TANASE NICOLAE IONUT

FACULTATEA DE INGINERIE MANAGERIALA

ANUL III SEM.2

REFERAT

CARACTERISTICILE ŞI PERFORMANŢELE
TRADUCTOARELOR
 Caracteristici şi performanţe în regim  staţionar

Caracteristicile funcţionale ale traductoarelor reflectă (în esenţă) modul în

care se realizează relaţia de dependenţă intrare-ieşire (I-E).
Performanţele traductoarelor sunt indicatori care permit să se aprecieze
măsura în care caracteristicile reale corespund cu cele ideale şi ce condiţii sunt
necesare pentru o bună concordanţă între acestea.

Caracteristicile şi performanţele de regim staţionar se referă la situaţia în

care mărimile de intrare şi de ieşire din traductor nu variază, adică parametrii
purtători de informaţie specifici celor două mărimi  sunt invarianţi.
Caracteristica statică a traductorului este reprezentată prin relaţia intrare –
ieşire (I-E):
                                        y = f(x)                                                    
în care y şi x îndeplinesc cerinţele unei măsurări statice.
· Mărimile perturbatoare externe x1 , x2 , x3 , …, xn cele mai importante
sunt de natura unor factori de mediu: presiunea, umiditatea, temperatura , câmpuri
electrice sau magnetice etc. Aceste perturbaţii (nedorite) pot acţiona atât asupra
mărimii de măsurat, cât şi asupra elementelor constructive ale traductorului.
· Mărimile perturbatoare interne se datorează zgomotelor generate de
rezistoare, de semiconductoare, frecări în lagăre, îmbătrânirea materialelor care-şi
schimbă proprietăţile, variaţii ale parametrilor surselor de alimentare etc. Datorită
mărimilor perturbatoare, traductorul va funcţiona după o relaţie de dependenţă (I-
E) reală, descrisă de funcţia:
                                 ;               (1.2)

Este important de observat că erorile sunt generate de variaţiile mărimilor

perturbatoare şi nu de valorile lor absolute, care dacă ar rămâne constante ar putea
fi luate în considerare ca atare în expresia caracteristicii.
Modul în care mărimile perturbatoare influenţează ieşirea , admiţând că
variaţiile lor sunt mici, se pune în evidenţă prin dezvoltarea în serie Taylor a
funcţiei (2.1) cu neglijarea termenilor corespunzători derivatelor de ordin superior.
Se obţine:

                    (1.3)
Derivatele de ordinul I au semnificaţia unor sensibilităţi:
  - este sensibilitatea utilă a traductorului

 şi  sunt sensibilităţi parazite

Cu cât sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar sensibilităţile parazite vor fi
mai mici, cu atât caracteristica reală a traductorului va fi mai apropiată de cea
ideală .
Dacă sensibilităţile parazite au valori ridicate se impune introducerea unor
dispozitive de compensare automată.
În ipoteza de liniaritate şi admiţând că influenţele mărimilor perturbatoare
nu depăşesc eroarea tolerată , forma uzuală pentru caracteristica statică a
traductoarelor analogice este:
                                 ;                                           (1.4)
în care x0 şi y0 pot lua diverse valori pozitive sau negative, inclusiv zero.
Caracteristicile statice liniare sunt tipice pentru traductoare, dar pot apărea,
în anumite cazuri particulare, caracteristici neliniare. În cele ce urmează se prezintă
câteva exemple de caracteristici statice – pentru traductoare:
a)    liniară unidirecţională – (figura 1.2), defintă prin funcţia:
;                              
x ³ x0
k = tg a (panta caracteristicii)

Fig. 1.2 Fig. 1.3

b)   proporţională liniară bidirecţională – (figura 1.3), definită prin funcţia:
 ; k = tg a                                                  (1.5)
c)     liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate şi saturaţie – (figura 1.4) definită
prin funcţia:
                             (1.6
)             
d)    liniară pe porţiuni cu zonă de insensibilitate, saturaţie şi histerezis – (figura
1.5), definită prin funcţia:

  (1.7)

Fig. 1.4 Fig. 1.5

Pentru traductoarele cu ieşiri numerice caracteristica statică este cvasiliniară
având forma din figura 1.6.
Exceptând discontinuităţile datorate operaţiei de  cuantificare, această
caracteristică se consideră liniară. Estimarea mărimii de ieşire  a traductorului (YN)
este cu atât mai precisă, cu cât intervalul de cuantificare Dx este mai mic.
 Fig. 1.6 Fig. 1.7

