE urmează
să acționeze în domenii pe care statele membre le consideră sensibile sau domenii-cheie pentru
suveranitatea lor, atunci apare necesitatea unui element de voluntariat [21, p. 45].
37
38
CAPITOLUL III. TENDINȚE ȘI PERSPECTIVE DE REINTEGRARE A
MIGRANȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL EXPANSIUNII
ECONOMICE

3.1. Tendințe evolutive a migrației și a indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova


Migrația forței de muncă din Republica Moldova are un rol important și semnificativ nu
numai în termeni demografici dar și economici. Odată cu creșterea numărului persoanelor care
pleacă la muncă a crescut semnificativ cuantumul transferurilor de peste hotare a persoanelor
fizice, cu o influență înregistrată asupra principalilor indicatori macroeconomici.
Creșterea Produsului Intern Brut în anii precedenți în mare parte se atribuie veniturilor
remise de migranții moldoveni care lucrează peste hotare. Revenirea în țară a migranților
moldoveni la muncă în perioada de acutizare a crizei economice internaționale pare sa fi
influențat dinamica pozitivă a PIB pe cap de locuitor. În perioada menționată se observă o
fluctuație în valoarea nominală a indicatorului, rata de creștere în 2009 s-a diminuat cu 6
procente față de anul 2008.
Începând cu 2010 valoarea nominală a PIB pe persoană a crescut continuu, însă rata de
creștere în raport cu anii precedenți a înregistrat tendințe spre diminuare (Fig. 3.1.).
30000 28252 115

24680
25000 23132 109.4 110
108 107.2
20171 106.9
20000 105
17625 16948

15000 100
99.2

10000 95
94.1

5000 90

0 85
2010 2011 2012 2013 2014 2015

PIB pe cap de locuitor, lei rata de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor,%

Fig. 3.1. Dinamica PIB-ului pe cap de locuitor în lei și rata de creștere în procente, 2010-
2015
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

O sursă importantă de ieșire din sărăcie pentru populația Republicii Moldova o reprezintă
remitențele. Datele statistice ale prezentate de Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice,

39
demonstrează că proporția gospodăriilor care primesc remitențe, în totalul gospodăriilor casnice
din țară în perioada analizată este considerabilă (tabelul 3.1.).
Tabelul 3.1. Impactul remitențelor asupra bunăstării gospodăriilor casnice
Indicatorii Tipul 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total 26,4 23,1 24,5 23,1 22,4 22,7
Proporția gospodăriilor
Urban 22,6 20,7 20,6 20,4 20,0 19,2
care primesc remitențe
Rural 29,5 25,1 27,6 25,2 24,4 25,6
Proporția remitențelor în Total 55,7 55,2 54,3 52,9 56,9 58,0
venitul disponibil al Urban 48,4 49,4 47,7 49,1 52,1 52,5
gospodăriilor casnice
Rural 60,7 59,8 58,7 55,7 60,4 61,8
dependente de remitențe
Proporția gospodăriilor Total 14,0 11,6 12,9 30,9 27,6 23,6
care sar plasa sub pragul Urban 10,4 8,6 8,9 18,5 18,2 14,1
sărăciei dacă nu ar primi
Rural 16,7 13,8 15,7 40,8 35,3 31,5
remitențe
Sursa: elaborat de autor în baza datelor prezentate de CBCG

Analizând dinamica remitențelor asupra bunăstării gospodăriilor casnice, afirma că af în


2015 acestea constituie 22,7 procente din totalul gospodăriilor beneficiau de sursele respective,
iar în 2010 cota acestora a atins cifra maximă de 26,4 procente. O pondere mai mare a
gospodăriilor beneficiare de remitențe a fost înregistrată în mediul rural față de cel urban,
respectiv 29,5 și 22,6 procente [9]. Se observă că după un salt în 2012, proporția gospodăriilor
beneficiare de remitențe înregistrează tendințe spre diminuare, în 2015 pentru mediul rural a
constituit 25,6 procente, pentru mediul urban acest indicator a fost de 19,2 procente din totalul
gospodăriilor casnice (Fig. 3.2).

29.5
27.6
30.0 25.1 25.2 25.6
24.4
22.5
25.0 20.7 20.6 20.4 20.0 19.2
20.0

15.0

10.0

5.0

0.0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Urban Rural

Fig. 3.2. Ponderea gospodăriilor beneficiare de remitențe, în funcție de mediul de reședință


în 2010-2015, %
Sursa: elaborată de autor în baza datelor prezentate de CBCG

Studiul efectuat de Agenția Forței de Muncă, denotă că majoritatea migranților (81,3%)


au declarat că transferă sau transmit bani familiilor. Sumele transferate sânt diferite, peste o

40
treime dintre migranți (35,8%) au declarat că transferă sau trimit sub 500 USD lunar, iar 12,4
procente - între 500 și 800 USD lunar, și 7,2 procente transferă sau trimit mai mult de 800 USD
lunar (Anexa 7). De asemenea mai puțin de 1/5 dintre migranți (18,7%) a declarat că nu
transferă/trimit bani acasă (fig. 3.3.).

40 35.8

35
30
25 20 18.7
20
12.4
15
7.2
10 5.4

5
0
Sub 500 USD 501-800 USD peste 800 USD Nedeclarată Nu știe Nimic

Fig. 3.3. Repartizarea migranților după suma banilor transferați/trimiși familiei în medie
pe lună în 2015, %
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Analizând venitul disponibil al gospodăriilor, putem menționa că acesta este influențat


semnificativ de remitențe. Respectiv datele statistice denotă că în 2010-2015 remitențele au
constituit peste jumătate din venitul disponibil al gospodăriilor casnice din țară, dependente de
remitențe, în 2015 atingând valoarea maximă de 60 procente (Tabelul 3.1.). Diferențe
semnificative sunt observate pe medii de reședință în cazul acestui grup de gospodării.
În mediul rural ponderea remitențelor în venitul disponibil al acestora este deosebit de
semnificativă, depășind în 2015 cifra de 62 procente, diferența față de mediul urban fiind de 9,3
p.p. Totuși, și în cazul gospodăriilor beneficiare de remitențe de la orașe sumele bănești primite
din afara țării constituie o sursă importantă de venit, alcătuind circa jumătate din venitul lor
disponibil (fig. 3.4.).
70
60.7 59.8 60.4 61.8
58.7
60 55.7
52.1 52.5
48.4 49.4 47.7 49.1
50
40
30
20
10
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015
-10 -6.6
-10.4 -11 -8.3 -9.3
-20 -12.3

Urban Rural Diferența

41
Fig. 3.4. Ponderea remitențelor în venitul disponibil al gospodăriilor casnice dependente de
remitențe, pe medii de reședință
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova
Analizând ponderea remitențelor în venitul disponibil al gospodăriilor casnice dependente
de remitențe, pe medii de reședință, putem menționa că remitențele contribuie la creșterea
nivelului de bunăstare a gospodăriilor. În anii 2010-2015 ponderea populației situate sub pragul
sărăciei absolute a înregistrat tendințe stabile, constituind circa 26 procente în totalul populației
țării, începând cu 2010 acest indicator este în descendență constantă (Tabelul 44).

