I.

CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI

Actualitatea temei investigate. Economia naţională, inclusiv comerţul exterior al României, după anul
1989, parcurge o etapă dificilă de transformări esenţiale caracteristice perioadei de tranziţie la
economia de piaţă.
Pe plan mondial, una din cele mai importante probleme o constituie asigurarea complementarităţii
organizaţiilor
regionale cu dezvoltarea schimburilor comerciale. În aceste condiţii cunoaşterea aprofundată a relaţiilor
economice pe plan internaţional, inclusiv prin prisma fundamentelor teoretice şi practice a politicilor
comerciale
care le-au influenţat, reprezintă o cerinţă de strictă actualitate economică şi politică. Prezenta lucrare
conţine,
într-o abordare complexă, fundamentarea teoretică a politicii comerciale contemporane, obiectivele,
principiile,
tipologia şi structura funcţională a acesteia. De asemenea, se analizează politica comercială externă a
României
în contextul negocierilor multilaterale de politică comercială în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului
(OMC), Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) şi a altor organizaţii
internaţionale din cadrul ONU. Am dorit să arătăm că nimic nu este mai actual decât procesele de
reformă a
politicii comerciale puse în slujba intereselor economice ale României.
Scopul şi obiectivele principale ale lucrării. Scopul de bază este de a fundamenta importanţa
armonizării politicii comerciale internaţionale a României cu cea a Uniunii Europene în procesul de
integrare
europeană în contextul globalizării economice contemporane. Evidenţierea aspectelor negative
înregistrate în
politica comercială naţională în perioada de tranziţie, care a afectat şi încă afectează interesele noastre
naţionale.
În demersul nostru, pentru a ne atinge scopul cercetării, ne-am propus spre realizare următoarele sarcini
(obiective) mai importante:
• elaborarea unei politici comerciale externe în România în concordanţă cu noile tendinţe mondiale de
integrare a statelor şi globalizare economică;
• evidenţierea şi activizarea factorilor interni de dezvoltare economico socială a ţării prin înviorarea şi
creşterea eficientă a comerţului exterior;
• argumentarea recomandărilor Uniunii Europene privind perfecţionarea politicii comerciale
internaţionale la nivel naţional, regional şi subregional, în scopul aderării şi integrării europene;
• argumentarea ştiinţifică a metodelor de perfecţionare a politicii comerciale externe, a politicii tarifare,
netarifare şi de stimulare a exportului;
• argumentarea necesităţii creşterii eficienţei comerţului nostru exterior prin măsuri interne şi externe şi
de modernizare a politicii comerciale internaţionale;
• manifestarea unei mai mari fermităţi în aplicarea politicii comerciale româneşti, ca un drept ce revine
ţării ca membru în organismele internaţionale de comerţ, alături de statele membre ale Uniunii
Europene;
• în elaborarea şi aplicarea politicii comerciale externe trebuie avute permanent în vedere interesele
economice naţionale în procesul integrării şi ″deschiderii″ relaţiilor economice internaţionale.
1 Obiectul cercetării reprezintă tratarea complexă şi sistemică a politicii comerciale externe a României
în
procesul integrării după aderarea la Uniunea Europeană. Perfecţionarea şi adaptarea politicii comerciale
externe
la rigorile europene prin măsuri interne şi externe de modernizare a politicii comerciale internaţionale.
Implementarea recomandărilor Uniunii Europene privind perfecţionarea politicii comerciale
internaţionale la
nivel naţional, regional şi subregional, în scopul integrării europene după aderare.
Subiectul cercetării vizează politica comercială externă a României care funcţionează în baza
dezvoltării
economiei naţionale în concordanţă cu politicile promovate de Uniunea Europeană în domeniul
comerţului
extern intracomunitar şi în relaţiile cu ţările terţe.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Baza teoretică şi metodologică a tezei de doctorat o
constituie lucrări şi studii de valoare ştiinţifică în domeniul economiei şi comerţului mondial,
cercetările
efectuate în instituţiile de cercetare din România şi în străinătate. Printre ele menţionăm lucrările lui
Keynes J.,
Constantinescu N., Sută N., Botez O., Dijmărescu E., Ghibuţiu A. Metoda ştiinţifică de abordare a
conţinutului
lucrării o constituie analiza şi sinteza sistemică şi complexă a proceselor care au avut loc în politica
comercială şi
comerţul exterior, cercetarea economică a aspectelor cantitative şi calitative a exportului şi importului
în
România. Este folosit, de asemenea, aparatul matematic în creşterea eficienţei politicii comerciale şi în
comerţul
exterior. Ca bază informaţională la efectuarea analizei şi evidenţierea obiectivelor şi soluţiilor ce
trebuie aplicate,
au servit anuarele statistice, legislaţia şi actele normative ale României, publicaţiile periodice de
specialitate din
ţară şi din străinătate.
Noutatea (inovaţia) ştiinţifică a lucrării. Elementele de noutate ale tezei de doctorat constau în
următoarele:
• abordarea unitară a teoriei politicii comerciale internaţionale, atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
Sunt evidenţiate produsele, grupele de produse şi domeniile ineficiente pentru comerţul exterior al ţării;
• tratarea sistemică şi complexă a politicii comerciale a României în contextul noilor tendinţe mondiale;
necesitatea stringentă de aliniere la acquis-ul comunitar, ca ansamblu de drepturi şi obligaţii asumate de
statele
membre ale Uniunii Europene, de normele juridice ce reglementează activitatea ţărilor membre UE,
precum şi
regulile de funcţionare a instituţiilor UE, acţiunile şi politicile comunitare;
• în condiţiile de integrare şi globalizare contemporană, care nu pot fi stopate, evitate sau ocolite, sunt
expuse problemele de perfecţionare a politicii comerciale internaţionale şi a comerţului exterior, care,
pot şi
trebuie soluţionate pe baza recomandărilor UE;
• examinarea politicii comerciale internaţionale a României prin prisma intereselor sale economice, ca
obiectiv prioritar în politica economică externă a ţării.
• elaborarea modelului matematic de creştere a eficienţei politicii comerciale şi a comerţului exterior
naţional.
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării. Demersurile ştiinţifice ale lucrării au fost axate, în
2 principal, pe integrarea politicii comerciale a României cu politica comercială a Uniunii Europene şi
negocierile
de politică comercială, în sistemul multilateral, regional şi subregional. Valoarea practică a concluziilor
şi
recomandărilor (soluţiilor) incluse în teză constă în următoarele:
• în baza generalizării teoriilor privind politicile comerciale internaţionale se argumentează direcţiile şi
căile de perfecţionare a politicii noastre economice externe;
• cercetările ştiinţifice efectuate au o deosebită importanţă teoretică şi practică în rezolvarea
problemelor
cu care se confruntă România, în contextul globalizării şi integrării europene, în domeniul comerţului
exterior;
• concluziile şi recomandările, argumentate în lucrare, pot fi utilizate de organele de decizie la nivel
naţional şi regional în strategia de dezvoltare a comerţului exterior;
• lucrarea este un instrumentar de lucru atât pentru teoreticieni cât şi pentru practicieni, fiind propusă
profesioniştilor preocupaţi de activitatea de export şi import a firmelor, studenţilor şi tuturor celor care
doresc să-
şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul respectiv.
Aprofundarea rezultatelor lucrării. Rezultatele cercetării au fost expuse la manifestaţii ştiinţifice
organizate de Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice la Centrul Teritorial de
Comerţ
Exterior, de Federaţia Patronatului Privat Mehedinţi, de departamentul ″relaţii externe″ Prefectura şi
Consiliul
Judeţean Mehedinţi. Conferinţa Internaţională „Dezvoltarea turismului la începutul sec. XXI”
Chişinău, ULIM,
2006 şi Symposia Professorum ULIM, 2006, 2007. Rezultatele cercetărilor efectuate au fost
materializate prin
semnarea unor acte şi protocoale pentru implementare şi documentare cu diverse instituţii.
Publicaţii. La tema tezei de doctorat sunt publicate 12 lucrări ştiinţifice dintre care o monografie:
″Politici comerciale internaţionale în procesul globalizării″ Editura SITECH, Craiova, 2006, şi 3 în
reviste de
specialitate acreditate 2 în revista „Economica” ASEM şi 1 în „Economie şi Sociologie” AŞM, şi 8 în
culegerile
conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice şi internaţionale, cu un volum total de cca 15,4 c. a.
Cuvinte cheie: politică comercială internaţională; tranziţia la economia concurenţială; integrarea
europeană; cadrul de comerţ multilateral, regional şi subregional; balanţa interramurală; tariful vamal
comunitar;
implicarea statului în politica comercială şi comerţ exterior; integrare şi globalizare.
Structura tezei de doctorat este determinată de scopul, sarcinile şi obiectul cercetărilor, de problematica
abordată şi locul pe care îl ocupă politica comercială internaţională în economia României. Teza este
elaborată în
trei capitole divizate în subcapitole, precedate de introducere şi urmate de concluzii şi recomandări,
bibliografie.
De asemenea, lucrarea cuprinde circa 15 tabele şi 10 anexe ce caracterizează comerţul exterior, politica
comercială a României şi Uniunii Europene în contextul contemporan al integrării şi globalizării
economice.
II. TEZELE FUNDAMENTALE ALE LUCRĂRII
În primul capitol: SISTEMUL POLITICILOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE.
FUNDAMENTARE TEORETICĂ, sunt abordate un complex de probleme privind: conceptul de
politică
comercială, structura funcţională a acesteia, precum şi negocieri multilaterale de politică comercială.
Politica economică, este o componentă a mecanismului economic, care constă dintr-un ansamblu de
3 principii, norme şi reguli care stau la baza activităţii economice a statului, administraţiilor publice
centrale şi
locale şi care se desfăşoară în numele intereselor naţionale, imediate şi de perspectivă, precum şi de
mijloacele şi
metodele folosite pentru a realiza strategia propusă. Politica economică diferă de la o ţară la alta şi se
modifică de
la o perioadă la alta.
În cadrul politicii economice se distinge, ca noţiune, politica economică externă, care cuprinde
totalitatea
măsurilor iniţiate şi puse în aplicare de către state în vederea reglementării raporturilor cu celelalte ţări
ale lunii
precum şi a poziţiei faţă de diferite organizaţii internaţionale, a dezvoltării colaborării economice
externe, a
protejării economiei naţionale faţă de influenţele negative conjuncturale şi de durată, generate în
cadrul
economiei mondiale.
În cadrul politicii economice, în general, şi a politicii economice externe, în special, noţiunea de
politică
economică include ansamblul măsurilor cu caracter administrativ, juridic, fiscal, valutar şi de altă
natură prin
intermediul cărora statele promovează, în relaţiile economice internaţionale, interesele naţionale
fundamentale,
de perspectivă îndelungată sau de scurtă durată. Politica comercială cuprinde reglementările legale în
vederea
promovării sau restrângerii relaţiilor economice internaţionale, a relaţiilor comerciale şi de cooperare
economică
a firelor, întreprinderilor naţionale cu subiecte de drept privat ale altor state.
Având în vedere scopurile urmărite de state în desfăşurarea relaţiilor economice internaţionale, pe de o
parte, de a proteja economia naţională, iar pe de altă parte, de a promova relaţiile economice externe
avantajoase
ţării în cauză, politicile comerciale îndeplinesc două funcţii principale, şi anume: de protejare şi de
promovare a
relaţiilor comerciale internaţionale. Aceste funcţii, aparent diametral opuse, se completează reciproc
într-un
cadru unitar, se regăsesc în politica comercială a tuturor statelor lumii.
Politica comercială este exercitată în strânsă coordonare cu politica valutară, care cuprinde totalitatea
principiilor şi mecanismelor prin care se reglementează relaţiile de plăţi ale unei ţări cu străinătatea,
fluxurile
valutare care au loc prin traversarea graniţelor naţionale ale ţării respective. Se are în vedere faptul că
majoritatea
plăţilor unei ţări cu străinătatea provine din relaţiile de schimburi comerciale.
Obiectivele politicii comerciale ale statului sunt determinate de potenţialul economic de care dispune,
de
mărimea teritoriului, de numărul de locuitori, de poziţia geografică, de evoluţia economiei mondiale,
precum şi
de fenomenele de conjunctură ale pieţei mondiale.
