Iu.

Odagiu
Tactica percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente

1. Noţiunea, scopul, clasificarea percheziţiei

Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul
sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia.
Inviolabilitatea domiciliului este garantată de lege. În cursul procesului penal, nimeni nu
este în drept să pătrundă în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în
ele, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de CPP RM. Percheziţiile, cercetările
domiciliului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi ordonate şi efectuate în
baza unui mandat judiciar, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de lege. În cazul efectuării
acţiunilor procesuale fără mandat judiciar, organul abilitat să efectueze aceste acţiuni, imediat,
dar nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea acţiunii, prezintă instanţei de judecată materialele
respective pentru controlul legalităţii acestor acţiuni.
Percheziţia reprezintă o acţiune de urmărire penală, cu un caracter tactico-organizaţional,
ce constă în căutarea forţată şi ridicarea ulterioară a obiectelor şi documentelor ce ar avea
importanţa pentru descoperirea şi cercetarea infracţiunii.
„În doctrină, percheziţia este considerată o activitate de urmărire penală şi de tactică
criminalistică care constă în căutarea asupra unei persoane fizice, în locuinţa acesteia, ori în
locurile unde își desfășoară activitatea o persoană juridică, de probe și mijloace materiale de
probă, ori de persoane, atunci când se consideră că o asemenea activitate este necesară pentru
buna desfăşurare a procesului1”.
„Detaliind definiţia se poate de constatat că ceea ce ţine de esenţa percheziţiei este acţiunea
sau complexul de acţiuni ce poate fi subsumat noţiunii de «căutare». Este cunoscut că cuvântul
percheziţie vine de la latinescul perquiro, sivi, situm, quitere, care înseamnă a căuta, a cerceta cu
îngrijire, pretutindeni şi reprezintă o instituţie ce desemnează o activitate deosebit de importantă
în cazul instrucţiei penale”2.
„Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă din probele
acumulate sau din materialele activităţii speciale de investigaţii rezultă o presupunere rezonabilă

1
Olteanu Gabriel Ion, Ruiu Marin, Tactică criminalistică, 2009, p.96.
2
Dabu Valerică, Boboc Enoiu Tudorel. Percheziţie. Infracţiune flagrantă. Constituţionalitate, http://www.inm-
lex.ro/fisiere/pag_34/det_54/179.doc (vizionat: 10.01.2010)
că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce
au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvârşirea infracţiunii, obiecte şi
valori dobândite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea
importanţă pentru cauza penală şi care prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute”3.
Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate, a unor cadavre
sau a altor date importante pentru cauza penală.
Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi
numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
În cazurile ce nu suferă amânare sau în caz de delict flagrant, percheziţia se poate efectua în
baza unei ordonanţe motivate a procurorului, fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, urmând
ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei,
materialele obţinute în urma percheziţiei, indicându-se motivele efectuării ei. Judecătorul de
instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.
Scopurile percheziţiei:
 Descoperirea de obiecte sau documente ce conţin sau poartă urmele infracţiunii – ca
obiecte sau documente ce poartă urmele infracţiunii pot fi variate în funcție de infracţiune,
mecanismul de comitere a acesteia, persoana infractorului etc. Acestea pot fi hainele şi
încălţămintea infractorului, care conţin urme de la locul infracţiunii, unele urme ale victimei sau
urmele de aplicare a rezistenţei sub formă de rupturi, deteriorări etc. 4. Ca documente ce conţin
3
Percheziţia aduce atingere inviolabilităţii domiciliului, inviolabilitatea fiind garantată de lege. Art. 8 § 1 CEDO
stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a
corespondenţei sale. Prevederi analogice se întâlnesc în Constituţia Republicii Moldova, art.l 29, cât şi în art.l 12
al CPP RM. Cu toate acestea, legea admite o asemenea intervenţie în scopul asigurării interesului social - lupta cu
criminalitatea. ……Conţinutul percheziţiei constă în faptul că această acţiune procesuală se efectuează prin
constrângere, fără a avea voinţa sau acordul proprietarului sau posesorului. Scopul percheziţiei este căutarea,
descoperirea şi ridicarea anumitor instrumente care au servit la săvârşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobândite
în urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauză. Drept
condiţie pentru efectuarea percheziţiei serveşte presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală bazată pe
probele sau materialele de investigaţie operativă. Probele care dau temei de efectuare a percheziţiei trebuie
administrate cu respectarea legii procesual penale, inclusiv cu indicarea sursei de provenienţă. Percheziţia poate fi
efectuată în orice etapă a urmăririi, imediat după ce au apărut temeiurile de efectuare. Astfel, reieşind din cele
expuse, Colegiul penal consideră că instanţa de judecată întemeiat a admis demersul procurorului, autorizând
efectuarea percheziţiei la domiciliul lui B. V., în scopul cercetării cât mai operative, obiective şi multilaterale a
cazului, adoptând o încheiere legală, bazată pe dispoziţiile legii. Extras din Decizia Colegiului penal lărgit al CSJ
19.05.10, Dosarul nr.1re – 748/10.
4
CtEDO a criticat în cauza M.B. c. României (Hot. 03.11.2011) faptul că anchetatorii nu au percheziţionat imobilul
unde s-ar fi produs presupusul viol pentru a căuta eventuale probe. De asemenea, anchetatorii n-au analizat nici
conservat hainele reclamantei care erau pătate de sânge şi deteriorate. Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-107223
urmele infracţiunii pot fi cele care au fost falsificate cu ocazia însuşirii unor bunuri, valori
materiale sau o scrisoare prin care unei persoane i se cer diferite favoruri materiale ilegale
(ameninţări, şantaj), sau unele fotografii, documente audio, video sau purtători de informaţie
electronică (dischete, CD-uri, procesoare).
 Descoperirea de obiecte, documente sau valori care au fost folosite ori au fost destinate
să servească la comiterea faptei – acestea pot fi diferite instrumente de efracţie (ciocan, pilă,
aparat de sudare, rangă etc.), arma din care a fost omorâtă victima, conţinutul unor înscrisuri
destinate şantajului unei persoane, mijloacele de transport de care s-au folosit infractorii la
săvârşirea faptei, mijloacele şi uneltele cu care au ascuns urmele infracţiunii etc.
 Descoperirea unor obiecte, documente sau valori care reprezintă produsul infracţiunii –
bunurile care au trecut în posesia infractorului ca o consecinţă a comiterii faptei ilegale, bunurile
la care au atentat (obiecte de preţ, bani, bijuterii etc.).
 Descoperirea persoanelor care se eschivează de la urmărirea penală, judecată sau
executarea pedepsei – acestea reprezintă obiect al percheziţiei, deoarece alte persoane le pot
acorda spaţiu pentru a locui temporar, ştiind că sunt aflaţi în urmărire, ştiind că unii sunt
recidivişti evadaţi din locurile de privaţiune de libertate; persoane bănuite de săvârşirea unei
infracţiuni; persoanele care deţin informaţie despre pregătirea sau comiterea unor infracţiuni, la
fel, persoanele declarate dispărute de la domiciliu ori cadavrele, dacă se cunoaşte că acestea au
fost ucise sau dispărute în condiţii care permit înaintarea versiunii despre omorul lor.
 Descoperirea unor obiecte, valori, documente deţinute nelegitim (arme, muniţii,
substanțe toxice, stupefiante, containere cu materiale radioactive etc.).
Clasificarea percheziţiei:
1. în funcţie de obiectul percheziţionat:
 în încăperi locuite;
 încăperi nelocuite;
 locuri deschise;
 mijloc de transport;
 corporală.
2. În funcţie de ordinea efectuării: percheziţia primară şi repetată.
 Dacă în urma efectuării percheziţiei primare nu au fost descoperite obiectele şi
documentele căutate, poate apărea necesitatea percheziţionării repetate a aceluiaşi obiect. Printre
cauzele ce determină percheziţia repetată pot fi enumerate:
 existenţa circumstanţelor nefavorabile (de exemplu, condiţiile climaterice când se
percheziţionează locuri deschise, lipsa de iluminare etc.);
 lipsa specialiştilor, care datorită cunoştinţelor lor ar asigura eficacitatea percheziţiei, la
fel, nefolosirea mijloacelor tehnice de căutare;
 percheziţia primară a fost organizată slab şi au rămas sectoare necercetate (inclusiv la
percheziţia corporală);
 obiectele şi documentele căutate au fost luate înaintea începerii percheziţiei, dar există
date acumulate din materialele activităţii speciale de investigaţie că obiectele şi documentele au
fost întoarse la locul iniţial etc.
3. În funcţie de numărul locurilor percheziţionate.
Percheziţia poate fi efectuată într-un singur apartament (casă) care aparţine persoanei la
care se efectuează percheziţia sau mai multe locuinţe care aparţin acestuia sau se află în folosinţă
temporară, cât şi, în unele cazuri, la rudele acesteia. Asemenea percheziţii se recomandă a fi
efectuate concomitent, pentru a exclude tăinuirea unor obiecte căutate, sau pierderea unor probe.
Dacă organul de urmărire penală va considera că nu există pericolul pierderii, distrugerii
unor probe căutate – acestea pot fi efectuate şi consecutiv.
4. În funcţie de temeiul legal:
 cu autorizaţia judecătorului de instrucţie;
 ordonanţa motivată a procurorului, fără autorizaţia judecătorului de instrucţie5.

5
,,În conformitate cu art. 301 alin. (2) CPP RM, acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie pot fi
efectuate, ca excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în
cazurile infracţiunilor flagrante. Infracţiune flagrantă, conform prevederilor art. 6 pct. 10 şi art. 513 CPP RM, este
infracţiunea descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat, precum şi
infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte
persoane, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care
ar da temei de a-l presupune participant la infracţiune. În cauza dată, cu certitudine este constatat faptul că
urmărirea penală a fost pornită la 30 octombrie 2008 în baza art. 195 alin. (2) CP, iar percheziţia în birourile
agenţilor economici „XXXXXX” SRL şi „XXXXXX” SRL a fost efectuată la 16 .09.2009 fără autorizaţia
judecătorului de instrucţie, adică în lipsa existenţei delictului flagrant care ar fi dat dreptul organului de urmărire
penală de a efectua o astfel de percheziţie fără autorizarea judecătorului de instrucţie. Din aceste motive, Colegiul
penal lărgit conchide că încheierea judecătorului de instrucţie privind declararea ilegalităţii percheziţiei în
birourile folosite de agenţii economici „XXXXX” SRL şi „XXXXX” SRL este legală, de aceea recursul în anulare
urmează a fi respins ca inadmisibil.” Extras din Decizia Colegiul penal lărgit al CSJ din 30.03. 2010, Dosarul
nr.1re-399/10
 5. În funcţie de timp:
 percheziţia efectuată pe timp de noapte (2200-0600);
 percheziţia efectuată pe timp de zi (600-2200).
Este important să precizăm că legea interzice de a efectua ridicări de obiecte şi documente
sau de a face percheziţii în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor de delict flagrant (art.128 alin. (1)
CPP RM). Conform prevederilor art.6 pct. 10 CPP RM, delict flagrant – infracţiune descoperită
în momentul săvârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat6.
Primele 3 criterii de clasificare a percheziţiilor, în opinia noastră, au importanţă practică.
Anume ele determină tactica efectuării percheziţiei.

