Securitatea Activităţii Vitale

Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Ion Lăcustă, dr. în tehnică, prof. univ., academician

Igor Beșleaga, dr. în tehnică, conf. univ.
Angela Bîtcă, dr. în medicină, cercetător științific
SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE
ÎNDRUMAR PRACTIC
Ediția a III-a
revizuită și adăugită
CHIȘINĂU 2017
CZU 631.158; 658.345(075.8)
Referenți științifici:
- Cioloci Igori, Inspector General de Stat adjunct al Inspecției Muncii;
- Carauș Alexandru, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar,
IMSP Institutul de Cardiologie.
Manualul este recomandat către editare de Comisia Metodică a Senatului

Universității Agrare de Stat din Moldova
În conformitate cu curriculumul aprobat pentru disciplina dată, în manual sunt

expuse bazele legislative și normative în domeniul securității și sănătății în muncă;
îndrumările metodice la efectuarea lucrărilor practice și de laborator în vederea
evaluării riscurilor profesionale la locurile de muncă, profilaxiei traumatismului de
producție și acordarea primului ajutor accidentaților; cerințele de protecția în cazul de
situații excepționale, de prevenire și combaterea poluării mediului, precum și o serie
de recomandări în domeniul dat.
Manualul este destinat studenților instituțiilor de învățământ superior și mediu
de specialitate, care își fac studiile în specialitățile din cadru domeniului general de
studii „Inginerie și activități inginerești”, precum și producătorilor agricoli.
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Lăcustă, Ion
Securitatea activității vitale. Îndrumar practic: Man. pentru in-țiile de învățământ
superior / Ion Lăcustă, Igor Beșleaga, Angela Bîtcă,. – Ch.: Centrul Ed. al UASM,
2017. - 200 p., îl 200 ex.
ISBN
631.158:658.345 (075.8)
ISBN © Ion Lăcustă, Igor Beșleaga, Angela Bîtcă
2
PREFAȚĂ
În contextul ajustări legislației interne privind protecția muncii la Standardele
Europene și Mondiale cu respectarea Convenției Organizației Internaționale a
Muncii nr.155 privind securitatea, sănătatea lucrătorilor și mediului de muncă Parla-
mentul Republicii Moldova la 10 iulie 2008 a adoptat „Legea securității și sănătății
în muncă ” nr. 186-XVI,
Codul Muncii al Republicii Moldova (2003, actualizat 2016), Legea privind
Inspecția Muncii (2001) reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în
care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de
muncă, precum și jurisdicția muncii.
Guvernul Republicii Moldova a aprobat unele Regulamente referitoare la
securitatea și sănătatea în muncă: Regulament privind modul de cercetare a
accidentelor de muncă (2002), Regulament privind modul de organizare a activității
de protecție a lucrătorilor la locul de muncă și prevenirea riscurilor profesionale
(2009), Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a comitetului pentru
securitate și sănătate în muncă (2009). Aceste Regulamente aprobă cerințele minime
de securitate și sănătate în muncă pentru protecția lucrătorilor în anumite activității
de producție
Acte legislative și regulamente menționate prevăd pregătirea specialiștilor în
domeniul securității activității vitale, perfecționarea calificării și controlul ulterior al
cunoștințelor tuturor specialiștilor, indiferent de postul ocupat.
Disciplina “Securitatea activității vitale” reprezintă un ansamblu de activități
de ordin social-economic, organizatoric, tehnic, tehnologic, juridic, igienic și
profilactic-curativ de protecția împotriva situațiilor excepționale, de prevenire și
combaterea poluării mediului, utilizării raționale a resurselor naturale, având ca
scop crearea și asigurarea condițiilor bune pentru o muncă productivă, apărarea
vieții, sănătății, integrații fizice și psihice a lucrătorilor, păstrarea și restabilirea
resurselor naturale.
Bazele teoretice și practice ale disciplinei se bazează pe științele sociale,
biologice, juridice, economice, medicale, tehnice și inginerești.
3
Specialiștii din agricultură trebuie să posede cunoștințe teoretice în domeniul
securității activității vitale, în cazuri excepționale și deprinderi practice de analiză
condițiile de muncă și a măsurilor de securitate adoptate.
În manualul de față se expune conținutul și ordinea efectuării lucrărilor de
laborator și practice în vederea aprecierii condițiilor de muncă la locurile de lucru,
profilaxiei traumatismului de producție și acordării primului ajutor accidentaților,
aprecierea poluării aerului atmosferic de către mijloacele de transport, elaborării
măsurilor de securitate și sănătate în muncă în proiectele (tezele) de curs și de
licență, precum și o serie de recomandări în domeniul dat.
Fiecare lucrare conține o informație succintă referitoare la parametrii studiați
ai condițiilor de muncă, scopul și sarcina studierii, ordinea efectuării lucrării,
înzestrarea locului de lucru, analiza rezultatelor obținute și darea de seamă cu privire
la lucrarea efectuată. Pentru comparare sunt prezente concentrațiile limită ale
factorilor nocivi și normele sanitare referitoare la condițiile de muncă.
Scopul îndrumarului constă în formarea la viitorii specialiștii a unor
deprinderi practice de apreciere și creare a unor condiții nepericuloase de muncă și
de ocrotirea mediului înconjurător.
Prezenta lucrare a fost elaborată în conformitate cu programa cursului pentru
instituțiile de învățământ superior și mediu de specialitate, cuprinde informațiile de
bază despre organizarea activității de protecție și prevenire la întreprinderii,
instruirea personalului în domeniul securității și sănătății în muncă, organizarea și
funcționarea serviciului de protecție și prevenire, comitetului pentru securitate și
sănătate în muncă, de protecția împotriva situațiilor excepționale, de prevenire
poluării mediului înconjurător.
Manualul este destinat studenților instituțiilor de învățământ superior și
mediu de specialitate, care își fac studiile în specialitățile din cadru domeniului
general de studii „Inginerie și activități inginerești”, precum și producătorilor
agricoli.
4
1. SCOPUL ȘI SARCINILE DISCIPLINEI „SECURITATEA
ACTIVITĂȚII VITALE”
Baza cunoștințelor științifice și practice conținute în disciplina "Securitatea
activității vitale", cuprind cunoștințele din cursurile: "Securitate și sănătatea în
muncă", "Protecția mediu ambiant" și "Protecția civilă". Prin combinarea acestora
cursuri se extinde și să aprofundeze cunoașterea caracteristicilor anatomice și
fiziologice ale omului și reacțiile sale la impactul factorilor negativi; înțelegere
cuprinzătoare a surselor, numărul și importanța factorilor de mediu traumatice și
dăunătoare.
Scopul principal al cursului " Securitatea activității vitale " - formarea
atitudinii conștiente și responsabile la studenți pentru siguranța personală și
siguranța celorlalți, de a însuși cunoștințe și abilități de bază pentru a identifica și a
evalua riscurile, să identifice modalități de protecție împotriva acestora, pentru a
oferi auto-ajutor și a ajutorului reciproc, precum și pentru a elimina consecințele
situațiilor excepționale.
Securitatea activității vitale ca disciplină academică studiază teoria și
practica protecției umane de la factorii periculoși și nocivi în toate sferele activității
sale. Acest manual este dedicat unuia dintre cele mai importante părți a disciplinei
„Securitatea activității vitale " - protecția împotriva situațiilor excepționale.
Din motive de apariție situațiile excepționale pot fi împărțite în patru clase de
urgențe: dezastre naturale, dezastre provocate de om, dezastre ecologice și conflicte
socio-politice.
Dezastre naturale – sunt fenomene naturale periculoase sau procese
geofizice, geologice, de origine hidrologică, atmosferică și alte de o asemenea
magnitudine, care provoacă situații catastrofale caracterizate printr-o încălcare
bruscă a vieții populației, înfrângerea și distrugerea bunurilor materiale, moartea
oamenilor și a animalelor.
Flagelul real a omenirii sunt: cutremure, inundații, incendiile de pădure și de
turbă, alunecări de teren, furtuni și uragane, tornade, avalanșe, înghețuri. Aceste
dezastre naturale, în ultimii 20 de ani, au distrus viața a 3 mln oameni. Aproape 1
5
miliard de oamenii de pe planeta, potrivit datele ONU, în această perioadă au
cunoscut efectele dezastrelor naturale.
Dezastre provocate de om - este un eșec brusc de avarie a mașinilor,
mecanismelor, ansambluri în timpul funcționării lor, însoțite de explozii radioactive,
chimice și contaminarea bacteriană a zonelor marilor, pierderea de vieți omenești.
Principalele cauze ale accidentelor industriale și catastrofelor sunt:
• întreprinderi proiectare incorect cu abateri de la regulamente stabilite;
• nerespectarea regulilor de siguranță;
• lipsa monitorizării continue a stării de producție și în special atunci când se
utilizează substanțe inflamabile și explozive;
• încălcarea tehnologiei de fabricație, normelor de funcționare a
echipamentelor și utilajelor;
• muncă cu nerespectarea disciplinei de producție;
• apariția unui accident la fabricile din apropiere sau rețelele de energie
electrică și de gaze;
• dezastre naturale, provocând accidente.
Dezastre ecologice (de om) în caz de catastrofe este o schimbare calitativă în
biosferă, generat de activitățile umane. Ca situații de urgență de mediu pot include:
poluarea solului cu metale grele, ploi acide, câmpurile magnetice. Contaminarea
bazinelor de apă de către industria alimentară și chimică. Vom analiza scopul și
sarcinile fiecăruia părți componente ale disciplinei „Securitatea activității vitale”.
1.1. Scopul și sarcinile securității și sănătății în muncă

Sănătatea și securitatea muncii reprezintă un ansamblu de activități având
ca scop asigurarea condițiilor optime în desfășurarea procesului de munca, apărarea
sănătății, integrității corporale și vieții lucrătorilor și a altor persoane angrenate în
procesul de munca. Procedurile și standardele de securitatea muncii definesc un
sistem unitar de masuri și reguli aplicabile tuturor participanților la procesul de
muncă. Activitatea de prevenire și protecție are ca scop asigurarea unor condiții de
muncă optime, prevenirea accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale în rândul
6
persoanelor angrenate în activități lucrative și adaptarea la progresul științei și
tehnicii. In conformitate cu aceste reglementari, obligația de a asigura securitatea si
sănătatea, în toate aspectele referitoare la muncă, revine conducerii persoanei
juridice, iar obligațiile lucrătorilor nu exonerează de răspundere angajatorul.
În Republica Moldova principalele acte normative care reglementează
activitatea de securitate și sănătate în muncă sunt: „Legea securității și sănătății în
muncă” nr. 186-XVI, adoptată la 10 iulie 2008 și Codul Muncii al Republicii
Moldova, 2003, (actualizat 2016). Odată cu apariția acestei Legi termenul de
“protecția muncii” a fost înlocuit cu cel de “sănătatea și securitatea în muncă” așa
cum este definit în Legea nr. 186-XVI.
Activități de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în
muncă (protecția muncii):
* Identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a
sistemului de muncă, respectiv executant, sarcina de muncă, mijloace de muncă/
echipamente de muncă și mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
* Elaborarea și actualizarea planului de prevenire și protecție;
*Elaborarea de instrucțiuni pentru completarea și/sau aplicarea
reglementarilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile
activităților unității/întreprinderii, precum și ale locurilor de muncă/ posturilor de
lucru;
* Propunerea atribuțiilor și răspunderilor în domeniul securității și sănătății în
muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcțiilor exercitate, care se
consemnează în fișa postului, cu aprobarea angajatorului;
* Verificarea cunoașterii și aplicării de către toți lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire și protecție, precum și a atribuțiilor și
responsabilităților ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, stabilite
prin fișa postului;
* Întocmirea unui necesar de documentații cu caracter tehnic de informare și
instruire a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
7
* Elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicității
adecvate pentru fiecare loc de munca, asigurarea informării și instruirii lucrătorilor
în domeniul securității și sănătății în muncă și verificarea cunoașterii și aplicării de
către lucrători a informațiilor primite;
* Elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii și/sau
unității;
* Asigurarea întocmirii planului de acțiune în caz de pericol grav și iminent
și asigurarea că toți lucrătorii să fie instruiți pentru aplicarea lui;
* Evidența zonelor cu risc ridicat și specific;
* Stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate și sănătate în
muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar și amplasarea conform prevederilor.
* Evidența meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică, pentru
care este necesară autorizarea exercitării lor;
* Evidența posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
* Monitorizarea funcționării sistemelor și dispozitivelor de protecție, a
aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de ventilare sau a altor
instalații pentru controlul noxelor în mediul de muncă;
* Verificarea stării de funcționare a sistemelor de alarmare, avertizare,
semnalizare de urgență, precum și a sistemelor de siguranță;
* Informarea angajatorului, în scris, asupra deficientelor constatate în timpul
controalelor efectuate la locul de muncă si propunerea de măsuri de prevenire și
protecție;
*Evidența echipamentelor de munca și urmărirea ca verificările periodice și,
dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de munca să fie efectuate
de persoane competente, conform prevederilor;
*Identificarea echipamentelor individuale de protecție necesare pentru
posturile de lucru din întreprindere și întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor
cu echipament individual de protecție, conform prevederilor;
* Participarea la cercetarea accidentelor de munca;
* Întocmirea actelor privind accidentele de muncă;
8
* Elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii
din întreprindere și/sau unitate;
* Urmărirea realizării masurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu
prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor;
* Colaborarea cu lucrătorii și/sau reprezentanții lucrătorilor, serviciile externe
de prevenire și protecție, în vederea coordonării masurilor de prevenire și protecție;
*Colaborarea cu lucrătorii desemnați/serviciile interne/serviciile externe
ai/ale altor angajatori, în situația în care mai mulți angajatori iși desfășoară
activitatea în același loc de muncă;
*Urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecție și
prevenire și a planului de evacuare;
*Propunerea de sancțiuni și stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii
atribuțiilor în domeniul securității și sănătății în muncă; nivel de ramură a economiei
naționale (minister, departament). Întocmirea unui necesar de mijloace materiale
pentru desfășurarea acestor activități.
1.2. Sarcinile cursului “Protecția civilă”

Protecția civilă este o disciplină care vine să faciliteze însușirea cunoștințelor
și perfecționarea calităților manageriale ale studenților în vederea realizării
măsurilor de protecție și intervenție privind protecția populației, valorilor culturale
și bunurilor materiale în caz de calamități naturale, catastrofe și avarii cu caracter
tehnogenic.
Necesitatea elaborării unui asemenea curs rezultă din faptul că în acest
domeniu al protecției populației și valorilor materiale se utilizează noțiuni, concepte,
principii și proceduri operaționale cu caracter de noutate.
Conceptul de protecție civilă în accepțiunea actuală se referă la ansamblul
sistemelor, structurilor și resurselor gestionate de guverne și care sunt orientate spre
protejarea populației non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale și
tehnologice. Această definiție este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii
Europene.
9
Conceptul poate fi descris de un număr mai larg de termeni, fiecare dintre
aceștia având propria semnificație cum ar fi managementul crizelor, managementul
situațiilor de urgență, pregătirea situațiilor de urgență, planurile de contingență,
serviciile de urgență, precum și apărarea civilă.
Protecția civilă este o componentă a sistemului securității naționale și
reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini
organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică,
planificate, organizate și realizate în Republica Moldova potrivit Legii nr. 271 din
09.11.1994 cu privire la protecția civilă (actualizată în anul 2016) în scopul
prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației,
bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență,
conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării
condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.
Obiectivele urmărite în pregătirea studenților pentru protecția civilă sunt :
- completarea cunoștințelor studenților cu noi noțiuni din sfera protecției
civile, aprofundarea cunoștințelor din domeniul legislației ce reglementează
activitatea cetățenilor pe linia protecției civile;
- acumularea cunoștințelor în domeniul organizării protecției populației,
valorilor culturale și proprietății în caz de calamități, catastrofe și avarii;
- cunoașterea principiilor organizatorice privind funcționarea unităților
economice în condiții extreme;
- însușirea deprinderilor practice de organizare și efectuare a acțiunilor de
salvare – deblocare;
- însușirea noțiunilor de prim ajutor medical, exersarea procedeelor de
acordare a acestora, cunoașterea măsurilor ce se impun pentru pregătirea psihologică
a populației.
1.3. Scopul și sarcinile cursului “Protecția mediului ambiant”

Prin protecția mediului ambiant se subînțelege ocrotirea atmosferei,
solului, apei, florei și faunei. Este important faptul, că protecția mediului ambiant
10
prevede și protecția sănătății omului, orientată spre asigurarea unei stări psihologice
și fizice normale, favorabile pentru trai și muncă.
Protecția mediului - regim special pentru desfășurarea activităților considerate
dăunătoare pentru mediu, stabilirea unor obligațiuni și proceduri de autorizare,
prevenire și combaterea poluării, utilizării raționale a resurselor naturale,
reabilitarea arilor degradate și aplicarea unei planificări și gestiuni ecologice globale,
cuprinzând reglementări, proceduri și cooperare intersectorială la nivel național și
internațional.
Protecția mediului ambiant este o știință interdisciplinară, bazată pe realizării
chimiei, fizicii, biologiei. ecologiei, , medicinei, inginerii, informaticii, statisticii,
economiei etc.
Această disciplină este determinată ca un sistem de măsuri, îndreptate spre
menținerea interacțiunii raționale dintre activitatea umană și mediul înconjurător
natural, care asigură păstrarea și restabilirea resurselor naturale și preîntâmpină
acțiunea dăunătoare a rezultatelor activității umane asupra resurselor naturii și
sănătății omului.
La baza protecției mediului înconjurător se află ecologia -- știința care
studiază interrelațiile dintre organismele vii și mediul lor de viață; ramură a biologiei
care studiază raporturile dintre organisme și mediul în care se dezvoltă și trăiesc.
Protecția mediului înconjurător cuprinde un sistem de măsuri de stat, sociale,
organizatorice, tehnice, economice, de drept etc., în scopul utilizării raționale a
forțelor de producție, care să excludă sau să reducă esențial influența negativă a
industriilor, construcțiilor, transporturilor, a agriculturii și altor tipuri de acțiune
asupra mediului înconjurător.
Problemele protecției mediului ambiant sunt strict reglementate prin
legislație:
Constituția Republicii Moldova – art. 37; Legea cu privire la protecția
mediului înconjurător; restricțiile, prevăzute pentru daunele aduse mediului
înconjurător).
11
În procesul de corelare a societății cu mediul înconjurător a apărut o disciplină
nouă - "Economia mediului înconjurător". Conținutul ei redă organizarea rațională
a folosirii naturii. Ea cuprinde organizarea realizării măsurilor de ocrotire a mediului
înconjurător, repartizarea resurselor între ramurile economiei naționale și folosirea
lor eficientă, aprecierea sub aspect ecologic-economic a regimului de folosire a
naturii, resurselor naturale etc.
Progresul tehnico-științific trebuie să fie orientat spre îmbunătățirea radicală
a utilizării resurselor naturale, materiei prime, materialelor și energiei la toate
stadiile - începând cu extragerea, prelucrarea materiei prime și terminând cu
fabricarea producției finite.
Sarcinile de bază ce se realizează în domeniul ocrotirii mediului înconjurător
la nivel de republică prevăd:
* Ocrotirea și utilizarea rațională a resurselor funciare - realizarea unui
complex de măsuri orientate spre ameliorarea solului și ocrotirea lui contra
proceselor de eroziune în condițiile folosirii intensive a pământului în agricultură
etc.;
* Folosirea rațională a resurselor de materii prime minerale la extragerea și
fabricarea materialelor de construcție;
* Ocrotirea și utilizarea resurselor acvatice - consumarea apei în industrie,
agricultură, gospodăria locativ-comunală și de către orice consumator;
* Protecția aerului atmosferic- a reduce la maximum gradul de poluare a
aerului atmosferic cu elemente dăunătoare degajate de diverse întreprinderi
industriale, de toate tipurile de transport etc.;
* Ocrotirea și folosirea rațională a resurselor silvice - efectuarea unor măsuri
atât pentru utilizarea rațională a resurselor forestiere, cât și pentru îmbunătățirea lor,
protecția contra incendiilor, reproducerea pădurilor, perdelelor forestiere, crearea
masivelor silvice în jurul orașelor, efectuarea măsurilor de combatere a dăunătorilor
și bolilor, de prevenire a răspândirii vătămătorilor etc.;
* Protecția bogățiilor subsolului și folosirea lor rațională;
12
* Producerea utilajului și a aparatelor, dispozitivelor, instalațiilor pentru de
purificare și a altor obiecte cu destinație de ocrotire a naturii.
Pentru a intensifica activitatea în acest domeniu în republică se desfășoară
intens crearea bazei normativ-juridice în vederea utilizării raționale a resurselor
naturale și protecției mediului înconjurător.
Cu participarea Băncii Mondiale a fost elaborat Programul strategic pe
problemele ocrotirii mediului înconjurător pentru perioada de pînă în anul 2020,
realizarea căruia are menirea de a ameliora situația în acest domeniu.
Studierea în complex a sarcinilor expuse mai sus ale acestora trei disciplini va
asigura însușirea cunoștințelor și perfecționarea calităților manageriale ale
studenților în vederea asigurării condițiilor optime în desfășurarea procesului de
munca, apărarea sănătății, de protecție și intervenție privind protecția populației,
valorilor culturale și bunurilor materiale în caz de situații excepționale, de reduce
poluării aerului atmosferic cu elemente dăunătoare degajate de diverse întreprinderi
industriale, de toate tipurile de transport etc.
13
C a p i t o l u l 1. BAZELE LEGISLATIVE ȘI NORMATIVE ÎN
DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ
LUCRAREA PRACTICĂ. 1.1.
ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII SERVICIULUI DE PROTECȚIE ȘI

PREVENIRE
Scopul lucrării: studierea modului de constituiri și funcționării serviciului de

protecție și prevenire
Sarcinile lucrării:
1. Modul de constituirea serviciului de protecție și prevenire;
2. Studierea atribuțiilor serviciilor intern de protecție și prevenire;
3. Obligațiile reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securității și sănătății în muncă
4. Activitatea serviciului extern de protecție și prevenire.
Materiale: documentația normativă-tehnică; Legea securității și sănătății în
muncă ” nr. 186-XVI din 10 iulie 2008; informația lectorului.
Ordinea efectuării lucrării:
Sarcina 1: Angajatorul (orice persoană fizică sau juridică care este titularul
unui raport de muncă cu lucrătorul și care poartă răspundere pentru unitate
respectivă) este obligat să asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor și desemnează
unul sau mai mulți lucrători care să se ocupe de activitatea de protecție și prevenire
a riscurilor profesionale în unitate. Lucrătorii desemnați vor avea atribuții privind
securitate și sănătate în muncă și vor avea absolvite cursuri de instruire în acest
domeniul.
Termenii și expresiile utilizate în lucrare au următoarele semnificații:
angajator – orice persoană fizică sau juridică care este titularul unui raport de
muncă cu lucrătorul și care poartă răspundere pentru unitatea respectivă;
echipament de lucru – orice mașină, aparat, unealtă sau instalație folosită la
locul de muncă;
14
echipament individual de protecție – orice echipament destinat să fie purtat
sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri ce ar
putea să-i pună în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, precum și orice
supliment sau accesoriu proiectat în acest scop;
loc de muncă – loc destinat să adăpostească posturi de lucru în clădirea unității
și orice alt loc din interiorul unității la care lucrătorul are acces în timpul executării
sarcinilor sale de lucru;
lucrător – orice persoană încadrată în muncă, în condițiile legii, de către un
angajator, inclusiv stagiarii și ucenicii;
lucrător desemnat – orice lucrător desemnat de angajator pentru a se ocupa de
activitățile de protecție și prevenire a riscurilor profesionale din unitate;
mediu de lucru – totalitatea condițiilor fizice, chimice, biologice și
psihosociale în care lucrătorul își desfășoară activitatea;
mijloace de producție – totalitatea clădirilor și altor construcții,
echipamentelor de lucru, echipamentelor individuale de protecție, materiei prime,
produselor intermediare etc., utilizate în procesul de producere a bunurilor materiale;
pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile
leziuni sau afectări a sănătății lucrătorului la locul de muncă;
prevenire – ansamblu de dispoziții sau măsuri, adoptate ori planificate la toate
etapele de lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale;
reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și
sănătății în muncă – orice persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători
pentru a-i reprezenta în problemele referitoare la securitatea și sănătatea lor la locul
de muncă, denumită în continuare reprezentant al lucrătorilor;
risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională) –
combinație între probabilitatea și gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a
sănătății într-o situație periculoasă;
securitate și sănătate în muncă – ansamblu de activități având ca scop
asigurarea celor mai bune condiții de lucru, apărarea vieții, sănătății, integrității
fizice și psihice a lucrătorilor;
15
serviciu extern de protecție și prevenire – orice unitate care prestează altor
unități, în bază de contract, servicii de protecție și de prevenire a riscurilor
profesionale.
Sarcina 2: Angajatorul va organiza serviciului intern de protecție și
prevenire în funcție de mărimea unității și/sau de riscurile la care sunt expuși
lucrătorii în subordinea directă a dumnealui. Serviciului intern de protecție și
prevenire va activa după un regulament special.
Serviciul intern de protecție și prevenire trebuie să fie format din lucrători care
îndeplinesc cerințele minime de pregătire în domeniul securității și sănătății în
muncă, corespunzătoare nivelului doi de instruire.
Lucrătorii din cadrul serviciului intern de protecție și prevenire trebuie să
desfășoare numai activități de protecție și prevenire și, cel mult, activități conexe,
cum ar fi prevenirea și stingerea incendiilor și protecția mediului.
Angajatorul trebuie să asigure serviciul intern de protecție și prevenire cu
mijloacele materiale și umane necesare pentru ca să-și poată desfășura activitățile
respective de protecție și prevenire. Pentru ocuparea funcțiilor în cadrul serviciului
intern de protecție și prevenire angajatorul va asigura condițiile egale atât pentru
femei, cât și pentru bărbați.
În situația în care activitatea de protecție și prevenire este desfășurată de mai
multe servicii interne, acestea vor acționa coordonator pentru a asigura eficiența
acestei activități.
În cazul în care resursele unității respective nu sunt suficiente pentru
organizarea activităților de protecție și prevenire din lipsa personalului specializat,
angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecție și prevenire
Sarcina 3: Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în do-
meniul securității și sănătății în muncă sunt aleși de către și dintre lucrătorii din
unitate. În calitate de reprezentanți ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securității și sănătății în muncă vor fi aleși atât femei, cât și bărbați.
Numărul reprezentanților lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității
în muncă, care se aleg, se stabilește în funcție de numărul total al lucrătorilor din
16
unitate, conform dispozițiilor p. 9 din „Regulamentul – cadru de organizare și
funcționare a comitetului pentru securitate și sănătate în muncă”. Lucrătorii
comunică în scris angajatorului numărul, numele și prenumele reprezentanților
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității în muncă.
Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și
sănătății în muncă trebuie să îndeplinească cerințele minime de pregătire în
domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzătoare cel puțin nivelului unu
de pregătire.
Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și
sănătății în muncă realizează următoarele activități:
- colaborează cu angajatorul pentru îmbunătățirea condițiilor de securitate și
sănătate în muncă și la evaluarea riscurilor;
- aduc la cunoștința angajatorului sau comitetului pentru securitate și sănătate
în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătățirea condițiilor de muncă
și urmăresc realizarea măsurilor din planul de protecție și prevenire;
- informează Inspectoratul teritorial de muncă asupra nerespectării
dispozițiilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Sarcina 4: Serviciul extern de protecție și prevenire asigură, pe baza de
contract, activitățile de protecție a lucrărilor la locul de muncă și prevenire a
riscurilor profesionale.
Dacă angajatorul apelează la serviciul extern de protecție și prevenire, acesta
trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare desfășurării activității de protecție
și prevenire.
Serviciul extern de protecție și prevenire trebuie să dispună de lucrători cu
capacitate profesională adecvată și de mijloacele materiale necesare pentru a-și
desfășura activitatea.
Serviciul extern de protecție și prevenire trebuie să fie format din lucrători
care îndeplinesc cerințele minime de pregătire în domeniul securității și sănătății în
muncă corespunzătoare nivelului doi de instruire.
17
Contractul încheiat între angajator și serviciul extern de protecție și prevenire
trebuie să cuprindă activitățile de protecție și prevenire care vor fi desfășurate de
către serviciul în cauză.
Lectorul furnizează informația inițială: numărul de angajați la unitate,
condițiile de muncă, caracteristica lucrărilor care se efectuează în unitatea
economică.
Pe baza informației inițiale studenții::
- dau propuneri referitoare la constituirea serviciului inter de protecție și
prevenire;
- întocmesc un plan de activitate a serviciului inter de protecție și prevenire;
- perfectează procesul verbal ședinței serviciului;
- întocmesc un contract de prestarea serviciilor de către serviciul extern de
protecție și prevenire;
La finalizarea lucrării se verifică corectitudinea perfectării actelor respective.
Întrebări de control
1. Cerințele minime în domeniul securității și sănătății în muncă ale
lucrătorilor desemnați;
2.Cine dirijează activitatea serviciului inter de protecție și prevenire?
3. Numiți atribuțiile principale ale serviciului inter de protecție și prevenire?
4. Numiți drepturile reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securității și sănătății în muncă.
5. Expuneți obligațiile angajatorului referitoare la asigurarea activității
serviciului inter de protecție și prevenire.
6. Organizarea serviciului extern de protecție și prevenire.
18
LUCRAREA PRACTICĂ 1.2.
ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA
COMITETULUI PENTRU SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN
MUNCĂ
Scopul lucrării: studierea modului de organizare și funcționare a comitetului
pentru securitate și sănătate în muncă.
1. Organizarea comitetului pentru securitate și sănătate în muncă,
2. Atribuțiile principale ale comitetului pentru securitate și sănătate în muncă;
Materiale: documentația normativă-tehnică; Legea securității și sănătății în
muncă ” nr. 186-XVI din 10 iulie 2008; informația lectorului.
Sarcina 1: Comitetul pentru securitate și sănătate în muncă - asigură
colaborarea angajatorului și lucrătorilor în vederea identificării măsurilor privind
asigurarea securității lucrărilor la locul de muncă.
Comitetul se constituie din reprezentații angajatorului și reprezentați ai
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă (pe
principiul de paritate). Modalitatea de desemnare a reprezentanților angajatorului și
lucrătorilor în comitet va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă sau
regulamentul intern al unității în dependență de numărul de salariați. Membrii
comitetului vor fi desemnați pe un termen de 2 ani prin decizia scrisă a angajatorului.
Președintele comitetului este angajatorul sau reprezentatul lui legal. Lucrătorul
desemnat sau reprezentantul serviciului intern de protecție și prevenire este secretar
al comitetului.
Comitetul își desfășură activitatea în baza regulamentului de funcționare
propriu, aprobat de președintele comitetului. Angajatorul are obligația să asigure
întrunirea comitetului cel puțin o dată pe trimestru și ori de câte este necesar. La
finele fiecărei întruniri secretarul comitetului întocmește un proces-verbal care va fi
semnat de către membrii prezenți.
19
Sarcina 2: Studenții vor însuși atribuții de bază ale comitetului pentru
securitate și sănătate în muncă:
- examinează și fac propuneri privind planul de protecție și prevenire;
- examinează chestiuni privind implementarea noilor tehnologii, alegerea și
utilizarea echipamentelor de lucru și de protecție;
- analizează modul de îndeplinire a atribuțiilor ce revin serviciului extern de
- propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ținând seama de prezența
femeilor și bărbaților, grupurilor sensibile la riscuri specifice;
- urmărește modul în care se aplică și se respectă actele normative de secu-
ritate și sănătate în muncă, măsurile dispuse de Inspectorul de muncă;
- examinează propuneri privind îmbunătățirea condițiilor de muncă;
- analizează cauzele producerii accidentelor de muncă și propune măsuri de
prevenire a acestora;
- efectuează verificarea aplicării instrucțiunilor de securitate în muncă,
întocmind în acest sens rapoarte în scris;
- examinează raportul scris, prezentat comitetului de către conducătorul
unității (o dată pe an) cu privire la situația securității și sănătății în muncă în unitatea
economică;
Membrii comitetului sunt în drept:
- să aibă acces liber la toate locurile de muncă/posturile de lucru;
- să solicite și să primească de la angajator informații despre situația securității
și sănătății în muncă;
- să facă propuneri la elaborarea planului de protecție și prevenire;
- să solicite angajatorului sancționarea disciplinară a lucrătorilor care încalcă
dispozițiile actelor legislative și normative de securitate și sănătate în muncă;
- să propună stimularea lucrărilor pentru participarea activități de securitate
și sănătate în muncă;
20
- să sesizeze Inspectoratul teritorial de muncă și sindicatele respectiv despre
încălcările actelor legislative și normative de securitate și sănătate în muncă, comise
de către angajator și de alte persoane cu funcții de răspundere.
Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului toate informațiile necesare,
pentru ca membrii acestuia să-și poată da avizul în cunoștință de cauză.
Lectorul furnizează informația inițială: numărul de angajați la unitate,
condițiile de muncă, caracteristica lucrărilor care se efectuează în unitatea
economică.
Pe baza informației inițiale studenții vor elabora:
- propuneri referitoare la constituirea comitetului pentru securitate și sănătate
în muncă;
- planul de protecție și prevenire și analiza propunerilor incluse în acest plan;
- măsuri de prevenire a cauzelor producerii accidentelor de muncă;
- procesul verbal ședinței comitetului pentru securitate și sănătate în muncă;
Lectorul va verifica corectitudinea perfectării actelor elaborate de studenți.
1. Cine vine cu inițiativa de constituire a comitetului de securitate și sănătate
în muncă;
2. Cine dirijează activitatea comitetului de securitate și sănătate în muncă?
3. Numiți atribuțiile principale ale comitetului de securitate și sănătate în
muncă;
4. Numiți drepturile membrilor comitetului de securitate și sănătate în
muncă;
5. Expuneți obligațiile angajatorului referitoare la activitatea comitetului de
securitate și sănătate în muncă;
21
ELABORAREA PLANULUI DE PROTECȚIE ȘI PREVENIRE
Scopul lucrării: însușirea conținutului și metodei la elaborarea planului de
Sarcina lucrării:
1.Ordinea elaborării planului de protecție și prevenire, destinația planului,
discutarea și finanțarea lui.
Documente și materiale inițiale: nomenclatura măsurilor pentru protecție și
prevenire; rezultatele evaluării riscurilor profesionale la locurilor de muncă;
materialele cercetării accidentelor; prescripțiile organelor supravegherii de stat și
Inspecției Muncii; ordinele administrației și hotărârilor comitetului sindical cu
privire la măsurile elaborate în cursul controlului precedent și alte materiale selectate
de lector.
Ordinea efectuării lucrării
Sarcina 1: De argumentat necesitatea elaborării de către angajatorul în baza
evaluării factorilor de risc la locurile de muncă a „Planului de protecție și
prevenire”.
Planul de protecție și protecție se elaborează anual cu consultarea
sindicatului sau reprezentanților salariaților, sau/și a comitetului pentru securitate și
sănătate în muncă.
Scopul elaborării și realizării planului constă în ameliorarea sistematică a
condițiilor de muncă, reducerea maximă a numărului locurilor de lucru care nu
corespund normelor sanitare și cerințelor securității și sănătății în muncă, reducerea
efectivului de muncitori care lucrează la asemenea locuri de lucru; lichidarea
completă a traumatismului; înlăturarea factorilor de producție periculoși și nocivi și
protecția muncitorilor contra acțiunii acestora; reducerea lucrărilor care necesită
munca fizică grea; asigurarea încăperilor sanitare și de trai cu dispozitive prevăzute
în normele și regulile de construcție, precum și soluționarea altor probleme legate
de securitate și sănătate în muncă.
În „Planul de protecție și prevenire” se includ:
22
„Măsuri tehnice” privind procurarea, confecționarea, construirea,
modernizarea, montarea, amenajarea și repararea și anume:
- aparate și dispozitive pentru combaterea electricității statice; pentru
prevenirea exploziilor, incendiilor;
- aparate și spații pentru reanimare și sectoare, unde există factori de risc
(mecanici, electrici, chimici, termici, biologici etc.);
- aparatură de semnalizare și controlul pentru substanțele noxe;
- dușuri și vestiare pentru îmbrăcămintea salariaților, precum și pentru
echipamentul individual pe protecție și de lucru;
- instalații de apă carbogazoasă pentru secțiile cu microclimat cald;
- sisteme pentru îmbunătățirea iluminatului, ventilației;
- sisteme și dispozitive pentru combaterea zgomotului și vibrațiilor;
- spații fixe sau mobile pentru protejarea salariaților împotriva condițiilor
meteorologice necorespunzătoare.
- posturi medicale de prim ajutor la locurile de muncă;
- trotuare, treceri, galerii pe teritoriul întreprinderii.
„Măsuri organizatorice” și anume:
- proiectarea ergonomică a locurilor de muncă și a proceselor tehnologice;
- evaluarea factorilor de risc la locurile de lucru;
- examene medicale și pregătirea personalului în materie de securitate și
sănătate în muncă;
- elaborarea instrucțiunilor privind securitate și sănătate în muncă;
-publicații și informare, conferințe, seminare în domeniul securității și
sănătății în muncă;
- pregătirea personalului în domeniul securității și sănătății în muncă;
- organizarea și amenajarea cabinetelor și/sau locurilor speciale de securitate
și sănătate în muncă;
„ Măsuri igieno-sanitare” și anume:
- asigurarea cu materiale igienico-sanitare;
- echipament individual de protecție și de lucru;
23
- alimentație de protecție.
Cheltuielile pentru realizarea măsurilor de protecție și prevenire sunt finanțate
din resursele proprii ale întreprinderii.
Se recepționează și se analizează rezultatele evaluării riscurilor la locurile de
muncă, prescripțiile organelor supravegherii de stat și alte materiale inițiale.
Se elaborează argumentarea acțiunilor și ordinea coordonării planului de
protecție și prevenire. În plan se includ și măsurile prevăzute de Contractul Colectiv
de Muncă, de planul de dezvoltare socială și economică a întreprinderii, măsurilor
sanitare și de întremare al întreprinderii, al căror termen de realizare este prevăzut în
anul curent. Se determină costul total al tuturor lucrărilor incluse în acord. În timpul
elaborării planului de protecție și prevenire trebuie să se aibă în vedere folosirea
maximă a resurselor proprii ale întreprinderii.
Se prezintă planul de protecție și prevenire după următoarea formă:
Aprobat prin
ordinul nr…..
Planul de protecție și prevenire
Nr, Loc de Riscuri Măsuri tehnice, Termen Persoane
d/o muncă profesionale igienico- de responsabile
evaluate sanitare, realizare
organizatorice
1. Ce măsuri pot fi incluse în planul de protecție și prevenire?
2. Care este ordinea elaborării și aprobării planului de protecție și prevenire?
3. Ce documente și informații se folosesc ca bază pentru elaborarea planului de
protecție și prevenire?
24
EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE LA LOCURILE DE
MUNCĂ
Scopul lucrării: consolidarea cunoștințelor teoretice referitoare la evaluarea

riscurilor profesionale la locurile de muncă sub aspectul corespunderii lor normelor
și cerințelor de securitate și sănătate în muncă;
1. Instruirea studenților cu privire la folosirea literaturii normative tehnice

referitoare la chestiunile de securitate și sănătate în muncă; metodica evaluarea
riscurilor profesionale la locurilor de muncă;
2. Întocmirea „Fișei de evaluare a riscurilor” la un anumit loc de muncă din
punct de vedere al securității și sănătății în muncă;
Materiale: ; Legea securității și sănătății în muncă ” nr. 186-XVI din 10 iulie

