Abstract
Introducere
Pentru investitori, Bursa de Valori Bucuresti nu a fost o piata foarte atractiva. Desi
in general pietele emergente se caracterizeaza prin volatilitate si randamente inalte (vezi ca
exemplu studiile lui Campbell R. Harvey), BVB a oferit mai degraba un volum larg de
incertitudine fara a-si satisface investitorii. Intr-adevar, daca privim evolutia indicilor BET
si BET-C, observam lipsa de atractivitate a pietei. Fenomenul este observat mai ales daca
ne focalizam atentia asupra indicelui BET-C. Punctul de plecare si cel final se localizeaza
undeva in jurul valorii 500. Aceasta este ilustrata in figura 1. Axa verticala reprezinta
valoarea in puncte a celor doi indici de piata. Axa orizontala prezinta numarul de observatii
luate in consideratie (respectiv 721).
*
Student M.Sc. in Finante la International Centre for Advanced Mediterranean Agronomic Studies-
Mediterranean Agronomic Institute of Chania (Grecia)
1
800
700
600
500
400
300
100 200 300 400 500 600 700
BETC BET
1.4 2.2
2.0
1.3
1.8
1.2 1.6
1.4
1.1
1.2
1.0
1.0
0.9 0.8
100 200 300 400 500 600 700 50 100 150 200
Cele doua grafice arata foarte clar ca certificatele de trezorerie, in ciuda teoriei
pietelor de capital, au depasit ca performanta titlurile cotate la BVB (aici surprinse prin
evolutia celor doi indici). Acest exemplu este foarte sugestiv pentru evolutia pietelor de
capital din Romania in perioada de tranzitie. Este stiut faptul ca in general actiunile ofera
randamente mai inalte decat titlurile de stat. Certificatele de trezorerie sunt considerate in
mod traditional drept activul fara risc al economiei nationale si de aceea se presupune ca
ofera cele mai mici randamente dintre toate activele financiare. Totusi in Romania situatia
este diferita: fara a isi asuma nici un risc, investitorii ar fi putut fi intr-o pozitie
investitionala superioara prin investitia in certificate de trezorerie decat in titluri.
Intrebarea care s-ar pune aici ar fi: „De ce ar alege investitorii tiluri cotate de
vreme ce pot castiga mai mult prin investitia in active fara risc?” Teoria managementului
activ ar putea fi un raspuns la aceasta intrebare: exista cai prin care investitorii pot bate
piata. Aceasta este o dezbatere academica si practica foarte importanta.
Unul dintre cei mai pasionati protectori ai managementului pasive este Eugene
Fama, cel care a construit practic atat de celebra teorie a pietelor eficiente. Punctul de
vedere al profesorului Fama este ca nu pot exista investitori care sa fie capabili sa bata in
mod consistent piata. Si aceasta pentru ca este extrem de dificil de anticipat preturile
titlurilor. Fama s-a a devenit faimos printr-o alta teorie, respectiv teoria mersului aleator
(„random walk theory”), in care arata ca variatiile in preturile titlurilor nu pot fi anticipate.
Fama explica succesul unor manageri activi aratand ca intr-o distributie normala a
randamentelor, majoritatea acestora se vor regasi in vecinatatea mediei randamentelor. La
extremitati, atat in partea dreapta cat si in cea stanga, se gasesc asa-numitii „outliers”,
adica acele randamente care fie sunt foarte rele (extrema stanga), fie foarte bune (extrema
dreapta). Desigur, cativa manageri sunt fie foarte „rai”, fie foarte ‚buni”. Acele randamente
aflate la extremele stanga si dreapta sunt cunoscute drept „outliers” de vreme ce ele se
pozitioneaza pe marginile curbei. In mod similar, „cozile groase” se refera la cozi mai largi
decat cele normale ale curbei, insemnand ca exista mai multe date pe extreme decat cineva
se poate astepta.
Un alt manager pasiv convins este Rex Sinquefield, presedinte al Dimensional Fund
Advisors. El explica ca problema este intelegerea functionarii mecanismului de piata.
