Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie mun. Chișinău

Disciplina: Biodiversitatea

    Lucrarea practică nr.1   

Tema: Regionarea faunistică şi floristică  a uscatului și a

oceanului planetar
                               

                                   

                                                                                        A elaborat - Bejenari Ion

                                                                                A verificat - Corina Munteanu

                                               Chișinău, 2021

Obiectivele operaționale 
   Elevul va fi capabil să:
 enumere etapele formării elementelor florei și faunei;
 evidențieze principiile și metodele regionării biogeografice a florei și
faunei;
 clasifice  elementele  faunistică, atât la nivelul uscatului cât și a
oceanului planetar;
  enumere și să descrie tipurile de vegetație;
 identifice  speciile endemice, relicte, rare și de cultură a fiecărui regn
biogeografic.
Scopul lucrării:  Formarea abilităților practice în identificare /descrierea
speciilor floristice și faunistice a  diferitor regnuri   biogeografice.
Resurse: literatura de specialitate, surse net .
1)Enumere etapele formării elementelor florei și faunei.
 Elemente geografice
 Elemente genetice (genetico-geografic)
 Elemente  istorice.

2)Evidențieze principiile și metodele regionării biogeografice a florei și faunei.

Regnurile (regiunile) biogeografice ale florei și faunei:
1) Nearctic    2) Neotropical        3) Paleartic    4) Oriental   5) Afrotropical                                   
6) Australiasiatic
7) Antartic

3) Clasificarea  elementelor  faunistică, atât la nivelul uscatului cât

și a oceanului planetar.
Fauna oceanicăinclude animalele mărilor şi oceanelor, inclusiv şi pe acele animale,
modul de viaţă al cărora, în mare parte, este legat de mare. Acestea din urmă sînt
majoritatea focilor, morsele, urşii de mare, multe păsări marine, că pinguinii, majoritatea
pescăruşilor, care, ne pierzînd legătura cu marea, au nevoie de uscat sau de gheţuri numai
pentru odihnă şi reproducere. Fauna oceanică este mai arhaică în raport cu cea
continentală, deoarece cuprinde un număr mare de grupe sistematice de rang superior.
Aceasta demonstrează, faptul, că multe grupe marine au pierit şi, că fauna continentală, cu
un număr mare de categorii de rang inferior este mai tînără, aflîndu-se în etapa de înflorire.
 În baza legăturilor ecologice dintre organismele oceanice şi în conformitate cu
particularităţile mediului, Oceanul Planetar poate fi divizat în trei zone: zona litorală,
pelagică şi abisală.
Zona litoralăcuprinde sectorul submers de mică adîncime supus influenţei
Mareelor.Cu toatecăocupă aproape 7% din întreaga suprafaţă a fundului Oceanului
Planetar, este extrem de bogată în viețuitoare datorită abundenţei de hrană şi se
caracterizează cu o diversitate mare a speciilor de organisme, care ocupă biotopuri foarte
variate. Abundenţa de hrană şi diversitatea speciilor sînt condiţionate şi de aşa
particularităţi ca: prezenţa substratului;

De abundenţa de lumină şi de dinamică mare a apelor.Pentru

această zonă sunt foarte frecvente celenteratele fixate de substrat, spongierii. Diferite
moluşte, viermi şi crustacei, precum şi mulţi peşti.Lumea mamiferelor strict acvatice este
însă săracă, putem menționa Lamantinul și Dodongul, Morsa și Nerpa. 
Peştii litorali sunt foarte variaţi după structura morfologică şi coloraţia corpului. Mulți au
corpul turtit, ce le permite să stea lipiţi de fund, astfel sînt Dracul de mare (Lophius), Calcani,
Guvizi.
Deseori forma corpului unor animale se aseamănă mult cuobiectele mediului înconjurător,
astfel, dracul de mare datorită excrescenţelor pielei, se aseamănă cu o piatră pe care cresc

