Sunteți pe pagina 1din 4

“Importanța concepțiilor filosofice ale epocii

moderne în evoluția și dezvoltarea științei”

Autor: Spataru Irina


CT21R
Epoca modernă este considerată a fi perioada ce a succedat Evului Mediu. Ca și
epocileanterioare, aceasta nu are un început stabilit într-o dată anume. Tranziția de la Evul Mediu la
Modernitate a fost relaționată în mod convențional cu evenimente majore ca Reforma Protestantă,

care promova conștiința critică asupra religiei și bisericii, Descoperirea Americii, care a lărgit

perspectivele asupra lumii sau Umanismul, care a contribuit la formarea unei noi viziuni în multe
domenii.

Importanța acordată științei și tehnicii a cunoscut o creștere constantă în tot cursul secolului
al XIX-lea. Secolul XIX este o perioadă din istoria omenirii caracterizată prin importante fenomene
politice, ideologice și culturale. În timp ce portughezii, spaniolii și Sfântul Imperiu Roman se
prăbușeau, Imperiul Britanic, cel German și America au cunoscut o dezvoltare rapidă.

Epoca modernă, ca epocă distinctă cultural, a fost impusa istoric în principal, de profundele
mutaţii pe care le-a cunoscut una dintre componentele de bază ale culturii. Încă din secolul
XVII, datorită unui impresionant proces de cuceriri şitransformări fundamentale în mai multe ramuri
ale ştiinţei, s-a declanşat o adevărată revoluţie ştiinţifică, a doua în istoria umanităţii. Această a doua
revoluţie a transformat întreaga structură a ştiinţei, a cunoaşterii ştiinţifice în general, a metodologiei
și a idealului explicativ al ştiinţelor particulare, dar a şi redimensionat statutul ştiinţei în ansamblul
culturii. Toate acestea au determinat remodelarea raporturilor ştiinţei cu filosofia, cu religia, cu arta
şi au influenţat condiţia omului în lume. Noua știință impunându-se, reuşeşte, împreună cu tehnica,
să creeze pentru om noi repere valorice, să dea noi rezonanţe omului în tendinţa lui permanentă de a-
şi ameliora condiţiile de existenţă.

Această a doua revoluţie ştiinţifică n-a fost un fenomen spontan, discontinuu. Ea îşi are
originile în noutăţile apărute în conştiinţa şi ştiinţa renaşterii prin realizarea de excepţie a lui
Copernic (teoria heliocentrică), prin noua concepţie anatomică a lui Vesalius, prin critica concepţiei
aristotelice despre structura şi funcţionarea universului.

Concepţia heliocentrică emisă în renaştere de către Copernic va căpăta întemeiere ştiinţifică


în secolul XVII prin realizările unor personalităţi, precum: Kleper, Galilei şi Newton. Kepler, luând
ca punct de reper Soarele şi descoperind legile mişcării planetelor, confirmă concepţia copernicană
dar, în acelaşi timp o corectează prin postulate ştiinţifice riguroase. G.Galilei a contribuit decisiv la
fundamentarea ştiinţifică a heliocentrismului, rupând cu metodele speculative şi impunând
în astronomie observaţia ca metodă ştiinţifică de investigare şi în acelasi timp criteriu de confirmare
a adevărului.

Prin opera sa, Isaac NeWton a reuşit o sinteză mecanică de mare valoare ştiinţifică a
sistemului solar. Fundamentând legea gravitaţiei universale pe care o formulează matematic,
el reuseşte pentru prima dată să stabilească în spiritul rigurozităţii ştiinţifice o lege a întregului
univers, valabilă atât pentru macrocosmos cât şi pentru microcosmos. El reuşeşte astfel să cuprindă
întregul Univers - de la stele până la atomi - într-o singură lege şi astfel concepţia sa ne apară şi
astăzi ca o superbă realizare a raţiunii umane.

Descoperirea legilor (legile dinamicii de către Galilei, legile astronomice ale lui Kepler,
legea graviăției universale ale lui Newton), ca şi încercarea de fundamentare a noţiunii de lege
în plan ştiinţific şi filosofic constituie una dintre marile descoperiri ale ştiinţei moderne.

Revoluţia ştiinţifică la care s-au adăugat şi alţi factori, ca: devenirea în sens progresiv a


societăţii, apariţia unor noi clase şi categorii sociale cu aspiraţii si mentalităţi specifice, schimbarea
statutului existenţial uman în raport cu natura şi societatea, şi-au pus amprenta şi asupra creaţiilor
artistice.

În arhitectură, semnificative sunt bisericile iezuite unde altarul are menirea “mai mult sa
impresioneze decât să trezească gânduri puternice” (H.W. van Loon).

În secolul al XVII-lea a apărut, mai întâi în Franţa şi apoi în Germania-clasicismul, curent


literar-artistic care tindea spre imitarea modelelor antichităţii greco-latine. Acest curent situează
omul ca valoare supremă în centrul creaţiei artistice, promovând raţionalitatea şi moralitatea
acestuia. În clasicism se accentuează efortul spre analiza psiholgică, spre claritatea şi sobrietatea
stilului artistic, ca şi a vocabularului elevat.

Samuel F. B. Morse (n. 27 aprilie, 1791 – d.2 aprilie, 1872) a fost pictor și inventator
american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a
inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent.

Alfabetul inventat de Morse a simplificat trimiterea de mesaje telegrafice, acestea putând fi


scrise sub forma de puncte și linii sau semnalizat cu lumini intermitente sau cu semnale radio.
Apelul internațional de pericol, SOS - 3 puncte, 3 linii, 3 puncte - a fost introdus în 1912, la 40 de
ani după moartea lui Morse.
Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia
a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a
întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

S-ar putea să vă placă și