2. Reguli generale privind tactica pregătirii percheziţiei

Etapa de pregătire a percheziţiei posedă aspectul tactic şi aspectul procesual. Aspectul
procesual se limitează la pregătirea documentelor necesare (întocmirea ordonanţei motivate de
percheziţie şi obţinerea autorizaţiei judecătorului de instrucţie), pe când aspectul tactic cuprinde
trei etape, care condiționează rezultatul percheziţiei, şi anume:
 Adoptarea deciziei de efectuare a percheziţiei. Decizia de efectuare a percheziţiei este
determinată de faptul dacă există unul dintre temeiurile, prevăzut la alin.(1) şi (4) art.125 CPP
RM.
 Acumularea informaţiei orientative necesare pentru efectuarea percheziţiei. În vederea
asigurării unei prognoze complete şi obiective a circumstanţelor şi condiţiilor ce vor însoţi
percheziţia, e necesar de efectuat acumularea informaţiei preliminare, cu privire la:
1. Persoana la care se planifică efectuarea percheziţiei. Despre aceasta se acumulează nu
atât datele conţinute în anchete, cât datele reale despre personalitatea sa (calităţile individuale,
deprinderi, abilităţi etc.). Trebuie avut în vedere nivelul de dezvoltare intelectuală, studiile,
hobby-ul, cunoştinţele profesionale.
6
În cauza Bisir şi Tulus c. Moldovei (Hot. CtEDO 17.05.2011), CtEDO menţionează că percheziţia la domiciliile
reclamanţilor a fost efectuată în timpul nopţii (s.a.) pe 04.06. 2005, între orele 24:00 şi 03:00. Art. 128 CPP RM
prevede că este interzis de a face percheziţii în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor de flagrant delict. Întrucât nu a
fost susţinut de Guvern că percheziţia domiciliului celui de-al treilea şi al patrulea reclamant cade sub excepţia
prevăzută de art. 128 CPP RM, CtEDO consideră că ingerinţa pretinsă nu a fost „în conformitate cu legea” în
sensul art. 8. Prin urmare, CtEDO constată că a existat o violare a art. 8 CEDO în ceea ce priveşte dreptul celui
de-al treilea şi al patrulea reclamant la respectarea domiciliului, (paragr. 61, 62). Disponibilă:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-124094
 Se acumulează informaţie cu privire la modul de viaţă practicat (predispus spre consumul
de alcool, substanţe narcotice, psihotrope, jocuri de noroc, dacă este colecţionar, sportiv, vânător,
pescar etc.), particularităţile comportamentului, componenţa familiei, relaţia din cadrul ei,
relaţiile cu vecinii, cu colegii de la serviciu, timpul petrecut acasă şi la muncă, dacă are
antecedente penale, legăturile şi relaţiile (cu lumea criminală, statutul său în ierarhia criminală)
etc.
În timpul pregătirii către percheziţie trebuie luat în calcul şi statutul său, nu acel procesual,
ci acel pe care l-a avut în timpul săvârşirii infracţiunii.
Un volum mare de date, ofiţerul de urmărire penală, poate să-l obţină din declaraţiile
rudelor, apropiaţilor, celor cu care locuieşte, cu care are relaţii de prietenie etc. Cunoaşterea
persoanei percheziţionatului permite înaintarea versiunilor legate de loc și de instrumentele cu
care el putea să ascundă obiectul căutat(cu condiția că nu va fi deconspirată percheziția).
2. Locul unde se va efectua percheziţia. În procesul de pregătire este important de stabilit
locul care va fi percheziţionat, adresa, caracteristicile de construcţie ale clădirii, amplasamentul,
numărul de niveluri, construcţiile auxiliare, materialul din care este confecţionat, planul exterior
şi interior al locuinţei percheziţionatului, sub aspectul suprafeţei ce va fi percheziţionată,
delimitării ei în raport cu împrejurimile şi vecinătăţile, repere naturale, garduri vii, garduri de
lemn, particularităţile vegetaţiei şi reliefului, modul de amplasare a diferitor camere şi
dependinţe ale locuinţei, destinaţia acestora; căile de acces în locuinţă - drumuri, cărări, numărul
uşilor de intrare - ieşire, spaţiile folosite în comun sau în exclusivitate, posibilităţile de
comunicare cu exteriorul, telefonică, internet sau de altă natură. Dacă percheziţia se va efectua în
apartament sau casă la curte se stabileşte: existenţa animalelor de companie, rasa, alte animale,
dacă există, care anume. Indiferent de destinaţia încăperii trebuie stabilit câte persoane pot sau
trebuie să se afle în ea, în momentul percheziţiei. La fel, câte persoane au accesul în ea.
Unele dificultăţi pot apărea la acumularea informaţiei suplimentare cu privire la mijlocul de
transport ce urmează a fi supus percheziţiei. Urmează de constatat nu numai marca, ci şi
modelul, deoarece anume modelul determină particularităţile constructive ale mijlocului de
transport. Reieşind din aceste date, vor fi înaintate versiuni unde, cu cea mai mare probabilitate,
pot fi tăinuite obiectele şi documentele căutate (legătura cu alte spații unde ar fi posibil transferul
bunurilor).
 3. Ce sau cine trebuie căutat (obiecte, documente, cadavru, persoană etc.). La etapa de
pregătire a percheziţiei organul trebuie să îşi mărească volumul de cunoştinţe cu privire la ce
urmează de căutat. Despre semnalmentele obiectului şi documentului (chiar presupuneri) este
raţional de înştiinţat toate persoanele ce vor lua parte la căutare.
În primul rând, este necesar de stabilit şi de concretizat măcar denumirea sau destinaţia
acestora, numărul lor şi semnalmentele individuale, după posibilități. La procesul de căutare pot
ajuta părţile componente din obiecte, fotografii, analoagele lor. În cazul căutării instrumentelor,
armelor cu care s-a săvârşit infracţiunea pot fi folosite mulajele şi fotografiile executate în cadrul
cercetării la faţa locului.
Dacă urmează de căutat persoane, cadavre sau părţi ale cadavrului, trebuie concretizat
semnalmentele (ţinând cont de regulile gabitologiei judiciare).
În cazul în care există informaţie că obiectul şi/sau documentele căutate pot fi strămutate în
alt loc, organele judiciare trebuie să fie pregătite, determinând din timp urmele ce pot sau trebuie
să fie lăsate de obiectele căutate.
 Planificarea realizării percheziţiei. În primul rând, se determină timpul şi se ia decizia în
privinţa caracterului inopinat al percheziţiei (însăşi a acţiunii, la o anumită persoană, într-un
anumit loc). Pe lângă aceasta, trebuie constatat: consecutivitatea acţiunilor de urmărire penală
(anterioare, concomitent şi ulterioare percheziţiei); perioada zilei (dimineaţa, pe parcursul zilei,
seara); când se creează cele mai favorabile condiţii şi împrejurări pentru efectuarea percheziţiei;
timpul începerii acţiunii (în ore, minute dacă e necesar).
Se stabilesc participanţii. În lista participanţilor trebuie să fie incluşi specialişti, a căror
cunoştinţe pot fi utilizate la căutare (la folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice, pentru
deschiderea unor încăperi, safeuri etc.), angajaţii poliţiei care vor asigura paza, blocarea locului
percheziţionat, securitatea participanţilor şi vor realiza nemijlocit căutarea, sub conducerea
ofiţerului de urmărire penală.
Ofiţerul de urmărire penală, din timp, trebuie să repartizeze sarcinile între participanţi, să
identifice modalitatea schimbului de informaţie, să prevadă situaţii cu care se pot crea, să ia
decizia cu privire la cine şi cum va acţiona în cazul în care se întâlneşte cu situaţii neprevăzute,
cu excese.
Folosind datele privitoare la obiectul căutat, ofiţerul de urmărire penală hotărăşte ce
mijloace de transport, mijloace tehnico-ştiinţifice vor fi utilizate, unde, la etapa iniţială, vor fi
acumulate obiectele şi documentele descoperite, cum se va realiza împachetarea, transportarea,
unde vor fi depozitate pentru păstrare.
În procesul de planificare a percheziţiei, o mare atenţie trebuie acordat asigurării securităţii
tuturor participanţilor. Dacă există informaţie că percheziţionatul şi persoanele care sunt la locul
faptei sunt gata să opună rezistenţă, este necesar de asigurat nu numai superioritate numerică,
implicarea grupei de reţinere, ci de pregătit şi mijloacele speciale, armele care vor neutraliza pe o
perioadă scurtă de timp voinţa şi forţa celor ce opun rezistenţă.

3. Reguli generale privind tactica etapei de lucru la efectuarea percheziţiei

În opinia noastră, procesul de percheziţie propriu-zis este împărțit în trei faze:
 prealabilă;
 de examinare generală;
 de examinare detaliată.
Faza prealabilă a percheziţiei cuprinde sosirea şi pătrunderea în locul unde se va efectua
percheziţia, inclusiv un complex de măsuri ce nu pot fi amânate.
Pentru ca sosirea grupei operative de căutare să fie una inopinată, pentru a evita distrugerea
obiectelor şi documentelor căutate şi pentru a evita opunere de rezistenţă este necesar de
respectat următoarele reguli:
 în cazul în care grupa operativă de căutare se deplasează la percheziţie cu mijloace de
transport, acestea trebuie parcate la distanţă, iar deplasarea ulterioară a participanţilor să se facă
pe jos în grupe mici (până la 3 persoane). Pătrunderea pe teritoriul unde se va efectua percheziţia,
este de dorit de realizat sub legendă, iar scopul real al vizitei să fie anunţat înainte de a începe
percheziţia;
 în cazul în care se foloseşte ascensorul, participanţii la percheziţie trebuie să se coboare
cu 1-2 etaje mai sus sau mai jos şi să-şi continue deplasarea, fără zgomot, pe jos. La uşa
apartamentului trebuie să se poziţioneze lateral, astfel încât să nu fie văzuţi prin vizorul uşii. E
recomandabil ca prin vizor să se vadă numai o singură persoană şi aceea să fie o rudă, cunoscut
sau vecin pe care percheziţionatul îl cunoaşte şi îi va deschide uşa;
 din momentul sosirii la locul percheziţiei se organizează supravegherea întregii încăperi,
în special ieşirile, pentru a exclude posibilitatea evadării sau aruncării de percheziţionat, de alte
persoane a obiectelor căutate;
  dacă o perioadă mai lungă nu este deschisă ușa, are loc pătrunderea forţată,
preîntâmpinând despre aceasta pe cei se află în încăpere;
 în cazul în care proprietarul sau posesorul lipseşte, organul de urmărire penală ia măsuri
pentru a asigura prezenţa acestora. Nu li se comunică cauza reală pentru care sunt rugaţi să vină
la locul percheziţiei. În cazul în care uşile sunt deschise şi nu poate fi asigurată prezenţa
percheziţionatului, a unor membri adulţi ai familiei acestuia sau ai acelor care reprezintă
interesele persoanei în cauză, se invită un reprezentant al autorităţii executive a administraţiei
publice locale. Până a începe percheziţia, reprezentantul organului de urmărire penală este
obligat să înmâneze, sub semnătură, persoanei la care se efectuează percheziţia copia de pe
ordonanţa respectivă. După prezentarea ordonanţei, reprezentantul organului de urmărire penală
cere să i se predea de bună voie obiectele şi documentele menţionate în ordonanţă. Dacă acestea
sunt predate de bună voie, persoana care efectuează urmărirea penală se limitează la ridicarea
acestora, fără a mai întreprinde alte măsuri de căutare.
După îndeplinirea cerinţelor legale, membrii grupei operative de căutare urmează să
examineze rapid obiectul percheziţiei, cine se mai află în el, pentru a preveni orice încercare de
evadare sau de distrugere, tăinuire a obiectelor sau documentelor căutate sau a celor ce se află în
posesie ilegală (droguri, arme, substanţe radioactive etc.). Obligatoriu, se verifică sectoarele de
folosinţă comună.
În cazul în care percheziţia se face în particular, se examinează ograda, construcţiile
auxiliare, locurile deschise etc.
În cazul în care se descoperă documente sau obiecte care ard se întreprind acţiuni pentru a
stinge focul: închiderea accesului de aer în sobe, acoperirea cu covoare, pături, vase goale, în
măsura rezonabilității etc. Apa se foloseşte în ultimul rând.
Persoanelor care sunt prezente la locul percheziţiei li se verifică documentele ce atestă
identitatea lor. În cazul în care există temeiuri de a efectua percheziţia, organul de urmărire
penală poate extrage obiecte şi documente ce au importanţă pentru cauză care se află în hainele,
în lucrurile sau pe corpul persoanei la care se efectuează această acţiune de urmărire penală. Toţi
cei care au fost obligaţi să rămână nu au dreptul să comunice între ei și sunt transferaţi într-o
odaie (încăpere) pentru a fi supravegheaţi. Sunt audiați în privinţa legăturii pe care o au cu locul
supus percheziţiei şi în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoana
prezentă în încăperea unde se efectuează percheziţia sau ridicarea poate purta asupra sa
documente sau alte obiecte care pot avea importanţă probatorie în cauza penală se recurge la
percheziţia corporală.
Numai după aceasta reprezentantul organului de urmărire penală ia decizia: cine poate
părăsi încăperea şi cine va sta până la finele percheziţiei (uneori este recomandabilă acordarea
unei libertăți supravegheate de deplasare a persoanelor care poate duce la identificarea bunurilor
căutate.).
Cu referire la comportamentul persoanelor prezente la percheziție necesită de menționat că
CPP RM nu prevede în mod expres interdicția de a utiliza telefonul mobil. Totuși în baza
prevederilor art. 58 alin. (31) CPP RM, ofiţerului de urmărire penală este în drept să interzică
convorbirile telefonice ale bănuitului și a altor persoane prezente la locul percheziției, deoarece
aceasta ar putea să pericliteze eficiența investigațiilor penale.
În cauza Cacuci și S.C. Virra & Cont Pad S.R.L. c. României, Reclamanta a susținut că
percheziționarea domiciliului său, ridicarea diverselor obiecte și înscrisuri, cum ar fi
„documente personale și agende personale care nu aveau nici o legătură cu acuzațiile penale
împotriva sa”, și faptul că i se interzisese să folosească telefonul mobil în timpul percheziției
reprezentau o încălcare a dreptului său la viață privată și la corespondența privată, inclusiv
dreptul său la secretul profesional…. Cu toate acestea, luând în considerare explicațiile
furnizate de către autoritățile naționale în ceea ce privește această măsură (a se vedea pct. 26
supra), Curtea nu este dispusă să considere că drepturile reclamantei în temeiul art. 8 au fost
mai limitate decât era strict necesar cu această ocazie. Curtea consideră relevant faptul că
reclamanta nu indică nici o nevoie anume sau concretă de a folosi telefonul mobil în timpul
percheziției (a se vedea,mutatis mutandis, D.D. c. Lituaniei, nr. 13469/06, pct. 181, 14 februarie
2012)7.
Totuși, considerăm că pot exista situații în care ofițerul de urmărire penală să permită
persoanelor prezente la percheziție discuțiile la telefon, de exemplu în cazul în care persoana este
telefonată de instituția de învățământ în legătură cu copilul său sau de o instituție medicală, dar
în acest caz convorbirea trebuie să fie percepută și de ofițerul de urmărire penală.
După ce au fost efectuate acţiunile sus-menţionate, ofiţerul de urmărire penală explică
tuturor persoanelor regulile de comportare în timpul percheziţiei.

