Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
Nanoparticulele de aur sunt definite, în general ca și particule având dimensiuni cuprinse între 1-
100 nm.Acestea sunt, de obicei suspendate într-un fluid (aur coloidal).[3]
Cunoscută ca si nanogold, suspensia de aur coloidal prezintă, de obicei culoarea roșu-burgund, pentru
nanoparticulele de aur sferice mai mici de 100 nm, sau o culoare indigo-albastru pentru nanoparticulele
mai mari. [1][3] Datorită proprietăților optice, electronice,
si de recunoaștere moleculară unice ale nanoparticulelor de
aur, acestea sunt subiectul principal al unor cercetări
substanțiale, cu aplicații într-o mare varietate de domenii,
inclusiv medicină: sisteme de eliberare controlată de
medicamente, detectarea cancerului, terapia genelor.[1]
Dimensiunea nanoparticulelor are un rol foarte important în
domeniul nanobiotehnologie.[2]
Proprietățile nanoparticulelor de aur coloidale, si
implicit aplicațiile lor, depind foarte mult de mărimea și
forma lor.[1] Controlând forma și mărimea particulelor,
acestea pot fi adaptate tuturor aplicațiilor biologice.
Nanoparticulele de aur permit dezvoltarea unor
nanomateriale sofisticate, complexe ce combină
proprietăţile diferitelor materiale organice și anorganice
care ulterior pot acționa într-o manieră sinergică într-un Fig 1. Suspensie de nanoparticule de aur
nano-sistem capabil să treacă toate barierele din corpul de dimensiuni diferite [1]
uman pentru a repara ţesuturile deteriorate și a restabili
funcția acestora. Aceste noi materiale au dat naștere la un nou domeniu, nanomedicină, axat în primul
rând pe dezvoltarea unor noi nano-sisteme ce permit simultan diagnosticul, imagistica şi terapia, utile în
special pentru tratamentul personalizat al cancerului.[4]
Aurul coloidal se folosește în chirurgie pentru repararea vaselor distruse, nervi, oase si
membrane. Se mai foloseste și în tratarea a diferite forme de cancer.[2]
2. Metode de sinteză
În general sunt folosite metode chimice lichide, adica nanoparticulele de aur sunt produse într-un
lichid prin reducerea acidului clorauric HAuC 4. După dizolvarea acidului clorauric soluția este agitată
rapid în timp ce se adaugă un agent de reducere. Acest lucru face ca ionii Au3 + să fie redusi la ionii Au +.
Apoi apare o reacție de disproporționare, prin care 3 ioni Au + dau naștere la Au 3+ și 2 atomi de Au 0.
Atomii Au0 acționează ca centru de nucleație în jurul cărora următorii ioni de Au + se reduc. Pentru a
preveni agregarea particulelor, se adaugă de obicei un agent de stabilizare care se lipsește de suprafața
nanoparticulelor. În metoda Turkevich de sinteză, citratul acționează inițial ca agent reducător și în final
ca agent de acoperire care stabilizează nanoparticulele prin interacțiuni electrostatice între perechea
singulară de electroni de pe oxigen și suprafața metalică. De asemenea, coloizii de aur pot fi sintetizați
fără stabilizatori prin ablația laser în lichide.[1]
Acestea pot fi funcționate cu diferiți liganzi organici pentru a crea hibrizi organici-
anorganici cu funcționalitate avansată.[1]
1
2.1. Metoda Turkevich
Cea mai simplă și populară metodă de sinteză a nanoparticulelor sferice este metoda Turkevich
care presupune reducerea HAuCl4 cu citrat de sodiu în soluție apoasă la temperatura de fierbere. În
funcție de aplicația dorită, folosind această metodă pot fi obţinute nanoparticule de diferite dimensiuni
având diametrul cuprins între 10 și 150 nm, doar variind raportul celor doi reactanți.[5]
O structură reprezentativă a nanoparticulelor de aur sintetizate în fază lichidă include trei părți
-atomi centrali atomii de aur din interior strâns legați intre ei cu o structură cristalină
-atomi de suprafață straturi exterioare expuse la suprafață
-liganzi organici sau surfactanți care protejează suprafața.[6]
Fig 4. Imagini de mictroscopie electronică de transmisie (TEM) ale unei soluții de aur coloidal
preparate prin metoda Turkevich
a) 20 nm b) 40 nm [6]
Fig 5. . Imagini TEM ale unei soluții de aur coloidal preparate prin metoda Murphy
c) 5.5 nm d) 8 nm e) 17 nm f) 37 nm [6]
Fig 6. Imagini TEM ale unei soluții de aur coloidal preparate prin metoda
Perrault g) 50 nm g) 74.8 nm i) 95 nm j)175.7 nm [6]
3. Proprietăți
În domeniul de scară nanometrică, datorită ariei mari de suprafață sau a efectului cuantic,
proprietățile fizice și chimice ale materialelor se modifică drastic rezultând unele proprietăți unice. Aceste
caracteristici distinctive apar datorită oscilațiilor colective ale electronilor liberi în urma excitării,
cunoscute sub numele de rezonanțe plasmonice de suprafață localizate (LSPR). Banda LSPR a
nanoparticulelor de aur este extrem de dependentă de mărimea, chimia suprafeței și mediul local din jurul
nanoparticulelor, fiind astfel o sondă utilă pentru a monitoriza interacțiunea lor cu probele biologice.
