TRADIŢIONALISMUL

Primele doua decenii ale secolului XX se caracterizeaza prin triumful traditionalismului.

Miscarea samanatorista, avandu-l ca lider pe Nicolae Iorga, glorifica trecutul si lumea
taraneasca respingand civilizatia urbana si poezia moderna simbolista.
Orientarea poporanista indrumata de C. Stere si G.Ibraileanu pledeaza pentru
raspandirea culturii in randul maselor, teoretizeaza ideea de specific national in literatura si o
transforma intr-un criteriu de judecare a operei literare. In perioada interbelica insa, tendintele
traditionaliste si modernista se echilibrează.
In 1921, la Cluj Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib Mihaiescu fondeaza revista “Gândirea”.
Publicatia este condusa din 1926 de Nichifor Crainc care adauga traditionalismului viziunea
ortodoxista, exalta primitivismul satului si îi confera o dimensiune mistica. “Gândirea” refuză
occidentalismul si europenismul si definiste specificul national prin ortodoxism. Ei fac distinctie
intre cultura si civilizatie preferand-o pe cea dintai.
In LIRICA, gandirismul proclama crearea unei dimensiuni metafizice,transcendente a
existentei,asimilarea influentelor expresionismului german si reinvierea elementarului, a
primordialului.
In PROZA, indica pastrarea unei puternice legaturi cu realitatea si preluarea formulei
dovstoieskiene a realismului integral.
“Gandirea” nu a impus nume mari in literatura romana dar s-a bucurat de colaborarile
pasagere ale lui Lucian Blaga, Matei Călinescu, Ion Pillat,Vasile Voiculescu.
In 1928, apare in paginile ei Manifestul Crinului Alb. Astfel, autohtonismul se
transforma în naţionalism etnicist şi “Gandirea” trece pe o poziţie extremista, care îi aduce
izolarea.
In anii 1930, pe o linie tradiţionalista se situeaza şi câţiva tineri: Mircea Eliade, Constantin
Noica, Emil Cioran, Petre Comarnescu. Aceasta generatie de tineri crede cu tarie in purificarea
vietii politice, culturale si literare.Cultiva valorile pure, spirituale(trăirismul). Ei inclina spre trairea
si experimentarea ideilor, dar si spre un realism autenticist modern.Opteaza deopotriva pentru
orient si occident. Datorita lor traditionalismul si modernismul romanesc se intalnesc si incep sa
conlucreze nemaifiind diametral opuse.
 IN GRADINA GHETSEMANI
Vasile Voiculescu

In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de inspiraţie religioasă, ce

