Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Razesi Si Legende. Imagine Si Document - Putna. Ctitorii Ei Și Lumea Lor, București, 2011

    Încărcat de

    Lucian Lefter
    35 vizualizări16 pagini
    Studiu despre problema razesilor in istoriografie si documente.

    Titlu original

    Razesi si legende. Imagine si document - Putna. Ctitorii ei și lumea lor, București, 2011

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PDF sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    Studiu despre problema razesilor in istoriografie si documente.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    35 vizualizări16 pagini

    Razesi Si Legende. Imagine Si Document - Putna. Ctitorii Ei Și Lumea Lor, București, 2011

    Încărcat de

    Lucian Lefter
    Studiu despre problema razesilor in istoriografie si documente.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 16
    RAZESI SI LEGENDE. IMAGINE SI DOCUMENT Lucian-Valeriu LEFTER in vremuri tulburi din sclipiri de spada s-au faurit legende. De pe catafalcul vremii sau inalfat chipuri. S-au nascut povesti de biruinsa sau pieire. Cronicarii de odinioari au scrijelit cu pana, intru amintire, icoane pentru oameni si au ridicat zidiri mai tari decat piatra in mini si suflete. Pe scrierile lui Dimitrie Cantemir, posteritatea cirturdreasca a cladit teorii istorice si sociologice impresionante, uitind adeseori documentul. Poate fi arataté, in acest sens, netemeinica istorie a .tepublicilor {aranesti” mentionate de marele cirturar', S-a spus mai demult, cu referire la ,,republica” de la Campulungul Moldovenese, ca informatia oferita de Cantemir este ,,subreda”, incat ,trebuie pusa la indoiala veracitatea si a celorlalte stiri despre situafia excepionala a locuitorilor cémpulungeni””. Subrezenia unei asemenea teorii a putut fi constatata si pentru ,.republica” din Codrii Tigheciului’, aflata ,,dincolo de Prut la marginile Basarabiei”. Sub auspiciile romantismului secolului al XIX-lea, ideea ,,republicilor {UrZnesti” a cipatat rezonanfa deosebitd si a stat la originea tuturor dezbaterilor ulterioare din jurul problemei proprietatii. Aspectul ideologic a infaigurat aceasta chestiune agrara” intro teorie aflati sub semnul fictiunii istoriografice*, fundamentaté pe unele afirmatii ale lui Dimitrie Cantemir, insd neinfelese in adevaratul context, atunci cind razesii sunt asimilafi fAranilor liberi, in ideea supravietuirii tarzii a unor vestigii sociale arhaice, cu precddere in Vrancea®. Teoria a avut impact si a prins radacini in peisajul istoriografic pana astizi; desi depasita, a fost pistraté cu ,sfinfenie” in noul tratat de istorie al Academiei Romine, unde regisim afirmafii potrivit cArora in secolele XIV-XV erau numeroase satele de itrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere dupa originalul latin de Gh. Guu, introducere de Maria Holban, comentariu istoric de N. Stoicescu, studiu cartografic de Vintilé Mihailescu, indice de Joana Constantinescu, cu o not asupra editiei de D. M. Pippidi, Bucuresti, 1973, p. 301 2 Teodor Balan, Din istoricu! Campulungului Moldovenesc, Bucuresti, 1960, p. 28. 3 Lucian-Valeriu Lefter, Stdpanirea funciard in tinutul Tigheciului. Realitate documentara $i fictiune istoriografica, in vol. Pro Basarabia — repere istorice $i naionale, coord. Mircea-Cristian Ghenghea si Mihai-Bogdan Atanasiu, Iasi, 2007, p. 11-18. * Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 111. 5 Despre aceasta, v. Lucian-Valeriu Lefter, Pe urmele unei fictiuni istoriografice: problema proprietayii funciare in ,Caietele $colii Doctorale”, lasi, 1, 2007, p. 5-34. © HH. Stahl, Contribufii la studiul satelor devalmase roménesti. Vol. 1. Confederatii de ocol, structuri teritoriale si tehnici agricole, Vol. Il. Structura interna a satelor devalmase, Vol. Il. Procesul de aservire feudala a satelor devdélmase. Lucrarea a aparut intre anii 1958 si 1965, apoi a fost reeditata de Paul H. Stahl in 1998. insa prefigurarea acestei opere 0 vedem in 1946: Sociologia satului devéilmas roménesc, 1, Organizarea economicd si juridicd a trupurilor de mosie. 107 tarani liberi, precum in Vrancea, Tigheci si Campulung Moldovenese sau in zona subcarpatica a Tari Roménesti’, ba chiar aflam ca ,,faranii liberi sunt inca numerosi in veacul al XVIl-lea in Tarile Romane extracarpatice”’. Asemenea teorie igi datoreaza existenta unei viziuni ideologice care priveste lumea dinspre ,,stanga”, in spe{a marxista, in umbra careia au putut fi emise consideratii contradictorii, precum aceea ca tocmai un domn al Moldovei, Constantin Cantemir, ar fi fost ,singurul fiu de farani (nu de rizesi, prin care in Moldova se infeleg din secolul al XVI-lea urmasii unor boieri mijlocii si mici din veacul al XV-lea!), pe care I-a inregistrat lungul sir de domni ai Moldovei de pana la el”; ba chiar si dupa urcarea pe tron, domnul si-ar fi pastrat ,,aceeasi mentalitate de faran strangator”"”, datorita cdreia ar fi reusit sd-si constituie un domeniu funciar in finutul Falciu. Evident, asemenea afirmafii nefondate'' sunt tributare unei gandiri specifice, despre care am facut vorbire mai sus. in realitate, cel putin din secolul al XV-lea poate fi constatata inexistenta obstilor de f&rani liberi in societatea medievalé romaneasca, potrivit cercetirilor documentare (ignorate de istoriografia .,oficiala”!) ale istoricului iegean Constantin Cihodaru, care atenfionase ironic ca, la acea vreme, acestia devenisera ,,tot att de rari ca si corbul alb”””. De fapt, Dimitrie Cantemir asazi pe razesi pe treapta de jos a ierarhiei boicrimii moldovenesti: cei din urma sunt razesii, pe care preferam sa-i numim mai degraba farani liberi decdt boieri”". Precum vedem, razesii nu sunt exclusi dintre boieri, ci doar numiti farani pentru c& isi munceau paméntul (farina) asemenea faranilor serbi (vecinilor), numai c&, spre deosebire acestia, ei erau liberi in virtutea faptului ci erau stpanii pamantului lor. Astfel a aparut sintagma (drani liberi, in vederea explicarii situatiei speciale a acestei categorii sociale, a razesilor. 