CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………..…….. 2

Capitolul 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA VENITURILOR

ŞI CHELTUIELILOR ENTITĂŢII ………………………………….. 4
1.1. Sistemul contabil din România conform cu directivele europene……………. 4
1.2. Rezultatul exerciţiului financiar – componentă de bază a capitalurilor proprii
ale întreprinderii……………..................................................................................................... 8
1.3. Delimitări şi structuri privind veniturile şi cheltuielile entităţilor
economice.................................................................................................................................. 12
1.3.1. Conţinutul veniturilor societăţilor comerciale……………………………. 12
1.3.2. Sistemul de conturi utilizate în evidenţa veniturilor………………………. 14
1.3.3. Clasificarea şi conţinutul cheltuielilor entităţii……………………………. 17
1.3.4. Evidenţa sintetică a cheltuielilor entităţilor ( conturi de cheltuieli)………. 18
1.4. Documente utilizate în evidenţa cheltuielilor şi veniturilor entităţii………….. 21

Capitolul 2. METODOLOGIA DETERMINĂRII REZULTATULUI FINANCIAR…. 23

2.1. Determinarea rezultatului exerciţiului financiar în cazul entităţilor…………. 23
2.2.Determinarea impozitului pe profit şi al impozitului pe venit al
microîntreprinderilor………………………………………………………………………….. 24
2.3. Aspecte fiscale privind veniturile şi cheltuielile întreprinderii.......................... 27
2.4.Contul de profit şi pierdere- componentă a situaţiilor financiare a entităţilor
economice 31
2.5.Prevederi ale standardelor internaţionale de contabilitate privind conţinutul
situaţiilor financiare…………………………………………………………………………. 33

Capitolul 3.

CONCLUZII…………………………………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..

1
 INTRODUCERE

Am ales ca temă de licenţă “Studiu de caz privind metodologia determinării rezultatului

financiar”, deoarece consider că dezvoltarea sistemului contabil în ţara noastră se realizează în
strânsă corelare cu tendinţele ce se manifestă pe plan european şi internaţional, urmărindu-se
permanent eliminarea elementelor de originalitate în tratamentul contabil al operaţiunilor
economice.
Tema de licenţă este structurată în trei capitole:
În primul capitol, intitulat “ Aspecte teoretice privind contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor
entităţii” este vorba despre toate progresele făcute în domeniul calculatorelor electronice, ecomonia
unei ţări nu se poate lipsi de contabilitate. Ea rămâne, pe mai departe, cea mai exactă formă de
evidenţă.
Reforma contabilă în România a început odată cu aparitia Legii Contabilitatii nr.82/1991 care a
vizat şi vizează perfecţionarea sistemului contabil românesc pe baza unor principii şi reguli
prevăzute de directivele europene, astfel încât situaţiile financiare întocmite de entităţi să
corespundă cerinţelor unor categorii cât mai largi de utilizatori.
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor are ca obiect evaluarea şi înregistrarea veniturilor
respectiv a cheltuielilor încasate sau de încasat, plătite sau de plătit în funcţie de activitatea firmei şi
de natura lor.
Veniturile firmei reprezintă acele sume sau valori de încasat ori care sunt în curs de încasare
pentru livrările de bunuri : mărfuri, produse finite, semifabricate, materii prime, executarea de
lucrări, prestarea de servicii, realizarea de comenzi, executarea unor obligatii legale sau contractuale
din partea tertilor, productie stocată, productie imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor.
Cheltuielile oricărei firme reprezintă acele sume sau valori plătite sau de platit pentru
consumarea unor resurse: materii prime si materiale, piese de schimb, combustibili, energia de
forme diferite, apa, remuneratiile, amortizările, desfăsurarea unor activităti, executarea unor lucrări,
prestarea unor servicii, realizarea unor comenzi, cum ar fi cele de exploatare, financiare,
excepţionale, de calcul al amortizării si constituirii provizioanelor.
Cadrul contabil general IASC specifică faptul că, veniturile sunt recunoscute în
contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare
aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil şi are
un grad suficient de certitudine.
Cadrul Contabil General IASC prevede că recunoaşterea cheltuielilor în contul de profit şi
pierdere are loc atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente
diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil şi care are un
grad suficient de certitudine.
Documentele justificative angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi
aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Din această perspectivă
documentele ce au legatura cu veniturile şi cheltuielile entităţii devin foarte importante pentru
contabilitate, întrucât pe baza acestora se determină. pe de o parte valoarea corectă a activelor şi
pasivelor, iar pe de altă parte, îşi dau concursul la cuantificarea performanţelor entităţii.
În al doilea capitol denumit “ Metodologia determinării rezultatului financiar” este vorba despre
determinarea rezulultatului exerciţiului financiar, impozitul pe profit şi conţinutul standardelor
internaţionale.
Rezultatul exerciţiului financiar obinut de către o entitate reprezintă performanţa, netă sau brută,
realizată pe parcursul unei perioade de gestiune.

2
 Veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele
înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii
nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente
similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
Potrivit Directivei a IV-a a Consiliului Comunităţii Europene, conturile anuale cuprind:
bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa.
Directiva a IV-a a stat la baza unor armonizări contabile pe plan european cuprinzând în
principal modul de întocmire şi prezentare a informaţiilor contabile în conturile anuale, lăsând
posibilitate statelor care o adoptă să decidă adaptabilitatea la sistemele contabile naţionale.
Bilanţul contabil este considerat documentul ce descrie poziţia unei înteprinderi la un
moment dat, indicând şi mărimea rezultatului . Apare însă necesară prezenţa unui alt instrument de
modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea
unor concluzii legate de performanţele activităţii înteprinderii.
Situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o Declaraţie scrisă de asumare a răspunderii
conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în acord cu
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV – a a CEE.
În al treilea capitol

3
 CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA VENITURILOR ŞI

CHELTUIELILOR ENTITĂŢII

1.1. Sistemul contabil din România conform cu Directivele Europene

În condiţiile actuale, cu toate progresele făcute în domeniul calculatorelor electronice, ecomonia

unei ţări nu se poate lipsi de contabilitate. Ea rămâne, pe mai departe, cea mai exactă formă de
evidenţă.
La organizarea şi conducerea contabilităţii asocierii în participaţie trebuie avute în vedere atât
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, cât şi
cerinţele care rezultă din alte prevederi legale.
Reglementările contabile cuprind Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a
Comunităţilor Economice Europene şi Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a
Comunităţilor Economice Europene1.
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene se
aplică, de asemenea, asocierilor în participaţie între persoane juridice străine (nerezidente),
înregistrate în România. Pentru acestea, asociatul desemnat prin contractul de asociere să
îndeplinească obligaţiile fiscale organizează şi conduce evidenţa contabilă a asocierii, astfel încât să
se poată determina informaţiile şi obligaţiile prevăzute de lege, fără a întocmi situaţii financiare
anuale.
În aplicarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, entităţile trebuie să
dezvolte politici contabile proprii care se aprobă de administratori, potrivit legii. În cazul entităţilor
care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionarii
entităţii respective.
Situaţiile financiare anuale consolidate sunt elaborate în conformitate cu Reglementările
contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene.
Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene
şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor
Publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare, sau Reglementările contabile
simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor
Publice nr. 306/2002, cu modificările ulterioare.
În temeiul Ordinului nr.208/2005, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor
Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale şi în baza prevederilor art. 4 din Legea
Contabilităţii nr. 82/1991, republicată, Ministerul Finanţelor Publice a emis ordinul pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu Directivele a IV-a ai a VII-a ale Comunităţilor Economice
Europene. Aceste reglementări contabile conforme cu directivele europene au intrat în vigoare la
data de 1 ianuarie 2006 şi abrogă Ordinele Ministerului Finanţelor Publice emise anterior.
Nevoia de armonizare în contabilitate impune normalizarea. Astfel, se formează şi
concretizează: obiectivele, conceptele, metodele, regulile şi procedurile privind producerea şi
utilizarea informaţiei contabile.
Normalizarea presupune procesul de aplicare deliberată a normelor de contabilitate pentru
soluţionarea corectă a problemelor privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.

1
Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr. 766, 2011

4
 Acţionând în domeniul contabilităţii, nominalizatorii elaborează un pachet regulamentar privind
armonizarea integrală a sistemului contabil cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice
Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Dezvoltarea sistemului de contabilitate a fost impusă, de cerinţa că societăţile comerciale
românesti să poată stabili relaţii mai strânse cu parteneri interni şi internaţionali. Această deschidere
a determinat dezvoltarea sistemului contabil românesc pe baza unor principii şi reguli contabile
prevăzute de directivele europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate elaborate de
Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Reforma contabilă în România a început odată cu aparitia Legii Contabilitatii nr.82/1991 care a
vizat şi vizează perfecţionarea sistemului contabil românesc pe baza unor principii şi reguli
prevăzute de directivele europene, astfel încât situaţiile financiare întocmite de entităţi să
corespundă cerinţelor unor categorii cât mai largi de utilizatori.
Astfel, punctele de referinţă pentru acest domeniu de activitate vizează, în continuare,
armonizarea cu Directivele europene în vederea aderării la Uniunea Europeană, precum şi asimilarea
Standardelor de Contabilitate Internaţionale în măsura în care acestea sunt compatibile cu
reglementările europene.
Sistemul contabil românesc funcţionează având la bază principiile2:
Principiul continuităţii activităţii constă în aceea că “ se presupune că entitatea îşi continuă în
mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii”.
Principiul permanenţei metodelor presupune menţinerea în mod consecvent de la un exerciţiu
financiar la altul a metodelor de evaluare, înregistrare şi prezentare a elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor financiare, în scopul creării premiselor pentru compararea în timp a informaţiilor
contabile.
Principiul prudenţei se referă la determinarea valorii oricărui element patrimonial, în sensul că
se impune acordarea unei atenţii deosebite cel puţin a aspectelor ce privesc3:
- includerea în situaţiile financiare numai a profiturilor recunoscute până la data bilanţului;
- obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului
financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă ele apar între data
încheierii exerciţiului şi data întocmirii situaţiilor financiare, precum şi ajustarea valorilor
corespunzătoare deprecierilor constatate, indiferent că rezultatul exerciţiului este profit
sau pierdere.
De reţinut că , prin aplicarea în mod voit, incorect,a acestui principiu se poate ascunde sau
denatura realitatea, creându-se rezerve nejustificate prin exagerarea riscurilor viitoare.
Principiul independenţei exerciţiului presupune delimitarea riguroasă în timp a veniturilor şi
cheltuielilor aferente exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, indiferent de data încasării
sumelor sau a efectuării plăţilor, cerinţă de bază a contabilităţii de angajament.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. În baza acestui principiu,
componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
Principiul intangibilităţii presupune existenţa unei concordanţe depline între bilanţul de
deschidere al unui exerciţiu şi cel de închidere al exerciţiului precedent.
Principiul necompensării interzice efectuarea de operaţiuni compensatorii între elementele de
activ şi de datorii.

