TRANSPORTUL RUTIER – CARACTERISTICI GENERALE,

COMPONENTE, ORGANIZARE, PIAŢĂ

2.1 Caracteristicile tehnico-economice
Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al
sistemului naţional al transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi
persoanelor cu ajutorul autovehiculelor1 şi al mijloacelor tractate2.
Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de
instalaţii speciale fixe, cum este cazul în transporturile feroviare.
Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în locuri unde alte mijloace de transport nu au
accesibilitate; din acest motiv ele constituie o componentă indispensabilă a transporturilor
multimodale.
Mijloacele de transport auto dezvoltă viteze tehnice şi comerciale ridicate, fapt ce are o
mare importanţă în transportul de mărfuri perisabile, al celor care presupun un anumit grad de
urgenţă, etc...
În transporturile pe distanţe mari, cum sunt cele internaţionale, rulajul mijloacelor de
transport auto este de două ori mai ridicat decât cel al vagoanelor de cale ferată, ceea ce
contribuie la accelerarea proceselor de producţie şi desfacere, la creşterea eficienţei utilizării
autovehiculelor.
Numeroase mijloace de transport auto asigură temperaturi optime pentru conservarea
mărfurilor pe parcursul transporturilor (între -20oC si +20oC).
Producţia mijloacelor auto necesită investiţii specifice mai mici, iar pregătirea
conducătorilor auto se realizează cu cheltuieli mai reduse şi într-un timp mai mic decât la calea
ferată sau în transportul naval şi aerian.
Alte avantaje ale transportului rutier:
 transportul rutier se efectuează din poartă în poartă şi elimină încărcările/descărcările
repetate în cazul în care pentru a-l înlocui ar trebui utilizate mai multe moduri de
transport;
 marfa este sub supraveghere aproape permanentă iar şoferul asistă la
încărcarea/descărcarea mărfurilor la predare şi la destinaţie;
 se poate reduce ambalarea în cazul unor transporturi de produse în vrac, caroseria
autovehiculului putând prelua acest rol.

Mijloacele de transport auto prezintă însă şi anumite limite :

 capacitatea lor de transport relativ redusă, în comparaţie cu cea a trenurilor de mărfuri sau
a navelor comerciale, generează costuri specifice pe tona/km de câteva ori mai ridicate
decât în transportul feroviar şi naval;
 eficienţa în transportul auto se realizează îndeosebi pe distanţe scurte;
 transportul auto este afectat în mod deosebit de actuala criză energetică de pe plan
mondial întrucât consumă combustibili costisitori şi greu de procurat.
Alte dezavantaje ale transportului rutier:
 riscul de accident este mai mare, întrucât transportul depinde într-o mare măsură de
şofer care este un om imprevizibil, cu personalitate proprie;
 gradul mai ridicat de poluare în cazul autovehiculelor faţă de tracţiunea feroviară
electrică;
 consumul energetic pe tona transportata este mai mare.
1
mijloace de transport auto-propulsate
2
renorci, trailere,etc

1
 Tendinţele care se manifestă în prezent în transporturile auto sunt generate tocmai de
preocupările specialiştilor de a face acest mod de transport mai economic şi mai rentabil. În
acest sens menţionăm:
 tendinţele de creştere a puterii şi capacităţii de transport a mijloacelor auto
 tendinţele de extindere a traficului diesel, mult mai economic decât cel pe bază de
benzină.
 adâncirea specializării mijloacelor de transport auto atât în legătură cu creşterea partizilor
de mărfuri, cât şi cu exigenţele impuse de specificul transportului diverselor mărfuri;
 creşterea preocupărilor pentru construirea unor mijloace de transport auto cu consumuri
specifice de carburanţi cât mai mici şi extinderea cercetărilor pentru proiectarea şi
construirea unor autovehicule capabile să funcţioneze prin utilizarea altor surse de
energie.

2.2  Componentele procesului de transport rutier

Procesul de transport al mărfurilor pe şosele are trei componente de bază şi anume :
 drumul
 autovehiculul
 conducătorul auto

A) Drumul
Drumul ca suport material pe care se derulează circulaţia autovehiculelor, condiţionează
prin calităţile sale mobilitatea autovehiculelor şi eficienţa exploatării lor tehnice şi comerciale.
Totalitatea drumurilor situate pe întreg teritoriul unei ţări formează reţeaua rutieră. În
cadrul acesteia, din punct de vedere al importantei economice şi administrării, deosebim:
 drumuri publice, respectiv acele căi de comunicaţii terestră cu excepţia căilor ferate,
amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi aflate în administrarea unui organ de stat, dacă
sunt deschise circulaţiei publice si satisfac cerinţele de transport rutier ale întregii
economii naţionale şi ale populaţiei;
 drumuri de exploatare, care satisfac cerinţele de transport ale unor unităţi economice.
La rândul lor, drumurile publice se împart în:
a) drumuri de interes republican (autostrăzi şi drumuri naţionale)
b) drumuri de interes local (drumuri judeţene, drumuri comerciale şi reţeaua
stradală a oraşelor).

Capacităţile de circulaţie şi transport

Prin capacitate de circulaţie a unui drum sau sector de drum, din punct de vedere al
unităţilor deţinătoare de mijloace de transport auto, se înţelege numărul maxim de autovehicule
care pot străbate acel drum în anumite condiţii concrete de circulaţie, într-un interval de timp
bine determinat.
Avându-se în vedere faptul că oricare autovehicul care circulă pe un sector de drum
trece consecutiv prin fiecare punct al acestuia, rezultă că numărul vehiculelor care străbat într-
un interval de timp dat un sector de drum este egal cu numărul vehiculelor care trec prin fiecare
punct al acestuia, în acelaşi interval de timp.
Dat fiind faptul că dificultăţile de circulaţie sunt mai mari sau mai mici în funcţie de
momentul din zi în care ea se realizează (zi, amurg, noapte), capacitatea de circulaţie a căilor
rutiere nu se calculează pentru intervale de timp de câte o zi întreagă, ci pe intervale de câte o
oră, având de a face cu trei categorii de capacităţi, şi anume:
 capacitatea de circulaţie în orele de zi;

2
  capacitatea de circulaţie în orele de semiîntuneric;
 capacitatea de circulaţie în orele de întuneric.
Aceste capacităţi trebuie determinate în mod diferenţiat pentru fiecare din următoarele
trei condiţii:
*0 în condiţii de drumuri uscate;
*1 în condiţii de drumuri ude;
*2 în condiţii în care drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Capacitatea de transport a unui drum sau sector de drum reprezintă cantitatea maximă
de mărfuri, număr maxim de călători sau maxim de tone convenţionale ce se pot transporta într-
un interval de timp dat şi în anumite condiţii concrete de lucru, folosindu-se relaţiile:
Cth = Cch x qv
Ctz = Ccz + qv
unde :
Cth = capacitatea de transport orară a unui sector de drum;
Ctz = capacitatea de transport zilnică a unui sector de drum;
qv = capacitatea medie de încărcare a unui vehicul etalon;
Cch şi Ccz = capacitatea de circulaţie orară zilnică.

Principalele căi prin care se poate interveni în scopul creşterii capacităţii de circulaţie a
drumurilor sunt:
*3 suplimentarea numărului de benzi de circulaţie;
*4 raţionalizarea circulaţiei în intersecţii;
*5 reducerea timpilor de staţionare la trecerea peste calea ferată;
*6 îmbunătăţirea stării tehnice a drumurilor;
*7 evitarea traversării localităţilor aglomerate;
*8 perfecţionarea caracteristicilor funcţionale ale vehiculelor.
Caracteristica de bază a transporturilor rutiere din ţara noastră constă în faptul că
drumurile pe de o parte şi autovehiculele pe de altă parte se află în administrare diferită.
Drumurile de interes republican se află în administrarea regiei autonome „Administraţia
Naţională a Drumurilor”.
Drumurile judeţene se află în administrare judeţeană, cele comunale în administrarea
primăriilor comunale, iar reţeaua stradală a oraşelor, în administrarea primăriilor oraşelor
respective.
Administraţia Naţională a Drumurilor are în exploatare o reţea de 14683 Km .
B) Autovehiculul
Autovehiculul şi remorcile pot circula pe drumurile publice din România numai dacă
starea lor tehnică corespunde normelor şi standardelor naţionale de siguranţă şi protecţie a
mediului înconjurător.
Pentru a putea fi menţinute în circulaţie, autovehiculele şi remorcile înmatriculate
trebuie supuse periodic, de către proprietari, unei inspecţii tehnice.
Totalitatea autovehiculelor înscrise în inventarul unui agent economic formează parcul
inventar de autovehicule. Parcul inventar este format din parcul activ şi parcul inactiv.
Parcul activ de autovehicule este constituit din acele autovehicule din parcul de inventar
care sunt efectiv la lucru în afara garajului, efectuând cel puţin o operaţie de transport.
Parcul inactiv sau imobilizat reprezintă totalitatea autovehiculelor din parcul inventar
care, din diverse cauze (grad de uzură foarte avansat, defecţiuni tehnice sau organizatorice) nu
se pot utiliza pentru efectuarea transporturilor.
Caracteristicile tehnico-constructive şi de exploatare a autovehiculelor sunt: puterea
nominală, viteza constructivă, siguranţa în exploatare, adaptabilitatea, stabilitatea, consumul de

3
combustibil, greutatea proprie, suprafaţa totală, volumul nominal (util şi specific), capacitatea
de încărcare şi de transport,etc...
C)Conducătorul autovehiculului
Autovehiculele pot fi conduse pe drumurile publice numai dacă sunt înmatriculate la
organele de poliţie şi conducătorii lor posedă permise de conducere valabile pentru categoria
din care face parte autovehiculul condus.
Înainte de plecarea în cursă, conducătorul autovehiculului este obligat să verifice starea
tehnică a acestuia şi în special sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi
semnalizare. Dacă autovehiculul nu îndeplineşte condiţiile tehnice, conducătorul său nu va
pleca în cursă.
Pe timpul derulării cursei de transport, conducătorul autovehiculului trebuie să aibă
asupra sa:
*9 permisul de conducere, cu anexa acestuia;
*10 certificatul de înmatriculare a autovehicului;
*11 foaia de parcurs pentru autovehiculul aparţinând firmei;
*12 dovada verificării tehnice anuale sau, după caz, taloane de revizii tehnice ale
autovehiculului;
*13 documente referitoare la mărfurile transportate.

2.3 Organizarea procesului de transport auto de mărfuri

2.3.1 Concepte de bază
Procesul de transport auto de mărfuri reprezintă un ansamblu de operaţiuni pe care un
anumit echipaj le efectuează prin intermediul unui autovehicul dat, pentru deplasarea în spaţiu a
bunurilor aparţinând unuia sau mai multor beneficiari într-un interval de timp bine delimitat.
El cuprinde operaţiuni de pregătire, încărcare-descărcare, deplasare între punctele de
lucru şi deplasarea între punctele de lucru şi garaj, pe ambele sensuri.
Fiind prin excelenţă produse ciclice, adică reluându-se la intervale de timp egale cu
durata unui ciclu de operaţie necesar efectuării fiecărei curse sau grup de curse, procesele de
transport privite în succesiunea desfăşurării lor, se repetă concomitent cu ciclurile de operaţii
din care sunt compuse.
Cursa cuprinde totalitatea operaţiunilor care se execută de la o încărcare la alta a
aceluiaşi autovehicul. În cadrul fiecărei curse, autovehiculul se deplasează pe câte un itinerar
numit traseu.
Traseul este porţiunea de drum dintre două sau mai multe puncte stabilită pentru a fi
străbătută de mai multe autovehicule ce efectuează curse în baza unui program mai mult sau
mai puţin regulat între punctele respective.
Deplasarea mijloacelor auto cu sau fără încărcătură formează circulaţia autovehiculelor.

2.3.2 Tipuri de mersuri folosite în organizarea circulaţiei

Organizarea circulaţiei este precedată de operaţia de delimitare în timp şi spaţiu a cererii
de mărfuri; cu această ocazie se determină dacă, din punct de vedere a eficienţei, este mai
avantajos ca mijloacele de transport auto să colaboreze cu alte moduri de transport care-şi
desfăşoară activitatea în aceeaşi zonă.
Cunoscându-se distribuţia în timp şi spaţiu a acestora, în organizarea circulaţiei se pot
adopta mai multe tipuri de mersuri:
a) mersul pendular, se organizează atunci când, conform solicitării beneficiarului,
autovehiculul urmează să efectueze într-o perioadă dată mai multe curse du-te-vino, delimitate
de aceleaşi puncte de încărcare, descărcare (fig. 2.1).

4
 P1 P2

Fig. 2.1 Organizarea circulaţiei – mersul pendular

b) mersul radial este adoptat atunci când unul şi acelaşi autovehicul urmează să se
deplaseze între aceleaşi puncte de încărcare (descărcare) şi mai multe puncte de descărcare
(încărcare) circulând cu încărcătură într-un singur sens de circulaţie (fig. 2.2).
c) mersul inelar se organizează atunci când autovehiculul urmează să realizeze, în cadrul
aceleaşi deplasări efectuate în circuit închis, mai multe curse consecutive între perechi de puncte
de încărcare descărcare (fig. 2.3).

P1

P0
P4 P2

P3

Fig. 2.2 Organizarea circulaţiei – mersul radial

P3

P2 P4

P1

Fig. 2.3 Organizarea circulaţiei - mersul inelar

5
 d) mersul de colectare se adoptă în situaţiile în care unul şi acelaşi autovehicul urmează să
se deplaseze între mai multe puncte de încărcare şi un singur punct de destinaţie.
Cantitatea transportată creşte succesiv până la capacitatea nominală a autovehiculului
(fig. 2.4).

P2
P1 P3

P5 P4
Fig. 2.4 Organizarea circulaţiei – mersul de colectare

e) mersul de distribuire - este opusul mersului de colectare. În acest caz există un singur
punct de încărcare şi mai multe puncte de descărcare.
Pentru îmbunătăţirea gradului de utilizare a capacităţii de încărcare, se recomandă, în
măsura posibilităţilor combinarea mersului de colectare cu cel de distribuire.