7 Istoria romdnilor, vol. IV. De la universalitatea crestind caitre Europa ,,patriilor”. Coordonatori: Stefan Stefanescu, Camil Muresan, Tudor Teoteoi, Bucuresti, 2001, p. 113. * Ibidem, vol. V. O epocd de innoiri in spirit european (1601-1711/1716). Coordonatori: Virgil Candea, Constantin Rezachevici, Bucuresti, 2003, p. 411 * Constantin Rezachevici, Constantin Cantemir (1627-1693). O viatét neobisnuita ~ de la Silisteni la scaumil Moldovei, in vol. Dinastia Cantemirestilor. Secolele XVII — XVIII, coord. Andrei Esanu, Chisindu, 2008, p. 47. "" Ibidem, p. 62. "in comunicarea sustinut’ la Husi, pe 6 decembrie 2010, Controverse Cantemiriene, cu prilejul simpozionului .Dimitrie Cantemir. 300 de ani de la urcarea pe tron”, Stefan S. Gorovei, avand vedere tocmai acest aspect, a relevat confuzia grav aritind inc& odata c& ideea unui (iran stapan de sate in Moldova secolelor XIV-XVI este anacronicd, orice stapdn de pamént la aceasta vreme avand statutul social de boier; prin urmare, Constantin Cantemir nu era un fran oarecare, ci avea ascendenta boiereasca vecte. 2. Cihodaru, Cateva constatari in legdturé cu proprietatea feudald $i situafia farénimii din Moldova in a doua jumatate a sec, al XV-lea, in ,Studii si cercetari stiinjifice. Istorie”, an. XII (1961), fase. 1, p. 32. Cercetitorul incepe prin a da asiguriri cd, desigur. nu poate fi negata existenta tarinimii ere. numai cA in perioada care poate fi cercetati documentar, ei deveniseri .,tot atét de rari ca si corbul alb”, ..dupa cum spune Karl Marx”. ® Dimitrie Cantemir, op. cit, p. 281 108 insi Cantemir stia, referindu-se la serbi, despre .numele de faran, care in moldoveneste se zice vecin”’. Imprecizia terminologica existent in aceasta problema social o regasim si in alta parte. De pilda, in cartea de judecata a stolnicului lonit& Miclescu referitoare la satul Giurcani de pe valea Elanului, de la sinutul Falciului, din 10 februarie 1758"°, se spune despre satul vecin acestuia, anume Berbecenii, ca il ,,stipanese acesti rizesi”, care ar fi intrat si in Giurcani ca ,,farani stapanitori”. Situatia este cumya similar si in cazul satului Patragcani de pe valea Tutovei, stapanit de urmasii lui Petre Miclescu, unde cartea de judecati din 18 decembrie 1792'° stipuleaz’ despre cazul mosiei vecine, Plesini, c& este stapanité cu inpresurare despre niste farani de acolo”, care, desigur, erau tot niste razesi. Mai tarziu, cand la 30 martie 1856 Nicoale Istrati scria din lasi lui Toderita Ragcanu, care se afla la Constantinopol, acesta arata cA in Principatele Romane ,.nu sunt decat rani locuitori pe mosiile proprietarilor si farani razasi””. ins& intr-o alta scrisoare, din 18 mai 1856, avea si insiruiascé o ierarhie fireasca: ,,,aranii, Hizisii si mazilii”"®, caz in care, in acea epocd, prin jarani trebuie identificati clicasii, urmasii vecinilor din vremea lui Cantemir. Astfel, a persistat confuzia terminologica privitoare la acesti razesi, mici stépani funciari, determinata de faptul cd, desi starea lor social nu-i deosebea prea mult de ffranii clacasi, statul juridic le era diferit, suportand obligafii specifice, mai ales fiscale, motiv pentru care nu au putut s& beneficieze in nici un fel de legea agrara din 1864. inelegem mai bine, asadar, de ce odinioara, ,,stapanii unor suprafefe mici de pamant — oameni liberi $i socotiti nobili (boieri) — treceau usor drept «tarani» in Schii striinilor, necunoscatori ai realitafilor romanesti ale vremii”””. Despre existenfa unor asemenea ,,farani” in Moldova avea stiinta cronicarul Jan Dlugosz, in vremea lui Stefan cel Mare, ins, atunci, ei nu erau numiti razesi pentru simplu motiv ca acesti marunti stapani de pamant se inmulesc si devin 0 categorie specifica, cu denumirea de razesi care-i defineste, in a doua parte a secolului al XVi-lea, care ,cuprinde pe urmasii boierilor din veacurile XIV-XV”. Altfel ineat, jfolosirea termenului rdzey pentru istoria lui Stefan cel Mare inseamna un jnacronism care ilustreazi nestiinfa sau reaua-credinfa si care genereaz grave 59320 confuzii” . oO '$ Ibidem, p. 299. '§ Documentul nr. XI din Condica documentelor ce adevereazé ghenealoghia familie! Miclescu, aflatt in proprietatea dlui Radu Miclescu de la Calinest, caruia ii multumim pentru bundvointa dea ne-o fi pus la dispozitie. 'S Documentul nr. XXIX, in aceeasi condicé. 1” Gh, Ghibanescu, Surete i izvoade (Documente cu privire la. familia Rascanu), X, lagi, 1915, p- 436. ' [bidem, p. 444-445. 1 Stefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Stefan cel Mare, Sfanta Manastire Putna, 2005, p. 137-138. 2 Ibidem, p. 138. 109 Serioase probleme terminologice ridict si ideea de proprictate in evul mediu, deoarece ca institutie juridicd si concept, apartine societatii moderne”, insi nu o regasim pani la reforma agrari din 1864, desi termenul apare in Regulamentele Organice. Pana in secolul al XIX-lea nu se facea deosebire intre proprietate si posesie, .améndoui erau primite impreund si numite aproape totdeauna stapanire; termenul de proprietate a fost intrebuintat mai tarziu si cel de posesie si mai tarziu”’. Proprietatea funciari absoluti nu a existat in Tarile Romane, in Evul Mediu orice document evidentiind ,,conditionarea proprietatii donate sau transferate, domnul putand prelua proprietatea funciara a beneficiarului ce nu respecta prevederile de donatie””’. De aceea, termenul de stapanire funciara ar fi cel mai potrivit atunci cand vorbim de proprietate in epoca respectiva, deoarece conceptul pare si fi aparut prima data in limba romana abia pe la 1800". in Evul Mediu proprietatea era, prin excelenta, funciara, spre deosebire de cea moderna, capitalist’. Nu exista pamant in sensul ,,de proprietate libera, vandabila sau producdtoare de renta”, cici pe el se ,.clidea prestigiul si rangul in societate”*. Valoarea pamantului era de natura simbolica, conferind bogatie si putere, find, mai degraba, 0 posesiune funciari conditionata, care conferea capacitatea (dreptul) de a comanda, constrange si pedepsi”’’. Astfel, pentru definirea proprietatii medievale sintagma ,domeniu feudal” nu este cea mai potrivita — expresie inventat& de literatura