EXTRĂDAREA

-REFERAT-

2021

CUPRINS
Introducere
Cap.1 Scurt istoric privind extrădarea
Partea teoretică
Cap.2 Noțiunea de extrădare
Cap.3 Condițiile extrădării
A.Condiții referitoare la persoană
B.Condiții referitoare la faptă
C.Condiții referitoare la pedeapsă
D.Condiții referitoare la competențe
E.Condiții referitoare la procedură
Cap.4 Extrădare în UE
Cap.5 Condițiile predării și regulile de procedură
Concluzii
Bibliografie

Introducere
 Cap.1 Scurt istoric privind extrădarea

“ Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaţională.
Extrădarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran îl făcea
faţă de alt Suveran, care permitea monarhilor să-şi pedepsească inamicii personali refugiaţi pe
teritoriul altui stat. Puţinele convenţii care reglementau extrădarea erau negociate şi încheiate
aproape exclusiv în interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotăra în mod discreţionar
dacă acordă sau nu extrădarea. Decizia depindea în mare măsură de natura relaţiilor cu statul
solicitant, de dorinţa suveranului de a determina o eventuală decizie pozitivă asupra unei cereri de
extrădare formulate de acesta, persoana extrădabilă nefiind luată în calcul decât într-o mică
măsură.
Chiar şi în aceste condiţii, extrădarea era folosită foarte rar în Evul Mediu, având în vedere
izolarea pregnantă a statelor şi tradiţia existentă în legătură cu dreptul de azil.
Şi în perioada următoare, extrădarea a rămas la discreţia Suveranului, căruia fiecare individ
îi era supus.
După căderea dinastiei Stuart în Anglia şi instaurarea monarhiei constituţionale şi
parlamentare, au început să apară conceptele de  “Stat” şi de “individ”. Statul începe să se detaşeze
de Suveran, iar individul devine subiect al Statului, iar nu obiect.
Declaraţia de la Philadelphia din 1776, precum şi Declaraţia Drepturilor Omului şi
Cetăţeanului de la 26 august 1789, adoptată în Franţa,  au consacrat noi principii, pornind de la
acela că oamenii se nasc liberi şi egali, până la principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi acuzat,
arestat sau deţinut, în afara cazurilor determinate prin lege şi după formele prescrise de aceasta.
La sfârşitul Secolului Luminilor, s-a extins din ce în ce mai mult practica încheierii unor
convenţii de extrădare bazate pe anumite principii cadru.
În secolul al XIX-lea, s-au încheiat din ce în ce mai multe asemenea acorduri. Unul dintre
acestea este şi Convenţia de extrădare dintre România şi Marea Britanie, încheiată în anul 1893.
Cele două războaie mondiale au arătat că este absolut necesar ca Statele suverane să
coopereze între ele, astfel încât au fost create organizaţiile internaţionale: Organizaţia Naţiunilor
Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică Europeană, etc..
 În acest context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost din ce în ce mai mult
înlocuite de cele multilaterale”1.

Partea teoretică
Cap.2 Noțiunea de extrădare

„Extrădarea este una din formele cooperării  judiciare internaţionale în materie penală,
putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea
unui alt stat (statul solicitant)  o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită penal
sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în
statul solicitant.
Extrădarea se situează în cadrul dreptului internaţional public, mai exact al dreptului
internaţional penal.”
Pornind de la definiţia extrădării ca act de suveranitate al statului solicitat, autorităţile
centrale, de regulă ministerele de justiţie, au un rol foarte important în această materie. În marea
majoritate a statelor, extrădarea se hotărăşte de o autoritate executivă (exemple: Departamentul de
Stat al SUA, Consiliul de Miniştri în Franţa şi Spania, Guvernul în Suedia, ministrul justiţiei în
Canada, Italia, etc), pe baza unei hotărâri judecătoreşti cu rol de aviz.
În România, extrădarea este reglementată în Constituţie – art. 19, Codul penal – art. 9 şi
Titlul II – „Extrădarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, astfel
cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 .
În sistemul românesc, având în vedere dispoziţiile imperative ale  art. 19 alin. 4 din
Constituţie, potrivit cărora extrădarea se hotărăşte de justiţie, rolul Ministerului Justiţiei este
circumstanţiat cadrului constituţional şi constă, în esenţă,  în: examenul de regularitate
internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior sesizării
autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive, şi, respectiv, posterior încheierii instanţei prin
care se stabileşte că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea, în cazul
extrădării active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare; punerea în executare, împreună cu
Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive de extrădare, aprobarea tranzitului. În

