Sunteți pe pagina 1din 2

Structura liniară şi alternativă

1) Să se scrie un program care pentru 3 numere reale x,y,z date, calculează expresiile următoare:

- E1=3*x+y2-sqrt( z/7);

- E2=2*(x+y+z)*(x-y-z)

2) Să se scrie un program care citeşte trei numere reale şi verifică dacă acestea pot forma laturile unui
triunghi.

3) Să se scrie un program care verifică dacă două puncte distincte din plan, specificate prin coodonatele
lor x şi y, se află pe o dreaptă paralelă cu axa Ox sau pe o dreaptă paralelă cu axa Oy.

4) Să se scrie un program care citeşte datele a trei puncte distincte din plan, specificate specificate prin
coordonatele lor şi verifică dacă punctele pot forma laturile unui triunghi, iar în caz afirmativ,
calculează:

a) lungimea laturilor
b) aria triunghiului, prin două metode:
- formula lui Heron
- formula cu determinant

5) Să se scrie un program care citeşte coordonatele unui punct din plan şi determină în ce cadran se
găseşte acesta.

6) Realizaţi un algoritm pentru rezolvarea în mulţimea numerelor reale a ecuaţiei de gradul I (a*x+b=0).

7) Realizaţi un algoritm pentru rezolvarea în mulţimea numerelor reale a ecuaţiei de gradul al II-lea
(a*x2+b*x+c=0).

8) Fie 3 numere reale a,b,c ce reprezintă laturile unui triunghi. Determinaţi tipul triunghiului: isoscel,
echilateral, dreptunghic sau oarecare.

9) Fie x un număr natural de cel mult 9 cifre. Să se determine ultima cifră a numărului 3x.

10) Se consideră două triunghiuri în plan, identificate prin coordonatele vârfurilor lor. Să se verifice dacă
cele două triunghiuri sunt congruente.

11) Realizaţi un program care verifică dacă un punct M din plan se află în interiorul unui triunghi, pe
laturile acestuia sau în exteriorul lui. Se cunosc coordonatele punctului M şi coordonatele vârfurilor
triunghiului.

12) Se dau două numere naturale a şi b cu cel mult trei cifre fiecare. Să se afişeze numărul care are suma
cifrelor mai mare.
13) Se citesc de la tastatură două numere întregi a, b şi un operator op care poate fi:+, -, *, /. Se cere să se
afişeze valoarea asociată expresiei a op b.

Exemplu:
Pentru a=4, b=9 şi op=’*’ se va afişa 36

14) Se citeşte de la tastatură un număr natural de cel mult 3 cifre. Se cere să se verifice dacă este
palindrom, adică citindu-l de la sfârşit la început se obţine acelaşi număr.

Exemplu:
202 este palindrom

15) Se dau trei puncte în plan date prin coordonatele lor. Să se verifice dacă ele sunt coliniare sau nu.

S-ar putea să vă placă și