REFERAT

MEDIEREA CONFLICTELOR ÎN DREPT

Lect.univ.dr. Morega Romulus

Student,

Băleanu Victoria Nori

 Abordarea procesului de mediere și etapele
acestui proces

Medierea este o metodă de soluționare amiabilă a unui conflict ce presupune discuții

ale mediatorului – un terț neutru și imparțial – cu părțile din acea dispută. Discuțiile
mediatorului cu părțile au ca finalitate ajungerea la o soluție amiabilă – de comun acord
acceptată de părți, soluție care le aparține întru totul și care le satisface
cerințele/nevoile/interesele lor.

Soluționarea amiabilă a conflictelor este exclusiv în puterea părților din conflict. O

soluționare amiabilă este un mod personal al părților de abordare directă a conflictului prin
dialog.

Dacă în negocierea directă dintre părți nu s-a ajuns la o soluție amiabilă, ori această
negociere nu poate avea loc din varii motive, medierea vine în ajutorul părților pentru a le
oferi cadrul specializat al unui dialog constructiv, dialog ce vizează fondul problemei în cauză
și soluțiile posibile pentru stingerea diferendului.

Procesul de mediere, așa cum este reglementat în Legea nr. 192/2006, este un proces
cu o structură specifică, cu documente specifice, care se desfășoară într-o atmosferă
specifică. Pe lângă acestea, procesul de mediere este fundamentat pe 4 principii capitale –
libera consimțire a fiecărei părți pentru participarea activa în mediere, neutralitatea și
imparțialitatea mediatorului, confidențialitatea procesului.

Procedurile specifice sunt inerente oricărei activități reglementate de lege. Se

legiferează și reglementează cadrul de activitate, documentele specifice, precum și toate
etapele procedurale, cu termene și condiții, daca este cazul.

În mediere avem reglementate explicit: invitația la mediere, contractul de mediere,

acordul de mediere, termene de 15 zile ori de 3 luni, procedura în cadrul medierii penale,
procedurile în cadrul medierii judiciare, procedurile în cauzele familiale, etc.

Dincolo de acest cadru procedural-tehnic al medierii, întreg procesul de mediere este un

proces de comunicare. Este un proces specific de comunicare, și aceasta deoarece, în mediere,
atât mediatorul, cât și părțile, comunică pe fondul problemei în dispută, cu scopul precis de a
găsi, analiza și negocia o soluție a conflictului cât mai viabilă, din cele propuse de fiecare
parte.

Discuțiile din mediere sunt parte a unui proces de comunicare ce vizează strict o soluție
amiabilă extinctivă la conflictul dat.

Diligentele mediatorului, tehnicile și strategiile acestuia sunt, de fapt, diligente, tehnici și

strategii de comunicare și negociere. Tehnicile și strategiile de comunicare și negociere se
deprind, în mod teoretic, la cursurile de formare inițială și, ulterior, formare continuă a
mediatorilor, iar, în mod practic, prin experiența profesională de zi cu zi a fiecărui mediator.
Evident, aceste tehnici sunt caracteristice fiecărui mediator în funcție de coloana sa morală,
profesional-culturala și socială.
 Procesul de mediere este, în cea mai mare parte, un veritabil proces de comunicare. Un
proces de comunicare trebuie înțeles în termenii și sensul larg al acestei sintagme. Orice
comunicare are loc în baza unui context relațional care fundamentează discuțiile dintre
participanți. Din acest motiv, în mediere se vorbește despre “construirea relației” cu părțile.

Pe drept cuvânt, pentru ca părțile să aibă deschiderea spre un șir de discuții libere, deschise,
sincere și oneste privind problema în cauză, trebuie construită o “relatie” cu mediatorul.