Tabelul 3.2. Dinamica indicatorilor sărăciei din Republica Moldova


Indicatorii 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Ponderea populației sub pragul sărăciei
26,4 26,3 21,9 17,5 16,6 12,7
absolute, total
Proporția copiilor sub 18 ani care trăiesc
27,2 28,2 24,2 19,8 18,9 15
în gospodării sub pragul sărăciei
Ponderea populației sub pragul sărăciei
32,1 32,9 30,4 20,2 18,2 18,8
relative
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Analizând dinamica indicatorilor sărăciei din Republica Moldova, constatăm că în anul


2015 ponderea populației sub pragul sărăciei absolute a constituit 12,7 procente, micșorându-se
cu peste 13,7 p.p. față de 2010. De menționat că în cazul copiilor sub 18 ani incidența sărăciei
este mai mare și constituie 15,0 procente în comparație cu anul 2010 aceasta s-a redus cu 12,2
p.p. (Fig. 3.5.).
70

60 32.1 32.9
30.4
50

40 20.2
18.2
18.8
30 28.2
27.2
24.2
20 19.8 18.9
15
10

0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Proporția copiilor sub 18 ani care trăiesc în gospodării sub pragul sărăciei
Ponderea populației sub pragul sărăciei relative

Fig. 3.5. Ponderea populației sub pragul sărăciei absolute, în 2010-2015, %.


Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Un alt indicator este fluxul surselor financiare care intră în țară de la persoanele aflate la
muncă în afara țării, care contribuie la diminuarea sărăciei absolute, însă acestea duce la
creșterea inegalității între gospodăriile care beneficiază de remitențe și cele care nu beneficiază
42
de sursele respective. Conform aceleiași surse statistice proporția gospodăriilor care s-ar plasa
sub pragul sărăciei dacă nu ar fi primi remitențe a crescut de la 14 procente în 2010, până la 23,6
procente în 2015, cea mai mare creștere fiind înregistrată în mediul rural de la 16,7 până la 31,5
procente (Tabelul 3.1.). O redare mai detaliată este prezentată în figura ce urmează.

45 40.8

40 35.3
35 31.5

30
25
18.5 18.2
20 16.7 15.7
13.8 14.1
15 10.4
8.6 8.9
10
5
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015

Urban Rural

Fig. 3.6. Ponderea gospodăriilor care s-ar plasa sub pragul sărăciei dacă nu ar primi
remitențe pe medii de reședință în 2010-2015, %
Sursa: elaborată de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

O problemă majoră a procesului migrațional este integrarea cu succes a migrantului în


noul sistem social, care la rândul său depinde: de disponibilitatea unui loc de muncă, de
posibilitatea câștigării banilor pentru cazare și hrană, pentru întreținerea familiei sale acasă sau în
țara-gazdă, dacă se află alături (Anexa 5). În conformitate cu datele cercetărilor sociologice,
marea majoritate a migranților moldoveni sunt angajați în câmpul muncii în țările-gazdă. De
exemplu, în Italia, pe teritoriul căreia migranții moldoveni sunt prezenți în masă, în anul 2014,
din 64526 de migranți moldoveni legali 51149 de persoane lucrau fără nicio pauză, adică 252 de
zile. Femeile constituie 2/3 din numărul total al persoanelor angajate legal [18, p. 6].
În același timp, în multe state membre există o diferență considerabilă între ratele de
ocupare a resortisanților din țările terțe și a resortisanților UE. De exemplu, în 2015, la nivelul
UE, rata de ocupare a resortisanților din țările terțe cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani era cu
10% mai mică decât cea a populației totale din aceeași grupă de vârstă. În special, ratele de
ocupare a femeilor migrante sunt substanțial mai scăzute atât față de rata medie de ocupare, cât și
față de rata de ocupare a bărbaților migranți. Întrucât participarea la piața muncii este una dintre
cele mai bune și concrete modalități de integrare în societate, eforturile de reducere a acestor
diferențe trebuie să-i vizeze deopotrivă pe lucrătorii migranți și pe migranții care au venit în UE

43
în contextul de reîntregire a familiei sau în calitate de beneficiari de protecție internațională [13,
p. 5].
În toate statele membre în care sunt disponibile date statistice se observă o supracalificare
a resortisanților din țările terțe, în special a femeilor, în raport cu locurile de muncă pe care le
ocupă [13, p. 5]. Angajarea în același domeniu de activitate economică peste hotare este
caracteristică doar pentru 12% din numărul de migranți din țările de destinație cercetate, de
obicei, pentru cei din domeniul construcțiilor, ocrotirii sănătății și serviciilor sociale,
transportului și telecomunicațiilor, serviciilor comunitare, sociale și personale. Pentru marea
majoritate a migranților se constată o discrepanță între nivelul de instruire și calificare deținut și
activitățile economice exercitate de către aceștia. Astfel, muncitorii moldoveni de calificare
înaltă se angajează și prestează munci necalificate, fapt ce conduce la reducerea sau chiar la
pierderea calificării deținute („brain waste” sau „irosirea de creiere”) [11, p. 14-15]. În plus,
salariul lucrătorilor migranți moldoveni, atât bărbați, cât și femei, este considerabil mai mic în
comparație cu salariul mediu pe țară [18, p. 6 -7]. De exemplu, în Italia, Franța, Portugalia și în
Marea Britanie, la sfârșitul anului 2015, veniturile migranților moldoveni oscilează de la 120 de
euro la 4000 de euro pe lună. Există însă diferențe semnificative pentru țările cercetate [11, p.
33] (vezi Tabelul 3.3.).

