Sunteți pe pagina 1din 28

1 Definitia si caracterizarea criminologiei

Stiinta care studiaza fenomenul social al criminalitatii, in scopul prevenirii si combaterii


acesteia
Caracterizare:

2.Aparitia si evolutia criminologiei


Criminoogia ca fenomen soaicl a aparut odata cu structurarea primelor comunitati umane
arhaice - protejarea comunitatilor umane constituite in conditii vitrege care le amenintau
supravietuirea
- conotatii religioase dar si social economice
- Codul lui Hammurabi
- Legea Talionului
- Razunarea sangelui
Pe parcurs, datorita evolutiei sociale s-a creat o imbinare a normelor barbare cu nevoile
actuale. Popoarele antice au creat sisteme legislative si institutionale in acest scop

- Medicul military Italian Cesare Lombroso( 1835-1909) este considerat


intemeietorul stiintei criminologiei recunoscand tot odata meritele precursorilor
sai
- Importanta lucrarii lui Cesare Beccaria( 1738-1794) – Dei delliti e delle
pene(1764) – punea pe primul plan umanismul si prevenirea delictelor
- Thomas Morus – Utopia
- Montequieu L’esprit de lois
- Enrico Ferri (1856-1929) Sociologia criminale (1881) rolul factorilor sociali in
geneza criminalitatii – intemeietorul criminologiei sociologice
- Raffaele Garofalo- (1851-1934) – Criminologia (1885) – teoria criminalitatii
naturale – conform careia criminologia este o stiinta independenta fata de cea a dr
penal.
- Primul care a folosit cuvantul “ criminology” a fost Paul Topinard
- Scoala pozitivista – system stiintific –

3. Obiectul de studiu al criminologiei


Obiectul criminologiei are in vedere criminalitatea reala, cercetarea stiintifica incercand
sa surprinda dimensiunile adevarate ale acestui fenomen
Criminalitatea ca fenomen social :
Criminalitatea reprezinta un sistem cu proprietati si functii proprii disticnte calitativ de
cele ale elementelor componente.
Criminalitatea reala este un concept cantitativ care presupune totatlitatea faptelor penale
savarsite pe un anumit teritoriu, intr o perioada de timp determinata
Criminalitatea aparenta cuprinde totalitatea infractiunilor semnalate sistemului justitiei
penale inregistrate ca atare
Criminalitatea legala reprezinta totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunta
hotarari de condamnare ramase definitive

Infractiunea: Reprezinta manifestarea particulara a fenomenului infractional avand


identitate, particularitati si functii proprii
Infractorul strict juridic este persoana care , cu vinovatie, comite o fapta sanctionata de
legea penala.
Victima
Reactia sociala imptriva criminalitatii
Intervine atat ante factum prin programe si masuri de prevenire cat si post factum prin
infaptuirea justititei .

4.Scopul criminologiei
Scopul general
il constituie fundamentarea unei politici penale eficiente, in masura sa determine
prevenirea si combaterea fenomenului infractional.
Scopull imediat
In timp ce in dreptul penal vizeaza apararea valorilor sociale fundamnetale, criminologia
urmareste stabilirea cauzelor care determina producerea criminalitatii

5.Functiile criminologiei

Reprezentantii criminologiei traditionale considera ca aceasta are o functie descriptiva si


una explicativa insa promotorii tendintelor moderne adauga si functia predictiva si
functia profilactica.

Functia descriptiva
H. Mannheim include in notiunea de fenomenologie sau simptomatologie a crimei
observarea si colectarea dateror referitoare la criminalitate si criminali, tipologiile
infractorilor si comportamentelor infractionale, caracteristicile fizico-psihice ake acestora
si evolutia carierei lor criminale, starea si dinamica faptelor antisociale comise.
Conceptele operationale de ordin descriptiv sunt:
- mediul
- terenul
- personalitatea
- actul

Mediul are mai multe acceptiuni


- mediul fizic sau geografic- reprezinta mediul natural, inconjurator, formele de
relief, cima si anotimpurile isi pun amprenta asupra personalitatii omului
- mediul social ( macrosocial sau microsocial dupa care poate lua forma mediului
ecologic, cultural, economic):
- mediul social global cuprinde totalitatea factorilor istorici , culturali, istitutionali
care determina influentele comune tuturor membrilor societatii
- mediul personal sau psihosocial cuprinde relatiile interpersonale dominante,
modelele sociale promovte, scopurile si actiunile colective, sistemul de norme si
valori; - mediul familial, mediul ocazional( scolar, profesional), mediul ales sau
acceptat( anturaj), mediul impus( militar, penitenciar)

Terenul este un concept folosit pentru a desemna trasaturile de ordin bioconstitutional ale
individului:
J. Pinatel:
- la baza sta ereditatea, mostenirea informationala genetica
- daca la ereditate se adauga mutatiile genetice, se obtine nativul
- daca la nativ se adauga modificarile intervenite asupra fatului, in uter, intervine
congenitalul
- daca la congenital se adauga modificarile somatice, se obtine constitutionalul
- daca la constitutional se adauga modificarile fizice si psihologice intervenite de-a lungul
existentei umane se obtine terenul

Personalitatea

Semnifica subiectul uman considerat ca o unitate biopsihocoaciala, purtator al functiilor


epistemice, pragmatice si axiologice.

Actul infractional

este raspunsul pe care personalitatea il da unei anumite situatii

6. Functia explicativa
Principalele concepte operationale de ordin explicativ utilizate in criminologie sunt:
- cauza
- conditia
- efortul
- factorul
- mobilul
- indicele

7. Functia predictiva
Cercetarea de predictie vizeaza anticiparea unor modificari calitative si cantitative in
dinamica fenomenului infractional, atat in ceea ce priveste tipologiile infractionale cat
si autorii implicati. Conceptele operationale de ordin predictiv sunt :
Prezent, viitor, probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc si prognoza.

8.Functia profilactica
Se materializeaza in sintetizarea rezultatelor privind etiologia criminalitatii, in
inlantuirea lor logica si transpunerea acestora intr-un sistem coerent de masuri de
prevenire si combatere a fenomenului infractional.

9. Importanta si justificarea studiului criminologiei


Scopul si impotanta studiului criminologiesi este reprezentat de identificarea,
analizarea si explicarea cauzelor criminalitatii, pentru contribuirea la fundamentarea
unei politici penale eficiente in masura sa determine prevenirea si combaterea
fenomenului infractional.

10.clasificarea criminalitatii
a) In functie de gradul de cunoastere a criminalitatii:

- Criminalitatea reala
- Criminalitatea aparenta
- Criminologia judiciara
- Criminalitatea legala

b) in functie de sexul infractorului :


- masculina
- feminina

c) in functie de varsta infractorului:


- criminalitate a minorilor
- criminalitate a majorilor

d) in functie de locul comiterii :


- criminalitate urbana
- criminalitate rurala
- criminalitate zonala
- criminalitate nationala
- criminalitate internationala

e) in functie de statutul social


- criminalitatea oamenilor obisnuiti
- criminalitatea gulerelor albe

f) in functie de gradul de organizare al infractorilor


- criminalitate neorganizata
- criminalitate organizata

g) in functie de gravitatea infractiunilor


- criminalitate grava
- criminalitate mijlocie
- criminalitate grava

h) in functie de valorile sociale lezate


- criminalitatea contra patrimoniului
- criminalitatea contra persoanei
- criminalitatea economica
- criminalitatea legata de traficul si consumul de droguri
- criminalitatea rutiera

11.Ramurile criminologiei

- Criminologia generala- ramura de sinteza care studiaza fenomenul criminalitatii


- Criminologia teoretica – studiaza fenomenul criminalitatii in ansamblul sau
- Criminologia speciala – studiul unor parti sau sectoare de criminalitate
- Criminologia clinica – asemanatoare cu medicina clinica- diagnostic privind
cauza comiterii infractiunii
- Criminologia aplicata – studiaza mijloacele de lupta contra delicventei
- Criminologia etiologica – studiaza cauzele
- Criminologia dinamica – mecanismele si procesele care faciliteaza trecerea la
actulul criminal
- Criminologia empirica – analizeaza fenomenul faptic si propune solutii fara a se
lasa influentata de teoriile care ar putea acel comportament
- Criminologia restaurativa – se concetreaza pe repunerea faptelor in situatia
anterioara comiterii infractiunii

12. Mijloace de lupta impotriva crimei si criminalitatii

a) mijloace juridice
- de drept penal
- de drept in general
b) mijloace empirice

13.Raporturile dintre criminologie, dreptul penal si politica penala

In timp ce dreptul penal studiaza continutul abstract al normei penale, criminologia


abordeaza criminalitatea in complexitatea sa, precum cu modalitatile de prevenire ale
acestui fenomen.