Punctul central este ca nimeni nu are un volum prea larg de informatie. In fapt, indiferent
cat de destepti sunt sau cat de bine informati sunt, investitorii au o fractiune redusa din
informatia care este disponibila pentru toata piata la orice punct in timp. Pietele sunt
complet interdependente. Nu poate fi credibil ca exista o persoana care sa aiba mai multa
informatie, in mod sistematic, decat o piata dispersata de 6 miliarde de oameni. Dar aceasta
este conditia pe care cineva trebuie sa o demonstreze. „Nu exista o persoana care sa aiba
toata informatia-iar informatia se modifica la fiecare secunda-cine poate fi atat de bun
incat el sau ea va fi in stare sa traga concluzii mai bune decat cele alei pietei globale,
piata care stabileste sute de milioane de preturi in fiecare moment? Acest lucru nu este
plauzibil”, afirma Sinquefield.
In sfarsit, Merton Miller, un recent laureat la Premiului Nobel (1990), explica si el
de ce managementul pasiv depaseste pe cel activ: „Favorizez investitia pasiva deoarece
pietele sunt dispozitive reusite uimitoare de incorporare a informatiei in preturile
actiunilor. Eu cred, alaturi de Friedrich Hayek [un alt laureat Nobel, contemporan cu
John Maynard Keynes] si altii ca informatia nu este un lucru mare care sa fie incuiat
undeva intr-un seif. Ea exista in bucati mici imprastiate peste tot in lume” (interviu pentru
„Investment Gurus”).
Sa luam acum un exemplu de manager activ. Richard Driehaus este considerat astazi
unul dintre cei mai abili manageri care au reusit sa bata in mod consistent piata. Filozofia
lui este: „Straduinta de a construi portofolii care sa suporte modificari pozitive
semnificative”. Pilonii filozofiei sale sunt:
Companiile dezvoltate agresive, prin definitie, cresc cel mai repede in economie, in
termeni de venituri si castiguri;
Dezvoltarea castigurilor este principalul factor care determina preturile titlurilor in
timp;
De aceea, investitia in companii in dezvoltare rapida ar trebui sa conduca la
realizarea de randamente potentiale superioare pe termen lung.;
Asemenea companii tind de asemenea sa fie cele mai adaptabile si dinamice
companii in cadrul economiei nationale si se pot ajusta rapid la schimbari. Aceste
calitati conduc de asemenea la realizarea de catre investitori de randamente
superioare potentiale pe termen lung.
In acest studiu, este utilizata metoda punctului critic pentru a genera portofolii
strategice. Metoda este bazata pe ideea includerii sau excluderii actiunilor intr-un
portofoliu dat in functie de relatia dintre risc si randament. Metoda este derivata din
modelul de piata. Acest model a fost aplicat pentru Bursa de Valori Bucuresti (Darasteanu,
2002) si una dintre concluzii este ca exista o relatie pozitiva intre risc si randament. In
acelasi timp, pentru majoritatea titlurilor, coeficientii beta au fost gasiti ca fiind statistic
semnificativi. Desi valoarea R2 ajustat a dat indicii ca beta nu reprezinta singura masura a
riscului, valorile testului statistic t au aratat ca in general modelul de piata este unul valid.
Aceasta metoda arata ca dezirabilitatea unui anumit titlu este direct legata de
raportul exces de randament supra beta. In general, excesul de randament este egal cu
diferenta dintre randamentul asteptat al unui titlu si rata dobanzii unui activ financiar fara
risc. In cazul nostru, vom considera cele trei active enumerate la sectiunea III.
Seria de timp este cuprinsa intre 04.01.1999 si 05.11.2001. Aceasta serie include
preturile de inchidere ale titlurilor tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti. Pornind de
la aceste preturi, au fost calculate randamentele zilnice (vezi Darasteanu, 2002). Esantionul
cuprinde toate titlurile care erau cotate pana la finalul perioadei. Totusi, am exclus
Societatile de Investitii Financiare (SIF), Banca Romana de Dezvoltare (BRD), Compania
SNP Petrom (SNP) si Abrom Barlad (ABR), pentru care numarul de observatii a fost
insuficient pentru scopul acestui studiu.
O presupunere importanta care este utilizata in studiu este faptul ca vanzarile scurte nu
sunt permise.
Raportul exces de randament supra beta masoara randamentul aditional al unei
actiuni pe unitate de risc nediversificabil. Forma acestui raport ar trebui sa conduca la
interpretarea sa usoara si acceptarea sa de catre analistii de titluri si managerii de portofoliu
pentru ca acestia sunt obisnuiti sa gandeasca in termenii relatiei dintre recompensa
potentiala si risc. Numitorul este riscul nediversificabil (adica riscul care nu poate fi
eliminat), risc pe care il suportam din moment ce decidem sa alegem un titlu riscant mai
degraba decat un activ financiar fara risc.