Tabelul 3.3. Veniturile migranților moldoveni peste hotare pe țări, 2015 (euro)
Regatul Unit al
Indicatorii Italia Franța Portugalia
Marii Britanii
Venitul minim 260 400 120 350
Venitul maxim 4000 3700 2000 3750
Media 1030 1493 922 1735
Sursa: adaptată de autor după sursa [11, p. 33]

În cazul dat este valabilă realitatea faptului că lucrătorii migranți moldoveni sunt cetățeni
ai unui stat care nu face parte din UE și, respectiv, sunt automat plasați într-o situație mai
defavorizată pe piața muncii țării-gazdă din prisma angajării în câmpul muncii, recunoașterii
calificării și garantării drepturilor [18, p. 7].
În același timp, este important de remarcat creșterea numărului de migranți moldoveni
care se ocupă de afaceri în țările-gazdă. Aceasta servește drept dovadă a faptului că mobilitatea
de muncă obține noi posibilități pentru a fi realizată. Marea majoritate a oamenilor de afaceri de
origine moldovenească este concentrată în domeniul construcțiilor – 70,2% (în raport cu toți
lucrătorii migranți în Italia – 39,1 %) și cel al comerțului – 8,2 % (în raport cu toți lucrătorii
migranți – 35,0 %).
44
După datele statistice ale Italiei în 2014 au fost înregistrate 2245 de întreprinderi create
de cetățeni moldoveni. Pentru comparație, cetățenii Ucrainei au înregistrat 2213 întreprinderi în
Italia în aceeași perioadă de timp. Bineînțeles, astfel de situație pe piața muncii este caracteristică
pentru lucrătorul migrant legal. Pentru migrantul ilegal realitatea este mult mai complicată și
presupune: lipsa asistenței și susținerii de stat în căutarea locului de muncă; disponibilitatea de a
se angaja oriunde și, deci, renunțare la cariera și statutul de profesionist; lipsa unor mecanisme
instituționale de protecție și dependența de particularitățile personale ale angajatului; disparitățile
salariale; lipsa asigurărilor medicale, protecției și a susținerii sociale [18, p. 7].
Referindu-ne la căutarea locului de muncă, lucrătorii migranți identifică un șir de factori
ce determină eficiența în căutarea și obținerea acestuia. În primul rând, cunoașterea limbii țării-
gazdă. În al doilea rând, cunoașterea mentalității angajatorului, care nu va angaja o persoană
necunoscută. În al treilea rând, profesionalismul solicitantului de muncă. În al patrulea rând,
prezența statutului legal al lucrătorului migrant. În al cincilea rând, accesibilitatea informației
despre locuri de muncă disponibile, inclusiv prin intermediul activizării capitalului social,
rețelelor migraționale (rude, cunoștințe care se află la muncă în UE), utilizarea posibilităților
informaționale și comunicaționale (internet) pentru căutarea locurilor vacante de muncă. În al
șaselea rând, asistența și recomandările din partea persoanei care îl cunoaște personal pe
angajator, iar acesta din urmă îl respectă din punct de vedere al caracteristicilor sale profesionale
și personale [18, p. 7-8].

3.2. Perspective și posibilități de reintegrare a migranților din Republica Moldova


Concomitent, în pofida tendințelor pozitive în schimbarea paradigmei instituționale și de
politici cu privire la reintegrarea și reîntoarcerea migranților moldoveni din străinătate, motivele
și cauzele reîntoarcerii lucrătorilor migranți acasă, în Republica Moldova, pot fi diferite, ele fiind
determinate atât de factori individuali, cât și de factori instituționali. Factorii individuali denotă
particularitățile persoanei, lucrătorului migrant, deschiderea și capacitatea de a comunica, de a se
adapta și integra în alt mediu lingvistic și social [20, p. 161]. Printre acești factori e și durata
șederii pe teritoriul altei țări, cunoașterea limbii și, respectiv, posibilitatea contactării cu
populația băștinașă. Un factor suplimentar, ce îl poate determina pe lucrătorul migrant să se
întoarcă în țară, este incapacitatea acestuia de a se adapta la un alt ritm, mai intensiv, al activității
de muncă [20, p. 164].
Însă uneori dorința de a obține un salariu decent peste hotare, efectuând o muncă
necalificată, intră în contradicție cu scăderea reală a statutului social și profesional (Anexa 4), pe
care lucrătorul îl deține în Republica Moldova. Astfel, pericolul de a degrada în calitate de

