http://www.tribunainvatamantului.

ro/top-20-al-celor-mai-performante-sisteme-educationale-din-
lume/

ntr-un Top 20 al celor mai performante sisteme de educație din lume,

Finlanda este performerul absolut, Germania ocupă poziția 15, SUA ocupă
poziția 17, urmată fiind – atenție! – de Ungaria pe poziția 18, iar Franța nu
există deloc. Cea care a realizat acest top este Compania britanică Pearson.
Aceasta a analizat date privind sistemele educaționale din 39 de țări și o
regiune din America (de Nord și de Sud), Europa, Asia și Australia.

Topul a fost realizat în funcție de ratele absolvirii (între 2006 și 2010), rata
înscrierii la facultate, dar și de rezultatele obținute de elevi la o serie de teste
universale susținute o dată la trei sau patru ani, în domenii precum matematică,
științe și competențe lingvistice.

Primul loc în clasamentul general l-a obținut Finlanda, țară care are unii dintre
cei mai bine pregătiți profesori din lume. Potrivit unei analize realizate de BBC,
finlandezii prețuiesc foarte mult meseria de profesor, au programe educaționale
competitive și inclusiv profesorii de școală primară au cel puțin studii de
masterat. Un alt aspect care deosebește Finlanda de alte țări este faptul că
municipalitățile și chiar școlile au posibilitatea de a modifica programa școlară
națională. „Avem încredere în profesorii noștri pentru că au fost foarte atent
selectați. Li se oferă multă libertate și responsabilitate în a adapta materia la
nevoile fiecărui copil”, precizează Prof. Kristina Kumpulainen, de la
Universitatea din Helsinki.

Următoarele patru locuri în topul internațional sunt ocupate de sisteme

educaționale din Asia: Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia și Singapore (în
această ordine). Coreea de Sud pune foarte mare accent pe examene, iar
programa școlară este structurată ca să răspundă strict cerințelor examenelor
naționale. Mai mult, examenele sunt considerate evenimente foarte importante
în societate. De exemplu, în cazul testelor de admitere la facultate cu foarte
mulți candidați, traficul în zona universității este oprit, iar avioanele sunt deviate
pentru a reduce la minimum zgomotul care i-ar putea deranja pe studenți.

Regatul Unit al Marii Britanii ocupă locul al șaselea în topul sistemelor

educaționale, fiind urmat de Olanda, Noua Zeelandă și Elveția. Top 10 se
încheie cu Canada și Top 20 cu Rusia. În top 20 apare și Ungaria, care ocupă
locul 18, imediat după Statele Unite ale Americii (locul 17). România s-a
numărat și ea printre țările analizate, fiind plasată pe locul 32, în penultima
grupă de țări, cu un sistem educațional sub medie, alături de Chile (locul 33). 
Ultimele locuri au revenit Indoneziei, Braziliei și Mexicului.
Potrivit lui Michael Barber, consultant educațional al companiei care a realizat
topul, sistemele educaționale de succes au în comun faptul că acordă un statut
important profesorului și că au „cultura” educației. Realizatorii studiului
concluzionează că finanțarea educației este importantă, însă nu la fel de
importantă precum atitudinea societății față de educație. (M.G.)

 ====================================================

https://spreadingeducation.wordpress.com/

Sistemul educational din Findanda!!!!!!!!!!!!!

În 2010, Alexandra Anton, fondatoarea unui mic centru de limbi străine,

participa la București la un forum dedicat educației. Acolo l-a auzit pentru prima
dată vorbind pe Jukka Kangaslahti, consilier prezidențial pe probleme de
educație în Finlanda, vorbind despre un sistem de învățământ care părea prea
bun să fie adevărat.

La finalul forumului, i-a scris acestuia un email în care curiozitatea se amesteca

cu neîncrederea absolventului de școală românească.

„Mi-a răspuns și mi-a scris că, dacă chiar îmi doresc acest lucru, va vorbi cu
soția sa să mă găzduiască în casa lor timp de o săptămână, timp în care să vizitez
școlile finlandeze”, povestește Alexandra Anton, care avea la acea vreme 25 de
ani.

A aterizat în Finlanda, iar la aeroport o aștepta chiar consilierul prezidențial. „În

acea vreme, politicianul român cel mai vizibil din Parlamentul European era
Gigi Becali, care avea palat în centrul Bucureștiului și statui aurite”, își
amintește tânăra. Când a ajuns la reședința înconjurată de pădure din orașul
finlandez Turku, cea care i-a deschis ușa a fost doamna Kangaslahti. „M-am
uitat în jur. Menajeră, ioc. Statui de aur, ioc. Erau doar ei doi. Jukka m-a întrebat
dacă îmi este foame. I-am spus că nu, că voi mânca atunci când mănâncă și
familia. Mi-a zis. Sigur îți este foame. O să mă duc în grădină să culeg niște
sfeclă. Și s-a dus în grădină și a cules sfeclă”, spune Alexandra Anton(foto).
Aveau cei doi un standard ridicat de viață? Cu siguranță. Însă în Finlanda
însemnele bunăstării sunt altele: Să fii sănătos. Să trăiești până la adânci
bătrâneți. Să ai grijă de familia ta și să faci tot ceea ce îți stă în puteri să faci.

Îți amintește de o vizită făcută atunci la o școală. „Părea o școală pentru bogați și
am întrebat-o pe profesoară dacă este o școală pentru bogați. Mi-a spus că nu,
deși părinții unor dintre elevi aveau bani. Mi l-a arătat pe un băiețel a cărei
familie avea afaceri în domeniul mobilei, erau milionari. Și mi l-a arătat pe un
altul: familia lui trăia din ajutorul social”. În 2011, Alexandra Anton s-a înscris
la Universitatea din Turku, la un master dedicat învățării, mediilor de învățare și
sistemelor educaționale, pe care l-a absolvit în 2014. Reîntoarsă în țară, și-a
deschis la Ploiești un centru de educație de inspirație finlandeză, în care aplică
principiile învățate la Turku.

Într-un interviu pentru Republica.ro, Alexandra Anton vorbește despre educația

din Finlanda și despre valorile care ar putea fi însușite în România, în ciuda
inerției uriașe a sistemului.

Dacă ar fi să rezumați sistemul finlandez de educație la un singur principiu

care ar fi acela?

E destul de greu să aleg un singur principiu, căci doar un cumul de factori face
ca acest sistem de educație să se remarce ca fiind atât de revoluționar. Dar dacă
ar fi să aleg trei cele mai importante principii aș alege centrarea pe copil,
echitatea și calitatea.

Sistemul educațional finlandez are în centrul său copilul. Orice decizie s-ar lua,
la orice nivel, finlandezii au realizat după decenii de reformă că totul se va
răsfrânge asupra copilului, elevului, studentului. Când un profesor finlandez
are de completat un document, se întreabă automat: „Mă face această
hârtie un profesor mai bun?” Dacă răspunsul este „da”, atunci o va
completa, altfel nu. Pentru orice decizie luată în minister se analizează
impactul ei asupra copilului. Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu faptul că ţin
cont de copii, deşi ei stau la baza oricărui sistem educaţional.

Echitatea înseamnă şanse egale pentru toţi de a reuşi din punct de vedere
academic, indiferent de categoria socială din care provin. În toate şcolile din
Finlanda poţi găsi copii de milionari şi copii din familii defavorizate învăţând
cot la cot. Nu există „şcoli sau clase de elite”, nu există „clase de excelenţă”
fiindcă toţi copiii sunt consideraţi a avea abilităţi înalte şi un potenţial ce rămâne
de descoperit, acesta fiind rolul principal al şcolii.

Calitatea se referă la tot ceea ce primeşte copilul în şcoală, de la condiţiile de

învăţare (lumină naturală, clase curate, materiale didactice), până la actul
educaţional (curriculum, predare, învăţare, evaluare). Nimic nu este neglijat,
nimic nu se face la întâmplare şi îmbunătăţirea acestui sistem educaţional este
vizibilă de la un an la altul. În Finlanda educaţia chiar este prioritate naţională.

Care sunt cele mai importante valori pe care le învață copiii în acest sistem?

Micul finlandez îşi învaţă devreme drepturile, iar asta presupune să ştie şi care
sunt drepturile altora şi limitările lui. Sistemul educaţional este primul context,
unul social, în care copilul învaţă cum să relaţioneze, cu respect şi încredere în
ceilalţi. Profesorii stabilesc regulile împreună cu elevii şi le respectă deopotrivă,
ţinându-se cont de nevoile tuturor, nu doar de ale copilului, părintelui sau
profesorului. Toţi aceştia sunt importanţi pentru ca lucrurile să funcţioneze!

Cum sunt structurate lecțiile? Cum sunt predate materiile?

Au existat zvonuri conform cărora finlandezii renunţă la materii. Nici gând, vor
continua să predea materiile luate separat şi în plus, aici apare elementul de
noutate, vor învăţa şi teme mai ample de interes. Când tratezi o temă precum
încălzirea globală, este necesară o abordare transdisciplinară, care se referă la
aspecte economice, geografice, ştiinţifice, altfel perspectiva este una limitativă.

Lecţiile în Finlanda au o puternică amprentă practică. Primul lucru pe care îl

observi în clasele finlandeze este cât de puţin este folosită tabla. Nu se scrie
după dictare (spre deosebire de stilul nostru, chiar şi cel universitar de
predare), nu se scot copiii la tablă pentru a fi ascultaţi şi nu se dau aceleaşi
teme tuturor copiilor dintr-o clasă. Lecţiile sunt prilej de învăţare
profundă, căci după ore copiii nu petrec timp studiind, ci mergând la cluburi de
după-amiază unde fac sport, învaţă să cânte la un instrument sau fac teatru. În
timpul orelor, profesorul îi ghidează şi îi ajută individual să înveţe, petrecând
puţin timp în faţa clasei şi aflându-se mai mult printre copii, încurajându-i să
colaboreze. O clasă finlandeză e ca un roi de albine, unde fiecare ştie ce are de
făcut, dar toţi au un scop comun.

Cum poți să îi faci pe copii să învețe cu plăcere?

Sunt convinsă că fiecare profesor care face asta are metodele lui. Când copilul se
simte apreciat şi ascultat, când ştie că şi părerea lui contează şi că orice
nelămurire ar avea se poate baza pe profesori şi pe părinţi, mediul lui este unul
sigur şi învăţarea devine o plăcere. Desigur, progresul implică de efort, însă dacă
efortul este apreciat, încurajat şi înţeles de către profesor, atunci copilul va vedea
greşeala ca pe un prilej de învăţare, nu ca pe destinaţia finală.