aparţine, prin tematică, surse ale imaginarului artistic şi expresie, tradiţionalismului interbelic. În
ciuda formaţiei de medic, autorul a fost un spirit eminamente religios.
Poezia face parte din volumul Pârgă. Poem iconografic, In Gradina Ghetsemani se inspira
din motivul biblic al rugaciunii lui Iisus pe Muntele Maslinilor, dupa Cina cea de taina.Scena este
realatata in Evangheliile dupa Matei,Marcu si Luca.
Tema poeziei o reprezinta ruga lui Iisus. Fiind o poezie de inspiraţie religioasa
(iconografica) apartine lirismului obiectiv, prin absenta marcilor lexicale ale prezentei eului liric,
dar gradarea intensitatii suferintei este marcata prin punctele de suspensie şi propozitia
exclamativa.
Titlul nu fixeaza doar cadrul fizic al rugaciunii, ci denumeste spatiul sacru cu semnificatie in
plan spiritual: locul purificarii lui Iisus de patimi prin virtuti. În aramaică “ghetsemani”,
“ghetsemanei” înseamnă moară, teasc de măsline, sugestie subtilă la strivire şi eliberare, prin acest
proces brutal, a esenţei.
Compozitional, poezia este alcatuita din patru strofe cu carácter descriptiv. Primele trei
strofe surprind planul subiectiv, starea sufleteasca a lui Iisus,iar ultima amplifica suferinta,care se
rasfrange asupra planului exterior al naturii.
Prima strofa reda impotrivirea Omului in fata destinului,intr-o formulare lapidara in incipit:
“Isus lupta cu soarta si nu primea paharul..”. Postura christica este tragica prin omenescul ei:”Cazut
pe brânci in iarba se-mpotrivea întruna”. Verbele: lupta, nu primea, se-mpotrivea exprima refuzul
asumarii unui destin implacabil, in clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu. Gestul ingenuncherii nu
este al unui invins, ci al rugăciunii (invocarea divinităţii şi asceza spirituală). Contrastul cromatic
rosu-alb realizat prin metafore, pune in evidente zbuciumul sufletesc si condiţia duală:”sudori de
sânage” (trupescul - suferinta fízică), ”chipu-i alb ca varul” (chipul hieratic- componenta
spirituala).Legatura terestru-ceresc este sugerata prin versus:”Si-amarnica-i strigare starnea in slavi
fortuna”.
Strofele a doua si a treia aparţin tot primei secvenţe poetica, realizata in jurul metaforei-
simbol “grozava cupa”.Vagul religios persista si in strofa a doua, iniţial, “soarta”, aici, “o mana
nendurata”. Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a epitetelor: “mana
nendurata” ,”grozava cupa”, iar rezistenta la ispitire prin epitetele “sete uriasa”,”infama
bautura”.Rezistenta la ispitire implica suferinta in plan fiziologic si sufletesc :”Si-o sete uriasa sta
sufletul sa-i rupa..”.
Oximoronul releva interiorizarea,trecerea la o alta etapa a purificarii de patimi,de la lupta cu
lumea la lupta cu sinele:”In apa ei verzuie jucau sterlici de miere/Si sub veninul groaznic simtea ca
e dulceata..”.Versurile reiau imaginea infamei băuturi, a ispitirii sub forma jocului aparenta-
esenta,benefic-malefic.Imaginea artistica “falcile-nclestandu-si” exprima gestul de refuz al jocului
duplicitar,halucinant.Versul “Batandu-se cu moartea, uitase de viata” concentreaza sensul luptei
christice: moartea trupului-viata de apon.
Strofa a patra constituie ultima secventa poetica, proiectia suferintei interioare asupra
cadrului natural. Se utilizeaza personificarea si hiperbola pentru descrierea elementelor decorului:
”Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii/Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada”.
Imaginea apocaliptica este sugerata prin sintagma “vraistea gradinii”. Grădina devine un imago
mundi.
Mesagerii divini, ingerii, nu insotesc in mod explicit zbaterea omului, dar se remarca
metafora “batai de aripi” care sustine ambiguitatea limbajului poetic: ingerii mântuirii sau ingerul
noptii. Ultimul vers “Şi ulii de seara dau roate dupa pradă”, intareste sugestia mortii, imaginea
thanatosului prin: simbolul “ulii”, simbolistica temporala “de seara” şi aceea a gestului rău
prevestitor: ”dau roate dupa prada”.

La nivelul lexico-semantic, reamrcam prezenta unor cuvinte de sorginte populara: brânci,

amarnica, vraişte.Majoritatea cuvintelor apartin sferei semantice a suferintei si a chinului.
Morfosintactic, observam frecuenta verbelor la imperfect care permite proiectarea acestei
drame intr-un timp mitic si creeaza impresia de continua suferinta. Majoritatea substantivelor
comune dobandesc in discursul liric valori simbolice cu trimitere la viata, moarte, soarta. Toate
aceste substantive apar insotite de determinante (adjective) tocmai pentru a li se amplifica
importanta.
La nivel fonetic si prozodic, pauzele marcate de punctele de suspensie au rolul de a sugera
intensificarea suferintei. Masura versurilor este de 14 silabe, ritmul iambic, rima incrucisata.
In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de tip traditionalist prin ispiratie
religioasa (poezie iconografica) coordonanta a spiritualitatii romanesti. La nivel formal, se observa
conservarea prozodiei clasice.