2
Lungu Camelia Iuliana, Teorie şi practici contabile privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, Editura
Ceccar, Bucureşti, 2007, p.245
3
Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr. 766, 2011

5
 Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului se referă la faptul că prezentarea
valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face având în vedere
fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai forma juridică a acestora.
Principiul pragului de semnificaţie are influenţă asupra relevanţei informaţiei, motiv pentru
care situaţiile financiare trebuie să conţină, în mod distinct, numai acele elemente ce au o valoare
semnificativă. Restul elementelor, în măsura în care au aceeaşi natură, precum şi funcţii similare se
reflectă în sume cumulate.
De altfel, fiecare standard este centrat pe un set de principii generale, pe o temă sau un anumit
aspect contabil sau un sector de activitate instituţiionalizat.

Standarde:

Standarde naţionale,
Standarde internaţionale Standarde europene regionale sau locale

Figura 1.1. Sfera de aplicare a standardelor

În ceea ce priveşte IAS-urile sau IFRS-urile elaborate de I.A.S.B., aşa cum se desprinde din
strategia I.A.S.B., rolul şi importanţa lor constau în:
• furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate în toate ţările lumii, capabile să
armonizeze într-o măsură cât mai mare standardele şi procedurile contabile practicate în diverse ţări.
În consecinţă, I.A.S.B. se concentrează asupra aspectelor esenţiale, astfel încât standardele să nu
devină prea complicate, dificil de aplicat şi de adoptat la specificul contabilităţii fiecărei ţări;
• asigurarea aceleiaşi baze pentru elaborarea situaţiilor financiare, astfel încât investitorii şi băncile
internaţionale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunităţi de investiţii;
• IAS sau IFRS nu se suprapun standardelor de contabilitate locale.
• sfera de aplicare a IAS se circumscrie numai la elementele esenţiale şi de la data specificată în
textul standardului, cu excepţia celor care se aplică retroactiv.
• fiind un organism privat, I.A.S.B. nu are autoritatea de a adopta acorduri internaţionale de natură
să oblige alinierea tuturor ţărilor la IFRS.
Standardele Contabile Europene numite şi Directive sunt elaborate de Uniunea Europeană, fiind
formalizate prin Directiva a IV-a, care cuprinde, aşa cum am mai arătat normele privind întocmirea
şi prezentarea conturilor anuale sociale, Directiva a Vll-a care reglementează conturile consolidate
întocmite de grupurile de întreprinderi şi Directiva a- VlII-a, privind profesia liberă contabilă
orientată spre auditarca conturilor anuale.
Sfera şi caracteristicile Directivelor europene sunt circumscrise la zona ţărilor membre ale
Uniunii Europene, iar aplicarea lor este obligatorie, deoarece reprezintă o sursă de drept contabil.
În România normalizarea şi reglementarea contabilă este realizată de Ministerul Finanţelor
Publice prin Direcţia Generală pentru reglementări Contabile asistată de Colegiul Consultativ al
Contabilităţii.
Dacă pe plan european armonizare se realizează prin cei trei piloni ai legislaţiei europene în
domeniu, respectiv Directiva a -IV- a a CEE privind întocmirea conturilor anuale ale societăţilor
individuale, Directiva a -VII- a a CEE privind întocmirea conturilor consolidate ale societatilor de

6
grup si Directiva a -VIII- a a CEE privind persoanele abilitate de stat pentru auditarea situatiilor
financiare, în contextual internaţional aceasta se realizează prin asimilarea Standardelor
Internţtionale de Raportare Financiară (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale
de Contabilitate (IASB).
Aşa cum rezultă din textul Regulamentului (EC) no. 1606/2002 al Parlamentului European şi al
Consiliului, aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară este obligatorie la
întocmirea situaţilor financiare consolidate de către societăţile ale căror titluri de valoare sunt
cotate pe piaţă reglementată a oricărui Stat membru.
În ceea ce priveşte aplicarea IFRS în situaţiile financiare anuale individuale de către unele
societăţi, este la latitudinea Statului membru stabilirea criteriilor în functie de care se face selecţia
acestor societăţi.
Necesitatea de conformitate cu Directivele Comunităţii Economice Europene (Directiva a-IV-a
şi a VII-a) este impusă de: globalizarea economiilor naţionale, accesul României pe pieţele de
capital internaţionale, transparenţa şi simplificarea raportărilor financiare.
Prin programul de dezvoltare a Sistemului Contabil, România este considerată ca fiind o ţară cu
un sistem contabil armonizat şi compatibil pe plan internaţional. În concluzie, procesul de concepere
a normelor contabile a reprezentat şi reprezintă o dispută istorică între mai mulţi actori – menţionăm
aici profesia contabilă şi puterea publică, statul.
Dezvoltarea sistemului contabil în ţara noastră se realizează în strânsă corelare cu tendinţele ce
se manifestă pe plan european şi internaţional, urmărindu-se permanent eliminarea elementelor de
originalitate în tratamentul contabil al operaţiunilor economice.
Pentru ţara noastră, existenţa a cel puţin două motive, au făcut necesară, demararea programului
de armonizare şi nominalizare a contabilităţii: necesitatea atragerii de investitori străini şi integrarea
în Uniunea Europeană.
Armonizarea contabilă exprimă procesul de corelare, comptabilizare şi standardizare a
componentelor cadrului conceptual al contabilităţii, fiind definită ca un proces politic care vizează
să reducă diferenţele între practicile contabile care se aplică în lume, astfel încât să crească
compatibilitatea şi comparabilitatea lor.
În concluzie, pentru înfăptuirea obiectivelor privind normalizarea, armonizarea, dezvoltarea şi
perfecţionarea contabilităţii este necesară o instituţie a normalizării care să prezinte credibilitate.
Programul de armonizare contabilă, a produs o serie de polemici şi discuţii printre specialiştii
din domeniul financiar-contabil. Perioada de derulare a acestui program de armonizare contabilă în
România cuprinde anii 1999-2011.
România are cel puţin două motive importante de a demara programul de armonizare contabilă:
1. un prim motiv este direct legat de necesitatea atragerii de investiţii străine;
2. cel de-al doilea motiv vizează integrarea în Uniunea Europeană.

1.2. Rezultatul exerciţiului financiar - componentă de bază a capitalurilor proprii ale

întreprinderii

În vederea desfăşurării activităţii de producţie şi investiţii, întreprinderile îşi obţin fondurile din
mai multe surse. Astfel, la înfiinţarea întreprinderii sursa iniţială de finanţare o constituie aportul în
natură si/sau în numerar a investitorilor.
Ulterior, întreprinderea poate atrage disponibilităţi băneşti şi alte active prin realizarea unui
profit, emisiune şi vânzare de noi titluri de proprietate, precum şi prin emisiunea şi vânzarea de
titluri de credit pe termen lung, contractarea unor credite etc.

7
 Capitaluri
permanente

Împrumuturile şi
Capitaluri proprii Provizioane
datoriile asimilate

Figura nr. 1.2.1. Structura capitalurilor permanente4

1) Capitalurile proprii (activul net) sunt constituite din totalitatea capitalurilor proprietate
individuală sau aparţinând asociaţilor, respectiv acţionarilor, care se înscriu în pasivul bilanţului şi în
structura cărora se regăsesc următoarele elemente:
a) Capitalul social;
b) Prime de capital;
c) Rezerve din reevaluare;
d) Rezerve;
e) Rezultat reportat;
f) Rezultatul exerciţiului.
a) Capitalul social reprezintă un concept economico-financiar, reglementat din punct de vedere
juridic de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Capitalul social este egal cu valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor
sociale, respectiv a aportului în natură sau în numerar, a rezervelor încorporate, precum şi a altor
operaţiuni care conduc la modificarea acestora.
Capitalul subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire
a societăţii şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul
şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate.
Capitalul, ca element patrimonial constituie un post de pasiv neexigibil şi fără existenţa
capitalului propriu nu se poate vorbi de funcţionarea unei întreprinderi, el reprezentând de fapt
garanţia pe care o oferă întreprinderea creditorilor săi.
Capitalul nu poate fi modificat prin operaţiile curente ale întreprinderii, constituind cazul
creditorilor săi sociali.
b) Prime de capital. Se disting următoarele tipuri de prime de capital:
- prime de emisiune, care apar ca diferenă între valoarea de emisiune (mai mare) şi valoarea
nominală a acţiunilor sau părţilor sociale (mai mică);
- prime de fuziune, apar în cazul fuziunii a două sau mai multe societăţi ca diferenţă între
valoarea bunurilor primite ca aport şi valoarea nominală a acţiunilor emise cu ocazia fuziunii;
- prime de aport, apar în urma operaţiei de creştere a capitalului prin aport în natură şi reprezintă
excedentul dintre valoarea aporturilor în natură şi valoarea nominală a acţiunilor emise.