Sistemul finlandez se axează pe lecții transdisciplinare, în care copiii își

însușesc cunoștințe din mai multe domenii făcând o activitate practică în
echipă. Ne puteți da un exemplu în acest sens?

Încep cu o activitate pe care am văzut-o în Finlanda: la clasa a VI-a (ultimul an

de şcoală primară) copiii învăţau la geometrie despre perimetre şi volume. O
problemă din manual le solicita să calculeze de cât lemn au nevoie pentru a
construi casa unei păsări dintr-o anumită specie. Desigur, asta implica să aibă
cunoştinţe legate de dimensiunea unei asemenea păsări, câte ouă depune, etc. În
atelierul şcolii, copiii (fete şi băieţi) aveau ca sarcină de lucru să realizeze casa
respectivă, pe care ulterior o luau acasă şi ţineau un jurnal al acesteia pe care îl
citeau periodic în clasă. Aşadar matematică, biologie, abilităţi practice,
comunicare în limba maternă, toate acestea erau aplicate într-un singur proiect.
Nici nu e de mirare că elevii erau nerăbdători să vină la şcoală pentru a lucra la
acest proiect.

Noi la Yuppy Koti, centrul educaţional finlandez de la Ploieşti, aplicăm

principiile transdisciplinarităţii de la cele mai mici vârste. Când gătim, lucru
care se petrece săptămânal, folosim noţiuni de limbă engleză, matematică
(ingredientele trebuie numărate, cântărite şi măsurate), ştiinţe (aluatul creşte,
zahărul se dizolvă etc.) şi comportament social (învăţăm să punem masa, să
servim, să mâncăm etc.). Luăm aceste cunoştinţe şi le folosim şi la atelierele de
ştiinţe (observăm ce se întâmplă cu o bucată de pâine sau cu sucul de mere după
câteva zile), de învăţare în aer liber (verificăm dacă melcii sau furnicile beau şi
ele suc de mere).

Când învăţarea este privită transdisciplinar ea capătă o perspectivă nouă,

holistică, mult îmbogăţită şi chiar mai realistă decât atunci când izolăm
noţiunile. Acesta este farmecul transdisciplinarităţii!

Care este raportarea finlandezilor față de evaluări, examene, note?

Finlandezii au multă consideraţie pentru evaluarea formativă, cea care se face zi

de zi, prin feedback, propria evaluare şi evaluarea dintre colegi. Drept e, la ei se
pune o notă pe semestru, echivalentul mediei de la noi. Fascinant e că notele nu
sunt niciodată folosite pentru a înlesni managementul clasei, ci informat şi
constructiv. Înainte de a se trece această notă în catalog se discută cu copilul şi
cu părinţii, pentru ca semnificaţia notei să fie bine înţeleasă. Fiecare profesor are
libertatea de a alege câte testări să dea şi ce fel de proiecte să desfăşoare cu
copiii, astfel încât fiecare copil să-şi atingă obiectivele de învăţare fixate şi
discutate la începutul semestrului în cazul fiecărei materii. La sfârşit, fiecare
copil poate spune singur dacă şi-a atins obiectivele şi ce are de urmărit în
continuare.

Ați vizitat școli finlandeze. Ce v-a uimit acolo?

Deja am amintit câteva aspecte surprinzătoare pentru ochiul unui fost elev şi
actual profesor crescut şi educat mai ales în şcolile româneşti. Mi-a plăcut foarte
mult că în şcolile finlandeze există un grad sporit de relaxare şi de seriozitate în
acelaşi timp. Profesorii, părinţii şi copiii ştiu de ce se află la şcoală, ştiu că este
alegerea lor să fie acolo şi fac echipă bună împreună. Simţi imediat ca fiecare
individ conteză. Sunt toţi pentru unul şi unul pentru toţi.
Există ceva ce am putea prelua, în mod realist, din modelul finlandez,
având în vedere felul în care arată sistemul educațional din România și
faptul că are o mare inerție?

Putem lua multe nu doar de la finlandezi, ci şi de la alte sisteme educaţionale.

Ce am învăţat în Finlanda este că deschiderea faţă de învăţare continuă a
adulţilor (mai ales a profesorilor) poate face minuni. Profesorii finlandezi au un
mare apetit pentru învăţare şi împrospătare, iar asta cred că vine din interior, din
convingerea că fiecare dintre noi poate fi mâine un pic mai bun decât a fost ieri,
iar astăzi poate face diferenţa. Orice sistem este suma oamenilor care îl compun
şi sistemul nostru nu face excepţie de la regulă.

Ce anume ar putea prelua părinții români din viziunea finlandeză asupra

educației, astfel încât să își ajute copiii să își dezvolte abilități pe termen
lung și să aibă o atitudine sănătoasă față de învățare?

Părinţiilor cu care eu lucrez le spun de câte ori am ocazia cât de importanţi sunt
pentru copiii lor. În plus, niciun profesor nu este în viaţa unui copil un timp atât
de îndelungat precum părintele său. E valabil oriunde în lume. De aceea este
important ca părinţii să-şi asume deciziile luate şi să aibă curajul de a o lua de la
capăt atunci când soluţia găsită nu a avut rezultatele dorite. E uman să greşim şi
e inteligent să învăţăm din greşelile noastre şi ale altora.

Părinţii români care au încredere în copilul lor, care sunt interesaţi de

educaţia lui şi colaborează cu profesorii au şanse sporite de a lua decizii
inspirate. Oţetul nu se obţine într-o singură zi, iar învăţarea, care este tot
un proces natural, cere timp şi răbdare. Eu n-am întâlnit copii care
abordaţi corespunzător, uman, cu blândeţe şi cu fermitate, să nu-şi
dorească să înveţe. Când însă depăşim limita fizică şi psihică în mod
repetat, copiii nu vor întârzia să ne transmită semnale. Eu cred foarte mult în
încredere, a părintelui în copil, a copilului în profesor, a profesorului în părinte
şi invers. Finlandezii spun că e nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil.

Ați cunoscut profesori din sistemul românesc de stat care s-au reinventat și

au reușit să ajungă la sufletul și mintea elevilor lor? Cum s-a petrecut acest
lucru?

Profesori care s-au reinventat uluitor, nu. Am cunoscut însă oameni care aveau
în stare latentă toate aceste nevoi şi care, simţindu-se încurajaţi şi înţeleşi pur şi
simplu au înflorit, au devenit mai încrezători în sine şi au ajuns să-i inspire şi pe
alţii. Când un profesor predă, el transmite înainte de toate entuziasm sau lipsa de
entuziasm, care nu se poate măsura, dar se simte imediat. Am ajuns la concluzia
că şi în România avem profesori curajoşi care pot comunica mai întâi cu sufletul
copilului şi apoi cu mintea sa. Mi-aş dori să cunosc din ce în ce mai mulţi în anii
care vin.

Share this:




23 Iunie 2016 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

4 lucruri pe care nu le știi despre educația finlandeză

Articol publicat pe site-ul Totul despe Mame în 27 mai 2016
Link direct http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/educatie/4-lucruri-pe-
care-nu-le-stii-despre-educatia-finlandeza

Educaţia finlandeză și câteva lucruri pe care nu le știm

despre aceasta
Sistemul educațional din Finlanda se afkă în primele cinci ţări din lume la
capitolul sisteme performante şi pe primul loc în Europa la acest capitol. Am
aflat de la Alexandra Anton, fondatoarea Yuppy Koti şi co-fondatoarea
Asociaţiei Iubesc Ploieştii, care a studiat Ştiinţele Educaţiei la Universitatea
Turku, în sud-vestul Finlandei, câteva lucruri mai puțin știute despre educația
finlandeză:

1. Educația speciala este diferită de ceea ce se întâmplă în România

În Finlanda, învăţământul special este definit altfel decât la noi. Ei înţeleg prin

nevoi speciale mai ales dificultăţi de învăţare (la scris, citit, matematică sau
limbi străine), în timp ce la noi se consideră că doar copiii cu vizibile tulburări
senzoriale, de limbaj, de intelect sau comportament se încadrează în această
categorie.

În plus, în Finlanda sunt depistate devreme aceste tulburări şi se lucrează foarte

mult pe prevenţie. De aceea, în Finlanda nu se consideră că eşti cu nimic special
dacă ai nevoie de educaţie specială, iar aproape o treime din elevii finlandezi
beneficiază la un moment dat de sprijin suplimentar. Este des întâlnit ca în clase
să se afle atât un profesor obişnuit, cât şi un profesor pentru educație speicală
care să ofere ajutor în lucrul cu copiii, el putând inclusiv să lucreze cu un singur
elev sau cu grupuri mai mici de elevi care au nevoie de timp şi de explicaţii
suplimentare pentru a înţelege un concept.

Educația specială seamănă cu meditaţiile de la noi, însă este un serviciu gratuit

oferit de statul finlandez, care se asigură astfel că elevii nu acumulează frustrări,
goluri în cunoştinţe şi nu abandonează studiile. Într-un fel, este o investiţie care
pe termen lung aduce beneficii şi individului, şi societăţii. Felul în care este
abordată educaţia specială în Finlanda este cu siguranţă unul dintre factorii care
influenţează rezultatele obţinute la testele internaţionale.

În România pierdem anual mii de tineri din cauza testelor standardizate, a

competiţiei care nu vine cu măsuri recuperatorii şi a sistemului de plată în
funcţie de merite, respectiv rezultate la concursuri şi olimpiade. De fapt, în
fiecare clasă din România există copii cu nevoi speciale (în accepţiune
finlandeză) şi nici măcar n-ar trebui să ne sperie asta. Dacă ne gândim la propria
experienţă ca elevi, ne dăm seama că fiecăruia dintre noi i-ar fi prins bine la un
moment dat să aibă un astfel de profesor specializat în deficienţe de învăţare.

2. În Finlanda, mediul de învățare și cadrele didactice sunt mai puțin formale

Nu e niciun secret faptul că învăţarea de profunzime are eficienţă în medii

prietenoase. Faţă de România, unde suntem mai degrabă formali, în Finlanda
profesorii şi în general oamenii cu funcţii sunt mult mai informali şi mai uşor de
abordat. Iar a studia educaţie în Finlanda e ca şi cum ai urca pe Everestul
educaţiei: aerul e rarefiat, esenţa vieţii e mult mai clară şi experienţa te
transformă fundamental.

3. Educația finlandeză nu are secrete

Secretul învăţământului finlandez este că nu are niciun secret. De fiecare dată

când există întrebări se şi răspunde la ele şi asta nu poate să însemne decât o
foarte mare deschidere.