1
Florin Răzvan RADU, Extrase din articolul „De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică şi juridică ”, ,
revista  „Dreptul”, nr. 2/2006.)
toate cazurile însă, mecanismul prevăzut de Legea nr. 302/2004, pentru a respecta dispoziţiile
Constituţiei, este de aşa natură  construit încât hotărârea finală o are instanţa judecătorească, nu
numai în cazul extrădării pasive (din România), dar şi în cazul cererilor de extrădare formulate de
România.
Astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută de
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este următoarea:
1.      Extrădare activă (atunci când România este stat solicitant)
 Prin modificarea art. 66 din  Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competenţa Ministerului
Justiţiei de a întocmi cererea de extrădare. Trebuie subliniat însă că Ministerul Justiţiei
întocmeşte cererea de extrădare numai pe baza unei încheierii motivate a instanţei
judecătoreşti competente, care stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta
lege pentru a se solicita extrădarea.
 Prin art. 66 s-a reglementat o procedură clară de dare în urmărire internaţională. Astfel, în
cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la
îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa
care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea
procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat de  urmărire
internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării prin
canalele specifice.
 Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării trebuie să  conţină toate
elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii, impresiuni digitale,
etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridică a faptelor!
 Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire
internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a
unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare
preventivă, instanţa poate fi informată nu numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă
structură in cadrul C.C.P.I., dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă
scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată (art. 67 alin. 1);
 Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte,
printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a
se solicita extrădarea (art. 67 alin. 1);
 Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia
de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă
de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care
face obiectul mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la
Ministerul Justiţiei. ( art. 67 alin. 2)
 Instanţa se pronunţă prin încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu
participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică,
şi se consemnează într-un registru special, pentru a se respecta confidenţialitatea procedurii
(Deşi era prevăzută şi de legea iniţială, confidenţialitatea era deseori încălcată de unele);
 Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu recurs de procuror,  în termen de 24 ore
de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.
Recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către instanţa superioară în grad. Instanţa
de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 de ore de la soluţionarea
recursului. (art. 67 alin. 4);
 În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a  constatat că sunt întrunite
condiţiile pentru solicitarea extrădării şi a actelor anexe, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de
specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională, în condiţiile prevăzute la art.
40, care se aplică în mod corespunzător (art. 67 alin. 6);
 În cazul în care, potrivit atribuţiilor care îi revin, direcţia de specialitate a Ministerului
Justiţiei constată că nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru a se
întocmi şi transmite cererea de extrădare, ministrul justiţiei îl sesizează pe  procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de
revizuire a  încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în
ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
 De aceea, prin modificarea adusă Legii nr. 302/2004 în această privinţă, s-a optat pentru
procedura  extraordinară a revizuirii. De subliniat că, potrivit art. 67 alin. (8), Ministrul
 justiţiei nu poate solicita iniţierea procedurii revizuirii pentru alte motive decât cele legate de
concluziile examenului de regularitate  internaţională;
 Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează încheierea atacată.
Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge, menţinând
încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în termen de
24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei  şi procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 67 alin. 10). Astfel, în ambele situaţii, hotărârea
finală revine instanţei, astfel încât se elimină orice eventuală critică de neconstituţionalitate
care putea fi adusă vechii proceduri.
 Totodată, prin modificările aduse legii s-a prevăzut şi posibilitatea ca, în cazul în care
constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi transmite cererea de extrădare
direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei să poată solicita instanţei competente să îi
transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional
aplicabil. Acest lucru se întâmpla în practica, dar nu era reglementat expres (art. 67 alin. 7);
 Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea se
transmite Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul drept
internaţional public şi cooperare judiciară internaţională în materie penală (Bucureşti, str.
Apolodor nr. 17, sector 5, tel. (021)3141514, fax (021)3101662, e-
mail: dreptinternational@just.ro, în termenele scurte prevăzute de lege (art. 66 modificat, art.
67 modificat) ! 
2.      Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat)
 Procedura de extrădare pasivă este de competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia a
fost localizată persoana extrădabilă.
 Curtea este sesizată de parchetul competent, după ce, în prealabil, direcţia de specialitate a
Ministerului Justiţiei efectuează examenul de regularitate internaţională al cererii de extrădare
şi documentelor anexate.
 Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziţie la extrădare2.
Pentru o prezentare detaliată a procedurii de extrădare, a se consulta prezentarea Legii nr.
224/2006.