4
Corina Dumitru, Alina Irimiescu, Mihai Ristea, „Contabilitatea societăţilor comerciale”, Editura Universitară,
Bucureşti, 2009, p. 135

8
 c) Rezerve din reevaluare, reprezintă soldul diferenţelor dintre valoarea actuală (mai mare) şi
valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mică) supuse reevaluării în
condiţiile legii.
Diferenţele rezultate din reevaluarea elementelor de activ se transferă la rezerve, la capitalul
social sau la alte destinaţii potrivit prevederilor legale.
d) Rezervele, sunt beneficii afectate în mod durabil întreprinderii până la decizia contrară a
organelor competente. Se constituie anual din profitul întreprinderii şi în mod cu totul excepţional
din primele de emisiune şi primele de aport în cazul în care acestea nu se folosesc la plata
cheltuielilor de emisiune, sau nu sunt destinate amortizării acţiunilor.
Rezervele se pot utiliza pentru acoperirea pierderilor sau pentru mărirea capitalului social.
Se pot constitui următoarele categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve pentru acţiuni proprii,
statutare şi alte rezerve.
e) Rezultatul reportat reprezintă beneficiul a cărui repartizare a fost amânată de Adunarea
Generală a Asociaţilor sau acţionarilor sau pierderea constatată în perioada precedentă şi care nu a
fost imputată asupra rezervelor sau capitalului social urmând a fi dedusă din rezultatul exerciţiului
curent.
f) Rezultatul exerciţiului, se determină ca diferenţă între venituri (V) şi cheltuieli (Ch), putând fi
un rezultat pozitiv când V > Ch, deci profit, sau un rezultat negativ când V < Ch, deci o pierdere.
Rezultatul exerciţiului financiar este o componentă importantă a capitalului propriu. Prezintă o
mare importanţă pentru finanţarea dezvoltării unităţii, stimulării salariaţilor, a sporirii eficienţei
activităţii desfăşurate de entitate etc.
Egalitatea bilanţieră care stă la baza determinării capitalurilor proprii (activ net) este următoarea:

ACTIV - DATORII = CAPITALURI PROPRII

Rezultatul net al exerciţiului

financiar

Rezultatul Rezultatul Impozitul pe

curent extraordinar profit
+ -
Figura 1.2.2. Structura rezultatului exerciţiului financiar

9
 a. Rezultatul curent cuprinde diferenţa dintre veniturile din operaţiuni curente, respective
veniturile din exploatare şi veniturile financiare şi cheltuielile curente respectiv cheltuielile de
exploatare şi cheltuielile financiare.
b. Rezultatul extraordinar reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile extraordinare, care
nu sunt legate de activitatea curentă. Prin însumarea rezultatului curent şi al rezultatului extraordinar
se obţine rezultatul exerciţiului aferent veniturilor totale sau rezultatul înainte de impozitare, ce se
calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal.
c. Impozitul pe profit reprezintă o cheltuială fiscală pe care o suportă contribuabilii în
conformitate cu legislaţia în vigoare potrivit căreia cota de impozit pe profit începând cu 01.01.2005
este de 16%.
Profitul impozabil anual se determină ca diferenţă între veniturile si cheltuielile anului fiscal
corectată cu o serie de elemente nedeductibile si deductibile din punct de vedere fiscal. La profitul
impozabil astfel determinat se aplică cota de impozit şi se determină impozitul pe profit datorat
bugetului statului.
Contabilitatea analitică se ţine pe destinaţiile profitului (participarea salariaţilor la profit;
constituirea surselor proprii de finanţare; dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor; constituirea
de rezerve; vărsăminte la buget; alte destinaţii).
„Repartizarea profitului“ ţine evidenţa repartizării profitului realizat în exerciţiul curent, find un
cont de activ, în debit înregistrează sumele repartizate din profit pe destinaţii, rezervele constituite
din profitul realizat în exerciţiul curent precum şi pierderile contabile realizate în exerciţiile
precedente din profitul realizat în anul curent iar în credit profitul net realizat în exerciţiul financiar
precedent, care a fost repartizat pe destinaţii legale.

2. Provizioanele reprezintă pasive cu exigibilitate sau valoare incertă. Provizioanele se

constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigiile;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind
garanţia acordată clienţilor;
c) cheltuielile legate de vânzarea sau încetarea unei părţi a afacerii, închiderea unor sedii,
modificări în structura conducerii, reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura
şi scopul entităţii;
d) pensiile private administrate de diferite entităţi;
e) impozitele, amenzile, majorările viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condiţiile în
care sumele respective nu apar reflectate în bilanţ ca datorie în relaţia cu statul
Un provizion va fi înregistrat în contabilitate şi recunoscut în bilanţ dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
(a) există o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior:
(b) este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective şi
(c) suma poate fi estimată credibil.
Provizioanele vor fi revizuite la data fiecărui bilanţ şi ajustate pentru a reflecta cea mai bună
estimare curentă. În cazul în care pentru stingerea unei obligaţii nu mai este probabilă o ieşire de
resurse, provizionul trebuie anulat. Câştigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor nu
trebuie luate în considerare în evaluarea unui provizion.
Conturile de provizioane sunt după conţinutul economic conturi de capitaluri, iar după funcţia
contabilă sunt conturi de pasiv.
Soldul contului poate fi numai creditor, reprezentând valoarea provizioanelor existente la
sfârşitul exerciţiului financiar.

10
 3. Împrumuturile şi datoriile asimilate, cu termene de rambursare mai mari de un an, sunt
încadrate în categoria capitalurilor permanente sub denumirea de capitaluri împrumutate, deoarece
ele au menirea de a finanţa activitatea unităţilor patrimoniale cu caracter de relativă permanenţă.
Contabilitatea împrumuturilor şi datoriilor asimilate acestora se ţine pe următoarele categorii:
- împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni şi prime de rambursare a acestora;
- credite bancare pe termen lung şi mediu, datorii legate de participaţii şi alte împrumuturi
şi datorii assimilate;
precum şi dobânzile aferente acestora:
- Împrumuturile din emisiunile de obligaţiuni reprezintă contravaloarea obligaţiunilor
emise prin subscripţie publică, potrivit legii.
- Datoriile privind concesiunile şi alte datorii similare se referă la bunurile preluate cu
acest titlu de către unitatea primitoare, potrivit contractelor încheiate.

1.3. Delimitări şi structuri privind veniturile şi cheltuielile entităţiilor economice

Contabilitatea financiară a veniturilor şi cheltuielilor este organizată având la bază concepţia

dualistă.
Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor are ca obiect evaluarea şi înregistrarea veniturilor
respectiv a cheltuielilor încasate sau de încasat, plătite sau de plătit în funcţie de activitatea firmei şi
de natura lor.
Veniturile firmei reprezintă acele sume sau valori de încasat ori care sunt în curs de încasare
pentru livrările de bunuri : mărfuri, produse finite, semifabricate, materii prime, executarea de
lucrări, prestarea de servicii, realizarea de comenzi, executarea unor obligatii legale sau contractuale
din partea tertilor, productie stocată, productie imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor.
Cheltuielile oricărei firme reprezintă acele sume sau valori plătite sau de platit pentru
consumarea unor resurse: materii prime si materiale, piese de schimb, combustibili, energia de
forme diferite, apa, remuneratiile, amortizările, desfăsurarea unor activităti, executarea unor lucrări,
prestarea unor servicii, realizarea unor comenzi, cum ar fi cele de exploatare, financiare,
exceptionale, de calcul al amortizării si constituirii provizioanelor.
Particularizând, în raport cu cele două structuri de venituri şi cheltuieli şi potrivit prevederilor
Legii Contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea financiară reflectă veniturile într-o clasificare în
funcţie de natura activităţii producătoare de rezultate (activitate de exploatare, activitate financiară şi
activitate extraordinară) şi în funcţie de cadrul fiecărei activităţi delimitându-se după felul
rezultatelor, iar cheltuielile într-o clasificare corespunzătoare naturii activităţilor pe care le
desfăşoară întreprinderea (exploatare, financiară şi extraordinară) şi naturii resurselor consumate
(materii prime, salarii, amortizări, etc.).
Pentru delimitarea şi evidentierea veniturilor şi a cheltuielilor se poate folosi şi criteriul
contabilitate de trezorerie. În acest caz, tranzacţiile sunt separate şi înregistrate în categoria
veniturilor şi cheltuielilor numai la decontarea lor la trezorerie.

1.3.1. Conţinutul veniturilor societăţilor comerciale

La venituri se înscriu sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activitatea
de bază (curentă şi cele conexe), precum şi câştigurile din orice alte surse.

11
 Tabelul nr. 1.3.1. Structura veniturilor
VENITURILE SE GRUPEAZĂ:
FINANCIARE EXTRAORDINARE
EXPLOATARE
- din vânzări - imobilizări financiare - din subvenţii de exploatare
- din producţie de imobilizări - investiţii pe termen scurt
- din costurile stocurilor de produse - creanţe imobilizate
- din subvenţii de exploatare - investiţii financiare cedate
- alte venituri - diferenţe de curs valutar
- dobânzi
- sconturi primite în urma reduceri
financiare
- alte venituri financiare
Sursa: Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr.766, 2011, art.252

Organizarea contabilităţii veniturilor are în vedere gruparea acestora pe categorii de venituri,

după natura lor, astfel5:
a)Venituri din exploatare se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărător, a livrării
lor pe baza facturii sau în alte condiţii prevăzute în contract, care atestă transferul de proprietate a
bunurilor respective asupra clienţilor.
În cadrul veniturilor din exploatare se regăsesc6:
- veniturile din activitatea de bază sau din vânzări frecvente;
- veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
- producţia imobilizată;
- venituri din subvenţii de exploatare;
- alte venituri de exploatare.
- Veniturile din activitatea de bază sau cifra de afaceri netă cuprinde sumele ce provin din vânzarea
de bunuri şi prestarea de servicii ce intra în categoria activitătilor curente ale persoanei juridice,
după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată si a altor taxe si impozite
aferente.
-Veniturile din productia stocată, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau minus (reducere) între
valoarea la cost de producţie a stocurilor de produse şi a producţiei în curs de la finele perioadei
acestea înscriindu-se în contul de profit şi pierdere cu semnul plus (soldul creditor) sau cu minus
(soldul debitor), neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite ;
-Veniturile din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi cheltuielilor efectuate de
unitatea patrimonială pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active imobilizate, corporale sau
necorporale ;
-Venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile primate pentru acoperirea
diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii (finanţarea activităţii de
cercetare şi alte finanţări) de care beneficiază unitatea patrimonială din partea statului, a
colectivităţilor publice sau a altor unităţi patrimoniale;

5
Victoria Bărbăcioru, Radu Bălună, Sorin Domnişoru, Simona Manea, “Contabilitate financiară”, Editura Sitech,
Craiova, 2006, p. 540
6
Corina Dumitru, Alina Irimiescu, Mihai Ristea, „Contabilitatea societăţilor comerciale”, Editura
Universitară,Bucureşti, 2009, p. 150

12
 -Alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate sau alte venituri
din exploatare.
b)Veniturile financiare cuprind venituri din participaţii, venituri din alte imobilizări financiare,
venituri din creanţe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferenţe de curs
valutar, venituri din sconturi obţinute si alte venituri financiare ;
c)Venituri extraordinare, de exemplu daunele pretinse de deţinătorii de poliţe în urma producerii
unor calamităţii ;
d)Venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor reprezintă venituri calculate şi sunt
determinate de reluarea prin diminuare a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi a
ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale şi necorporale, pentru deprecierea activelor
circulante financiare şi nefinanciare.
De menţionat că, în raportările fiscale, diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se
recuperează şi se include în venituri de exploatare, venituri financiare sau venituri extraordinare, în
funcţie de natura operaţiunilor care le-a generat.