45
specialist calificat poate constitui un factor de reticență pentru a pleca la muncă peste hotare sau
un factor ce condiționează reîntoarcerea acasă. Un factor important rezidă atât în păstrarea
statutului obținut în Republica Moldova, cât și al specificului comportamentului și comunicării,
determinat de acest statut. În primul rând, acest fapt se referă la persoanele implicate în procesul
de predare și care dispun de calități vădite de lider. Pentru ei limitarea posibilității de a comunica
reprezintă, literalmente, o tragedie. Un alt factor esențial ce influențează decizia de a se
reîntoarce îl reprezintă problema privind asigurarea cu pensii, în special pentru migranții care se
apropie de vârsta de pensioare. De asemenea, motive ale reîntoarcerii pot fi următoarele:
îngrijirea persoanelor vârstnice (părinți); dorința de a-și pune în valoare posibilitățile de creație;
probleme de sănătate, luând în considerare costurile înalte ale tratamentului medical peste hotare,
în special dacă migrantul se află ilegal peste hotare; dorința de a crea o familie cu o conațională;
dorința de a oferi studii superioare copiilor, de a asigura viitorul lor. Fără îndoială, reîntoarcerea
pentru un migrant ilegal deseori este legată și de deportare. Printre alți factori (Anexa 6) care
stimulează reîntoarcerea acasă a migranților figurează și dorința de a-și proteja viața proprie ca
urmare a coliziunii cu reprezentanții lumii interlope; atitudinea critică asupra țării-gazdă și
înțelegerea faptului că aceasta are multe probleme proprii [20, p. 164-171].
Statul Republicii Moldova ar trebui să ofere o perspectivă clară a unei intenții și a unei
acțiuni reale de a schimba situația curentă spre bine, de a se preocupa de cetățenii săi, de
lucrătorii migranți peste hotare, mai ales, în UE și în Federația Rusă, și aceasta nu doar la nivel
declarativ, electoral, de partid sau politic. Problema constă în conștientizarea faptului că procesul
de revenire nu constituie un act formalizat sau un raport statistic cu privire la numărul de
migranți reîntorși. Acesta se manifestă drept o reacție a populației la eficacitatea reformelor
social-economice implementate. După cum remarca cercetătorul francez J. Tapinos, „când omul
decide să emigreze, aceasta reprezintă decizia sa personală; când omul decide să rămână, aceasta
demonstrează încrederea sa în guvern și în piață” [19, p. 1].
Republica Moldova ar trebui să se ghideze de faptul că motivul plecării peste hotare în
scop de a munci reprezintă consecința problemelor economice și material-financiare. Însă
reîntoarcerea acasă nu este în exclusivitate o chestiune de ordin economic, ci presupune
soluționarea mai multor probleme din diverse sfere de activitate a societății moldovenești,
începând cu dezvoltarea infrastructurii până la contracararea corupției și birocratismului. În acest
context, programele elaborate și implementate de către stat ar trebui să aibă un efect real, și nu
unul formal. Baza lor materială, financiară, informațională, social-psihologică și culturală ar
trebui să fie transparentă, incluzând nu numai direcțiile de activitate, dar și mecanismele de
realizare [20, p. 174]. Toate acestea pot fi definite drept un sistem politic democratic, care
funcționează eficient, precum și drept o societate civilă dezvoltată (Anexa6). Modelele naționale
46
de gestionare a migrației trebuie să se axeze pe un set comprehensiv și bine structurat de interese
și obiective specifice țării. Acestea trebuie să se refere la diferitele aspecte ale politicii publice
generale cum ar fi politica pieței muncii, politica demografică, politicile de reîntoarcere și
reintegrare etc. Este necesar de dezvoltat capacitățile instituțiilor guvernamentale care se ocupă
de problemele migraționale (mai multe resurse materiale, ateliere de instruire, eliminarea
impedimentelor birocratice, luarea în considerare a practicii și a expertizei locale, evitând
bizuirea excesivă pe intervențiile experților externi etc.). În contextul dat, structurile care
urmează să preia rolul de coordonare trebuie să dispună de resurse umane, iar fluctuația de
personal în cadrul autorităților locale din RM și pierderile aferente de capital uman trebuie să fie
abordate în mod eficient. Autorități de divers nivel și caracter ar putea să analizeze ulterioara
posibilitate a realizării unor activități de colaborare pentru a îmbunătăți coordonarea lor internă.
De exemplu, cele mai bune practici/modele de „politici bune” pot fi discutate sub forma unor
ateliere sau ședințe interinstituționale regulate. Astfel, s-ar consolida ideea responsabilității
comune în rândul autorităților moldovenești pentru a fortifica coordonarea internă. Este necesară
și consolidarea activității de conlucrare și consultare cu ONG-urile și oficiile statistice în
procesul de rezistare la provocările impuse de migrație. Integrarea migrației în planificarea
dezvoltării trebuie să fie implementată sub forma unor procese pe termen lung, care necesită o
voință politică puternică și asumarea răspunderii din partea guvernului. Aceasta implică,
neapărat, capacități naționale corespunzătoare, coordonare și cooperare durabilă în cadrul
instituțiilor de stat și coerență între domeniile de intervenție a politicilor. Acțiunile cu privire la
integrarea migrației în politicile de dezvoltare trebuie să fie sincronizate cu planificarea curentă a
obiectivelor sectoriale pe termen lung, în scop de a obține coerență și coordonare a activităților.
Aceste politici trebuie să fie corelate, în special, cu procesul de planificare a fondurilor publice.
Astfel, ar putea fi susținute prin includerea resurselor financiare adecvate la etapa de proiectare a
Cadrelor de cheltuieli pe termen mediu și a bugetelor anuale pentru fiecare sector. Guvernul și
partenerii săi trebuie să se asigure că obiectivele inițiativelor de politici migraționale sunt
înțelese, acceptate și susținute nu doar de autoritățile guvernamentale, de partenerii sociali –
sindicate și patronate, dar și de ONG-uri și de cetățeni/opinia publică [6, p. 243-246].
Un plan național de integrare a migrației în planurile de dezvoltare este semnificativ,
deoarece prevede un mandat pentru elaborarea, fluidizarea și integrarea politicilor și a strategiilor
sectoriale implementate de diferite ministere de resort (agricultură, educație, economie etc.) în
viitoarea strategie generală vizând migrația. Un astfel de proiect se elaborează sub forma unei foi
de parcurs care menționează expres angajamentul guvernului față de fenomenul migrației drept o
problemă.

47
Actualmente trei aspecte sunt importante: ne confruntăm cu reducerea potențialului de
muncă în condițiile unui nivel de trai mult mai scăzut decât în țările vest-europene, societatea
neputând compensa această pierdere prin alți factori sau mecanisme (utilizarea unor tehnologii
performante, imigrație, inclusiv de creiere etc); piața națională, prin atributele sale, nu poate
reține forța de muncă necesară, aflându-se în dezavantaj comparativ fată de piața UE care oferă
cel puțin venituri din muncă mult mai ridicate; nu s-a format încă o cultură a muncii adecvată
noului context; deprinderile de muncă pe cât posibil se auto-conservă în loc să se adapteze
modelului occidental, mai performant. Comportamentul lucrătorului din Republica Moldova se
modelează în raport cu mediul în care lucrează, este deosebit de flexibil/adaptabil în cazul
muncii în străinătate și, mult prea conservator în cazul activității desfășurate pe piața națională a
muncii. Eficientizarea vine mai mult din comportamente impuse (de regulă de firmele străine sau
mixte). Excepțiile naționale există, dar nu sunt suficiente pentru a crea curentul necesar pentru
schimbarea stilului de muncă. Trebuie menționat că se vor menține decalaje importante de
performanță: productivitate mai scăzută, nivel tehnic mai redus. Oferta ocupațională și calitativă
de forța de muncă este prea puțin anticipativă, comparativ cu dinamica așteptată a economiei
naționale.
Perspectiva emigrației, pentru Republica Moldova, permanente este redusă, în schimb
crește preferința pentru migrația temporară, pentru muncă, în toate formele sale -pe termen scurt,
trans-frontalier, ocazional sau sezonier pe termen mediu, sau chiar pe termene mai îndelungate
de 1 an, pentru perfecționare profesională, carieră etc.
În această situație se intensifică fluxurile, un lucrător migrant, pe perioada derulării
contractului de muncă putând să circule de mai multe ori dus-întors de la reședința de domiciliu
la locul de muncă. Stocul de populație migrantă este de așteptat să crească, dar nu în proporții
însemnate care să provoace îngrijorare în statele de destinație. În fapt, acest lucru nici nu este
posibil dacă avem în vedere cel puțin doi factori : pe de o parte acordurile bilaterale și
contingentările practicate în relațiile cu statele membre ; pe de altă parte eforturile susținute de
control asupra circulației forței de muncă (securitatea hotarelor, acordarea de permise de muncă,
limitarea de însăși statele primitoare a muncii la negru etc.).
În plus, poziția geografică a Republicii Moldova face mai greu accesul la piața muncii
țărilor din UE, cu care pot exista doar forme de migrație pe termen mediu (și lung) și în mai mică
măsură migrație pentru muncă pe o perioadă mai redusă de 3 luni. Dat fiind tradiția noastră de
slabă mobilitate pentru muncă, contingentele de populație tânără vor predomina în rândul celor
care optează pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate. Mulți dintre aceștia nefiind
familiști, migrația temporară complementară a membrilor de familie este potențial mai redusă,
cel puțin în primii ani după aderare.
48
Profilul migrantului potențial din Republica Moldova este similar cu cel definit de studiul
CE și Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață pentru celelalte țări
candidate, respectiv – tânăr, singur, fără obligații, cu calificare profesională superioară. În plus
pentru Republica Moldova se apreciază o creștere mai importantă a proporției tinerilor și
absolvenților cu studii superioare, ceea ce reduce riscul unor tensiuni sociale sau a implicării
acestora în acțiuni antisociale, criminale etc. Cei 15 ani de tranziție și deschiderea spre vest din
punct de vedere a accesului la informații, a schimbat simțitor atitudinea populației și a tinerilor
fată de viața din țările vest-europene.
Aceștia se dovedesc buni cunoscători ai realităților economice și sociale din alte state și
devin tot mai realiști în definirea opțiunii pentru migrația pentru muncă sau pentru perfecționare
profesională. De multe ori intenția de migrare sau chiar emigrare manifestată la vârsta
adolescenței (în perioada învățământului secundar), se transformă în opțiune de migrare
temporară pentru specializare sau dispare dacă oportunitățile de pe piața muncii oferă soluții
Direcțiile de migrație pentru muncă nu se vor schimba în mod semnificativ comparativ
cu situația actuală. Factorii de stimulare a migrației vor fi în continuare: lipsa unui loc de muncă,
respectiv zonele cu o rată a șomajului mai ridicată decât media vor prezenta un potențial sporit
de migrație în rândul forței de munca. Dorința de afirmare profesională a celor cu potențial
ridicat, de specializare sau continuare a studiilor (masterat, doctorat, cercetare etc); perspectiva
obținerii unui loc de muncă mai bine remunerat comparativ cu cel din țară. În acest context este
de menționat că se vor menține două tendințe/restricții de acces pe piața muncii, cu implicații
negative asupra utilizării potențialului de muncă a lucrătorilor migranți și anume: ocuparea unui
loc de muncă în străinătate se face de regulă pe un post mai slab calificat decât pregătirea
profesională obținută de lucrătorul migrant în țara de origine; se menține tendința de polarizare a
locurilor de muncă ocupate de lucrătorii migranți; pe de o parte super calificații, exodul
creierelor fiind un fenomen deja intrat în cotidian pentru țările de origine. Pe de altă parte, și
aceasta reprezintă proporția covârșitoare a celor care ocupă locuri de muncă slab calificate, slab
remunerate, atipice, refuzate de forța de muncă autohtonă, la dorința de afirmare profesională a
celor cu potențial ridicat, de specializare sau continuare a studiilor (masterat, doctorat, cercetare
etc); perspectiva obținerii unui loc de muncă mai bine remunerat comparativ cu cel din țară.
Pentru ca emigrarea să reprezinte un factor de stimulare a dezvoltării economiei
naționale este necesar ca politicile în domeniu să găsească zona de echilibru între folosirea forței
de muncă pe piața națională și migrarea pentru muncă luându-se în considerare costurile,
beneficiile și riscurile, interesele naționale și cele ale UE. Oricum, cele două grupuri de interese
nu trebuie să fie divergente, ci comparabile, benefice pentru toți. Un factor ce trebuie luat în