2.4 Piaţa transporturilor

2.4.1 Expeditorii de marfă
Expeditorul este o persoană fizică sau juridică care utilizează un mijloc de transport şi se
angajează să efectueze plata serviciului (prestaţiei) de transport.
Din punct de vedere al sensului în care se derulează activitatea de transport, se
deosebesc trei categorii de expeditori:
a) producătorii de mărfuri sunt cei care utilizează transportul pentru a-şi vinde produsele
fabricate;
b) utilizatorii de mărfuri folosesc transportul în scopul aprovizionării cu materii prime;
c) consumatorii de prestaţii de transport sunt cei care utilizează transportul tehnologic
intern pentru realizarea scopului productiv (transport tehnologic între secţii sau depozite,
transportul produselor agricole din câmp la depozite, etc...)
Cu ajutorul unui autovehicul adecvat amenajat se poate transporta practic orice marfă.
Astfel cu ajutorul cisternelor se transportă produsele lichide; gazele sub presiune se transportă
în cisterne sau butelii; pulberile se transportă în buncăre cu încărcare/descărcare pneumatică,
produsele basculabile cu ajutorul autobasculantelor, produsele la temperaturi dirijate cu
izoterme şi frigorifice, animalele vii în autovehicule cu aerisire adecvată, piesele agabaritice cu
ajutorul trailerelor, persoanele cu autoturisme, microbuze, autobuze, autocare, etc...
În concluzie, alegerea modului de transport (feroviar, rutier, naval, aerian) depinde în
mai mică măsură de natura mărfii transportate şi mai mult de alte elemente.
Principalele criterii pe baza cărora se stabileşte modul de transport adecvat sunt:
cantitatea de marfă care trebuie transportată, urgenţa transportului şi costul care poate fi plătit
pentru transport, fără ca marfa să devină nevandabilă sau să micşoreze profitul care ar putea fi
obţinut din vânzarea ei până la cote neacceptabile pentru vânzătorul ei.
Transportul rutier (cu excepţia celui tehnologic) este adecvat pentru mărfuri
manufacturate, cu cost mediu şi ridicat, livrate prin expediţii singulare de până la 50 tone pe
unitate de livrare, cu colectare şi/sau distribuţie, efectuat pe distanţe de până la 5.000 Km, cu
timp limitat de efectuare a transportului.

2.4.2 Comanda şi contractul de transport

6
 Comanda de transport este un document, tipizat sau nu, care cuprinde sub formă scrisă
nevoia de prestaţii de transport exprimată de către un expeditor. Comanda de transport acceptată
îndeplineşte funcţia unui contract de transport cu durata limitată la o singură cursă.
Comanda de transport conţine două părţi:
a) o parte fixă, dată de natura nevoii de transport, care este independentă de transportator şi
care conţine identificarea expeditorului, natura şi cantitatea mărfii de transportat, localitatea de
încărcare şi descărcare, adresa unde se prezintă pentru încărcare, data de încărcare în cazul în
care trebuie respectat un anumit termen de efectuare a încărcării sau transportului. Eventual,
mai pot fi trecute modul de ambalare, amenajări necesare la autovehicul, condiţii de respectat pe
perioada transportului, durata maximă a transportului.
b) o parte variabilă, care poate face obiectul unei negocieri între expeditor şi transportator.
În această parte sunt înscrise denumirea executantului transportului, data de încărcare în cazul în
care nu este fixă, preţul transportului şi forma de exprimare a tarifului, timpul acordat pentru
operaţiuni de încărcare/descărcare, termenul şi modalitatea de plată.
Contractul de transport este un acord încheiat în formă scrisă prin buna înţelegere, între
expeditor şi executantul transportului, prin care expeditorul îşi asigură satisfacerea nevoilor de
transport în condiţii convenabile de calitate şi preţ, iar transportatorul îşi asigură utilizarea
parcului de autovehicule din dotare în condiţii convenabile de tarif şi masă a venitului.
Contractul de transport are un rol important în cazul unei pieţe concurenţiale, pe care
există o ofertă redusă de comenzi sau o ofertă redusă de mijloace de transport.
De regulă, contractele de transport se încheie pentru prestaţii cu caracter permanent şi
pentru prestaţii cu caracter constant ca natură a mărfii transportate, a zonei de servire, a
destinaţiei.

NOŢIUNI FUNDAMENTALE
PRIVIND AUTORIZAREA DESFĂŞURĂRII CURSELOR DE
TRANSPORT AUTO DE MĂRFURI
3.1 Autorizarea
Operaţiunile de transport rutier de mărfuri şi de persoane, precum şi activităţile conexe
acestora se pot efectua numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 operatorul de transport rutier care desfăşoară activitate de transport rutier sau operatorul
care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier este o persoană juridică autorizată
în acest scop de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
 vehiculele utilizate în timpul operaţiunilor de transport rutier sunt omologate sau
certificate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, au inspecţia
tehnică periodică actualizată şi li s-au eliberat licenţe de execuţie pentru vehicul;
 operatorul de transport rutier public este autorizat să efectueze una sau mai multe curse
pe un anumit traseu, în cazul transportului de persoane prin servicii regulate.
Documentele care permit operatorului executarea operaţiunilor de transport rutier de
bunuri şi de persoane, precum şi a activităţilor conexe acestora sunt:
a) licenţă de transport rutier public;
b) licenţă de transport rutier în interes propriu;
c) certificat de transport rutier în interes propriu;
d) licenţă de execuţie pentru autogară şi activităţile desfăşurate în aceasta;
e) licenţă de execuţie pentru activitatea de agenţie de voiaj;
f) licenţă de execuţie pentru activitatea de colectare, expediere şi distribuţie a mărfurilor;

7
 g) licenţă de execuţie pentru activitatea de mesagerie;
h) licenţă de execuţie pentru activitatea de intermediere în transporturile rutiere;
i) licenţă de execuţie pentru vehicul;
j) licenţă de execuţie pentru traseu.

3.1.1 Licenţa de transport rutier public şi licenţa de transport rutier în interes

propriu
Licenţa de transport rutier public se eliberează de către agenţia teritorială a Autorităţii
Rutiere Române - A.R.R. operatorilor de transport rutier cu sediul în judeţul respectiv sau în
municipiul Bucureşti, care deţin în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere, indiferent
de capacitatea acestora, şi care îndeplinesc condiţiile privind baza tehnico-materială,
competenţa profesională, capacitatea financiară şi onorabilitatea.
Licenţa de transport rutier în interes propriu se eliberează operatorilor de transport rutier
care efectuează în interes propriu transport rutier de mărfuri sau de persoane, cu autovehicule
deţinute în proprietate sau cu orice alt titlu, care au masa totală maximă autorizată mai mare de
3,5 tone sau capacitate de peste 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, în trafic
internaţional, ori transport rutier de mărfuri periculoase sau agabaritice în trafic naţional.
Operatorul de transport rutier va solicita agenţiei teritoriale a Autorităţii Rutiere Române
- A.R.R. în a cărei rază îşi are sediul eliberarea licenţei de transport rutier public sau a licenţei
de transport rutier în interes propriu, indicând, atunci când este cazul, eventualele puncte de
lucru, filiale ori sucursale înregistrate la oficiul registrului comerţului, pentru care doreşte
eliberarea de exemplare de serviciu.
Pentru dobândirea calităţii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să
obţină licenţa de transport care se acordă în urma îndeplinirii condiţiilor de onorabilitate,
capacitate financiară şi competenţă profesională.
Condiţia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă persoana
desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier:
a) nu a fost condamnată pentru infracţiuni de natură comercială;
b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport
rutier, conform prevederilor legale în vigoare;
c) nu a fost sancţionată pentru încălcări repetate ale prevederilor în vigoare privind:
- condiţiile de plată şi de angajare;
- transportul rutier de mărfuri sau de persoane şi, în special, prevederile privind
perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, greutăţile şi
dimensiunile vehiculelor rutiere, siguranţa rutieră şi siguranţa vehiculului rutier,
protecţia mediului şi alte reguli privind răspunderea profesională.
Condiţia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a
se asigura demararea în bune condiţii a activităţii întreprinderii şi buna administrare a acesteia.
Condiţia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinita numai dacă operatorul de
transport rutier dispune de un nivel financiar de 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier şi
5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere. Modul de evaluare a capacităţii
financiare a unei întreprinderi se stabileşte de autoritatea competentă.

Condiţia de competenţă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana

desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui
certificat de pregătire profesională eliberat de către autoritatea competentă. Certificatul de
pregătire profesională atestă deţinerea nivelului necesar de cunoştinţe stabilit de autoritatea
competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o
examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.

8
 Exemplarul original al licenţei de transport se eliberează operatorului de transport rutier
de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul acestuia. Pentru
fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de operatorul de transport rutier şi utilizate la operaţiuni
de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu exemplarul
original al licenţei de transport. Copiile conforme cu exemplarul original al licenţei de transport
se eliberează de către autoritatea competentă, pentru perioade succesive de un an, până la
expirarea licenţei de transport.
3.1.2 Autorizaţia de transport rutier în interes propriu
Pot desfăşura operaţiuni de transport rutier în cont propriu numai întreprinderile
înregistrate în Registrul întreprinderilor. Registrul întreprinderilor se întocmeşte de către
autoritatea competentă, modul de completare şi gestionare fiind stabilit de aceasta.
Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obţină un
certificat de transport în cont propriu care se acorda în urma îndeplinirii condiţiei de competenţă
profesională şi a cerinţelor de siguranţă rutieră cu privire la standardele pentru conducătorii auto
şi vehiculele rutiere. Exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu se
eliberează întreprinderii de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează
la sediul acesteia. Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deţinute de întreprindere şi utilizate la
operaţiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu
exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de un an.
Efectuarea transportului rutier în cont propriu este permisă numai pe baza copiei conforme
valabile a certificatului de transport în cont propriu, emisă de autoritatea competentă, pentru
fiecare vehicul rutier.

3.1.3 Licenţa de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier

Principalele tipuri de activităţi conexe transportului rutier pentru care se eliberează
licenţă de execuţie sunt:
a. activităţi desfăşurate de autogări;
b. activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier public.
Licenţele de execuţie pentru activităţi conexe transportului rutier se atribuie de către
agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în a cărei rază îşi are sediul operatorul
pentru activităţi conexe transportului rutier, pentru o perioadă de 5 ani de la data eliberării, şi
sunt valabile numai în condiţiile vizării anuale de către emitent, cu plata tarifelor aferente.
Dotările necesare şi condiţiile în care au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea operatorii
pentru activităţi conexe transportului rutier sunt prevăzute în caietele de sarcini specifice.
Se exceptează de la obligativitatea deţinerii licenţei de execuţie pentru activitatea de
agenţie de voiaj agenţiile de turism autorizate, în condiţiile în care vânzarea legitimaţiilor de
călătorie pentru transportul de persoane prin servicii regulate este menţionată în documentele de
autorizare.

3.2 Efectuarea operaţiunilor de transport rutier

Transportul rutier public de mărfuri poate fi efectuat de către operatorii de transport
numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie
conformă a licenţei de transport, acordată de autoritatea competentă. Transportul rutier de
mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu vehicule rutiere la
bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport
în cont propriu, precum şi documente care să dovedească faptul că transportul efectuat este în
cont propriu.
În vederea efectuării transportului rutier public de mărfuri în trafic internaţional,
suplimentar faţă de copia conformă a licenţei de transport corespunzătoare acestei categorii de

9
transport rutier, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle documentul de transport, precum şi
certificatul privind încadrarea vehiculului rutier în normele de poluare şi siguranţă rutieră.
Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri în
trafic internaţional numai pe baza autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de către
autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte
nu prevăd altfel.

3.2.1 Licenţa de execuţie pentru vehicul

Efectuarea de transporturi rutiere este permisă numai cu vehicule cărora li s-au eliberat
de către agenţiile teritoriale ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. licenţe de execuţie pentru
vehicul, corespunzătoare categoriei şi tipului de transport rutier respectiv.
Licenţa de execuţie pentru vehicul se eliberează sub formă de cartelă magnetică,
personalizată, de culoare diferită pentru transportul rutier public faţă de transportul rutier în
interes propriu.
La eliberarea cartelei magnetice operatorul de transport rutier primeşte un document-tip
care atestă termenul de valabilitate a cartelei magnetice, categoria şi tipul de transport rutier
pentru care a fost eliberată, duplicatul documentului păstrându-se la emitent. Documentul-tip se
preschimbă ori de câte ori intervin modificări referitoare la termenul de valabilitate a cartelei
magnetice, la categoria sau tipul de transport rutier pentru care a fost eliberat, fără a fi necesară
înlocuirea cartelei magnetice.
Tariful perceput la eliberarea licenţei de execuţie pentru vehicul, în cazul transporturilor
rutiere de mărfuri, este unic şi permite efectuarea mai multor tipuri de transport rutier,
operatorul de transport rutier având obligaţia de a prezenta documente din care să rezulte că
sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru derularea fiecărui tip de transport rutier.
Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează de către agenţiile teritoriale ale
Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. operatorilor de transport rutier deţinători de licenţă de
transport rutier public, de licenţă de transport rutier în interes propriu sau de autorizaţie de
transport rutier în interes propriu valabilă, pentru parcul aflat în administrarea acestora.
Licenţele de execuţie pentru vehicul se eliberează pentru transportul rutier naţional
şi/sau transportul rutier internaţional. Licenţa de execuţie pentru vehicul pentru transporturile
rutiere internaţionale dă dreptul vehiculelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de inspecţia
tehnică să efectueze transporturi de mărfuri sau de călători în trafic internaţional, având dreptul
de a trece frontiera de stat a României în acest scop.
Autovehiculele utilizate la transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional, care au
masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, sau autovehiculele utilizate la transportul
rutier de persoane în trafic internaţional, cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al
conducătorului auto, trebuie să fie dotate cu aparat tahograf omologat, instalat şi sigilat conform
prescripţiilor tehnice specifice, aparat care se va afla în funcţiune pe toată durata cursei (tur şi
retur), inclusiv pe parcursul intern.
Documentele care stau la baza eliberării licenţei de execuţie pentru vehicul sunt, după
caz, pentru fiecare tip de transport rutier:
 certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale vehiculului;
 talonul-anexă la certificatul de înmatriculare, cu inspecţia tehnică valabilă;
 documentul ce atestă dreptul de utilizare a vehiculului;
 certificate specifice eliberate de Registrul Auto Român;
 autorizaţie sanitară veterinară de transport pentru transporturile de mărfuri
perisabile şi animale vii;
 asigurarea pasagerilor şi bagajelor pentru riscurile ce cad în sarcina operatorilor
de transport rutier, în cazul transportului public de persoane;
 asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