1.3.2. Sistemul de conturi utilizate în evidenţa veniturilor

Evidenţa veniturilor înreprinderilor se asigură cu ajutorul conturilor din clasa a 7- a planului de

conturi general, cuprinzând conturi sintetice de grad I şi grad II.

Tabel nr. 1.3.2. Schema de conturi de venituri

Grupa 70 Grupa 71 Grupa 72 Grupa 74 Grupa 75 Grupa 76 Grupa 77
Cifra de afaceri Venituri Venituri din Venituri din Alte venituri Venituri Venituri
netă aferente producţia de subvenţii de din financiare extraordinare
costurilor imobilizări exploatare exploatare
stocurilor de
produse

Cu ajutorul Cu ajutorul Prin intermediul Cu ajutorul Cu ajutorul Cu ajutorul Cu ajutorul

conturilor din conturilor din conturilor din conturilor din conturilor din acestui cont conturilor din
grupa 70 se grupa 71 se grupa 72 se grupa 74 se grupa 75 se se tine grupa 77 se
asigură asigură asigură tine evidenţa asigură evidenţa asigură
înregistrările înregistrările înregistrările veniturilor din înregistrările veniturilor înregistrările
veniturilor din aferente veniturilor din subvenţii de veniturilor din veniturilor
vânzări de costurilor producţia de exploatare din creanţe imobilizări extraordinare
bunuri producţie şi al imobilizări (pentru materii reactive, din financiare (venituri din
producţiei necorporale şi prime, pentru donaţii, (titluri de provizioane, din
stocate imobilizări cheltuieli amenzi etc. participare, fondul
corporale externe etc.) interese de commercial
participare negative etc.)
etc. )

13
 Conturile de venituri au funcţie
contabilă de pasiv

Se creditează cu veniturile
Se debitează la finele exercitiului (lunar) cu
obţinute (realizate) în cursul exerciţiului
repartizarea (încorporarea) veniturilor în
financiar din activitatea de exploatare,
rezultate.
financiară, extraordinară şi din provizioane.
Figura 1.3. Funcţiunea conturilor de venituri

Determinând diferenţele dintre veniturile din operatiunile curente, respectiv din exploatare şi
financiare şi cheltuielile din exploatare şi financiare, obţinem rezultatul curent al întreprinderii.
Cadrul contabil general IASC specifică faptul că, veniturile sunt recunoscute în
contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare
aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil şi are
un grad suficient de certitudine.
Dar, în mod practic asa cum prevede IAS 18 ,,Venituri” criteriile de recunoaştere a veniturilor
sunt aplicate, de regulă, separat pentru fiecare tranzacţie, pentru a putea reflecta realitatea
economică.
În raport de natura veniturilor, criteriul de recunoaştere se nuanţează după cum urmează 7:
a) veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a1- întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile şi avantajele semnificative ce decurg din
proprietatea asupra bunurilor ;
a2- întreprinderea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o în mod
normal în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici nu mai deţine controlul efectiv asupra lor;
a3- mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod rezonabil (credibil) ;
a4- este probabil să fie generate către întreprindere beneficii economice associate tranzacţiei;
a5-costurile tranzacţiei pot fi evaluate în mod rezonabil (credibil).
b)- veniturile din prestarea serviciilor.
Atunci când rezultatul unei tranzacţii ce implică prestarea de servicii poate fi estimat în mod
rezonabil, venitul asociat tranzacţiei trebuie să fie recunoscut în funcţie de stadiul de execuţie a
contractului la data încheierii bilanţului.
Rezultatul unei tranzacţii poate fi estimat în mod rezonabil atunci când sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
b1- suma veniturilor poate fi estimată în mod rezonabil;
b2- este probabil că beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie generate către societate;
b3- stadiul de execuţie al contractului la data de închidere a bilantului poate fi evaluat în mod
rezonabil;
b4- costurile apărute pe parcursul contractului şi costurile de finalizare a contractului pot fi
evaluate în mod rezonabil.
c)- veniturile din dobânzi sunt recunoscute periodic, în mod proportional pe baza randamentului
efectiv al activului.
7
Corina Dumitru, Alina Irimiescu, Mihai Ristea, „Contabilitatea societăţilor comerciale”, Editura
Universitară,Bucureşti, 2009, p. 168

14
 Randamentul efectiv al unui activ este dezvăluit prin rata dobânzii necesară pentru actualizarea
fluxurilor viitoarelor intrări de numerar, aşteptate pe durata de viaţă a activului pentru a egala
valoarea contabilă iniţială a acestuia.
d)- redevenţele sunt recunoscute pe baza contabilităţii de angajamente, conform realităţii economice
a contractului.
În ceea ce priveşte momentul recunoaşterii venitului, Cadrul General Contabil IASC precizează
că se identifică momentul livrării (vânzării) bunurilor.
Dacă la livrare, credibilitatea încasării contravalorii bunurilor este scăzută, veniturile sunt
recunoscute pe măsura încasărilor.
Aceste cazuri sunt analizate în standardele IAS 11 “Contractele de construcţii” şi IAS 18
“Venituri”. Principalul motiv al avansării recunoaşterii venitului este prevalenţa economicului
asupra juridicului, componentă a credibilităţii informaţiei prezentate în situaţiile financiare.
Deşi contractul prevede transferul proprietăţii la încheierea obiectivului de construcţii, dacă sunt
îndeplinite criteriile de recunoaştere a veniturilor (printre care nu figurează nici unul de natură
juridică), venitul poate fi recunoscut pe măsura avansării lucrărilor de construcţie.

1.3.3. Clasificarea şi conţinutul cheltuielilor entităţii

Cheltuielile unei entităţi reprezintă plăţile pentru :

- consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate;
- cheltuieli cu personalul:
 executarea unor obligaţii legale sau contractuale;
 provizionale, amortizările şi
 ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, înregistrate.

Tabelul nr. 1.3.3. Structura cheltuielilor

CHELTUIELILE SE GRUPEAZĂ:
FINANCIARE EXTRAORDINARE
EXPLOATARE
- materii prime, materiale - pierderi din creanţe legate de - calamităţi şi alte
consumabile, obiecte de participaţii evenimente extraordinare
inventar
- energie, apă, animale, păsări - investiţii financiare cedate
- lucrări şi servicii executate de - diferenţe nefavorabile de curs
terţi, redevenţe, locaţii valutar
- prime de asigurare, studii şi - dobânzile aferente exerciţiului
cercetări, comisioane, onorarii, financiar
protocol, reclamă şi publicitate
- cu personalul - sconturile acordate clienţilor
- alte cheltuieli de exploatare - pierderi din creanţe de natură
financiară
- amenzi şi penalităţi, donaţii
aferente activelor cedate, etc.
Sursa: Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr.766, 2011, art.262

15
 a)Cheltuieli privind activitatea de exploatare, respectiv cheltuielile ocazionate de desfăşurarea
activităţii înscrise în obiectul de activitate al firmei, legate de producţie, prestări de servicii şi
operaţii comerciale.
Din această categorie fac parte cheltuielile cu materiile prime, materiale consumabile,
combustibilul, ambalajele, piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele sau alte
materiale consumabile, costul de achiziţie al materialelor nestocate trecute direct asupra
cheltuielilor, costul de achiziţie al energiei şi apei consumate, costul mărfurilor vândute, cheltuieli
cu lucrările şi serviciile executate de terţi (reparaţii şi întreţinere), redevenţe, locaţii de gestiune şi
chirii, studii şi cercetări, comisioane, cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate, transport de
bunuri şi persoane, deplasări, detaşări, poşta şi taxa de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele,
cheltuieli cu impozitele, taxele şi varsămintele asimilate suportate de unitatea patrimonială
(impozitul pe clădiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport, cote
pentru constituirea fondului special de cercetare-dezvoltare, taxa de drum şi altele), cheltuieli cu
personalul (salariile şi alte drepturi de personal, asigurările şi protecţia socială, contribuţia unităţii la
asigurările sociale şi pentru ajutorul de şomaj, cheltuieli cu pregătirea şi perfecţionarea profesională,
etc), alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi, amenzi şi penalităţi, donaţii
şi alte cheltuieli similare, cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital, etc.) ;
b)Cheltuieli din activitatea financiară (cheltuieli financiare) cuprind dobânzile curente aferente
împrumuturilor primite, pierderi din creanţe legate de participaţii, pierderi din vânzarea titlurilor de
plasament, diferenţe nefavorabile de curs valutar din operaţiunile curente efectuate în devize sau
aferente disponibilităţilor în devize, sconturilor acordate clienţilor şi alte cheltuieli financiare ;
c)Cheltuieli din operaţiuni extraordinare: calamităţi şi alte evenimente extraordinare
d)Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele, se împart în funcţie de natura cheltuielilor şi
cuprind : - amortizarea imobilizărilor necorporale;
- amortizarea imobilizărilor corporale ;
e)Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, provizioanele privind deprecierea imobilizărilor,
pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, pentru deprecierea creanţelor,
deprecierea titlurilor de plasament, provizioane reglementate, amortizarea primelor de rambursare a
obligaţiunilor;
f)Cheltuieli cu impozitul pe profit reprezintă impozitul calculat asupra profitului impozabil
potrivit legii.
În cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente8 :
- angajarea,
- consumul,
- plăţile,
- imputarea.
Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligatia banească generatoare de plăti
sau consumatoare de resurse.
Consumul este specific utilizării efective sau ,,sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii unor
nevoi productive sau neproductive după caz.
Plăţile constau din achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relatiilor financiare.
Imputarea reprezintă momentul cănd cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra
rezultatelor obţinute.
De asemenea, cheltuielile se grupează în cheltuieli curente, cheltuieli înregistrate în avans,
cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii, cheltuieli de plată.