alge, căluţul de mare imita algele submerse prin care trăiește. (fig.35)
  Sfredelitor al lemnului este ‘Viermele corabiilor’ (Toredo navallis), o moluscă ce sapă canale
lungi în lemn cu ajutorul scoicii sale mici, situată în vîrful corpului (Fig. 36).
Animalele substratului moale (milos sau nisipos) de obicei, au crustă slabă, dar posedă
adaptări de a se îngropa în substrat (Viermii şi Lamellibranchiatele).
În latitudinile înalte, arctice, lumea animală şi cea vegetală a litoralului sînt sărace.
Cel mai bogat litoral în indivizi este fîşia litorală a oceanelor şi mărilor deschise din zona
temperată. La tropice pădurile de Mangrove şi Recifele coraliere.
A) Pădurile de Mangrove sînt proprii ţărmurilor joase ale mărilor tropicale care nu sunt
acoperite de apă în timpul refluxului. Rădăcinile plantelor au aspectul unor proptele
îngropate în nămolul fluid. Lumea animală aici este săracă în specii, dar bogată şi foarte
originala în indivizi. Fauna este alcătuită dintr-un amestec de animale marine, de apă dulce
şi chiar terestre.

B) Recifele coraliere de
obicei nu depăşesc regiunile dintre 30° latitudine nordică şi 30° latitudine sudică, deoarece
temperatura medie anuală a apei optimală pentru corali trebuie să fie nu mai puţin de
23,5°C şi să nu coboare sub 18°C. Datorită curenţilor reci, recifele coraliere lipsesc aproape
de pe întreg ţărmul vestic al Americii de Sud şi parţial de pe ţărmul vestic al Africii (Fig. 37
Repartizarea recifelor coraliere pe Terra). 
În afară de o temperatură ridicată, coralierii au nevoie şi de apă limpede şi transparentă
pentru lumină, deoarece în ţesuturile şi cavitatea gastrică a coralierilor trăiesc alge
monocelulare (zooxantele - Xanthophyta) autotrofe, ce produc substanţe organice, utilizate
ulterior de polipii coralieri.
   Pot fi deosebite trei tipuri de recife: de ţărm (litorale), de barieră şi atoli. Recifele litorale
urmează configuraţia ţărmului şi nu depăşesc în lungime cîţiva metri sau uneori kilometri.
Recifele de barieră sînt despărţite de ţărm printr-un canal de lăţime diferită. Atolii sunt nişte
insule joase, ce au formă de inel sau potcoavă, de obicei întrerupte cu o lagună în interior.
  Animalele înotătoare sînt reprezentate în special prin peşti, foarte numeroşi şi variaţi după
culoare. Culoarea argintie, atît de frecventă printre peşti, se întîlneşte extrem de rar la
speciile ce trăiesc în recifele coraliere. Corpul este turtit lateral, ceia ce le permite să înoate
mai uşor printre ramificările coralilor. O serie de peş ţi au maxilarele foarte ascuţite în formă
de cioc, cu care ciugulesc ramificările coralilor.
Zona pelagică (gr. pelagos - mare) cuprinde stratul de apă din largul mării, pînă la limita
extremă de pătrundere a luminii solare, aproximativ 200 m, iar în unele locuri 400 m.
Această zonă se caracterizează printr-un şir de particularităţi specifice cum sunt:
  A) omogenitatea mediului acvatic şi rolul predominant al temperaturii apei în repartiţia
organismelor;
  B) prezenţa largă a fitoplanctonului datorită pătrunderii luminii;
  C) lipsa substratului, fapt datorită căruia organismele pelagice şi în special, animalele, se
găsesc permanent în stare de suspensie în apă;
D) lipsa adăposturilor, ce a determinat apariţia speciilor ce înoată rapid (atît răpitori cît şi
prada), 
Precum şi coloritul specific al animalelor, care face ca ele să nu fie observate în stratul de
apă.
   Partea esenţială a zooplanctonului marin, atît prin varietate, cît şi prin număr, o constituie
diferiţi Crustacea şi în special genul Copepoda, care mişuna prin planctonul întregului Ocean
Planetar, servind ca hrană pentru peşti.).O importanţă deosebit de mare în această privinţă
o  are genul Calanus (Fig. 38), răspândit foarte larg şi care în unele locuri din apele reci,
nordice, colorează marea în roşietic pe o întindere de zeci şi sute de kilometri.

