Istoricul jocului

Date istoriografice privind apariţia şi evoluţia jocului de baschet.

Baschetul face parte din categoria jocurilor inventate. Cunoaşterea istoricului

şi a evoluţiei jocului ne ajută să înţelegem baschetul ca joc sportiv, în actualul lui
stadiu de dezvoltare, precum şi regulile complicate dar logice.
Deşi inventat la o dată nu prea îndepărtată (1891-1892), există versiuni care
susţin că jocuri asemănătoare au fost practicate de indienii din America, dar este puţin
probabil ca aceste jocuri să fi fost călăuzitoare adevăratului creator al jocului.
La sfârşitul anului 1891 s-a încredinţat unui tânăr asistent, cu numele James A.
Naismith, să conducă orele de educaţie fizică cu studenţii de la Colegiul Springfield, din
statul Massachussetts (SUA). Studenţii nu aveau nici un fel de atracţie pentru orele de
educaţie fizică, care se desfăşurau iarna în sală, şi priveau această activitate cu o totală
lipsă de interes. La grupele la care nu putuseră rezista profesorii de educaţie fizică mai
experimentaţi, şi-a început activitatea Naismith, încercând ca şi predecesorii săi, să practice
jocuri care plăceau studenţilor (fotbal, rugby, handbal şi alte jocuri), adaptându-le la
condiţiile sălii. După o perioadă de lucru, J.Naismith se părea cu nu va mai rezista cu
încercările lui, dar nu a cedat şi a început să caute cauzele pentru care nu plăceau aceste
jocuri imaginate şi conduse de el.
Astfel, a ajuns la concluzia că nu putea să atragă oameni maturi cu jocuri practicate
de cei mici, sau prin schimbarea regulilor atât de conservatoare ale jocurilor sportive de
stadion. Pentru sală trebuia să le dea studenţilor un mijloc care să corespundă înclinaţiilor
şi particularităţilor fizice şi psihce specifice vârstei. Toate acestea l-au convins asupra
necesităţilor imaginării unui joc, bazat pe principii şi reguli noi.
În acest sens, a fost necesar să-şi clarifice cât mai logic principiile şi regulile jocurilor
existente. Constatrea că pentru mingile mici se utiliza crosa, băţul sau racheta, l-a făcut să se
oprească la o minge de dimensiuni mai mari.
Continuând analiza a ajuns să stabilească primele reguli ale noului joc, care
constituiau o replică a regulilor jocului în aer liber, inaplicabile în sală datorită spaţiului
restrâns şi numărului mare de executanţi.
Primul joc s-a desfăşurat între două echipe a câte 9 jucătiori, deoarece grupa număra
18 studenţi. Mingea era pusă în joc printr-o aruncare la centru echipele fiind aliniate pe
liniile de fund ale terenului ( ca la polo). Jocul a plăcut foarte mult şi un student l-a denumit
baschet-ball. Această denumire a fost adoptată încă de atunci şi păstrată şi astăzi în
majoritatea ţărilor.
Se pare că la crearea jocului a contribuit şi un coleg a lui J. Naismith, pe nume
Luther Gulick, fapt întărit şi de prima carte apărută în 1893-1894 la New-York,
intitulată : ,,Jocul de basket-ball''(30 de pagini), care are ca autori pe ambii colegi. Tot în
această carte autorii dau două scheme de aşezare pe teren a echipelor, formate din 5
sau 9 jucători în funcţie de dimensiunile terenului, care erau 27metrii X 13,5metrii sau 46
metrii X 23,4 metrii.
Unele izvoare referitoare la istoricul jocului amintesc că primele jocuri s-au
desfăşurat pe echipe de câte 50 de jucători şi cu două coşuri de fructe aşezate pe pământ,
mingea fiind jucată numai prin rostogolire. Din cauza busculadelor şi accidentărilor care
se făceau în apropierea coşurilor, a fost nevoie ca acestea să fie ridicate de la pământ, ca să
nu fie atinse. Tehnica evoluând, a fost necesară scoaterea fundului coşului, deoarece
trebuia ca după fiecare coş marcat, mingea să fie scoasă prin urcarea pe o scară. Jocul
atrăgea mulţi spectatori din rândul studenţilor, care îl priveau din balcoanele pe care erau
prinse coşurile. În zelul lor, spectatorii interveneau de foarte multe ori şi dirijau mingea spre
coş, ca urmare au fost prinse de panouri special amenajate, pentru a putea a fi cât mai