2
Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala publicata in Monitorul Oficiala al Romaniei, partea I, nr.534 din 21
iunie 2006
 Extrădarea se poate solicita / acorda în baza convenţiilor multilaterale sau a unor tratate
bilaterale, ori pe bază de reciprocitate, în lipsa unor asemenea instrumente juridice.
Convenţia multilaterală cel mai frecvent utilizată de România este Convenţia europeană de
extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, cu Protocoalele sale adiţionale, din 15
octombrie 1975 şi 17 martie 1978. Convenţia europeană de extrădare se aplică în relaţia cu
celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, care sunt parte la acest instrument juridic
multilateral, şi prevalează asupra dispoziţiilor privitoare la extrădare din tratatele bilaterale de
extrădare (sub-link, conţinând tratatele bilaterale existente în prezent în secţiunea respectivă a
Ghidului) încheiate cu oricare din aceste state. De asemenea, există numeroase convenţii
multilaterale, adoptate fie sub egida Consiliului Europei, fie sub egida Organizaţiei Naţiunilor
Unite, care conţin dispoziţii privind extrădarea, între care menţionăm: Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi
pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia
Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva
traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York, 15.11.2000, ratificate
prin Legea nr. 565/2002, publicată în M.Of. nr. 813/8.11.2002, Convenţia Naţiunilor Unite
împotriva corupţiei, New York, 31.10.2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în M.Of.
nr. 903/5.10.2004, Convenţia europeană privind reprimarea terorismului, Strasbourg,
27.01.1997, ratificată prin Legea nr. 19/1997, publicat în M.Of. nr. 34/4.03.1997, Convenţia penală
privind corupţia, Strasbourg, 27.01.1999, ratificată prin Lege nr. 27/2002, publicată în M.Of. nr.
65/30.01.2002, Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, Budapesta,
23.11.2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004, publicată în M.Of. nr. 343/20.04.2004, Convenţia
europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii,
Strasbourg, 8.11.1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002, publicată în M.Of. nr.
353/28.05.2002, convenţiile ONU împotriva terorismului. 
De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare  la extrădare au fost înlocuite, în relaţia cu
statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, transpuse în dreptul
intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepţia situaţiilor tranzitorii. 
 Cap.3. Condițiile extrădării

Din analiza reglementarilor cuprinse in conventiile internationale, pentru realizarea

extradarii trebuie indeplinite anumite conditii referitoare la: persoana, fapta, pedeapsa, procedura.
A.Conditii referitoare la persoana
Legea stabileste patru catogorii de personae care nu poti fi extradate:
1. cetatenii romani, interdictie inscrisa si in Constitutie
2. persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania
3. persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate, de juridictie, in conditiile si in
limitele conferite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale
4. persoanele straine citate in strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata
unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventia
internationala3.
Aici amintim si Conventia europeana de extradare in TITLUL II, Art.2, paragrafele 2, 3 si
4:
2. Extradarea unei personae care a format obiectul unei judecati definitive intr-un stat tert
parte contractanta la conventie, pentru fapta sau faptele in vederea carora este prezentata, nu se va
acorda:
a) cand mentionata judecata, a pronuntat achitarea sa;
b) cand pedeapsa privativa de libertate sau alta masura aplicata
(i) a fost executata integral
(ii) a format obiectul unei gratieri sau amnistitii, purtand asupra totalitatii sale sau asupra partii
neexecutate;
c) cand judecatorul a constatat vinovatia autorului infractiunii fara sa pronunte vreo sanctiune.
Totusi, in cazurile prevazute in paragraful 2, extradarea va putea fi acordata:
a) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa impotriva unei persoane, institutii sau bun
avand character public in statul solicitant
b) daca persoana care a format obiectul judecatii avea ea insasi un caracter public in statul
solicitant;