7
Hot. CtEDO din 17. 01.2017 (paragraf. 59, 66). Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-176052
 În faza de examinare generală membrii grupei operative de căutare află de la
percheziţionat ce încăperi sau depozite sunt folosite numai de el, de membrii familiei, de alte
persoane. Acelaşi tip de informaţie se acumulează de la celelalte persoane care sunt prezente la
locul percheziţiei. Datele se compară.
Concomitent se stabileşte de la ce uşi există chei, de la care nu, apartenenţa cheilor rămase,
inclusiv se identifică sectoarele, încăperile care urmează a fi percheziţionate.
În funcţie de rezultatele obţinute, de caracteristicile percheziţionatului, se înaintează
versiuni cu privire la locul ce poate servi drept ascunziş; se stabileşte volumul, consecutivitatea,
timpul necesar pentru căutare, procedeele tactice; se concretizează, încă o dată, acţiunile
organizatorice ale percheziţiei: necesitatea implicării suplimentare a mijloacelor tehnico-
ştiinţifice, mijloacelor de căutare a specialiştilor; se repartizează sarcinile între participanţi (paza,
supravegherea, blocarea, documentarea etc.); se determină zonele de odihnă, de luare a meselor;
se asigură securitatea percheziţionatului, se creează condiţiile necesare pentru percheziţie
(iluminare, determinarea locului unde obiectele descoperite vor fi cercetate mai minuţios etc.).
Faza de examinare detaliată: cea mai importantă şi complicată fază, deoarece în cadrul ei
are loc căutarea nemijlocită a obiectelor şi documentelor în vederea descoperirii şi ridicării lor.
În timpul efectuări percheziţiei grupa operativă de căutare poate recurge la două procedee
tactice de efectuare a acesteia.
Căutarea consecutivă constă în cercetarea sectorului sau încăperii, respectând strict ordinea
stabilită. Cercetând, în primul rând, sectoarele de folosinţă comună, care nu pot fi blocate pe o
perioadă mai îndelungată, unde se vor depozita obiectele şi documentele descoperite, cele pentru
odihnă şi luarea mesei.
Căutarea în locurile suspecte – presupune căutarea obiectelor şi documentelor în anumite
sectoare, încăperi, depozite, chiar şi cercetarea anumitor obiecte stabilite din timp. Procedeul dat
poate fi folosit în cazul cercetării încăperilor, teritoriilor voluminoase, când există date că
obiectele căutate pot fi ascunse într-un anumit loc.
Căutarea obiectelor voluminoase, a persoanelor, animalelor se face prin cercetare parţială,
adică se caută numai în locurile în care pot fi amplasate.
De fiecare dată trebuie întreprinse măsuri ca în procesul de căutare să nu fie distruse sau să
se aducă prejudiciu minim obiectelor căutate. Pentru aceasta obiectul este măsurat, pipăit,
străpuns, cercetat cu folosirea mijloacelor tehnice de căutare, comparat cu alte obiecte, teritorii
analoage (în funcţie de culoare, material, greutate etc.).
În cazul în care există suficiente temeiuri, obiectul poate fi distrus parţial: spargerea
peretelui, ridicarea podelei, descoaserea obiectelor moi (jucării, perne etc.), săparea unor sectoare
de pământ, turnarea de apă (în locuri în care s-au îngropat obiecte, apa este absorbită mai rapid şi
pământul se aşază ușor).
„Uşile se forțează numai după ce percheziţionatul refuză să le deschidă sau percheziţia are
loc în lipsa lui, ori a persoanelor care au acces”8.
Ofiţerul de urmărire penală, încontinuu, trebuie să supravegheze comportamentul
percheziţionatului, al membrilor familiei şi altor persoane care se află la locul percheziţiei în
cooperare cu ceilalți participanți. Despre faptul descoperirii obiectelor şi documentelor căutate se
anunţă toţi participanţii la percheziţie.
În timpul efectuării percheziţiei ofiţerul de urmărire penală trebuie să ţină cont de
următoarele recomandări:
 să nu efectueze percheziţia în stare de oboseală, bolnav, iritat sau înfometat;
 să excludă factorii care influenţează negativ procesul de percheziţie (discuţii, replici,
deplasări în perimetrul percheziţionat etc.);
 să nu intre în conflict cu percheziţionatul, cu membrii familiei;
 să se concentreze asupra lucrurilor cercetare, să nu înceapă cercetarea unor încăperi,
sectoare noi, până nu se finalizează cercetarea celor precedente;
 să nu se grăbească, să acţioneze într-o strictă consecutivitate (graba determină apariţia
iritării şi ca urmare micşorează concentraţia şi atenția);

8
În cauza Vasylchuk c. Ucrainei (Hot. CtEDO 13.06.2013), Curtea a evaluat proporţionalitatea ingerinţei în
dreptul reclamantei la domiciliu, ea pretinzând încălcarea art. 8 pe motiv că percheziţia efectuată în casa ei a fost
una ilegală şi lipsită de necesitate. CEDO în stabilirea soluţiei a subliniat faptul legalităţii ingerinţei autorităţilor
în dreptul reclamantei la domiciliu, în cadrul urmăririi penale pe o cauză fiind dispusă căutarea obiectelor sustrase
ulterior stabilite a fi vândute reclamantei, însă a notat că modalitatea în care percheziţia a fost efectuată în
practică, fiind prezentat un suport probatoriu compus din poze şi mărturii care certifică faptul că de pe urma
plecării ofiţerilor de urmărire penală imobilul a fost devastat şi multiple elemente de mobilier au fost deteriorate,
nu satisface exigenţa proporţionalităţii pe terenul Convenţiei (s.a.). În mod particular CEDO a ţinut cont de faptul
că mijloacele antrenate de autorităţi în atingerea scopului descoperirii infracţiunii au fost excesive la cazul din
speţă, condiţionând consecinţe incompatibile cu standardele recunoscute în virtutea art. 8. Hot. disponibilă:
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-120516 Textul este preluat din lucrarea: Morărescu
Adrian, Principiul proporţionalităţii în sistemul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Teză de doctor în drept
Specialitatea: 552.08 – Drept internaţional şi european public. Chişinău, 2015, p.80.
  să nu lase fără atenţie obiectele în care, la prima vedere, nu pot fi ascunse obiectele şi
documentele căutate;
 să urmărească reacţiile percheziţionatului, ale membrilor familiei la acţiunile pe care le
îndeplinesc membrii grupei operative de căutare;
 să ţină cont de faptul că percheziţionatul, de regulă, se irită, se înroşeşte, devine vorbăreţ
sau tace, îi tremură mâinile, transpiră etc. la apropierea de locul sau de obiectul în care sunt
ascunse lucrurile căutate;
 să fie cumpătat şi să nu îşi manifeste emoţiile în legătură cu rezultatele obţinute, să nu
facă nici un comentariu la acest fapt;
 să nu afișeze obiectele, lenjeria;
 prin acţiunile sale să insufle percheziţionatului că indiferent de obstacolele întâlnite
obiectele şi documentele căutate vor fi descoperite şi ridicate;
 să aibă mijloacele tehnico-ştiinţifice necesare, haine speciale care ar asigura cercetarea
în locuri periculoase sau greu accesibile (teritorii vaste, încăperi murdare, condiţii antisanitare:
bloc sanitar, groapă de gunoi, impurităţi, deşeuri etc.).
În timpul efectuării percheziţiei trebuie să se acorde atenţie la circumstanţele negative
existente. Identificarea acestora favorizează nu numai rezultatul percheziţiei, ci şi eficacitatea
cercetării dosarului. Printre acestea pot fi enumerate:
 numărul mare de obiecte care depăşesc necesităţile normale;
 necorespunderea caracterului obiectelor cu personalitatea percheziţionatului (venitul,
nivelul cultural, ocupaţia etc.);
 descoperirea de obiecte ce nu aparţin percheziţionatului (la un bărbat care locuieşte
singur se descoperă multe haine pentru copii şi femei);
 caracteristici neordinare pentru unele obiecte, nu se cunoaşte destinaţia lor;
 îndoielile ce apar în legătură cu explicaţiile pe care le oferă percheziţionatul în legătură
cu anumite obiecte (caracteristica, apartenenţa, când a fost cumpărat etc.) etc.
Studierea persoanei percheziţionatului în etapa de pregătire permite prognozarea
comportamentului şi a locurilor unde pot fi ascunse obiectele şi documentele căutate:
 oamenii cumpătaţi tăinuiesc locurile greu accesibile;
 cei încrezuţi în sine fac ascunzişuri simple;
  leneşii fac multe greşeli în procesul de tăinuire care favorizează descoperirea;
 cei lacomi şi care nu au încredere în nimeni tăinuiesc undeva în apropiere, pentru a
putea verifica;
 cei fricoşi ascund undeva mai departe;
 ţinând cont de profesia pe care o are sau hobby-ul pe care îl practică obiectele,
documentele vor fi tăinuite: tâmplarul – în lemn, zidarul – în piatră, grădinarul – în grădină,
apicultorul – în prisacă etc.;
 persoanele dezvoltate fizic ascund în locurile greu accesibile (sub obiecte grele, sau care
sunt greu, incomod de ridicat etc.);
 uneori ca loc de tăinuire se aleg obiectele care au un caracter respingător (groapa de
gunoi, tomberoane, gunoi animalier, WC în curte etc.);
 obiectele căutate pot fi ascunse în lucruri care nu vor fi căutate complet şi obiectiv
(icoane, albiturile bolnavului etc.) sau în obiecte care nu au destinaţia de ascunziş (ciorapi vechi,
încălţăminte purtată etc.);
 percheziţionatul când ascunde un document printre cărţi prognozează un algoritm de
cercetare pus în aplicare de grupa operativă de căutare (căutarea de la dreapta la stângă de sus în
jos sau invers) şi stabileşte ascunzişul undeva pe la mijloc sau la o margine etc.
 obiectele căutate pot fi tăinuite în locuri deschise, luând în calcul faptul că locurile
deschise nu vor fi cercetate atât de minuţios în comparaţie cu altele (printre vesela aflată la
bucătărie, polonic care stă pe perete etc.);
 unele obiecte pot fi camuflate şi poziţionate în locuri deschise etc.
Etapa de fixare a rezultatelor presupune întocmirea procesului-verbal de percheziţie,
întocmirea schiţelor, executarea fotografiei şi filmărilor.