 departe de spectatori. Jocul a prins foarte repede şi studenţii Colegiului Springfield l-au
răspândit în toată lumea cu destul de mare repeziciune. În acelaşi timp au fost modificate şi
regulile de joc, contribuind la progresul tehnico-tactic, mult superior celorlalte jocuri
sportive.
La jocurile Olimpice de la Saint Louis, 1904 s-a făcut pentru prima oară o
demonstraţie cu acest joc, şi in aceeaşi perioadă a fost introdus în Germania de către Dr.
Schmidt, care asistase la această demonstraţie. În Franţa se pomeneşte despre baschet în anii
1905-1906, ulterior fiind răspândit în toată Europa.
Federaţia Internaţională de Baschet Amator (FIBA) ia fiinţă în anul 1932, cu sediul în
Elveţia. În anul 1935 se dispută la Geneva primul campionat european (masculin) la care a
luat parte şi ţara noastră.
Baschetul feminin, a început prin imitaţie, într-o şcoală învecinată Colegiului
Springfield. În anul 1895, regulile jocului au fost prelucrate şi adaptate, deoarece fetele nu
aveau experienţa altor jocuri sportive. Terenul era împărţit în trei zone, jucătoarele
neputându-se deplasa dintr-o zonă în alta, limitându-se astfel şi efortul fizic. Jocul semăna
mai mult cu base-ball-ul. La cel de- al IV-lea Festival Mondial al Tineretului din anul 1953,
organizat la Bucureşti, o echipă feminină engleză a făcut o demonstraţie a acestui joc sportiv
de echipă, cu care au apărut în arenă fetele.

Istoricul jocului de baschet în România

După primul război mondial, în România baschetul a făcut primii paşi, odată cu
pătrunderea capitalului american în industria petrolieră. Angajaţii americani erau organizaţi
în diferite societăţi, printre care şi instituţia cultural-religioasă YMCA. Una din sarcinile
acestei societăţi a fost promovarea sporturilor tipic americane, unde pe lângă box şi atletism,
baschetul ocupa un loc de frunte.
În anul 1920 profesorul american FORBES , a recrutat o serie de tineri din rândurile
armatei pentru practicarea baschetului, cu care în acelaşi an organizează o demonstraţie pe
terenurile ZMCA, atrăgând publicul prin dinamismul şi spectaculozitatea acestui nou joc
sportiv.
Apreciind frumuseţea jocului, profesorul de educaţie fizică I.Bucovineanu
introduce acest joc sportiv în rândul elevilor de la liceul Mihai Viteazul. În continuare au
fost cuprinse şi alte licee bucureştene: Spiru Haret, Matei Basarab, Dimitrie Cantemir.
Până în anul 1924 au fost organizate competiţii sporadice între liceele bucureştene.
Din anul 1924 până în anul 1927 competiţia organizată este câştigată de liceul Mihai
Viteazul.
Trebuie menţionat faptul că din anul 1924, baschetul a pătruns şi la ANEF.
În anul 1929 se organizează primul campionat cu participarea cluburilor YMCA,
TCR, Juventus, Viforul Dacia şi Sportul Studenţesc. Campioanatul este câştigat de Tenis
Club Român.
În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet, Volei şi Handbal,
considerate la acea dată ,,sporturi minore”, unde nu de multe ori evoluau aceeasi jucători.
Tot în 1931 se inaugurează primul campionat masculin regional, cu participarea
a 9 echipe, câştigat de YMCA. În continuare campionatul este câştigat în 1931 de Juventus,
în 1933 de CFR, iar in 1934, 1935 şi 1936 de Sportul Studenţesc.
În anul 1936 apare şi în provincie o activitate sporadică de baschet masculin, în
oraşele: Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov.
Activitatea competiţională internaţională începe prin participarea în anul 1935 la
Campionatele Europene de la Geneva, unde echipa noastră s-a clasat pe ultimul loc (din 10

