Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Departamentul Marketing și Logistică

Lucru Individual
la disciplina
Economia Europeană și Integrarea Europeană

Actul Unic European

Student - Arabadji Andrei

Grupa MK1901

Coordonator - Davidov Cătălina

Chișinău, 2021
 Introducere
Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986, de nouă țări (Franța,
Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg și Portugalia) iar la Haga la 28
februarie 1986 de către celelalte trei state (Italia, Grecia și Danemarca care au organizat un
referendum în acest scop). Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A.U.E marchează o nouă
etapă în procesul de realizare a pieței interne Comunitare și a relansat acțiunea comunitară,
constituind un moment foarte important a istoriei U.E.
El evidențiază politica statelor membre de a pune capăt stagnării constricției comunitare,
conciliind cele două curente care s-au evidențiat în procesul construcției europene, cooperare
interstatică și acțiunea supranațională – prefigurând U.E.
Dar până la semnarea Actului Unic European au avut loc multe acțiuni în această direcție, printre
care cele mai importante au fost:
 Raportul Davignon, adoptat în 1970 d către miniștrii externe la Luxemburg, care
prevedea cooperarea politică a celor șase state în scopul informării și consultării regulate
cu privire la cele mai importante probleme internaționale. Comisia Comunităților
Europene primea dreptul de a da avize în situațiile în care lucrările miniștrilor de externe
antrenau efecte asupra activității Comunităților,
 Întâlnirea la nivel înalt de la Copenhaga din 14-15 decembrie 1973 a adoptat o declaraţie
asupra identităţii europene, în cadrul căreia statele membre încercau să definească liniile
politice directoare şi responsabilitatea Europei în viaţa internaţională,
 Consiliul European de la Haga din decembrie 1976 a stabilit ca obiectiv al cooperării
elaborarea unei politici externe comune, subliniind că aceasta era limitată la sectoarele în
care statele membre erau de acord să-şi exercite suveranitatea de o manieră convergentă,
 Raportul de la Londra din 1981 a consacrat prezenţa Comisiei la toate nivelurile de
cooperare politică şi a stabilit o procedură de criză,
 Comunicatul final al întâlnirii şefilor de state şi guverne de la Paris din 21- 22 octombrie
1972 a proclamat voinţa participanţilor de transforma relaţiile lor politice şi economice
într-o Uniune Europeană.

Principalele etape care au condus la A.U.E sunt :

 Declarația solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983
Acest text, elaborat pe baza planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul german al
Afacerilor Externe și de omologul său italian Emilio Colombo, este însoțit de declarațiile
statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relațiilor interinstituționale, al
2
competențelor comunitare și al cooperării politice. Șefii de stat și de guvern se angajează să
reexamineze procesele înregistrării în aceste domenii și să decidă dacă este posibil să le
încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.
 Proiectul de trata privind instituirea Uniunii Europene
La solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru
afaceri instituționale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunitățile
existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat de la 14
februarie 1984.
 Consiliul European de la Fontainebleau din 25 și 26 iunie 1984
Inspirându-se din proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus din
reprezentanții personali ai șefilor de stat și de guvern și prezidat de senatorul irlandez Dooge
a examinat aspectele instituționale.
Raportul comitetului prezidat de M. Dooge invită consiliul European să convoace o
Conferință Interguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeană.
 Cartea Albă despre piața internă din 1985
Comisia, la solicitarea președintelui său, Jacques Delors, publică o Carte Albă care identifică
279 de măsuri necesare pentru realizarea pieței interne. Cartea propune un calendar și data
limită de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.
Consiliul European de la Milano din 29 și 29 iunie 1985, propune convocareaunei Conferințe
interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preșidenției luxemburgheze, la 9
septembrie 1985 și se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

3
 Obiectivele
Actului Unic European
Principalul obiectiv al A.U.E este de a relansa procesul de reconstrucție europeană în vederea
realizării pieței interne. Acesta părea dificil de realizat pe baza datelor existente, mai ales din
cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu umanitate în
domeniul omortizării legislative.

De aceea, Conferința interguvernamentală care a condus la A.U.E a avut un dublu mandat.

Pe de o parte era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe și de securitate
comune și, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce privește
:
 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European;
 extinderea competențelor comunităților.