Pentru a nu fi observaţi în apă, mulţi peşti pelagici au partea superioară de culoare închisă,
mai des albastră, iar cea inferioară de culoare deschisă, argintie, alţii pot avea un corp
absolut transparent. Dintre animalele cele mai caracteristice apelor bogate în alge, aşa cum
sunt apele Mării Sargasselor din Oceanul Atlantic, face parte peştişorul Antennarius
marmoratus (Fig. 40) al cărui corp şi culoare au o asemănare foarte mare cu algele printre
care trăieşte. Mai putem menţiona o specie de calmarin (Hippocampus ramulosus), acul de
mare (Syngnathuspelagicus), crabul mic (Planes minuîus) şi o crevetă endemică (Evadne

spinifera) cu forme şi culori specifice ale corpului.

Zona abisală (gr. abyssos - fără fund) cuprinde toate porţiunile mării aflate mai jos de
limita pătrunderii luminii solare din largul mărilor şi oceanelor. Limita superioară a zonei
abisale oscilează între 200 şi 500 m adâncime. Zona baltială atinge adâncimea de 1000 -1500
m, mai jos de care domneşte întunericul absolut.

Aici domnește întunericul deplin, temperatura se menţine foarte aproape de 0°C. Apa are o
dinamică redusă, salinitatea ridicată (aproximativ 351b) şi presiune foarte mare (300-600
atm.). Presiunea apei creşte cu o atmosferă la fiecare 10 m de adâncime.

   Condiţiile de viaţă din zona abisală sunt foarte dificile, de aceea lumea animală e destul de
săracă, unele specii au dimensiuni relativ mici. Drept hrană pentru animalele abisale servesc
substanţele organice, ce cad din straturile superioare ale oceanului în formă de resturi de
organisme moarte şi excremente. Întunericul deplin a făcut ca unele animale să-şi piardă
organele vizuale, altele, dimpotrivă, au ochi foarte mari, uneori situaţi pe extremităţi lungi şi
care pot înregistra slabele licăriri ale luminii fosforescente produse de multe animale
abisale.

În zona abisală s-au păstrat multe forme vechi, care au supravieţuit pînă în zilele noastre
numai la adîncimi mari, datorită condiţiilor constante de existență. Astfel sînt unii crini de
mare pedunculaţi (Pentacrinus), două familii de arici de mare (încr. Echinoiăed) care s- au
păstrat din perioada Cretacică a erei Mezozoice, (pînă nu demult se considerau dispărute), o
familie de raci cu zece picioare (. Anomura) din Triasic şi peştii selacieni primitivi
(Proselachii). Totuşi, zona abisală cuprinde şi un număr destul de mare de, forme recente,
litorale şi pelagice, care s-au adaptat condiţiilor speciale din această zonă.

 Fauna insulară, care cuprinde fauna ce s-a format pe o anumită insulă sau
arhipelag de insule. Insulele continentale şi cele oceanice au faune cu un caracter foarte
divers: primele au fauna continentelor din care s-au desprins, iar celelalte, o faună formată
din imigranţi întâmplătoare. Drept exemplu, pot servi fauna insulară. Britanice şi fauna
insulei Krakatau, din arhipelagul Malaez. În insulele Britanice sînt cunoscute circa 50 specii
de mamifere sălbatice, circa 220 specii de păsări, cîteva reptile şi vre-o zece specii de
amfibieni, acestea fiind prezente și pe continent. Insula Krakatau, situată la 41 km de insula
Java, a suferit o erupţie vulcanică extrem de puternică în anul 1883. Ca rezultat, a fost
acoperită complet de un strat gros de cenuşă vulcanică şi de tufuri, aşa că toate organismele
de pe această insulă au pierit. Către anul 1921 pe această insulă se forma deja o nouă faună,
care cuprindea aproximativ 570 specii de animale, dintre care trei specii de mamifere, 25
specii de păsări şi două de reptile. Toate aceste animale reprezintă imigranţi întâmplătoare
de pe insulele vecine, cea mai apropiată aflându-se la 18,5 km distanță.

Unii imigranţi au putut veni în înot sau pe diferite obiecte plutitoare, altele - în zbor. Astfel,
originea faunei insulei Krakatau se deosebeşte în mod esenţial de originea faunei vechi
continentale, ce populează insulele Britanice.

