EPM 4

PROIECTAREA PROCESELOR DE TRATARE

PROBLEME PRIVIND PROIECTAREA PROCESELOR PENTRU TRATAREA

REZIDURILOR SOLIDE

1. Principii
Reziduurile solide sunt de o mare diversitate şi nu există o soluţie universală simplă, fiind
necesară aplicarea unui spectru larg de soluţii. Datorită dezvoltării oraşelor, a activităţilor
industriale, se adună o mare cantitate de reziduuri solide. Analiza problemei începe cu studiul
fluxului de mase, pentru a vedea ce se poate reutiliza, recupera ca materii prime şi ca sursă de
energie (v. fig. 1.)

Fig.1

Depozitarea necesită cunoaşterea efectelor asupra mediului, deoarece nu este posibilă

descompunerea completă a deşeurilor în componente primare fără pericol.

2. Tratarea nămolurilor
Pentru reducerea conţinutului de apă în nămoluri se folosesc 2-3 trepte de îmbogăţire prin
(gravitate) sedimentare, filtrare sau centrifugare, fără însă a polua aerul, apa sau solul. Cea mai
importantă caracteristică a nămolurilor este concentraţia, în tabel dându-se valori în g/m3 sau mg/l
pentru unele cazuri industriale w/w %.

Tip nămol Concentraţie w/w %

Nămol primar 2.5 - 5.0
Nămol îmbogăţit 7.5 - 10.0
Nămol după fermentaţie 9.0 - 15.0
EPM 4
După filtrare 7 -10

Viteza cu care poate fi scoasă apa din nămoluri prin filtrare este definită prin rezistenţa
specifică, care se calculează după o relaţie empirică în funcţie de aria filtrului şi volumul de nămol
filtrat. Dar rezistenţa specifică depinde de compresiunea nămolului. Această dependenţă este
definită printr-o relaţie empirică prin care se calculează coeficientul de compresibilitate. Ca
exemplu, în tabel se dau aceste caracteristici pentru diferite nămoluri:

Tip nămol Rezistenţa specifică (s2/g) Presiune Coeficient de

(atm) compresibilitate
Nămol activat 2.8 * 1010 0.5 0.81
Nămol fermentat 1.46 * 108 0.5 1.10
Nămol casnic primar 3.1 * 107 0.5 1.19

Dacă nămolul este folosit drept conditioner pentru sol, atunci trebuie ştiută compoziţia
chimică a nămolului, a solului şi cât nămol se foloseşte pe ha. În tabel se dau concentraţiile unor
metale în grame la 1000kg de nămol:

Nămol Cr Ni Co Zn Cd Cn Pt Hg Ag Bi
domestic 42 20 6 1380 7 123 218 5.2 13 < 25
Ind.+domeniu 163 33 10 3665 10 514 317 3.3 100 < 25

Prin procesul de condiţionare a nămolului, introducând coagulanţi sau floculanţi, se

urmăreşte uşurarea evaporării apei. Prin încălzire, condiţionarea distruge organismele patogene (30
min. la 150 °C).
Îmbogăţirea nămolului se poate face prin filtrare în vid, folosind vid într-un vas poros (fig.
2..). Procesul de centrifugare este mai recent folosit pentru scoaterea apei din nămoluri. Pentru a
folosi acest proces la debite mari de nămol se folosesc electroliţi.

Fig.2

Fermentarea (digestia) nămolurilor se foloseşte când acestea conţin materii organice

biodegradabile prin digestie aerobă sau anaeroba. Fermentaţia anaerobă are loc la 35 °C şi produce
CH4 şi CO2, rezultând o biomasă bogată în nutrienţi sub formă hibridă.
Microorganismele sunt "acid former" şi "methane former", întâlniţi în fermentaţia
anaerobă. Un reactor pentru fermentaţie anaerobă are capac flotant. Fermentaţia de tip aerobică,
necesită oxigen (deci energie consumată) şi se foloseşte mai mult la ape uzate municipale, nu
industriale. Un fermentator (digester), anaerobic este prezentat în fig. 3.
EPM 4

Fig.3.

Scopul uscării nămolurilor este de a le pregăti pentru conditioner, pentru sol sau pentru
incinerare. Arderea este ultima variantă.