4. În Finlanda, orice sursă de informaţie este exploatată

Deşi suntem culturi diferite, nevoile noastre ca oameni, ca profesori/părinţi şi ca

elevi rămân aceleaşi. Este interesant cum românii folosesc scuza culturii lor
balcanice pentru a nu investi efortul necesar şi a nu-şi îmbunătăţi sistemul
educaţional. În timp ce românii caută scuze, Finlanda nu vede o problemă în a
învăţa de la Germania, Suedia, Ungaria sau Statele Unite.

Mai multe despre educație, și în mod special despre educaţie finlandeză, poți
afla și tu în perioada 13 – 14 mai, la Hotel Central din Ploieşti, când are loc
prima ediţie a Festivalului Internaţional de Educaţie, la iniţiativa Asociaţiei
Iubesc Ploieştii şi a Centrului Educaţional de Inspiraţie Finlandeză – Yuppy
Koti Centre. Având ca teme principale colaborarea globală, rolul profesorului si
predarea personalizată și desfășurându-se sub forma unor sesiuni în plen,
ateliere interactive, dezbateri cu editorii de cărți şi furnizorii de materiale
didactice şi a unei galerii de idei creative în educație, evenimentul îi așteaptă pe
toți profesorii și viitorii profesori, pe cercetători, tineri, factori de decizie,
reprezentanți ai unor business-uri educaționale și părinți. Înscrierile se fac
exclusiv online, iar pagina dedicată FIEDu 2016
estehttp://www.yuppykoti.ro/fiedu-2016/

Share this:




23 Iunie 2016 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Copiii sau deținuții? Cine petrece mai mult timp afară?

Timpul petrecut în aer liber nu este pierdere de vreme!

Am întâlnit mulți părinți care ar fi preferat ca în loc de aer curat, copilul lor să
primească teme suplimentare sau ore de pian. GREȘIT!

Un studiu recent pe care l-am citit în Huffingtonpost avea ca subiect comparația

dintre copii și prizonieri. Deloc de neglijat, studiul arată că în toate cele 10 țări
care au luat parte la studiu, aproape 1/3 din copiii se joacă zilnic afară 30 de
minute sau mai puțin, în vreme ce deținuții au dreptul legal la 2h/zi în aer liber.

Uluitoare mi s-au părut declarațiile deținuților dintr-o închisoare de maximă

siguranță din SUA, când au aflat că sunt mai privilegiați decât copiii cu vârsta
între 5-12 ani:
„E deprimant, chiar e.”
„Am timp să simt căldura soarelui pe față. Asta înseamnă totul pentru mine.”
„Dacă aș sta doar o oră pe zi afară mi-ar crește gradul de furie. Ar fi o tortură.”
„Aceasta este cea mai importantă parte din zi. Afară îmi las toate frustrările și
problemele.”

România s-ar putea număra cu ușurință printre cele 10 țări cu copii torturați. În
majoritatea grădinițelor și școlilor din România copiii nu ies deloc afară, timp de
4, 5, chiar 10 ore zilnic. Ca o urmare absolut firească, copiii sunt mai mereu
bolnavi și nervoși, iar numărul celor diagnosticați cu ADHD se înmulțește
alarmant.
Mă întreb: noi chiar ne-am propus să creștem niște copii frustați și bolnăvicioși?

Studiul a fost ca o revelație pentru cei de la OMO/Persil, care au creat filmulețul

Free the Kids (Eliberați copiii), cu intenția de a porni conversația despre
importanța jocului în aer liber pentru dezvoltarea holistică a copiilor. În
inițiativa „Murdăria este bună” s-au alăturat specialiști precum Sir Ken
Robinson și Dr Stuart Brown, fondatorul National Institute of Play.

 
 

Share this:




26 Martie 2016 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Educaţie finlandeză pentru copiii din Ploieşti. Cum arată o

zi din viaţa unui copil care studiază după cel mai avansat
sistem educaţional din lume

Articol publicat pe site-ul Adevărul în 20 martie 2016

Link direct http://adevarul.ro/locale/ploiesti/educatie-finlandeza-copiii-ploiesti-
arata-zi-viata-unui-copil-studiaza-mai-avansat-sistem-educational-lume-
1_56eebf265ab6550cb80adf98/index.html
Autor: Dana Mihai

În Ploieşti funcţionează de aproximativ doi ani un centru educaţional de

inspiraţie finlandeză, unde unul dintre puţinii experţi români care au studiat în
România şi Finlanda aplică, cu succes, principiile de învăţare nordice. Copiii
sunt pregătiţi, încă de foarte mici, pentru viaţă şi provocările acesteia, prin joc,
gândire creativă şi atenţie personalizată.

La o primă vedere, Yuppy Koti, aşa cum se numeşte centrul din Ploieşti, este o
grădiniţă obişnuită. Un loc unde copii preşcolari, majoritatea de 3-5 ani, vin să
înceapă educaţia, sub supravegherea unor profesori. Doar că diferenţele încep
chiar de la intrare. Toată lumea, inclusiv adulţii, are papuci şi haine cât mai
comode, aşa cum cei mici sunt obişnuiţi să vadă acasă, o primă familiaritate care
le înlesneşte „ruptura“ zilnică de câteva ore de părinţi. De asemenea, mediul
relaxat îi face pe toţi să se simtă ca acasă. Copiii au libertatea de a merge prin tot
centrul, inclusiv în birourile profesorilor, punând întrebări despre absolut orice şi
primind, cu infinită răbdare, răspunsuri.

De asemenea, oricât de mici ar fi, o dată pe săptămână sunt responsabili cu

punerea mesei de prânz şi strângerea acesteia, ba chiar pregătesc împreună micul
dejun, ies o oră afară zilnic, indiferent că plouă, ninge sau este caniculă, iar orele
de ştiinţe, de exemplu, le petrec aplicat, în parc, observând natura şi fenomenele
meteorologice. Tot ceea ce învaţă, de la litere până la matematică, este sub
forma unor jocuri, astfel că ei nu au niciodată teme sau lecţii, ci doar jocuri noi,
care îi provoacă. Iar predarea se face exclusiv sau cât mai mult în limba engleză
pentru că în primii ani de viaţă, aptitudinea înnăscută a copiilor de a învăţa limbi
străine se află la apogeu. La fel de important, copilul nu este niciodată bruscat
sau stigmatizat de către profesorii sau colegii săi, iar un profesor se ocupă de
maximum 7 copii.

Diferenţele faţă de sistemul românesc de învăţământ, evidente, nu sunt decât

principii după care funcţionează sistemul de învăţământ din Finlanda, în acest
moment cel mai avansat din lume şi un deziderat pentru multe state.

Cum s-a născut ideea

Ideea înfiinţării centrului îi aparţine Alexandrei Anton (31 ani), un nume

cunoscut în domeniul educaţiei şi unul dintre puţinii experţi români care au
studiat în România şi Finlanda. Alexandra a terminat Literele în România şi a
lucrat la British School of Bucharest (Şcoala Britanică din Bucureşti), iar la acel
moment, în 2010, sistemul de învăţământ din Marea Britanie i s-a părut ca fiind
ideal. „Am aflat însă, aproape cu stupoare, la Forumul Educaţiei de la Bucureşti,
că sistemul din Anglia este abia pe locul 18 în lume, iar cel finlandez pe locul
întâi şi că elevii din Finlanda sunt pe primul loc la testele PISA. Am fost foarte
intrigată, am fost o săptămână în Finlanda, de unde am venit cu şi mai multe
întrebări, iar în toamna lui 2010 am aplicat pentru două mastere de învăţare şi
sisteme educaţionale, am fost admisă la ambele şi am ales Universitatea Turku
din sud-vestul Finlandei“, spune Alexandra Anton.

A economisit mare parte din cele trei burse pe care le-a avut în Finlanda, iar din
aceşti bani şi cu împrumut de la bancă a deschis în Ploieşti Yuppy Koti, centrul
educaţional de inspiraţie finlandeză, unde Alexandra aplică principiile învăţate
în Finlanda, după ce a observat singură efectele acestui sistem educaţional. „Nu
întâmplător, nordicii, printre care şi finlandezii, apar permanent în topurile celor
mai fericiţi oameni din lume. Învaţă încă de mici că vor avea atât o carieră, cât şi
o viaţă frumoasă dacă ceea ce fac, fac cu drag, dacă munca nu este o corvoadă.
Iar pentru aceasta, sunt orientaţi către domeniile care li se potrivesc încă de
foarte mici. La noi, fiecare cunoaşte pe cineva care face o meserie pentru că aşa
i-a spus mama sau tata, deşi lor nu li se potriveşte deloc. Iar asta este o diferenţă
colosală între cele două sisteme“, spune Alexandra a cărei activitatea în educaţie
depăşeşte 12 ani.

„În România nu există învăţământ de masă“

O altă diferenţă este conceptul de „învăţământ de masă“, care la noi există doar
în forma teoretică. „Spunem că învăţământul din România este de masă, însă nu
este aşa. Din cauza numărului foarte mare de elevi dintr-o clasă, un învăţător va
lucra numai cu «vârfurile», în timp ce ceilalţi se pierd pe drum. În Finlanda, nu
există nici măcar şcoli medii, ci bune şi foarte bune, iar dacă o şcoală are
rezultate mai slabe, autorităţile intervin cu fonduri şi personal sau orice altă
soluţie pentru rezolvarea problemelor. Noi, când avem o şcoală slabă, o
desfiinţăm sau o comasăm, nu încercăm să rezolvăm problema. De asemenea, la
finalul ciclului de învăţământ obligatoriu, dacă un elev din Finlanda nu îşi
promovează examenele, mai stă un an la şcoală, iar profesorii şi întreaga
logistică a şcolii îl ajută să-şi încheie studiile. Noi pierdem în clasa a XII-a
foarte mulţi absolvenţi care nu iau bacalaureatul, deşi am investit 12 ani în ei. Ar
trebui să mai aibă dreptul la încă un an“, crede expertul.

Profesorii au salarii mici şi în Finlanda

Nici măcar salariile profesorilor nu ar trebui să fie un impediment. „Nici în

Finlanda profesorii nu au salarii mari, în jur de 1.200 de euro, din care pot plăti
700-800 euro doar chiria. Însă oamenii care devin profesori fac acest lucru
pentru că îşi doresc să fie dascăli, pentru că aceasta este vocaţia lor. Deci scuza
salariilor mici nu mi se pare una plauzibilă“, spune Alexandra.