- Promovarea măsurilor la nivel internațional pentru a trata problemele mediului la nivel

regional sau mondial;
- Instituționalizarea formală a Consiliului European (format din șefii de stat sau de guvern
și de președintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru
stabilirea direcției de dezvoltare a Comunității;
- Întărirea rolului Parlamentului European, prin introducerea procedurilor legislative de
cooperare și a necesității acordului Parlamentului European, pentru decizii privind
aderarea de noi membri la acorduri de asociere;
- Înființarea ”Tribunalului Primei Instanțe”, alături de Curtea Europeană de Justiție;
- Creșterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetare
științifică, coeziune economică și socială;
- Introducerea sistemului de vot al majorității calificate în cadrul Comisiei de Miniștri,
pentru abordarea acelor decizii care au în vedere finalizarea pieței interne;
- Conservarea, protejarea și îmbunătățirea calității vieții;
- Protejarea sănătății colectivităților umane;
- Să se asigure o utilizare rațională a resurselor umane.

4
 Structura
Actului Unic European
Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul (Introducere), din patru titluri și dintr-o
serie de declarații adoptate în timpul Conferinței.

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului și exprimă voința statelor membre de a
transforma totalitatea relațiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene. Preambulul
precizează, de asemenea caracterul unic al Actului, care reunește dispozițiile comune privind
cooperarea în domeniul politicii externe și al Comunităților Europene. De asemenea, subliniază
cele două obiective ale revizuirii tratatelor, și anume ,,să îmbunătățească situația economică și
socială prin aprofundarea politicilor comune și prin urmărirea de noi obiective” și ,,să asigure o
funcționare mai bună a Comunităților”.

În Titlul I sunt grupate ,,Dispoziții comune” atât pentru Comunitățile Europene cât și pentru
cooperarea politică.

În Titlul II sunt grupate ,,Dispoziții pentru modificarea tratatelor instituind Comunitățile

Europene”. În timp ce tratatele CECA și CEEA nu sunt afectate decât prin modificări relative la
Curtea de Justiție (cap.I și cap.II), în schimb Tratatul CEE comportă modificări de substanță atât
sub aspectul dispozițiilor instituționale cât și al dispozițiilor relative la fundamentele și la
politicile Comunutății.

Titlul III intitulat ,,Dispoziții asupra cooperării în domeniul politicii externe” este compus
dintr-un singur articol – articolul 30 – cuprinzând 12 paragrafe.

Titlul IV conține ,,Dispoziții generale și finale” dar nu comportă nici o măsură

tranzitorie. Din punct de vedere al prezentării, Actul Unic constituie un ansamblu
deși conținutul titlului II va trebui integrat în tratatele existente.

5
 Contribuțiile Actului Unic European
Modificări Instituționale
Pentru a înlesni realizările pieței unice, Actul Unic prevede creșterea numărului de domenii în
care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritatea calificată în locul unanimității. Acest lucru
ușurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele căutării unui acord unanim între 12
state membre.

Unanimitatea nu mai este necesară pentru luare măsurilor privind realizarea pieței interne, cu
excepția măsurilor privind fiscalitatea, libera circulație a persoanelor și drepturile și interesele
lucrătorilor salariați.

Competențele Parlamentului au fost sporite prin includerea cerinței avizului conform din partea
acestuia în cazul încheierii acordurilor de extindere și de asociere. AUE a introdus procedura de
cooperare, care a consolidat poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i
posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse în baza unui număr limitat de temeiuri
juridice, netezind astfel calea către viitorul rol de colegiuitor al Parlamentului, alături de
Consiliu.

A.U.E a instituit Consiliul European, oficializând astfel conferinţele ori reuniunile la nivel înalt
dintre şefii de stat sau de guvern, deși competențele acestui organ aveau să fie precizate abia mai
târziu, la articolul 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

A.U.E a clarificat și unele dispoziții privind competențele de executare. Articolul 10 i-a permis
Consiliului, ca regulă generală, să confere Comisiei competențele de executare a normelor
adoptate de Consiliu. Consiliul își putea rezerva dreptul de a exercita în mod direct competențele
de executare numai în anumite cazuri specifice. De asemenea, AUE a pus bazele instituirii
Tribunalului de Primă Instanță (TPI) – în prezent, Tribunalul.

6
 Contribuțiile Actului Unic European
Modificări Politice
Articolul 8A definește în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieței
interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piața internă este definită
drept ,,spațiul fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a
serviciilor și a capitalurilor este asigurată conform dispozițiilor prezentului tratat”.