4. Particularităţile tactice de efectuare a anumitor tipuri de percheziţie

Percheziţia corporală. În cazul în care există temeiuri de a efectua percheziţia sau ridicarea
în încăperi, reprezentantul organului de urmărire penală poate extrage obiecte şi documente ce au
importanţă pentru cauză care se află în hainele, în lucrurile sau pe corpul persoanei la care se
efectuează această acţiune de urmărire penală.
Percheziţia corporală fără întocmirea ordonanţei şi fără autorizaţia judecătorului de
instrucţie se poate efectua:
 1. la reţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului;
2. la aplicarea faţă de bănuit, învinuit, inculpat a măsurii preventive de arestare;
3. în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoana prezentă în
încăperea unde se efectuează percheziţia sau ridicarea poate purta asupra sa documente sau alte
obiecte care pot avea importanţă probatorie în cauza penală.
Percheziţia corporală se efectuează de reprezentantul organului de urmărire penală, cu
participarea, după caz, a unui specialist de acelaşi sex cu persoana percheziţionată.
Cu ocazia efectuării percheziţiei corporale trebuie evitată supunerea celui percheziţionat la
tratamente inumane sau degradante. În jurisprudenţa CtEDO s-a reţinut că atunci când modul în
care este efectuată percheziţia cuprinde elemente degradante care agravează în mod semnificativ
umilinţa inevitabilă pe care o provoacă o astfel de procedură, se aplică art. 3 CEDO9.
Reieşind din conţinutul reglementărilor procesuale, percheziţia corporală are ca scop nu
numai descoperirea obiectelor care au servit ca instrumente la comiterea infracţiunii, obiecte şi
documente dobândite în urma infracţiunii etc., dar şi asigurarea securităţii persoanelor care aplică
hotărârea de reţinere a persoanei sau de arestare în scopul verificării dacă persoana nu deţine
arme albe sau arme de foc sau alte obiecte contondente cu care există posibilitatea cauzării
vătămărilor corporale. Uneori există pericolul ca cel reţinut să-şi cauzeze singur vătămări cu
asemenea obiecte.
Percheziţionând îmbrăcămintea, organul de urmărire penală începe de la conţinutul
buzunarelor. Obiectele şi documentele găsite în buzunare sunt arătate fiecare în parte şi dacă
percheziţia este fixată tehnic, atunci persoana care efectuează percheziţia corporală comentează
în care buzunar sau în ce loc şi ce obiect sau document este depistat, iar specialistul care

9
CtEDO notează că reclamantului, în speţa respectivă, nu i s-a cerut pur şi simplu să se dezbrace, ci a fost
dezbrăcat de ofiţerii de poliţie în contextul în care era deosebit de neajutorat. Chiar fără a lua în considerare
alegaţiile reclamantului cu privire la faptul că a fost legat la ochi în tot acest timp, lucru care nu a fost stabilit de
instanţele naţionale, CtEDO a considerat că procedura implica o măsură atât de invazivă şi potenţial umilitoare,
încât nu ar fi trebuit aplicată decât pentru un motiv întemeiat. Totuşi nu au fost aduse argumente care să
dovedească faptul că percheziţia corporală, efectuată prin dezbrăcarea persoanei în cauză, era necesară şi
justificată pentru motive de securitate. CtEDO reține în această privinţă că reclamantul, care era deja încătuşat, a
fost percheziţionat pentru căutarea de arme, iar nu pentru droguri sau pentru alte obiecte mici care nu ar putea fi
observate printr-o simplă percheziţie corporală, şi fără dezbrăcarea completă a persoanei în cauză. Instanţa
europeană a considerat că în circumstanţele concrete ale cauzei percheziţia corporală ce a presupus şi dezbrăcarea
persoanei în cauză, efectuată în timpul unei intervenţii a poliţiei la reşedinţa acesteia, a constituit un tratament
nejustificat de o gravitate suficientă pentru a fi calificat ca „degradant” în sensul art. 3 CEDO (Hot. CtEDO din
22.02.2007 Wieser c. Austriei, paragr. 38-42). Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-79570
efectuează înregistrarea video apropie imaginea creând posibilitatea să se vadă clar aceste
obiecte sau documente, după ce sunt puse pe un suport (masă, capota autoturismului etc.).
După conţinutul buzunarelor sunt percheziţionate porţiunile îmbrăcămintei care au două
sau mai multe straturi – gulerul, colanul, capetele mânecilor, cravata, epoleţii, căptuşeala
mânecilor şi a pantalonilor. După aceasta este examinată pălăria sau căciula în care pot fi ascunse
documente, bani, cuţite mici, lame, bijuterii etc. În acest scop, obiectele respective pot fi strânse
în mână pentru a le simţi sau dacă este destrămata căptuşeala, se separă blana.
În încălţăminte pot fi ascunse diferite bijuterii, documente, substanţe narcotice. Pentru
acesta sunt folosite găurile din călcâiul tălpii, sau locul dintre talpă şi aşternutul interior al
încălţămintei.
Ca locuri de păstrare a obiectelor de mărime mică pot fi folosite poșetele, mapele,
diplomatele, genţile de voiaj, pachetele de ţigări, cârja, ceasul, umbrela.
Dacă persoana este uşor îmbrăcată, atunci se vor examina părul, urechile, cavitatea bucală,
dantura. La cercetarea celorlalte cavităţi – vaginul, anusul – este invitat medicul, deoarece din
practica de urmărire penală sunt cazuri de ascundere a unor obiecte, substanţe narcotice, bijuterii
în intestinul gros sau vagin prin introducerea lor directă, sau chiar în stomac prin înghiţirea unor
capsule speciale. Dacă bănuim că percheziţionatul a înghiţit obiectul căutării, se va recurge la
fotografierea în raze gama care nu sunt dăunătoare sănătăţii. Asemenea persoane, care înghit
obiecte, sau le transportă în vagin ori în intestinul gros, pot fi depistate la aerogări, gări. Organul
de urmărire penală trebuie să observe persoanele, deoarece acestea devin foarte amabile şi încep
să lase hainele singure demonstrând că nu au nimic în buzunare. Totodată, ele sunt calme, dar
lasă impresia că se grăbesc şi reţinerea lor este inutilă. Însă la aceste persoane pot apărea brusc
boli în abdomen, se pot cere de urgenţă la toaletă, iar în unele cazuri îşi pierd cunoştinţa din
cauza că organismul are nevoie de a se elibera de obiectele străine. Percheziţia corporală este
distribuită în două etape: percheziţia sumară şi percheziţia amănunţită 10. Aceasta nu reprezintă o
clasificare a tipurilor de percheziţie corporală, dar este o regulă de începere şi efectuare a
percheziţiei corporale. În final la percheziţia amănunţită se ajunge odată cu dezbrăcarea
persoanei, dacă este necesar şi verificarea fiecărui element al jachetei, cămăşii etc. Însă
percheziţia începe cu cea sumară – de sus în jos, conţinutul buzunarelor, sacoşelor, genţii, prin
metoda: mototolirii, pipăirii, alunecării.

10
Aioniţoaie C., Bercheşan V, op.cit. p. 222.
 De obicei, o percheziţie sumară este efectuată asupra persoanelor prinse în flagrant delict,
cu prilejul constatării infracţiunii săvârşite. Deoarece condiţiile nu permit percheziţia corporală
amănunţită, se efectuează o percheziţie corporală sumară, care are drept scop principal ridicarea
obiectelor cu care persoana ori ar putea cauza leziuni, ori le-ar putea arunca uşor sau distruge
până la căutarea amănunţită.
La percheziţia corporală persoana va fi rugată să ocupe o poziţie cu mâinile ridicate sau la
vederea participanţilor. Este rugată să nu întreprindă mişcări bruște, pentru ca acestea să nu fie
interpretate greşit de cei ce efectuează percheziţia.
Acestea au fost nişte reguli generale ale percheziţiei corporale care sunt aplicate, de obicei,
la reţinerea bănuitului. Dacă persoana va fi percheziţionată corporal în condiţiile aplicării măsurii
preventive de arestare, atunci pe lângă obiectele numite anterior vor fi scoase şi ridicate
şireturile, cravata, cureaua (centura), obiectele cu care există posibilitatea de a cauza sau de a-şi
cauza vătămări, cheile, geanta, telefonul, bijuteriile (inelul, lănţişorul, brăţara, cerceii etc.).
Organul de urmărire penală va acorda atenţie tipului de haină dacă acesta nu are şiret, colan sau
alte detalii care pot fi periculoase.
În mod detaliat trebuie căutate şi obiectele accesorii găsite asupra persoanei: portmoneu,
geantă, chibrituri, stilou etc.
Organul de urmărire penală trebuie să prevină orice tip de incident – atacul sau fuga
percheziţionatului, distrugerea sau aruncarea obiectelor sau documentelor căutate.
Dacă persoana este reţinută, atunci se recomandă să fie încătuşată ca să nu aibă acces la
buzunare în vederea prevenirii încercărilor de debarasare de unele obiecte şi documente căutate
şi ca acesta să nu poată nega pe viitor că aceste obiecte sau documente nu s-au aflat la el. Dacă
totuşi percheziţionatul a reuşit să arunce jos portmoneul, documentul, obiectul căutat, acesta va fi
cercetat şi ridicat, pe el vor fi căutate urmele prin care ulterior se va demonstra posedarea
acestuia de către percheziţionat.
„Primirea persoanei reținute. După ce a intrat în IDP, persoanei escortate i se înlătură
mijloacele de imobilizare.
În situația în care motivul (temeiul) imobilizării încă persistă, persoana rămâne imobilizată.
Polițiștii din cadrul IDP solicită persoanei să își comunice datele de stare civilă, comparându-le
cu documentele primite de la escortă.
 Solicită traducătorului/interpretului să traducă/interpreteze discuțiile purtate cu persoana
reținută. Dacă traducătorul/interpretul nu a însoțit escorta, poate fi solicitat să se prezinte la IDP,
utilizând datele de contact din fișa de cunoaștere a persoanei.
Percheziția corporală și controlul obiectelor personale. Polițiștii din cadrul IDP
efectuează percheziția corporală a persoanei și controlează bunurile și medicamentele (termenul
de valabilitate, prescripția medicului) avute asupra sa. Percheziția corporală este realizată de un
polițist de același sex cu persoana percheziționată. Acțiunea de percheziție are loc într-un spațiu
care să nu permită terților să asiste. Percheziția nu trebuie să aducă atingere demnității persoanei.
Este interzis să i se ceară persoanei să realizeze mișcări nefirești sau cu caracter indecent,
activități sportive sub pretextul identificării obiectelor interzise la deținere.
Dacă există suspiciuni cu privire la faptul că persoana ascunde în locuri intime diverse
obiecte, controlul va fi efectuat de personalul medical solicitat în acest sens. Rezultatul verificării
este menționat de polițiști într-un proces-verbal, pe care îl vor pune la dispoziția organelor de
urmărire penală și, în mod succint, se va face mențiunea de rigoare în Fișa de cunoaștere a
persoanei.
În cadrul percheziției, polițiștii constată dacă persoana reținută prezintă urme de aplicare a
forței fizice și întreabă persoana dacă a fost victimizată în perioada cât s-a aflat în custodia
Poliției, întocmind în acest sens un proces-verbal. În situația în care polițiștii constată că, ulterior
plasării în IDP, au apărut urme de aplicare a forței fizice pe corpul acestora, chiar și în situația în
care persoanele nu sunt cooperante, întocmesc proces-verbal și procedează în felul descris supra.
Persoana plasată în IDP cu urme vizibile de aplicare a forței fizice, apărute ulterior plasării în
IDP, este prezentată personalului medical pentru a fi evaluată.
Polițiștii din IDP preiau persoana privată de libertate de la escortă, documentația pusă la
dispoziție de organele de urmărire penală, bunurile personale și medicamentele prescrise pe bază
de rețetă”11.
Tactica percheziţiei încăperilor şi a terenurilor
Elementul culminant al percheziţiei îl constituie percheziţia încăperilor, deoarece aceasta,
deseori, include şi percheziţia corporală, iar uneori este însoţită şi de reţinerea percheziţionatului.
Aceasta cere o atitudine promptă şi competentă din partea organului de urmărire penală spre a nu