Din acest motiv, se face vorbire încă din art. 1 al Legii medierii nr. 192/2006 despre
încrederea părților în mediator, ca terț neutru și imparțial, ca persoana apta să le dirijeze
procesul de comunicare și negociere în care se caută soluții satisfăcătoare la un conflict dat.
Încrederea în persoana mediatorului nu poate veni de la sine. Încrederea, în general, se câștigă
printr-o relaționare cu o persoană, mai cu seamă când acea persoană va trebui să se implice
personal în problema cu care cineva se confruntă la un moment dat. Această relație și
încredere prinde rădăcini în etapa prealabilă procesului de mediere, în etapa denumită “de
informare prealabilă privind medierea”.

Construirea unei relații între client-mediator este un fapt necesar oricăror demersuri în
mediere. Clientul mediatorului nu este doar cel care îl solicită prima dată, ci și partea sa
adversă. Ambii, în aceeași măsură și în același timp, sunt clienții mediatorului, iar relația
trebuie construită cu ambii. Ambele părți ale conflictului trebuie să aibă un grad necesar de
încredere în mediator pentru acordul derulării procedurilor. Fără o relație, fără o încredere a
părților, cât de mică, medierea nu prinde rădăcini – nu începe, și dacă începe, deseori, nu
atinge rezultatul scontat.

În mod cert, relația și încrederea fluctuează pe parcursul medierii, iar mediatorul câștigă sau
pierde din încrederea părților, în funcție de profesionalismul de care dă dovadă.

Odată construită relația și încrederea în mediator și în mediere, procesul de mediere devine

viabil și fructificarea discuțiilor începe să apară.

Procesul de mediere este un proces de comunicare în care părțile aprofundează cu

mediatorul, în discuții comune (cu toate părțile din conflict), ori în discuții private (cu o
singură parte din conflict), problema așa cum este percepută ea de fiecare în parte. Aceste
discuții fac parte dintr-un cadru dialogal profund, discuțiile atingând atât cadrul obiectiv al
fiecărei persoane implicate, cât și cadrul subiectiv.

Persoanele, părți în mediere, discută cu mediatorul despre tot cadrul conflictului respectiv. În
mediere vorbim de cauze obiective, subiective, de timpii conflictului, de situația și starea
actuală celor implicați, de terți afectați de situație (minori, spre exemplu), de viziuni și cadre
noi ale situației, de perspective, de idei noi, de proiecte care se discută, de propuneri, de
sisteme de soluții, de orice lucru care poate fi benefic găsirii unei soluții mulțumitoare.

Toate discuțiile din mediere aprofundează cerințele unei persoane, preocupările ei, nevoile și
interesele ei, sfera ei socială cu implicare directă sau indirectă în conflictul dat. În acest
context, medierea vine și clarifică părților anumite aspecte ale conflictului lor, ale nevoilor
lor. Prioritizarea anumitor cerințe personale vine în ajutorul persoanei respective și, de cele
mai multe ori, ceea ce e important pentru ea, este definit și prinde contur în mediere, uneori
fiind și baza negocierii soluției finale.
Resursele în procesul de mediere/comunicare nu sunt coduri ori legi.

Resursele medierii sunt tocmai persoanele-părți la dialog, mai exact ceea ce ele
exprimă în mod benevol, ceea ce cer în mod direct ori indirect, ceea ce au nevoie mai mult
sau mai puțin, ceea ce urmăresc ele de fapt. Persoana cu tot backgroundul său este resursa și
fondul medierii. Este motivul principal al faptului ca autodeterminarea părților în procesul de
mediere este ridicată la rangul de principiu al acestui proces. Medierea are loc doar dacă
persoana se deschide acestei proceduri, acestui dialog pe fond și doar în acest fel procesul de
comunicare poate începe, poate continua fructuos, și se poate încheia cu un rezultat favorabil.

Resursa medierii este fondul comunicat mediatorului atât cât acesta conchide că este
util soluționării conflictului. Acest fond al persoanei este explorat și exploatat de către
mediator atât cât este necesar unei viziuni integrale a relației dintre cei în conflict și a
posibilității ca cei doi să-și interpună punctele de vedere și propunerile.