49
considerare și în prezent, dar mai ales după 2010 este presiunea imigrației către Republica
Moldova, în condițiile în care aceasta va deveni hotarul de Est a UE.
În același context am reamintit că, migrația pentru muncă a capitalului uman din
Republica Moldova, mai ales a generațiilor tinere va fi forma predominantă, emigrația
menținându-se la cote relativ joase (în jur de 10.000 persoane/an). Trebuie precizat că ocuparea
în țară a tinerilor cu performanțe deosebite, a celor „supercalificați” rămâne o problemă delicată,
de tensionare a fluxurilor de migrație, atâta timp cât economia națională nu oferă soluții
atractive. Deși, datorită fenomenelor demografice, contingentul populației de 15-23 ani se va
reduce simțitor (cu cca 1 milioan până în 2015-2020) apreciem că din punct de vedere al
emigrației creierelor, Republica Moldova va rămâne ca o zonă de interes ridicat pentru marile
firme transnaționale sau pentru cercetarea științifică internațională. Dar provocările ce stau în
fața economiei naționale fac ca orice pierdere de potențial productiv și creativ prin migrație să
constituie un lux prea costisitor pe termen mediu și lung pentru Republica Moldova. Fără a
minimaliza avantajele trebuie să subliniem că, pe termen lung, emigrația cât și emigrația pentru
muncă pot avea efecte nedorite prin:
 diminuarea semnificativă a ofertei naționale de forță de muncă, cantitativ și calitativ;
 „ajustarea” posibilităților de reducere a decalajelor în ce privește competitivitatea
produselor din RM pe piețele externe, acoperirea necesarului de forță de muncă în profesii
/ocupații de înaltă competență;
 limitarea posibilităților de reducere a diferențelor de venit față de țările UE și,
implicit, încurajarea migrației pentru muncă;
 apariția la nivel național al unor segmente deficitare de calificare a forței de muncă;
 accentuarea severă a procesului de îmbătrânire demografică cu pachetul de probleme
sociale pe care-l ridică.
Actualmente este nevoie nu numai să îndepărtăm ci și să evităm riscul marginalizării în
noua construcție europeană. Și aceasta depinde, înainte de toate, de calitatea politicii economice,
educaționale, și sociale interne, de conservarea valorilor culturale și etice ale națiunii și preluarea
critică a celor occidentale, de adaptarea lor la condițiile naționale. Este de subliniat că presiunea
migrației pentru muncă în spațiul european este (și va fi în continuare) atenuată și de opțiunea
din ultimii ani a unei părți (în creștere) a forței de muncă de a-și căuta loc de muncă în țări extra-
comunitare, în special în SUA și Canada, care promovează o politică permisivă, pentru unele
meserii sau zone chiar de atragere de forță de muncă tânără.
Distanța nu mai constituie o restricție semnificativă iar sistemele moderne de transport și
comunicații înlătură bariere care în deceniile trecute păreau greu de depășit. La un orizont mai
îndepărtat, Republica Moldova se poate transforma într-o țară de imigrație, dar având un
50
contingent important de populație autohtonă aflată la muncă în străinătate, va reprezenta o sursă
de alimentare a emigrației est-vest și un beneficiar al emigrației sud-nord și est.
Departe de a ne bucura de acest statut, va trebui să atenuăm, pe cât posibil efectele
nefavorabile în planul pieței muncii naționale – destructurare a ofertei de forță de muncă și
necorelare cu cererea pieței naționale, în medie un nivel mai scăzut de educație și pregătire
profesională a forței de muncă prezente pe piața muncii comparativ cu structura absolvenților din
sistemul de educație inițială, și, complementar un potențial creativ mai redus, creșterea
insecurității locului de muncă, performante productive relativ mai modeste. Dacă avem în vedere
pe de o parte necesarul cantitativ și calitativ de resurse umane de care va avea nevoie Republica
Moldova pentru a face față exigențelor de aderare impuse de UE, și, pe de altă parte, potențialul
de muncă “asigurat” de evoluțiile demografice, atunci tabloul pieței muncii devine descurajant -
deficitul structural al forței de muncă, deja prezent pe piața muncii naționale se va accentua.

