George Bacovia

Plumb

Simbolismul este un curent literar ce apare în ultimele decenii ale

secolului al XIX-lea, în Franţa ca o puternică reacţie împotriva romantismului
retoric şi excesiv, dar şi a parnasianismului impersonal şi rece. Poezia
simbolistă este o poezie a sensibilităţii pure, cu preferinţă pentru stările vagi,
nedefinite. Poetul simbolist recurge la simboluri, sugestia fiind o cale de
exprimare a corespondenţelor dintre planul exterior şi cel interior; cultivarea
senzaţiilor diverse, sinestezii, contribuie la exprimarea stărilor sufleteşti confuze.
Muzicalitatea interioară este dată de repetiţii, paralelism sintactic, refren. Poezia
bacoviană depăşeşte cadrul simbolismului, fiind apreciată de critica mai recentă
ca aparţinând modernismului.
Poezia Plumb reprezintă o emblemă a universului poetic bacovian,
motivul singurătăţii fiind un element de recurenţă al volumului de debut.
Plumb este o artă poetică originală ce deschide primul volum (cu acelaşi
titlu) al poetului interbelic George Bacovia, apărut în 1916. Poezia Plumb
propune o viziune originală asupra condiţiei poetului şi prefigurează marile
direcţii tematice din întregul său univers poetic. Discursul liric e structurat în
două catrene, ultimele două versuri ale primei strofe fiind aproape identice cu
ultimele două versuri din ultima strofă.
Titlul poeziei este constituit dintr-un simbol, plumbul, care prefigurează
alunecarea universului în moarte precum şi tema captivităţii într-un univers ostil.
Denotativ, plumbul este un metal cenuşiu închis, aproape negru cu densitate
specifică mare, folosit pentru confecţionarea podoabelor funerare de către clasa
burgheză mijlocie. Este metalul alchimiştilor, utilizat şi în ritualurile de magie
neagră ca simbol al lui Satan. Conotativ, sugerează apăsarea sufletească,
monotonia, încremenirea moartea, prăbuşirea în neant.
Primele două versuri construiesc imaginea unui cadru exterior prin
motivul sicriului, spaţiu închis al depersonalizării eului, al agoniei, al morţii.
Natura este surprinsă într-un lung proces de mineralizare, realizat prin tehnica
sugestiei. Sintagme ca flori de plumb, coroanele de plumb conturează un peisaj
schematic, în care esenţială e prezenţa difuză a unui presentiment apocaliptic.
Există o corespondenţă între natura moartă şi sentimentul de vid interior al eului.
Sentimentul de solitudine al poetului închis în acest spaţiu ostil în care doar
vântul stârneşte o muzică sinistră, înfricoşătoare, tulburând doar aparent
impresia de nemişcare, e sfâşietor.
Strofa a doua realizează tranziţia dinspre realitatea exterioară spre lumea
interioritaţii. Regăsim aici tema iubirii moarte, sugerată printr-o metaforă :
„Dormea întors amorul meu de plumb…” Strigătul este expresia disperării, a
neputinţei poetului care se simte damnat. Sentimentul singurătăţii este potenţat
de frig, dobândeşte dimensiuni cosmice. Zborul în jos, evocat prin metafora
aripilor de plumb, ilustrează imposibilitatea ascensiunii prin iubire şi a evadării
din acest univers închis.

1
 Observăm din nou corespodenţa între universul exterior, al florilor de
plumb şi lumea interioară a poetului, în care doarme ascuns amorul de plumb.
Muzicalitatea poeziei este redată nu numai prin rima îmbrăţişată ci şi prin
repetiţia ritmică a vocalelor închise u şi â. Datorită recurenţei obsesive, cuvântul
plumb devine laitmotivul poeziei, element ce sporeşte muzicalitatea textului
modelat după un tipar al simetriei. Paralelismul sintactic e realizat în bună
măsură de o atentă dispunere a cuvântului plumb, care e întotdeauna, indiferent
de context, atribut prepoziţional.
Sonoritatea poeziei este puternică, dar distonantă, dizarmonică şi traduce
sentimentul de spaimă, de angoasă al celui claustrat într-un univers bântuit de
pericolul morţii.
Poezia lui George Bacovia aparţine esteticii simboliste pentru că versurile
ce o alcătuiesc sunt iradiate de polivalenţa simbolului plumb. Tehnica sugestiei îi
conferă un spectru larg al sensurilor: greutatea, povara materiei, spleenul,
depersonalizarea eului, răceala, inerţia, vidul lăuntric, alunecarea în moarte. Pe
lângă temele şi motivele simboliste, viziunea din Plumb se naşte şi prin atenţia
acordată culorii, universul însuşi devine cenuşiu. Corespondenţele apar în
ambele strofe, muzica şi sonoritatea versurilor, ipostaza poetului damnat sunt
alte constante ale poeziei simboliste ce înfăţişează agonia lumii, naturii şi fiinţei.