Universitatea Crestină Dimitrie Cantemir

Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate

Master : Management financiar bancar

STUDIU DE CAZ
EVAZIUNEA FISCALA

Indrumator: Student :
Conf. Univ. Dr. PENU DANIELA PREDA VIOREL-ALEXANDRU
 CUPRINS

Capitolul 1 : EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1 Noţiune..............................................................................................................................2
1.2 Formele evaziunii fiscale..................................................................................................2
1.2 A. Evaziunea fiscală licita.............................................................................................3
1.2 B. Evaziunea fiscală ilicită............................................................................................4

Capitolul 2. POSIBILITĂŢI DE CONTRACARARE A EVAZIUNII FISCALE ÎN

ROMÂNIA
2.1. Presiunea fiscală...............................................................................................................5
2.2. Cauzele evaziunii fiscale..............................................................................................5-6
2.3. Prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale...................................................................6-8

CONCLUZII.............................................................................................................................9

1
 Capitolul 1 : EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1 Noţiune

Încă de la începutul secolului, juriştii romani au fost preocupaţi de definirea evaziunii

fiscale, în acest sens , aceasta a primit diferite definiţii, cum ar fi: “totalitatea procedeelor
licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în mică sau mare parte, averea lor,
obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “ sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale
prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.
Evaziunea fiscală reprezintă rezultatul logic al defectelor şi inconvenientelor unei
legislaţii imperfecte, a metodelor greşite de aplicare, precum şi nepriceperii legiuitorului a
cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta, la
evaziune.
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime, sau partial,
de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile speciale extrabugetare de către persoanele
fizice şi persoanele juridice române sau străine.
În economia de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen de evaziune ce ia
proporţii de masă din cauza tentaţiei de a fi sustrase de sub incidenţa legii, venituri impozabile
cât mai substanţiale.

1.2 Formele evaziunii fiscale

În funcţie de modul cum este sau poate fi săvârşită, evaziunea fiscală cunoaşte două
forme de manifestare:

1.2.1. Evaziunea fiscală licita (legală)

1.2.2. Evaziunea fiscală ilicită

2
1.2.A. Evaziunea fiscală licita

Această formă de manifestare a evaziunii fiscale, este reprezentata de acţiunea

contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o procedură neprevăzută a acesteia. Evaziunea
fiscală legală nu este posibilă decât atunci când legea este incompleta sau prezintă
dezavantaje. Aceasta, se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor
persoane sau categorii sociale, este sustrasa de la impozitare datorită modului în care legislaţia
fiscală dispune stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace astfel exploatând insuficientele legislaţiei le
ocolesc în mod legal, eschivandu-se în totalitate sau partial de la plată impozitelor, tocmai
datorită unei erori de legislaţie. Astfel, contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără
posibilitatea de a li se împuta ceva, iar statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară,
precisă.
Printre cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se foloseşte interpretarea
favorabilă a legislaţiei fiscale se regasesc urmatoarele exemple:
· constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel ce
se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile;
· practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţie
de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe
venit;
· folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice,
indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile
realizate .
· scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau publicitate,
indiferent dacă au fost făcute sau nu.
Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (Monitorul Oficial nr. 25 din 31.01.1991)
reglementează cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuării profitului.
Această listă a fost modificată în anexa 1, la Hotărârea Guvernului nr. 804 din 31.11.1991.
Interpretarea favorabilă a acestor dispoziţii ce acordă scutiri de impozit pe diferite
perioade de la înfiinţarea societăţii în funcţie de profil, a dus la înfiinţarea unui număr
deosebit de mare de societăţi cu profil comercial în scopul evaziunii fiscale.

3
1.2.B. Evaziunea fiscală ilicită

Spre deosebire de cea legală, evaziunea fiscala ilicita se săvârşeşte prin încălcarea
legii. În acest caz, contribuabilul abuzează de obligatia legală cu scopul de a se sustrage de la
plată impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasa, atunci când contribuabilul, obligat să furnizeze
date în sprijinul declaraţiei în baza căreia urmează sa i se stabileasca cota impozitului, recurge
la mascarea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la
folosirea altor căi de sustragere de la plată impozitului.
În general, este dificil să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind
practic nelimitate. În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent:
· întocmirea de declaraţii false
· întocmirea de documente de plăţi fictive
· alcătuirea de registre contabile nereale
· nedeclararea materiei impozabile
· vânzările făcute fără factura, etc.
Micşorarea încasărilor bugetare din impozite, datorită evaziunii fiscale, este în mai
multe state o problemă acută şi frecvenţa, mărimea acestora nefiind deloc neglijabilă.
În ţările cu o experienţă mare în fiscalitatea prelucrata cerinţelor economiei de piaţă,
evaziunea fiscală specifică mai ales TVA-ului poate fi întâlnită sub următoarele forme:
· Fraudă pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat în
timp o bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile,
declarându-se în stare de faliment, după ce în prealabil a avut grijă să-şi transfere
profitul în altă ţară;
· Fraudă pe termen scurt, ce poate fi întâlnită atunci când o nouă întreprindere
înfiinţată înaintează organelor fiscale o cerere justificată de rambursare a TVA, însă
după rambursare, întreprinderea în cauză îşi încetează activitatea, iar plătitorul dispare;
· Sindromul “Phoenix”, când o firmă ce avea obligaţii de plată a TVA, se declară în
stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În acest
caz, organelor fiscale le revine sarcina de a încerca să încaseze impozitul de la unitatea
falimentară sau lichidată.