Fauna veche insulară se caracterizează printr-un endemism pronunţat: prin sărăcia în specii
şi prin. Bogăţia relativ mare a formelor vechi. Endemismul insular înalt se datoreşte izolării
de la continent; Cu cît este mai îndelungată perioada de separare, cu atît mai înalt este
numărul reprezentanţilor endemici. Cauza sărăciei faunei insulare se explică, pe deoparte,
prin pieirea ei, iar de pe alta, prin imposibilitatea animalelor migratoare de a pătrunde în
aceste insule.Numărul speciilor depinde de asemenea şi de distanţa insulei de la continent,
la fel Vîrsta geologică a insulei. Pentru insule e caracteristică, pe de-o parte, prezenţa unui
număr mare de organisme, ce înving uşor barierele marine aşa cum sunt păsări
nezburătoare kiwi (Apteryx)din Noua Zeelandă, cormoranul (Nannopterum harrisi) din
insulele Galapagos. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că, pe de o parte, datorită
aripilor, unele animale pot să ajungă mai uşor pe o insulă, iar ulterior, în lipsa duşmanilor
(mamiferele carnivore, şerpii) ele îşi pot pierde capacitatea de a zbura, mai ales, dacă lipsesc
duşmanii lor.
Pe insule se observă tendinţa reducerii dimensiunilor mamiferelor de talie mare.
Astfel, tigrul din arhipelagul malaez (Fielis tigris sondaicus) reprezintă cea mai mică formă
din specia sa. Elefanţii fosili din insula Malta erau pitici printre elefanţi, ca şi bivolul Anoa
depressicomis din Celebes care abia atinge un metru în înălţime. Este posibil, ca această
 creştere insuficientă să fie legată de rezervele limitate de hrană, care au acţionat inhibitor
asupra animalelor, în decursul multor generaţii.
Fauna continentală cuprinde lumea animală a uscatului, şi din bazinele continentale cu apă
dulce, deoarece răspândirea lor este strîns legată de regiunile uscatului. După componenţa specifică
fauna continentală e mult mai bogată şi variată decît cea oceanică, raportul dintre ele alcătuind
9:1.Dezvoltându-se independent faunele uscatului au căpătat un şir de particularităţi, care deseori
sunt mai evidente decât cele provocate de condiţiile ecologice.Astfel, peste tot în Australia - în
deşert, în pădurile zonei temperate, în pădurile dese tropicale şi în munţi, printre stânci trăiesc
diferiţi reprezentanţi ai Marsupialelor. La baza divizării uscatului, în raport cu specificul lumii
animale, nu pot fi puse deosebirile ecologice, ca în cazul Oceanului Planetar, ci deosebirile
determinate de evoluţia comună a diferitor faune, legate de regiuni ale uscatului care perioade
îndelungate au evaluat în mod izolat. Aceste deosebiri ale principalelor faune continentale se
reflectă în relațiile filogenetice dintre grupele de animale ce alcătuiesc aceste faune pe care le
apreciem după locul lor în sistemul natural.

4) Enumere și să descrie tipurile de vegetație.