Diferenţele faţă de sistemul din România

Alexandra vede pe viu, zilnic, diferenţele dintre cele două sisteme. La Yuppy
Koti au ajuns şi copii care au învăţat în grădiniţe particulare sau de stat din
Ploieşti, unii aproape traumatizaţi de educatorii lor. „Încă de mici se adresează
profesorului cu «doamna». În Finlanda, până la finalul studiilor, elevii se
adresează profesorilor folosind prenumele pentru că şcoala este a doua lor
familie. Aşa este şi în centrul nostru. Noi învăţăm copiii că nu trebuie să-şi
rezolve supărările cu palma sau cu pumnul, iar actele de violenţă sunt imediat
discutate şi nu sunt tolerate. Dacă sunt deranjaţi de cineva, îi învăţăm să-şi
exprime verbal nemulţumirea. «M-a supărat ce ai spus» sau «Nu mi-a plăcut
cum m-am simţit când ai făcut asta». Conflictul este aplanat aproape
instantaneu, iar celălalt înţelege că altfel rezolvăm un conflict. Ar putea părea că
îi învăţăm să nu-şi cunoască limitele, să facă numai ce vor, însă copiii ştiu
instinctiv unde să se oprească în relaţiile cu adulţii, iar dacă se întâmplă să
exagereze, îi întrebăm natural dacă nu cumva au reacţionat nepotrivit şi de cele
mai multe ori ne aprobă. Tot ca o diferenţă, avem experienţa unor copii şi părinţi
traumatizaţi, despărţiţi cu brutalitate. Aici, unul dintre copii are fotografia
mamei sale şi ori de câte ori îi este dor de ea, în timpul în care este la centru, se
poate duce să se asigure că mama îi este alături. Fiecare copil este unic şi de
aceea şi soluţiile pentru el sunt personalizate“, spune Alexandra.

Învăţarea prin joc

Principala metodă prin care copiii învaţă la centrul din Ploieşti este jocul. Joaca
de-a micul dejun înseamnă, pe lângă dezvoltarea unei abilităţi esenţiale, aceea
de a şti să-ţi prepari ceva de mâncare, indiferent de vârstă, şi dezvoltarea
motricităţii, de exemplu, atunci când exersează mişcările de a întinde untul pe
pâine. De obicei, cei mici primesc mâncare de-a gata de la părinţi sau sunt
hrăniţi până târziu de adulţi, astfel că nu ştiu să mânuiască lingura sau furculiţa
poate nici la 7-8 ani. La centrul din Ploieşti, elevii mănâncă la aceeaşi masă cu
profesorii.

Atunci când învaţă literele, matematică sau ştiinţe nici nu îşi dau seama că fac
acest lucru pentru că totul este o joacă. „Poate cea mai surprinzătoare parte a
filosofiei sistemului educaţional finlandez este rolul central al jocului în vieţile
copiilor, atât la şcoală, cât şi în afara ei. Noi nu avem lecţii, ci un joc nou. Un
joc în care învăţăm cercul, un altul în care învăţăm literele scriindu-le cu
mărgele. Ca să descoperim natura, mergem în parc, unde facem şi un picnic.
Învăţăm engleza zilnic în cel mai eficient mod. De exemplu, când ne încălţăm,
spunem acest lucru în engleză, făcând legătura între ceea ce gândim, spunem şi
facem“, povesteşte Alexandra Anton. Obiectivul principal al educaţiei din
centrul de la Ploieşti este acela de a-i ajuta pe copii să deprindă abilităţi de
analiză şi sinteză, de integrare a cunoştinţelor şi experienţelor, fapt care îi va
ajuta să gândească critic şi să le placă să înveţe pe tot parcursul vieţii. De
asemenea, se pune preţ pe principiul că a înţelege este mai util decât a memora.

Copii dezinvolţi, creativi, curioşi şi fericiţi

Copiii de la centrul Yuppy Koti s-au schimbat radical, mai ales dacă au trecut şi
printr-o altă formă de învăţământ. Sunt dezinvolţi, creativi, curioşi şi fericiţi.
„Unul din principalele lucruri pe care le urmărim este gândirea critică, iar acest
lucru trebuie exersat încă de când copilul este mic. Şi nu oricum, ci creativ, în
funcţie de structura, abilităţile şi talentul fiecăruia. De asemenea, vrem să fie
sănătoşi, de aceea avem săptămânal o oră de sport în interior şi o oră de mişcare
în aer liber zilnic, chiar dacă plouă sau ninge. Încercăm să le oferim un mediu
cât mai plăcut, în care să înveţe de plăcere. Dovezile progresului lor nu sunt
teancurile de hârtii, ci copiii înşişi. Atunci când mă întreabă părinţii dacă a
progresat sau nu copilul lor le spun să se uite la el. Cum li se pare? S-a schimbat
ceva? Cea mai bună educaţie se vede în copil, nu în portofoliul lui. Vorbim
despre copii foarte mici, iar pentru ei învăţarea nu trebuie să fie neapărat pe
hârtie, în fişe sau caiete de lucru“, spune Alexandra.

Părinţii, la fel de importanţi

De altfel, părinţii sunt o verigă importantă a sistemului educaţional din centru.

„Avem şi părinţi care întreabă de ce copiilor nu li se impun reguli, de ce nu au
teme, de ce ies afară pe ploaie. Încerc să le explic cum afectează
comportamentul lor dezvoltarea celor mici. Când unui copil îi spui să nu se
joace pe afară pentru că se murdăreşte îi induci frica de eşec. El se gândeşte că
se supără mama când se murdăreşte şi îşi reprimă stări şi comportamente. Nu
este normal, pentru că de aceea avem maşini de spălat, să scoatem petele de pe
haine. Noi am scris într-o zi cu degetul în făină, iar copiilor le-a plăcut foarte
mult! Desigur, la final a ieşit puţin haos, însă am făcut curat cu aspiratorul şi
totul a fost în regulă. La noi nu e o problemă deranjul, căci la final toţi dau o
mână de ajutor la strâns – suntem o echipă! Apoi temele nici nu-şi au sensul
dacă părinţii le rezolvă. În plus, facem mai mult rău, fiindcă le trasmitem
mesajul de neputinţă şi dependenţă faţă de adult, pe care îl putem observa în
unele persoane până târziu, la maturitate. Noi le spunem copiilor că este normal
să greşim, la orice vârstă, iar cu fiecare greşeală ne apropiem de ceea ce ne-am
propus. A face greşeli este un aspect important din procesul de învăţare, nici pe
departe un inamic al învăţării. Dacă însă principiile şi mentalităţile noastre nu
coincid sau nu se apropie de cele ale părinţilor, din păcate nu ne putem ocupa de
copil aşa cum ar trebui, fiindcă îl dezorientăm. Noi lucrăm împreună cu părinţii
la educaţia copiilor lor, suntem o echipă care se dedică lor“, spune Alexandra
care mărturiseşte şi că admiterea copiilor în centru se face în funcţie de părinţi.

Un SMURD al educaţiei

Centrul de inspiraţie finlandeză de la Ploieşti urmează principiile curriculumului

naţional finlandez pentru învăţare timpurie, adaptat la mediul şi oportunităţile de
învăţare din România, într-un mod care să permită copiilor să-şi folosească mai
târziu abilităţile şi cunoştinţele în orice sistem educaţional.
„Nu facem experimente pentru că nu ne jucăm cu educaţia nimănui. Îmi doresc
să devenim un contributor la educaţia de calitate şi gratuită pentru toţi copiii din
România, demonstând că acest sistem educaţional care ne inspiră zi de zi este un
model ce poate fi aplicat în întreaga ţară. Mi-aş dori să existe un astfel de centru
în fiecare judeţ, un fel de SMURD al educaţiei, un loc de practică şi cercetare
pentru studenţi şi profesori. Avem nevoie de flexibilitate la nivel legal, pentru a
obţine vizibilitate şi a beneficia ca ţară de un sistem educaţional care aplică în
mod inovativ principii testate şi validate la nivel mondial. Ştiu că nu este uşor,
nici nu m-am gândit că va fi. Ştiu însă că educaţia de calitate este şi va rămâne
un factor de succes al oricărei comunităţi din orice ţară a lumii, căci cine nu-şi
doreşte educaţie de calitate pentru copilul său?“, se întreabă Alexandra Anton.

Cursurile de la Ploieşti sunt unele plătite pentru că centrul are cheltuieli de

funcţionare inerente, însă Alexandra îşi doreşte ca în centru să înveţe şi copii ai
căror părinţi nu au posibilităţi financiare. „Mi-aş dori să pot face mai mult
pentru copiii din toate categoriile socio-economice. Nimeni nu are vreun merit
sau vreo vină că provine dintr-o anumită familie. Educaţia este însă şansa unică
de a schimba vieţi.“

Share this:




23 Martie 2016 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Joaca de-a reforma sau Cum facem miniștrii să

asculte experții?
Înființarea grupului de experți numit de ministrul Educației, dl. Adrian Curaj,
este un semn al interesului pentru începerea reformei reale în educație. Cu toate
acestea, domnul ministru nu a făcut nimic special, ci doar ce trebuia: a consulta
experții din domeniu este obligatoriu, nu opțional! Desigur, avem nevoie de
timp să ne reobișnuim cu normalitatea și trebuie să ne asigurăm că va exista
continuitate.

Ca să clarific de la bun început, acest articol vine să întărească concluziile

grupului de experți și să exemplifice cum reorganizarea resurselor deja existente
poate duce la rezultate benefice educației și societății ca întreg.

În acord cu cele spuse de noul ministru, reformarea oricărui sistem ține de

predictibilitate, căci starea de spirit din educația românească a ultimilor ani
poate fi descrisă cu ușurință printr-un singur cuvânt „haos”: miniștrii se schimbă
cu o viteză uluitoare și nimeni nu-și asumă de fapt responsabilitatea, calendarul
anului școlar este mereu altul, materiile și conținutul examenelor poate fi mereu
un element surpriză la sfârșit de an, iar toate aceste artificii de moment trebuie
să înceteze. Cu toate acestea, se impune luarea unor decizii mult mai categorice,
care să mai scuture din teancurile de hârtii și să aducă în prim-plan elevul, căci
la acest moment birocrația excesivă este cortina în spatele căreia se petrec marile
acte de corupție în defavoarea elevului.

Mă îngrijorează abordarea de tip reformă originală și dacă se poate, neaoșă.