marxisté -, ci seniorie (dominium), adic& stipanire, structura de autoritate ca unitate fundamental a societaqii medievale””. De menfionat ins&, pentru explicarea decalajelor economice, 0 teorie de stnga care scindeaz& Europa intre doud sisteme agricole. Linia de demarcatie ar fi ~coincis cu cea de separare dintre cele doud ramuri ale crestinismului”™’. Partea 7 Pentru aceasta, v. Dietmar Miler, Conceptul de proprietate in istoria economico-juridica roméneascé, in Victor Neumann, Armin Heinen (editori), Istoria Romaniei prin concept Perspective alternative asupra limbajelor social-politice, lagi, 2010, p. 201-238. ® Andrei Radulescu, Probleme din vechiul drept romdnesc. in vol. Pagini inedite din istoria dreptului romdnesc, editie ingrijité, studiu introductiv. bibliografie si note de Irina Radulescu-Valasoglu, Bucuresti, 1991, p. 43, * Sub voce Nicolae Grigoras, in [storia dreptului roménesc, vol. 1, responsabil Vladimir Hanga, goordonator Ioan Ceterchi, Bucuresti, 1980, p. 247. * Dietmar Miler, loc. cit., p. 205. Termenul apare la loan Budai-Deleanu. in Tiganiada. sa pe la 1800, dar raspandité public abia pe la 1875. in spiritul $colii Ardelene. se cerea adoptarea notiunii de sproprietate”, tocmai pentru c& era neologism italian, care si inlocuiasca termeni .insusime” si yalsauire”, ® Robert L. Heilbroner, Filozofii lucrurilor pamantesti. Viefile, epocile gi ideile marilor economisti, traducere de Dorin Stanciu, Bucuresti, 2005, p. 30-31. * Alexandru-Florin Platon, ,, Proprietatea feudala” si regimul ei juridic, in vol. Alexandru-Florin Platon, Laurentiu Radvan, Bogdan-Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus in Evul Mediu. De la impertul Roman tarziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XV1), lagi, 2010, p. 156. 27 ibidem. * Peter Gunst, Sistemele agrare ale Europei Centrale si de Est, in Daniel Chirot (coordonator), Originile inapoierii in Europa de Est. Economie si politica din Evul Mediu pané la inceputul secolului al XX-lea, traducere de Victor Rizescu, Bucuresti, 2004, p. 73 110 occidental a Imperiului Roman a avut un sistem social bazat pe proprietatea privata, unde faranii posedau pamdnt individual si stabileau relafii cu seniorul feudal tot individual, cu indeplinirea obligatiilor in nume propriu, fapt ce a dus la intensificarea productiei agricole. in partea Orientala ,,pamantul aparfinea [...] in totalitate conducatorului, el nefiind exploatat de jarani in mod individual, ci prin intermediul unor sate devalmase””, aici individul prezentind o importanti secundara. Timp de 1000 de ani, cat a durat Evul Mediu, ,,pamantul si cei ce-1 muncesc reprezinta baza intregii societati”*”, iar satul este creafia specifica acestei epoci’'. Implicit, ia nastere obstea siteasca, dar aceasta .,nu exista, in forma ei pregnant, de la inceputul Evului Mediu, ci si-a facut aparitia abia in epoca de inflorire medievala, sub influenta unor a schimbari in modul de colonizare, economie agrara si reglementarile juridice”™, in secolele XI-XIII, cand obstea s-a cristalizat ca entitate juridica. Cu inceputuri in secolul al XVIl-lea, noul mod de a privi raporturile sociale sub unghi material, ce va fi numit ulterior liberalism, a generat ,,dubla fractura” conceptuala® din a doua jumatate a secolului al XVIll-lea, cdnd se pune capat regimului medieval al proprietafii. Disparitia celor doi poli ai vietii medievale, ecclesia si dominium, las loc religiei si economiei. ,,Fractura” dominium-ului** a generat puternice dezbateri si controverse in secolul al XIX-lea ® Ibidem, p. 73-74. intr-adevar, in satele razagesti si mognenesti pamntul se stpanea in devalmas dar nu in indiviziune, aceasti proprietate comund find numai in familie; in caz c& cineva vindea, rudele acestuia aveau drept de protimisis (intdietate) la riscumparare, in ordinea gradului de rudenie (Valentin Al. Georgescu, Preemfiunea in istoria dreptului romdnese. Dreptul de protimisis in Tara Roméneasca si Moldova, Bucuresti, 1965, p. 72-74) *° Robert Fossier, Pamdniul, in Jacques Le Goff, Jean-Claude Schmitt, Dicfionar tematic al Evului Mediu Occidental, Iasi, 2002, p. 514. 3! Ibidem, p. 601-602. Desi ,majoritatea contemporanilor nostri sunt convinsi de stabilitatea sa veche de mai multe milenii”, totusi un sat nu exist decat din momentul cénd se organizeaza in jurul unor nuclee de regrupare, fixdndu-se pe mai multe secole in centrul unei suprafefe de teren Iwate in stapdnire si al unor drumuti care-| irigd, devenind de asemenea constient, psihologic gi chiar juridic, de existenfa sa”; in aceste condifii, satul ,este 0 creatie medievala”. Astfel, satul s-a ndscut in jurul anului 1000 si s-a maturizat doud secole mai tarziu, in secolul al XIII-lea. 32 Werner Résener, Taranii in istoria Europei, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, lagi, 2003, p. 179. Obstile artnesti nu au o continuitate milenard, ci au aparut in aceasta perioada, incepdind din secolele XI-XIl, in principalele fri ale Europei Occidentale si Centrale, din societatea agrariand europeand veche”. Astfel, abia in epoca de apogeu medieval s-a conturat deplin obstea: .formarea tunor sate cu o cultura uniforma obligatorie a oferit [...] cadrul exterior pentru aparitia unei mentalitii satesti si pentru contopirea familiilor {ardnesti localnice in obsti sitesti bine legate”. % Alain Guerreau, Feudalitatea, in Dictionar tematic..., p. 272-274, V. si idem, Viitorul unui trecut incert. Ce fel de istorie a Evului Mediu in secolul al XX7-lea? traducere de Claudiu Constantinescu gi Florin Davidescu, Chigindu, 2003, p. 19-33 (Nagterea istorie’: dubla fracturd). Printre cei care au contribuit la pregatirea si teoretizarea dublei fracturi izvoratd din liberalism, se numar&d Adam Smith, Gibbon, Voltaire, Rousseau, Turgot, Condillac. 