14. Raportul dintre criminologie si criminalistica

Criminologia ofera criminalisticii date care sa o ajute la perfectionarea metodelor proprii


de identificare si cercetare, iar criminalistica furnizeaza criminologiei informatii utile
studiuluidescriptiv al infractiunilor si infractorilor.
Criminalistica raspunde la intrebarea “ cum?” s-a produs actul infractional iar
criminologia raspunde la intrebarea “de ce?” s-a produs actul infractional.
Criminalistica intervine dupa producerea infractiunii, fiind stiinta metodelor tehnice si
tactice de investigare a faptelor penale, pe cand criminalistica vizeaza fenomenul
infractional in complexitatea lui, precum si pe infractor in contextul lui social si in
contextul evolutiei sale catre “starea periculoasa” si trecerea la act.

15. Raportul dintre criminologie si stiinta penitenciara

Celel doua au in comun preocuparile comune privitoare la infractor, la tratamentul si


resocializarea acestuia.
Informatiile stiintei dreptului executional penal, integrate de criminologie in teoria
metodelor si masurilor preventive si terapeutice servesc la imbogatirea patrimoniului
stiintei criminologiei, la realizarea functiei practice a acesteia.
16. Raportul dintre criminologie si sociologia penala

Cele doua sunt autonome deoarece dispun de un obiect propriu de activitate insa se sustin
reciproc in plan stiintific, imprumutand reciproc notiuni, procese si reguli teoretice pentru
cercetarea fenomenului infractional special. Ele sunt si convergente deoarece urmaresc
acelasi scop si anume prevenirea si obtierea unei eficacitati mai mare in combaterea
fenomenului infractional.

17.Cercetarea fundamentala in criminologie.Etapele cercetarii. Nivelele profunzimii


cercetarii.
Inn criminologie cecetarea fundamentala vizeaza cunoasterea si explicarea obiectului de
studio al acestei stiinte.

Etapele cercetarii:
a) Documentarea( observarea, documentarea, colectarea datelor)
b) Elaborarea ipotezelor explicative :
- dupa obiectul studiat se pot referi la : faptele supuse explicarii, conceptele
utilizate in teorie sau in practica, regularitati observate. Contradictii dintre
observatiile noi si cele anterioare
- dupa nivelul lor de generalitate: ipotezele pot fi generale ( se refera la un
ansamblu de fenomene), sau particulare( stabilesc legatura intre doua fenomene)
Pentru a putea fi acceptate din punct de vedee metodologic, ipotezele trebuie sa
intruneasca urmatoarele conditii:
- sa se refere la fenomene observabile
- sa utilizeze concepte precise
- sa fie specifice domeniului analizat
- sa fie verificabile
Sunt considerate inadmisibile ipotezele circulare sau contradictorii.
c) Verificarea ipotezelor pe cale experimentala ( o incercare extrem de dificila
deoarece criminalitatea nu se prodce in laborator, pentru realizarea anumitor
experimente se utilizeaza grupurile de control)

Nivele profunzimii cercetarii

a) Descrierea – reprezinta primul stadiu al cercetarii conform regulii metodologice a


lui J. Pinatel “prioritatea descrierii” .
b) Clasificarea datelor se realizeaza prin categorisire si utilizeaza conceptul de
categorie ( o clasa de obiecte sau fiinte care prezinta trasaturi comune si permite
compararea cu alte clase avand caracteristici proprii)
c) Explicarea – presupune clarificarea naturii si cauzelor obiectului de studio al
criminologiei.

18. Cercetarea aplicata in criminologie

- are drept scop aprecierea valorii stiintifice a mijloacelor de lupta contra delicventei,
descoperirera modalitatilor de inbunatatire a acestora si identificarea alterol noi-
- Etapele cercetarii aplicate
a) Documentarea ( presupune studierea domeniului supus cercetarii si vizeaza analiza
continutului teoretic al domeniului studiat, ratiunea care a stat la baza adoptarii mijlocului
respectiv de lupta impotriva criminalitatii, masura si modalitatile de aplicare ale
mijlocului respectiv.)
b) Diagnosticarea este o consecinta logica a documentarii in carese apreciaza masura in
care mijlocul de lupta impotriva criminalitatii functioneaza si care sunt rezultatele
obtinute.
c) Presupunerea la schimbare reprezinta etapa finala si are loc doar daca rezultatele
cercetarii o impun si indica exact ce trebuie schimbat precum si modalitatile prin care se
obtine pentru ca ea sa conduca la un nou obiectiv, explicand modificarile care se vor
produce in urma aplicarii acesteia si de ce au fost preferate in situatia existenta.

19. Izvoarele cercetarii criminologice


Aceasta se realizeaza prin intemediul diverselor tipuri de statistici – utilizeaza indicatori
cantitativi ai criminalitatii si ai diferitelor forme de reactie sociala.

20. Metodele cercetarii criminologice. Observarea.


Observarea reprezinta una din caile principale a cunoaste fenomenul infractional-
momentul contactului initial intre cercetator si obiectul sau de studiu

Observarea empirica – ia nastere spontan, intre individ si realitatea inconjuratoare. Acest


tip de obsetvare nu poate oferi o imagine completa si complexa a fenomenului ,retinand
ce cele mai multe ori doar aspectele spectaculoase ale fenomenului astfel fiind cel mai
adesea supeficiala si inexacta.

Observarea stiintifica – presupune o analiza concreta a realitatii, fiind orientata catre un


scop bine determinat.- calitatea sa depinde de cunostintele teoretice ale criminologului,
de stapanirea aparatului conceptual.
In criminologie, observarea va avea ca obiect domeniul comportamentului delicvent,
individual si de grup, actiunile in care si prin care se manifesta precum si reactiile sociale
la faptele antisociale.

21. Metodele cercetarii criminologice. Experimentul

Reprezinta o metoda prin care omul de stiinta urmareste sa sesizeze legaturile dintre
diferite fenomene si mai ales sa decsopere inlantuirea cauzala dintre acestea.
Particularitatile experimentului sunt provocarea, varietatea si repetarea fenomenului prin
interventia activa a cercetatorului.

Tipuri de experiment:

- In functie de locul de desfasurare se face distinctie intre experimenytul de laborator si


de teren
- In raport cu natura variabilei independente, experimentul poate fi provocat sau invocat
- In functie de modalitatile concrete de manipulare a variabilelor, exitsa tipul de
experiment “inainte” si “ dupa”. ( observarea fenomenului inainte si dupa introducerea
variabilei)

22. Metodele cercetarii criminologice. Metoda clinica.

Metoda clinica cerceteaza cazul individual in scopul formularii unui diagnostic si


prescrierii unui tratament.- se bazeaza pe anamneza( istoria cazului sau studio de caz)
Criminologia clinica isi propune sa orienteze regimul de executare a sanctiunilor penale
si programul de resocializare a infractorului in raport cu examneul clinic si concluziile
reiesite in urma acestuia.

23. Metodele cercetării criminologice. Metoda tipologica

Aceasta metoda serveste la:


- descrierea unui asa numit “tip criminal” in contrast cu tipul non-criminal
- descrierea unor tipuri particulare de criminali ( de ocazie, profesionist, pasional,
violent,etc)
- stabilirea unei tipologii criminologice a actului infractional.

Cesare Lombroso si Enrico Ferri sunt cei care au creat primele tipologii specifice
incercand sa demostreze tipologia unui criminal inascut , prin sublinierea unor
trasaturi considerate stigmate ale crimei.
O alta tipologie complexa a fost realizata de criminologul austriac Seeling care retine
8 tipuri de criminali:
- criminalii profesionisti care evita sa munceasca, principala lor sursa de venit
provenind din infractiune
- criminalii contra proprietatii
- criminalii agresivi
- criminalii carora le lipseste controlul sexual
- criminalii care intr-o situatie decriza nu gasesc decat o solutie “ criminala”
- criminalii caracterizati printr-o lipsa de disciplina sociala
- criminalii dezechilibrati psihic
- criminalii care reactioneaza in baza unor reactii primitive

24. Metodele cercetării criminologice. Metoda comparativa

Procedeele de comparare sunt:


a) procedeul concordantei – determinarea legaturii intre fenomene aparent fara
legatura intre ele, aceasta constituin cauza
b) procedeul diferentelor – presupune ca ori de cate ori un fenomen se produce in
cazul in care sunt intrunite niste conditii, dar nu se produce in cazul in care una
dintre conditii lipseste, atunci aceasta conditie reprezinta cauza fenomenului
c) procedeul variatiilor concomitente – in masura in care mai multe fenomene
preceda un alt fenomen, acela dintre fenomele precedente care viariaza in acelasi
fel cu fenomenul care succede, contituie cauza.
24. Metodele cercetării criminologice. Metode de predictie

In criminologie, metodele de predictie au urmarit in principal doua obiective:


a) formularea unor previziuni cu privire la evolutia fenomenului infractional pe o
anumita perioada de timp( de regula 5 ani )
b) evaluarea probabilitatilor de delicventa

26. Tehnici de cercetare criminologica. Observarea.

Observarea- este recomandata in studierea unor colectivitati sau grupuri mai restranse, a
unor activitati determinate. Se poate realiza asupra unor grupuri de infractori aflati in
detinere sau in stare de liberatarte.