Seamănă îngrijorător de mult cu democrația originală a ultimilor 25 de ani,
sau cum spunem noi la Ploiești, cu reforma de tip „Ori să se revizuiască,
primesc! dar să nu se schimbe nimica”.
1. Ce reformăm de fapt? Materiile – o rană veche și durereoasă, ceva mai mică decât
birocrația/corupția, însă factorul care, alături de calitatea profesorilor, atinge în mod direct
interesul elevilor față de ce se petrece la școală.

Dacă dorim să reformăm materiile, atunci trebuie să vorbim despre profesori,

căci ei fac materia accesibilă copiilor. Iar dacă vorbim despre profesori, atunci
profesorii universitari joacă un rol important, căci ei ghidează, stimulează și ar
trebui să fie anual mentorii a mii de absolvenți din întreaga țară. Profesorii
universitari sunt cei care inspiră (sau ar trebui să o facă), sunt cei care având în
față viitori profesori și un timp limitat (3-5 ani) sunt obligați să facă din mințile
acestora niște instrumente creative. Avem nevoie de profesori ancorați în
pedagogiile secolului XXI, care să pună întrebări bazate pe practica pedagogică,
pe realitatea din școli și care să fie capabili să lucreze în proiecte comune alături
de alți profesori sau studenți.

Așadar, ce resursă existentă este insuficient folosită? Studenții.

Pentru a avea profesori pregătiți este necesară realizarea unei prime părți din
cele 10.000 ore de practică necesare pentru a ajunge de la novice la expert
înaintea pășirii în clasă ca profesor titular. Profesorii din România nu fac
suficientă practică, ajungând ca după titularizare sau chiar la obținerea de grade
didactice mulți dintre ei să fie copia propriilor profesori, adică să aibă metode
pedagogice de acum 10-20-30-chiar 40 de ani. Dacă vrem să nu se mai întâmple
asta, avem nevoie de VOLUNTARIAT PEDAGOGIC care să completeze
masteratul pedagogic, având ca scop autoselecția, formarea și educarea viitorilor
profesori pe criterii practice, nu doar teoretice. Cum ar funcționa? Studenții și-ar
putea alege singuri unde să facă voluntariat, în funcție de nevoile lor, nu de
limitările birocratice existente la acest moment. Studenții și-ar putea alege orice
instituție care organizează activități educaționale (asistența profesorilor din școli
și grădinițe, școli alternative, proiecte locale ale mediului non-guvernamental,
proiecte de cercetare). Mentalitatea viitorilor profesori trebuie să fie flexibilă, să
treacă dincolo de bagajul genetic și educațional pe care ei înșiși l-au primit, să
rupă limitările și să facă loc noutăților, ca să devină în fața copiilor profesorul ca
adult care nu s-a săturat să învețe, ci este mai curios ca niciodată și se află într-o
continuă îmbunătățire. Dacă educațional nu suntem capabili să-i formăm așa la
nivel universitar, să-i încurajăm măcar să afle singuri, încă de pe băncile
facultății dacă ceea ce vor să facă în viață este predarea, căci nimic nu e mai trist
decât să vezi resemnarea și plictisul în profesorul aflat în fața copiilor. Dacă nici
nu previzionăm numărul de profesori necesari sistemului peste 5-10-20 de ani și
nu le oferim perspective clare la absolvirea facultății, măcar să stabilim un
minim de 1000 de ore de practică în cei cinci ani de studiu (licență și masterat)
oriunde și-ar dori. Le va deschide orizontul cunoașterii, le va îmbogăți
experiența de învățare, îi va ajuta să-și găsească mai ușor un loc de muncă.

Dacă în Finlanda, țara care abordează materiile multidisciplinar, există un istoric

în ce privește descentralizarea și autonomia profesională, ne-am amăgi dacă am
crede că reformarea materiilor este un obiectiv tangibil doar cu o schimbare
legislativă. Cunoștințele ancorate în viața reală sunt încă tratate cu stângăcie în
manualele și culegerile folosite în școlile românești, iar învățarea multor noțiuni
nu are întotdeauna sens. Dacă elevii din Finlanda vor avea, odată cu adoptarea
noului curriculum din 2016, un cuvânt mult mai greu de spus în ce privește
semnificația celor învățate, în România lui 2016 părerea elevilor este complet
ignorată. Nici nu-i de mirare că evenimentul Consiliului Elevilor se numește
“Azi vorbim noi!”
2. Ce reformăm de fapt? Ciclul gimnazial, scos ca din pălărie, fără să ne asigurăm că reforma la
primar s-a încheiat cu succes. Nu avem cifre, statistici, cercetare. Câtă vreme vorbim despre
ciclul gimnazial ca întreg nu vorbim despre nimic concret!

Ce resursă există si este insuficient folosită? Cercetarea.

În România anului 2016 nu știm foarte clar: Câți copii există în România? Câți
au certificat de naștere? Câți (nu) merg la școală? Care sunt nevoile reale de
formare exprimate de profesori? Ce ne indică rezultatele testelor din clasele a II-
a și a IV-a în raport cu întreaga populație de vârstă școlară? Dacă tot dăm aceste
teste n-ar strica să ne și folosească la ceva. Să nu uităm că vorbim despre
reformarea unui SISTEM DE MASĂ, așadar un sistem în care fiecare copil
contează. Sistemele educaționale performante sunt sisteme echitabile, care
investesc mai mult în comunitățile sărace, în școlile cu probleme, în pregătirea
profesorilor care au provocări complexe și în formarea unor echipe de
intervenție, care să sprijine copilul, să-l salveze educațional atunci când e cazul.
La noi e pe dos. Avem un sistem de masă care se comportă discriminatoriu,
făcând deseori o selecție socio-economică. Diferența dintre indivizi și societate
este aceea că în momentele dificile, în etapele de formare, ne avem unii pe alții.

Ar fi interesant de știut câți dintre elevii care iau evaluarea națională sau
bacalaureatul an de an reușesc să ajungă la acest nivel fără niciun ban în plus dat
pentru meditații. Sistemul care se laudă cu notele lor ar trebui să fie sistemul
care le-a și oferit condițiile pentru a obține acele note de 10. Dacă vom continua
să ne mândrim cu elitele noastre, cu olimpicii, cu tinerii admiși la universități în
străinătate, atunci să vorbim despre cei care sunt produsul real al acestui sistem
așa-zis de masă! Ar fi minunat ca aceste statistici să existe, însă câtă vreme nu le
avem facem doar o paradă nesemnificativă statistic și îmbrățișăm discriminarea
pe criterii socio-economice.
3. Cum reformăm educația? Echipe mixte, școli pilot, tradiție
Oriunde ne-am uita în Europa, vedem sisteme educaționale ancorate la realitatea europeană,
dacă nu chiar internațională a educației. Cum e posibil să trăim în vremuri globalizate, dar să
nu aruncăm o privire spre sistemele care au găsit deja soluții? Nu spun să copiem, dar a te
inspira din modelele de succes în deciziile pe care le iei ca națiune este similar cu a folosi
busola pentru a te orienta. Dau din nou exemplul Finlandei, căci el îmi este cel mai la
îndemână. Sistemul educațional finlandez este cunoscut drept un laborator la scară largă al
inovației americane în educație, fiindcă a învăța din cercetările și practicile altora nu este
greșit. Vocile care spun să nu mai copiem de la alții probabil nu știu că nici sistemul nostru
actual nu este unul autentic românesc și mai mult, educația exact pe asta se bazează – pe a
învăța de la alții!

Ce resursă există si este incoerent folosită? Banii.

Oricât am încerca să ne scuzăm, nu ne va crede nimeni că România nu are bani

pentru educație. Cum administrăm această resursă este mult mai relevant. N-am
văzut în România o preocupare ciclică pentru ancorarea în realitățile lumii.
Ministerul cheltuie anual mii, poate sute de mii de euro (ar fi de aflat cât anume
și cu ce finalitate) pe deplasări în străinătate ale delegațiilor românești. Mi-ar
plăcea ca în fiecare an să existe măcar un eveniment major care să reunească
experți români și străini care să prezinte probleme punctuale cu care se
confruntă diverse sisteme educaționale și care au fost soluțiile găsite. Impresia
mea ca om din educație este că lipsește cu desăvârșire dialogul la nivel
internațional, probabil din teama de expunere. Dar despre ce expunere vorbim?
În fiecare an avem cifre clare din studii naționale, europene și internaționale care
vorbesc despre rata sărăciei în rândul copiilor, despre rata de abandon școlar,
despre lipsa de motivație și nefericirea copiilor din școli și despre rata
analfabetismului. Cât ne-ar costa un EVENIMENT ANUAL LA SCARĂ
INTERNAȚIONALĂ (alcătuit din conferințe, workshop-uri și grupuri de
lucru) care să reunească experți din educație și care să dea o direcție coerentă
reformei? Ce ar fi să bugetăm un astfel de eveniment anual și să începem o
tradiție care să denote respect pentru educație și pentru viitor?

GRĂDINIȚE & ȘCOLI DE PRACTICĂ/PILOT în care să lucreze oameni de

știință, să se măsoare parametri relevanți și care să prezinte cu transparență
direcțiile de urmat. Reforma făcută doar pe hârtie nu funcționează, de asta ne-am
convins, și în plus e dovada clară de diletantism.  Grădinițe și școli pilot în care
să se investească fizic și moral, să se respecte numărul de copii specificat în
lege, să se lucreze cu profesori creativi și capabili să devină mentori pentru
viitorii profesori. Deciziile la nivel național, care devin Lege a Educației trebuie
să fie mai întâi testate. Niciun ministru nu-și poate asuma responsabilitatea de a
face teste pe întreaga populație școlară, deși dacă ne uităm în urmă ne dăm cu
ușurință seama care a fost gradul de iresponsabilitate al miniștrilor din educație.
Grădinițele și școlile pilot/de practică sunt nelipsite din țările care iau educația în
serios și care știu că doar cercetarea temeinică ghidează corect o reformă. În
felul acesta, miniștrii sunt scutiți de decizii nefundamentate, studenții fac
practica necesară, cercetătorii au mediul propice și copiii se bucură de o educație
corect construită.

În încheiere: mai presus de petrol, gaze și aur, cea mai valoroasă resursă a
României sunt oamenii! Ce facem cu ei? Dacă sunt experți într-un domeniu îi
întrebăm, corelăm informațiile și începem să lucrăm ÎMPREUNĂ la un plan.
Dacă nu sunt experți, tot îi consultăm, dar altfel. Se numește VOT.

Share this:




14 Februarie 2016 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Temele pentru acasă – între necesitate și corvoadă

Articol apărut în luna octombrie 2015 în revista Zile și Nopți Ploiești.