Principalele obiective de politică comercială sunt: a)coordonarea şi controlul importului pentru
protejarea producţiei naţionale în faţa concurenţei străine şi pentru dezvoltarea unor sectoare
economice pe plan
intern; b) promovarea şi încurajarea exportului pentru valorificarea superioară a muncii naţionale pe
pieţele
externe; c) facilitatea cooperării şi integrării economice internaţionale; d) coordonarea mişcărilor de
capital în
raporturile cu străinătatea; e) dimensiunea corectă a creditelor externe; f) dezvoltarea sectorului
economic terţiar
(servicii).; g) echilibrarea balanţei de plăţi prin balanţa comercială.
În funcţie de scopul urmărit, principalele tipuri de politică comercială sunt: autarhia, liberschimbismul,
protecţionismul şi neoprotecţionismul.
Autarhia se caracterizează prin izolarea economiei faţă de economia celorlalte ţări ale lumii, orientarea
exclusivă spre interior; tendinţa de dezvoltare cu orice preţ a f unor ramuri interne; instituirea de măsuri
drastice
de oprire a importurilor. Autarhia ignoră avantajele economice ale relaţiilor externe, comerţul exterior
al
statului în cauză fiind inexistent sau având un volum modest.
Liberschimbismul şi liberalizarea schimburilor. Această politică este diametral opusă autarhiei şi
constă în eliminarea totală din calea importurilor a oricărui obstacol tarifar sau netarifar, singurul
criteriu
rămânând costurile comparative. Adică, pe plan internaţional, producţia unui bun să se dezvolte în ţara
care
poate să-l realizeze la costurile cele mai ieftine.
Protecţionismul şi neoptrorecrionismul. În absenţa lui, protecţionismul are o fundamentare logică, fiind
impus de necesitatea ocrotirii producţiei naţionale în faţa unei concurente străine agresive, cu tendinţe
acaparatoare. Dar, atunci când depăşeşte limitele raţionalului, protecţionismul devine frână în calea
schimburilor
comerciale internaţionale, în calea progresului. Când protecţionismul este urmat de măsuri de
retorsiune,
generează adevărate războaie comerciale în defavoarea tuturor celor implicaţi şi în detrimentul
comerţului
internaţional.
În funcţie de numărul partenerilor şi felul acordurilor încheiate, există politică unilaterală, bilaterală,
multilaterală, regională sau subregională.
4 Politici comerciale unilaterale. Sunt politici autonome care constau în adoptarea de către stat a unor
măsuri unilaterale privind activitatea de comerţ exterior, fără a se ţine seama de poziţia şi punctul de
vedere al
statelor partenere. Sunt măsuri dure, de dictat, care grăbesc calea către falimentul politicii comerciale
adoptate.
Politici comerciale bilaterale. La baza acestor politici stau acordurile comerciale guvernamentale
bilaterale prin care se reglementează schimburile de bunuri şi servicii între statele semnatare pe o
anumită
perioadă.
Politici comerciale multilaterale. După al doilea război mondial s-au pus bazele sistemului comercial
multilateral, ale cărui componente esenţiale sunt Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT),
astăzi
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi Conferinţa ONU pentru comerţ şi dezvoltare
(UNCTAD).
Sistemul comercial multilateral cuprinde ansamblul principiilor regulilor şi a măsurilor de politică
comercială
convenite la nivel multilateral, precum şi instituţiile internaţionale pe care se sprijină relaţiile
comerciale.
Politicile comerciale regionale sau subregionale sunt rezultatul acordurilor convenite între grupe de
state din aceeaşi regiune sau subregiune, în special sub formă de acorduri de comerţ liber, uniuni
vamale, pieţe
comune, uniuni economice şi monetare.
Politicile comerciale interregionale sunt rezultatul acordurilor cu participare a statelor din mai multe
continente sau zone geografice îndepărtate.
Politicile comerciale plurilaterale sunt aranjamente convenite de mai multe state, în funcţie de interesul
acestora.
În funcţie de domeniul de aplicare şi instrumentele folosite există: politică tarifară şi de stimulare a
exportului. Scopul acestor politici este de a apăra unele ramuri de producţie faţă de concurenţa străină,
cât şi de a
promova şi stimula activitatea de export.
Principii ale politicii comerciale stipulate în documentele organizaţiilor cu vocaţie universală în
domeniul comerţului internaţional, mai importante sunt: a) Clauza naţiunii celei mai favorizate, în
diverse forme;
b) Clauza regimului naţional; c) Nediscriminarea; d) Avantajul reciproc; e) concesii pe bază de
nereciprocitate;
f)protejarea în faţa concurenţei neloiale; g) încredere între parteneri prin cunoaşterea măsurilor de
politică
comercială promovate de aceştia.
În esenţă politica comercială contemporană se grupează în trei categorii: tarifară, netarifară,
promoţională şi de stimulare a exportului.
Politica tarifară (vamală) este o componentă a politicii comerciale a unui stat, cuprinzând totalitatea
reglementărilor şi normelor emise de stat, prin instituţiile abilitate, care vizează intrarea sau ieşirea, în
şi din ţară,
a mărfurilor şi care presupune: controlul mărfurilor şi mijloacelor de transport, cu ocazia trecerii
frontierei
vamale; îndeplinirea formalităţilor vamale; impunerea vamală prin plata drepturilor (taxelor) vamale;
alte
formalităţi specifice; reglementate prin acte normative. De regulă, ca instrumente de politică tarifară
sunt
utilizate tratatele (acordurile) comerciale; tarifele vamale, teritoriul vamal, legi şi reglementări vamale
care
diferenţiază modul de aplicare a politicii vamale de către statele lumii.
Taxa vamală este, în fapt, un impozit perceput de stat atunci când mărfurile trec frontiera vamală a
statului respectiv.
Taxa vamală este, deci, un instrument de politică economică şi comercială sub forma unui impozit
general de consum, care are funcţia de instrument de formare a preţurilor de comerţ exterior respectiv a
preţurilor
interne de consum, pentru produsele care trec frontiera vamală a ţării, asigurând avantaje producţiei
interne
destinate consumului intern sau îngrădind consumul, făcând posibilă prin aceasta influenţarea pieţei
interne a
ţării date, a pieţei mondiale sau a unei părţi din aceasta, sub aspectul producţiei, al relaţiilor comerciale
şi
financiare internaţionale.
Politica comercială netarifară cuprinde un ansamblu, vast, de reglementări şi practici naţionale care
conduc către discriminarea (restricţionarea) bunurilor importate faţă de cele indigene. Ea cuprinde, de
regulă,
obstacole în calea importurilor practicate de către autorităţile guvernamentale ale statelor, dar şi de
unele entităţi
de drept privat pe care autorităţile nu le împiedică să aplice aceste bariere.
În conformitate cu clasificarea efectuată de experţii GATT, cele 5 mari grupe de instrumente netarifare
au în vedere: a) limitări directe cantitative (îndeosebi la importuri); b) limitări indirecte la importuri
prin
mecanismul preţurilor; c) restricţii la import decurgând din formalităţile vamale şi administrative la
import; d)
bariere rezultând din participarea statului la activităţile comerciale; e) bariere tehnice decurgând din
5 standardele aplicate produselor importate.
Politica comercială promoţională şi de stimulare a exportului cuprinde următoarele instrumente:
mecanisme de dezvoltare a exporturilor; măsuri promoţionale de dezvoltare a exporturilor, măsuri
bugetare de
stimulare a exporturilor; măsuri fiscale de stimulare a exporturilor; măsuri financiar-bancare de
stimulare a
exporturilor; măsuri valutare de stimulare a exporturilor.
Negocierile multilaterale de politică comercială au loc în cadrul organizaţiilor şi organismelor
internaţionale cu vocaţie universală, regională şi subregională în comerţul internaţional. Sistemul
comercial
multilateral cuprinde ansamblul de relaţii comerciale internaţionale existente între toate statele membre
ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi relaţiile comerciale dintre diferite grupări economice de state. În
sensul larg al
cuvântului, în sistemul comercial multilateral sunt incluse relaţiile economice internaţionale de orice
natură, precum şi
întregul arsenal de organizaţii comerciale, financiare, bancare, de asigurare, de transporturi, cu caracter
internaţional,
instituite în cadrul ONU sau în afara acestei organizaţii care contribuie la promovarea comerţului
internaţional.
Principalele organizaţii internaţionale care constituie structura instituţională a sistemului comercial
internaţional sunt:
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (azi OMC), Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi
Dezvoltare;
Grupările economice regionale; Fondul Monetar Internaţional; Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană pentru reconstrucţie şi Dezvoltare.
Tendinţa către sistemul unilateral este determinată de evoluţia adâncirii proceselor economice
internaţionale, a interdependenţelor în producţia şi circulaţia mărfurilor în cadrul diviziunii
internaţionale a
muncii, sub incidenţa şi impactul progresului tehnico-ştiinţific. În aceste condiţii, politicile comerciale
promovate de diverse state dobândesc forme, dimensiuni şi valenţe noi.
În capitolul II: POLITICA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA TRANZŢIEI LA
ECONOMIA DE PIAŢĂ. NOI TENDINŢE ÎN POLITICA COMERCIALĂ ŞI ÎN RELAŢIILE CU
UNIUNEA EUROPEANĂ, sunt studiate şi explicate diverse realităţi privind: reforma politicii
comerciale
tarifare şi netarifare, cât şi politica promoţională şi de stimulare a exporturilor, în noile tendinţe
mondiale de
integrare şi globalizare economică. De asemenea, este abordată politica comercială a României în
cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în relaţiile economice cu UE, în noul context mondial.
Politica comercială a României în perioada tranziţiei la economia de piaţă a avut următoarele obiective:
• continuarea liberalizării importurilor, asigurându-se totodată o protecţie cât de cât rezonabilă a
producţiei
naţionale;
• promovarea şi stimularea exporturilor româneşti pe pieţele externe;
• echilibrarea balanţei comerciale, ceea ce ar fi trebuit să aibă consecinţe pozitive şi asupra balanţei de
plăţi externe;
• participarea activă la sistemul comercial multilateral şi la integrarea comercial-economică regională
şi
subregională;
•creşterea rolului diplomaţiei economice şi al activităţii ambasadelor noastre din străinătate, prin
promovarea
şi susţinerea intereselor economice ale sectoarelor româneşti, public şi privat, în plan extern, şi sporirea
contribuţiei la
atragerea investiţiilor străine în România şi la extinderea cooperării cu partenerii externi pe terţe pieţe.
Reformarea politicii comerciale tarifare, în România, a fost direcţionată, în principal, pe următoarele
priorităţi: adoptarea şi aplicarea unui nou tarif vamal de import; reduceri şi exceptări temporare de
taxe vamale de
import; facilităţi vamale pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi tranzacţii în leasing: adoptarea
unui nou cod
vamal; utilizarea avantajoasă a tarifului vamal de import al ţării.
Principalul instrument de influenţare a importurilor în economia de piaţă este tariful vamal de import.
Începând cu 1 ianuarie 1992, s-a trecut la aplicarea unui nou tarif vamal de import, în baza
nomenclatorului Convenţiei
internaţionale din anul 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acest
nou tarif vamal al
României avea trei coloane: 1) taxe vamale convenţionale, pe care România le aplica la importurile din
ţările cu care
avea convenit în acordurile comerciale regimul reciproc al clauzei naţiunii celei mai favorizate; 2) taxe
vamale
preferenţiale, aplicate în relaţiile cu ţările membre ale Acordului privind Sistemul Global de
Preferinţe
Comerciale (SGPC); 3) taxe vamale preferenţiale cu regim de cote mai reduse, pe care România le
aplica la
unele mărfuri convenite în relaţiile cu ţările semnatare ale „Protocolului celor 16" (ţări în curs de
dezvoltare).
Aria perfecţionării politicii comerciale netarifare în România, în perioada de tranziţie la economia de
piaţă, cuprinde o mulţime de măsuri, între care mai urgente au fost urătoarele: regimul de licenţe
(autorizaţii) de
6 export şi import; regimul restricţiilor cantitative la import şi export, întârzieri (prohibiţii) la exportul
şi importul
de mărfuri; problema instrumentelor de apărare comercială şi a altor taxe percepute la intrarea pe
teritoriul vamal
al României; evaluarea în vamă a mărfii; standardele şi reglementările tehnice; măsurile sanitare şi
fitosanitare;
achiziţiile publice (guvernamentale; protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.
A fost creat un nou cadru juridic care a avut ca efect o accentuată liberalizare a importurilor şi
exporturilor mărfurilor din şi în teritoriul României, acestea nefiind supuse, în principiu unor restricţii
netarifare.
