XI.

INVESTIGĂRI PARACLINICE ÎN OCLUZOLOGIE

Desfăşurarea normală a funcţiilor ADM cât şi devierile patologice ale

acestora pot fi investigate paraclinic prin diferite procedee şi metode

11.1 PRINCIPII DE ANALIZĂ A MODELELOR DE STUDIU ŞI

DIAGNOSTIC ÎN PROTETICA DENTARĂ

În protetica dentară exista două categorii de modele:

– documentare;
– de studiu.
Pentru ambele tipuri amprenta se ia cu alginat în lingură standard.

11.1.1 MODELUL DOCUMENTAR

Se execută din ghips dur sau acrilat special autopolimerizabil.

Se utilizează în urmatoarele scopuri:
1. stabilirea diagnosticului de ocluzie şi a planului de tratament pre- şi
proprotetic;
2. are caracter didactic-pedagogic;
3. poate fi document medico-legal;
4. are valoare ştiinţifică;
5. este mijioc de educare sanitară a pacienţilor.

247
 11.1.2 MODELUL DE STUDIU ŞI DIAGNOSTIC

Se confecţionează din ghips obişnuit.

Se analizează numai după efectuarea tratamentelor preprotetice.
Asigură urmatoarele obiective:
1. examinarea formei arcadelor dentare şi a dinţilor restanţi;
2. analiza topografică a spaţiilor edentate;
3. aprecierea relaţiilor intermaxilare (care se asigură prin montarea în
articulator);
4. analiza la paralelograf, cu următorii timpi:
– stabilirea celei mai acceptabile axe de inserţie/dezinserţie a
protezelor parţiale mobilizabile;
– trasarea ecuatorului protetic pe dinţii stâlpi;
– stabilirea locului în care se plasează vârful porţiunii flexibile a
braţului retentiv al croşetului turnat;
– tripodarea - fixarea poziţiei modelului pe măsuţa paralelografului
în concordanţă cu axa de inserţie;
– marcarea zonelor dentare ce trebuie ajustate în scop protetic.
5. executarea protezelor parţiale provizorii cu rol fizionomic şi de
testare a unei noi dimensiuni verticale de ocluzie şi de protecţie a
bonturilor vitale;
6. executarea lingurii individuale pentru amprentarea finală a câmpului
protetic edentat parţial;
7. confecţionarea şablonului de ocluzie pentru determinarea relaţiilor
intermaxilare.
Modelele de studiu şi diagnostic trebuie să redea corect toate
elementele anatomice ale arcadelor şi să aibă un aspect estetic (fig. 77).

248
 Fig. 77 – Modelul trebuie să reproduca fidel arcadele, bolta
palatină, fundurile de sac vestibulare şi linguale, să fie netede la nivelul
zonei linguale şi să aibă o înălţime a soclului de 2 cm (Malone, Koth,
1993)

Analiza modelelor de studiu

1. Forma arcadelor dentare
Normal (fig. 78):
– semicerc la ambele arcade temporare;
– parabolă la arcada superioară permanentă;
– semielipsă la arcada permanentă inferioară.

a b c
Fig. 78 – Arcade normale. a – temporară; b – maxilară permanentă;
c – mandibulară permanentă

Anormal (fig. 79):

– în "V" - regiunea frontală îngustată;
– în "" - arcadă frontală în semicerc, dar îngustată în regiunea
premolarilor;

249
 – în "U' - zonele laterale ale arcadelor sunt paralele;
– în trapez - zonele laterale divergente spre distal;
– în "M" - dinţii frontali rotaţi,
– combinaţii între aceste forme.

Fig. 79 – Arcade dentare patologice

2. Dezvoltarea arcadelor
Simetria – se apreciază în raport cu linia mediană putând fi simetrice
sau asimetrice. Aprecierea liniei mediane la maxilar se face utilizând
urmatoarele repere:
– rafeul palatin când este bine exprimat;
– centrul celei de-a doua perechi de rugi palatine;
– spina nazală posterioară;
Unind ultimele două repere se obţine linia mediană (fig. 80).
Linia interincisivă, papila incisivă şi frenul buzei superioare nu pot fi
folosite ca repere, deoarece pot fi deviate.