În ceea ce privește capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici noi, dar
inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergența politicilor economice și
monetare se regăsesc în cadrul competențelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole
noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu
majoritatea calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziții minime pentru a
promova ,,îmbunătățirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea și securitatea
lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul
social la nivel european.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică și socială pentru a

contrabalansa efectele realizării pieței interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate și
pentru a reduce disparitățile de dezvoltare între regiuni. Intervenția comunitară se face prin
intermediul Fondului European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și a Fondului
European de Dezvoltare Regională (FEDER).

În ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE stabilește
drept obiectiv ,,consolidarea bazelor științifice și tehnologice ale industriei europene și
dezvoltarea competitivității sale internaționale”. Pentru acesta, Actul Unic prevede crearea unor
programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în umanitate.

Preocupările privind protecția mediului la nivel comunitar erau deja menționate în Tratatul de la
Roma.

Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S și 130T din Tratatul CEE), care
permit Comunității ,,conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, contribuite la

7
protecția sănătății persoanelor și utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale”. Se
precizează faptul că intervenția Comunității în domeniul mediului are loc dacă doar această
acțiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul
de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora și aplica o politică
externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la
problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre.
Președinția Consiliului este responsabilă pentru inițierea, coordonarea și reprezentarea statelor
membre față de state terțe în acest domeniu.

8
 Actul Unic European
Bilanț și Perspective
A.U.E a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieței comune în piața unică. Prin crearea de
noi competențe comunitare și prin reforma instituțiilor, A.U.E deschide calea integrării politice și
a uniunii economice și monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de la Maastricht privind
Uniunea Europeană.

9
 Modificările aduse Actului Unic European
 Tratatul Privind Uniunea Europeană, numit ,,Tratatul de la
Maastricht”(1992)
Tratatul de la Maastricht reunește într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele
trei Comunități (EurAtom, CECO, CEE) și cooperările politice instituționalizate în domeniul
politicii externe, al apărării, al poliției și al justiției. Acesta redenumește CEF, care devine
CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică și monetară, introduce noi politici
comunitare (educație, cultură) și extinde competențele Parlamentului European(procedura de
codecizie).
 Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competențelor Uniunii prin instituirea unei
politici comunitare a ocupării forței de muncă, prin transferul unei părți din materiile care
intrau anterior sub incidența Cooperării în domeniul justiției și afacerilor interne, prin măsuri
menite să apropie Uniunea de cetățeni și prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între
anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie și votul
cu majoritatea calificată la noi domenii, simplifică și renumerotează articolele din tratate.
 Tratatul de la Nisa (2001)
Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte ,,reminiscența” Tratatului de la
Amsterdam, și anume problemele instituționale privind extinderea care nu au fost soluționate
decât parțial în 1997. Este vorba despre componența Comisiei, despre ponderea voturilor în
cadrul Consiliului și despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată.
Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de cooperare consolidată și a eficientizat sistemul
jurisdicțional.
 Tratatul de la Lisabona (2017)
Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituționale. Acesta elimină vechea
arhitectură instituțională introdusă de Tratatul de la Maastricht și înlocuiește Comunitatea
Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce de asemenea, modificări semnificative
privind modul de funcționare al instituțiilor europene, procesul decizional și repartiția
competențelor între UE și statele membre. Obiectivul este îmbunătățirea procesului de
abordare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 state membre. Tratatul de la Lisabona
modifică, în plus, numeroase politici interne și externe ale UE. Acesta permite în primul rând
instituțiilor să legifereze și să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul Tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare :

10
- Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei (1994)
Acest tratat crește numărul statelor membre ale Comunității Europene de la 12 la 15.
- Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei,
Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei, Slovaciei (2003)
Acest tratat crește numărul statelor membre ale Comunității Europene de la 15 la 25.
- Tratatul de aderare a Bulgariei și României (2005)
Acest tratat crește numărul statelor membre ale Comunității Europene de la 25 la 27.