11
IGP al MAI ordin nr.193 cu privire la aprobarea procedurii standard de operare privind plasarea persoanei reținute
în izolatorul de detenție preventivă, capitolul V, p.8.
comite unele erori în ceea ce priveşte căutarea şi depistarea obiectelor percheziţiei. Percheziţia
încăperilor presupune parcurgerea mai multor faze:
1. deplasarea la locul percheziţiei;
2. blocarea căilor de acces şi ieşire din încăpere;
3. pătrunderea în încăperea percheziţionată;
4. efectuarea percheziţiei propriu-zise a încăperii.
Deplasarea la locul percheziţiei diferă de la caz la caz şi este condiţionată de
particularităţile concrete în care se acţionează. Este important să se asigure deplasării caracterul
inopinat, evitându-se riscul dispariţiei persoanei, îndepărtarea sau distrugerea obiectelor,
documentelor căutate. Dacă deplasarea se efectuează cu ajutorul unui mijloc de transport, acesta
va fi lăsat la un loc mai îndepărtat de locul percheziţiei, ca cel ce urmează să fie percheziţionat să
nu observe, iar persoanele care vor efectua percheziţia se vor deplasa câte unul sau 2-3 la locul
aflării încăperii, totodată luând măsuri de blocare a ieşirilor. Dacă percheziţia se efectuează într-
un apartament dintr-un bloc cu multe niveluri, ascensorul va fi temporar blocat la un etaj mai sus
sau mai jos de nivelul unde urmează să se efectueze percheziţia, iar scările asigurate. În acest
timp cineva din afară va lua sub observaţie ferestrele şi balcoanele şi va urmări să nu sară cineva
peste acestea sau să nu treacă în alt apartament, totodată urmăreşte ca cei din apartament să nu
arunce peste fereastră unele lucruri care îi compromit în scopul de a se debarasa de ele.
Până a începe pătrunderea în încăpere conducătorul face unele concretizări referitoare la
rolurile participanţilor. Este binevenită dotarea membrilor grupei cu mijloace de legătură pentru
asigurarea unei mai bune conlucrări, dacă este vorba de încăperi voluminoase.
Pătrunderea în încăpere reprezintă practic începutul percheziţiei propriu-zise şi aceasta se
realizează diferit, de la situaţie la situaţie, folosindu-se diferite împrejurări favorabile menite să
prevină acţiunile percheziţionatului vizavi de distrugerea obiectelor, documentelor sau urmelor
compromiţătoare. Printre împrejurările favorabile pătrunderii în încăpere sunt: intrarea sau
ieşirea unui membru al familiei. În locuință pot intra alte persoane: precum cele care copiază
datele de la contorul electric, vreun vecin, cunoscut al familiei, care nu trezesc suspiciuni.
În condiţiile oraşului deseori locuinţele sunt dotate cu uşi metalice încuiate cu diferite tipuri
de lacăte sofisticate. În cazul prezenţei unor asemenea încuietori la bloc, şeful echipei de
percheziţie ia măsuri din timp ca în momentul sosirii echipei uşa blocului să fie descuiată, de
altfel nu trebuie să se adune toată grupa la uşa blocului aşteptând când cineva va ieşi sau intra.
Aceasta se asigură prin intermediul administratorului blocului, dar dacă nu este necesar ca
ultimul să fie informat despre necesitatea efectuării percheziţiei, vor fi luate alte măsuri speciale:
fie că cineva va veni mai devreme şi va aştepta ca cineva să iasă sau să intre, fie că se va lua
legătura din timp cu un locatar care va deschide sau va spune codul de acces. Dacă uşa de la
intrare este dotată cu interfon, atunci se va proceda în acelaşi mod. Mai dificilă va fi situaţia dacă
aceasta va fi o casă particulară îngrădită cu gard înalt din piatră, iar poarta dotată cu cameră de
supraveghere.
Dacă percheziţia va fi însoţită de reţinerea infractorilor periculoşi, sau care au comis
infracţiuni grave şi aceştia se află în case „bine amenajate”, vor fi implicate trupele de intervenţie
speciale (poliţia specială), care va asigura caracterul inopinat şi va ajuta la pătrunderea în
încăpere şi imobilizarea infractorilor, ținând cont de aplicarea proporțională a forței și a
mijloacelor speciale.
„Dacă persoana refuză deschiderea încuietorilor uşilor şi nu se poate pătrunde în încăpere,
atunci sunt puse în aplicare mijloacele speciale de deschidere. Acestea pot fi ciocane, cleşte sau
instrumente efective de găurit sau de tăiat. Dacă folosirea acestor instrumente va tărăgăna timpul
şi există pericolul distrugerii obiectelor, documentelor căutate, pentru distrugerea lacătelor sau
balamalelor for fi aplicate dispozitive speciale explozive de direcţie. Folosirea acestora trebuie să
provoace o pagubă cât mai mică, să nu distrugă alte bunuri care nu aparţin celui percheziţionat şi
nu în ultimul rând, să nu fie pusă în pericol sănătatea şi viaţa persoanelor fie din grupa de
percheziţie, fie din interiorul încăperii”12.
Indiferent de destinaţia încăperii în care se va efectua percheziţia, trebuie din timp de
organizat supravegherea acesteia, inclusiv a persoanelor care locuiesc sau care din diferite
motive se află în acel loc. Supravegherea va permite alegerea momentului oportun pentru
începerea percheziţiei. Astfel, percheziţia poate fi efectuată în momentul în care în încăpere se
află un număr mic sau mare de persoane. Totul este determinat de sarcinile tactice pe care şi le
pune în faţă ofiţerul de urmărire penală.
În etapa de pregătire se stabileşte: destinaţia încăperii, numărul de odăii, birouri, proiectul
încăperii, existenţa geamurilor, uşilor de rezervă etc. Existenţa proiectului încăperii şi studierea
acestuia nu garantează succesul percheziţiei. E recomandabil ca înainte de a recurge la

12
Крылов И.Ф., Криминалистика, Москва, 2001, c.498.
percheziţie conducătorul grupei operative de căutare să examineze în ansamblu locul
percheziţiei.
Percheziţia, de regulă, începe cu cercetarea toaletei, băii, bucătăriei, dacă acestea există.
Deoarece în locurile respective, cel mai des se ascund obiectele, inclusiv cele de preţ (aur, pietre
scumpe, obiecte de anticariat etc.) şi documentele ce au importanţă pentru cauza penală. Ofiţerul
de urmărire penală este în drept să limiteze deplasările, discuţiile persoanelor participante, dar nu
este în drept să interzică folosirea grupului sanitar dacă cineva dintre persoane are nevoie de el.
De aceea după ce au fost cercetate sectoarele date şi li s-a efectuat percheziţia corporală,
persoanele pot folosi grupul sanitar în caz de necesitate.
După cercetarea toaletei, băii, bucătăriei ofiţerul de urmărire penală ia decizia de a împărţi
în sectoare încăperea supusă percheziţiei (aceasta depinde de suprafaţa încăperii, de cât de
aglomerată este cu obiecte, de numărul membrilor grupei operative de căutare etc.). Ulterior, se
cercetează sectorul unde vor fi depozitate şi împachetate obiectele şi documentele descoperite. În
funcţie de situaţia creată la locul percheziţiei, cercetarea poate începe cu un sector concret sau cu
oricare altul.
Această etapă presupune şi discuţia cu percheziţionatul despre destinaţia fiecărei încăperi,
modalitatea de folosire a acestora în comun cu alte persoane, vecini etc. Totodată, şeful echipei
de percheziţie va solicita cheile sau deschiderea safeurilor, uşilor, dulapurilor şi va stabili ordinea
în care va fi efectuată percheziţia şi sarcinile ce revin fiecărui membru al echipei.
„Diversitatea obiectelor căutate cu prilejul percheziţiei, precum şi diversitatea
posibilităţilor de ascundere a lor, cere din partea organului de urmărire penală examinarea
minuţioasă a clădirii, încăperilor, obiectelor din interiorul acestora, precum şi a terenului
adiacent. Dacă se deţin date că au fost aduse modificări construcţiei, prin metoda măsurării se va
stabili dacă dimensiunile interioare se raportează la cele exterioare şi dacă grosimea pereţilor este
uniformă. Ascunzătorile practicate în zid pot fi detectate fie prin existenţa unor denivelări, fie
prin sesizarea unor tente de culoare diferită pe suprafaţa peretelui, ori prezenţa unei porţiuni noi
de tapet sau lipsa acestuia, prin lovirea uşoară a suprafeţei sau cu ajutorul detectorului cu
ultrasunet”13. La fel, existenţa denivelărilor, scândurilor nefixate, parchetului, teracotei, lipsa
prafului în crăpăturile acestora, diferenţa de culoare, diferenţa de uzură indică existenţa unor
ascunzători. De obicei, acestea sunt mascate cu piesele de mobilier, rezervorul toaletei, poliţe,