10
 3.2.2 Licenţa de execuţie pentru activitatea de colectare, expediere şi distribuţie a
mărfurilor
Activitatea de colectare, expediere şi distribuţie a mărfurilor reprezintă activitatea de
preluare, depozitare şi expediere a mărfurilor în partizi mici şi mijlocii.
Condiţii pentru obţinerea licenţei de execuţie pentru activitatea de colectare, expediere
şi distribuţie a mărfurilor:
 existenţa depozitelor pentru colectarea mărfii (minimum 250 m2 sau 750 m3);
 existenţa spaţiilor pentru staţionarea autovehiculelor în timpul operaţiunilor de
încărcare/descărcare;
 posibilităţi de păstrare, în condiţiile legii, a imprimatelor cu regim special şi a sumelor
de bani încasate.
Colectarea, expedierea şi distribuţia mărfii se va efectua în baza contractului economic
de prestaţii de transport cu mijloace auto sau a comenzii de transport.
Contractarea transportului:
 pentru realizarea unui transport expeditorul va încheia un contract de transport cu
beneficiarul, caz în care expeditorul îşi asumă toate drepturile şi obligaţiile unui cărăuş,
şi un alt contract de transport cu cărăuşul propriu-zis, conform căruia expeditorului îi
revin toate drepturile şi obligaţiile unui beneficiar de transport;
 ambele contracte vor fi legal întocmite;
 expeditorul, în baza comenzii de transport primite de la beneficiar, completează
scrisoarea de transport la partea de comandă cu toate datele cerute de formular, o
semnează, o ştampilează şi o înmânează şoferului; la rubrica intitulată "cărăuş" în
scrisoarea de transport va figura expeditorul şi nu cărăuşul respectiv;
 din momentul semnării de către beneficiar a scrisorii de transport contractul de transport
este legal încheiat, expeditorului revenindu-i obligaţia executării lui.
Comandarea transportului:
 comenzile de transport pot fi acceptate numai prin poştă, fax sau transmise prin
delegat;
 comenzile de transport vor fi evidenţiate în Registrul comenzilor;
 comanda de transport trebuie să conţină următoarele informaţii:
 denumirea beneficiarului;
 numărul contului de decontare la bancă al beneficiarului;
 codul fiscal al beneficiarului;
 marfa ce urmează să fie transportată (denumirea, modul de ambalare,
cantitatea, greutatea şi volumul);
 condiţii speciale de transport.
Se vor menţiona atât caracteristicile deosebite ale mărfurilor (periculoase, fragile,
perisabile etc.), cât şi măsurile ce trebuie luate pe timpul transportului pentru păstrarea
integrităţii mărfurilor şi pentru evitarea unor eventuale evenimente.
De asemenea, se vor transmite informaţii privind:
 mijlocul de transport solicitat (capacitatea în t, m 2 sau m3, amenajările caroseriei -
furgon simplu, izoterm, frigorific, cu oblon ridicător etc.);
 locul de încărcare - strada şi numărul;
 numele persoanei cu care trebuie să ia legătura şoferul pentru încărcarea mărfurilor şi
faxul la care poate fi contactată;
 data şi ora la care trebuie să se prezinte şoferul;
 locul de descărcare (localitate, stradă, număr);
 tariful negociat şi acceptat.

11
 Condiţii de colectare a mărfurilor:
a) să se asigure integritatea şi securitatea mărfurilor colectate;
b) să se asigure spaţii separate, conform reglementărilor în vigoare, pentru
depozitarea mărfurilor periculoase;
c) să se asigure spaţii adecvate pentru depozitarea mărfurilor perisabile;
d) să se respecte la manipularea şi depozitarea mărfurilor normativele în vigoare de
tehnica securităţii muncii.
Tarifarea şi decontarea
a) în baza scrisorii de transport întocmite şi a tarifului negociat expeditorul
decontează cărăuşului suma datorată în termen de maximum 30 de zile de la
încheierea transportului;
b) modalităţile de decontare sunt: ordin de plată, cec, numerar;
pentru fiecare expediţie se va întocmi factură fiscală sau se va elibera chitanţă;
c) pentru fiecare beneficiar se va deschide o fişă de urmărire a
sumelor datorate.

3.3 Atestarea profesională a persoanelor care conduc activităţile de

transport rutier
Pentru efectuarea operaţiunilor de transport rutier de marfă sau de persoane operatorii de
transport desemnează, dintre angajaţii lor, una sau mai multe persoane fizice care să conducă
permanent şi efectiv această activitate.
Persoana fizică desemnată pentru acest scop trebuie să fie titulară al unui certificat de
pregătire profesională.
Certificatul de pregătire profesională se obţine în urma promovării unui examen
organizat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Examenul va fi susţinut în faţa unei comisii
de examinare desemnate de aceasta.
Cursurile de specialitate trebuie să asigure candidaţilor cunoştinţele necesare referitoare
la reglementările în vigoare privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.
Pentru înscrierea la examen candidaţii trebuie să prezinte diploma de bacalaureat şi să fi
absolvit un curs de specialitate organizat de o instituţie abilitată de Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului sau diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior
tehnic în specialitatea transporturi rutiere.
Examenul pentru obţinerea certificatului de pregătire profesională se desfăşoară pe
durata a două ore şi va cuprinde:
 probă scrisă - test tip grilă cu 30 de întrebări (cu câte 4 răspunsuri posibile);
 probă scrisă - studiu de caz cu maximum 20 de întrebări.
Pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la 60% din totalul
întrebărilor din cadrul ambelor probe, dar nu mai puţin de 50% din întrebările de la fiecare
probă.
Certificatul de pregătire profesională este valabil pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile
vizării sale anuale. Vizarea anuală se face după susţinerea unui test tip grilă cu 20 de întrebări,
fiind necesar să se răspundă corect la 75% dintre acestea.
În figura 3.1 este prezentat un model al unui astfel de certificat.

3.4 Atestarea profesională a unor categorii de conducători auto

Conducătorii de vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, transport
rutier public de persoane şi transport rutier cu vehicule având mase şi/sau dimensiuni de gabarit
depăşite trebuie să fie titulari ai unui atestat profesional acesta reprezentând dovada pregătirii
profesionale pentru calitatea de conducător auto de vehicule destinate transporturilor rutiere
menţionate.

12
 Atestatul profesional se obţine în urma absolvirii cursurilor de pregătire şi promovării
unui examen, perioada de valabilitate a acestuia fiind de 5 ani.
Cursurile de pregătire se organizează în cadrul centrelor de pregătire şi perfecţionare a
personalului din domeniul transporturilor rutiere, autorizate de către Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului
Se certifică prin prezentul că
titularul a făcut dovada pregătirii
ROMÂNIA sale profesionale, potrivit
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, prevederilor Ordonanţei Guvernului
CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI 19/1997 privind transporturile, ale
AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - A.R.R Ordonanţei Guvernului nr. 44/1997
privind transporturile rutiere şi
CERTIFICAT  ale celorlalte reglementări în
DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ A vigoare din domeniu , prin examenul
PERSOANEI DESEMNATE SĂ CONDUCĂ susţinut în conformitate cu
PERMANENT ŞI EFECTIV ACTIVITATEA Hotărârea Guvernului nr. 625/1998
DE TRANSPORT RUTIER DE MARFĂ privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Rutiere Române ARR

Eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.

Indicativul statului: RO
Numele ...............................
Prenumele ..........................
Data şi locul naşterii ............
……………………………….
Semnătura ..................
la data de …………………………………………
Valabil până la data de …………………………
Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
Director General
……………………………….
Seria ASM nr. …………………

Fig. 3.1 Certificatul de pregătire profesională a persoanei desemnate să conducă

permanent şi efectiv activitatea de transport rutier de marfă
ROMÂNIA Se certifică prin prezentul atestat
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, că titularul a făcut dovada
CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI pregătirii sale profesionale,
Autoritatea Rutieră Română - A.R.R potrivit prevederilor Ordonanţei nr.
19/1997 privind transporturile,
republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, ale
ATESTAT PROFESIONAL Hotărârii Guvernului nr. 85/2003
pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a
pentru conducătorii auto care Guvernului nr. 195/2002 privind
efectuează transport rutier de circulaţia pe drumurile publice şi
mărfuri cu vehicule a căror masă ale Directivei nr. 76/914 a
maximă autorizată este mai mare de Consiliului CEE privind nivelul
7,5 tone minim de pregătire a conducătorilor
de vehicule pentru transportul
rutier.

Eliberat de
Autoritatea Rutieră Română

Numele ............................... la data de…………………………………………………………………

Prenumele ..........................
Data şi locul naşterii ............
……………………………….
Semnătura ..................
valabil până la data de ……………………………
Director General
……………………………………………………………………

Seria APCA nr. …………………………………………..

Fig. 3.2 Atestatul profesional pentru conducătorii auto

Pentru înscrierea la cursurile de pregătire, conducătorii auto trebuie să fie posesori ai
permisului de conducere având categoria corespunzătoare tipului de transport rutier pentru care
se solicită acordarea atestatului profesional şi să deţină avizul de aptitudine medicală şi

13
psihologică valabil, eliberat de comisiile teritoriale de siguranţa circulaţiei care funcţionează în
reţeaua teritorială proprie a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Durata minimă pentru cursurile de pregătire ce vor fi urmate de către conducătorii auto
va fi de 30 de ore.
Examenul pentru obţinerea atestatului profesional va consta într-o probă scrisă – test tip
grilă alcătuit din 20 de întrebări (fiecare întrebare având patru răspunsuri dintre care unul singur
este corect). Pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la cel puţin 70 %
din întrebările prevăzute în testul tip grilă de la proba scrisă.
Un model al atestatului este prezentat în fig. 3.2.

CONVENŢII ŞI ACORDURI INTERNAŢIONALE

CARE REGLEMENTEAZĂ ORGANIZAREA
TRANSPORTURILOR RUTIERE

4.1 Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport

4.1.1 Prezentare generală
Încă de la înfiinţare, în 1953, Conferinţa Europeană a Miniştrilor Transporturilor
(CEMT) a căutat întotdeauna să faciliteze şi să integreze pieţele transporturilor terestre
internaţionale.
Contingentul multilateral de autorizaţii de transport al CEMT a fost înfiinţat la 1
ianuarie 1974, după o fază experimentală care a durat trei ani. El răspundea unei preocupări
afirmate de Consiliul de Miniştri de a marca un pas concret spre o liberalizare progresivă a
transporturilor rutiere de mărfuri, care n-a putut interveni decât paralel, ca o armonizare a
condiţiilor de concurenţă între transportatorii rutieri din ţări diferite şi, de asemenea, între
modurile de transport. Introducând norme privind emisiile sonore şi poluante pentru camioanele
„verzi“ şi chiar norme mai stricte în ceea ce priveşte emisiile poluante şi exigenţele de securitate
pentru camioanele „mai verzi şi sigure“ şi apoi pentru camioanele „EURO 3 sigure“,
contingentul multilateral stimulează şi utilizarea vehiculelor sigure şi care respectă mediul şi
contribuie astfel la asigurarea unei mobilităţi durabile.
Autorizaţiile CEMT sunt autorizaţii multilaterale pentru transport rutier profesionist
internaţional de mărfuri efectuat de către întreprinderile de transport, înfiinţate într-o ţară
membră CEMT, pe baza unui sistem de contingent, în relaţiile dintre ţările membre CEMT
şi/sau în tranzit pe teritoriul unei sau mai multor ţări membră(e) CEMT, de către autovehicule
înmatriculate într-o ţară membră CEMT. Ele nu se aplică transportului între o ţară membră şi o
terţă ţară. Un autovehicul care efectuează un transport între, de exemplu, Norvegia (ţară
membră CEMT, participantă la sistemul de contingent) şi Iran (ţară nemembră CEMT, dar
frontalieră cu o ţară membră) nu poate utiliza o autorizaţie CEMT pentru acest transport.

4.1.2 Concepte şi definiţii

Concept Conţinut (definiţie)

CEMT Conferinţa Europeană a Miniştrilor Transporturilor - organizaţie
interguvernamentală, creată în 1953
Autorizaţie O autorizaţie în timp, valabilă pentru un număr nelimitat de călătorii,
însoţită de un carnet de drum corect completat. Aceste autorizaţii pot
fi valabile pentru anul calendaristic (autorizaţie anuală, de culoare
verde) sau ele pot fi valabile pentru 30 de zile (autorizaţie de scurtă

14
 durată, de culoare galbenă, cu menţiunea "autorizaţie de scurtă
durată"). Autorizaţiile de scurtă durată nu sunt valabile pe teritoriul
Austriei.
Caracter Posibilitatea de a utiliza autorizaţia pe relaţiile dintre ţările Membre
multilateral (prin ţară Membră se înţelege ţara care participă la sistemul de
contingent) şi în tranzit prin ţările Membre. Anumite autorizaţii nu
sunt totuşi valabile în Austria, Grecia şi în Italia.

