Constantin Andra-Ioana

Grupa 111 Seria 2 ID

Decretul Presedintelui de instituire a starii de urgenta

Tema de control Drept Administrativ

In data de 16 martie 2020, prin emiterea primului decret de la adoptarea Constitutiei din 1991,
Presedintele Romaniei a decis instituirea starii de urgenta pe intreg teritoriul tarii, in baza
pandemiei cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit art.80, alin. (1), care se regaseste in Capitolul II al Constitutiei Romaniei, dar si conform
art.93 din Constitutie, Presedintele, ca reprezentant al statului roman si garant al independentei
nationale, precum si al unitatii si integritatii teritoriale a tarii “instituie, potrivit legii, starea de
asediu sau starea de urgenta in intreaga tara [...] si solicita Parlamentului incuviintarea masurii
adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia.” Astfel, potrivit art.10 din O.U.G. nr. 1/1999,
etapele instituirii starii de urgenta pe teritoriul Romaniei sunt emiterea decretului de catre
Presedinte, contrasemnarea acestuia de catre primul-ministru si publicarea imediata a acestuia in
Monitorul Oficial al Romaniei. Totodata, Presedintele are datoria de a solicita in termen de cel
mult 5 zile de la instituirea starii de urgenta, incuviintarea Parlamentului in legatura cu masura
adoptata.

Prin urmare, se remarca faptul ca o parte din atributiile Presedintelui sunt specifice unui sef de
stat, atat pe plan intern, cat si pe plan extern, iar ca din punct de vedere al frecventei, pe langa
atributiile ordinare, care reprezinta majoritatea, exista si atributii ale acestuia in materie de
situatii exceptionale sau in domeniul apararii, ce sunt mult mai rar intalnite. In plus, in cazul
nostru, din punct de vedere al procedurii, acesta exercita atributii conditionate de termene si
propuneri, iar din punct de vedere al formelor tehnico-juridice, exista operatiunea de emitere a
decretelor.

In legatura cu aceste potentiale cazuri exceptionale, a fost adoptata O.U.G nr. 1/1999, referitoare
la regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr.453/2004.

Starea de urgenta reprezinta ansamblul de masuri exceptionale de natura politica, economica si

de ordine publica aplicabile pe intreg teritoriul tarii sau in unele unitati administrativ-teritoriale
care se instituie in situatii precum:
 a) Existenta unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea nationalaori
functionarea democratiei constitutionale
b) Iminenta producerii ori producerea unor calamitati care fac necesara prevenirea, limitarea
sau inlaturarea, dupa caz, a urmarilor unor dezastre, asa cum este in cazul nostru in
prezent.

In conformitate cu art. 14 din O.U.G. nr. 1/1999, „Decretul de instituire a stării de asediu sau a
stării de urgență trebuie să prevadă următoarele: a). motivele care au impus instituirea stării; b).
zona în care se instituie; c). perioada pentru care se instituie; d) măsurile de primă urgență ce
urmează a fi luate; e) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în
limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență; f). autoritățile
militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;
g). alte prevederi, dacă se consideră necesare.” Astfel, deoarece dispozitiile regasite la litera d) si
e) sunt integrate in Decretul din data de 16 martie 2020, este just a afirma ca acestea au un
continut normativ.

In cazul in care pe teritoriul tarii este institutita starea de urgenta, in conformitate cu art.11 din
O.U.G. nr. 1/1999, atat decretul, cat si masurile urgente de aplicare, care intra imediat in vigoare
sunt aduse la cunostinta poporului “prin mijloacele de comunicare in masa”. In urma acestor
actiuni, urmeaza ca cele mentionate anterior sa fie difuzate “pe posturile de radio si de
televiziune, in cel mult doua ore de la semnare” si sa fie retransmise “ in mod repetat in primele
24 de ore de la instituirea starii de urgenta”.