51
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În urma cercetării efectuate asupra impactului expansiunii economice asupra
procesului migrațional al Republicii Moldova, putem concluziona:
1. O principală componentă a expansiunii economice este fenomenul migrațional. Migrația
din punct de vedere internațional este schimbarea locului de trai a persoanelor ori a grupurilor de
persoane aparte, indiferent de motiv și cauză. Ca o cauză a migrării din țară pot să atribuie
diferiți factori: politici, ecologie proastă, economie slab dezvoltată, demografie nesatisfăcătoare
sau starea social economică bună a țării primitoare și protejarea politică a populației din partea
guvernului acesteia.
2. Analizând exodul specialiștilor cu ocupații intelectuale devine o problemă importantă
pentru piața muncii din Republica Moldova, deoarece chiar și un număr redus de actuali
emigranți cu ocupații intelectuale ar putea fi în fapt important pentru redresarea deficitelor
existente în prezent pe piața forței de muncă. Majoritatea lucrătorilor migranți au acces la cele
mai scăzute salarii de pe piața de muncă respectivă, ceea ce le afectează standardul de viață în
țara de destinație.
3. În urma cercetării putem relata, că la sfârșitul anului 2015 un număr de 358,9 mii
persoane se aflau în afara țării mai mult de 12 luni, circa 64% dintre aceștia au vârstă de 15–44
ani, femeile constituind cu 13,7 procente mai mult decât bărbații. S-a înregistrat o tendință de
creștere în 2015 în comparare cu 2010 a numărului copiilor care locuiesc peste hotare timp de 12
luni și mai mult.
4. Peste hotarele Republicii Moldova, conform datelor consulare și diplomatice, la finele
anului 2015 se aflau circa 819 mii persoane, indiferent de durata aflării acestora în țările de
destinație. Conform datelor menționate 68,4 procente se aflau în Federația Rusă, 18,2 procente -
în Italia. Migrarea temporară/circulară în scop de muncă, cu intenția de a reveni acasă.
5. Cercetările au demonstrat că atât emigrația, cât și imigrația modifică profund situația
demografică: emigrația reduce potențialul economic, demografic și social al societății pe termen
lung. O consecință dureroasă a emigrației sunt pierderile demografice de populație economic
activă, diminuarea genofondului demografic, dezintegrarea definitivă a multor familii prin divorț
formal sau neformal, atunci când unul din soți a emigrat pe termen lung.
6. În urma analizei efectuate , observăm că numărul persoanelor cuprinse în procesele
migraționiste în perioada 2009-2015 este în descreștere. Dacă în 2009 ponderea emigranților a
ajuns la 71,61%, atunci în anul 2015 se observă o tendință de descreștere – 52,94%. Direcțiile
principale de emigrație sunt Federația Rusă (2-3 mii anual), Ucraina (1,5-2 mii anual), SUA (1
mie anual), după care urmează Belarus, Germania, Israel, Italia, Franța și alte state.

52
7. Analizând perioada 2006-2015, cel mai mare număr de emigranți a fost înregistrat în
anul 2008 cu 7376 persoane. În perioada 2010-2014, emigrația s-a stabilizat în jurul unei cote
anuale de 6500-7500 de persoane; în anul 2015 se constată o nouă reducere a numărului de
emigranți, până la 4714 de persoane.
8. Estimând ponderea emigranților pe sexe în perioada 2006-2015, observăm că în 2006
ponderea femeilor a fost dominantă (53,96%,comparativ cu 46,04% cât a fost ponderea
bărbaților), ulterior această caracteristică nu dispare, iar emigrația masculină devine și se
menține minoritară în toți ceilalți ani ai intervalului 2006-2015. Cea mai redusă pondere a
femeilor în totalul emigranților s-a înregistrat în anul 2014 cu 52,90%, când bărbații au
reprezentat 47,1% din total.
9. Analizând sporul natural și sporul migratoriu în Republica Moldova, putem specifica că
un aspect de natură demografică care nu trebuie de ignorat atunci când se estimează costurile
migrației definitive îl reprezintă emigrația populației feminine de vârstă fertilă. Astfel, dacă din
cele cca 52% femei emigrante pe întreaga perioadă doar 2/3 ar naște copii în străinătate, în medie
1,3 pe tot parcursul vieții, atunci pentru toată perioada de tranziție se poate aprecia că Republica
Moldova a mai pierdut încă aproape 70 mii persoane.
10. Un indicator important este venitul disponibil al gospodăriilor, obținut din remitențe. În
mediul rural ponderea remitențelor în venitul disponibil al acestora este deosebit de
semnificativă, depășind în 2015 cifra de 62 %, diferența față de mediul urban fiind de 9,3 p.p.
Totuși, și în cazul gospodăriilor beneficiare de remitențe de la orașe sumele bănești primite din
afara țării constituie o sursă importantă de venit, alcătuind circa jumătate din venitul lor
disponibil.
11. O problemă majoră a procesului migrațional este integrarea cu succes a migrantului în
noul sistem social, care la rândul său depinde: de disponibilitatea unui loc de muncă, de
posibilitatea câștigării banilor pentru cazare și hrană, pentru întreținerea familiei sale acasă sau în
țara-gazdă, etc.
În urma redresării situației economice, cercetările efectuate ne permit efectuarea
următoarelor propuneri:
1. Soluționarea problemelor privind colectarea datelor statistice și credibilitatea acestora
prin coordonarea structurilor și instituțiilor responsabile pentru evidența migrației externe a
populației și gestionarea problemelor de migrație;
2. Orientarea remitențelor către activități productive prin susținerea întreprinzătorilor (mai
ales începători) prin scutirea/reducerea de impozite pe venit, contribuții sociale, termeni
preferențiali de creditare, subsidiere, componente de grant, reducerea inspecțiilor etc.), prin
monitorizarea și evaluarea programelor de utilizare productivă a remitențelor.
53
3. Abordarea problemelor de infrastructură în zonele rurale pentru a încuraja migranții să
revină și să investească în aceste zone. Implicarea migranților în proiecte locale de infrastructură.
4. Pentru a stimula reîntoarcerea și reintegrarea lucrătorilor migranți moldoveni din UE,
autoritățile RM trebuie să soluționeze probleme de ordin economic, social, politic, începând cu
dezvoltarea infrastructurii; să dezvolte capacitățile instituțiilor guvernamentale care se ocupă de
problemele migraționale; să asigure integrarea migrației în planificarea dezvoltării ca strategie
durabilă.
5. De racordat și să armonizeze strategiile și politicile naționale în domeniul calificărilor și
educației cu necesitățile/cerințele pieței muncii, prin crearea unui sistem de prognozare a
calificărilor, care să includă validarea și acreditarea corespunzătoare a calificărilor împreună cu
transferul de inovații în anumite sectoare.
6. Guvernul să elaboreze un plan strategic privind lupta împotriva migrației ilegale și
împotriva traficului de ființe umane; protecția membrilor de familie rămași în țară fără grija celor
plecați peste hotare; adaptarea strategiilor și politicilor educaționale naționale la necesitățile
pieței naționale de muncă; consolidarea transferului de abilități și inovații pentru sectorul
academic, ca mijloc de combatere a exodului de creiere; facilitarea accesului la servicii medicale
și gestionarea mobilității profesioniștilor medicali.