3
Constantin Butiuc – Institutii de drept penal, vol, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag.104
 c) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa in totul sau in parte pe teritoriul statului
solicitant sau intr-un loc asimilat teritoriului sau.
5. Dispozitiile paragrafelor 2 si 3 nu impiedica aplicarea dispozitiilor nationale, mai largi, cu
privire la efectul non bis in idem legat de hotararile judiciare pronuntate in strainatate4.
Exista si posibilitatea refuzului sau amanrii extradarii daca predarea acelei personae ar fi
susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru cauza varstei sau a starii de sanatate.
Legea nr. 80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, sustine predarea
amanita sau conditionata a persoanei, in art.19.
1. Partea solicitata va putea, dupa ce va fi statuat asupra cererii de extradare, sa amana
predarea persoanei cerute, pentru a putea fi urmarita de ea insasi sau daca persoana a fost deja
condamnata sa poata executra, pe teritoriul sau, o pedeapsda aplicabila pentru un alt fapt decat
acela pentru care este ceruta extradarea.
2. In loc de a amana pedeapsa, partea solicitata va putea preda parti solicitante persoana
ceruta in conditiile ce vor determina de comun accord intre parti
Statul roman este obligat sa supuna cauza autoritatii sale judiciare pentru exercitarea urmaririi
penale sau a judecatii pe baza documentelor furnizate de statul solicitant. Daca este vorba de
infractiuni grave sau dintre cele incriminate prin conventii internationale, examinarea competentei
si exercitarea acrtiunii penale, se face din oficiu, fara exceptie si fara intarziere5.
B. Conditii referitoare la fapta
Extradarea exista daca exista dubla incriminare, adica fapta pentru care se cere extradarea este
prevazuta ca infractiune atat in legea statului solicitant cat si in legea statului solocitat.
Extradarea nu se acorda pentru urmatoarele categorii de infractiuni:
1. infarctiuni politice sau fapte conexe unor asemenea infractiuni Atentatul la viata unui sef de
stat sau a unui membru al familiei sale, nu va fi considerat infractiune politica;
2. infractiuni militare care nu constituie infractiuni de drept comun;
3. infractiuni motivate ca fiinde de drept comun dar care urmaresc pedepsirea unor personae
din considerente de rasa, de religie, de nationalitae sau de opinii politice.
Trebuie amintit in acest caz si Legea nr.18, Articolul.3 Infractiuni politice:

4
Legea nr.80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957 si a
protocoalelor sale aditionale, incheia la Strasbourg la 15 octombrie si la 17 marie 1978/ Protocolul Aditional la Conventie
Europeana de extradare (Strasbourg, 15 octombrie)
5
Constantin Butiuc – Institutii de drept penal, vol I, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag.104
 1. Extradarea nu se va acorda, daca infractiunea pentru care este ceruta este considerate de partea
solicitata ca infractiune politica sau ca fapta conexa a unei asemenea infractiuni.
2. Aceasi regula se va aplica daca partea solicitata, are motive temeinice de-a crede ca cererea de
extradare motivata printr-o infractiunede drept comun a fost prezentata in vederea urmaririi sau
pedepsirii unei persoane cosiderente de rasa, de religie, de nationalitatesau de opinii politice ori ca
situatia acestei personae risca sa fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive.
3. In aplicarea prezentei conventii, atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei
nu va fi considerata ca infractiune politica.
4. Aplicarea prezentului articol nu va afecta obligatiile pe care partile si le vor fi asumat sau le vor
asuma potrivit oricarei alte conventii internationale cu caracter multilateral.
ARTICOLUL 4
Infracțiuni militare
Extrădarea motivată de infracțiuni militare care nu constituie infracțiuni de drept comun este
exclusă din cămpul de aplicare al prezentei convenții6.
Tot aceeași lege are în vedere și locul săvârșirii infracțiunii, care prevede că:
1. Partea solicitata va putea refuza sa extradeze persoana reclamata pentru o infractiune care,
potrivit legislatiei sale, a fost savarsita in tot sau in parte pe teritoriul sau ori intr-un loc asimilat
teritoriului sau.
2. Cand infractiunea, motivand cerere de extradare, a fost comisa in afara teritoriului tarii
solicitante, extradarea nu va putea fi refuzata decat daca legislatia partii solicitate nu autorizeaza
urmarirea unei infractiuni de acelasi fel, savarsita in afara teritoriului sau ori nu autorizeaza
extradarea pentru infractiunea formand obiectul cererii.
C. Condiții referitoare la pedeapsă
In articolul 2, paragraful 1 din Conventia europeana de extradare se prevede ca Extradarea
va fi ceruta si respectiv, acordata de Romania in vederea urmaririi sau judecarii, numai pentru
fapte a caror savrsire atrage, potrivit legislatiei partii solicitante, o pedeapsa privativa de libertate
mai mare de 2 ani sau o pedeapsa mai severa, iar in vederea executarii pedepsei; numai daca
pedeapsa privativa de libertate este mai mare de un an sau mai severa.