Tipuri de observare:
a) in functie de relatia observatorului cu realitatea, observarea poate fi directa sau
indirecta
b) in functie de etapa cercetarii, observarea poate sa fie globala, de familiarizare
pealabila cu tot complexul de situatii in care se afla persoanele vizate, sau
partiala, axata pe anumita tematica
c) in raport cu obiectivele si scopurile urmarite, observarea poate fi sistematizata
( de tip cantitativ) si nesistematizata( de tip calitativ)
d) in raport cu pozitia observatorului fata de sistemul studiat, observarea poate fi
externa( in afara sistemului respectiv), interna( participarea observatorului la viata
grupului studiat) care mai poarta numele si de observare participativa. Aceasta
participare poate fi activa sau pasiva, partiala sau totala

Caracteristica principala a acestei tehnici rezulta din faptul ca principalul intrument de


culegere si evaluare a datelor este instrumentul uman, cercetatorul insusi.

27. Tehnici de cercetare criminologică. Chestionarul.

Forma de prezentare: chestionarul trebuie să aibă o formă atrăgătoare, eficientă şi como-


dă de mânuit. Indicaţiile şi explicaţiile trebuie să fie enunţate cât mai politicos şi mai
simplu.
În privinţa dimensiunilor, chestionarul trebuie să fie echilibrat, să evite atât
supradimensionarea cât şi subdimensionarea. Limitele sale trebuie fixate în raport cu
tematica abordată, cu specificul eşantionului investigat, cu tipul de chestionar utilizat.
Succesul investigaţiei prin chestionar depinde foarte mult de formularea
întrebărilor, de modul în care întrebările vor reuşi să exprime cât mai exact obiectivele
cercetării. Limbajul folosit trebuie să fie simplu, precis, corect gramatical. Se recomandă
să se evite limbajul tehnic, de strictă specialitate, neologismele, arhaismele, jargonul,
cuvintele sau expresiile imprecise, cu dublu sens, echivoce, vagi, ambigue
Astfel:
- întrebările introductive sau de contact pregătesc subiectul să ia contact cu
problema investigată;
- întrebările de trecere pregătesc trecerea la problemele ce urmează a fi
discutate în continuare;
- întrebările "filtru" operează o selecţie printre subiecţi, oprind trecerea unor
categorii de subiecţi la întrebările următoare;
- întrebările bifurcate, spre deosebire de întrebările filtru, separă răspunsurile
pozitive de cele negative şi permit trecerea tuturor subiecţilor la întrebările
următoare;
- întrebările de identificare servesc la separarea şi analizarea răspunsurilor în
funcţie de datele de ordin personal;
- întrebările de control au rolul de a verifica dacă subiectul a înţeles exact
sensul întrebărilor, dacă se contrazice în răspunsurile date etc.
Întrucât anumite întrebări, prin efectul lor psihologic, pot influenţa şi răspunsul la
alte întrebări, se recomandă dispersarea lor spre partea finală a chestionarului.

28. Tehnici de cercetare criminologică. Interviul

Interviul este o tehnică de cooperare verbală între două persoane, anchetatorul şi


anchetatul, ce permite anchetatorului să culeagă de la anchetat anumite date cu privire la
o anumită temă.
Tipuri de interviu:
A. In functie de gradul de formalismal interviului se disting:
a) Interviul formal – numarul, ordinea si formularea intrebarilor sunt prestabilite –
operatorul nu are liberatea de a schimba formularea sau succesiunea intrebarilor
b) Interviul neformal sau flexibil – se caracterizeaza printr-o liberatte mai mare a
operatorului de a dirija cursul interviului – Operatorul nu intervine
c) Interviul conversatie sau cazual – se desfasoara ca o convorbire – rolul
operatorului este activ
d) Interviu ghidat sau concentric – cuprinde punctele esentiale in jururl carora se
organizeaza interviul.

B. In raport cu modalitatea prin care sunt culese si interpretate datele:


a) interviu direct- se bazeaza pe modalitatea directa de a pune intrebari
b) Interviu indirect – utilizeaza o cale ocolita de culegerea datelor

C. Interviul clinic
D. In raport cu natura relatiei care se stabileste intre operator si intervievat se
distinge intre interviu sensibil, neutru si sever.

29. Tehnici de cercetare criminologică. Tehnica documentara.

Este o tehnica speciala de recoltare si manipulare a datelor cuprinse in documente.


Tipuri de documente:
a) statisticile oficiale( date importante referitoare la faptele penale si faptuitorii
acestora- rezultate din examinarea statisticilor oficiale)
b) dosarele privind cauzele penale – date cu privire la imprejurarile comiterii cauzei,
scopul si mobilul infractiunii, trasaturile de personalitate ale infractorilor)
c) reactia sociala evidentiata de mass-media

30. Tehnici de cercetare criminologică. Tehnicile secundare

Testele de eficienta – studiaza aptitudinile operationale ale persoanei ( teste de


inteligenta)
Testele de personalitate – au ca scop dezvaluirea acelor trasaturi ale individului care il
determina sa reactioneze intr-o anumita maniera, intr-un caz dat.

31. Orientarea biologica. Teoria atavismului evolutionist.

Lombroso extinde concepţia lui Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile craniului şi
funcţiile creierului şi la alte trăsături ale individului. În urma efectuării unor examene
antropometrice, medicale şi psihologice asupra a 5907 delincvenţi, el a formulat ipoteza
atavismului evoluţionist, potrivit căreia, caracterele omului primitiv pot apare la anumite
persoane sub forma unor "stigmate anatomice" (malformaţii ale scheletului şi cutiei cra-
niene, asimetrie bilaterală, dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale
urechilor, ochilor, nasului, mâinilor şi picioarelor). Ulterior Lombroso a lărgit această
ipoteză incluzând degenerescenţa epileptică, precum şi alte anomalii de natură fiziologică,
constituţională şi psihologică. Când la o persoană sunt întrunite mai multe anomalii, mai
ales de natură atavică, acesta ar fi un criminal înnăscut, un individ cu puternice înclinaţii
criminogene, care nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului (termenul de
"criminal înnăscut" nu a fost inventat de Lombroso, ci de discipolul său, Enrico Ferri1).
Totuşi, anomaliile amintite (între care insensibilitatea morală, vanitatea, incorigibilitatea)
nu presupun în mod necesar săvârşirea de infracţiuni, ci constituie doar o predispoziţie în
acest sens, printr-un efect de daltonism moral.
Iniţial, Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-70% din totalul
criminalilor. Ulterior, sub efectul criticilor ce i s-au adus, a limitat acest procent la 30-35%.
Totodată, el a expus o tipologie mai complexă, adăugând, alături de criminalul înnăscut,
tipurile pasional, epileptic, ocazional şi din obişnuinţă. Studiile de psihiatrie pe care le-a
efectuat l-au dus la concluzia unor similitudini între criminalul înnăscut şi criminalul
alienat, între ei apărând ca o categorie intermediară, nebunul moral.

32. Orientarea biologică.Teoriile ereditatii

Studiile de arbore genealogic – efectuate în S.U.A. de către Richard Dugdale şi ulterior


de Eastbrook, Davenport şi Henry Goddard au incercat sa demonstreze ca famillie cu
antecesori cu condamnari penale exista un numar mai mare de infractori, fatorita
ereditatii. H. Mannnheim a criticat doarte serios aceasta teorie.

Studiile pe genemeni monozigotici si dizigotici – Johannes Lange- au incercat sa


demonstreze predispozitia ereditara a gemenilor monozigotici.

1
Conf. J.Pinatel, op.cit., p.176.
Cercetarile de antropologie compratata- efectuate de A E Hooton in 1939, cu scopull
de a demostra ca trasaturile exterioare si comportamentul individului sunt in stransa
legatura, e esuat, nereusind sa demonstreze implicarea inferioritatii biologice in
etioligia infractionalitatii.