4
 Capitolul 2. POSIBILITĂŢI DE CONTRACARARE A
EVAZIUNII FISCALE ÎN ROMÂNIA

2.1. Presiunea fiscală

Presiunea fiscală este, de fapt, gradul de fiscalitate, adică gradul în care contribuabilii
în ansamblul lor, societatea, economia, suporta pe seama rezultatelor obţinute din activitatea
lor, impozitele şi taxele, ca obligatii percepute prin constrângere legală de către stat.
Presiunea fiscală este raportul dintre suma tuturor impozitelor, taxelor, cotizaţiilor
sociale şi a altor prelevări cu conţinut fiscal, percepute la nivel central sau local, şi un
indicator macroeconomic agregat ( PIB, PNB, venitul naţional ).

2.2. Cauzele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi insuficientelor unei legislaţii

imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi a
neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată că
şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu
asupra unei materii impozabile, acesta tinde să evadeze. Este o specie de “reflex economic”
care face să dispară capitalurile pe care fiscul ţine să le impună prea mult. “Un impozit
excesiv pune pe fugă materia impozabilǎ”.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care
le are, ci îl vor determina să ia o serie de precauţii mai atente, pentru a se sustrage de la
obligaţiile sale faţă de stat.
Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti decât ceea ce nu poate să nu
plătească. Natura omenească are întotdeauna tendinţa să pună interesul general în urma
interesului particular; ea este înclinată să considere impozitul mai mare ca un prejudiciu. Este
acest spirit de a se sutrage de la obligaţiile faţă de fisc, e un sentiment colectiv de abatere
fiscală, sentiment mai puternic şi mai viu manifestat în mediul urban, agravat de o strâmtă şi
egoistă înţelegere a datoriilor sociale.
În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen
evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii
venituri cât mai substanţiale. Inmultirea faptelor ilegale, îndeosebi a celor din domeniul

5
economico-financiar, este o consecinţă a unor imperfecţiuni ale legislaţiei sau a lipsei unor
reglementări. în perioada tranziţiei la economia de piaţă, lipsurile legislative sunt mai
evidente.
Lipsa unor reglementări legale, în condiţiile în care capitalul de stat a suferit
modificări esenţiale în favoarea capitalului privat, creşterea şi diversificarea numărului de
agenţi economici, cărora le revin obligaţii fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la plată
impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agenţilor economici
nou înfiinţaţi.
Creşterea alarmantă a cazurilor neinregistrate corect a operaţiunilor economice,
înregistrările fictive în contabilitate, înfiinţarea unor firme având ca scop efectuarea unei
singure operaţiuni comerciale şi apoi abandonate în totalitate, distrugerea intenţionată de
documente, diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidenţe
duble, întocmirea şi prezentarea de date nereale în bilanţuri şi în balanţe, ascunderea unor
activităţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a depozitelor şi
magaziilor, prezentarea de documente false la operaţiunile de import-export, au făcut
necesară luarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune fiscală.

2.3. Prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală are o evoluţie determinată de acţiunile unor factori, cum sunt:
dinamica economiei reale, dimensiunea cantitativă şi calitativă a cadrului legislativ şi
instituţional, nivelul fiscalităţii, alţi factori interni sau externi. Fenomenul evazionist este unul
complex, cu implicaţii negative pe multiple planuri si, ca atare, el trebuie urmărit în
permanenţă pentru a putea fi combătut în mod cât mai eficient.
Printre măsurile care mai pot fi avute în vedere, pentru limitarea ariei evaziunii fiscale,
considerăm că pot fi menţionate:
Ø conexiunea sistematică a legislaţiei fiscale cu ansamblul cadrului legislativ din
economie şi a mutaţiilor care intervin pe plan socio-economic;
Ø eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscală şi
o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;
Ø legislaţia fiscală trebuie să cuprindă în mai mare măsură pe lângă prevederile ce
impugn pedepse, şi pe cele care pot conduce la un comportament economic normal şi
pe cale de consecinţă la limitarea ariei evaziunii fiscale;