13
C.Aioniţoaie, V.Bercheşan., op.cit. p. 226.
tablouri, oglinzi etc. Tehnica din încăpere la fel nu trebuie scăpată din vedere: televizoare,
computere, videorecordere, dispozitive de amplificare etc., deoarece acestea oferă multiple
posibilităţi de ascundere.
Cele mai multe posibilităţi de ascundere şi de creare a ascunzişurilor le oferă obiectele din
încăpere care au suferit schimbări şi modificări sau au fost confecţionate special în acest sens.
Mobilierul trebuie examinat pentru evidenţierea prezenţei sau lipsei pereţilor sau fundurilor
duble, orificiilor sau altor modificări în picioarele de la mese şi scaune etc. Dacă mobilierul este
capitonat, ca şi în cazul pernelor, saltelelor, plapumelor, va fi aplicată pipăirea sau detectoarele
de metale sau de locuri goale.
Îmbrăcămintea, lenjeria, încălţămintea se percheziţionează ţinând cont de regulile precizate
la percheziţia corporală.
Cărţile, dacă sunt, pot conţine ascunzători în copertă, în cotor sau sunt tăiate paginile în
mijloc obţinându-se posibilitatea de a pune unele obiecte, începând cu bijuterii, bani şi terminând
cu arme de foc. Examinarea cărţilor se face prin răsfoire sau scuturare în vederea verificării
prezenţei sau lipsei unor foiţe cu înscrisuri sau bancnote.
O atenţie deosebită se dă obiectelor atârnate pe pereţi – tablouri, oglinzi, covoare, statuete,
vaze și ghiveci cu flori, jucării. Deseori la percheziţie, în interiorul jucăriilor cu care pentru
moment se joacă micuţii sunt ascunse obiectele sau documentele căutate. Ascunzătorile în pereţi
sunt cele mai practice, fiind destul de ingenios gândite şi făcute pentru obiecte de volum mic şi
obiecte de volum mai mare.
În vasele de bucătărie (începând de la cratiţe şi pahare şi terminând cu borcanele sau
butoaiele pentru păstrarea alimentelor) la fel pot fi ascunse multe obiecte: bani, bijuterii,
instrumente cu care s-a comis infracţiunea. Nu este exclus ca unele vase să fie confecţionate cu
funduri duble (butoaie, căzi, butelii etc.).
Ca obiecte, la fel de bine adaptabile, pentru ascunzători sunt frigiderul, aragazul, maşina de
spălat. În pereţii frigiderului pot fi confecţionate fără mari eforturi o serie de ascunzişuri, chiar şi
pentru armă. Pereţii frigiderului au un strat de polipropilenă în care se sapă uşor ascunzişuri de
mărimi şi forme diferite. Acestea pot fi depistate prin verificarea sunetului la lovire pe suprafaţă,
cu ajutorul detectorului, sau se dă atenţie la piuliţe dacă acestea au zgârieturi sau au semne de
modificare recentă.
 O dificultate şi o situație care face percheziţia să dureze este pluralitatea de obiecte, mai
ales în cazul percheziţiilor în gospodării sătești14. Nu trebuie trecuți cu atenţia sacii cu grâu,
făină, zahăr, grăunţe, bidoane din masă plastică sau metal, etc., în care pot fi uşor ascunse diferite
obiecte şi documente.
CtEDO a constatat în cauza Panteleyenko c. Ucrainei15 că autoritățile, efectuând
percheziția în oficiul reclamantului au ridicat toate documentele care se aflau în oficiu, fără a
selecta doar cele necesare anchetei. CtEDO a stabilit că percheziția în cauză nu a fost în
conformitate cu legea, depășind în mod vădit limitele admisibile. Toate obiectele din spaţiul
percheziţionat care trezesc unele bănuieli este necesar să fie examinate minuţios cu participarea
specialistului, precum şi aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice necesare.
Fără aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice şi a procedeelor tactice va fi dificil de
depistat ascunzătorile din încăpere. La crearea unei ascunzători de obicei nu sunt invitaţi străini,
iar uneori nici toţi membrii familiei nu cunosc despre existenţa acesteia. Ascunzătoarea este o
creație şi un rezultat al gândirii şi aplicării cunoştinţelor şi deprinderilor, precum şi o modalitate
de demonstrare a ingeniozităţii şi pentru crearea acestora percheziţionatul pornește și de la
factori psihologici, criminalistici, fizici etc. De aceea la căutarea ascunzătorilor este necesar de a
avea în vedere nu numai condiţiile concrete de folosire şi aplicare a acestora şi a încăperii în
întregime, ci şi profesia, capacităţile profesionale ale celui percheziţionat.
Un element aparte specific oraşelor (Chişinău, Bălţi, Tighina, Tiraspol, Orhei...) este
efectuarea percheziţiei în cămine (cămine studenţeşti, cămine pentru familiști). „Percheziţia în
acestea presupune percheziţionarea obiectelor, hainelor, patului, dulapului de care se foloseşte
cel percheziţionat”16. Celorlalte persoane care locuiesc împreună cu percheziţionatul li se
propune să verifice dacă printre lucrurile lor nu sunt lucruri străine despre care ei nu au
cunoştinţă. La fel sunt întrebate dacă cel percheziţionat nu le-a dat spre păstrare unele obiecte sau
documente căutate sau dacă nu le-a propus unele obiecte spre vânzare sau cu titlu gratuit. Dacă
există suspiciuni că persoanele solicitate ascund obiecte sau documente căutate, se va
percheziționa întreaga încăpere.
14
Dacă în oraş, de obicei, sunt căutate documente, bani, bijuterii, aparataj electronic şi electrocasnic, atunci la sat
din practica organelor de urmărire penală, mai des sunt căutate animale, carnea sau pielea acestora, zahăr, grăunţe,
făină, unelte etc.
15
Hot. CtEDO Panteleyenko c. Ucrainei, Hot.din 29.06.2006 (paragr.51). disponibilă: http://hudoc.echr.coe
.int/eng?i=001-76114
16
Любичев С.Г., Подготовка и производство обыска и выемки, Криминалистика под ред. Образцова В.А.,
Москва, 2001. р. 489.
 Fiecare obiect, document descoperit în timpul percheziţiei iniţial este prezentat
percheziţionatului şi participanţilor la percheziţie, iar acestea iau cunoştinţă de locul depistării
obiectului, documentului. Obiectul şi locul depistării acestuia se fotografiază sau este înregistrat
video.
În vederea respectării dreptului la viaţă privată, organul judiciar trebuie să ia măsuri ca
faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au
legătură cu cauza să nu devină publice. În cauza Amarandei ş.a. c. României (Hot. din 26.04.
2016) CtEDO a reţinut că prin modalitatea de efectuare a percheziţiei domiciliare şi prin
difuzarea imaginilor filmate în cursul percheziţiei către presă, fără a se asigura o minimă
protecţie a vieţii private, au fost încălcate exigenţele art. 3 şi 8 CEDO17.
Percheziţia la locul de muncă la fel este deseori efectuată concomitent cu cea de la
domiciliu pentru ca obiectele, documentele, valorile să nu fie distruse sau îndepărtate.
Situaţiile când se efectuează percheziţia la locul de muncă diferă de la caz la caz, însă se
recomandă aceasta să fie efectuată dacă infracţiunea săvârşită este în legătură cu atribuţiile de
serviciu ale persoanei cercetate ori când există indici că la locul percheziţionat se află obiecte şi
documente ce pot contribui la aflarea adevărului. Se recomandă, în măsura posibilităţii,
efectuarea percheziţiei după sfârşitul zilei de muncă (programului) sau înaintea începerii
acesteia, ca alte persoane să nu cunoască unele amănunte şi pentru a uşura şi starea emoţională a
celui percheziţionat faţă de colegi. Percheziţia la locul de muncă va fi efectuată după regulile
celor în încăpere şi corporală. Specific acestei percheziţii îi sunt următoarele particularităţi: la
percheziţie va participa un reprezentant al unităţii, organizaţiei etc., copia ordonanţei şi
procesului-verbal vor fi înmânate reprezentantului unităţii, întreprinderii, organizaţiei, iar dacă
au fost ridicate lucruri şi obiecte personale ale percheziţionatului, sau care nu aparţin acestei

17
CtEDO a apreciat că prin modalitatea de efectuare a percheziţiei, prin folosirea forţei de către organele
jandarmeriei în mod disproporţionat persoanele aflate în imobilele percheziţionate au fost suspuse unui tratament
degradant incompatibil cu dispoziţiile art. 3 CEDO; CtEDO a reţinut, de asemenea, că deşi mandatul de percheziţie
domiciliară emis de judecător viza ridicarea suporturilor de stocare a datelor informatice, organele de urmărire
penală nu au circumscris percheziţiile efectuate limitelor mandatului ridicând bunuri care nu aveau legătură cu
obiectul mandatului (cărţi, fotografii, documente de identitate, bani, bijuterii, obiecte vestimentare); CtEDO a mai
observat că prin caracterul masiv şi nediferenţiat al percheziţiilor domiciliare şi prin absenţa unui control a posteriori
efectiv percheziţiile şi ridicarea obiectelor personale ale reclamanţilor au fost de natură să conducă la încălcarea
dreptului la viaţă privată; deopotrivă, CtEDO a constatat că imagini filmate cu ocazia efectuării percheziţiilor
domiciliare au fost distribuite către presă, iar acestea conţineau imagini ale locatarilor imobilelor
percheziţionate, în special ale unor tinere fete întinse pe sol în posturi umilitoare, nefiind luate minimele
precauţii pentru protejarea acestora, corpurile şi feţele nefiind anonimizate, fiind realizată o ingerinţă
nejustifîcată în dreptul Ia viaţă private (s.a). Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-176078
întreprinderi, sau acesta a fost percheziţionat şi corporal, copii se vor înmâna şi persoanei
percheziţionate.
Un alt aspect specific tacticii de percheziţie este percheziţia terenurilor şi locurilor
deschise publicului. Percheziţia în teren deschis sau locuri deschise este efectuată cu scopul
descoperirii obiectelor astupate, îngropate în pământ sau nisip, camuflate sub paie, iarbă, crengi
etc. Această percheziţie se desfăşoară numai pe teritoriul care se află în posesia persoanei fizice
sau juridice (ogradă, lot la marginea oraşului, grădină, livadă...). Ca particularitate a percheziţiei
în locuri deschise (teren) este suprafaţa mare de căutare şi dislocarea unor construcţii
gospodăreşti auxiliare, care tot vor fi percheziţionate.
Dacă percheziţia ogrăzii, lotului de construcţie, lotului de grădină reprezintă continuarea
percheziţiei domiciliare (în încăpere), atunci despre aceasta se va face o menţiune în procesul-
verbal şi va fi efectuată în temeiul aceleiaşi ordonanţe. Dacă iniţial a fost obţinută autorizaţia
judecătorului de instrucţie pentru percheziţia lotului de la marginea oraşului, sau vilei pe care o
posedă percheziţionatul şi după aceasta s-a constatat necesitatea percheziţiei la domiciliu, atunci
organul de urmărire penală va fi nevoit să întocmească altă ordonanţă şi să obţină autorizaţia
respectivă, fie o va efectua în baza ordonanței procurorului în cazurile prevăzute de CPP RM.
Tactica percheziţiei terenului este condiţionată şi se stabileşte în funcție de aria terenului,
particularităţile de relief al acestuia, caracterul obiectelor căutate, prezenţa unor construcţii
auxiliare, iazurilor, fântânilor, tipul vegetaţiei, anotimpul de afară. Percheziţia se va efectua dacă
terenul este proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice. Dacă acesta reprezintă un
teren aflat în administrarea puterii locale, statului, atunci vom efectua o cercetare a terenului,
care nu reprezintă o cercetare a locului faptei.
Pentru buna şi minuţioasa efectuare a percheziţiei terenului şi pentru a nu admite pierderea
din vedere a unor porţiuni, şeful echipei de percheziţie va distribui acest teren în sectoare, fiecare
sector va fi distribuit în pătrate mici cu ajutorul unei aţe sau funii obţinându-se astfel precizie şi
minuţiozitate în căutare. Aceste sectoare şi pătrate pot fi marcate cu aţe, panglici, steguleţe ori
alte marcaje. Hotarele căutării se stabilesc în funcție de numărul ofiţerilor de urmărire penală
care participă la percheziţie, obiectele căutate şi circumstanţele infracţiunii cercetate. Fiecărui
ofiţer de urmărire i se va încredinţa câte un sector sau mai multe. Aceştia vor acorda atenţie
deosebirilor de culoare a suprafeţelor, prezenţa unor urme proaspete de săpare sau mijloacelor de
transport, altor obiecte. La percheziţia terenului se recomandă invitarea unui specialist chinolog
cu câinele pentru căutarea persoanelor vii ascunse în beciuri camuflate, substanţelor narcotice,
cadavrelor îngropate mai aproape de suprafaţă etc. La fel se recomandă aplicarea largă a
detectoarelor magnetice pentru căutarea în iazuri, fântâni, precum şi căngilor cu cârlige,
detectoarelor de metale etc.
„Porţiunile care au fost recent săpate pot fi depistate cu ajutorul vergilor de metal care se
înfig în sol sau cu ajutorul stropirii cu apă. Pe sectorul săpat apa va fi absorbită mai repede decât
în alte locuri. Dacă este necesar este încărcat gunoiul sau mutat, construcţiile auxiliare pot fi
deteriorate parţial, iar dacă sunt prezente unele mecanisme, acestea pot fi parţial desfăcute”18.
Organul de urmărire penală trebuie să nu uite despre aplicarea procedeelor tactice având în
vedere şi factorul psihologic al percheziţiei. Obiectele căutate în cele mai dese cazuri sunt
ascunse de infractor ţinând cont de particularităţile terenului astfel încât să nu fie observate sau
găsite. Deseori percheziţia se prelungeşte şi nu dă rezultatele aşteptate. Dacă această
circumstanţă îl face pe ofiţerul de urmărire penală (procuror) să-şi piardă răbdarea şi calmul,
acţiunea de urmărire penală se va solda cu eșec. Succesul vine numai la acela care este pregătit
psihologic, este gata să lucreze multe ore în şir şi minuţios.
Dacă este vorba de terenuri mari, păduri, pot fi antrenate plutoane de carabinieri, poliţişti
care să meargă în linie la 3-5 metri unul de altul şi să caute obiectele, locurile bănuite.
Percheziţia mijloacelor de transport. La efectuarea percheziţiei o atenţie deosebită trebuie
acordată autovehiculelor ce se află în curte sau în garaj, întrucât acestea oferă nenumărate locuri
pentru ascunderea unor documente, valori, substanţe sau obiecte.
În general la percheziţionarea mijlocului de transport se recomandă participarea unui
specialist autotehnic care cunoaşte majoritatea mărcilor mijloacelor de transport şi specificul
construcţiei acestora. Astfel, acesta va acorda ajutor organului de urmărire penală, prin sfaturi şi
acţiuni concrete la depistarea obiectelor şi documentelor căutate, ascunse de infractor în mijlocul
de transport.
Înainte de a începe percheziţia propriu-zisă a mijlocului de transport, se vor verifica
documentele pentru acesta – paşaportul tehnic, cine este proprietarul şi dacă coincid datele din
paşaportul tehnic cu datele de pe caroserie şi de pe motor. Unele mijloace de transport nu au
numere ştanţate pe motor şi acest fapt este indicat în paşaportul tehnic al acestuia. Pe lângă,