I.    Tipul de vegetaţie Lignosa - tipul arboricol-arbustiv cuprinde clasele de formaţii:
  1) Pluvilignosa (lat. pluvium - ploaie) - pădurile şi tufărişurile tropicale umede; 2)
Laurilignosa (lat. laurus - dafin) - pădurile şi tufărişurile de dafin; 3) Durilignosa
(lat. durus - aspru) - pădurile şi tufărişurile sclerofile veşnic verzi; 4) Ericilignosa
(lat. erica - iarbă - neagră) - tufărişurile cu frunze de tipul iarbă - neagră (ienupăr);
5) Aestilinosa (lat. aestas - vară) - pădurile şi tufărişurile cu frunze în timpul verii;
6) Hiemilignosa (lat. hiems - iarnă) - pădurile şi tufărişurile cu frunze în timpul
ploios de iarnă; 7) Aciculilignosa (lat. aciculum - ac) - pădurile şi tufărişurile cu
frunze în formă de ace sau solzi.
II. Tipul de vegetaţie Herbosa - tipul ierbos include clasele de formaţii: 8)
Terriherbosa (lat. terra - pămînt, uscat) - comunităţile ierboase terestre: a)
Duriherbosa (lat. durus - aspru) - comunităţile cu plante aspre, de pildă stepele; b)
Sempervirentiherbosa (lat. semper - întotdeauna, virens - înverzit) - comunităţile
ierboase veşnic verzi; c) Altherbosa (lat. altus - înalt) - comunităţile cu ierburi înalte
din luncile subalpine şi luncile inundate; 9) Aquiherbosa (lat. aqua- apă) -
comunităţile ierboase, ce trăiesc în apă sau pe locuri destul de umede.
III.          Tipul de vegetaţie Deşerta - tipul de pustiu cuprinde clasele de formaţii: a)
Siccideserta (lat. siccus - uscat) - deşerturi cauzate de climă uscată - pustiurile
uscate; b) Frigorideserta (lat. frigus - frig) - deşerturi cauzate de climă rece -
pustiurile reci; c) Litorideserta (lat. litus- mal) - deşerturi litorale salinizate de pe
malurile mărilor, cauzate de curenţi marini reci; d) Mobilideserta (lat. mobilis-
mişcător) - deşerturi “mobile” de pe locurile nisipoase, puse în mişcare de vânturi; e)
Rupideserta (lat. rupes - piatră) - deşerturile pietroase; f) Saxideserta (lat. saxum -
stînca) - vegetaţia stâncilor şi tulpinilor arborilor, alcătuită din alge, licheni şi muşchi.
IV.           Tipul de vegetaţie Errantia - tipul “rătăcitor” cuprinde clasele de formaţii: a)
Aquerrantia (lat. aqua - apă) - grupări de organisme în grosul apei, aşa numitul
fitoplancton; b) Sollerantia (lat. şolum - sol) - grupări de organisme, ce vieţuiesc în
straturile solului, formînd fitoedafonul (grec. Edafo - sol); c) Aererrantia (lat. aer -
aer) - grupări de organisme, ce se află în aer.
5) Identifice  speciile endemice, relicte, rare și de cultură a fiecărui regn
biogeografic.

Regnul Teritoriu Taxoni Specii relicte Specii De

endemici (vechi) rare cultură
Ocupă aproape în 1) genul Yucca 1)arborii coniferi 1) ştampila 1)Bambusul
Nearctic întregime din fam. giganţi din aurie 2)Palmierul
continentul (Agavaceae) familia 2) Dionaea
America de Nord, 2)coacăzul Taxodiaceae - musciula
cu excepţia (Ribes). Sequoja 3) arbustul
sectoarelor 3)salcia (Salix) sempervirens de creozot
sudice, atribuite 4)ghinţura 2) 4)Arborele
regnului (Genţiana). Sequojadendron de plută
Neotropical, 5)chiparosul giganteum american
precum şi un şir de Leitneria
de insule, dintre baltămexican floridana
care menţionăm (Taxodium 5)Secvoia
Groenlanda, mexicanum). veşnic
Ellesmere, Baffin, verde
Victoria, Banks,
TerraNova ş.a.
Regnul Nearctic
este divizat în 4
regiuni: Sonoră,
Mississippă,
Cordilieră și
Canadiană.

Neotropical Se extinde pe 1) fam. 1)Pitica Irnia 1)gen. Canna 1)Ananas

majoritatea Canaceae din fam.
suprafeţei 2) Urnia Canaceae.
continentului 2) Mierul
America de mauritan 2)Pitcairnia.
Sud pînă la 3) Palmierul de 3)Thurnia.
latitudinea fildeș
sudică de 4) Franco-
cca. 40°, 4) Theobroma - aceae.
ocupă şi cu arborele de
ciocolată 5) Gomorte-
America
gaceae.
Centrală cu
5) arborele de
insulele
cauciuc
Antile şi
Bahamas,
arhipelagul
Galapagos
din Oceanul
Pacific,
precum şi
 regiunile
sudice ale
peninsulelor
Florida şi
California.