4 Dominium-ul este definit ca un ,raport social original, alcdtuit din simultaneitatea si unitatea dominarii exercitate asupra oamenilor i asupra teritoriilor” (Alain Guerreau, Feudalitatea, p. 277). iil asupra naturii si originii proprietatii. Discutiile vor ajunge iarasi la apogeu in a doua jumatate a secolului, purtate ,,in jurul mitului privind proprietatea colectiva originara, care avea s& dea nastere la asocieri ideologice surprinzitoare”, un mit obscur” care va atrage cativa ganditori progresisti si .o pleiada de nostalgici ai unei epoci apuse, care vedeau in el un mijloc de a zdruncina fri prea mari eforturi pretentiile pe cat de naive, pe atét de cuceritoare ale ordinii burgheze”. Fara indoiala, in acest curent ideologic devenit, se pare, 0 moda a vremii, au fost angrenafi si ganditori precum Nicolae Balcescu sau Mihail Kogalniceanu. Cercetirile asupra originii proprietitii in Tarile Romane nu fac nota discordanté de spiritul epocii. Dupa cum am vazut, natura proprietajii a facut obiectul studiilor si discutiilor aprinse, mai ales in Franga. Elita roméneasca avea legaturi strainse cu mediul cultural francez, iar calea de urmat nu putea fi decat aceeasi. Pentru argumentarea teoriei trebuiau cAutate precedente; gasite in opera lui Dimitrie Cantemir, acestea au oferit indiciile necesare, insa interpretate in spiritul vremii. Pentru prima data, in marele proces al razesilor vranceni cu lordache Rosetti, incheiat in 1817, boierilor de atunci li s-a oferit prilejul si-si puna intrebari asupra originii proprictatii, iar raspunsurile, parfiale, le-au gisit in scrierile tui Dimitrie Cantemir si Dimitrie Daniel Philippide®. Ulterior, teoria ,,republicilor {arinesti” creat de Cantemir, probabil prin interpretarea celor sorise de Miron Costin’”, venea in mod fericit in intampinarea aspirafiilor intelectualilor romantici. Inspirandu-se din Cantemir, Nicolae Balcescu reuseste si impuna definitiv constiintei istoriografice viitoare aceasta fictiune, mitul proprietatii colective originare, justificativa in vederea legii agrare de improprietarire a clacasilor™. in realitate, intrebarea care a generat discutiile se referea la originea razesilor, in legatura cu procesul razesilor vranceni care nu puteau dovedi prin acte stApanirea lor. Erau acestia farani proprietari liberi originari? Sau erau numerosii descendenti ai boierilor dupa cAteva generatii de diviziuni succesive ale mosiilor? Desi in perioada romantica s-a conturat definitiv teoria {aranilor liberi proprietari, abia dupa aparitia lucrarii lui Radu Rosetti, consacrati acestei probleme, in 1907, s-au evidenfiat doua curente istoriografice. Pe de o parte teoria descendentilor razesilor Dominium-ului si ecclesiei li s-au opus doud revendicari: libertatea comertului si libertatea de a (ibidem, p. 283). F. Guizot a scos in evidenji principiul anterior Revolutiei franceze, al dominarii unice asupra oamenilor si paméntului, cdruia i-a pus capat lupta burgheziei in efortul de instituire a liberta{ii individuale si a proprietaqii depline. Evident, viziunea aceasta a fost contestati de alfi ganditori, din diferite aspecte. 35 Ibidem, p. 275. 36 Dimitrie Daniel Philippide, Astoria Roméniei, Tomul 1, Partea 1, Leipzig, 1816, traducere, studi introductiv si note de Olga Cicanci, Bucuresti, 2004, p. 352 7 Miron Costin, [Poema polondl Istorie in versuri polone despre Moldova si Tara Romdneased (Traducere roméneasca), in Opere, I, editie critica ingrijita de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1965, p. 261 38 N. Balcescu, Despre starea sofialé a muncitorilor plugari in Principatele Romdne in deosebite timpuri, in idem, Opere, vol. I, Serieri istorice, politice si economice 1844-1847, editie critica de G. Zane si Elena G. Zane, Bucuresti, 1974, p. 155. constiiny 112 si mosnenilor din boieri (Radu Rosetti, Constantin Giurescu, Mihai Costachescu, Constantin Cihodaru), pe de alta parte teoria jaranimii libere originare, ramasita de organizare primitiva (Nicolae lorga, Petre P. Panaitescu, Henri H. Stahl), adoptata de scoala sociologicd si istoriografia oficiala marxisti. Or, toate studiile documentare au dovedit ascendenta boiereascd a razesilor, pe baza actelor de proprietate, pe cand studiile teoretice istorice si sociologice au cAutat s& reinterpreteze faptele documentare, uneori contra logicii istorice, finand de armatura unei teorii. Originea acestui scenariu istoriografic a fost identificata de Radu Rosetti in perioada istoriografiei romantice, cu consecinte de lunga durata: .O legenda stabilita de mai nainte, de pe vremea in care «Arhiva Romaneasca» si «Magazinul istorie pentru Dacia» alcdtuiau toati diplomatica romana, se mentine in ciuda bunului simt si a adevdrului, cu toaté indaratnicia care caracterizeazi unele legende. Dupa acea legend’, inca de la intemeierea Domniei, locuitorii unui mare numar de sate erau proprietari pe paménturile lor, cari ar fi constituit niste adevarate alode. Razasii de azi ar fi urmasii acestor mici proprietari de pe vremea lui Bogdan I. Partizanii acestei legende nu voiesc sa stie nici de faptul ci o mica proprietate datand din mijlocul veacului XIV s-ar fi redus la nimic prin impartelile savarsite de douazeci si doud de generatiuni, nici de acel ca toate obstile razasesti, fird exceptiune, igi trag neamul dintr-un mic numar de batrani, fii ai unui mos comun [...]. $i partizanii legendei nu sunt in stare s& citeze macar un singur act din care sa rezulte cA intr-adevar ar fi_existat, pe vremea intemeierii, sate de mici proprietari, nesupusi vreunui stapan””. Ulterior, literatura si-a adus obolul la conturarea deplina a scenariului romantic, avand calitatea inegalabila de a impune cel mai bine constiintei publice o viziune istoricd originala, in spiritul nostalgiei lumii care a fost, a paradisului pierdut, [storia Evului Mediu si-a recapatat astfel drepturile. Din secolul al XIX-lea incoace, cititorii au putut trai atmosfera vremurilor medievale cu saxoni, normanzi si templieri din Anglia, datorita talentului lui Sir Walter Scott (1771-1832), iar maiestria scriitoriceascd a lui Alexandre Dumas (1802-1870) ta cucerit prin povestirile cu legendarii muschetari curajosi aflaji in slujba regelui Franjei. De asemenea, Henryk Sienkiewicz (1846-1916) a reinviat istoria Poloniei medievale prin faptele de vitejie ale panilor in luptele cu suedezii sau cu cazacii, precum sabia viteazului pan Wolodyjowski. Literatura