După-amiezile școlarilor sunt, cu mici excepții, previzibile. Temele pentru acasă

sunt cea mai mare grijă a copiilor, uneori și a părinților și bunicilor. Profesorii
dau aproape întotdeauna teme pentru acasă, iar justificarea este simplă:
programa este încărcată, iar numărul de elevi prea mare pentru ca un singur om
să se poată asigura că toți elevii au parcurs materia.
Deși se crede că în Finlanda elevii nu primesc teme, realitatea este de fapt alta.
Nu pentru că programa ar fi densă, ori clasele aglomerate, ci pentru că reluarea
noțiunilor și aprofundarea lor prin conexiune ajută la fixarea cunoștințelor pe
termen lung. Diferențele dintre cum se raportează copiii la teme în cele două țări
sunt însă considerabile:
1. Temele nu sunt o corvoadă pentru copii sau părinți – Dacă un elev finlandez nu și-a făcut
tema din motive ce nu țin de el, atunci părinții anunță profesorul. În niciun caz temele nu
sunt rezolvate cu sprijinul unui adult, iar când adulții sunt preocupați de temele copiilor,
atunci părerile lor sunt prezentate separat de cele ale copiilor. Dacă se întâmplă ca tema să fi
fost prea complexă sau prea solicitantă pentru copil, atunci părintele discută cu profesorul.
2. Mai puține teme peste weekend – Atât profesorii, cât și copiii au nevoie de timp liber, de
recreere și relaxare. Asta înseamnă mai puține teme și mai mult timp pentru joacă!
3. Teme rezolvate în clasă – În școlile finlandeze se obișnuiește ca elevilor să li se permită să-și
petreacă ora de literatură citind relaxați, ora de științe pregătindu-se individual pentru test
sau ultimele 15-30 de minute făcându-și temele pentru data viitoare sau lucrând la un
proiect împreună cu colegii.
4. Teme verificate cu atenție – Din teama de a nu fi notați, scoși la tablă sau ridiculizați, elevii își
ascund nelămuririle. Prin evitarea mijloacelor punitive și încurajarea exprimării libere,
profesorii îi pot ajuta pe elevi să progreseze.

Dacă temele nu sunt folosite cu măsură sau nu țintesc progresul fiecărui elev,
atunci ele fac mai mult rău decât bine.

Share this:




29 Octombrie 2015 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Vă place să citiți? La fel și copilului dvs.

Articol apărut în luna septembrie 2015 în revista Zile și Nopți Ploiești.

Se apropie începutul unui nou an școlar, iar magazinele se întrec în oferte care
să coloreze pupitrele copiilor. Știm cu toții că școala este despre învățare, însă
câți realizăm că învățarea este despre citit?

Statistica e crudă și ne arată și ceea ce deseori refuzăm să admitem: aprox. 2%

din populația României este analfabetă și aprox. 50% dintre absolvenți sunt
analfabeți funcțional (adică nu înțeleg ce citesc).
Cum schimbăm această stare de fapt?
1. Ne creștem altfel copiii

Un copil căruia i se citește de la câteva luni va crește cu interes față de cărți.

Deși nu pot înțelege tot ce li se citește, bebelușii au capacitatea de a absorbi și
altfel informația: privind imaginile, ascultând vocea părintelui și dând paginile
mai groase. Alegând cărți rezistente vom permite celor mici să le folosească
timp îndelungat.
2. Ne corectăm propriile obiceiuri

Mai puțin timp la TV și mai mult timp citind ziare, reviste și cărți arată copilului
nostru că putem găsi informații în mai multe surse. Când citim cu plăcere și
avem grijă de cărțile noastre copilul va imita ceea ce vede în jur. Dacă am ști că
obiceiurile noastre zilnice ne fac copiii mai fericiți, mai performanți și mai
echilibrați, oare ar fi un argument suficient de convingător pentru a ne corecta?
3. Citim ce ne interesează în mod real

Când citim cu voce tare copilului este important să alegem cărți care să fie pe
placul amândurora. Nu este nicio problemă dacă o carte ni se pare plictisitoare.
Putem alege alta și îl putem implica și pe cel mic în această “vânătoare de cărți”.
La bibliotecă sau la librărie, în listele cărților premiate de Uniunea Scriitorilor
sau în casele prietenilor, peste tot se află povești care așteaptă să fie spuse și
răspunsuri pe care nu le găsim decât în cărți.

Share this:




27 Septembrie 2015 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

7 semne ale educației de calitate

Aricol publicat în revista Zile și Nopți Ploiești – Ediția August 2015

Deseori ne surprindem admirând sau dezaprobând atitudinea copiilor față de

învățare. Dar câți dintre noi s-au întrebat ce fel de educație își doresc copiii
acasă, în grădinițele, școlile sau liceele în care vor merge peste o lună?
1. Părinți implicați care pun copilul pe primul loc: nici cei mai buni profesori nu pot înlocui
părinții! Nimic nu-l convinge mai mult pe copil să iubească învățarea decât preocuparea
acestora pentru activitățile lui.
 2. Cărți, cărți și iar cărți: „dragostea de carte” îi ajută pe copii să reușească indiferent de
domeniul care îi pasionează. Dacă încă de la grădiniță adulții fac din lectură un prilej al
descoperirii și al bucuriei, copilul va reuși mai târziu să găsească singur răspunsurile.
3. Predare personalizată: dacă știm că fiecare copil este unic, de ce temele trebuie să fie
aceleași pentru toți? Temele sunt cu adevărat relevante atunci când copilul se poate
descurca singur, nu când este permanent asistat de un părinte sau un profesor.
4. .. cheia marilor succese: copiii au nevoie de recreere după fiecare oră de efort intens și în
plus, buna gestionare a timpului este și un indicator al calității vieții. Dacă relaxarea are loc în
aer liber, este cu atât mai eficientă!
5. Copii activi, nu cuminți: de la cele mai mici vârste copiii trebuie lăsați să pună întrebări, să fie
curioși și netemători față de greșeli. Într-o clasă, alternanța între lucrul pe cont propriu și cel
în echipă, cât și un continuu zgomot de fundal sunt indicatori ai învățării, nicidecum ai
haosului!
6. Învățare de dragul învățării, nu pentru note: motivația extrinsecă (din exterior) nu
obișnuiește copilul cu provocările vieții. Nu există iluzie mai mare decât a crede că un copil
care doar își mulțumește părinții și profesorii va deveni un adult care se cunoaște pe sine și
este gata să se dedice pasiunilor sale.
7. Lecții variate, nu doar materii de examen: mintea umană este mai complexă decât credem,
iar concentrarea pe anumite materii este echivalentă cu limitarea curiozității și irosirea
potențialului. Asta ne dorim?

Share this:




27 Septembrie 2015 | Categories: Uncategorized | Lasă un comentariu

Prezentare susținută în cadrul Conferinței Internaționale

„Cheia succesului în școala finlandeză”
  

Stimați invitați, onorată audiență

Vă mulțumesc și eu pentru prezența într-un număr absolut impresionat la primul

eveniment de anvergură internațională de la Ploiești, care aduce în prim plan
sistemul educațional finlandez.

Mulțumiri invitaților finlandezi:

Kiitos kun tulitte Ploiesti kaupungille ja kiitos Jukka kun kannustat ja tuet
Yuppy Kotia.
Deși, așa cum puteți vedea din titlul prezentării mele, mi-am propus să vă
vorbesc despre profesorii finlandezi, vreau de fapt să vorbesc depre profesorii
români și despre adevăratul lor impact. Așadar voi vorbi despre dvs., despre noi.

În urmă cu aproape 5 ani, auzeam pentru prima dată vorbindu-se despre testele
PISA și despre Finlanda ca fiind una dintre cele mai performante țări din punct
de vedere educațional. Aveam să descopăr însă, că finlandezii nu doar că nu și-
au propus să fie cei mai buni în clasamentele internaționale, dar nici nu dau
importanță vreunui tip de clasament modial. Ba mai mult, primii care au
contestat plasarea Finlandei pe primul loc au fost chiar finlandezii. În decembrie
2001, după publicarea primelor rezultate PISA, prima contestație venea de la
Helsinki – erau convinși că s-a produs o greșeală în clasament!

Cu bunăvoința celui care avea să-mi devină mai târziu profesor și care se află
astăzi aici, am intrat pentru prima dată într-o școală finlandeză. Primul impact a
fost cel din cancelarie: profesori relaxați, zâmbitori, își pregăteau materiale, iar
eu eram invitată să particip la ore și chiar să le vorbesc copiilor despre țara mea.
Aflasem că în Finlanda nu mai există inspectori și nici birocrație, deci profesorii
aveau toate motivele să fie relaxați! Și totuși, nu reușeam să înțeleg de ce
profesorii continuă să-și facă treaba și să mai aibă și rezultate notabile, fără a
simți (măcar puțin) presiunea controlului calității și a inspectoratului.

Și totuși, unde anume dacă nu în clasamente putem vedea dacă un sistem

educațional este performant. Cercetările arată că o persoană mai educată trăiește
mai mult și mai bine. Finlanda a avut în anul 2013 un PIB de 267 mld de dolari,
la o populație de 5,4 mil de locuitori. În același an, România înregistra PIB de
189 mld de dolari, la o populație de 19,9 mil de locuitori. Cu alte cuvinte, trei
români au produs mai puțin decât un finlandez. Nici nu-i de mirare că
finlandezii trăiesc mai mult și mai bine, nu-i așa?

Dar cum este posibil ca un sistem educațional care nu încurajează competiția să

contribuie la o economie competitivă? Să fie oare profesorii?

Cum ceea ce definește cel mai bine un profesor este predarea, v-aș ruga să
ridicați mâna dacă sunteți de acord cu următoarea afirmație: Este nevoie de
indivizi foarte bine pregătiți și motivați pentru ca școala să producă
rezultate foarte bune.

Și acum să ne întoarcem la întrebarea inițială: ce credeți că s-ar întâmpla dacă

profesorii finlandezi ar veni să predea în România, iar profesorii români ar preda
în locul acestora, în Finlanda. Ce credeți că s-ar întâmpla cu sistemul
educațional românesc având exclusiv profesori finlandezi, toate celelalte
rămânând neschimbate: cultura, curriculumul, birocrația, așteptările… Credeți
că profesorii finlandezi ar reuși să producă o schimbare considerabilă în
următorii 5 ani? Vă rog să schimbați câteva păreri cu o persoană care vă stă
alături. Credeți că schimbările ar fi semnificative sau nesemnificative?