54
BIBLIOGRAFIE
Surse în limba română:
1. Cheianu-Andrei D. Cartografierea diasporei moldovenești în Italia, Portugalia, Franța și
Regatul Unit al Marii Britanii. In: Ciclul de studii “Cartografierea diasporei
moldovenești” II, realizat de Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în
Moldova în cadrul proiectului UE-OIM, finanțat prin intermediul Instrumentului
European de Vecinătate și Parteneriat (ENPI), "Susținerea implementării componentei de
migrație și dezvoltare a Parteneriatului de mobilitate UE-Moldova". Chișinău, 2013
2. Constantin D-L. ș.a. Fenomenul migraționist din perspectiva aderării României la
Uniunea Europeană. In: Proiect PAIS II. Studiul nr. 5.Institutul European din România.
București, 2004
3. Constantin D-L. ș.a. Perspective europene de abordare a azilului și migrației. In: Proiect
SPOS 2008 – Studii de strategie și politici. Studiul nr. 4.Institutul European din România.
București, noiembrie 2008
4. Constantinescu M. Teorii ale migrației internaționale. In: Sociologie Românească, 2002,
nr. 3-4, pp. 93-144
5. Burdelnîi E., Terzi-Barbăroșie D. Suport de curs: MIGRAȚIA ȘI DEZVOLTAREA.
Chișinău, UNDP – Moldova, Programul Pilot Comun Integrarea Migrației în Strategia
Națională de Dezvoltare (MOMID), 2013, p. 21
6. Burdelnîi E., Vremiș M., Craievschi-Toartă V., ș.a. Profilul Migrațional Extins al
Republicii Moldova, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Chișinău, 2013 7.
Burdelnîi E., Terzi-Barbăroșie D. Suport de curs: MIGRAȚIA ȘI DEZVOLTAREA.
Chișinău, UNDP – Moldova, Programul Pilot Comun Integrarea Migrației în Strategia
Națională de Dezvoltare (MOMID), 2013, p. 21
7. Burdelnîi E., Vremiș M., Craievschi-Toartă V., ș.a. Profilul Migrațional Extins al
Republicii Moldova, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Chișinău, 2013
8. Cantarji V. ș.a. Impactul Socio-Economic al Crizei Economice asupra Migrației și
Remitețelor în Republica Moldova. Primii indicatori. Organizația Internațională pentru
Migrație. Chișinău. 2009.
9. Corețchi B. Expansiunea sectorului agroalimentar și al spațiului rural al Republicii
Moldova prin prisma comerțului extern. În: Materialele conferinței științifico-
internațională, Progrese în teoria deciziilor economice în condițiile de risc și incertitudine,
Academia Română – filiala Iași, Institutul de cercetări economice și sociale „Gh. Zane”.
Iași: Tehnopress, 2011, vol. 16, p. 85-93., 0,57 c.a. ISBN 978-973-702-878-5.
10. Corețchi B., Gherman O. Mobilitatea profesională și flexibilitatea resurselor de muncă a
Republicii Moldova în contextul relațiilor economice internaționale. În: Materialele
conferinței științifico-internațională, Creșterea economică în condițiile internaționalizării,
IEFS, Chișinău, 2009, p. 323-329., 0,40 c.a. ISBN 978-9975-9823-9-9.
11. Gribincea Al., Corețchi B. Analiza expansiunii sectorului agroalimentar ecologic al
Republicii Moldova în viziunea ascensiunii relațiilor comerciale. În: Materialele
simpozionului științific internațional, Sectorul serviciilor în secolul XXI: realizări,
probleme, perspective, USM, Chișinău, 2012, p. 134-143., 0,5 c.a. ISBN 978-9975-562-
078-8.
12. Moldovanu D. Curs de teorie economică. Chișinău: Ed. ARC, 2006. 432 p.
13. Moșneaga V. „Politica migraționistă a Republicii Moldova: etapa actuală”, nr.2, 2009,
Chișinău: CEP USM.
14. Tomșa, A. ș.a. Teorie economică. Vol. I ” Microeconomie”, Chișinău 2012.
15. Zbârciog, Valeriu. Coordonata microeconomică a vieții umane: Probleme. Soluții.-
Chișinău:Știința,2001.-208 p.
Surse în limba rusă:
16. Массей Д. Синтетическая теория международной миграции. В: Мир в зеркале
международной миграции. Научная серия: Международная миграциинаселения:
55
Россия и современный мир. Гл. ред. В.А. Ионцев. М.: МАКС-Пресс, 2002, выпуск
10, c. 132-148
17. Молодикова И.Н. Основные этапы и методы регулирования трудовой миграции в
западноевропейских странах. În: Трудовая миграция в СНГ: социальные и
экономические эффекты. Отв. Ред. Ж.А. Зайончковская. Москва, 2003, c. 270-285
18. Мошняга В. Молдавские трудовые мигранты в Европейском Союзе: Проблемы
интеграции. În: CARIM-East RR 2012/40, Robert Schuman Centre for Advanced
Studies, San Domenico di Fiesole (FI): European University Institute. 2012
19. Мошняга В. Социально-политическое влияние трудовой миграции в Молдове. În:
CARIM-East RR 2012/17, Robert Schuman Centre for Advanced Studies, San Domenico
di Fiesole (FI): European University Institute. 2012
20. Мошняга В. и др. Проблемы реинтеграции и возвращения трудовых мигрантов из
Европейского Союза в страны Пограничья. Вильнюс: ЕГУ, 2012. 344 c.
Surse în limba engleză:
21. Benedetti E. EU migration policy and its relations with third countries: Russia, Ukraine,
Belorussia and Moldova. In: EU Migration Policy and its Reflection in Third Countries:
Belarus, Moldova, Russia, Ukraine. ISCOMET Institute for Ethnic and Regional Studies.
2012, pp. 7-75
22. Bodvarsson O., Van der Berg H. The Economics of Immigration: Theory and Policy.
Second Edition. New-Yourk: Springer, 2013, 474 p.
23. Cases F. etc. Shadow Households and Competing Auspices: Migration Behavior in the
Philippines. In: Journal of Development Economics, volume 17. 1985, pp. 27-28
24. Castles S., Miller M. The Age of Migration: International Population Movements in the
Modern World, 4th Edition. Palgrave MacMillan: UK and Guildford Press, 2009. 357 p.
25. Vremiș M. Return Labour Migration and the Socio-economic Development of the
Republic of Moldova. International Labour Organization, Decent Work Technical
Support Team and Country Office for Central and Eastern Europe (DWT/CO-Budapest).
– Budapest: ILO, 2014.
26. King R., Theories and Typologies of Migration: An Overview and a Primer. In: Willy
Brandt Series of Working Papers, International Migration and Ethnic Relations. Malmo:
Malmo Institute for Studies of Migration, Diversity and Welfare, 2012, 3/12, 48 p.
Surse internet:
27. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2000:0757:FIN:EN:PDF
28. http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-
library/documents/policies/immigration/general/docs/4th_annual_report_on_immigration_and_as
ylum_en.pdf
29. http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/news/intro/docs/1_en_act_part1_v9.pdf
30. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2007-
0414+0+DOC+XML+V0//EN
31. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0682:FIN:RO:PDF
32. http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/immigration/immigration_integration_en.htm
33. http://www.un.org/esa/population/migration/Akhtar_Sweden_Feb_2013_FIN.pdf
34. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1468-2451.00259/abstract
35. http://iussp2009.princeton.edu/papers/93067
36. http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Intranet-
Mobilitate/Malmo/Malmo_imigratia_fortei_de_munca.pdf
37. http://aei.pitt.edu/1260/1/immigration_policy_SEC_91_1855.pdf
38. http://sociologia-azi.ro/wp-content/uploads/2013/10/Chestiunea-sociala-a-migratiei-pentru-
munca.pdf
39. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52011DC0455:RO:NOT