11
 Concluzii
privind Actul Unic European
Cu toate că în toate tratatele originale ale Comunităților s-au prevăzut, confirmat și chiar
întreprins diferite acțiuni în acest sens, progresul realizării a pieței unice a fost lent, el lovindu-se
de prejudecățile și de dorința de conservare a suveranității în anumite segmente ale economiei,
tendințe manifestate de către unele state membre ale Comunității.
Actul Unic European intrat în vigoare la 1 iulie 1987 a reușit să revitalizeze acest progres al
realizării Pieței unice până la data de 31 decembrie 1992. Acesta prevedea un program ambițios
în acest sens având ca obiective: mișcarea liberă a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor și
persoanelor pe tot cuprinsul Comunităților.

Pentru a realiza aceste obiective îndrăznețe, trebuia într-o primă fază să se ia măsuri serioase în
sensul ușurării procedurilor. Astfel, cu prilejul Actului Unic s-a schimbat modul în care deciziile
erau luate de către Consiliul de Miniștri. Înainte însă, majoritatea hotărârilor erau supuse deciziei
unanime a Consiliului, lucru care cumulat cu faptul că miniștri dintr-o țară sau alta aveau o
atitudine protecționistă și votau împotriva legislației, absolut necesară realizării depline a pieței
unice, a dus la un progres destul de lent, în acest sens.

Actul Unic European a înlesnit derularea acestui progres prin faptul că a prevăzut votul majoritar
cu privire la la toate hotărârile necesare realizării Pieței Unice, în urma acestui amendament
Comisia Europeană a putut să-și continue nestingherită programul.

Un alt punct forte al acestui trata este și principiul ,,subsidiarității”. Aceasta înseamnă că nici o
hotărâre care trebuie luată la nivel inferior nu poate fi luată la nivelul guvernului european.
Conform acestui principiu, votul Comunităților ar trebui să se limiteze la acele domenii în care
hotărârea trebuie luată în mod colectiv. Toate funcțiile care pot fi asumate la nivel național sau la
nivel regional ar trebui să fie răspunderea statelor membre. Legile și regulamentele necesare
realizării unei atmosfere ”fair-play” se aplică în domeniul legii firmelor și ale libertății stabilirii,
permițând astfel oamenilor să creeze întreprinderi proprii în alte state membre, al amortizării
inventarului tehnic, al taxelor, al legislației transporturilor și al recunoașterii reciproce a
diplomelor.

Nivelul de producție, siguranța produselor și a măsurilor de protecție pentru muncitori și

consumatori au fost organizate în vederea evitării alterării lor în timpul transportului, iar piețele

12
de capital au fost liberalizate. Succesul acestui proces este reflectat în faptul că majoritatea
legilor stabilite au fost aprobate și vor fi adaptate sistemului legislativ al fiecărui stat la timp, o
mare parte din această legislație fiind deja realizată în acest moment.

Transpunerea în practică a programului Pieței Unice și-a adus o contribuție însemnată la lărgirea
posibilităților de acces la piața comunitară, cu atât mai mult cu cât deschiderile realizate s-au
făcut în mod autonom, necondiționat de acordarea unor concesii din partea partenerilor
comerciali. Printre progresele cele mai semnificative amintim:
- eliminarea unilaterală a majorității restricțiilor ,,reziduale” la import, care mai erau
aplicate de către unele state membre;
- întărirea caracterului concurențial al procedurilor privind achizițiile publice în U.E. și
extinderea autonomă a acestor avantaje asupra tuturor furnizorilor proveniți din țările
semnatare ale Acordului GATT privind achizițiile publice;
- amortizarea la nivel comunitar a unor standarde naționale (ceea ce simplifică sarcina
exportatorilor potențiali pe piața U.E.) și disponibilitatea de a negocia cu țări terțe
acorduri de recunoaștere reciprocă a procedurilor de certificare și testare.

13
 Bibliografie

- https://ec.europa.eu/
- https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM
%3Axy0027
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Actul_unic_european

14
 Cuprins
Introducere..............................................................................................2
Obiectivele...............................................................................................4
Actului Unic European...........................................................................4
Structura..................................................................................................5
Actului Unic European...........................................................................5
Contribuțiile Actului Unic European....................................................6
Modificări Instituționale........................................................................6
Contribuțiile Actului Unic European....................................................7
Modificări Politice..................................................................................7
Actul Unic European..............................................................................9
Bilanț și Perspective................................................................................9
Modificările aduse Actului Unic European........................................10
Concluzii................................................................................................12
privind Actul Unic European..............................................................12
Bibliografie............................................................................................14

15