romana a cultivat acest gen de evocari ale vremurilor istorice ceva mai tarziu, gasindu-si implinirea prin condeiul lui Mihail Sadoveanu. Creator al epopeii Frarilor Jderi, in perioada interbelicd, acesta reinvie epoca glorioasi a Moldovei medievale din vremea lui Stefan cel Mare, principe aureolat de virtutile eroului civilizator. De altfel, admirator al marelui voievod, Sadoveanu inchina 3° Radu Rosetti, Pamdntul, saitenii si stépdnii in Moldova, tomul 1. De la origini pand la 1834, Bucuresti, 1907, p. 169. a 113 acestuia o biografie in 1934, Viata lui Stefan cel Mare, evocand istoria domnul Ca nimeni altul, scriitorul reuseste si impuna publicului imaginea vitejilor rizesi ai lui Stefan cel Mare, pe care-i va fi asemuit cu sleahticii poloni sau poate chiar cu yeomanii englezi, mici proprietari rurali"’, precum altidata, in veacurile din urma, cronicarul polonez Jan Dlugosz confunda pe maruntii boieri din oastea lui Stefan cel Mare cu oarecare farani. in aceeasi postura i-a ,,vazut” si Sadoveanu inaintea luptei de la Vaslui, in vara anului 1474, cAnd toi ,,cilaretii razesi aveau ascutite sabiile si cai ingeuati”, c&ci spre sfarsitul verii ajunse vestea Mariei Sale la »cunostinfa cApitanilor si a razasilor celor rai din Tara-de-Jos™"'; mai intai, pe la Criciun, .,palcurile de razdsi” au inceput si hartuiascd navrapii care intraserd deja in Moldova, iar mai apoi, dupa lupta de la Podu inalt, urmarind pe turcii fugari si prinzndu-i ,.au lucrat crancen palosele razisilor”. Si in epopeea Frayilor Jderi, .steagurile de rizasi de sub stipanirea comisului celui mare Manole paleau necontenit”?, harjuind oastea turceasca si indreptand-o spre ,,locurile Vasluiului”; astfel, pana in ziua luptei, ,.toati vremea steagurile de rizisi se haratisera cu navrapii si cu deli, pricinuindu-le multi neliniste si prapadind si ele destul sange”. in noaptea care a precedat ziua luptei, nh-a fost razas, ori clare ori descalecat, care si nu vada in pacla care acoperise vaile un semn si o ocrotire de la Dumnezeu”. S-a scurs noaptea gi a sosit momentul cand ,,Cristea Par-Negru a trecut inainte, [si] tofi razagii si si-au scdnteiat sdbiile gi au inceput a bate”. in timp ce Ionut Jder si Nicoara Par-Negru atacau din partea sténgé a apei Barladului, de cealalté parte a vaii, dinspre Chijoc, au intrat in lupti batrinul Manole si comisul Simeon, si ..asa de tari au fost aceste lovituri si atat de heinduplecate, cu mare pieire si jertfi din partea rizdsimii, incat trupul balaurului a fost curmat in doua”; si astfel a fost strapunsa oastea otomana, precum balaurul c&zut sub sulifa Sfantului Gheorghe, imagine mitic& ce trebuie si-I fi urmarit si pe scriitor, Scriitura lui Mihail Sadoveanu igi trage seva din gandirea simanatorista, viziune cultural-literari nascuta din ,,Dacia literara”, publicatie a romantismului romanesc; la 1840, in Introductia revistei, Mihail Kogilniceanu sustinea crearea unei literaturi originale, inspirata din istoria, traditiile si obiceiurile poporului. Una din scrierile lui Costache Negruzzi, Alexandru Lapusneanul prima nuvela istoricA romaneasca, tiparita in acelagi tom al revistei, a ilustrat in mod fericit un capitol din programul enunfat de Kogalniceanu, anume ,,Scene istorice din cronicele Cativa ani mai tarziu, la 1846, Negruzzi revine cu alta scriere de evocare a istoriei farii, Sobieski si romani. Peste un deceniu, Vasile Alecsandri pune in scena aceasta povestire, Cetatea Neampului sau Sobiefchi si plaiesii romani (la 1857 aparuse a doua editie). Scrierile lui Negruzzi au fost mai convingatoare “De altfel, in di termenul ré *! Mihail Sadoveanu, Viaja lui Stefan cel Mare, in Opere, vol. 12, Bucuresti, 1958, p. 315-316. Idem, Fratit Jderi, in Opere, vol. 13, Bucuresti, 1958, p. 998-1017. 114 jonarul englez-romén, primul dintre sensurile cuvantului yeoman este aratat prin decat orice studiu istoric, cu impact deosebit asupra constiinfei publice. Persist pana astazi imaginea unui Lapusneanu ucigator de boieri si aparator al celor mulfi, iar cei caiva plaiesi continua sa apere zidurile cetatii Neamfului impotriva oastei poloneze a lui Sobieski. Evident, plaiesi nu au existat in Moldova, ci doar in Tara Roméneasca, iar Lapusneanu nu a ucis mai multi boieri decdt alt domn al Moldovei, insa celebrele sale vorbe, iesite din condeiul lui Negruzzi, au invesnicit © epoca istoricé, dupa cum un alt poet contemporan muntean, Dimitrie Bolintineanu (1825-1872), a glorificat in versuri legende ale istoriei nationale, fiind autorul celebritatii Mumei lui Stefan cel Mare. Costache Negruzzi a trait in vremea ,,zilelor de aur a scripturelor romane”, dupa cum I-a evocat poetul national Mihai Eminescu, la 1870, in Epigonii, drept cel ,,care sterge colbul de pe cronice batrane”; acelasi poet avea sa spund despre un alt initiator de seamé al ,,Daciei literare”, Vasile Alecsandri, c& ,,desteapté-n sanul nostru dorul farii cei strabune/ El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune/ Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sombru si regal”. in spiritul romantic mérturisit, marele poet recompune istoria farii crednd celebrul dialog dintre Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti, si sultanul Baiazid, premergator luptei de la Rovine (Scrisoarea ITI, 1881). in spiritul initiat de Mihail Kogalniceanu, revista ,,Sdmanatorul”, aparuta la 1901, promova intoarcerea privirii ctre trecut, facdnd elogiul culturii traditionale sia vietii idilice a satului romanesc. in acest sens, este grditoare viziunea scriitorilor grupafi in jurul ,,Samanatorului”: George Cosbuc, Alexandru Vlahuta, St. O. losif, Duiliu Zamfirescu; alituri de ei a impartasit aceleasi idei Nicolae lorga, teoreticianul miscarii, care, pentru o vreme, a condus destinele revistei. Aparitia revistei ,,Viata Romaneasc&”, in 1906, a estompat, treptat, curentul simanatorist, mai ales din 1909, cand criticul literar Garabet Ibraileanu (1871-1936) preia conducerea revistei, in acord cu ideile sale, expuse inca din 1908 intr-un eseu, Spiritul critic in cultura romaneascd, doctrina cu radacini in umbra Daciei literare”. Ideilor