18
Любичев С.Г., Подготовка и производство обыска и выемки, Криминалистика под ред. Образцова В.А.,
Москва, 2001. c. 490.
percheziția domiciliară, trebuie autorizată de judecătorul de instrucție și percheziția mijlocului de
transport aflat în curte. Percheziția mijlocului de transport poate fi autorizată și separat.
La general, mijlocul de transport poate fi obiectul căutat al percheziţiei în cazul însuşirii
nelegitime a acestuia sau răpirii lui şi odată cu depistarea mijlocului de transport acesta va fi
cercetat amănunţit şi datele consemnate într-un proces-verbal de cercetare a obiectului şi apoi
recunoscut în calitate de probă materială. Dacă acesta va constitui în cadrul percheziţiei un obiect
percheziţionat, atunci se va începe percheziţia din habitaclul în următoarea consecutivitate:
portbagajul din salon şi toate golurile şi nişele de la bordul de conducere a acestuia, interiorul şi
buzunarele parasolarelor, sub aşternutul de pe podeaua mijlocului de transport, sub banchete şi în
interiorul banchetelor, dacă este necesar, acestea pot fi scoase pentru a uşura percheziţia
banchetelor din spate. După percheziţionarea habitaclului se recurge la percheziţia portbagajului
din spate, în care este scoasă şi roata de rezervă şi verificată, dacă organul de urmărire penală va
considera necesar, va slobozi aerul din aceasta şi va demonta anvelopa de pe jantă. Tot la
examinarea portbagajului se va acorda atenţie pereţilor dubli ai acestuia care sunt special
construiţi. După verificarea acestuia se percheziţionează secția motorului cu mecanismele sale.
La examinarea motorului se dă atenţie conţinutului interior al filtrului de aer, rezervorul cu lichid
pentru spălarea parbrizului şi alte rezervoare, locul liber dintre aripi, conductele de încălzire,
spaţiul dintre radiator şi plasa de protecţie, interiorul barei de protecţie din faţă etc.
Percheziţia mijlocului de transport nu ia sfârşit cu aceasta. Organul de urmărire penală
asigură modalitatea de examinare sub automobil şi dacă este posibil, acesta este urcat pe o
estacadă, sau într-un garaj unde este şanţ special, sau este folosită o oglindă, dar mai eficientă va
fi videosonda, care va da posibilitatea apropierii şi îndepărtării imaginii.
Particularităţile percheziţiei mijlocului de transport depind în mare măsură de obiectele
căutate. Acestea pot fi voluminoase şi depistate uşor, dar pot fi şi mici sau chiar microurme sau
urme biologice de natură umană. În funcție de acestea se aleg mijloacele tehnice necesare
percheziţiei.
Obiectele şi documentele, urmele depistate în mijlocul de transport sunt arătate
participanţilor la percheziţie şi fixate în procesul-verbal şi prin fotografiere ori înregistrare video.

5. Particularităţile tactice ale ridicării de obiecte şi documente

 Ridicarea, în comparaţie cu percheziţia, are un caracter mai puţin conflictual, în plus există
mai puţine probleme ce ţin de organizarea şi efectuarea acesteia.
„Principal este că ofiţerul de urmărire penală înainte de a lua decizia de efectuare a
ridicării, trebuie să cunoască la cine şi unde se află obiectele şi documentele, care necesită a fi
ridicate, în caz contrar nu poate fi vorba de ridicare. Această acţiune procesuală se efectuează
doar în cazul în care este cunoscut cu certitudine locul aflării obiectelor şi documentelor”19.
Organul de urmărire penală, în baza unei ordonanţe motivate, este în drept să ridice
obiectele sau documentele care au importanţă pentru cauza penală dacă probele acumulate sau
materialele activităţii speciale de investigaţii indică exact locul şi persoana la care se află acestea.
Ridicarea de documente ce conţin informaţii care constituie secret de stat, comercial,
bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice se fac numai cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie.
În timpul efectuării ridicării acţiunile ofiţerului de urmărire penală, de regulă, se limitează
la cererea de predarea de bună voie a obiectelor şi documentelor, în caz de refuz el recurge la
ridicarea forţată. Dacă obiectele sau documentele ce urmează a fi ridicate lipsesc la locul indicat
în ordonanţă, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să facă percheziţie.
Rezultatul percheziţiei urmează a fi prezentat, pentru verificare, judecătorului de instrucţie în
termen de 24 de ore, în conformitate cu prevederile codului de procedură penală.
Ridicarea de obiecte. În cazul ridicării de obiecte în procesul-verbal de ridicare se fixează
locul, circumstanţele ce au însoţit descoperirea, semnalmentele generale şi individuale. Astfel, se
face legătura dintre obiectele ridicate şi cele din mediul înconjurător, în unele cazuri fixarea
acestui fapt reprezintă un factor hotărâtor pentru cercetarea dosarului (locul aflării armei de foc,
consecutivitatea documentelor existente în mapă etc.). Dacă obiectele descoperite sunt
planificate să fie dispuse spre expertiză, în opinia noastră, e recomandabil să participe un
specialist criminalist, deoarece, chiar dacă obiectele sunt ridicate, dar au fost încălcate regulile de
ambalare acest fapt influenţează direct forţa probatorie a concluziilor expertului.
Ridicarea de documente. În cazul în care sunt ridicate 1-2 documente, care au un conţinut
mic, textul acestora poate fi inclus integral în procesul-verbal, indicându-se tipul documentului,
dimensiunile, culoarea colorantului cu care este executat documentul, culoarea ştampilei etc.;
dacă documentul conţine mult text, se fixează prima şi ultima frază, numărul de pagini.

19
Dolea Igor (colectiv), Codul de procedură penală. Comentariu. Ed. Cartier Juridic, Chişinău, 2005, p.228.
 În cazul ridicării de mape cu documente se numerotează fiecare filă, se enumeră conţinutul
ei, iar la procesul-verbal se anexează lista dosarelor inventariate. Dacă apare necesitatea de
ridicare a unui volum mare de fragmente de documente nu se efectuează cercetarea lor, doar se
face o caracteristică generală, indicându-se cantitatea, în ce sunt împachetate etc.