Încă din anul 1990, au fost eliminate licenţele aplicate discriminatoriu, aplicându-se acum trei tipuri de
autorizaţii: licenţele de import, licenţele de export şi licenţele de operaţiune.
O evaluare de ansamblu a instrumentelor netarifare sub forma licenţelor de export şi import utilizate în
România în perioada de preaderare la Uniunea Europeană ne conduce la următoarele concluzii:
• în primul rând, am asistat la reducerea numărului acestor licenţe, s-a scurtat timpul obţinerii lor şi a
scăzut costul lor, cu menţiunea că perioada de valabilitate a acestora este redusă;
• în al doilea rând ca urmare a procesului de liberalizare, sfera produselor supuse regimului de licenţe a
devenit marginală şi mai acoperea numai 99 poziţii tarifare la import şi 201 poziţii tarifare la export,
dintr-un
număr de peste 11.000 poziţii tarifare incluse în Nomenclatorul Tarifului vamal de import al României.
Este
evidentă reducerea bruscă a regimului de autorizaţii în anii 2002 şi 2003, când licenţele se utilizau
pentru 1.038
poziţii tarifare, deci triplu faţă de anul 2004.
Politica de promovare şi de stimulare a exportului în perioada tranziţiei la economia de piaţă, în ţara
noastră a fost axată, în principal, pe perfecţionarea instrumentelor promoţionale şi de stimulare a
exportului,
precum şi pe crearea unui nou sistem de susţinere şi promovare a exportului, concomitent cu acordurile
încheiate
de România pe plan bilateral şi regional.
Pe parcursul unui deceniu şi jumătate a fost evidentă diferenţa tot mai mare, an de an, dintre valoarea
exportului şi a importului. În perioada 1990-2007, deficitul comercial se ridică la peste 70 miliarde de
euro.
Această situaţie a făcut şi va face în continuare ca în cadrul politicii comerciale a României să crească
importanţa atât a componentei promoţionale, cât şi a celei de stimulare a exportului, diversificându-se
gama de
instrumente de natură să amplifice vânzările de mărfuri româneşti în străinătate.
O sinteză a instrumentelor promoţionale practicate în România în perioada de preaderare la UE
evidenţiază câteva măsuri de natură să sporească atractivitatea produselor de export româneşti pentru
cumpărătorii de pe pieţele externe.
În primul rând, a avut loc extinderea continuă a cadrului juridic extern care să faciliteze pătrunderea
mărfurilor din România pe un număr cât mai marele pieţe externe, prin încheierea a peste 150 de
acorduri
comerciale şi a altor acorduri in măsură să susţină dezvoltarea exporturilor româneşti, în plan bilateral,
regional
şi multilateral
În al doilea rând, a crescut rolul parteneriatului public-privat în stabilirea participării României la
târguri şi expoziţii în străinătate, selectându-se profilul economic al manifestărilor expoziţionale în noul
context
al procesului de globalizare şi regionalizare, respectiv, punându-se accent atât pe participarea la târguri
având
caracter pronunţat legat de tehnologia informaţiei şi industrie de înaltă tehnicitate, cât şi pe produsele
româneşti
cu cea mai mare pondere la export şi care şi-au găsit pieţe de desfacere durabile pentru confecţii -
textile,
încălţăminte, mobilă şi vinuri.
În al treilea rând, în perioada de preaderare la UE, Camera de Comerţ şi Industrie a România s-a
constituit într-un puternic sistem al Camerelor de Comerţ şi Industrie atât la nivel naţional, cât şi
judeţean, având
statut de membru al Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris şi membru afiliat la Eurochambres.
În al patrulea rând, sunt de remarcat încercările din perioada de preaderare la UE de a găsi lunile cele
mai adecvate de către organul guvernamental de specialitate în domeniul comerţului exterior, cu
prioritate pentru
gestionare a activităţii de export, astfel ca aceasta să înregistreze rezultate cât mai bune. În acest sens,
s-au căutat
diferite formule ministeriale, consolidarea şi dezvoltarea reprezentanţelor din cadrul Ambasadelor
României şi
a oficiilor consulare din străinătate, organizarea de misiuni comerciale la nivel ministerial care
prezentau un
interes deosebit pentru pătrunderea, dezvoltarea şi diversificarea exportului românesc în aceste spaţii
geografice,
precum şi înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre de oficii şi agenţii, fără personalitate juridică, dar care să
joace un
rol activ în promovarea exportului, sub coordonarea ministrului însărcinat cu schimburile comerciale
cu
străinătatea din România.
7 În al cincilea rând, s-a înfiinţat, în 1995, Centrul Român de Comerţ Exterior (CRCE), instituţie
publică
în subordinea fostului Minister al Industriei şi Comerţului, având ca obiectiv principal promovarea
comerţului
exterior al României şi, în mod deosebit, a exportului.
În al şaselea rând, un rol important în cadrul măsurilor promoţionale de sprijinire a exportului îl are
Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), creată în anul 1995,
reunind
societăţi comerciale de stat şi private, care desfăşoară activitate în domeniul comerţului exterior sau
care
efectuează tranzacţii internaţionale în nume propriu.
În al şaptelea rând, a crescut rolul EXIMBAK în activitatea de stimulare a exporturilor, care dispun de
următoarele fonduri: • fondul pentru garanţii la export; • fondul pentru asigurarea şi reasigurarea
creditelor de
export pe termen scurt, mediu şi lung, a garanţiilor de export şi a investiţiilor în străinătate; • fondul
pentru
acordarea bonificaţiilor de dobândă; • fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor obţinute în
vederea
realizării de bunuri şi servicii destinate exportului; • fondul pentru garantarea investiţiilor româneşti în
străinătate.
Principalele instrumente, de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat în
cadrul noului sistem de promovare a exportului României sunt redate în tabelul nr.1.
Tabelul nr.1.
şi susţ
şi susţ ă
1
2
şţ
20,0
3 j 10,0 2,2
4 ş ăţii, p 28,0
5 ş ăţ
(MPDR )
3,2
6 ) 40,0
Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru promovarea inerea exportului
Instrumente de promovare inere a exportului Suma alocat de la bugetul de stat
2003 2004 2005 2006
Instrumente în administrarea EXIMBANK prin Comitetul
Interministerial
168,0 297,0 343,0 334,9
Programul de promovare a exportului administrat de Ministerul
Economiei i Comer ului
10,5 18,4 19,6
Programul de spri inire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exporturilor
(ANIMC)
5,0 5,0
Programul de cre tere a competitivit roduselor industriale (MEC) 14,0 28,3 24,7
Programul de cre tere a competitivit ii produselor agroalimentare 2,5 5,0 4,5
Prime de export pentru produse agroalimentare (MAPDR 20,0 40,0 9,5
TOTAL GENERAL 220,0 400,0 435,1 398,2
Sursa: Ministerul Economiei şi comerţului, Direcţia Generală Promovare Export.
În perioada 2003-2006, Comitetul Interministerial de Garanţii de Credite de Comerţ Exterior, a alocat
fonduri prin bugetul de stat pe instrumentele din administrarea Băncii de Export – Import a României
(EXIMBANK- SA) circa 1.143 mil. RON. Celelalte cinci instrumente au avut o contribuţie mult redusă
faţă de
instrumentele în administrarea EXIMBAK prin Comitetul Interministerial.
Un instrument important în politica promoţională şi de stimulare a exportului îl reprezintă acordurile
comerciale pe plan bilateral şi regional încheiate de România, în procesul tranziţiei la economia de
piaţă.
Analizând cadrul juridic privind schimburile comerciale dintre România şi statele cu care au fost
încheiate acorduri de comerţ liber bilateral, se pot evidenţia concluzii semnificative astfel:
a) acordurile de comerţ liber bilaterale stabilesc gradual perioade diferenţiate de tranziţie de câţiva ani
pentru realizarea unei zone de comerţ liber, în care între statele respective nu se vor mai aplica taxe
vamale şi
restricţii netarifare;
b) la importul de produse industriale, în cazul unor acorduri, au fost eliminate toate sau în cea mai mare
măsură taxele vamale aplicate, chiar de la intrarea în vigoare a acestor acorduri. În alte acorduri de
comerţ liber,
acolo unde România şi partenerul comercial au apreciat produsele ca având un grad mediu de
sensibilitate
sau fiind foarte/sensibile privind protejarea producţiei naţionale, reducerea taxelor vamale s-a făcut în
etape, până
la eliminarea completă a acestora. În acordurile încheiate se mai prevăd eliminarea restricţiilor
cantitative la
export şi la import şi măsurile cu efect echivalent;
8 c) în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole, acordurile de comerţ liber încheiate de România
prevăd acordarea reciprocă de concesii vamale atât la produse agricole de bază, cât şi la produse
agricole
prelucrate. În acorduri, însă, se precizează că, pentru a beneficia de tratamentul preferenţial vamal,
mărfurile
trebuie să fie însoţite de certificatul de origine, în relaţia cu mai multe ţări utilizându-se certificatul de
origine
„EUR 1". La unele produse agricole cu grad mare de sensibilitate pentru pieţele celor două ţări,
acordurile de
comerţ liber stabilesc eliminarea sau reducerea taxelor vamale în cadrul unor contingente tarifare.
d) acordurile de comerţ liber în plan bilateral încheiate de România cuprind şi alte prevederi importante
referitoare la dumping, achiziţii guvernamentale, reguli de concurenţă, ajutorul de stat, bariere tehnice
în
calea comerţului, protecţia proprietăţii intelectuale, procedura de aplicare a măsurilor de apărare
comercială,
luarea de măsuri în caz de dificultate a balanţei de plăti, precum şi liberalizarea treptată a pieţelor
pentru
comerţul cu servicii şi investirii, inclusiv utilizarea clauzei evolutive de extindere la noi domenii
neacoperite de
acorduri, prin examinarea cererii unei părţi în cadrul Comitetului Mixt creat pentru fiecare acord de
comerţ liber
bilateral.
Până la sfârşitul anului 2006 au fost în vigoare acordurile de comerţ liber încheiate de către România cu
R. Moldova, Turcia, Israel, Albania, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia şi Muntenegru.
Politica comercială a România în organizaţii internaţionale cu vocaţie universală se referă la activitatea
în cadrul GATT/OMC şi la activitatea UNCTAD.
Fiind membru cu drepturi depline al GATT România a început să beneficieze de o serie de avantaje, cu
implicaţii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. Dintre aceste avantaje menţionăm:
- a obţinut pe cale bilaterală clauza naţiunii celei mai favorizate din partea ţărilor membre (cu excepţia
SUA, care acordă această clauză numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o în 1975),
beneficiind
astfel de concesiile tarifare negociate în cadrul GATT, concesii ce nu mai pot fi retrase unilateral de
către părţile
contractante;
- au fost eliminate treptat restricţiile cantitative discriminatorii la exportul de produse româneşti în
ţările
membre;
- a avut dreptul de a invoca prevederile GATT şi de a folosi mecanismul consultărilor bi şi multilaterale
din cadrul GATT pentru a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea în care anumite măsuri de
politică
comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce prejudicii;
- a putut participa direct la toate negocierile comerciale organizate în cadrul GATT;
- a avut posibilităţi lărgite de informare cu privire la acţiunile ţărilor membre în domeniul politicii
comerciale, ceea ce i-a permis să adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i
apere
interesele, tară a contraveni prevederilor GATT;
- ca ţară în curs de dezvoltat, a avut posibilitatea de a beneficia de măsurile speciale adoptate de părţile
contractante în favoarea acestui grup de ţări, potrivit părţii a patra din Acordul General pentru Tarife şi
Comerţ.
În schimbul acestor avantaje, în Protocol au fost înscrise şi o serie de obligaţii ce au revenit ţării
noastre:
- să-şi sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din ţările membre ale GATT în acelaşi ritm
în care vor creşte importurile totale;
- să respecte prevederile Acordului General, să ţină la curent partenerii din GATT cu informaţii privind
reglementările de comerţ exterior din ţara noastră, evoluţia comerţului exterior, a balanţei comerciale şi
de plăţi
şi să contribuie la bugetul GATT, achitând o cotizaţie care se stabileşte proporţional cu ponderea ce
revine
fiecărei ţări în comerţul mondial.