Carnet de Carnetul de drum permite strângerea informaţiilor privind

drum executarea transporturilor în ordinea cronologică a diverselor trasee
parcurse de un vehicul încărcat şi de unul gol. Aceste informaţii
sunt destinate controlului utilizării autorizaţiilor.
Transport Deplasarea unui vehicul, încărcat sau gol, ale cărui puncte de
internaţional plecare şi de sosire se găsesc în două ţări membre diferite, cu sau
fără tranzit printr-una sau mai multe ţări membre sau ţări
nemembre.
Transport în Transportul cu plată executat de o întreprindere de transport
folosul
terţilor:
Întreprinderi Toate persoanele fizice sau juridice care exercită profesia de
de transport transportator rutier de mărfuri şi care sunt abilitate
corespunzător pentru transportul internaţional de către
autoritatea competentă din ţările de reşedinţă.
Tranzit Traversarea teritoriului unei ţări fără încărcarea sau descărcarea în
acea ţară.
Vehicul Un vehicul cu motor înmatriculat într-o ţară membră sau un
ansamblu de vehicule cuplate, din care cel puţin vehiculul cu motor
a fost înmatriculat într-o ţară membrã CEMT, destinat transportului.
Vehiculul poate fi proprietatea unei
întreprinderi de transport sau poate fi pus la dispoziţia sa în baza
unui contract de locaţie sau de împrumut (credit-bail).
Concept Conţinut (definiţie)
Vehicul luat Toate vehiculele deţinute contra platã şi pentru o perioadă
în locaţie determinată, de către o întreprindere care efectuează transporturi
rutiere de mărfuri în folosul terţilor sau pentru
folosul propriu, în baza unui contract de locaţie sau a unui contract
de împrumut (credit-bail) cu întreprinderea căreia îi aparţine
vehiculul.
Contingent Numărul de autorizaţii pus la dispoziţia unei ţări membre CEMT
sau suma tuturor autorizaţiilor. Contingentul este fixat de Consiliul
de Miniştri.

4.1.3 Transporturi liberalizate

În scopul facilitării transporturilor internaţionale şi obţinerii unei utilizări mai bune a
autovehiculelor, categoriile de transport enumerate mai jos sunt scutite de orice regim de
autorizaţie:
1. Transporturile de mărfuri cu ajutorul vehiculelor a căror masă totală autorizată a
încărcăturii (PTAC) şi bineînţeles a remorcii nu depăşeşte 6 tone sau a căror sarcină
utilă autorizată, inclusiv a remorcii, nu depăşeşte 3,5 tone.

15
 2. Transporturile ocazionale de mărfuri cu destinaţie sau provenind din aeroporturi, în caz
de delegare a serviciilor.
3. Transporturile de vehicule avariate sau de depanat şi deplasările depanatorilor.
4. Deplasările la gol ale unui vehicul de transport mărfuri şi destinat să înlocuiască un
vehicul scos din circulaţie în străinătate, precum şi întoarcerea vehiculului avariat după
reparaţie.
5. Transporturile de animale vii prin intermediul vehiculelor construite sau amenajate
special în mod permanent pentru a asigura transportul animalelor vii şi admis ca atare de
autorităţile competente din ţările membre.
6. Transporturile de piese de schimb şi de produse destinate aprovizionării navelor
maritime şi avioanelor.
7. Transporturile de articole necesare îngrijirilor medicale în caz de ajutor de urgenţă, în
general în caz de catastrofe naturale şi în caz de ajutor umanitar.
8. Transporturi cu finalităţi non-comerciale, obiecte şi opere de artă destinate expoziţiilor
şi târgurilor.
9. Transporturi cu finalităţi non comerciale de material, de accesorii şi de animale cu
destinaţia sau provenind din manifestaţii teatrale, muzicale, cinematografice, sportive,
de circ, târguri sau festivaluri, ca şi cele destinate înregistrărilor radiofonice, filmărilor
de imagini cinematografice sau de televiziune.
10. Transporturile de mărfuri în folos propriu.
11. Transporturile funerare.
12. Transporturile poştale efectuate în cadrul unui regim de serviciu public.

4.1.4 Unele limitări

Anumite autorizaţii marcate corespunzător, ca acelea care au o ştampilă roşie (conf.
Anexei 3), nu pot fi utilizate pe teritoriul anumitor ţări membre.
Acesta este cazul anumitor autorizaţii care nu sunt valabile în Austria, Grecia şi Italia.
Autorizaţiile de scurtă durată nu sunt valabile pe teritoriul Austriei.
De asemenea, anumite autorizaţii, nu pot fi utilizate decât pentru a efectua transporturi
cu ajutorul vehiculelor numite „camioane verzi“. În acest caz ele poartă o ştampilă verde
reprezentând silueta unui camion.
De asemenea, alte autorizaţii nu pot fi utilizate decât pentru efectuarea de transporturi cu
ajutorul vehiculelor numite „camioane mai verzi si sigure“.
În acest caz ele poartă o ştampilă distinctivă.
De asemenea, alte autorizaţii nu pot fi utilizate decât pentru efectuarea de transporturi cu
ajutorul vehiculelor numite „camioane EURO 3 sigure“. În acest caz ele poartă, de asemenea, o
ştampilă distinctivă.

4.1.5 Utilizarea autorizaţiilor CEMT

Autorizaţia nu poate fi utilizatã decât de un singur vehicul odată. Ea trebuie să se
găsească la bordul vehiculului, între locul de încărcare şi locul de descărcare, dacă este vorba de
o cursă la plin sau în timpul întregului parcurs în timpul unei curse la gol.
Autorizaţia CEMT poate fi utilizată pentru vehicule luate în locaţie sau în leasing, fără
şofer, de întreprinderea de transport căreia i-a fost atribuită.
Vehiculul trebuie să fie la dispoziţia exclusivă a întreprinderii care-l utilizează de-a
lungul perioadei contractului de locaţie şi trebuie să fie condus de personalul propriu din această
întreprindere. În acest caz, următoarele documente trebuie să se găsească la bordul vehiculului:
 contractul de locaţie sau de leasing, sau un extras legalizat conform cu acest contract,
conţinând în special numele locatorului, numele locatarului, data şi durata contractului,
ca şi numărul de identificare al vehiculului (VIN);

16
  în cazul în care şoferul nu ar fi el însuşi cel care ia în locaţie, contractul de angajat al
şoferului sau un extras legalizat al acestui contract, conţinând în special numele
angajatorului, numele angajatului, data şi durata contractului de angajare sau o fişă de
salariu recent.
Autorizaţiile CEMT nu pot fi transferate de întreprindere unui terţ.
Numele întreprinderii figurând în prima pagină a autorizaţiei trebuie să corespundă cu
numele exploatatorului vehiculului. Titularul unei autorizaţii CEMT trebuie să deţină un carnet
de drum. Acest carnet poartă numele transportatorului şi nu e transferabil. El trebuie să fie
păstrat, împreună cu autorizaţia CEMT corespunzătoare la bordul vehiculului şi să fie prezentat,
la cerere, autorităţilor de control competente. Aceste autorităţi pot să aplice o ştampilă.
Carnetele de drum trebuie să poarte aceleaşi numere ca autorizaţiile cărora le corespund,
cu o subnumerotare, dacă este necesar, pentru că un carnet de drum nou nu poate fi remis decât
atunci când precedentul este complet.
Fiecare ţară trebuie să imprime în limba sa numărul de carnete de drum necesar utilizării
autorizaţiilor anuale sau lunare. Carnetele de drum care însoţesc autorizaţiile lunare au de
obicei 5 file. El este recomandat să aibă 52 de file pentru carnetele de drum anuale,
corespunzând celor 52 de săptămâni ale anului. Autorizaţia, carnetul de drum aferent şi, dacă e
cazul, certificatul camionului „verde“, camionului „mai verde şi sigur“ sau camionului „EURO
3 sigur“ trebuie să însoţească vehiculul şi să fie prezentate agenţilor de control de fiecare dată
când sunt cerute.
Foile de proces verbal sunt păstrate în carnetul de drum cel puţin o lună. Ele sunt apoi
detaşate şi depuse la autoritatea sau organul competent în luna care urmează lunii respective
calendaristice, pentru o autorizaţie anuală, sau la sfârşitul termenului de valabilitate, pentru o
autorizaţie de scurtă durată.
Primele trei pagini din carnetul de drum sunt prezentate în figurile 5.1. 5.2 şi 5.3.
Fig. 4.1 Carnetul de drum – pagina 1

Pagina 1

........................ Carnetul nr. ………………

(Ţara) (acelaşi număr ca al autorizaţiei)

CARNET DE DRUM
pentru transportul internaţional de mãrfuri
în legãtură cu autorizaţia CEMT nr. ……...............
Transportator …………………………………..…….
(numele)
…………………………………………………....…….
……………………………………………...............….
(Locul de rezidenţã sau reşedinţa, strada, nr.)

ştampila
Eliberat la …………….
(Locul şi ziua eliberãrii)

Pagina 2 Fig. 4.2 Carnetul de drum – pagina 2

ÎNŞTIINŢARE IMPORTANTÃ
1. Carnetul de drum şi autorizaţia corespunzătoare CEMT trebuie
păstrate la bordul vehiculului. Nu trebuie să existe decât un carnet per
autorizaţie.

2. Carnetul de drum trebuie să fie completat înainte de plecare pentru

întregul parcurs efectuat cu încărcătură între fiecare loc de încărcare şi
de descărcare şi chiar pentru întregul parcurs la gol.
17
3. În cazul încărcării efectuate într-un punct de colectare, se va indica
doar traiectoria parcursă, fără a se ţine cont de parcursul de colectare şi
de distribuţie.
 4. În caz de modificări, inscripţiile iniţiale vor fi barate de o asemenea
manieră încât să rămână lizibile.

5. Foile procesului verbal sunt păstrate în carnetul de drum cel puţin o

lună. Ele sunt apoi detaşate şi transmise autorităţii sau organismului
competent din ţara membră care a emis carnetul de drum în luna care
urmează lunii calendaristice pentru o autorizaţie anuală sau la sfârşitul
validităţii
Pagina 3 pentru o autorizaţie de scurtă durată. Licenţa CEMT nr. ..............
a) Data plecării
b) Data sosiriia) Locul încărcării
b) Locul descărcăriia) Ţara încărcării
b) Ţara descărcăriiNr./Ţ ara
înmatriculării
Masa totală (tone)
(cu o zecimală)a) Nr. km la plecare
b) Nr. km la sosireNote speciale
a)
b)

a)
b)

a)
b)

a)
b)

a)
b)

a)
b) Fig. 4.3 Carnetul de drum – pagina 3
a)
b)
4.2 Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub
a)
acoperirea carnetelor T.I.R.
b)

a) 4.2.1 Scop, condiţii, garanţii

b) Prezenta convenţie priveşte transportul mărfurilor efectuat fără descărcare şi reîncărcare,
peste
a) una sau mai multe frontiere, de la un birou vamal de plecare al unei părţi contractante
pânăb) la un birou vamal de destinaţie al unei alte părţi contractante, sau al aceleiaşi părţi
contractante,
a) în vehicule rutiere, ansambluri de vehicule sau în containere, cu condiţia ca o parte
dinb)traseu între începutul operaţiunii T.I.R. şi terminarea ei să fie un traseu rutier.
a) Pentru a beneficia de dispoziţiile prezentei convenţii:
   a)b) transporturile trebuie să fie efectuate:
a) cu vehicule rutiere, ansambluri de vehicule sau containere în prealabil agreate în
b) condiţiile prezentate în anexa sau
a) cu alte vehicule rutiere, alte ansambluri de vehicule sau alte containere.
   b) transporturile trebuie să aibă loc sub garanţia asociaţiilor agreate (detalii mai jos) şi trebuie
b)
să fie
a) efectuate sub acoperirea unui carnet T.I.R.
b) Principii de bază:
a) mărfurile transportate sub regim T.I.R. nu vor fi supuse la plata sau la consemnarea
b) drepturilor şi taxelor de import sau de export la birourile vamale de trecere;
a) mărfurile transportate sub regim T.I.R. în vehicule rutiere, în ansambluri de vehicule sau
b) în containere sigilate nu vor fi, de regulă, supuse controlului vamal la birourile de
a) trecere;
b) autorităţile vamale vor putea să procedeze în mod excepţional şi, în special, în cazul

a) unor suspiciuni, la controlul mărfurilor la aceste birouri.

b) Ţările care au semnat convenţia TIR stabilesc o asociaţie care să elibereze carnetele TIR
şi care
a) să se constituie garante mai ales în situaţiile în care o abatere legată de o operaţiune TIR
esteb) constatată. De asemenea, asociaţia garantă va deveni răspunzătoare faţă de autorităţile ţării
undea) este situat biroul vamal de plecare din momentul în care carnetul T.I.R. va fi fost luat în
evidenţă
b) de biroul vamal. În ţările traversate în cursul unei operaţiuni de transport de mărfuri
suba)regimul T.I.R., această responsabilitate va începe atunci când mărfurile vor fi importate sau,
b)

a)
b)
18
a)
b)
în cazul suspendării operaţiunii T.I.R., carnetul T.I.R. va fi luat în evidenţă de biroul vamal la
care operaţiunea T.I.R. este reluată. Responsabilitatea asociaţiei garante va acoperi nu numai
mărfurile enumerate pe carnetul T.I.R., ci şi mărfurile care, deşi neenumerate pe acest carnet, s-
ar găsi în partea sigilată a vehiculului rutier sau în containerul sigilat. Asociaţia garantă
stabileşte perioada de valabilitate a carnetului T.I.R., specificând o ultima zi de valabilitate după
care carnetul nu poate fi prezentat la biroul vamal de plecare pentru luarea în evidenţă.

4.2.2 Condiţiile realizării procesului de transport

Autorităţile naţionale nu vor solicita nici un document vamal special pentru importul
temporar al vehiculului rutier, al ansamblului de vehicule sau al containerului, utilizate pentru
transportul mărfurilor sub regimul T.I.R şi, de asemenea, nici o garanţie nu va fi cerută pentru
vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau container.
Atunci când o operaţiune T.I.R. va fi efectuată de un vehicul rutier sau de un ansamblu
de vehicule, o placă dreptunghiulară purtând inscripţia „T.I.R.” se va fixa în faţa şi în spatele
vehiculului sau a ansamblului de vehicule.
    Aceste plăci vor fi dispuse astfel încât să fie foarte vizibile şi vor fi detaşabile. Ele vor
fi de culoare albă pe un fond albastru fig. 5.4.

