Sunteți pe pagina 1din 2

Napoleon Bonaparte

Iacobinii, în fruntea cărora se afla Robespierre, au fost înlăturați de la conducerea


Franței la data de 27 iulie 1794.
Între anii 1795 și 1799, Franța a fost guvernată de Directorat. Acest regim politic era
format din 5 membri, care alcătuiau puterea executivă.
În perioada Directoratului s-a pus capăt terorii și au fost eliberați deținuții politici. În
același timp, în această perioadă existau foarte mulți corupți.
Directoratul și-a prelungit existența datorită succeselor militare ale lui Napoleon
Bonaparte.

Întors din Egipt, Napoleon a fost primit la Paris ca


un mare cuceritor. Profitând de această popularitate, a reușit
să înlăture Directoratul și să instaureze Consulatul, prin
lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799.
Puterea executivă era deținută de 3 consuli,
Napoleon a fost ales prim-consul, apoi a devenit consul pe
viață, în anul 1802, având puteri nelimitate.
Ca prim-consul, Napoleon a eliminat corupția, a
adoptat un nou Cod de legi prin care reforma sistemul
monetar, industria, comerțul, învățământul și a subordonat
Biserica.
Având puterea consolidată, Napoleon s-a proclamat împărat al Franței (2 decembrie
1804), fiind încoronat de papa Pius al VII-lea.
În același an a intrat în vigoare Codul civil al lui Napoleon prin care abolea
privilegiile feudale, impunea toleranța religioasă și stabilea egalitatea succesorilor la
moștenire.
Pe plan extern, flota franceză a fost înfrântă de cea engleză (condusă de amiralul
Nelson) în bătălia de la Trafalgar (21 octombrie 1805). Ulterior, la data de 2 decembrie,
Napoleon a învins Austria și Rusia în bătălia de la Austerlitz.
În anul 1806 Napoleon învinge Prusia și ocupă Berlinul, urmând ca în 1807 să-i
înfrângă din nou pe ruși la Tilsit. În anul 1809, Austria a fost învinsă din nou și nevoită să
accepte semnarea Tratatului de la Schonbrunn.
Spania a fost cucerită de armata napoleoniană în anul 1808. În anul 1811, Imperiul
Napoleonian a atins maxima expansiune teritorială.
Napoleon a invadat Rusia în anul 1812. Deși
armata franceză a ocupat Moscova, frigul, foamea,
și atacurile rușilor (conduși de generalul Kutuzov),
au dus la decimarea armatei franceze în bătălia de la
Borodino (din 600000 de soldați, în Franța s-au
întors doar 100000).

Încurajate de înfrângerea lui Napoleon din Rusia, Austria, Prusia, Suedia și Anglia l-
au înfrânt pe împăratul Franței în anul 1813, în bătălia de la Leipzig.
Anul următor, Franța a fost invadată, Napoleon a fost nevoit să abdice, fiind exilat pe
insula Elba.
A revenit la putere în anul 1815, dar nu a rezistat decât 100 de zile. A fost înfrânt
definitiv la data de 18 iunie, în bătălia de la Waterloo.
Napoleon Bonaparte a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde s-a stins din viață la data de
5 mai 1821.

S-ar putea să vă placă și