Introducere în lingvistică și romanistică

3. Lingvistica și obiectul ei de studio

3.1. Limbajul. Conceptele de „semn” și „simbol”. Actul lingvistic

Lingvistica este studiul ştiinţific al limbajului omenesc. Un studiu este ştiinţific atunci
când se bazează pe observarea faptelor şi se abţine să propună o alegere printre aceste fapte în
numele anumitor principii estetice sau morale. „Ştiinţific” se opune deci lui „prescriptiv”. În
cazul lingvisticii este deosebit de important să se insiste asupra caracterului ştiinţific şi
neprescriptiv al studiului: obiectul acestei ştiinţe fiind o activitate umană, există o mare tentaţie
de a se părăsi domeniul observaţiei imparţiale pentru a se recomanda o anumită comportare, de a
nu se mai nota ce se spune de fapt, ci de a proclama ceea ce trebuie să se spună. Greutatea de a
despărţi lingvistica ştiinţifică de gramatica normativă aminteşte de aceea a delimitării moralei de
o adevărată ştiinţă a moravurilor. Istoria ne arată că până la o dată foarte recentă majoritatea
celor care s-au ocupat de limbaj sau de limbi au făcut-o cu intenţii prescriptive, declarate sau
evidente. Astăzi încă, marele public, chiar cel cultivat, ignorează aproape existenţa unei ştiinţe a
limbajului, deosebită de gramatica şcolară şi de activitatea normativă a cronicarilor mondeni.
Dar în faţa unor enunţuri ca ei face, omul care m-am întâlnit cu el, ciorapi pentru bărbaţi din
nailon, lingvistul contemporan nu încearcă nici indignarea virtuoasă a puristului, nici exultarea
iconoclastului. El vede în asemenea cazuri simple fapte, pe care trebuie să le noteze şi să le
explice în cadrul în care se manifestă. El nu-şi va depăşi rolul luând act de protestele sau de
ironiile unor ascultători şi de indiferenţa altora, ci în ceea ce-l priveşte el se va abţine să adopte o
poziţie sau alta.
Conceptele de „semn” și „simbol”
Ideea elaborării prezentului articol a venit, pe de o parte, în urma reflecţiilor, provenite
din lectura studiului „Semn, simbol, cuvânt„ al renumitului lingvist E. Coşeriu [1], iar pe de alta,
se datorează intenţiei de a contribui la o cât mai facilă receptare a principalelor concepte din
lingvistica generală de către studenţii de la facultăţile de filologie, deoarece pentru aceştia cursul
de lingvistică prezintă un adevărat obstacol în saltul de la învăţământul liceal spre cel universitar.
Este indiscutabil faptul că lingvistul cu renume mondial, E. Coşeriu, este cel care a sintetizat şi a
propus cea mai reuşită definiţie şi esenţă a conceptului de semn lingvistic, contribuind la
elaborarea şi elucidarea unui suport epistemologic valoros, al celui mai important şi complex
concept din cadrul studiilor referitoare la lingvistica generală. 1.1. Semnul (lat. signum - „indice,
marcă distinctivă") este un element concret ce ţine locul (în mentalitatea unui individ sau a unei
colectivităţi umane) unui obiect şi care simbolizează, aminteşte, comunică ceva. Semnul
lingvistic reprezintă una din cele mai dificile noţiuni de definit. În accepţie largă, prin semn se
înţelege orice element perceptibil prin simţuri şi care reprezintă, indică sau exprima ceva diferit
de sine însăşi : culoarea albă semnifică puritate, inocenţă, corabia lui Noe simbolizează salvarea
prin credinţă, un buchet de trandafiri roşii înseamnă dragoste eternă etc.
Conceptul de semn a fost utilizat în descrierea şi înţelegerea fenomenelor legate de
limbajul uman încă de către gânditorii antichităţii. Prin cercetările lui Charles Sanders Peirce
(1839-1914) şi ale lui Ferdinand de Saussure, savanţi care vor privi semnele lingvistice ca valori
în sine, s-a făcut referinţă la caracteristicile, tipologia şi funcţiile semnului lingvistic spre
deosebire de semnele altor sisteme de comunicare, astfel contribuind la naşterea semiologiei
moderne. posibilitatea să stabilească şi să menţină comunicarea .
În concluzie, semnul - reprezintă una dintre categoriile de bază ale interpretării
limbajului uman, în limbă semnul este mai mult decât cuvânt, în filozofie semnul este mai mult
decât idee, în ştiinţele naturii semnul este mai mult decât obiect.
CONCEPTUL DE SIMBOL
Simbolul a fost definit în prima tema, de aceea nu vom repeta cele aratate acolo. Vom
trata însa conceptul de simbol adaugând noi elemente. Simbolul este o relatie stabilita în timpul
istoric, in coditii si colectivitati specifice. Aceasta relatie este triadica, dezvaluind trei elemente.
importante:(a) un obiect desemnat, acel altceva pe care î1reprezinta simbolul si care este denumit
prin urmatorii termeni: referent, reprezentat, semnificat, simbolizat; (b) mijlocul prin care se face
desemnarea, exprimat prin: reprezentant,-simbolizant, semnificant; el este ceva, cel din definitie,
de aceea, în mod incorect este numit mijlocul drept simbol; (c) constiinta interpretativa (cineva,
cel pentru care exista relatia); acest cineva este întotdeauna omul, ca subiect individual, sau
oamenii, ca subiect colectiv; constiinta interpretativa este desemnata de termenul interpretant.
Simbolurile discursive au ca mijloace de desemnare cuvintele si constructiile lingvistice
în care sunt utilizate. Acest tip de simboluri sunt limitate ca semnificatie-prin dependenta de
cuvânt. Simbolurile prezentative, nelingvistice (fotografii, portrete, obiecte), nu construiesc
simbolizatul din parti, ci prezinta întregul în mod simultan. Ele nu construiesc generalitatea, se
adreseaza nemijlocit intuitiei si simturilor noastre iar, în acest caz, imaginea este valorificata prin
capacitatea ei de a prezenta-obiectul integral si simultan, în toate parti1e sale componente.
Cele doua tipuri de simboluri sunt complementare; ambele sunt specific umane si
necesare în comunicare. 

3.2. Științele lingvistice

Lingvistica este domeniul filologiei care se ocupă de cercetarea limbajului uman şi în

sensul acesta ea înglobează per definitionem sociolingvistica şi psiholingvistica. Lingvistica
generală se ocupă de teoria limbii, de filozofia gramaticicii, de raporturile dintre limbi şi istoria
acestora. Lingvistica comparată, așa cum numele indică, este o ramură a lingvisticii care
compara limbile pentru a determina legaturile de înrudire. Acest lucru e posibil comparând
fonologia lor, gramatica și vocabularul lor, chiar și în cazul în care nu există atestări scrise pentru
antecesorii lor.