6
Legea nr.80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957 si a
protocoalelor sale aditionale, incheia la Strasbourg la 15 octombrie si la 17 marie 1978/ Protocolul Aditional la Conventie
Europeana de extradare (Strasbourg, 15 octombrie)
 Daca fapta pentru care se solicita extardarea este pedepsita in statul solicitant cu moartea,
extradarea se va acorda in schimbul unor asigurari ca aceasta nu se va executa si va fi comutata.
Dupa 1 ianuarie 2007 toate instantele judecatoresti desemnate potrivit legii ca autoritati
judiciare emitente, vor trebui sa aplice, de asemenea, in cazul persoanelor care se sustrag de la
urmarirea penala, judecata sa executarea pedepsei inchisorii pe teritoriul uni stat membru al
Uniunii Europene, prevederile Titlului Legii 302/ 2004.
Legea nr. 80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, in art 11,
aminteste si de pedeapsa capitala, care prevede faptul ca daca fapta pentru care se cere extradarea
este pedepsita cu pedeapsa capitala de catre legae partii solicitante si daca, in acest caz, aceasta
pedeapsa nu este prevazuta de legislatia partii solicitate, sau in mod normal aici nu este executata,
extradarea nu va putea sa fie acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari
considerate ca indestulatoare de catre partea solicitata ca pedeapsa capitala nu se va executa.
D. Condiții privitoare la competență
In cazul conditiilor privitoare la competenta exista doua situatii:
1. Daca infractiunea pentru care se cere extradarea a fost savarsita in tot sau in parte pe
teritoriul statului roman, se poate refuza extradarea. In acest caz se aplica principiul
teritorialismului prevazut in art. 10 din Codul penal7.
2. Cand infractiunea care face obiectul cererii de extradare a fost savarsita in afara statului
solicitant.
In acest caz, extradarea, poate fi refuzata numai daca legislatia statului roman nu autorizaeza
urmarirea bunei infractiuni de acelasi fel, savarsita in afara teritoriului sau, ori nu autorizeaza
extradarea pentru infractiunea care face obiectul cererii.
In ambele sitautii, statul roman are obligatia sa ia masuri de urmarire si judecarea acelor
infractiunicare au refuzat extradarea.
E. Condiții privitoare la procedură
Extradarea se mai acorda daca:
1. actiunea penala in ambele tari, se pune in miscare la plangerae prealabila a persoanei
vatamate
2. a intervenit amnistia faptei printr-un act de chemare dat de organul puterii legislative al
statului solicitat

7
Codul penal adoptat prin Legea nr.301/2004 publicat in Monitorul Oficial nr.575 din 29 iunie art 10
 3. a trecut termenul de prescriptie a raspundesrii penale sau a executarii pedepsei
4. exista autoritatea de lucru judecat, adica persoana pentru care se cere extradarea a mai fost
judecata pentru acceasi infractiune: autoritatea de lucru judecat opereaza chiar daca faptei
definitive judecate i s-ar da o alta incadrare judiciara.
Regula specificitatii este o regula importanta in materia extradarii, care inseamna ca persoana
care va fi predate nu va fi nici urmarita , nici judecata pentru alta infractiune, nici detinuta in
vederea executarii unei alte pedepse, existand unele exceptii.
Mai exista posibilitatea existentei unui concurs de cereri de extradare, atunci cand aceasi
persoana este ceruta de mai multe state. Hotararea caruia dintre state ii va fi admisa mai intai
cererea apartine statului solicitat, care se va baza pe o serie de criterii precum: gravitatea faptei,
locul savarsirii, datele cererilor, nationalitatea reclamantului si posibilitatea extradarii ulterioare
catre alt stat8.
Legea nr. 80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, aminteste
in art.11 de pedeapsa capitala, care prevede faptul ca daca fapta pentru care se cere extradarea este
pedepsita cu pedeapsa capitala de catre legea partii solicitante in atare, caz, aceasta pedeapsa nu
este prevazuta de legislatia partii solicitate, sau in mod normal aici nu este executata, extradarea nu
va putea sa fie acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari considerate ca
indestulatoare de catre partea solicitata ca pedeapsa capitala nu se va executa.