8
Staicu Constantin, “ Contabilitate financiară”, Editura Universiada, Craiova, 2009, p. 36

16
 a. Cheltuielile curente cuprind cheltuielile angajate si recunoscute de rezultatul exerciţiului
curent sau în curs.
b.Cheltuielile înregistrate în avans şi cele de repartizat pe mai multe exerciţii sunt, după caz,
cheltuieli constatate sau angajate în exerciţiul ,,N “, dar recunoscute de rezultatul exerciţiului ,,N+1”
sau ,,N+α”, unde α=1,…, n.
c. Cheltuielile de plată sunt consumurile constatate efectiv pentru care nu s-a primit până la
închiderea exercitiului documente de constatare (exemplu: drepturile cuvenite angajatilor la
închiderea exerciţiului cu titlu de concedii de plătit, impozite si taxe datorate, dobânzi datorate).

1.3.4. Evidenţa sintetică a cheltuielilor entităţiilor (conturi cheltuieli)

Evidenţa sintetică a cheltuielilor entităţiilor se asigură cu ajutorul conturilor din clasa a 6- a

planului de conturi general, cuprinzând conturi sintetice de grad I şi grad II.

Tabel nr. 1.3.4. Schema de conturi de cheltuieli a entităţiilor economice

Grupa 60 – Cheltuieli privind stocurile
Grupa 61 – Cheltuieli cu lucrările şi serviciile Cu ajutorul conturilor din grupa 61 se ţine
executate de terţi
Grupa 62 – Cheltuieli cu alte servicii
executate de terţi
Grupa 64 – Cheltuieli cu personalul
Grupa 65 – Alte cheltuieli de exploatare
Grupa 66 – Cheltuieli financiare
Grupa 67 – Cheltuieli extraordinare
Grupa 68 – Cheltuieli cu amortizările,
provizioanele şi ajustarea la inflaţie
Grupa 69 – Cheltuieli cu impozitul pe profit Prin intermediul conturilor din grupa 69 se ţine
Cu ajutorul conturilor din grupa 60 se asigură
înregistrările cheltuielilor cu materii prime şi
materiale, mărfuri, ambalaje etc.
evidenţa cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii,
cu redevenţele, primele de asigurare etc.
Cu ajutorul conturilor din grupa 62 se ţine
evidenţa cheltuielilor cu colaboratorii,
comisioane, protocol, deplasări etc.
Cu ajutorul conturilor din grupa 64 se asigură
înregistrările cheltuielilor cu tichetele de masă,
salariilor etc.
Cu ajutorul conturilor din grupa 65 se asigură
înregistrările privind pierderile din creanţe,
despăgubiri, amenzi, subvenţii acordate etc.
Prin intermediul conturilor din grupa 66 se ţine
evidenţa cheltuielilor privind investiţiile
financiare, dobînziile, sconturile acordate etc.
Cu ajutorul conturilor din grupa 67 se asigură
înregistrările cheltuielilor privind calamităţiile şi
alte evenimente extraordinare.
Cu ajutorul conturilor din grupa 68 se ţine
evidenţa cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii,
cu redevenţele, primele de asigurare etc.
evidenţa cheltuielilor cu impozitul pe profit şi
impozitul pe venit.

17
 Conturile de cheltuieli au funcţie
contabilă de activ

Se Se creditează la
debitează cu cheltuielile efective în repartizarea (decontarea) cheltuielilor
cursul exerciţiului financiar asupra rezultatului
Figura 1.3.4. Funcţiunea conturile de cheltuieli

Cadrul Contabil General IASC prevede că recunoaşterea cheltuielilor în contul de profit şi

pierdere are loc atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente
diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil şi care are un
grad suficient de certitudine.
Criteriul general de mai sus se nuanţează după cum urmează :
1. Conectarea costurilor la venituri, adică recunoaşterea combinată/simultană a veniturilor şi
cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau evenimente.
2. Alocarea sistematică şi raţională atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în
decursul mai multor perioade contabile.
3. Activele recunoscute anterior nu mai aduc beneficii economice.
4. Transferul de beneficii economice în afara întreprinderii fără echivalent.
Prin asimilare cu veniturile, cheltuielile sunt evaluate la valoarea justă a mijlocului de plată
acordat sau de acordat în schimbul contraprestaţiei primite sau de primit sau de transferat fără
echivalent (ex : cheltuielile cu impozitele).

1.4. Documente utilizate în evidenţa cheltuielilor şi veniturilor entităţii

Potrivit Legii contabilităţii, orice operaţie economico-financiară efectuată se consemnează, în

momentul efectuării într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel
calitatea de document justificativ.
Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale9:
- denumirea documentului;
- denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care
întocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (după
caz);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al
efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare effectuate, după caz;

9
Nomenclatorul Formularelor Financiar – Contabile şi Normele Metodologice de Întocmire, Editura Con Fisc,
Bucureşti, 2009, p. 4

18
 - numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea
operaţiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventive
şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiunile respective, după caz;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Documentele justificative angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi
aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Din această perspectivă
documentele ce au legatura cu veniturile şi cheltuielile entităţii devin foarte importante pentru
contabilitate, întrucât pe baza acestora se determină. pe de o parte valoarea corectă a activelor şi
pasivelor, iar pe de altă parte, îşi dau concursul la cuantificarea performanţelor entităţii.
De asemenea. în cadrul entităţilor se mai organizează o evidenţă operativă al unui registru de
evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor, desfăşurării şi realizării contractelor cu furnizorii şi în special
a relaţiilor cu furnizorii de servicii. Datele consemnate în documentele justificative sunt înregistrate
în ordine cronologică şi grupate în registrele contabile.
Principalele registre ce se folosesc, obligatoriu, în contabilitate sunt:
- Registrul-jurnal,
- Cartea-mare
- Registrul-inventar
a) Registrul-jurnal este documentul contabil obligatoriu în care se înregistreaza, prin articole
contabile, în mod cronologic, operaţiile patrimoniale, prin respectarea succesiunii documentelor,
după data de întocmire sau intrare a acestora în unitate.
b)      Registrul "Cartea-mare" este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct
sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se
situaţia fiecărui cont, respectiv soldul initial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldurile finale.
c)      Registrul-inventar este documentul contabil în care se înregistreaza toate elementele de activ şi
de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil, inventariate
potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în Registrul-inventar au la bază listele de
inventariere sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.
Documentele utilizate în evidenţa cheltuielilor şi veniturilor10:
 Jurnal de vânzări - formular tipizat fără regim special.
Serveşte ca :
- jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;
- document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată colectată;
- document de control a unor operaţii de înregistrare în contabilitate,
Se întocmeşte într-un singur exemplar , în care se înregistreaza zilnic elementele necesare
pentru determinarea TVA colectată datorată. Acest document se emite de programul de contabilitate
şi are la baza facturile emise şi borderoul de vânzare zilnic, de la casele de marcat.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil şi stă la baza întocmirii Decontului de
TVA .
 Jurnal de cumpărări - formulat tipizat fără regim special.
Se întocmeşte într-un singur exemplar , în care se înregistreaza zilnic elementele necesare
pentru determinarea TVA deductibilă. Acest document se emite de programul de contabilitate şi are
la bază facturile de la furnizori (facturi cu care s-au achiziţionat valori materiale sau prestări de
servicii).

10
Nomenclatorul Formularelor Financiar – Contabile şi Normele Metodologice de Întocmire, Editura Con Fisc,
Bucureşti, 2009, p. 114

19
 Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi şi
a respectării dispoziţiilor legale referitoate la taxa pe valoarea adaugată .
 Factura (furnizor / client) - este un formular tipizat cu regim special de tipărire, înscriere şi
numerotare , comun pe economie, executat pe hârtie autocopiativă securizată.
Serveşte ca :
- document de bază căruia se întocmeste instrumentul de decontare a produselor şi marfurilor ,
a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate ;
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului ;
- document de încărcare în gestiunea primitorului ;
- document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpăratorului.
 Bon de consum, serveşte ca:
- document de eliberare din magazie a materialelor;
- document justificativ de scădere din gestiune;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Se întocmeşte în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din
magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de
producţie să a consumurilor normate, sau de către alte compartimente ale unităţii, care solicit
material pentru a fi consummate.
Bonul de consum, în principiu, se întocmeşte pe formulare separate pe materialele din cadrul
aceluiaşi cont de material, loc de depozitare şi loc de consum.
 Chitanţa – se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată, de către casierul
unităţii şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.
Serveşte ca:
- document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unităţii;
- document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în contabilitate.
 Chitanţa fiscală, serveşte ca:
- document justificativ privind cumpărarea de bunuri sau prestarea unor servicii, în condiţiile
în care nu se întocmeşte factură;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate, atunci când este însoţită de bonul
eliberat de la casa de marcat, Bonul de vânzare sau Chitanţa, şi de deducere T.V.A.
Se întocmeşte în două exemplare de către vânzător sau de către prestatorul de servicii, şi nu
înlocuieşte Chitanţa – care se întocmeşte pentru încasările în numerar la casieria unităţii.
 Procesul- verbal de recepţie, se întocmeşte în trei exemplare, la data punerii în funcţiune a
mijlocului fix, astfel:
- procesul - verbal de recepţie se întocmeşte pentru mijloacele fixe independente care nu
necesită montaj şi nici probe tehnologice, acestea considerându-se puse în funcţiune la data
achiziţionării lor;
- procesul - verbal de recepţie provizorie se întocmeşte pentru utilajele care necesită montaj,
dar care nu necesită probe tehnologice;
- procesul - verbal de punere în funcţiune se întocmeşte cpentru utilajele şi instalaţiile care
necesită montaj şi probe tehnologice.
Se întocmeşte de către secretarul comisiei numite pentru recepţionarea obiectivului de investiţii,
în prezenţa membrilor comisiei care este formată din: preşedinte, specialişti-consultanţi, asistenţi la
recepţie.