Aceste caracteristici unice pot fi reglate cu precizie pentru a interfera în mod specific cu materia organică
cu scopul de a facilita aplicarea acestora în domeniul biomedical.[4]
O altă proprietate importantă a nanopariculelor de aur este câmpul electromagnetic amplificat
generat în jurul suprafeței acestora. Acest câmp electromagnetic poate amplifica atât fluorescența unei
molecule aflată în proximitatea unei nanoparticule cât și semnalul Raman al moleculelor de pe suprafața
metalică.[4]
Fig 7. Imagini de microscopie în câmp întunecat ale nanoparticulelor de argint, de aur sferice
si ale nanoflorilor de aur [10]
O altă abordare microscopică importantă pentru imagistica nanoparticulelor de aur este
microscopia în câmp întunecat. Datorită dispersiei puternice LSPR, nanoparticulele de aur pot fi
vizualizate ca puncte luminoase sub un microscop de câmp întunecat. Culoarea afișată este determinată de
lungimea de undă SPR de vârf. Așa cum se arată în imaginile de microscopie de câmp întunecat,
nanoparticulele de aur sferice apar de culoare verde și nanoflorile de aur apar de culoare roșie, datorită
vârfului lor SPR și dispersarea în domeniul de 500 nm și, respectiv, 600 nm. Lungimea de undă a luminii
dispersate se schimbă în funcție de compoziția si de forma nanoparticulelor. [10]
4. Aplicații
5. Biocompatibilitatea
Biocompatibilitatea nanoparticulelor trebuie luată în considerare separat față de toxicitatea
acestora.
Când se injectează particule, este important să se evite:
a) recunoașterea lor de către celulele imune ca și elemente stăine;
b) interacțiunea lor cu proteine serice care pot conduce la activarea complementului sau la
coagularea sângelui;
c) detectarea lor de către oricare dintre receptorii celulari și în special de fagocite, care pot
induce internalizarea lor prin celulele circulante cum ar fi macrofagele.
În ceea ce privește biocompatibilitatea, particulele trebuie considerate ca un întreg (miez și
înveliș). Chiar dacă nanoparticulele de aur sunt adesea considerate non-citotoxice, ele pot induce
modificarea activităților funcționale ale celulelor. Deoarece învelișul este în contact direct cu
proteinele și celulele serice, acest aspect este cu siguranță factorul decisiv pentru biocompatibilitate.
Prin aceasta, miezul metalic poate induce inflamația dacă există o solubilizare parțială și eliberarea
de ioni sau dacă are loc un proces de oxido-reducere, dar acest lucru nu se întâmplă în general. [6]
6. Toxicitatea
Toxicitatea nanoparticulelor trebuie luată în considerare, deoarece acestea sunt
investigate în continuare. În cea mai mare parte, se sugerează că nanoparticulele de aur sunt
biocompatibile, dar este important să se întrebe în ce concentrație ar fi toxice și dacă această
concentrație se încadrează în intervalul de concentrații utilizate. Toxicitatea poate fi testată in
vitro și in vivo. Rezultatele toxicității in vitro pot varia în funcție de tipul mediilor de creștere
celulară cu diferite compoziții de proteine, metodă utilizată pentru a determina toxicitatea
celulară (sănătatea celulelor, stresul celulelor) și liganzii din soluție .Evaluările in vivo pot
determina sănătatea generală a unui organism (comportament anormal, scădere în greutate,
durată medie de viață), precum și toxicologie specifică țesutului (rinichi, ficat, sânge) și
inflamație și răspunsuri oxidative. Experimentele in vitro sunt mai populare decât experimentele
in vivo, deoarece experimentele in vitro sunt mai simpliste decât cele in vivo.[1]
Toxicitatea în anumite sisteme poate depinde, de asemenea, de dimensiunea nanoparticulei. S-a
descoperit că dimensiunile nanoparticulelor de 1,4 nm sunt toxice în celulele epiteliale canceroase și în
celulele cancerului de col uterin, în timp ce nanoparticulele de aur cu dimensiuni de 0,8, 1,2 și 1,8 nm au
fost de șașe ori mai puțin toxice, iar nanoparticulele de 15 nm au fost netoxice. S-au constatat că
nanoparticulele de aur de dimensiuni diferite au fost acumulate în sânge, creier, stomac, pancreas, rinichi,
ficat și splină.[1]
7. Studiu Selectivitatea nanoparticulelor de aur față de celulele
canceroase
În acest studiu șoarecii au fost inițial injectați cu celule canceroase și cu nanoparticule de aur,
apoi tratați cu raze X. A fost observat un efect de sinergie între nanoparticulele de aur și tratamentul cu
raze X care au dus la reducerea sau eradicarea tumorii. Mai mult, sa observat și faptul că celulele
canceroase tratate numai prin raze X sau numai prin aur au continuat să crească. Supraviețuirea după un
an de terapie combinată a fost de 70%.[8]
Succesul acestei tehnici este legat de capacitatea aurului de a se acumula în interiorul tumorilor și
de a absorbi razele X.[8]
În acest tip de studiu se consideră o îmbunătățire a terapiei intrarea particulelor de aur în celule
prin recunoaștere a celulei și nu prin injectare. Cu scopul de a găsi noi metode care pot transporta
nanoparticule în celule, s-au folosit soluri de aur stabilizate cu molecule organice naturale și netoxice,
cum ar fi aminoacizii sau zaharurile.