In mod formal, indexul pe care il utilizam pentru a ordona titlurile este „exces de
rentabilitate supra beta” sau:
Ri − Ra
(1)
βi
unde:
Ri – randamentul zilnic istoric al titlului i;
Ra –randamentul zilnic al activului „a”, unde „a” poate fi dolar, certificat de trezorerie
sau fond mutual.
βi – coeficientul beta al titlului i.
Daca titlurile sunt ordonate conform excesului de randament supra beta (de la
valoarea cea mai mare pana la valoarea cea mai mica), aceasta ordonare reprezinta
dezirabilitatea includerii unui anumit titlu in portofoliu. Cu alte cuvinte, daca un anumit
titlu cu un raport (Ri-RF)/ βi este inclus in portofoliu, toate titlurile care au o valoare mai
ridicata a acestui raport trebuie sa fie incluse. Pe de alta parte, daca un titlu cu un anumit
raport (Ri-RF)/ βi este exclus din portofoliu, atunci toate titlurile cu un raport inferior
trebuiesc excluse din acest portofoliu. Cate actiuni sunt selectate depinde de o rata critica
unica, astfel incat toate actiunile cu rapoarte mai mari (Ri-RF)/ βi vor fi incluse, in timp ce
toate actiunile cu valoare mai redusa vor fi excluse din portofoliu. Vom numi acest raport
punctul critic C*.
Regulile de determinare a actiunilor care sa fie incluse in portofoliul strategic sunt
urmatoarele:
1. Gaseste raportul „exces de randament supra beta” pentru orice titlu analizat si
ordona titlurile, in functie de acest raport, de la valoarea cea mai mare la valoarea
cea mai mica.
2. Portofoliul dorit include toate titlurile pentru care (Ri-RF)/ βi este mai mare decat o
valoare particulara a punctului critic C*. Pe scurt, vom defini C* si il vom interpreta
din punct de vedere economic.
Valoarea lui C* este calculata date fiind caracteristicile tuturor actiunilor incluse in
portofoliu. Pentru a determina C* este necesar a se calcula valoarea sa ca si cand ar exista
un numar diferit de actiuni in portofoliul strategic. Sa desemnam Ci ca un posibil candidat
al lui C*. Valoarea lui Ci este calculata cand i actiuni sunt presupuse a apartine
portofoliului strategic.
De vreme ce titlurile sunt ordonate de la cel mai mare la cel mai mic in termeni de
exces de randament supra beta, stim ca daca un anumit titlu apartine portofoliului strategic,
atunci toate titlurile cu o valoare superioara a raportului trebuie sa apartina acestui
portofoliu. Incepem procedura prin a calcula valorile unei variabile Ci in ipoteza in care
primul titlu (conform ordonarii) ar fi inclus in portofoliu (i=1), apoi presupunem ca primul
si al doilea titlu apartin portofoliului (sau i=2), apoi, primul, al doilea si al treilea titlu sunt
presupuse a apartine portofoliului strategic (sau i=3) etc. Acestia sunt Ci candidati pentru
C*.
Conform teoriei, stim ca am gasit punctul optim C* cand toate titlurile utilizate in
calculul Ci au exces de randament supra beta mai jos de Ci.
i (R − RF ) / β j
σ m2 ∑
j
j =1 σ ej2
Ci = (2)
β j2
i
1+ σ ∑ 2
2
m
j =1 σ ej
unde:
σm2 - dispersia indicelui de piata;
σej2 - dispersia modificarii unui titlu care nu este asociata cu modificarea indicelui de piata.
Formula arata terifiant. Dar putem arata ca nu este atat de rau pe cat pare. In timp
ce ecuatia 2 este forma care ar trebui sa fie utilizata pentru a calcula Ci, aceasta expresie
poate fi exprimata intr-o forma matematica echivalenta care sa clarifice semnificatia lui Ci.
Ci =
(
β iP RP − Ra ) (3)
βi
unde:
β iP - modificarea asteptata in rata de randament al titlului i asociata cu o modificare de 1%
in rata de randament al portofoliului P;
R P - randamentul asteptat al portofoliului P;
Ceilalti termeni au fost definiti anterior.