Fig. 4.4 Plăcile TIR

Se foloseşte un singur carnet T.I.R. pentru fiecare vehicul rutier sau container. Se poate
folosi un singur carnet T.I.R. pentru un ansamblu de vehicule sau pentru mai multe containere
încărcate într-un singur vehicul rutier sau într-un ansamblu de vehicule. În acest caz, manifestul
mărfurilor din carnet va trebui să cuprindă separat conţinutul fiecărui vehicul făcând parte dintr-
un ansamblu de vehicule sau al fiecărui container.
Carnetul T.I.R. este valabil pentru o singură călătorie. El va conţine cel puţin numărul
de volete detaşabile pentru luare în evidenţă şi descărcare necesare pentru efectuarea
transportului în cauză.
O operaţiune T.I.R. poate implica mai multe birouri vamale de plecare şi de destinaţie
dar, cu excepţia cazurilor autorizate de partea contractantă sau de părţile contractante interesate
(de obicei autorităţile naţionale):
 birourile vamale de plecare vor trebui să fie situate într-o singură ţară;
 birourile vamale de destinaţie nu vor putea fi situate în mai mult de două ţări;
 numărul total de birouri vamale de plecare şi de destinaţie nu va putea depăşi patru.

19
 Mărfurile şi vehiculul rutier, ansamblul de vehicule sau containerul vor fi prezentate
împreună cu carnetul T.I.R. la biroul vamal de plecare.
Autorităţile vamale ale ţării de plecare vor lua măsurile necesare pentru a se asigura de
exactitatea manifestului mărfurilor şi pentru aplicarea sigiliilor vamale sau pentru controlul
sigiliilor vamale aplicate sub responsabilitatea acestor autorităţi vamale, de către persoane legal
autorizate
Pentru parcursul pe teritoriul ţărilor lor, autorităţile vamale pot fixa un termen şi pot cere
ca vehiculele rutiere, ansamblul de vehicule sau containerul să urmeze un itinerar determinat.
La fiecare birou vamal de trecere, ca şi la birourile vamale de destinaţie, vehiculul rutier,
ansamblul de vehicule sau containerul vor fi prezentate autorităţilor vamale pentru control cu
încărcătura şi carnetul T.I.R. aferent.
De regulă, autorităţile vamale ale birourilor vamale de trecere ale fiecărei părţi
contractante vor accepta sigiliile vamale ale celorlalte părţi contractante, cu condiţia ca aceste
sigilii să fie intacte.
Dacă, în timpul transportului sau la un birou vamal de trecere, autorităţile vamale
procedează la controlul încărcăturii unui vehicul rutier, a unui ansamblu de vehicule sau a unui
container, ele vor face menţiune pe voletele carnetului T.I.R., utilizat în ţara lor, pe cotoarele
corespunzătoare si pe voletele care rămân în carnetul T.I.R., despre noile sigilii aplicate ca şi
despre natura controlului efectuat.
Carnetul TIR este imprimat în limba franceză, cu excepţia paginii 1 a copertei, ale cărei
rubrici sunt imprimate şi în limba engleză. Regulile referitoare la utilizarea carnetului TIR sunt
reproduse in versiunea engleză la pagina 3 a copertei amintite.
Modelul carnetului TIR este prezentat în figura 5.5 cu explicaţiile aferente.
4.2.3 Reguli referitoare la utilizarea carnetului TIR
Generalităţi
Emitere: Carnetul T.I.R. va fi emis în ţara de plecare sau în ţara în care titularul este
stabilit sau domiciliat.
Limba: Carnetul T.I.R. este imprimat în limba franceză, cu excepţia paginii 1 a copertei,
în care rubricile sunt imprimate şi în engleză; „Regulile referitoare la utilizarea carnetului
T.I.R.” sunt reproduse în versiunea engleză la pagina 3 a copertei. Pe de altă parte, pot fi
adăugate file suplimentare, cuprinzând o traducere a textului imprimat.
Valabilitate: Carnetul T.I.R. rămâne valabil până la terminarea operaţiunii T.I.R. la biroul
vamal de destinaţie, în măsura în care a fost luat în evidenţă la biroul vamal de plecare în
termenul stabilit de asociaţia emitentă (rubrica 1 de la pagina 1 a copertei şi rubrica 4 a
voletului).
Numărul de carnete: se va emite un singur carnet T.I.R. pentru un ansamblu de vehicule
(vehicule cuplate) sau pentru mai multe containere încărcate fie pe un singur vehicul, fie pe un
ansamblu de vehicule.
Numărul de birouri vamale de plecare şi de destinaţie: transporturile efectuate sub
acoperirea unui carnet T.I.R. pot comporta mai multe birouri vamale de plecare şi de destinaţie,
dar în lipsa unei autorizări:
 birourile vamale de plecare vor fi situate în aceeaşi ţară;
 birourile vamale de destinaţie nu vor putea fi situate în mai mult de două ţări;
 numărul total al birourilor vamale de plecare şi de destinaţie nu va putea depăşi 4.
Numărul de file: dacă transportul comportă un singur birou vamal de plecare şi un
singur birou vamal de destinaţie, carnetul T.I.R. va trebui să aibă cel puţin 2 file pentru ţara de
plecare, 3 file pentru ţara de destinaţie, în plus 2 file pentru fiecare altă ţară al cărui teritoriu este
străbătut. Pentru fiecare birou vamal de plecare sau de destinaţie suplimentar, vor fi necesare 2
respectiv 3 alte file; în afară de acestea va trebui să se adauge 2 file dacă birourile vamale de
destinaţie sunt situate în două ţări diferite.

20
 Prezentarea la birourile vamale: carnetul T.I.R. va fi prezentat cu vehiculul rutier,
ansamblul de vehicule, containerul sau containerele la fiecare din birourile vamale de plecare,
de trecere şi de destinaţie. La ultimul birou vamal de plecare semnătura agentului şi ştampila cu
dată a biroului vamal trebuie să fie aplicate în partea de jos a manifestului tuturor voletelor care
vor fi utilizate pentru continuarea transportului (rubrica 19).
Modul de completare a carnetului T.I.R.
Ştersături, scriere suprapusă: carnetul T.I.R. nu va prezenta nici ştersături şi nici scrieri
suprapuse. Orice rectificare va trebui să fie efectuată prin tăierea indicaţiilor eronate şi prin
adăugarea, dacă este cazul, a indicaţiilor dorite. Orice modificare va trebui să fie aprobată (de
cel care o face) şi vizată de autorităţile vamale.
Indicaţie referitoare la înmatriculare: când dispoziţiile naţionale nu prevăd
înmatricularea remorcilor şi semiremorcilor, se va indica, în locul numărului de înmatriculare,
numărul de identificare sau de fabricaţie.
Manifestul:
a) Manifestul va fi completat în limba ţării de plecare, cu excepţia cazului în care
autorităţile vamale ar autoriza utilizarea unei alte limbi. Autorităţile vamale ale altor ţări
străbătute îşi rezervă dreptul să pretindă o traducere în limba lor. În vederea evitării întârzierilor
care ar putea rezulta din această exigenţă, se recomandă transportatorului să posede traducerile
necesare.
b) Indicaţiile înscrise pe manifest vor trebui să fie dactilografiate sau multiplicate
astfel încât să fie uşor de citit pe toate filele. Filele ilizibile vor fi refuzate de autorităţile vamale.
c) Când nu există suficient spaţiu pentru a înscrie pe manifest toate mărfurile
transportate, pot fi ataşate voletelor foi anexă, de acelaşi model cu manifestul sau sub forma de
documente comerciale conţinând indicaţiile manifestului. În acest caz, toate voletele vor trebui
să poarte indicaţiile următoare:
1) numărul foilor anexe (rubrica 10);
2) numărul şi natura coletelor sau obiectelor, ca şi greutatea brută totală a mărfurilor
enumerate pe aceste foi anexe (rubricile 11 la 13).
d) Când carnetul T.I.R. acoperă un ansamblu de vehicule sau mai multe containere,
conţinutul fiecărui vehicul sau al fiecărui container va fi indicat separat pe manifest. Această
indicaţie va trebui să fie precedată de numărul de înmatriculare al vehiculului sau de numărul de
identificare al containerului (rubrica 11 a manifestului).
e) De asemenea, daca există mai multe birouri vamale de plecare sau de destinaţie,
înscrierile referitoare la mărfurile luate în evidenţă sau destinate fiecărui birou vamal vor fi net
separate unele de altele pe manifest.
Liste specificative de colete, fotografii, planuri etc.: când, pentru identificarea mărfurilor
grele sau voluminoase, autorităţile vamale pretind ca asemenea documente să fie anexate
carnetului T.I.R., acestea vor fi vizate de autorităţile vamale şi ataşate la pagina 2 a copertei
carnetului. În plus, o menţiune despre aceste documente va fi făcută în rubrica 10 a tuturor
voletelor.
Semnătură: toate voletele (rubricile 16 şi 17) vor fi datate şi semnate de titularul
carnetului T.I.R. sau de reprezentantul său.
Incidente sau accidente
Dacă pe parcurs, dintr-o cauză fortuită, se întâmplă ca un sigiliu vamal să fie rupt sau ca
mărfurile să fie distruse sau deteriorate, transportatorul se va adresa imediat autorităţilor
vamale, dacă acestea se găsesc în apropiere, sau, în lipsa, altor autorităţi competente ale ţării în
care se găseşte. Acestea din urmă vor întocmi în cel mai scurt timp procesul-verbal de
constatare care figurează în carnetul T.I.R.
În cazul unui accident care impune transbordarea pe un alt vehicul sau într-un alt
container aceasta transbordare nu se poate efectua decât în prezenţa uneia dintre autorităţile

21
desemnate la regula de mai sus. Autoritatea respectivă va întocmi procesul-verbal de constatare.
Cu excepţia cazului când pe carnet ar exista menţiunea „mărfuri grele sau voluminoase”,
vehiculul sau containerul care înlocuieşte pe cel vechi va trebui să fie agreat pentru transportul
de mărfuri sub sigiliu vamal. În plus, el va fi sigilat şi sigiliul vamal aplicat va fi indicat în
procesul-verbal de constatare. Totuşi, dacă nici un vehicul sau container agreat nu este
disponibil, transbordarea va putea fi efectuată pe un autovehicul sau într-un container neagreat,
cu condiţia ca acesta să prezinte garanţii suficiente. În acest ultim caz, autorităţile vamale ale
ţărilor următoare vor aprecia daca pot şi ele să permită transportul cu acest vehicul sau container
sub acoperirea carnetului T.I.R.
În cazul în care există un pericol iminent care impune descărcarea imediată, parţială sau
totală, transportatorul poate lua, cu de la sine putere, măsurile necesare, fără să mai ceară sau
fără să mai aştepte intervenţia autorităţilor menţionate la regula de mai sus. În acest caz, el va
trebui să dovedească că a fost nevoit să acţioneze astfel în interesul vehiculului, containerului
sau încărcăturii transportate. Imediat după luarea măsurilor preventive de prima urgenţă,
transportatorul va informa una dintre autorităţile menţionate la regula de mai sus, pentru a face
constatarea faptelor, pentru a verifica încărcătura, pentru a sigila vehiculul sau containerul şi
pentru a întocmi procesul-verbal de constatare.
Procesul-verbal de constatare va rămâne anexat carnetului T.I.R. până la biroul vamal de
destinaţie.
Se recomandă asociaţiilor să furnizeze transportatorilor, pe lângă modelul inserat, chiar
în carnetul T.I.R., un anumit număr de formulare de procese-verbale de constatare redactate în
limba sau limbile ţărilor pe care marfa le străbate.
Modelul carnetului T.I.R. este prezentat în figura 4.5. Pentru fiecare din paginile
următoare există precizările aferente:
 prima pagină este prima a copertei
 a doua pagină este a doua a copertei
 a treia pagină este de culoare albă
 a patra pagină este de culoare verde
 a cincea pagină (procesul verbal de constatare) este de culoare galbenă
 a şasea pagină este a treia a copertei

22
23
24
25
26
27
 4.3 Convenţia referitoare la contractul de transport de mărfuri pe şosele
(CMR)
4.3.1 Aplicare. Scrisoarea de trăsură
Convenţia se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros,
cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate
în contract, sunt situate în două ţări diferite, dintre care cel puţin una este ţara contractantă,
independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract.
Proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură.

28
 Absenţa, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează nici existenţa,
nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor convenţiei.
Scrisoarea de trăsură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi
de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele
expeditorului şi transportatorului, dacă legislaţia ţării în care este întocmită scrisoarea de trăsură
o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar la treilea se
reţine de transportator.
În cazul în care marfa de transportat trebuie să fie încărcată în vehicule diferite sau dacă
este vorba de diferite feluri de marfă ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are
dreptul să ceară întocmirea de scrisori de trăsură pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare
fel de marfă ori lot de mărfuri.
Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele informaţii:
 locul şi data întocmirii sale;
 numele şi adresa expeditorului;
 numele şi adresa transportatorului;
 locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;
 numele şi adresa destinatarului;
 denumirea curentă a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase,
denumirea lor general recunoscută;
 numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
 greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a mărfii;
 cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vamă şi
alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
 instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele;
 indicaţia că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei
alte clauze contrare.
Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi indicaţiile următoare:
 interzicerea transbordării;
 cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
 totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
 valoarea declarată a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
 instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
 termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
 lista documentelor remise transportatorului.
La primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice:
   a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cât şi la
marcajul şi la numerele lor;
   b) starea aparentă a mărfii şi a ambalajului ei.
4.3.2 Răspunderi şi obligaţii
Expeditorul are dreptul să ceară verificarea de către transportator a greutăţii brute a
mărfii sau a cantităţii acesteia altfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea
conţinutului coletelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul
verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură.
Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a
primirii mărfii de către transportator.
În absenţa înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului,
există prezumţia că marfa şi ambalajul ei erau în stare aparentă bună în momentul primirii de
către transportator şi că numărul de colete, cât şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu
menţiunile din scrisoarea de trăsură.