2008; documentația normativă-tehnică; informația lectorului.
Sarcina 1: Risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire pro-
fesională) – combinație între probabilitatea și gravitatea unei posibile leziuni sau
afectări a sănătăți într-o situație periculoasă.
Scopul principal al evaluări riscurilor profesionale este protejarea sănătății
și securității lucrătorilor, diminuare posibilității de vătămare a lucrătorilor și de
atestare a mediului la locul de muncă.
Riscurile la locul de muncă se evaluează în următoarele cinci etape:
25
- etapa 1- colectarea informațiilor;
- etapa 2- identificarea pericolelor;
- etapa 3 - evaluarea riscurilor generate de pericole (estimarea probabilității și
gravității consecințelor și decizia încadrării riscului ca fiind admisibil);
- etapa 4- planificarea acțiunilor de eliminare sau reducere a riscurilor. Analiza
evaluării;
- etapa 5- elaborarea documentației de evaluare a riscurilor.
Informația inițială constituie:
- amplasarea și activitatea la locul de muncă;
- lucrătorii care lucrează (femeile însărcinate, lucrători tineri etc.);
- echipamente tehnice, materiale și procedee ce sunt utilizate;
- pericole și consecințele posibile;
- măsurile de protecție care sunt aplicate;
- prevederile legale și reglementările în legătură cu locul de muncă.
Lectorul furnizează informația inițială și stabilește sarcina, indică riscurile de
pericolele la locul de muncă, textul informației inițiale cu privire la condițiile de
muncă, caracteristica lucrărilor care se efectuează și alte date pentru lucrare.
Pe baza informației inițiale studenții evaluează riscurile generate de pericole,
ținând cont de probabilitatea și gravitatea vătămări care poate fi cauzată de pericol.
Riscurile generate de pericole se apreciază după următorii criterii:
- puțin probabil: nu trebuie să se materializeze pe durata întregii activității
profesionale a lucrătorului;
- probabil: se poate materializa numai de câteva ori pe durata activității
profesionale a unui lucrător;
- foarte probabil: se poate materializa în mod repetat pe durata activității
profesionale;
- vătămare moderată: accidente și îmbolnăviri care nu cauzează suferințe
pe termen lung (cum ar fi mici tăieturi, iritații ale ochiului, dureri de cap etc.);
26
- vătămare medie: accidente și îmbolnăviri care cauzează suferințe
moderate, dar prelungite sau care se repetă periodic ( răniri, fracturi simple, arsuri
de gradul doi, alergii ale pielii )
- vătămare gravă: accidente și îmbolnăvirii care cauzează suferințe grave și
permanente și/sau decesul (amputări, fracturi complexe, care produc invaliditatea,
cancer, arsuri)
Măsurile de prevenire și de protecție trebuie implementate în următoarea
ordine de prioritate:
- eliminarea pericolului/riscului;
- reducerea la minim a pericolului/riscului prin măsuri organizatorice;
- reducerea la minim a pericolului/riscului prin măsuri de protecție
colectivă;
- reducerea riscului prin utilizarea echipamentului individual de protecție
corespunzător:
Rezultatele lucrării se prezintă sub formă de „ Fișă de evaluare a riscurilor”.
Fișă de evaluare a riscurilor
Data ___________ Fișa nr._________
Evaluarea riscurilor efectuate de: (nu-
Numele și adresa întreprinderii
mele persoanelor)
Numele lucrătorului (lor): (numele per-
Locul de muncă: (denumirea locului de
soanei (lor) care lucrează la locul de
muncă)
muncă)
Nr. Estimarea/ eva- Acțiuni planificate

Măsurile de prevenire/
Pericol luarea în scopul reducerii
crt. de protecție utilizate
riscurilor riscurilor
Semnăturile persoanelor care efectuează evaluarea riscurilor
Semnăturile persoanelor care lucrează la locul de muncă
27
Exemple de măsuri de prevenire care pot fi utilizate în scopul reducerii
riscurilor referitor la organe de mașini în mișcare:
* exploatarea mașinilor de către lucrători instruiți și autorizați;
* asigurarea montării și funcționării corespunzătoare a tuturor dispozitivelor
de protecție;
* utilizarea fișelor și a simbolurilor pentru a reaminti lucrătorilor necesitatea
utilizării dispozitivelor de protecție;
* înainte de pornirea oricărei mașini, verificarea poziției de protecție a
dispozitivelor de protecție;
* asigurarea curățeniei, ordinii și îndepărtarea oricărui obstacol în zonele
din jurul mașinilor;
* asigurarea unui spațiu suficient pentru a permite deplasarea cu ușurință a
lucrătorilor;
* verificarea echipamentului individual de protecție corespunzător;
* asigurarea iluminatului adecvat deasupra mașinilor și în jurul acestora;
* implementarea unui sistem de avertizare clar în scopul prevenirii pornirii
accidentale a mașinilor;
* Întreținerea corespunzătoare a mașinilor și repararea imediată a
defecțiunilor;
* asigurarea unui spațiu suficient între organele de mașini în mișcare și
elementele fixe din apropierea mașinilor.
1. Cu ce scop se efectuează evaluarea riscurilor profesionale la locurile de
muncă de la întreprinderii?
2. Care este procedura de evaluare a riscurilor profesionale la locurile de
muncă ?
3. Numiți măsurile de prevenire a riscurilor la un anumit loc de muncă.
28
ORGANIZAREA INSTRUIRII ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ
Scopul lucrării: studierea conținutului fazelor de instruire, modul de
instruire și verificarea cunoștințelor angajaților în domeniul securității și sănătății
în muncă.
1. Fazele instruirii, principalele cerințe ale instruiri cu privire la securitate
și sănătatea în muncă.
2. Scopul instruirii de angajare.
3. Principale cerințe ale instruirii periodice. Actele referitoare la instruirea
în domeniul securității și sănătății în muncă;
4. Cursuri de instruire realizate de servicii externe de protecție și
prevenire.
Materiale informative: „Legea securității și sănătății în muncă ” nr. 186-XVI

din 10 iulie 2008; documentația normativă-tehnică, informația referitoare la
accidentele în timpul efectuării unor lucrări.
Sarcina 1: Studierea fazelor de instruire, principalele cerințe ale instruiri.
Instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă este obligatorie și
poartă un caracter permanent, se desfășoară în timpul programului de muncă, în
interiorul sau în afara unității de producție.
29
Angajatorul poartă răspundere pentru organizarea și efectuarea instruirii și
verificării cunoștințelor angajaților în domeniul securității și sănătății în muncii.
Cerințele minime de pregătire în domeniul securității și sănătății în muncă
sunt:
- pentru nivelul întâi: studii liceale sau absolvirea cursului de instruire în
domeniul securității și sănătății în muncii cu conținut minim (anexa 1).
- pentru nivelul doi: studii superioare sau medii tehnice sau absolvirea
cursului de instruire în domeniul securității și sănătății în muncii cu conținut minim
(anexa 2).
Instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă cuprinde
următoarele două faze:
- instruirea de angajare și anume:
a) instruirea introductiv- generală;
b) instruirea la locul de muncă
- instruirea periodică.
Durata fiecărei faze de instruire depinde de tipul activității economice și de
riscurile profesionale și va fi nu mai mică de 1 oră.
Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă
se consemnează în “Fișă personală de instruire în domeniul securității și
sănătății în muncă” (anexa 3), care se păstrează la conducătorul locului de muncă.
Pentru lucrătorii altor unități, care realizează activități de muncă pe bază de
contract în altă unitate, angajatorul beneficiar de servicii va asigura instruirea pentru
securitate și sănătate în muncă la nivelul unități, care se va consemna în “Fișa
colectivă de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă” (anexa 4),
care se perfectează în 2 exemplare (un exemplar se va păstra de către
angajator/lucrătorul desemnat, care a efectuat instruirea, iar al doilea exemplar – de
către angajatorul lucrătorilor instruiți).
Sarcina 2: Instruirea introductiv–generală are scopul de a informa angajații
despre cerințele activității specifice de producție a unității economice, prevederile
normativelor de securitate și sănătate în muncă ce urmează a fi respectate în procesul
30
de muncă, riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și măsurile
de protecție și prevenire la întreprindere.
Instruirea introductiv – generală cuprinde:
- toate persoanele care solicită angajarea în câmpul muncii;
- stagiarii și ucenicii.
Instruirea introductiv – generală se efectuează de către:
- angajatorul care și-a asumat atribuțiile lucrătorului desemnat;
- lucrătorul desemnat;
- lucrătorul serviciului intern de producție și prevenire sau al serviciului
extern de protecție și prevenire.
Instruirea introductiv – generală va cuprinde (anexa 5):
- actele normative de securitate și sănătate în muncă;
- consecințele posibile de la nerespectarea actelor normative de securitate și
- riscurile profesionale specifice unității;
- măsurile la nivelul unității privind stingerea incendiilor, evacuarea
lucrătorilor în cazul unui pericol grav și acordarea primului ajutor în caz de
accidentare în muncă.
Instruirea introductiv – generală se va finaliza cu verificarea cunoștințelor
însușite de cei instruiți, care se va efectua de către lucrătorul desemnat/lucrătorul
serviciului intern de protecție și prevenire/lucrătorul serviciului extern de protecție
și prevenire, care va face propuneri angajatorului referitor la angajarea sau
neangajarea persoanelor respective.
Instruirea la locul de muncă are scopul instruirii muncitorilor la locul de
muncă privind riscurilor profesionale și măsurile de protecție și prevenire la nivelul
fiecărui loc de muncă și/sau post de lucru. Se efectuează de către conducătorul
locului de muncă pe baza informațiilor și instrucțiunilor de securitate și sănătate în
muncă, după instruirea introductivă – generală.
Instruirea la locul de muncă va cuprinde (anexa 6):
31
- informațiile privind riscurile profesionale specifice locului de muncă și/sau
postului de lucru;
- dispozițiile instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă elaborate
pentru locul de muncă și/sau postul de lucru;
- măsurile la nivelul locului de muncă și/sau postului de lucru privind
stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol grav și imediat;
- dispozițiile instrucțiunilor privind acordarea primului ajutor în caz de
accidentare în muncă;
- demonstrații practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desfășura
folosind echipamentului individual de protecție, mijloacelor de alarmare,
intervenite, evacuare și de prim ajutor în caz de accidentare în muncă.
Muncitorul va fi admis la lucrul de sine stătător numai după verificarea
cunoștințelor lui de către conducătorul locului de muncă și consemnarea acestui fapt
în fișa personală de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă.
Sarcina 3: Instruirea periodică a muncitorilor are scopul reîmprospătarea
și actualizarea cunoștințelor în domeniul securității și sănătății în muncă. Se
efectuează de către conducătorul locului de muncă pe baza informațiilor și
instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă.
Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit de angajator, în funcție
de condițiile de muncă ale locului de muncă și/sau ale postului de lucru, care nu va
fi mai mare de 6 luni.
Instruirea periodică se efectuează și în următoarele cazuri:
- când muncitorul a lipsit de la lucru peste 30 de zile calendaristice;
- când au fost operate modificări în instrucțiunile de securitate și sănătate în
muncă;
- în urma încălcării de către muncitor a instrucțiunilor de securitate și
- la reluarea activității după accidentul de muncă suferit de către muncitor;
- la executarea unor lucrări ocazionale sau speciale, care nu fac parte din
procesul de muncă obișnuit al muncitorului;
32
- la lichidarea consecințelor avariilor, calamităților naturale etc;
- la efectuarea lucrărilor pentru care se perfectează un bon de lucru-permis
(anexa 7).
- la introducerea unui nou echipament de lucru sau a unor modificări ale
echipamentului de lucru existent;
- la introducerea oricărei tehnologii noi sau a unor proceduri noi lucru;
- la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
- la schimbarea locului de muncă, postului de lucru sau a lucrului în cadrul
unității.
Muncitorul va putea să-și continue lucrul de sine stătător numai după
verificarea cunoștințelor lui de către conducătorul locului de muncă și consemnarea
acestui fapt în fișa personală de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă.
Sarcina 4: Cursurile de instruire se organizează de serviciile externe de
protecție și prevenire cu scopul instruirii conducătorilor unităților, conducătorilor
locurilor de muncă, specialiștilor, lucrătorilor desemnați și reprezentaților
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă
îndată cu numirea lor în funcțiile respective și periodic, cel puțin o dată în 24 luni.
Conducătorii unităților care nu și-au asumat atribuțiile lucrătorilor desemnați,
conducătorii locurilor de muncă, specialiștii și reprezentanții lucrătorilor cu
răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă vor urma cursuri de
instruire cu durata de 8 ore (anexa 1).
Conducătorii unităților care și-au asumat atribuțiile lucrătorilor desemnați și
lucrătorii consemnați vor urma cursuri de instruire cu durata de 40 ore (anexa 2).
Cursurile de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă cu
eliberarea certificatelor de absolvire se vor finaliza cu verificarea cunoștințelor
însușite rezultatele cărora se vor consemna într-un proces-verbal, ca se va păstra la
serviciul extern de protecție și revenire.
33
Lectorul furnizează informația inițială și stabilește pericolele și factorii
dăunători existenți la locul de muncă, textul informației inițiale cu privire la
condițiile de muncă, caracteristica lucrărilor care se efectuează și alte date pentru
lucrare.
Pe baza informației inițiale studenții::
- elucidează sarcina, studiază documentele referitoare la instruire;
- efectuează una din instruirile prevăzute;
- persoana care joacă rolul de lucrător desemnat efectuează instruirea
respectivă, iar ceilalți studenți, care joacă rolul de muncitori, ascultă instruirea, pun
întrebări, își precizează acțiunile;
- persoana care efectuează instruirea trebuie să fie în stare de a demonstra
practic procedeele nepericuloase de executare a lucrărilor;
- persoanele supuse instruirii sunt responsabile să reproducă aceste procedee;
La finalizarea lucrări se verifică corectitudinea perfectării actelor referitoare
la toate fazele de instruire, interogarea peroanelor instruite, discutarea rezultatelor și
se fac totalurile lucrării..
Informația inițială pentru efectuarea instruiri angajaților în domeniul
securității și sănătății în muncă trebuie să includă:
- fișa de comandă pentru efectuarea unor anumite feluri de lucrări;
- principali factori periculoși și dăunători;
- documentația necesară;
- informație despre încălcările cerințelor de securitate și sănătate în muncă,
accidente la acest sector de producție și alte sectoare;
- lista specialiștilor și lucrătorilor de conducere, care trebuie să fie supuși
verificării cunoștințelor în domeniul securității și sănătății în muncă.
1. Cine efectuează instruirea la angajare?
2. Cine verifică cunoștințele conducătorului întreprinderii, specialiștilor?
3. Scopul și sarcinile instruirii periodice ?
34
ELABORAREA UNEI INSTRUCȚIUNI DE SECURITATE ȘI
SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
Scopul lucrării: consolidarea cunoștințelor studenților în domeniul elaborării

instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă;
1. Principalele cerințe privind elaborarea și implementarea instrucțiunilor în

domeniul securității și sănătății în muncă.
Materiale informative: documentația normativă-tehnică, informația

referitoare la accidentele în timpul efectuării unor lucrări .
Sarcina 1: Instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă se elaborează
pentru toate ocupațiile și lucrările desfășurate în unitate, ținând seama de
particularitățile acestora și ale locurilor de muncă.
Instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă se elaborează de către
persoanele desemnate prin ordin de către angajator, care asigură aplicarea actelor
normative în domeniu.
Instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă trebuie să aibă următoarele
capitole și vor fi expuse în consecutivitate conformată cu procesul de muncă:
- cerințe generale de securitate și sănătate în muncă;
- cerințe de securitate și sănătate în muncă până la începerea lucrului;
- cerințe de securitate și sănătate în muncă în timpul lucrului;
35
- cerințe de securitate și sănătate în muncă în situații de avarie;
- cerințe de securitate și sănătate în muncă după terminarea lucrului;
La capitolul „Cerințe generale de securitate și sănătate în muncă” vor fi
expuse următoarele momente:
- condițiile de admitere a angajaților la executarea de sine stătător a
activității de producție (vârsta, sexul, condițiile de sănătate, pregătirea profesională);
- respectarea normelor de ordine internă;
- factori nocivi și / sau periculoși de producție la locul de muncă, acțiunea
acestora asupra organismului uman;
- echipamentul individual de protecție și de lucru;
- cerințele de securitate antiincendiară;
- ordinea de comunicare despre orice defecțiune sau despre producerea unui
accident de muncă.
- responsabilitatea salariatului pentru încălcarea cerințelor instrucțiuni.
Capitolul „Cerințe de securitate și sănătate în muncă până la începerea
lucrului” va include:
- ordinea de pregătire a locului de muncă și echipamentului individual de
protecție;
- ordinea de verificare a echipamentelor tehnice, depozitelor de semnalizare
și de blocare, dispozitivelor de electrosecuritate, instalațiilor de ventilare și de
iluminare;
- ordinea de primire a schimbului și materialelor utilizate în procesul de
muncă;
- cerințele de igienă a muncii.
Capitolul „Cerințe de securitate și sănătate în muncă în timpul lucrului”
va reflecta:
- procedeele de efectuare inofensivă a lucrărilor și de folosire inofensivă a
echipamentelor tehnice;
- modul de întreținere a locului de muncă;
- acțiunile orientate spre prevenirea situațiilor de avarie;
36
- cerințe privind folosirea echipamentului individual de protecție.
În capitolul „Cerințe de securitate și sănătate în muncă în situații de
avarie” vor fi expuse următoarele acțiuni:
- acțiunile necesare în cazul apariției situațiilor de avarie sau situațiilor care
constituie pericol de accidentare;
- acțiunile orientate spre acordarea primului ajutor persoanelor accidentate.
Capitolul „Cerințe de securitate și sănătate în muncă după terminarea
lucrului” va reflecta:
- ordinea deconectării, opririi, demontării și deservirii fără pericol a
echipamentelor tehnice;
- ordinea de predare a locului muncii;
- ordinea înlăturării deșeurilor de producție;
- cerințele de igienă a muncii
Texul instrucțiunilor se va constitui din cerințe laconice, distincte, care vor
exclude interpretării diverse.
Instrucțiunile trebuie să fie reexaminate în următoarele cazuri:
- la apariția unor noi acte normative de securitate și sănătate în muncă;
- la modificarea procesului tehnologic, schimbarea condițiilor de lucru,
utilizarea echipamentului de lucru nou;
- la apariția unor situații de avarie sau în urma unui accident.
În colțul din stânga sus ale instrucțiunii trebuie să se facă inscripția
„Aprobată” la ședința comitetului sindical, data și numărul procesului verbal.
În colțul din dreapta sus ale instrucțiunii se face inscripția „Aprob” semnătura,
numele și prenumele conducătorului; se indică numărul ordinului și data emiterii
ordinului conducătorului întreprinderii. La sfârșitul textului trebuie să fie semnătura
persoanei care a elaborat instrucțiunea, semnăturile celor cu care ea a fost coordonată
(anexele 8,9).
Instrucțiunilor li se vor atribui denumiri și numărul de înregistrare în registrul
de înregistrare „Instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă” (denumirea, numărul
37
de înregistrare), se multiplică într-un număr necesar și se distribuie salariaților
pentru aplicare.
Lectorul furnizează informația inițială și formulează sarcinile lucrării (un
fragment de film, factorii periculoși și dăunători la locurile de muncă, textul
informației inițiale cu privire la condițiile de muncă de la sectorul de producție etc.).
Studenții, bazându-se pe informația inițială, vor elaborarea instrucțiunii de
securitate și sănătate în muncă la executarea unor anumite operații tehnologice:
studiază procesul tehnologic, scot în vileag factorii periculoși și dăunători posibili la
locurile de muncă, determină în ce măsură utilajele și sculele folosite corespund ce-
rințelor securității, efectuează analiza traumatismului de producție și a îmbol-
năvirilor profesionale pentru felul respectiv de lucrări la întreprinderile.
Din aceste momente se elaborează măsurile în vederea preîntâmpinării
accidentelor și instrucțiunea referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, luând în
considerație condițiile de muncă.
Fiecare student susține instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă
elaborată în fața colegiilor.. Aprecierea lucrării elaborate de face, ținând cont de
corectitudinea elaborării instrucțiunii și spiritului activ la discutarea lucrării.
1. Ce materiale inițiale sunt necesare pentru elaborarea unei instrucțiuni;
2. Din ce cauză nu se recomandă instrucțiuni tip pentru procesul tehnologic
respectiv ?
3. Ce chestiuni include instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă?
4. Cine elaborează instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă și cu cine
se coordonează conținutul ?
38
ORDINEA DE COMUNICARE, CERCETARE, ÎNREGISTRARE ȘI
EVIDENȚA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Scopul lucrării: însușirea ordinii de comunicare, cercetare, înregistrare și
evidența accidentelor de muncă, apropiind maximal procesul de instruire la
condițiile reale din producție.
1. Principalele cerințe prevăzute în “Regulamentul privind modul de cercetare
a accidentelor de muncă”(Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1361 din 22
decembrie 2005);
2. Modul de comunicare despre producerea accidentelor:
3 Scopul cercetării accidentelor; componența comisiei de cercetare a
accidentului; perfectarea dosarul de cercetarea accidentului;
4. Înregistrarea și evidența accidentelor;
5. Măsurile de prevenire a accidentelor de muncă.
Materiale informative: Regulamentul privind modul de cercetare a

accidentelor de muncă (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1361 din 22
decembrie 2005);
Sarcina 1: În conformitate cu Regulamentul sus numit:
Accidentele se clasifică în:
- accident de muncă;
- accident în afara muncii.
39
Accident de muncă este evenimentul care a produs vătămarea violentă a
organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare,
asfixiere, intoxicație acută, leziuni provocate de insecte și animale, calamități
naturale etc.) ca urmare a unui factor de risc propriu unui element al sistemului de
muncă, provocând pierderea temporară sau permanentă a capacității de muncă ori la
decesul salariatului, survenit în timpul;
- îndeplinirii sarcinii de muncă sau îndatoririlor de serviciu;
- înainte de începerea sau după terminarea lucrului, când salariatul se
deplasează în timp util pentru aceasta;
- pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul întreprinderii sau la
locul de muncă;
- deplasării de la domiciliu la lucru și invers cu transportul oferit de
întreprindere;
- acțiunii întreprinse din propria inițiativă pentru prevenirea sau înlăturarea
unui pericol sau pentru salvarea altui salariat de la un pericol în împrejurările
specificate mai sus;
- în timpul instruiri de producție sau practicii profesionale, participări la
acțiuni culturale, sportive sau la alte activități organizate de unitate în baza ordinului
angajatorului.
Accident în afara muncii se consideră accidentul ca urmare a unei activități
sau fapte ce nu are legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau îndatoririlor de
serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenționată, sinucidere, cazuri de boală
latentă și moarte naturală, folosire a mijloacelor de producție în scopuri personale
fără permisiunea angajatorului).
Tipurile accidentelor de muncă și accidentelor în afara muncii sunt
clasificate:
a) accident care produce incapacitatea temporară de muncă –
evenimentul ce a provocat pierderea parțială sau totală de către salariat a capacității
de muncă pentru un interval de timp de cel puțin o zi, cu caracter reversibil după
terminarea tratamentului medical, confirmată de instituția medicală.
40
b) accident grav – evenimentul care a provocat vătămarea gravă a
organismului salariatului, confirmată de instituția medicală;
c) accident mortal – evenimentul care a cauzat imediat sau după un anumit
interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituția de
expertiză medico-legală.
Accidentele se clasifică în:
a) accident individual – în urma căruia este afectat un singur salariat;
b) accident colectiv – în urma căruia sunt afectați în același timp, în același
loc și din aceiași cauză, minimum doi salariați.
Sarcina 2: Modul de comunicarea despre producerea accidentelor.
Fiecare accidentat sau martor ocular va anunța imediat despre accident produs
conducătorului al acestuia sau oricărui conducător superior al acestuia.
Conducătorul locului de muncă, aflând despre accidentul produs:
- va acorda accidentatului primul ajutor și, dacă va fi necesar, îl va
transporta la o instituție medicală și va evacua personalul de la locul accidentului;
- va menține neschimbată situația reală, în care s-a produs accidentul, până
la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepția cazurilor
în care menținerea acestei situații ar provoca alte accidente ori ar periclita viața sau
sănătatea altor persoane. Se vor face fotografii și scheme ale locului, unde s-a produs
accidentul, se vor aduna probe materiale ce pot furniza informații despre accidentul
produs, pentru a fi predate persoanelor care efectuează cercetarea.
În cazul accidentelor grave sau mortale, angajatorul va comunica imediat
despre producerea acestor evenimente (prin telefon sau prin orice alte mijloace de
comunicare):
Inspecției Muncii;
Inspectoratului teritorial de muncă;
Casei Naționale de Asigurări Sociale;
Organizației ierarhice superioare;
Centrului sindical respectiv;
Comisariatului de poliție (în cazul accidentelor grave și mortale);
41
Centrului de Medicină Preventivă teritorial (în cazurile de intoxicație acută);
Organelor pentru supravegherea tehnică sau energetică (dacă accidentele s-
au produs la obiectivele supuse supravegherii acestor organe);
Comunicarea despre producerea accidentelor grave sau mortale va cuprinde
următoarele date:
denumirea și adresa unități sau angajatorului;
numele, prenumele, starea familiară, vârsta și profesia accidentatului;
data și ora producerii accidentului;
locul și circumstanțele în care s-a produs accidentul;
caracterul vătămării violente a organismului accidentatului;
numele și funcția persoanei care a transmis comunicarea, telefonul de
contact;
Sarcina 3: Scopul cercetării accidentelor; componența comisiei de cercetare
a accidentului; perfectarea dosarul de cercetarea accidentului.
Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor,
determinarea circumstanțelor, cauzelor și încălcărilor actelor normative și altor
reglementări ce au condus la accidentarea salariaților și elaborarea măsurilor
corespunzătoare de prevenire a unor asemenea evenimente.
Prin cercetarea accidentelor survenite în afara muncii se determină doar
împrejurările în care s-au produs aceste evenimente.
Pentru cercetarea unui accident, în termen de cel mult 24 ore din momentul
primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziție
scrisă o comisie de cercetare în număr de cel puțin trei persoane, în componența
căreia vor intra conducătorul serviciului intern de protecție și prevenire și câte un
reprezentant al angajatorului și al sindicatului (salariaților).
La cercetarea accidentelor au dreptul să participe reprezentanții organizațiile
ierarhice superioare și ai centrelor sindicale și să asiste persoanele care reprezintă
interesele accidentaților sau ale familiilor acestora.
Fiecare participant la cercetarea unui accident are dreptul să întocmească o
declarație, în care își va expune opinia privind circumstanțele, cauzele și încălcările
42
actelor normative și altor reglementări ce au condus la producerea acestui eveniment
și va indica măsurile corespunzătoare de prevenire a unui asemenea eveniment.
Declarația va fi expediată întreprinderii respective pentru a fi inclusă în dosarul de
cercetare.
Accidentelor grave și mortale vor fi cercetate de Inspecția Muncii, care va
desemna inspectorii de muncă, ce vor efectua cercetarea evenimentelor fără a se
preta influențelor de orice fel.
Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul să pună întrebări și
să ia declarații de la orice salariat, să examineze orice documente ale întreprinderii
necesare pentru identificarea circumstanțelor și cauzelor producerii accidentelor, și
să ceară administrației întreprinderii în cauză efectuarea expertizei tehnice a
mijloacelor de producție.
După finalizarea cercetării evenimentului respectiv, în termen de cel mult 30
zile după data obținerii documentelor și dovezilor necesare, inspectorul de muncă își
va expune concluziile într-un aviz.
Inspectorul de muncă va expedia câte un exemplar al avizului cu documentele,
în baza cărora a fost întocmit, Inspecției Muncii, procuraturii, inspectoratului
teritorial de muncă și întreprinderii respective.
Un exemplar al avizului va fi expediat Casei teritoriale de asigurări sociale.
Dacă evenimentul cercetat s-a produs la un obiect supus supravegherii
organelor pentru supravegherea tehnică sau energetică, inspectorul de muncă va
înainta câte un exemplar al avizului și acestor organe.
După finalizarea cercetării evenimentului respectiv comisia întreprinderii va
întocmi în termen cel mult cinci zile din data obținerii documentelor și dovezilor
necesare, procesul-verbal privind accidentul de muncă sau procesul-verbal privind
accidentul din afara muncii și va perfecta dosarul de cercetare.
Dosarul de cercetare a accidentului va cuprinde:
a) avizul inspectorului de muncă (după caz);
43
b) procesul-verbal privind accidentul de muncă sau procesul-verbal privind
accidentul din afara muncii (în cazul accidentelor colective procesul-verbal se va
întocmi pentru fiecare accidentat);
c) declarațiile participanților la cercetarea accidentului (după caz);
d) declarațiile accidentaților (dacă va fi posibil);
e) declarațiile persoanelor care au obligația să asigure măsurile de
securitate și sănătate în muncă la locul de lucru unde s-a produs accidentul;
f) declarațiile martorilor oculari;
g) fotografii și scheme ale locului unde s-a produs accidentul;
h) alte acte și documente necesare pentru clarificarea circumstanțelor și
cauzelor ce au condus la producerea accidentului;
i) încheierea expertizei tehnice (dacă este necesară);
j) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a
organismului accidentatului;
k) încheierea expertizei medico-legale privind cauzele decesului
accidentatului (în cazul accidentelor mortale).
Sarcina 4: Înregistrarea și evidența accidentelor:
Accidentele se înregistrează și se țin în evidență de către unități ale căror
salariați sunt sau au fost accidentați și de către autoritățile administrației publice
locale (primărie) pe teritoriul căruia sa înregistrat contractul individual de muncă.
Accidentele de muncă se înregistrează și se țin în evidență separat de
accidentele în afara muncii.
Dosarele cercetării accidentelor se păstrează la unitate (primărie) timp de 50
de ani, iar la organele interesante – după necesitate.
Unitățile (primăriile) vor raporta anual organele de statistă, în mod stabilit,
despre situația statistică a accidentelor de muncă înregistrate în perioada de referință.
Sarcina 5: Măsurile de prevenire reprezintă modalități tehnice,
organizatorice, igienico-sanitare etc., prin care se realizează securitatea muncii.
Concret, prin intermediul lor se elimină, evită sau diminuează acțiunea
factorilor de risc asupra organismului uman
44
Măsurile de prevenire pot fi împărțite în două mari categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul și sarcina de
muncă;
Principalele măsuri organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă și
bolilor profesionale sunt:
- examenul medical;
- examenul psihologic;
- instruirea personalului;
- organizarea activității de protecție și prevenire și a locului de muncă ;
- măsuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producție și mediul de
muncă.
Măsurile tehnice de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor
profesionale se împart în trei categorii:
- protecția individuală;
- protecția colectivă;
- protecția intrinsecă;
- protecția integrată.
Examenul medical constituie o importantă măsură de prevenire, contribuind
la eliminarea acelor cauze ale accidentelor de muncă și bolilor profesionale care au
ca substrat lipsa, insuficiența sau deficiențele unor însușiri fizice și psihice ale
executantului, respectiv starea anormală a sănătății acestuia și are un rol important
profilactic.
Examenul psihologic în sistemul acțiunilor și măsurilor destinate realizării
unei eficiențe optime și unei securități maxime a omului în procesul muncii, un loc
important trebuie să-l ocupe examenul psihologic, alături de cel medical,
Instruirea personalului în domeniul securității și sănătății în muncă reprezintă
ansamblul de activități organizate prin care se urmărește însușirea cunoștințelor și
formarea deprinderilor de securitatea muncii.
45
Considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire, instruirea are ca
scop eliminarea sau micșorarea numărului erorilor umane care decurg din lipsa sau
insuficiența cunoștințelor de protecția muncii.
Instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă face parte din pregătirea
profesională și se realizează fie la locul de muncă, fie în instituțiile de învățământ
(liceal, postliceal și / sau superior ).
Lectorul stabilește sarcinile și furnizează informația inițială. Pe baza
informației inițiale subgrupele încep cercetarea unui accident real: se creează o
comisie de anchetă a accidentului (se pregătește ordinul cu privire la această
chestiune), se determină cauzele accidentului, se elaborează măsurile în vederea
preîntâmpinării accidentelor, se întocmesc procesele verbale (vezi anexele 10,11).
Pe baza procesului verbal se trece la discutarea lor (susținerea publică). O
echipă susține rezultatele, iar cealaltă este oponentă în această chestiune. Se pun
întrebări, pe marginea rezultatelor cercetărilor. Aprecierea lucrărilor și a susținerii
lor o face lectorul. Se ia în considerație corectitudinea efectuării lucrării, spiritul
activ al echipelor care au participat la discutarea rezultatelor cercetării accidentelor.
Ca încheiere se face control al cunoștințelor pe care le posedă în acest domeniu toți
studenții, folosind diferite mijloace tehnice de instruire.
1. Cine cercetează accidentele care produc incapacitatea temporară de
muncă ?
2. Care accidente se consideră a fi în afara muncii ?
3. Ce formă de acte se perfectează la cercetarea accidentelor de muncă ?
4. În câte exemplare se perfectează dosarele cu privire la cercetarea
accidentelor de muncă și termenul de păstrare a lor.
46
SELECTAREA ECHIPAMENTELOR
INDIVIDUALE DE PROTECȚIE
Scopul lucrării: studierea echipamentelor individuale de protecție a
organelor de respirație, căpătarea unor deprinderi practice de selectare a respiratoa-
relor și măștilor de gaze.
1. Studierea tipurilor de echipamente individuale de protecție a organelor de
respirație;
2. Studierea metodei de selectare a respiratoarelor și măștilor de gaze;
Aparate și dispozitive: respiratoare antipraf; materiale filtrante; respiratoare

antigaz; măștile de gaze; respiratoare cu furtun PȘ-1, PȘ-2.
Sarcina 1: Studierea tipurilor de echipamente individuale de protecție a orga-
nelor de respirație.
În caz de degajare la locul de muncă a unor substanțe nocive, a căror cantitate
depășește concentrația limită admisibilă (CLA), se recomandă folosirea
echipamentelor individuale de protecție a organelor de respirație. Aceste mijloace
sunt de două tipuri: filtrante și izolante. Aparatele pentru protecția căilor respiratorii
pot fi considerate ca o parte constitutivă a aparatului respirator, motiv pentru care la
analiza modului de protecție trebuie să se țină seama atât de mecanismul acestuia cât
și de factorii fiziologici. Respirația este un proces fiziologic complex în a cărui
47
desfășurare sunt implicate trei sisteme funcționale diferite: sistemul respirator, cel
cardiovascular și sistemul nervos. Sistemul respirator este alcătuit în principal din
plămâni și căile respiratorii extra pulmonare.
Mijloacele filtrante se folosesc atunci când aerul conține cel puțin 18 %
oxigen și o cantitate limitată de substanțe nocive
Mijloacele izolante individuale de protecție a organelor de respirație se
utilizează în caz de insuficiență de oxigen mai puțin de 18 % în aer și CLA de
substanțe nocive pentru om.
Se disting respiratoare: antipraf, antigaz, universale și măști de gaze.
Respiratoarele și măștile antipraf protejează contra aerosolilor la o concentrație de
până la 200 CLA, iar respiratoarele antigaz și cele universale – la o concentrație de
vapori de gaze de până la 15 CLA.
Măștile de gaze ocrotesc organele de respirație la concentrație de vapori și
gaze de până la 0,5 % din volum. Se produc respiratoare antipraf de două tipuri: cu
cartușe („Astra-2”, F-62-S, F-62ȘM ș.a.) și maști filtrante (ȘB-1 „Lepestoc”, U-2K,
RP-KȘ „Snejoc-KU” ș.a.) (figura 1.1).
Respiratoare-mască ȘB-1 „Lepestoc” care se folosesc de trei mărci.
„Lepestoc-5”, „Lepestoc-40” și „Lepestoc-200”, protejează contra aerosolilor a
căror concentrație depășește, respectiv de 5, 40 și 200 ori CLA.
„Astra-2” constă dintr-o semimască de cauciuc cu o supapă de expirație și
două cartușe pentru filtrare de schimb. El este destinat protecției contra aerosolilor
puternic dispersați.
Respiratorul F-62S este alcătuit dintr-o semimască de cauciuc, o cutie pentru
filtru schimbabil și supapa de inspirație și expirație; servește pentru protecția contra
prafului industrial netoxic.
Respiratorul U-2K este o semimască-filtru cu două supape de inspirație și una
de expirație.
Respiratorul RP-K este construit dintr-un obturator, care preîntâmpină
pătrunderea prafului sub mască în locurile de aderare la față și filtrele de schimb –
unul interior și altul exterior.
48
Respiratoarele antigaz (RU-60M, RPG-67, RU-71, „Snejoc-KU”) protejează
organele de respirație contra substanțelor în stare de vapori sau gazoasă.
Respiratorul RPG-62 constă dintr-o semimască de cauciuc cu cartușe filtrante
fără filtre de aerosoli și deaceea nu protejează contra lor. El servește pentru ocrotire
organelor de respirație în caz, dacă aerul conține substanțe în stare de vapori și gaze
într-o cantitate de cel mul 15 CLA.
Fig. 1.1. Respiratoare: a - „Lepestoc”; b - „Astra-2”; c – F-62S; d –