spiritului critic de la ,,Viaja Romaneasca”, li s-au alaturat cele ale poporanismului, curent cultural si literar cu unele aspirafii comune samanatorismului, dar provenit din narodnicismul rusesc, transpus la noi, la 1890, de catre Constantin Stere si Constantin Dobrogeanu-Gherea. Ulterior, Stere a fost unul dintre intemeietorii revistei ,.Viaja Romaneasca”, Pornind de la realitagi sociale identice, poporanismul avea in comun cu samanatorismul compasiunea fafa de faran si ideea emanciparii acestuia, insd in abordarea problemei este accentuat realismul critic, in defavoarea imaginii idilice a satului romanesc. Cu toate acestea, desi a publicat in mod constant in paginile acestei publicatii (precum, de pilda, Neamul Soimdarestilor, in 1912), Mihail Sadoveanu conserva viziunea samanatoristé si creeazd o atmosfera specifica, destul de pastelati a satului roménese de altadata, asa cum gi in scrierile lui Nicolae Iorga se simte umbra .Samanatorului”. 115 Fiind om al timpului su, marele istoric a resimtit mereu puterea ideilor epocii. Cuprins de nostalgia vremurilor copilariei, in memoriile sale evoca plin de romantism o vacan{a de vara petrecuta la Negrestii Vasluiului, unde traia ..mos Costache” Arghiropol, unchiul istoricului. Amintirea fi sti sub semnul imaginii de basm a timpului care s-a scurs. Acolo, ,,de jur imprejur se intindeau padurile dese ale Vasluiului”, ,,de jur imprejur erau urmasi ai rizesilor de pe vremuri”, .erau cei de la Osasti, cei de la Alexesti, gospodarii largi, primitoare, in care 0 petrecere tinea trei zile”; tot acolo, ,erau Motisestii, era batranul Negrea”. $i tot acolo, nu prea departe de Negresti, ,,in poiana p&durii de la Mera astepta ermitul bland cu fagurii de miere”. Iar ,,caii suri de la docarul unchiului duceau prin vai imbalsamate cu porumburile vinete si porumburi coapte intr-o intreaga lume noua”. in mijlocul urmasilor vechilor boieri $i razesi, taram prielnic legendelor, sufletul oricarui copil st sub semnul icoanei stramosilor, definand constiina genealogica a descendentei din neam ales, anume cd ,,bunicii mei sunt stranepofii acelor oameni”™*, dupa cum a stiut s& transpuna in cuvinte foarte potrivite Mihail Sadoveanu, in unul dintre romanele sale cu razesi. legit tot din ,,mantaua” simanatorista si poporanist, Apusul de soare (1909) al lui Barbu Steftinescu Delavrancea este patruns de duhul sreinvierii” lui Stefan cel Mare, care rosteste pe patul de moarte discursuri memorabile, facdnd sé tresard pana astizi scena teatrului, prin evocarea vitejilor boieri, neuitand nici de rizesi: ,,Ostasi, boieri, curteni, v-am adunat aci sa stati marturie dupa ce n-oi mai fi. Sunt patruzeci si sapte de ani... mulfi si pufini... de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razagi si rani, in Campul de la Direptate [...] Oh! padure tanara!... Unde sunt mosgii vostri? Presarafi... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni... Unde sunt parintii vostri? La Cetatea-Alba, la Catlibugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenjesti... Unde sunt... batranul Manuil si Goian, si $tibor, si Cénde, si Dobrul, si Juga, si Gangur, si Goted, si Mihai Spatarul, si flea Huru comisul, si Dajbog parcalabul, si Oana, si Gherman, si fiara palosului... Boldur?... Pamant!... $i pe oasele lor s-a asezat si sta tot pimantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi!”, reamintind posteritatii c& Moldova n-a fost a strimosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri 5-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor...” (Actul ITI, Scena VIII). Cezar Petrescu, poate ultimul samanatorist de seama, a trait acut sentimentul tristetii lumii disparute. Debutul sau a avut loc in paginile ,.Samanatorului”, in 1907, iar prima sa scriere este dedicata Scrisorilor unui rézes, in 1922. Viziunea traditionalista este reactivata prin revista ,Gandirea”, in 1921; noul curent literar si cultural, traditionalismul, venea in _ prelungirea simanatorismului, ins deosebirea stitea in accentul pus pe rolul ortodoxiei, mai ales de c&tre Nichifor Crainic, din 1928 ideologul si conducatorul miscarii. Pana la N, lorga, Orizonturile mele, O viata de om asa cum a fost, editie ingrijiti de Valeriu Rapeanu si Sanda Rapeanu, Bucuresti, 1976, p. 77-78. ¥ Mihail Sadoveanu, Neamul Soimarestilor, in Opere, vol. 5, Bucuresti, 1956, p. 713: 116 disparitia revistei, in 1944, nume importante ale literaturii romnesti s-au regasit in paginile acesteia: Lucian Blaga, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale, Radu Gyr, Gib Mihaescu, Ion Pillat, Victor Ion Popa, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Vasile Voiculescu, Dumitru Staniloae etc. in atitudini nuanfate, multi dintre acestia se inscriau tradifiei, lumea satului romanesc, ca pecete a identitatii nationale, fiind prezenti, in diverse ipostaze, in paginile scrierilor lor. Reverberafiile mostenirii romantice au ramas vizibile in epoca ce a urmat, asternute sub chipul unei vechi lumi medievale aflate deja in amurgul memoriei, cu prefigurarea epocii ce avea si vind: o istorie a ,,campurilor fara seniori”, respectiv a ,cAmpurilor fara istorie’’. Amintirea timpului seniorilor n-a pierit nicicand, razesii pastrand impaturit cu sfinfenie la icoan& sau pe grinda casei pergamentul stramogsului dintai, din vremea batranilor voievozi ai {ari sau a celor mai din urma dar, cu deosebire, sacralizat de pecetea lui $tefan cel Mare, erou fondator al tari, aga cum gi strmogul neamului rizesului fusese cndva intemeietor al satului. Nu cA n-ar fi avut {Zranimea rolul ei deosebit in istoria tari, departe acest gand, insa prezenta ei documentara este inexistent pana cel devreme la mijlocul secolului al XVI-lea; aparitia termenului fdran in documentele interne pare si fie contemporana celui de rdzes, in legatura cu o realitate sociala manifestata atunci: criza funciara. Mai sus de aceasta perioada nu se pot face decat referiri ipotetice la jarani. Nici despre razesi nu se poate vorbi, terminologic, inaintea anilor 1580, documentele si cercetarile genealogice aratandu-i pe tofi acestia ca ,,nepoti, strinepofi si rastrinepofi” ai batranilor boieri din secolele XIV-XV, ascendenta care le conferea un statut social specific. Pentru ilustrarea acestor afirmafii, aducem in discutie primele documente pastrate, referitoare la aceste aspecte. La 20 iunie 1584 (Fig. J), partea lui Mihaila si a diacului Anghel din Halaseni urma sa fie aleasa ,,de catre razesii sai de acolo” *°. Ulterior, la 20 iulie 1586 (Fig. 2), ,,s-a jaluit acest neames” Mihaila din ,,Halasesti” cd i s-a luat o vaca pentru sulgiu ,,cum s-au luat vacile si de la firani™’, Prin urmare, nemesul Mihaila este identic cu razesul omonim, nemulfumit cA nu i s-a recunocut statutul social, prin faptul cd i s-a luat de catre autoritafi o dare numita sulgiu — pentru vaci si oi -, pe care o plateau numai faranii. Acest document din 1586 n-are nici o legatura cu celalalt, din 1584, cand lui Mihaila i s-a ales partea sa de ctre razesi, cAci vorbesc de fapte diferite. Astfel, in mod forjat a fost cdutata o legatura cauzala intre cele doud documente, de s-a ajuns la concluzia eronata, ca razesii sunt totuna cu “5 Este o parafrazare a ideii marelui istoric francez Marc Bloch, dar pentru alte vremuri si alti oameni Mare Bloch, Societatea feudalé, vol. 1, Formarea legdturilor de dependenfa, traducere de Cristiana Macarovici, Cluj-Napoca, 1996, p. 252. DIR, A. Moldova, XVI/3, Bucuresti, 1951, nr. 312, p. 258-259. Arhivele Nationale Istorice Centrale Bucuresti — Biblioteca Academiei Romane, Documente istorice, CCXX/7. Aducem multumiri dlui George Lazir, pentru posibilitatea de a avea la indemana fotocopiile originalelor acestor documente. “DIR, A. Moldova, XVV3, nr. 400, p. 329-330. Arhivele Nationale Istorice Centrale Bucuresti ~ Biblioteca Academiei Romane, Documente istorice, CCXX/8. 117 {aranii*, Dimpotriva, documentele ne releva faptul ca razesii sunt nemesgi, adica boieri; cuvantul nemes desemneazi nobilimea ungureascd si a fost folosit si de ciitre romani maramureseni, apoi de cei moldoveni, cum vedem in secolul al XVI- lea. in acelasi sens, amintim un document din 21 februarie 1588, dar pastrat in copie, prin care se cerea alegerea parfilor fostului mare logofat Gavrilas Hara din satul Horbinesti ,,gi a razasilor lui si si aleagi partea nemesilor™’. Judecata a fost lunga, si la 21 mai 1590 0 alta carte domneasca (pastratd tot in copie) amintea ci in multe randuri” s-a judecat logofatul Gavrilas cu ,,nemesii din Horbinesti” si ca, in cele din urma, au pierdut nemesii A rimas sa fie impartita mosia, trei sferturi lui Gavrilas si un sfert nemesilor®, adic& celor numifi la 1588 ,,razesii lui” (,rdziasi”), incét constatim faptul ci expresia documentara de atunci utiliza doi termeni sinonimi. in acest sens, cei 3020 de nemesi cAti ar fi avut Moldova la 1591°!, potrivit catastifului lui Petru $chiopul, pot fi identificafi cu mica boierime sau razesime, la care am mai putea adiuga cei 3948 de curteni, adica aproape 7000 de razesi sau mici boieri. Astfel, prima mentionare a termenului rdzey este anterioara datei de 28 august 1588° (Fig. 3), trebuind ridicat la 20 iunie 1584 — razease -, rimanand veridica, din informatia publicata, doar atestarea termenului /aran, la 20 iulie 1586 — taran(?, in virtutea acestui fapt, razesii nu pot fi asimilati categoriei {aranilor, celor care puteau fi doar dependenti de un stapan — adicd ruménii si vecinii neliberi - cici libertatea decurgea din stipanirea funciara, ,,factorul primordial care determina situafia boierului in viata sociali si in stat”; treptat, spre secolele XYI-XVII, funcfia sau dregatoria avea sa devina un element definitoriu al boierimii*®. Mai ales cA, sub domniile fanariote, continuate de cele ,,pamantene”, asistim la consecinfele unei inflatit de boierie, prin atribuirea numeroasa a titlurilor, ajunse practic fara acoperire, dar folositoare satisfacerii unor orgolii. fn aceasta vreme, urmasii ~ctitorilor boieriei” din vechime dec&zusera in lumea rurala, deosebifi de farani doar prin stipdnirea fardmitatelor loturi de pamant, dar care ,,isi fac un punct de cinste din titlul de rdzesi”, ei rimanand singurii boieri ,,in vechiul ineles al ** Institupii feudale din Tarile Roméne. Dictionar, coordonatori: Ovid Sachelarie si Nicolae Stoicescu, Bucuresti, 1988, p. 403, sub voce razeyi, de Nicolae Stoicescu si Dan Amedeu Lazarescu. * DIR, A. Moldova, XV1/3, nr. 467, p. 377. ® Ibidem, nt. 557, p. 458. 5! Ibidem, XVW/4, Bucuresti, 1952, nr. 5, p. 6. 2 Ibidem, XVV3, nr. 492, p. 396 — razeas. Arhivele Nationale Istorice Centrale Bucuresti, Mdndstirea Neamy, XXVIII. 3 Cf Dicionarul elementelor roménesti din documentele slavo-romane 1374-1600, Bucuresti, 1981, B; 200 (sub voce razes) sip. 242 (sub voce fran) Serban Papacostea, Oltenia sub stdpdnirea austriacé (1718-1739), editie ingrijita de Gheorghe Lazar, Bucuresti, 1998, p. 148. * Ibidem, p. 146. 118 cuvantului™™. Din vechile cAntece populare transpare aceasta realitate sociala pierduti si neinfeleasd astizi, a razesilor care luptau prin lungi judecati sd-si pastreze pamantul care ji definea ca statut: ,.Frunza verde de cires; / Lung e drumul pan’ la les, / [...] Ard-o focul rizasie! / Eu chiteam ca-i boierie / Si-i numai o siracie! / Pentru-o palma de pamént / Zilele mi-am dat in vant, / Ani intregi m-am judecat / $i nimic n-am castigat!”