Cap. 4. Extrădarea în UE

De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare la extrădare au fost înlocuite, în relaţia cu

statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, transpuse în dreptul
intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepţia situaţiilor tranzitorii.
Decizia – cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene
privind mandatul de arestare european şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii
Europene este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal, care implementează principiul
recunoaşterii reciproce, pe care Consiliul European o aprecia ca fiind “cheia de boltă” a cooperării

8
Constantin Butiuc – Institutii de drept penal, vol, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag.107
judiciare. Ea înlocuieşte în relaţia dintre statele membre ale Uniunii Europene procedurile clasice
de extrădare.
Prin Decizia – cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JHA din 13 iunie 2002,
s-a materializat hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 şi 16
octombrie 1999 ca, între Statele Membre ale Uniunii Europene, să se înlocuiască procedura
formală de extrădare, în cazul persoanelor care se sustrag executării unei pedepse privative de
libertate, aplicată printr-o hotărâre de condamnare rămasă definitivă, cu o procedură de predare
simplificată, respectiv, de a se accelera procedura formală de extrădare, în cazul persoanelor care
se sustrag urmăririi penale şi judecării.
După cum se arată în însuşi preambulul deciziei-cadru, in esenţă, prin această procedură
de “predare”, se înlătură etapa administrativă pe care actualele proceduri de extrădare o presupune
în mod obligatoriu, decizia de predare, ca şi întreaga procedură fiind exclusiv de competenţa
autorităţilor judiciare, ceea ce nu exclude însă posibilitatea, prevăzută de articolul 7 din decizia -
cadru, ca Statele Membre să desemneze o autoritate centrală (sau mai multe), care să asiste
autorităţile judiciare competente.
Potrivit noului sistem, în cazul în care o persoană dintr-un Stat Membru se sustrage,
după caz, urmăririi penale, judecării, respectiv, executării pedepsei, pe teritoriul acelui Stat
Membru, autoritatea judiciară competentă a Statului Membru în cauză emite un mandat de arestare
european, în baza unei hotărâri definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate de cel
puţin 1 an sau a unui mandat de arestare preventivă, pe care îl transmite, spre executare, autorităţii
judiciare competente din Statul Membru pe teritoriul căruia este localizată persoana în cauză.
Întreaga procedură se desfăşoară între autoritatea judiciară emitentă şi autoritatea
judiciară de executare, acestea putând fi asistate de autoritatea centrală desemnată în acest scop în
Statele Membre aflate în relaţie, respectiv, de punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

Cap.5 Condiţiile predării şi regulile de procedură

Condiţiile de predare în baza unui mandat de arestare european şi regulile de predare în nou
sistem sunt similare cu cele din sistemul “clasic” de extrădare.
 Astfel, condiţiile privitoare la persoană, la fapte, la pedeapsă şi motivele obligatorii şi
facultative de refuz al predării sunt, în general aceleaşi (de exemplu, limita minimă a pedepsei, de
cel puţin 12 luni, regula dublei încriminări), ca şi procedura în faţa autorităţii judiciare competente
solicitate şi garanţiile procesuale conferite persoanei care face obiectul unei cereri de predare în
baza unui mandat european de extrădare.
Se regăsesc şi în noul sistem, regula specialităţii şi garanţiile cerute în cazul în care hotărârea
de condamnare a fost pronunţată în lipsă, cu deosebirea că asigurarea că persoana predată va
beneficia de o nouă procedură de judecată este dată de autoritatea judiciară emitentă şi nu de
autoritatea centrală.
O deosebire importantă faţă de sistemul clasic nu poate trece însă neobservată, în ceea ce
priveşte condiţiile privitoare la faptă: noul sistem instituie anumite excepţii de la regula dublei
încriminări.
Astfel, în cazul unor infracţiuni foarte grave, menţionate la articolul 2, într-o listă care poate
fi completată ulterior de Consiliu, (între care: participaţia la o organizaţie criminală, terorismul,
traficul de persoane, traficul ilicit de droguri, etc.), predarea poate fi acordată fără a se verifica
existenţa dublei încriminări.
În noul sistem, se reglementează o durată limită a procedurii de predare, spre deosebire de
procedura de extrădare, în cadrul căreia nu se prevede o limită în timp pentru o asemenea
procedură.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 din decizia – cadru, un mandat de arestare european va fi
tratat şi executat de urgenţă, termenul limită fiind de 10 zile, în cazul în care persoana a cărei
predare este solicitată consimte la predare, respectiv, de 60 de zile, în celelalte cazuri, cu
posibilitatea prelungirii cu ale 30 de zile. De asemenea, pentru predarea efectivă a persoanei care
face obiectul unui mandat de arestare european, articolul 23 instituie o limită de timp scurtă, de 10
zile, cu posibilitatea prelungirii, în anumite circumstanţe.