Termenii β iP si R P sunt desigur termeni necunoscuti pana in momentul in care
portofoliul P este determinat. De aceea, ecuatia 3 nu ar putea fi utilizata pentru a determina
portofoliul strategic. Totusi aceasta exprimare a lui Ci ajuta la interpretarea economica
procedurii noastre. Sa ne amintim ca titlurile sunt adaugate in portofoliu atata timp cat:
Ri − Ra
〉 Ci (4)
βi
( Ri − Ra ) 〉 β i P( RP − Ra ) (5)
O data ce s-a determinat care anume titluri vor fi incluse in portofoliu, ramane de
aratat cum se calculeaza procentul investit in fiecare actiune. Acest procent este dat de
formula:
Zi
Xi =
∑Z j
included
(6)
unde:
β i Ri − Ra
Zi = 2 − C * (7)
σ e i β i
Ecuatia (6) determina investitia relativa in fiecare titlu, in timp ce ecuatia (7)
determina in mod simplu ponderea fiecarui titlu in portofoliu, astfel incat toate titlurile vor
insuma valoarea 1, asigurand astfel investitia completa. Sa notam ca dispersia reziduala
σej2 joaca un rol important in stabilirea procentului de investitie intr-un anumit titlu.
V. Rezultate si Concluzii
Piata Valutara
Asa cum am mentionat, vom utiliza dolarul american in calculele noastre. Motivul
este ca mare parte a investitorilor individuali au un grad ridicat de incredere in moneda
americana. In perioade cu instabilitate ridicata pe pietele financiare romanesti, economiile
populatiei au fost orientate deseori catre dolar. Intrebarea care se pune totusi este daca
investitia in dolari a fost una foarte profitabila.
Urmatorul tabel ne indica evolutia anuala a monedei americane:
180,00
160,00
140,00
120,00
YIELD
100,00
80,00
60,00
40,00
20,00
0,00
TIME
250
200 BET%
BET-C%
RETURNS
150 T%
$%
100
MF%
50
0
04/03/1999
04/05/1999
04/07/1999
04/09/1999
04/03/2000
04/01/2001
04/03/2001
04/11/2001
04/01/1999
04/11/1999
04/01/2000
04/05/2000
04/07/2000
04/09/2000
04/11/2000
04/05/2001
04/07/2001
04/09/2001
TIME
Graficul indica in mod clar faptul ca portofoliul care a batut Fondul Capital Plus
este cel mai performant in cadrul celor 5 portofolii. Inseamna ca la un nivel de risc mai
ridicat (cel putin teoretic) pe care investitorii sunt dispusi sa si-l asume, ei ar fi fost
recompensati cu un nivel de randament mai ridicat. Observam de asemenea ca daca
investitorii ar fi ales strategia managementului pasiv, adica strategia de a investi intr-un
indice bursier, si mai ales daca ar fi ales o investitie in indicele BET-C, ei ar fi pierdut mai
degraba. Daca investitorii ar fi preferat totusi managementul pasiv, este clar ca o investitie
in BET ar fi fost mult mai recomandabila.
Sa privim acum rezultatele din punct de vedere al diversificarii. Stim ca
investitorii isi diversifica portofoliile detinute ca sa reduca nivelul de risc, chiar daca asta
ar presupuna cedarea unei parti din randament. Corespunzator rezultatelor noastre, alegerea
portofoliului BET (ca forma a strategiei managementului pasiv) nu ar fi o decizie
financiara buna de vreme ce exista doua portofolii mai diversificate si mai eficiente. Aceste
doua portofolii sunt Portofoliul a (respectiv portofoliul care a batut dolarul american –
contine 21 de titluri) si Portofoliul c (respectiv portofoliul care a batut performantele
certificatelor de trezorerie – contine 13 titluri). Notam de asemenea faptul ca Portofoliul b
(cel care a batut Fondul Mutual Capital Plus) are acelasi numar de titluri ca si indicele
BET. Totusi Portofoliul b este mult mai performant. Acesta este un alt exemplu al esecului
posibil al managementului pasiv pentru perioada analizata.
