Îţi aminteşti când visul păşea prin viorele  

Şi se trezea în rouă, desculţ, neputincios?  

Ochii verzi ai pădurii aveau sclipiri de stele,  
Când cerul săgeta văzduhul tămâios.  
 
Să-mi vii la ceas de taină, când dorurile plâng!  
Pădurea mi te cheamă, doinindu-şi aşteptarea,  
Simt corzile viorii, răsună-n mine-adânc  
Şi freamătă şi luna, îmbrăţişându-şi zarea.  
 
Când ropoteşte dorul, devin izvor ce curge,  
Dar nu îmi găsesc marea... era în ochii tăi...  
Pădurea mi te strigă şi în izvoare plânge,  
Când luna făureşte altare din văpăi.  
 
Pământul cere vamă petale ninse-n noapte,  
Nuntită este zarea când sfredeleşte vântul,  
Au înflorit cireşii şi-n drum spre miazănoapte  
Un Zburător al nopţii le-a luat, perfid, veşmântul.  
 
A luat cu el iubirea în mantia cu floare?  
Inima mea îşi pune cămaşă de argint,  
Mi-e amăruie clipa, fără de tine moare  
Poemul meu albastru şi nu mai am cuvânt.  
 
Te-aştept la ceas de taină, când dorurile plâng...  

90823848
in volumul de versuri ”Ploaia lacrimilor tale”  
  
Privirea ta o simt că mă tot arde   
Când dorul meu încearcă să te-aline.   
Din tine am să fur câteva grade   
Ca dragostea să o pot întreține.   
  
În taina vieții noastre ce-o cunoaștem   
Văd viitorul nostru strălucit,   
Și din dorința ta acuma naștem   
Speranța ce de noi s-a rătăcit.   
  
Cu drag iubirea noastră o rescriu   
În suflet care s-a emancipat.   
Iar dorului ce umblă prin pustiu   
Injecție cu-n drog. Neapărat !   
  
Fii drogul meu acuma cel mai tare  
…cu care eu iubire întrețin.   
Dar totuși pun acum o întrebare   
- Oare acestea toate ce conțin ?!  
  
Eu știu că doza asta e prea mare  
…doară așa să scapi de nebunie.  
Dă-mi voie să-ți acord o șansă care  
Te va scăpa de-această agonie.  
  
Privirea ta o simt că mă tot arde  
Când dorul meu încearcă să te-aline.  
Din tine am să fur câteva grade  
Ca dragostea eu s-o pot întreține.