F-62ȘM; e – U-2K; f – RP-K; g – RU-60M; h – RPG-67.
Respiratorul RU-71 are un cartuș cu filtru de schimb pentru aerosoli, fapt
datorită căruia acest filtru poate di schimbat fără schimbarea cartușului în cazurile
unei concentrații înalte de prag și unui conținut redus de gaze.
Respiratorul universal „Snejoc-KU” protejează contra gazelor cu caracter
acid, vaporilor și prafului. În calitate de sorbet, în loc de absorbanți cu structura
granulată, se folosesc materiale fibroase de schimb ionic (tab. 1.1.)
Tabelul 1.1. Destinația cartușelor pentru respiratorul RU-60M
Marca
Substanțele pentru protecția cărora servește cartușul
cartușului
A Substanțele organice: hidrocarburi (benzen, benzină, white-spirit,
alcool, esteri, aldehide, cetone , compoziții electroorganice și de alte
feluri de compuși și aerosoli)
B Gaze cu caracter acid (bioxid de sulf, hidrogen sulfurat, hidrogen
halogenat etc.) și aerosoli
KD Amoniac și hidrogen sulfurat
G Vapori de mercur, compuși organici ai mercurului și aerosoli
Criteriul de uzare a elementelor filtrante ale respiratoarelor antigaz rezidă în

apariția mirosului de substanță nocivă sub partea din față a semimăștii, iar pentru
49
respiratoarele contra prafului – greutate în respirație și durata de serviciu (tab.
1.2.).
Tabelul 1.2. Durata aproximativă de serviciu a filtrelor respiratoarelor

contra prafului
Durata de serviciu a filtrelor la o concentrație a prafului
Denumirea 25 mg/m3 100 mg/m3 300 mg/m3
respiratorului lucrări lucrări lucrări lucrări lucrări lucrări
moderate grele moderate grele moderate grele
U-2K 2 schimb. 5 ore 3 ore 1 oră 0,5 ore 15 min.
F-62Ș 5 schimb. 3 schimb. 1,5 schimb. 0,5 schimb. 3 ore 2 ore
„Astra-2” 10 schimb. 5 schimb. 5 schimb. 2,5 schimb. 6 ore 3,5 ore
Măștile de gaze protejează organele de respirație, pielea feței și ochii contra

gazelor, vaporilor, aerosolilor. Măștile filtrante de gaze sunt alcătuite dintr-o cască-
mască, cutie filtrantă și o țeavă gofrată de cauciuc. Cutiile filtrante se fabrică de opt
mărci, fiecare din care este dotată cu un sorbet pentru protecție contra unui anumit
grup de gaze (A, V, KD, E, BKF, CO, MO). Durata acțiunii protectoare a măștilor
filtrante de gaze depinde de concentrația substanțelor nocive și variază de la 20 până
la 300 min.
Sarcina 2: Măștile de gaze cu furtun PȘ-1, PȘ-2, RMP-62, LIZ-5 (figura
1.2) și altele se folosesc în cazurile, când concentrația substanțelor nocive depășește
limita posibilităților elementelor filtrante. În loc de cutii filtrante în aceste aparate se
folosesc un furtun gofrat cu lungimea de 10-20 m pentru captarea aerului din zona
nepoluată pe contul eforturilor omului sau cu ajutorul unei suflante sau al unui com-
presor (măștile de gaze PȘ-2 și LIZ-5).
Măștile de gaze se fabrică cu căști-măști, având următoarele dimensiuni, 0; 1;
2; 3; 4.
50
Pentru selectarea măștilor de gaze trebuie să
se determine dimensiunea liniei curbe care
trece prin bărbie, de-a lungul obrajilor spre
punctul superior al capului, precum și
lungimea semi circumferinței care trece de-a
lungul frunții de la o ureche până la cealaltă.
Pe baza sumei acestor două măsurări se
selectează casca-mască. De ex., dacă suma
Fig.1.2. Măști de gaz cu furtun: este de până la 93 cm, apoi dimensiunea
a-PŞ-1; b- PŞ-2:
1- suflantă (sau compresor); căștii-mască este „0”, la suma 93-95 cm –
2-furtun; 3-masca; 4-centură „1”, 95-99 – „2”, 99-103 – „3”, iar la suma
de siguranță; 5- tub gofrat.
de peste 103 cm – „4”. Dimensiunea respira-
torului se determină pe baza distanței de la
cea mai mare adâncitură a rădăcinii nasului și
punctul inferior al bărbiei (figura 1.3.) pentru
o înălțime a feței de până la 109 mm se
folosește o mască de dimensiunea „1”, 109-
119 mm – dimensiunea „2”, iar peste 119 –
dimensiunea „3”. Dacă respiratorul lasă să
Fig.1.3. Schema măsurării treacă aerul pe linia de aderare la față, apoi el
dimensiunilor feței pentru
trebuie schimbat.
selectarea echipamentelor
individuale de protecție: a – Aparatul de respirație izolant cu circuit
respiratorului; b – măștii
deschis, cu aer comprimat, pentru evacuare,
antigaz.
tip EVAK este avizat ca echipament
individual de protecție conform legislației in vigoare si porta marcajul CE (figura
1.4.):
51
Fig. 1.4. Aparatul de respirație Fig. 1.5. Aparatul de respirație
izolant autonom cu presiune izolant cu circuit deschis,
pozitiva în mască
Aparatul de respirație tip EVAK este indispensabil în următoarele situații:
 concentrația ridicată a unor gaze toxice;
 necunoașterea tipului și a concentrației gazelor din atmosferă;
 scăderea concentrației de oxigen sub 17%.
În spații închise, în caz de incendiu, când se degajă diferite gaze toxice și când,
prin ardere, se consumă oxigenul din atmosferă. În acest gen de intervenție masca
cu cartuș filtrant nu poate oferi protecția respirației, fiind chiar fatală personalului
de intervenție. Cu aparatul de respirație tip EVAK se poate face evacuarea
personalului surprins în zona afectată, fără riscuri de intoxicare și, de asemenea, se
poate interveni rapid și operativ exact la locul de declanșare al incendiului, pentru
îndepărtarea focarului. În spații protejate cu instalații de stins incendiu cu CO2 când,
după inundarea cu CO2 pentru stingerea incendiului, oxigenul necesar respirației
lipsește în totalitate. În asemenea situație, aparatul de respirație este singurul care
oferă o protecție totală a respirației și care permite intervenția rapidă și la obiect
pentru stingerea eventualelor focare rămase aprinse. Aparatul permite de asemenea
evacuarea fără riscuri a persoanelor surprinse în zone afectate de declanșarea
instalației de stins incendiu.
Aparatul de respirație izolant autonom cu presiune pozitivă în mască
(figura 1.5.) este utilizat pentru protecția căilor respiratorii prin izolarea completă a
respirației purtătorului față de mediul ambiant. Acest echipament de respirație
52
conferă purtătorului o protecție sporita în zone toxice, cu fum sau conținut redus de
oxigen datorita menținerii pe tot parcursul ciclului respirator a unei mici presiuni în
masca faciala.
1. Când se folosesc echipamentele individuale de protecție?
2. Denumiți mărcile de respiratoare și măști de gaze?
3. Pe baza căror criterii se determină durata de serviciu a elementelor
filtrante?
4. Cum se selectează respiratorul și/sau masca de gaze?
5. Selectați un respirator și o mască de gaze pentru Dvs, folosind o riglă și
un metru de pânză.
6. Când se folosesc aparatele de respirație izolant cu circuit deschis și
aparatele de respirație izolant autonom cu presiune pozitiva în masca?
53
STUDIEREA DISPOZITILELOR DE
INTERVENȚIE LA INCENDII
Scopul lucrării: consolidarea cunoștințelor studenților în domeniul
protecției contra incendiilor.
1. Studierea proprietăților substanțelor care sting focul;
2. Destinația și funcționarea stingătoarelor.
Informație, dispozitive: „Reguli generale de apărare împotriva incendiilor

în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005 Hotărârea Guvernului Republici
Moldova Nr. 1159 din 24.10.2007; stingătoare cu spumă OHP-10; stingătoare cu
aer și spumă OVP-4 și OVP-8; stingătoare cu bioxid de carbon și bromură etilică
OUB-3A, OUB-7A; stingătoare cu pulbere OP-1; OP-4; OP-5.
Sarcina 1: Pentru stingerea incendiilor se utilizează: apă, spumă, nisip, gaze
inerte, compoziții pulverulente etc.
Apa posedă cea mai mare căldură specifică (2263,8 kJ/kg grad), formează
cantități mari de aburi (1700 l la evaporarea 1 kg de apă), răcește zona de ardere,
diluează substanțele reactive și le izolează de la zona de ardere. Apa se debitează
sub formă de jet compact sau în stare pulverizată. Nu se admite folosirea apei în
formă de jet compact pentru stingerea instalațiilor electrice sub tensiune și a
lichidelor ușor inflamabile. Nu se admite să se atingă cu apă metalele alcaline (sodiu,
potasiu, etc.), la interacțiunea cu care se degajă hidrogen și se formează cu aerul un
amestec exploziv.
54
Gazele inerte (bioxidul de carbon, azotul ș.a.) se utilizează pentru stingerea
lichidelor ușor inflamabile, instalațiilor electrice sub tensiune și motoarelor cu ardere
internă.
La ieșirea lichidului din rezervorul stingătorului se produce evaporarea lui
rapidă, din care cauză scade brusc temperatura gazului până la –79 0C. Nimerind în
focarul incendiului, bioxidul de carbon micșorează temperatura amestecului
carburant, reduce concentrație oxigenului în aer. In condiții de iarnă la temperaturi
sub –30 0C nu se recomandă folosirea stingătoarelor cu bioxid de carbon, dat fiind
că în aceste condiții scade brusc presiunea din butelie și se înrăutățește evaporarea
bioxidului de carbon lichid.
Se folosesc două feluri de spumă: chimică și apoasă – chimică.
Spuma chimică se obține din două părți ale încărcăturii – cea acidă (acid
sulfuric – 120 g și sulfură de fier – 115 g) și cea alcalină (bicarbonat de sodiu – 400
g și extract de smalț – 50 g). Partea alcalină a încărcăturii se dizolvă în 9 l de apă și
se toarnă în corpul stingătorului, iar cea acidă se dizolvă în 250 cm3 de apă și se
toarnă în paharul 2, extras din corp (figura 1.6). Pentru punerea în funcțiune a
stingătorului trebuie să se întoarcă maneta 5 cu 180 0C și să se răstoarne stingătorul
cu fundul în sus. În acest moment partea acidă se va vărsa în corpul stingătorului și
se va amesteca cu soluția alcalină. Se formează spumă și se degază bioxid de carbon.
Fig. 1.6. Stingătoare: a – stingător chimic cu spumă OHP-10;

b – OHVP-10 :1 – corp; 2 – pahar; 3 – supapa; 4 – mâner; 5 – maneta; 6 – tija;
7 – tub de ieșire; 8 – orificiul paharului; 9 – pulverizator; 10 – fisura pentru aer
ejectat; 11 – corpul pulverizatorului; 12 – sita.
55
Stingătorul funcționează timp de 1 min., jetul ajunge la 6-7 m depărtare,
presiunea interioară fiind de 0,5 MPa.
Spuma de aer mecanică este amestec de aer (90 %) cu o soluție apoasă a
spumogenului (10 %) PO-1, care constă din petrol lampant, clei de tâmplărie și
alcool etilic (multiplicitatea spumei este 12).
Spuma cu multiplicitate mare (100 și mai mult) se formează în cazul
proporției de 99 % aer, 0,04 % spumogen și cca. 1 % apă. Spuma formează pe
suprafața lichidelor ce ard o peliculă stabilă care rezistă la acțiunea flăcării timp de
30 min. Trebuie de avut în vedere că cu spumă nu se admite stingerea instalațiilor
electrice sub tensiune, precum și a sodiului, potasiului, salpetrului, cu care apa intră
în reacție.
Compozițiile pulverulente (carbonat de sodiu, carbonat de potasiu, nisip,
pământ uscat etc.) se folosesc în caz de incendiu pentru a împiedica accesul aerului,
vaporilor, gazelor la materialul care arde.
În calitate de mijloace primare pentru stingerea incendiilor și-au găsit cea mai
mare răspândire stingătoarele: cu spumă, cu aer și spumă, cu bioxid de carbon, cu
bioxid de carbon și bromură etilică, cu pulbere.
Pe scară largă se folosesc stingătoarele cu spumă OHP-10 (fig. 1.6). Pe timp
de iarnă în partea alcalină a încărcăturii se adaugă etilenă-glicol.
Sarcina 2: Stingătoarele cu aer și spumă OVP-4 și OVP-8 au o încărcătură
constituită dintr-o soluție apoasă de 6 % și
spumogenului PO-1 (figura 1.7).
Pentru a pune în funcțiune stingătorul OVP-8
trebuie să se apese mânerul 1. Atunci tija 7 va
străpunge membrana buteliei de înaltă presiune, iar
apoi, sub presiunea bioxidului de carbon,
care va ieși din butelie, soluția apoasă a
Fig.1.7. Stingător OVP-8:
spumogenului se va debita prin sifonul 2 și
1-corp; 2-sifon; 3-tub;
4-capac; 5- mâner; 6- maneta; 7- apoi în capătul de țeavă în care, datorită
tija; 8-butelie cu bioxid de carbon;
amestecării soluției cu aerul atmosferic se
9-tub.
56
formată spumă. Din stingătoarele cu gaze fac parte cele cu bioxid de carbon, cu
bioxid de carbon și bromură etilică, cu aerosoli.
Ele sunt destinate stingerii unor inflamări nu prea puternice a diferitor
substanțe, instalații electrice, cu excepția substanțelor a căror ardere decurge fără
accesul aerului.
Stingătoarele cu bioxid de carbon
OU-2, OU-5, OU-8 (Tip G, cifrele indică
masa substanței active) conțin în calitate de
substanțe stingătoare bioxidul de carbon CO2.
Butelia 1 este turnată din oțel. În orificiul
buteliei se înșurubează dispozitivul de
închidere, care este dotat cu ventilul 4 cu o
Fig. 1.8. Stingătoarele cu
bioxid de carbon: 1-butelie; supapă cu ac și sifonul 5 înșurubata în partea
2-măner; 3-supapa de sigu- inferioară a ventilului (figura 1.8).
ranţă; 4-ventil; 5-sifon
Stingătorul se pune în acțiune prin rotire
până la refuz a roții de mână a ventilului în sensul opus acelor de ceasornic. Capătul
de țeavă al dispozitivului de formare a zăpezii trebuie rotit în așa fel ca jetul de
zăpadă și gaz să nimerească în focarul incendiului. Durata acțiunii stingătoarelor
OU-2 este de 30 s, OU-5 – 50 s, și OU-8 – 60 s. Lungimea jetului este, respectiv
egală cu 1,5; 2,0 și 3,0 m. Presiunea de lucru este de 17,5 MPa.
Stingătoarele cu bioxid de carbon și bromură OUB-3A, OUB-7A au o
încărcătură constituită din 3 % bioxid de carbon lichid și 97 % bromură etilică.
Pentru împroșcarea încărcăturii din butelie se folosește aer comprimat sub o presiune
de 0,843 MPa la temperatura de 20 0C. Durata acțiunii 35-40 s, lungimea jetului este
de 3,0-4,5 m. Neajunsul îl constituie toxicitatea.
57
Stingătoarele cu pulbere (figura 1.9.) și altele se folosesc, în temei, în caz de
aprindere a motoarelor de automobile și autovehiculelor, instalațiilor electrice sub
tensiune, metalelor alcaline. Stingătorul OP-1 (Tip P, cifra indică masa substanței
active) are un corp de masă
plastică, un pahar cu un
balonaș pentru bioxidul de
carbon și un dispozitiv de
închidere și de șoc.
Stingătorul se încarcă cu
praful PSV-2 sau P-1A.
Fig. 1.9. Stingătoare cu pulbere: Pentru a-l pune în funcțiune
a-OP-1 1-corp;2-sifon;3-butelie cu bioxid de stingătorul trebuie lovit cu
carbon; 4-corpul paharului; 5-supapa; 6-pul-
capul de un obiect dur. În
verizator; 7-tija; 8-capac; 9-mâner; 10-maneta; 11-
dop; b-OP-1”Sputnic”: 1-corp; 2- pulverizator; 3- acest caz se declanșează dis-
capac; c-OP-5: 1-corp; 2-tub pentru gaze de lucru;
pozitivul de închidere și de
3-butelie cu gaz; 4-mâner; 5-tija; 6-maneta; 7-
capac; 8-ac; 9-furtun; 10-pistol; 11-maneta; 12- șoc și praful este împins în
pulverizator.
afară sub presiunea gazului.
Norul de pulbere stinge focul în timp de 10 s.
Stingătorul OP-1 „Sputnic” se pune în funcțiune scuturând puternic corpul
acestuia, capacul 1 fiind înșurubat. Pentru împroșcarea pulberii stingătorul este dotat
cu pulverizatorul 2. durata funcționării stingătorului este de 50 s.
În încăperile cu pericol mare de incendii se instalează dispozitive sprinkler
(instalații de protecție contra incendiilor) pentru stingerea automată a incendiilor.
Acest sistem constă dintr-o rețea de apeduct montate sub tavan, având în capete
speciale sprinkler închise cu aliaje ușor fuzibile (temperatura de topire 72-180 0C).
La acesta temperatură aliajul se topește și deschide accesul apei care se îndreaptă
spre materiale ce ard. Concomitent se declanșează sistemul de semnalizare acustică
sau optică. Un cap sprinkler poate stropi un focar cu aria de 6-9 m2.
58
Dispozitivele drencer formează perdele de apă pentru a proteja clădirile și
instalațiile contra trecerii focului la alte obiective. În acest caz apa poate fi debitată
automat sau manual.
Pentru stingerea incendiilor din interiorul clădirilor în faza inițială a
dezvoltării incendiului se folosesc robinete de incendiu. Acestea se instalează la
înălțime de 1,35 m de asupra dușumelei în lăzi cu geamuri; tot în ladă trebuie să se
păstreze un furtun cu lungimea de 20 m și o țeavă cu stropitor.
Se studiază construcția și destinația mijloacelor primare de intervenție la
incendii, folosind modele didactice ale utilajelor, placarde.
În darea de seamă se vor indica mărcile de stingătoare studiate, destinația lor,
procedeele de punere în funcțiune; se va da o caracterizare a substanțelor pentru
stingerea focului; se aduc exemple de organizare a activității detașamentului
voluntar de pompieri de la întreprindere, precum și a serviciului pentru prevenirea
si stingerea incendiilor, darea de seamă se întocmește într-o formă arbitrară.
Serviciu pentru prevenirea si stingerea incendiilor la agenții economici,
permite gestionarea eficienta a resurselor umane si materiale in scopul reducerii
riscurilor de incendiu, asigurarea condițiilor pentru salvarea persoanelor, a
bunurilor și asigurarea intervenției operative pentru limitarea și stingerea
incendiilor. Serviciu trebuie să depună un efort constant în asigurarea siguranței
persoanelor avute în subordine, pentru desfășurarea în condiții optime a activității
acestora.
Pentru ca serviciu pentru prevenirea și stingerea incendiilor să fie cât mai
eficient, conducerea instituției trebuie să cunoască importanța și rolul acestei
activități în ansamblul măsurilor luate pentru managementul situațiilor de urgenta și
să cunoască riscurile care se manifesta la nivelul instituției.
1. Indicați condițiile necesare pentru încetarea arderii substanțelor?
2. Care este destinația și construcția stingătoarelor cu spumă?
3. Caracterizați substanțele care sting focul?
4. Care este cauza autoaprinderii substanțelor, materialelor?
5. Care sunt particularitățile stingătoarelor cu bioxid de carbon?
59
C a p i t o l u l 2. EVALUAREA LOCURILOR DE MUNCĂ
PRIVIND RISCURILOR PROFESIONALE
LUCRAREA DE LABORATOR 2.1
VERIFICAREA PARAMETRILOR MICROCLIMATULUI LA
LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării: determinarea parametrilor microclimatului la locurile de
muncă.
1. Microclimatul (din fr. Microclimate) la locurile de muncă;
2. Studierea metodicii de apreciere a parametrilor microclimatului la locul
de muncă; valoarea optimă a parametrilor.
Aparate și dispozitive: termometru cu alcool sau cu mercur; termografe M-
16S, M-16N; psihrometru staționar August s-au cu aspirație MV-4M; higrometru
MV-1; higrograf M-21S; barometru MD-49A (BAMM); aparate de măsurare a
umidității MultiLab; anemometre cu palete ASO-3 sau cu cupe M.S-13;

Studierea „Instrucțiunii de securitate și sănătate în muncă la efectuarea
lucrărilor de laborator nr. 1” (v. Anexa 8).
Sarcina 1: Microclimatul în încăperile de producție este determinată de tem-
peratura, umiditatea relativă și viteza mișcării aerului. Acești parametrii depind de
anotimp, complexitatea lucrărilor, procesele tehnologice etc.
Pentru crearea unei microclimat sănătoase trebuie să fie cunoscute valorile
optime ale parametrilor ei (tab. 2.1). Se consideră optimi parametrii la care omul se
60
simte confortabil. Temperatura aerului din zona de lucru se măsoară cu termo-
metre cu mercur sau cu alcool, care se atârnă la înălțime de 1,5 m pentru 8-10 min.,
precum și cu ajutorul termometrului uscat al psihrometrului cu aspirație.
Termografele M-16S și M-16N servesc pentru înregistrarea pe bandă a
temperaturii aerului înconjurător pe parcursul timpului.
Umiditatea relativă a aerului din zona de lucru se determină cu psihometrul
de aspirație (figura 2.1). Aspiratorul constă din două termometre la fel. Rezervorul
cu mercur al unuia din termometre este învelit cu tifon umezit cu apă, iar al celuilalt
este uscat.
Pentru măsurarea umidității aerului se folosesc aparate MultiLab (figura 2.2).
Umiditatea relativă a aerului se determină cu ajutorul nomogramei (figura 2.3) pe
baza indicațiilor termometrului uscat și celui umed.
Tabelul 2.1.Valorile optime ale parametrilor în zona de lucru
Parametrii microclimatului
Categoria
Sezonul
lucrărilor temperatura umiditatea viteza mișcării
°C relativă, %. aerului, m/s
Ușoare, I 20-23 60-40 până la 0,2
Perioada Medie, IIa 18-20 60-40 până la 0,2
rece Medie, IIb 17-19 60-40 până la 0,3
Grele, III 16-18 60-40 până la 0,3
Perioada Ușoare, I 22-25 60-40 până la 0,2
caldă Medie, IIa 21-23 60-40 până la 0,3
Medie, IIb 20-22 60-40 până la 0,4
Grele, III 18-21 60-40 până la 0,5
Psihrometrul cu aspirație se distinge prin existența unor canale de aer pentru

încălzirea fluxului de aer și a unui ventilator acționat de un arc elastic sau un motor
electric. Higrometrul M.V-1 se folosește pentru măsurarea nemijlocită a umidității
relative a aerului. Principiul funcționării lui se bazează pe proprietatea unui fir de
păr de om de a se lungi în aer umed și a se scurta în aer uscat.
61
Fig. 2.1. Psihrometru cu aspirație: Fig. 2.2. Aparate pentru
1-pânză umedă; 2 - termometru măsurarea umidității MultiLab.
«umed»; 3 - termometru «uscat».
Fig. 2.3. Nomograma pentru determinarea umidității relative a aerului pe

baza indicațiilor psihrometrului cu aspirație.
Hidrografele M-21S servesc pentru înregistrarea pe bandă a variațiilor
umidității în timp.
Termohidrografele se folosesc pentru înregistrarea automată concomitentă a
temperaturii și umidității relative a aerului.
62
Viteza mișcării aerului se determină cu anemometrele cu cupe sau cele cu
palete (figura 2.4), Crucea (paletele) se rotește sub acțiunea fluxului de aer, iar
mecanismul contor indică numărul de diviziuni ale cadranului. Experiența durează un
minut; se determină numărul de diviziuni pe secundă, iar apoi pe grafic se determină
viteza reală a aerului. Anemometrul digital indică nemijlocit viteza mișcării aerului.
Fig. 2.4. Anemometre: a – cu palete; 1 – axul paletelor; 2 – paletele; 3 – contor;

b – cu cupe: 1 – cruce; 2 – cupă; 3 – contor; c- digital AliExpres.
Presiunea atmosferică reprezintă presiunea exercitată de aerul din
atmosferă asupra scoarței terestre. Atmosfera, care înconjoară globul pământesc,
exercită o presiune anumită asupra suprafeței pământului și asupra tuturor
oamenilor, animalelor și obiectelor, care se află pe el.
Presiunea se măsoară cu barometrul (figura 2.5) și valoarea ei poate fi
exprimată în mai multe unități de măsură, cel mai adesea în milimetri coloană de
mercur (torr), dar și în kilo Pascali sau atmosfere. Presiunea atmosferică la nivelul
mării este de cca. 760 mm coloană de mercur (101320 Pa). De la valoarea de
760 mmHg provine denumirea de atmosferă fizică.
Presiunea aerului este condiționată de greutatea aerului atmosferic. Presiunea
atmosferică care are capacitatea de a echilibra o coloană de mercur cu înălțimea de
760 mm la temperatura de 0 °C la nivelul mării și la latitudinea de 45° este
considerată normală, egală cu o atmosferă.
Din anul 1980 a fost introdusă o nouă unitate de măsurare a presiunii - pascalul
(Pa). Mărimea presiunii atmosferice de 750 mm Hg este egală cu 100.000 Pa.
63
Fig. 2.5. Barometru pentru măsurarea presiunii atmosferice
Profilaxia învoielilor nefavorabile la locul de muncă: exista numeroase
masuri tehnico-organizatorice ce pot fi aplicate profilactic:
- termoizolarea surselor de căldura poate fi realizata cu perdele de apa sau
uși metalice cu pereți dubli prin care circula apa, instalate la gura cuptoarelor,
sau prin utilizarea de paravane ori scuturi din cărămidă refractară sau metal cu
suprafața lucioasa, sau de paravane răcite cu apă s.a. Pentru prevenirea emisiei de
căldură sau radiații calorice pe platformele de lucru, sursele de căldură ale
cuptoarelor și instalațiilor de prelucrare a unor materiale încălzite (metal, sticlă s.a.)
trebuie amplasate rațional în spațiu;
- reducerea efortului fizic, automatizarea proceselor producătoare de
căldură, ventilația generală sau locală prin dușuri de aer sau instalații de
condiționare s.a. urmăresc de asemenea respectarea normelor de microclimat
și a parametrilor specifici de mediu și fiziologici;
-îmbrăcămintea de protecție trebuie confecționată din materiale
poroase și rău conducătoare de căldură, și va fi de culoare deschisă, rezistentă la
umezeală, și suficient de largă. In condițiile speciale din oțelării, la furnale, la
șamotarea cuptoarelor s.a. asemenea, se recomandă costume din țesături metalizate
sau materiale termoizolante, uneori ventilate. Pentru față, mâini și picioare exista
echipamente specifice de protecție;
-organizarea muncii va avea în vedere acordarea de pauze pe principii
fiziologice. La temperaturi peste 30°C: se vor asigura spații fixe sau mobile cu
64
microclimat corespunzător, pentru odihnă; se vor instala dușuri de aer, cu
respectarea normelor în vigoare privind temperatura,
Tabelul 2.2. Rezultatele măsurărilor
Valoarea Valorile optime

Indicatorii
măsurărilor ale parametrilor
Temperaturii aerului, °C
Indicațiile termometrului umed, 0C
Umiditatea relativă, %
Presiunea atmosferică, mm col. de mercur
Indicațiile anemometrului, diviziuni de secundă
Viteza mișcării aerului, m/s ‚
Concluzii și propuneri pe baza analizei materialelor prezentate.

1. Ce aparate se folosesc pentru măsurarea umidității relative a aerului?
2. Numiți parametrii optimi (confortabili) ai microclimatului locului de muncă.
3. Cum se asigură microclimatul normal în încăperile de producție?
65
DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE PRAF
ÎN AER LA LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării: aprecierea conținutului de praf in mediului aerian din
încăperile de producție.
1. Pericolul și caracterul dăunător al unui conținut sporit de praf în aer;
2. Studierea metodei de determinarea poluării aerului din zona de lucru;
Aparate și instalații: instalație pentru determinarea conținutului de praf în

aer; aspirator sau contor de gaze GSB-400; filtru de aerosoli AFA-V-10 sau AFA-
V-L8; balanță analitică AD-200; barometru MD-49A; termometru cu mercur;
cronometru.
Sarcina 1. Se deosebește praf de origine organică (vegetală, animală), anor-
ganică (minerală, metalică și mixtă). Munca îndelungată în condiții cu un conținut
sporit de praf provoacă diverse îmbolnăviri profesionale: cancer, astm, alergii, maladii
respiratorii sau cardiovasculare.
Deosebit de periculos este praful, particulele căruia au dimensiuni mai mici
de 5 micrometrii, întrucât ele se află în suspensie în aer și pot să pătrundă adânc în
căile respiratorii. In afara de faptul că este dăunător pentru sănătate, praful din aer
poate cauza explozii.
Au fost stabilite concentrațiile limită admisibile de praf în aer, care nu sunt
periculoase și dăunătoare pentru lucrători (tab. 2.3).
66
Tabelul 2.3. Concentrațiile limite admisibile de praf în aerul din zona de
lucru
Concentrația
limită Clasa de
Denumirea prafului
admisibilă, pericol
mg/m3
Azbest 2 4
Azbociment 6 4
De cereale 4 4
Calcar cuarț, cristabolit, tridimit, conține siliciu B 6 4
Praf de cărbune, argilă 1 3
Praf de ordine vegetală sau animală: 1 3
a) cu un adaus de bioxid de siliciu mai mare de 10% 4 4
b) cu un amestec de bioxid de siliciu de la 2 la 10% 2 2
Praf de grăunțe; Tutun; Ceai 4 4
Clor 4 4
Fontă, electrocorund 3 3
Huilă un conținut de cel mult 2% de siliciu 4 4
Sarcina 2: Se studiază construcția și principiul funcționării aparatelor.

Aspiratorul servește pentru absorbirea aerului cu praf prin filtrul. Aparatul
constă dintr-un corp, o pompă aspiratoare încorporată și patru rotametre care
reglează capacitatea de trecere cu ajutorul ventilelor. Ștuțul de absorbție este unit la
alonjă prin intermediul unor tuburi de cauciuc.
Alonjă (cartușul) servește pentru instalarea filtrului cu ajutorul unor tuburi de
cauciuc la ștuțul de absorbție,
Fig. 2.6. Instalația pentru determinarea conținutul de praf și filtre-

aerosoli
67
Filtrele de aerosoli AFA-V-10 și AFA-V-18 sunt dotate cu țesătură cu
proprietăți electrostatice, ceea ce asigură practic reținerea completă a prafului
(99,5%). Cifrele 10 și 18 indica aria filtrelor în cm2. Pentru comoditatea utilizării
filtrul se amplasează într-un cadru special de hârtie (figura 2.7).
Fig. 2.7. Filtru AFA-VP-18: a - element filtrant; b - element în ansamblu cu

cadrul.
Balanța analitică AD-200 (figura 2.8) servește pentru determinarea masei
filtrelor până și după luarea probei de aer din zona de lucru, având o precizie de până
la 0,1 mg.
Fig. 2.8. Balanțe analitice

Se determină concentrația reală a prafului din camera de praf.
Se extrage filtrul din casetă, se scoate hârtia de calc, care servește ca înveliș
de protecție. Se cântărește filtrul, el se plasează în locașul alonjei și se cuplează
semicartușele. Se pune în funcțiune aspiratorul și cu ajutorul ventilelor rotametrelor
se stabilește un anumit debit de aer prin filtru (15-20 1/min). Pe baza diferenței dintre
masa filtrului până și după luarea probei se calculează majorarea masei.
68
Concentrația prafului în aer (mg/m3) se determină cu ajutorul formulei:
q  103
Ap  (2.1)
V0
Unde q - masa prafului, mg;
V0 - volumul de aer trecut prin filtru, raportat la condițiile normale,m3
(temperatura 0 °C și presiunea atmosferică Patm=1013 Pa sau 760 mm col. mercur).
273  P
V0  W   (2.2)
(273  ta )  Patm
unde: W - debitul de aer absorbit prin filtru, 1/min. (conform indicației
rotametrului);
τ -durata trecerii aerului, min. (durata funcționării aspiratorului);
P - presiunea atmosferică în timpul experienței, mm col. de mercur sau Pa;
ta - temperatura aerului în timpul experienței, °C.
Durata luării
Depășirea concentrației limită

Presiunea atmosferică, Pa
Temperatura aerului, 0C
probelor,
Concentrația,
Masa prafului, mg
Masa filtrului,mg debitul și

mg/m3
admisibile
volumul de
aer
Până la Limită
După De
expe- min 1/min. V0 admi-
experiență fapt
riență sibilă
Concluziile și propunerile se formulează pe baza rezultatelor lucrării

efectuate.
Cele mai eficiente măsuri de protecție contra prafului sunt: mecanizarea,
automatizarea și ermetizarea completă a proceselor la care se degajă praf, dispozitive
de absorbire locală a prafului etc. Dacă nu este posibilă reducerea concentrației
69
prafului în zona de lucru până la concentrația limită admisibilă, apoi trebuie să fie
folosite echipamente individuale de protecție: îmbrăcăminte specială, respiratoare,
ochelari de protecție.
Întrebări de control:
1. Enumerați aparatele și instalațiile necesare pentru determinarea
conținutului de praf în aerul din zona de lucru.
2. Denumiți principalele măsuri în vederea reducerii conținutului de praf în
aer.
3. În ce cazuri se recomandă folosirea echipamentelor individuale de
protecție?
70
DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE GAZE IN AERUL DIN
ZONA DE LUCRU
Scopul lucrării: aprecierea poluării aerului din zona de lucru și căpătarea
deprinderilor practice de folosire a aparatelor.
1. Studierea metodei de determinare a concentrației de gaze nocive în aer;
2. Determinarea concentrației reale de gaze în aerul din zona de lucru;
Aparate și dispozitive: analizor de gaze UG-2 cu, un complet de tuburi de

sticlă și pulberi indicatoare; unitatea de control testo 350; butelii cu gaze; vată
higroscopică.
Ordinea efectuării lucrării::
Sarcina 1. Aerul atmosferic curat este un amestec de azot (77%), oxigen
(21%), bioxid de carbon și alte gaze active (1%) și inerte: neon (Ne), heliu,(He),
kripton (Kr)., dioxid de sulf (SO2), metan (CH4), hidrogen (H2) - (1%).
In condiții de producție aerul este deseori poluat cu gaze, vapori, praf, care
sunt dăunătoare pentru sănătatea omului.
După gradul acțiunii lor asupra organismului omului substanțele dăunătoare se
împart în următoarele clase:
l - extrem de periculoase (mercur, plumb);
2 - foarte periculoase (acid sulfuric, clor);
3 – moderat periculoase (tutun, ceai);
4 – puțin periculoase (amoniac, acetonă).
71
Vapori și gazele nocive provoacă intoxicarea organismului, boli profesionale
și alte consecințe dăunătoare pentru sănătate. Substanțele poluante din atmosfera
sunt substanțe gazoase, lichide sau solide: dioxid de carbon, monooxid de carbon,
dioxid de sulf, oxizi ai azotului, hidrocarburi nearse, particule solide, fumul etc.
Gazul carbonic(CO2), numit științific dioxid de carbon, este cel mai important
din ciclul carbonului este inofensiv și aduce clorul pentru fotosinteza. CO2, sub
formă de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiației solare în atmosferă
și absoarbe undele lungi ale radiațiilor Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a
aerului atmosferic - efectul de sera (figura 2.9). Acest fenomen a fost descoperit de
învățatul francez Josepf Fourier în anul 1824.
Fig. 2.9. Efectul de seră

Există metode de laborator și metode rapide de apreciere a mediului de aer.
Metoda de laborator este mai precisă, însă necesită un volum de muncă mai mare.
Metoda rapidă permite să se determine conținutul de gaze în aer nemijlocit la
locurile de muncă și în zonele de lucru.
Metoda rapidă se bazează pe principiul trecerii aerului cercetat printr-un praf
indicator. In acest caz el își schimbă: culoarea, dimensiunile părții colorate, fiind
proporționale cu concentrația și durata trecerii aerului.
Au fost stabilite concentrațiile limite admisibile ale gazelor și vaporilor (tab.
2.4). Analizatorul de gaz UG-2 servește pentru absorbirea aerului cercetat prin
72
tuburile indicatoare, (figura 2.10). El constă din sifonul 2 în formă de furtun gofrat
din cauciuc, corpul l, tija 3, furtunul de cauciuc și tubul indicator 5.
Tabelul 2.4.Concentrațiile limite admisibile ale gazelor și vaporilor în
aer
Concentrația limită.
Denumirea substanței Clasa de pericol
admisibilă, mg/m3
Amoniac 20 4
Acetonă 200 4
Benzină combustibilă 100 4
Hexacloran 0,1 I
Mercur metalic 0,01 1
Clor 1 2
Anhidridă sulfuroasă 10 3
Hidrogen sulfurat 10 2
Acid clorhidric 5 2
Alcool metilic (metanol) 5 3
Alcool etilic (etanol) 1000 4
Xilen 50 3
Toluen 50 3
White-spirit 300 4
Acid acetic 5 3
Fig. 2.10. Analizator de gaze UG-2:

l - corp; 2 - sifon; 3 - tijă; 4- tub de cauciuc;5 - tub indicator; 6 - scară gradată;
7 - opritorul fixatorului; 8 - arc elastic.
Principiul funcționării analizorului de gaze este bazat pe trecerea aerului
poluat printr-un tub indicator cu o pulbere care-și schimbă culoarea în funcție de
cantitatea de gaz nociv în aer: Formarea amestecului colorant în interiorul tubului
73
indicator se produce în urma reacției gazului cu umplutura reactivă din tubul
indicator. Se studiază metodica de determinare a concentrației de gaze în aer și se
efectuează lucrarea.
Lucrarea cu aparatul UG-2 începe de la pregătirea tubului indicator. In tubul
de sticlă se introduce un strat de vată cu grosimea de cel mult 0,5 cm, apoi se
instalează un dop care se apasă spre stratul de vată. Tubul se umple cu pulbere
indicatoare pentru impuritatea respectivă. Tubul umplut se închide cu un strat de
vată și cu un dop. După ce a fost pregătit tubul, el se introduce în furtunul de cauciuc
4. Se selectează tija 3 cu inscripția volumului respectiv de aer aspirat.
Tija se introduce în orificiul aparatului și, apăsând cu mâna, se strânge sifonul
până la clichetul fixatorului. După aceasta trebuie să se retragă opritorul fixatorului
7. Când încetează mișcarea tijei în sus se notează mărimea și culoarea stratului de
pulbere indicatoare. Pe baza scării gradate a aparatului și a lungimii părții colorate a
pulberii se determină concentrația gazului în aerul cercetat din zona de lucru.
Lungimea stratului compact de pulbere din tub trebuie să fie de 68-70 mm.
Corectitudinea umplerii tubului cu pulbere se controlează cu durata cursei tijei de la
fixatorul de sus până la cel de jos. Dacă această durată este mai mică de cea indicată
pe scara gradata, înseamnă că pulberea n-a fost suficient comprimată, și invers.
Rezultatele obținute trebuie să se înmulțească cu coeficientul, k: 0,8-1,1, care ține
cont de variațiile temperaturii aerului cercetat.
Fig. 2. 11. Unitatea de control Testo 350 Fig. 2.12. Analizator gaze
Testo 330 2LL
74
Unitatea de control Testo 350, analizatorul de gaze Testo 330 2LL (figurile
2.11, 2.12) afișează valorile măsurate, controlează unitatea de analiză, care include
baterie, memorie internă, interfață USB și conector magistrală date
Ordinea efectuării măsurărilor:
 Operarea unității de analiză și transferarea valorilor măsurate chiar și în
cazul în care canalele de evacuare ale gazelor de ardere sunt la distanță față de
elementele de reglare a arderii,
 Transferarea valorilor măsurate din unitatea de analiză în unitatea de
control. Aceasta înseamnă că unitatea de analiză poate rămâne pe poziție pentru
efectuarea altor măsurări, în timp ce unitatea de control poate fi deconectată pentru
prelucrarea valorilor măsurate.
 Pentru protejarea afișajului în timpul măsurărilor de lunga durată sau în
timpul transportării analizatorului între diferite puncte de măsurare ale aceluiași
sistem, unitatea de control poate fi conectată la unitatea de analiză cu fața în jos.
 Ecran grafic color de mari dimensiuni, cu carcasă robustă.
Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.5.
Concentrația
Valoarea
Indicatorii limită
măsurării
admisibilă
Volumul de aer absorbit, ml
Durata cursei tijei, mm
Culoarea pulberii indicatoare până la experiență.
Culoarea pulberii indicatoare după experiență.
Concentrația gazului, mg/m3
Concluzii și sugestii bazate pe rezultatele lucrării efectuate.
1. Expuneți principiul funcționarii aparatelor UG-2 și Unitatea de control
Testo 350.
2. Enumerați principalele măsuri pentru reducerea conținutului de gaze în
aerul din zona de lucru.
3. Ce este concentrația limită admisibilă?
4. Care sunt consecințele unui conținut sporit de gaze în aerul din zona de
lucru?
75
APRECIEREA PARAMETRILOR VIBRAȚIILOR ȘI
ZGOMOTELOR LA LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării: determinarea parametrilor zgomotelor și vibrațiilor la locul de
muncă.
1. Consecințele vibrațiilor și zgomotelor de producție; nivelul admisibil al
zgomotelor și vibrațiilor de producție;
2. Studierea funcționării aparatelor și instalațiilor, precum si metodei de
cercetare a zgomotelor;
3. Cercetarea nivelului dependenței zgomotelor și vibrațiilor de distanța de la
sursa lor;
4. Studierea zgomotelor și vibrațiilor de producție și date generale despre ele.
Aparate și instalații: diapozitiv pentru măsurarea zgomotelor și vibrațiilor

IȘV-1; instalație de laborator pentru cercetarea zgomotelor.; instalație de laborator
pentru măsurarea vibrațiilor.
Sarcina 1: :Acțiunea îndelungată a zgomotului asupra organismului uman
mărește gradul de oboseală și reduce capacitatea de muncă a oamenilor, provoacă
dureri de cap, dereglări ale sistemului nervos, duce la surmenare, slăbește
capacitatea de percepere a semnalelor despre pericole și din această cauză poate
deveni factor care contribuie la traumatism. Omul percepe sunetele cu frecvența de
la 1.6 până la 20000 Hz. Organele auzului nu percep infrasonore și ultrasonore.
76
Abaterea presiunii aerului, provocată de unda sonoră de la presiunea
atmosferică se numește presiune sonoră.
Presiunea sonoră egală cu 2-10-5 Pa se numește prag al audibilității, iar
presiunea de 2 102 Pa - prag al senzației de durere. Pentru aprecierea nivelului
zgomotelor se folosesc valori logaritmice, iar în aparate - scări logaritmice.
Nivelul presiunii sonore la pragul audibilității a fost adoptat drept unitate și
denumit bel, iar valoarea egală cu 0,1 bel se numește decibel (dbel).
Întrucât acțiunea dăunătoare a zgomotului depinde de frecvență, apoi fiecare
bandă de octavă are un nivel admisibil al nivelului zgomotelor (tab. 2.6).
Tabelul 2.6. Valorile admisibile ale presiunii sonore
Nivelul sunetului și nivelele
Nivelul presiunii sonore (dbel) în benzile de octave
echivalente al sunetului,
cu frecvențele medii geometrice, Hz
dbel
63 125 250 500 1000 2000 4000 8000
Locuri de lucru în încăperi și odăi de serviciu
60
79 70 68 58 55 52 50 49
Locuri de lucru permanente și zone de lucru din
încăperi și pe teritoriul întreprinderii 85
99 92 86 83 80 79 76 74
Locuri de lucru ale tractoriștilor și personalului de
deservire a tractoarelor, mașinilor remorcate și
85
suspendate etc.
99 92 86 83 80 79 76 74
Săli de clasă, cabinete didactice, săli de conferințe,
săli de lectură, săli de ședințe 40
63 52 45 39 35 32 30 28
Pragul senzației de durere este de 130 dbel.