29
 În vederea îndeplinirii formalităţilor de vamă şi a altora care trebuie făcute înainte de
eliberarea mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la
dispoziţia transportatorului documentele necesare şi să-i furnizeze toate informaţiile cerute.
Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special să ceară transportatorului
oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau să elibereze marfa unui
alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsură.
După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberarea ei, destinatarul are dreptul de a
cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură să-i fie remis şi ca marfa să-i fie eliberată contra
unei dovezi de primire.
În cazul în care după sosirea mărfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la
eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuză marfa,
expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de
trăsură.
Chiar dacă a refuzat marfa, destinatarul poate oricând să ceară eliberarea ei atât timp cât
transportatorul nu a primit instrucţiuni contrarii de la expeditor.
Transportatorul poate să procedeze la vânzarea mărfii fără să aştepte instrucţiuni de la
persoana care are dreptul să dispună, când natura perisabilă a mărfii sau starea ei o justifică sau
când cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate faţă de valoarea mărfii. În celelalte cazuri
el poate, de asemenea, proceda la vânzarea mărfii, dacă, într-un termen rezonabil, el nu a primit
din partea persoanei care are dreptul să dispună de marfă instrucţiuni contrarii a căror executare
îi poate fi cerută în mod echitabil.
Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarie,
produse între momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cât şi pentru întârzierea în
eliberare.
Transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau
întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin
al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau
circumstanţe pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea
preveni.
Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea
vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a
închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
Se consideră întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberată în termenul
convenit sau, dacă nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului
depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, ţinându-se cont
de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru
ambalarea unei încărcături complete în condiţii normale.
Dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de
către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asumă răspunderea executării
transportului total; transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii următori devenind,
prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract, în condiţiile prevăzute
în scrisoarea de trăsură.

30
 Sistemul transporturilor navale

6.1 Organizare
Transporturile pe apă prezintă marele avantaj că nu necesită decât cu caracter de
excepţie, cheltuieli pentru amenajarea căilor de comunicaţie naturale.
Întreprinderea de exploatare portuară are ca sarcini principale
 Primirea-expedierea navelor în/din porturi
 Operarea navelor (încărcarea-descărcarea acestora)
 Primirea, păstrarea şi eliberarea mărfurilor
 Efectuarea unor prestaţii speciale (remorcări, pilotări, salvări etc.).
Organele de conducere ale întreprinderii sunt cunoscute sub denumirea de administraţia
portului (Port Management), care se deosebesc de autorităţile portuare (Port Authorities),
constituite din căpităniile de port, organele vamale, etc.
Căpităniile de port au următoarele sarcini
 Asigurarea ordinii în porturi
 Asigurarea asistenţei tehnice şi juridice
 Asigurarea respectării legislaţiei în apele teritoriale ale ţării noastre
 Elaborarea normelor cu privire la navigaţie
 Serviciul de bord
 Calificarea personalului navigant
 Supravegherea modului de executare a operaţiunilor de încărcare-descărcare-
transbordare
 Eliberarea permiselor de acostare şi ancorare a navelor şi stabilirea locurilor de operare
 Organizarea operaţiunilor de salvare, etc.
Funcţiile principale ale portului
 Funcţia de transbordare – executarea tuturor operaţiunilor de trecere a mărfurilor de
pe nave pe uscat şi invers sau de pe nave pe mijloace terestre de transport sau şlepuri şi
invers
 Funcţia de depozitare – executarea tuturor operaţiunilor legate de păstrarea mărfurilor
în incinta porturilor. Depozitarea poate fi tranzitorie şi de magazinaj. Depozitarea de
înmagazinare (pe termen lung) este impusă de un complex de factori, cum ar fi
dezechilibrele mari rezultate din caracterul discontinuu al producţiei şi caracterul
continuu al consumului unor bunuri, conjunctura nefavorabilă pe piaţa externă de
mărfuri, conjunctura nefavorabilă pe piaţa navlurilor, perturbarea relaţiilor comerciale
cu unii parteneri externi, etc. Depozitarea tranzitorie (pe termen scurt) devine necesară
ca urmare a diferenţelor mari care există între capacitatea de încărcare ale navelor şi cele
ale mijloacelor de transport terestre sau ca urmare a întreruperilor temporare a unor
relaţii cu partenerii externi.
 Funcţia de prelucrare – specifică porturilor specializate în servirea unor mari
întreprinderi industriale, precum şi porturilor în a căror incintă sunt amplasate unităţi
prelucrătoare.

6.2 Baza tehnico-materială a transporturilor navale

6.2.1 Mijloacele de transport
A. Clasificarea navelor
1. După apartenenţă: civile, militare
2. După siguranţa lor constructivă:

31
  Nave pentru navigaţie nelimitată (care pot circula pe orice mări şi oceane);
 Nave pentru navigaţie limitată (care nu pot depăşi anumite linite de distanţă faţă
posturile de adăpostire în caz de furtună);
 Nave pentru navigaţia de coastă
3. După destinaţie:
a) nave pentru transportul călătorilor;
b) nave pentru transportul mărfurilor;
c) nave mixte (de marfă şi călători);
d) nave cu destinaţie specială.

a) Navele pentru transportul călătorilor

 pacheboturile – se întâlnesc tot mai rar datorită nerentabilităţii, întrucât se
folosesc pe distanţe mari şi foarte mari, astăzi fiind concurate de avioane;
 navele de croazieră – folosite în transporturile maritime de agrement,
caracterizându-se prin tonaje şi viteze mari, precum şi prin condiţii deosebite de
confort;
 navele fluviale de pasageri, care pot fi: de linie (de cursă lungă), locale (de cursă
scurtă), hidrobuze (nave de capacităţi mici, destinate unor curse foarte scurte sau
călătoriilor de agrement);
 nave de mare viteză, de genul hidroglisoarelor (având motoare cu elici aeriene
sau motoare cu reacţie);
b) Navele pentru transportul mărfurilor
 navele pentru mărfuri solide, care se împart le rândul lor în:
- vrachierele - nave care se folosesc pentru transportul de mărfuri în vrac.
Ele sunt: universale: pentru mai multe categorii de mărfuri; mineraliere:
pentru transportul minereurilor; cerealiere: pentru transportul de cereale;
carboniere: pentru transportul cărbunilor.
- cargourile (cargoboturile) – sunt nave folosite în transportul mărfurilor
generale ambalate (colete, butoaie, saci etc.) sau neambalate dar bine
individualizate;
- navele refrigerente sau frigorifice sunt specializate în transportul
mărfurilor perisabile;
- împingătoarele – nave cu o construcţie simplificată, foarte mobile, dotate
cu motoare de mare putere, specializate în împingerea barjelor. Barjele –
nave fără propulsie proprie, utilizabile în transportul mărfurilor solide;
- remorcherele – nave de dimensiuni reduse, dar de mare putere,
specializate în tractarea altor ambarcaţiuni
- navele port container – specializate în transportul containerelor. Se
împart în: RO-RO (roll on – roll of) în care containerele sunt aşezate pe
trailere speciale, încărcarea –descărcarea executându-se prin deplasarea
acestora pe orizontală (prin rulare) LO-LO (lift on – lift off) în care
manipularea containerelor se face pe verticală
- navele colectoare – sunt nave cu o construcţie şi dotare specială,
specializate în colectarea şi transportul peştelui între traulere şi navele
uzină (de prelucrare a peştelui) sau porturi
- feriboturile – sunt nave specializate în transportul vehiculelor terestre
(locomotive, vagoane, autovehicule) peste râuri sau fluvii
- navele port-barje-transport maritim al barjelor
 navele pentru transportul mărfurilor lichide – se numesc tancuri cele mai răspândite
fiind petrolierele

32
  navele mixte – se folosesc atât pentru mărfuri solide cât şi pentru lichide
c) navele mixte de mărfuri şi călători se prezintă sub forma cargourilor echipate cu
cabine pentru călători, acestea trebuie să corespundă condiţiilor speciale impuse de convenţiile
internaţionale în vigoare
d) navele du destinaţie specială traulere (nave de pescuit), docuri plutitoare (ridicarea
navelor supuse reparaţiilor, macaralele plutitoare, drăgile elevatoare plutitoare, navele pentru
cercetări maritime, spărgătoarele de gheaţă

În funcţie de modul în care se deplasează

- nave autopropulsate prevăzute cu motoare proprii
- nave ce se deplasează prin remorcare de tipul şlepurilor
- nave care se deplasează prin împingere de tipul barjelor.
6.2.2 Porturile
Porturile sunt puncte între care se întind căile navigabile, în care se fac legăturile între
acestea şi căile de comunicaţie feroviare, auto şi chiar aeriene, prezentându-se sub forma unor
unităţi economice în cadrul cărora se desfăşoară un întreg complex de activităţi industriale,
comerciale, vamale, etc., legate direct de efectuarea transporturilor navale interne şi mai ales
internaţionale.
Clasificarea porturilor
 În raport cu poziţia lor geografică
 Porturi maritime (situate pe coastele mărilor sau oceanelor)
 Porturi fluvial-maritime (situate la gurile sau pe cursurile fluviilor)
 Fluviale.
 După destinaţie
 Porturi comerciale
 Porturi militare
 Porturi speciale care pot fi industriale, de pescuit, de refugiu în situaţii critice.
Indicatorii activităţii portuare
1. Volumul lucrărilor de încărcare-descărcare şi transbordare exprimat în
tone fizice – reflectă cantitatea totală de mărfuri încărcate-descărcate pe şi de pe
nave , precum şi a celor transbordate de pe o navă pe alta, fără a lua în
considerare transbordările şi celelalte manipulări în interiorul portului
2. Volumul lucrărilor de încărcare-descărcare şi transbordare exprimat în
tone operaţii – se deosebeşte de indicatorul precedent prin faptul că exprimă
volumul total al manipulărilor de marfă efectuată in cadrul acestuia cu
mijloacele proprii. Una şi aceeaşi cantitate de marfă se ia în calculul
indicatorului de atâtea ori de câte ori este manipulată.
3. Traficul de mărfuri – reprezintă cantitatea totală de mărfuri intrate şi ieşite din
port într-o perioadă determinată, cuprinzând şi mărfuri transbordate de la vapor
la vapor.
4. Numărul navelor intrate sau ieşite din port într-un interval de timp dat –
reprezintă numărul tuturor navelor intrate în port pentru a fi încărcate, descărcate
sau pentru efectuarea altor operaţiuni legate de transport, respectiv numărul
navelor ieşite din port în urma efectuării aceloraşi operaţii.
5. Productivitatea pe metru liniar de dană operatică – este expresia numerică a
raportului dintre greutatea totală a mărfurilor încărcate-descărcate pe/de pe nave
într-o perioadă dată şi lungimea danelor operative.

33
6.3 Organizarea operării navelor în porturi
Activităţile de încărcare – descărcare a navelor sunt cunoscute sub denumirea de
operarea navelor. Faptul că navele sunt mijloace de transport cu capacităţi foarte mari, face ca
timpul şi cheltuiala de operare a navelor în porturi să fie foarte mari. De aceea, prin organizarea
activităţilor portuare se urmăreşte cu prioritate găsirea soluţiilor care să ducă la reducerea
timpului de imobilizare a navelor la încărcări-descărcări.
Operaţiunile de încărcare a navelor se execută pe baza unui plan de încărcare (Cargo-
Plan) întocmit de comandanţii de nave împreună cu încărcătorii prin care sunt specificate toate
datele cu privire la:
 Natura mărfii;
 Indicii de stivuire
 Greutatea mărfii;
 Numărul de colete;
 Porturile de descărcare, etc.
Aceste planuri trebuie să asigure:
 Identificarea rapidă a încărcăturii fiecărui hambar şi a destinaţiilor;
 Cuantificarea precisă a mărimii spaţiilor ocupate şi a celor rămase libere;
 Luarea în considerare a ordinii trecerii navelor prin porturile de destinaţie şi
identificarea rapidă a mărfurilor ce urmează a fi descărcate în acestea;
 Păstrarea integrităţii mărfurilor pe durata transportului;
 Eliminarea aşa numitelor spaţii moarte şi maximizarea coeficienţilor de încărcare a
navelor, calculaţi ca rapoarte între tonajul registru net şi deadweight-urile nete ale
navelor, etc.
Timpul, specificat în contractele de navlosire pentru staţionarea navelor în vederea
operării poartă denumirea de stalii.
Staliile se stabilesc în funcţie de condiţiile tehnice şi organizatorice din porturile de
încărcare-descărcare:
a. Staliile determinate – staliile precizate printr-un număr de zile (ore) afectate
operaţiilor de încărcare-descărcare a mărfii, prezentându-se sub forma staliilor reversibile atunci
când se acordă cumulat pentru operaţii de încărcare şi descărcare, navlositorii având
posibilitatea să recupereze la descărcare timpul consumat în plus la încărcare şi invers sau a
staliilor fixe care se acordă separat pentru operaţiile de încărcare şi separat pentru cele de
descărcare.
b. Staliile determinabile nu sunt stabilite cu anticipaţie ci se calculează o dată cu
stabilirea precisă a cantităţii de marfă ce urmează a se încărca sau descărca. Calculul lor se
poate baza pe diferite categorii de norme cum ar fi: norme de navă stabilite prin raportul
cantităţii totale de marfă de încărcat sau descărcat la această normă; norme de hambar folosind
relaţia S = Q/N*n, unde, N – norma pe hambar tone/zi, Q – cantitatea de marfă de operat, n –
numărul hambarelor nave, S – stalii; norma pe hambar şi spaţii înguste – staliile se determină
separat pe hambare (folosind norma de hambar) şi separat pe alte spaţii în care se încarcă marfa
(folosind alte norme pentru spaţiile respective).
c. Staliile nedeterminate – staliile acordate de armator navlositorului fără a fi
consemnate în contractul de navlosire. Pentru stalii armatorul nu pretinde navlositorului nici o
sumă de bani. Diferenţa în plus dintre stalii şi durata efectivă a operaţiunilor de încărcare se
numeşte timp economisit . Pentru acest timp armatorul plăteşte navlositorului anumite sume de
bani, cointeresându-l astfel pe acesta în accelerarea operaţiilor de încărcare-descărcare. Timpul
cu care sunt depăşite staliile se numeşte contrastalii, pentru acesta armatorul încasând de la
navlositor anumite sume de bani denumite tot contrastalii.