Medierea ca procedură de soluționare a conflictelor – ca proces de comunicare, se

diferențiază net de procedura de tranzacționare juridică ori de procesul de negociere directă.
Ca proces personal de comunicare obiectivă și subiectivă, medierea vine și pune în valoare
persoana, cerințele, nevoile și interesele acesteia, acest lucru fiind posibil doar în cadrul
discutării acestora în dialogurile din mediere prin facilitarea și asistența activa a mediatorului.

Nefiind un proces simplu de tranzacționare juridică de drepturi și bunuri, ci un amplu proces

de comunicare, medierea impune mediatorului să fie un specialist în comunicare, în primul
rând, și de negociere, în plan secund. Ca specialist în comunicare, mediatorul trebuie să
cunoască formele de comunicare, fondurile personale de comunicare, teorii ale argumentării,
metodele de comunicare, teoria proceselor de comunicare și tot ceea ce ține de comunicare,
pentru a putea ghida părțile spre o comunicare cu sens și cu miza soluționării amiabile a
litigiului. Experiența mediatorului în comunicare este un atu al succesului acestuia.

În mediere, toate discuțiile formează sensul comunicării, iar sensul comunicării este direcția
unei soluții amiabile mulțumitoare pentru fiecare parte din conflict.

Procesul de mediere are o structură tripartită și anume:

- o etapă prealabilă medierii de fond – denumită și de informare privind medierea ,

-o etapă ce constituie medierea de fond – negocierea (cu toate etapele ei) propriu-zisă a unei
soluții ,

- și o etapă de încheiere a medierii – finalizarea, contractarea și redactarea unui Acord de

Mediere .

Scopul primei etape, cea prealabilă medierii de fond – de informare așa cum a fost
denumită în practică, este acela de a mobiliza părțile spre negocierea de fond. În această
ședință mediatorul depune toate diligențele pentru ca acel conflict să fie mediat, discutând cu
părțile despre avantajele medierii conflictului lor, colectând de la părți cât mai multe date
despre conflict și relație, evaluând cu părțile costurile unui proces judiciar, făcând, de
asemenea, și o scurtă perspectivă a efectelor unei medierii și a unui Acord de Mediere. Scopul
primei ședințe este îndreptarea atenției părților către medierea conflictului, către o negociere,
determinarea acestora spre a soluționa amiabil, prin mediere, disputa lor.
 Scopul celei de-a doua etape, de negociere propriu-zisă, este acela de a explora
împreună cu părțile conflictul în profunzimea lui, de a găsi punctele comune, de a mobiliza
părțile în etalarea unor potențiale soluții, de a analiza fiecare din această variantă, propunere,
și în cele din urmă de a „tria” din aceste variante (negocierea propriu-zisă) pe cea/cele mai
satisfăcătoare intereselor și nevoilor părților din conflict.

Scopul celei de-a treia etape a procesului de mediere este finalizarea unei înțelegeri,
acceptarea și contractarea acesteia de către părțile din conflict, redactarea unui ACORD DE
MEDIERE, semnarea acestuia, și clarificarea procedurilor care trebuiesc urmate în mod
obligatoriu de către părți atunci când Acordul de Mediere privește transmiterea/constituirea de
drepturi reale imobiliare ori drepturi/partaje succesorale. De asemenea, mediatorul va oferi
părților informațiile necesare implementării Acordului, posibilitatea recurgerii la investirea lui
cu putere executorie pe cale notarială ori pe cale judiciară.

Etapele procesului de mediere

1. Orice mediere începe prin solicitarea mediatorului de către ambele părți din conflict sau
doar de către o parte din conflict.