Spre deosebire de zgomote, omul percepe vibrațiile la contactul cu obiectele
solide care vibrează.
Acțiunea de lungă durată a vibrațiilor asupra organismului omului duce la
dereglarea sistemului nervos, aparatului vestibular, la dezvoltarea bolii de vibrație.
Parametrii normativi ai vibrațiilor sunt viteza, accelerația și amplitudinea
vibrațiilor. În practică: se măsoară nu valorile lor reale, dar logaritmul raportului
dintre valoarea reală și cea de prag la care acești parametri nu sunt periculoși pentru
77
personal. Nivelul logarithmic al vitezei vibrațiilor (în dbel) se calculează cu ajutorul
formulei.
Vvt
L  20  lg (2.3)
5  108
unde Vvt - valoare reală a vitezei de vibrație, m/s;
5·10 -8 - valoarea de prag a vitezei de vibrație, m/s.
Lucrările cu scule vibratoare trebuie să se execute la o temperatură a aerului
de cel puțin +16°C.
Dacă lucrările se efectuează iarna la aer liber se cuvine ca la dispoziția
muncitorilor să fie pusă o încăpere încălzită, unde aceștia să se încălzească peste
fiecare oră de muncă legata de vibrații.
După terminarea lucrărilor se recomandă să se facă baie, duș și gimnastică
curativă.
În calitate de măsuri efective, care reduc intensitatea vibrațiilor pot servi
echilibrarea statică și dinamică a pieselor, subansamblurilor, agregatelor, mărirea clasei
de precizie a prelucrării și rugozității suprafețelor pieselor conjugate, folosirea
dispozitivelor de amortizare etc. Nivelul admisibil al vibrației nu trebuie să depășească
valorile stabilite de GOST 12.012 - 90 „Vibrația. Cerințe generale de securitate”
Sarcina 2: Se studiază funcționarea aparatelor și instalațiilor, precum si
metodica de cercetare a zgomotelor.
Cu sonometrul IȘB-1 (figura 2.13) se pot măsura zgomotele de Ia 30 până la
130 dbel. Microfonul l transformă oscilațiile presiunii sonore în tensiune electrică
care, după amplificare, nimerește la indicatorul cu ac 9, a cărui scară este gradată în
decibeli. Microfonul M 101-1 se conectează cu aparatul prin intrarea dispozitivului
de măsurat 2. Pe panoul aparatului sunt amplasate: comutatorul de frecvente al
filtrului 3, care servește pentru conectarea filtrelor de octavă respective, locașul
șuruburilor de reglare 4 și 5, comutatorul «Microfon—traductor» 6, becul de
semnalizare 7, locașul «Calibru» 8, aparatul cu ac indicator 9, borna «Punere la
pământ» 10, locașul «Ieșire» 11, comutatorul tipului de lucru 12, comutatorul
«Decibel» 13, comutatorul «Felul masurilor» 14 și comutatorul l, («Decibeli») 15.
78
Fig. 2.13. Dispozitiv de măsurat zgomotele și vibrațiile IȘV-1:
1 — microfon; 2- intrarea dispozitivului de măsurat; 3 — comutatorul frecvenților
filtrului; 4 și 5 — șuruburi de reglaje; 6 — întrerupător «Microfon-traductor»;
7 — lampă de semnalizare; 8 — locașul «Calibru»; 9 — aparat cu ac indicator;
10 — punere la pământ; 11 — ieșirea la aparatul de înregistrare; 12 — comutator
al felului de lucrări; 13 — comutator «Decibel-11»; 14 — comutator «Felul măsu-
rărilor»; 15 — comutator «Decibel-1».
Tabelul 2.7. Valorile limită admisibile ale nivelului vitezei de vibrație pentru
diferite feluri de vibrații
Felul Direcțiile Valorile medii pătratice ale vitezei de vibrație, m/s
vibrației pentru care ·10-2, max.
se Nivelele logaritmice ale vitezei de vibrație (dbel) în
normează benzile de octave cu frecvențele medii geometrice, Hz
vibrația 1 2 4 8 16 31,5 63 125 250 500 1000
De transport Verticală 80 7,1 2,5 1,3 1,1 1,1 1,1
- - - -
(pe axa Z) 132 123 114 108 107 107 107
Orizontală 6,3 3,5 3,2 3,2 3,2 3,2 3,2
(pe axele - - - -
122 117 116 116 116 116 116
X și Y)
De transport- Verticală - 3,5 1,3 0,63 0,56 0,56 0,56 - - - -
tehnologică (pe axa Z) 117 108 102 101 101 101
Tehnologică Verticală - 1,3 0,45 0,22 0,20 0,20 0,20 - - - -
în secțiile de (pe axa Z) 108 99 93 92 92 92
mașini
Vibrație Pe fiecare 5,0 5,0 3,5 2,5 1,8 1,3 0,9 0,65
locală axă - - -
120 120 117 114 111 108 108 102
Sarcina 3: Se determină dependenta nivelului zgomotelor de distanța dintre
sursa de zgomot și microfon.
79
Comutatoarele IȘB-1 (figura 2.13) 15 și 13 se aduc în poziția corespunzătoare
nivelului maxim (90 și 40 dbel), iar comutatorul 6 - în poziția «Microfon».
Comutatorul 12 se plasează‚ în poziția «Controlul alimentării».
Se controlează dacă tensiunea este suficientă; acul aparatului 9 trebuie să se afle
în sectorul «Bateria», iar becul de semnalizare 7 - să licărească. Comutatorul 14 se
aduce în poziția «A», iar comutatorul 12 - în poziția «Lent». Dacă este necesară
înregistrarea la oscilograful conectat prin borna 11, apoi comutatorul 12 se aduce în
poziția «Rapid». Folosind comutatoarele 15 și 13 se obține abaterea acului aparatului 9
spre dreapta de zero. Indicațiile se înregistrează. Nivelul zgomotelor va fi egal cu suma
indicațiilor la care s-au stabilit comutatoarele 15 si 13, precum și ale aparatului 9. De
exemplu, dacă comutatorul 15 se află la diviziunea «40», iar comutatorul 13 - la «20»
și acul aparatului indică 8 dbel apoi nivelul zgomotelor va fi egal cu (40+20+8) dbel.
Cu ajutorul butoanelor 9 și 8 (fig. 2.14) se instalează microfonul 2 la distanța
de 0.25 m. Sursa de zgomote l se pune în funcțiune cu ajutorul butonului 7 și se
înregistrează indicațiile. După aceasta microfonul se deplasează la distanțele de 1;
2; 3; 4 m de la sursa de zgomote și se înregistrează indicațiile aparatului IȘV-1.
3. Se determină influența materialelor absorbante de sunete asupra nivelului
zgomotelor, schimbând pe rând clapete-le 12 (figura 2.13) din pâslă, carton, lemn și
se determină nivelul zgomotelor.
Fig. 2.14. Schema instalației de laborator pentru cercetarea zgomotelor:

l - sursa de zgomote; 2 - microfon; 3 - masă laborator; 4 - întrerupătorul rețelei;
5 - lampă de semnalizare; 6 - dispozitiv de măsurat zgomotele; 7- buton de conec-
tare a semnalului; 8 și 9 - butoane de comandă a deplasărilor microfonului; 10 -
motor electric;11- canal acustic; 12- clapetele care absorb sunetele; 13 - sursa
suplimentară de zgomote.
80
5. Se determină nivelul zgomotelor în diferite benzi de octavă, instalând
microfonul la o distanță constantă de la sursa de sunete și se efectuează măsurări
la frecvențele de 63, 125, 250, 500, 1000, 2000, 4000 și 8000 Hz.
Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.8.
Distanța de la sursa Valorile
de zgomot, m 0,25 1,0 2,0 3,0 admisi-
Condiții de măsurare bile
Nive1ul zgomotelor în funcție de distanta
dintre sursa de sunete și microfon, dbel.
Nivelele zgomotelor în prezenta unor
clapete absorbante de sunet, dbel
a) pâslă
b) carton
c) lemn
Nivelele zgomotelor în benzile de octavă;
cu frecventele, Hz
63
125
250
500
1000
2000
4000
8000
Concluzii și propuneri pe baza parametrilor măsurați.
Sarcina 4: Se măsoară vibrațiile la locul de muncă.

Pentru măsurarea vibrațiilor la locul de lucru se folosesc: măsurătorul de
zgomote și vibrații IȘV-1 cu traducătorul D-13 (la frecvențe de l-3000 Hz) sau
dispozitivul M-AUDIO cu traductorul (figura 2.15).
81
Fig. 2.15 . Dispozitivul M-AUDIO Fig. 2.16. Secția de producție
și traductorul.
Soluții propuse privind reducerea zgomotului s-a concentrat pe reducerea
nivelului și anume:
Soluția generală - folosirea uneltele pneumatice de pe linia de producție ce
funcționau cu cilindri secundari, reducerea numărului supapelor de la fiecare
echipament. Aplicarea măsurilor prevăzute au ca scop reducerea nivelului de
zgomot la unitățile mecanice cu 30 dB.
Combaterea zgomotului și a vibrației trebuie să fie îndreptată în primul rând
asupra înlăturării cauzelor, care provoacă crearea zgomotului și vibrației. O cale
radicală în această direcție e modificarea proceselor tehnologice și a utilajului. De
exemplu, înlocuirea nituirii pneumatice și ștemuirii cu sudarea electrică sau nituirea
hidraulică, înlocuirea ciocanului de fierărie cu prese.
În caz dacă nu-i posibilă realizarea măsurilor radicale e necesar să se ia măsuri
de izolare și absorbție a zgomotului din producție. Materialele de absorbție a
sunetului trebuie să dispună de un coeficient maximal de absorbție. Se recomandă
ca acolo, unde e posibil, munca însoțită de zgomot să se efectueze în aer liber.
Lucrările însoțite de zgomot și atelierele cu zgomot se izolează unele de altele,
folosind zone verzi sau tehnologii modeme.
Pentru înlăturarea acțiunii factorilor de zgomot și vibrației o mare însemnătate
are echilibrarea corectă a mașinilor, care ar elimina ondularea și vibrarea. E rațională
instalarea pe temelii speciale din materiale elastice a mașinilor și utilajului, care
82
provoacă zgomot și vibrație și totodată separarea lor cu un strat de aer de alte
încăperi ale clădirii.
Vibrația, care se transmite prin podea, poate fi înlăturată, folosind scaune-
amortizatoare cu perioade mai mari de oscilare decât perioadele oscilării podelei.
Vibrația transmisă prin scaune poate fi înlăturată sau facilitată cu mijloace de
folosire a arcurilor și căptușelilor elastice și a altor materiale analogice. In
construcția instrumentelor e rațional să se folosească instalații de amortizare. De
asemenea e necesar un control riguros al exploatării mașinilor și instalațiilor, precum
și a reparației la timp pentru a asigura buna fixare a pieselor, a înlătura frecarea de
prisos la deplasarea pieselor și alte cauze, ce provoacă zgomot și vibrație.
Ca măsuri individuale de protecție se consideră folosirea antifonilor,
organizarea rațională a regimului de muncă și odihnă, totodată odihna trebuie să
decurgă în încăperi fără sau cu mic zgomot. Ca măsuri profilactice pot servi
folosirea hidroprocedurilor, vitaminelor B1 și B12, precum și exercițiile fizice.
1. Ce este pragul audibilității?
2. Ce sunete nu sunt percepute de organele auzului?
3. Denumiți căile de reducere a vibraților și zgomotelor de producție.
4. Care sunt consecințele muncii îndelungate în condiții de vibrație?
83
APRECIEREA ILUMINĂRII LOCURILOR DE MUNCĂ
Scopul lucrării: aprecierea iluminării încăperilor de producție și a locurilor de
muncă.
1. Principalele cerințe sanitaro-tehnice referitoare la iluminarea încăperilor de
producție și a locurilor de muncă;
2. Studierea aparatelor și metodei pentru verificarea iluminării locurilor de muncă
și încăperilor de producție;
3. Măsurarea iluminării locurilor de muncă, compararea rezultatelor obținute cu
normele sanitare, formularea concluziilor și sugestiilor.
Aparate și instalații: instalație pentru cercetarea iluminării artificiale a lo-

curilor de muncă; luxmetru Iu-16; Iu-116; Iu-117; corpuri de iluminat; autotrans-
formator de laborator.
Sarcina 1: Iluminarea rațională creează condiții favorabile de muncă ce
contribuie la reducerea traumatismului, mărește productivitatea muncii.
Se distinge iluminare naturală și artificială.
Iluminarea naturală pe care-o creează soarele prin ferestre și golurile de
iluminat este cea mai favorabilă pentru oameni.
Iluminarea artificială o creează lămpile cu incandescență și tuburile cu
descărcare în gaze. Iluminarea poate fi generală și combinată (îmbinarea celei
generale cu cea locală). Nu se admite folosirea exclusivă a luminării locale.
Principalele cerințe referitoare la iluminarea de producție sunt:
84
- iluminarea trebuie să fie uniformă si fără umbre pronunțate;
- iluminarea trebuie să fie suficientă pentru distingerea rapida a obiectelor
muncii;
- între obiectul examinat și fonul trebuie să existe un anumit contrast, pe
obiectul examinat nu trebuie să apară pete de lumină;
- dispozitivul de iluminare trebuie să fie executat, luând în considerație
caracterul producției.
Principalul indicator al nivelului iluminării naturale este coeficienții de
iluminare naturală (CIN) care se determină din formula:
Ein
CIN   100 (2.4)
Eex
Unde Ein- iluminarea naturală în interiorul încăperii, lx;
Eex - iluminarea naturală în afara încăperii, lx.
Corpurile de iluminat pot fi: cu lumină directă, reflectată și difuză (figura 2. 17).
Fig. 2.17. Corpurile de iluminat

Corpurile de iluminat direct îndreaptă în jos până la 90 % din fluxul de lumină.
Ele creează un contrast pronunțat la iluminarea locului de lucru, formează umbra.
Corpurile de iluminat cu lumină reflectată îndreaptă până la 90% din fluxul
de lumină spre tavan; reflectându-se de la tavan asigură iluminarea uniformă a
încăperi.
Corpurile de iluminat cu lumină difuză repartizează fluxul de lumină uniform
în sus și în jos.
85
Tabelul 2.9. Valoarea coeficientului de iluminare naturală
coeficientului de iluminare naturală
iluminatului iluminarea laterale

Încăperea în restul în zonele cu
de sus și
lateral teritoriului înveliș
Încăperi administrative, instituțiilor de
proiectări științifice: - 0,8 1,0
- Cabinete și odăi de lucru 5,0 1,6 2,0
- Săli de proiectare, odăile birourilor de
construcție 4,0 1,2 1,5
- Birouri de calculatoare 3,0 0,8 1,0
- Săli de lectură
Școli, instituții de învățământ
- Săli de clasă, aule 4,0 1,2 1,5
- Ateliere de prelucrare a metalelor 4,0 1,2 1,5
- Săli sportive 4,0 1,2 1,5
După gradul de protecție corpurile de iluminat pot fi: deschise, acoperite,

protejate contra prafului și protejate contra exploziilor.
Randamentul corpurilor de iluminat se determină prin raportul dintre fluxul
de lumină al acestuia și fluxul de lumină al lămpii. El este egal cu 0,6-0,8. După
gradul de strălucire orbitoare a unui corp de iluminat se fac concluzii pe baza
unghiului de protecție dintre orizontală și lumina care trece prin centrul filamentului
și marginea capacului.
Sarcina 2: Iluminarea locurilor de muncă se măsoară cu ajutorul luxmetrelor
Iu-16, Iu-17, Iu-116, Iu-117 etc. Pentru efectuarea lucrării de laborator este necesară
și o instalație pentru măsurarea iluminării în funcție de înălțimea corpului de
iluminat și de tensiunea lămpilor cu incandescență.
Luxmetru1 constă dintr-un element fotoelectric și un galvanometru, scara
căruia este gradată în lucși. La incidența fluxului de lumină pe elementul fotoelectric
apare o forță electromotoare. Luxmetrul Iu-116 (figura 2.18) este construit din
dispozitivul de măsurare l fotoelementul 2 cu ajutajul 4.
86
Fig. 2.18. Aspectul general al luxmetrului Iu- 116: 1 - galvanometru; 2 –
element fotosensibil; 3 - filtru optic; 4 -ajutaj.
Tabelul 2.10. Normele de iluminare a locurilor de muncă la
întreprinderi
Iluminarea, lx
lămpi luminiscente lămpi cu incandescență
Coeficientul
Coeficientul
de rezervă
de rezervă
combinat
combinat
Iluminat
Iluminat
Iluminat
Iluminat
general
general
Secțiile și locurile de lucru
De lăcătușerie-mecanice 2500 300 1,5 2000 150 1,3

De asamblare-montate - 300 1,5 - 200 1,3
De demontare-spălare - 200 1,5 - 150 1,3
De scutiri și rectificare ascuțire 3000 300 1,5 2000 150 1,3
De forjerie și termice - 200 1,8 - 150 1,5
De sudare și încărcare prin
sudare - 200 1,8 - 150 1,5
Galvanice 2000 300 1.8 1500 150 1,5
De arămărie - 200 1,8 - 150 1.5
De vopsire - 300 1,5 - 150 1,5
De depistate a defectelor 2000 200 1,5 1500 200 1,3
De completare
Remarcă. Coeficientul de rezervă al iluminării se caracterizează prin slăbirea
ei din cauza murdăririi lămpilor și corpurilor de iluminat.
Măsurarea se începe când poziția comutatorului corespunde valorii de 106 Ix,

iar pe fotoelement se montează ajutajele K și T. Dacă acul indicator al aparatului
87
deviază cu mai puțin de 17 diviziuni, apoi se cuvine ca ajutajul T să fie înlocuit cu
P sau M.
Sarcina 3: Se determină iluminarea naturală a locurilor de muncă. Pentru
efectuarea măsurării fotoelementul luxmetrului se amplasează la nivelul locului de
muncă. Măsurarea se execută în cel puțin cinci puncte ale încăperii.
Rezultatele măsurărilor se înregistrează în darea de seamă (tab. 2.10).
Tabelul 2.10. Rezultatele măsurării iluminării naturale în încăperea de
producție
Distanta de la fereastră, m 1 2 3 4 5
Iluminarea, Ix
Se determină coeficientul de iluminare naturală. Pe baza rezultatelor măsurării

iluminării încăperii se determină valoarea medie aritmetică a iluminării în aulă. Du-
pă aceasta, măsurând iluminarea în afara încăperii, se determină coeficientul de
iluminare naturală, folosind formula 2.5.
Se determină coeficientul de iluminare:
F0
 (2.5)
Fd
unde: α - coeficientul de iluminare;
F0 - aria suprafeței deschiderilor de lumină ale ferestrelor, m2;
Fd - suprafața dușumelei încăperii, m2.
Remarcă. Pentru încăperile locative α = 0,10 -0,25; pentru cele de producție
α = 0,10-1,50.
Se determină unghiul de incidență a fluxului de lumină. Unghiul de incidență
a fluxului de lumină este determinat de tangenta unghiului formiat de două raze
care pornesc de la locul de muncă spre partea inferioară și cea superioară a ferestrei.
Unghiul de incidență a fluxului de lumină nu trebuie să fie mai mic de 27°. Se
determină iluminării locului de muncă în dependența de înălțimea suspendării
corpului de iluminat și de tensiunea din rețea.
88
Deplasând corpul de iluminat pe o tija verticală, se măsoară iluminarea peste
fiecare 0,2 m, începând de la înălțimea de l m de-asupra locului de muncă (tab. 2.11).
Tabelul 2.11. Dependența iluminării locurilor de muncă de înălțimea
suspendării corpurilor de iluminat
Înălțimea suspendării
2,4 2,2 2,0 1,8 1,6 1,4 1,2 1,0
corpului de iluminat, m
Iluminarea, Ix
Schimbând cu ajutorul autotransformatorului LATR tensiunea în rețea la o

înălțime constantă a corpului de iluminat, se determină dependenta iluminării de
variația tensiunii din rețea.
Rezultatele obținute se înregistrează în darea de seamă (tab. 2.12).
Tabelul 2.12. Dependența iluminării locurilor de muncă de tensiunea din rețea
Tensiunea, V 240 220 200 180 160 140 120 100
Iluminarea, 1x
Efectul stroboscopic, denaturarea percepției vizuale poate fi obținut cu
ajutorul unei experiențe simple. Pentru aceasta este necesar un disc pe care sunt
trasate sectoare de culoare albă și care este pus în mișcare de rotație de un motor
electric. Schimbând turația discului, se obține o asemenea situație la care organele
vizuale pierd senzația de mișcare a discului;
Remarcă. Pentru micșorarea efectului stroboscopic se recomandă să se
echipeze corpurile de iluminat cu cel puțin două lămpi. Acestea se concertează la
diferite faze ale rețelei electrice.
Se face analiza rezultatelor măsurărilor iluminării locurilor de muncă.
1. Ce este coeficientul de iluminare naturală?
2. Ce pericol îl prezintă efectul stroboscopic în cazul folosirii tuburilor
luminescente la iluminarea locurilor de muncă?
3. Cum poate fi exclus efectul stroboscopic?
4. Enumerați principalele cerințe referitoare la iluminarea locurilor de muncă.
5. Expuneți principiul funcționării luxmetrului Iu-116.
89
VERIFICAREA SECURITĂȚII ELECTRICE A INSTALAȚIILOR
ELECTRICE
Scopul lucrării: căpătarea deprinderilor practice de apreciere a securității
electrice a instalațiilor electrice:
1. Pericolele posibile la deservirea instalațiilor electrice și măsurile de protecție
contra lor;
2. Măsurarea rezistenței circuitului de protecție al punerii la pământ.
3. Măsurarea rezistenței izolației înfășurărilor motoarelor electrice;
4. Procedeele de acordarea primului ajutor victimelor electrocutării.
Aparate, instalații, material: aparat MS-8 sau M-416; megohmmetru de

tip M-1101M. instalație electrică (motor electric).
Sarcina 1 Analiza traumatismului în producție a demonstrat că printre fac-
torii care provoacă traume cel mai mare pericol îl prezintă accidentele legate de
electrocutarea oamenilor. Așa, de exemplu, din numărul total de traume electrice
79% se termină cu decesul victimelor. Printre victime bărbații constituie 71%.
Fiecare al zecelea dintre cei electrocutați este minor.
Cel mai mare pericole îl prezintă părțile metalice ale instalațiilor electrice,
care au nimerit sub tensiune din cauza străpungerii izolației.
Acțiunea curentului electric asupra organismului omenesc depinde de
rezistența epidermei, contactul cu părțile conductoare de electricitate, valoarea tensiunii
și numeroși alți factori. Această acțiune se poate manifesta sub formă de șoc electric,
90
arsură electrică, ruperea țesuturilor, electroliza sângelui etc. Factorii hotărâtori care
influențează asupra consecințelor unui șoc electric sunt intensitatea curentului și durata
acțiunii lui: un curent de 8-10 mA provoacă dureri puternice în degetele și laba mâinilor,
curentul de 20-25 mA duce la paralizia mâinilor, îngreuierea respirației, iar 50-100 mA
este valoarea cu pericol mortal.
Pentru protecția contra electrocutării se folosesc: punerea de protecție la

pământ; egalizarea potențialelor; tensiuni mici și alte procedee tehnice.
Principala destinație a punerii de protecție la pământ constă în reducerea tensiunii
în raport cu pământul până la o valoare nepericuloasă pe părțile constructive ale utilajelor
care pot nimeri sub tensiune în caz de străpungere a izolației. Punerea la pământ constă
din conectarea corpului metalic al utilajelor cu pământul, fiind alcătuită din țevi, corniere
de metal îngropate în pământ la adâncimea de 2-3 m și din conductoare cu diametrul! de
cel puțin 6 mm. Punerea la pământ trebuie să aibă o rezistență de cel mult 4 Ohm pentru
instalațiile cu puterea mai mare de 100 kW și 10 Ohm pentru instalațiile cu puterea mai
mică de 100 kW.
Pentru determinarea stării tehnice a dispozitivului de punere la pământ se
cuvine să se efectueze periodic: revizia exterioară a părții vizibile; verificarea
integrității circuitului; controlul rezistenței circuitului de punere la pământ.
Sarcina 2. Se determină rezistența circuitului de punere la pământ a instalației
electrice.
Măsurarea rezistenței cu aparatul M-416 (figura 2.13). In timpul pregătirii
aparatului pentru efectuarea lucrării se cuvine să se plaseze comutatorul în poziția
91
«Control», să se apese butonul și rotind mânerul reostatului să se aducă acul in-
dicatorului la diviziunea zero. în acest caz indicația aparatului trebuie să fie de 5+0,30
Ohm. In timpul măsurării trebuie de avut în vedere că în rezultat intră și rezistența
conductorului care unește borna l cu priza la pământ încercată. Pentru măsurarea
rezistenței comutatorul se plasează în poziția «l», se apasă butonul și se aduce acul
indicatorului cît mai aproape de zero și se rotește mânerul reostatului. Rezultatul măsu-
rării este egal cu produsul dintre indicația scării gradate și factorul respectiv. Dacă
rezistența măsurată se dovedește a îi mai mare de 10 Ohm, se cuvine să se plaseze
comutatorul în poziția «5», «20», «100» și să se repete măsurarea.
Fig. 2.13. Măsurarea rezistentei circuitului de punere la pământ cu aparatul

M-416: l - aparatul M-416; 2 - priza la pământ; 3 -sonda; 4 —-priza la pământ
suplimentară.
Fig. 2.14. Măsurarea rezistenței rețelelor electrice.

Se măsoară rezistența specifică a solului (figura 2.15). Asupra valorii
rezistenței punerii la pământ influențează rezistența specifică a solului. Aceasta
variază în limite considerabile - de la zeci de Ohm·m până la zeci de mii de Ohm·m,
dat fiind că ea depinde de natura solului, umiditatea, temperatura și concentrația,
92
precum și de anotimp. Solul are cea ‚mai mare rezistență specifică vara pe timp de
secetă și iarnă în perioada de înghețare maximă a solului.
Pe sectorul cercetat se bat în sol la o adâncime de cel mult 0,5m 4 vergi la
distanța de 10 m una de la alta.
Bornele se conectează la vergelele extreme, celelalte vergele la cele mijlocii, iar
puntea de conexiune dintre bornele se întrerupe.
Rezistența specifică (Ohm·m) a solului se determină cu ajutorul formulei:
  2  R  a (2.6)
Unde R - indicația aparatului M-416, Ohm;
a - distanța între vergele m.
Fig. 2.15. Schema pentru măsurarea rezistentei specifice a solului: R și

Rp - electrozi de potențiale; Rx și Rb - electrozi de curent.
Sarcina 3: Se măsoară rezistența izolației instalației electrice. Izolația acesteia
se consideră suficientă, dacă rezistența dintre conductorul fiecărei faze și pământ,
sau dintre două faze diferite după ultima siguranță este de cel puțin 0,5 M Ohm.
Izolația se controlează nu mai rar de o dată în doi ani, iar în încăperile umede, cele
cu pericol de incendiu și cele care conțin vapori chimici activi —anual. Rezistența
izolației se măsoară cu aparatul M 1101M. Pentru determinarea rezistenței izolației
mașinilor electrice borna megohmmetrului se conectează la corpul mașinii (figura
2.16).
93
Fig. 2.16. Schema conectării megohmmetrului la măsurarea rezistenței
izolației înfășurărilor unui motor electric: 1- motor electric;
2 - megohmmetru.
După aceasta se conectează consecutiv sonda la bornele C 1; C2; C3 si se
măsoară rezistența izolației dintre înfășurările C1, C2; C3.
Starea izolației unei b mașini electrice poate fi considerată satisfăcătoare, dacă
rezistența ei (Ohm) nu va îi mai mică de valoarea tensiunii aplicate înmulțită cu
1000.
Fig. 2.17. Megohmmetre moderne

Rezistenta izolației instalației electrice se măsoară între fiecare conductor și
pământ, iar apoi între conductoare. Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab. 2.13.
Tabelul 2.13. Rezultatele măsurării rezistentei punerii la pământ, rezistenței
specifice a solului și izolației înfășurării mașinilor electrice
Valorile Rezultatele
Parametrii Concluzii
normative măsurărilor
Rezistența prizei la pământ, măsurată prin
metoda:
cu aparatul M-416, Ohm
Rezistența specifică a solului, (măsurată cu
aparatul M-416), Ohm·m
Rezistența izolației mașinii electrice, Ohm
94
Se formulează concluziile și sugestiile bazate pe rezultatele obținute.
Sarcina 4 . Procedeele de acordarea primului ajutor victimelor elec-
trocutării.
Primul ajutor până la sosirea medicului consta în:
- întreruperea sursei de curent electric, fără a atinge victima sau sursa de curent
cu mâinile goale; se vor folosi mănuși izolante sau un material (lemn, plastic,
cauciuc) electroizolant pentru a îndepărta sursa de curent;
- dacă victima este în stop cardio-respirator se poate ulterior tenta resuscitarea
cardio-respiratorie, dar numai după întreruperea sursei de curent (altfel există
pericolul de electrocutare a salvatorului);
- dacă sunt prezente puls și respirație spontană, victima va fi așezată în poziția
de siguranță și supravegheată până la sosirea echipajului medical.
1. Ce se numește punere de protecție la pământ a instalațiilor electrice?
2. Care este destinația punerii la pământ?
3. Pentru ce se folosesc aparatele M-416 și M 1101 M?
4. Desenați schema conectării aparatului M-416 pentru, măsurarea rezistenței
specifice a solului.
5. Desenați schema conectării aparatului M-1101M pentru măsurarea,
rezistenței înfășurărilor unei mașini electrice.
95
C a p i t o l u l 3. IMPACTUL TRANSPORTULUI AUTO ASUPRA
MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Problema impactului transporturilor asupra mediului și a sănătății populației
este foarte complexă, având în vedere faptul că nu a fost încă evaluat efectul pe
termen lung al diferitelor tipuri de noxe.
Efectul negativ al sectorului transporturi asupra mediului este poluarea
bazinului aerian. Toate tipurile de transporturi prin emisiile de gaze de eșapament,
măresc concentrația în aer a unor elemente, precum oxizii de azot, monoxidul și
dioxidul de carbon, dioxidul de sulf, hidrocarburile poliaromatice, particulele în
suspensie și altele, care devin astfel periculoase pentru om, animale și vegetație.
Populația este afectată atât direct, cât și indirect de poluarea produsă de sursele
mobile de poluare. Populația care locuiește într-o zonă cu un trafic intens auto, aerian
sau feroviar este expusă zilnic la poluări pe termen lung a organismului atât din
cauza inspirării substanțelor nocive emise de sursa respectivă cât și din cauza
depunerilor compușilor acestor gaze pe diferite obiecte. În acest caz protejarea
oamenilor, în special a copiilor și a celor în vârstă, devine o sarcină majoră.
La nivelul Uniunii Europene circa 28% din emisiile de gaze cu efect de seră
sunt datorate transporturilor și 84% dintre acestea revin transportului rutier, cu
mențiunea că 10% provin din traficul rutier urban.
Transportul auto este sursa principală de poluare a atmosferei în Republica
Moldova. Factorii de bază care sporesc impactul transportului auto asupra mediului,
în afară de creșterea numărului mijloacelor auto, sunt calitatea nesatisfăcătoare a
drumurilor și starea tehnică precară a parcului auto (figura 3.1).
Învechirea mijloacelor de transport în exploatate influențează negativ asupra
calității aerului atmosferic. Numărul ridicat de automobile cu o perioadă de
exploatare sporită se datorează faptului, că în Republica Moldova se importă un
număr impunător de autovehicule la mâna a doua Acest fapt este condus de prețul
scăzut al acestor automobile.
____________________________________________________________________________________________
În capitolul 3 au fost folosite unele materiale ale d-lui Victor Jeman, masterand UASM.
96
Fig. 3.1. Starea parcului de automobile în Republica Moldova în funcție
de termenul de exploatare
Unitățile de transport auto cu vârsta de la 10 și mai mulți ani constituie 80%

din numărul total de autovehicule, iar cele de până la 5 ani, constituie 8,1%.
Un alt factor care intensifică impactul automobilelor asupra mediului este
tipul și calitatea combustibilului utilizat. Cu toate că în ultimii ani sa important
benzină fără conținut de plumb și motorină cu conținut redus de sulf, această
problemă este actuală deoarece importul de combustibil este într-o creștere continuă.
La momentul actual, în Republica Moldova, cerințele de calitate și securitate
pentru benzina auto sunt stabilite în standardele naționale SM GOST R 51105:2005
„Combustibil pentru motoare cu ardere internă. Benzină neetilată. Condiții tehnice”,
GOST 2084-77 “Benzină pentru automobile. Condiții tehnice” și SM SR EN 228
„Carburant pentru automobile. Benzina fără plumb. Condiții și metode de
încercare”.
Republica Moldova în anul 2015 a importat 722,5 mii tone de produse
petroliere, în creștere cu peste 13% față de anul 2014, acest lucru fiind datorat în
mare parte de scăderea prețurilor dar totodată și de creșterea continuă a parcului
rulant din țară (figura 3.2).
97
Fig.3.2. Structura importurilor produselor petroliere în Republica
Moldova
Astfel, în anul 2015, în Republica Moldova au fost importante aproape 500 de
mii de tone de motorină, peste 160 de mii de tone de benzină și 74 de mii de tone de
gaz lichefiat.
Concentrațiile de poluanți depășesc normativele stabilite, de regulă, în
municipii și centrele raionale, unde fluxul de transport este cel mai intensiv. O
influență semnificativă asupra calității aerului atmosferic o au și emisiile noxelor
specifice, cum ar fi: substanțele organice volatile, poluanții organici persistenți
(POP) și metalele grele
Emisiile în atmosferă depind și de starea drumurilor aflate în stare deplorabilă,
precum și de calitatea combustibilului consumat.
De menționat, că sectorul transport este deservit de 697 stații de alimentare cu
carburanți.
Cele 67 stații de testare tehnică, amplasate în municipiile și orașele republicii
au supus testării ecologice 235 267 unități de transport auto, dintre care la 15 369
unități au fost depistate depășiri a normelor ecologice, iar 14 318 unități au fost
supuse testării repetate.
Sursele de poluare a mediului de la autovehicule se prezintă în figura 3.3.
98
Fig- 3.3. Surse de poluare a mediului înconjurător de la autovehicule
În general, gazele de eșapament pot conține componente toxice și netoxice:

О, О2, О3, С (funingine – particule solide PM), СО, СО2, СН4, CnHm, CnHmО,
NO, NO2, N, N2, NH3, HNO3, HCN, H, H2, OH, H2O, aldehide RCHO, SO2, metale
grele. Poluanții principali sunt oxid de carbon CO, oxizi de azot NOx, dioxid de sulf
SO2, hidrocarburi CnHm și în special benzipiren C20H12, particule solide PM
(funingine), aldehide RCHO (CnHmО).
Prezentăm analiza succintă a poluanților din gazele de eșapament:
Fig. 3.4. Componența gazelor de eșapament a motoarelor cu aprindere prin

scânteie.
99
Fig. 3.5. Componența gazelor de eșapament a motoarelor cu aprindere prin
comprimare.
HC – hidrocarburi. Aceste substanțe nu au un efect direct asupra sănătății,
cu excepția hidrocarburilor policiclice aromate, despre care este stabilit caracterul
lor cancerigen. S-a stabilit că aceste hidrocarburi nearse care sunt evacuate de
motoarele cu ardere internă au un rol important în formarea smogului fotochimic.
Smogul fotochimic reprezintă o ceață, caracteristică unor regiuni geografice
(California, Tokyo). Denumirea provine de la combinarea cuvintelor de origine
engleză smoke + fog și este produs în atmosferă sub acțiunea razelor solare, în
special datorită hidrocarburilor și oxizilor de azot. Smogul este iritant pentru ochi și
mucoase, reduce mult vizibilitatea și este un pericol pentru traficul rutier.
Mecanismul de formare este generat de 13 reacții chimice catalizate de prezența
razelor solare.
Aldehidele Substanțe organice prezente în gazele de evacuare în proporție
relativ scăzută pentru combustibili clasici de natură petrolieră, dar cu o pondere mult
mai mare pentru combustibilii proveniți din alcooli. Sunt substanțe iritante pentru
organism, iar dintre acestea formaldehida are un important potențial cancerigen.
CO (oxidul de carbon) – are un efect toxic generat de fixarea hemoglobinei
în sânge prin care se împiedică alimentarea cu oxigen a creierului. O mare influență
o are la persoanele cardiace, care pot avea crize cardiace cu o frecvență mult mai
mare.
Oxizii de azot NO și NO2. Oxizii de azot au efecte dăunătoare prin
contribuția adusă la formarea smogului, precum și prin efect direct asupra omului.
100
Principalele efecte sunt legate de fixarea hemoglobinei și prin efecte mai ales la
bolnavii pulmonari. De asemenea, oxizii de azot împreună cu oxizii de sulf
contribuie la formarea ploilor acide.
Particulele nemetalice. Aceste particule, în special cele de carbon, sunt
emise mai ales de motoarele diesel. Aceste particule pot fi inhalate în plămâni, unele
din ele putând avea și efect cancerigen. Efectul particulelor se poate manifesta și
asupra clădirilor.
Funingine – particule solide PM se formează la temperaturi mai înalte de
1500oK în rezultatul descompunerii termice (pirolizei) a hidrocarburilor în condițiile
de cantitate insuficientă de oxigen:
CnHm →nC + 0,5mH2
Particulele de plumb. Acțiunea plumbului este foarte dăunătoare asupra
omului și este bine cunoscută încă din antichitate. Concentrații scăzute de plumb
provoacă tulburarea albuminelor și glucidelor, atacă rinichii și sistemele nervos și
central. Intoxicația cronică de Pb se numește saturnism și provoacă colită,
insuficiență renală, etc. Plumbul se află în combustibilii etilați pentru motoarele cu
aprindere prin scânteie.
Bioxidul de carbon este prezent în aerul atmosferic, iar la concentrații de
până la 3-4 la mie este util în procesul de fotosinteză. Aspectul îngrijorător al
creșterii concentrației de bioxid de carbon este dat de apariția efectului de seră
(reducerea cantității de energie radiate de pământ către spațiul cosmic, datorită
reținerii căldurii în unele gaze). Acest efect de seră poate conduce la creșterea
temperaturii medii la nivelul solului, iar motoarele cu ardere internă au o mare
pondere în creșterea concentrației de bioxid de carbon.
Scopul lucrărilor de laborator:
- evaluarea emisiilor poluante de la motoarele cu aprindere prin scânteie și
de la motoarelor diesel.
101
LUCRAREA DE LABORATOR. 3.1.
DETERMINAREA CONCENTRAȚIEI DE SUBSTANȚE NOCIVE ÎN
GAZELE DE EȘAPAMENT ALE AUTOMOBILELOR ECHIPATE CU
MOTOARE CU APRINDERE PRIN SCÂNTEIE
Scopul lucrării: studierea metodei de apreciere a concentrației de substanțe nocive
în gazele de eșapament la motoarele cu aprindere prin scânteie.
1. Studierea construcției și modul de funcționare a analizatorului de gaze;
2. Verificarea conținutului de monooxid în gazele de eșapament la turația de
mers în gol al unui autoturism;
3. Verificarea conținutului de monooxid în gazele de eșapament la regimul
termic normal de funcționare al unui autoturism;
Aparate și utilaj: autoturism pentru testare; cartea tehnică a

automobilului; analizorul de gaze CARTEC CET 2000; cartea tehnică a analizorul
de gaze; sistemul de evacuare a gazelor de eșapament din încăpere.
 Sarcina 1: Analizorul de gaze CARTEC CET 2000 este destinat pentru
aprecierea concentrației de substanțe nocive în gazele de eșapament la motoarele cu
aprindere prin scânteie. Este utilat cu calculator și monitor pentru afișarea rezultatele
testării. Sonda analizorul de gaze se folosește pentru preluarea gazelor în țeava de
evacuare a automobilului.
 Se recomandă să se respecte următoarele condiții de măsurări: temperatura
aerului în încăpere – 3-30o C; presiunea atmosferică normală..
102
Sarcina 2: Prin turația de mers în gol încet se înțelege turația minimă de
funcționare stabilă a motorului acceptată de uzina producătoare, cu comanda
accelerației în poziția de repaus, cu consumatorii electrici deconectați, cu cutia de
viteze în poziția neutră și ambreiajul cuplat (în cazul cutiilor de viteze mecanice sau
semiautomate) sau cu cutia de viteze în poziția "N" sau "P " (în cazul cutiilor de
viteze automate).
Se pregătește analizorul de gaze către măsurări în conformitate cu
instrucțiunea de utilizare. Se introduce sonda de prelevare a gazelor în țeava de
evacuare a automobilului cel puțin 300 mm. Se măsoară valorile stabilizate ale
concentrației de CO timp de minim 20 s.
Dacă dispozitivul de evacuare este format din mai multe țevi de evacuare
independente, se va lua în considerare media valorilor măsurate la fiecare țeavă.
Dacă aparatul are posibilitatea de a măsura și CO corectat (CO cor.) se va considera
ca rezultat al măsurătorii este această valoare.
Se verifică respectarea condiției privind valoarea maximă admisă pentru CO
și se va opera în mod corespunzător în procesul verbal de control tehnic (figura 3.6).
Se tipăresc rezultatele testării și valorile căpătate se compară cu valorile
prezentate în tab. 3.1 și 3.2.
Fig. 3.6.Testarea autoturismului cu motor

cu aprindere prin scânteie
103
Tabelul 3.1. Parametrii funcționali ai motorului în timpul încercărilor
MAS cu
MAS fără
Parametrii catalizator MAC
catalizator și
analizați tricomponent și
sondă lambda.
sondă lambda.
Marca
LADA 4x4 Honda CR-V II Toyota Corolla
automobilului
Tipul motorului 1.7 2.0 16V 2.0 D-4D
Puterea 83 CP /5000 150 CP /5500 110 CP /4000
motorului rot/min rot/min rot/min
129 Nm / 4000 192 Nm /4000 250 Nm /2000
Cuplu motor
rot/min rot/min rot/min
Sistemul de Injecție multi- Injecție multi- Commonrail
combustibil punct punct Diesel
Temperatura
lichidului de 80-85 80-85 80-85
răcire, °C
Temperatura
uleiului de motor, 95 95 95
°C
Tabelul 3.2. Valoarea emisiilor poluante a motoarelor cu aprindere

prin scânteie.
Sond
Turații a
-1 CO % CO2 % CH ppm NOX %
min lamd
a
Admisibile
Admisibile
Admisibile
Admisibile
Admisibile
Măsurate
Măsurate
Măsurate
Măsurate
Măsurate
Marca
≥2000
2800
Volkswag
0,70 0,00 16 17,18 200 216 0,5 20,84 1,844
en Passat
≥2000 ≥2000
2400
Opel 14,
0,4 0,54 12,7 100 300 0,5 0,33 1,00
vectra 5
2500
HONDA
0,35 0,00 15 11,0 100 166 0,3 0,10 1,003
CR-V
104
≥2000
2200
MAZDA 14,
0,3 0,00 0,00 100 25 0,5 0,6 1,017
626 5
Mercedes
≥2000
2800
-Benz 0,3 0,00 15 10,86 100 74 0,5 0,93 1,06
C200
Mercedes ≥2000 ≥2200
2355
-Benz 0,3 0,05 16 0,00 100 20,9 0,5 0,3 0,98
220e 2550
Niva 1,5 0,58 13 12,5 300 370 2,0 9,42 -
Mitsubis
≥2000
2500
hi 0,3 0,00 15 14,90 100 4,00 0,5 0,23 1,010

Carisma
≥2000
2800
Honda
0,68 13,97 371 0,5 1,09 1,413
Acord
Volkswag
≥2000
2800
en 2,71 14,19 320 0,3 0,00 0,920

Golf IV
≥2000
2350
Ваз 2102 2,7 13,6 300 390 2,0 0 0,9

≥2000
2860
Mazda
1 14,7 300 320 2,0 0 1
323
Se prezintă concluzii și propuneri în privință respectări cerințelor normelor
emisiilor poluante în gazele de eșapament ale motoarelor.
105
LUCRAREA DE LABORATOR. 3.2.
DETERMINAREA CONCENTRAȚIEI DE SUBSTANȚE NOCIVE ÎN
GAZELE DE EȘAPAMENT ALE AUTOMOBILELOR ECHIPATE CU
MOTOARE DIESEL
Scopul lucrării: studierea metodei de apreciere a concentrației de substanțe nocive
în gazele de eșapament la motoarele cu aprindere prin comprimare.
1. Pregătirea opacimetrului și automobilului către testare;
2. Verificarea conținutului componentelor toxice în gazele de eșapament al
unui autoturism echipat cu motor Diesel;
Aparate și utilaj: : autoturism pentru testare; cartea tehnică a automobilului;.

opacimetru CARTEC CET 2000 C; cartea tehnică a analizorul de gaze; sistemul de
evacuare a gazelor de eșapament din încăpere.
Sarcina 1: Se pregătește opacimetrul în conformitate cu instrucțiunile de
utilizare.
Se verifică dacă toba de eșapament este completă și etanșă (se verifică dacă
la obturarea evacuării se creează contrapresiune). Dacă toba de eșapament este
incompletă sau neetanșă, nu se mai efectuează verificarea emisiilor poluante,
datorită nerespectării condițiilor de măsurare impuse.
Înainte de efectuarea măsurărilor pentru curățirea sistemului de evacuare de
gaze arse se efectuează cel puțin o accelerare până la turația de mers în gol maximă
(de regulator) care se menține un timp de cel puțin 2s. Dacă există date disponibile,
cu această ocazie se verifică prin măsurarea turației, dacă motorul respectiv respectă
106
valoarea stabilită de constructor pentru turația maximă (de regulator). Dacă turația
măsurată nu respectă turația maximă (de regulator) stabilită de constructor, nu se
efectuează măsurarea indicelui de opacitate, datorită nerespectării condițiilor de
măsurare impuse
Sarcina 2: Se aduce motorul autovehiculului la regimul termic normal.
Se introduce sonda de prelevare a gazelor în țeava de evacuare cel puțin 300
mm (între 3 și 6 diametre ale țevii), astfel încât extremitatea sa să fie amplasată într-
o secțiune rectilinie a țevii.
Motorul va funcționa progresiv și rapid, comanda accelerației pentru a obține
debitul maxim al pompei de injecție. Această poziție se va menține până la
intervenția regulatorului de turație conform instrucțiunilor de utilizare a
opacimetrului. După ce a fost obținut acest regim, se eliberează comanda
accelerației, motorul revenind la regimul de mers în gol încet, care se menține cel
puțin 3 s sau conform instrucțiunilor de utilizare a opacimetrului.
Se efectuează minim 3 măsurări ale opacității la accelerare liberă (figura 3.7).
Indicele de opacitate obținut reprezintă media aritmetică a minim trei măsurări
ale indicelui de opacitate în accelerare liberă care îndeplinesc următoarele condiții:
o Între turațiile minime măsurate la fiecare măsurare nu există diferențe
semnificative;
o Între turațiile maxime măsurate la fiecare măsurare nu există diferențe
semnificative;
o Între indicii de opacitate măsurați la fiecare măsurare nu există
diferențe mai mari de 0,5 m-1.
Se verifică îndeplinirea condiției privind valoarea maximă admisă pentru
indicele de opacitate mediu și se va opera în mod corespunzător în procesul verbal
de control tehnic.
Se tipăresc rezultatele și se compară cu valorile din tab. 3.3 și 3.4.
107
Fig. 3.7. Testarea autovehiculului echipat cu motor
cu aprindere prin comprimare
Tabelul 3.3. Valoarea opacității conform standardului

Regimul de încercare Coeficientul de Coeficientul de
absorbție a luminii atenuare a luminii
-1
K, m N,%
Încercarea liberă a
MAC
Fără turbocompresor 1,2 40
Cu turbocompresor 1,6 50
ηmax 0,4 15
Tabelul 3.4. Valoarea opacității verificate la testare

Coeficientul Coeficientul
de de Coeficientul de
absorbție a absorbție a atenuare a luminii
Marca automobilului
luminii K, luminii K, N,%
-1 -1
m m
Admisibil Măsurat Admisibil Măsurat
Toyota corola D-4D 1,6 0,23 50 8
Mitsubishi -Carisma 1,6 1,07 50 33
Audi Mercedes
1,6 0,02 50 1,0
Sprinter Transfer 35
Toyota Avensis
1,6 0,16 50 6
Wagon D-4D
Dacia Logan VAN
1,6 1,23 50 45
.5TDI
108
Volkswagen Crafter
1,6 0,032 50 2,01
2.0 TDI
Ford Tranzit 2,2 TDI 1,6 2,8 50 70
Renault megane III
1,6 0,98 50 31
1.5 dCi
Audi A6 2,5 TDI 1,6 1,5 50 47
Opel Zafira 2.0 DI
1,2 1,7 40 53
16V
Volkswagen T4 2,4 D 1,2 0,9 40 31
Datele prezentate demonstrează că unele automobilele echipate cu motoare

diesel nu corespund normelor ecologice. Având abateri de la normele GOST17.2.2
01-84. Se prezintă concluzii și propuneri pentru lichidarea abaterilor de la valorile
nominale admisibile.
109
C a p i t o l u l 4. PROFILAXIA TRAUMATISMULUI DE PRODUCȚIE
ȘI ACORDAREA PRIMULI AJUTOR VICTIMELOR
În contextul general al creșterii rapide a mecanizării și automatizării
producției, cu toate măsurile de securitate a muncii, accidentele în câmpul muncii
ocupă un loc important datoria frecvenții lor înalte, modalităților diverse de
producere, leziunilor complexe care rezultă, complicațiilor cu caractere invalidante.
Traumatism, din fr. Traumatisme. Leziune suferită de un organism viu prin
loviri violente, tăieturi, înțepături etc.; traumă - ansamblul tulburărilor de ordin local
și general care apar în urma acțiunii unui agent extern violent; Stare psihică
patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitație excesivă, din
cauza unei trauma suferite, nu mai reacționează în niciun fel, devenind insensibil la
orice alt excitant.
În cadrul accidentelor de muncă, leziunile traumatice ale aparatului locomotor
ocupă un loc primordial, ele fiind urmate, ca frecvență, de leziunile traumatice ale
analizatorului vizual, traumatismelor toracice, vertebro-medulare, cranio-celebrale,
maxilo-faciale, abdominale, arsuri etc.
Cauzele principale ale traumatismului în producție sunt obiective și
subiective. Dar aceste delimitări sunt în mare parte convenționale. Cauzele obiective
nu depind de calificarea muncitorului, dar de gradul de organizare a procesului de
producție și de respectarea normelor de securitate. La ele se referă:
- lipsa dispozitivelor de protecție la mecanismele de transmisie;
- lucrul cu mașini, agregate, mașini-unelte și mecanisme dereglate, cu defecte
tehnice;
- insuficiența de iluminare a locului de muncă;
- lipsa îmbrăcămintei speciale.
Cauzele subiective sunt cele care depind de atitudinea muncitorilor față procesului
muncii. La ele se referă:
- nerespectarea normelor de securitate tehnică;
- consumul alcoolului în timpul lucrului;
- oboseala, suprasolicitare sau neatenția;
110
- lucrul în stare de boală;
- instruirea insuficientă sau lipsa ei etc.
LUCRAREA PRACTICĂ 4.1

PRIMUL AJUTOR LA TRAUMELE ÎN PRODUCȚIE,
PROFILAXIA LOR
Scopul lucrării: studierea procedeelor de acordare a primului ajutor la
traumele de producție și consolidarea cunoștințelor în domeniul profilaxiei
traumatismului în producție.
1. Acordarea primului ajutor unei victime cu fracturi multiple la ambele
membre superioare și alte leziuni corporale;
2. Studierea procedeului de scoatere a pacientului din locul accidentului;
3. Se familiarizează cu metodele de administrare a preparatelor anestezice și
Materiale și accesorii: preparate anestezice și analgezice obișnuite; benzi adezive de

leucoplast; tifon; targă dură; atele de imobilizare; fașă simplă Desault; basma
dreptunghiulară; atele Cramer; atela Thomas și Tofilo, analgezice obișnuite în cazul
fracturilor costale ce vizează sedarea durerilor.
_________________________________________________________________
În capitolul 4 sau folosit unele materialele ale d-lui Anatol Taran, prof. univ. ,dr. hab. în medicină
111
Sarcina 1: Infamații despre traume. Leziunile toracelui constituie un
traumatism relativ frecvent întâlnit, după unii autori reprezentând între 10-25% din
totalul traumatismelor. De multe ori leziunile traumatice ale toracelui au
repercusiuni importante asupra funcțiilor vitale, prin lezarea secundară a pulmonilor
și cordului.
Traumatismele toracelui se pot împărți în: traumatisme închise, traumatisme
deschise.
În cazul fracturilor costale primul ajutor vizează sedarea durerilor prin
administrarea preparatelor anestezice și analgezice obișnuite. Nu se va administra
morfină pentru că aceasta inhibă centrul respirator și circulator.
Imobilizarea focarului de fractură costală se va face prin benzi adezive de
leucoplast. Voletul costal mobil va fi imobilizat în urgență tot cu benzi adezive de
leucoplast sau tifon, aplicate circular.
În cazul traumatismului deschis al toracelui se efectuează obturația rapidă a
cutuiei toracice cu materiale impermeabile sau în lipsa acestora prin comprese de
tifon în strat gros, fixate cu benzi de leucoplast, păstrându-se cea mai riguroasă
sterilitate a materialului utilizat. Transportul acestor bolnavi se realizează pe o targă
dură care permite susținerea toracelui ridicat la un unghi „acceptabil” (între 20-30o).
De asemenea se va asigura în permanență oxigenoterapia.
Bolnavii care prezintă eviscerații post-traumatice vor fi transportați pe o targă
dură, cu coapsele flectate pe bazin la 45o, în vederea asigurării relaxării mușchilor
peretelui abdominal, contribuindu-se prin aceasta la diminuarea tensiunii
interabdominale.
În caz de fracturi ale membrelor în mod urgent sunt aplicate atele de
imobilizare. Imobilizările provizorii ale focarelor fracturate sunt acte terapeutice,
prin care se menține reducerea în ax a fragmentelor fracturate (la locul accidentului
nu se insistă și nici nu se poate realiza și verifica o reducere anatomică).
Sarcina 2: Imobilizarea de urgență corectă presupune cuprinderea atât a zonei
fracturate cât și a articulațiilor vecine fixate în poziții de relaxare.
112
În figurile 4.1 și 4.2 se prezintă modalitățile de imobilizare a membrelor, în
totalitate, atunci când un membru conține mai multe focare fracturate. După cum se
vede, aceste imobilizări sunt suficiente doar atunci când cuprind și articulațiile
proximale focarelor de fracturi, pentru membrul superior imobilizarea umărului, iar
pentru membru inferior a șoldului și bazinului
Fracturile membrului superior pot afecta oricare dintre cele trei oase ale
brațului și antebrațului: ulna, radiusul sau humerusul.
Fig. 4.1. Imobilizare membrului superior în caz de fracturi multiple.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale acestor fracturi este încercarea de
sprijinire în membrul superior, în cazul căderilor accidentale. Tratamentul fracturilor
membrului superior depinde de locul.
În continuare vom expune alte câteva mijloace de imobilizare a membrului
superior în totalitatea sa. Imobilizarea cu fașă simplă Desault (figura 4.2) este o
tehnică ce se execută în mai mulți timpi. În primul timp se trag fășii calcularea în
jurul toracelui. În timpul doi se completează imobilizarea cu circulare, fixând brațul
la torace. În timpul al treilea se completează imobilizarea brațului la torace cu fixarea
și a antebrațului prin ture de fașă ce se trec peste umăr.
113
Fig. 4.2. Imobilizare membrului superior de tip Desault.
Cu basma dreptunghiulară este o altă metodă practică de imobilizare a
membrului superior la torace, fie direct, fie ca un mijloc suplimentar după ce s-a
așezat și o atelă de imobilizare. Modalitatea de aplicare: în primul rând, basmaua
dreptunghiulară (pânză de 70 cm lungime și lată de 60 cm) se îndoaie pe una din
diagonalele sale. Rezulta astfel, că se obțin două suprafețe triunghiulare. Se aplică
apoi pânza pe fața anterioară a toracelor bolnavului, având colțurile apropiate așezate
la nivelul sternului. Marginea liberă, diagonală, coborâtă mult sub nivelul
antebrațului se îndoaie, cuprinzând ca într-un jgheab antebrațul. Se leagă apoi la
spate colțurile acestei margini răsfrânte și se unesc aceste colturi, prin benzi de fașă,
cu cele rămase anterior la nivelul sternului.
Combatem cu toată convingerea utilizarea atelelor de scândură sau alte planuri

dure similare în tehnica imobilizării. Aceste atele, pe lângă faptul că sunt mijloace
insuficiente de imobilizare (nu cuprind articulațiile vecine focarului fracturat), devin
114
chiar novice, întrucât nu se mulează pe forma regiunii. Fractura fiind astfel
imobilizată, unul din fragmente basculând pe capătul atelei prea scurte, poate perfora
tegumentele, transformând o fractură închisă în una deschisă .
În lipsa atelelor Cramer se preferă: fișe din carton mai gros (indicat la copii),
care se pot fixa pe articulațiile vecine focarului fractural, ca și fișe din plastic
înmuiate în apă călduță și care se întăresc imediat după scoaterea din apă.
În fracturi complicate cu zdrobiri masive se determină compresiuni pe vasele și
nervii din jur (obligativitatea explocării pulsului arterei radiale și a arterei pedoase)
este bine ca întregul membru traumat să fie așezat pe cunoscutele aparate de drenaj
circulator, adăungându-se, după caz, extensii provizorii regionale.
Fig. 4.4. Atelele Cramer pentru imobilizarea membrilor

Figura 4.5. schematizează atela Thomas și Tofilo cu ajutorul cărora se asigură
extensia continuă în timpul transportului. Fracturile din această categorie, de la
nivelul membrului superior, se pot imobiliza pe un aparat de abducție.
Fig. 4.5. Imobilizare cu atele Thomas și Tofilo.

În condiții deosebite, atunci când la locul accidentului lipsește orice mijloc de
imobilizare, oricât de elementar, se poate imobiliza membrul inferior în totalitatea
115
sa, procedând la fixarea lui de membrul sănătos, care îndeplinește astfel rolul de
atelă. În situați similare se poate imobiliza și membrul superior, în totalitate, la
trunchiul traumatizatului (rol de atelă), utilizând haina acestuia.
Încheiem cu adevărul enunțat încă de Hipocrat și anume, că: „dacă fracturile
sunt simple, simplu va fi și tratamentul, cu condiția să se acționeze de urgență”.
Sarcina 3: Se familiarizează cu metodele de administrare a preparatelor
anestezice și analgezice obișnuite în cazul fracturilor costale ce vizează sedarea
durerilor. Nu se va administra morfină pentru că aceasta inhibă centrul respirator și
circulator.
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma acțiunii unui traumatism puternic
asupra osului, conducând la întreruperea continuității acestuia. În funcție de modul
de acțiune a agentului vulnerant și de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe
feluri:
- fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte;
- fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plagă;
- fracturi directe - agentul traumatizant acționează chiar la locul de producere
a fracturii;
- fracturi indirecte - traiectul de fractură apare la o distanță de la locul de
acțiune al agentului vulnerant.
Traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, după mecanismul de
producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi
complete, interesând întreaga circumferință a osului sau incomplete
(parțiale). Pentru recunoașterea unor fracturi sunt doua grupe de semne:
Semne de probabilitate
 durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbată la palpare sau
mobilizare;
 impotență funcțională a membrului afectat;
 deformarea și scurtarea regiunii;
 echimoze tardive;
 tumefacție, edem, creșterea temperaturii locale;
116
Semne de certitudine (semne sigure)
 mobilitate anormala în focar;
 perceperea palpatorie de crepitații osoase;
 netransmiterea mișcărilor distil de focarul de fractură;
 întreruperea evidentă (la inspecție sau palpare) a continuității osoase;
Fracturile se pot însoți de o serie de complicații:
Complicații imediate:
 transformarea unei fracturi închise într-o fractură deschisă;
 lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinătate;
 infectarea focarului de fractura;
Complicații tardive:
 cicatrizarea anormala a plăgii osoase;
 Pseudartroza (întârzierea consolidării fracturii) calusul vicios.
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face cu scopul împiedicării
mișcărilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicațiilor care pot fi
provocate prin mișcarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele
speciale sau cele improvizate, de lungimi si lățimi variabile, în funcție de regiunile
la nivelul cărora se aplica. Pentru a avea siguranță că fractura nu se deplasează nici
longitudinal și nici lateral imobilizarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
articulațiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. Înainte de
imobilizare se efectuează o tracțiune ușoară, nedureroasa a segmentului în ax. Acest
lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se
imobilizează în poziția găsită, după pansarea plăgii de la acel nivel, fără a efectua
reducerea lor prin tracțiune. Atele improvizate: din scândură, crengi de copac...
Se efectuează imobilizarea focarului de fractură costal se va face prin benzi adezive de
leucoplast. Voletul costal mobil va fi imobilizat în urgență tot cu benzi adezive de
leucoplast sau tifon, aplicate circular. În cazul traumatismului deschis al toracelui se
efectuează obturația rapidă a cutiei toracice cu materiale impermeabile sau în lipsa
acestora prin comprese de tifon în strat gros fixate cu benzi de leucoplast, păstrându-se
cea mai riguroasă sterilitate a materialului utilizat.
117
Fracturile:
Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte și mai
rar directe, sediul de predilecție constituindu-le zona medie a claviculei. Poziția în
care trebuie să se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnavă
împins către spate și în sus.
Tipuri de atele speciale (figurile .4. 6- 4.8)
Fig.4.6. Atele pneumatice Fig.4.7. Atele vacuum Fig. 4.8. Imobilizarea

membrului inferior
Fracturile humerusului (brațului) se produc mai frecvent prin traumatism
direct. La imobilizarea fracturii drept atelă putem folosi chiar toracele de care se
fixează segmentul fracturat cu ajutorul unei eșarfe.
Fracturile antebrațului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate.
 Fracturile oaselor mâinii se imobilizează pe fața palmară de la cot la degete
Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru
imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata laterala
externă a membrului inferior și se întinde de deasupra oaselor bazinului până la
călcâi. Atela mai scurta se aplica pe partea interna și se întinde de la regiunea
inghinală până la călcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului
118
imobilizarea se poate realiza folosind o singură atelă trecută prin partea din spate a
membrului din regiunea fesieră până la călcâi.
 Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi făcută cu
orice tip de atelă.
Fractura de rotula se produce prin cădere în genunchi.

 Fracturile costale nu se imobilizează. Excepție fiind situația voletului
costal. Voletul costal este minimum dubla fractura la doua coaste învecinate.
Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel mișcările
segmentelor la acest nivel (figura 4.9). Una dintre cele mai frecvente cauze ale acestor
fracturi este încercarea de sprijinire în membrul superior, în cazul:
o Semnele și simptomele constau în dificultatea respirației, mișcarea
paradoxală a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la
expir când toracele se micșorează fragmentul se deplasează spre exterior), durere,
cianoza.
Fig. 4. 9. Fracturi costale
119
Fracturile la nivelul bazinului. Odată depistată fractura la acest nivel
pacientul rămâne nemișcat, nu se mai permite mobilizarea lui și se ține pe un plan
dur în poziție culcat pe spate.
Obiectivul principal urmărit în cazul pacienților traumatizați consta în
asigurarea tratamentului precoce și corect pentru că acest lucru poate îmbunătăți
semnificativ reabilitarea bolnavului.
Deci principiul fundamental care trebuie să conducă comportamentul nostru
în timpul unei urgențe este: începerea imediată a manevrei de resuscitare excepție,
fiind situația în care se constată existența unei hemoragii masive, situație când se
realizează hemostaza, apoi se vor începe manevrele de resuscitare.
Concluzii:
Se descrie metodele de acordare a primului ajutor până la sosirea brigăzii
de salvare sau a medicului dispensarului întreprinderii; principalele criterii de
depistare a traumei și acțiunile de prim ajutor; cauzele șocului traumatic și
metodele precoce de deșocare a traumatizaților, cauzele principale ale
traumatismului în producție.
Întrebări pentru control:
1. Principiile și procedeele de bază în acordarea primului ajutor?
2. Care sunt particularitățile transportării victimei cu fracturi multiple?
3. Numiți tipurile de atele speciale?
4. Care sunt semnele probabile și de certitudine a fracturilor?
120
PRIMULUI AJUTOR LA ARSURI TERMICE PRIN FLACĂRĂ ȘI
PROFILAXIA LOR
Scopul lucrării: studierea cauzelor de traumatism termic, acordarea primului
ajutor și consolidarea cunoștințelor în domeniul profilaxiei acestor traume.
1. Informație despre arsuri termice. Studierea procedeului de acordare a
primului ajutor unei „victime” cu o arsură termică a ambelor membre superioare și
părții anterioare a cutiei toracice;
2. Cerințele de securitate în timpul stingerii incendiilor; Alegerea modului de
transportare a accidentatului la punctul medical.
Materiale și accesorii; cearceafuri sterile; analgzice; săpun; alcool; tifon

steril; targă; apă rece.
Noțiuni generale
Sarcina 1: Arsurile reprezintă una dintre cele mai grave, epuizante și
mutilante agresiuni pe care le-a cunoscut omul.
Leziunea locala de arsură apare ca rezultat al acțiunii căldurii asupra
țesuturilor.
Căldura devine lezantă pentru țesuturile vii în momentul în care depășește
46°C. Majoritatea factorilor etiologici ai arsurii sunt agenți termici, fizici ce pot
descarcă în țesuturi cantități diferite de energie lezantă într-o unitate de timp: lichide
fierbinți, aburi supraîncălziți, flăcări, gaze inflamabile, solidele, corpuri vâscoase
topite (bitum, ceara) etc. Mai exista și alți factori etiologici ai arsurii care se
supraadaugă acțiunii căldurii.
121
Acțiunea căldurii asupra țesuturilor. Primul element care ia contact cu agentul
vulnerabil este pielea. Modificările instalate la nivelul țesutului constau în:
degradare enzimatica, leziunile, necroze de coagulare, caramelizare a glucidelor,
carbonizare, calcinare.
Profunzimea leziunii locale este direct proporțională cu temperatura agentului
termic, dar și cu timpul în care acesta a acționat. Aceasta înseamnă ca, în aceeași
unitate de timp, diferiți factori etiologici (capabili să descarce diferite cantități de
energie) vor produce leziuni de profunzimi variate. Dar, aceeași profunzime poate fi
rezultatul acțiunii diferiților factori etiologici cu timp de contact diferit.
Flacăra de peste 700-800°C generează energia termica, constantă ca valoare pe
toată durata acțiunii, ducând rapid la transformarea primei bariere de contact
(tegumentul) într-o escarpă. Aceasta, în continuare, se comportă ca un ecran protector
al țesuturilor profunde la acțiunea lezanta a flăcărilor. Flăcările acționează direct asupra
țesuturilor expuse (față, mâini) sau prin aprinderea îmbrăcămintei. Incendiile sunt cele
mai frecvente modalități de apariție a arsurilor prin flacăra.
Substanțele inflamabile vaporizate sau ce se aprind dau naștere la arsuri prin
explozii. Descărcările energetice brutale și foarte intense determină temperaturi de
ordinul a 1200-1800°C, care asociază leziunilor termice arsuri inhalatorii: aceste
accidente, în ciuda faptului că au o durată de acțiune foarte mică, sunt de o gravitate
extremă. Ca particularitate a arsurilor prin explozie este faptul că unda de șoc
fierbinte, cu putere mare de penetrație, poate determina distrugeri instantanee ale
structurilor vii cu care vine în contact, însă fără a aprinde obiectele și îmbrăcămintea.
Cele mai frecvente arsuri sunt produse prin contact cu lichide fierbinți sau substanțe
vâscoase, aderente, ale căror temperaturi de fierbere nu depășesc 100°C, dar care,
îmbibându-se în haine sau/și rămânând aderente pe piele, vor acționa timp îndelungat,
până se vor răci sau vor fi îndepărtate; acestea ne releva ca și temperaturile mai scăzute
pot genera leziuni profunde, direct proporționale cu timpul de contact.
Arsurile prin soluții fierbinți, grupa în care se încadrează leziunile produse de
metale topite, provoacă arsuri profunde, dar bine delimitate și, de cele mai multe ori,
122
limitate ca întindere. In virtutea acestor particularități, atitudinea terapeutica față de
ele este caracteristica, respectiv excizia-grefare precoce (EGP).
Leziunea locală: În funcție de gradul de încărcare (capacitatea termică) și
timpul de contact, temperaturile mai mari de 46°C, acționând asupra țesuturilor vor
determina leziuni caracteristice: leziuni de arsură. Leziunea locală de arsură este
rezultatul acțiunii directe a căldurii și ea, în funcție de parametrii enunțați (tem-
peratura și timpul de contact) determină tulburări variate, unele reversibile, altele
ireversibile, culminând cu necroza de coagulare a proteinelor tisulare, escara post-
combustionala.
În continuare, ca urmare a acțiunii directe și imediate, în țesuturile afectate,
dar mai ales în regiuni vecine,în spațiul peri și subregional, apar modificări indirecte.
Acestea constau în afectarea sistemului capilar și tulburări de dinamica circulatorie,
în apariția de mediatori endogeni, în apariția unor reacții de tip inflamator,
caracteristice arsurilor. Leziunile indirecte se instalează și evoluează în timp. Ele
sunt variabile și influențabile de terapia aplicată, exprimând caracterul dinamic
evolutiv al leziunii locale de arsura. Leziunea locală de arsură a fost schematizată
după zone concentrice de gravitate diferențiată (figura 4.10):
Fig. 4.10. Clasificarea zonelor de necroză

a) zona centrală - necroză de coagulare a tuturor structurilor; b) zona de stază;
c) zona de hiperemie; b și c sunt zone în care modificările pot fi pasagere în
funcție de competența terapeutică.
Aceste zone periferice zonei necrotice (zona de ischemie și de inflamație)
sunt zone dinamice. Persistența stazei timp îndelungat în zona b) înseamnă hipoxie
prelungită, înseamnă aprofundarea leziunii, înseamnă agregarea elementelor
sangvine cu blocarea lumenului vascular cu staza în teritoriul respectiv. Pe de altă
123
parte, edemul este indus și de creșterea permeabilității determinată de citokinele
eliberate din teritoriile arse.
Determinarea suprafeței arse se face raportând suprafața lezata la suprafața
totala tegumentară și exprimarea în procente față de întreg.
Dintre numeroasele "tehnici" de determinare a suprafeței arse, amintim numai
"regula lui 9" descrisa de Wallace. Conform acestui procedeu, suprafața corpului
este împărțita în 11 regiuni, fiecare reprezentând 9% din suprafața totală sau multipli
ai cifrei 9, astfel: cap, gat .. 9%; membre toracice ...9% x 2; membre pelviene ..18%
x 2; trunchi anterior .. 18%; trunchi posterior ..18%; perineu și organe genitale
externe ... 1% Total = 100%
Profunzimea este rezultatul acțiunii directe; în continuare, ea poate fi
influențată de precocitatea și calitatea terapeuticii. Profunzimea reprezintă
parametrul dinamic al leziunii locale. Ea indică grosimea țesutului ars. Se exprimă
în grade de arsură.
Exprimarea cea mai generală (și cea mai largă) împarte arsurile în: parțiale și
totale : în 4 grade de profunzime I-IV (figura 4.11).
Profunzimea dă indicații asupra posibilităților și modalităților de vindecare a
leziunii de arsura.
Primul ajutor accidentaților cu arsuri
Tratamentul arsului este complex. El are în vedere atât leziunea locală, cat și
dereglările induse de aceasta. Ambele aspecte se intercondiționează. Leziunea locală
declanșează dereglările generale, iar acestea influențează evoluția plăgii.
Fig. 4.11. Clasificarea arsurilor după gradul de profunzime a lezării

țesuturilor: a–arsură gradul I; b – arsură de gradul II;
c –arsură de gradul III; d –arsură de gradul IV.
124
Tratamentul arsului începe în momentul accidentului și va fi continuu și
susținut până la vindecare.
Primul ajutor. Primele măsuri vizează scoaterea bolnavului din zona de
acțiune a agentului vulnerant și stingerea flăcărilor care i-au aprins hainele. Legat de
stingere este important de știut că produsele petroliere nu pot fi stinse cu apă. Se vor
utiliza spumante cu conținut de CO2. Dezbrăcarea arsului este necesara numai când
îmbrăcămintea este îmbibată cu lichide iritante sau fierbinți care ar putea agrava
leziunile și suferințele. Pentru leziunile mai puțin intense se poate utiliza apă rece
pentru a scădea gradientul termic al țesuturilor. Dacă pacientul prezintă și alte
traumatisme poate fi necesară oprirea hemoragiei sau aplicarea unei imobilizări.
Acoperit cu cearșafuri sterile după administrarea intravenoasa a unui analgezic, arsul
va fi cît mai rapid transportat în condiții de confort la cea mai apropiata unitate
spitalicească cu un serviciu chirurgical.
Pe perioada transportului se interzice administrarea de lichide sau alimente pe
cale orala.
Tratamentul local de urgenta. Sub anestezie generala se va efectua toaleta
chirurgicala primara ce are ca scop:
- tratamentul local de urgență al arsurii (TCP) recunoaște următoarele
secvențe:
- spălarea cu apă și săpun a întregului segment lezat;
- aseptizarea cu alcool 70°;
- îndepărtarea tuturor flictenelor ca și a conținutului lor;
- aseptizarea din nou cu alcool;
- dacă arsurile sunt de profunzime medie și circulare sau chiar necirculare dar
profunde, pentru a preveni fenomenele ischemice se practică incizii de
decompresiune. Acestea vor interesa tot dermul, vor fi longitudinale în axul
membrelor, vor de compresa fiecare loje și vor începe și se vor termina în țesut
sănătos;
- se va termina cu aplicarea unui pansament steril care să asigure și imobilizarea în
poziție funcțională a membrelor.
125
Transportat în salon unde temperatura trebuie să fie in jur de 30°, cu poziție
elevată a membrelor afectate pentru a favoriza drenajul edemelor - bolnavul va fi
monitorizat și reanimat.
În tratamentul complex al plăgilor și în lupta cu complicațiile infecțioase sunt
de ajutor diverse preparate antibacteriene. Unul din aceste preparate este remediul
BETADINE®, componentul pe bază al căruia îl constituie iodul activ liber.
Forma de livrare:
- Soluția de 10% se livrează în flacoane verzi de masă plastică a câte 30, 120 și
1000 ml (respectiv conținând 3, 12 și 100g de complex combinat al iodului
polivinilpirrolidonă);
- Săpun lichid cu concentrație de 7,5% se livrează în flacoane cafenii de masă
plastică a câte 20g;
- Unguent de 10% se livrează în tuburi a câte 20g; (conține 2g de complex combinat
al iodului cu polivinilpirrolidona);
- Supozitoriile vaginale se livrează a câte 14 în blistere conținând doza de 200mg.
Modul de folosire și dozele soluției ”Betadine”:
În dependență de domeniul de întrebuințare soluția de BETADINE® se
utilizează în formă concentrată – 10%, de asemenea în formă de soluții apoase în
diversă concentrație.
- Prelucrarea plăgilor mici, contuziilor, combustiilor etc – soluție concentrată
(fără diluare).
- În afecțiuni purulente a pielii, acneea vulgară – suprafața se prelucrează cu
un tampon înmuiat în soluție concentrată sau soluție de 5% (1:2).
- Pentru clătirea cavității bucale în stomatite, înainte și după manipulații
stomatologice – soluție 1% (1:10).
Sarcina 3: Se acordă primul ajutor unei „victime” convenționale în auditoriu.
Primele măsuri vizează scoaterea bolnavului din zona de acțiune a agentului
vulnerant și stingerea flăcărilor care i-au aprins hainele. Este important de știut că
produsele petroliere nu pot fi stinse cu apă. Se vor utiliza stingătoare cu CO2.
126
Dezbrăcarea arsului este necesară numai când îmbrăcămintea este îmbibată cu
lichide iritante sau fierbinți care ar putea agrava leziunile și suferințele. Pentru
leziunile mai puțin intense se poate utiliza apa rece pentru a scădea gradientul termic
al țesuturilor. Dacă pacientul prezinta ți alte traumatisme poate fi necesară oprirea
hemoragiei sau aplicarea unei imobilizări. Acoperit cu cearceafuri sterile după
administrarea intravenoasa a unui analgezic, arsul va fi cât mai rapid transportat în
condiții de confort la cea mai apropiata unitate spitaliceasca cu un serviciu
chirurgical.
T.C.U. se va termina cu aplicarea unui pansament steril care să asigure și
imobilizarea în poziție funcțională a membrelor. Primul ajutor în cazul pacienților
care au suferit o arsură. În cazul arsurilor provocate de flacără. Important în aceste
situații este oprirea cât mai rapidă a arderii cu jet de apă. Acest lucru este valabil și
pentru situațiile când flacăra este deja stinsă, deoarece în acest moment arsura se
poate propaga în continuare în profunzime. Se îndepărtează hainele pacientului cu
condiția că acestea să nu fie lipite de piele iar manevra de dezbrăcare să nu producă
distrugeri tisulare. Odată cu dezbrăcarea pacientului se va asigura protecția acestuia
de hipotermie (figura 4.12).
Fig. 4 .12. Membrul inferior accidentat (arsuri termice).