34
 6.4 Organizarea navigaţiei
Modalităţi de organizare
Există două moduri distincte: tramp şi pe linii regulate.
a. Navigaţia tramp (neregulată) – nu se realizează pe itinerarii fixe, în baza unui program
regulat, organizându-se în cazurile în care mărfurile prezentate la transport sunt omogene şi
îmbracă forma unor expediţii suficient de mari pentru a folosi complet capacitatea de încărcare
a unei nave.
De regulă, transportul tramp se realizează cu nave puse la dispoziţia exclusivă a câte
unui beneficiar (navlositor), acestea purtând denumirea de nave tramp. În general ori de câte ori
traficul naval mondial înregistrează creşteri sensibile, transporturile tramp sunt cele solicitate în
primul rând, ponderea lor modificându-se o dată cu schimbarea volumului şi structurii
comerţului internaţional, precum şi cu modificarea amplasării geografice a expeditorilor şi
destinatarilor.
Cea mai mare parte a transporturilor tramp sunt transporturi de mărfuri în vrac, în speţă
de materii prime, a căror valoare este relativ mică, care se efectuează pe distanţe mari în baza
unor contracte de navlosire de diverse tipuri.
b. Navigaţia pe căi regulate – este organizată pe itinerarii fixe, prestabilite, având caracter de
permanenţă, realizându-se în baza unor programe stabilite şi făcute cunoscute din timp, având
de asemenea caracter permanent.
Particularităţi:
 Navlosirea nu are la bază contracte, ci înţelegeri formalizate prin avize de angajament
(booking note) şi conosamente de linie;
 Navele de linie nu prezintă la sosirea în porturile de încărcare şi descărcare, notificări de
punere la dispoziţie, având prioritate, faţă de navele tramp;
 Angajarea navelor se face direct în porturile de escală de pe liniile regulate, în timpul de
staţionare în aceste porturi;
 Ori de câte ori cantităţi mai mari de mărfuri nu permit finalizarea operaţiunilor de
încărcare şi descărcare în termenul de escală prestabilit, comandanţii de nave au dreptul
de a recalcula timpul de operare, fără a se afecta însă timpii de escală din celelalte
porturi de pe linia regulată.

6.5 Exploatarea navelor

Totalitatea acţiunilor întreprinse în vederea angajării unei nave pentru efectuarea
transportului poartă denumirea de navlosire.
Angajarea şi exploatarea propriu-zisă a navelor are la bază:
- contracte de navlosire;
- conosamentul („scrisoarea de trăsură” în transportul pe apă).
6.5.1 Angajarea şi exploatarea navelor pe bază de contract
Transporturile efectuate cu nave puse la dispoziţia exclusivă a câte unui beneficiar au la
bază contractul de navlosire cunoscut sub denumirea englezească de Charter Party.
Prin intermediul acestuia sunt reglementate toate aspectele care ţin de exploatarea
comercială a navelor.
Contractul de navlosire este documentul prin care proprietarul navei (armatorul) se
obligă ca, în schimbul unei sume de bani (navlu), să pună nava sa la dispoziţia beneficiarului
(navlositorului) pentru a efectua transportul unei anumite încărcături.

Modalităţi de navlosire
a. Navlosirea ce se efectuează pe anumite perioade de timp are la bază contractele tip
Time Charter Party, caz în care nava, întrunind toate condiţiile de navigabilitate şi

35
 echipajul acesteia, se pun la dispoziţia navlositorului pe întregul timp specificat în
contract, în vederea efectuării transportului, pe timpul executării contractului căpitanul
navei primind dispoziţii numai de la armator. În scopul asigurării operativităţii
contractărilor au fost elaborate contracte tip pentru acest tip de navlosire.
b. Navlosirea pe voiaj sau pe voiaje cuprinde următoarele forme
- navlosirea pe un singur voiaj are la bază contractul tip single Voyage Charter Party
conform căruia armatorul pune la dispoziţie navlositorului nava şi echipajul pentru
transportul mărfurilor într-un singur sens între două porturi specificate
- navlosire pentru un voiaj dus-întors se bazează pe contractul cunoscut sub denumirea de
Trip Voyage Charter Party, caz în care navlositorul se obligă să asigure încărcătura
pentru ambele sensuri de circulaţie a navei între două porturi date
- navlosire pentru un voiaj în circuit se practică în situaţia în care navlositorii solicită
efectuarea unor transporturi între mai multe porturi de încărcare şi descărcare, având la
bază contractele tip Round Voyage Charter Party. În toate aceste cazuri căpitanii de
nave primesc dispoziţii numai de la armatori.
c. Navlosirea prin închiriere are la bază contractul Charter Party by Demise , prin care
armatorul pune la dispoziţie navlositorului nava şi echipajul din toate punctele de
vedere, acesta folosindu-se de navă ca şi cum ar fi proprietarul ei.
Conţinutul contractului de navlosire
Contractul de navlosire trebuie să cuprindă următoarele elemente
 Locul şi data încheierii contractului
 Denumirea navei care urmează să efectueze transportul şi caracteristicile sale esenţiale
(tonajul, registru brut net, deadweight-ul, clasa, etc)
 Numele şi adresa armatorului şi navlositorului
 Poziţia navei în momentul încheierii contractului
 Starea navei din punct de vedere al navigabilităţii
 Data cancelării contractului – dată la care navlositorul poate renunţa unilateral la
contract dacă nava nu a sosit în portul de încărcare
 Mărimea expediţiei şi felul mărfii
 Porturile de încărcare şi descărcare
 Pescajul maxim pentru porturile ale căror acvatorii au adâncimi mici danele de operare
în porturi
 Mărimea navlului, stalii, contrastalii.
6.5.2 Efectuarea prestaţiilor pe bază de conosament
Conform unor reglementări interne şi internaţionale toate transporturile maritime de
marfă au la bază un document cu funcţii multiple, conceput pe baza unor reguli şi principii care
încearcă să armonizeze interesele încărcătorilor, armatorilor şi asiguratorilor numit
conosament.
Acesta se eliberează de către armator, comandantul navei sau agentul armatorului, la
cererea navlositorului, făcând dovadă că mărfurile specificate şi descrise în el au fost primite la
transport într-o anumită cantitate (având o anumită valoare), fiind încărcate sau nu pe navă în
vederea transportului între anumite porturi, în schimbul unei anumite sume de bani (navlu),
acesta făcând dovada încheierii contractului de transport.
Principala deosebire între transportul pe bază de contract de navlosire Charter Party şi
cele pe bază de conosament, constă în faptul că în primul caz armatorul se obligă să rezerve
întreaga capacitate a unei nave sau o parte a acesteia pentru navlositorul cu care a încheiat un
astfel de contract, o bună parte din drepturile şi obligaţiile legate de efectuarea transportului
luând naştere înainte de preluarea propriu-zisă a mărfurilor la transport, în timp ce în cel de al 2
lea caz acestea se manifestă după preluarea mărfurilor de către cărăuş.

36
 În practică conosamentele se eliberează şi îşi exercită funcţiile chiar dacă s-au încheiat
contracte tip Charter Party.
Funcţiile conosamentelor
1. Funcţia de titlu de transport generator de drepturi şi obligaţii legate de procesul
de transport. Prin eliberarea sa armatorul, în schimbul navlului, îşi asumă un
complex de obligaţii în ceea ce priveşte transportul şi păstrarea integrităţii
cantitative şi calitative a mărfii, eliberarea mărfii, etc.
2. Funcţia de titlu reprezentativ al mărfurilor se traduce prin aceea că posesiunea
conosamentului înseamnă de fapt posesiunea mărfurilor înscrise în el. Altfel
spus, el are funcţia de titlu de proprietate, putând face obiectul actelor de
vânzare-cumpărare.
3. Funcţia de document probatoriu pentru încărcător - conosamentul se întocmeşte
în mai multe exemplare din care unul îi revine încărcătorului, acesta în lipsa unei
probe contrarii, constituind dovada că încărcătorul a executat în bune condiţii
operaţiunile care îi cad în sarcina sa.
6.6 Detalii pentru buna derulare a operaţiunilor de comerţ exterior
6.6.1 Documente
Pentru efectuarea livrărilor în cadrul contractelor externe de export, se folosesc
următoarele documente:
 Factura
 Documentele de receptie a mărfii
 Certificatul de origine
 Certificatul de garantie a calităţii
 Conosamentul
 Duplicatul frahtului internaţional (sau al scrisorii de trăsură internaţională feroviară)
 Scrisoarea de trăsură tip CMR
 Scrisoarea de transport aeriană
Prin contractul extern, vînzătorului îi revine sarcina să se îngrijească din timp pentru
organizarea transferării mărfurilor la cumpărător, în condiţii de maximă siguranţă şi cu
cheltuieli minime, pe baza condiţiilor de livrare stabilite prin contract.
În acest scop trebuie să iniţieze o serie de măsuri care să pună organizaţiile specializate
cu expediţia, transportul şi asigurarea mărfurilor în situaţia de a acţiona conform clauzelor
prevăzute în contractul extern.
Raporturile între vânzător (exportator) şi casele de transport şi expediţii internaţionale,
deşi sunt de natură contractuală, nu au nici o legătură cu raportul juridic stabilit între vânzător şi
cumpărător pe baza contractului extern de vânzare-cumpărare.
6.6.2 Respectarea termenelor de livrare este fermă
Pentru procurarea/reţinerea de spaţiu pe mijloacele de transport, expeditorul
(încărcătorul) trebuie să cunoască o serie de date specifice acestei activităţi:
 Natura şi felul mărfurilor
 Mijlocul de transport convenit
 Data disponibilităţii mărfii pentru încărcare
 Tipul de asigurare convenit
Sarcina organizării expediţiei, transportului şi asigurarea mărfurilor pe parcursul extern
revine exportatorului, în care scop acesta apelează, după caz, la serviciile caselor de transport şi
asigurări. În această fază, hotărâtoare pentru buna derulare a contractului este respectarea
termenului de livrare contractual, prin pregătirea din timp a mărfurilor pentru livrare.

37
 În cazul exporturilor prin Casele de Comerţ Exterior, nerespectarea termenelor de
livrare de către unităţile producătoare poate genera o serie de penalizări prevăzute în contractul
extern şi perturbări în realizarea transporturilor.
După efectuarea livrării mărfurilor la extern, unităţile producătoare sunt obligate să
remită agenţilor economici, în termen, toate documentele necesare facturării la extern a
mărfurilor exportate.
6.6.3 Documentele de expediţie sunt standardizate
În mod curent, termenul englezesc “bill of lading” defineşte un document care
evidenţiază încărcarea mărfurilor pe o navă. Termenii corespondenţi din spaniolă
“conocimiento de embarque” şi italiană “polizza di carico” au şi ei acelaşi înţeles. Scandinavii
vorbesc de “utenriks konnossement”, adică de conosamentul aferent mărfurilor de export, ceea
ce implică ideea de transport. În schimb, termenii corespondenţi din franceză “connaissement”,
olandeză “cognossement” şi germană “konnossement”definesc o simplă adeverinţă de primire a
mărfii şi nu implică simultan pe o anumită navă.
Conosamentele de azi au un conţinut care nu diferă prea mult de la un tip la altul,
datorită alinierii treptate a armatorilor, a conferinţelor maritime la regulile uniforme stabilite
prin convenţiile internaţionale de la Haga, Haga-Visby, Bruxelles, precum şi la cele adoptate
prin Convenţia Naţiunilor Unite pentru transportul mărfurilor pe mare stabilite la Hamburg.
Ca urmare a încheierii unui contract de navlosire sau a unui contract de transport cu
nave de linie, primirea mărfurilor se face pe bază de conosamente.
Potrivit art. 1(7) din Convenţia Naţiunilor Unite privind transporturile pe mare, din
1978, “conosamentul” înseamnă un document care face dovada unui contract de transport pe
mare şi constă în preluarea sau încărcarea mărfurilor pe navă de către cărăuş, precum şi în
obligaţia acestuia de a livra mărfurile contra prezentării documentului.
Aceeaşi obligaţie rezultă din menţiunea în acest document prin care se prevede că
mărfurile urmează să fie livrate la ordinul unei persoane nominale sau la ordin, ori la purtător.
Este necesar să facem precizarea că aderarea la Convenţia din 1978 este condiţionată de
denunţarea Convenţiei de la Bruxelles, prevederile acestei din urmă convenţii fiind aplicate
numai companiilor de transport naval şi beneficiarilor din statele care nu sunt încă membre ale
Convenţiei din 1978. Condiţiile pe care această convenţie le conţine sunt:
a) Adeverinţă semnată de cărăuş (sau în numele acestuia, de un împuternicit al său) şi
eliberată expeditorului, pentru a face dovada că mărfurile pe care acesta le descrie au fost
încărcate pe un anumit vas, cu o anumită destinaţie, sau au fost încredinţate armatorului în
vederea transportului;
b) Dovadă a existenţei contractului de transport (charter party). Conosamentul nu este el
însuşi contract de transport, dar confirmă că, în prealabil, a existat un acord între încărcător
şi cărăuş de a realiza prestaţie de transport, acord ce, practic, reprezintă contractul de
transport. Mai mult, în Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe mare –
Hamburg se arată chiar în definiţie că un conosament este “documentul care face dovada
unui contract de transport pe mare”. În foarte multe conosamente se enunţă şi principalele
condiţii ale contractului de transport care, de regulă, se încheie înaintea semnării
conosamentului;
c) Conosamentul este un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava
respectivă. Cel ce posedă acest document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor
descrise. Acest titlu de proprietate poate fi negociat în timpul transportului. Posesorul
conosamentului poate, la destinaţie să ridice singur mărfurile descrise sau poate dispune
predarea lor unei alte persoane girate. Unul din scopurile principale ale conosamentului este
acela de a permite proprietarului mărfurilor să dispună de ele cât mai operativ;
d) Conosamentul este un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide, prin
intermediul băncilor, creditul necesar finanţării contractului de vânzare-cumpărare.