20
 CAPITOLUL II

METODOLOGIA DETERMINĂRII REZULTATULUI FINANCIAR

2.1. Determinarea rezultatului exerciţiului financiar în cazul entităţiilor economice

Rezultatul exerciţiului financiar obinut de către o entitate reprezintă performanţa, netă sau brută,
realizată pe parcursul unei perioade de gestiune.
Pentru determinarea rezultatului financiar se impune parcurgerea următoarelor etape principale11:
1. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli;
2. Determinarea impozitului pe rezultatul activităţii desfăşurate.
În funcţie de tipul de entitate pe care o avem în vedere - microîntreprindere sau întreprindere
mică sau mijlocie ori mare - trebuie să calculăm fie valoarea impozitului pe profit, fie valoarea
impozitului pe venituri (cifra de afaceri).
Astfel, se impune realizarea unei etape din cele două enunţate mai jos:
a) Calcularea impozitului pe profit;
b) Calcularea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, corectat cu impozitul forfetar;
3. Determinarea şi repartizarea rezultatului exerciţiului financiar.
Realizarea acestor etape principale presupune:
 Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli
Primul pas ce trebuie realizat în vederea determinării rezultatului exerciţiului financiar este
închiderea conturior de venituri şi cheltuieli în corespondenţă cu contul 121 “Profit sau pierdere”.
 Calcularea impozitului pe profit
La nivelul entităţilor mici şi mijlocii impozitul pe profit se determină pe baza rezultatului
contabil brut, care se stabileşte pe baza relaţiei:

Rezultat contabil brut = Venituri totale - Cheltuieli totale

Se au în vedere toate veniturile şi cheltuielile înregistrate de entitate în perioada premergătoare

momentului de determinare a rezultatului exerciţiului financiar.
Dacă valoarea veniturilor este mai mare decât cea a cheltuielilor, se obţine profitul contabil brut,
din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit, rezultând profitul net contabil.

Profit net contabil = Profit contabil brut - Cheltuieli cu impozitul pe profit

11
Mihai Ristea, Corina Dumitru, Corina Ioanăş, Alina Irimescu, “Contabilitatea societăţilor comerciale” Vol. I,
Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p. 147

21
 Dacă valoarea cheltuielilor este mai mare decât cea a veniturilor, se obţine pierderea contabilă
brută, din care se scad eventualele cheltuieli cu impozitul pe profit/venit, rezultând o pierdere
contabilă netă.

Pierdere contabilă netă = Cheltuieli totale - Venituri totale

Pierdere contabilă netă = Pierdere contabilă brută + Cheltuieli cu impozitul pe venit/profit

În situaţia în care entitatea înregistreazî la sfârşitul exerciţiului financiar o pierdere, este totuşi
posibilă existenţa unor cheltuieli cu impozitul pe profit înregistrate în contul 691 “Cheltuieli cu
impozitul pe profit”, rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate pe parcusul exerciţiului financiar.
Este posibil ca o entitate să raporteze la 30 iunie exerciţiul financiar N un profit, aferent căreia a
fost determinat un impozit pe profit, iar la sfărşitul exerciţiului, rezultatul financiar pentru întregul
exerciţiu N să fie o pierdere.

2.2. Determinarea impozitului pe profit şi al impozitului pe venit al microîntreprinderilor

a. Determinarea impozitului pe profit al microîntreprinderilor

Profitul impozabil (Pi) se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din
orice sursa (Vr) şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal
(Cv), din care se scad veniturile neimpozabile (Vn) şi la care se adaugă cheltuielile
nedeductibile (Cn):

Pi=Vr-Cv-Vn+Cn

La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi

cheltuielilor, cum ar fi12:
- diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută,
înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
- rezerve din reevaluarea la casarea sau cedarea activelor, în situaţia în care au fost deductibile din
profitul impozabil.
Elemente similare cheltuielilor sunt:
- diferenţe nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută,
înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii;
- cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare şi a mijloacelor fixe de
natura obiectelor de inventar care a fost înregistrata în rezultatul reportat.
În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada ramasă de amortizat a acestor
imoblizări, respectiv durata iniţială stabilită conform legii, mai puţin perioada pentru care s-a
calculat amortizarea.

12
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19

22
 În mod similar se v-a proceda şi în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor şi amenajărilor
provizorii recute în rezultatul reportat cu ocazia retratării situaţiilor financiare anuale.
Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului
impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparţine.
În cazul în care contribuabilul constată că după depunerea declaraţiei anuale un element de venit
sau de cheltuială a fost omis ori a fost înregistrat eronat, contribuabilul este obligat să depună
declaraţia rectificativă pentru anul fiscal respectiv.

Impozitul pe profit = Profit impozabil x Cota de impozit pe profit

Dacă rezultatul fiscal este negativ, acesta reprezintă pierdere fiscală şi se va recupera din
profiturile impozabile obţinute în exerciţiile financiare următoare.
În funcţie de volumul cheltuielilor nedeductibile şi cel al deducerilor fiscale, o entitate poate
reprezenta:
- profit contabil brut şi profit fiscal;
- pierdere contabilă şi pierdere fiscală;
- profit contabil brut, dar cu pierdere fiscală, generată de deduceri fiscale;
- pierdere contabilă brută, dar cu profit fiscal, general de cheltuieli nedeductibile.
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează13:
a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România,
înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din
România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate
în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al
asocierii care se atribuie fiecărei persoane; (în vigoare de la 1 ianuarie 2012)
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează
venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din
profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane,
denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în
România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică; (în vigoare de la 1 ian. 2012)
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare
situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română;

13
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19

23
 e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate
atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul
datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.
f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Profitul fiscal şi pierderea fiscală nu se regăsesc în Situaţiile financiare ale entităţii, dar fac
obiectul documentului intitulat Declaraţia anuală privind impozitul pe profit.
Conform reglementărilor contabile in vigoare (OMFP nr. 3055/2011) pierderea fiscala din anii
precedenţi se acoperă trimestrial, din profitul fiscal, odată cu calcularea şi înregistrarea impozitului
pe profit.
Virarea la buget a obligaţiei de plată de natura impozitului pe profit se realizează până la o
anumită dată, ulterioară perioadei pentru care a fost determinat impozitul respectiv.
b. Impozitul pe venit al microîntreprinderilor
La nivelul entităţilor care sunt incluse în categoria microîntreprinderilor nu se percepe un
impozit pe profit, indiferent de valoarea netă sau brută a acestuia.
Entităţi din aceasta categorie plătesc un impozit aferent activităţii desfăşurate sub forma
impozitului pe venit, indiferent daca rezultatul activităţii desfăşurate este profit (contabil sau fiscal)
ori pierdere (contabilă sau fiscală).
Apreciem că această situaţie reprezintă o modalitate de stimulare a activităţii desfăşurate de
micii întreprinzători, însă nu putem aprecia durata în timp a unei astfel de abordări a impozitului
rezultatelor activităţii entităţii.
O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent14:
- realizează venituri;
- are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100000 euro;
- capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.

Opţiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii.

Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat
de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă indeplinesc anumite condiţii şi dacă nu au
mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Pentru anul 2011, persoanele juridice române pot opta pentru plata impozitului dacă îndeplinesc,
la data de 31 decembrie 2010,condiţiile.
Nu pot opta pentru acest sistem de impunere, persoanele juridice române care:
a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
b) desfăşoară activităţi în domeniul asigurărilor si reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia
persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
d) au capital social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.
Microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal următor.
Opţiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a
datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

14
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19

24
 Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei microîntreprinderi
care se infiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioadă din anul calendaristic în care
persoana juridică a existat.
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%. Dacă în cursul unui an fiscal o
microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100000 euro, aceasta va plăti impozit pe profit
luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la îinceputul anului fiscal, fără posibilitatea de a
mai beneficia pentru perioada următoare de prevederile acestui titlu.
Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit
limita prevăzută.
Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul
anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
datorat în cursul anului respectiv.
Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din
orice sursă, din care se scad15:
a) veniturile aferente costurilor, stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii de exploatare;
e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au
fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele
produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestial, pănă la
data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică între o microîntreprindere şi o persoană fizică,
rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti la
bugetul de stat impozitul stabilit prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce revin acesteia din
asociere, pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează
impozitul.

2.3. Aspecte fiscale privind veniturile şi cheltuielile întreprinderii

Veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele
înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii
nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente
similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau
în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

15
Dumitru Matiş, Atanasiu Pop, Contabilitatea financiară, Ediţia a III-a, 2010, p.627

25
 Sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite în continuare
contribuabili16:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în
România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare
situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate
atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul
datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.

f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România,
înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din
România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate
în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al
asocierii care se atribuie fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează
venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din
profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.

Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele

internaţionale de raportare financiară pentru determinarea profitului impozabil vor
avea în vedere şi următoarele reguli17:
a) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat din provizioane specifice, ca urmare a
implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare
financiară ca bază a contabilităţii, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele înregistrate în soldul creditor al contului «Rezultatul reportat din provizioane
specifice», reprezentând diferenţele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la
data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/2009
privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi
utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ajustările pentru depreciere, evidenţiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor
16
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19
17
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19

26
internaţionale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite
respectivele provizioane specifice, sunt tratate ca rezerve
2. sumele înregistrate în soldul debitor al contului «Rezultatul reportat din provizioane
specifice», reprezentând diferenţele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la
data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ajustările pentru depreciere, evidenţiate la data de 1
ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaţionale de raportare financiară, aferente
elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, reprezintă
elemente similare cheltuielilor, în mod eşalonat, în tranşe egale, pe o perioadă de 3 ani;
b) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din actualizarea cu rata inflaţiei,
ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară ca bază a contabilităţii, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele nete înregistrate în creditul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata
inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor sunt tratate ca rezerve, cu condiţia
evidenţierii într-un analitic distinct a acestor sume;
2. sumele înregistrate în creditul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata
inflaţiei a activelor, cu excepţia actualizării cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a
terenurilor, nu reprezintă elemente similare veniturilor;
3. sumele înregistrate în debitul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata
inflaţiei a pasivelor, cu excepţia actualizării cu rata inflaţiei a amortizării mijloacelor fixe, nu
reprezintă elemente similare cheltuielilor;
c) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a
implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare
financiară ca bază a contabilităţii, cu excepţia sumelor care provin din provizioane specifice şi a
sumelor care provin din actualizarea cu rata inflaţiei, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care s-a acordat deducere
reprezintă elemente similare veniturilor;
2. sumele care reprezintă elemente de natura veniturilor înregistrate suplimentar, potrivit
reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară,
reprezintă elemente similare veniturilor;
3. sumele care reprezintă elemente de natura cheltuielilor înregistrate suplimentar, potrivit
reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară,
sunt considerate elemente similare cheltuielilor numai dacă acestea sunt deductibile;
4. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care nu s-a acordat deducere nu
reprezintă elemente similare veniturilor;
5. sumele care provin din anularea unor venituri care au reprezentat venituri neimpozabile
nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;
d) în cazul în care în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării
reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară ca
bază a contabilităţii, se înregistrează sume care provin din retratarea unor provizioane, sumele
care provin din anularea provizioanelor care au reprezentat cheltuieli nedeductibile nu reprezintă
elemente similare veniturilor, iar sumele rezultate din introducerea provizioanelor conform
reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară nu
reprezintă elemente similare cheltuielilor.
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte
normative în vigoare.