56
ANEXE

57
Anexa 1. Teoriile microeconomice ale migrației internaționale

Sursa: http://www.nbp.pl/publikacje/materialy_i_studia/89_en.pdf

58
Anexa 2. Teoriile perpetuării în migrația internațională

Sursa: http://www.nbp.pl/publikacje/materialy_i_studia/89_en.pdf

59
Anexa 3.Populația ocupată pe medii de reședință după nivelul de instruire, mii persoane

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban

Urban
Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural

Rural
Superior 11,9 1,3 11,5 1,6 12,1 1,4 10,8 1,1 11,3 2,1 10,4 2,1 9,8 2,6 12,7 2,9 14,9 3,4 13,8 4,1 13,3 2,5
Mediu de
15,7 2,2 16,8 1,9 15 2,8 13,5 2,2 11,6 4,3 5,8 2,9 5,4 1,6 8,8 2,9 8,9 3,1 7,2 3,4 6,8 2,4
specialitate
Secundar
27,9 7,7 27,2 12,3 25,8 11,6 22,8 8,7 15,1 10,2 11 5,7 8,7 5,8 11,8 11,9 11,5 11,2 11 10 8,7 7,2
profesional
Liceal,
mediu 16,2 7,8 15,1 9,5 17,2 10,1 17,8 7,8 12,2 11,7 9 6,1 6,1 3,6 9,8 5,8 15,7 6,3 13,3 6,1 10,7 4,5
general
Gimnazial 8,4 9 9 10,5 6,5 13 7 10,8 6,4 14,2 4,4 8,7 2,6 5,3 4,2 9,7 6,3 10,5 4,5 10,2 3,2 7
Primar sau
1,5 0,3 1,2 0,6 0,5 0,5 0,6 0,6 0,3 0,6 0,1 0,5 0,2 0,1 0,1 0,3 0,1 0,1 0,2 0,3 0,8 0,5
fără școală
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică

60
Anexa 4. Populația ocupată după statut profesional și durata săptămânii de lucru

Statut profesional
Lucrători familiali Patroni, Membri ai
Total Salariați Lucrători pe cont propriu
Anii neremunerați cooperativei
0-20 21-30 31-39 0-20 21-30 31-39 0-20 21-30 31-39 40 0-20 21-30 31-39 40 0-20 21-30 31-39 40
40 ore 40 ore
ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore ore

2004 292,8 199,5 128,5 593,4 98,9 48,3 38,9 512,7 146,6 120,1 74 67,5 46,5 30 15,1 8,8 0,8 1,1 0,5 4,4
2005 177 214,8 114,9 579,1 100,1 46,9 31,3 502,6 66 157,1 78,8 70 10,3 10,3 4,4 3,7 0,6 0,4 0,3 2,9
2006 134,1 187,6 134,7 576,1 77,4 39,4 32,2 502,4 53,2 143,8 99,3 69,9 3 4,2 3,1 1,4 0,4 0,1 0,1 2,5
2007 125,2 176,9 161,4 593,1 67,6 37,7 36 508,1 54,2 134,8 122,1 79,8 3 4,2 3,3 2,1 0,4 0,2 .. 3,1
2008 89,7 166,1 158,5 453,6 55,6 51,2 69,8 411,6 27,1 103,8 81,2 36,1 6,7 10,6 6,7 2,4 0,3 0,5 0,9 3,4
2009 92,9 169,4 172,2 458,1 57,3 53,2 69,1 410,2 31,2 106,8 96,4 42,3 4,4 8,9 6,1 1,9 0 0,6 0,7 3,6
2010 96,9 166,6 166,2 491,8 59,2 52,5 60,6 446 31,9 103,2 98,5 39,6 5,6 10,2 6,5 1,7 0,3 0,6 0,6 4,5
2011 101,6 158,9 144,3 475,8 69,6 54,9 67,4 429,5 25,7 92,9 71,1 39,1 6 10,6 5,1 3,2 0,2 0,4 0,6 4
2012 102,3 152,9 139,8 460,4 70 53,1 67,5 415,5 24,9 88,9 65,5 39,6 6,7 10,4 6,1 3,3 0,6 0,4 0,7 2
2013 84,8 148,3 141,7 470,7 62 48,5 66,3 434,4 16,2 87,1 68 31,1 6,4 12,1 6,6 2,9 0,3 0,6 0,7 2,3
2014 92,8 163,5 133 466 65,6 55,5 59,1 429,6 21,7 98,5 68,7 31,9 5,2 9,1 4,8 2 0,3 0,3 0,4 2,5
2015 99,6 181,8 142,9 445,1 69,2 56 63,5 410,3 24,5 116 73,6 30,1 5,4 9,4 4,9 1,5 0,4 0,4 0,9 3,2
Sursa: elaborat de autor în baza datelor Biroului Național de Statistică

61
Anexa 5. Diferite etape ale procesului de integrare a migranților
Anexa 6. Repartizarea migranților după motivele reîntoarcerii în țară

Surse: Migrația forței de muncă. In: Ancheta forței de muncă, Biroul Național de Statistică.
Chișinău, 2013, p. 15

63
Anexa 7. Distribuția migranților după suma medie transmisă lunar familiei pe grupe de
vârstă și sexe

Sursa: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova

64