33. Orientarea biologică.Teoriile biotipurilor criminale

Pornind de la conformaţia fizică a individului, Kretschmer a stabilit următoarele


tipuri:
a. leptosom sau astenic, caracterizat prin trăsături longiline, umeri înguşti şi
musculatură subdezvoltată; este tipul rece, rezervat, nesociabil;
b. atletic, cu musculatură puternică, robust, prezintă o bună stabilitate psihologică
dar ocazional poate deveni exploziv;
c. picnic, scund şi rotund, cu tendinţe spre îngrăşare; este prietenos şi sociabil.
Autorul apreciază că tipurile mixte au o mare frecvenţă. Între acestea, el a acordat
atenţie tipului displastic, particularizat prin anumite disfuncţionalităţi glandulare.
Concluziile lui Kretschmer cu privire la relaţia dintre aceste tipuri şi criminalitate
sunt următoarele:
- există o distribuţie relativ egală a tipurilor identificate, în câmp infracţional;
- există o anumită corelaţie între tipul constituţional şi tipul de infracţiune, astenicul
fiind asociat cu infracţiunile contra proprietăţii, atleticul cu infracţiunile contra persoanei,
picnicul cu fraudele, escrocheriile, displasticul cu infracţiunile sexuale.
Mult mai influentă a fost teoria tipologică elaborată de tipologul american
W.Sheldon
. Ea se bazează pe dezvoltarea diferită a embrionului uman, stabilind un raport între
dezvoltarea corporală şi trăsăturile energodinamice ale personalităţii de tipul:
- endomorf-viscerotonic (cu o dezvoltare mai pronunţată a organelor interne);
- mezomorf-stomatotonic (cu o dezvoltare puternică a musculaturii);
- ectomorf-cerebrotonic (cu o mai mare dezvoltare a scoarţei cerebrale şi a
inteligenţei).
Sheldon a stabilit pe cale experimentală că cele mai multe cazuri de delincvenţă
apar în cazul tipului mezomorf.
Teoriile biotipologice au fost analizate şi criticate sever de Edwin Sutherland şi
Donald Cressey
, care le-au apreciat drept lipsite de suport ştiinţific. Cu toate acestea, linia de cercetare
tipologică nu a fost abandonată.

34. Orientarea biologică.Constitutia biopsihologica si inadaptarea sociala

Olof Kinberg – criminolog suedez, fodatorul teoriei inadaptarii sociale.


Structura biopsihologica poate fi compusa din doua grupuri de traaturi:
a) trasaturi ereditare normale care formeaza nucleul constitutional si reprezinta suma
tendintelor reactinale ale individului
b) trasaturi ereditare patologice.
Plecand de la aceste trasaturi, teotia lui Kinberg se imparte in doua variante:
A. Varianta constitutionala care apreciaza ca factorii funamentali ai constitutiei
biopsihologice sunt:
- capacitatea( nivelul maxim de inteligenta)
- validitatea( cantitatea de energie cerebralade care dispune un individ)
- stabilitatea( facultatea proceselor cerebrale de a mentine si restabili echilibrul
emotional)
- soliditatea( relatiile intre elementele constelatiilor nervoase la un anumit moment
dat)
B. Varianta patologica- in care sunt incluse bolile psihice, tulburarile grave de
inteligenta, datorate fie predispozitiilor ereditare patologice, fie traumatismelor
cerebrale, infectiilor microbiene, etc…

35. Orientarea biologică.Teoria costitutiei delicvente

Benigno di Tulio- constitutia cuprinde pe de o parte elemente congenitale ereditare,


iar pe de alta parte, elemente dobandite in timpul vietii.
Constitutia delicventa ar rezulta dintr-o pluralitate de elementece determina tendintele
criminogene, care insa nu conduc automat la savarsirea de infractiuni ci doar permit
unui subiect sa comita crimele mai usor decat ar face-o in mod normal altul.
Tulio a introdus conceptul de “prag”, adica limita care se depaseste in urma unor
stimuli exteriori care il determina pe individ sa comita actul infractional.

36. Orientarea psihologica

- grupeaza principalel teorii criminologice care au in comun conceptul de


personalitate criminala ca baza teoretica a expliicarii fenomenului infractional.

Teoria freudiana

Prima etapa:
-una din cele mai cunoscute idei a facut referire la inconstient( partea invizibila a
icebergului care formeaza cel mai larg si cel mai puternic sector al mintii noastre

Ulterio Freud si-a imbunatatit teoria si in cea de a doua etapa acesta face referire la
personalitate si cuprinde Eul, Supereul si Sinele

Eul( Ego)- reprezinta constiinta de sine


Supereul( Super- Ego)- este constiinta moralasi constituie existenta individului in
mediul social
Sinele (ID), constituie un complex de instincte si tendinte refulate, care are caracter
impersonalsi este trait in mod constient.

In conceptia lui Freud, diferenta dintre infractor si non infractor s-ar situa la nivelui
Sinelui.
37. . Orientarea psihologică. Teorii post-Freudiene

Alfred Adler

- Alfred Adler- a inventat conceptul de inferioritate ( pleaca de la sentimentul


de inferioritate al individului care declanseaza dorinta acestuia de a-si depasi
conditia, in contextul unor relatii de compensare sau supraconpensare)
- In cazul in care deficienta nu este depasita, sentimentul de inferioritate poate
degenera in complx de inferioritate, care poate conduce la savarsirea unei
infractiuni, deoarece este o metoda clasica de a atrage asupra individului care
comite fapta atentia opiniei publice, in felul acesta compensandu-si
inferioritatea.
- Lipsa de cooperare ca urmare a sentimentelor de frustrare aparute in conditiile
unei copilarii nefericite.

E. Alexandre si H.Staub

- în cazul infractorilor din obişnuinţă nu ar exista un conflict între Eu şi Supereu, întrucât


aceştia aparţin unui mediu antisocial iar conduita lor este conformă normelor care
guvernează acest mediu. În cazul criminalilor ocazionali, Supereul acestora îşi suspendă
funcţia morală pentru o perioadă de timp, Eul fiind incapabil să mai realizeze echilibrul.

Carl Gustav Jung

- Introduce tipul psihologic si conceptele de introvertit si extrovertit

38. . Orientarea psihologică. Teoria psihomorala

Etienne de Greef
Procesul criminal

În evoluţia acestui proces se disting trei etape. În prima etapă, numită de autor "faza
asentimentului temperat", individul normal suferă o degradare progresivă a personalităţii
ca urmare a unor frustrări repetate. Convins de injustiţia mediului social în care trăieşte, el
nu mai găseşte nici o raţiune pentru a respecta codul moral al acestui mediu.
În cea de-a doua etapă, denumită a "asentimentului formulat", individul acceptă
comiterea crimei, îşi caută justificări, caută un mediu mai tolerant.
În cea de-a treia etapă apare "criza", în decursul căreia este acceptată eliminarea
victimei, aşteptându-se ocazia favorabilă pentru "trecerea la act". În această ultimă fază,
individul trece printr-o "stare psihică periculoasă", care prefigurează "trecerea la act".
Procesul criminogen este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte şi tolerează
ideea crimei. Elementul de diferenţiere între infractor şi noninfractor constă în faptul că
infractorul trece mai uşor la comiterea actului, într-o situaţie favorabilă, deci o diferenţă de
grad. Trăsătura psihică fundamentală care permite trecerea la act ar fi indiferenţa afectivă a
individului.

39. . Orientarea psihologică. Teoria personalitatii criminale

Aceasta teorie ii apartine criminologului francez J. Pinatel si este axata pe


fenomenul de personalitate criminala.
Autorul consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la infractori (egocentrismul, labilitatea
psihică, agresivitatea şi indiferenţa afectivă), luate izolat, nu sunt specifice doar acestei
categorii de persoane şi numai reunirea lor într-o constelaţie conferă personalităţii un
caracter infracţional.
Conform conceptului de personalitate criminală, infracţiunea este o faptă
omenească, iar infractorii sunt oameni ca toţi ceilalţi; ceea ce îi deosebeşte este
"trecerea la act" care constituie expresia "diferenţei de grad". În consecinţă, între
personalitatea infractorilor si cea a noninfractorilor ar exista doar o diferenţă
cantitativă şi nu una calitativă.

40. Orientarea sociologica.Scoala cartografica


Promotorii scolii cartografice au fost belgianul Lambert A.J. Quetelet si francezul
Andre-Michel Guerry care au realizat o analiza statistica a criminalitatii.
Queletet a fost printre primii specialisti in stiinte sociale care a utilizat metode statistice si
matematice pentru a analiza influenta factorilor sociali si individuali in etiologia crimei.
Dintre rezultatele sale se impun a fi mentionate urmatoarele:
- varsta – este considerata a avea cea mai mare influenta in comiterea
crimei( fapte savarsite cu violenta in tinerete si contra proprietatii la varsta
mai inaintata)
- sexul ( barbatii intra mai des in conflict cu legea, femeie preferand
infractiunile contra proprietatii)
- anotimpul ( vara predomina infractiunile contra persoanei iar iarna cele contra
proprietatii)
- climatul ( in sud predomina savarsirea contra persoanei, in nord cele contra
proprietatii)
- eterogenitatea sociala( discriminare, inegalitate sociala si violenta)
- profesia ( persoanele instruite se implica in fapte infractionale mai rafinate
care presupun o anumita pregatire intelectuala)
- saracia ( ca o consecinta a a trecerii abrupte de la o stare de confoct la o stare
de mizerie)
- alcoolismul (influenteaza savarsirea infractiunilor de violenta)

41. Şcoala sociologică. Teoria lui Durkheim

- Prima trasatura definitorie a teoriei lui Durkheim este faptul ca criminalitatea


este un fenomen social normal care se manifesta inevitabil in orice societate. De
aici rezulta ca infractionalitatea nu este determinata de cauze exceptionale ci de
structura socio culturala careia ii apartine.
- O alta trasatura este reprezentata de conceptul de “anomie” care se refera la o
stare obiectiva din mediul social, caracterizata de o dereglare a normelor sociale
datorata unor serii de schimbari immediate si neprevazute( razboaie, crize
economice)

42.. Orientarea sociologică. Scoala mediului social

Numita si “scoala lioneza” a promovat teoria conform careia mediul social are un
rol foarte important in nasterea fenomenului criminologic.

