DECIZIE

Cererea nr. 29729/07 de Nadejda SANDU împotriva Moldovei Curtea Europeană a

Drepturilor Omului (Secțiunea a patra), ședințată la 2 februarie 2010 în calitate de cameră compusă
din: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä Mihai Poalelungi, judecători, și Lawrence Early, grefierul secției,

Având în vedere cererea de mai sus depusă la 29 iunie 2007, având în vedere declarația
prezentată de guvernul pârât la 31 martie 2009 prin care se solicita Curții să scoată cererea din lista
de cauze și răspunsul reclamantului la aceasta, având în vedere declarație depusă de guvernul pârât
la 28 octombrie 2009,

După ce a deliberat, decide după cum urmează:

FAPTELE

Reclamantul, doamna Nadejda Sandu, este cetățean moldovean, care sa născut în 1949 și
locuiește în Chișinău. Ea a fost reprezentată în fața Curții de domnul V. Tarnovschi, un avocat care
practică în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său, dl
V. Grosu.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a inițiat proceduri împotriva angajatorului său, Ministerul Educației, pentru a

solicita repunerea în funcția sa și prejudiciul material pentru perioada de inactivitate forțată. La 15
iulie 2005, Judecătoria Dubăsari a găsit în favoarea reclamantei și a ordonat angajatorului să o
restabilească. De asemenea, i-a acordat 10.795 lei moldovenești (MDL) în daune materiale, 491 MDL
în daune morale și 3.377 MDL pentru costuri și cheltuieli. Această hotărâre a fost executată imediat.
Reclamanta a fost reintegrată în funcțiile sale, dar despăgubirea acordată de instanță nu i-a fost
plătită. Ambele părți au făcut recurs. La 16 august 2005, reclamanta a fost din nou demisă din funcția
sa. La 13 octombrie 2005, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea de primă instanță și a mărit
valoarea prejudiciului material la 13 940 MDL și a prejudiciului moral la MDL 1.901 (echivalentul
global al premiului în euro (EUR) a fost de 1.273 la momentul respectiv).

Printr-o hotărâre definitivă din 12 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiție a respins
recursul formulat de angajator și a confirmat hotărârea Curții de Apel. În ciuda încercărilor
reclamantei de a obține executarea, hotărârea definitivă în favoarea sa nu a fost executată până în
prezent.

RECLAMAȚII

1. Reclamanta s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției că dreptul său de acces la

instanță a fost încălcat prin neexecutarea hotărârilor în favoarea sa într-un termen rezonabil. 2.
Reclamanta a mai susținut că neexecutarea hotărârilor în favoarea sa i-a încălcat dreptul la protecție
a proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. 3. Reclamanta a mai susținut
că nu a avut la dispoziție o cale de atac eficientă pentru plângerile sale în temeiul articolului 6 § 1 și
articolului 1 din Protocolul nr.

LEGEA

Reclamanta s-a plâns de neexecutarea hotărârii definitive în favoarea sa. Ea s-a bazat pe
articolele 6 § 1 și 13 din Convenție și pe articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura
în care este relevant, prevede următoarele:

Articolul 6 § 1

„În stabilirea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere
într-un termen rezonabil de către [un] ... tribunal ...”

Articolul 13

„Orice ale cărui drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [Convenția] sunt încălcate,
vor avea o cale de atac eficientă în fața unei autorități naționale, fără a aduce atingere faptului că
încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Articolul 1 din Protocolul nr.
1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale”.

La 20 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație

unilaterală în vederea soluționării problemelor ridicate de cerere. Guvernul a recunoscut că a existat
o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenție din cauza neexecutării hotărârii din 13
octombrie 2005. Ei s-au angajat să plătească reclamantului 3.000 EUR pentru acoperirea oricăror
daune materiale și morale, precum și ca costuri și cheltuieli, care ar fi convertite în lei moldovenești
la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxe care ar putea fi aplicabile. Această sumă ar trebui
plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în conformitate cu articolul
37 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul neplății acestei sume în termenul
menționat de trei luni, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea
perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii
Centrale Europene. în perioada implicită, plus trei puncte procentuale. În plus, au solicitat Curții să
radieze cererea în conformitate cu articolul 37 din convenție.