6. Fixarea percheziţiei şi ridicării de obiecte şi înscrisuri

Toată, activitatea de percheziţie se descrie în procesul-verbal de către organul de urmărire
penală, care conduce percheziţia. Procesul-verbal poate să fie întocmit după terminarea întregii
activităţi sau treptat, pe măsura desfăşurării unor etape ale percheziţiei. Indiferent de metoda
aplicată la întocmirea lui, procesul-verbal trebuie să fie o oglindă a întregii activităţi desfăşurate
de toate persoanele participante, prin redarea amănunţită a tot ceea ce s-a descoperit şi s-a făcut
pentru fixarea, ridicarea şi conservarea probelor, deoarece ele reprezintă dovada acestei activităţi
şi în acelaşi timp singurul mijloc de probă rezultat din percheziţie.
În afara condiţiilor de fond pe care trebuie să le satisfacă orice proces-verbal încheiat de
organele de urmărire penală, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie obiectiv;
 să fie complet;
 să se caracterizeze prin precizie şi claritate ;
 să fie succint, să fie redactat într-o formă concisă, concentrată, cerinţă care nu trebuie să
se realizeze în dauna caracterului său complet;
 să fie întocmit în concordanţă totală cu legea procesual-penală,
 să fie indicate toate obiectele, documentele depistate, locul şi modul depistării acestora.
Procesul-verbal se întocmeşte în timpul percheziţiei sau, de regulă, imediat după terminarea
acesteia şi este semnat de toţi participanţii la percheziţie 20. Dacă din motive obiective nu este
posibil de întocmit procesul-verbal (ploaie, frig, viscol etc.), organul de urmărire penală se
limitează la însemnări şi la prima posibilitate întocmeşte procesul-verbal care este semnat de
participanţii la percheziţie.
Procesul-verbal poate fi scris de mână sau dactilografiat (cules la computer) şi se
întocmeşte în două exemplare, dar în unele cazuri recomandăm mai multe exemplare. Primul
exemplar este pentru materialele cauzei penale, al doilea se înmânează percheziţionatului, al
20
Art.260 alin.(5) CPP RM.
treilea judecătorului de instrucție, al patrulea expertului judiciar, al cincilea avocatului, al șaselea
altor persoane interesate.
Dacă procesul-verbal cuprinde câteva pagini, în mod obligatoriu persoana care întocmeşte
procesul şi percheziţionatul să semneze fiecare pagină. Dacă procesul-verbal scris de mână este
greu descifrabil din cauza specificului scrisului, se recomandă întocmirea unei copii
dactilografiate, ca ulterior procurorul sau judecătorul de instrucţie să-i poată înţelege conţinutul.
Potrivit dispoziţiilor art. 131, 260, 261 CPP RM, procesul-verbal de percheziţie, în cele trei
părţi ale structurii sale trebuie să cuprindă în partea introductivă datele care conferă un caracter
oficial acestui act procedural:
 locul şi data efectuării percheziţiei ;
 funcţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei ce întocmeşte procesul - verbal al
percheziţiei;
 numele, prenumele şi calitatea celor ce participă la efectuarea percheziţiei;
 numele, prenumele şi calitatea experţilor, specialiştilor şi tehnicienilor, cu indicarea
adresei la care locuiesc;
 data şi ora începerii şi terminării percheziţiei;
 descrierea amănunţită a acţiunilor efectuate şi a obiectelor găsite, locul găsirii acestora, şi
acţiunile întreprinse faţă de ele;
 când percheziţia se efectuează pe un teren deschis – menţiuni cu privire la condiţiile
meteorologice şi la condiţiile de iluminare existente ;
 precizarea dacă părţile au fost citate şi dacă acestea au fost prezente;
 menţiuni dacă bănuitul, învinuitul este sau nu prezent, iar în cazul absenţei acestuia, dacă
e reprezentat şi de către cine anume.
„În partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse, în
ordinea efectuării lor, toate urmele, obiectele documentele descoperite cu această ocazie”21.
Această parte debutează cu descrierea detaliată a locului unde s-a efectuat percheziţia, sub
următoarele aspecte: amplasarea locului în raport cu vecinătăţile sale, întinderea locului supus
percheziţiei, situarea locului în raport cu punctele cardinale precum şi faţă de anumite repere
naturale fixe mai apropiate (imobile vecine, străzi etc.), căile de acces. Când se efectuează
percheziţie în încăperi, se va descrie la modul general ambianţa acestora: pereţii, duşumeaua,
21
Ciopraga A., Iacobuţă I., Criminalistica, Iaşi, 1997, p. 254.
tavanul, uşile, ferestrele, obiectele de mobilier, amplasarea acestora etc. (nu este necesară
descrierea anturajului ca la cercetarea la faţa locului).
Un spaţiu se acordă descrierii urmelor, documentelor şi obiectelor descoperite cu această
ocazie.
Urmele vor fi descrise sub următoarele aspecte: natura acestora, locul unde au fost
descoperite22, raporturile de distanţă faţă de reperele fixe, distanţa dintre acestea şi obiectele
principale, starea în care se prezintă, procedeele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la
descoperirea, ridicarea şi fixarea acestora.
În Decizia Colegiului penal lărgit al CSJ din 07.02 2012 se constată inadmisibilitatea
mijloacelor de probă materiale ridicate, dat fiind neglijarea prevederilor CPP RM privind
ridicarea de obiecte şi înscrisuri: În procesul-verbal de ridicare nu s-a indicat dacă obiectele
ridicate au fost predate benevol sau ridicate forţat şi nici în ce împrejurări au fost descoperite.
De asemenea, în procesul-verbal nu a fost indicată exact cantitatea substanţelor narcotice
ridicate. În acest mod au fost încălcate prevederile art. 133 alin. (2) CPP RM. O altă încălcare
esenţială este faptul că sacoşele ridicate nu au fost împachetate şi sigilate, fiind astfel încălcate
prevederile art. 131 alin. (5) CPP RM 23.
În ceea ce priveşte obiectele descoperite, se vor menţiona următoarele: natura, felul
obiectului, forma, dimensiunile, culoarea, particularităţile de construcţie, anumite caracteristici,
cum ar fi, locul unde au fost găsite, raporturile de distanţă dintre acestea, starea în care se
prezintă etc.24.
Dacă cu ocazia percheziţiei s-au efectuat şi alte acțiuni de urmărire penală (ascultarea
bănuitului, a părţii vătămate, a martorilor), declaraţiile acestora se vor consemna în acte
procedurale de sine stătătoare și nu doar asta. Se vor întocmi acte aparte, deoarece, potrivit CPP
RM, orice acțiune procesuală trebuie reflectată în proces-verbal separat.
22
Reprezentantul organului de urmărire penală care a efectuat percheziţia nu a menţionat în procesul-verbal
percheziţiea în ce loc şi în ce împrejurări au fost descoperite cele 59 de cartuşe de calibrul 9x18 mm Makarov şi 35
de cartuse de calibrul 9xl9mm (9m Lunger). (Extras din Decizia Colegiului penal lărgit din 17.07.2018, dosar nr.
1ra-1277/2018.).
23
Extras din Decizia Colegiului penal lărgit al CSJ din 07.02. 2012, Dosarul nr. 1ra-925 /12.
24
În cauza Năvoloacă c. Moldovei, (Hot.CtEDO 16.12.2008), reclamantul s-a plâns de condamnarea arbitrară în
baza probelor administrare și apreciate contrar prevederilor CPP RM. Pe lângă alte încălcări, s-a constatat că
procesul-verbal al percheziției la domiciliul mamei reclamantului a fost alterat prin introducerea informațiilor
suplimentare cu privire la găsirea unui mâner de la o geantă, care au fost scrise peste liniile încrucișate marcate pe
spațiul gol în partea de jos a paginii. Contrar cerințelor legale, în procesul-verbal nu era indicat clar unde a fost găsit
mânerul de la geantă și caracteristicile acestuia, iar obiectul nu a fost păstrat într-un pachet sigilat (paragr.31).
Disponibilă: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-112867
 În partea finală a procesului-verbal de percheziţie se indică următoarele elemente:
 obiectele, documentele, valorile şi urmele depistate și ridicate, ce mijloace şi metode s-au
utilizat la depistarea și ridicarea acestora, se menţionează dacă acestea au fost predate benevol
sau ridicate forţat, precum şi locul detaliat unde au fost depistate;
 toate obiectele şi documentele sunt enumerate în procesul-verbal sau în lista anexă,
indicându-se cantitatea, măsura, numărul, elementele caracteristice şi pe cât posibil valoarea lor ;
 ce măsuri s-au luat cu privire la cadavru, la autovehiculul ridicat etc.;
 obiectele şi documentele ridicate trebuie să fie împachetate şi sigilate chiar la locul
percheziţiei în prezenţa participanţilor, lucru menţionat în procesul-verbal25;
 genurile de fotografii şi înregistrări video s-au efectuat;
 dacă s-a întocmit schiţa locului percheziţiei;
 ora finalizării percheziţiei.
Procesul-verbal de percheziţie va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de toţi cei care în
diverse calităţi, au luat parte la efectuarea acestei acțiuni de urmărire penală: organul de urmărire
penală, specialiştii şi tehnicienii, percheziţionatul sau reprezentantul acestuia.
Copia procesului-verbal al percheziţiei sau ridicării se înmânează contra semnătură
persoanelor la care au fost efectuate aceste acţiuni procesuale sau unui membru adult al familiei
lor, iar în cazul absenţei lor – reprezentantului administraţiei publice locale şi se explică dreptul
şi procedura de contestare a acestei acţiuni de urmărire penală.

25
În cadrul percheziției nu a fost respectată procedura prevăzută de art.131 alin.(5), 260-261 CPP RM și anume,
nu se desprinde de cine și la ce moment a fost realizată împachetarea și sigilarea, precumși aplicarea semnăturii pe
pachetul cu obiectul ridicat în urma efectuării percheziției la 15.12.2015, în celula nr.5, a postului nr.3 al blocului
de regim nr.2 al Penitenciarului nr.5, Cahul. Incorectă a fost considerată de instanța de apel și constatarea făcută
de prima instanță că acțiunea de percheziție efectuată de lucrătorii penitenciarului nu s-a făcut în conformitate cu
art.131 CPP RM, ci în conformitate cu pct.5 și 271 ale Statutului executării pedepsei de către condamnați, pct.5 din
Legea nr.1036 din 17.12.1996 cu privire la sistemul penitenciar, Codul de executare și art.273 CPP RM, deoarece
administrația instituțiilor penitenciare este împuternicită să percheziționeze deținuții, controlul și percheziția
deținuților, încăperilor, pot fi efectuate atât planic, cât și inopinat, în modul stabilit de actele normative, însă la
efectuarea căreia persoanele trebuie să respecte prevederile art.93, 131 CPP RM. Mai mult, instanța de apel a
reținut că în procesul-verbal de cercetare la fața locului s-a indicat că în urma percheziției nu a fost ridicat nimic,
inculpatul nu recunoaște faptul că ar fi fost ridicate de la el unele obiecte, iar din materialele dosarului nu se
desprinde dacă obiectele ridicate ar fi fost împachetate, sigilate și ștampilate. Deși, prima instanță a indicat că
obiectele depistate în cadrul percheziției inopinate au fost ridicate de la colaboratorii penitenciarului de către
ofițerul de urmărire penală V.Ț., însă această circumstanță nu exclude dubiile că obiectele ar fi putut fi schimbate
și că acesta le-ar fi primit împachetate, sigilate, cu semnătura plasată pe pachet, iar prin faptul că expertul le-ar fi
primit împachetate, nu se demonstrează cert că acestea ar fi fost împachetate în momentul ridicării. Extras din
Decizia Colegiului penal CSJ din 25.04.2018, dosar nr..1ra-817/18; disponibilă:
file:///C:/Users/User/AppData/Local/Packages/Microsoft.MicrosoftEdge_8wekyb3d8bbwe/TempState/Downloads/C
SJ,%20Civirjic,%20217%20(1).pdf
 Dacă percheziţia s-a efectuat în sediul unei întreprinderi, instituţii, organizaţii sau unităţi
militare, copia procesului-verbal se remite reprezentantului acestora.
Fixarea tehnică a percheziţiei şi ridicării de obiecte și documente se face ţinând cont de
prevederile Codului de procedură penală şi de recomandările tactice privitoare la executarea
înregistrărilor video, fotografiei, întocmirea desenelor şi schiţelor.
„Fixarea prin fotografiere este un procedeu tehnic deosebit de valoros nu atât prin
caracterul său ilustrativ, ci mai ales prin obiectivitatea şi precizia cu care sunt redate
caracteristicile obiectelor, precum şi a ascunzătorilor în care au fost descoperite”26.
„În unele spețe din practica judiciară se constată vicierea importanței probante a acestui
mijloc de fixare a informației, dat fiind faptul încălcării prevederilor CPP RM”27.
„Înregistrările video/audio sunt modalităţi tehnice de fixare a rezultatelor percheziţiei sau
ridicării (care se dovedesc superioare fotografierii) modalităţi devenite, în prezent, aproape
indispensabile surprinderii de secvenţe, de momente-cheie ale unor percheziţii dificile, efectuate
în cazuri deosebite, complexe”28.
„Desenul-schiţă va cuprinde locul percheziţiei ori ridicării, în întregime, indicându-se
punctele în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manieră asemănătoare schiţei
efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului”29.

26
Bîcu Vasile, Rolul mijloacelor materiale de probă în procesul penal, Teză de doctor în drept, Chişinău, 2016, p.
112.
27
În cadrul ridicării au fost utilizate mijloace tehnico-ştiinţifice şi anume aparatul foto de model „Canon".
Inculpatului B.A. nu i s-a comunicat despre acest fapt înainte de utilizarea acestui mijloc tehnico-ştiinţific, fapt care
i-a îngrădit dreptul la apărare şi care contravine prevederilor art. 261 alin. (2) pct.6 CPP RM. Extras din Decizia
Colegiului penal lărgit al CSJ din 07.02. 2012, Dosarul nr. 1ra-925 /12. În aceeași Decizie a CSJ s-a constat de
asemenea, că organul de urmărire penală nu a valorificat pe deplin potenţialul probator al fotografiilor realizate în
cadrul ridicării de obiecte şi înscrisuri: Pozele anexate la materialele cauzei (f.d.11-12) provoacă multe semne de
întrebare, deoarece din conţinutul lor nu rezultă de unde anume au fost ridicate sacoşele, cu toate că scopul
utilizării mijloacelor tehnico-ştiinţifice este anume acesta de a fixa cât mai obiectiv toate circumstanţele importante
pentru soluţionarea cauzei penale. Aspectele menţionate nu au fost indicate nici în conţinutul procesului-verbal de
ridicare. Prin urmare, procesul-verbal contravine dispoziţiilor art. 260 alin. (2) pct. 5 CPP RM care prevede că în
procesul-verbal al acţiunii procesuale se indică descrierea amănunţită a faptelor constatate în cadrul efectuării
acţiunii de urmărire penală.
28
Bâcu Vasile, op.cit., p.112, 113
29
Ibidem.