În cadrul Conferinţei de Aderare România - UE din 14 iunie 2000 au fost deschise şi închise provizoriu
negocierile la capitolul 26 - Relaţiile economice externe. Cu acest prilej, România a acceptat în
întregime, acquis-ul
comunitar, considerând că va fi capabilă să îl implementeze în totalitate în momentul aderării, fără a
solicita perioade
de tranziţie.
Acquis-ul comunitar aferent capitolului 26 acoperă relaţiile economice şi comerciale ale Comunităţii
Europene cu ţările terţe în ceea ce priveşte regimul de import/regimul de export, măsurile de apărare
comercială, relaţia cu Organizaţia Mondială a Comerţului şi cadrul comerţului multilateral, precum şi
cooperarea
economică şi asistenţa pentru dezvoltare.
Prin Acordul European şi colaborarea cu Uniunea Europeană în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului
şi al altor foruri internaţionale, România, în fapt, s-a asociat, chiar înainte de data aderării 1 ianuarie
2007, politicii
9 comerciale comune a Comunităţii Europene.
Capitolul III. IMPLICAŢII ALE ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ. POLITICA
COMERCIALĂ A UE ŞI ADOPTAREA ACESTEIA DE CĂTRE ROM[NIA; COMERŢUL
EXTERIOR, CA
REZULTAT AL POLITICII COMERCIALE, este consacrat analizei politicii comerciale comune a UE
şi adoptarea
acesteia de către România în contextul implicaţiilor aderării noastre la Comunitate.
Principalele elemente ale politicii comerciale comune a Uniunii Europene sunt:
1. Tariful Vamal Comun şi politicile asociate (tariful vamal comun, tipuri de taxe vamale, nomenclatura
combinată, reguli de origine, suspendări autonome de taxe vamale, tariful integrat al comunităţii
europene);
2. Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC);
3. Intrastat - statistica de comerţ intracomunitar (în interiorul Comunităţii);
4. Schema de Preferinţe Generalizate (SGP) a Uniunii Europene;
5. Schema de Preferinţe Generalizate Plus (SGP+) a Uniunii Europene;
6. Măsuri de apărare comercială;
7. Spaţiul Economic European (SEE);
8. Sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (SPCA);
9. Relaţiile Uniunea Europeană — Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC);
10. Acorduri preferenţiale, nepreferenţiale, de cooperare, de stabilizare şi asociere, încheiate de
Uniunea Europeană cu ţările terţe.
Tariful Vamal Comun se aplică uniform pe întreg teritoriul UE, având rolul de:
- a evita distorsionarea schimburilor prin intermediul taxelor vamale;
- a evita orientarea schimburilor în funcţie de nivelul mai scăzut al taxelor vamale în anumite ţări;
- a răspunde nevoii de a menţine controlul la frontiera externă, în vederea unei bune funcţionări a pieţei
unice a UE.
Aplicarea tarifului vamal comun se face fără adoptarea unei legislaţii naţionale specifice.
Taxele vamale percepute în Comunitate la importul din ţări terţe se pot clasifica în:
a. Taxele vamale convenţionale, care sunt stabilite potrivit politicii comerciale comunitare şi/sau
acordurilor
internaţionale la care aceasta este parte semnatară;
b. Taxele vamale preferenţiale, care fac obiectul unor acorduri de asociere încheiate de Comunitatea
Europeană cu diverse ţări sau grupuri de ţâri pentru unele mărfuri sau categorii de mărfuri.
Tipuri de taxe vamale folosite în Uniunea Europeană:
- taxe ad-valorem;
- taxe specifice (o sumă fixă pentru o unitate de produs importat);
- taxe comise (o taxă ad-valorem plus o taxă specifică);
- taxe mixte sau alternative (cu un minimum şi maximum);
- taxe variabile, în funcţie de preţul CIF de intrare în Comunitate, utilizate la importul de fructe şi
legume;
- taxe de sezon;
- taxe stabilite pe baza unei formule tehnice de calcul (folosite în cazul „produselor agricole compuse"
rezultând din produse agricole primare şi/sau transformate; de exemplu, produse conţinând lapte, zahăr
şi faină,
pentru care taxa vamală se determină pe baza unei reţete).
Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC) este o bază dedate destinată să indice dispoziţiile
legale aplicabile (măsuri tarifare sau netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta este
importat pe
teritoriul vamal al UE sau, după caz, când acesta este exportat.
TARIC cuprinde dispoziţiile referitoare la domeniul vamal, conţinute în legislaţia specifică privitoare
la:
Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor (S.A.), Nomenclatura combinată (N.C.),
taxe
vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale; contingente tarifare; regimul tarifar preferenţial
(inclusiv pe bază
de contingente tarifare preferenţiale); preferinţele tarifare (inclusiv cote şi plafoane de tarifare);
sistemul generalizat
de preferinţe tarifare (SGP) aplicabil ţărilor în curs de dezvoltare, taxe antidumping sau compensatorii
(antisubvenţie); prohibiţii la import şi la export; restricţii la import şi la export; coduri adiţionale;
supravegherea
importurilor, interziceri la export, restricţii la export, supravegherea exportului, restituiri la export;
referiri cu
privire la reglementările care au adus o măsură tarifară sau netarifară; alte măsuri tarifare şi
netarifare
aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor.
10 Intrastat – statistica de comerţ intracomunitar, este reprezentat de o serie de declaraţii suplimentare
cu
privire la tranzacţiile intracomunitare pe care companiile au obligaţia de a le depune (ex: declaraţia
statistica
Intrastat), înlocuind, astfel formalităţile vamale ale unei ţări terţe în comerţul cu UE.
Menţionăm că bunurile care sosesc într-un stat membru UE din alt stat membru UE sunt denumite
„achiziţii intracomunitare" în timp ce bunurile care părăsesc un stat membru UE către un alt stat
membru UE
sunt denumite „livrări intracomunitare". Achiziţiile şi livrările intracomunitare, alături de importurile
şi
exporturile din/către ţările non-membre UE caracterizează volumul comerţului exterior al unui stat
membru UE.
Schema de Preferinţe generalizate (SGP) a Uniunii Europene, este un sistem de preferinţe tarifare
acordat unilateral de către UE unor produse originare din ţările în curs de dezvoltare. în cadrul acestui
sistem de
produse originare din ţările în curs de dezvoltare beneficiază de taxe vamale reduse sau zero iar
produsele originare
din ţările cel mai puţin avansate au acces liber la exportul pe piaţa UE.
Printre ţările beneficiare de SGP a UE se numără: China, India, alte ţări din fosta CSI (Federaţia Rusă,
Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan).
Schema de Preferinţe Generalizate Plus (SGP+) a UE, este o schemă de stimulente pentru dezvoltarea
durabilă şi o bună guvernare, care a început la 1 ianuarie 2006 şi va dura până la 31 decembrie 2008.
SGP + a Uniunii Europene extinde numărul de produse acoperite de SGP de la 6900 la 7200
(majoritatea
produse agricole şi sectorul piscicol, de interes pentru ţările în curs de dezvoltare).
Măsuri de apărare comercială. Uniunea Europeană foloseşte activ instrumentele de apărare comercială
(măsurile antidumping antisubvenţie şi de salvgardare) ca mijloc de protecţie împotriva importurilor
neloiale.
Spaţiul Economic European (format din Uniunea Europeană, pe de o parte. Islanda, Liechtenstein şi
Norvegia, pe de altă parte), înfiinţat în 1993, presupune includerea în Piaţa Unică comunitară a celor 3
ţări.
Aria de cuprindere a SEE este următoarea:
- libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor;
- politici orizontale referitoare la cele patru libertăţi (politica socială, protecţia consumatorului, mediul
înconjurător, statistică şi dreptul societăţilor comerciale);
- participarea la programele UE, cooperarea în afara celor 4 libertăţi )cercetarea-dezvoltarea, serviciile
de
informare, educaţia, întreprinderea şi antreprenoriatul etc.).
SEE nu acoperă următoarele domenii: politicile comune ale UE în domeniile agriculturii şi
pisciculturii,
uniunea vamală, politica comercială comună, politica externă şi de securitate comună, justiţia şi
afacerile interne.
Acordurile încheiate de UE cu ţările terţe pot fi:
- Acorduri comerciale preferenţiale, de tip acorduri de comerţ liber;
- Acorduri de cooperare economică şi comercială (nepreferenţiale (acorduri de parteneriat şi cooperare)
sau acord de stabilizare şi asociere. Exemplu de astfel de acorduri: cu ţările arabe exportatoare de
petrol, China,
Rusia, R.Moldova, Ucraina, etc.
- Acorduri de asociere (cu ţări din Africa, Pacific şi Caraibe, cu ţări din bazinul Mării Mediterane).
Republica Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu UE la 28 noiembrie 1994, acest
acord reprezentând baza legală a relaţiilor UE - Republica Moldova.
Începând cu 1 ianuarie 2006, Republica Moldova este beneficiară a Schemei Generalizate de Preferinţe
Plus (SGP +), care constituie un regim preferenţial de comerţ oferit de UE pentru susţinerea dezvoltării
şi bunei
guvernări. Avantajul principal al acestui sistem constă în faptul că 7200 produse moldoveneşti
beneficiază de
acces liber pe piaţa UE, fiind scutite de plata taxelor vamale.
Totodată, continuă dialogul cu UE în vederea includerii Moldovei pe lista ţărilor beneficiare de
Preferinţe Comerciale Autonome ale UE (similare celor acordate de UE statelor din Balcanii de Vest),
care va
extinde şi mai mult lista produselor ce vor putea fi exportate în UE fără taxe vamale.
Obiectivele şi principiile politicii comerciale comune se realizează de instituţii comunitare, de statele
membre şi nemembre folosindu-se diverse instrumente tarifare şi netarifare (fîg.nr.1.).
Adoptarea de către România a politicii comerciale a UE pe plan multilateral, interregional, regional şi
bilateral în relaţiile cu ţări terţe extracomunitare aduce inevitabil schimbări importante în politica
comercială
externă a României, în următoarele direcţii:
a) liberalizarea totală a comerţului României cu UE;
b) alinierea taxelor vamale ale ţării noastre, faţă de ţările terţe, la cele ale UE, ceea ce implică, în
general,
11 taxe vamale la un nivel sensibil mai redus faţă de ţările terţe decât nivelul actual al taxelor vamale
ale României,
în special în cazul produselor industriale;
Fig.nr.1.
Sursa: elaborată de autor
c) armonizarea cu angajamentele UE la OMC în materie de comerţ cu servicii şi servicii;
d) aderarea la Acordul OMC privind achiziţiile publice;
e) transformarea României <fin ţară beneficiară a SGP în ţară donatoare de preferinţe vamale;
f) retragerea din Sistemul Global de Preferinţe Comerciale (SGPC) între ţări în curs de dezvoltare, şi
din
„Protocolul celor 16” ţări în curs de dezvoltare, prin abrogarea acordurilor comerciale preferenţiale cu
terţe ţări şi
a altor acorduri cu aceste ţări sau ajustarea lor la acquis-ul comunitar;
g) sistarea statutului de ţară în curs de dezvoltare şi, în consecinţă, a avantajelor de care beneficiază
România în domeniul măsurilor de politică comerciala, în virtutea acestui statut; acest lucru implică şi
retragerea
României din Grupul neoficial al ţărilor în curs de dezvoltare din OMC şi din „Grupul celor 77" de ţări
în curs de
dezvoltare, care acţionează în sistemul ONU;
h) retragerea României din acordurile cu CEFTA, AELS din acordurile de comerţ liber cu Turcia,
Israel,
12 din acordurile de comerţ liber cu ţările din Balcanii de Vest, în măsura în care UE a încheiat acorduri
cu aceste
ţări;
i) deoarece UE nu a încheiat cu Republica Moldova un acord de comerţ liber până la data aderării
României la UE, de la 1 ianuarie 2007 s-a anulat regimul de comerţ liber între România şi Republica
Moldova.
În mod schematic, politica comercială comună a UE este prezentată în Anexele 1,2 şi 3.
j) participarea României la acordurile comerciale preferenţiale şi nepreferenţiale ale UE:
- aderarea României la Spaţiul Economic European (SEE), la care participă UE şi Islanda,
Liechtenstein
şi Norvegia;
- participarea la acordurile preferenţiale de parteneriat euro-mediteraneean şi de parteneriat între UE şi
ţările Africii, Caraibelor şi Pacificului (ACP);
- accesul României la acordurile de comerţ liber ale UE cu ţările din America Latină, Golful Persic şi
alte ţări cu care UE va încheia astfel de acorduri.