Erorile de neliniaritate şi histerezis

Caracteristicile statice sunt determinate de legile fizice pe care se bazează

funcţionarea elementelor componente din structura traductorului. Aceste
caracteristici se deduc prin calcul sau experimental. Raportate la un domeniu larg
de variaţie a mărimii de intrare, caracteristicile statice se obţin neliniare.
O măsură a aproximării o reprezintă abaterea de la liniaritate sau eroarea
de neliniaritate, ilustrată în figura 1.7.
În domeniul (xmin , xmax), în care ne interesează determinarea erori de
neliniarizare se trasează dreapta AB (linie continuă), care aproximează cât mai
bine caracteristica reală. Paralel cu AB se trasează dreptele A’B’ şi A”B” care să
încadreze între ele, caracteristica reală. Cea mai mare dintre diferenţele Dy’ şi Dy”
reprezintă abaterea absolută de la liniaritate, notată prin Dymax.
“Abaterea relativă de la liniaritate” se defineşte prin relaţia:

                ;                              (1.8)
unde: Dymax este abaterea absolută de la liniaritate, definită prin relaţia:
                                                      Dymax = Dy”-Dy’;                                        (1.9)

Alt tip de eroare, care poate fi estimată pe caracteristicile

statice   este eroarea de histerezis. Din figura 1.5 se observă că fenomenul de
histerezis se manifestă prin aceea că se obţin două nivele diferite ale semnalului de
ieşire (y) pentru aceeaşi valoare a mărimii de intrare, în raport cu sensul crescător
(  ) sau descrescător ( ¯ ) de variaţie prin care acesta atinge valoarea respectivă.
Eroarea de histerezis este dată de diferenţa dintre cele două nivele ale
semnalului de ieşire (y). Pentru a asigura univocitatea valorii măsurate, eroarea de
histerezis trebuie să se încadreze, ca şi cea de neliniaritate, sub o limită admisibilă.
· Domeniul de măsurare se situează pe caracteristica statică în zona în
care aceasta este liniară. Domeniul de măsurare se exprimă prin intervalul [xmin…
xmax] în cadrul căruia traductorul permite efectuarea corectă a măsurării. Valorile
limită minime atât pentru intrarea xmin , cât şi pentru ieşirea ymin pot fi zero sau
diferite de zero , de aceeaşi polaritate sau de polaritate opusă limitei
maxime.Pentru traductoarele cu semnal unificat se întâlnesc cazuri în care ymin¹0
pentru xmin=0, precum şi invers: ymin=0 când xmin¹0. Motivaţia  care justifică
existenţa acestor situaţii se va explica ulterior. De regulă domeniul de măsurare se
defineşte pentru intervalul în care eroarea rămâne în limitele admisibile.

· Sensibilitatea  (S)

Sensibilitatea traductorului se defineşte în raport cu mărimea de intrare,

neglijând sensibilităţile parazite introduse de mărimile perturbatoare. Pentru
variaţii mici Dx şi Dy sensibilitatea se defineşte prin raportul dintre variaţia ieşirii
şi variaţia intrării. În cazul unei caracteristici statice liniare sensibilitatea este
reprezentată de coeficientul unghiular al dreptei.
                            S = dy/dx @ Dy/Dx = k = tga                                 (1.10)
O altă exprimare a sensibilităţii, ce ţine seama de domeniul de măsurare,
este dată de relaţia:

                                                                            (1.11)

Din relaţia (1.11)  rezultă că sensibilitatea este constantă pentru întregul domeniu

de măsurare. În cazul unor caracteristici statice neliniare se pot defini numai valori
locale ale sensibilităţii sub forma:

                        ;                   (1.12)
unde Dx şi Dy sunt variaţii mici în jurul punctului de coordonate (xi, yi).
Sensibilitatea Si – se numeşte şi sensibilitate diferenţială. Din relaţiile (1.10) şi
(1.11) se observă că sensibilitatea este o mărime ale cărei dimensiuni depind de
dimensiunile mărimilor de intrare şi de ieşire, iar  valoarea sa depinde de unităţile
de măsură utilizate pentru mărimile respective.
În cazurile caracteristicilor liniare, la care natura mărimilor x şi y este
aceeaşi, sensibilitatea (S) se va numi factor de amplificare, dacă este supraunitară
(S > 1), iar dacă S < 1 sensibilitatea se va numi factor de atenuare.
Aceşti factori sunt adimensionali şi sunt frecvent utilizaţi pentru
caracterizarea traductoarelor.
Când domeniul mărimii de intrare este foarte extins, amplificarea sau
atenuarea se exprimă în decibeli [db] prin relaţia:
                                               A=20 log (y/x);   [db]                                      (1.13)

Uneori se utilizează  noţiunea de sensibilitate relativă exprimată prin:

                                                                                                      (1.14)
unde Dy/y este variaţia relativă a ieşirii, iar Dx/x este variaţia relativă a intrării.
Sensibilitatea relativă (Sr) se exprimă printr-un număr adimensional, iar
valoarea sa nu depinde de sistemul de unităţi şi ca urmare Sr este utilă la
compararea traductoarelor atunci când acestea au domenii de măsurare diferite.