38
 6.6.4 Amănuntele stabilesc responsabilitatea
Conosamentul diferă de la un fel de marfă la altul, de la relaţie la relaţie şi în funcţie de
voinţa celor două părţi, respectiv a încărcătorului şi a cărăuşului. Totuşi, în prezent, există deja,
în practică, tipuri de conosamente cu un conţinut relativ similar.
Din punct de vedere al modului cum este reglementat acesta prin legislaţia internă
(Codul comercial art.565-566) şi cea internaţională (Convenţia Naţiunilor Unite pentru
transportul pe mare, din 1978, art. 15), rezultă existenţa unui conţinut obligatoriu şi al altuia
facultativ al conosamentului.
Sunt, însă, câteva menţiuni care trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu într-un
conosament, respectiv:
1. Natura generală a mărfurilor, marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor,
o declaraţie expresă, dacă este cazul, privind caracterul periculos al mărfurilor, numărul de
colete sau de bucăţi, precum şi greutatea mărfurilor sau cantitatea lor exprimată în alt mod,
aşa cum au fost furnizate aceste indicaţii de către încărcător;
2. Starea aparentă a mărfurilor;
3. Numele şi sediul principal al cărăuşului;
4. Numele încărcătorului;
5. Destinatarul, dacă este menţionat de încărcător;
6. Portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au
fost luate în primire în portul de încărcare;
7. Numele navei pe care este încărcată marfa. În cazul unor conosamente directe pot fi înscrise
în acest document şi navele secundare care au efectuat transportul pe anumite porţiuni ale
lanţului de transport;
8. Portul de descărcare, de regulă, este portul unde marfa s-a descărcat efectiv de pe navă şi
unde încetează responsabilitatea cărăuşului. Pentru transporturile cu transbordare acoperite
prin conosament direct pe întregul parcurs pot fi înscrise, în afară de porturile de descărcare
şi porturile de transbordare;
9. Locul şi data emiterii conosamentului. Data emiterii conosamentului poate fi aceeaşi cu data
de încărcare sau posterioară încărcării. La conosamentul preluat pentru încărcare, data
emiterii poate să fie anterioară încărcării (eventual data depunerii mărfii pe chei şi/sau
respectiv a preluării răspunderii asupra acesteia de către cărăuş);
10. Menţionarea navlului în conosament este obligatorie, mai ales atunci când este plătit de
destinatar sau s-a indicat că este plătibil de către acesta; menţiunea de navlu plătit anticipat
(“freight prepaid”sau “freight paid”) se foloseşte la condiţia de livrare CIF sau C&F, unde
vânzătorul este obligat să plătească navlul;
11. Data sau perioada de livrare a mărfurilor în portul de descărcare (dacă acest lucru a fost
convenit între părţi);
12. Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş sau comandantul navei (de obicei, un
set de trei originale);
13. Principalele clauze şi condiţii de transport;
14. Declaraţia (dacă este cazul) încărcătorului că mărfurile vor fi sau vor putea fi încărcate pe
punte;
15. Data încărcării efective a mărfurilor pe navă. La cererea încărcătorului, cărăuşul trebuie,
după încărcarea efectivă a mărfurilor pe navă, să scrie în conosament menţiunea “încărcat la
bord” (shipped on board), indicând şi numele navei respective. Dacă, anterior, încărcătorul a
primit un conosament sau un alt document din care rezultă că mărfurile au fost “preluate
pentru transport” (received for shipment), el poate cere cărăuşului eliberarea unui alt
conosament cu menţiunea “încărcat la bord” în schimbul restituirii celui primit înaintea
încărcării efective;

39
16. Denumirea convenţiilor sau convenţiei care guvernează conosamentul eliberat de cărăuş. De
regulă, în conosament se indică convenţiile Haga, Haga-Visby, Bruxelles sau Convenţia
Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe mare;
17. Limita sau limitele răspunderii cărăuşului convenite între părţi în sensul creşterii faţă de
prevederile Comisiei Naţiunilor Unite privind transporturile pe mare (dacă acest lucru a fost
convenit între părţi). Orice declaraţie inexactă sau omisiune făcută de navlositor (expeditor)
la predarea mărfurilor la transport, va atrage răspunderea acestuia prin obligarea sa la plata
unor despăgubiri ce i se cuvin cărăuşului, conform Convenţiei Naţiunilor Unite, privind
transporturile pe mare, din 1978, art. 17 alin. 1. Pentru stabilirea unor eventuale răspunderi,
numele căpitanului trebuie scris clar, iar sub semnătura acestuia să fie adăugat cuvântul
“Master”(căpitan).
Menţiuni facultative
În afara clauzelor obligatorii, în conosament pot fi înscrise, la cererea cărăuşului sau
încărcătorului, şi alte clauze referitoare la starea mărfii şi cantitatea încărcată, precum şi unele
aspecte legate de cheltuielile de transport. În privinţa stării mărfurilor încărcate sau preluate
pentru transport, se pot înscrie unele aspecte referitoare la caracteristicile calităţii mărfurilor.
Încărcătorul este obligat să furnizeze cărăuşului date reale.
Dacă nu există observaţii cu privire la cele înscrise în conosament, se consideră că
mărfurile încărcate sau preluate au fost în stare aparent bună.
De asemenea, cantitatea care apare pe conosament sub formă de greutate, număr de
bucăţi sau colete , se consideră, până la proba contrară, ca reală şi trebuie predată la destinatar
aşa cum a fost înscrisă în conosament.
Această obligaţie este valabilă şi când conosamentul a fost trimis unei terţe persoane.
Mai mult, în Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe mare se
precizează că transportatorul nu are dreptul să facă o dovadă contrară privind descrierea
calitativă şi cantitativă a mărfurilor făcută în conosament.
De aceea, în situaţiile când cărăuşul constată anumite nereguli privind calitatea şi
cantitatea mărfii, precum şi al ambalajului, el poate face unele menţiuni care să ateste aceste
aspecte pentru a-şi reduce sau chiar exclude responsabilitatea. Respectarea cu stricteţe a
documentaţiei şi consemnarea menţiunilor este obligatorie.
6.6.5 Tipuri de conosamente în comerţul internaţional
Conosamentele se pot clasifica după următoarele criterii
 modul de transmitere a proprietăţii
 momentul încărcării mărfii pe navă
 ruta şi destinaţia acoperite de transport
 continuitatea transportului
 persoana care le eliberează
 modul de realizare a transportului maritim (contractul de transport internaţional).
Deşi conosamentele îndeplinesc aceleaşi funcţii şi, prin urmare, au un conţinut apropiat,
cuprinzând aceleaşi elemente, dar altfel formulate, ele determină anumite obligaţii sau
caracteristici care permit o diferenţiere a tipului de document eliberat.
Tipuri de conosamente, după modul de transmitere a proprietăţii:
 Conosament nominativ: se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominate
(indicate) expres în acest document, ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-i
predea mărfurile înscrise, în cantitatea indicată.
 Conosamentul la ordin: este emis la ordinul unei anumite persoane. Prin această andosare
persoana respectivă devine proprietar de drept al mărfii. Modul de transmitere a
conosamentului la ordin este asemănător cu cel al transmiterii cambiilor. Dacă posesorul
doreşte să transfere proprietatea unei alte persoane, atunci înscrie şi semnează ordinul de

40
 transmitere a conosamentului. Andosarea se poate face “în plin” (indorsment in full), atunci
când se nominează persoana, şi “în alb” (indorsment in blank), când nu se indică persoana
căreia i se transmite conosamentul.
 Conosamentul la purtător (au porteur): are înscrise cuvintele “la purtător” şi, ca urmare,
deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament. Deci,
comandantul eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare. Conosamentul la
purtător prezintă însă dezavantajul că oricine a intrat în posesia conosamentului, indiferent
pe ce cale, pierdere sau sustragere, poate intra în posesia mărfii, întrucât comandantul navei
nu este obligat să constate dacă posesorului conosamentului este cel legal, sau nu. Din acest
motiv, în majoritatea cazurilor, conosamentele sunt fie nominative, fie la ordin.
Tipuri de conosamente, după momentul încărcării mărfii pe navă:
 Conosamentul “încărcat la bord” (shipped on board): specifică faptul că marfa a fost
încărcată la bordul navei. În majoritatea contractelor de vânzare cumpărare şi acreditive se
solicită ca document de plată conosament “shipped on board”, întrucât există siguranţa că
marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este, practic, în curs de deplasare pe nava
indicată. Astfel, după terminarea voiajului (calculat la timp) proprietarul conosamentului va
intra în posesia mărfii la o anumită dată fixată sau calculată.
 Conosamentul primit spre încărcare: se întâmplă destul de des ca marfa să fie predată
cărăuşului înainte de încărcarea pe navă. În acest caz, cărăuşul eliberează un conosament
“primit spre încărcare” (received for shipment bill of lading) pentru mărfuri care nu sunt
încă încărcate, dar care sunt preluate pe răspunderea sa.
În fapt, acest document reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate
în cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului. Acest tip de
conosament se foloseşte mai ales la transportul mărfurilor cu nave de linie.
Tipuri de conosamente, după ruta şi destinaţia de transport acoperite:
 Conosamentul oceanic sau maritim (ocean B/L): acoperă transportul dintr-un port
maritim de încărcare până la portul de descărcare.
 Conosamentul de serviciu: se eliberează atunci când, la transport, participă mai mulţi
cărăuşi, respectiv mai multe nave participante la executarea transportului; se pot elibera mai
multe conosamente care să acopere numai o parte din lanţul de transport. Acest tip de
conosament este eliberat la cererea şi din ordinul cărăuşului principal. Conosamentul de
serviciu nu este un document negociabil, deşi răspunderea pentru executarea transportului în
bune condiţii este atât faţă de cărăuşul principal, cât şi faţă de destinatarul mărfurilor
respective.
 Conosamentul direct (through B/L) o dată cu dezvoltarea transportului din poartă în
poartă, mai ales în cazul transportului containerizat, se aplică pe scară tot mai largă
conosamentul direct (through bill of lading), adică acel tip de conosament care acoperă
întreaga distanţă de transport, respectiv distanţa de la locul de încărcare, indiferent de
modalitatea de transport ( feroviar, rutier, fluvial, maritim ) şi mijlocul de transport folosit
până la destinatarul final.
Ceilalţi participanţi la lanţul de transport eliberează conosamente sau alte documente de
transport cărăuşului principal, însă răspund numai în porţiunea din lanţul de transport pe care s-
a executat transportul.
Tipuri de conosamente, în funcţie de continuitatea transportului
 Conosamentul fără transbordare în cazul transporturilor directe, respectiv cu acelaşi
mijloc de transport din portul de încărcare până în portul de destinaţie, se eliberează un
conosament fără transbordare. Această precizare se face, de regulă, atunci când transportul
se poate executa şi în mod indirect cu transbordare printr-un port intermediar. În mod
normal, transportul direct are o durată mai mică de transport deoarece marfa nu mai aşteaptă
reîncărcarea într-un port intermediar.

41
 Conosamentul cu transbordare pentru partizi mici de marfă, fiind neeconomic a angaja
întreaga capacitate a unui mijloc de transport din portul de încărcare până la portul de
descărcare, transportul se efectuează cu transbordare într-un port intermediar în care există
un flux mai mare de transport. În asemenea situaţii, se eliberează un conosament cu
transbordare care, aşa cum s-a mai arătat, se acceptă de bănci spre negociere, în afară de
cazul când acest lucru este interzis expres.
Tipuri de conosamente, în funcţie de persoana care le eliberează
 Conosamente eliberate de cărăuşi de regulă, cărăuşii eliberează conosamente prin
comandanţii navelor. Primul ofiţer asistă la încărcarea mărfurilor şi emite o dovadă numită
ordin de imbarco care atestă cantitatea de marfă încărcată sau preluată în custodie pentru a
fi încărcată ulterior. Ordinul de imbarco nu este un titlu reprezentativ, ci numai documentul
preliminar în baza căruia se eliberează conosamentul.
 Conosamente eliberate de agenţii cărăuşului în unele porturi, cărăuşii au reprezentanţi
direcţi, agenţi de încărcare sau case de expediţii care preiau marfa de la încărcător, eliberând
în schimb conosamente în numele cărăuşului pe care îl reprezintă. În cazul acestor
conosamente, cărăuşii poartă aceeaşi răspundere ca şi atunci când le-ar fi eliberat ei înşişi.
 Conosamente eliberate de operatori multimodali şi case de expediţie internaţionale
conosamentele eliberate de casele de expediţii internaţionale sau de operatorii multimodali
acoperă întregul lanţ de transport, respectiv distanţa totală din poartă în poartă. Aceste
conosamente sunt eliberate fie în nume propriu, fie în numele unor armatori.
În cazul în care este eliberat în nume propriu, acesta trebuie să fie conosament aprobat
de FIATA ( Asociaţia Internaţională a Tranzitărilor şi Asimilaţilor Acestora ), iar casa de
expediţie respectivă să fie membră FIATA. Acest tip de conosament se numeşte “FIATA bill of
lading”. Numai acest gen de conosamente sunt negociate de bănci. Conosamentele eliberate de
casele de expediţii care nu sunt membre FIATA, aşa numitele “conosamente de casă” (house
bill of lading), nu pot fi negociate decât dacă acest lucru se prevede expres în acreditiv.
În ultimii ani, în practica comercială internaţională se utilizează tot mai mult
“conosament asigurat” (insured B/L). Un asemenea conosament dovedeşte nu numai primirea
mărfii, ci şi asigurarea acesteia. Pentru a stimula traficul de mărfuri în containere, armatorul este
acela care se îngrijeşte şi de asigurarea mărfii.
Tipuri de conosamente, în funcţie de modul de realizare a transportului maritim
 Conosamente convenţionale mărfurile de masă (materii prime, materiale sau mărfuri care
de regulă se transportă in vrac şi în cantităţi mari) se transportă cu nave exploatate în
sistemul “tramp” (ad-hoc). Preţul de transport cu navele “tramp” fiind mult mai mic, marfa
poate să fie încărcată în navele de mare capacitate. De regulă, la transportul “tramp” se
încheie contracte de navlosire şi se eliberează conosamente.
 Conosamente de linie (liner B/L) mărfurile generale în cantităţi mici se transportă, de
regulă, cu nave de linie. Liniile de navigaţie îşi stabilesc anumite condiţii pe care apoi le
publică şi le înscriu pe versoul conosamentelor. Condiţiile de eliberare a conosamentului şi
clauzele conosamentului se modifică mai greu decât la conosamentele convenţionale (care
se negociază de fiecare dată). Cu toate acestea şi la acest tip de conosamente se pot negocia
anumite clauze. În plus, se pot include convenţiile care guvernează conosamentul.
Este indicat să se solicite ca în toate conosamentele să se înscrie menţiunea că
“ se supune regulilor din -Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul mărfurilor pe
mare- ”.

42
43