Din aceste motive, prin instituirea starii de urgenta pe tot teritoriul Romaniei, dar si in
conformitate cu dispozitiile art.53 din Constitutie si potrivit dispozitiilor art.4 din O.U.G.
nr.1/1999, a fost posibila restrangerea exercitiului unor drepturi si al unor libertati. Astfel,
“proportional cu gravitatea situatiei ce a determinat instituirea” acestor masuri, dar si in scopul
de a preveni raspandirea virusului COVID-19, a fost restrans exercitiul urmatoarelor drepturi si
libertati fundamentale inscrise in Constitutia Romaniei : a) libera circulatie ; b) dreptul la viata
intima, familiala si privata ; c) inviolabilitatea domiciliului ; d) dreptul la invatatura ; e) libertatea
intrunirilor ; f) dreptul la greva ; g) dreptul la proprietate privata ; h) libertatea economica.

Asa cum este prevazut in art.5 din O.U.G. nr. 1/1999, “ Starea de asediu se poate institui pe o
perioada de cel mult 60 de zile, iar starea de urgenta, pe o perioada de cel mult 30 de zile.” Insa,
conform art.15 din O.U.G. nr. 1/1999, ”In functie de evolutia situatiilor de pericol, Presedintele
Romaniei, cu incuviintarea Parlamentului, poate prelungi durata starii instituite si poate extinde
sau restrange aria de aplicare a acesteia.”In plus, potrivit art.16 din O.U.G. nr. 1/1999, starea de
urgenta inceteaza “ la data stabilita in decretul de instituire sau in decretul de prelungire.”

In continuare, conform regulii regimului juridic care se aplica decretelor Presedintelui, dar si
potrivit art.10 din O.U.G. nr. 1/1999, hotararile care prevad instituirea starii de asediu sau a starii
de urgenta sunt supuse in mod expres contrasemnarii de catre prim-ministru, deoarece starea de
urgenta “se instituie de Presedintele Romaniei prin decret, contrasemnat de primul-ministru si
publicat de indata in Monitorul Oficial al Romaniei.”

Acest lucru este prevazut si in art.100 din Constitutia Romaniei,care prevede urmatoarele
dispozitii: “(1). În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se
publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. (2).
Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91
alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94
literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.”

Operatiunea primului-ministru de a contrasemna decretul Presedintelui contribuie, pe de o parte,

la “angajarea raspunderii sefului Guvernului pentru continutul actului”, intrucat justifica raportul
decretului cu prevederile legale, dar si cu “vointa” organului reprezentat de catre prim-ministrul
in cauza.

In plus, in calitate de sef al executivului, alaturi de prim-ministru, Presedintele exercita diferite

atributii in raport cu Guvernul, mai exact, in raport cu conducatorul acestuia, asadar, cu prim-
ministrul. Astfel, potrivit dispozitiilor prevazute in Constitutie, Presedintele are datoria de a se
consulta cu Guvernul in materie de probleme urgente si de importanta deosebita, precum este
pandemia cu noul virus.

De asemenea, atributiile care se regasesc in domeniul apararii si in cazurile exceptionale sunt

conditionate de acordul prealabil al Parlamentului, deoarece, potrivit art. 74 alin. (1) din
Constitutie, Presedintele nu are drept de initiativa legislativa, intrucat aceasta apartine exclusiv
parlamentarilor, Guvernului si unui numar de cetateni. De asemenea, aceste atributii regasite in
domeniul apararii, politicii externe si al starilor exceptionale pot fi conditionate de catre Guvern
si Parlament sau se pot afla in totalitate sub controlul Parlamentului, prin procedura enuntata
anterior.

In plus, conform art. 61 alin. (1) din Constitutia Romaniei, chiar daca Parlamentul si Presedintele
au calitatea de organe reprezentative ale poporului roman la nivel national, doar Parlamentul este
considerat in mod expres ca fiind organul reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate
legiuitoare a tarii.

