Sunteți pe pagina 1din 4

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ

MIXTĂ

Am ales studiul acestei boli deoarece prin realizarea acestei lucrări de


diplomă, ca viitor asistent medical, sper să fiu pregătită să recunosc semnele şi
simptomele pacienţilor internaţi cu demență mixtă , pentru a putea aplica
îngrijirile medicale corecte.
Îmbătrânirea este unul dintre cele mai semnificative fenomene sociale ale
secolului nostru. Odată cu creşterea speranţei de viaţă, creşte şi prevalenţa
afecţiunilor asociate vârstei a treia, cel mai frecvent diagnosticate fiind depresia
şi demenţele,  îndeosebi demenţa Alzheimer (DA) şi demenţa vasculară (DV).
Demenţa mixtă se referă la pacienţii care îndeplinesc criteriile de
diagnostic pentru demenţa Alzheimer, prezentând în plus dovezi clinice şi
imagistice/biologice cerebrale caracteristice altor tulburări, cum ar fi boala
cerebrovasculară.
Demenţa presupune pierderea funcţiilor creierului, de obicei cu un
caracter progresiv si ireversibil. O modificare patologică are loc la nivel
cerebral prin lezarea şi moartea neuronilor.
Moartea celulelor nervoase într-un anumit ritm este un proces normal,
însă în cazul demenţei, acest proces se desfaşoară mult mai rapid si are un
caracter patologic. Ca urmare, creierul nu mai poate funcţiona în mod
corespunzator.
Persoanele cu demenţă au probleme în special cu memoria de scurtă
durată şi mai rar cu memoria de lungă durată. Practic pacientul uită ceea ce a
facut cu câteva momente înaintea examinarii de către specialist, sau uită ceea ce
tocmai a spus. De asemenea, pacieţii cu demenţă prezintă dificultăţi de vorbire,
de orientare în timp si spaţiu, de învăţare. Unii bolnavi necesită îngrijire
permanetă, fiind incapabili să îndeplinească activităţi ale vieţii de zi cu zi
(spălatul, îmbrăcatul, alimentatul).
Demenţa vasculară este o boală cu o etiologie extrem de variată : cu
predominanţa AVC- urilor care dacă sunt multiple, de mici dimensiuni
determină pierderea abilitaţilor mentale treptat iar daca e unic şi interesează un
vas de dimensiuni mari duce la pierderea abilitaţilor mentale brusc
Indiferent de etiologia demenţei vasculare, importante sunt recunoaşterea
precoce a semnelor şi simptomelor pentru a putea începe terapia corectă,
deoarece chiar daca nu este o afecţiune care se vindecă în urma tratamentului se
pot totuşi obţine ameliorări ale stării de sanătate.
Dacă ar fi să evidenţiem factorii de prognostic negativ ai demenţei
vasculare, din studiul de faţă putem spune că sexul pacientului are importanţă,
deoarece s-a constatat o frecvenţă crescută a demenţei vasculare la sexul
masculin deşi afecţiunea este prezentă la ambele sexe. Atât la femei cât şi la
bărbaţi s-a observat o evoluţie nefavorabilă la pacienţii cu vârsta cuprinsă între
70 şi 79 de ani.
Deşi este nu este neaparat o urgenţă medicală demenţa vasculară este o
patologie care poate fi amelioră atâta timp cât pacientul cu antecedente de AVC,
HTA sau alte boli metabolice asociate celor cerebrovasculare sau cardiace se
prezintă la medic, pentru controale iar în cazul suspicionării demenţei vasculare
medicul realizează examinarile corespunzatoare şi face o diagnosticare corectă,
prescrie o terapie farmacologică adecvată şi urmăreşte în timp răspunsul la
tratament şi evoluţia bolii. Acest lucru se poate observa şi în studiul de faţă, în
90% din cazurile internare au fost ameliorate. Evoluţia unei astfel de patologii
depinde de mai mulţi factorii şi este mai greu de controlat cu atat mai mult dacă
pacientul se prezintă tardiv la medic.
Ca material de studiu am folosit un lot de 3 pacienţi internaţi în Spitalul
de Neuropshiatrie din Craiova , în perioada noiembrie – ianuariue 2020, cu
diagnosticul de demență mixtă.
Pacient, în vârstă de 63 de ani, cu antecendente psihiatrice, se prezintă de
urgență adus de către soție la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie, cu următoarele
simptome: neliniște psihomotorie,parțial orientat temporo-spațial, apetit
alimentar diminuat, hipomnezie mixtă, insomnii mixte, iritabilitate, idei de
inutilitate și idei delirante micromaniace.
Se internează la spital având următoarele nevoi fundamentale
nesatisfăcute:
Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie (Pacietul prezintă tahipnee,
tahicardie, dispnee)
Nevoia de mânca şi a bea, Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
pacientul prezintă alterarea mobilităţii fizice cauzată de leziunile sistemului
nervos central şi diminuarea mobilităţii fizice, manifestată prin : tremurul
degetelor mâinilor şi picioarelor, înţepenirea muşchilor, rigiditate musculară)
Nevoia de a dormi şi a se odihni: (Pacientul prezintă somn agitat,
întrerupt de mai multe ori în cursul nopţii )
Nevoia de a evita pericolele (Alterarea datorită atacului de panică şi
ideilor delirante ale tulburărilor de gândire, deficit de autoîngrijire,
vulnerabilitate.)
Nevoia de a comunica - Alterarea comunicării verbale cauzată de d
eficitul de atenție și comunicare, hipoamnezie mixtă
Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea: Pacientul are cunoștințe
insuficiente asupra bolii, a măsurilor de prevenire a diagnosticului medical, a
tratamentului, a satisfacerii nevoilor sale
Pe parcursul internării s-a efectuat consiliere generală, terapeutică şi
alimentară. Pacientul a fost consiliată să respecte indicaţiile medicului privind
doza şi durata tratamentului recomandat pentru afecţiunea pe care o prezintă, să
urmeze regimul igieno – dietetic indicat, atât pe perioada spitalizării, cât şi la
domiciliu.