Prin scrisoarea din 31 martie 2009, reprezentantul reclamantului și-a exprimat opinia că
suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de mică. El a solicitat Curții să respingă
propunerea Guvernului pe baza faptului că reclamanta dorește ca examinarea cazului ei să continue
și să se pronunțe o hotărâre. În special, el a susținut că prejudiciul material ar trebui să fie evaluat la
14.495 EUR, iar prejudiciul moral la 6.000 EUR.

În susținerea cererii sale, el a solicitat Curții să acorde reclamantului despăgubiri pentru

inflație în valoare totală de 8 283 MDL (570 EUR). De asemenea, el a informat Curtea că reclamanta
sa retras la 10 noiembrie 2006 și că, ca urmare a neexecutării, cuantumul pensiei primite de
reclamantă a fost mai mic decât suma pe care ar fi primit-o, dacă hotărârea ar fi fost executată. Într-o
scrisoare din 17 aprilie 2009, el a evaluat valoarea pierderii din pensie la 454 MDL. În cele din urmă,
reprezentantul reclamantului a solicitat dobânzi de întârziere pentru întârzierea plății restanțelor
salariale, pe care le-a evaluat la 183.957 MDL (12.652 EUR). În susținerea acestei cereri, el s-a referit
la un set distinct de proceduri inițiate de reclamantă împotriva angajatorului său după hotărârea
definitivă din 14 februarie 2006, în care instanțele naționale au acordat reclamantei 183.957 MDL,
dar care sunt încă în curs. La 11 mai 2009, Curtea a comunicat o plângere suplimentară ridicată de
reclamant în temeiul articolului 13 din convenție. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2009, Guvernul a
modificat declarația anterioară prin recunoașterea suplimentară a încălcării articolului 13 din
convenție.

Curtea constată că obiectul prezentei cereri este neexecutarea continuă a hotărârii Curții de
Apel Chișinău din 13 octombrie 2005. În măsura în care reclamantul a solicitat despăgubiri pentru
inflație și pierderea pensiei, Curtea notează că această cerere depășește domeniul de aplicare al
prezentei cereri și reclamantului îi este permis să ridice această problemă în fața instanțelor
naționale. În cazul în care rezultatul unei astfel de proceduri nu va fi satisfăcător pentru reclamantă,
aceasta va putea apoi să depună o nouă cerere la această Curte (caz în care obiectul plângerii ar fi
diferit de prezenta cerere, care se referă doar la neexecutare) .

În măsura în care reclamanta a solicitat Curții să îi acorde dobânzile de întârziere pentru

întârziere la plată și a făcut referire la al doilea set de proceduri menționat mai sus, care sunt încă în
curs, Curtea constată că aceste proceduri nu au constituit obiectul cererii comunicate către Guvernul
la 10 octombrie 2008. Curtea constată că această problemă depășește domeniul de aplicare al
prezentei cereri și, mai important, nu a fost încă stabilită de instanțele naționale. Nimic nu-l
împiedică pe reclamant să se adreseze ulterior Curții, în cazul în care consideră că este oportun să o
facă. Curtea constată că articolul 37 al Convenției prevede că, în orice etapă a procedurii, poate
decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile
specificate la literele (a), (b) sau ( c) din paragraful 1 al articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c)
permite Curții să scoată un caz din lista sa, în special dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte,
nu mai este justificată continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1 in fine include condiția ca:

„Cu toate acestea, Curtea va continua examinarea cererii, dacă respectarea drepturilor
omului, astfel cum sunt definite în Convenție și în protocoalele aferente, o impune.”

Curtea observă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate respinge o cerere în

temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a unui guvern
pârât, chiar dacă solicitantul dorește continuarea examinării cauzei. . Având în vedere natura
admiterilor cuprinse în declarațiile unilaterale ale Guvernului din 31 martie și 28 octombrie 2009,
precum și valoarea compensației propuse, care este în concordanță cu sumele acordate în cazuri
similare (a se vedea Ungureanu împotriva Moldovei, nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea
consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1). Având în vedere
toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum
sunt definite în Convenție și în protocoalele sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea
cererii (articolul 37 § 1 in fine). În consecință, ar trebui eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate: ia act de termenii declarațiilor guvernului pârât și
de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor menționate în acestea;

Decide să scoată cererea din lista de cauze în conformitate cu articolul 37 § 1 litera (c) din
Convenție. Lawrence Early Nicolas Bratza, președinte grefier

SANDU v. MOLDOVA DECIZIE