Intrebari examen Cooperarea judiciara europeana 31.

05

1. Cadrul Juridic al cooperari internationale in materia penala

Cooperarea judiciară în materie penală se bazează pe principiul
recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare
și include măsuri de apropiere a legislațiilor statelor membre în mai multe
domenii. Tratatul de la Lisabona a creat o bază mai solidă pentru
dezvoltarea unui spațiu de justiție penală, prevăzând totodată noi
competențe pentru Parlamentul European.

Temei juridic

Articolele 82-86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Principalul instrument pentru realizarea cooperării judiciare în materie

penală între statele membre este Eurojust. Ca parte a reformei Eurojust,
Parlamentul a pledat în mod activ în favoarea unui control parlamentar
mai extins și a unor norme mai stricte în materie de protecție a datelor.
2. Tipuri/forme de cooperare internationala in materia penala
Domeniile de aplicare şi principiile generale ale cooperării judiciare
internaţionale în materie penală sunt reglementate în legea
nr.302/2004.Aplicarea acestei legi este subordonată protecţiei intereselor
de suveranitate ,securitate,ordine publică şi a altor interese ale
României ,precizate prin constituţie.Legea se aplică pe baza normelor
cuprinse în materia cooperării judiciare penale ,care apar sub formă
instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte şi pe care
le completează în situaţiile nereglementate.În lipsa acestor
convenţii,cooperarea se va efectua în virtutea curtoaziei internaţionale.
Legea reglementează următoarele forme de cooperare:
a)extrădarea
b)predarea în baza unui mandat european de arestare
c)transferul de proceduri în materie penală
d)recunoaşterea şi executarea hotărârilor
e)transferarea persoanelor condamnate
f)asistenţăjudiciară în materie penală
g)alte forme de cooperare judiciară în materie penală.

3. Rolul extradarii in actul de cooperare internationala in materia penala

Extrădarea a fost definită că fiind actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a
refugiat o persoană urmărită sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea
statului interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a execută o
pedeapsala care a fost condamnată.
Ţinând cont de explicaţia juridică, extrădarea reprezintă un act bilateral ce
implică o cerere din partea unui stat şi operaţia de predare a infractorului sau
condamnatului din partea altui stat.Statul solicitat reprezintă acel stat suveran ce
acceptă remiterea unui alt stat a acelei persoane aflată pe teritoriul sau care este
urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune comisă ori este
căutată de statul solicitant pentru executarea unei pedepse pe teritoriul sau.În
trecut procesul de extrădarea era considerat mai mult că fiind un gest de
complezenţă pe care un suveran îl făcea faţă de alt Suveran, permiţând astfel
monarhilor să-şi pedepsească inamiciipersonali refugiaţi pe teritoriul altui stat.
Puţinele convenţii care reglementau extrădarea erau negociate şi încheiate
aproape exclusiv în interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotărăşte
dacă acordă sau nu extrădarea fără a fi prevăzut şi îngăduit de lege, având astfel
prin lege întreagă libertate de acţiune. Această se situează în cadrul dreptului
internaţional public, mai exact aldreptului internaţional penal.În marea
majoritate a statelor, procedura tradiţională de extrădare este caracterizată prin
două componente –hotărârea judecătorească reprezentând actul final al judecăţii
şi este acel act de dispoziţie al instanţei de judecată cu privire la pretenţiile
deduse judecăţii şi decizia 5V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale
codului de procedura român,p. 69,Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2003.
84administrativă care la rândul ei reprezintă o decizie a omului prin care se
urmăreşte realizarea unui scop politic.Procedura judiciară începe de regulă cu
arestarea persoanei a cărei extrădare a fost solicitată şi continuă cu audierea
acesteia de către judecător. La prima audiere se poate lua imediat decizia punerii
în libertate dacă se constată că există această posibilitate, după care se decide în
ceea ce priveşte legitimitatea extrădării pe baza cererii de extrădare se poate
ajunge şi la atacarea hotărârii instanţei. Dacă instanţa de nivel superior consideră
că extrădarea este legitimă, documentele vor fi puse la dispoziţia Ministerului
Justiţiei care are rolul final de a decide asupra aprobării sau respingerii
extrădării. Decizia administrativă a Ministerului Justiţiei poate fi luată ţinându-
se cont de considerente de politică de stat (ordinea publică).

4. Izvoarele extradarii
Sursele sau izvoarele extradarii reprezinta formele de exprimare ale normelor juridice ce
reglementeaza extradarea, procedele prin care a fost legitimata aceasta institutie, haina
juridica pe care aceste norme o imbraca .
Extradarea are ca surse de reglementare conventiile internationale (bilaterale si
multilaterale), declaratiile de reciprocitate si dreptul intern.

izvoarele extradarii se pot clasifica  astfel:

1. dupa sursa lor:

a) interne (Legea 302/2004)

b) externe (Tratatele si conventiile internationale)

2. dupa importanta:

a) principale (conventiile internationale)

b) secundare (legile interne)

3. dupa obiectul lor:

a) destinate numai reglementarii extradarii  (Conventia europeana de extradare)

b) cu destinatie multipla (Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international).

5. Etapele in care se desfasoara procedura extradarii:

În marea majoritate a statelor, extrădarea se hotărăşte de o autoritate executivă pe baza unei

hotărâri judecătoreşti cu rol de aviz.

În sistemul românesc, extrădarea se hotărăşte de justiţie, rolul Ministerului Justiţiei este

circumstanţiat cadrului constituţional şi constă, în esenţă,  în: examenul de regularitate
internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior sesizării
autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive, şi, respectiv, posterior încheierii instanţei prin care
se stabileşte că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea, în cazul extrădării
active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare; punerea în executare, împreună cu
Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive de extrădare, aprobarea tranzitului.

8. Solicitarea extradarii

Extrădarea infractorilor — este dreptul statului, dar nu datoria. Aceasta devine o obligație
numai dacă există un acord bilateral privind asistența judiciară reciprocă în materie penală.

Extrădarea poate fi efectuată numai în legătură cu anumite infracțiuni - de regulă, lista

acestora sau criteriile de determinare a acestora (gravitatea pedepsei etc.) este stabilită în
contract. În mod tradițional trebuie respectată regula "dublă jurisdicție", adică infracțiunea
pentru care se solicită extrădarea ar trebui recunoscută ca atare în legislația părților solicitante
și celor solicitate.

În același timp, contractele stabilesc condiții care permit negarea extrădării. Acestea includ în
principal, suspiciunile statului solicitat că persoana este persecutată din motive politice sau că
dacă este extrădată poate fi supus torturii sau pedepselor cu moartea.

Procedura de extrădare începe cu trimiterea unei cereri corespunzătoare de la un stat la altul.

De obicei, solicitarea se face fie în limba părții solicitate, fie într-una dintre limbile de
comunicare internațională (în engleză, franceză - în funcție de solicitarea părții solicitate).
Solicitările sunt transmise fie prin intermediul ministerelor afacerilor externe, fie prin
intermediul agențiilor de aplicare a legii (ministerul de interne, justiție, procuratură, etc.).

În cazul deținerii presupusului infractor, procedura judiciară începe în statul solicitat. Rolul
instanței este de a confirma validitatea cererii și respectarea tuturor cerințelor relevante. Dacă
instanța respinge cererea, procedura este întreruptă. Dacă instanța confirmă posibilitatea
extrădării, decizia este luată de autoritățile administrative.