250
 Fig. 80 – Reperele de stabilire a liniei mediene la arcada maxilară

La mandibulă reperul îl constituie frenul lingual care are inserţie

constantă.
Lăţimea arcadelor dentare: în sens transversal arcadele pot fi normale,
îngustate, lărgite.
Lungimea arcadelor dentare: în sens sagital arcadele pot fi normale,
scurtate, alungite.
3. Bolta palatină.
Se apreciază :
– înălţimea : plată, medie, adâncă.
– aspectul suturii sagitale şi a rugilor palatine;
– prezenţa şi mărimea, localizarea şi forma torusului palatin;
4. Apelul dinţilor
Se examinează fiecare dinte, la arcada superioară de la 1.8 la 2.8, apoi
la mandibulă de la 3.8. la 4.8. Se specifică :
– prezenţa sau absenţa dintelui;
– integritatea coronară;
– carie (localizarea);
– obturaţie (localizare, corectă, incorectă);
– poziţia dintelui (ectopic, înclinat, rotat în ax, infrapoziţie,
suprapoziţie);
– uzura dentară fiziologica şi patologică: localizare şi intensitate
– existenţa contactului cu dinţii vecini (punct, linie, suprafaţa);

251
 – absenţa contactului cu dinţii vecini (trema, diastema, edentaţia)
– migrările dentare: orizontale (basculare, translaţie), verticale
(extruzia, egresiunea)
– estimarea lucrărilor protetice existente (adaptare marginală, raport
cu cresta edentată, morfologia suprafeţei ocluzale).
5. Examinarea spaţiilor edentate
– gradul de atrofie a crestelor edentate;
– direcţia crestei (orizontală, concavă, ascendentă sau descendentă
spre distal);
– înălţime;
– lăţime;
– profil pe secţiune (triunghiular, trapezoidal, parabolic);
– dimensiunea în sens mezio-distal;
– distanţa faţă de dinţii antagonişti sau de creasta antagonistă.
– în edentaţiile parţiale terminale se examinează zonele biostatice :
– tuberozităţile maxilare (retentive, neretentive, neutre, procidente)
– tuberculii piriformi (forma, direcţia, inserţia ligamentului pterigo-
mandibular).
La edentatul total analiza modelelor este utilizată pentru anumite
măsurători necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali.
6. Examenul ocluzal static
Se face sistematic, simetric şi bilateral, după anumite puncte de reper.
Se marchează cu hârtie de articulaţie stopurile ocluzale din poziţia de
IM (hârtie albastră) şi din cea de RC (hârtie roşie) prin poziţionarea cu o
uşoară presiune a modelelor având ca reper înregistrarea clinică a relaţiei
intermaxilare.
Se apreciază stopurile ocluzale din punct de vedere calitativ şi cantitativ
în intercuspidare maximă şi relaţie centrică, stabilindu-se diagnosticul de
ocluzie (point centric, long centric sau ocluzie habituală).
Se examinează relaţia ocluzală în cele trei planuri spaţiale:
În plan sagital rapoartele normale sau neutrale sunt următoarele:
– grupul incisiv:

252
 → raport psalidodont: incisivii superiori acoperă faţa vestibulară a
incisivilor inferiori, dinţii inferiori sprijinindu-se la nivel cingular pe
suprafaţa palatinală a antagoniştilor;
→ raport labiodont sau cap la cap: incisivii superiori sunt în raport
cap la cap cu incisivii inferiori.
– canini - caninii inferiori prin marginea liberă vin în raport cu spaţiul
dintre incisivul lateral şi caninul superior.
– la molari - cheia de ocluzie a lui ANGLE: cuspidul mezio-vestibular al
molarului prim superior contactează şanţul de descărcare mezial de
pe faţa vestibulară a omologului inferior.
Rapoartele atipice de ocluzie:
– pot exista rapoarte distalizate sau mezializate a unor dinţi;
precizarea sensului se face raportând dinţii inferiori la cei superiori,
în raport cu reperele amintite. Aprecierea abaterilor de la normal se
face în mm.
– în regiunea frontală - raportul distalizat se numeşte inocluzie sagitală
(overjet);
– raportul mezializat se numeşte ocluzie inversă frontală, cu sau fără
contactare interdentară.
Aprecierea gradului de overjet se face măsurând în milimetri distanţa
dintre marginea incizală a dinţilor superiori şi faţa vestibulară a celor inferiori.
Dacă angrenajul anormal se limitează la un număr redus de dinţi, este
vorba de raport mezializat sau distalizat, iar dacă aceste rapoarte se întâlnesc
la toţi dinţii arcadei vorbim de ocluzie mezializată sau distalizată.
Tot în plan sagital se apreciază curba sagitală de ocluzie (von SPEE -
BALKWILL) (fig. 81 A). Se aplică o riglă pe vârful marginii libere a caninului
inferior şi pe vârful cuspidului disto-vestibular al molarului II inferior. Adâncimea
maximă a curbei este normal de 1-3 mm la nivelul molarului I inferior. În
condiţii patologice, curba sagitală poate fi:
– dreaptă;
– inversată;
– neregulată.
În plan transversal rapoartele normale sunt urmatoarele:

253
 – cuspizii vestibulari ai dinţilor inferiori vin în raport cu şanţul
intercuspidian al dinţilor superiori, arcada superioară o circumscrie
pe cea inferioară.
– în zona frontală linia mediană coincide cu linia interincisivă (la
fiecare arcadă) şi linia mediană inferioară coincide cu linia mediană
superioară.
Patologic rapoartele pot fi inversate total sau parţial la dinţii frontali şi
laterali:
– angrenaj invers - raport invers la un dinte,
– raport invers – la un grup de dinţi;
– ocluzie inversă - rapoarte inversate la toţi dinţii.
– rapoarte sau ocluzie lingualizate.
– migrări dentare – linia interincisivă de pe fiecare arcadă nu coincide
cu linia mediană;
– laterodevieri ale mandibulei - linia mediană inferioară nu coincide cu
linia mediană superioară.
Curba transversală de ocluzie MONSON-WILSON (fig.81 B)
Se aplică rigla pe cuspizii vestibulari şi linguali ai molarilor I inferiori şi
prelungim cele doua linii spre medial. Cu altă linie se unesc cuspizii vestibulari
ai dinţilor amintiţi, iar împreuna cu liniile trasate anterior rezultând un triunghi
cu baza superior care în morfologia primară are o înălţime de 5 mm.

A B
Fig. 81 – Evidenţierea curbelor de ocluzie pe modele. a – sagitală;
b – transversală

În plan vertical rapoartele normale sunt:

– dinţii frontali superiori acoperă 1/3 din faţa vestibulară a dinţilor
frontali inferiori (overbite),

254
 – fiecare dinte are doi antagonişti, cu excepţia incisivilor centrali
inferiori şi a molarilor de minte superiori.
Patologic:
– ocluzie adâncă frontală cu grad de supraacoperire mai mare de 1/3
(1/2, 2/3. 1/1); Această formă clinică se poate asocia înclinarea
grupului frontal superior:
→ ocluzia adâncă în acoperiş (prodenţie şi proalveolie).
→ ocluzie adâncă acoperită (proalveolie şi retrodenţie).
→ ocluzie adâncă prăbuşită (absenţa dinţilor din zonele de sprijin)
– ocluzia deschisă frontală - inocluzie verticală (open bite) - marginile
incisivilor superiori nu vin în contact cu marginile incizale ale celor
inferiori,
– ocluzia deschisă laterală (prin infrapoziţia unui dinte sau a mai
multor dinţi),
– suprapoziţii ale unor dinţi sau cuspizi (depăşesc planul de ocluzie).
.

11.2 EXAMENUL RADIOLOGIC

11.2.1 RADIOGRAFIA INTRAORALĂ

Radiografia intraorală pune în evidenţă modificări dentare, parodontale şi

osoase.
Radiografia retrodentoalveolară
Radiografia retrodentoalveolară decelează următoarele aspecte:
Modificările dentare: ţesuturi dentare cu procese de hipercalcifiere, linii de
fractură coronară, corono-radiculară; pulpoliţi; depuneri de dentină secundară în
camera pulpară; valoarea raportului coroană rădăcină; rădăcină cu aspect de
baston de ţambal; direcţia axului dintelui; forma şi numărul rădăcinilor, a
canalelor radiculare; calitatea tratamentelor odontale şi endodontice.

255