 ţări participante) datorat în cea mai mare parte a valorii scăzute a baschetului
românesc în comparaţie cu celelalte ţări participante.
În climatul politic generat de război, interesul pentru unele discipline a scazut,
dorindu-se o dispariţie lentă a unor sporturi ca baschetul, voleiul, rugbyul şi înglobarea
acestor sporturi în cadrul federaţiilor de tir, scrimă şi box.
Totusi trebuie remarcat entuziasmul unor tineri care au încercat între anii
1936-1940 (Sportul Studenţesc) şi 1941-1944 ( Viforul Dacia) impulsionarea activităţii
baschetbalistice.
În Transilvania activitatea cea mai prolifică era desfăşurată la Târgu Mureş,
Oradea şi Cluj.
Începând cu anul 1950 se reia campionatul naţional (republican) organizat pe faze
locale
şi turneu final, câştigat de Metalul Bucureşti în 1950 şi 1952 şi PTT Bucureşti în 1951.
Din anul 1954 se organizează Campionatul Divizionar A, care este dominat de
echipele Dinamo Bucureşti şi CCA sau Steaua Bucureşti.
La echipele feminine, în anii 1953 şi 1954, supremaţia o are Ştiinţe Cluj, apoi pentru
mulţi ani centrul de greutate al baschetului feminin se mută la Bucureşti, unde echipe ca
Ştiinţa, Politehnica, Rapid şi IEFS câştigă ani la rând campionatul.
Începând cu anul 1979 supremaţia baschetului feminin este deţinută de
Universitatea Cluj, cucerind consecutiv titlurile de campioni naţionali până în anul 1993,
beneficiind de conducerea antrenorilor emeriţi Nicolae Martin şi Horia Pop.
Baschetul masculin clujean a trebuit să lupte de-a lungul anilor cu supremaţia celor
doi coloşi militari, obţinând de mai multe ori locurile 2 şi 3, dar marele succes l-a
constituit câştigarea celor două titluri de campioni naţionali în anii 1991 şi 1993, sub
îndrumarea antrenorilor Gheorghe Roman şi Liviu Moraru.
La aceste succese clujene trebuie să remarcăm aportul pe care l-au adus specialiştii
din cadrul catedrei de baschet a CSS „Viitorul” Cluj, care de-a lungul anilor şi mai ales în
ultimul deceniu au furnizat cu regularitate elemente de certă valoare loturilor naţionale de
cadeţi, cadete, juniori, junioare, seniori , senioare cât şi celor două echipe devizionare A.
Pe plan internaţional, baschetul românesc a avut o serie de succese la
Campionatele Europene:
- seniori: locul V în anii 1957 şi 1967;
- senioare: locul IV în anii 1960, 1962, 1966 şi locul V în anul 1970;
- juniori: locul IV în anul 1990 şi locul V în 1991;
- junioare: locul III în anul 1990;
- cadeţi: locul VIII în anul 1987;
- cadete: locul II în anul 1989.

 Tehnica jocului de baschet

Generalităţi

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice ca formă şi

conţinut, folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în
concordanţă cu cerintele jocului competiţional.
Acest ansamblu de mişcări specifice grupează elemente şi procedee tehnice şi se
referă în egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc, cât şi la deplasările efectuate de
jucători în vederea acestei manevrări.
În procesul jocului, tehnica are o importanţ deosebită, ea nefiind un factor izolat, din
contră, între tehnică şi ceilalţi factori ai conţinutului pregătirii (fizic, tehnic, tactic, psihic şi
teoretic), există o strânsă interdependenţă şi condiţionare reciprocă.
Tehnica îşi are suportul în calităţile motrice. O tehnică corespunzătoare
permite
manifestarea aptitudinilor sportivului, aproape de nivelul maxim al posibilităţilor lui.
Tehnica este aceea care condiţionează tactica, însă este subordonată
acesteia, influenţându-se reciproc.
Tehnica are un caracter aciclic.

Elemente în subordine

Jocului de baschet îi corespund ca elemente în subordine:

♦ elementul tehnic;
♦ procedeul tehnic;
♦ stilul.

a) Elementul tehnic
Reprezintă noţiunea de generalizare a execuţiei mai multor procedee tehnice având
un
caracter abstract şi materializat prin procedee tehnice, ca mijloace de realizare.
Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al mişcărilor specifice.

b) Procedeul tehnic
Reprezintă concretizarea şi adaptarea în joc a elementului tehnic, are un caracter
concret
în execuţie, cu un mecanism complex de mişcări, executate conştient, într-o succesiune
raţională şi într-un scop precis.
Spre exemplificare:
Elementul tehnic Procedeul tehnic

Pasarea mingii - pasa cu două mâini de la piept;

- pasa cu o mână de la umăr;
- pasa cu pământul;
- pasa de deasupra capului.