Palearctic Ocupă 1)Cedrul de 1)palmierul 1)Eucommia 1) orezul

aproape tot Himalaya pitic ulmoides
continentul 2)trestia de
Eurasia (cu 2)Cercidi- 2) dafinul 2) Arborele de zahăr
excepţia phyllum cauciuc
japonicum 3) arborele 3)
peninsulelor lui luda 3)arborele bumbacul
Indostan, 3) fam. Cyno- pagodelor
Indochină şi moriaceae 4)muşcata 4) curmalul
Arabia), 4)Tetracentro
4)ovăs 5)iarbă n sinense 5) cafeaua
Africa de
neagră
Nord,
5)pubescens 5)„pin
aproximativ
umbrelă”
pînă la
tropicul
Racului şi
multiple
insule şi
arhipelaguri
din Oceanul
Atlantic
(Capului
Verde,
Canare,
Madeira,
Azore,
Irlanda,
Islanda);
Oceanul
Arctic
(Svalbard sau
Spitzberghen,
Franz Jozev,
Novaia
Zemlea,
Sevemaia
Zemlea,
Noua Siberie,
Vranghel) şi
din Oceanul
Pacific
(Sahalin,
Kurile,
Hokkaido,
Honshu,
Shikoku,
Kyushu,
 Ryukyu,
Taiwan)

Oriental Cuprinde 1)Ficus 1)Palmierul 1)Rhoiptelea 1)

teritoriile din bengalensis de zahăr chiliantha cuişoarele
sudul şi sud-
estul Asiei: 2)Ficus elastică 2) Ferigi 2) Luciocepha- 2) orezul
peninsulile lidae 
3)arbori de 3) trestia
Indostan, Pandanus 3) Chaudhu- de zahăr
Indochină, riidae
Malacca, 4) palmierul 4) mango
insulele Sri- Calamus rotang
5) citricele
Lanca,
5)Lowiaceae
Sumatera,
Java,
Kalimantan,
Filipine,
Hainan şi
arhipelagurile
insulelor
Maldive,
Ciagos,
Andaman,
Nicobar ş.a.

Afrotropica Ocupă 1)palmierul 1)arborele 1) gimno- 1) Arborele

majoritatea călătorilor spermele de
l suprafeţei 2) arbore de din Cycas. castraveți
continentului cafea Madagascar
Africa, cu 2) Thouarsii 2)Orez
3)arborele de 2)arborele
excepţia cartof 3) şi Callitris 3)Ulei 
pustiului călătorilor
din Guyana Commersonii
Sahara, 4)smochinul (fam. Cupre- 4)Cafea
extremitatea biblic ssaceae
sud- estică a
5)Adenium
peninsulei
obesum
Arabe,
insulele
Madagascar,
Socotra,
Seychelles,
Comore,
Mascarene -
din Oceanul
Indian şi Sf.
Elena,
Ascension -
din Oceanul
Atlantic
Austral- În hotarele 1)Eucalipţii 1)Arborele 1)Degeneria 1)Arborele
acestui regn de Eucalipt vitiensis de ceai
asiatic este inclus 2)acacii
continentul australieni 2) Palmierii 2)mborella 2)Struguri
Australia cu trichopoda
3)Podocarpus 3)Keni 3)grîu
un şir întreg 3)tufa lande
de insule şi 4)Acacia din 4)Castraveț
arhipelaguri. fam. 4)Pomul Bitvil i
În nordul Papiiionaceae
continentului
5)Casuarina
, hotarul de
vest trece
conform
“liniei
Wallace”
printre
insulele Bali
şi Lomboc,
apoi printre
Kalimantan şi
Sulawesi,
ocolind
Filipinele în
partea de est.

Antarctic Cuprinde 1) fam. 1)Mesteacă 1)Lactoris 1) Grîu

continentul Lactoridaceaâ2) n Pitic fernande-
Antarctida, Thursopteris ziana
sectoarele
sudice ale 3)albăstrelele 2)varza de
Americii de arborescente kerguelen
Sud (mai la fam.
4)Gomor- Brassicaceae
sud de tegaceae5)ferig
paralelă de a Leptocionium 3)plantele-
cca. 40° lat. perniţe.
sud) şi un şir
de insule
Antarctice:
Malvine
(Falkland),
Ţara Focului,
Juan
Femandez,
Georgia de
Sud, Shetland
de Sud,
Orkney de
Sud,
Sandwich de
Sud, Terit.
Graham,
Adelaide,
Kerguelen,
Mc.
DonaldHeard
, Auckland,
Campbele
ş.a.