Daca ambele părți din conflict se prezintă la mediator în vederea medierii conflictului lor,
mediatorul parcurge împreună cu acestea prima etapă a procesului de mediere. Prima etapă a
medierii constă într-o ședință de dialog cu părțile în care mediatorul colectează date despre
conflict și relația dintre părți, discută cu părțile despre procedura medierii, discută și
analizează cu părțile avantajele medierii în cazul lor (avantaje care diferă ca importantă de la
conflict la conflict), discută cu părțile despre rolul și drepturile acestora în mediere. De
asemeni mediatorul este la dispoziția părților pentru orice lămurire privind medierea
conflictului lor, explicându-le acestora rolul și poziția sa în medierea conflictului respectiv.
Tot în această ședință există posibilitatea (depinzând de fiecare mediator ) ca mediatorul cu
părțile să evalueze variantele de management ale conflictului lor având în vedere, mai ales,
costurile de timp și de bani. Variantele de management ale conflictului sunt: fie evitarea unei
soluționări pe moment și tergiversarea datei în care părțile tranșează disputa, fie soluționarea
prin mediere, fie soluționarea prin instanță. Este preferabil ca această evaluare a soluționării
conflictului împreună cu părțile să aibă loc, pentru a le conștientiza costurile unui proces
judiciar și a evidenția riscurile unui astfel de proces în conflictul lor – atunci când acestea –
riscurile- exista (de ex., în conflictele familiale riscurile există și le suportă copilul minor).
Atât diferențierea între un timp de câteva săptămâni pentru soluționarea prin mediere a unui
conflict, și de câțiva ani buni pentru soluționarea prin instanță, cât și diferențierea între costuri
de pana în 1000 de lei, de costurile de mii bune de lei cu un proces judiciar sunt argumente
forte pentru medierea conflictului. Aceste diferențieri trebuiesc aduse la cunoștința
justițiabilului de către mediatori pentru ca părțile din conflict să aleagă în cunoștința de cauză
între o mediere ori un proces judiciar. Este dreptul jusțiabililor de a fi bine și corect informați
atunci când aleg o procedură de soluționare a diferendului lor.

Daca solicitarea mediatorului vine doar de la o parte, aceasta poate solicita

mediatorului să pregătească ședința preliminară-de informare privind medierea. Mandatarea
mediatorului și, ulterior, pregătirea ședinței de informare presupune nelimitativ următoarele:
redactarea și expedierea invitației către partea adversă din conflict; discutarea cu aceasta
telefonic, pe email ori chiar la o întalnire privată despre conflict și poziția sa la acel moment
în conflict; determinarea acesteia de a veni la data și ora stabilită pentru ședința de informare,
în linii mari focusarea acesteia pe problema și determinarea acesteia spre soluționarea
amiabilă prin mediere.

Când ambele părți se prezintă la mediator și parcurg împreună cu acesta ședința de

informare, se eliberează un Certificat de Informare, care atestă faptul că părțile au parcurs
etapa prealabilă negocierii – medierii de fond. Așadar atestă că ambele au discutat cu
mediatorul, atestă faptul că mediatorul a colectat date despre părți și implicarea lor în conflict,
despre punctele lor de vedere și pozițiile până la acel moment în conflict, atestă că au fost
informate despre procedurile din mediere, drepturile și rolurile lor, atestă că mediatorul a
depus toate diligentele pentru ca respectivul conflict să fie mediat, însă pentru moment părțile
rămân să ia decizia dacă merg în instanță ori revin la biroul de mediator pentru a negocia o
soluție amiabilă.

Când se prezintă doar o parte la ședința de informare, și cealaltă parte refuză în mod
expres ori tacit participarea la ședință, ședința nu își poate atinge rațiunea de a se media
respectivul conflict, ședința nu poate avea loc în parametri de neutralitate și imparțialitate,
mediatorul nu cunoaște punctul de vedere și poziția părții adverse în conflict, drept pentru
care, conform legii se eliberează un Proces-verbal de către mediator, în care se specifică
faptul că pentru acea dată și acea oră părțile din conflict au fost invitate la o ședință de
mediere, și partea x nu a răspuns invitației la mediere, drept pentru care ședința nu s-a putut
desfășura.