Relatia Risc-Randament
Vom considera ca masura a riscului relativ coeficientul beta calculat la nivel de
portofoliu. Acest beta s-a calculat luand in considerare procentul de investitie si
coeficientul beta pentru fiecare titlu in parte. De asemenea, randamentul la nivel de
portofoliu a fost calculat conform aceluiasi rationament. Vom renunta in aceasta parte la
randamentele zilnice si vom adopta randamentele anuale. Vom privi relatia risc-randament
la nivelul celor trei portofolii generate prin utilizarea metodei punctului critic. Vrem sa
surprindem daca pentru un nivel superior de risc, la nivel de portofoliu, investitorii au fost
recompensati cu un nivel mai ridicat de randament.
Prezentam rezultatele in urmatorul tabel:
Observam in acest tabel o „anormalitate”, respectiv cu cat este mai ridicat riscul,
cu atat este mai scazut randamentul. Se pare ca nu prezinta nici un interes sa diversifici
dincolo de Portofoliul a de vreme ce cu 10 actiuni un investitor ar putea reduce riscul si
totusi creste nivelul de randament comparativ cu celelalte doua portofolii. Acest fenomen
poate fi mai bine vizualizat in urmatorul grafic:
1
Vezi pagina 16 pentru notatii; ordinea portofoliilor in tabel a fost aleasa prin ordonarea portofoliilor de la
cel mai ridicat la cel mia scazut randament.
RETURNvs. BETA
160
150
RETURN
140
130
120
110
0.20 0.22 0.24 0.26 0.28
BETA
Panta liniei din grafic este negativa, indicand relatia negativa dintre risc si
randament la nivel de portofoliu. Intrebarea care apare aici este: „Cum este posibila o
asemenea relatie?” Un posibil raspuns vine din tabelele 4-6 care includ titlurile ce
alcatuiesc cele 3 portofolii. De exemplu, sa revenim la tabelul 4, adica cel in care am
construit portofoliul care sa bata dolarul american. Daca divizam actiunile acestui
portofoliu in 2 grupe in functie de procentul de investitie (mai precis vom pune intr-o
grupa cele mai dorite 10 actiuni si in cealalta grupa restul titlurilor), observam ca in
general beta corespunzator titlurilor din partea de jos a tabelului este mai ridicat decat beta
din partea de sus a tabelului. Deci, in loc de a reduce riscul prin diversificare se pare ca in
fapt am „reusit” sa il marim. Observam ca in fapt, metoda punctului critic ne-a ajutat sa
gasim portofolii mai eficiente cu un grad mai redus de risc. Totusi, acesta este un rezultat
particular care nu poate fi generalizat.
De asemenea, observam ca diferentele valorice intre coeficientii beta ai
portofoliilor sunt atat de mici, incat cresterea in risc de la un portofoliu la altul este practic
nesemnificativa. Acesta este un rezultat normal deoarece cele trei portofolii includ
aproximativ aceleasi titluri (unele dintre ele fiind eliminate in Portofoliul b si c comparativ
cu Portofoliul a). Titlurile care au fost eliminate in portofoliul care a batut fondul Capital
Plus si respectiv certificatele de trezorerie nu au un procent ridicat de investitie in cadrul
portofoliului care a depasit ca performanta dolarul american. Acesta este motivul pentru
care practic rezultatele noastre nu sunt opuse conceptului de diversificare. Chiar daca in
avem mai multe titluri in Portofoliul a comparativ cu celelalte doua portofolii, in fapt,
analizand procentul de investitie, am realizat o diversificare (in cadrul Portofoliilor a si b)
numai prin prisma numarului de actiuni si nu prin alocarea capitalului nostru in mod
consistent in respectivele titluri.
VI. Concluzii
References:
1. Catalin Cristian Darasteanu, “Testing CAPM on stocks traded at Bucharest Stock
Exchange”, Pagina Pietei de Capital din Romania (www.kmarket.ro), Mai 2002;
2. Edwin J. Elton, Martin J. Grubber and Manfred W. Padberg, “Optimal portfolios
from simple rank devices”, Journal of Portfolio Management, Vol. 4, No. 3, 1978,
pag. 15-19;
3. Eugene Fama, “Risk, return and equilibrium: some clarifying comments”, Journal
of Finance, XXXVIII, No. 1, Martie 1968, pag. 29-40;
4. Florin Pogonaru, “Romanian capital markets: a decade of transition”, Romanian
Center for Economic Policies, (www.cerope.ro), Oct. 2000, pag. 24-30;
5. Gordon j. Alexander and Bruce G. Resnick, “More on estimation risk and simple
rules for optimal portfolio selection”, Journal of Finance, Vol. 40, No. 1, Martie
1985, pag. 125-134.