REFERAT

NURSING IN CONDUITA DE URGENTE MEDICO-

CHIRURGICALE
ELEV: TUDOR MIHAELA ECATERINA
AMG III C

TEMA
Muşcătura de şarpe

1. Definiție:

Muşcătura şarpelui veninos are ca urmare inocularea în organismul

uman de venin. Toxicitatea acestui venin poate fi de la mică la foarte mare,
funcţie de cantitatea inoculată şi de specia din care face parte şarpele.
2. Etiologie

Muşcăturile de şarpe veninos includ oricare dintre muşcăturile

următoarelor specii: vipera, cobra, şarpele coral, şarpele de apă, diverse specii
găsite la gradina zoologică etc. Toţi şerpii vor muşca atunci când sunt atacaţi
sau surprinşi. Majoritatea de obicei evită prezenţa oamenilor şi îi muşcă în
ultimă instanţă. Chiar veninurile cu toxicitate redusă pot cauza reacţii alergice
grave. Cele mai multe decese apar la copii, la persoanele în vârstă şi la
persoanele netratate sau insuficient tratate.
3. Simptomatologie
 Simptomele produse de veninul de şarpe variază în funcţie de mărime,
specie,de cantitatea şi toxicitatea veninului inoculat, de localizarea muşcăturii,
de vârsta victimei şi de problemele medicale pe care le are.
Muşcătura este dureroasă. La 15-30 minute, apare local un edem dur,
dureros, hiperemic cu două înţepături simetrice. După 6 ore edemul se extinde
la tot membrul (de obicei muşcăturile sunt localizate la nivelul membrelor) şi
apar plăgi cianotice; după 12 ore apar pete livide, flictene, escare, limfangită,
iar după două zile leziunile regresează, dar se pot şi suprainfecta.
Persoana muşcată poate prezenta parestezii la nivelul degetelor
membrului afectat. Ca semne generale se descriu: anxietate, dureri toracice şi
musculare, febră, frison, transpiraţii, greaţă, vărsături, diaree, gură uscată sau,
dimpotrivă, sialoree cu gust metalic sau de cauciuc, tulburări de vedere,
cefalee.
În cazuri grave se poate instala dispneea. După două zile pot apărea, în
lipsa tratamentului, hemoragii mucoase, purpură, anemie, necroză corticală
renală, anurie, colaps, comă, stop respirator.
4. Investigaţii:

Persoanele care acordă primul ajutor trebuie să determine dacă şarpele

este veninos şi ce specie reprezintă. Urmele muşcăturii pot sugera tipul şarpelui
agresor, dar nu oferă o identificare corecta: şerpii veninoşi pot lăsa una sau
două urme mari de dinţi, în timp ce şerpii neveninoşi lasă de obicei mai multe
rânduri mici de dinţi .Dacă veninul a fost inoculat se poate determina după
simptome.
5. Tratament:

Tratamentul presupune repaus în poziţie orizontală, membrul lezat

imobilizat lejer, sub nivelul inimii, legarea porţiunii de membru afectat cu o
bandă elastică lată, care să permită circulaţia venoasă şi arterială a sângelui,
dar să realizeze compresiune limfatică. Inelele, ceasurile şi îmbrăcămintea
strâmtă trebuie îndepărtate din zona muşcăturii. Alcoolul şi cofeina sunt
contraindicate.
Garoul, incizia sucţiunea şi crioterapia sunt contraindicate, putând fi
chiar periculoase. Administrarea de ser antivenin reprezintă cheia
tratamentului şi, cu cât este injectat mai rapid, cu atât este mai eficient. Serul
antivenin neutralizează efectele toxice ale veninului. Se administrează
intravenos.
Cel mai nou ser antivenin este obţinut din fragmente purificate de
anticorpi provenite de la oi, ser mult mai sigur decât cel obţinut din ser de cal,
care deseori produce boala serului (reacţie a sistemului imun contra unei
proteine străine).
Se face profilaxia antitetanică şi tratament cu antibiotice (după caz). Se
tratează simptomatic pacientul. Dacă nu s-a inoculat venin, se tratează ca o
plaga obişnuită. Prognosticul depinde de vârsta victimei, de starea de sănătate,
de localizarea muşcăturii şi de cantitatea de venin inoculată.
Aproape toate persoanele supravieţuiesc dacă li se administrează cât mai
rapid cantitatea adecvată de ser antivenin.