Criminologia sociologica sustine ca “ fiecare societate contine tipuri de


infractiunu si de infractori care corespund conditiilor economice, culturale,
morale si sociale proprii”
A.Lacassagne a rezumat in teoria sa doua fraze care stau la baza criminologiei
sociologice:
- “societatile nu au decat criminalii pe care ii merita”
- “ Mediul social este mediul de cultura al criminalitatii, iar microbul este
infractorul, un element care nu prezinta importanta decat in ziua in care
gaseste mediul care il face sa se dezvolte”

43. Orientarea sociologică. Scoala interpsihologica.

Reprezentata de Gabriel Tarde, care refuza sa considere crima ca un fenomen normal al


vietii sociale, el considerand infractorul ca fiind un parazit al societatii.
. Angajarea individului în săvârşirea faptelor infracţionale nu s-ar datora unor pulsiuni
organice, ci influenţelor psihosociale pe care le preia prin imitaţie. Imitaţia ar constitui,
deci, principala cauză a criminalităţii. Tarde a studiat relaţia dintre criminalitate şi profesia
exercitată, evidenţiind existenţa unor infractori de profesie care se caracterizează prin
limbaj (argou), semne de recunoaştere (tatuaje), şi reguli de asociere (grupuri de
răufăcători).

44. Orientarea sociologică. Teoria sociologica multifactoriala.

Enrico Ferri, discipol al lui Lombroso, isi indreapta cercetarile asupra cauzelor exogene,
socio-econimoce ale fenomenului infractional.
Acesta a prezentat factorii criminogeni dupa urmatoarea clasificare:
a) factori antropologici(endogeni) care tin de constitutia infractorului, de psihologia
acestuia si de caracteristicele personale
b) factori fizici sau exogeni ( climatul, anotimpurile, conditii atmosferice)
c) factori de mediu social( densitatea populatiei, familia, educatia, opinia publica,
etc)

45. Teorii sociologice moderne .Modelul consensual


Perspectiva prospusa de criminologul canadian Denis Szabo presupune ca teoriile
sociologice moderne sunt subsumate fie modelului consensual, fie modelului
conflictual.
Modelul consensual se caracterizeaza prin analogia intre sistemul natural si ssitemul
social.

Cele doua sisteme se intrepatrund, iar componentele acestora evolueaza in consens


pentru a se evita conflictele majore care au ingenunchia intregul sistem social.Unele
conflicte care apar sunt inhibate prin puterea sistemului de a autoregla. Altfel spus,
adaptarea reprezinta modalitatea prin care societatea se supune evolutiei. Daca se
produce o ruptura rezulta un esec in procesul de adaptare.
Teoriile modelului consensual il considera pe infractor ca fiind un inadaptat si propun
diverse metode de resocializare ale acestuia.
Cercetarile in cadrul teoriilor sociologice moderne isi propun analiza legaturilor
dintre mediul social si diverse grupuri sociale, precum si evidentierea acelor factori
care modifica tendintele normale de adaptare ale individului la mediu.
Esenta acestor teorii este de a recunoaste normele care ocrotesc valorile sociale
dominante, care il transforma pe individ in infractor.

46. Orientarea sociologică. Scoala de la Chicago

Soala de la Chicago, avand o orientare ecologica , a prezentat teorii despre relatia pe


care o dezvolta orice element( indiferent de natura sa) in momentul in care
interactioneaza cu alte elemente, rezultand in ideea ca aceasta relatie este de natura
cauzala. Astfel, este examinata relatia dintre om si societate prin intermediul
particularitatilor ecologice.
Metodele teoretice ale scoolii de la Chicago au fost prezentate de Henry McKay,
Clifford R. Shaw si Frederick Thrasher.
Autorii au facut o analogie intre grupurile de imigranti si specii de plante care
incearca sa supravietuiasca in conditii vitrege evidentiind faptul ca delicventa apare
ca o replica la fenomenul de respingere. Acestia au deschis calea unei noi generatii de
criminologi care si-au indreptat atentia catre corelatia dintre comportamentul
delicvent si factorii sociali.

47. Orientarea sociologică. Curentul culturalist.

Teoria “asociatiilor diferentiate”


- comportamentul delicvent se invata printr-un proces normal de comunicare cu
alte persoane, in cadrul unor grupuri.Se dobandeste prin asocierea cu persoane
care apreciaza acest comportament si prin izolarea de persoanele care nu il
favorizeaza.
Teoria” conflictului de cultura”
- conflictele de cultura apar prin introducerea unor norme si valori straine intr-
un sistem inchis sau prin schimarile de ordin social din interiorul interiorul
sistemului ( localnici si imigranti, bogati si saraci)
- comportamentul delicvent apare pe fondul conflictului real sau imaginar intre
normele pe care si le-a insusit o persoana si normele dominante intr-o
societate.

Teoria “subculutilor delicvente”

Ideea principala a acestei teorii este aceea ca a infractionalitatea in randul tinerilor


din clasesle defavorizate constituie un protest impotriva normelor dominante in
SUA, deoarece conditiile sociale nu le permit acestora sa obtina un succes social
legitim. Astefl delicventa este un rezultat al barierelor sociale si economice
impuse grupurilor sarace, care acceptand aceasta ruptura fata de valorile
traditionale aleg sa isi formeze un sistem propriu de norme si valori – poarta
numele de “ subcultura delicventa”- caracterizata de infractiunile pentru faima,
negativitate si malitiozitate.

48. Orientarea sociologică. Curentul “functionalist”

Teoria anomiei sociale - Robert K Merton


Meron sustine ca in momentul in care se rupe echilibrul dintre scopurile ce
urmeaza a fi atinse, din punct de vedere social si mijloacele disponibilie pentru a
fi atinse, se instaleaza dezorganizarea sociala care favorizeaza instalarea
fenomenului criminalitatii.

Teoria “oportunitatii diferentiate”. Esecul social

Ideea de baza a acestei teorii este reprezentata de conceptul de oportunitate


diferentiata ( indivizii care au esuat sa obtina succesul in societate vor cauta noi
metode pentru a il obtine). Acestia, vazandu-se lipsisti de sansa de a atince
succesul prin cai legitime vor adera la subcultura delicventa, deoarece participarea
la aceste grupuri orientate antisocial le ofera prilejul de a obtien succesul personal
si satisfactie in urma aprecierilor celolrlalti membri ai grupului subcultural.

49. Orientarea sociologică. Teoriile controlului( autocontrolului) social.

Teoria apartenentei sociale


Aceasta teorie apartine criminologului american Travis Hirschi.
Hirschi considera ca toti oamenii sunt pretabili sa incalce legea penala insa cei
mai multi dintre ei se tem ca un asfel de comportament ar afecta ireparabil
relatiile cu grupul si instututiile sociale.
Legatura sociala include urmatoarele aspecte:
a) Atasamentul – de care depinde acceptarea normelor sociale si dezvoltarea
constiintei sociale
b) Respectul si acceptarea scopurilor conventionale ale societatii
c) Implicarea in activitatile sociale pozitive lasa prea putin timp pentru
comiterea faptelor antisociale
d) Credinta in validitatea regulilor morale si sociale.
Teoria rezistentei la frustare(autostapanirii)

W.C. Reckless a elaborit teoria in cadrul careia se analizeaza “structura


interioara” a individului care functioneaza ca aun mecanism de blocare a
comportamentului delicvent. In acceptiunea autorului exista o structura
sociala externa(familia, prietenii, colegii, etc.) si o structura psihica interna
care actioneaza ca un mecanism de protectie impotriva frustrarii si
agresivitatii.
Structura interioara este reprezentata de o suma de elemete care asigura un
control adecvat asupra comportamentului:
- imaginea favorabila despre sine
- practici morale si comportamentale etice puternic interiorizate
- grad inalt de rezistenta la frustrare

50. Orientarea sociologica. Tendinte actuale in criminologie. Modelul conflictual.


Caracterizare. Evaluarea critica a modelului conflictual.