Crearea pieţei unice reprezintă esenţa Uniunii Europene, ea constând în libera circulaţie a bunurilor,
serviciilor, capitalului şi populaţiei între ţările membre. Astfel, s-a ajuns ca, prin cele patru libertăţi de
circulaţie
între ţările membre ale UE, să se formeze o piaţă unică de circulaţie să fie similară cu cea care se
desfăşoară într
o singură ţară.
Începând de la 1 ianuarie 2007, de când România a aderat la Uniunea Europeană, competenţele
naţionale in elaborarea şi aplicarea politicii comerciale externe a României. s-au transferat la nivelul
Uniunii
Europene, care exercita în comun cu celelalte ţări ale Uniunii aceste competenţe, respectiv are o
politică
comercială comună in relaţiile cu terţe ţari extracomunitare, astfel:
- tariful vamal comun, faţă de terţe pieţe extracomunitare;
- schema de preferinţe generalizate (SGP) a UE;
- măsurile de apărare comercială ale UE;
- acordurile preferenţiale comerciale şi de cooperare încheiate de UE cu ţările terţe; angajamentele
comerciale luate de UE în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Avantajele, cele mai importante, pentru România rezultate din adoptarea politicii comerciale comune a
UE sunt:
1. Liberalizarea totală a comerţului cu UE şi sporirea sensibilă a liberalizării schimburilor comerciale
cu
ţările terţe va determina accesul liber al bunurilor şi serviciilor româneşti la vasta piaţă comunitară, cu
peste 450
milioane consumatori, ceea ce va favoriza creşterea exporturilor româneşti în Comunitate.
2. Asistenţa financiară substanţială a UE şi cofinanţarea de către România a proiectelor comune va face
ca România să fie beneficiara celui mai mare volum de finanţare oferit de UE unui stat din afara sa.
3. Se stimulează investiţiile străine directe în România.
4. Se va realiza o aliniere a preţurilor din România la nivelul celor din UE:
5. Aplicarea reglementărilor tehnice şi standardelor UE privind calitatea, siguranţa alimentelor şi a
celorlalte produse, protecţia mediului etc., asigură accesul bunurilor româneşti care încă nu au fost
adaptate la
cerinţele UE, la piaţa Comunitară.
6. Încetarea statutului României de ţară în curs de dezvoltare, ca rezultat al aderării la UE, comportă
avantaje substanţiale, printre care amintim:
• Accesul liber al produselor şi serviciilor româneşti la uriaşa piaţă comunitară şi accesul privilegiat al
acestor produse şi servicii pe pieţele numeroaselor ţări terţe, cu care UE are acorduri comerciale
preferenţiale.
• Asistenţa financiară şi tehnică consistentă a UE în favoarea României, pentru reducerea şi eliminarea
decalajelor care o despart de ţările avansate;
• Anularea concesiilor vamale, preferenţiale consimţite de România în cadrul acordurilor preferenţiale
între ţările în curs de dezvoltare la care participă în prezent.
7. Transferarea de pe plan naţional pe plan comunitar a competenţelor privind politica comercială
permite promovarea mai eficientă a intereselor comerciale ale României în negocierile cu ţările terţe,
prin
intermediul UE, care deţine o mare influenţă în virtutea ponderii sale majore în economia mondială şi
comerţul
internaţional.
Dezavantajele, mai principale, rezultate din adoptarea de către România a politicii comune a UE sunt:
1. Suprimarea totală a protecţiei producţiei autohtone faţă de concurenţa furnizorilor din UE va facilita
13 creşterea exporturilor comunitare pe piaţa românească şi a exporturilor ţărilor terţe. În acest fel se
vor reduce
veniturile provenite din taxe vamale, care de la data aderării României la UE sunt transferate de-a
lungul
Comunităţilor în contul cotizaţiei României la acest buget. Totodată, sunt afectate întreprinderile
româneşti care
nu sunt suficient pregătite pentru concurenţa pe piaţa comunitară, datorită productivităţii şi
competitivităţii mai
scăzute.
2. Este de semnat un dezavantaj privind investiţiile străine directe în România care, în anumite situaţii,
pot determina anularea de datorii ale întreprinderilor privatizate cu firmele străine sau a eşalonării
acestor
datorii, scutiri de impozite şi taxe etc.
3. Reglementările UE pot atrage anumite costuri (dezavantaje) pentru România. Adaptarea bunurilor
româneşti la prevederile reglementărilor tehnice şi standardele UE necesită retehnologizarea
întreprinderilor,
implicând, în general, costuri ridicate, ceea ce are drept rezultat creşterea temporară a costurilor de
producţie,
repercutându-se în mod negativ asupra competitivităţii acestor bunuri, din punctul de vedere al
preţurilor.
4. În privinţa preţurilor,procesul de aliniere treptată a acestora din ţara noastră la cele comunitare,
constituie un dezavantaj pentru consumatori şi exportatori, alimentând inflaţia:
Creşterea graduală a preţurilor implică în mod inerent o sporire a salariilor, ceea ce, alături de inflaţie,
determină diminuările competitivităţii de preţ a produselor româneşti şi se repercutează în mod negativ
asupra
atractivităţii ţării noastre pentru investitorii străini.
5. Sistarea statului României de ţară în curs de dezvoltare aduce şi dezavantaje:
• Sistarea beneficierii de tratamentul special şi diferenţiat aplicat ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul
OMC, în domeniul măsurilor de politică comercială, tratament în virtutea căruia România şi-a asumat
în Runda
Uruguay angajamente de liberalizare mai reduse şi eşalonate pe o perioadă mai lungă decât ţările
dezvoltate şi a
primit asistenţă tehnică gratuită în materie de comerţ exterior.
• Încetarea beneficierii de SGP.
• Retragerea României din acordurile comerciale preferenţiale între ţările în curs de dezvoltare, care
prevăd concesii vamale modeste între participanţi (Acordul privind SGPC şi Protocolul „celor 16”).
Evident, avantajele decurgând din calitatea de membră a UE depăşesc cu mult costurile sistării
statutului
de ţară în curs de dezvoltare, care trebuie oricum să intervină în scurt timp.
6. Exercitarea partajată cu ceilalţi membrii ai UE a suveranităţii naţionale în domeniul politicii
comerciale. Acesta este un dezavantaj deoarece necesită convenirea de compromisuri în probleme în
care poziţia
României ar fi eventual diferită de cea a altor membri ai UE.
Neaderarea României la UE ar fi dezavantajat ţara noastră, în domeniul politicilor comerciale, la
dimensiuni imprevizibile datorită, în principal, următoarelor situaţii:
- izolarea economică a României;
- restrângerea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa comunitară;
- creşterea vulnerabilităţii exporturilor româneşti datorită aplicării de către UE de măsuri de apărare
comercială faţă de aceste exporturi;
- pierderea accesului la fondurile comunitare nerambursabile;
- limitarea investiţilor străine în România;
- limitarea accesului privilegiat al produselor şi serviciilor româneşti pe numeroase pieţe ale ţărilor terţe
cu care UE are încheiate acorduri comerciale preferenţiale etc.
Principalele obiective urmărite de România pentru diminuarea dezavantajelor sunt:
1. Creşterea competitivităţii internaţionale a economiei româneşti, pentru a putea face faţă concurenţei
şi forţelor pieţei din cadrul UE şi pe pieţele ţărilor terţe;
2. Valorificarea deplină şi eficientă a asistenţei financiare a UE, inclusiv pentru dezvoltarea
comerţului exterior;
3. Echilibrarea balanţei comerciale a României, prin creşterea, în mai mare măsură, a exporturilor faţă
de importuri şi valorificarea posibilităţii de export în actualele condiţii mondiale.
Analiza comerţului exterior al României, ca rezultat al politicii comerciale, arată că acesta a fost
puternic influenţat de factori interni şi externi, în perioada tranziţiei la economia de piaţă.
Factorii interni şi externi care au determinat evoluţia comerţului exterior al României, mai importanţi,
sunt:
14 ■ noul Tarif Vamal al României nu a reuşit să devină principalul instrument al politicii comerciale,
cu
rolul de a stimula exporturile şi a orienta importurile, în primul rând, spre produse necesare creşterii şi
dezvoltării
economice, şi, în al doilea rând, spre consumul populaţiei;
■ măsurile de politică economico-financiară au fost elaborate fără o strategie clară în privinţa
dezvoltării economiei, ceea ce le-a făcut incoerente şi nearticulate în realitate;
■ dispariţia unor firme cu tradiţie în economia românească prin descentralizare şi apariţia altora noi, au
condus la prinderea unor parteneri de afaceri pe piaţa externă;
■ dezorganizarea pieţei CAER a diminuat drastic volumul comerţului exterior al României în primii ani
ai perioadei. Pieţele fostelor state socialiste nu au dispărut complet, dar s-au dezorganizat, s-a micşorat
volumul
total al cererii pe aceste pieţe, inclusiv pentru produsele şi serviciile româneşti, printre altele şi
datorită lipsei
unor acorduri bilaterale sau zonale;
■ pierderea unor vechi parteneri prin dezmembrarea Uniunii Sovietice, atât pentru importuri, cât mai
ales pentru exporturi;
■ dispariţia treptată a comerţului exterior pe clearing pe ruble a afectat grav structura acestuia în relaţia
cu Rusia;
■ conflictele armate în ţări vechi partenere ale României, au dus la reducerea sau încetarea totală a
relaţiilor comerciale cu aceste state, dar şi la îngreunarea efectuării faptelor de comerţ în zonele
respective;
■ încheierea de acorduri cu UE, AELS şi CEFTA a determinat invadarea pieţei interne de produse
străine, iar avantajele primite pentru exportatorii români n-au putut fi concretizate datorită reducerii
dramatice a
producţiei interne, îndeosebi industriale;
■ asistenţa financiară externă acordată României sub formă de împrumuturi sau investiţii, de ţările
dezvoltate sau de organismele financiare internaţionale, a fost nesemnificativă în raport cu ce s-a
acordat altor
ţări vecine sau mai îndepărtate.
■ Recesiunea prelungită din economia mondială, precum şi crizele financiare în diferite zone ale lumii
au afectat grav evoluţia comerţului exterior al României.
În perioada 1990-2000, soldul balanţei comerciale a României a fost an de an negativ, cumulând circa
20
miliarde de dolari. În perioada 2001-2005, s-a înregistrat acelaşi fenomen de sold deficitar, care a
însumat, pe cei
5 ani peste 35 miliarde de dolari. Studiile de prognoză arată că şi în perioada următoare deficitul
comercial va
creşte semnificativ (tabelul 2).
Tabelul 2.
Balanţa comercială a României în perioada 2005-2013
Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Export (mil.euro) 22255 25850 29402 34500 40400 47000 54400 62800 72200
Creştere în % faţă de anul 17,5 16,2 13,7 17,3 17,1 16,3 15,7 15,4 15,0
precedent
Import (mil.euro) 32569 40746 50993 58800 66280 74400 82700 91500 100800
Creştere în % faţă de anul 23,0 25,1 25,1 15,3 12,7 12,2 11,2 10,7 10,2
precedent
Soldul balanţei -10314 -14896 -21591 -24300 -25880 -27400 -28300 -28700 -28600
comerciale (mil.euro)
% în PIB -13,0 -15,2 -17,8 -18,2 -16,3 -15,0 -13,6 -12,3 -11,1
Sursa: Comisia Naţională de Prognoză a României
În perioada 2005-2013, exportul va creşte de peste 3,2 ori, iar importul cunoaşte o dinamică apropiată
de
cea a exportului, dar în fiecare an, importul depăşeşte exportul de circa 1,5 ori. Dinamica anuală, de la
un an la
altul în cazul importului este mai pronunţată faţă de cea a exportului. Aceste evoluţii şi-au pus
amprenta pe
creşterea ponderii deficitului comercial în produsul intern brut, în special în acest an, care se apropie de
20%.
Examinarea balanţei comerciale pe perioada 2005-2013, unde calculele s-au făcut în euro, constatăm
că,
atât exportul cât şi importul, în procente, au o tendinţă de scădere, de la un an la altul, deşi în mărime
absolută
valoarea acestora creşte. Consecinţa directă este creşterea deficitului comercial de peste 2,5 ori şi o
uşoară
15
2013 reducere a ponderii acestor activităţi în produsul intern brut.
