Referat pe tema:

Valsul Vienez

Facultatea de stiinte economice si drept

Management
Anul I - IFR
Manolescu Andrei Catalin
Pitesti
2020
 Dansul este un mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de
mișcări ritmice, variate și expresive ale corpului, executate în ritmul muzicii, având
caracter religios, de artă sau de divertisment.

Dansul este una dintre cele mai vechi forme ale artei. El este o mișcare ritmică a
tuturor părților corpului și include baletul, valsul, flamenco, step, samba si disco. Dansul
poate exprima emoții, poate spune o poveste, poate crea o atmosferă specifică sau
poate etala rezistența fizică a dansatorului. Sunt două tipuri de dans: dansul de
societate, pentru distracție, și dansul creat pentru a susține un spectacol.

Originile dansului coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții

rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare,
confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și
abstractizat, până în zilele noastre.

Oamenii au dansat de mii de ani - figuri de dansatori apar in picturile rupestre din
Europa și Africa, datând din timpuri preistorice. Multe dansuri primitive sunt încă
populare si astăzi, fiind corelate cu ceremonii religioase sau superstiii. Expresivul dans
dramatic al vechilor greci a avut o influență de lungă durată asupra culturii Vestului.
Dansurile de societate, unde sunt respectate seturi de pași, au apărut cu multe secole
în urmă.Multe erau adaptări ale dansurilor populare ale oamenilor obișnuiți. În secolul al
XV-lea existau deja profesori de dans care predau ultimele dansuri apărute

Valsul este un dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se
dansează în perechi. Poate reprezenta și melodia după care se execută acest dans.

A apărut pentru prima dată în Viena în secolul al XVI-lea. Face parte din
categoria dansurilor standard și din lista celor 10 dansuri care se practică în dans
sportiv. Este un dans cu un ritm linistit, care arată armonia dintre barbat și femeie
(parteneri). În dansul sportiv este dansul cu cele mai putine figuri: întoarcere spre
dreapta, întoarcere spre stanga și sweevle, o figură complexă.

Expunerea începe cu secolul al XVI-lea, întrucât din acea perioadă datează

primele atestări ale dansurilor precursoare, înrudite sau care au influenţat geneza
Valsului Vienez, cel mai vechi dintre dansurile sportive.

Originea acestui dans se pierde în negura timpului, undeva prin 1520, când a
apărut, în Germania, primul strămoş al Valsului, „Dreher-ul”. Austria şi Franţa nu s-au
lasat nici ele mai prejos, inventând propriile forme de proto-vals, „Weller-ul”, în 1580, şi
respectiv „Nizzarda”, în 1590.

Prima atestare a unui dans popular purtând numele de „La Volte”, interpretat pe
o muzică cu ritm de 3/4, provine din 1556 şi este originar din Provence, Franţa. La
rândul lor, italienii pretind că „Volta” este un dans originar din Peninsulă. Indiferent de
locul de origine, acest dans face parte din genul Contredanse (Franţa) sau Contra-
danza (Italia), în care dansatorii nu dansează singuri şi nici în perechi independente, ci
într-o formaţie în care perechile şi dansatorii interacţioneaza între ei, materializând în
timpul dansului o serie de forme geometrice cum ar fi liniile, cercurile etc.

Păstrând proporţiile, putem spune despre Contra-dans că este precursorul

dansului sportiv în formaţie din secolul al XX-lea. „La Volte” a fost introdus în programul
balurilor de la Versailles de către Caterina De Medici în 1581.

La începutul secolului al XVII-lea, în Italia şi Franţa (ţări care dictau moda în

dans) existau discrepanţe majore între manierele de dans uzitate de curţile regale la
baluri şi cele folosite de popor la petrecerile câmpeneşti. Cea mai importantă diferenţă
era poziţia în care se dansa. La balurile nobiliare, domnul ţinea partenera în dreapta sa,
deoarece, fiind dreptaci, îşi ţinea sabia în partea stângă. Mâinile, din raţiuni estetice sau
de etichetă, erau poziţionate într-o manieră similară celei folosite astăzi în competiţiile
de dans sportiv. De fapt, cercetătorii consideră că este primul dans care s-a dansat în
poziţie închisă, element de o importanţă covârşitoare pentru devenirea ulterioară a
dansului în pereche. La petrecerile populare, dansatorii adoptau un alt gen de poziţie
închisă, în care barbatul ţinea fata la stânga sa, cu mâinile pe talie, iar aceasta ţinea
mâna dreapta pe umărul partenerului, ridicându-şi fusta cu mâna stângă atunci când
partenerul, folosindu-şi coapsa piciorului drept, o ridica în aer în timpul întoarcerii.