- Modelul conflictual a aparut incepand cu a doua jumatate a secolului XX, ca o reactive


fata de modelul consensual.
- Se caracterizeaza prin relevarea intereselor opuse care provoaca conflicte intre clase si
grupuri sociale.
- Obiectul de studio al modelului conflictual: conflictele dintre clase, cu interese opuse,
de dominatie intre organismele de ordin national, religios, etnic, professional etc

51. Orientarea sociologoca. Bazele istorice ale modelului conflictual. Marxismul si


scoala economica.

- Doctrina modelului conflictual isi are originea, intr-o mare masura, in cadrul
filosofiei sociale, economice si politice abordata de germanii Karl Marx si Friendrich
Engles. Acestia doi considerau ca, in cadrul unei societati capitaliste impartita pec
lase sociale, mereu vor aparea conflict si contradictii care, in final, vor degenera,
revolutiile fiind inevitabile.
- Scoala economica reprezinta teoria marxista preluata in cadrul criminologiei,
factorii economici reprezentand principale surse ale criminalitatii.
- Conform scolii economice, cauzele crimei sunt sociale si nu biologice; nici un act
nu este immoral sau criminal, ci criminalitatea reprezinta doar moralitatea sociala
curenta; in orice societate bazata pe dominatia unei clase sociale, dreptul penal va
apara interesele acesteia; din cauza sistemului capitalist, omul devine mai egoist si
mai capabil sa comita infractiuni
52. Orientarea sociologica. Curentul interactionist.

- a fost inspirit de scoala sociologica a interactionismului symbolic, create de George


Herman Mead, C.H. Cooley si W.I. Thomas
- acest current statueaza ca: oamenii cationeaza in conformitate cu propria lor
interpretare a realitatii; oamenii se raporteaza la sensul valorilor si non-valorilor in
functie de reactia societatii la adresa acestora, care poate fi pozitiva sau negative - alte
teorii reunite In cadrul acestui current sunt: “teoria etichetarii”, “teoria stigmatizarii”,
teoria reactiei sociale” etc - conform acestei teorii, etichetarea faptuitorilor ca
“infractori”, va genera o stigmatizare a acestora de catre societate, familie, persoanele
stigmatizate izolandu-se de societatea conventionala si se vor constitui in grupuri de
socializare negative (infractionale)
- in cadrul acestui current, s-a incercat a se explica cateva motive pentru care oamenii
se angajeaza in comportamente infractionale: apartenenta la anumite subculturi sau
minoritati ce au valori sociale si morale diferite fata de clasa dominanta; acestia pot fi
implicate in conflicte interpersonale; necunoasterea legii si incalcarea acesteia
neintentionat - adeptii curentului interactionist considera ca stigmatizarea este cauza
principal a recidivei, deoarece acestia nu se vor mai considera parte a societatii,

53. Orientarea sociologica. Criminologia “reactiei sociale”

- teoriile “reactiei sociale” apartin modelului criminologic conflictual Teoria “reactiei


sociale” se aseamana cu teoria etichetarii, insa reprezentantii acestei teorii, considera
ca autorii teoriei “etichetarii” nu au mers destul de departe, deoarece nu au analizat
modul in care criminalitatea este create direct si nemijlocit de reactia sociala.
- Criminologia “reactiei sociale” studieaza si incearca clasificarea problemelor
privind analiza socio-politica a normei penale, procesul de legiferare si modul in care
aceasta este aplicata in societate, relevant fiind impactul acestor factori asupra vietii
sociale a individului
- William Chambliss si Robert Seidman, reprezentanti ai teoriei “reactiei sociale”,
considera ca: anumite actiuni sunt calificate drept infractiuni in interesul clasei sau
grupului conducator, infractionismul reduce somajul, creeandu-se locuri de munca in
cadrul organelor se control social; criminalitatea variaza de la o societate la alta
variand in functie de structura politica si sociala a societati.

54. Orientarea sociologica. Criminologia “radicala” sau “critica”

- bazele acestei teorii au fost puse de catre englezii Ian Taylor, Paul Walton si Jack
Young, in cadrul lucrarii “The New Criminology”
- acestia considera ca, in cadrul analizei actului infractional, exista cinci etape cu
valoare explicative:
a. studierea originilor indepartate ale actului infractional (inegalitatea din cadrul
societatii in legatura cu distribuirea puterii, a bogatiilor sau a privilegiilor de clasa)
b. originile immediate ale actului infractional (analiza politica a crimei trebuie sa fie
completata de “psihologia sociala a crimei”
c. actul infractional insusi (dinamica sociala a actului infractional)
d. originile imediate ale reactiei sociale (elaborarea unei “psihologii a reactiei sociale”
ar fi in masura sa explice motivul pentru care oamenii au atitudini atat de diferite fata
de actele antisociale
e. originile indepartate ale reactiei sociale: studierea acestui fenomen va scoate la
lumina faptul ca intregul system penal nu poate fi considerat neutru, ci un instrument
de dominare a claselor sociale defavorizate

55. Orientarea sociologica. Tendinte actuale in criminologie. Schimbarea sociala si


criminalitatea. Integrarea culturala si criminalitatea.

- cele mai des intalnite analize criminologice vizeaza: impactul criminalitatii


internationale (terorismul si crima organizata); criminalitatea si procesele schimbarii
sociale; studiul victimei
- in ceea ce priveste metodologia, cercetarile din domeniul criminologiei au fost mai
ales de tip cantitativ, realizandu-se o multitudine de statistic ice au in vedere analize
cu serii temporale, analize factoriale, de corelatie, de regresiune etc
- studiile elaborate au demonstrate ca exista o interactiune intre schimbarea sociala si
criminalitate. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca schimbarile sociale produc diferite
efecte asupra evolutiei infractionalitatii in plan geografic. S-a concluzionat astfel ca
dinamica accelerate a criminalitatii este produsa de schimbarea sociala neechilibrata
si incapacitatea individului de a se adapta la aceste schimbari accelerate.
- conform teoriei lui D. Szabo, tipul de integrare culturala determina structura si
dinamica procesului infractional. Astfel, acesta considera ca o consecinta a egalizarii
sociale reprezinta, intr-o mare masura, reducerea procentului de inadaptati sociali,
deci scaderea criminalitatii. 56. ?? nu exista intrebarea 56

57. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Macrocriminologia. Probleme in


clasificarea factorilor criminogenic.

- clasificarea factorilor criminogenic este dificila deoarece acestia variaza, dar si din
cauza faptului ca fenomenul infractional este un rezultat al actiunilor acestora renite. -
J. Pinatel clasifica factorii criminogenic in factori geografici, economici, culturali si
politici

58. cauzele fenomenului social al criminalitatii. Macrocriminologia. Factori


economici.

- studiile effectuate au relevant faptul ca fenomenul infractional poate fi, intr-o mare
masura, influentat atat de prosperitate, cat si de saracie, acesti factori putand sa
determine anumite comportamente umane, inclusive comportamente infractionale.
- Anumiti factori economici considerati a avea un continut criminogen pronuntat
sunt:
a. industrializarea (progresul social-economic generat de industrializare a fost insotit
de a cresterea a criminalitatii deoarece mari mase de populatie din zona rurala au
migrat in zona urbana pentru a avea un trai mai bun, adaptarea acestora la noul mediu
de viata s-a realizat greu)
b. Somajul (somajul ataca echilibrul interior al individului, in cadrul familei, tatal isi
pierde calitatea de “cap al familiei”, aparand stari de confuzie, anxietate, alcoolism,
anumite studii scotand in evidenta faptul ca, in perioade de recesiune economica,
exista o crestere insemnata a talhariilor, furturilor, inselaciunilor etc)
c. Nivelul de trai (teoriile criminologice au scos in evidenta faptul ca nu numai
saracia reprezinta un factor criminogen, ci si dorinta de imbogatire pe cai rapide si
ilicite, criminologii evocand criminalitatea gulerol albe)
d. Crizele economice (scaderea nivelului de trai a claselor sociale defavorizate in
timpul crizelor economice genereaza, mai ales in cadrul tarilor care inca sunt in
tranzitia catre economia de piata, cresterea criminalitatii)

59. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Macrocriminologia. Factori


demografici.

- s-a constatat faptul ca, din punct de vedere statistic, exploziile in rata natalitatii,
structura demografica a sexelor, mobilitatea geografica si sociala a populatiei
reprezinta factori criminogenic importanti.
- in cee ace priveste rata natalitatii, s-a constatat faptul ca cea mai active perioada
infractionala a individului se situeaza in intervalul de varsta 18-30 de ani, dar mai ales
in jurul varstei de 25 de ani. Astfel, cresterea brusca a populatiei, genereaza o crestere
a delicventei juvenile. Insa, rata natalitatii este o cauza indirecta a cresterii
criminalitatii, la aceasta contribuind o multitudine de alti factori.
- in ceea ce priveste mobilitatea sociala si urbanizarea, s-a constatat faptul ca
urbanizarea are consecinte criminogene mari deoarece, in primul rand, institutiile
sociale existente au suferit o mare dezorganizare, iar alte institutii sociale noi au luat
nastere. Familia a fost afectata prin cresterea ratei divorturilor, abandonul familial,
diminuarea autoritatii parintesti etc. Astfel, din cauza transformarilor social-culturale
rapide in mediul urban, au aparut schimbari in personalitatea umana, aparand multe
personae inadaptate, alienate, instrainate si infractori.

60. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Macrocriminologia. Factori socio-


culturali

- cultura reprezinta totalitatea valorilor material si spiritual create de societate de-a


lungul istoriei. Aceste valori au un important rol in societate deoarece rezulta in
socializarea pozitiva sau negative a indivizilor.
- importanti factori socio-culturali sunt: familia, nivelul de instruire scolara, religia,
starea civila, impactul activitatilor in aer liber, impactul mijloacelor de informare in
masa, discriminarea, specificul national, influentele criminogene international,
roxicomania, alcoolismul (acut sau cronic), profesia.

61. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Macrocriminologia. Factori politici.

- influenta razboiului si a revolutiilor genereaza puternice influente asupra


criminalitatii
- in ceea ce priveste razboiul, exista diferente intre influenta criminogena a acestuia.
Astfel, in cadrul razboiului conventional, datorita existentei legii martiale,
infractionalitatea este mai scazuta. Insa, in cadrul razboiului civil, indifferent de tipul
acestuia (politic, etnic sau religios), sistemul legislative este ignorant complet, se
instaureaza haosul, anarhia sociala si economica. Astfel, in aceste conditii, infractorii
de profesie au un camp de actiune favorabil. De asemenea, starea de haos si anarhie
incurajeaza la comiterea de infractiuni .
- in cee ace priveste revolutia, in timpul acestei stari de criza politia, conflictuala,
sistemul legislative isi pierde importanta, ne mai fiind respectat, iar organelle de
control fie sunt eliminate, fie nu isi mai pot indeplini atributiile. Astfel, atat in timpul
revolutiilor, cat si dupa terminarea acestora, in perioadele de transit, exista o
semnificatriva crestere a criminalitatii.

62. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Microcriminologia. Personalitatea


infractorului. Conceptul de personalitate a infractorului.

- personalitatea reprezinta rezultatul procesului de adaptare a fiinite umane in


societate, process ce are ca scop conservarea si dezvoltarea.
- personalitatea este compusa din:

a) aptitudini (care pot fi de baza, adica mostenite prin genetica, sau superioare, adica
cele dobandite prin intermediul invatarii si a perfectionarii individuale),
b) temperament, caracter ( care reprezinta un ansamblu d einsusiri care se manifesta
constant in cadrul conduitei individului),
c) comportamentul (sau conduit, adica reactia sistemului nervos-central in cadrul
proceselor de relatie su cocietatea).
- personalitatea nu reprezinta doar consecinta ereditatii, interactiunile dintre individ si
mediu putand adduce schimbari asupra personalitatii umane, astfel, societatea, cat si
modul de percepere a societatii a individului pot adduce schimbari asupra
personalitatii acestuia. Omul este un om social, care isi modeleaza personalitatea prin
invatare si imitare.
- din punct de vedere criminologic, cea mai importanta component a personalitatii
umane este caracterul.
- in ceea ce priveste personalitatea infractorului, in criminologie, aceasta este o
notiune cuprinzatoare, cuprinzand ansamblul trasaturilor, insusirilor, calitatilor
persoanei care a comis infractiunea.

63. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Microcriminologia. Formarea


personalitatii infractorului.

- Deoarece personalitatea este influentata atat de factori interior, cat si exterior, nu


putem afirma ca aceasta este o structura static, ci chiar una dinamica, ce se formeaza
pana la varsta de 25 de ani si care continua sa evolueze in timp, stimulate de factorii
exterior.
- pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individual isi formeaza
propria personalitate prin invatare si asimilare. Astfel, in functie de factorii la care
individual este expus, acesta poate avea o evolutie pozitiva sau una negativa,
criminologii considerand ca factorii de mediu au o mare importanta in cadrul acestuio
process de formare a personalitatii.
- componente ale mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita asupra
formarii personalitatii sunt:
a. familia: aceasta reprezinta prima instant de socializare a individului, ce are ca rol
educarea morala a acestuia. Studiile au aratat ca majoritatea minorilor delicventi
provin din acele family in care stilul educativ este caracterizat prin indiferenta, stil
educative permisiv, exagerat de tolerant.
Astfel spus, familia are un rol extrem de important in viata individului prin protectia
pe care i-o ofera, prin educatie morala si sociala.
b. Scoala detine, de asemenea, un important rol in formarea personalitatii individului.
Scoala are rolul de a dezvolta aptitudinile individului, de a transmite cunostinte
profesionale, sa formeze, sa dezvolte sis a consolideze atitudini positive, pregatind
pentru viata generatia tanara.
- importanta educatiei scolare este relevanta prin faptul ca, s-a relevant faptul ca
indivizii care au un colum redus de cunostinte, care au lipsuri educationale mari nu
sicern intre bine sir au, intre licit si ilicit. Astfel, pregatirea scolara redusa, nivelul
scazut al educatiei, cat si anturajul necorespunzator reprezinta puternici factori care
favorizeaza infractionalitatea.
c. profesia nu reprezinta doar o modalitate de asigurare a unor venituri oneste, ci
chiar rezvultatul acumularii de cunostinte a individului, dobandite pe parcursul
socializarii primare. Cercetarile criminologice au relevant faptul ca majoritatea
subiectilor active ai infractiunii au un statut professional precar, instabil. Cei mai
multi dintre acestia neavand nicio calificare.

64. Cauzele fenomenului social al criminalitatii. Microcriminologia. Situatia


preinfractionala si mecanismul trecerii la act.

- cauzele faptei sociale nu presupun doar doar existent unui anumit tip de
personalitate, actul infractional reprezentand, de fapt, raspunsul pe care personalitatea
orientate antisocial il ofera unei situatii determinate.
- situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare
personalitatii infractorului, care precede actul infractional. Situatia preinfractionala
are doua elemente: evenimentul, respective circumstantele. Evenimentul reprezinta
raspunsul instantaneu la o provocare sau eveniment socant (de exemplu omorul in
cazul flagrantului aduletrului) dar poate precede cu mult formarea ideii criminale (in
cazul furtului, talhariei sau delapidarii, actiuni care survin in urma unor lipsuri
material prelungite).
- circumstantele reprezinta elemente ce favorizeaza trecerea la act (ca de exemplu
prezenta unei arme in cadrul savarsirii infractiunilor cu violenta)
- de asemenea si victim poate avea un rol important in savarsirea infractiunii, atunci
cand aceasta are un comportament provocator, neglijent sau indifferent fata de
comiterea infractiunii.
- trecerea la savarsirea actului infractional este elemental care diferentiaza infractorii
de noninfractori . Astfel, in momentul in care personalitatea unui individ a fost
influentata de factori care favorizeaza comiterea unei infractiuni, reactia fata de
situatia care poate provoca un act infractional, va fi una negativa, acesta alegand sa
trateze aceasta situatie printr-un comportament violent, impulsive, sau neglijent.

65. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Modelul represiv.

- de-a lungul istoriei, pentru o lunga perioada de timp, societatea a avut o reactive
sociala represiva asupra criminalitatii. Initial, societatea practica o razbunare private
nelimitata, ce nu se axa doar pe infractor, cat si asupra intregului clan din care acesta
facea parte, reactia sociala nefiind astfel proportionala cu gravitatea faptei. Odata cu
evolutia timpului, reactia represiva a evoluat incet, deoarece efectele riposte
nelimitate erau negative. Un exemplu de evolutie a reactiei repressive este reprezentat
de Codul lui Hammurabi, in cadrul caruia era practicat principiul “ochi pentru ochi,
dinte petru dinte”, razbunarea devenind limitata doar asupra faptuitorului. Ea fiind
individualizata si echivalenta cu raul provocat, dar si controlata de autoritatea centrala
a comiunitatii.
- Odata cu evolutia omenirii, societatea a abordat idea de pedeapsa, dar si de egalitate
in fata legii. Cezare Beccaria a atacat coruptia sistemului judiciar si penitenciar din
epoca sa, a atacat pedepsele brutale si violente, cat si pedeapsa cu moartea. Acesta
considera ca pedeapsa trebuie sa aiba ca obiective prevenirea savarsirii infractiunilor,
determinarea infractorului sa comita o fapta mai putin grava in cazul in care
prevenirea a esuat si s amentina criminalitatea la un nivel scazut.

66. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Modelul preventiv.