Examinând exportul şi importul României pe zona Comunitară şi Extracomunitară, în perioada 2005
2013, remarcăm creşterea absolută atât a exportului cât şi a importului (tabelul 3.). La export, creşterea
va fi de
circa 50 milioane euro pe întreaga perioadă, iar la import, circa 68 milioane euro. Creşterea, în mai
mare măsură
a importului în raport cu exportul va determina un deficit comercial de circa 18 milioane euro.
Tabelul 3.
Exportul şi importul României cu ţările din UE şi cele Extracomunitare
- mil. euro -
Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Export (FOB), din care: 22255 25850 29401,8 34500 40400 47000 54400 62800 72200
Intra-EU 15636,0 18228,5 21139,3 24940 24940 34400 40040 46540 53930
Extra-EU 6619 7622 8262,5 9560 10950 12600 14360 16260 18270
Import (CIF), din care: 32569 40746 50992,6 58800 66280 74400 82700 91500 100800
Intra-EU 20632,0 25943,9 36261,4 41750 46930 52525 58140 64140 70260
Extra-EU 11937 14802 14731,2 17050 19350 21875 24560 27360 30540
-10314 -14896
-21590,8 -24300 -25880 -27400 -28300 -28700 -28600
din care:
Intra-EU
Sold (FOB-CIF),
-4996 -7715 -15122 -16810 -17480 -18125 -18099 -17600 -16329
Extra-EU -5318 -7180 -6469 -7490 -8388 -9275 -10199 -11099 -12271
Sursa: Comisia Naţională de Prognoză a României
Exportul României în ţările UE, în aceeaşi perioadă, va creşte de aproape 3,5 ori i de circa 2,8 ori în
ţările din afara UE. La import se manifestă aceeaşi tendinţă, dar creşterile sunt mai semnificative.
Aceste evoluţii
vor determina creşterea exportului în zona Intra-euro (în interiorul UE) cu peste 38 milioane euro, iar în
afara
acestei zone cu peste 12 milioane euro. Pe cale de consecinţă datoria comercială a României, cu aceste
zone va
creşte de la 4996 milioane euro în anul 2005 la 16329 milioane euro în anul 2013, pentru zona Intra-EU
şi de la
5318 milioane euro la 12.271 milioane euro în aceeaşi perioadă, pentru zona Extra-EU.
Analiza dinamicii exportului şi importului României, în perioada 2005-2013, pe zona Comunitară şi
Extracomunitară (tabelul 4), arată o tendinţă de creştere a exportului, de la un an la altul, în zona Intra-
UE şi o
tendinţă de reducere în zona Extracomunitară.
Tabelul 4.
Dinamica exportului şi importului României pe zona Intracomunitară şi Extracomunitară în perioada
2005-2013
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Export (FOB), din care: 17,5 16,2 13,7 17,3 17,1 16,3 15,7 15,4 15,0
Intra-EU 10,3 16,6 16,0 18,0 18,1 16,8 16,4 16,2 15,9
Extra-EU 38,9 15,1 8,4 15,7 14,5 15,1 14,0 13,2 12,4
Import (CIF), din care: 23,9 25,1 25,1 15,3 12,7 12,2 11,2 10,6 10,2
Intra-EU 18,5 25,7 29,1 15,1 12,4 11,9 10,7 10,3 9,5
Extra-EU 34,6 24,0 15,5 15,7 13,5 13,0 12,3 11,4 11,6
Sold (FOB-CIF), 40,4 44,4 44,9 12,5 6,5 5,9 3,3 1,4 -0,3
din care:
Intra-EU 54,1 54,4 96,0 11,2 4,0 3,7 -0,1 -2,8 -7,2
Extra-EU 29,6 35,0 -9,9 15,8 12,0 10,6 10,0 8,8 10,6
Sursa: Comisia Naţională de Prognoză a României
La import, tendinţa este inversă, de reducere, atât cu ţările UE cât şi cu ţările din afara Comunităţii.
Aceste tendinţe vor determina reducerea semnificativă a dinamicii balanţei comerciale pe cele două
zone. Reducerea procentuală anuală va fi de la 154% în anul 2005 la 103,7% în 2010, după care
reducerile vor fi
negative, în zona Intra-EU, şi de la 129,6% la 110,6% în zona Extra-EU.
16 Ponderea exportului şi importului României, în perioada 2005-2013, pe zona Intra-EU şi
Extra+EU
(tabelul 5), semnifică faptul că circa ¾ din exportul nostru, în anul 2013, se va îndrepta spre zona
ţărilor UE. În
aceeaşi perioadă, exportul se va reduce cu peste 4 procente în zona Extracomunitară. La import se
manifestă
aceeaşi tendinţă, de creştere pe zona Intra-EU şi de reducere pe zona Extra-EU.
De remarcat, că, în perioada analizată, deficitul comercial creşte cu circa 9 procente în zona Intra-EU şi
scade cu peste 8 procente în zona Extra-EU.
Tabelul 5.
Evoluţie ponderii exportului şi importului României cu zona Intra-Eu şi cea Extra-EU (în %)
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Export (FOB), din care: 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Intra-EU 70,3 70,5 71,9 72,3 72,9 73,2 73,6 74,1 74,7
Extra-EU 29,7 29,5 28,1 27,7 27,1 26,8 26,4 25,9 25,3
Import (CIF), din care: 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Intra-EU 63,3 63,7 71,1 71,0 70,8 79,6 70,3 70,1 69,7
Extra-EU 36,7 36,3 28,9 29,0 29,2 29,4 29,7 29,9 30,3
Sold (FOB-CIF), 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
din care:
Intra-EU 48,4 51,8 70,0 69,2 67,5 66,2 64,0 61,3 57,1
Extra-EU 51,6 48,2 30,0 30,8 32,4 33,8 36,0 38,7 42,9
Sursa: Comisia Naţională de Prognoză a României
Evoluţia ponderii exportului şi importului României, pe cele două zone, semnifică faptul că, odată cu
aderarea ţării noastre la UE şi integrarea mai profundă în următorii ani, eficienţa comerţului exterior
românesc se
va îmbunătăţi semnificativ.
Datele furnizate de Comisia Naţională de Prognoză pentru anul 2007, primul an de după aderarea la
UE,
ne arată că expedierile intracomunitare ale României au fost (primul an după aderarea la UE), de
21.139,3
milioane euro, iar exporturile extracomunitare au fost de 8262,5 milioane euro, înregistrând creşteri cu
16% şi
respectiv de 8,4% faţă de anul 2006 )Anexa 7). Exporturile intracomunitare au avut o pondere de
71,9% în
exportul total. Intrările intracomunitare au fost de 36.621 mil.euro, reprezentând 71,1% din total.
Analiza comerţului exterior al României, în anul 2007 (primul an după aderarea la UE),, se cere
completată cu analiza datelor, din anul 2008, pentru care avem date disponibile.
Exporturile FOB din trimestrul I, 2008 au fost de 29.326,4 milioane lei (7.965,4 milioane euro), iar
importurile CIF au fost de 47.175,9 milioane lei (12.814.9 milioane euro). Comparativ cu perioada
corespunzătoare din
anul 2007, exporturile au crescut cu 23,4 la sută la valori exprimate în lei (13,5 la sută la valori
exprimate în
euro), iar importurile au crescut cu 22,1 la sută la valori exprimate în lei (12,3 la sută la valori
exprimate m euro).
Deficitul comercial FOB-CIF trimestrul I 2008 a fost de 17.849,5 milioane lei (4.849,5 milioane euro),
cu
2.969,8 milioane lei (455,8 milioane euro) mai mult decât în trimestrul I 2007.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în trimestrul I 2008 a fost de 20.695,3 milioane lei
(5.610,9
milioane euro) la expedieri şi de 33.031,9 milioane lei (8.953,5 milioane euro) la introduceri,
reprezentând circa 71 la
sută din total exporturi şi circa 70 la sută din total importuri.
Diferenţa între dinamica determinată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea determinată din valori
exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naţionale cu 8,8 la sută în luna ianuarie
2008, cu 8,0 la
sută în luna februarie 2008 şi cu 10,5 la sută în luna martie 2008, faţă de lunile corespunzătoare din
anul 2007.
În trimestrul I 2008, ponderea principală în structura pe grupe de produse a exporturilor şi importurilor
o deţin
maşinile şi echipamentele de transport (33,9 la sută la export şi respectiv 37,9 la sută la import) şi alte
produse
manufacturate (41,7 la sută la export şi respectiv 30,1 la sută la import). (tabelul 6)
17
2013 Tabelul 6.
Structura exportului (FOB) şi importului (CIF) României, în sem. I 2008 (în %)
Export=100 Import=100
- Maşini şi echipamente de transport 33,9 37,9
- Alte produse manufacturate 41,7 30,1
- Combustibili minerali, lubrifianţi, etc. 10,3 12,3
- Produse chimice şi produse conexe 5,6 10,6
- Materii prime şi materiale 5,6 3,0
- Produse agroalimentare, băuturi şi tutun 2,9 6,1
Sursa: calculat pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Din analiza datelor disponibile pentru anul 2008, rezultă că România continuă tendinţele manifestate în
anul 2007, de creştere a exporturilor manufacturate, cu valoare adăugată mare, în scopul valorificării
superioare a
posibilităţilor de export.
În acest sens, Planul de măsuri al Strategiei Naţionale de Export [60], pentru perioada anilor 2007-2009
prevede noi acţiuni în contextul în care România a devenit membru al Uniunii Europene, respectiv:
• coordonarea iniţiativelor de susţinere şi promovare a exportului şi de acces pe pieţe cu cele ale
Uniunii
Europene;
• adaptarea practicilor de susţinere şi promovare a exportului cu cele comunitare;
• implementarea de strategii de branding pentru sectoare cu potenţial de export;
• extinderea activităţii Consiliului de Export la nivel judeţean, prin crearea de Consilii de export
judeţene şi preluarea de iniţiative de competitivitate la export de la judeţe;
• adaptarea şi concretizarea Strategiei Naţionale de Export la nivel de regiuni de dezvoltare şi
elaborarea
de strategii regionale de competitivitate la export, conform experienţei din UE.
Prioritatea intereselor economice naţionale în cadrul relaţiilor internaţionale cere o politică externă
mlădioasă, bazată pe o politică internă adecvată, în lipsa căreia cea externă rămâne fără suport real. Iar
respectarea intereselor economice naţionale va face casă bună cu interesele economice internaţionale,
atunci şi
acolo unde politica internaţională se bazează pe democraţie şi respect reciproc, iar totalitarismul în
luarea
deciziilor este eliminat. Acest lucru este esenţial pentru succesul integrării europene şi o mare şansă
pentru
popoarele continentului nostru.
III. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Integrarea deplină a României pe piaţa internă unică a UE presupune, în esenţă, în ceea ce priveşte
politica comercială, îndeplinirea următoarelor priorităţi:
- Considerarea economiei de piaţă funcţională după aderarea la UE, capabilă să facă faţă presiunilor
concurenţiale din Comunitate;
- Realizarea unui cadru instituţional şi a unor mecanisme similare cu cele ale UE, pentru a nu produce
distorsionări şi pentru a consolida un anume tip de democraţie şi economie specific UE;
- Iniţierea măsurilor necesare care să conducă la o creştere economică într-o economie bazată pe
folosirea cunoştinţelor;
 - Realizarea conformităţii între piaţa muncii din România şi standardele şi obiectivele UE, în ceea ce
priveşte nivelul de ocupare şi condiţiile de muncă, prin creşterea coeziunii sociale între grupuri de
populaţie şi
regiuni.
- Asigurarea unei rate de creştere care va permite României convergenţa către standardul de viaţă
mediu
din UE, atât în termeni reali, cât şi nominali.
Politica comercială determină în general un impact semnificativ asupra nivelului competitivităţii,
aspect
care stă la baza majorităţii obiectivelor enumerate mai sus. Ele influenţează volumul şi valoarea
importurilor ţării
şi performanţa exporturilor, modifică comportamentul producătorilor şi se resimt la nivelul majorităţii
consumatorilor. Ele pot de asemenea produce efecte indirecte pe piaţa forţei de muncă şi în sectorul
bunurilor
interne comercializabile. Reglementările în domeniul vamal determină schimbări instituţionale şi
generează
astfel şocuri în mediul de afaceri intern şi modificări ale atractivităţii economiei locale.