Probabil că unii dintre dvs. considerați că predarea de calitate ține de efortul

individual al unui profesor și atunci el va produce schimbări semnificative. Însă
mai pot fi și alții care cred că predarea de calitate este mai mult decât efort
singular, izolat al unui profesor, așadar e nevoie de mai mult, deci profesorii
finlandezi nu vor putea produce schimbări semnificative.

Dar în Finlanda? Ce s-ar întâmpla în cei 5 ani în care în școlile finlandeze ar

preda doar profesori români? Eu cred că schimbările nu ar fi semnificative, căci
este nevoie de mult mai mult ca predarea să fie de calitate.

Desigur, să vorbim despre CAPITALUL UMAN, extrem de important, deși nu

singurul în toată această ecuație:

Cum devii profesor în Finlanda?

Ești selectat pentru a studia să devii profesor pentru învățământul primar, doar
dacă te numeri printre cei 10% cei mai buni absolvenți de liceu. La examenul de
admitere la facultatea de educație, 90% dintre aplicanți sunt respinși. După 5-6
ani de studiu aprofundat și câteva mii de ore de practică (să nu uităm că sunt
necesare în medie 10.000 de ore de practică în orice domeniu de specializare
pentru a evolua de la novice la expert), absolvenții devin profesori și profesează,
de cele mai multe ori, întreaga viață. Am putea crede că acesta este singurul
motiv pentru care diferențele dintre sistemul finlandez și cel românesc sunt atât
de evidente.

În România selecția nu este nici pe departe la fel de dură, iar despre practica
pedagogică nici nu merită să mai amintesc. Dar chiar așa, dacă nu ne-am lăsa pe
mâna unui medic care nu și-a exersat și dezvoltat abilitățile, de ce ni s-ar părea
firesc să ne lăsăm copiii pe mâna unor profesori care au exersat uneori doar
câteva zeci de ore înainte de a deveni profesori titulari?

Mai există un al doilea aspect: cel al CAPITALULUI SOCIAL, desigur nu în

accepție economică. Acest tip de capital face referire la cum își pot îmbunătăți
profesorii practicile, prin colaborarea cu profesori din aceeași școală, sau din
același județ sau din altă țară. În viața de zi cu zi, capitalul social arată astfel:
când un profesor dintr-o școală finlandeză are o problemă la clasă, toți profesorii
tratează această problemă, căci este și a lor. Mai mult, un director de școală în
Finlanda nu are rolul de a-și evalua echipa, de a o mustra, ci de a o ghida, căci el
este mentor în școala respectivă. De aici putem înțelege că sunt necesare
schimbări de atitudine, căci profesorii, indiferent cât de buni sunt nu reușesc să
rezolve provocările numeroase cu care se confruntă zilnic dacă nu simt că fac
parte dintr-o comunitate de profesori. O astfel de comunitate nu poate exista
dacă la mijloc există competiția pentru un recunoaștere, pentru credite sau
pentru funcții. Problemele nerezolvate de către aceste comunități de profesori nu
vor dispărea – o problemă ignorată nu este o problemă rezolvată -, ci se vor
transpune în dezinteres din partea elevilor, lipsă de onestitate, cazuri de violență
între elevi și multe altele. Nu cred că există vreun profesor în această sală care să
nu se fi confruntat cu astfel de probleme. Imaginați-vă că ați fi avut o echipă cu
care să colaborați pentru le rezolva. Pare fezabil, nu-i așa? Pare mult mai ușor.

Ultimul aspect demn de menționat este CAPITALUL DECIZIONAL.

Finlanda are un curriculum extrem de general, fapt care dă libertatea profesorilor
de a decide, în comunitățile lor de profesori, câte ore din fiecare materie să
predea, ce formulare de evaluare să creeze și să folosească sau când să înceapă
să utilizeze notele și ce fel de cursuri de pregătire continuă le servesc nevoilor de
dezvoltare. Când profesorii au putere de decizie în astfel de aspecte cheie, ei se
bucură cu adevărat de autonomie și au capital decizional sporit. Când noi înșine
decidem asupra procedurilor, atunci ni le și asumăm. Când procedurile ni se
impun, considerăm că nu atât reușita, dar mai ales eșecul, nu ne aparține, ci
aparține celor care ni le-au impus, în cazul nostru inspectorate, minister, etc.

Toate acestea însumează CAPITALUL PROFESIONAL, iar dacă cele trei

componente sunt prezente, atunci putem discuta despre capacitatea profesorilor
de a acționa ca profesioniști în educație.

Aș dori să închei prin a spune că singurii care pot face o diferență considerabilă
în calitatea educației nu pot și nici nu vor fi cetățenii finlandezi. Ceea ce
contruim aici și acum este CAPITALUL SOCIAL despre care am vorbit mai
devreme, este echipa, comunitatea internațională care aduce valoare, ne
încurajează și ne sprijină dacă îi solicităm ajutorul.

Singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să ne asumăm implementarea!

==============================================================================
http://transilvaniareporter.ro/esential/cele-mai-performante-
sisteme-de-educatie-secretul-succesului/

Cele mai performante sisteme de educație. Secretul succesului

in Esențial / de Mădălina Kadar / in septembrie 11, 2015, 11:09 la 11:42 am /

Începe un nou an şcolar în şcolile româneşti. Iarăşi la mijloc de septembrie – în

contextul polemicilor din jurul acestei date: unii vor ca şcoala să înceapă mai
repede, alţii nici nu vor să audă. Însă aceasta nu este, nici pe departe, cea mai
mare problemă a sistemului românesc de educaţie. Punctele dureroase sunt
subfinanţarea, lipsa de pregătire a profesorilor, lipsa de respect pentru aceştia,
programa greoaie şi încărcată, ca să nu mai spunem de „balastul” inutil pe care
elevii sunt nevoiţi să îl care. E suficient să aruncăm o privire spre alte sisteme de
învăţământ, mai performante, din Europa sau Asia, ca să ne dăm seama cât de
mult avem de muncit la acest capitol. Asta dacă vrem să ajungem acolo.

De la analfabetism la performanță

România se află mai tot timpul la coada clasamentelor atunci când vine vorba
despre educaţie, despre sistemul de învăţământ, iar rezultatele examenelor
naţionale vin mereu să întărească acest fapt. Recent, un amplu top mondial
realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arăta chiar că
ţara noastră are cel mai prost sistem de educaţie din Uniunea Europeană.

Potrivit realizatorilor studiului, educaţia românească suferă din cauza lipsei de

reforme radicale şi mai ales de finanţare, de investiţii în sistem. Ţări din Asia
care au început mult mai târziu decât noi, dar s-au organizat mai bine, se
regăsesc acum pe primele locuri în clasamentele referitoare la educaţie. Un
exemplu despre care auzim des este Singapore, o ţară cât un oraş, care a început
reforma în urmă cu aproximativ 10 ani, iar acum e fruntaşă la acest capitol, ca şi
la dezvoltarea economică.

Singapore înregistra în 1960 cel mai ridicat nivel de analfabetism, iar

învăţământul primar a devenit obligatoriu abia în anul 2000. Oraşul-stat din Asia
are 4,3 milioane de locuitori, împrăştiaţi pe circa 700 de kilometri pătraţi, pe
insule. Au ajuns, însă, la una dintre cele mai mari rate de alfabetizare din Asia:
95%. Cum au reuşit? Prin prioritizarea acestui sector – investiţii masive în
învățământ, în infrastructură, şi o selectare foarte atentă a profesorilor, a
educatorilor.

Profesori competenți

Un alt exemplu asiatic este Japonia, ţara care de obicei apare pe locul doi în
clasamentele referitoare la educaţie. Un astfel de clasament a fost realizat în
2014 de firma Pearson, care deţine Financial Times şi The Economy Group.

Topul a fost realizat pe baza rezultatelor elevilor din 40 de state la testele

internaţionale de cunoştinţe generale, adică la competenţe lingvistice,
matematică şi ştiinţe, dar şi pe baza statisticilor referitoare la gradul de
alfabetizare şi de absolvire a cursurilor de către elevi. Iar dacă pe locul doi s-a
clasat Japonia, primul loc a fost ocupat de Finlanda, o ţară ce mereu apare în
fruntea acestor topuri.
Finlanda este ţara europeană cu cel mai performant sistem de învăţământ. Și
totuși, se află într-o continuă evoluție, pregătind noi reforme.

Potrivit unei analize realizate de BBC, finlandezii preţuiesc foarte mult meseria
de profesor, iar cei care şi-au asumat această meserie sunt foarte bine pregătiţi.
Nimeni nu predă, nici măcar la şcoala primară, fără să aibă măcar studii de
masterat. Pe lângă profesori competenţi, finlandezii au pus la punct programe
educaţionale competitive şi nu sunt foarte stricţi cu programa şcolară naţională –
aceasta poate fi schimbată la nivel de municipalitate sau chiar de şcoală, în
funcţie de nevoile care există în comunitatea respectivă. Acest lucru este posibil
tocmai pentru că există o foarte mare încredere în profesori, toată lumea este
încredinţată că ei ştiu cel mai bine cum trebuie să procedeze. Mai nou,
manualele școlare sunt tot mai rare, iar tabletele le-au luat locul în școli.

Școala în Finlanda

Chiar dacă au fost declaraţi ani la rând cei mai buni din lume, finlandezii caută
în continuare să îmbunătăţească sistemul, astfel că s-a anunţat, pentru următorii
ani, o reformă profundă în educaţie. Astfel, până în anul 2020, Finlanda va
renunţa la împărţirea programei şcolare în materii clasice, precum istoria sau
matematica, şi va trece la studiul unor teme interdisciplinare sau a unor
fenomene complexe. Pe scurt, elevii se vor pregăti pentru ceea ce doresc ei să
devină, studiind teme generale, ce combină elemente din mai multe discipline,
toate potrivite pentru scopul urmărit. În plus, autorităţile se gândesc să
desfiinţeze sălile clasice de clasă, iar grupul de studiu să fie mai mic, pentru a
încuraja colaborarea între profesor şi elevi.

De exemplu, un elev finlandez care doreşte să devină ospătar, va urma cursuri

care includ elemente de matematică, tehnici de comunicare şi limbi străine. Cei
care se pregătesc pe teme generale, precum Uniunea Europeană, vor avea
cursuri combinate de istorie, limbi străine, economie sau geografie.