CONCLUZII

Extradarea reprezinta un act de asistenta juridica international pe care statele, si-o acorda
reciproc in vederea combaterii criminalitatii. Ea poate fi acordata numai in baza unei conventii
internationale sau in conditii de reciprocitate. Fara aceasta asistenta juridica pe care o reprezinta
extradarea nu s-ar putea aplica legea penala in cazurile in care dupa savarsirea infractiunii,
faptuitorul reuseste sa paraseasca teritoriul tarii.
Extradarea este o institutie juridica avand un pronuntat continut politic, intrucat ea se
realizeaza pe baza vointei liber exprimate a statelor respectand-se suveranitatea si independenta
lor.
Constitutia Romaniei stabileste ca extradarea se hotareste de justitie. Activitatile propriu-zise
de arestare si predare catre statul solicitant sunt efectuate de organul de politie, in cazul Romaniei
prin Biroul National INTERPOL. Cererea de extradare se primeste pe cale diplomatica, prin
Ministerul Afacerilor Externe. Actele procedurale, sunt efectuale de organele Ministerului Public
si cele ale Ministerului de Justitie. Acestea fiind organe de specialitate, care pot sa aprecieze daca
s-a comis o fapta prevazuta de legea penala care indeplineste conditiile legale pentru a se acorda
extradarea, daca infractorul se gaseste pe teritoriul statului solicitat, precum și dacă sunt indeplinite
celalalte conditii prevazute in conventii internationale pentru a se putea obtine sau efectua
extradarea.
Legea nr. 80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare , aminteste si
ea de cererea si actele ajutatoare in cazul extradarii.
Articolul 12
2. Cererea se va formula in scris si va fi prezentata pe cale diplomatica. Asupra altei cai se va
putea conveni prin intelegere directa intre doua sau mai multe parti.
3. Se vor prezenta, in sprijinul cererii :
a) originalul sau copia autentica fie de pe o hotarare de condamnare executorie, fie de pe un
mandat de arestare sau de pe orice alt act avand putere egala, eliberat in formele prescrise de legea
partii solicitante;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extradarea Data si locul savarsirii lor, calificarea lor
legela si referirile la dispozitiile legale ce le sunt aplicabile se vor indica in modul cel mai exact
posibil si
c) o copie de pe dispozitiile legele aplicabile sau, daca aceasta nu este cu putinta, o declaratie
asupra dreptului aplicabil, precum si semnalmentele cele mai précis posibile ale persoanei
reclamate si orice alte informatii de natura sa determine identitatea si nationalitate sa9.

9
Legea nr.80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea conventiei europene de extradare, incheiata la Paris la 13 decembrie 1957 si a
protocoalelor sale aditionale, incheia la Strasbourg la 15 octombrie si la 17 marie 1978/ Protocolul Aditional la Conventie
Europeana de extradare (Strasbourg, 15 octombrie)
 BIBLOGRAFIE

1. Constituția României;
2. Codul penal adoptat prin Legea nr.301/2004 publicat în Monitorul Oficial nr.575 din 29 iunie
2004;
3. Constantin Butiuc Instituții de drept penal vol.I, Ed. Lumina Lex, București 2002;
4. Florin Răzvan RADU “De la extrădare la mandatul european de arestare.” O privire istorică
şi juridică ”, revista  „Dreptul”, nr. 2/2006;
5. Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală publicată în Monitorul Oficial
al României, partea I, nr.534 din 21 iunie 2006;
6. Legea nr.80 din 9 mai 1977 pentru ratificarea convenției europene de extrădare, încheiată la
Paris la 13 decembrie 1957 și a protocoalelor sale adțtionale, încheiată la Strasbourg la 15
octombrie și la 17 marie 1978/ Protocolul Adițional la Convenția Europeană de extradare
(Strasbourg, 15 octombrie);
7. Resurse internet.