27
 Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi18:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli
profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri
profesionale;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor
sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor
necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi
publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru
încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii
acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi
administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;
g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative
în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de
muncă;
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi,
participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative
proprii;
j) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile
de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
k) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea,
întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform
cu standardele de calitate;
l) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
m) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în următoarele
cazuri:
1. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
2. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
3. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat,
fără succesor;
4. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.
o) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe
corporale care aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale,
primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului
instituţiei titulare a dreptului de proprietate;
p) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărţile funciare sau cărţile de
publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităţilor
18
Codul Fiscal L. 571, privind normele metodologice de aplicare , 2012, art. 19

28
administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz,
cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate.
r) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subven țiilor primite, potrivit legii, de la
Guvern, agenții guvernamentale și alte instituții naționale și internaționale;
s) cheltuielile cu beneficiile acordate salaria ților în instrumente de capitaluri cu decontare în
numerar la momentul acordării efective a beneficiilor.

Cheltuieli cu deductibilitate limitată

a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate
dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele
decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări
în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi
completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere,
ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum
şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi ori unităţi aflate în
administrarea contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee,
biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, pentru şcolile pe care le au sub
patronaj, precum şi alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul
acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în
conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi
salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru
tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai
acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la
fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi
centre de plasament;
d) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei
centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
f) cheltuielile cu provizioane şi rezerve
g) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar;
h) amortizarea;
i) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita
unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare
participant;
j) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume
reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;
j) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate
în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în
limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere
fiscal cu 10%;
l) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa

29
proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita
corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între
părţi, în acest scop;
m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, exclusiv cele privind combustibilul,
aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere şi de administrare ale
persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane
cu astfel de atribuţii.

Sunt venituri neimpozabile:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin
titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit,
retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau
penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând
anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin
acte normative.
e) în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea
titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de
participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare
reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către contribuabilii
care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară;
g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, ca urmare a
evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară. Aceste
sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii
din gestiune a acestor investiții imobiliare, după caz.

2.4. Contul de profit şi pierdere - componentă a situaţiilor financiare a entităţiilor

economice

Bilanţul contabil este considerat documentul ce descrie poziţia unei înteprinderi la un moment
dat, indicând şi mărimea rezultatului . Apare însă necesară prezenţa unui alt instrument de modelare
contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea unor
concluzii legate de performanţele activităţii înteprinderii. Acest instrument este cea de-a doua
componentă a situaţiilor financiare şi anume contul de profit şi pierdere.
În această optică, înteprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la bază19:
- valorile produse şi vândute pe piaţa clienţiilor, denumite generic venituri;
19
Hennie van Greuring, “Standarde Intenaţionale de Raportare Financiară”, Ghid practic, Editura Irecson,
Bucureşti, 2005, p. 86

30
 - valorile utilizate pentru obţinerea unor venituri, care sunt constituite în costuri angajate pe
alte pieţe, denumite cheltuieli.
Aceasta reprezintă, în fapt, renumerarea factorilor de producţie.
Din compararea celor două mărimi valorice se obţine un rezultat. Acesta poate fi o mărime
valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o
mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
În contextul economiei de piaţă, înteprinderea are ca obiectiv obţinerea profitului. Astfel,
profitul poate fi considerat o îmbogăţire, deci o resursă, pe când pierderea este o sărăcie, fiind
asimilată unor utilizări fără asigurarea unui contra echivalent valoric.
În prezentarea contului de profit şi pierdere sunt conturate două modele de expunere a
cheltuielilor şi veniturilor: unul ia în considerare natura economică a acestora, celălalt pleacă de la
funcţiile sau activităţile unei înterprinderi (deci de la destinaţia veniturilor şi cheltuielilor).
Ca formă, contul de profit şi pierdere se poate prezenta astfel20:
- sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală)
- sub formă de listă (schema verticală)
Contul de profit şi pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile şi cheltuielile
perioadei de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire a întreprinderii legate sau nu de
activitatea sa normală şi curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri
realizată de înteprindere în cursul exerciţiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul
exerciţiului.
Dacă bilanţul contabil permite o cunoaştere a poziţiei financiare a întreprinderii, contul de profit
şi pierdere oferă informaţii asupra activităţii întreprinderii, a modului cum aceasta îşi gestionează
afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le generează.
Directiva a IV a europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăţiilor de
capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit şi pierdere. Totuşi,
datorită diferenţelor de cultură şi tradiţie contabilă din ţările comunitare, obligativitatea prezentării
standadizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opţiune între mai multe scheme
de cont de profit şi pierdere.
Schemele de cont de rezultate propuse de Directiva a IV-a, se pot reprezenta astfel21:
Structura contului de profit şi pierdere în normalizarea contabilă internaţională Organismul
Internaţional de Normalizare Contabilă (IASC) , consideră contul de rezultate ca un component al
ansamblului de situaţii financiare destinate procesului de informare financiară.
În “Cadrul de pregătire şi prezentare a situaţiilor financiare” denumit uzual Cadru conceptual,
IASC a definit elementele care măsoară performanţa întreprinderii:
- veniturile
- cheltuielile
Veniturile sunt creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune (exerciţiul
financiar) sub formă de creşteri de active sau de diminuări de datorii care au ca rezultat creşterea
capitalurilor proprii, sub alte forme decât noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice

20
Victoria Bărbăcioru, Constanţa Iacob, “Contabilitatea întreprinderii”, Editura Reprografia Universităţii din
Craiova, 2006, p. 25
21
Hennie van Greuring,” Standarde Intenaţionale de Raportare Financiară”, Ghid practic, Editura Irecson,
Bucureşti, 2005 ,p.47

31
creştere de capitaluri proprii sub alte forme decât noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice
creştere de capitaluri proprii, alta decât creşterea capitalului.
În această definiţie se cuprind veniturile care provin din activitatea curentă a întreprinderii sau
venituri propriu zise (vânzări, onorarii, comisioane, dobânzi, etc) cât şi alte venituri şi plusuri de
valori sau câştiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea
imobilizărilor, etc)
Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuări de avantaje economice, în
cursul unui exerciţiu sub forma diminuării activelor sau creşterii datoriilor şi care au generat o
scădere de capitaluri proprii alta decât distribuirile către proprietarii de capital. Deci orice diminuare
de capitaluri proprii alta decât reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie
o cheltuială. Se pot distinge22:
- cheltuieli propriu-zise care rezultă din activitatea curentă (cum sunt costul vânzărilor,
cheltuielile de personal, etc.);
- pierderile şi minusurile de valoare (rezultând din catastrofe naturale, din vânzarea activelor
imobilizate, din variaţia cursului imobiliar, etc) şi care pot să rezulte sau nu din activităţi
curente ale întreprinderii.
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară
respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui
venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la
obţinerea venitului respectiv.

Tabelul nr. 2.4. Contul de profit şi pierdere

Structura detaliată a contului de profit şi pierdere format “LISTA” cu prezentarea
cheltuielilor după natura lor
1. Mărimea reală a cifrei de afaceri.
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi lucrări în curs de execuţie.
3. Lucrări efectuate de întreprindere pentru sine şi înregistrate în activ.
4. Alte venituri de exploatare.
5. Cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile.
Alte cheltuieli externe.
6. Cheltuieli de personal.
7. Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale şi
necorporale.
Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care ele
depăşesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii.
8. Alte cheltuieli de exploatare.
9. Venituri ce provin din participaţii, cu menţionarea separată a celor ce provin de la
întreprinderile legate.
10. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din alte creanţe ale activului imobilizat,
cu menţionare separată a celor ce provin de la întreprinderile legate.
11. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la
întreprinderile legate.
12. Corectările de valoare privind imobilizarile financiare şi valorile mobiliare aparţinând

22
Victoria Bărbăcioru, Radu Bălună, Sorin Domnişoru, Simona Manea, “Contabilitate financiară”, Editura Sitech,
Craiova, 2006, p. 473

32
 activului circulant.
13. Dobânzi şi cheltuieli asimilate cu menţionarea separată a celor ce vizează întreprinderile
legate.
14. Impozitul asupra rezultatului care provine din activităţiile ordinare.
15. Rezultatul care provine din activităţiile ordinare după impozitare.
16. Venituri extraordinare.
17. Cheltuieli extraordinare.
18. Rezultate extraordinare.
19. Impozitul asupra rezultatelor extraordinare.
20. Alte impozite care nu figurează în posturile anterioare.
21. Rezultatul exerciţiului
Sursa: Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr.766, 2011, art. 270

2.5. Prevederi ale standardelor internaţionale de contabilitate privind conţinutul

situaţiilor financiare

Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC) a intrat în vigoare la

data de 29 iunie 1973, ca rezultat al unui acord între organismele profesionale ale contabililor din
Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexic, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei şi S.U.A. Un acord şi un Regulament revizuite au fost semnate în noiembrie 1982. Printre
obiectivele prevăzute în regulament, sunt:
a) Elaborarea şi publicarea, în interesul public, a standardelor de contabilitate ce vor servi ca
bază în prezentarea situaţiilor financiare, precum şi promovarea, la nivel mondial, a acceptării şi
respectării acestora;
b) Desfăşurarea activităţii în direcţia îmbunătăţirii şi armonizării reglementărilor, a
standardelor de contabilitate şi a procedurilor aferente prezentării situaţilor financiare.23
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) reprezintă Standarde şi
Interpretări adoptate de Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB).
Ele cuprind:
(a) Standardele Internaţionale de Raportare Financiară;
(b) Standardele Internaţionale de Contabilitate;
(c) Interpretările emise de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRIC) sau fostul Comitetul Permanent pentru Interpretarea Standardelor
(SIC).
Obiectivul prezentului IFRS este să asigure că primele situații financiare întocmite în
conformitate cu IFRS ale unei entități și rapoartele sale financiare interimare, pentru o parte din
perioada acoperită de acele situații financiare, conțin informații de înaltă calitate care:
(a) sunt transparente pentru utilizatori și comparabile pentru toate perioadele prezentate;
(b) asigură un punct de plecare adecvat pentru o contabilitate conformă cu Standardele
Internaționale de Raportare Financiară (IFRS-uri);
(c) pot fi generate la un cost care nu depășește beneficiile pentru utilizatori.