3. Reziduuri domestice
Compoziţia reziduurilor domestice (cenuşă, hârtie, materii organice, metale, sticlă) diferă de
la o ţară la alta şi în funcţie de aceasta se alege tehnologia de tratare.
Metoda separării reziduurilor solide se poate realiza într-o instalaţie centrală sau prin
separarea individuală a hârtiei, metalelor etc. De exemplu în S.U.A. se recuperează hârtie în procent
de G=22.7% din ce este aruncat în deşeuri, ei având prin aceasta un indicator I=57kg/locuitor/an
hârtie recuperată, iar pentru Germania cifrele sunt G=30.1% şi I=40kg/loc/an.
Metoda solurilor presate se foloseşte pentru oraşe mici, unde reziduurile, după compresare
pentru a li se reduce volumul (cu 60-80%) se depozitează în bazine ecologice, pentru a nu
contamina apa freatică, a nu crea mirosuri neplăcute şi a nu atrage rozătoare şi muşte. În aceste
depozite are loc degradarea biologică, oxidarea chimică a compuşilor anorganici, dizolvarea şi
spălarea unor materiale şi procese de difuzie.
Metoda îngrăşămintelor compuse (composting) constă în descompunerea biologică sub
acţiunea microorganismelor a reziduurilor, prin procese aerobice (cu oxigen) şi anaerobice, la
temperaturi de 60 - 70 °C.
Conţinutul de apă este de 30 - 40%, ceea ce determină condiţii optime de funcţionare. În fig.
4. se dă variaţia temperaturii în timp în compost.
EPM 4

Fig.4.

Metoda incinerării este atractivă din punct de vedere sanitar, dar este scumpă, poluând aerul,
pierzându-se hârtia, dar ceva se poate recupera pentru încălzire. Arderea are loc la temperatura de
800-1050 °C.
Metoda pirolizei constă în descompunerea substanţelor organice în absenţa oxigenului, la
temperatura de 850 - 1000°C, rezultând gaze şi cenuşă, din care sunt extrase metalele. De obicei,
dintr-o tonă de reziduuri rezultă 500 m3 de gaze, cu o compoziţie apropiată de a gazului de cărbune,
dar din această cantitate 300 - 400 m3 se folosesc pentru menţinerea procesului de piroliză.

4. Reziduurile industriale , de mină şi spitale

Aceste reziduri reprezintă o mare problemă deoarece pot conţine substanţe toxice în
concentraţii mari, iar cele de spital pot conţine agenţi patogeni şi substanţe radioactive, din care
cauză acestea sunt incinerate. Reziduurile cu substanţe toxice sunt tratate separat. Compuşii
organici toxici sunt incineraţi. Însă unele substanţe pot necesita mult oxigen, deşi nu sunt toxice, de
exemplu acetona.
(CH3)2CO+4O2 --> 3CO2+3H2O
Alte exemple: reziduurile de petrol pot fi purificate şi se extrage petrolul, reziduurile cu
metale preţioase sau cu mercur se oxidează şi precipită deoarece sunt insolubile.

5. Reziduuri din agricultura

În special reziduurile animaliere cauzează mari probleme prin fermele intensive, deoarece
conţin o mare concentraţie de azot (5-10%), care poate fi folosit ca fertilizator sau să se piardă ca
amoniac în ape de adâncime sau să se evapore.
Metodele de tratare a reziduurilor animaliere cele mai indicate sunt bazate pe tratarea
anaerobă pentru obţinerea biogazului şi a utilizării ulterioare a compostului ca fertilizator.
O altă metodă modernă constă în tratarea chimică a reziduurilor agricole, pentru a obţine
amoniac şi a creşte concentraţia de solide, reducându-se astfel capacitatea necesară pentru
depozitare.
Ca exemplu, în fig. 4.5 se prezintă schiţa simplificată a unei instalaţii de incinerare cu boiler
şi grătar, D, cu o capacitate de 12.5 t/h. Alte variante de instalaţii de incinerare diferă prin
amplasarea tubulaturii schimbătorului de căldură, prin sistemul de evacuare a cenuşei, prin tehnica
de recuperare a gazelor de ardere şi prin gradul de automatizare al instalaţiei. În desen s-au notat:
S1 - schimbător de căldură pentru abur
S2 - schimbător de căldură pentru apa calda
EPM 4

Intrare

Fig. 5

Schimbătoarele de căldură S1 şi S2 servesc pentru recuperarea căldurii rezultate din procesul

de ardere.