Când însuşirea procedeului tehnic se face izolat, în afara procesului de joc, avem de a
face
cu un procedeu simplu.

 Acest procedeu simplu pentru a putea fi folosit în condiţii concrete de joc se

perfecţionează numai dacă este înlănţuit cu alte procedee tehnice, în raport cu situaţiile pe
care trebuie să le rezolve jucătorul în momentul dat, transformându –se în procedee
complexe.Cu cât numărul de procedee tehnice însuşite este mai mare, cu atât jucătorul va
rezolva
mai uşor, mai rapid şi mai operativ, situaţia respectivă de joc.

c) Stilul

Însuşirea mecanismului de bază al tehnicii are un pronunţat caracter

individual,
determinat de particularităţile psiho-fizice ale fiecărui jucător.
Automatizarea procedeelor tehnice ca deprinderi motrice, la nivelul măiestriei,
suferă de cele mai multe ori de o notă particulară-personală, în procesul execuţiei.
Această notă personală, cunoscută sub denumirea de stil, se datorează
particularităţilor
individuale ale jucătorului.

Clasificarea elementelor si procedeelor tehnice

Jocul fără minge

Elementul tehnic Procedeul tehnic

Mişcarea în teren
1. Poziţia fundamentală a- în atac
b- în apărare
2. Deplasările în teren a- alergare normală
b- alergare specifică înainte
c- alergare specifică înapoi
d- pasul adăugat înainte-înapoi
e- pasul adăugat lateral
f- lucrul de braţe şi picioare

3. Schimbările de direcţie a- cu frânare pe un picior

b- cu frânare pe ambele picioare
4. Pirueta a- pivotarea fără minge pentru
schimbarea de direcţie
5. Săriturile a- de pe loc
b- din deplasare
c- cu desprindere pe un picior
d- cu desprindere pe două picioare

Jocul cu minge

Elementul tehnic Procedeul tehnic

-de pe loc
a. cu o mână -din săritură
Prinderea mingii b. cu două mâini -din săritură

 -apucat
a. cu o mână -în sprijin pe antebraţ
-în echilibru
-în dreptul pieptului
b. cu două mâini simetric -de deasupra capului
-de joc din lateral
Ţinerea mingii -cu două mâini de sus
c. cu două mâini asimetric -cu două mâini din faţă
-cu două mâini de jos

Pasarea mingii a. de pe loc

b. din deplasare c.
din săritură
-de la piept
-de la umăr
Pase fundamentale -de deasupra capului
-cu pământul
a. Pasarea mingii cu
două mâini de pe loc şi -peste umăr
din deplasare -pe sub axilă
Pase speciale -înapoi peste cap
-din voleibolare
-pe la spate
-de la umăr
Pase fundamentale -din lateral
-de jos

-în cârlig
b. Pasarea mingii cu o -în semicârlig
mână de pe loc şi din -peste umăr
deplasare -pe sub axilă
Pase speciale -pe sub antebraţ
-pe la spate
-din voleibolare
-cu pământul
-de deasupra capului
-de la piept
a. cu două mâini -cu pământul
-peste umăr
c. Pase din săritură -din voleibolare
-de la umăr
-de deasupra capului
-în cârlig şi semicârlig
b. cu o mână -peste umăr
-pe la spate
din voleibolare
Opririle a. într-un timp -prin săritură
b. în doi timpi -prin păşire
Pivotarea a. ofensivă -prin păşire
b. defensivă -prin întoarcere

-de deasupra capului

De pe loc -de la piept
Aruncarea la coş -de jos oferită

cu două mâini -de deasupra capului

-de la piept
Din deplasare -oferită
-peste cap
-de deasupra capului
Din săritură -de la piept
-din voleibolare

 De pe loc -din faţă de la umăr

-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig

Din deplasarea -din faţă de la umăr

-de deasupra capului
b. Aruncarea la coş cu o -oferită
mână -cârlig
-semicîrlig
-peste cap
-din voleibolare

Din săritură -din faţă de la umăr

-de deasupra capului
-cârlig
-semicârlig
-din voleibolare

a. Prin împingere -înalt-de pe loc-înainte

-mediu-din mers-înapoi
Conducerea mingii -jos-din alergare-lateral

b. Prin rostogolire -din mers

-din alergare

c. Din punct de vedere tactic -ofensiv

-defensiv
-de aşteptare
-de diversiune