Potrivit Directivei a IV-a24 a Consiliului Comunităţii Europene, conturile anuale cuprind:

bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa.
23
CECCAR, Standarde internaţionale de raportare financiară, normele oficiale emise la 1 ianuarie 2011, Bucureşti

33
 Directiva a IV-a a stat la baza unor armonizări contabile pe plan european cuprinzând în
principal modul de întocmire şi prezentare a informaţiilor contabile în conturile anuale, lăsând
posibilitate statelor care o adoptă să decidă adaptabilitatea la sistemele contabile naţionale.
În ţara noastră a luat fiinţă în anul 1992 Colegiul Consultativ al Contabilităţii care avea
menirea „de a concepe, dezbate, elabora şi recomanda norme, concepte şi principii contabile, care
sunt impuse agenţilor economici prin intervenţie politico-statală (în special, prin mijloacele pe care
le are la dispoziţie Ministerul Finanţelor Publice)”.
„În anii 1993-1994, normalizatorii contabili români, consiliaţi de specialişti francezi şi de
universitari ai Academiei de Studii Economice, au elaborat şi au pus în aplicare un pachet de reguli
şi norme care au definit coloana vertebrala a noului sistem contabil, sistem adaptat cerinţelor unei
economii de tranziţie.”25
Normele contabile elaborate în concordanţă cu legislaţia ţării noastre, 26 au stabilit
componenţa situaţilor financiare formate din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, respectiv contul de
execuţie pentru instituţiile publice, anexe şi raportul de gestiune.
Din cele de mai sus, se poate constata că, indiferent de ce denumire poartă situaţiile
financiare anuale, componentele de bază sunt bilanţul şi contul de profit şi pierdere.
În cercetarea contabilă interbelică s-au confruntat în special27 trei concepţii, şi anume:
1) Concepţia economico-juridico-patrimonială a contabilităţii, potrivit căreia egalitatea:
ACTIV BILANŢIER = PASIV BILANŢIER se fundamentează pe egalitatea: VALORI
ECONOMICE (obiecte de drept) = CAPITAL + OBLIGAŢII (drepturi şi angajamente);
2) Concepţia economico-juridică a contabilităţii potrivit căreia egalitatea: ACTIV
BILANŢIER = PASIV BILANŢIER se fundamentează pe egalitatea: REALITĂŢI (elemente
concrete + active fictive) = RESURSE (abstracţii juridice);
3) Concepţia economică a contabilităţii potrivit căreia egalitatea: ACTIV BILANŢIER =
PASIV BILANŢIER se fundamentează pe egalitatea: AVERE (substanţa de avere = activ) =
CAPITAL (substanţa de capital = pasiv). La conturarea acestei concepţii a avut o contribuţie şi
profesorul Ion E. Evian în a cărui concepţie egalitatea bilanţieră se bazează pe următorul conţinut:
„averea şi capitalul sunt două expresii pentru acelaşi lucru, pentru mijloacele cu care este înzestrată
întreprinderea”.
În cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul
pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, se prevede că: «Situaţiile financiare descriu
rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente, grupându-le în clase cuprinzătoare
conform caracteristicilor economice. Aceste clase sunt numite structurile situaţiilor financiare.
Structurile bilanţului legate în mod direct de evaluarea poziţiei financiare sunt: activele,
datoriile şi capitalul propriu. Structurile contului de profit şi pierdere, legate în mod direct de
evaluarea performanţei sunt veniturile şi cheltuielile».
Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin
Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 306/2002, prevăd în capitolul II forma şi conţinutul
situaţiilor financiare anuale simplificate, secţiunea 1. STRUCTURA SITUAŢIILOR FINANCIARE
ANUALE SIMPLIFICATE, următoarele:

24
Lungu Camelia Iuliana, Teorie şi practici contabile privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, Editura
Ceccar, Bucureşti, 2007, p.374
25
CECCAR, Standarde internaţionale de raportare financiară, normele oficiale emise la 1 ianuarie 2011, Bucureşti
26
Lungu Camelia Iuliana, Teorie şi practici contabile privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, Editura
Ceccar, Bucureşti, 2007, p.374
27

34
 Componenţa
situaţiilor
financiare
anuale în care se
depăşesc limita
a 2 din 3 criterii
de mărime

Situaţia
modificărilor Situaţia
Cont de profit
capitalului fluxurilor de Note
Bilanţ şi pierderi
propriu trezorerie explicative

Figura 2.5. Componenţa situaţiilor financiare anuale28

Situaţiile financiare anuale întocmit de entităţi economice care depăşesc limitele a două din
criteriile de mărime menţionate mai sus sunt auditate potrivit legii.
Persoanele juridice care nu îndeplinesc limitele a două din criteriile de mărime menţionate mai
sus, întocmesc „Situaţiile finanicare anuale simplificate” care cuprind:
- Bilanţ prescurtat
- Cont de profit şi pierdere
- Note explicative.
Opţional, ele pot întocmi Situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau Situaţia fluxurilor de
trezorie.
Persoanele juridice vor trece în cealaltă categorie numai dacă în două exerciţii financiare
consecutive nu se încadrează în limitele existente privind cele trei criterii menţionate mai sus.
Situaţiile financiare anuale simplificate sunt verificate potrivit legii.
Situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o Declaraţie scrisă de asumare a răspunderii
conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în acord cu
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV – a a CEE.
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi vor fi însoţite de Raportul administratorilor.

28
Ordinul MFP nr. 3055/2009 din 29.10.2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene, republicat în Monitorul Oficial al României nr.766, 2011, art.276

35
 CONCLUZII

În concluzie, în România, reglementările conforme cu Directiva a VII-a a Uniunii Europene,

asimilează în mare parte prevederile acesteia aplicabile grupurilor de societăţi care-şi desfăşoară
afacerile pe teritoriul României.
În România normalizarea şi reglementarea contabilă este realizată de Ministerul Finanţelor
Publice prin Direcţia Generală pentru reglementări Contabile asistată de Colegiul Consultativ al
Contabilităţii.
Ca urmare, Ministerul Finanţelor Publice are ca obiectiv elaborarea unei Reglemenăari contabile
conforme cu directivele europene, care va înlocui, începând cu data de 1 ianuarie 2006, actualele
reglementări contabile, respectiv Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele
europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002 şi Reglementările
contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu
modificările şi completările ulterioare – aplicabile agenţilor economici în funcţie de îndeplinirea
unor criterii de mărime referitoare la cifra de afaceri, totalul activelor şi numărul mediu de salariaţi.
Rezultatul contabil a fost considerat mult timp cel mai semnificativ indicator de măsurare si
evaluare a performanţelor întreprinderii, reflectate prin contul de profit si pierdere.
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară
respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui
venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la
obţinerea venitului respectiv.
Acesta reflectă fluxurile de valoare care contribuie la creşterea sau diminuarea bogăţiei unei
întreprinderi într-o anumită perioadă de timp.
Pentru realizarea întocmirii situaţiilor financiare sunt necesare o serie de etape care se parcurg
într-o succesiune logică după cum urmează:
- verificarea înregistrării în conturi a operaţiilor economico-financiare;
- efectuarea şi verificarea operaţiilor economice specifice sfârşitului perioadei de gestiune;
- stabilirea balanţei de verificare înainte de inventariere; inventarierea generală a
patrimoniului;
- regularizarea şi înregistrarea diferenţelor constatate la inventariere;
- stabilirea balanţei de verificare după inventariere;
- determinarea rezultatului exerciţiului şi repartizarea profitului.
Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi vor fi însoţite de Raportul administratorilor.

36
 BIBLIOGRAFIE

1. Bărbăcioru Victoria, Contabilitatea financiară, Editura Sitech, Craiova,

Bălună Radu, Domnişoru - 2006
Sorina, Manea Simona
2. Bărbăcioru Victoria, Iacob - Contabilitatea întreprinderii, Editura Reprografia
Constanţa Universităţii din Craiova, 2006
3. Dumitru Corina, Ristea - Contabilitatea societăţiilor comerciale, Editura
Mihai, Irimescu Alina Universitară, Bucureşti, 2009
4. Feleagă N. şi colectiv - Standarde Internaţionale de Contabilitate, Editura
Economică, Bucureşti, 2008
5. Hennie van Grening - Standarde Internaţionale de Raportare Financiară,
Ghid practic, Editura Irecson, Bucureşti, 2005
6. Lungu Camelia Iuliana Teorie şi practice contabile privind întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2007
7. Matiş Dumitru, Pop Contabilitatea financiară, Ediţia a III-a, Cluj-
Atanasiu Napoca, 2010
8. Staicu Constantin - Contabilitatea financiară, Editura Universiada,
Craiova, 2009
9. *** - Codul Fiscal ,Procedură fiscală-Normele de
aplicare, 2011
10. *** Ordinul MFP nr. 3055/2011 republicat în Monitorul
- oficial al României

37