Principiile generale:
 jetul de apă trebuie folosit numai pentru regiunile afectate;
 este interzisă folosirea cremelor, ungventelor, substanțelor uleioase;
127
 se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate,
umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul;
 aseptizarea cu alcool (70°);
 îndepărtarea tuturor flictenelor și a conținutului lor;
 dacă arsurile sunt de profunzime medie și circulare sau chiar necirculare
dar profunde, pentru a preveni fenomenele ischemice se practică incizii de
decompresiune;
 aplicarea unui pansament steril, care va asigura izolarea rănii;
 pe perioada transportului se interzice administrarea de lichide sau alimente.
Prima decizie care se ia în camera de gardă a spitalului la care a fost adus arsul este:
se internează sau se tratează ambulatoriu.
Concluzii:
Se descriu procedeele de acordare a primului ajutor „victimelor” până la
sosirea asistenței medicale urgente; cerințele de securitate în timpul stingerii
incendiilor; tehnica aplicării pansamentului primar unui accidentat la locul
accidentului.

1.Cum se stinge pacientul care arde de flacără?
2.În ce mod se înlătură haina arsă de pe corpul traumatizatului.
3. Denumiți tipurile arsurilor termice?
4. Denumiți localizarile periculoase și gradele de gravitate
a leziunilor termice?
128
LUCRARE PRACTICĂ 4.3
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA ELECTROTRAUME,

PROFILAXIA ACESTUI TRAUMATISM
Scopul lucrării: studierea metodelor primului ajutor traumatizaților în

producție în caz de electrotraume prin cutare și scurt circuit; profilaxia
electrotraumatismului în producție.
1. Noțiuni generale despre electrocutare; acordarea primului ajutor unei
victime, care a suferit în urma unei electrotraume;
2. Studierea procedeului de înlăturare a victimei din zona de traumare;
3. Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor; efectuarea în practică a
primului ajutor unui student („victimă”).
Materiale și accesorii: obiecte electroizolante; clește izolate de tăiat sârmă,

clește izolat plat; tinctură de valeriană; mănuși și încălțăminte de cauciuc dielectrice;
soluție de amoniac.
Sarcina 1: Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii aces-
tuia prin corpul uman sau datorită producerii unui arc electric. Țesuturile interne ale
corpului, umede și sărate, sunt bune conducătoare de electricitate, bariera principală
la trecerea curentului venind din partea pielii. Pielea uscată este un bun izolator și
prezintă o rezistență mai mare spre deosebire de pielea umedă.
129
În cazurile leziunilor de curentul electric, primul ajutor medical la locul
accidentului joacă un rol hotărâtor. Înlăturarea contactului accidentului cu sursa de
curent electric este prima măsură urgentă și obligatorie, de durata acțiunii ei depinde
gravitatea electrotraumatismului. Atingerea de obiectele aflate sub tensiune
provoacă în majoritatea cazurilor o contractare convulsivă a mușchilor și o stare
generală de agitație, care duce la turburări sau chiar stop cardiorespirator. Dacă
accidentatul ține firul electric în mână, degetele lui se strâng atât de puternic, încât
ne vine foarte greu să-l smulgem din mână. De aceea se vor face întreruperi ale
curentului electric prin scoaterea șaltelor, a altor întrerupătoare, tăierea firilor cu
aparatură specială, se vor îndepărta conductoarele electrice de accidentat cu obiecte
izolatoare (păr, scândură, unele unelte de lemn sau plastic).
Firul electric mai poate fi tăiat cu toporul cu o coadă de lemn uscată, sau cu un
instrument cu mânere izolate (clește de tăiat sârmă, clește plat etc.). Firele trebuie tăiate
pe faze, adică fiecare fir aparte, stând pe scânduri uscate, pe o scară de lemn. Ne putem
folosi și de instrumente neizolate, dacă le vom înfășura mânerele într-o bucată de pânză
uscată (figura 4.13).
Fig. 4.13. Primul ajutor la electrocutare

La înlăturarea obiectului conductor de curent sau a firului cu o tensiune de până
la 100 V, cele mai utile sunt un otgon, un băț, o scândură sau un alt obiect uscat, prin
care nu trece curentul electric. Accidentatul poate fi tras de haină, dacă ea este uscată și
nu se atinge de corp – de exemplu de poala hainei sau a paltonului, de guler. Când trage
victima de picioare la o parte, nu ne vom atinge de încălțămintea sau de haina ei fără o
130
izolare sigură a mâinilor, deoarece încălțămintea și hainele pot fi umede și astfel pot
deveni conductoare de curent electric. Pentru a izola mâinile, vom îmbrăca mănuși
dielectrice sau le vom înfășura cu o basma, cu o bucată de postav, vom arunca peste
persoana accidentată un covoraș de cauciuc, un impermeabil sau o stofă uscată. Putem
obține izolarea dacă stăm pe un covoraș de cauciuc, pe o scândură uscată sau pe un
oarecare alt așternut prin care nu trece curentul electric. Se recomandă să operăm cu o
singură mână.
Dacă curentul electric trece în pământ prin victimă și ea strânge convulsiv în
mână elementul conductor de curent, cel mai simplu este să-l izolăm pe accidentat
de pământ, punând sub el o scândură uscată, ridicându-l de pe pământ cu o frânghie
sau trăgându-l de haină.
Când accidentul s-a produs pe liniile electrice de transmisie, care nu pot fi
decuplate de punctele de alimentare, trebuie să producem un scurtcircuit al firilor,
aruncând peste ele un fir electric.
După ce persoana accidentată a fost eliberată de acțiunea curentului, trebuie
scoasă din zona periculoasă.
Asigurându-i victimei securitatea, o aducem la aer, îi desfacem gulerul,
cureaua.
În caz dacă pierde conștiința, electrocutatului i se va da să miroase soluție de
amoniac, i se va stropi fața cu apă rece. Dacă apar vomitări, bolnavul se plasează în
decubitus laberal, ca masele vomitive să nu nimerească în trahee.
Când starea accidentatului se ameliorează și reapare conștiința, i se dă să bea
15-20 picături de tinctură de valeriană și ceai fierbinte, în nici un caz nu i se permite
să se miște, și cu atât mai mult, să-și continue lucrul, complicațiile grave fiind încă
posibile.
Datorită acestor măsuri de reanimare, care uneori se fac timp de 3-4, iar în cazuri
excepționale de 10 ore la rând, electrocutații dese ori revin la viață. Accidentatul trebuie
încălzit și transportat la o instituție curativă.
Se interzice îngroparea accidentatului în pământ „pentru scurgerea curentului
electric”. Corpul omenesc nu este un acumulator, odată întrerupt contractul cu sursa
131
de curent, asemenea manevre sunt inutile și periculoase, întârziind măsurile de
salvare. Ignorarea provoacă răcirea corpului, comprimarea cutiei toracice, ceea ce
dereglează și mai mult funcționarea inimii și a organelor respiratorii, duce la
poluarea arsurilor și plăgilor.
În toate aceste situații, dacă se asociază leziuni complexe: arsuri, luxații,
fracturi ș. a., se vor pansa steril arsurile și plăgile, accidentatul fiind transportat cu
imobilizare provizorie și pansamente provizorii.
Consecințele accidentelor electrice pot fi variate:
- sindroame cardio-vasculare (tulburări de ritm cardiac, colaps, soc etc);
- sindroame respiratorii (insuficienta respiratorie, stop respirator, pneumoto-
rax);
- sindroame neurologice (convulsii, paralizii, tulburări de comportament);
- arsuri (la locurile de intrare/ieșire ale curentului si la nivelul mucoaselor etc.)
Uneori aceste sindroame specifice acțiunii curentului electric asupra
organismului uman pot fi însoțite și de patologie asociată, de obicei traumatica
(fracturi, plăgi).
Primul ajutor în caz de electrocutare
Conduita de urmat în cazul electrocutării este dependentă de mai mulți factori:
1. Vârsta și afecțiunile asociate ale persoanei electrocutate (de ex., copiii au
rezistență la nivelul tegumentului foarte mică și arsurile sunt mai grave, persoanele
în vârsta care au afecțiuni cardiace sunt mult mai expuse sindroamelor cardio -
vasculare);
2. Timpul scurs până când persoana a primit asistența medicală; reanimarea
trebuie întreprinsă cât mai rapid posibil (în primele 5 min);
3. Tensiunea și intensitatea curentului electric; un curent de intensitate mare
produs de tensiuni înalte poate carboniza țesuturile în locurile unde rezistența este
cea mai mare;
4. Gradul de umiditate în mediul înconjurător, acesta fiind un bun conductor
de electricitate.
132
Sarcina 2: Scoaterea celui accidentat de sub acțiunea curentului:
1. Este obligatoriu ca orice manevră de prim ajutor să fie precedată de
întreruperea sursei de curent, nerespectarea acestei cerințe prezentând risc vital
pentru salvator. Când acest lucru este imposibil, victima trebuie îndepărtată cu
ajutorul unui lemn, având grijă să punem sub propriile picioare un obiect uscat.
2. In caz de deconectare, pot fi stinse concomitent și luminile. De aceea,
trebuie luate măsuri pentru a avea alte surse de iluminat: (felinare, făclii, lumânări,
un iluminat de rezervă, felinare cu acumulatoare, etc.) fără să se întârzie din aceasta
cauza deconectarea instalației și masurile de prim ajutor pentru cel accidentat.
3. În cazul în care accidentatul se găsește agățat la o înălțime oarecare,
deconectarea instalației și eliberarea acestuia de sub curent poate să provoace un rău
mai mare decât cel cauzat de curentul electric, de aceea trebuie luate toate măsurile
care să garanteze securitatea celui accidentat în caz de cădere.
În cazul în care deconectarea instalației nu poate fi executată suficient de repede,
atunci trebuie luate măsuri de separare a persoanei accidentate de părțile conducătoare de
curent de care este agățată și anume: pentru separarea celui accidentat de părțile
conductoare de curent sau a conductei electrice de aceasta, trebuie să se facă uz de
o haina, o frânghie uscată sau un băț, sau orice mijloc asemănător neconductor și
uscat; nu se pot întrebuința în aceste cazuri obiecte metalice sau umede; pentru ca
accidentatul să fie separat repede de părțile conductoare de curent, se poate trage de
haina lui, daca este uscata și este depărtată de corp (poalele hainei), evitând în același
timp atingerile de obiectele metalice înconjurătoare și de părțile corpului neacoperite
de haine; persoana care intervine își va pune mănuși sau își va înfășura mâinile cu o
haina uscată; în cazul când nu are asemenea obiecte, își va pune sub picioare un
covor de cauciuc electroizolant, scânduri uscate sau va încălța cizme electroizolante.
Se mai recomandă să se folosească, dacă se poate, numai o singură mână. La
joasa tensiune, când curentul se scurge în pământ prin corpul celui accidentat prin
electrocutare și acesta strânge convulsiv în mâini un conductor, iar rețeaua nu se poate
deconecta urgent, este mai bine ca cel accidentat sa fie izolat față de pământ (de
exemplu împingând sub el scânduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel
133
încât să nu mai atingă solul, pereții sau alte obiecte din imediata apropiere) decât să se
încerce desprinderea mâinilor. Persoana care intervine trebuie să respecte măsurile ce
trebuie luate la atingerea celui accidentat, arătate mai sus. De asemenea, se va avea grijă
ca cel accidentat prin electrocutare să nu sufere alte accidente la luarea acestor măsuri.
În caz de nevoie trebuie tăiate conductoarele de joasa tensiune, cu ajutorul
unui topor cu coadă de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu
o izolație corespunzătoare. Operația trebuie executată cu precauție.
Pe liniile electrice de transport, când scoaterea accidentatului de sub tensiune
printr-una din metodele arătate mai sus nu se poate executa suficient de repede și
fără pericole, trebuie să se recurgă la scurt - cercuit (prin aruncarea unor
conductoare) a tuturor conductoarelor de linie și legarea lor sigură la pământ (după
regulile generale de tehnica securității). In acest caz, trebuie luate măsuri ca bucla
aruncată să nu atingă corpul persoanei care acordă ajutorul.
Sarcina 3 : Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor
Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor este in funcție de starea in care
se afla accidentatul după scoaterea de sub curent.
Dacă pacientul este conștient: se poziționează pe o parte, se învelește cu o
pătură sau cu folia termoizolantă din trusa de prim-ajutor, se pansează steril arsurile
cutanate și se imobilizează fracturile după care se transportă la cea mai apropiată
unitate spitalicească pentru evaluare și continuarea terapiei;
Dacă pacientul este inconștient și prezintă lipsa respirației spontane și a
pulsului la carotide se începe resuscitarea cardio-respiratorie: masaj cardiac extern
și respirație gură la gură (5 compresii pe torace alternativ cu 2 respirații gură la gura),
care nu se va întrerupe până la sosirea unui echipaj dotat cu echipament
corespunzător pentru susținerea funcțiilor vitale (ambulanța de reanimare).
Pulsul se verifică la artera carotidă, fără a presa excesiv (figura 4. 14).
134
Fig. 4. 14. Pulsul se verifică la artera carotidă, fără a presa excesiv
În operația de readucere la viață a acelui accidentat prin electrocutare, care în
aparență este mort, fiecare secundă este prețioasă, de aceea primul ajutor trebuie
efectuat imediat, dacă este posibil chiar la față locului; el va fi transportat în alt loc
numai în cazul când pericolul continuă să amenințe atât pe cel accidentat cât și pe
cel care acordă primul ajutor sau în cazul imposibilității acordării primului ajutor în
timpul transportului.
Dacă pacientul prezintă respirație spontană și puls, se poziționează pe o
parte sau în poziția laterală de securitate și se supraveghează tot timpul activitatea
respiratorie și cardiacă.
Principalele instrucțiuni obligatorii aplicabile la executarea respirației
artificiale:
Înainte de a se proceda la executarea respirației artificiale, este necesar:
1. Să se elibereze imediat accidentatul de părțile de îmbrăcăminte care
împiedică respirația (gulerul de la cămașa, fularul), să se desfacă cureaua de la
pantaloni.
2. Să se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte străine (să se
înlăture protezele dentare dacă există);
Dacă gura accidentatului este încleștată, ea trebuie deschisă, în care scop
mandibula este împinsă în afară; pentru aceasta cel care acordă primul ajutor aplică
cele patru degete de la ambele mâini în spatele colțurilor mandibulei, apoi, prin
apăsarea degetelor mari deasupra mărginii ei, aceasta este împinsă în afară, astfel ca
dinții mandibulei să fie aduși în fața dinților celei superioare. In cazul când în modul
mai sus indicat nu se reușește să se deschidă gura, atunci se va recurge la ajutorul
unei lame metalice sau unei linguri care se va introduce între colțurile gurii și
135
nicidecum în față (căci dinții se pot rupe) și cu precauție se vor descleșta dinții.
(Înainte de a se folosi lama metalica/lingura, se învelește cu un material textil pentru
a proteja dantura. Sunt preferabile de asemenea unelte din lemn.)
Deblocarea căilor respiratorii blocate de baza limbii (figura 4.15).
Fig.4.15. Deblocarea căilor respiratorii blocate de baza limbii.

Respirația artificială va fi executată numai în cazurile în care cel accidentat nu
respiră deloc sau respiră rar, convulsiv, cu sughițuri, ca un muribund, sau dacă
respirația se înrăutățește progresiv.
Executarea respirației artificiale trebuie să fie începută imediat ce accidentatul a
fost scos de sub curent și se continuă până la obținerea rezultatului pozitiv (revenirea la
viață) sau până la apariția semnelor neîndoielnice ale morții reale (a petelor cadaverice
sau a rigidității corpului).
Metode de respirație artificială
Există mai multe metode de respirație artificială (Silvester, Schofer, Howard)
care se aplică de la caz la caz. Însă oricare ar fi metoda, este necesar de a acționa
foarte rapid pentru a realiza primele cinci inspirații forțate pentru a asigura oxigen
creierului, altfel după 5 min fără oxigen, creierul se lezează ireversibil.
Metoda Silvester. Menționam că această metodă este cea mai bună dintre
metodele de respirație artificială prezentate. Pentru aplicarea acesteia, sunt întrebuințați
doi oameni, fiecare stând pe un genunchi de fiecare parte a accidentatului, acționând în
concordanță și după numărătoare. Un al treilea ajutor ține scoasă limba accidentatului.
Se așază accidentatul pe spate, pe un sul de haine ca să se lărgească toracele,
se scoate și se fixează limba afară; operatorul se așază în genunchi la capul
accidentatului iar brațele acestuia se prind de sub încheietura cotului și se apăsa fără
violență pe părțile laterale ale pieptului (expirație), numărând: unu, doi, trei - se
ridică apoi brațele accidentatului în sus și se trag înapoi peste cap (inspirație);
136
numărând: patru, cinci, șase - se vor apăsa din nou brațele accidentatului pe părțile
laterale ale pieptului.
În cazul unei executări corecte a respirației artificiale se aude un sunet (care
seamănă a geamăt) produs de aerul ce trece prin traheea accidentatului, la comprimarea
pieptului și eliberarea lui. Dacă sunetele nu se produc, aceasta înseamnă ca limba a
căzut și împiedică trecerea aerului; în acest caz trebuie să fie scoasă mai mult afară. În
cazul fracturării unei mâini sau unui umăr, metoda Silvester NU trebuie aplicata.
Metoda Schafer. În cazul când respirația artificială trebuie făcută de o singură
persoană. Avantajele ei constau în ușurința aplicării procedeului, deoarece acesta
poate fi ușor însușită.
Accidentatul trebuie așezat cu spatele în sus, cu capul sprijinit pe o mână, cu
fața în lături. Cealaltă mână trebuie întinsă în lungul capului și se va așterne ceva
sub față. Dacă este posibil i se va scoate limba afară; aceasta nu trebuie ținută
deoarece ea va sta singură. Apoi operatorul trebuie să se așeze în genunchi deasupra
accidentatului, cu fața înspre capul acestuia, în așa fel încât șoldurile sale să fie
cuprinse între genunchii persoanei care dă ajutorul. Se aplică apoi palmele pe spatele
accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzându-le lateral cu degetele îndoite,
numărând unu, doi, trei operatorul se apleacă înainte în așa fel ca prin greutatea
corpului său să apese cu mâinile pe coastele accidentatului. Numărând în continuare:
patru, cinci, șase, operatorul se ridică brusc de pe spatele accidentatului, revenind la
poziția de la început, fără a ridica mâinile de pe accidentat.
Howard. Se aplica (în locul metodei Schafer) în cazul în care cel accidentat
are arsuri pe spinare și leziuni la mâini.
Se așază accidentatul pe spate așternând sub locul cu arsuri o batistă sau o pânza
curata și i se întind mâinile în lungul capului. În cazul când mâinile sunt fracturate,
acestea se vor așeza deasupra capului. Limba accidentatului trebuie scoasă afară și
ținută de o a doua persoană. Apoi operatorul se așază în genunchi deasupra persoanei
accidentate, procedând identic ca și la aplicarea metodei Schafer: apasă pe coastele
inferioare (nu pe burtă), numărând la apăsare și la ridicare. Oricare ar fi metoda aplicată,
să se evite apăsările intense pe piept sau pe spate, mai cu seamă în regiunea
137
abdomenului, deoarece poate produce împingerea alimentelor din stomac spre gura,
ceea ce ar putea bloca căile respiratorii. Trebuie evitate mișcările violente ale
accidentatului, (în special metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxații.
Metoda gură-la-gură Este cea mai bună metoda pentru că poate fi folosită
asupra persoanelor de toate vârstele. În plus, oferă o rată mare de succes pentru
salvatorul singur (figura 4.16).
Fig.4.16. Respirație artificială gură-la-gură

Pașii care trebuie urmați sunt următorii:
- verificați gura accidentatului pentru a vă asigura că nu este obstrucționată;
- plasați corpul accidentatului pe spate, astfel încât pieptul sa fie în extensie,
- prindeți mandibula și ridicați-o în sus; această acțiune va debloca căile
respiratorii blocate de baza limbii, care este deseori înghițită de persoana în stare de
inconștiență;
- cu o mână se strâng nările accidentatului. După aceea salvatorul inspiră rapid și
adânc, apoi insufla aerul prin gura accidentatului. Dacă maxilarele sun încleștate, se mai
poate folosi metoda gura –la - nas. Expirația accidentatului trebuie să se producă natural,
la oprirea insuflației.
Dacă e nevoie, respirația artificială trebuie combinată cu masajul cardiac. In
cazul a doi salvatori ritmul este de 10-12 inspirații pe minut - o data la 5 compresii
cardiace; În cazul unui singur salvator, se face o succesiune de 2 inspirații după
fiecare 15 compresii cardiace.
În cazul când accidentatul este copil, ritmul de respirație artificiala este de 20
inspirații pe minut, se continuă cu succesiunea de 2 inspirații la 15 compresii car-
138
diace până la revenire sau sosirea medicului.
Masajul inimii se execută în felul următor: persoana care acordă primul
ajutor pune mâna sa dreaptă pe regiunea inimii accidentatului, având degetele
îndreptate în direcția capului acestuia și mâna stânga peste mâna dreapta și apasă
uniform, cu mâinile îndreptate, în ritmul bătăilor inimii (la un om sănătos 70-80 pe
minut, sau pentru comoditate la fiecare secundă, după ceas) face cu podul palmei
20-30 apăsări slabe pe coastele de deasupra inimii (figura 4.17).
Fig.4.17. Masajul inimii.

Datorită acestor măsuri de reanimare, care uneori se fac timp de 3-4 ore, iar
în cazuri excepționale de 10 ore la rând, electrocutații dese ori revin la viață.
Accidentatul trebuie încălzit și transportat la o instituție curativă.
Concluzii:
Se analizează criteriile de depistare a traumei electrice; respectarea cerințelor
de securitate și conduita în timpul acordării primului ajutor accidentatului.
Metodele principale de acordare a primului ajutor până la sosirea medicului
în caz de electrocutare și aplicarea practică a metodelor și procedeelor de prim ajutor
în caz de stop cardiac și respirator.
1. Ordinea acordării primul ajutor în caz de electrocutare?
2. Metodele folosite in acordarea primul ajutor?
3. Simptomele clinice de stop cardiac și respirator?
4. Metodele obligatorii ce se aplică la executarea respirației artificiale și
masajul indirect cardiac?
139
PRIMULUI AJUTOR LA ARSURI ȘI INTOXICĂRI CU SUBSTANȚIE
CHIMICE
Scopul lucrării: studierea metodelor de acordare a primului ajutor în caz de
contact cu substanțele chimice toxice și intoxicații cu ele; profilaxia intoxicațiilor
chimice.
1. Arsuri chimice; studierea procedeului de spălare și inactivare a substanței
chimice toxice la locul de traumatizare;
2. Metodele de acordarea primului a ajutor până la sosirea brigăzii de salvare;
efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime” la locul accidentului.
Materiale și accesorii: petrol lampant, benzină, alcool (40%), bandaj steril,

antidoți specifici.
Sarcina 1: Arsurile chimice sunt provocate de substanțe chimice capabile să
determine leziuni similare celor provocate de arsurile termice, adică să inducă
necroze de coagulare a proteinelor tisulare cu mențiunea în afara căldurii degajate
cu supraadăugarea altor mecanisme lezionale în patogenia arsurii chimice. Dintre
acestea amintim:
- acțiunea necrotică determinată de substanțele chimice care disociază și
eliberează ioni H+, sau radicali OH în cantități incomparabile cu procesele tisulare;
- acțiunea brutală de deshidratare, pe care o exercită substanța chimică
(acizii) asupra țesuturilor cu care a venit în contact;
- acțiunea de saponificare a grăsimilor (bazele);
140
- fenomenele de intoxicare sistemică (leziuni hepatice și renale) provocate în
special de acizii organici în urma absorbției la nivelul leziunii locale.
Dat fiind că agentul chimic formează cu proteinele tisulare proteinați activi ce
continuă să fie activi și să lezeze în continuare până la îndepărtare sau epuizare, spre
deosebire de arsurile termice, cele chimice se aprofundează. În practică, arsurile
chimice se împart în arsuri provocate de:
- acizi și derivații lor;
- baze și derivații lor;
- substanțe antiseptice corozive (derivați ai acidului carbon, fenoli și crezoli);
- substanțe medicamentoase fotosensibilizante (meladinina);
- gaze de luptă iritante și vezicante s.a.
Clinica arsurilor chimice
1. Arsurile provocate de acizi minerali (H2SO4, HCl, H2NO3) se caracterizează
prin escare uscate și carionate de culori diferite ce trădează agentul cauzal.
2. Acizii organici (slabi) dau leziuni mai torpide, cu escare moi, de culori
palide. Resorbția acestora este însoțită de intoxicația sistemică cu insuficiență renală
și hepatică.
3. Arsurile provocate de hidroxizii alcalini dau naștere la escare umede ce
rapid se lichefiază, dar se elimină lent și incomplet. În funcție de concentrația
substanței, culoarea escarelor variază de la cenușiu la negru.
4. O serie de particularități deosebite au arsurile provocate de fosforul alb. Acesta
în contact cu aerul "se aprinde", degajând nivele înalte de energie termică. In plus, are o
liposolubilitate remarcabila, pătrunde profund în țesuturi. În contact cu apa, o disociază cu
formare de pentoxid de fosfor și, în continuare, acid fosforic.
Fenomenele generale sunt grave: insuficiență hepatică, hipoproteinemie, hematurie
și oligurie, hipocalcemie. Bolnavul acuză dureri și nimic nu este vizibil. Sulfatul de cupru
este un mijloc de detectare (compusul rezultat - fosfura de cupru - este neagra, deci,
vizibilă) și nu se neutralizează. Soluția terapeutică salvatoare este excizia țesuturilor
afectate cu grefare ulterioară.
141
Rare, dar foarte grave. Acidul fluorhidric este folosit în industria sticlei, a
materialelor plastice și a vopselelor. Lichid fumant (iritant respirator) și foarte coroziv
în contact cu pielea. Are foarte mari afinități pentru calciu și magneziu. Pătruns în
organism pe diferite căi: inhalat sau în contact cu pielea prin elemente enzimatice,
determină hipocoagulabilitate și hipocalcemie. Fluorul este un puternic calciopriv.
Clinic, leziunea locală, necroza de coagulare seamănă ca aspect cu arsura prin
lichid fierbinte. Tegumentul lezat alb mat este foarte exprimat și în timp se poate
flicteniza. După excizia flictenei, la 24 ore dermul restant se transforma într-o escară
brun-negricioasa. Dacă și escara se excizează după alte 24 ore datorită aprofundării
continue, constatam același aspect. În acest proces de necroză continuă pot fi prinse
tendoanele și chiar osul.
Oprirea procesului de necroza are loc după ce întreaga cantitate de ioni de
fluor s-a consumat.
Prezența arsurii cu acid fluorhidric este sesizată de dureri intense, necalmabile
cu antalgice. Ea este un indiciu al aprofundării continue.
Datorita afinității extraordinare a fluorului față de Ca și Mg, spălarea zonei de
contact cu soluțiile acestora, ca și injectarea cu gluconat de calciu sub și perilezional
sau chiar intra arterial sol. 10% - 10 ml permite epuizarea ionului fluor, limitându-i
acțiunea distructivă. Aceste masuri dublate de excizia rapidă și acoperirea amânată
(după stoparea necrozei) cu grefe libere sunt singurele măsuri terapeutice eficiente. In
tratamentul arsurilor chimice (în afara particularităților specifice enunțate) nu există
diferență între principiile de tratament general și local ale arsurilor termice, cu
mențiunea că primul ajutor la locul accidentului poate îndepărta agentul chimic sau
să-i diminueze concentrația. Este vorba de spălarea îndelungată cu jet continuu de apă.
În spital se efectuează tratamentul complex. Prognosticul vital și evolutiv se va
determina ca și la celelalte tipuri de arsuri. Excizia, grefarea precoce este metoda
terapeutică de electie a arsurilor chimice. Vindecarea lor spontană se va face în timp
îndelungat și de regulă cu cheloide.
Gravitatea arsurii chimice depinde de concentrația agentului chimic, de
temperatura lui și, într-o măsură la fel de mare de timpul acordări primului ajutor
142
medical. Sarcina primordială constă în a îndepărta (neutraliza) cât mai repede substanța
agresivă ce a nimerit pe piele.
La acordarea primului ajutor medical în primul rând se vor crea condiții pentru
îndepărtarea cât mai rapidă a agentului chimic, reducerea concentrației rămășiților lui
pe piele, răcirea sectoarelor lezate. Atenuarea tuturor factorilor cu acțiune nefavorabilă,
se obține cel mai bine prin spălarea cu apă curgătoare (cu excepția varului nestins).
Spălarea și neutralizarea sectoarelor arse cu soluții diluate de alcalii sau de
acizi, deseori sunt irealizabile în timpul acordării asistenței urgente la locul
accidentului, deoarece aici prezintă o importanță hotărâtoare factorul timpului. Cu cît
agentul chimic este îndepărtat mai repede, cu atât țesuturile organismului vor fi supuse
mai puțin modificărilor patologice. În timpul necesar pentru căutarea substanțelor
chimice reactive și pregătirea soluției neutralizante, cu ajutorul apei curgătoarei putem
îndepărta cea mai mare parte a agentului chimic, sau în orice caz putem reduce
simțitor concentrația lui, putem micșora temperatura substanței și a țesuturilor
sectorului lezat. Faptul că deseori nu cunoaștem esența chimică a agentului e un alt
motiv, care împiedică utilizarea soluțiilor neutralizante la locul accidentului.
Sarcina 2: Acordarea primului ajutor medical este rațional să facem spălarea
îndelungată cu apă curgătoare. Spălarea, începută imediat după traumatizare, va dura
20-30 min, dacă ajutorul a întârziat – cel puțin 40-60 min, iar la leziunile cu acid
fluorhidric 2-3 ore (figura 4.18).
Fig. 4.18. Arsuri membrului inferior cu substanțe chimice

Dispariția mirosului substanței agresive sau schimbarea culorii hârtiei de
turnesol pusă deasupra arsurii ne dovedește că sectorul lezat a fost spălat îndeajuns.
143
Dacă hainele s-au îmbibat cu o substanța chimică activă, le scoatem cât mai
repede. În unele cazuri însă este rațional la început să le spălăm cu un furtun așezat
sub haină, cu un jet puternic de apă curată. În cazul acesta apa izolează în mare parte
pielea de haina îmbrăcată și reduce concentrația agentului activ. Peste 5-10 min
după începutul spălării haina va fi îndepărtată (se va scoate sau se va tăia) cu
precauție, deoarece mai persista pericolul căpătării unor noi arsuri atât pentru
victimă, cât și pentru persoana care acordă ajutor. După scoaterea hainelor se va
continua spălare.
La spălarea arsurilor provocate de compuși organici de aluminiu (hidrat de
dietil aluminic, trietil aluminic ș. a.) nu vom folosi apă, deoarece aceste substanțe se
inflamează la interacțiunea cu apă. Ele vor fi îndepărtate de pe piele pe cale
mecanică, fiind tratate în continuare cu petrol lampant, benzină, alcool.
Derivații fenolului (fenolul, creozitul), care nu se dizolvă în apă, trebuie
îndepărtați de pe suprafața pielii cu o soluție de alcool 40%.
Trebuie să avem, de asemenea, în vedere că atunci când apa nimerește pe varul
nestins se produce o reacție exotermică, care poate da leziuni termice suplementare.
Varul nestins se recomandă se fie îndepărtat de pe suprafața pielii mecanic, după
care să fie spălat cu ulei de mașină sau cu vaselină lichidă.
Pentru ca salvatorul să nu devina el însuși o victimă trebuie să aibă în vedere
câteva masuri de siguranță:
- se va întrerupe sursa agresiunii;
- se va îndepărta victima din mediu (incendiu) sau din apropierea sursei;
- se va îndepărta victima dintr-o zonă cu risc de explozie;
Primul ajutor în arsurile chimice
1. In cazul arsurilor determinate de substanțe chimice primul ajutor constă în
limitarea contactului substanței chimice cu țesuturile și diminuarea concentrației
substanței. În acest scop:
2. Se îndepărtează rapid hainele îmbibate în substanța nocivă;
144
3. Spălarea suprafeței arse cu jet de apă în aceste situații trebuie să fie de o
durată mai mare, pentru a fi siguri că se îndepărtează orice urma de substanța
cauzatoare.
După spălare minuțioasă a sectorului lezat sau paralel cu spălarea, când a fost
stabilită natura agentului chimic, îl vom neutraliza, deoarece o parte a substanței
agresive pătrunde în piele și în stratul celulo-adipos subcutanat, chiar și atunci când
spălarea se face cu un jet de apă. În acest scop se utilizează la arsurile: cu acizi – o
soluție de hidrocarbonat de natriu 2-3%, cu var – o soluție de zahăr 20% sub formă
de comprese, cu acid fenic – bandaje cu glicerină și lapte de var; cu acid cromic – o
soluție de hiposulfit de natriu 5%, cu sărurile metalelor grele – o soluție de
hidrocarbonat de natriu 4-5%, cu fosfor – bandaje cu o soluție de sulfat de cupru 5%.
După ce a fost efectuată toaleta primară a arsurii chimice cu metodele descrise mai
sus, pe sectorul lezat se aplică un bandaj steril (aseptic).
4. Excepție face arsura cu varul nestins, în care nu se toarnă niciodată apa,
deoarece varul se activează în prezența apei. În acest caz se tamponează doar cu un
tampon uscat și abia după ce varul a fost îndepărtat se poate spală cu apă.
La spălarea arsurilor provocate de compuși organici de aluminiu (hidrat de
dietil aluminic, trietil aluminic ș. a.) nu vom folosi apa, deoarece aceste substanțe se
inflamează la interacțiunea cu apa. Ele vor fi îndepărtate de pe piele pe cale
mecanică, fiind tratate în continuare cu petrol lampant, benzină, alcool.
De reținut! Nu este indicat să se încerce neutralizarea substanței chimice
deoarece în urma reacției de neutralizare se elimină o mare cantitate de căldură care
poate agrava leziunile. Abia după spălarea cu apă se poate eventual încerca aplicarea
antidotului:
În funcție de mărimea leziunii bolnavul care a suportat o arsură chimică a
pielii trebuie în mod obligatoriu trimis la o instituție medicală pentru acordarea
asistenței medicale sau trebuie chemată salvarea la locul accidentului, întrucât pot
evolua fenomene de intoxicație generală accidentatului
145
Concluzii:
Se analizează metodele de acordarea primului ajutor până la sosirea brigăzii
de salvare; cerințele de securitate în timpul acordării primului ajutor victimei în caz
de arsură chimică; criteriul de depistare a agentului chimic și acțiunile de prim ajutor.
1. Care este specificul acordării primului ajutor unei victimei cu arsuri
chimice?
2. Ordinea efectuării ajutorului primar și neutralizării substanțelor chimice?
3. Metodica aplicării pansamentului steril în dependență de regiunea afectată?
4. Care sunt antidoții specifici, ce corespund proprietăților substanței lezante?
146
TRAUMATISMUL PRIN FRIG ȘI METODELE DE PROFILAXIE
Scopul lucrării: studierea metodelor de acordare a primului ajutor în caz de
degerare a organismului și metodele de profilaxie.
1. Acțiunea traumatismul prin frig; particularitățile acordării primului ajutor
persoanelor ce au degerării de diferite localizării;
2. Studierea procedeelor de acordare a primului ajutor în funcție de gradul
degerării; efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime” la locul
accidentului.
3. Măsurile de profilaxie contra leziunilor prin frig; cerințele de securitate în
timpul încălzirii traumatizatului.
Materiale și accesorii: baie cu apă caldă, alcool (70%), tifon aseptic, vată, săpun.
Sarcina 1: Traumatismul prin frig este leziunea provocată de acțiunea
temperaturii joase asupra organismului omului.
Temperatura joasă, spre deosebire de acțiunea agenților termici, nu provoacă
distrugerea celulelor și țesuturilor vii ale organismului, căci proteina, sensibilă la
acțiunea temperaturilor înalte (la temperatura de peste +55oC ea se coagulează), este
mult mai rezistentă la acțiunea temperaturilor joase (vitalitatea ei se restabilește după
o scădere pozitivă a temperatura până la –10 –15oC). Este semnificativ că la
hipotermia mortală structura țesuturilor nu se deosebește de structura celor normale,
în timp ce la arsuri ea se distruge.
147
În funcție de cauzele ce le provoacă, hipotermiile pot fi divizate în două grupe.
Din prima fac parte hipotermiile determinate de condițiile naturale, care
intensifică acțiunea frigului: vântul, umezeala, hainele și încălțămintea inadecvate și
defectate (strâmte), umede etc.
Din grupa a doua – cele determinate de factorii interni, legați de starea
organismului omului: anumite stări fizice și psihice, alimentația, vârsta (copiii și
oamenii în vârstă sunt mai sensibili la temperaturile joase), traumatismele,
hemoragiile, arsurile, intoxicațiile (mai ales cele cu alcool). Afară de ele are o mare
importanță umezeala pielii. Pielea foarte umedă sporește pierderea de căldură a
organismului.
Zăpada „uscată” nu este atât de periculoasă din punctul de vedere al răcirii
generale, ca ceea umedă sau cea ce se topește, care îi răpește corpului o cantitate
mare de căldură. Suferă de traumatismul prin frig oamenii ce se expun un timp
îndelungat acțiunii vântului pe fondul umezelii înalte a aerului și a temperaturii
joase. Omul răcește deosebit de repede când nimerește în apă, el poate îngheța și la
o temperatură relativ înaltă. La temperatura apei de +15 oC omul trăiește cel mult 6
ore, iar la temperatura apei de +1 oC – numai 30 min.
Suferă de acțiunea frigului în primul rând vasele sanguine ale pielii; ele se
îngustează, provocând albirea pielii. Sub acțiunea îndelungată a frigului vasele din
piele se dilată din nou, dar pe un timp scurt (20-30 min), apoi se îngustează pentru
un timp îndelungat.
În clinica hipotermiilor deosebim 2 perioade:
- Perioada prereactivă (până la încălzirea membrelor).
- Perioada reactivă (după încălzirea membrelor – care și prezintă clinica
congelaților).
Perioada pre reactivă se caracterizează prin paliditatea tegumentelor, cu
nuanță cianotică, reci la palpare, scăderea sensibilității tactile și dureroase; lipsa
mișcărilor active în articulațiile membrelor.
Perioada reactivă debutează cu încălzirea membrelor, hiperemia și cianoza
membrelor, apariția durerilor și edemului, apariția flictenelor.
148
Este de menționat că în perioada reactivă precoce diagnosticul este greu de
stabilit.
Pentru perioada reactivă, în dependență de timp deosebim: reactivă precoce
(1-7 zile); reactivă tardivă (> 7 zile)
Schema zonelor de congelații sunt prezentate în figura 4.19.
Fig. 4.19. Zonele de necroză:

1-zona de necroză totală; 2-zona de necrobioză - proceselor degenerative irever-
sibile; 3-zona de necrobioză - proceselor degenerative reversibile; 4-zona
proceselor ascendente de destrucție.
Sarcina 2: La baza acordării primului ajutor medical în cazurile de degerare
se află următoarele principii: oprirea acțiunii prin frig a factorilor mediului ambiant
asupra organismului și ridicării temperaturii până la normă; restabilirea circulației
sangvine în regiunile anatomice lezate de frig; profilaxia și tratamentul
complicațiilor infecțioase locale și generale; crearea unor condiții optime pentru
tratamentul ulterior al accidentaților.
În majoritatea cazurilor, degeră picioarele și mâinile. În aceste cazuri cel mai
potrivit este să efectuăm încălzirea cufundând mînă sau piciorul în baie sau într-un
vas potrivit aceasta (căldare, cratiță, lighean ș. a.). temperatura apei trebuie ridicată
treptat, în decurs de 20-40 min, pornind de la temperatura camerei până la 39-40 oC.
Mâna sau piciorul cufundat se vor spăla minuțios de murdărie cu săpun, iar apoi se
vor masa cu precauție cu mâinile sau cu un burete săpunit de la vârful degetelor spre
centrul. După 30-40 min de la începutul încălzirii și masajului pielii din regiunea
lezată (în afară de sectorul mortificat), ca regulă, ea se înroșește, devine caldă. După
149
aceasta mâna piciorul trebuie scoase din baie, suprafața pielii uscată, tratată cu o
soluție de alcool 70o și bandajată cu un pansament aseptic, termoizolator (cu un strat
gros de vată). Piciorul sau mâna se așază într-o poziție ridicată față de corp.
Este inadmisibilă încălzirea treptată în încăperi rece, fricționarea mâinilor cu
zăpadă, cufundarea lor în apă rece.
La degerarea nasului, obrajilor, pavilionului urechilor, când încălzirea locală
a acestor locuri cu ajutorul băii de apă este dificilă, sectoarele lezate trebuie
fricționate până se înroșesc cu mâna caldă, curată, sau cu o bucată de țesătură moale,
încălzită, apoi se tratează cu alcool (apă de colonie). Fricționările energice și
masajele cu zăpadă sunt periculoase, agravând starea înghețatului prin hemoragii,
hematoame sau leziuni.
Dacă însă trebuie să acordăm bolnavului primul ajutor medical deja în perioada
activă, când au apărut roșeața, edemul și chiar veziculele, măsurile de ajutorare vor fi
cu totul altele. În nici un caz nu vom masa, nu vom fricționa și nu vom încălzi activ
membrele, deoarece aceasta poate provoca leziuni suplementare ale țesuturilor și
vaselor sanguine, agravând starea accidentatului. În astfel de cazuri facem toaleta pielii
cu mare precauție, cu un tampon de tifon, vată sau țesătură moale și ștergem locurile
lezare. Apoi repetăm această procedură cu un tampon muiat în alcool, aplicăm pe
degerătură un pansament uscat, steril, termoizolator și expediem bolnavul la instituția
curativă.
Traumatismul prin frig spre deosebire de toate celelalte traumatisme
(mecanice, termice ș. a.) aproape întotdeauna poate fi evitat, dacă se iau măsurile
respective de profilaxie. Faptul se explică prin aceea că acțiunea frigului aproape
întotdeauna poate fi prevăzută. Afară de aceasta traumatismul prin frig evoluează
relativ încet (este un traumatism cu efect întârziat), fapt ce dă posibilitatea de a lua
la timp măsuri urgente, care ar exclude degerarea.
Sarcina 3: Măsurile de profilaxie contra leziunilor prin frig pot fi divizate în
măsuri colective și individuale.
Din măsurile colective fac parte: munca de educație sanitară; elaborarea
regulilor de securitate tehnică la munca în condițiile temperaturilor joase și controlul
150
respectării lor: asigurare la timp a celor care muncesc pe loc deschis cu haine și
încălțăminte calde, impermeabile, bine ajustate; izolare termică a încăperilor,
izolarea termică a mijloacelor de transport, asigurarea celor ce muncesc la frig cu
mâncare caldă; elaborarea unor grafice raționale de schimb pentru brigăzile ce
muncesc la ger; asigurare condițiilor pentru uscarea îmbrăcămintei și încălțămintei;
examene medicale periodice (cel puțin odată în 5 zile) – pentru evidențiere
simptomelor de degerături etc.).
Primul ajutor medical al degerăturilor.
Specific cazului este atenția deosebită ce trebuie acordată la mobilizarea
hipotermicului. Orice mișcare mai bruscă sau necoordonata poate agrava situația sau
poate duce la stop cardiac. În cazul pacienților aflați în stop cardiac masajul cardiac
este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.
Reîncălzirea hipotermicilor se face lent, 10 oC/oră. Din acest motiv
resuscitarea acestor pacienți este de durată mai lungă, până la atingerea temperaturii
normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi folosită decât după ce temperatura
corpului este peste 30oC.
Metode cunoscute și folosite pentru reîncălzire sunt:
- reîncălzire externa pasiva, constă din învelirea pacientului cu pături și păstrarea
lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncălzire se folosește pentru pacienții cu
hipotermii ușoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 oC.
- reîncălzirea externa activa, se efectuează prin imersia totală a pacientului în baie
cu apă încălzită la 40oC sau prin folosirea de pături încălzite sau pungi cu apă
caldă. Această tehnică este potrivită pentru pacienții aflați în hipotermie medie cu
o temperatura centrala până la 31o C sau cel mult 30oC. Imulsia în apă calda se
folosește atunci când dorim să reîncălzim pacientul rapid, acest lucru fiind
aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
- reîncălzirea activa centrală - folosite în unități spitalicești.
Tratamentul este profilactic și curativ.
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse la frig cu risc de a degera consta
în : interzicerea fumatului, consumului de alcool, exerciții de mișcare, utilizarea de
151
îmbrăcăminte și încălțăminte potrivita, alimentație bogată în vitamine, grăsimi și
hidrocarbonați, servirea a cel puțin unei mese calde timp de 24 ore. Extremitățile expuse
riscului degerării vor fi spălate și uscate bine, apoi unse cu un strat protector de ulei.
Tratamentul curativ. Victima va fi scoasă de sub acțiunea frigului și va fi
introdusă într-un loc adăpostit. Se înlătură toți factorii care împiedică circulația sângelui
în zonele înghețate (îmbrăcăminte, încălțăminte). Victima va fi încălzită progresiv și
lent în mai multe moduri:
Până la temperatura de 30oC în baie caldă de la 18 la 36oC timp de 30-40 min.
După 30-40 min de la începutul încălzirii și masajului pielii din regiunea lezată (în
afară de sectorul necrotizat), ca regulă, apare o hiperemie a regiunii date și ea devine
caldă. După aceasta suprafața pielii trebuie uscată, tratată cu o soluție de alcool 70o
și bandajată cu un pansament aseptic, termoizolator (cu un strat gros de vată).
Piciorul sau mâna se așază într-o poziție ridicată față de corp. Este inadmisibilă
încălzirea treptată în încăperi reci, fricționarea mâinilor cu zăpadă, cufundarea lor în
apă rece.
La degerarea nasului, obrajilor, pavilionului urechilor, când încălzirea locală
a acestor locuri cu ajutorul băii de apă este dificilă, sectoarele lezate trebuie
frecționate până la hiperemie cu mâna caldă, curată, sau cu o bucată de țesătură
moale, încălzită, apoi se tratează cu alcool (apă de colonie). Frecționările energice
și masajele cu zăpadă sunt periculoase, agravând starea înghețatului prin hemoragii,
hematoame sau leziuni.
În perioada activă, când au apărut hiperemia, edemul și chiar veziculele,
măsurile de prim ajutor vor fi cu totul altele. În nici un caz nu vom masa, nu vom
fricționa și nu vom încălzi activ membrele, deoarece aceasta poate provoca leziuni
suplimentare ale țesuturilor și vaselor sanguine, agravând starea accidentatului. În
astfel de cazuri facem toaleta pielii cu mare precauție, cu un tampon de tifon, vată sau
țesătură moale și ștergem locurile lezare. Apoi repetăm această procedură cu un
tampon muiat în alcool, aplicăm pe degerătură un pansament uscat, steril,
termoizolator și expediem bolnavul la instituția curativă.
152
Concluzii:
Se descriu procedeele și metodele de acordare a primului ajutor la
traumatismul prin frig; cerințele de securitate în timpul încălzirii traumatizatului; se
aplica pansamente aseptice pentru profilaxia și tratamentul infecției locale;
procedeele de creare a condițiilor optime de acordare a primului ajutor și de
tratament al unui pacient cu degerări la membrele superioare; aplicarea unui
pansament steril termoizolator la membru inferior.
1. Clasificarea degerăturilor în funcție de gravitatea leziunilor?
2. Care sunt metodele folosite pentru reîncălzire?
3. Tipurile de tratament cunoscute?
4. Cum influențează hipotermia generală a corpului asupra funcțiilor vitale
fundamentale ale organismului?
153
PRIMULUI AJUTOR LA INSOLAȚII
Scopul lucrării: studierea metodelor de acordare a primului ajutor la arsuri
solare.
1. Studierea metodelor de aplicare a primului ajutor în funcție de suprafața și
profunzimea arsurii solare; criteriul de depistare a arsurilor solare și profunzimea
lor;
2. Procedee de acordare, a primului ajutor în caz de insolații vaste.
Materiale și accesorii: tifon aseptic, vată sterilă, apă de colonie, picături de

valeriană, medicamente antiinflamatoare, aspirină, creme calmante.
Sarcina 1: Arsurile actinice sunt generate de acțiunea razelor ultraviolete
asupra organismului în timpul lucrărilor pe teren deschis (arsuri solare), de unele
procedee medicale (la iradierea cu lampa de cuarț), precum și de iradieri radioactive.
În multe țări europene Ungaria , Polonia , Austria –intensitatea radiației
ultraviolete a depășit de aproape 10 ori nivelul suportat de piele, ajungând la valori
de 8 și 9,4 pe o scară cu 15 trepte (nivelul 10-11este considerat periculos)
În România nivelul actual al radiație ultra violete este de 7 -8, ceea ce nu reprezintă
un motiv de alertă.
Trebuie de știut că nu e bine să stea la soare între ora 11-16!
Arsurile de insolație, mai ales cele vaste, pot provocă dereglarea generală: ridicarea
temperaturii corpului, greață, uneori vomă, diaree, sete, stare de agitație. Arsurile de
154
insolație pot fi prevenite cu ușurință, dacă reducem timpul aflării sub acțiunea
razelor solare sau ocrotind pielea de acțiunea lor directă. La arsura de gradul I primul
ajutor constă în umezirea sectorului ars cu apă de colonie, alcool.
Sarcina 2: În cazurile de arsuri vaste, însoțite de simptome de dereglare
generală, accidentului i se oferă mult de băut, i se dau picături de valeriană, pe
sectoarele lezate se aplică bandaje sterile uscate, el fiind trimis la o instituție
curativă.
Primul ajutor la arsurile provocate de radiația ionizantă constă în înlăturarea
acțiunii continue a iradierii, în crearea unui confort fizic și psihic și expedierea
accidentatului la o instituție curativă.
Tratament .
- pielea arsă nu se mai expune la soare cel puțin 3 - 4 zile;
- nu spargeți veziculele - este risc de infecție - folosiți pansament steril;
- aplicare de comprese umede și reci;
- aspirină – 2-3 comprimate pe zi , paracetamol sau alte medicamente
antiinflamatoare;
- aplicare de creme calmante , hidratante – afte sun;
- rehidratarea este importantă (beți o mare cantitate de lichide - 2- 3 litri pe zi).
1. Cum se examinează traumatizatul cu o arsură solară și radiație ionizată?
2. Cum se prelucrează și dezactivează hainele paciențior cu radiație ionizată
și modul de transportarea lor?
3. Primul ajutor la arsurile provocate de radiația ionizantă?
155
4. LUCRAREA PRACTICA 4.7
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA INTOXICAȚII
CU MONOXID DE CARBON
Scopul lucrării: studierea metodelor de diagnosticare și primul ajutor pre
medical pacienților cu intoxicații.
1. Studierea metodelor de efectuare a primului ajutor pacientului cu intoxicații
(cu oxid de carbon); efectuarea în practică a primului ajutor unui accidentat.
2. Principiile de diagnosticare a acțiunii toxice a oxidului de carbon; acțiunile
urgente de ajutor în caz de intoxicații cu oxid de carbon;
Materiale și accesorii: soluție de libxină, soluție de cofeină, diuretici, soluție

de eufilină, vată sterilă.
Ordinea efectuări lucrării:
Sarcina 1: Intoxicația cu oxid de carbon este provocată de un gaz care nu are
nici culoare, nici miros, se produce din cauza închiderii sistemelor de evacuare a
gazelor din cuptoarele de încălzire, aflării lucrătorilor în încăperi unde funcționează
motoare cu ardere internă, la arderea incompletă a combustibilului. Doza mortală a
concentrației oxidului de carbon în aer este de 0,4%.
Sunt determinate 3 categorii de gravitate a intoxicației:
- ușoară – se manifestă prin tuse ușoară, strănuturi, zgomot în urechi, pierderi de
cunoștință de scurtă durată, pierderi de puteri, dureri acute de cap, amețeli, respirație
accelerată superficială, mărirea tensiunii arteriale;
156
- gravitate medie – în cazul care se dezvoltă dereglări psihice în formă de agitație,
halucinații vizuale sau apatice după ce apar pierderi de cunoștință, mișcări automate
musculare, comă, uneori pe buze apare spumă; greață, respirație – terminală-agonală,
mișcări neadecvate, mărirea tensiunii arteriale, micșorarea temperaturii corpului, des se
dezvoltă starea de comă, ce se caracterizează prin rigiditatea mușchilor tuturor memb-
relor, fața este de culoare roșu-aprins, cianoză distală, insuficiență renală acută.
Sarcina 2: Acordarea ajutorului urgent. Imediat accidentatul se scoate la aer
curat, se aplică termofoare, administrarea oxigenului umed în decurs de câteva ore,
respirației artificiale în caz de necesitate (este interzisă în caz de edem pulmonar).
În caz de dereglare a respirației se administrează soluție de libxină de 1%
subcutan 0,1 – 0,3 ml, 10% soluție de cofeină – 0,3 – 1,0 ml. Mai efectivă este totuși
metoda de baroterapie oxigenată. În caz de colaps se introduce inracutan soluție de
0,1% adrenalină. În caz de edem cerebral se aplică pungi de gheață la cap, puncție
lombară, soluție de eufilină intravenos 2,4%, diuretici. În cazurile de excitație
pacienților se administrează soluție de 2,5% aminazină.
După stabilizarea stării hemodinamicii pacientul este transportat pentru
transfuzie intravenoasă la spitalele de circumscripție.
1. Acțiunile urgente de ajutor în caz de intoxicații cu oxid de carbon;
2. Primul ajutor la intoxicații de monoxid de carbon?
157
C A P I T O L U L 5. COMPARTIMENTUL „SECURITATEA
ACTIVITĂȚII VITALE” ÎN PROIECTELE (TEZELE) DE LICENȚĂ
Scopul compartimentului „Securitatea activității vitale” din proiectele de an
și de licență constă în formarea la studenți a unor deprinderi practice de soluționare
a problemelor legate de crearea condițiilor sănătoase și sigure în producție, protecția
mediului ambiant.
Sarcina principală a candidaților la susținerea proiectului (tezei) de licență rezidă
în analiza condițiilor de muncă și a mediului ambiant la întreprindere și în elaborarea
unor acțiuni care să excludă traumatismul în producție, bolile profesionale, incendii,
poluarea mediului și alte accidente.
Compartimentul “ Securitatea activității vitale “ se execută în volum de 10-12
pag. ale notei explicative și a unei coli de lucrare grafică pentru specialitățile
inginerești.
Conținutul compartimentului îl determină consultantul la acest compartiment,
când îi se remite studentului sarcina de documentare la proiectul (teza) de licență.
5.1. Analiza securității muncii și a stării
mediului ambiant la întreprindere
Candidatul la susținerea proiectului de licență trebuie să manifeste priceperea
de a aprecia securitatea și sănătatea în muncă și ocrotirea mediului înconjurător la
întreprindere și anume:
- cerințele minime pentru activitățile de protecție a lucrătorilor la locul de
muncă și prevenirea riscurilor profesionale;
- organizarea activităților de protecție și prevenire de către angajator;
- activitatea serviciului intern și extern de protecție și prevenire;
- organizarea și funcționarea comitetului pentru securitate și sănătate în muncă;
- organizarea instruirii angajaților în materie de securitate și sănătate în muncă;
- respectarea legislației muncii;
- realizarea măsurilor prevăzute în planul anual de protecție și prevenire;
- organizarea furnizări echipamentelor individuale de lucru și de protecție;
158
- organizarea expertizei tehnice și încercării instalațiilor de cazane și mașinilor de
ridicat;
- profilaxia incendiilor în producție;
- ordinea aprobării plecării transportului auto pe rută;
- sectoarele periculoase din producție;
- securitatea electrică a instalațiilor electrice;
- evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă;
- documentația normativă tehnică referitoare la cercetarea accidentelor;
- respectarea cerințelor protecției mediului ambiant.
- caracteristica sanitaro-igienică a sectoarelor de producție;
- alocarea și folosirea mijloacelor bănești pentru securității muncii și ocrotiții
mediului ambiant;
- existența și organizarea activității cabinetelor „Securitatea și sănătatea în
muncă”;
- organizarea păstrării, evidenței și livrării substanțelor chimice toxice;
- măsuri de protecție a poluării mediului înconjurător.
Trebuie să fie supuse analizei și alte chestiuni ale securității muncii și ocrotirii
mediului ambiant în funcție de caracterul producției și organizarea muncii.
Se cuvine să fie scoase în vileag problemele existente și neajunsurile în
domeniul organizării activității vitale lipsite de pericol în cadrul producției.
O deosebită atenție trebuie să fie acordată analizei traumatismului în producție
(tab. 5.1.).
159
Tabelul 5.1. Indicatorii traumatismului în producție la întreprindere
Anii
Indicatorii Simbolul
1. Efectivul mediu anual de lucrători M
2. Numărul de victime care și-au pierdut
capacitatea de muncă pentru o zi lucrătoare și
mai multe și al celor decedați. T
3. Numărul de victime decedate Ta
4. Numărul de om-zile de incapacitate de
muncă, victimelor care au pierdut capacitatea
de muncă pentru o zi și mai mult (inclusiv cele
decedate), incapacitatea temporară de muncă a C  T  1000
cărora a expirat în anul dării de seamă. f
M
Z
Cg 
5. Indicatorul frecventei traumatismului. M
6. Indicatorul gravității traumatismului Z  1000

Ci 
M
7. Coeficientul incapacității de muncă.
8. Consecințele materiale ale accidentelor, lei. Mat
9. Alocarea mijloacelor bănești, lei Mf
5.2. Compartimentului “Securitatea activității vitale” în proiectele de

licență la specialitățile inginerești
Pe baza analizei stării securității muncii și ocrotirii mediului ambiant
candidații trebuie să elaboreze următoarele acțiuni;
- calculul stabilității longitudinale și transversale a autovehiculelor; al
ventilării și iluminatului încăperilor; punerii de protecție la pământ; protecției clădirilor
și altor construcții contra fulgerelor, al zonelor periculoase, precum și calculul
complexelor sanitare și de trai;
- calculul alimentării cu apă pentru protecția contra incendiilor, necesarul de
stingătoare, echipamentelor de lucru și de protecție individuală;
- elaborarea instrucțiunii cu privire la securitatea și sănătatea în muncă la un
proces tehnologic.
5.2.1. Stabilitatea autovehiculelor în mișcare
Stabilitatea automobilului caracterizează capacitatea lui de a se deplasa pe
pantă fără a se răsturna sau a derapa.
160
Unghiul maxim al pantei, la care automobilul poate staționa frânat fără a se
răsturna, se numește unghiul limită al stabilității statice.
Ughiul maxim al pantei, la care automobilul se deplasează fără a se răsturna,
se numește unghiul critic de stabilitate.
Stabilitatea longitudinală a automobilului. Schema forțelor și momentelor
care acționează asupra unui automobilul pe o pantă longitudinală este prezentată în
figura 5.1. Se consideră că automobilul staționează frânat pe pantă (Ft=0; Fa=0;
Fj=0), deci asupra lui vor acționa numai greutatea de exploatare G și reacțiunile
normale ale drumului Y1 și Y2. Valoarea momentului Mf se neglijează.
Fig.5.1. Forțele care acționează asupra automobilului la deplasarea pe o

pantă longitudinală
Din condiția de echilibrare a automobilului în raport cu axa posibilă de
răsturnare O2 se poate deduce:
∑ 𝑴𝑶𝟐 = 𝑮𝒄𝒐𝒔𝜶𝟏 ∙ 𝒂 − 𝑮𝒔𝒊𝒏𝜶𝟏 ∙ 𝒉 − 𝒀𝟏 ∙ 𝑳 = 𝟎 (5.1)
În саrе a și h - coordonatele: longitudinală și verticală a centrului de greutate
a automobilului;
L-ampatamentul automobilului.
Dacă reacțiunea normală Y1 are valoare pozitivă, roțile din față apasă asupra
drumului și răsturnarea nu este posibilă. De aceea, criteriul de stabilitate
longitudinală este dat de mărimea reacțiunii Y1.
161
Dacă Y1 >0 - stabilitatea este asigurată; în caz când Y1<0 – automobilul se
răstoarnă; la valoarea Y1 =0 - stabilitatea este la limită.
La starea de limită a automobilului, când Y1=0, se determină unghiul limită a
stabilității statice:
𝒂
𝒕𝒈𝜶𝟏 = (5.2)
𝒉
𝒂
Stabilitatea statică este asigurată când 𝒕𝒈𝜶𝟏 ≤
𝒉
La coborâre după pantă răsturnarea poate avea loc în jurul punctului O 1,

deci condiția de stabilitate longitudinal este Y2 ≥0, de unde se obține:
𝑳−𝒂
𝒕𝒈𝜶𝟐 ≤ (5.3)
𝒉
Deoarece centrul de greutate al automobilelor se plasează mai aproape

de puntea din spate în scopul măririi greutății aderente, rezultă că α1<α2, adică
mașina se răstoarnă mai repede la deplasare în pantă, cât la coborâre.
La automobilele existente α1≈α2>60o.
În cazul deplasării automobilului cu remorcă ecuația momentelor față de
punctul O2 pentru determinarea reacțiunii Y 1 considerând că automobilul urcă
panta cu viteză redusă la valoarea constantă Fa =0.
∑ 𝑴𝑶𝟐 = 𝑮𝒄𝒐𝒔𝜶 ∙ 𝒂 − 𝑮𝒔𝒊𝒏𝜶 ∙ 𝒉 − 𝑭𝒕 ∙ 𝒉𝒕 − 𝒀𝟏 ∙ 𝑳 = 𝟎 (5.4)
Condiția limită a stabilității longitudinală (Y1=0) poate fi redată sub forma :
𝑮𝒄𝒐𝒔𝜶 ∙ 𝒂 − 𝑮𝒔𝒊𝒏𝜶 ∙ 𝒉 − 𝑭𝒕 ∙ 𝒉𝒕 = 𝟎 (5.5)
În care ht este înălțimea punctului de remorcare;
Ft- - forța de rezistență la tracțiune a remorcii.
Din relația 5.5 se determină unghiul limită de stabilitate longitudinală:
𝒂 𝑭𝒕 𝒉𝒕
𝒕𝒈𝜶𝒄𝒓 = − (5.6)
𝒉 𝒉 𝑮𝒄𝒐𝒔𝜶
Dacă forța de rezistență a remorcii Ft este paralelă cu suprafața drumului, avem

cosα≈1 și atunci unghiul αcr are valoare:
𝒂 𝑭𝒕 ∙𝒉𝒕
𝒕𝒈𝜶𝒄𝒓 = − (5.7)
𝒉 𝑮∙𝒉
La automobilele moderne, care au centrul de greutate amplasat mai

jos, stabilitatea longitudinală este asigurată și răsturnarea nu este posibilă.
162
Unghiului limită de stabilitate longitudinală a unui automobil cu remorcă se
determină din figura 5.2, considerând Fa=0; Fj=0.
Fig.5.2. Schema forțelor care acționează asupra unui automobil cu remorcă

la determinarea unghiului limită de stabilitate longitudinală
Considerând echilibru automobilului cu remorcă din relația:
[(𝑮∙𝒏+𝑮𝒓 𝒉𝒕 )𝒔𝒊𝒏𝜶+𝑮𝒄𝒐𝒔𝜶∙𝒂]
𝒀𝟐 = (5.8)
𝑳
𝑭𝒎 = (𝑮 + 𝑮𝒓 )𝒔𝒊𝒏𝜶 (5.9)
în care Gr este forța de greutate a remorcii;
𝑭𝒕 ≈ 𝑮𝒓 𝒔𝒊𝒏𝜶 - forța de rezistență a remorcii.
Valoarea maximă a forței motoare a automobilului va fi egală:
Fm ≤ φ ∙Y2 (5.10)
Valoarea unghiului limită de stabilitate longitudinală, la care deplasarea
autotrenului se efectuează fără patinarea roților motoare va fi egal:
𝝋∙𝑮(𝑳−𝒂)
𝒕𝒈𝜶𝒎𝒂𝒙 = (5.11)
𝑮(𝑳−𝝋∙𝒉)+𝑮𝒓 (𝑳−𝝋∙𝒉𝒕 )
Pentru automobilul fără remorcă:

𝝋∙𝑮(𝑳−𝒂) 𝝋∙(𝑳−𝒂)
𝒕𝒈𝜶𝒎𝒂𝒙 = = (5.12)
𝑮(𝑳−𝝋∙𝒉) 𝑳−𝝋∙𝒉
Unghiul limită de stabilitate longitudinală depinde în mare măsură de φ

coeficientul de derapare. Pentru autotrenuri coeficientul de derapare constituie φ
163
=0,3 și atuncea unghiul limită de stabilitate longitudinală va fi în limita de 4...6 o,
pentru automobile φ =0,2 și valoarea unghiul limită va fi de 10...15o.
Automobilele cu toate roțile motoare pot învinge pante fără pierderea
stabilității longitudinale pe drumuri umede și lunecoase valoarea unghiul limită de
stabilitate longitudinală este de αmax=17...19o.
Forța de rezistență la tracțiune a remorcii majorează stabilitatea longitudinală
a automobilului, atunci când punctul de remorcare se află mai jos de axa roților
motoare.
Deplasarea accelerată a automobilului fără remorcă este mai puțin
periculoasă, din punct de vedere al stabilității longitudinale, decât deplasarea
uniformă cu remorcă, la același unghi de înclinare al terenului.
În general, utilizarea vitezelor mici, reducerea greutății specifice la suprafața
drumului, folosirea remorcilor semipurtate influențează negativ la stabilitatea
longitudinală a automobilului.
Stabilitatea transversal а automobilului reprezintă capacitatea acestuia de
a se opune răsturnării laterale sau derapării (alunecării laterale). Pierderea stabilității
laterale este provocată de acțiunea forțelor care acționează asupra lui în planul
transversal. Astfel, la deplasarea cu forța de tracțiune ре о pantă transversală de
unghiul β (pe curba de nivel a pantei), în planul transversal - vertical al
automobilului acționează următoarele forțe: forța de greutate a automobilului,
aplicată în centrul său de masă, care, de regulă, se găsește în planul longitudinal de
simetrie.
Forța centrifugă la deplasarea în viraj Fj, aplicată în centrul de masă are
valoarea:
𝑮 𝑽𝟐 𝑽𝟐
𝑭𝒋 = ∙ =𝒎 (5.13)
𝒈 𝑹 𝑹
în care m- masa automobilului, kg;

V - viteza medie a automobilului în viraj, m/s;
R- raza de viraj a centrului de masă, m (se consideră raza constantă);
Reacțiunile drumului, care sânt reacțiunile normale Ys și Yd, la roțile din stânga
și din dreapta, reacțiunile laterale Zs ; Zd, care se opun derapării automobilului.
164
Analiza stabilității la răsturnarea laterală se face pentru cazul cel mai
defavorabil de deplasare pe panta transversală: virajul automobilului în jurul axei Y-
Y cu viteză maximală.
Stabilitatea la răsturnarea laterală este asigurată, dacă roțile din stânga apasă
asupra drumului, adică dacă reacțiunea Ys care are o valoare pozitivă; de aceea
criteriul stabilității transversale la răsturnare este Ys ≥ 0.
Răsturnarea automobilului poate avea loc în raportul cu punctul O 2 de aplicare
a reacțiunii Yd de la roțile din partea de jos (figura 5.3).
Fig.5.3. Stabilitatea transversală a automobilului:

a,c – vederi din față ale automobilului; b - vedere din spate
Din ecuația de momentelor în raport cu punctul O2 se determină unghiul
limită al pantei pentru stabilitatea statică (Y s=0): ∑ 𝑴𝒐𝟐 = 𝑮 𝒄𝒐𝒔𝜷 ∙ 𝟎, 𝟓𝑩 −
𝑮 𝒔𝒊𝒏𝜷 ∙ 𝒉 = 𝟎 (5.14)
Stabilitatea dinamică la răsturnarea laterală a automobilului se determină după
relația:
∑ 𝑴𝒐𝟐 = 𝑮𝒄𝒐𝒔𝜷 ∙ 𝟎, 𝟓𝑩 − 𝑮 𝒔𝒊𝒏𝜷 ∙ 𝒉 − 𝑭′𝒇 ∙ 𝒉 = 𝟎;
𝟎,𝟓𝑩 𝑭′
𝒇
𝒕𝒈𝜷𝒄𝒓 = 𝒉
− 𝑮𝒄𝒐𝒔𝜷 (5.15)
Constatăm cos β=l și înlocuind F1 j în relația 6.15 unghiul limită se determină

cu relația:
𝟎,𝟓𝑩 𝑽𝟐
𝒕𝒈𝜷𝒄𝒓 = 𝒉
− 𝒈∙𝑹 (6.16)
Viteza limita a autovehiculului în viraj cu înclinare transversală la care începe

răsturnarea laterală se determină din relația 6.16:
165
𝟎,𝟓𝑩−𝒉𝒕𝒈𝜷
𝑽𝒓 = √ 𝒉
∙𝒈∙𝑹 (5.17)
Din relația 5.17 rezultă că prin majorarea unghiului β, se reduce viteza limită
de răsturnare. De aceea, înclinarea transversală cu pantă urcând spre exteriorul
curbei se aplică la construcția drumurilor moderne.
În cazul virajului autovehiculului pe un drum fără înclinare transversal
(β = 0), cu centrul de masă în planul longitudinal de simetrie, viteza limită de
răsturnare se determină după relația:
𝑹
𝑽𝒓 = √𝒈 ∙ 𝑩 ∙
𝟐𝒉
(5.18)
În cazul de față, viteza limită de răsturnare a automobilului este determinată de

raza de viraj și parametri constructivi ai lui.
Stabilitatea automobilului la derapare. Deraparea reprezintă fenomenul
de alunecare laterală a automobilului la acțiunea forțelor transversale. Folosind
figura 6.3 se poate prezenta condiția stabilității dinamice la derapare:
Zs+Zd ≥ G sinβ + Fj (5.19)
Stabilitatea statică la derapare (V=0; Fj=0) este asigurată de condiția:
Zs+Zd ≥ G sinβ (5.20)
Valoarea maxima a sumei reacțiunilor laterale se determină din condiția de
aderență laterală cu drumul care, în poziția de staționare a automobilului, este dată
prin relația:
(Zs+Zd)max = φd (Zs+Zd) = φd G cosβ (5.21)
În care φd este coeficientul de aderență la derapare al sistemului de rulare.
Înlocuind valorile din relația 5.21 în relația 5.20, se obține condiția stabilității la
derapare: tgβ ≤ φd (5.22)
Reiese, că stabilitatea statică la deraparea laterală este asigurată, dacă
tangenta unghiului pantei este mai mica, decât coeficientul de aderență la derapare
φd . Coeficientul de aderență la derapare φd depinde de tipul drumului și de
parametrii constructivi ai sistemului de rulare. Poate fi considerat, cu aproximație:
φd egal cu coeficientul de aderență la tracțiune φ (tab. 5.2).
166
Tabelul 5.2. Valorile medie ale coeficienților de aderență și de
rezistență la rulare
Coeficientul de Coeficientul de rezistență
Felul drumului
aderență la rulare
Drum asfaltat sau 0,70-0,80 0,018-0,020
betonat
Drum pietruit 0.60-0,70 0,020-0,025
Drum de pământ 0,50-0,60 0,025-0,035
Drum de pământ 0,30-0,40 0,050-0,150
după ploaie
Drum nisipos 0,40-0,50 0,100-0,300
Drum cu zăpadă 0,20-0,30 0,030-0,050
Drum cu gheață 0,10-0,20 0,015-0,020
Miriște 0,5-0,7 0,10-0,12
Arătură 0,3-0,5 0,12-0,14
Câmp 0,4-0,6 0,16-0,020
Comparând expresiile 5.14 și 5.22 rezultă următoarele:
- când 0,5B/h>φd - stabilitatea statică transversală este condiționată de
derapare;
- dacă 0,5B/h<φd - stabilitatea statică transversală este condiționată de
răsturnare.
Deraparea laterală a autovehiculului se poate determina după figura 5.3 cu
relația:
Fj∙cosα - G∙sinβ ≤ φd (G cosβ+Fj sinβ) (5.23)
Condiția de rulare fără derapare transversală a automobilului are expresia:
𝑭𝒋 −𝝋𝒅 ∙𝑮
𝒕𝒈𝜷 ≥ (5.24)
𝑮+𝝋𝒅 ∙𝑭𝒋
Dacă virajul se face cu raza constantă la o viteză constantă și ținând seama de

relația 5.23 se obține:
𝑽𝟐
𝑹
−𝝋𝒅 ∙𝒈
𝒕𝒈𝜷 ≥ 𝑽𝟐
(5.25)
𝒈+𝝋𝒅 ∙ 𝑹
Unghiul limită de înclinare transversală a drumului la care începe deraparea

autovehiculului este:
𝑽𝟐
−𝝋𝒅 ∙𝒈
𝑹
𝒕𝒈𝜷 = 𝑽𝟐
(5.26)
𝒈+𝝋𝒅 ∙ 𝑹
167
În cazul deplasării rectilinii a autovehiculului (R = ∞ și Fj = 0) pe un
drum cu înclinare transversală, se obține:
𝒕𝒈𝜷 = −𝝋𝒅 (5.27)
Viteza limită a autovehiculului în viraj pe un drum cu pantă transversală la care
deraparea nu are loc, dar începe, se determină din relația 5.26:
𝒈𝑹(𝝋𝒅 +𝒕𝒈𝜷𝒅 )
𝑽𝒅 = √ (5.28)
𝟏−𝝋𝒅 ∙𝒕𝒈𝜷𝒅
Analizând relația 5.28 se observă, că la majorarea unghiului βd, se mărește și

viteza limită de derapare, iar valoarea tg βd = 1/φd, viteza poate fi oricât de mare
(Vd = ∞) fără ca deraparea să aibă loc.
În cazul virajului pe drum fără înclinare transversală (β=0), viteza limită la care
începe deraparea se calculează cu relația:
𝑽𝒅 = √𝒈 ∙ 𝑹 ∙ 𝝋𝒅 (5.29)
Având în vedere faptul că răsturnarea transversală este mai periculoasă, decât
deraparea, viteza limită de derapare Vd trebuie să fie mai mică, decât viteza limită
de răsturnare, adică deraparea laterală a autovehiculului poate fi înaintea răsturnării
laterale:
𝑹 𝑩
√𝒈 ∙ 𝑹 ∙ 𝝋𝒅 < √𝒈 ∙ 𝑩 ∙ 𝟐𝒉 𝐬𝐚𝐮 𝝋𝒅 < 𝟐𝒉 (5.30)
Condițiile de stabilitate transversală, expuse mai sus, sunt valabile în situația

când la roțile autovehiculului nu acționează forțele tangențiale de tracțiune sau de
frânare. De aceea, în realitate, atât răsturnarea, cât și deraparea transversală a
autovehiculului au loc mai repede, decât valorile obținute în condițiile respective.
Stabilitatea transversală a automobilului este analizată, când patinarea roților
punților se petrece concomitent. Acest fenomen, în practică, are loc foarte rar.
Frecvent patinează numai roțile punților din față sau din spate, de acea se analizează
stabilitatea nu a automobilului, doar numai a unei punți.
Asupra roții motoare acționează forțele: forța verticală G și forța laterală Z,
Momentul motor Mr, de asemenea, reacțiunile X, У și Z.
Reacțiunea sumară este egală:
R' = √𝑿𝟐 + 𝒁𝟐 (5.31)
168
La mișcarea roții fără patinare forța de aderență cu drumul va fi egală:
𝑭𝝋 ≥ √𝑿𝟐 + 𝒁𝟐 ≥ 𝑹 𝚤 𝐬𝐚𝐮 𝒁 ≤ √𝒀𝟐 ∙ 𝝋𝟐 − 𝑿𝟐
La virajul automobilului, roata interioară a punții din spate prima începe a

patina sau a derapa, pentru că asupra ei acționează o forță verticală mai mică, de cât
asupra cei exterioară. Roata motoare, care suportă forța de tracțiune sau de frânare,
mai puțin este rezistentă la derapare, de cât roata condusă. În practică, mai des se
observă deraparea punților din spate.
Pentru asigurarea securității mișcări automobilului este necesar de a micșora
viteza deplasării la viraj, mai ales pe drumuri umede și alunecoase.
Stabilitatea automobilului in viraj. La stabilitatea automobilului influențează
forța laterală, care poate provoca deraparea sau răsturnarea automobilului. La viraj
acesta forță este forța centrifugă. Pentru determinarea ei vom analiză forțele ce
acționează asupra automobilului la viraj (figura 5.4). Pe porțiunea de drum 1-2
automobilul se mișcă liniar, roțile de direcție sunt îndreptate longitudinal
carosabilului (paralel axei automobilului). Pe porțiunea de drum 2-3 automobilul se
mișcă pe linie curbă, având a rază variabilă, iar pe porțiunea 3-4 automobilul se
deplasează pe o traiectorie cu raza R constantă. Pe intervalul 4-5 raza traiectoriei se
mărește, mai departe automobilul trece la mișcare liniară (intervalul 5-6).
Fig.5. 4. Mișcarea automobilului la viraj:
169
γ—unghiul dintre raza de viraj R a centrului masei automobilului și prelungirea
axei punte din spate; θ – unghiul dintre axa longitudinală a automobilului și
vectorul vitezei mijlocului punte din față
La mișcarea automobilului pe curbă cu rază constantă forța centrifugă (în N)

este egală:
𝑭𝒇 = 𝒎 ∙ 𝝎𝟐 ∙ 𝑹 (5.33)
unde ω – viteza unghiulară la viraj, rad/s;
R – distanța de la centrul virajului (punctul O) până la centru de greutate a
automobilului, m.
Având relațiile:
𝑽 𝑹
𝟏
𝑳
𝝎=𝑹 ; 𝑹 = 𝒄𝒐𝒔𝜸 ; 𝑹𝟏 = ≈ 𝑳/𝜭 (5.34)
𝟏 𝒕𝒈𝜭
Pierderea stabilității automobilului are loc la o deplasare drept liniară cu viteza

maxim, când unghiul θ are valoarea mică.
În cazul de față, forța centrifugă la mișcarea pe curbă (R1 = const.) se
determină din relația:
𝒎∙𝑽𝟐 𝒎∙𝑽𝟐 ∙𝜭
𝑭𝒇 = = (5.35)
𝑹𝟏 𝒄𝒐𝒔𝜸 𝑳∙𝒄𝒐𝒔𝜸
Componentele forțelor, care acționează asupra automobilului la viraj:

𝒎∙𝑽𝟐 ∙𝜭
𝑭′𝒇 = 𝑭𝒇 𝒄𝒐𝒔𝜸 = (5.36)
𝑳
𝒎 𝑽∙𝒂∙𝝎𝟐
𝑭𝒛𝟏 = (5.37)
𝑳
Forța centrifugă sumară care acționează la viraj va fi egală:

𝒎∙𝑽𝟐 ∙𝜭+𝑽∙𝒂∙𝝎𝒓
𝑭𝒇𝒔 = 𝑭′𝒇𝟏 + 𝑭′𝒇 = (5.38)
𝑳
La virajul automobilului apare și momentul de inerție al centrului de greutate

proporțional cu accelerația unghiulare și momentul de inerție al automobilului.
Valoarea lui este ne însemnată și la stabilitatea automobilului nu influențează
esențial.
Determinăm viteza limită a automobilului din considerentele răsturnării și
derapării (figura 5.5).
170
Fig.5.5. Schema pentru calcularea parametrilor stabilității transversale a
automobilului:
a - la deplasarea lui cu viteza limită; b - la deplasarea pe unghiul limită de
înclinare.
Sub acțiunea forței centrifugă Ff', automobil poate să se răstoarnă referitor la

axa care trece prin punctele de contact ale pneurilor roților exterioare cu drumul.
Ecuația momentelor față de această axă va fi:
0,5G B - F f′∙h = Ys∙B (5.39)
În momentul răsturnării roțile interioare se desprind de la drum, când Ys =0,
atuncea :
0,5G B = F′f ∙h (5.40)
Înlocuind forța F′f cu valoarea ei din formula 6.35, vom căpăta exprimarea
vitezei limită după condițiile de răsturnare (în м/s).
𝐁∙𝐋∙𝐠 𝐁∙𝐑∙𝐠
𝐕𝟎 = √ =√ (5.41)
𝟐∙𝐡∙𝚹 𝟐∙𝐡
Suma reacțiunilor transversale ale drumul Zs și Zd vor fi egale cu suma forțelor

de aderență ale pneurilor automobilului cu drumul:
𝜭
𝒁𝒔 + 𝒁𝒅 = 𝐆 ∙ 𝝋𝒅 = 𝑭𝒅 = 𝐦𝐕 𝟐 (5.42)
𝑳
171
Unde 𝝋𝒅 - coeficientul transversal de aderență ale pneurilor automobilului cu
drumul.
Se determină valoarea vitezei limită după condițiile de alunecare (în м/s).
𝐋∙𝛗𝐝 ∙𝐠
𝐕𝟎 = √ = √𝐑 ∙ 𝐠 ∙ 𝛗𝐝 (5.43)
𝚹
Determinăm valoarea timpului t, când valoarea forței de centrifugă se va

majora până la momentul de limită periculos, probabil, când conducătorul auto va
roti roțile de direcție cu viteză constantă. Din exprimarea momentului de alunecare:
𝑽𝟐 𝒕+𝑽∙𝒂
𝒎 ∙ 𝝎𝒓 ∙ = 𝑮 ∙ 𝝋𝒅 (5.44)
𝑳
Vom determina valoarea timpului t:

𝑳∙𝒈∙𝝋𝒅
−𝒂
𝑽∙𝝎𝒓
𝒕= (5.45)
𝑽
La mișcare automobilului pe o pantă transversală, pierderea stabilității este

posibilă de la acțiunea componentei transversale ale forței de greutate egală G sinβ
Ecuația momentelor tuturor forțe față de axa, care trece prin punctele de
contact ale pneurilor roților exterioare cu drumul:
Ys∙B+G sinβ∙h=0,5Bg cosβ (5.46)
În timpul răsturnării automobilului reacțiunea Ys =0..
Împărțind partea dreaptă și stângă a formulei 5.46 la valoarea G cosβ vom
determina:
𝑩
𝒕𝒈𝜷 = (5.47)
𝟐𝒉
Unghiul maxim al povârnișului din condiția răsturnării va fi egal:

𝑩
𝜷𝟎 = 𝒂𝒓𝒄𝒕𝒈 (5.48)
𝟐𝒉
Posibilitatea automobilului de a fi rezistent răsturnării, în mare parte depinde

𝑩
de valoarea , numit coeficientul stabilității transversale ηst.
𝟐𝒉
Valorile medie ale acestui coeficient și unghiurile corespunzătoare (grade)

pentru diverse tipuri de automobile sunt:
- autoturisme – coeficientul 0,9...1,2 (40...50°);
172
- autocamioane - coeficientul 0,55...0,80 (30...40°) ;
- autobuze - coeficientul 0,50...0,60 (25...35°).
Unghiul maxim al povârnișului din condiția derapării se determină la
proiectarea tuturor forțe la planul drumului, după cum urmează:
G sinβ = Zs+Zd (5.49)
Din aderența pneurilor cu drumul suma reacțiunilor transversale în momentul
derapării vor fi egale:
Zs+Zd = G cosβ∙φd (5.50)
Unghiul maxim al povârnișului din condiția derapării se determină din relația:
βcr = arctgφd (5.51)
Pentru asigurarea securității deplasări automobilului la curbele cu rază mică
se construiesc viraje, care au o înclinare transversală către centru curbei (profil
transversal cu pantă).
5.2.2. Calculul ventilării încăperilor de producție
În funcție de prezența factorilor nocivi în încăpere (conținut de praf, gaze,
degajare excesivă de căldură etc.) se determină schimbul necesar de aer, se
selectează ventilatorul respectiv și dispozitivul de acționare necesar.
Schimbul de aer (m3/oră) se calculează, folosind formula:
P
W  (5.52)
P0  P1
unde P - cantitatea de praf degajat, mg/oră;

P1 - cantitatea limită admisibilă de praf, mg/m3;
P0 - concentrația de impurități în aerul absorbit în încăpere, mg/m3.
În lipsa factorilor nocivi în aerul din încăpere schimbul de aer se determină pe
baza normelor consumului de aer pentru un lucrător:
Așa, bunăoară, la un volum de aer mal mic de 15-20 m3 pentru un lucrător,
schimbul de aer trebuie să fie egal cu 30 m3/oră. Dacă fiecărei persoană îi revine un
volumul de aer 20-40 m3, schimbul de aer trebuie să fie de cel puțin 20 m3/oră. în
cazul, când volumul încăperii este mai mare de 40 m3 pentru un lucrător, apoi, dacă,
există ventilare naturală, nu se prevede sistem de ventilare mecanică.
173
Schimbul de aer necesar pentru înlăturarea degajărilor de căldură excesive se
calculează cu ajutorul formulei:
Q
Wdeg cal  (5.53)
q (tin  tex )  
unde Q - cantitatea de căldură excesivă, kJ/oră;
q - căldura specifică a aerului, kJ./kg. °C;
tin - temperatura necesara în încăpere, °C;
tex - temperatura aerului din exterior, °C;
γ - densitatea aerului din exterior, kg/m3.
În caz de umiditate excesivă schimbul de aer se determină cu ajutorul
formulei:
Pum
Wum  (5.54)
P0  Pad
unde Pum - cantitatea de umiditate degajată în încăpere (de exemplu, la o fermă
de animale), g/oră;
Pad - cantitatea de umezeală admisă în încăpere, g/m3;
P0 - cantitatea de umezeală în aerul inspirat din exterior, g/m3.
La proiectarea sistemelor de ventilare pot fi folosiți coeficienții de primenire
(schimb) a aerului (v. tab. 5.3).
W=V·K (5.55).
unde W - schimbul de aer, m3/oră;
V – volumul încăperii, m3;
K – coeficientul schimbului de aer, oră-1.
Dacă aerul este saturat cu câteva substanțe nocive, atunci calculul primenirii
aerului se efectuează pentru fiecare substanță aparte, iar pentru calculele în continuare se
alege cea mai mare din valorile obținute.
Cunoscând valoarea schimbului de aer se determină debitul necesar a
ventilatorului cu ajutorul formulei:
L = W / Krez. (5.56)
174
unde Krez - coeficientul de rezervă egal cu 1,1-2,0, el depinde de valoarea
schimbului de aer și caracterul activității de producție.
Tabelul 5.3. Multiplicitatea primenirii (schimbului aerului)
Multiplicitatea
Denumirea secției atelierului de reparații primenirii
aerului, oră-1
Arămărie și radiatoare 3-4
Sudare 4-6
Reparația sistemului de alimentare cu combustibil 4
Forjerie 4-6
Încercarea motoarelor 5-6
Demontare și asamblare 4
Galvanică 6-8
Reparația echipamentului electric 3-4
Calculul ventilării locale se reduce la determinarea schimbului de aer în

locurile unde se degajă factorii nocivi (pulbere abrazivă de la mașinile de ascuțit,
vaporii din băile galvanice, oxid de carbon din vatra forjei și de la posturi de sudat
cu gaze etc.).
Schimbul de aer se calculează cu ajutorul formulei:
Wm = F · V · 3600 (5.57)
unde F - aria suprafețelor neacoperite de la care se degajă factorii nocivi, m2;
V - viteza mișcării aerului poluat, m/s.
Cunoscând schimbul de aer necesar, se selectează ventilatorul și acționarea
respectivă (v. tab. 5.4 și 5.5),
Tabelul 5.4. Caracteristicile tehnice ale ventilatoarelor
Numărul Diametrul Debitul, Puterea
Presiunea Turația, Masa,
ventila- rotorului, mii moto-
totală, Pa min-1
kg
torului mm; m3/oră rului, kW
Centrifuge de tipul Ț 4-70
Nr. 3 300 0,55- 3,3 160-1150 1410- 0,6-1,0 21
Nr. 5 500 1,15-8,3 180- 830 2850 1,0- 1,7 85
Nr. 7 700 4,1-24,0 320-1710 930-1420 2,8-10,0 207
950-1460
Centrifuge de acoperiș de tipul KȚ 3-90
175
Nr. 4 400 2,0-3,2 170 930 0,4 74
Nr. 6 600 6,2 -11,8 380 960 1,5 135
Nr. 8 800 10,0-17,5 270 575 2,2 360
Axiale de tipul Ț 3-0,4
Nr. 4 400 3,6 50 1410 0,6 67
Nr. 5 500 6,0 70 1410 0,6 81
Nr. 8 800 17,0 80 910 1,1 275
Ventilatoarele pot fi centrifuge și axiale. Ele se fabrică:

- de presiune joasă până la l kPa,
- presiune medie până la 3 kPa,
- înaltă presiune până la 12 kPa.
Ventilatoarele centrifuge pot fi selectate pe baza caracteristicilor
aerodinamice nomograme (v. figura 5.6.).
Tabelul 5.5. Caracteristicile tehnice ale ventilatoarelor axiale de tipul VO
Parametrii VO-4 VO-5,6 VO-7
Debitul la presiunea de 20 Pa, mii m3/oră 3,6 5,5 13,0
Diametrul rotorului, mm 400 500 700
Turația, min-1 1450 960 960
Puterea motorului, kW 0,25 0,37 1,1
Diapazonul de reglare a turației 5:1 10:1 8:1
Masa, kg 16 34 55
Dacă este cunoscută valoarea debitului (de exemplu, Q= 1000 m3/oră) și cea
a presiunii (de exemplu P=700 Pa), apoi din punctul «a» de pe axa ordonatelor se
duce o dreaptă orizontală până la intersecția cu linia numărului ventilatorului (de ex.
Nr. 5) în punctul «b». Linia verticală dusă din acest punct se intersectează cu linia
presiunii prestabilite (de exemplu, 700 Pa) în punctul «c», care determină randamen-
tul ventilatorului η = 0,5 și parametrului adimensional A = n · N,
unde n — turația ventilatorului; N — numărul ventilatorului.
4500
În cazul dat A = 4500, iar n   900min 1
5
Calculul sistemului de ventilare naturală se reduce la determinarea ariei totale
a suprafeței secțiunii canalelor de tiraj (m2):
176
W
Ev  (5.58)
V  3600
unde W - schimbul de aer necesar, m3/oră;
V – viteza curentului de aer în canalul de aspirație, m/s.
Viteza curentului de aer (m/s) poate fi calculară cu ajutorul formulei:
h(tin  tex )
V  2.2  (5.59)
273
unde h — înălțimea canalului, m;
tin — temperatura în încăpere, °C;
tex — temperatura din. afara încăperii, °C.
Viteza înlăturării aerului poluat depinde de gradul poluării lui și poate fi
considerată egală cu 0,15- 0,25 m/s, iar la evacuarea gazelor toxice și a umidității
trebuie să fie egală cu 0,90- 1,25 m/s.
În conformitate cu regulile de construcții industriale toate încăperile trebuie
să dispună de ventilație naturală prin ferestruici, suprafața cărora trebuie să fie egală
cu 2-4% din suprafața dușumelei.
177
Fig. 5.6. Nomograma pentru alegerea ventilatorului centrifug.
5.2.3. Calculul iluminării încăperilor de producție
Folosirea iluminării naturale se reduce la determinarea ariei totale a
deschiderilor pentru lumină:
emin  0  S d  K
F 0 
100   0  r
(5.60)
η0 - caracteristica de lumină a ferestrei (tab. 5.7);

Sd - aria suprafeței dușumelei încăperii, m2;
τo - coeficientul general de permeabilitate pentru lumină (tab. 5..8);
178
r - coeficientul care ține cont de sporirea iluminării pe contul reflecției luminii
în caz de iluminare laterală (tab. 5.9);
K – coeficientul care ține cont de întunecarea ferestrelor din partea clădirilor
opuse (K= l,0-1,7).
Tabelul 5.6. Valorile coeficienților de iluminare naturală în funcție de
caracterul lucrărilor efectuate
Dimensiunea Categoria Coeficientul

Caracteristica Iluminarea,
minimă a activității de iluminare
activității vizuale lx.
obiectului, mm vizuale naturală, %
mai puțin de
Precizie superioară 0,15 I 400-500 3,5
Precizie foarte înaltă 0,15-0,30 II 300-1250 2,5
Precizie înaltă, 0,30-0,50 III 200-500 2,0
Precizie medie 0,56-1,00 IV 150-300 1,5
Precizie mică 1,00-5,0 V 100-200 1,0
mai mult de
Precizie foarte mică 5,00 VI 150 0,5
mai mult de
Lucrări cu materiale 5,00 VII 200 0,1
și piese
luminescente în
secțiile de -
prelucrare la cald VIII 30-75 0,1-0,3
Supravegherea
generală a
desfășurării
proceselor de
producție
179
Tabelul 5.7. Valoarea caracteristicii de lumină a ferestrelor
Raportul Valoarea η0 când raportul dintre adâncimea încăperii și
dintre înălțimea marginii superioare a ferestrei față de planul de lucru
lungimea orizontal este
încăperii și
0,5 1,0 1,5 2,0- 3,0 4,0 5,0 6,0
adâncimea ei
4,0 - - 7,0 9,0 12 15 17 20
3,0 9,5 8,5 9,5 11,5 16 10 23 26
2,0 11,5 10,0 11,5 18,0 18 22 26 30
1,5 13,5 11,5 12,5 15,0 20 25 30 35
1,0 16,0 15,0 17,0 19,0 25 55 42 45
0,5 - - 22,0 27,0 43 - - -
Cea mai simplă metodă de calcul al iluminării naturale constă în determinarea

ariei totale a ferestrelor pe baza coeficientului de lumină; el este folosit ca metodă de
control și se calculează cu ajutorul formulei:
F 0    Fd (5.61)
unde Σ F0 - suprafața totală a ferestrelor, m2;

α - coeficientul de lumină;
Fd- suprafața dușumelei,m2.
Numărul de ferestre se calculează cu ajutorul formulei:
  Fd
n (5.62)
f0
unde fo – suprafața unei ferestre, m2;
Ferestrele se curăță și se spală de funigine, praf, etc., de două ori pe an.
Văruirea pereților ameliorează iluminarea naturală.
Calculul iluminării artificiale se reduce la determinarea puterii totale a
instalației de iluminat folosind formula:
P = Fd · Psp, (5.63)
unde Psp - puterea luminoasă specifică, W/m2 ;
180
Tabelul 5.8.. Valoarea coeficientului general de permeabilitate la lumină
Coeficientul τ0 În caz de
Poziția montării
Caracteristica la cercevele de
la cercevele de oțel umplere a
geamurilor
încăperii pe beton armat deschiderii
sau aluminiu
baza condițiilor sau de lemn cu amestec
de poluare a de sticlă și
rechere
rechere
simple
simple
împe-
împe-
duble
duble
aerului beton
armat
Grupa «A»
Încăperi cu de- Verticală 0,4 0,25 0,3 0,5 0,3 0,4 0,3
gajări conside-
rabile de praf, Înclinată 0,3 0,20 0,25 0,4 0,25 0,3 0,2
fum, funingine
(mai mult de 5
mg/rn3)
Grupa «B»
Încăperi cu de- Verticală 0,5 0,35 0,4 0,6 0,4 0,5 0,35
gajări neînsem-
nate de fum, Înclinat 0,4 0.25 0,3 0,5 0,3 0,4 0,25
praf, funingine
(mai puțin de 5
mg/m3)
Tabelul 5.9. Valoarea coeficientului care ia în considerație influența

luminii reflectate în caz de iluminare laterală
Valoarea medie ponderată a Coeficientul «r»
coeficientului de reflecție al pereților, la iluminare în caz de ilumi-
tavanului și dușumelei, Pmed unilaterală nare bilaterală
0,5 4 2,2
0,4 3 1,7
0,3 2 1,2
Remarcă: Pmed = 0,5 - pereții interiori sânt albi. galben-palid său de culoare
palid-roză;
Pmed = 0,4 - pereții interiori sânt de culoare galbenă sau albastră-deschisă;
Pmed = 0,3 - pereții interiori sânt vopsiți în verde sau alte nuanțe întunecate.
181
Tabelul 5.10. Valoarea coeficientului de lumină α
Valoarea coeficientului de
Denumirea încăperii
lumină, α
Secții de sudare, completare, forjerie 0,200—0,250
Secții de defectare, încercare, vopsire 0,250—0,300
Secții de reparație și asamblare a motoarelor
Secții de reparație a sistemului de alimentare cu 0,250—0,350
combustibil
0,300—0,360
Cunoscând puterea totală a instalației de iluminat se poate calcula numărul
necesar de lămpi:
P
n (5.64)
P1
unde P1 - este puterea unei lămpi, W ;
Tabelul 5.11. Dimensiunile ferestrelor folosite în construcții
Înălțimea fere- Lățimea Înălțimea Lățimea ferest-
strei, mm ferestrei, mm ferestrei, mm rei, mm
2100 1555 1425 1555
-//- 1260 -//- 1260
-//- 1060 -//- 1060
-//- 860 -//- 860
-//- 565 -//- 565
1800 1555 1275 1555
-//- 1260 -//- 1260
-//- 1060 -//- 1060
-//- 860 -//- 860
-//- 565 -//- 565
1575 1555
-//- 12160
-//- 1060
-//- 860
-//- 565
182
Tabelul 5.12. Normele aproximative ale consumului specific de energie
electrică pentru iluminatul încăperilor de producție
Denumirile încăperilor de producție Psp, W/m2
Secții de demontare, spălare ;Forjerii, arămării 8
Secții de reparații, asamblate, încercare 10
Reparația echipamentului electric. 12
Reparație a sistemului de alimentare cu combustibil 14
Completare, tâmplărie, și tapițările 11
Secții mecanice și de lăcătușărie. 9
Tabelul 5.13 Parametrii de lumină și cei electrici ai lămpilor cu

incandescență
Tipul și Fluxul Fluxul
Randamentul Randamentul
puterea luminos, luminos,
luminos, Im/W luminos, Im/W
lămpilor, Im Im
W La tensiunea de 127 V La tensiunea de 220 V
V-42 135 9,0 105 7,0
V-25 260 10,4 220 8,8
B-40 490 12,4 400 10,0
BK-40 520 13,0 460 11,5
B-60 820 13,7 715 11,9
BKJ100 1630 16,3 1145 14,5
G-150 2300 15,3 2000 13,3
G-200 3200 16,0 2800 14,0
G-300 4950 16,5 4600 15,4
G-500 9100 18,2 8300 16,6
G-750 14250 18,5 13100 17,5
G 1000 19500 19,5 18500 18,6
183
Tabelul 5.14. Normele de iluminare artificială
Iluminarea, lx
în caz de tuburi în caz de lămpi cu
Denumirile încăperilor luminescente incandescentă
combi- comună combi- comună
nata nată
Secții mecanice și de lăcătușărie 2500 300 2000 150
Secții de asamblare și montare - 300 - 200
Secții de demontare și spălare - 200 - 150
Secții de sculărie, de rectificat șt 3000 300 2000 150
ascuțit Secții de forjerie, termice - 200 - 150
Secții de sudat și de depus prin - 150 - 150
sudare Secții galvanice 2000 300 1500 150
Arămărie - 200 - 150
Remarcă: Iluminarea artificială poate îi comună și combinată (comună și
locală), nu se admită a se folosi numai iluminare locală.
5.2.4. Calculul punerii la pământ pentru
protecția instalațiilor electrice
Instalațiile de legare la pământ de protecție au rolul de a reduce la maximum
tensiunea de atingere și tensiunea de pas, astfel ca mărimea curentului ce poate
străbate corpul omenesc în cazul unui accident de electrocutare, să fie sub valorile
periculoase (50 mA).
Prizele de pământ pot fi:
Naturale, alcătuite din părți metalice introduse în pământ pentru alte scopuri
(conducte apă, canale, conducte gaze, mantale metalice ale rețelei de cabluri
subterane, etc.);
Artificiale, instalate special pentru scopuri de protecție, cu electrozi din țevi
sau profile de oțel și benzi de oțel;
Mixte, compuse din prize naturale completate cu prize artificiale.
Rezistența totală de trecere la pământ a instalației de legare la pământ trebuie
să fie mai mică de 4. Această valoare se obține prin alegerea unui număr de n prize
de pământ verticale, legate între ele cu elemente de platbandă (ce constituie o priză
orizontală cu rezistența de trecere la pământ.
184
Calculul punerii la pământ pentru protecția instalațiilor electrice se efectuează
în următoarea consecutivitate:
1. Se determină rezistența scurgerii curentului printr-o priză la pământ (țeava
sau cornieră de fier), folosind formula empirică:
 4  lp
R p  0.366 lg (5.65)
lp dp
Unde ρ - rezistența specifică a solului, Ohm m; cernoziom 100-200;

argilă 70-80; nisip 400-700;
1p - lungimea prizei de pământ, m (2-3 m);
dp - diametrul prizei la pământ (țevii), m (sau 0,8 din lățimea poliței cornierei,
m);
2. Se‚ determină numărul de prize la pământ:
R p  1
np  (5.66)
Ra  2
unde Ra - rezistența admisibilă a circuitului de punere la pământ, Ohm
(max. 4- 10 Ohm);
η1 - coeficientul de caracter sezonier, egal cu 1,5-1,6 (în Moldova η=1,6);
η2 - coeficientul de ecranare, egal cu 0,5-0,9.
3. Se calculează rezistența tuturor prize de punere la pământ:
Rp
R1p  (5.67)
np  p
unde ηp - coeficientul de folosire a prizei la pământ (0,40-0,95);

4. Se determină lungimea platbandei de conectare, care unește priza la pământ
cu unul din circuite, folosind sudarea:
lp = l,05 · a · np (5.68)
unde a — distanța dintre țevi, m (de obicei 2,5—3 m);
5. Se calculează rezistența platbandei de conectare:

212 p
R p  0.366 lg (5.69)
lp bh
185
unde b - lățimea platbandei, m;
h - distanța de la suprafața solului până la platbandă de conectare, m;
(cel puțin 0,5 m).
6. Se determină rezistenta întregului circuit de punere la pământ:
R1p  R pb
R (5.70)
R1p  R pb
Schema circuitului de punere la pământ de protecție este prezentată în figura 5.7.
Fig. 5.7. Schema circuitului punerii la pământ de protecție a unei instalații

electrice: a - schema de principiu; b - dispozitivul de punere la pământ; l - priza la
pământ; 2 - platbandă de legătură.
Se întocmește pașaportul prizei punerii la pământ.
Pașaportul prizei punerii la pământ
Indicatorii Valoarea
Tipul de sol
Rezistenta specifică a solului, Ohm · m
Materialul prizei
Lungimea prizei, m
Diametral prizei, mm.
Rezistenta prizei, Ohm.
186
5.2.5. Protecției construcțiilor contra fulgerelor
Principiul protecției construcțiilor contra fulgerelor (protejare de trăsnit) se
bazează pe proprietatea descărcărilor electrice în aer de a lovi în cele mai înalte părți
ale clădirilor și instalațiilor.
Trăsnetul este o descărcare electrică, de mii de amperi între nor și pământ,
căutând întotdeauna traseul cel mai scurt de parcurs. Ținând cont de puterea
descărcării este absurd să credem că niște tălpi din piele ne vor proteja de trăsnet,
deoarece, după ce parcurge kilometri în aerul izolator, câțiva milimetri de dielectric
nu vor împiedica drumul său spre pământ.
Se folosesc diferite tipuri de parafulgere alcătuite dintr-un receptor de fulger
I, conductorul electric 4 și priza la pământ 3 (figura 5.8).
Locul receptorului de fulger se selectează, în așa fel, ca zona de protecție să
depășească gabaritele obiectului (clădire, instalație). Dacă acest obiect cu toate
proeminențele, lui nimerește în interiorul conului dublu, apoi înălțimea aleasă a
receptorului de fulger va fi suficientă pentru protecția contra fulgerelor. In caz
contrar trebuie să mărească înălțimea și să se construiască din nou conul dublu sau
să se instaleze parafulgere suplimentare. Parafulgerele și prizele lor la pământ nu
trebuie să fie amplasate la intrările în clădire. Locul prizei la pământ trebuie să fie
îngrădit la o distanță de cel puțin 3m în vederea protecției oamenilor și animalelor
contra tensiunii de pas. Priza la pământ trebuie să se afle la cel puțin 4m de la clădire
sau alt obiectiv protejat. Zonele de protecție ale unui parafulger reprezintă spațiul,
187
în interiorul cărora obiectele sunt protejate cu un anumit grad de siguranță contra
loviturii directe a fulgerelor.
Zonele de protecție se disting de două tipuri:
tip A — în care gradul de protecție este mai mare de 90,5%;
tip B – zona de protecție mai mare de 95%.
Zona de protecție a unui parafulger obișnuit cu o singură tijă în calitate de
receptor de fulgere formează un con circular, al cărui vârf se află la înălțimea ho, iar
ca bază. servește un cerc cu raza ro (v. fig. 5.8).
Formulele pentru calculul zonei ide protecție a unui receptor de fulgere, având
înălțimea h de până la 150 m, sunt prezentate în tab. 5.15.
Fig. 5.8. Schema protecției unei clădiri contra fulgerului:

a — elementele constructive; b — schema de determinare a. zonei de protecție;
l — receptor de fulger (vergea metalică cu lungimea de 2-3 m și diametrul de cel
puțin 100 mm2; 2 — clădirea protejată; 3 — prize la pământ (țevi de oțel cu
lungimea de 2,5-3 m); 4 — conductor electric (cu diametrul de cel puțin 6 mm).
188
Tabelul 5.15. Formulele pentru determinarea
dimensiunilor zonei de protecție
Tipul protecției
Dimensiunea
A B
h0 0,85 · h 0,92 · h
ro (1,1— 0,002h) · h 1,5 · h
 hx   hx 
rx (1,1— 0,002h) ·  h   1,5  h  
 0.85   0.92 
Dacă sânt date dimensiunile obiectului protejat (hx și rx), înălțimea tijei
receptorului de fulger pentru zona de protecție de tip B se calculează cu ajutorul
formulei:
rx  1.63  hx
h (5.67)
1.5
Dacă in receptor de fulger în formă de tijă nu garantează protecția, apoi se
instalează câteva receptoare de fulger, care se conectează între ele cu ajutorul unor
cabluri. Pentru protecția a două sau mai multe clădiri situate nemijlocit una lângă
alta se folosesc receptoare de fulger în formă de antenă sau rețea.
Se prezintă schema de calcul a protecție contra fulgerului.

5.2.6. Calculul alimentării cu apă și necesarului în mijloace pentru stingerea
incendiilor
Stingerea incendiilor reprezintă totalitatea acțiunilor de limitare și de
întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee și mijloace
specifice .
Acțiunea de stingere a incendiului diferă în funcție de tipul materialului:
189
 combustibil (lemn, hârtie);
 inflamabil (benzină);
 gazos (unde sub influența unei flăcări se poate produce o explozie.
Pentru a fi incendiu trebuie să fie simultan o cantitate suficientă de material
combustibil, oxigen (aer) si o sursă de aprindere. În practică, se spune că se
produce un incendiu, atunci când se formează așa numitul triunghi al focului cu
laturi egale.
Pentru stingerea incendiilor se determină consumul de apă (m3/oră) necesar,

folosind formula:
Q = 3,6 q ·Tin · Nin, (5.68)
unde q -- consumul specific de apă (tab. 4.16);
Tin - durata incendiului (se consideră 3 ore);
Nin - numărul de incendii concomitente.
Tabelul 5.16. Consumul de apă pentru stingerea incendiilor din exterior
la întreprinderile, clădirile și instalațiile din sectorul agrar
Gradul de Consumul de apă (l/s) la un volum al clădirii
Categoria
inflamabilitate până la 3 3-5 5-20 20-50 50-200
producției
a clădirilor mii m 3
mii m3
mii m 3
mii m 3
mii m3
D, E I și II 5 5 10 10 15
A, B, C I și II 10 10 15 20 30
D, E III 10 10 15 25 -
C III I 10 15 20 30 -
D, E V și V 10 15 20 30 -
C IV și V 15 20 20 40 -
190
Tabelul 5.17. Normele de mijloace de stingere a incendiilor care se
instalează pe tehnica agricolă.
Cantitatea (numărul), bucăți
Tehnica agricolă
stingătoare hârlețe mături
Tractoare 1 1 -
Combine autopropulsate 1 2 2
Sașeuri cu autopropulsie 1 1 -
Combine suspendate 2 2 -
Secerătoare remorcate - 1 2
Secerătoare suspendate - 1 2
Tabelul 5.18. Normele pentru mijloacele de stingere a incendiilor la
Cantitatea de echipament de stingere

Aria
pânză
suprafeței lăzi (0,3 butoi
Obiectivul de
obiectivu- stingă- m3) cu (200 l)
asbest,
lui, m2 toare hârleț‚ și 2-4
pâslă
(lopată) căldări
(1x2m)
Atelier mecanic 600 1 - 1 1
Atelier de prelucrare
a lemnului 100 1 - 1 -
Moară 300 1 - 4 -
Depozit de cereale,
făină 300 1 2 1 -
Depozit de
îngrășăminte 1 -
minerale 200 2
Depozit de lichide
inflamabile 200 1
Remarcă: Pe teritoriul garajelor, atelierelor de prelucrare a lemnului, ,

spitalelor, brutăriilor trebuie să fie instalate suplimentar panouri cu un complet de
unelte necesare pentru stingerea incendiilor.
5.2.7. Cerințe cu privire la executarea părții grafice a proiectului de
licență
În desenele de asamblare zonele periculoase ale dispozitivelor, utilajelor și ma-
șinilor trebuie să aibă bariere de protecție. Pentru prezentarea construcției barierelor de
191
protecție și părțile componente care se mișcă se recomandă folosirea tăieturilor și
secțiunilor.
Pe schemele de sistematizare tehnologică a atelierelor de reparații, punctelor
de întreținere tehnică a mașinilor și altor încăperi de producție se cuvine să fie
indicată amplasarea echipamentelor de stingere a incedielor , ansamblului sanitar și
de trai (dușuri, dulapuri, vestiare, lavoare), hidranți pentru stingerea incendiilor,
panouri de incendiu, bariere de protecție etc. (figurile 5.9 - 5.11).
Fig. 5.9. Bariera de protecție a unui Fig. 5.10. Protecția axului cardanic
tambur rotativ
Fig. 5.11. Panou de incendiu și mijloace tehnice pentru stingerea incendiilor
192
Fig. 5.12. Marcarea convențională a echipamentului de stingere a incendiilor:
l— stingător cu spumă; 2 — stingător cu bioxid de carbon; 3 — stingător cu pulbere;
4 — panou cu unelte pentru stingerea incendiilor; 5 — robinet pentru stingerea
incendiilor; 6 — hidrant; 7 — duș; 8 — dulap pentru îmbrăcămintea de protecție; 9
— lavoar 10 - WC; 11 — moto-pompă portativă; 12 — automobil pentru pompieri;
13 — cisternă auto pentru pompieri; 14— protecție contra fulgerelor.
Panoul de incendiu va fi utilat cu următoarele mijloace tehnice și unelte:
Panou de incendiu (după tipul construcției) A B C D E F
Dulap pentru materiale P.S.I. 1 1 1 1 1 1
Reducție racord B-C 2 2 - - - -
Rola furtun tip C cu racorduri legate (20m) 2 2 2 6 5 2
Țeavă de refulare tip C 1 1 2 - - 2
Cheie racord ABC 1 1 1 - - 1
Topor-târnăcop P.S.I. 2 2 2 2 2 2
Cange cu coada 2 2 2 2 2 2
Ranga P.S.I. 2 2 2 - - -
Găleată P.S.I. 2 2 2 - 2 2
stingător portativ cu CO2 tip G6 1 1 - - - -
stingător portativ cu pulbere tip P6 1 - 1 - - -
stingător carosabil cu spuma aeromecanica SM 50 1 - - - - -
stingător portativ cu spuma aeromecanica tip SM6 - 1 1 - - -
stingător carosabil cu pulbere tip P50 - 1 - - - -
Stingător carosabil cu CO2 tip G6 - - 1 - - -
Lopata P.S.I. - - - 2 2 2
Lada de nisip - - - 2 - -
Hidrant portativ tip 2B - - - - 1 -
Cheie hidrant
193
În planurile generale ale complexelor, atelierelor mecanice trebuie să fie
indicate obiectivele de sanitari de producție (WC-uri, spălătorii, dușuri etc.) și de
profilaxie anitiincendiară (parafulgere, hidranți, bazine cu apă, etc.).
În desenele tehnice de detaliere trebuie să fie prevăzute măsuri de preîntâmpinare
a leziunilor din cauza tăieturilor mâinilor (tocirea muchiilor ascuțite, scoaterea fațetelor
după prelucrarea mecanică a pieselor).
În coala grafică aparte “Securitatea activității vitale” candidatul trebuie să
prezinte una din următoarele elaborări constructive sau tehnologice:
În domeniul reparației mașinilor:
- un dispozitiv pentru mecanizarea muncii manuale;
- un dispozitiv de blocare a zonelor periculoase;
- schemele ale instalațiilor de epurare a apei reziduale în vederea ocrotirii
mediului ambiant;
- sistematizarea rațională a locului de muncă, luând în considerație cerințele
ergonomice;
- schema punerii de protecție la pământ;
- un dispozitiv pentru epurarea aerului poluat din mediul înconjurător;
- sistemele de iluminat și de ventilare a locurilor de muncă.
În domeniul exploatării tehnice a mașinilor:
- o fișă a rutelor de deplasare nepericuloasă a autovehiculelor (agregatelor);
- schema unei mașini în care se indică zonele periculoase;
- un dispozitiv pentru economisirea materialelor combustibile și lubrefiante;
- schema protecției unei construcției contra fulgerului;
- bariere de protecție a locurilor periculoase ale unei mașini;
- dispozitive de protecție contra incendiilor;
- schemele de calcul ale stabilității autovehiculelor pe pante;
- schema executării lucrărilor de curățirea și spălare a rezervoarelor pentru
produsele petroliere.
În domeniul mecanizării și automatizării sectorului zootehnic:
- schema tehnologică de utilizare a dejecțiilor de grajd;
194
- elaborarea unor acțiuni în vederea ameliorării ventilării încăperilor și
epurării aerului;
- sistematizarea rațională a ansamblului sanitar și de trai;
- dispozitiv pentru protecția cazanelor cu abur;
- schemă tehnologică a lucrărilor în zonele deosebit de periculoase (silozuri
pentru fânaj, colectoare pentru must de băligar, cisternele de capacitate mare etc.);
- sisteme de protecție a fermelor zootehnice contra fulgerelor;
- punerea la pământ de protecție a secției de preparare a nutrețurilor;
- cerințele de securitate la însilozarea nutrețurilor (selectarea locului pentru
tranșee; schema lucrărilor cu tractorul etc.).
Partea grafică a proiectului poate fi executată pe o coală de hârtie de formatul
Al. Este rațional ca aceste elaborări să fie ilustrate cu schițe, desene tehnice, scheme.
195

Securitatea Activităţii Vitale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Securitatea Activităţii Vitale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Ion Lăcustă, dr. în tehnică, prof. univ., academician

SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE

Manualul este recomandat către editare de Comisia Metodică a Senatului

În conformitate cu curriculumul aprobat pentru disciplina dată, în manual sunt

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

ISBN © Ion Lăcustă, Igor Beșleaga, Angela Bîtcă

1.1. Scopul și sarcinile securității și sănătății în muncă

1.2. Sarcinile cursului “Protecția civilă”

1.3. Scopul și sarcinile cursului “Protecția mediului ambiant”

LUCRAREA PRACTICĂ. 1.1.

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII SERVICIULUI DE PROTECȚIE ȘI

Scopul lucrării: studierea modului de constituiri și funcționării serviciului de

Scopul lucrării: consolidarea cunoștințelor teoretice referitoare la evaluarea

1. Instruirea studenților cu privire la folosirea literaturii normative tehnice

Materiale: ; Legea securității și sănătății în muncă ” nr. 186-XVI din 10 iulie

Nr. Estimarea/ eva- Acțiuni planificate

Semnăturile persoanelor care efectuează evaluarea riscurilor

Semnăturile persoanelor care lucrează la locul de muncă

Materiale informative: „Legea securității și sănătății în muncă ” nr. 186-XVI

Scopul lucrării: consolidarea cunoștințelor studenților în domeniul elaborării

1. Principalele cerințe privind elaborarea și implementarea instrucțiunilor în

Materiale informative: documentația normativă-tehnică, informația

Materiale informative: Regulamentul privind modul de cercetare a

Aparate și dispozitive: respiratoare antipraf; materiale filtrante; respiratoare

Fig. 1.1. Respiratoare: a - „Lepestoc”; b - „Astra-2”; c – F-62S; d –

Criteriul de uzare a elementelor filtrante ale respiratoarelor antigaz rezidă în

Tabelul 1.2. Durata aproximativă de serviciu a filtrelor respiratoarelor

Măștile de gaze protejează organele de respirație, pielea feței și ochii contra

Informație, dispozitive: „Reguli generale de apărare împotriva incendiilor

Fig. 1.6. Stingătoare: a – stingător chimic cu spumă OHP-10;

Ordinea efectuării lucrării:

Psihrometrul cu aspirație se distinge prin existența unor canale de aer pentru

Fig. 2.3. Nomograma pentru determinarea umidității relative a aerului pe

Fig. 2.4. Anemometre: a – cu palete; 1 – axul paletelor; 2 – paletele; 3 – contor;

Valoarea Valorile optime

Concluzii și propuneri pe baza analizei materialelor prezentate.

Aparate și instalații: instalație pentru determinarea conținutului de praf în

Sarcina 2: Se studiază construcția și principiul funcționării aparatelor.

Fig. 2.6. Instalația pentru determinarea conținutul de praf și filtre-

Fig. 2.7. Filtru AFA-VP-18: a - element filtrant; b - element în ansamblu cu

Fig. 2.8. Balanțe analitice

Depășirea concentrației limită

Masa filtrului,mg debitul și

Concluziile și propunerile se formulează pe baza rezultatelor lucrării

Aparate și dispozitive: analizor de gaze UG-2 cu, un complet de tuburi de

Fig. 2.9. Efectul de seră

Fig. 2.10. Analizator de gaze UG-2:

Aparate și instalații: diapozitiv pentru măsurarea zgomotelor și vibrațiilor

Pragul senzației de durere este de 130 dbel.

Fig. 2.14. Schema instalației de laborator pentru cercetarea zgomotelor:

Concluzii și propuneri pe baza parametrilor măsurați.

Sarcina 4: Se măsoară vibrațiile la locul de muncă.

Aparate și instalații: instalație pentru cercetarea iluminării artificiale a lo-

Fig. 2.17. Corpurile de iluminat

iluminatului iluminarea laterale

După gradul de protecție corpurile de iluminat pot fi: deschise, acoperite,

De lăcătușerie-mecanice 2500 300 1,5 2000 150 1,3

Măsurarea se începe când poziția comutatorului corespunde valorii de 106 Ix,

Se determină coeficientul de iluminare naturală. Pe baza rezultatelor măsurării

Schimbând cu ajutorul autotransformatorului LATR tensiunea în rețea la o

Aparate, instalații, material: aparat MS-8 sau M-416; megohmmetru de

Pentru protecția contra electrocutării se folosesc: punerea de protecție la