· Rezoluţia
Sunt traductoare care au caracteristici statice ce nu sunt perfect netede. Ca
urmare, la variaţii continue ale mărimii de intrare (x) în domeniul de măsurare,
semnalul de ieşire (y) se modifică prin salturi având valori bine
precizate  (deoarece are variaţii discrete).

Pragul de sensibilitate
Cea mai mică variaţie a mărimii de intrare care poate determina o variaţie
sesizabilă (măsurabilă) a semnalului de ieşire, se numeşte prag de
sensibilitate.
Calitatea traductoarelor este cu atât mai bună cu cât sensibilitatea S este
mai mare, iar rezoluţia şi pragul de sensibilitate sunt mai reduse.

Caracteristici şi performanţe în regim dinamic

Regimul dinamic al unui traductor corespunde funcţionării acestuia în

situaţia în care mărimea de măsurat (x) şi implicit semnalul de ieşire (y) variază în
timp. Variaţiile mărimii de intrare nu pot fi urmărite instantaneu la ieşire , datorită
inerţiilor care pot fi de natură: mecanică , electromagnetică , termică etc.

 Indicatori de regim dinamic pentru traductoare

 numerice

          În cazul traductoarelor numerice care operează cu mărimi eşantionate,

caracteristicile dinamice sunt descrise cu ajutorul ecuaţiilor cu diferenţe finite, sau
al funcţiilor de transfer, utilizând variabila complexă  , unde T este perioada
de eşantionare. 
          Pentru traductoarele numerice, care au conectate la ieşire CAN (convertori
analog - numerici), indicatorii tipici specificaţi sunt: timpul de conversie sau
(uneori) rata de conversie care reprezintă numărul de conversii posibile în unitatea
de timp.
          Însumând timpul de conversie al CAN cu timpul tranzitoriu (tt) al părţii
analogice se obţine timpul de stabilizare al mărimii la ieşirea traductorului
numeric.
   Caracteristici energetice

          Orice operaţie de măsurare implică un consum energetic.  Puterea, prin

integrarea căreia rezultă energia consumată poate fi preluată total sau parţial de la
mărimile de măsurat. 
          Există mărimi active, care au asociată o putere suficientă pentru ca, prin
intermediul unor ES adecvate, să asigure conversia directă într-un semnal electric.
Când mărimile de măsurat sunt pasive este obligatoriu necesară, pentru conversia
lor în semnal electric, o sursă de energie auxiliară.
         
Pentru caracterizarea puterii solicitate de la măsurand, fiecărui traductor i
se precizează în catalog sau pe placa indicatoare: impedanţa de intrare pentru
aparatul receptor, tipul sursei auxiliare (c.c. sau c.a.), valoarea parametrilor
(tensiune, curent) şi limitele admisibile de variaţie ale acestor parametri.

Protecţia  anticorozivă
Acest tip de protecţie se are în vedere din faza de proiectare şi urmăreşte ca
elementele sensibile (ES) şi restul elementelor constructive să reziste acţiunii
corozive a unor factori din mediul ambiant. Astfel, elementele sensibile (ES) se
construiesc din materiale care nu sunt afectate de agenţi corozivi, iar suprafeţele
exterioare ale traductoarelor se protejează cu substanţe (acoperiri) de protecţie
anticorozive, utilizând una din metodele: vopsire, galvanizare, cadmiere, nichelare
etc.

Efectele şocurilor şi vibraţiilor mecanice

În timpul funcţionării sau pe durata transportului traductoarele pot fi supuse

unor şocuri sau vibraţii mecanice. Şocurile pot apărea în cazul unor obiecte mobile
terestre, maritime, aerospaţiale, ori generate de fenomene seismice.
Seria de standarde (STAS 8393/70) precizează încercările la şocuri şi vibraţii, cât
şi constatarea rezultatelor acestor solicitări.