În 1670 este compusă prima melodie de Vals „O du lieber Augustin”, iar pe 17

noiembrie 1766, este pusă în scenă la Viena opera „Una cosa rara” pe muzică de Vals.

Un alt dans la modă în acea perioadă a fost Mazurka, originar din Câmpia
Mazoviei, de unde a migrat spre vest, fiind introdus la curtea Germaniei de către
Augustus al II-lea, elector al Saxoniei şi rege al Poloniei între 1697 şi 1733. De aici a
fost importat de către Franţa. Au urmat, după Mazurka, câteva forme timpurii de Vals,
ale căror nume fie veneau să sublinieze mişcarea de rotaţie şi alunecare a dansatorilor,
cum ar fi Spinner sau Schleifer, fie purtau numele zonei de origine, ca Steirer
(Steirermark din nordul Sloveniei) sau Landler (Land ob der Enns din Austria).

O parte dintre aceste dansuri au supravieţuit până în zilele noastre şi este în

general acceptat faptul că precursoarea lor este Volta renascentistă, care le-a
împrumutat caracterul rotaţional, aşa cum şi acestea au împrumutat, la rândul lor,
Valsului, alunecarea specifică.

Pentru a ne face o idee cât mai exactă asupra a ceea ce însemna Landler-ul,
trebuie să ne imaginăm perechi de dansatori care alunecau, se roteau şi se sărutau
într-un contact caracterizat de izvoarele vremii ca fiind promiscuu şi indecent. Din când
în când partenerii se separau, bărbatul interpretând o parte solistică, după care
perechea se reunea pentru a termina dansul. La petrecerile câmpeneşti, dată fiind lipsa
cvasitotală a etichetei şi a convenienţelor sociale, precum şi moravurile mai libertine ale
plebei, bărbaţii ridicau cu mâna dreaptă fustele partenerelor şi intrau sub ele, contactul
dintre dansatori devenind astfel foarte intim.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu apariţia pantofilor uşori şi a sălilor de

bal luxoase (celebra Apollo, inaugurată în 1808, despre care se spune că putea găzdui
3000 de perechi de dansatori simultan), acest gen de dans a căpătat valenţe de
popularizare deosebite. Însăşi curtea regilor de Habsburg a adoptat acest gen de dans
sub o formă mult mai rafinată şi mai apropiată de cea pe care o are astăzi, deşi nu fară
opoziţia puritanilor vremii care îl considerau în continuare ca fiind scandalos şi indecent,
dorind interzicerea lui. Acest gen de dans era diferit de variantele sale latine şi a fost
cunoscut sub numele de „Deutsche”. Referiri la această forma de Vals pot fi întâlnite în
„Die Leiden des Jungen Werther” scrisă de Goethe în 1744 şi în corespondenţa lui
Mozart din Praga anului 1787.

În Franţa, Valsul a înlocuit Menuetul, căzut în dizgraţie în urma revoluţiei din

1789. Acesta a fost importat de către soldaţii francezi care, dupa ce i-au învins pe
austrieci (la Austerlitz, pe 2 dec. 1805) şi pe germani (la Iena în 1806), s-au lăsat, la
rândul lor, cuceriţi de dansul naţional al acestora. Începând cu 1810, Valsul a căpătat o
recunoaştere cvasiuniversală astfel încât chiar şi împăratul Napoleon a învăţat să îl
danseze, pentru a o impresiona pe tânăra sa logodnică austriacă, Marie Louise.

Şi Anglia a fost cucerită, la rândul ei, de noul dans, nu însă fără a trezi
animozităţi. Prima atestare documentară pe care o avem în legatură cu aceasta
datează din vara lui 1814, când contesa Lieven, soţia ambasadorlui rus, a dansat Vals
la Almack, provocând stupoare în rândurile audienţei. Consacrarea definitivă a venit
însă un an mai târziu, când în acelaşi loc au dansat Vals împăratul Alexandru al Rusiei,
prinţesa Esterhazy şi lordul Palmertson. În acelaşi an apare prima lucrare care avea ca
subiect învaţărea acestui dans, a lui Thomas Wilson.