*’. Unul ca acestia a fost si rizagul Ionifa, calator neobosit pe drumurile judecafii, personaj sadovenian reprezentativ al acestei lumi, care marturiseste cum a mai ,coborat o data din coarda sacul cu harfoagele si cu pecetile cele vechi”. ,,S-am avut infajisare gi s-au dus la divanuri randuri de oameni si s-au facut cercetari gi hotarnice, si s-au cerut marturii cu juramént, s-au murit unii din neamul nostru judecdndu-se si s-au nascut alfii tot pentru judecata, si iata, nici in zilele mele nu s-a gasit inca dreptatea...” (Hanu Ancufei, 1928). Succesiunea cAtorva generafii de la primul stipan al satului, de dupa descilecare”, in lipsa unei reglementari juridice clare a dus, inc din ultima parte a domniei lui Stefan cel Mare, la fragmentarea progresiva a stapanirii funciare intre numerosii urmasi, ajunsi boieri mai mérunti, nicidecum ,farani” — potrivit unei statistici interpretate gresit™. in vremea lui Stefan cel Mare, tofi cei cdrora li se conferea uric pentru satele lor poarta titlul de pan, termen preluat din mediul polonez, insemnand boier, aceasta calitate fiindu-le oferiti de prestigiul si vechimea neamului. insa, se poate observa o nuanfa care va capita importanta mult mai tarziu, caci, desi tofi sunt pani, unii sunt denumiti ,.boierii nostri credinciosi”, pe cand alti doar ,,slugile noastre credincioase”. Cercetarile genealogice ne arati ci cei dintai sunt mari boieri si apartin unor vechi si puternice neamuri, pe cnd cei din urma sunt doar mici boieri, simpli stapani de sate. in majoritatea cazurilor, in orice uric emis unui mare boier pentru confirmarea stpdnirii in satele lui, acesta este numit ,,adevarat si credincios boier al nostru” ori ,,adevarata si credincioas’ sluga si boier al nostru”. 5 Pompiliu Eliade, Influenfa franceza asupra spiritului public in Romdnia, Originile. Studiu asupra starit societatii romanesti in vremea domniilor fanariote, traducere din francezi de Aurelia Dumitrascu, editia a TIl-a integrala si revazutd, Bucuresti, 2006, p. 53 (lucrare apéiruta in 1898). 57 J Cratiunesco (I. Craciunescu), Le peuple roumain d'aprés ses chants nationaux, tez de doctorat susfinuta la Paris, in 1874, apud Pompiliu Eliade, op. cit. p. 53 si 366. 58 Barbu T. Cimpina, Cercetéiri cu privire la baza sociald a puterti lui Stefan cel Mare, in vol. Studit eu privire la Stefan cel Mare, Bucuresti, 1956, p. 15. in baza metodei statistice, de pilda, s-a putut constata 0 repartitie de 1,03 sate pe boier in perioada 1473-1488, pentru ca ulterior, in anii 1489-1504, si fie doar 0.6 sate, adic& aproape 40 % dintre uricele emise in acest ultim interval, ceea ce la determinat pe autor si vada in aceasta o Hirgire a bazei sociale a guverndrii lui $tefan cel Mare prin includerea asa numitei (Ardnimi libere, O cercetare gencalogicd a posesorilor acestor urice ar fi infirmat aceste concluzii, bazate, in cele din urma, pe 0 eroare metodologic’, mai ales c& termenii de rizesi si {arani mu se regiisese in aceste documente. insi autorul neag& faptul firémiyarii funciare ca rezultat al ,diviziunii succesorale”, fri a face cercetari genealogice, ci doar intemeiat pe argumentul livrese, cA ,nicaieri in Europa nu s-a intdmplat astfel la subrezirea marclui domeniu” (ibidem, p. 8). Pentru o abordare noua, v. si Constantin Criescu, Barbu T. Cimpina si problematica ,, bazei sociale a puterii lui $tefan cel Mare”, in Optiuni istoriografice”, 7, 2006, 1, p. 63-73. 119 Evident, existi si excepfii, cazuri in care unii boieri ai sfatului domnesc sunt insotiti de apelativul ,sluga noastri”, dar acestia nu aparfin unor neamuri recunoscute, ci fac parte dintre micii boteri, dar care au ajuns sa detina dregatorii infelegem, astfel, cA sfatul domnesc intruchipa ,.credinta tuturor boierilor nostri moldoveni, mari si mici”, pe ,,boierii nostri mari si mici” sau pe ,boierii nostri moldoveni mari si mici, tineri si batrani”, care erau ,,cei dintai sfetnici ai nostri”, intre numerosii boieri ai farii. De fapt, prin ,,profesionalizarea” sfatului domnesc in vremea lui $tefan cel Mare, prin promovarea boierilor cu functii in detrimentul celor fara dregatorii, preponderenti pana atunci, asistim la prefigurarea unei alte situafii sociale in care, treptat, pe parcursul secolelor XVI-XVII, avea sa se puna din ce in ce mai mult accent pe dregatorie ca semn al detinerii puterii. Lipsa viziunii genealogice si a simfului istoric a permis aparifia unor teorii sociologice de sorginte marxista, care au pledat pentru ideea existenfei si permanentizarii obstilor libere {Aranesti vreme de secole, in consonanfi cu ideologia de stanga. $i nu atat aceasta orientare anuleaza teoria, cat structura ei ilogicd si nefundamentata documentar. Teritoriile cu reminiscente de civilizatie arhaica, originara, precum Vrancea, au creat premizele interpretarii trecutului — cAteva veacuri in urma —, prin prisma realitatilor existente acolo in secolele XIX si XxX, intr-o epoca a valori creafiunilor nationale. ins documentele atest vechi stapani funciari, unii find mari boieri, si in aceste teritorii — ,republici” -, cel mai des in Tigheci, apoi in Vrancea si la Campulung, in secolele XV-XVI; ulterior, intélnim aici dregatori domnesti strangatori de bir, fapt care indici o realitate social identica in toati Tara Moldovei. in cele din urma, originalitatea societ: romanesti este dati tocmai de existenta acestor ,,sate genealogice” — potrivit expresiei lui Nicolae Iorga -, cu rzesi moldoveni si mosneni munteni, realitate sociala inexplicabila pentru sistemul juridic modern, constatata ca atare, in secolul al X1X-lea, de juristii rusi in Basarabia, anume ci in numarul originalitafilor regiunii sunt razasii”®, acei partasi la mostenire, dupa cum ii tradeazd numele de sorginte ungureasca — reszes —, indepartafii si uitatii urmasi ai celor dintai stapani ai pamantului farii. ° DRH, A. Moldova, Il, vol. intocmit de Leon $imanschi in colaborare cu Georgeta Ignat si Dumitru Agache, Bucuresti, 1976 nr. 141, p. 203-204 (15 septembrie 1466). Paul Gore, Razdgii, in vol. Paul Gore. Omul si opera, Chisin’u, 2003, p. 177. Studiul a fost scris in anii 1911 si 1918, find publicat in 1920, in revista ,,Viata Romaneasca” 120 er er. oe Hissin Ga Since “pe can Shee eng M = it! ang i 9 Fe - CCM peak sy rm 1 dite TE away Qa ’ cee “ a fi - eer wg Sakina hy Fig. 1. 1584 iunie 20. Orig. slav. Arhivele Nationale Istorice Centrale Bucuresti — Biblioteca ‘Academiei Roméne, Documente istorice, CCXX/7. Prima mentionare a termenului razes ae m4 F sft reach ak. : rel ete f Fig. 2. 1586 iulie 20. Orig. slav. Arhivele Nationale Istorice Centrale Bucuresti — Biblioteca Academiei Romane, Documente istorice, CCXX/8. Prima mentionare a termenului faran 121 ecru rns _# Tlemitye or Pinned rey ranageaTig hi ty Fa “aid Sues pM, WPT Berets es ee fansieet mat a Gent Clanerna ft | fase nae creer ore ~ gree = oe Sopa Suey wy ned fai yo arin Ye i 7

    S-ar putea să vă placă și