6
 Ø utilizarea în mai mare măsură a controlului prin excepţie (prin sondaj) şi trecerea pe
un plan mai secundar a controlului permanent şi excesiv;
Ø stabilirea unui raport, care să tindă spre optim, între salariu şi stimulente pentru
motivarea aparatului fiscal.
În direcţia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în România, acţionează şi măsurile
care sunt prevăzute în actele normative intrate în vigoare în anii 2002, 2003, 2005 şi 2007.
Este vorba mai întâi de organizarea în acest scop a cazierului fiscal al contribuabililor
ca mijloc de evidentă şi urmărire a disciplinei financiare a acestora şi pentru întărirea
administrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului.
În prima parte a anului 2003 a fost instituita o serie de măsuri deosebit de importante
ce au avut un impact favorabil şi în direcţia combaterii ferme a fenomenului evaziunii fiscale.
Pe această linie se înscrie măsura aducerii la cunoştinţă publică a listei contribuabililor, care
înregistrează obligaţii restante faţă de unul sau altul din bugetele publice, reprezentând
impozite, taxe, contribuţii sau alte venituri bugetare.
Noile precizări privind aria evaziunii fiscale, în sensul că aceasta cuprinde şi
sustragerea de la plată impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate statului,
având deci acelasi sens ca şi sustragerea de la impunere, partial sau în totalitate, a materiei
impozabile, au avut un impact pozitiv pentru combaterea evaziunii fiscale.
Totodată, prin apariţia unei noi legi, au fost prevăzute clar şi riguros delimitate faptele
şi actele ce constituie infracţiuni şi pedepse, respectiv amenzile, care se aplică în cazul
săvârşirii acestora.
Considerăm bine venită prevederea din acest act normativ conform căreia persoanele
care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de lege nu au dreptul să fie fondatori,
administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţilor comerciale, iar dacă au fost
alese, decad din drepturi.
Printr-un alt act normativ, apărut în anul 2007 au fost reglementate unele măsuri
financiar-fiscale care, direct sau indirect, vizează şi creşterea randamentului luptei împotriva
fraudelor din domeniul financiar-fiscal. Printre aceste măsuri apar şi cele care modifică şi
completează Codul de procedura fiscală. Dintre acestea, menţionăm:
o înfiinţarea în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a comisiei de
proceduri fiscale. Aceasta comisie va elabora deciziile privind aplicarea unitară a
prevederilor din Codul de proceduri fiscale şi a legislaţiei care intră în sfera de
competentă a agenţiei mai înainte menţionate;

7
 o contribuabilul este obligat să furnizeze organului fiscal informaţiile necesare pentru
determinarea stării de fapt fiscale;
o pentru determinarea stării de fapt fiscale, contribuabilul este obligat să pună la
dispoziţia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri şi orice alte
înscrisuri care vin în sprijinul cauzei;
o ordinea stingerii datoriilor când suma plătită nu acoperă toate obligaţiile;
o modul de stabilire a vechimii obligaţiilor fiscale de plată;
o amenzile care se aplică pentru săvârşirea contravenţiilor incriminate de lege;
o alte noi prevederi.
Prin actul normativ menţionat, s-a modificat şi completat Ordonanţa Guvernului nr.
28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice şi
Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Se poate afirma că fără o analiză profundă şi sistematică a mecanismelor interne şi a
celor internaţionale ale fenomenului evazionist este greu să se pună în mişcare instrumente şi
măsuri care să conducă la combaterea eficace şi la prevenirea evaziunii fiscale.
Proiectul de lege privind combaterea evaziunii fiscale, aprobat de Guvern, se înscrie în
tendinţa de creare a unui sistem coerent de combatere a evaziunii fiscale. Alături de acest
proiect de lege, sistemul de combatere a evaziunii fiscale mai cuprinde şi măsurile de relaxare
fiscală adoptate de Guvern, care au avut ca rezultat, în primul rând, diminuarea evaziunii
fiscale legale.

8
 CONCLUZII

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare deoarece în lipsa măsurilor de
combatere aceasta poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.
În plan economic o situaţie echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea
macroeconomica şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltări economice.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar să se impună nişte sancţiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi poate în
primul rând o educaţie fiscală a cetăţenilor.
Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise şi relativ stabile, să se facă o
deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenţia de fraudă sau când sunt încălcate
din culpă, din neglijenţă, sau din cauze independente de voinţă contribuabilului. Este necesar
să se reorganizeze controlul şi verificările fiscale, să se elaboreze de către B.N.R. norme clare
cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi documentele ce trebuie prezentate de
persoanele fizice.
Ţara noastră a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedura fiscală, dar care a
fost suprimat de regimul de dictatura instaurat după cel de al doilea Război Mondial.