Încetul cu încetul, o dată cu afirmarea noii aristocraţii generate de epoca

industrială, detractorii Valsului au fost reduşi la tăcere, cu atât mai mult cu cât Joseph
Lanner (1801-1843), Johann Strauss senior (1804-1849) cu „Marşul Radetsky” şi
Johann Strauss junior (1825-1899) cu „Dunărea albastră”, au făcut ca acest dans să-şi
piardă imaginea de dans popular cântat de mici tarafuri de lăutari şi l-au făcut să devină
foarte elegant, sofisticat chiar, muzica fiind interpretată de orchestre cu o componenţă
foarte complexă, conţinând o varietate mare de instrumente muzicale.

Nu au lipsit nici excesele privind acest gen de dans, două dintre ele fiind
„Langaus” în Austria (Viena in 1830) şi „Valse à deux temps” în Franţa. Acesta se
caracteriza printr-un ritm foarte alert, ceea ce făcea ca dansul să degenereze într-un fel
de învălmăşeală în care bărbatul îşi târa partenera în jurul ringului cu o totală lipsă de
consideraţie faţă de coregrafie, eleganţă, muzică sau faţă de ceilalţi dansatori.
Singurele lucruri care contau erau viteza cu care perechea se deplasa si numărul de
ture de ring parcurse în timpul unei melodii.

Urmatoarea etapă în devenirea Valsului aşa cum îl cunoaştem astăzi o

reprezintă un dans hibrid care conţinea paşi atât din Vals cât şi din Mazurka. Acesta se
numea „Quadrille” şi a fost la modă la începutul secolului al XIX-lea.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Europa, „Mazurka” şi „Valse à deux temps” au

căzut definitiv în dizgraţie, nu însă fără a-şi pune amprenta asupra unor dansuri ca
Polka şi Vals. În urma acestor influenţe au rezultat o serie de dansuri hibride, ca Polka
Redowa, Polka Mazurka, Gitana, Zingerilla, în primul caz şi Varsovienna în cel de al
doilea.
 În ceea ce priveşte Valsul Vienez, în anii ’60-’70 au avut loc numeroase discuţii şi
controverse întreprofesorii de dans din Germania şi Anglia referitoare la figurile permise
în competiţii, discuţii care s-au materializat în 1983, când International Comitee of
Ballroom Dancing a standardizat figurilede dans care urmau să se danseze astfel:

 „natural şi reverse turn” (figuri definitorii caracterizate de deplasări şi

întoarceri continue)
 „changing steps” (figuri de legătură între cele două genuri de întoarcere
menţionate anterior)
 „natural şi reverse fleckerls” (figuri de dans rotativ-staţionare)
 „contra check” ( figură de legătură între cele doua fleckerl-uri)

Figurile de dans enumerate mai sus au fost singurele permise în competiţiile de

dans sportiv timp de aproape două decenii. Mai nou, în 12 ianuarie 2001 la Zurich,
Federaţia Internaţională, din dorinţa de a revigora Valsul Vienez şi de a-l face mai
spectaculos şi interesant atât pentru sportivi cât şi pentru spectatori şi mass-media, a
permis, pentru o perioadă de probă, folosirea şi a altor figuri:

 Natural Spin şi Natural Pivot

 Reversed Pivot
 Left Wisk (figură de dans folosită la trecerea din Reverse în Natural
Fleckerl)

Toate aceste schimbări au fost elaborate de către un colectiv de specialişti

format din Wolfgang Opitz, Natasa Ambroz, Oliver Wessel-Therhorn, Philip Banyer,
Hans Laxholm şi Werner Fuhrer.
 Referințe biobliografice:
1. http://www.scolidans.ro/standard-de-societate/vals-vienez
2. http://www.timpul.md/articol/istoria-dansului-4545.html
3. http://www.latino-time.ro/istoria-dansului-vals-vienez
4. Dans sportiv – metodologia performanței ,Viorel Dan (2011)
5. Dans sportiv – compendiul și tactica de bază, Viorel Dan (2011)