18 Principalele concluzii care au rezultat din examinarea politicii comerciale externe a României sunt:
1. Liberalizarea comerţului exterior, prin reducerea taxelor vamale şi a numărului de bariere de ordin
administrativ, prin eliminarea treptată a restricţiilor cantitative şi îmbunătăţirea cadrului instituţional, a
dus la o
deschidere a economiei româneşti. Aceasta a echivalat cu o creştere a ponderii exporturilor şi
importurilor în
produsul intern brut. Urmare a măsurilor de liberalizare bilaterală, ponderea produselor româneşti pe
pieţele
mondiale a crescut şi ea începând cu 1990.
2. Pe lângă creşterea de ansamblu a volumului şi valorii comerţului exterior al României, se poate vorbi
despre un efect de deturnare de comerţ către partenerii din ţările Uniunii Europene (mai ales după
1992) datorită
stabilirii de acorduri, de zone vamale cu aceste grupuri de state pe parcursul perioadei de preaderare.
Uniunea
Europeană este acum, de departe, principalul partener comercial al României, deţinând o pondere de
72% în
exporturile româneşti şi în jur de 70% în importurile României.
3. Datorită acordurilor încheiate de România, cele mai multe schimbări legate de politicile tarifare şi-au
produs deja impactul iniţial de şoc asupra pieţei româneşti. În anii care urmează, influenţa datorată
alinierii
tarifelor vamale ale României la sistemul Uniunii Europene va fi mai mică decât în anii precedenţi.
Aceasta se va
concentra în acele sectoare (produse) pentru care ratele tarifului consolidate şi ratele tarifare efective
sunt încă
mari în comparaţie cu ratele Uniunii Europene, sau mult mai mici (acest caz nu este frecvent). Aceste
sectoare
sunt produsele agricole, industria alimentară, industria produselor textile şi a confecţiilor textile.
4. O analiză statistică asupra impactului alinierii tarifului vamal al României la standardele din Tariful
Comun al Uniunii Europene arată că impactul potenţial direct asupra veniturilor bugetare ale României
va fi
negativ, ordinul de mărime fiind 2% din produsul intern brut (circa de 700 milioane USD), în cazul în
care toate
aceste schimbări au loc simultan. Cu toate astea, analiza nu ia în considerare impactul pozitiv asupra
aceloraşi
venituri, care provine din creşterea estimată a volumului şi valorii importurilor, ca urmare a reducerii
în
ansamblu a ratelor tarifare şi faptul că aceste schimbări pot fi planificate pentru o perioadă de timp mai
lungă.
Până acum, reducerea de tarife a fost mult mai semnificativă prin numărul de poziţii, produsele şi
sectoarele
afectate, în timp ce consecinţa privind veniturile bugetare (taxe vamale colectate efectiv) a constat într-
o scădere
totală la vârf de 1%din produsul intern brut.
5. Impactul liberalizării comerţului asupra structurii economice şi asupra producătorilor interni a fost
mai
puţin importantă decât impactul altor politici, cum ar fi reducerea sau eliminarea subvenţiilor acordate
anumitor
industrii româneşti, sau liberalizarea sistemului de preţuri şi reducerea numărului de preţuri impuse.
Într-adevăr,
principalul efect negativ asupra producătorilor s-a datorat diminuării nivelului de protecţie acordat unor
industrii,
fie prin subvenţii directe (metalurgie, industria agro-alimentară, industria chimică şi petrochimică), fie
prin
intermediul unor subvenţii la intrare prin menţinerea unui nivel scăzut al preţurilor impuse la energie şi
materie
primă (metalurgie, petrochimie, îngrăşăminte, materiale de construcţii, cauciuc şi materiale plastice).
6. Liberalizarea comerţului dintre România şi ţările Uniunii Europene a condus la o specializare
crescută
a acestor regiuni în acele produse şi sectoare în care erau deja specializate. Rezultatul este valabil atât
pentru
producţie cât şi pentru exporturi. Pe cale de consecinţă, a crescut gradul de concentrare a exporturilor
şi
industriei prelucrătoare româneşti, ponderea mai mare în producţie şi în exporturile totale deţinând-o
sectoarele
specializate, cum ar fi textilele şi confecţiile textile, pielăria şi încălţămintea, metalurgia, produsele din
lemn. Din
nefericire, cele mai multe din aceste sectoare sunt industrii care au rate estimate de creştere viitoare
scăzute pe
pieţele mondiale, sau sunt un sector economic considerat sensibil pentru Uniunea Europeană (textile şi
metalurgie), sau sunt industrii intensive în forţă de muncă (lemn, textile,încălţăminte),beneficiind în
prezent de
nivelul foarte scăzut al salariilor din România. Acesta este un avantaj comparativ care va dispărea pe
termen
mediu şi lung.
7. Rata de creştere a importurilor în România a fost în general mai mare decât cea a exporturilor, în
ciuda
eforturilor făcute de Guvernul României şi de Banca Naţională pentru atenuarea procesului de
deteriorare a
deficitului comercial (şi de cont curent). Din fericire, procesul a fost întârziat de faptul că liberalizarea
a fost
nesimetrică, Uniunea Europeană deschizându-şi pieţele pentru produsele româneşti cu câţiva ani înainte
ca
acelaşi proces să aibă loc în sens invers.
8. Creşterea importurilor a fost însoţită de o creştere lentă dar constantă a investiţiilor străine directe,
care a început să genereze unele efecte pozitive în economia României, începând din 1999. Efectele
asupra pieţei
forţei de muncă şi asupra nivelului productivităţii (transfer de know-how, progres tehnologic
materializat în
19 mijloace fixe importate, crearea de locuri de muncă) urmează să fie constatate în viitor, dată fiind
atractivitatea
economiei româneşti care a intrat ireversibil pe calea unei creşteri stabile.
9. Sectorul industriilor prelucrătoare din România a suferit deja restructurări majore, fiind mai aproape
de momentul când va putea face faţă concurenţei din cadrul pieţei unice (interne) a Uniunii Europene.
Efectul
pozitiv datorat creşterii gradului de concurenţă (preţuri mai scăzute ale bunurilor importate comparative
cu cele
ale produselor interne) a fost perceput la nivelul consumului de pe acum şi se va extinde şi asupra
perioadei
următoare.
10. Politica comercială a României nu a reuşit să asigure realizarea unei balanţe comerciale echilibrate;
lipsa unor măsuri pertinente, deşi încercări timide au existat, a condus la cronicizarea deficitului
acesteia, care a
însumat cumulat pe perioada analizată aproape 60 miliarde dolari. Acest mare deficit acumulat a avut o
influenţă
decisivă negativă în dezechilibrul constant al balanţei de plăţi a României şi în ceea ce priveşte
deprecierea
sistematică a monedei naţionale.
11. Deşi în acordurile încheiate la care este parte în cadrul GATT (în prezent OMC), cât şi Acordul
European cu Uniunea Europeană şi ţările membre, precum şi acordurile cu statele din AELS şi din
CEFTA,
pentru a face referire la cele mai importante - există clauze clare care permit acţiuni ferme pentru
protejarea
economiei naţionale în cazuri deosebite, prin luarea de măsuri de echilibrare a balanţei de plăţi, măsuri
de
salvgardare, aplicarea de taxe antidumping şi taxe compensatorii în situaţii de concurenţă neloială,
România nu a
utilizat decât extrem de rar aceste posibilităţi de apărare în faţa pătrunderii agresive pe piaţă a
mărfurilor de
import cu toate că, în mod obiectiv, realităţile economice o impuneau.
12. Instrumentul cel mai important în prezent al politicii comerciale externe a României - tariful vamal
de import - prin nivelul taxelor vamale (media ponderată a taxelor vamale a ajuns să fie de 11,7%) nu
reuşeşte să
fie un adevărat protector al industriei şi agriculturii româneşti. Aceasta cu atât mai mult cu cât apare un
decalaj
evident între nivelul taxelor vamale nominale ce s-au redus constant în ultimii ani prin negocieri în
cadrul GATT
(OMC) şi căderea accelerată a producţiei industriale şi agricole a României.
13. Agenţii economici, federaţiile şi patronatele, inclusiv sindicatele, reprezentând interesele industriei,
agriculturii şi a altor ramuri şi subramuri ale economiei noastre naţionale nu cunosc decât cu mici
excepţii, nici
în general, dar nici în detaliu, modalităţile concrete în care îşi pot prezenta plângerile către autorităţile
abilitate în
România pentru declanşarea procedurilor de adoptare, după caz, a măsurilor de salvgardare,
antidumping şi de
compensaţii pentru a se proteja prompt în faţa presiunii mărfurilor de import, care conduc la
dezorganizarea sau
falimentarea producţiei autohtone. Trebuie subliniat că în ţările dezvoltate industrial toate aceste
proceduri sunt
cunoscute în toate mediile economice şi aplicate în mod curent.
14. Aderarea României la Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2007 a adus modificări de cea
mai
mare importanţă în politica comercială externă a ţării noastre. În acest sens, România a eliminat
ultimele restricţii
tarifare şi netarifare din comerţul reciproc cu statele membre ale Uniunii Europene şi fac astăzi parte
din piaţa
unică comunitară, care reuneşte aproape 500 de milioane de consumatori. Totodată, în ceea ce priveşte
relaţiile
comerciale cu terţe pieţe extra comunitare, România a transferat la nivelul Uniunii Europene
competenţele
naţionale în elaborarea şi aplicarea politicii comerciale externe, exercitând împreună cu celelalte 26 de
ţări ale
Uniunii competenţe în cadrul politicii comerciale comune a UE. Dacă în ceea ce priveşte regimul
importului în
ţările membre ale Uniunii Europene există o armonizare a tuturor regulilor tarifare şi netarifare, în
legătură cu
regimul exportului, nu toate regulile au fost armonizate. Un exemplu, în această privinţă, ăl constituie
domeniul
măsurilor şi instrumentelor de promovare şi stimulare a exportului. În acest caz, au fost armonizate
reglementările numai în ceea ce priveşte creditele de export, inclusiv garantarea şi asigurarea acestora,
precum şi
subvenţionarea exportului pentru o serie de produse agricole. Restul gamei deosebit de largi a
măsurilor şi
instrumentelor de susţinere a exportului a rămas în competenţa guvernelor statelor membre ale Uniunii
Europene. Aceste guverne au însă obligaţia să respecte reglementările convenite în cadrul Organizaţiei
Mondiale
a Comerţului.
15. Exportul constituie unul din cei mai importanţi factori de creştere economică şi de dezvoltare a
comerţului exterior. Pentru România, în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, creşterea rapidă
a
exportului a devenit o prioritate naţională, în condiţiile unui deficit cronic al balanţei comerciale.
Soldul deficitar al balanţei comerciale externe, modul mai puţin ferm de aplicare a politicii comerciale,
din România, pune cu mai multă seriozitate problema luării unor măsuri de excepţie, de protejare a
economiei
20 naţionale, faţă de situaţia agravantă în care ne găsim.
În acest scop facem următoarele recomandări:
1) Obiectivul principal trebuie să fie reducerea deficitului balanţei comerciale prin amplificarea
susţinută
a exportului de produse superior prelucrate şi gestionarea eficientă a importurilor, care să creeze
premise pentru
solduri excedentare în vederea achitării datoriei externe.
2) Orientarea spre export a economiei - fără a diminua prezenţa activă şi competitivă pe piaţa internă -
ca unică şansă pentru surmontarea lipsei cronice de valută şi pentru modernizarea şi retehnologizarea
pe scară
largă a capitalului productiv.
3) Promovarea creşterii exporturilor, inclusiv prin stimularea în mod selectiv a acestora, impune şi
protecţia rezonabilă a producătorilor naţionali prin tehnici moderne, în conformitate cu regulile şi
acordurile bi şi
multilaterale convenite în comerţul internaţional.
4) Modificarea structurii sectoriale a exportului, în afara accentului pentru bunuri de consum
competitive
(mobilă, confecţii, încălţăminte) şi produse ecologice şi alimente biologice cu piaţă externă durabilă,
prin
sporirea ponderii produselor şi serviciilor intensive în valoarea adăugată, cu înalt grad de tehnicitate şi
inteligenţă
(tehnologii în domeniul informaticii, îndeosebi soft, a construcţiilor de maşini, electronicii, chimiei de
sinteză,
aviaţiei şi cosmosului, mărilor şi oceanelor, biotehnologii şi construcţii civile).