2. A doua etapă a procesului de mediere este medierea propriu-zisă a conflictului. Aceasta

constă în discuțiile mediatorului cu părțile, în sesiuni comune ori sesiuni private, discuții în
care fiecare parte își spune punctul său de vedere despre conflict, se analizează apoi împreună
cu părțile conflictul, se discută despre nevoile și interesele fiecărei părți, despre preocupările
și cerințele lor, atât cât este necesar pentru a se ajunge la sfere de soluții și la o atitudine de
bunăvoință și bunăcredință în propunerile și negocierile ulterioare. Când discuțiile au
fructificat posibilele soluții, părțile intră în negocierea propriu-zisă și sub asistenta
mediatorului își negociază soluția care le mulțumește în cea mai mare măsură. Mediatorul este
obligat să păstreze un permanent echilibru între părți, să își păstreze poziția de neutralitate și
imparțialitate, și să ajute părțile în negocierea lor , ca fiecare să obțină ceea ce o mulțumește
pe cât posibil nu în detrimentul celeilalte. În mediere, nu avem de a face cu o negociere de pe
poziții așa cum deseori este tranzacția, ci este o negociere pe baza intereselor și nevoilor lor în
cauză, este o negociere bazată pe bunacredință și cooperare în ajungerea la o soluție
satisfăcătoare pentru toate părțile din conflict. Practic toate discuțiile de până la negocierea
propriu-zisă au acest rol de a consolida încrederea între părți, de a reconstrui comunicarea
afectată de conflict, pentru ca negocierea să fie una bazată pe seriozitate, bunăcredința și
cooperare.

3. In urma medierii partile deseori ajung la un Acord de Mediere. Acordul de mediere poate fi
total, cand intelegerea lor priveste toate punctele si aspectele conflictului, si partial cand
solutiile acopera doar o parte din conflict, anumite aspecte ori puncte ale conflictului. Acestea
raman nerezolvate pe moment, partile decizand ulterior daca revin si le solutioneaza tot prin
mediere, dar dupa un anume timp, ori merg si le solutioneaza in instanta. Finalizarea unor
solutii, agrearea lor de catre parti, declaratia acestora ca sunt intrutotul de acord cu solutiile
gasite si ca isi asuma contractarea si respectarea intelegerii lor, si ulterior redactarea unui
Acord de Mediere este punctul in care medierea se incheie. Acordul de Mediere este redactat
de catre mediator si in el se stipuleaza exact intelegerea partilor privind solutia ori solutiile
pentru conflict.

Desi toate etapele medierii sunt foarte importante, in opinia mea, prima etapa – sedinta
mediatorului cu partile si primul contact al acestora cu institutia medierii, sunt capitale pentru
calea unei solutii amiabile, mai ales intr-o societate ca a noastra focusata mereu pe
amenintarea „te dau in judecata” atunci cand apare o situatie conflictuala. Relatia dintre
mediator si partile din conflict se construieste in prima etapa a medierii inca de la solicitarea
facuta acestuia de catre parti/parte. Aceasta relatie deschide partile spre comunicare, iar
comunicarea deschide drumul unei solutii amiabile. Si din aceste motive tari precum Italia,
Anglia, Franta si nu numai, au in legislatia lor obligativitatea unei prime sedinte la mediator –
prima etapa din procesul de mediere, in special in conflictele de familie si civile, sedinta care
are ca scop determinarea justitiabililor de a-si solutiona conflictele lor intrun mod cat mai
eficient si avantajos, prin mediere.

In Romania, obligativitatea parcurgerii de catre partile dintr-un conflict a primei etape din
procesul de mediere este un pas inainte spre adaptarea justitiabililor la institutia consensului,
la institutia negocierii, a comunicarii, la institutia medierii, ca institutie la care vor apela in
prima instanta, si doar apoi, daca medierea nu are ca rezultat o solutie, partile se vor indrepta
spre instanta de judecata.