Acum, înainte de reformă, sistemul de învăţământ din Finlanda este deja

considerat cel mai bun din lume, datorită rezultatelor obţinute de elevi. Rata de
promovare a examenului de final de liceu este de peste 90%, iar peste 65%
dintre absolvenţii de liceu urmează cursurile unei facultăţi.
Finlandezii respectă foarte mult meseria de profesor, au programe educaţionale
competitive şi dascăli foarte bine pregătiți. Programa şcolară naţională poate fi
modificată la nivel de școală sau de oraș, în funcție de nevoile comunității.

După cum spuneam, profesorii finlandezi sunt respectaţi şi foarte bine pregătiţi,
fiind şi remuneraţi pe măsură – salariile lor se încadrează între 2.000 şi 6.000 de
euro. Nu oricine poate ajunge să predea într-o şcoală din Finlanda: doar circa
10% dintre doritori ajung la catedră.

Școala în Japonia

La fel de respectați sunt profesorii și în Japonia, chiar dacă nu au salarii foarte

mari; și au un sistem performant, chiar dacă i se alocă puține fonduri, în
comparație cu alte țări.

Întreaga societate și cultură japoneză este cunoscută pentru valorile sale, pentru
onoare, responsabilitate, cinste. Acestea se deprind încă din primii ani de viață,
iar la școală se consolidează. Elevii japonezi își fac singuri curățenie în școli,
servesc masa și participă activ la toate activitățile, de la cele educative, la cele
administrative. Profesorii japonezi, la rândul lor, și-au asumat o datorie, aceea
de a pregăti cetățeni-model. Și își iau această datorie foarte în serios.

Totuși, Japonia anunță, la rândul său, că începe să implementeze o reformă

majoră în educație, una pe care au numit-o ”schimbarea vitejească”. Aceasta
presupune studiul în școli a materiilor principale, cu adevărat importante pentru
dezvoltarea ulterioară a elevilor: matematica de afaceri (operaţii de bază şi
folosirea calculatoarelor în afaceri), lectura (obligatoriu o carte citită
săptămânal), educație civică (respectarea legilor, spiritul civic, etică, respect
pentru regulile de convieţuire, toleranța, altruismul și respectul pentru ecologie),
informatică (programe office, internet, rețele sociale și de afaceri online) și, nu
în ultimul rând, patru limbi străine, fiecare cu alfabetul, cultura și religia sa.
Japonia a lansat în școli un proiect pilot revoluţionar, numit ”Schimbarea
Vitejească”, care pregăteşte copiii ca ”cetăţeni ai lumii”.

Examene – evenimente naționale

Coreea de Sud apare, de asemenea, în topurile internaționale, cu un sistem

educațional performant. Această țară pune foarte mare accent pe examene, iar
programa şcolară este structurată în așa fel încât să răspundă strict cerinţelor de
la examenele naţionale. Interesant este faptul că examenele sunt considerate
evenimente foarte importante în societate, la nivel național. Există zile speciale,
stabilite clar, în care se dau anumite examene.  Iar atunci când se dau, spre
exemplu, testările de admitere la facultate, traficul în zona universităţii este
oprit, iar avioanele sunt deviate pentru a reduce la minimum zgomotul care i-ar
putea deranja pe studenţi. În zilele de examen, elevii au transportul gratuit și se
suplimentează numărul mijloacelor de transport în comun, pentru ca nimeni să
nu întârzie. Pe aceleași considerente, există firme care își încep programul mai
târziu în zilele respective, pentru ca angajații să nu aglomereze drumul, lăsând
mai mult loc elevilor și studenților.

La fel de importantă este educația și în Shanghai, unde învățământul este, de

asemenea, foarte lăudat. Temele elevilor sunt importante și sunt tratate cu
atenție, în familie – toți membrii participă la educația celor mici și își dedică o
mare parte din timp în acest scop. În Shanghai s-a început reforma în educaţie la
începutul anilor ’80, când s-a dezvoltat foarte mult învăţământul profesional şi
în anii ’90, care au adus reforma în programa școlară.

Accent pe profesori

Treptat, sistemul s-a schimbat și nu se mai concentrează pe examenele naţionale,

ci pe învăţământul de calitate. Profesorii urmăresc să dezvolte capabilităţile
elevilor, în loc să-i oblige să acumuleze foarte multă informaţie teoretică. Se
străduiesc foarte mult să-i implice și să-i stimuleze pe elevi, astfel ca aceștia să
nu se plictisească niciodată la ore. În acest fel, educația din China a început să
apară în topurile și în analizele internaționale, precum cele realizate de Pearson
– cu toate că există voci care atrag atenția că reforma s-a făcut în Shanghai, nu
în întreaga țară. Oricum ar fi, cert este că s-a investit foarte mult și în
infrastructură, foarte multe școli au fost reabilitate, renovate și dotate la cele mai
înalte standarde.
“Decât o mie de zile de studiu, mai bine o zi cu un profesor bun”. (proverb
japonez)

Chinezii s-au inspirat foarte mult din sistemul finlandez de învățământ, aplicând
multe dintre reformele acestuia. De exemplu, au eliminat, asemenea
finlandezilor, mai multe examene și testări, despre care considerau că nu sunt
relevante și stresează inutil elevii. Clasele sunt mixte, iar copiii nu sunt
ierarhizați ca fiind slabi, mediocri sau foarte buni, cel puțin până la finalul
ciclului primar.
La fel ca și în Finlanda, profesorii din China trebuie să fie foarte bine pregătiți –
cei care predau la școala primară trebuie musai să fie absolvenți de universitate,
iar de la gimnaziu în sus, toţi profesorii trebuie să aibă şi o calificare
profesională suplimentară. Mulţi dintre ei au studii masterale şi fiecare profesor
trebuie să facă în jur de 240 de ore de formare profesională pe o perioadă de
cinci ani.

Tot la capitolul dascăli, trebuie să remarcăm faptul că cele mai multe sisteme
performante de învățământ din lume nu cuprind conceptul de ”profesor titular”,
așa cum este la noi. De multe ori se fac schimburi de profesori între școli, pentru
a evita să se adune cei mai buni într-un singur loc. Se fac parteneriate între școli,
cele mai bune le ajută pe cele mai slabe. Totul se face în interesul elevului, cu
gândul la el și la binele lui.

Sistemul britanic

Regatul Unit al Marii Britanii, Olanda, Noua Zeelandă şi Elveţia, uneori și

Canada, sunt alte țări care se disting cu sistemele lor de educație. Rusia, Ungaria
și Statele Unite ale Americii completează topurile.

Sistemul britanic pune accent pe dezvoltarea creativității copiilor, pe formarea și

exprimarea părerilor proprii – spre deosebire de școlile românești, care încă
promovează predarea după dictare și memorarea lecțiilor. Atât la britanici, cât și
la celelalte țări civilizate din acest punct de vedere, teoria nu vine niciodată spre
a fi memorată, ci este tot timpul pusă în practică. Elevii învață din exemple
concrete și pot vedea imediat, în timpul lecției, în ce fel vor putea folosi mai
târziu informațiile primite la școală. Astfel se evită situațiile în care un elev de
nota 10 iese din școală fără nicio pregătire practică și incapabil să se descurce pe
piața muncii și în societate, în general.
Tot din respect pentru elevi și pentru capacitățile sau interesele lor diferite, în
majoritatea țărilor copiii își pot alege materiile de studiu, nu sunt obligați să
învețe o grămadă de lecții care nici nu le plac, nici nu le sunt utile. Acest lucru îi
ajută să își dezvolte respectul pentru propria persoană și încrederea în
capacitățile proprii. Trebuie precizat și faptul că materiile sunt mult mai puține
decât în școala românească, unde elevii, se știe, își petrec majoritatea timpului la
ore, meditații și făcând teme. În sistemele educaționale performante, elevii nu
mai lucrează după ce vin acasă, de la școală, ci petrec timp de calitate în familie,
se ocupă de sport și de hobby-uri. Nici notele nu sunt la fel de importante ca și
în România, deci elevii britanici, să zicem, sunt mult mai relaxați din acest punct
de vedere.

Concluzii

Iată cât de mult mai are de parcurs România și sistemul nostru educațional, ca să
se compare măcar cu cele mai bune din lume. Iată de ce ne aflăm mereu în
coada clasamentelor, la acest capitol. Și asta cu toate că auzim mereu de
olimpicii români, care se întorc de la competiţiile internaţionale încărcaţi de
medalii – din păcate, sunt doar excepţii, iar succesul lor se datorează exclusiv
ambiţiei proprii, inteligenţei şi muncii lor.

Școala în Suedia: se dau note elevilor abia începând din clasa a VI-a, iar până la
facultate, nu prea există nici examene. Temele pentru acasă sunt puține – copiii
nu trebuie să studieze mai mult de 30 de minute pe săptămână la o materie.
Școlile sunt finanțate din bugetul local și sunt gratuite. Profesorii au o libertate
foarte mare la clasă, ”jonglând” cu programa; iar elevii își pot alege școala unde
vor să studieze. Totuși, sistemul suedez nu este considerat foarte performant,
pentru că elevii sunt prea relaxați și nu obțin rezultate grozave la testele
internaționale.

Ce fac alţii mai bine decât noi?

1. Investiţiile în educaţie. Sunt ţări care alocă chiar şi 20-25% din PIB învăţământului, spre
deosebire de nici 4%, în cazul României.
2. Reforme. Sunt ţări care au sisteme foarte performante, cu rezultate bune, dar încă fac
eforturi să le îmbunătăţească, să ţină pasul cu timpurile, cu elevii, cu societatea. Aceste ţări
demonstrează că sistemul de învăţământ şi calitatea acestuia determină calitatea vieţii, a
societăţii, dezvoltarea ţării.
3. Respect pentru profesori. Potrivit specialiștilor internaționali, sistemele educaţionale de
succes au în comun faptul că acordă un statut important profesorului şi că au „cultura”
educaţiei. Foarte importantă este finanţarea educaţiei, însă nu la fel de importantă precum
atitudinea societăţii faţă de educaţie.
4. Respect pentru meseria de dascăl. Într-un sistem performant, numai profesorii foarte bine
pregătiți ajung la catedră. În consecință, se bucură de încredere atât din partea autorităților,
cât și din partea elevilor și părinților.
5. Competiția nu îi ajută cu absolut nimic pe elevi. Școala finlandeză a eliminat sistemul de
notare care îi ierarhizează pe copii. În schimb, îi încurajează pe cei care se descurcă mai bine
într-un domeniu să îi ajute și pe ceilalți să înțeleagă mai bine. Nici notele nu îi ajută pe elevi
să învețe mai bine, sau să se auto-perfecționeze.