- modelul prevenitiv in materie de politica penala a fost fundamentat de doctrina


pozitivista, aparuta la sfarsitul secolului XIX. Fondatorul acestei doctrine este Enrico
Ferri, care contesta modelul represiv.
- conform scolii pozitiviste, pedeapsa trebuie sa reprezinte un mijloc de aparare
sociala cu rol curative, care urmareste vindecarea infractorului. In opinia lui E. Ferri,
pentru realizarea prevenirii generale a criminalitatii, este necesara certitudinea
represiunii, nu severitatea acesteia, pentru a descuraja indivizii sa comita infractiuni.
De asemenea, Ferri considera ca este necesar sa se ia anumite masuri care sa limiteze
factorii care genereaza fenomenul infractional, precum iluminatul strazilor, reducerea
timpului de lucru, reducerea consumului de alcool etc.
- Modelul preventive propus de scoala pozitivista reprezinta prima incercare de a
preveni criminalitatea prin metode care iau in consoiderare cunoasterea stiintifica a
cauzelor acestui fenomen si nu exclusive prin metode repressive.

67. reactia sociala impotriva criminalitatii. Doctrina “apararii sociale”.

- Doctrina apararii sociale reprezinta rezultatul dintre lupta dintre modelul represiv si
modelul preventiv. Astfel, autori precum Filippe Grammatica, Marc Ancel sau
Thorsten Sellin considera ca finalitatea dreptului penal este apararea sociala, care se
realizeaza atat prin prevenire, cat si prin represiune.
- Apararea sociala promoveaza o politica penala in care se acorda prioritate prevenirii
crimei, dar si tratamentului si resocializarii delicventului. In cadrul acestei teorii,
autorii considera ca idea prevenirii criminalitatii, ca modealitate de reactive impotriva
fenomenului infractional si idea individualizarii pedepsei in raport cu persoana
infractorului joaca un rol extrem de important in apararea sociala.

68. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Influenta criminologiei asupra modelelor


de politica penala.

- Desi teoriile criminologice nu s-au reflectat imediat in sfera dreptului penal si a


politicii penale, acestea, in mod frecvent, si-au pus amprenta asupra elaborarii si
punerii in aplicare a unor metode de tratament si reeducare a infractorului, in timpul
efectuarii pedepsei, precum si asupra elaborarii unor programe de prevenire a
fenomenului infractional. Unele dintre aceste metode sunt: examenul psiho-individual
al infractorului, programe de prevenire (precum Proiectul zonei Chicago, care
presupunea implicarea directa a cetatenilor in eradicarea criminalitatii), modelul
curative, care presupunea axarea politicii penale pe idea de resocializare a
infractorului, individualizarea pedepselor, suspendarea prountarii pedepsei,
executarea sanctiunii in semilibertate, reformarea sistemului penitenciarelor, cat si
tratementul postpenal.

69. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Tendinta represiva, neoclasica.

- conform recomandarilor de politica penala ale Congresului de la Havana, tendinta


represiva ar trebui sa fie abordata mai ale sin cazul terorismului, al crimei organizate,
infractiunilor contra mediului inconjurator si impotriva activitatilor corupte ale
functionarilor publici.
- unii autori au considerat ca modelul curative de politica penala s-a intemeiat doar in
aparenta pe idea de reintegrare a infractorilor in societate, insa, in realitate, masurile
de tratement ar fi contribuit la stigmatizarea si etichetarea infractorilor, dar si
mentinerea in inchisoare a unor condamnati pe perioade de timp mai mari decat era
necesar.
- De asemenea, multi cercetatori criminology, printre care si Jean Pinatel, au ajuns la
concluzia ca, in cadrul penitenciarelor, se constituie o “scoala a crimei”, in urma
careia infractorii devin mai instruiti si pregatiti pentru savarsirea de infractiuni, cat si
mai afectati psihic si inraiti.
- in cadrul Seminarului European asupra Alternativelor la Pedeapsa cu Inchisoarea s-
a aratat faptul ca pedeapsa cu inchisoarea nu produce efecte positive in cee ace
priveste preventia criminalitatii, neaducand o imbunatatire asupra situatiei personale
si sociale a detinutului, ci chiar duce la o inrautatire a situatiei. In cadrul Seminarului,
s-a ajuns la concluzia ca pedeapsa cu inchisoarea trebuie sa fie implementata in
cadrul infractiunilor grave (cele indreptate impotriva vietii, integritatii corporale,
libertatii persoanei, precum si in cee ace priveste infractiunile de terrorism, traffic de
droguri etc), cat si impotriva infractorilor incorigibili, care nu raspund pozitiv la
sanctiunile neprivative de libertate.
70. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Tendinta moderata. Tendinţa moderată.

Aceasta este ultima tendinţă, apărută în cadrul modelelor de reacţie socială împotriva
criminalităţii, unde se încearcă îmbinarea şi compromisul între modelul preventiv,
modelul curativ şi tendinţa neoclasică represivă. Tendinţa moderată este politica
moderată a naţiunilor sec. XXI, reprezentînd politica „bunului simţ”. Ea se axează pe
ideea că atît o represiune foarte dură, cît şi renunţare completă la aceasta, vor duce la
creşterea continuă a fenomenului infractional. Tot cetăţenii trebuie să înţeleagă că
lupta împotriva criminalităţii nu poate fi dusă numai prin mijloace represive şi că
această luptă nu este numai problema poliţiei şi a altor organe de drept, ci este lupta
tuturor. Cetăţenii trebuie să se implice cît mai activ în soluţionarea problemelor
comunităţii din care fac parte, inclusiv probelemelor criminalităţii. Unele idei şi
propuneri ale tendinţei moderate se întîlnesc în cadrul modelelor preventiv şi curativ
de reacţie socială anti-infracţională, însă, drept an al apariţiei moderate se consideră a
fi anul 1985, cînd această tendinţă a fost dominantă în cadrul Congresului al VII-lea
de la Milano, cu denumirea „Prevenirea criminalităţii pentru libertate, justiţie, pace şi
dezvoltare”. Lucrările Congresului s-au finalizat cu importante principii care s-au
transformat în planul de acţiuni de la Milano. Punctele cheie ale acestui plan, ţin de
exploatarea şi încurajarea diverselor forme de participare a comunităţii la prevenirea
şi contracarea fenomenului criminal, prin crearea alternativelor la detenţie, printre
care, ca de exemplu, aplicarea cît mai frecventă a pedepsei cu munca neremunerată în
serviciul comunităţii.

71. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Regionalizarea dreptului penal


international si cooperarea in materie penala.

Cooperarea international in materie penala cunoaste o continua evolutie, care este


determinate atat de necesitatile practice ale integrarii europene, cat si de nevoia
imensa de a rezolva problemele pe care le ridica criminalitatea transnationala. In anul
1992, in urma celui de-al XV-lea Congres al Asociatiei Internationale de Drept Penal,
a luat nastere proiectul “Regionalizarea dreptului penal international si protectia
drepturilor omului prin mijloacele procedurii penale”, care aborda nevoia statelor de a
asigura o mai buna protective sociala prin sporirea eficientei sistemului justitiei
penale si a protejarii drepturilor omului. Acest proiect prevedea:
a. Regionalizarea dreptului penal prin cooperarea statelor in materie penala prin
intermediul programelor de cercetrae criminologice, prin intermediul programelor de
formare profesionala si a sistemelor de informare si documentare la nivel regional,
precum si prin intermediul schimbului de experienta intre statele-parti.
b. Apararea drepturilor omului in cooperarea international in materie penala prin
recunoasterea importantei apararii drepturilor omului cu prilejul formularii
instrumentelor de cooperare in materie penala, precum si in cadrul legislatiilor penale
nationale.
De asemenea, statele trebuie sa reexamineze compatibilitatea tratatelor de cooperare
in materie penala la care sunt parti, care au ca subiect obligatiile international cu
referire la apararea drepturilor omului. Pe langa aceste aspect, la incheierea de noi
tratate de cooperare in materie penala, statele trebuie sa se asigure ca acestea nu
creeaza obligatia de a coopera in cazuri care implica violarea drepturilor
fundamentale ale omului.

72. Prevenirea criminalitatii. Importanta si justificare

In contextual marilor schimbari sociale si politice contemporane, al dezechilibrelor


din cadrul societatii, prevenirea si combaterea criminalitatii nu poate fi evitata,
indifferent de cate dificultati si inconvenient ear prezenta. Prevenirea criminalităţii
înseamnă preîntîmpinarea săvîrşirii primare a acelor acţiuni ori inacţiuni umane, pe
care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, din care motiv aceste
comportamente au fost sancţionate de legea penală. Obiectivul primordial al
prevenirii îl constituie ansamblul de factori care determină sau favorizează comiterea
faptei infracţionale.

73. Modele de prevenire ale criminalitatii. Modelul clasic

S-ar putea să vă placă și