5) Accelerarea investiţiilor străine de capital în România, prin promovarea unor cooperări intra
industriale cu companii transnaţionale, sub forma de societăţi mixte, în domenii de vârf orientate cu
prioritate
spre export, care să asigure încasări valutare majorate şi să crească sensibil puterea de cumpărare a
mărfurilor şi
serviciilor româneşti.
6) Creşterea rolului tarifului vamal de import, ca principal instrument de politică comercială a
României,
valorificând valenţele multiple ale acestuia în plan bugetar, valutar şi de protejare optimă şi selectivă a
ramurilor
economiei naţionale în dificultate.
7) Deschiderea graduală a economiei naţionale, pe bază de integrare eficientă în structurile europene şi
mondiale prin armonizarea cadrului juridic şi organizatoric.
8) Aplicarea unor strategii de ofensivă a exporturilor în Uniunea Europeană, bazate pe câteva scenarii,
în
care alături de penetrarea durabilă cu bunuri de consum industriale alimentare şi nealimentare
competitive să
existe şi produse şi servicii industriale de mare densitate tehnologică şi eficienţă valutară.
9) Debarasarea de noua obsesie a schimburilor comerciale doar cu ţările dezvoltate şi refacerea
relaţiilor
tradiţionale şi cu alte ţări din Europa, vecine şi din zona Mării Negre, precum şi din Asia, Africa şi
America
Latină, pe a căror pieţe mărfurile româneşti sunt competitive şi permit realizarea unui raport de schimb
supraunitar benefic.
10) Promovarea dezvoltării zonelor libere, precum şi a cooperării transfrontaliere şi interregionale,
inclusiv prin multiplicarea operaţiunilor de aport valutar. Iniţierea unui Program complex „Zona Mării
Negre”,
care să transforme România respectiv municipiul Constanţa şi în general litoralul românesc într-o placă
turnantă
comercială a Comerţului Europa – Orientul Apropiat şi Asia.
11) Restructurarea cadrului instituţional, a managementului firmelor româneşti de stat şi private,
precum
şi a reţelei comerciale externe în străinătate în scopul obţinerii, prin strategii de marketing adecvate, de
preţuri
mai avantajoase atât la export, cât şi la import, pe baza unei pregătiri de specialitate moderne, atestate
şi a unor
studii sistematice performante de conjunctură şi de piaţă.
12) Din investigarea experienţei unor ţări membre ale UE privind măsurile şi instrumentele de
încurajare
a exportului acestora [Anexa 8], câteva propuneri pentru creşterea contribuţiei Strategiei Naţionale de
Export la
susţinerea şi promovarea exportului românesc, în ritmuri cât mai înalte.
În primul rând, este nevoie de stabilirea unor obiective concrete cuantificabile privind dezvoltarea
rapidă a exportului României, respectiv dublarea volumului valoric al acestuia la 50 de miliarde de euro
la
sfârşitul perioadei 2007-2013, precum şi de dublarea numărului firmelor care se ocupă de exportul
propriu-zis.
Aceste obiective ar reduce sensibil soldul cronic deficitar comercial din ultimii 17 ani.
În al doilea rând, prioritatea încurajării exportului românesc să constea în elaborarea de programe
sectoriale, intersectoriale, judeţene şi regionale care să asigure creşterea competitivităţii ofertei de
export a
României, punându-se accent pe îmbunătăţirea calităţii şi a prezentării (design-ului) produselor şi
ambalajului
acestora, concomitent cu solicitarea unui preţ mai atractiv şi asigurarea, după caz, a unui service
adecvat. În acest
21 context, pentru stimularea producerii de noi produse competitive pe piaţa externă este necesar să
existe un
program anual distinct de susţinere şi promovare a exportului românesc. În general, pentru creşterea
competitivităţii de export a produselor româneşti este binevenită o dublare a ponderii din totalul
bugetului de stat
acordat anual de la 8-10 la sută la 20 la sută, concomitent cu diminuarea ponderii acordate programelor
bancare,
care în ultimii 3 ani a fost în jur de 80 la sută.
În al treilea rând, trebuie mai mult încurajat exportul întreprinderilor foarte mici, mici şi mijlocii,
precum şi cel provenit din judeţele şi regiunile cele mai puţin dezvoltate din România, printr-o mare
diversitate
de măsuri şi instrumente de stimulare şi promovare atât în ţară cât şi în străinătate a livrărilor pe pieţele
externe.
Creşterea rolului Internet-ului în prezentarea firmelor de export româneşti este absolut obligatorie.
În al patrulea rând, Strategia Naţională de Export a României prin programele sale de susţinere şi
promovare ale acestuia ar trebui, aşa cum o fac şi alte ţări membre ale UE, să acorde atenţie încurajării
exportului
românesc pe pieţele importante di Est – Federaţia Rusă, R.P. Chineză, India, Turcia şi statele din
Orientul
Mijlociu, zona caucaziană, a Asiei Centrale şi de Sud-Est, inclusiv prin accelerarea investiţiilor noastre
în
străinătate pe toate continentele.
În al cincilea rând, bazat şi pe experienţa altor ţări membre ale UE, este nevoie de dezvoltarea puternică
a cercetării ştiinţifice privind exportul României şi a măsurilor şi instrumentelor practicate de alte state
membre
ale UE pe linia promovării acestuia, utilizându-se parteneriatele între ministerele cu activitate de
export sau
asociaţiile naţionale ale producătorilor pe ramuri şi facultăţile de profil din universităţile româneşti.
Valorificarea potenţialului ştiinţific al cadrelor didactice poate contribui la realizarea unor studii de
referinţă, cu
impact important asupra dinamizării şi eficientizării exportului României în perioada de postaderare la
Uniunea
Europeană.
IV. LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE LA TEMA TEZEI
1.Grodenschi M., Toba E., Politica comerciala externă a României in procesul integrării in Uniunea
Europeană
Politici comerciale internaţionale în procesul globalizării. –Craiova: Editura Universitatea, 2006, 150p.
2.Grodenschi M. Ţâu N. Interesele economice naţionale, obiectiv prioritar în politica comercială a
României.
Revistă ştiinţifico-didactică „Economica” An. XV, nr. 4, ASEM, 2007, p. 26-28.
3.Grodenschi M., Costache L., Lăzărescu L. Probleme actuale privind cuantificarea barierelor
comerciale
tarifare şi ne tarifare. Metode matematice. Revista “Economie şi Sociologie”, nr.2, 2006, p. 90-108.
4.Grodenschi M., Ţâu N. Rolul relaţiilor economice internaţionale în integrarea economică europeană.
Revistă
ştiinţifico-didactică „Economica” An. XV, nr.3, (63), ASEM, 2008, p. 30-38.
5.Grodenschi M. Comerţul exterior al României, cauză şi efect a politicii economice externe în
procesul
integrării şi globalizării contemporane. Revistă ştiinţifică „Studii Economice”, an 1, nr. 3, ULIM, 2007,
p. 174
188.
6.Grodenschi M. Toba E. Economistul – cercetător in faţa provocărilor globalizării şi societăţii
informaţionale.
Cercetarea ştiinţifică in domeniul economic. –Craiova: Editura SITECH, 2006, p. 35-41.
7.Grodenschi M. Toba E. Cercetarea ştiinţifică in Uniunea Europeana, orientări şi perspective pentru
România.
Cercetarea ştiinţifică in domeniul economic. –Craiova: Editura SITECH, 2006, p. 74-87.
8.Grodenschi M. Toba E. Ţenea L. Adoptarea de către România a Tarifului Vamal Comun( TVC).
Efecte asupra
comerţului nostru exterior şi politicii comerciale. Materialele Sympozia Professorum, ULIM, 13-14
octombrie,
2006, -Chişinau: ULIM, 2007, p. 47-56.
9.Grodenschi M. Ţenea L., Lăzărescu L. România, participant activ la sistemul multilateral de comerţ.
Politica
comerciala regionala. Materialele Sympozia Professorum, ULIM, 13-14 octombrie, 2006, -Chişinau:
ULIM,
2007, p. 67-76.
10.Grodenschi M. Politica comercială pe continentul latino-american, rolul MERCOSUR. Materialele
Sympozia
Professorum, ULIM, 13-14 Octombrie, 2006, -Chişinău: ULIM, 2007, p.74-76.
11.Grodenschi M. Cooperarea multilaterală la Marea Neagră. Conferinţa Internaţională „Dezvoltarea
turismului
la începutul sec. XXI”, -Chişinău: ULIM, 2006, p.142-145.
12.Grodenschi M. Politica comercială a Uniunii Europene cu ţările din America Latină şi Caraibe.
Conferinţa
Internaţională „Dezvoltarea turismului la începutul sec. XXI”, -Chişinău: ULIM, 2006, p. 171-173.
22 ADNOTARE
la tezei de doctor în economie cu tema
„Politica comercială externă a României în procesul integrării europene şi globalizării economice”
Cercetarea Politica comercială externă a României în procesul integrării europene şi globalizării
economice contribuie la extinderea dimensiunii studiilor consacrate procesului de integrare europeană,
subliniind
caracterul accelerat de manifestare a tendinţelor integraţioniste în Europa. Subiectul cercetării vizează
un aspect
de mare însemnătate al procesului de integrare, politica comercială externă a României care
funcţionează în baza
dezvoltării economiei naţionale în concordanţă cu politicile promovate de Uniunea Europeană în
domeniul
comerţului extern intracomunitar şi în relaţiile cu ţările terţe.
Tratarea complexă şi sistemică a politicii comerciale externe a României în procesul integrării după
aderarea la Uniunea Europeană. Perfecţionarea şi adaptarea politicii comerciale externe la rigorile
europene prin
măsuri interne şi externe de modernizare a politicii comerciale internaţionale. Implementarea
recomandărilor
Uniunii Europene privind perfecţionarea politicii comerciale internaţionale la nivel naţional, regional
şi
subregional, în scopul integrării europene după aderare.
Dimensiunea teoretică pune în valoare conceptul de integrare regională, dar şi alte concepte conexe,
precum integrare europeană, construcţie europeană, integrare pozitivă, integrare negativă, integrare
diferenţiată.
Demersurile ştiinţifice ale lucrării au fost axate, în principal, pe integrarea politicii comerciale a
României cu
politica comercială a Uniunii Europene şi negocierile de politică comercială, în sistemul multilateral,
regional şi
subregional propune o analiză mai aprofundată a problemelor integrării comerciale ale noilor state
membre în
spaţiul european. Au fost de asemenea identificate efectele comerciale ale extinderii spre Est asupra
ţărilor
nemembre şi asupra poziţiei Uniunii Europene în comerţul internaţional.
Cuvinte cheie: politică comercială internaţională; tranziţia la economia concurenţială; integrarea
europeană; cadrul de comerţ multilateral, regional şi subregional; balanţa interramurală; tariful vamal
comunitar;
implicarea statului în politica comercială şi comerţ exterior; integrare şi globalizare, aquis comunitar,
deturnare
de comerţ.
ANNOTATION
to the Thesis for the doctor degree in economy on the theme:
“The external trade policy of the Romania in the European integration
process and economical globalization”
Investigation of The external trade policy of the Romania in the European integration process and
economical globalization contribute to the extension of study dimension dedication to the process of
European
integration, underlining accelerate character of manifestation of an integration trends in Europe. The
subject of
the investigation regard the significance aspect of integration process, the external trade policy of
Romania
which activate on the base of national economy development in concordance with promotion of
European Union
policies in the domain of intercommunity external trade and in relations with third countries.
The complex and systemic treatment of the Romanian external trade policy in the integration process
after
the adherence to the European Union. Improvement and adaptation of external trade policy to the
European
standards through internal and external measures, modernization of international commercial policies.
The
implementation of European Union recommendations of towards improvement of international
commercial
policies on the national regional and sub regional level on the scope of European integration after
adherence.
The theoretical dimension put in the value the concept of the regional integration and another connect
concepts, as European integration, European constriction, positive integration, negative integration,
differentiation integration. Scientifically demarche of the thesis have bin centering, in the main, on the
Romanian
commercial policy integration with European Union commercial policy and negotiation of the
commercial policy
in the multilateral, regional and sub regional system propos an deeply analyze of the problem of
commercial
integration of new member countries in the European space. In the same time was an identified
commercial
effect of the extensions of the European Union over non member countries of Europe and on the
European Union
position in the international commerce.
23

http://www.cnaa.md/files/theses/2008/12591/mariana_grodenschi_abstract.pdf