Diametrul nanoparticulelor de aur, determinat prim măsurători TEM a fost aproape de 7 nm.[8]
Imagini microscopice confocale privind
interacțiunea dintre celulele canceroase și
nanoparticule de aur.
Odată formată, soluția coloidală de aur a fost evaporată până la uscare și re-dispersată cu grijă
într-un mediu apos de cultură celulară DMEM (cultură de celule embrionare de șoareci), obținându-se un
sol violet închis. Acest sistem DMEM-aur a fost amestecat cu o suspensie de celule canceroase și
incubată pentru diferite perioade de timp (de la 15 minute la 8 ore).
Observațiile au fost făcute utilizând microscopia confocală în modurile de reflexie și de transmisie. Figura
13a prezintă agregatele de aur dispersate în mediul de cultură celulară care evidențiază culoarea verde a
particulelor de aur.[8]
Este interesant de observat faptul că solul de aur a intrat în celula canceroasă după numai 15
minute de contactul dintre acestea (Figurile 13b și 13c) și absorbția totală de aur în celula canceroasă a
avut loc după 8 ore (Figurile 13d și 13f). Deoarece microscopia confocală poate reconstrui o imagine
tridimensională prin secțiunile optice ale eșantionului, în figura 13e sunt prezentate patru secțiuni
selectate, în care se poate observa că nanoparticulele sunt localizate în citoplasmă și nu în nucleu,
sugerând că celula își păstrează metabolismul neschimbat.[8]
8. Analiză Analiza nanoparticulelor în celule canceroase utilizând
imagistica hiperspectală în câmp întunecat
Iluminarea câmpului întunecat este utilizat în mod normal pentru analiza probelor biologice
constând în nanomateriale care împrăștie lumină într-o măsură considerabilă. Atunci când este combinată
cu imagistica hiperspectrală, ea devine un instrument excepțional pentru a detecta localizării și
compoziției nanomaterialelor încorporate în celule.[9]
Aparatul ce redă imagini hiperspectrale poate fi echipat cu un condensator de câmp întunecat de
înaltă eficiență și astfel pot fi generate imagini de contrast înalt ale probelor biologice.[9]
Capacitatea ridicată a filtrului hiperspectral al aparatului permite achiziționarea rapidă a
imaginilor spectrale de înaltă rezoluție. Pe măsură ce camera captează zona completă în câmpul vizual,
este posibilă colectarea de informații spectrale și spațiale în timp real, cu posibilitatea de înregistrare a
videoclipurilor cu rezoluție spectrala pentru a urmări dinamica celulelor și a componentelor luminiscente
la scară nanometrică.[9]
Fig 14. Imagine în câmp întunecat a celulelor cancerigene marcate cu nanoparticule de aur [9]
Concluzii
Din majoritatea testelor efectuate s-a demonstrat că letalitatea nanoparticulelor de aur
este foarte scăzută. Atunci cand apare, letalitatea poate fi asociată cu diverse substanțe toxice
adsorbite pe suprafața nanoparticulelor. Tehnicile bazate pe utilizarea nanoparticulelor de aur
pentru diagnostic si tratamentul tumoral sunt multe și în continuă creștere.Acestea sunt ușor de
fabricat, stabile din punct de vedere chimic și netoxice.
Analizele in vivo au demonstrat că nanoparticulele au o bună compatibilitate cu
organismul.
Datorită proprietăților foarte bune, aurul rămâne un metal cu un foarte mare potențial.
Toate acestea indică în mod clar faptul că în utilizarea nanoparticulelor de aur atât pentru
diagnostic, cât si pentru tratament se vor dezvolta noi apricații pentru a spori sensibilitatea,
selectivitatea și eficiența lor.