Din aceste motive, in raporturile sale cu Parlamentul, dar si cum este prevazut in art.88 din
Constitutie, “Presedintele Romaniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme politice ale natiunii “. Obiectul acestor mesaje este lasat la libera apreciere a sefului de
stat, care poate decide asupra continutului lor, datorita puterii discretionale de care dispune in
alegerea sa. O libertate similara se remarca in forma de adresare a mesajului, intrucat niciun text
de lege nu contine o anumita precizare sau procedura ce ar trebui urmata, motiv pentru care
aceste mesaje pot fi transmise fie printr-o prezentare directa a Presedintelui, fie prin citirea
acestora de catre un consilier prezidential, fie prin trimiterea mesajului sub forma unei scrisori
publice.
Cu toate acestea, procedura este una cunoscuta, astfel ca, potrivit art.65 alin. (2) lit.a) din
Constitutie, cele doua Camere au obligatia de a se reuni in sedinta comuna si de a “primi mesajul
Presedintelui Romaniei”, iar conform dispozitiilor art. 66 alin. (2) din Constitutie, intrunirea
celor doua Camere in sesiune extraordinara poate fi ceruta de Presedintele Romaniei, alaturi de
biroul permanent al fiecarei Camere sau alaturi de cel putin o treime din numarul deputatilor si
senatorilor. Insa, pentru a pastra principiul independentei Camerelor in raport cu executivul,
convocarea prorpiu-zisa nu poate fi realizata decat de catre presedintii Camerei Deputatilor,
respectiv Senatului.

O alta atributie a Presedintelui in raport cu Parlamentul este operatiunea de promulgare a legii,

care reprezinta recunoasterea fata de seful statului a dreptului de a investi legile adoptate de
Parlament. Insa, cu toate acestea, in cazul unor circumstante exceptionale, precum in situatia
actuala, exista posibilitatea executivului de a lua anumite masuri exceptionale, care urmeaza a fi
supuse unor forme de control parlamentar. In cazul nostru, acest control parlamentar este
reprezentat de adoptarea ulterioara a Parlamentului, in cel mult 5 zile, a hotararii adoptate de
Presedinte, care se regaseste in Decretul nr. 195/2020 de instituire a starii de urgenta. In cazul in
care Parlamentul nu ar fi incuviintat instituirea starii de urgenta, potrivit art.13 din O.U.G. nr.
1/1999, Presedintele ar fi avut obligatia de a revoca decretul, iar in consecinta, masurile dispuse
si-ar fi incetat aplicabilitatea.

Asadar, sunt de mentionat doua aspecte importante cu privire la adoptarea Decretului din data de
16 martie. In primul rand, acesta nu reprezinta un exercitiu al puterii discretionale a
Presedintelui, deoarece decizia a fost luata de seful statului in urma unei dezbateri purtata in
Consiliul Suprem al Apararii Nationale, al carui presedinte este chiar Presedintele Romaniei.
Totodata, in conformitate cu art.18 din O.U.G. nr. 1/1999, in temeiul art.3 lit. a), “coordonarea
aplicarii masurilor dispuse prin decret revine, in principal, Ministerului de Interne.” In al doilea
rand, conform art.65 alin (2) lit.c) din Constitutie, care prevede ca mobilizarea totala sau partiala
este declarata doar de catre Camerele reunite in sedinta comuna, dar si potrivit art.93, este de
mentionat si faptul ca Parlamentul aproba hotararea Presedintelui in cazuri exceptionale, in
maxim 5 zile de la adoptarea sa initiala. In plus, in cazul in care Parlamentul nu s-ar fi aflat in
sesiune, acesta ar fi fost convocat de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu
sau a starii de urgenta, cu mentiunea ca acesta va functiona pe toata durata acestora.

Finalmente, din punct de vedere al naturii juridice, decretele emise de Presedinte sunt calificate
ca acte administrative, producatoare de efecte juridice, insa decretele de instituire a starii de
asediu sau de urgenta, emise in conformitate cu art.92 si art.93 din Constitutie, pot fi considerate
fie acte administrative normative, fie acte administrative individuale.